1.

Notiunea de familie si functiile ei

Articolul 48 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că familia constituie elementul natural şi
fundamental al societăţii, fiind întemeiată pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe
egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi
instruirea copiilor.
Mai mulţi autori sînt de părerea că în existenţa ei familia are trei funcţii principale:
- biologică;
- economică;
- educativă.
Funcţia biologică a familiei, care determină creşterea numărului populaţiei şi a situaţiei demografice în
orice ţară, este dictată de însăşi natura existenţei omului.
Funcţia economică a familiei se manifestă prin comunitatea de bunuri a soţilor, prin faptul că familia
poate fi o unitate de producţie prin care se asigură o bunăstare a soţilor şi a copiilor lor, prin susţinerea
materială reciprocă între membrii familiei şi, îndeosebi, a membrilor inapţi de muncă şi care necesită
ajutor material.
Funcţia educativă - Educaţia în familie este unul dintre aspectele socializării individului, apropierea lui
de viaţa obştească şi de cea culturală.
2. Obiectul şi metoda de reglementare a dreptului familiei
Dreptul familiei este totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale
nepatrimoniale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de
lege, sub anumite aspecte cu raporturile de familie în scopul ocrotirii şi întăririi acesteia.
1) Raporturile de căsătorie. Codul Familiei (art. 3) stabileşte condiţiile şi modalitatea de încheiere,
încetare şi declarare a nulităţii căsătoriei, reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi
patrimoniale născute din căsătorie.
2) Raporturile care rezultă din rudenie. Acestea sînt raporturile personale şi patrimoniale care apar
între părinţi şi copii în urma atestării provenienţei acestora, cît şi a raporturilor dintre fraţi şi surori,
bunici şi nepoţi şi obligaţia de întreţinere dintre aceste persoane.
3) Raporturile ce rezultă din adopţie şi alte forme de ocrotire a copiilor orfani şi a celor lipsiţi de grija
părintească.
4) Modul de înregistrare a actelor de stare civilă. Raporturile de familie reglementate de legislaţia
familială au unele particularităţi pe care nu le întîlnim la alte categorii sociale şi anume:
a) ele apar din fapte juridice deosebite, precum căsătoria, rudenia, maternitatea, paternitatea, adopţia,
plasamentul familial al copiilor lipsiţi de grija părintească;
b) baza lor o constituie căsătoria şi rudenia, acestea avînd un caracter de continuitate;
c) apar între persoane apropiate, cercul lor fiind restrîns - soţi, părinţi şi copii, adoptaţi şi adoptatori,
fraţi, surori, bunici, nepoţi au un caracter strict personal;
d) caracterul personal determină o altă particularitate, care este imposibilitatea înstrăinării drepturilor şi
obligaţiilor familiale. Ele nu pot fi transmise prin voinţa persoanei, nu pot fi cedate şi nu pot fi obiect al
vreunei convenţii cu titlu oneros sau gratuit;
e) relaţiile dintre membrii familiei sînt bazate pe emoţii, avînd un caracter deosebit ce se exprimă prin
încredere şi susţinere reciprocă, de aceea ele sînt gratuite.
Obiectul de reglementare al dreptului familiei îl formează raporturile de familie personale şi
patrimoniale care apar între membrii unei familii. Acestea sînt: Metoda dreptului familiei constituie
totalitatea procedeelor, mijloacelor şi formelor de reglementare a relaţiilor care formează obiectul
dreptului familiei.
3. Izvoarele dr familiei
În literatura juridică noţiunea de izvor de drept este utilizată în două accepţiuni: izvor de drept în sens
material şi izvor de drept în sens formal. "În sfera noţiunilor de izvor real (material) a dreptului intră
elementele dictate de situaţiile economice, de cele sociale, precum şi preocupările de ordin moral şi
ideologic ale societăţii".
Prin izvor de drept în sens formal se înţeleg formele de exprimare a normelor juridice.
Formele specifice de exprimare a normelor de drept familial constituie izvoare ale dreptului familiei. Din
ele fac parte actele normative ce reglementează raporturi sociale care constituie obiectul dreptului
familiei şi legislaţia familială şi alte acte normative ce conţin norme juridice de dreptul familiei.
În ierarhia izvoarelor dreptului familiei pe primul loc se află Constituţia. In cadrul legilor, principalul izvor
al dreptului familiei îl constituie Codul Familiei, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea
nr. 1316-XIV la 26 octombrie 2000 şi intrat în vigoare la 26 apri-lie 2001.
Alt izvor al dreptului familiei este Legea privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 26 aprilie 2001
intrată în vigoare la 17 august 2001.
Codul Civil adoptat prin Legea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06 iunie 2002 şi intrat
în vigoare la 12 iunie 2003 Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 2001. - Nr. 97-99.
Un alt izvor al dreptului familiei este Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15 decembrie
1994.
La izvoarele dreptului familiei pot fi atribuite şi alte acte normative care reglementează relaţiile de
familie. Acestea pot fi decrete ale Preşedintelui sau hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova adoptate
în baza şi pentru executarea Codului Familiei.
h. principiul de manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor
membrilor minori şi a celor inapţi de muncă. (Titlul IV Codul familiei).

4. Principiile esentiale ale dr familiei

Principiile dreptului familiei sînt acele idei călăuzitoare care determină esenţa acestei ramuri de drept şi
care sînt obligatorii, fiind întrunite în normele juridice ale Codului Familiei şi Constituţiei.
Articolul 2 alin. 3 Codul Familiei stipulează că, relaţiile familiale sînt reglementate în conformitate cu
următoarele principii:
a. monogamie, ceea ce înseamnă că este oprit să se căsătorească bărbatul sau femeia care este
căsătorită;
b. principiul recunoaşterii numai a căsătoriei încheiate la organele de înregistrare a actelor de stare
civilă. Din conţinutul art. 9 alin. 1 Codul Familiei, art. 32 Legea privind actele de stare civilă reiese că,
numai căsătoria încheiată în faţa organului de stat generează efecte juridice. c)căsătoria liber consimţită
între bărbat şi femeie ceea ce înseamnă dreptul fiecărei femei şi a fiecărui bărbat de a-şi alege soţul;
c. egalitate în drepturi a soţilor în familie.. Acest principiu depăşeşte limitele relaţiilor de familie,
deoarece este aplicat în întregul domeniu al relaţiilor sociale. în conformitate cu textele mai multor acte
normative, cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 16 alin. 1), Constituţia Republicii
Moldova (art. 16), Codul Familiei (art. 5 alin. 1 şi art. 16,alin. 1), relaţiile personale şi patrimoniale dintre
soţi şi cele dintre părinţi şi copii sînt reglementate în lumina egalităţii dintre bărbat şi femeie;
d. principiul potrivit cătruia membrii familiei sînt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.
Familia reprezintă o celulă a societăţii formată prin căsătorie sau rudenie. Intre membrii familiei există o
comunitate de interese morale şi materiale. Codul Familiei în art. 18 alin. 2 prevede că soţii îşi datorează
reciproc sprijin moral, iar art. 80 alin. 1 prevede că copiii sînt obligaţi să-şi îngrijească şi să-şi întreţină
părinţii. Soţii contribuie la cheltuielile căsniciei în raport cu mijloacele fiecăruia;
e. fidelitate conjugală care este rezultatul sentimentului de dragoste şi afecţiune dintre soţi. Acest
principiu este expres prevăzut în art. 18 alin. 2 Codul Familiei.
f. principiul priorităţii educării copilului în familie. Reiese din Convenţia privind drepturile copilului din
1989, art. 20;
g. soluţionarea pe cale amiabilă a tuturor problemelor vieţii familiale. Acest principiu reiese din
principiul egalităţii în drepturi a soţilor. El are o sferă de acţiune ce cuprinde toate domeniile vieţii de
familie, despre ce ne vorbeşte art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 1, art. 62 alin. 3 Codul Familiei;
h. principiul de manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor
membrilor minori şi a celor inapţi de muncă. (Titlul IV Codul familiei).

5. Corelaţia dreptului familiei cu alte ramuri de drept

Deci, dreptul familiei este în strînsă legătură cu dreptul civil şi norme de dreptul familiei se completează
cu norme ale dreptului civil, pe de o parte, şi pe de altă parte, reglementările Codului Civil se
completează cu unele dispoziţii ale Codului Familiei. Astfel, art. 8, 30, 44, 94 ale Codului Familiei sînt
completate cu dispoziţiile Codului Civil. Codul Civil, la rîndul său, la instituţia tutela şi cúratela, contractul
de donaţie, succesiunea legală ţine seama de instituţia căsătoriei şi a rudeniei definită de Codul Familiei.
Legătura dreptului familiei cu dreptul constituţional se manifestă prin faptul că drepturile, libertăţile şi
îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor sînt consacrate ca principii de bază ale dreptului familiei. În
ceea ce priveşte legătura dreptului familiei cu dreptul procesual civil, putem menţiona că circa treizeci la
sută din pricinile civile care se judecă în instanţele judecătoreşti sînt pricinile care rezultă din raporturile
juridice familiale. Dreptul familiei prezintă legături şi cu dreptul administrativ. Astfel, litigiile apărute
între membrii familiei privind educarea copiilor minori sînt soluţionate de autoritatea tutelară, care este
administraţia publică locală. Dreptul familiei este în corelaţie şi cu dreptul muncii, care reglementează
raporturile ce se nasc din contractul de muncă, precum şi alte raporturi sociale legate de raporturile de
muncă. Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul internaţional privat este şi mai evidentă, deoarece
acesta din urmă are ca obiect de reglementare aceleaşi raporturi ca şi dreptul familiei şi dreptul civil, cu
deosebirea că dreptul internaţional privat le priveşte sub aspectul lor internaţional.

6. Noţiunea şi tipurile raporturilor juridice familiale

Raporturile juridice familiale sînt relaţiile de familie reglementate de normele de drept în acea măsură în
care statul poate acţiona asupra purtării membrilor familiei pentru a-i îndrepta în partea ce coincide
dezvoltării societăţii umane.
După conţinut, raporturile juridice familiale pot fi: personale, de exemplu, raporturile ce apar la
încheierea căsătoriei, stabilirea paternităţii, adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasarea copilului în
casa de copii tip familial etc; şi patrimoniale – cum ar fi raporturile dintre soţi referitor la bunurile ce le
aparţin în timpul căsătoriei şi în caz de divorţ, raporturile de întreţinere pe care membrii familiei sînt
obligaţi să o acorde unul altuia.
După caracterul de apărare, raporturile familiale pot fi clasificate în trei grupe. In prima grupă pot fi
incluse dreptulrile relative, care au un caracter absolut de apărare contra încălcărilor din partea altor
persoane.
A doua grupă include drepturile absolute cu unele semne ale raporturilor juridice relative..
Din grupa a treia fac parte raporturile relative, care nu au un caracter de apărare absolut.
In dependenţă de temeiurile apariţiei raporturilor juridice familiale, acestea pot fi:
a) de căsătorie care apar în urma încheierii căsătoriei;
b) dintre părinţi şi copii care apar în rezultatul naşterii copiilor;
c) asimilate de lege cu raporturile dintre părinţi şi copii şi care apar în urma adopţiei, tutelei, curatelei;
d) între rude - fraţi şi surori, bunici şi nepoţi etc.

7. Subiectele, obiectul şi conţinutul raporturilor juridice familial

Subiecte ale raporturilor juridice familiale sînt persoanele fizice participante la aceste relaţii. Organele
de stat nu pot participa la raporturile juridice familiale în calitate de subiecte.
Capacitatea juridică familială, ca şi capacitatea juridică civilă, este alcătuită din capacitatea de folosinţă
şi capacitatea de exerciţiu a persoanei.
Capacitatea de folosinţă în dreptul familiei este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii familiale.
Capacitatea de exerciţiu – aceasta fiind determinată ca aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta
proprie şi de a exercita drepturi subiective concrete, de a-şi asuma personal obligaţii familiale şi de a le
executa.
Raporturile juridice familiale pot avea două sau mai multe subiecte, de exemplu: părinte - copil; părinţi
şi copii; adoptatori - copil -părinţi.
Obiect al raportului juridic familial pot fi: acţiunile şi bunurile.
Acţiunile sînt obiect în toate relaţiile nepatrimoniale care apar între soţi, părinţi şi copii, adoptat şi
adoptatori, tutore şi copil, educatori şi copiii educaţi de ei. Acţiunile pot fi efectuate din partea unui
subiect (plata pensiei de întreţinere în mod benevol) sau din partea ambelor subiecte (depunerea cererii
de desfacere a căsătoriei de către ambii soţi).
Bunurile sînt obiect al raporturilor juridice familiale ce apar între soţi în legătură cu proprietatea care le
aparţine.
Conţinutul raporturilor juridice familiale îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le pot
avea cetăţenii în domeniul relaţiilor de familie. Majoritatea acestor drepturi sînt expres prevăzute de
Codul Familiei: dreptul de a încheia o căsătorie şi dreptul de a o desface; dreptul la educaţia copilului;
dreptul copilului de a fi crescut şi educat în familie; dreptul de a comunica cu părinţii şi alte rude etc.
 8. Faptele juridice în dreptul familiei şi tipurile lor

Faptul juridic este împrejurarea prevăzută de norma juridică care, realizată în concret, are consecinţe
juridice, adică dă naştere, schimbă sau încetează raportul juridic familial.
Între diferitele criterii de clasificare a faptelor juridice, cel adoptat în general în literatura juridică este
raportarea lor la voinţa omului, adică dacă acestea depind sau nu de voinţa omului. Din acest punct de
vedere ele se împart în acţiuni şi evenimente.
În literatura de specialitate mai întîlnim şi o astfel de clasificare a faptelor juridice ca situaţie sau stare.
Starea este un fapt juridic care există o perioadă îndelungată şi periodic duce la apariţia consecinţelor
juridice, în unele cazuri ea poate fi acţiune, în altele - eveniment (starea de rudenie, graviditatea, starea
materială grea, starea materială bună etc).
Faptele juridice în dreptul familiei, conform urmărilor, pot fi clasificate în fapte juridice de naştere a
drepturilor şi obligaţiilor familiale. Aici pot fi menţionate naşterea copilului, încheierea căsătoriei, adopţia
etc.
Faptele juridice de modificare a drepturilor duc la modificarea conţinutului drepturilor şi obligaţiilor
subiectelor raporturilor juridice familiale, de exemplu, schimbarea mărimii pensiei de întreţinere plătită
pentru copiii minori de către părintele situaţia materială a căruia s-a înrăutăţit.
Fapte juridice de împiedicare a drepturilor sînt acelea existenţa cărora împiedică realizarea unui drept
stabilit de legislaţie. Astfel, graviditatea soţiei sau existenţa unui copil născut de ea în vîrstă de pînă la un
an de zile nu-i permit soţului să depună o cerere de divorţ fără acordul ei.
Faptele juridice de încetare a drepturilor şi obligaţiilor familiale sînt astfel de acţiuni şi evenimente ca
decesul, încetarea căsătoriei, anularea adopţiei etc. care duc la încetarea raporturilor juridice familiale.
9. Realizarea şi apărarea drepturilor familiale
Prin realizarea drepturilor se înţelege îndeplinirea de către subiectele raporturilor juridice familiale a
posibilităţilor ce reies din drepturile subiective familiale care le aparţin. Drepturile familiale se realizează
de către participanţii la raporturile juridice familiale în conformitate cu principiul că cetăţenii dispun de
drepturile ce le aparţin după cum doresc, adică aleg forma, metoda, locul şi timpul realizării lor.
Prin ocrotirea drepturilor familiale se înţeleg măsurile prevăzute de legislaţie în scopul recunoaşterii,
restabilirii şi reprimării încălcărilor legii, aplicarea faţă de persoanele vinovate a sancţiunilor familiale,
cît şi mecanismul realizării practice a acestor măsuri.
Subiecte a raporturilor de ocrotire sînt persoanele cărora le aparţin drepturile. In cazul minorilor şi a
persoanelor incapabile, dreptul la ocrotire îl au reprezentanţii legali ai acestora.
Drepturile familiale sînt ocrotite de autorităţile abilitate ale administraţiei publice, iar în anumite cazuri
şi de instanţele judecătoreşti (art. 7 alin. 2 Codul Familiei). Ocrotirea drepturilor familiale se efectuează
şi de către autoritatea tutelară în cazurile expres prevăzute de legislaţie.

10. Termenele de prescripţie şi alte termene prevăzute de legislaţia familială

Termenul de prescripţie înseamnă dreptul la acţiune, posibilitatea reclamantului de a sesiza instanţa de
judecată într-un caz concret pentru apărarea unui drept subiectiv încălcat sau contestat.
Legislaţia în vigoare prevede aplicarea termenelor de prescripţie extinctivă ca excepţie în următoarele
cazuri:
1) termenul de 3 ani de zile pentru cererea unuia dintre soţi privind declararea nulităţii convenţiei
încheiate de celălalt soţ care a ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este împotriva încheierii
convenţiei respective (art. 21 alin. 4 Codul Familiei);
2) termenul de 3 ani de zile pentru împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor
divorţaţi (art. 25 alin. 8 Codul Familiei);
3) termenul de un an de zile pentru contestarea paternităţii sau maternităţii (art. 49 alin. 2 Codul Familiei);
4) termenul de 3 ani de zile pentru încasarea pensiei de întreţinere pentru perioada anterioară (art. 104
alin. 1 Codul Familiei).

Legislaţia familială prevede şi alte termene de care sînt legate apariţia şi existenţa drepturilor familiale,
cum ar fi:
-termene de aşteptare
-termene necesare pentru apariţia anumitor raporturi juridice familiale, încheierea căsătoriei poate avea
loc numai la atingerea vîrstei de 18 ani, adoptatori pot fi numai persoanele care au atins vîrsta de 25 de
ani;
-termene minimale de îndeplinire a obligaţiilor familiale prevăzute de legislaţie pentru a dobîndi dreptul
la întreţinere – 5 ani de zile de creştere şi educare a copiilor pentru părinţii vitregi şi educatori care pretind
întreţinerea;
-termene în limitele cărora trebuie să se producă anumite fapte juridice care dau naştere la raporturi
juridice.
-alte termene stabilite de legislaţie în scopul ocrotirii drepturilor copiilor şi a familiei.

11. Actele de stare civilă, înregistrarea actelor de stare civilă

Starea civilă reprezintă un ansamblu de calităţi personale de care legea leagă anumite consecinţe
juridice cu ajutorul cărora persoana fizică se individualizează.
Elemente ale stării civile sînt naţionalitatea, cetăţenia, vîrsta, sexul, capacitatea, căsătoria, rudenia,
alianţa, filiaţia. Cu ajutorul acestor elemente se produce o reală individualizare a persoanei fizice ca
subiect de drept, a identităţii sale juridice, apartenenţei la o anumită uniune familială sau conjugală.
Starea civilă ca un ansamblu de drepturi subiective nepatrimoniale prezintă unele caractere juridice ale
acestora, cum ar fi: indivizibilitatea, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea.
Indivizibilitatea stării civile înseamnă că persoana fizică are una şi aceeaşi stare civilă, la un moment dat,
faţă de toate celelalte subiecte de drept, adică ea nu poate fi separată.
Inalienabilitatea stării civile înseamnă că nimeni nu poate renunţa, nici în întregime, nici parţial la starea
sa civilă.
Imprescriptibilitatea stării civile înseamnă că asupra ei nu se extind termenele de prescripţie.
Personalitatea (caracterul personal) stării civile înseamnă că numai titularul stării civile ori reprezentantul
său legal este în drept să exercite acţiuni în domeniu.
Actele de stare civilă sînt înscrisuri autentice de stat prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce
influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se
caracterizează statutul de drept al acestora (art. 3 Legea privind actele de stare civilă).
Actele de stare civilă servesc ca mijloc de identificare a persoanei fizice şi, totodată, pot fi folosite ca
mijloc de probă privind înregistrările de stare civilă. Fiind înscrisuri autentice, actele de stare civilă au
puterea doveditoare a oricărui înscris autentic prevăzut de lege pînă la proba contrară.
Înregistrările de stare civilă sînt operaţii juridice, constînd în consemnarea în registrele de stare civilă a
actelor şi faptelor de stare civilă şi a altor elemente prevăzute de lege.

12. Noţiunea de căsătorie şi natura ei juridică

Căsătoria este izvorul de bază al creării unei familii care, conform Constituţiei Republicii Moldova, este
elementul natural şi fundamental al societăţii (art. 48 alin. 1).
Codul Familiei nu defineşte căsătoria, în schimb doctrina juridică ne dă o varietate de definiţii încă de la
Roma Antică.
Cu adevărat, este greu de definit căsătoria, făcînd abstracţie de la aspectele sociale şi morale ale instituţiei
care nu are consecinţe juridice.
În continuare, formulînd definiţia căsătoriei, s-a ţinut cont că acest cuvînt desemnează o situaţie juridică
pe care o dobîndesc cei ce se căsătoresc şi un act juridic care dă naştere acestei situaţii juridice.
Ca situaţie juridică, căsătoria prezintă statutul legal al soţilor dobîndit prin încheierea actului juridic al
căsătoriei.
Ca act juridic, căsătoria înseamnă acordul de voinţă al viitorilor soţi prin care ei consimt să li se aplice
regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-1 modifica.

Căsătoria are următoarele caractere juridice:

--căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie (art. 48 alin. 2 Constituţia Republicii Moldova);
--căsătoria este liber consimţită;
--căsătoria este monogamă;
--căsătoria se încheie în formele cerute de lege şi are un caracter solemn;
--căsătoria are un caracter personal;
--căsătoria are un caracter civil;
--căsătoria se încheie pe viaţă;
--căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie;
--căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.

13. Condiţiile de fond ale căsătoriei

Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sînt acele circumstanţe care trebuie să existe în momentul
încheierii căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă pentru ca aceasta să fie valabilă,
adică să producă efecte juridice.
Condiţiile de fond la căsătorie sînt:
a) diferenţa de sex - art.2,11,15 CF al RM; art.48 alin. 2 Constituţia RM;
b) vîrsta matrimonială - art. 14 Codul Familiei;
c) consimţămîntul la căsătorie – art.11 alin. 1 Codul Familiei prevede că pentru încheierea căsătoriei este
necesar consimţămîntul:
reciproc;
neviciat;
exprimat personal şi necondiţionat al bărbatului şi al femeii care se căsătoresc.
d) Comunicarea stării sănătăţii. Conform art. 11 alin. 2 Codul Familiei persoanele care doresc să se
căsătorească sînt obligate să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor.

14. Lipsa impedimentelor la căsătorie

Impedimentele la căsătorie reprezintă acele împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică
încheierea căsătoriei. Cu alte cuvinte, ele sînt condiţii negative, deoarece numai lipsa lor determină
încheierea unei căsătorii valabile.
Impedimentele la căsătorie pot fi clasificate în funcţie de persoanele între care ele există în: absolute şi
relative.
Codul Familiei în art. 15 face o enumerare a impedimentelor pe care le vom prezenta în continuare.
a) Nu poate fi încheiată căsătoria între persoanele dintre care cel puţin una este deja căsătorită. Acest
impediment reprezintă conţinutul principiului monogamiei care stă la baza căsătoriei şi familiei.
b) Rudenia.
c) Adopţia. Codul Familiei prevede că nu poate fi încheiată căsătoria între: adoptat şi adoptator;
adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă pînă la al Il-lea grad inclusiv.
d) Curatela. Articolul 15 Codul Familiei dispune că se interzice încheierea căsătoriei între curator şi
persoana minoră de sub curatela acesteia, în perioada curatelei.
e) Căsătoria nu poate fi încheiată între persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd
ambele îşi ispăşesc pedeapsa.

15. Procedura încheierii căsătoriei

Pentru a încheia o căsătorie este nevoie de a fi îndeplinite unele condiţii de formă în scopul asigurării
prezenţei condiţiilor de fond şi lipsei impedimentelor; recunoaşterii publice a căsătoriei cît şi dovada
acesteia.
Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi premărgătoare sau anterioare căsătoriei şi
formalităţi privind însăşi încheierea căsătoriei.
Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă:
--consimţămîntul neîndoielnic pentru căsătorie;
--declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc condiţiile de fond prevăzute de art. 11 şi 14 Codul Familiei;
--declaraţia că au luat cunoştinţă de impedimentele prevăzute la art. 15 Codul Familiei şi că acestea
lipsesc;
--declaraţia că s-au informat reciproc despre starea sănătăţii potrivit rezultatelor examenului medical
petrecut în conformitate cu art. 13 Codul Familiei;
--date privitoare la identitatea viitorilor soţi;
Căsătoria se încheie de către organul de stare civilă în a cărui rază teritorială domiciliază unul dintre
viitorii soţi sau părinţii acestora (art. 32 din Legea privind actele de stare civilă). Căsătoria se poate
încheia în afara sediului organului de stare civilă (acasă, la spital etc.) dacă, din motive temeinice, unul
dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se prezenta personal la organul de stare civilă. Locul unde
s-a încheiat căsătoria (cu adresa concretă) precum şi motivele se vor indica în actul de căsătorie la rubrica
"Menţiuni".

16 drepturile si obligatiile personale ale sotilor

Drepturile și obligațiile juridice ale soților iau naștere din ziuaînregistrării căsătoriei la organele de stare
civilă. Soții au drepturi personale și drepturi patrimoniale.
Personale sunt drepturile și obligațiile soților care nu au conținut economic.
Drepturile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic.
Drepturile și obligațiile personale nu pot fi separate de persoana soțului și nu pot fi transmise către alte
persoane sau înstrăinate. Aceste drepturi nu pot fi înscrise în contractul matrimonial și nici în alte
contracte (ex. drepturile personale ale soților nu pot fi donate sau vândute).
În relațiile familiale, soții sunt egali în drepturi. Toate problemele ce apar în viața de familie se rezolvă de
către soţiîn comun, în conformitate cu principiul egalității lorîn relațiile familiale. Respectiv, fiecare
dintre soți are dreptul să-și continue ori să-și aleagă de sine stătător îndeletnicirea și profesia. Totodată,
soţiiau dreptul să-şi determine domiciliulîn mod liber şi independent.
Relațiile dintre soți se bazează pe stimă și ajutor reciproc, pe obligații comune de întreținere a familiei,
deîngrijire și educație a copiilor.

17 Relatiile patrimoniale intre soti

Odată cu încheierea căsătoriei între soţi apar nu numai raporturipersonale, dar şi raporturi patrimoniale.Patrimoniale sînt
acele rela ţii care apar între soţi în legătură cu bunurile ce le aparţin cu drept de proprietate privată, în
special cu dreptul de dispoziţie a acestora şi înlegătură cu acordarea întreţinerii unuia dintresoţi celuilalt. În
doctrina română aceste dispoziţii se numesc regim matrimonial şi care este definit ca totalitatea normelorjuridice care
reglementează relaţiile dintre soţi cu privire la bunurile lor şi pe cele care se stabilesc între soţi şi terţele persoane privind
bunurile soţilor sau un ansamblu deregimuri carecîrmuiesc chestiunile de ordin pecuniarce se nasc din unirea soţilor prin
căsătorie. In Codul Familiei în vigoare conţinutul raporturilor patrimoniale dintre soţi nu s-a schimbat, însă normele
imperativeale legii au fost înlocuite cu norme dispozitive. Astfel, au fost introduse noţiunile de regimlegal şi contractual
al bunurilor soţilor.

18 proprietatea comună în devălmăşie

În cazul în care un bun comun are doi şi mai mulţi coproprietari, dar nu este stabilită/împărţită cota/partea
fiecărui coproprietar, bunul este în proprietate comună în devălmăşie. Coproprietarii folosesc de comun
acord bunul comun şi decid împreună soarta bunului lor (cum să-l folosească, să-l îngrijească, dacă să-l
vândă sau să-l dăruiască altor persoane etc.).
Proprietatea comună în devălmăşie asupra unui bun imobil (teren şi/sau construcţii) este înregistrată prin
menţiuni speciale în registrul bunurilor imobile şi în extrasul din registrul bunurilor imobile . În cazul
acestor bunuri la rubrica „Cota parte" se indică cifra 1.0, ceea ce înseamnă că tot bunul aparţine la doi sau
mai mulţi coproprietari, iar la rubrica „Proprietar" sunt indicaţi doi sau mai mulţi coproprietari, fără a se
arăta care este cota/partea fiecărui proprietar devălmaş.Bunul imobil care se află în proprietate comună în
devălmăşie poate fi înstrăinat altor persoane prin vânzare sau donaţie numai cu acordul în scris al tuturor
coproprietarilor.
Cea mai des întâlnită formă de proprietate în devălmăşie sunt bunurile soţilor dobândite în timpul
căsătoriei.

19 proprietatea personala (a soţilor)

Unele bunuri ale soţilor, deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei, sunt totuşi, prin excepţie,
bunuri proprii. Bunurile personale ale fiecăruia dintre soţi nu fac parte din comunitatea de
bunuri, şi fiecare dintre soţi poate dispune liber de ele, fără a fi necesar consimţămîntul celuilalt
soţ.
Bunurile proprietate personală ale fiecărui soţ pot fi clasificate în următoarele trei grupe:
• bunuri dobândite de soţi înainte de încheierea căsătoriei;
• bunuri dobândite de ei în timpul căsătoriei prin moștenire sau donaţie;
• bunuri de folosinţă individuală.
Bunurile dobândite de soţi înainte de încheierea căsătoriei sunt proprietate personală a fiecăruia
dintre soţi. Respectiv, bunurile dobândite înainte de căsătorie nu se vor împărţi în caz de divorţ.
De exemplu, soţia a cumpărat un apartament până la încheierea căsătoriei. După 10 ani de
căsătorie soţii au divorţat. În acest caz, apartamentul cumpărat de soţie înainte de căstorie nu
va fi supus partajului, indiferent de durata aflării soţilor în căsătorie.
Dacă până a se căsători soţii au trăit în concubinaj, bunurile dobândite în această perioadă sunt
bunuri propriii ale acelui care le-a achiziţionat. În cazul în care la dobîndirea unui bun au
contribuit ambii concubini, fiecare dintre ei are o cotă-parte din dreptul de proprietate, mărimea
căruia depinde de aportul fiecărui concubin. De exemplu, dacă în perioada concubinajului,
aceştia au cumpărat o casă, preţul fiind achitat de concubini în mod egal, ei sunt coproprietari şi
au câte ½ cotă-parte din această casă.

20 contractual al bunurilor soţilor

Pentru a putea efectua analiza regimului contractual al bunurilor soţilor în legislaţia actuală a Republicii
Moldova, de la bun început se impun unele precizări cu privire la regimul matrimonial, în general. După
cum susţin autorii în materie, şi din explicaţiile DEX-ului, prin „regim matrimonial" am putea
înţelege „un sistem de reguli care guvernează efectele căsătoriei"[1]. Dar, căsătoria produce atât efecte
personale nepatrimoniale cât şi efecte patrimoniale, astfel că acestea nu vor putea fi guvernate de aceleaşi
reguli juridice, în sensul că relaţiile personale dintre soţi, având un conţinut specific, lipsit de evaluare
bănească, au un regim juridic propriu, reglementat de legislaţia civilă sau cea familială, la fel ca şi cele
patrimoniale, care sunt evaluabile pecuniar şi, care, de asemenea, au o reglementare proprie atât în
legislaţia civilă, cât şi în cea familială. De aici concluzia că regimul matrimonial nu se poate aplica tuturor
efectelor căsătoriei, astfel, după cum susţin specialiştii în materie, la nivelul instituţiei căsătoriei, am fi în
prezenţa a două regimuri: unul patrimonial, celălalt matrimonial, deoarece
termenul matrimonial, etimologic, ar desemna raporturile extrapatrimoniale dintre soţi[2]. În realitate, în
literatura juridică prin „regim matrimonial" se desemnează regulile care guvernează efectele patrimoniale
ale căsătoriei[3].

24 Desfacerea căsătoriei la oficiul stării civile

Divorţul. Este, probabil, un cuvânt-cheie al acestui secol. Sub aspect juridic, divorţul este desfacerea
căsătoriei în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului declarat incapabil Desfacerea
căsătoriei la oficiul stării civile poate fi realizată în baza acordului comun al soţilor care nu au copii
minori comuni (până la 18 ani) sau înfiaţi de ambii soţi şi dacă între aceştia nu există litigii
referitoare la împărţirea averii sau la întreţinerea soţului inapt de muncă. Căsătoria poate fi
desfăcută de către oficiul de stare civilă în al cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi,
cu participarea obligatorie a ambilor.

25Desfacerea căsătoriei de către instanţa de judecată.

Căsătoria poate fi desfăcută şi la cererea unuia dintre soţi, dacă celălalt soţ:
a fost declarat incapabil;
a fost declarat dispărut;
a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.

21Notiunea , forma si continutul contractului matrimonial

Contractul matrimonial este o convenţie încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească
sau între soţi, care determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale (ce au un conţinut economic) în timpul
căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia.
Soţii sunt în drept să determine în contractul matrimonial:
• drepturile și obligaţiile privind întreţinerea reciprocă;
• modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare dintre ei;
• modul de participare a fiecăruia la cheltuielile comune;
• bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de divorţ;
• să stabilească alte clauze cu conţinut economic, inclusiv sancţiuni patrimoniale pentru soţul vinovat de
desfacerea căsătoriei.

În contractul matrimonial persoanele care îl încheie pot conveni şi ca toate bunurile dobândite de fiecare
dintre soţiîn timpul căsătoriei să fie proprietate personală a soţului care le-a dobândit.

Părţile nu sunt în drept să stipulezeîn contractul matrimonial condiţii:

• care ar afecta capacitatea juridică a soţilor;
• care ar limita dreptul soţilor de sesizarea instanţei judecătorești pentru reglementarea relaţiilor personale
dintre ei, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor dintre ei şi copiii lor;
• care ar îngrădi dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere;
• care contravin principiilor şi naturii relaţiilor familiale.

Contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei nu are acţiune şi nu produce efecte pentru trecut.
Astfel, în cazul desfacerii căsătoriei, bunul imobil (ex. casa, apartamnetul procurat până la încheierea
contractului matrimonial) dobândit până la încheierea contractului matrimonial va fi supus partajului în
condiţiile legii şi nu conform prevederilor contractului.

Forma contractului matrimonial.

Contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial.

26 Momentul si efectele încheierii căsătoriei

stabilește că momentul încheierii căsătoriei este acela în care, după ce ofiţerul de stare civilă a luat
consimţământul fiecăruia dintre viitorii soti, îi declară căsătoriţi. Efectuarea căsătoriei constituie diferite
raporturi complexe, dintre care relaţiile de natură patrimonială sunt, de cele mai multe ori, supuse
reglementărilor legale, dar şi unele cu caracter personal, nepatrimonial, stabilindu-se anumite drepturi
şi obligaţii între soţi cu scopul de a reglementa relaţiile dintre aceştia. Ambele categorii de raporturi sunt
reglementate de sine stătător, ele fiind generate deopotrivă de actul juridic al căsătoriei, bineănţeles
însă, că factorii subiectivi ai căsătoriei au şi ei un rol distinct.

29filiatia fata de tata

Paternitatea sau filiatia fata de tata desemneaza legatura juridica dintre un copil si tatal
sau.Paternitatea poate fi din casatorie sau din afara casatoriei.
În mod corelativ, copilul poate fi:
-din casatorie – copilul nascut în timpul casatoriei, are ca tata pe sotul mamei. Copilul nascut în
timpul casatoriei lovite de nulitate absoluta sau relativa este considerat din casatorie. Tot astfel,
copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau mama sa fi intrat într-o noua casatorie.
-din afara casatoriei – conceput si nascut în afara casatoriei.

22 modificarea , rezilierea, Încetarea si Nulitatea contractului matrimonial.

Conform art.30, alin.(1) CF al RM „Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat în orice
moment în baza acordului dintre soţi”.Această prevedere corespunde principiului libertăţii convenţiilor
matrimoniale. „Acordul privind modificarea sau rezilierea contractului matrimonial se întocmeşte în scris
şi se autentifică notarial”. Acesta este un document care trebuie să conţină o enumerare a modificărilor
sau a adăugirilor la contractul matrimonial, semnat de ambele părţi în prezenţa notarului şi autentificat
notarial.
Nulitatea contractului matrimonial.
Contractul matrimonial, în baza temeiurilor prevăzute de Codul civil, poate fi declarat nul, total sau
parţial, de către instanţa judecătorească.
La cererea unuia dintre soţi sau a procurorului, instanţa judecătorească este în drept să declare
nulitatea, totală sau parţială, a contractului matrimonial dacă acesta conţine clauze care lezează
drepturile şi interesele unuia dintre soţi, ale copiilor minori ori ale altor persoane ocrotite prin lege.

Încetarea contractului matrimonial.

Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost
stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei.

23Notiunea si temeiurile incetarii casatorii

incetarea casatoriei are loc in trei situatii si anume:

 moartea unuia dintre soti;

Casatoria inceteaza de drept prin moartea unuia dintre soti, constatata fizic, in acest caz data
incetarii casatoriei este data prevazuta in certificatul de deces ca fiind cea a mortii.

 declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti;

Clasificarea unor situatii in care nu este posibila constatarea in mod direct a decesului unei persoane,
desi exista aproape certitudinea ca persoana nu mai este in viata, se realizeaza prin declararea
judecatoreasca a mortii persoanei in cauza.

 recasatorirea sotului celui care fusese declarat mort.

Ca urmare a declararii mortii prin hotarare judecatoreasca a unuia dintre soti, casatoria se considera
incetata prin deces.Ca urmare celalalt sot se poate recasatori.Se pune problema care este situatia in
cazul in care sotul declarat mort reapare si anuleaza hotararea declarativa de deces.

27 Declararea nulităţii căsătoriei

Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai pentru viitor, dar şi pentru trecut. Din punct de
vedere juridic, în cazul declarării căsătoriei drept nulă soţii se consideră că nu au fost căsătoriţi
între ei, deci nu au avut drepturi şi obligaţii care rezultă dintr-o căsătorie legală.
Căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se consideră ca atare din ziua
încheierii ei şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între soţi, cu unele excepţii, care vor fi
indicate mai jos.
Declararea nulităţii căsătoriei produce următoarele urmări:
• soţul care şi-a schimbat numele la încheierea căsătoriei nu îl poate purta după declararea
căsătoriei drept nulă;
• bunurile procurate în comun de către persoanele a căror căsătorie a fost declarată nulă
aparţin acestora cu drept de proprietate pe cote-părţi;
• contractul matrimonial se consideră nul;
• între soţi nu există obligaţia de întreţinere prevăută de Codul familiei;
• soţul supravieţuitor pierde dreptul de a-l moşteni pe soţul decedat;
• soţul supravieţuitor pierde dreptul la primirea pensiei de urmaş şi la alte plăţi care se cuvin
unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.
Declararea nulităţii căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din această
căsătorie. La constatarea nulităţii căsătoriei, în lipsa unui acord între părinţi, instanţa urmează
să stabilească cu cine dintre părinţi va fi determinat domiciliul copilului, cine şi în ce mărime va
plăti pensie de întreţinere pentru copil.
Copiii născuţi dintr-o căsătorie care a fost declarată nulă au dreptul de a-i moşteni
pe părinţii lor.

28 Filiatia fata de mama

In sens larg, filiatia desemneaza un sir neintrerupt de nasteri care leaga o persoana de un
stramos al ei.
Legatura juridica dintre un copil si mama sa poarta denumirea de maternitate sau filiatie fata
de mama. Filiatia produce efecte juridice daca este stabilita in conditiile prevazute de lege.
Modul in care se stabileste filiatia fata de mama prezinta deosebiri fata de modul in care se
stabileste filiatia fata de tata. Stabilirea filiatiei fata de mama cunoaste aceeasi reglementare
juridica, fie ca este din casatorie, fie ca este din afara casatoriei. Desigur, casatoria trebuie
dovedita deosebit.

30 contestarea paternitatii si paternitatii

Paternitatea şi maternitatea pot fi contestate numai pe cale judecătorească. Au dreptul să se
adreseze instanţei de judecată, cu o cerere privind contestarea maternităţii şi a paternităţii:
• persoanele înscrise drept tată sau mamă în certificatul de naştere al copilului;
• persoanele care pretind că sunt mama sau tatăl firesc al copilului;
• copilul la atingerea majoratului;
• tutorele sau curatorul copilului;
• tutorele părintelui care este declarat incapabil în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Cererea privind contestarea paternităţii sau a maternităţii poate fi depusă la instanţa de
judecată timp de un an din momentul când au aflat sau trebuiau să afle despre înscrierea
privind paternitatea (maternitatea).

31.CONTESTAREA MATERNITATII SI PATERNITATII

Articolul 49. Contestarea paternităţii (maternităţii)

(1) Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către
persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sînt mama sau tatăl firesc al
copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau tutorele
părintelui declarat incapabil.
(2) Cererea privind contestarea paternităţii (maternităţii) poate fi depusă timp de un an din momentul
cînd una din persoanele enumerate la alin.(1) a aflat sau trebuia să fi aflat despre înscrierea privind
paternitatea (maternitatea) sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor.
(3) Nu au dreptul să conteste paternitatea:
a) soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului soţiei;
b) persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia şi a mamei
copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia ştia că nu este tatăl firesc
al copilului

32.Dreptul copilului de a fi educat in familie si la exprimarea opiniei

Articolul 54. Dreptul copilului la exprimarea opiniei

Copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating
interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului care a
atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine intereselor lui.
Articolul 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în
familie
(1) Se consideră copil persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani (majoratul).
(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor,
să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.
(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la
libertatea gîndirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.
(4) În cazurile cînd copilul este lipsit de grija părinţilor (aceştia sînt decăzuţi din drepturile părinteşti,
declaraţi incapabili sau dispăruţi, precum şi în alte cazuri), drepturile copilului la educaţie
sîntasigurate de autoritatea tutelară

33.Drepturile patrimoniale a copilului.

(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primite în dar, moştenite sau dobîndite
într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.(2) Dreptul de proprietate al
copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra
bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi
dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia
dintre ei de comun acord.(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile
de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.

34.Apararea drepturilor copilului

Drepturile şi interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinţii lor.(2) Părinţii sînt
reprezentanţii legali ai copiilor lor şi acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi
juridice, inclusiv în autorităţile administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie
de împuterniciri speciale.(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii,
autoritatea tutelară este obligată să numească un reprezentant pentru apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale copilului.

37. Decăderea din drepturile părinteşti si restabilirea in drepturile parintesti.

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie
de asistenţă socială sau alta similară;
c) fac abuz de drepturile părinteşti;
d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la
inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi
h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.

Articolul 70. Restabilirea drepturilor părinteşti

(1) Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la
decăderea lor din aceste drepturi şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.
(2) Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii persoanei
decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
(3) Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se admite ţinîndu-se
cont de opinia copilului.
(4) Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărîrea privind decăderea din
drepturile părinteşti poate fi anulată fără restabilirea drepturilor şi obligaţiilor de părinte.
38. Luarea copilului fără decădere din drepturilor părinteşti
1) La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără
decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă
pericol pentru viaţa şi sănătatea lui, şi punerea acestuia la dispoziţia autorităţii tutelare.(2) În cazuri
excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau inviolabilitatea copilului,
autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicînd acest fapt procurorului în
termen de cel mult 24 de ore. (3) În cazurile prevăzute la alin.(2), autoritatea tutelară, în termen de 3
zile lucrătoare, va porni o acţiune în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile
părinteşti sau luarea copilului de la părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă
nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat părinţilor. (4) Cererea privind luarea copilului de la părinţi
fără decăderea acestora din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii
tutelare.
(5) La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu
contravine intereselor copilului.

39.Notiunea si caracterele obligatiei de intretinere

Definitie: Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat,
bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume
prevazute de lege. Are drept la intretinere numai acela care se afla in nevoie, neavand putinta unui
cistig din munca, din cauza incapacitatii de a munci.
Descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere oricare ar fi pricina nevoii in care el se
afla.
Sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa continue a da intretinere
copilului, cat timp acesta este minor, insa numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti ori
sunt in nevoie.
Copilul va putea fi obligat sa dea intretinere celui care l-a intretinut timp de 10 ani, astfel cum se arata
 in alineatul precedent.
Intretinerea se datoreaza in ordinea urmatoare:
a) sotii isi datoreaza intretinere inaintea celorlalti obligati;
b) descendentul este obligat la intretinere inaintea ascendentului, iar, daca sunt mai multi descendenti
sau mai multi ascendenti, cel in grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat;
c) cel care infiaza este obligat la intretinere inaintea parintilor firesti;
d) fratii si surorile isi datoreaza intretinere dupa parinti, insa inaintea bunicilor

40.Obligatiile de intretinere dintre parinti si copii

Obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii

Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin
material.(2) Modul de plată a pensiei de întreţinere se determină în baza unui contract încheiat între
părinţi sau între părinţi şi copilul major inapt de muncă.(3) Dacă lipseşte un atare contract şi părinţii
nu participă la întreţinerea copiilor, pensia de întreţinere se încasează pe cale judecătorească, la
cererea unuia dintre părinţi, a tutorelui copilului sau a autorităţii tutelare.
Obligaţia copiilor majori de a-şi întreţine părinţii
(1) Copiii majori apţi de muncă sînt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă
care necesită sprijin material.
(2) Dacă nu există un contract privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă care necesită sprijin
material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale
judecătorească.(3) Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de instanţa judecătorească într-o
sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi a
copiilor, de alte circumstanţe importante.(4) La stabilirea cuantumului pensiei, instanţa
judecătorească este în drept să ţină cont de toţi copiii majori ai părintelui respectiv, indiferent de
faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de unul, cîţiva sau toţi copiii.(5) Copilul poate fi eliberat de
obligaţia de a-şi întreţine părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin material dacă instanţa
judecătorească va stabili că aceştia s-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti faţă de acest
copil.
(6) Copiii ai căror părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti se scutesc de obligaţia de întreţinere a
acestora.

41.Obligatiile de intretinere dintre siti si fostii soti

Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc

(1) Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă.(2) În cazul refuzului de a acorda întreţinere şi
dacă între soţi nu există un contract privind plata pensiei de întreţinere, dreptul de a porni o acţiune în
instanţa judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soţ îl au:
 a) soţul inapt de muncă (care a atins vîrsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau III) şi care
necesită sprijin material;
b) soţia în timpul gravidităţii;
c) soţul care îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;
d) soţul care îngrijeşte pînă la vîrsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijeşte un copil
comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul necesită îngrijire.(3)
Pensia de întreţinere se plăteşte persoanelor enumerate la alin.(2) numai în cazul cînd acestea nu au
un venit propriu suficient, iar soţul care datorează întreţinere are posibilitatea de a o plăti.
Articolul 83. Dreptul fostului soţ la întreţinere după divorţ
Dreptul de a pretinde întreţinere de la fostul soţ pe cale judecătorească îl are:a) fosta soţie în timpul
gravidităţii;b) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3
ani după naşterea acestuia;c) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului
comun invalid pînă la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie;
d) fostul soţ, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau timp de un
an după desfacerea acesteia;
e) fostul soţ care necesită sprijin material şi a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani
din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soţii au fost căsătoriţi cel puţin 15 ani.

42.Obligatiile de intretinere dintre alti membri ai familiei

Obligaţia de întreţinere dintre fraţi şi surori

(1) Fraţii şi surorile minore, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către
părinţi, au dreptul la întreţinere de la surorile şi fraţii majori apţi de muncă care dispun de mijloace
suficiente.(2) Acelaşi drept îl au surorile şi fraţii majori inapţi de muncă, care necesită sprijin
material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii acestora de către copiii lor majori apţi de muncă,
de către soţi (foştii soţi) sau de către părinţi.
Articolul 87. Obligaţia bunicilor de a-şi întreţine nepoţii
(1) Nepoţii minori, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi, au
dreptul la întreţinere de la bunicii care dispun de mijloace suficiente.(2) Acelaşi drept îl au şi nepoţii
majori inapţi de muncă, care necesită sprijin material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii lor
de către soţi (foştii soţi), copiii majori apţi de muncă sau de către părinţi.
Articolul 88. Obligaţia nepoţilor de a-şi întreţine bunicii
Bunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii
majori apţi de muncă sau de către soţi (foştii soţi), au dreptul la întreţinere de la nepoţii majori apţi de
muncă care dispun de mijloace suficiente.
Articolul 89. Obligaţia copiilor vitregi de a-şi întreţine părinţii vitregi
(1) Părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de
către copiii lor fireşti majori apţi de muncă sau de către soţ (fostul soţ), au dreptul la întreţinere de la
copiii vitregi majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente.
(2) Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii vitregi de obligaţia de a-şi întreţine
părinţii vitregi dacă aceştia i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile.

Articolul 90. Obligaţia copiilor de a-şi întreţine educatorii

Persoanele inapte de muncă, care necesită sprijin material, şi care au întreţinut şi educat copii minori
(denumiţi în continuare educatori) au dreptul la întreţinere de la aceştia dacă ultimii au atins vîrsta
majoratului, sînt apţi de muncă şi dispun de mijloace suficiente şi dacă s-a stabilit imposibilitatea
întreţinerii educatorilor de către propriii lor copii majori apţi de muncă sau de către soţ (fostul soţ).(2)
Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii de obligaţia de a-şi întreţine educatorii dacă
aceştia i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile.(3) Persoanele care s-
au aflat sub tutelă (curatelă) sau în casele de copii de tip familial sînt scutite de obligaţiile prevăzute
la alin.(1).
43.Contractul privind plata pensiei de intretinere
Articolul 92. Contractul privind plata pensiei de întreţinere
Contractul privind mărimea, condiţiile şi modul de plată a pensiei de întreţinere poate fi încheiat între
persoana care datorează întreţinere (debitorul întreţinerii) şi persoana care are dreptul laîntreţinere
(creditorul întreţinerii). În cazul cînd debitorul întreţinerii şi/sau creditorul întreţinerii sînt declaraţi
incapabili, contractul este încheiat de către reprezentanţii legali ai acestora. Persoanele cu capacitatea
limitată de exerciţiu încheie contractul cu acordul curatorului.
Articolul 93. Forma contractului privind plata pensiei de
întreţinere
Contractul privind plata pensiei de întreţinere se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial.
Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului.
Articolul 94. Modul de încheiere, executare, modificare,
reziliere şi declarare a nulităţii contractului
privind plata pensiei de întreţinere
(1) Contractul privind plata pensiei de întreţinere se încheie, se execută, se modifică, se reziliază şi se
declară nul în conformitate cu normele Codului civil.(2) Contractul privind plata pensiei de întreţinere
poate fi, în orice moment, modificat sau reziliat în baza acordului dintre părţi. Modificarea sau
rezilierea contractului se perfectează în scris şi se autentifică notarial.(3) Modificarea unilaterală a
contractului privind plata pensiei de întreţinere sau refuzul unilateral de a-l executa sînt
inadmisibile.(4) În caz de modificare esenţială a situaţiei materiale sau familiale a părţilor, dacă
acestea nu pot ajunge la o înţelegere referitoare la modificarea sau rezilierea contractului privind plata
pensiei deîntreţinere, partea interesată poate porni în instanţa judecătorească o acţiune privind
modificarea sau rezilierea acestuia. Instanţa judecătorească soluţionează litigiul ţinînd cont de starea
 materială şi familială a părţilor, de alte circumstanţe importante.(5) Dacă contractul privind plata
pensiei de întreţinere contravine intereselor copilului minor sau major incapabil, acesta poate fi
declarat nul de către instanţa judecătorească la cererea reprezentanţilor legali ai copilului, a autorităţii
tutelare sau a procurorului.
Articolul 95. Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite prin contract
(1) Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite prin contract se determină de către părţi la încheierea
contractului corespunzător.
(2) Cuantumul pensiei de întreţinere pentru copiii minori prevăzut în contract nu poate fi mai mic
decît cel stabilit la art.75.
Articolul 96. Modul de plată a pensiei de întreţinere stabilite prin contract
(1) Modul de plată a pensiei de întreţinere stabilite prin contract se determină de către părţi
la încheierea contractului corespunzător.
(2) Pensia de întreţinere poate fi plătită sub forma unor cote-părţi din salariul şi/sau din alte venituri
ale debitorului întreţinerii, într-o sumă bănească fixă plătită periodic, prin transmiterea unor bunuri
sau într-un alt mod stipulat în contract.
(3) Contractul privind plata pensiei de întreţinere poate stipula îmbinarea mai multor moduri de
achitare a acesteia.

44.Incasarea pensiei de intretinere in baza hotaririi judecatoresti

În lipsa unui acord referitor la întreţinere, membrii familiei menţionaţi la art.74-91 pot porni în
instanţa judecătorească o acţiune privind încasarea pensiei respective, chiar şi în cazul cînd aceasta se
plăteşte benevol

45.Restanta la plata de intretinere

(1) Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei obligate s-o achite în baza
contractului privind plata pensiei de întreţinere, persoana în cauză va purta răspunderea în modul
prevăzut de acest contract.(2) Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei
obligate s-o achite în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, persoana în cauză va plăti
creditorului întreţinerii o penalitate în mărime de 0,1 la sută din suma restanţei pentru fiecare zi
de întîrziere.(3) Creditorul întreţinerii este în drept să ceară repararea daunei, cauzate prin întîrzierea
executării obligaţiei de întreţinere din culpa debitorului, dacă aceasta nu a fost acoperită prin plata de
penalităţi.

Biletul nr 47.tutela si curatela copiilor

Tutela şi curatela sunt forme de protecţie ce asigură creşterea, îngrijirea, educarea şi dezvoltarea
normală a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească. Tutela şi curatela se instituie asupra copiilor rămaşi
fără ocrotire părinteascăcu scopul de a le acorda acestora o familie în care să fie educaţi şi
instruiţi.Tutela şi curatela este o sarcină gratuită şi de încredere, care se exercită personal de către cel ce
a fost numit tutore sau curator. Astfel, tutorele sau curatorul se ocupă personal de creşterea şi educarea
copilului aflat sub tutelă şi nu este în drept a transmite obligaţiile sale altor persoane. În situaţiile când
tutorele sau curatorul este în imposibilitate de a îşi onora obligaţiile asumate faţă de copilul aflat în
îngrijire (ex. în caz de boală, plecare la muncă peste hotare etc.), la cererea sa tutela sau curatela se
anulează

Biletul nr 48.casele de copii de tip familial

Casa de copii de tip familial (în continuare – CCTF) reprezintă o instituţie creată în baza unei familii
complete, care oferă copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească îngrijire familială substitutivă în
familia părintelui-educator.

Biletul nr 49

REGLEMENTAREA RELAŢIILOR FAMILIALE CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE

Articolul 154. Aplicarea normelor dreptului familiei faţă de cetăţenii străini şi apatrizi Cetăţenii străini şi
apatrizii cu domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, în relaţiile familiale, au aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Articolul 155. Încheierea căsătoriei pe teritoriul Republicii
Moldova (1) Forma şi modul de încheiere a căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii
străini şi apatrizi sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova. (2) Cetăţenii străini, cu domiciliul în
afara teritoriului Republicii Moldova, încheie căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova conform
legislaţiei Republicii Moldova dacă au dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislaţia
statului ai cărui cetăţeni sînt. (3) Condiţiile de încheiere a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriul
Republicii Moldova sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova, ţinîndu-se cont de legislaţia
statului în care aceştia îşi au domiciliul. (4) Căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile
consulare străine sînt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţii.
Articolul 156. Încheierea căsătoriei în afara Republicii Moldova (1) Cetăţenii Republicii Moldova se pot
căsători în afara Republicii Moldova la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii
Moldova. (2) Căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi căsătoriile dintre cetăţenii Republicii
Moldova şi cetăţenii străini sau apatrizi încheiate în afara Republicii Moldova în conformitate cu
legislaţia ţării în care a fost încheiată căsătoria sînt recunoscute în Republica Moldova doar în cazul dacă
au fost respectate condiţiile art.11 şi 14 din prezentul cod.