Diagnostic imagistic al afecţiunilor hepato – bilio – pancreatice

Metodele utilizate pentru explorarea ficatului, pancreasului, splinei şi regiunii

învecinate se împart în:
 Metode principale;
 Metode complementare;
 Metode cu scop terapeutic.
Metode principale
În această grupă sunt incluse:
 Radiografia abdominală simplă;
 Ecografia;
 Scintigrafia;
 Colangiocolecistografia:
o per os;
o intravenoasă;
 Computertomografia (CT).
Metode complementare
 Angiografia;
 Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM)
 Duodenografia hipotonă;
 Colangiografia directă
o endoscopică retrogradă;
o percutană transhepatică.
Metode cu scop terapeutic
 Drenajul percutan al colecţiilor fluide
o hepatice;
o (peri)pancreatice.
 Drenajul biliar extern;
 Protezările biliare;
 Procedurile intervenţionale arteriale.

Elemente de anatomie radiologică

Lobulaţia hepatică. Ficatul este împărţit în doi lobi de o linie imaginară care pe
secţiunile axiale uneşte vena cavă cu patul colecistului şi cu peretele cavităţii toraco-
abdominale, de obicei în această linie este inclusă şi vena portă.

1
 Metode de investigaţie a ficatului şi semiologia leziunilor elementare
A. Radiografia abdominală simplă
Se efectuează cu bolnavul în decubit dorsal şi se completează la nevoie cu radiografii
în decubit lateral, preferabil drept.
Hepatomegalia: nu se poate aprecia decât aproximativ.
Calcificările intrahepatice pot fi evidenţiate pe rgr. Abdominală simplă.
Prezenţa de gaz este complet anormală în interiorul parenchimului hepatic.
B. Radioscopia
 localizarea colecţiilor gazoase sau calcificărilor;
 în asociere cu examenul baritat;
 în căutarea căilor de abord pentru puncţii diagnostice şi terapeutice;
 pentru monitorizarea plasării cateterelor biliare sau arteriale.
C. Examenul baritat
Varicele esofagiene la bolnavii cu hipertensiune portală. Ele reprezintă o cale de shunt
dinspre port către sistemul cav inferior.
Ulceraţii şi eroziuni apar la bolnavii cu hipertensiune portală.
D. Ultrasonografia
Este cu atât mai eficientă ca metodă de diagnostic cu cât două ţesuturi contigue sunt
mai net diferite ca şi consistenţă.
Leziunile focalizate sunt reprezentate de zone limitate cu reflectivitate modificată
faţă de parenchimul înconjurător.
Leziunile difuze sunt mai puţin uşor de pus în evidenţă din cauza imposibilităţii de a
găsi un ţesut de comparaţie. Randamentul general de diagnostic nu depăşeşte 50%.
E. Scintigrafia
Este o metodă cu un scor bun în diagnosticul prezenţei leziunilor focalizate. Este de
asemenea de valoare în aprecierea volumului şi configuraţiei hepatice.
F. Computertomografia
Tehnica de examinare constă în esenţă în explorarea cu secţiuni contigue, groase de
0,8-1 cm a întregului parenchim la început fără contrast şi în funcţie de datele obţinute în
continuare cu contrast administrat cât mai rapid. În acest fel se realizează obiectivul
principal de a creşte diferenţa de densitate dintre parenchinul normal şi leziunile
înlocuitoare de spaţiu.

Metode de investigaţie şi semiologia elementară a afecţiunilor căilor

biliare
A. Radiografia abdominală simplă
Este justificată în căutarea calcificărilor biliare. Ecografia este metoda care restrânge
indicaţiile de utilizare nu numai ale radiografiei simple, dar chiar şi a colecistografiei în
ansamblu.

Litiază veziculară - calcului radioopaci

2
 B. Colecistografia orală
Constă în administrarea unui produs iodat resorbabil prin mucoasa intestinală.
Secvenţa unui examen colecistografic complet implică minim două incidenţe şi
administrarea unui prânz colecistografic.
C. Colangiocolecistografia intravenoasă Este considerată anacronică.

Colangiografie, imagini lacunară prin calcul transparent

D. Colangiografia percutană transhepatică

Este o metodă agresivă care însă a devenit mult mai sigură prin utilizarea acului
elastic, nontraumatic, Chiba.
Tehnica constă în reperarea vaselor biliare intrahepatice prin fluoroscopie, aspirarea
unei cantităţi de bilă şi injectarea sub control fluoroscopic de contrast iodat hidrosolubil.
Se obţine o opacifiere omogenă a întregului arbore biliar.

E. Coledocopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP)

Reprezintă metoda de reperare şi cateterizare endoscopică a papilei Vater şi
injectarea directă de substanţă de contrast pentru vizualizarea căilor biliare.

F. Colangiografia peroperatorie
Colangiografia intraoperatorie este metoda de explorare a unor căi biliare în vederea
precizării existenţei de eventuali calculi.

Colangiografie,imagini lacunară prin calcul

3
 Colangiografia postoperatorie pe tub Kher este metoda de elecţie pentru
căutarea litiazelor restante sau a obstrucţiilor biliare acute postoperatorii precoci.

Colangiografie pe tub Kehr - stop al substanţei de contrast,

calcul coledocian
H. Ecografia
Este metoda de elecţie pentru studiul neinvaziv al căilor biliare.

I. Computertomografia
Este superpozabilă ca randament ecografiei. Randamentul metodei este tot 97%
pentru precizarea sediului obstrucţiei şi 94% pentru precizarea cauzei.

Metodele radioizotopice
Produşii permit o vizualizare convenabilă atât a paranechiului hepatic cât şi a
eliminării biliare.
K. Angiografia
Constă în explorarea circulaţiei arteriale şi venoase.

L. Proceduri intervenţionale cu scop bioptic

Fragmentele de ţesut biliar se pot obţine prin oricare dintre metodele de abord
instrumental direct a lumenului biliar: tuburile de drenaj biliar extern,, tuburile Kher,
endoscopic transpapilar sau chiar transvenos.

Explorarea radio – imagistică a pancreasului

Metode de investigaţie şi semiologia elementară a afecţiunilor pancreatice

A. Radiografia abdominală simplă

Poartă o cantitate mică de informaţii.
În pancreatita cronică se pot vizualiza calcificări.

B. Duodenografia hipotonă
A fost înlocuită în timp de alte metode mai specifice. Constă în administrarea de
Sulfat de bariu pe sonda duodenală după o prealabilă administrare parenterală sau locală
de Buscopan sau Glucagon, produse care paralizează peristaltica.

4
 C. Ecografia
Este metoda de bază în gestul diagnostic de primă intenţie. Se obţine o delimitare
bună a pancreasului în 60 – 85% din cazuri.

D. Medicina nucleară
Nu se mai foloseşte din cauza slabei vizualizări a parenchimului

E. Computertomografia
Constituie metoda de bază de diagnostic a afecţiunilor pancreatice. Pancreasul se
vede bine în special la bolnavii mai graşi.
Cancerele de pancreas beneficiază în mod diferit de diagnosticul
computertomografiei. Infiltraţia neoplazică, precum şi adenopatiile regionale sau la
distanţă sunt unul dintre beneficiile examenului computertomografic. Metastazele
hepatice, cel mai sigur argument de cancer pancreatic, se pun în evidenţă chiar de la
începuturile diseminării sub formă de leziuni mici multiple.
În rupturile traumatice de pancreas soluţiile de continuitate ale organului se pot
completa cu colecţii fluide peripancreatice.

F. Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă

Se cateterizează endoscopic papila şi se injectează o cantitate minimă de contrast sub
control fluoroscopic pentru a preîntâmpina refluarea de substanţe de contrast în
parenchim, cauza de pancreatită acută.

G. Colangiografia percutană transhepatică

Este indicată în diagnosticul obstrucţiilor biliare distale.

H. Angiografia
Este o metodă care şi-a pierdut mult din interes.

I. Imagistica prin rezonanţă magnetică

Este superpozabilă ca randament diagnostic computertomografiei cu şi fără contrast.

Metode imagistice interventionale gastrointestinale

Gastrostomia şi enterostomia percutană este indicată în stenozele complete a tractului

gastro-intestinal superior sau la bolnavii psihici.

Dilatarea cu balonaş realizata cu ajutorul unor catetere conduse de ghide metalice este
utilizata in stricturile enterice, esofagiene, pilorice, colice, a stenozelor chirurgicale.

În tumorile maligne esofagiene sau în recidivele pe anastomoză după gastrectomie totală

sau parţială, dilatarea cu balonaş nu oferă o paleaţie durabilă. În aceste cazuri se
utilizează proteze metalice autoexpandabile sau stenturi din Nitinol.

5
 DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL APARATULUI URINAR

Metode de diagnostic imagistic:

1. Radiografia renală simplă –dă relaţii despre umbrele renale, evidenţiază calculii urinari
radio-opaci, dă informaţii despre schelet (malformaţii,tuberculoză, metastaze-ce pot fi în
legătură cu afecţiunile renale).
2. Urografia intravenoasă (U.I.V) cu 1 ml soluţie iodată /kg. corp, ionice sau nonionice -
pentru prevenirea reacţiilor alergice. Se face după pregătire de cel puţin 3 zile de regim
de reducerea meteorismului abdominal. Este o explorare funcţională (nefrograma) şi
morfologică (pielograma) şi a dinamicii căilor excretorii , inclusiv a vezicii urinare-
cistografie postmicţionale.

3. Pielografia rezidă din injectarea substanţei de contrast cu ajutorul unei sonde introduse
până în bazinet sau ureterul proximal. Se foloseşte cănd U.I.Vnu evidenţiază rinichii.În
caz de nefrostomă se poate realiza pielografia descendentă. La cazurile de hidronefroză
se poate practica pielografia prin puncţia translombară, când este imposibilă cateterizarea
ureterului.

6
 Pielografie ascendenta pielografie descend
4. Cistografia se poate obţine fie la sfârşitul U.I.V sau retrograd prin introducerea unei
sonde transuretrale putând administra substanţă de contrast sau aer + substanţă de
contrast. După umperea vezicii se face radiografie în cursul micţionării –probă dinamică
astfel se studiază colul şi uretra posterioară, eventualul reflux vezico-ureteral.
5. Uretrografia se face în continuarea U.I.V sau retrograd prin instilarea substanţei de
contrast în meatul urinar - radiografia se face în timpul instilării.
6. Explorări angiografice : arteriografia, ilio-cavografia şi flebografia spermatică stângă.
Pentru vezica urinară se practică arteriografia hipogastrică.
7. Scintigrafia : realizează nefrograma izotopică cu identificarea unor zone afixatoare sau
hiperfixatoare.
8. Computertomografia identifică cu mare acurateţe a proceselor expansive ale rinichilor şi
spaţiul retroperitoneal.
9. Ecografia este indicată pentru aprecierea formaţiunilor ocupante,a rupturilor renale , de
preferat la copil.
10. Imagistica prin rezonanţă magnetică – neiradiantă are indicaţii limitate în explorarea
aparatului reno-urinar( aduce informaţii similare C.T). Are randament superior în
aprecierea leziunilor vasculare şi a patologiei regiunii pelvine - poate realiza secţiuni în
orice plan. Există variante ce obţin imagini similare U.I.V fără substanţă de contrast. Este
posibil ca în perspectivă spectroscopia I.R.M să aducă informaţii cu specificitate ridicată
în diagnosticul etiologic al tumorilor prostatei.
Anatomie imagistică
Rinichii au poziţie retroperitoneală .
Dimensiunea rinichilor este de 9-12cm în axul lung şi 3-4cm transversal, pe Rg.
axul longitudinal este cuprins între echivalentul a 2 vertebre şi jumătate şi 3 vertebre şi
jumătate.
Conturul extern este convex şi intern concav în regiunea hilului.
Opacefierea la substanţa de contrast este egală , omogenă la U.I.V–nefrograma ,
în CT se evidenţiază diferenţiera medulară corticală.
Căile excretorii – sistemul pielo-caliceal ( cupe caliceale, tije, bazinet) ureterul,
vezica urinară.
Semiologie radiologică
1. tulburări funcţionale :

7
  asimetria de secreţie – apare în cadrul sindromului obstructiv şi în cazuri
de stenoză a arterei renale.
 întărzierea secreţiei opace de o parte .
 rinichiul „mut” – pentru a obţine acest diagnostic se fac secvenţe U.I.V
până la 24 ore sau UIV în perfuzie. Se va căuta cauza : sindrom obstructiv, distrucţia
parenchimului renal (tuberculoză, pionefroză, tumori, etc), arterial sau venos.
 hipertonia şi hipotonia căilor urinare se traduc prin modificări ale
calibrului şi golirii lor.
2. modificări morfologice:
 de poziţie: apar în ptoze, ectopii renale procese tumorale de vecinătate,
devieri ureterale, compresii vezicale.
 de volum : .
 de contur:
1. ancoşe şi incizuri
2. depresiuni se produc prin atrofia circumscrisă a parenchimului
renal - cicatrici inflamatorii sau posttraumatic.
3. boselurile
4. rigiditatea căilor excretorii tubulare
 de formă : apar în raport cu malpoziţiile, malformaţiile, şi în
procesele expansive.
 imaginile adiţionale sunt întâlnite în căile excretorii;
1. congenitale: chist paracaliceal, rinichiul în burete, diverticuli,
şi imagini din necrozele papilare, caverne, formaţii chistice deschise în căile urinare
(chist hidatic, chist seros) fistule.
2. ureterale : imagini diverticulare, eroziuni, fistule.
3. vezicale : diverticuli, fistule.
4. uretrale : uretrocel, fistule

Diverticol vezical
 opacităţi calcare şi calcifierile ţin de calculi radioopaci,
nefrocalcinoză, calcificări ale leziunilor tuberculoase sau parazitare, calcificări prostatice.
 imagini lacunare apar în ;
- nefrogame: tumori , leziuni distructive
- căi excretorii : calculi transparenţi, cheaguri, tumori, chisturi.
 imagini de stenoză ; caliceală, bazinetală, ureterală. Amputaţia este
o formă extremă a stenozei.
Sindroame urinare
1. sindromul obstructiv este format din:
- întârziere de secreţie
- dilatarea cavităţilor

8
 - întârzierea golirii lor
- atrofia parenchimului renl.
Diagnosticul radiologic urmăreşte evidenţierea modificărilor de obstrucţie şi
determinarea cauzei obstrucţiei.
Modificările aparatului excretor superior realizează hidronefroza a cărui grad şi
aspect este determinat de nivelul obstrucţiei, gradul ei şi vechimea sindromului.

Hidronefroză dreaptă prin calcul ureteral

Funcţional, apar întârzieri de secreţie sau chiar abolirea ei - rinichi mut, -
explorarea trebuie continuată cu pielografie. Dilataţiile moderate apar la nivelul caliciilor
care se dilată în bule, apoi se transmit la nivelul caliciilor mari şi bazinet care pot atinge
dimensiuni monstroase.

Dilatare în butoiaş a bazinetelor

Când obstacolul este inferior determină uretero-hidronefroză cu dilatarea
uneori enormă a ureterului şi alungirea lui.
Se folosesc metode imagistice în funcţie de natura obstacolului. Ecografia
este de primă intenţie completată de alte investigaţii radiologice în funcţie de natura
obstacolului.
2. Refluxul vezico - ureteral: creşte presiunea în căile excretorii superiare şi
propagă infecţia pe cale ascendentă şi are drept cauză un deficit al joncţiunii uretero-
vezicale. Se studiază prin cistografie retrogradă (reflux pasiv) şi cistografie micţională
(reflux activ).
3. Sindromul tumoral renal: apare în procesele expansive benigne sau maligne şi
cuprinde:
Malformaţii congentale renale
1. De număr:
a. Agenezie renală bilaterală este incompatibilă cu viaţa .

9
 b. Rinichi unic congnital – se constată un rinchi mărit
ecografic şi urografic, dacă există orificiu ureteral în vezică este ureter orb. Diagnosticul
de certitudine îl pune arteriografia.

Rinichi unic congenital

c. Rinichiul dublu este format dintr-o masă parenchimaroasă

dublă, cu două sisteme pielo-caliceale (pielon dublu), fără separaţie organică. Ureterul
poate fi dublu sau bifid.

Rinichi supranumerar
proiectat pe aripa sacrată dreaptă,
duplicitate pielo-caliceală dreapt
d. Rinichiul dedublat
prezintă două mase parenchimatoase cu
două sisteme pielo-caliceale şi două
uretere – ureter dublu.

Duplicitate pielo-ureterală bilateral

2. De mărime
a. Rinichi hipoplazic – mic congenital , este mut U.I.V , la pielografie ,
sistemul pielo-caliceal modificat cu calicile puţin excavate, parenchimul este redus.

10
 Rinichi stâng mic congenital
b. Rinichi hiperplazic – pentru a fi diagnosticat trebuie ca cel
contralateral să fie normal sau tot hiperplazic , altfel este mărit compensator, configuraţia
este armonioasă .
c. Prin simfiză – unirea celor doi rinichi duce la apariţia rinichiului în
„potcoavă”, „sigmoid” . Datorită rotaţiei incomplete a rinichilor simfizaţi , bazinetele
rămân anteriore iar caliciile privesc anterior spre rahis. Ureterele pornesc în afară şi
blochează scurgerea urinii cu dilataţii pielo-caliceale uneori.

Rinichi în potcoavă
2. De poziţie :
a. Malrotaţia – în evoluţia sa se produce rotaţia rinichiului şi poate
rămâne bazinetul posterior iar caliciile anterior.
b. Ectopia – sediul anormal fie joasă frecventă – lombar inferior,
pelvin, sau înaltă mai rară (pulmonar). La arteriografie se pune în evidenţă pedicolul
vascular de origine . Variante de ectopie încrucişată este obişnuit asociat cu simfiza renală
, rinichiul ectopic este sudat cu cel normal.

Ectopie renală stângă + fuziune renală

5. De structură :
a. Rinichiul polichistic –este bilateral ,chisturile neavând legătură
cu sistemul pielo-caliceal se evidenţiază indirect prin efectul de compresiune şi
dezorientare. Rinichii sunt măriţi, suprafaţa este boselată

11
 Rinichi polichistic
b. Chistul paracaliceal, dilataţie diverticulară a unui calice ,cu
sediul parenchimatos, care comunică cu calicele.
Malformaţii congenitale pielo-caliceale
1. pielon multiplu – bazinet multiplu cu uretere care au
traiect dublu pănă în vezică sau care se uneşte înainte de a ajunge în vezică, pielgrafic
trebuie ştiut că bazinetul ureterului superior orificiul sub celui superior. Frecvent unul
dintre uretere se deschide ectopic – în vagin, uretră posterioară.
2. ureterul „orb” – ureterul supranumerar nu ajunge în
rinichi ,de regulă apare în agenezia renală.
3. megaureterul congenital este bilateral , nu se pune în
evidenţă obstacolul.

Malformaţii vezicale
1. duplicitate vezicală – completă sau incompletă.
2. extrofie vezicală se asociază cu absenţa peretelui abdominal anterior şi cu
malformaţii de simfiză pubiană .
Malformaţii uretrale
1. duplicaţia poate fi parţială sau totală
2. hipo sau epispadiasul trebuiesc căutate şi alte malformaţii
3. valve uretrale – sunt cauză de obstrucţie la copil.
Litiaza urinară
Examenul radiologic urmăreşte evidenţierea calculului, răsunetul asupra
funcţiei căilor urinare superioare, stabilirea cauzei favorizante.
Absorbţia faţă de Rx. depinde de compoziţia chimică, fiind –
radiotransparenţi calculii de cistină, acid uric, xantină, radioopaci - carbonaţi, fosfaţi,
oxalaţi, trifosfaţi de calciu.
Ecografia decelează calculii indiferent de structura lor chimică.
Calculii radiotransparenţi se evidenţiază prin metode cu substanţe de
contrast. Dar şi unii şi ceilalţi trebuie investigaţi urografic, pentru stabilirea sediului şi

12
efectului asupra funcţiei secretorii şi excretorii. Ei pot fi blocaţi – în bazinet, ureter, col
vezical, uretra posterioară. Gradul sindromului obstructiv determinat de litiază este
determinat pe U.I.V : absenţa sau diminuarea secreţiei cu întârzierea opacefierii . În caz
de rinichi secretor , apar diferite grade de hidronefroză.
U.I.V şi examenele retrograde pot descoperi cauzele locale ale unei litiaze
ce crează stază şi infecţie : stenoză pielo-caliceală, vas aberant, stenoză ureterală, joasă -
cu eventual ureterocel, anomalii ale calculului vezical – maladia colului, hipertrofia
prostatei, sau ale uretrei - stricturi câştigate sau congenitale, etc.

Litiază renală
Tuberculoza urinară

Clasificarea T.B.C radiologic corelată cu modificările anatomo-patologice

împarte tuberculoza renală în patru stadii.
Stadiul I – tuberculoză miliară a rinichiului; nu are corespondent radiologic.
Stadiul II – în parenchimul renal apar modificări delimitate în formă de
tuberculoză productivă nodoasă sau mici caverne ale corticalei sau medulare, fără
comunicare cu sistemul pielo- caliceal.
U.I.V şi pielografic - nu sunt modificări.
Stadiul III – corespunde formei fibro-ulceroase şi cavernoase a tuberculozei
urinare cu interesarea sistemului pielo- caliceal.
U.I.V şi pielografic apar leziuni la un calice izolat sau la un grup de calicii.
Leziunea incipientă ce poate fi constatată radiografic este eroziunea sau
ulceraţie peripapilară şi ulceraţii fine ale vârfului papilei- „mâncat de molii” . Prin
confluarea eroziunilor apare o pseudo cavernă de origine calcică care se adâncete treptat
prin escavare în parenchim, putând ajunge până lângă capsulă.
Paralel cu imaginile de adiţie apar şi imagini de strictură la tija caliciilor.

Modificări tbc caliceale superior stânga

Strictura unui calice mare produce imaginea de „margaretă”, unde petalele fiind
caverne , altele hidrocalicii.

13
 Tuberculoză renală - modificări "în margaretă" la
nivelul grupelor caliceale
Stadiul IV : leziunile distructive ale parenchimului la care se asociază cele
pielo-caliceale sunt întinse. Apare pielonefroza tuberculoasă, rinichiul atrofic sau mastic.
Frecvent rinichiul bolnav este mut urografic.Calcificarea cazeumului face
să apară rinichiul mastic, uşor de recunoscut pe Rg. Renală simplă.

La scintigrafie, leziunile distructive ale parenchimului dau imagini lacunare.

Modificările bazinetale debutează prin atonie, ca apoi să apară rigiditatea
parietală şi stenoza. Efectul este de dilatarea caliciilor aferente.
Modificările ureterale încep frecvent cu stenoze în porţiunea prevezicală ,
ceea ce crează o dilataţie în amonte. În această fază caliciile dilatate, bazinetul stenozat şi
ureterul dilatat dau o triadă clasică.
Modificările vezicale – apar de timpuriu prin fenomene de cistită. La
început se poate sesiza o rigiditate parietală în vecinătatea orificiului ureteral care elimină
urina bacilară, apoi o reducere treptată a detrusorului şi apariţia vezicii mici tuberculoase.
Ea va crea un obstacol în calea fluxului urinar de partea netuberculoasă, determinând o
uretero-hidronefroză. Se fac operaţii vezicale, prin plastii cu intestin (cistoplastii).

14
 Infecţii renale nespecifice
1. pielonefrita ( interstiţială). Semnele obişnuite sunt: rinichi mic cu
incizuri pe contur ce ating câte un calice, reducerea indicelui cortico-renal,

Rinichi mic stâng pielonefritic

Grupe caliceale stângi aplatizate
2. pionefroza determină contururi neregulate ale cavităţilor caliceale ce
denotă distrucţii ale parenchimului, rinichiul ajungând în final o pungă de puroi.
3. abcesul renal şi flegmonul perinefritic realizează sindromul
pseudotumoral renal.
Chistele renale
Ele realizează sindromul pseudatumoral renal.
1. chistul seros esre un proces ocupant unic, obişnuit la polul renal
inferior. În afara semnelor pielo-caliceale se poate observa şi devierea ureterului sperior.
Ecografic apare o arie transonică.
2. rinichiul polichistic descris la modificările de structură.
3. chistul hidatic renal înainte de calcificare are semnele chistului
renal simplu. După calcificare poate fi reperat şi pe radiografia renală simplă, sub forma
unui cerc opac continuu sau discontinuu, foarte caracteristic.
Tumorile aparatului urinar
 tumorile parenchimatoase renale maligne se manifesă prin sindromul
tumoral . deformări ale contururilor renale, când formaţiunea este periferică ; compresii
pe ureter când au sediul la polul inferior renal.
 Modificări de poziţie a rinichilor
 Modificări ale sistemului pielo-caliceal:
- amprente pe calicii sau pe bazinet-în semiton
- alungiri şi subţieri ale caliciilor
- dezorientări ale caliciilor, deplasarea bazinetului
 Amputaţii caliceale prin compresie sau invazie tumorală
 Aplatizări ale caliciilor sau bazinetului cu semiton sau compresii moderate
 Dilataţii prin compresii adiacente
 Imagini lacunare la nefrograma urografică, arterială şi izotopică în cazul
tumorilor parenchimatoase; imagini lacunare la pielografie urografică sau
ascendentă în cazul tumorilor bazinetale.
 Arie transonică sau cu ecouri la ecografie, în raport cu consistenţa tumorii
 Sindromul vascular asociat.

15
 Neoplasm renal drept - deformări pielo-caliceale
La scintigrafie se vede o arie hiper- sau a fixatoare; la ecografie îi corespunde o
imagine solidă neomogenă datorită zonelor de hemoragie sau necroză. C.T are indicaţie
atăt în evluare preoperatorie cât şi în urmărirea postoperatorie.
1. tumorile bazinetale – produc imagini lacunare la urografie sau pielografie.
Uneori este dificil de făcut diagnosticul diferenţial cu calculii radiotransparenţi.,
cheagurile de sânge, şi. frecvent se asociază cu semnele de tumoră parenchimatoasă.
2. tumorile ureteriale – se manifestă radiografic prin imagini lacunare şi se asociază
frecvent cu tumori bazinetale şi vezicale.
3. tumorile vezicale: sunt frecvente. Cele benigne sunt pediculate şi nu infiltrează
peretele, producând imagini lacunare cu lizereu opac. Uneori sediul tumorii este într-un
diverticol.
Tumorile maligne pot fi vegetante, infiltrante, sau ulcerante.
Tumorile vegetante, produc imagini lacunare cu bază largă de implantare şi
întreruperea conturului vezical.

Imagine lacunară cu pinteni şi semitonuri la nivelul

vezicii urinare

Tumorile infiltrante, se pun în evidenţă prin cistopielografie.

Tumorile ulcerante, se evidenţiază cu dublu contrast.

16
 Examenul imagistic al prostatei
Metode imagistice folosite sunt:
 ecografia , endosonografia rectală,
 C.T
 IRM
Adenomul periuretral şi cancerul prostatic
Afectează imaginea morfologică şi funcţia colului vezical precum şi a uretrei
posterioare.
Adenomul măreşte uneori considerabil volumul prostatic, crează obstacol în
calea de evacuare a urinei, stază vezicală, favorizează infecţia, uretero-hidronefroză şi
litiaza uretero- renală, precum şi diverticuloza vezicală cu litiază vezicală.
La cistografie se constată o amprentă biconcavă, ce ridică trigonul . În timpul
micţiunii, colul se deschide defectuos, şi în vezică rămâne un reziduu variabil. Uretra
prezintă îngustări şi scolioze.

Uretrografie permicţională

La urografie putem constata grade diferite de hidronefroză, asociate cu grade

diferite de insuficienţă de secreţie, modificările ureterului terminal în undiţă sunt tipice
pentru hipertrofia de prostată.
Tumorile au acelaş semn, dar cu imagini de rigiditate a deformării bazei
Prinderea ostiului uretral de o parte sau alta crează modificări ale arborelui pielo-
caliceal.vezicii, cu aplatizarea şi semitonuri la umplerea vezicii urinare.

17