Şcoala primară mixtă a comunei Lunca-Frumoasă, cătunul Poeni. [...

]
Un copilaş îl zări şi dete alarma. Câinele cu blana vâlvoi*, terfelită de pulberi şi noroaie, cu lanţul
târâş după el, se înfăţişă fioros. Şi, speriaţi , fugiră grămadă în pridvorul şcolii.
-Domnule, strigau, domnule, un câine, un câine turbat!
Numaidecât se ivi din târlă* un om voinic şi mustăcios cu o nuia în mână.
-Ce e neorânduiala asta, copii? strigă el.
-Un câine turbat! zbierară ei iar.
-Unde?
-Uite-l colo, domnule... şi copiii arătau cu mâinile întinse înspre el.
,,Ăsta e baciul lor”, îşi zise Samson. Se ridică şi se smeri, vârând puţin coada între picioare.
Învăţătorul se uită de departe la el: era hâd* în adevăr, dar nu părea primejdios. Sta liniştit, fără
niciun gând rău. Totuşi, n-avea ce căuta la şcoală. Făcu câţiva paşi, se plecă să ia o piatră, o azvârli în
el şi-l huidui. [...] Copiii se luaseră după domnul lor şi, căutând pietre, se buluciră la zăbrele să-l
lovească. Învăţătorul îi certă.
-E un câine fugar, poate că s-a rătăcit... Lăsaţi-l în pace. Intraţi în clasă!
Copiii nu se-ndurau să se dezlipească de la uluci.
-Uite, mă, ce cap mare are...
-Vezi, e cu lanţul de gât.
-N-are ochii roşii, domnule, şi nu-i curg bale, se făcu firoscos* un ţânc.
-Cuţu, cuţu, na... îl strigă cineva.
Câinele mişcă a mulţumire coada înfoiată.
„Mieii ăştia, când nu zbiară, vorbesc ca baciul meu”, gândi el.
-Tata spune că e mai bine când un câine rătăcit trage la o casă.
-Lasă. lasă, aici nu e casă, e şcoală. Destul... intraţi în clasă. Şi domnul abia îi putu urni cu nuiaua în
mână, ca pe o turmă, şi-i vârî în târlă. [...]
(Vasile Voiculescu, Ciobănilă - fragment)
Modurile de expunere în opera epică
Modul de expunere este felul, maniera pe care creatorul o alege pentru a prezenta realitatea.
1. Narațiunea
- mod de expunere esențial în opera epică prin care este relatată acțiunea, în succesiune logică sau
cronologică;
- partea de vorbire utilizată în mod predominant este verbul;
-accentul cade pe semnificația faptelor și a atitudinilor personajelor, deci este o modalitate de
caracterizare indirectă a acestora;
-este realizată de un narator: obiectiv, neimplicat emoțional, detașat, (omniscient)/ subiectiv,
implicat afectiv;
-ritmul narațiunii poate fi lent (fraze ample, cu multe determinări sau întreruperi) sau alert (fraze
sau propoziții scurte).

2.Dialogul
-mod de expunere ce redă vorbirea directă a personajelor;
- oferă creației epice dinamism, oralitate, autenticitate;
-mărește impresia de viață autentică și captează interesul lectorului;
-este un mijloc de portretizare a personajelor, deoarece surprinde limbajul acestora (rapiditatea
gândirii, inteligența, subtilitatea, coerența) și relațiile dintre personaje;
-este mijlocul esențial prin care sunt puse în evidență atitudini, mentalități , psihologia personajelor.

3. Descrierea
-mod de expunere ce prezintă, în trăsăturile lor specifice și impresionabile, un
peisaj/ființă/obiect/mediu social/sentiment;
-perechea nominală (substantiv-adjectiv) este esențială în realizarea tabloului/portretului;
 -accentul cade pe elementele vizuale, surprinse prin epitete(cromatice), comparații,
enumerații etc.;
-în opera epică, descrierea conturează cadrul spațio-temporal al acțiunii și este un mijloc
direct de caracterizare a personajelor.

4. Monologul
-mod de expunere ce pune accent pe ,,dialogul” interior, pe vorbirea personajului cu sine;
- este un mijloc de caracterizare a personajelor;
- reprezintă modalitatea ideală de a reliefa adevărata natură a personajelor, deoarece surprinde
trăsăturile/gândurile/atitudinile pe care acestea le ascund sub masca socială.

Rolul modurilor de expunere în ,,Ciobănilă”

În orice creație literară, originalitatea autorului este dovedită nu doar de tema aleasă, de mesajul
operei sau de procedeele artistice, ci și de felul în care alege și îmbină modurile de expunere. Selectarea și
dozarea acestora sunt esențiale, deoarece au un rol hotărâtor în receptarea textului de către lector.
Opera literară citată, ,,Ciobănilă”, este, în mod evident, o creație epică, gândurile și trăirile
autorului fiind indirect exprimate, prin vocea narativă și prin personajele implicate în acțiune. Modurile de
expunere se îmbină armonios, pentru a pune în lumină psihologia personajelor, faptele și atitudinile
acestora.
Unul dintre modurile de expunere utilizat de autor este narațiunea, evidențiată prin numărul mare
de verbe: Făcu câţiva paşi, se plecă să ia o piatră, o azvârli în el şi-l huidui. Realizată la persoana a III-a
de un narator obiectiv/neimplicat, narațiunea surprinde faptele personajelor ce construiesc etapele acțiunii,
în succesiune cronologică: un câine murdar şi zdrenţăros, se apropie de şcoala din cătunul Poieni și
provoacă panică în rândul micilor şcolari. Învățătorul le cere copiilor să intre în clasă, pentru a fi în
siguranță.
Modul de expunere predominant este, evident, dialogul, care reprezintă modalitatea ideală de a
portretiza personajele, de a evidenția mentalitatea acestora. La apropierea câinelui, copiii au reacţii
diferite: unii îl cred turbat, iar alții încearcă să se împrietenească cu dulăul fioros. Însuşi învăţătorul,
hotărât să-și protejeze elevii, este pus în dificultate, neștiind dacă dulăul reprezintă un pericol. Replicile
sunt scurte și marcate afectiv: -Un câine turbat! zbierară ei iar.
Descrierea este și ea prezentă, rolul acesteia în creația epică fiind de a evidenția, în mod direct,
tăsături ale personajelor. Astfel, chipul învățătorului este succint surprins de către narator: un om voinic şi
mustăcios, Trăsăturile lui Samson, personajul central al fragmentului, sunt prezentate atât de vocea
narativă (cu blana vâlvoi*, terfelită de pulberi şi noroaie), cât și de micuții școlari (ce cap mare are).
Nu în ultimul rând, prezența monologului sensibilizează cititorul, deoarece îl poartă în lumea
interioară a necuvântătoarelor, amintindu-i că și acestea gândesc, simt, înțeleg, suferă: „Mieii ăştia, când
nu zbiară, vorbesc ca baciul meu”, gândi el. Personificat de către autor, câinele rătăcit se apropie cu
prietenie de școală, comparând-o cu o târlă, pe copii- cu mieii, iar pe învăţător - cu baciul său drag.
Așadar, narațiunea, dialogul, descrierea și monologul se armonizează în această creație epică,
pentru a-i reliefa mesajul: atitudinea oamenilor față de ființele necuvântătoare trebuie să fie plină de
înțelegere, de toleranță, de prietenie.