Sunteți pe pagina 1din 1

PROBLEME DE ORTOGRAFIE ACTUALĂ

I. SCRIEREA CU CRATIMĂ (sau liniuţă de unire)


1. Murgule, murguţul meu / Datu-mi-te-a taică-tău,
Ca să-mi fii de ajutor / La nevoie si la zor.
2. Duce-m-aş şi m-aş tot duce, / Dor de mândra să m-apuce.
3. Jelui-m-aş şi n-am cui, / Jelui-m-aş codrului.
4. Da-ţi-l-aş şi nu l-aş da, / Că mă tem că-l vei uita.
5. Fir-ar al naibii şi pieri-i-ar norocul !
6. Dându-li-se drumul, au zburat ca din puşcă.
7. Plânsu-mi-s-au că nu eşti om cumsecade.
8. Cine-a stârnit cătănia / Mânca-i-ar casa pustia !
9. Duce-vă-ţi unde doriţi, dar fără să vă grăbiţi !
10. Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o.
11. Unii au pe vino-ncoace, iar alţii pe du-te-ncolo.
Precizare : În funcţie de pronunţare, se poate scrie şi vino încoace sau
du-te încolo.

II. SCRIEREA CU UNU, DOI ŞI TREI i


1. Nu fi trist, ci fii vesel, întrucât fiii tăi, ca şi ai noştri, sunt copii foarte buni.
2. Doi dintre copiii noştri sunt membri ai unei comisii nou înfiinţate.
3. Cu bună ştiinţă am luat cunoştinţă de tot ce-i important.
4. Multe nume proprii sunt scrise şi pronunţate greşit.
5. Nimeni n-ar trebui să acţioneze împotriva propriilor convingeri.
6. Multe trăsături proprii de caracter fac parte din bagajul nostru ereditar.
7. A vedea cu propriii săi ochi şi a auzi cu propriile urechi sunt pleonasme considerate
acceptabile.
8. Pluralul lui geamgiu este geamgii, iar acelaşi plural articulat e geamgiii.
9. Pustiii tot ce găsii în calea mea, dar prea puţine lucruri zării.
10. Cam aceiaşi actori joacă mereu aceeaşi piesă.
11. Genitiv-dativul articulat de la subst. idee este ideii, pentru că pluralul aceluiaşi
neologism este idei.
12. Sfios şi sfiiciune sunt derivate de la verbul (a se) sfii.

III. UTILIZĂRI CORECTE ALE APOSTROFULUI


1. Dragă mi-i leliţa’naltă şi la mers cam legănată.
2. Las’ că-i arăt eu lui ce poa’ să i se întâmple !
3. Un’te duci aşa grăbit şi deloc atent la ce-i în jurul tău ?
4. Dom’le, fii atent la ce se petrece în jurul dumitale !
5. În România, libertatea exprimării a devenit realitate numai post-’89. (Aici apostroful
este precedat, în mod obligatoriu, de cratimă).
6. Înşi’te mărgărite este o încântătoare piesă de Victor Eftimiu.
7. Cân’ţi-o fi, bade, mai bine, / Să te apuce dor de mine,
Să te apuce într-o doară, / Să te ţie pân’ la vară !
8. Tot cu apostrof trebuie scrise şi: cân’va(= cândva), ‘nainte
(= înainte), săru’mâna ! sau alte exprimări specifice limbii vorbite, care este, prin
definiţie, mai puţin îngrijită decât cea scrisă.

Prof. dr. Theodor Hristea

S-ar putea să vă placă și