7 emoții de bază

Cuprins

1. Tristețea .................................................................................................................................. 2

2. Disprețul ................................................................................................................................. 4

3. Fericirea și emoțiile pozitive .................................................................................................. 6

4. Furia ....................................................................................................................................... 8

5. Dezgustul .............................................................................................................................. 11

6. Teama ................................................................................................................................... 13

7. Surprinderea ......................................................................................................................... 18
1. Tristețea

Tristeţea este o emoţie caracterizată prin sentimente de dezavantaj, pierdere, si neajutorare.

Când este trist, omul devine adesea liniştit, mai puţin energic şi retras.

Tristeţea este opusul fericirii. Sinonimele pentru tristeţe sunt durerea, suferinţa, mizeria,
melancolia. Filosoful Baruch Spinoza defineşte tristeţea ca transferul unei persoane de la o
perfecţiune înaltă la una mai joasă.

Daniel Goleman menţionează ca principala funcţie a tristeţii este ajutorul dat pentru adaptare
în cazul unei pierderi importante, cum ar fi moartea cuiva apropiat sau o mare dezamăgire.
Tristeţea aduce o scădere a energiei şi a entuziasmului faţă de activităţile vieţii în special.

faţă de divertisment sau faţă de plăceri, iar adîncimea ei şi intrarea în depresie duce la o
scădere a metabolismului. Această

retragere introspectivă creează ocazia de a jeli o pierdere sau o speranţă goală şi de a

conştientiza consecinţele acestora

pentru viaţa cuiva, iar pe măsură ce energia revine, se conturează noi începuturi.

Tristeţea poate fi văzută ca o scădere temporară a stării de spirit, în timp ce depresia este
caracterizată de o stare persistentă dar redusă ca intensitate, precum şi perturbarea
capacităţilor de a funcţionare normală psihicului. Tristețea poate determina deseori lacrimi,
durerea intensă – strigăte și gesturi necontrolate[1].

Paul Ekman[2] spune că orice lucru ar fi în stare să ne facă triști, dar cel mai des, omul este
trist din cauza pierderilor suferite. Aici putem vorbi atît de nereușita profesională, pierderea
serviciului sau afacerii, pierderea stării bune de sănătate cît și de pierderea persoanelor dragi
care fie că pleacă undeva departe fie că se sting din viață.

Tristețea poate fi amestecată cu oricare dintre emoții, dar cel mai ades amestecul se produce
cu furia și teama. Moartea unei persoane dragi poate provoca furia față de forțele responsabile
de acest lucru sau teama față de primejdia simțită în fața acestor forțe. Furia multe ori poate fi
exagerată sau simulată pentru a ascunde dificultățile de exprimare a tristeții.
Unii oameni se bucură de sentimentele de tristețe. Există oamenii care caută să sufere la fel
precum unii caută teama în experiențe extreme precum alpinismul. Unii oameni își provoacă
intenționat oportunități de tristețe prin stimularea lacrimilor privind un film sau citind o carte
tragică.
Manifestarea tristeții pe față(Fig. 13) :

Forma de manifestare a tristeţii. Imagine luata de pe http://www.fox.com/lietome

- Colţurile interioare ale sprîncenelor sunt retrase

- Pielea din partea de jos a sprîncenelor este triangulată cu colțul interior în sus

- Colțul interior al pleoapei superioare este ridicat

- Colțul buzelor este lăsat în jos, în unele cazuri tremură

Fig 13

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Sadness

[2] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003
2. Disprețul

Dispreţul este o emoție care încă nu a fost pe deplin recunoscută ca făcînd parte din emoțiile
de bază ale omului, a căror exprimare la nivel facial este universală. Paul Ekman recunoaște
că încă are dubii în privința acestei emoții, deşi sunt suficiente argumente pro.

Disprețul este o emoție intensă sau atitudine față de cineva sau ceva inferior sau lipsit de
valoare, fiind similar cu indignarea. Apare și în momentele cînd oamenii sunt
sarcastici[1]. Robert C. Solomon situează disprețul la acelaș nivel cu resentimentele și mînia.
Diferența dintre acestea fiind faptul că resentimentul este direcționat către un statut sau
individ situat pe un nivel mai înalt, mînia către subiecți aflați la un nivel egal iar disprețul
este direcționat către indivizi sau acțiuni mai prejoase de statutul celui care simte această
emoție. Disprețul este adesea provocat de o senzație de mînie și dezgust[2]. Diferența dintre
dispreț și dezgust constă în faptul că dezgustul ține mai mult de simțul gustativ sau tactil, pe
cînd disprețul este raportat doar la oameni și acțiuni.

Pentru a releva importanța citirii acestei emoții în procesul de comunicare, consider relevante
studiile lui J.Gottman, despre care am menționat și într-un post anterior. Gottman a făcut un
studiu extraordinar referitor la interacţiunea maritală a cuplurilor căsătorite. El a început sa
faca inregistrari video relațiilor de cuplu pentru a studia cum interactionează acestea. Studiind
expresiile faciale ale participanților, Gottman era capabil să prezică 90% care cupluri vor
ramîne casatorite și care vor divorța cîțiva ani mai tîrziu. În cartea Blink: The Power of
Thinking Without Thinking[3] Gottman susține că sunt 4 reacții emoționale majore care sunt
distructive pentru un cuplu: defensiva, blocajul, critica și disprețul. Din toate acestea Gottman
consideră disprețul cea mai importantă dintre reacții[4]. Soțiile ale căror soți manifestau
dispreț:

 Se simțeau inutile
 Credeau că problemele lor nu ar putea fi rezolvate
 Credeau că relația lor de cuplu are probleme conjugale severe
 S-au îmbolnăvit de multe ori în decursul următorilor patru ani

Disprețul, la fel ca și celelalte emoții poate varia în intensitate la fel precum și dezgustul. Paul
Ekman presupune că este o extremă mai înaltă în dezgust decît în dispreț.

Spre deosebire de dezgust, care este în mod evident o emoție negativă, senzațiile simțite în
timpul manifestării disprețului nu sunt în mod inerent neplăcute. Această emoție este în raport
direct cu statutul persoanei care o manifestă. Cei care sunt siguri pe statutul lor pot manifesta
dispreț și să își afirme superioritatea asupra altora. Disprețul poate fi însoțit adesea de o formă
ușoară de furie sau supărare.
Cum recunoaștem disprețul
Figura 14. Ex-președintele SUA surprins în timpul manifestării unei expresii de dispreț

Disprețul este unica microexpresie ce apare doar pe o parte a feței, de obicei în jurul colțurilor
buzelor. Această expresie este una dintre cele mai subtile și greu de remarcat. Cînd disprețul
apare pe față, el va apărea fie în partea dreaptă fie în partea stîngă a buzelor, niciodată în
ambele părți[5].

Disprețul are caracteristic un colț al buzelor ridicat, direcționat spre urechi (Fig. 14).

Disprețul manifestat de ex-președintele RM Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de

presă susținută în Noiembrie 2009. V.Voronin vorbește despre preşedintele Consiliului
Coordonator al Audiovizualului, G. Gorincioi. La adresa acestuia V.Voronin utilizează
cuvinte precum ”merzavetz”, ”tip periculos” etc..

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Contempt
[2] Ekman, P., & Heider, K. G. (1988). The Universality of a Contempt Expression: A
Replication. Motivation and Emotion, pg. 303-308
[3] Blink: The Power of Thinking Without Thinking autor Malcolm Gladwell
[4] http://en.wikipedia.org/wiki/John_Gottman
[5] http://danielakawmd.wordpress.com/2010/03/21/micro-expressions-an-in-depth-look/
3. Fericirea și emoțiile pozitive

Fericirea este o stare de spirit sau o emoție caracterizată prin mulțumire, dragoste, satisfacșie,
plăcere sau bucurie[1]. O varietate de abordări psihologice, filosofice sau religioase s-au
străduit să definească fericirea și să- i dentifice sursele ce o alimentează dar părerile rămîn
împărțite. Paul Ekman definește fericirea ca starea în care omul se simte bine și care îi
generează emoții și trăiri pozitive[2].

Nu se știe prea multe despre fericire și emoțiile pozitive simțite de om, întrucît majoritatea
cercetărilor s-au axat mai mult pe studierea emoțiilor negative. Cercetători precum Paul
Ekman sau Barbara Fredrickson susțin că există o multitudine de emoții pozitive ce pot fi
simțite de către om. Printre cele mai importante putem număra[3]:

 Senzorii plăcerii - se referă indeosebi la plăcerea tactilă

 Amuzamentul
 Satisfacția – nu are mușchi faciali relevanți care să o exprime
 Excitația – Tomkins o consider a fi cea mai intensă emoție
 Mirarea
 Extazul
 Elevația – o emotie morală care este şi plăcută. Aceasta implică dorinţa de a acţiona
moral şi de a face fapte “bune”; ca emoţie poate fi, uneori, caracterizată printr-o
senzaţie de expansiune în piept sau un sentiment de furnicături pe piele[4].
 Gratitudinea – Sentiment durabil de afecțiune, nutrit de o persoană față de cineva,
pentru un bine făcut; obligație morală pentru o binefacere; recunoștință[5].

Termenul de fericire mai are și un alt sens precum cel definit de Psihologul Ed Diener, lider
în studiul de bunăstarea subiectivă, care defineşte fericirea drept evaluarea pe care o au
oamenii despre viața lor. Acesta a fost în primul rând, măsurată prin răspunsurile lor la
întrebări, cum ar fi, “În mare majoritate viaţa mea este aproape de idealul meu”, sau,” Până
acum am atins cele mai importante scopuri ce le doream de la viaţă”. Un număr de factori
diferiţi par să includă în fericire: satisfacțiile în domenii specifice, cum ar fi locul de muncă şi
cât de des persoana are o experiență plăcută în raport cu cele neplăcute[6].

Fig.11
Manifestarea emoțiior pozitive pe față[7]

- Colțurile buzelor sunt trase in părți direcționate în sus(Fig 11, 12)

- Gura ar putea fi(B) sau nu(A) deschisă, cu dinții expuși (Fig 12)

- Se formează o linie de la nas spre colțul buzelor

- Obrajii sunt ridicați (Fig 11)

- Pleaoapa inferioră formează riduri în partea de jos(3), poate fi ridicată dar nu tensionată (Fig
11)

- Riduri ”labe de cioară” se formează la colțurile ochilor(1) (Fig. 11)

Fig. 12

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Happiness
[2]„Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003,
pag .11
[3] Paul Ekman,”Emotions Revealed- Recognizing Faces and Feelings to Improve
Communication and Emotional Life” Jacket photographs © 2003, pg.207
[4] http://en.wikipedia.org/wiki/Positive_psychology#Elevation
[5] http://dexonline.ro/definitie/gratitudine
[6] Diener, E. 2000. “Subjective well-being: The science of happiness and a proposal for a
national index.” American Psychologist,55: 34-43; Myer, D. G. 2000
[7] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003,
pag .115
4. Furia
Oricine poate deveni furios – e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cît trebuie, cînd
trebuie, pentru ceea ce trebuie şi cum trebuie – nu este deloc uşor.

ARISTOTEL, Etica nicomahică

Furia este o emoţie efectele fizice ale căreia includ creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii
arteriale, şi a nivelului de adrenalină şi noradrenalină . Furia devine sentimentul predominant
din punct de vedere comportamental, cognitiv, fiziologic atunci cînd o persoana alege
conştient sa acţioneze împotriva unui pericol venit din exterior[1].

Politicieni manifestind emotia de furie

Expresia externă a furiei poate fi găsită în expresiile faciale, limbajul corpului, răspunsurile
fiziologice, şi, uneori, în actele publice de agresiune. Oamenii şi animalele, de obicei fac
zgomote puternice, îşi arata dinţii şi se privesc ochi în ochi atunci cînd furie începe sa devina
predominanta. Acesta este un comportament de avertizare a agresorului care pune în pericol
securitatea individului.

Furie în stadiu avansat, cu trecere spre agresivitate. Faţa omului înainte de a ataca

În timp ce majoritatea indivizilor care se confrunta cu acest sentiment, explica acțiunile

întreprinse si emoția in sine ca un rezultat a ceea “ce sa întâmplat cu ei anterior” , psihologii
arată că o persoană supărată poate foarte să se greşească în judecăți și concluzii deoarece furia
cauzează pierderea auto-controlului și a observării obiective a situației.
Furia poate fi cauzată de o serie de factori precum:
  Frustrarea simţită ca rezultat al acţiunii persoanelor cu care interacţionează individual
 Pericolul fizic ce vine din exterior
 Rănirea psihologică sau morală: insultele, vorbele urîte etc..
 Observarea cuiva care încalcă normele și valorile morale ale altei
persoane : torturarea unei persoane, pedepsirea unui copil nevinovat etc..
 Cînd o persoană nu îţi îndreptăţeşte aşteptările : un copil care primeşte doar note rele
la școală își poate determina părinții să devină furioși pe el.

Simţirea sentimentului de furie poate determina anumite senzaţii precum creşterea presiunii
sîngelui, înroşirea feței, pronunţarea venelor de pe frunte și de pe gît; modificarea respirației,
tremurul picioarelor, tensionarea mușchilor etc.

Sub impulsul unei furii intense, omului îi va fi imposibil să stea liniștit și impulsul de a
izbucni devine extrem de mare. O persoană furioasă, poate utiliza cuvinte murdare, poate
striga, poate gesticula sau dimpotrivă, poate să nu își arate aproape deloc excesul de furie.
Furia se manifestă de la persoană la persoană diferit. La moment, o mare atenție este acordată
oamenilor care nu pot să își exprime furia și mulți terapeuți organizații cvasi-terapeutice se
focusează în special pe cum să învețe oamenii să iși exprime sentimentele de furie, întrucît
reținerea acestui sentiment în sine este foarte dăunătoare stării psihice a individului.

Furia poate fi amestecată cu oricare dintre celelalte emoții. Unele persoane pot simți în acelaşi
timp și frica și furia; furie și dezgust etc. Unii oameni primesc o adevărată plăcere în a simți
sentimentul de mînie. Ei se bucură de aceste stări. Replicile ostile și atacurile verbale nu doar
că le produce plăcere dar sunt și o sursă de satisfacţie, acești oameni căutînd situații și ocazii
în care să-și manifeste această emoție. Ei pot chiar să se bucure un schimb fizic de lovituri și
de rănile primite.

Manifestarea furiei [2] :

Forma de manifestare a furiei. Imagine luata de pe http://www.fox.com/lietome

- Sprîncenele sunt coborîte și unite

- Apar linii vertical între sprîncene

- Pleoapa inferioară este încordată și poate fi sau nu ridicată

- Pleoapa superioară este încordată și poate fi sau nu coborîte de către acțiunea frunții
- Ochii au o privire grea și un aspect bombat

- Buzele pot fi în două poziții de bază : strînse împreună, cu colțurile drepte sau în jos;
sau deschise, încordate într-o formă pătrată ca și cum ar striga

- Nările pot fi dilatate dar acest lucru nu este esențial în manifestarea facială a furiei,
întrucît apare și la tristețe

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Anger

[2] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003
5. Dezgustul
Dezgustul este o emotie care este de obicei asociata cu lucruri considerate ca necurate,
necomestibile, infectioase etc.Un om poate fi dezgustat in primul rind de o mincare care nu ii
placesau de un miros neplacut.

Charles Darwin scira ca in exprimarea emotiilor la animale si oameni, dezgustul este raportat
la ceva revoltator. In primul rind, el se refara la simtul gustului (perceput sau imaginat), si in
al doilea rind la orice care provoaca un sentiment similar, fie prin simtul mirosul, tactil sau
viziune. Unele personae pofi dezgustate la nivel fonetic de o cacofonie sau un sunet
nearmonic. Pentru unii torturarea unui animal este dezgustatoare la fel precum si abuzurile
sexuale sau o folosofie de viata.

Dezgustul poate varia in intensitate, la capatul extrem aflindu-se greata sau senzatia de voma.
Disperetul este o “ruda” apropiata a dezgustului dar difera in unele moduri. Dispretul este
directionat doar spre oameni, spre experienta precedenta sau spre anumite actiuni ale
oamenilor si nu are nici o legatura cu gustul, mirosul sau atingerea. Deseori, dezgustul sau
dispretul ar putea fi simtite impreuna cu furia. Poti fi furios pe cineva deoarece iti trezeste
dezgust. Acest lucru se poate intimpla, de exemplu, la o petrecere cind sotul bea prea mult si
are un comportament neglijent iar sotia poate manifesta dezgust fata de acest lucru.

Spre deosebire de frica, furie, si tristetea, dezgustul este asociat cu o scădere a frecvenţei
cardiace[1].

Manifestarea dezgustului pe față(Fig 9)[2] :

- Buza superioară ridicată

- Buza inferioară este deasemena ridicată și împinsă pînă la buza superioară sau este
lăsată și proeminentă

- Nasul este ridat

- Obrajii ridicați

- Linii mai jos de pleaoapa inferioară iar însăși pleoapa este împinsă în sus dar nu
tensionată

- Fruntea este lăsată cauzînd lăsarea în jos a pleoapei superioare a ochilor.

Fig. 2. Imagine luata de pe http://www.fox.com/lietome

[1] Rozin P, Haidt J, & McCauley C.R. (2000) Disgust In M. Lewis & J.M. Haviland-Jones ,
Handbook of Emotions, 2nd Edition (pg637- 653)

[2] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003
6. Teama
Frica este un răspuns emoţional la o ameninţare percepută. Este un mecanism de supravieţuire
de bază care apare ca răspuns la un stimul specific, cum ar fi durerea sau ameninţare de
pericol. Unii psihologi, cum ar fi John B. Watson, Plutchik Robert, şi Paul Ekman au sugerat
că frica este una dintre emoțiile înnăscute de bază. Frica nu trebuie confundată cu anxietatea,
care apare de obicei în lipsa unei amenințări externe [1].

În starea de frică, sîngele străbate muşchii cei mari, precum cei din picioare astfel persoanei
fiindu-i mai uşor să fugă dar în acelaşi timp albindu-se pe faţă pentru că sîngele îşi opreşte
cursul creînd senzaţia că “ţi-a îngheţat sîngele în vene”.Trupul este cuprins de o stare de
paralizie, chiar dacă şi pentru o clipă, timp în care reuşeşte să analizeze situaţia şi pericolul ce
îl ameninţă şi să găsească rapid o soluţie pentru a scăpa din primejdie. Circuitele din centrele
emoţionale ale creierului acţionează un flux de hormoni ce pune trupul în stare de alertă,
făcindu-l gata să acţioneze, iar atenţia se fixează asupra ameninţării imediate, pentru a vedea
mai bine ce reacţie trebuie adoptată.

Frica diferă de surpirndere prin trei moduri importante :

1. Frica spre deosebire de surprindere este o experienţă teribilă. Dacă surpriza poate fi
placută sau neplacută, tema, chiar și cea mai ușoară este neplăcută fiind uneori cea mai
traumatică și toxică din toate emoțiile.
2. Frica poate surveni și față de lucrurile sau fenomenele familiare care nu prezintă
nimic nou și evoluția cărora o putem anticipa: teama de dentist, de a vorbi în public
etc.. Cînd frica este simțită brusc, atunci nu este o anticipare a pericolului frica fiind
asociată simultan cu răul. Astfel, deseori pe durata acesteia este experimentat și un
amestec de surpriză.
3. Durata. Surpriza este cea mai scurtă emoție în durată. Teama neprevăzută, asociată
simultan cu răul, este însoțită la început de surprindere, dar însăși sentimentul de frică
apare pe parcurs și poate dura mult timp chiar și după producerea evenimentului.
Frica poate fi urmată de orice altă emoție sau de nici una. Individul poate deveni nervos și
furios atacînd sursa provocatoare se teama, sau poate fi dezgustat de a se poziționa într-o
asemena ipostază. Tristețea poate urma frica în cazul în care prejudiciul ei este de lungă
durată și cu alte implicări emoționale.

Fericirea poate fi deasemena urmată de frica. Unii oameni sunt capabili să se bucure de
emoţie de frică. Ameninţare de prejudiciului este o provocare care este palpitanta si are și
scop. Astfel de oameni sunt numiți ca fiind curajoși sau îndrăzneți. Ei pot fi soldați, alpiniști,
jucători, conducători auto etc..

Manifestarea sentimentului de temă pe față

Microexpresiile predominante în momentul emoției de teamă sunt[2] :

- Sprîncenele sunt ridicate (1) și aduse spre centru (Fig. 6)

- Ridurile de pe frunte sunt plasate pe centru, nu pe toată suprafața frunții precum la

emoția de surprindere (Fig. 6)

- Pleoapa superioară este ridicată iar cea inferioară adusă puțin în sus și încordată(A)
(Fig 7)

- Gura este întredeschisă iar buzele tensionate și întredeschise(A) sau întinse și trase
înapoi(B) (Fig 8 )
Figura 7. (A) Teama. (B) Stare neutră. (C) Surprindere
Figura 8. (A) și (B) Două tipuri diferite de manifestare a fricii la nivelul gurii. (C)Surprindere.
(D) Stare neutră.

Ca și în cazul surprinderii, frica poate manifesta doar unul sau toate odată din elementele
menționate mai sus. Totul depinde de gradul de intensitate al emoției, de stilul de exprimare a
persoanei și de ocurențele în care se produce emoția.

La nivel cerebral

Frica este emotia care excita cel mai puternic amigdala. Amigdala este o zona in forma de
migdala din regiunea centrala a creierului, care declanseaza reactiile de lupta, fuga sau
inhibitie in fata primejdiei. Cind intra in stare de alarma, sistemele extinse de circuite ale
amigdalei pun stapinire pe puncte cheie din creier, indrumindu-ne gindurile, atentia si
perceptia spre ceea ce ne-a stirnit teama. Devenim instinctiv mai atenti la chipurile oamenilor
din jur, cautam zimbete sau priviri incruntate care ne pot ajuta sa intreprindem mai bine
semnele primejdiei sau care ne poate semnaliza intentiile cuiva(3).

Daniel Goleman aminteşte în cartea sa “Inteligenţa Emoţională” un caz tragic în care

manifestarea spontană şi total necontrolată a emoţiei de frică a fost cauza tragediei familiei
Crabtree. Matilda Crabtree, o fetiţă de paisprezece ani i-a făcut o glumă tatălui ei: a sarit
dintr-o debara şi a ţipat “Bau” atunci cînd părinţii ei s-au întors la unu noaptea dintr-o vizită la
nişte prieteni. Bobby Crabtree şi soţia sa ştiau că Matilda a ramas la nişte prieteni peste
noapte. Auzind zgomote prin casă, Crabtree a scos pistolul de calibru 35 şi s-a dus în
dormitorul Matildei, să vadă despre ce e vorba. Cînd fetiţa a sărit din debara, Crabtree a
împuşcat-o în gît. Matilda Crabtree a murit douăsprezece ore mai tîrziu”.

Frica este o adevărată moştenire emoţională în evoluţia omului. Ea ne mobilizează să ne

apărăm familia de primejdii; acest impuls l-a îndemnat pe Bobby Crabtree să pună mîna pe
armă şi să caute intrusul pe care îl bănuia că bîntuie pe acolo. Frica a primat atunci cînd
Crabtree a tras înainte să-şi dea seama exact în ce trage, înainte de a recunoaşte vocea fetiţei
sale. Asemenea reacţii devenite automatisme sînt deja gravate în sistemul nostru nervos, spun
biologii specialişti în evoluţia speciilor, deoarece pentru o lungă şi crucială perioadă din
preistoria umană ele au asigurat supravieţuirea.Chiar mai important este faptul că ele stau la
baza principalei sarcini a evoluţiei: a putea da naştere unor urmaşi ce vor putea duce mai
departe aceste predispoziţii genetice – o tristă ironie, acest lucru a dus la marea tragedie a
familiei Crabtree[4].

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Fear

[2] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003

[3] ” Inteligenta Sociala” Daniel Goleman, Curtea Veche, Bucuresti 2007

[4] Daniel Goleman „Inteligenţa Emoţională”, Curtea Veche, Bucureşti, 2001

7. Surprinderea

Surprinderea este cea mai scurtă în durată emoţie. Se manifestă brusc la început. Dacă omul
are timp să se gîndească că este surprins şi arată acest lucru, atunci el nu este surprins.
Această emoţie nu se reţine mult. Dispariţia ei este la fel de bruscă ca şi apariţia.

Aproape orice lucru poate fi surprinzător atîta timp cît apariţia sa este cel mai puţin aşteptată.
Un sunet ciudat, miros, gust, sau atingere poate fi surprinzătoare[1]. C. Izard consideră că,
surpriză, nu poate fi numită o emoţie în adevăratul sens al cuvîntului, deoarece nu posedă
astfel de caracteristici, care sunt inerente emoţiilor de bază precum bucuria sau tristeţea[2].

Etapele surprinderii: Această emoţie este constituită din trei etape începînd cu apariţia şi
dezvoltarea ei.

Prima etapă – nedumerirea. Aceasta se manifestă cu o relativ scăzută încredere în

corectitudinea experienţelor anterioare, atunci cînd un fenomen nu este în concordanţă cu
această experienţă. Tensiunea este în mod deliberat slabă, vagă, şi experienţele din trecut nu
sunt revizuite. Perplexitatea nu este clar exprimată, iar intensitatea lor este neglijabilă.
A doua etapă este asociată cu “surprinderea anormală”. Este o consecinţă a intensificării
conflictului, de conştientizare a incompatibilităţii fenomenele observate de la experienţa
anterioară.
Etapa a treia – uimirea. Ea apare atunci cînd o persoană este absolut convinsă de
corectitudinea rezultatelor anterioare ale procesului de gîndire şi a prognozelor făcute, opuse
realităţii.

Manifestarea surprinderii

Deoarece manifestarea surprinderii este scurta, ea este, de obicei, imediat urmata de o alta
emoţie cu scop apreciativ ca răspuns la precedenta. In general manifestarea surprizei pe fata
poate varia de la mediu la extrem. Apariţia soţiei în oficiul soţului va fi probabil mai puţin
surprinzătoare decît apariţia unui prieten pe care nu l-a văzut de cîţiva ani. Reacţia de debut a
individului, este considerată cea mai extremă atribuindu-se anumite caracteristici care o
disting defapt de surprindere. Manifestîndu-se la nivel facial, reacţia din start difera de
caracteristicile surprinderii în sine. Ochii clipesc, capul se mişcă spre spate iar buzele se
retractează si aici apare mişcarea de “start”.Spre deosebire de surprindere care poate fi plăcuta
sau neplăcuta, reacţia de debut este de obicei neplăcută[3].

Elementele principale ale surprinderii sunt:

- Sprîncene ridicate (Fig 2)

- Ochi măriţi (Fig 3)

- Riduri orizontale pe frunte datorate ridicării sprîncenelor (Fig 2)

- Gura întredeschisă (Fig 4)

- Obrajii retraşi puțin (Fig 4)

- Capul lăsat puțin spre spate (Fig 5)

Figura 2. Este arătată fruntea unei persoane în stare neutră (A) și în timpul unei emoții de
surprindere (B).

Figura 3. Ochii a două persoane (femeie și bărbat) în stare neutra (dreapta) și în stare de
surprindere (stînga).
Figura 4. Partea inferioară a feței în stare neutră (stînga) și manifestînd surprindere(dreapta).
Figura 5. Fața (femeie și bărbat) manifestînd surprindere.

În general , elementele enumerate mai sus rareori se manifestă toate odată. Totul depinde de
stilul personal de exprimare al fiecărui individ în parte.

Mai jos sunt două exemple în care două femei diferite manifestă surprindere practic în
ocurențe similare ( momentul cînd se anunță cîștigătoarea la concursuli de Miss Venezuela
pentru prima imagine, și Miss USA pentru imaginea a doua). Dacă în prima fotografie
persoana manifestă o surprindere clasică specifică concursurilor de Miss, în imaginea a doua,
cîștigătoarea este total copleșită de emoții manifestîndu-le fără nici un pic de reținere.
Surprinderea este însoţită şi de o stare de alertă. Ridicarea sprîncenelor a surprindere permite
mărirea razei vizuale şi totodată pătrunderea luminii în retină în cantitate mai mare. Acest fapt
oferă informaţii suplimentare despre un eveniment neaşteptat, făcînd să fie mai uşor de înţeles
exact ceea ce se întîmplă şi punerea la cale a celui mai bun plan de acţiune.[4]

Adriana Mirza

[1] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003,
Cap.4
[2] Е. П. Ильин „ЭМОЦИИ И ЧУВСТВА”Сан-Петербург, Москва – Харьков – Минск, 2001

[3] „Unmasking the face” Paul Ekman,Wallanve V. Friesen, Maloor Books, Cambridge,2003,
Cap.3 pg.50

[4] Daniel Goleman „Inteligenţa Emoţională”, Curtea Veche, Bucureşti, 2001