Studiu de caz: Motivarea şi satisfacţia în muncă

Dorin Ionescu, proaspăt absolvent al unei facultăţi economice, este angajat la biroul
de aprovizionare al unei policlinici particulare. Dorin este foarte conştiincios şi ambiţios,
calităţi care i-au adus în scurt timp nu numai laudele şefului său ci şi un salariu peste medie.
Toate acestea l-au motivat, entuziasmul şi optimismul său fiind foarte vizibile pentru oricine.
Lui Dorin îi plăcea ceea ce făcea, intenţionând să lucreze la acea policlinică iar peste câţiva
ani să coordoneze întreaga activitate administrativă a acesteia.
La un moment dat, policlinica a fost cumpărată de o organizaţie din străinătate care
intenţionează să se extindă pe piaţa românească. Dispoziţiile şi deciziile care au început să
vină de la centru erau, însă, complet diferite faţă de modul în care decurseseră lucrurile
până atunci. După părerea lui Dorin, unele erau rezonabile dar majoritate nu-şi aveau rostul,
ba mai mult, aplicarea lor ar fi dus la reducerea eficienţei activităţii.
De la preluare, organizaţia din străinătate şi-a trimis o singură dată un reprezentant
care a lăsat să se înţeleagă că, în viitor deciziile se vor lua numai în străinătate. Mai mult, se
zvonea că urmează să mai fie cumpărată o policlinică din acelaşi cartier şi activitatea
administrativă a celor două policlinici va fi complet restructurată.
Şeful lui Dorin a devenit tăcut şi preocupat. Nu-i mai cerea părerea şi nu-l mai lăuda
indiferent de cât de bine şi-ar fi făcut treaba. În aceste condiţii, teama că îşi va pierde locul
de muncă, a condus la schimbarea stilului de lucru al lui Dorin. A încetat să mai facă
propuneri de creştere a eficienţei, a devenit foarte circumspect, gândind de două ori înainte
de propune ceva, teama de a nu greşi a început să-l obsedeze. Nu se mai oferea voluntar
să lucreze cu colegii din alte departamente în rezolvarea anumitor probleme, dacă exista şi
cel mai mic semn de întrebare asupra succesului acestui demers.
Dorin era convins că la prima greşeală va fi concediat. De aceea, făcea tot posibilul
să nu dea nimănui ocazia de a-l critica. Convingerea că, indiferent cât de bune ar fi ideile
sale privind creşterea eficienţei activităţii, deciziile vor veni întotdeauna de la centru, l-a făcut
să de retragă în sine şi să încerce să treacă neobservat.

Întrebări:
1. Cum explicaţi relaţia motivare – performanţă – satisfacţie în cazul lui Dorin?
2. Cum ar putea departamentul de resurse umane al organizaţiei străine să
contribuie la creşterea performanţelor angajaţilor?
3. Ce trebuie făcut acum?

© R. Stanciu