Rainer Maria Rilke

Rainer Maria Rilke

Date personale
Nume la naștere René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke
4 decembrie 1875[1][2][3][4][5][6][7][8][9]
Născut
Praga, Austro-Ungaria[10][11]
29 decembrie 1926 (51 de ani)[1][11][12][2][3][4][5][6][7][8][9]
Decedat
Montreux, Elveția
Înmormântat Raron[*]
Josef Rilke,
Părinți
Sophie „Phia“ Entz
Căsătorit cu Clara Westhoff
Copii Ruth
Naționalitate Austria
Germania
Cetățenie Austria
Austro-Ungaria
Etnie Austrieci
Ocupație poet de limbă germană, traducător
limba franceză
Limbi
limba germană[13]
 Studii Studii de literatură, istoria artei și filozofie la Praga și München
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1894 - 1925
Specie literară poezie, roman, poveste
Operă de debut 1896 - „Larenopfer”
Opere „Neue Gedichte”, „Duisener Elegien”, „Die Aufzeichnungen des Malte
semnificative Laurids Brigge”
Influențe[ascunde]
Lou Andreas-Salomé
Semnătură

Prezență online
site web oficial
Internet Movie Database
Modifică date / text

Rainer Maria Rilke după un desen de Emil Orlik (1917)

Rainer Maria Rilke (n. 4 decembrie 1875, Praga, Imperiul Austro-Ungar - d. 29 decembrie
1926 în sanatoriul Valmont de la Montreux, Elveția) a fost un autor austriac și unul din cei
mai semnificativi poeți de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman și
studii privitoare la artă și cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura și
lirica altor națiuni, în special din limba franceză. Bogata sa corespondență reprezintă o
componentă majoră a creației sale literare.

Liricul neoromantic, apărut la răscrucea dintre impresionism și simbolism, neoclasicism și

expresionism, Rilke marchează o nouă etapă în poezia universală, îmbrățișând, într-o formă
originală, toate aceste orientări estetice. Poezia lui Rilke este intuiție, sugestie, evocare de
stări, meditație asupra problemelor fundamentale ale vieții, îmbrăcate într-un veșmânt de
vocabule, muzică și plastică, care devin simboluri purtătoare de energii.
Universul liric al lui Rilke are în întregime o alcătuire muzicală: surdina, fondul melodic sunt
asigurate de poemele vizând copilăria, nebunia, solitudinea, toamna, orbii, sinucigaşii, iar
glorificarea vieţii a poetului-Orfeu reprezintă punctul maxim al orchestraţiei. În tratarea pe
care o propune volumul Sonete către Orfeu, viaţa, moartea, dragostea fiinţează într-o
dimensiune melodică a lumii, într-un spaţiu nesfârşit al mitului despre zeu şi om: „Globul se
schimbă subit / ca norii pe clime, / se năruie ce s-a-mplinit / în străvechime. // Peste cutreier
şi schimb, / în zări îşi resfiră / liber al cântului nimb / zeul cu liră. // Chinul e-n veci neştiut, /
dragostea nu se învaţă / nimic nu se-arată la faţă. / ce-n moarte ne biruie / doar cântu-n zbor
peste lut / Slăveşte şi biruie”.

Fascinat de povestea lui Orfeu, de convertirea esenţei lui sufleteşti, cu timpul şi literatura, în
materie poetică, Rainer Maria Rilke realizează - fără să-şi fi propus - un mit modern, singular
în poezia veacului, care constă în intimitatea eului poetic îndrăgostit cu lucrurile, în transferul
sublimat al obiectelor poetice (personaje mitologice, opere de artă, dialoguri cu divinitatea,
semne ale cotidianului etc.) în luminile şi umbrele sufletului exprimat în metafore de o
surprinzătoare transparenţă.

Viața
1902-1910: Perioada mijlocie de creație

Portretul lui Rainer Maria Rilke, de Paula Modersohn-Becker, 1906, Bremen

Prima perioadă petrecută la Paris a fost dificilă pentru Rilke, deoarece acest oraș mare, și
străin pentru el, i-a insuflat multe temeri. Toate aceste experiențe ale sale, Rilke le-a adunat în
prima parte a singurului său roman, Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge
(Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dar tot Parisul i-a prilejuit și întîlnirea cu multe surse
de inspirație moderne, precum sculpturile lui Auguste Rodin sau lucrările pictorului Paul
Cézanne (1839-1906). În acești ani, Parisul devenise domiciliul principal al poetului. În anii
1905 și 1906, Rilke a fost angajat ca secretar personal al lui Auguste Rodin, care a
reprezentat pentru Rilke figura idealizată a tatălui. În mai 1906, puțin după moartea tatălui lui
Rilke, Rodin a pus brusc capăt acestei relații contractuale.
Principalele creații poetice din perioada pariziană au fost Neue Gedichte (Poezii noi) 1907,
Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealaltă parte a poeziilor noi) 1908, care cuprind versuri
scrise din 1903 până în 1908, cartea de poezii Requiem 1909, precum și romanul Die
Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge), început în
1904 și terminat în ianuarie 1910.

1910-1919: Frământări interne și externe

În anul 1912 a apărut o nouă ediție a povestirii sale lirice Weise von Liebe und Tod des
Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke), care a
cunoscut o mare popularitate în cadrul seriei noi scose de editura Insel.

După apariția "Însemnărilor..." Rilke a intrat într-o perioadă de profundă criză de creație, care
s-a terminat abia în februarie 1922, când a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile
duineze), începute încă din 1912. Acest ciclu de poezii își trage numele de la castelul Duino
din Triest, aparținând contesei Marie von Thurn und Taxis, unde Rilke a fost găzduit din
octombrie 1911 până în mai 1912.

Izbucnirea Primului război mondial l-a surprins pe Rilke în timpul unei șederi în Germania. Îi
era imposibil să se întoarcă la Paris: bunurile lăsate de el acolo fuseseră sechestrate,
confiscate și vândute la licitație. Cea mai mare parte a războiului a fost petrecută de Rilke la
München. Din 1914 până în 1916 a avut o legătură amoroasă năvalnică cu pictorița Lou
Albert-Lasard.

La începutul anului 1916 Rilke a fost concentrat și a trebuit să urmeze la Viena un ciclu de
instrucție de bază. Prin intervențiile unor prieteni influenți, a fost repartizat să muncească în
arhiva de război, iar pe 9 iunie 1916, a fost lăsat la vatră. Rilke a plecat din nou la München,
unde a stat aproape permanent, cu o scurtă întrerupere la moșia Böckel din Westfalia,
aparținând lui Hertha Koenig. Experiența traumatizantă din timpul serviciului militar, care s-a
suprapus peste amintirile încă neșterse ale spaimelor pe care le-a resimțit în școala militară, l-
au adus în pragul unei muțenii poetice aproape complete.

1919-1926: Operele târzii

Pe 11 iunie 1919, Rilke a părăsit orașul München pentru a călători în Elveția. Motivul oficial
era o invitație pentru a ține o prelegere la Zürich, dar adevăratul motiv a fost dorința sa de a
scăpa de tumultul postbelic și de a relua lucrul, întrerupt de atâta vreme, la Duineser Elegien
(Elegiile duineze). Căutările sale de a găsi o locuință care să fie atât potrivită cerințelor sale,
cât și suportabilă material, s-au vădit a fi foarte dificile. Unele din locurile unde a stat Rilke
au fost Soglio, Locarno și Berg am Irchel. Abia în vara anului 1921 și-a găsit o locuință
convenabilă în turnul castelului din Muzot (în franceză Chateau de Muzot) în apropiere de
Sierre, în Cantonul Wallis. În luna mai 1922, Werner Reinhart (1884-1951), care era pe post
de mecena pentru Rilke, a cumpărat clădirea și i-a pus-o la dispoziție poetului fără a-i cere
chirie.

A urmat o perioadă de creație intensă când, după numai câteva săptămâni de muncă, în
februarie 1922 Rilke a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze). În aceeași
perioadă a scris și ambele părți ale ciclului de poezii Sonette an Orpheus (Sonete către
Orfeu). Ambele volume de poezii sunt considerate drept cele mai reușite al operei lui Rilke.
Din 1923 a trebuit să lupte cu grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze
perioade lungi în sanatoriu. Încercând să învingă boala prin schimbarea mediului în care trăia,
Rilke a plecat și la Paris, unde a stat din ianuarie până în august 1925. În ciuda stării sale de
sănătate, între 1923 și 1926 Rilke a mai scris unele poezii valoroase (de exemplu Gong și
Mausoleum), precum și o mare parte a operei sale în limba franceză, nici până astăzi studiată
îndeajuns.

Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica și boala de care a suferit Rilke:
leucemie. Poetul a decedat pe 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont sur Territet, da lângă
Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat în cimitirul din Raron în Cantonul
Wallis. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care și-l alesese singur când era pe
moarte:

Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern

(Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).

Mormântul lui Rilke în cimitirul din Raron

Tema vieții și a creației

În universul liricii poetului german se răsfrânge spațiul lăuntric al lumii. Rilke se îndreaptă
întotdeauna spre lucruri, simțind o solidaritate de speță cu ele, cuprinzându-le în fluxul
contemplației sale, pentru a le putea cunoaște și releva ”sufletul” și pentru a le interpreta,
restituindu-le lumii într-o nouă lumină, aceea pe care adâncimea spiritului său o revarsă
asupra lor.

Autorul poeziei amintire vrea să vadă fața ascunsă a lucrurilor pe care le privește îndelung și
cu mare pasiune, configurând totodată, într-un alt mod decât simboliștii, și starea sufletească
trezită de ele.

Pentru Rilke, poezia a însemnat totul. Existența poetului se confundă cu creația privită ca
mijloc de cunoaștere a lumii și a nebănuitelor ei frumuseți.
Elegii duineze -numite astfel după castelul Duino, aflat pe malul Adriaticii, nu departe de
Triest - ele evocă locuri în care Rainer Maria Rilke a meditat și a conceput unele din creațiile
sale (1912- 1922)- și Sonetele către Orfeu (1922) alcătuiesc operele capitale ale lui Rainer
Maria Rilke.

AMINTIRE (Erinnerung)
 (1902)

Poezia Amintire face parte din volumul Cartea imaginilor (Das Buch der Bilder, 1902).

”Amintirea” din poezia lui Rilke evocă un proces psihic complex, care presupune apropierea
și depărtarea de lucrul contemplat, apoi redescoperit, adus într-o lumină difuză a conștiinței
care nu mai păstrează liniile lui reale, apăsate, ci numai ceea ce formează esența lui intuită.
Versurile din Amintire ilustrează momentul final al actului creativ descris de Rainer Maria
Rilke.

Este momentul depărtării de spațiul și timpul real, al decantării imaginilor și al așteptării

clipei de revelare a feței ascunse a lumii, prin cuvântul iscat, care mântuie faptele de uitarea
definitivă.

Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit

viața să ți-o mărească la nesfârșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gândești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.

Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut

Elegiile Duineze - este titlul unei culegeri de elegii ale poetului Rainer Maria Rilke, la care a
început să scrie în 1912 și le-a terminat în 1922; așadar, a lucrat la ele timp de 10 ani.

Numele este dat de la castelul Duino, lângă Trieste, unde Rilke a locuit ca oaspete al contesei
Marie von Thurn und Taxis - Hohenlohe în 1912, an în care a apărul prima elegie.

Legenda spune că stâncile din apropierea castelului se tânguiau cu o voce șoptită pe care
poetul a auzit-o, o voce ce spunea, mai mult sau mai puțin exact, versurile de început ale
primei elegii: „Cine, dac-aș striga, m-ar auzi, din cetele îngerilor ”.

În cuprinsul primei elegii întâlnim numele poetei Gaspara Stampa , considerată nu doar cea
mai faimoasă femeie poet a Renașterii italiene dar și a tuturor timpurilor din Italia (evident,
ca poetesă).
Elegiile, după cum arată și numele, descriu alternativ momente fericite și melancolice dar și o
privire introspectivă asupra condiției umane c accente intense de misticism (caracteristic
operei lui Rilke). Unii au considerat că este foarte multă filozofie în cuprinsul lor, dar este
evident că ele exprimă convingerile estetice dar și de viață ale lui Rilke. Este o privire asupra
sinelui nostru, un sine cu lumini și umbre, plin de nostalgia unor vremuri trecute, tânjind după
„„rai”, un trecut necunoscut dar care lasă urme în sufletul nostru și mergând pe aceste
urme....omul nu află nimic sigur, palpabil, totul este...(cum spunea alt poet, mult mai apropiat
de noi, în timp) „ vânare de vânt”.
De aici și tristețea, melancolia: fără a fi sumbră, ne fixează niște limite, limitele ființei umane
(dar evident, altele decât cele pe care suntem obișnuiți să le luăm în seamă.)

Opera
 1896 - Larenopfer (Ofranda larilor).
 1897 - Traumgekrönt (Încoronat de vis).
 1898 - Advent (Advent – perioada postului de patru saptamani dinaintea Craciunului)

Aceste trei culegeri de versuri au fost reunite în volumul Erste Gedichte (Primele
poezii).

 1898 – 1900 Aprilie/Decembrie. Insemnari, care vor fi publicate postum sub titlul
Tagebücher aus der Frühzeit/ Jurnale de tinerete (contin Jurnal florentin, Jurnale zise
din Schwangendorf si din Worpswerde).

 1900 - Mir zum Feier (Mie întru sărbătoare) versuri.

 1902 - Das tägliche Leben (Viața cotidiană)
 1902 - Das Buch der Bilder (Cartea imaginilor) versuri din 1898 (în cea de a doua
editie și versurile scrise până în 1906)
 1905 - Das Stundenbuch (Ceaslov), versuri (ediția definitivă cuprinde „trei cărți”, din
1899, 1901 și 1903).
 1906 - Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și
moarte al stegarului Christoph Rilke) (scrierea timpurie, încă din 1899, de factură
baladescă, lirică și ironică)
 1907 - Neue Gedichte (Poezii noi)
 1908 - Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealalta parte a poeziilor noi)
 1910 - Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids
Brigge) (text scris din 1904, în paralel cu Neue Gedichte)
 1913 - Das Marienleben (Viața Mariei) (versuri scrise în 1912)
 1923 - Duisener Elegien (Elegiile duineze) (începute în 1912, în Castelul Duino și,
după o lungă întrerupere, încheiate în februarie 1922, la Muzot)
 1923 - Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu)
 1927 - Späte Gedichte (Poezii târzii) (publicate postum)

Culegeri în limba franceză

 1926 - Vergers, suivi des Qatrains Valaisans (Viile, urmate de catrene valesiene)
 1927 - Les Roses (Trandafirii)
 1927 - Les Fenêtres (Ferestrele)
Aceste trei lucrări au fost reunite în volumul Poèmes français (1935).

Opera lui Rilke include traduceri din franceză, portugheză, italiană, rusă; volume de
corespondență; alte jurnale.

Reconstituirea biografiei sale este susținută de mărturiile multor contemporani: Lou Andreas-
Salome, Marie von Thurn und Taxis, Katharina Kippenberg (soția editorului său, Anton
Kippenberg), Benvenuta (Magda von Hattingberg), Merline (Baladine Klossowska), André
Gide, Emile Verhaeren, Inga Junghaus, J.R. von Salis.