sss

Simbolismul
european
sss

Cotoi Diana
Filimon Ramona
Oancea Miruna
Roata Madalina
Tataru Claudia
 Simbolismul

 un curent cultural apărut în Franţa;

 s-a manifestat atât în literatură, cât și în artă și
muzică;
 în domeniul literaturii, simbolismul promova
conceptul de poezie modernă;
 În concepţia simboliştilor, descripţia rece,
parnasiană, ca şi observaţia meticuloasă,
naturalistă nu pot surprinde altceva decât o
realitate superficială, o lume a aparenţelor.
 apare ca produs şi expresie a stării de spirit
generate de agravarea contradicţiilor societăţii
capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
 Termenul de „simbolism” provine din cuvântul
grecesc „symbolon”. Simbolul este un
substituent, el înlocuieşte expresia directă,
vorbirea noţională, mediind cunoaşterea pe
calea analogiei şi a convenţiei.
 Numele curentului a fost dat de poetul
francez Jean Moréas, care, în 1886, a
publicat un articol-program, intitulat Le
Symbolisme.
 Simbolismul pătrunde mai târziu în ţările
europene cu tradiţie culturală puternică
(Anglia, Spania, Italia), precum şi în ţările
din centrul şi sud-estul Europei unde
generează şcoli naţionale: simbolism polonez,
maghiar, românesc.
Simbolismul
în literatură
 Trăsături
 tema generală - condiția nefericită a poetului într-o societate
superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să
aprecieze nivelul artei adevărate;
 raportul dintre simbol (semn, cuvant) și eul poetic nu este
exprimat, ci sugerat, deci sugestia este o modalitate obligatorie
simbolismului;
 exprimarea numai de atitudini poetice sau stari sufletesti
specifice acestui curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala
psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, toate fiind
insa sugerate, fara a fi numite: "a numi obiectul este a suprima
trei sferturi din farmecul poemului; a sugera, iata visul!"
(Stephane Mallarme);
 corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este
principala modalitate de realizare literara a poeziilor;
 muzicalitatea versurilor: fie prin prezenta instrumentelor
muzicale sau a ariilor ca simbol;
 versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o
simpla conventie, accentul punandu-se pe forma si ritmul versului;
 cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu
putere de simbol, fie sugerata prin corespondent;
 olfactivul sugereaza în poezia simbolista stări ale eului poetic,
fiind in general sugerate mirosurile puternice prin simboluri
foarte sugestive (cadavre, mort)
 Teme și motive simboliste
 Poeţii simbolişti destănuie starea de „spleen”, de solitudine,
”nevroze”, susţinute de o întreaga recuzita caracteristică
simbolismului, care voaleaza suportul imediat al acestor stări,
izvorâte din neacceptarea lumii date.

 Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseală profundă,

dezolare şi tristeţe abstractă, fără ca poetul să ajungă la
decepţie şi pesimism propriu-zis, ca în romantism.

 Motivul ploii şi al toamnei apare la toţi simboliştii. Sentimentul

ploii aduce stări depresive, până la enervare exasperantă.

 Instrumentele muzicale: simbolismul aduce în poezie o gamă de

instrumente muzicale, realizând corespondenţe între emoţie şi
instrumentul muzical: vioara și violina exprimă emoţii grave;
clavirul -tristeţea şi sentimentul desperat al iubirii; fluierul
este funebru; fanfara trezeşte melancolii;
 Natura: spre deosebire de poezia romantică, natura nu mai
este subiect, ci stare sufletească, exprimată muzical sau
cromatic, ori decor. Poeţii îşi propun să dezvaluie
„corespondentele” din natură, cântând amurgurile
subordonate starilor afective. Culorile dominante sunt
cenuşiul, negrul, albul;

 Iubirea :Simboliştii nu încadreaza tematica iubirii în

contextul naturii. Cele doua elemente nu formează, ca la
romantici,un tot. Poeţii vor gasi, însă, corespondențe în
comunicarea sentimentelor. Erotica simbolistă implică şi un
univers floral. Femeia este hieratică, se mişcă într-o lume
dematerializată, nostalgia prezenţei ei deşteaptă senzaţii
olfactive.
 Primăvara este, şi ea, generatoare de nevroze. Culorile
crude, soarele anemic strivesc nervii. Amestecul de
anotimpuri creează o stare de ambiguitate în care
sentimentul morţii porneşte din ideea descompunerii.
 Simbolismul francez
 Misiunea primilor poeti simbolisti era de
a rezolva criza limbajului poetic, de a
„inventa o limbă” (Mallarmé), comportând o
„puritate şi profunzime” proprie (Valéry)
cât mai adecvată.

 Cele patru personalităţi ale simbolismului

francez, Charles Baudelaire, Stéphane
Mallarmé, Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud
cristalizează modalitatea expresivă a
sugestiei. Ei marchează trecerea de la
explicitate la ambiguitate şi de la real
la ireal.
 Reprezentanți ai
simbolismului francez
Charles Baudelaire (1821-
1867)
 ilustru poet francez.
 opera sa cuprinde „Spleenurile
Parisului”, „Paradisurile
artificiale” şi „Curiozităţi
estetice” (critică de artă).
 se situează la răspântia din care
poezia se desparte de romantism,
alegând definitv calea
modernismului. Simboliştii şi-l
revendică drept precursor,
biografia şi opera lui
întruchipând perfect mitul
„poetului blestemat”.
 viaţa de boem a lui Baudelaire
ilustrează revolta împotriva
societăţii şi revanşa artistului,
conştient de propria
superioritate faţă de spiritul
burghez.
 Corespunderi Metafora obsesivă a creaţiei sale
– Ch. Baudelaire- este abisul („le gouffre”), iar
coordonatele fundamentale ale
viziunii sale sunt: adâncul,
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
oceanul, marea, infernul. Imagini
Şi scot adesea tulburi cuvinte ca-ntr-o ceaţă ale vidului (golul, prăpastia)
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă apar cu mare frecvenţă în
Şi toate-l cercetează cu glas prietenesc.
universul său poetic şi sugerează
Cu nişte lungi ecouri unite-n depărtare
stari de disperare, de aliernare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
şi de cădere în absurd.
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi
răspund.

„Atât moral cât şi fizic, am avut

mereu senzaţia abisului, nu numai
abisul somnului, dar şi abisul
acţiunii, al visului, al
amintirii,al regretului şi al
remuşcării, al frumosului, al
numărului…Acum mă simt tot timpul
ameţit”. (Charles Baudelaire)

În “Structura liricii moderne”, Hugo Friedrich constata: “O trăsătură

fundamentală a lui Baudelaire e disciplina sa spirituală şi claritatea
conştiinţei sale artistice. El întruneşte geniul poetic şi inteligenţa
critică. Concepţiile despre procesul poetic stau pe aceeaşi treaptă cu poezia
însăşi…de altfel, aceste concepţii au avut mai multă influenţă asupra epocii
următoare decât lirica sa”.
Stéphane Mallarmé (1842-1898)
 poet și critic francez;
 intuieşte linia de
continuitate, ştiind că poezia
nouă trebuie să continuie
revoluţia începută de
Baudelaire în planul
limbajului, unde trebuie să
inventeze o limbă a poeziei,
mai exact, o limbă numai şi
numai a poeziei;
 Mallarmé a trecut printr-o
criză spirituală de mare
intensitate în 1866, din care
iese mărturisind că, dupa ce a
găsit;
 ca şi Baudelaire, crede că,
prin analogii, poetul
transcede realităţile
cotidiene şi ajunge la o
esenţă ideală.
 Briză marină
- Stéphane Mallarmé –
- frag.-

Mîhnită-i toată carnea iar cărţile, citite. 

Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite 
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tînăra femeie, la sîn cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari
pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blînde oaze!

În imaginarul poetic mallarmmean sunt recurente evantaiul, pasărea,

oglinda, lebăda, însă nu sunt descrise în manieră parnasiană, ci
devin aluzii, sugestii, simboluri.

În plan poetic, se produce o reinventare a lumii şi a cuvântului,

proces pe care Mallarmé l-a numit „transpunere” (transposition). Ca
să obţină efectele aluzive şi sugestive, poetul işi ia libertatea
dislocării sintaxei consacrate de uzul limbii. De aici provine
impresia de ermetism a poeziei lui, fraza poetică nu are obişnuinta
liniaritate, ci apare ca o construcţie în arabesc. Astfel, lectura
este dominată de incertitudine şi ambiguitate.
 Paul Verlaine (1844-1896)
 reprezentant de seamă al
simbolismului francez, a fost
preocupat de muzicalitatea
cuvântului şi de valoarea lui
magico-evocativă.
 autorul unor volume de
versuri ca: „Poeme
saturniene”, „Serbările
galante”, „Cântecul bun”,
„Cândva şi odinioară”.
 Verlaine face primul gest
decisiv, asumându-şi destinul
generaţiei sale: concepe şi
scrie „Artă poetică”, pune în
circulaţie textul în mediul
boem al cafenelelor literare
unde se întâlneau frecvent
artiştii, formulând astfel
noua poetică simbolistă..
 Arthur Rimbaud (1854-1891)
 realizează cea mai îndrazneaţă
tentativă de schimbare a lumii
prin poezie. În acest scop,
Rimbaud caută căile de acces: se
apropie de pitagorism şi de
orfism, se îndreaptă spre
filozofiile orientale (doctrine
hinduse, budism, zen) spre
alchimie şi Cabală, se lasă
atras de filozofia ocultă şi de
scrierile ezoterice. Are
convingerea că printr-o asemenea
cunoaştere, dobândeşte puteri
supranaturale.
 Creaţia poetică a lui Rimbaud,
marchează sfârşitul poeziei
tradiţionale şi al limbajului
poetic consacrat. Arthur Rimbaud
enunţă prin celebra formulă „Je
est un autre” (Eu este altul),
tărâmul pe care îl va explora
poezia modernă: abisul propriu,
meandrele interioare.
 Reprezentanți ai simbolismului englez

Arthur Symons(1865 - 1945)

 primul care a conștientizat atât

importanța simbolismului francez, cât
și necesitatea deschiderii
literaturii engleze spre această
mișcare novatoare.
 nu e surprinzator ca Arthur Symons se
situeaza pe un loc de prim plan in
literatura epocii, fiind “privit ca
cel mai remarcabil critic, traducator
si stilist al prozei din zilele sale,
ca un poet de considerabil talent”
exercitand, dupa cum observa Munro,
“o importanta influenta asupra
catorva din majorele figure literare
ale sec.XX”.
Reprezentanți ai simbolismului spaniol

Juan Ramon Jimenez (1881-1958)

 Jimenez a dominat hieratic întreg

modernismul spaniol. Pentru aceasta,
poezia, “un izvor de frumusete vaga, briză
de senzatii”), nu e niciodată precisă,
nici definită, nici statică.
 La fel ca sora ei, muzica, ea ține de
emotie prin trandafir si de divagatie prin
stea. Aspirația spre cunoastere îl va
conduce către un lirism atât de purificat,
încât se constituie ca o oglindă, ce nu va
reflecta decât câteva identități
fundamentale și abstracțiuni ultime.
 Obiectivele poeziei dispar, rămân doar
esențele, sublimate parcă și ele:
eternitatea, permanenta, marea si cerul,
soarele si focul, si in ultima instanta,
deasupra tuturor sufletul, continand totul
si dizolvandu-se in totul, Eul dilatat
pana la a-și integra întreg universul.
Reprezentanți ai simbolismului
german

Friederich Nietzsche (1844 -

1900)
Acest ganditor care a doborât idoli și a îndreptat cele
mai virulente critici împotriva moralei creștine a
fost, în mod paradoxal, sau poate firesc, fiul unui
păstor protestant și, până la terminarea liceului,
considerat de toți ca un elev conștiincios,
disciplinat și supus.
A studiat filologia clasică și teologia la
Universitățile din Bonn și Leipzig.
La 24 de ani devine profesor de filologie clasică la
universitatea din Basel. 

Ideile lui Nietzsche au revoluționat spiritualitatea

europeană de la sfârșitul secolului al XI-lea.
Concepția sa filozofică s-a dezvoltat ca o negare
dinăuntru a filozofiei lui Arthur Schopenhauer prin
convertirea concluziilor pesimiste, deduse de acesta
din urmă din conceptul de elan vital, în concluzii
optimiste. 
Idealul său este Dionysos, zeul elen al voluptatii, al
bucuriei totale, al vieții trăite din plin. Ținta
finală a istoriei este, dupa opinia sa, ivirea unei
aristocrații a indivizilor care au învins
slăbiciunile omenești. 
Reprezentanți ai simbolismului
italian
Giovanni Pascoli(1855-1912)

 atât prin temele cât și prin

materialul poeziei sale, Giovanni
Pascoli ne apare ca un poet de factură
neoclasicizantă, celebrând euforic
candoarea genuină și simplitatea
exemplară a cosmosului rustic.
 se poate vorbi chiar de o
sensibilitate a poetului la latențele
spațiului ascuns, modernitatea sa
derivând din deschiderea spre planul
de profunzime al lumii, spre
”realități profunde nemaichemate, spre
suprafeți care revelă” .
 el aparține orientării simboliste atât
prin sensibilitatea sa pentru
“analogiile secrete sau manifeste” ale
lucrurilor, cât și prin natura
muzicalității.
Simbolismul
în
pictură si
muzică
Pictorii simboliști au folosit simboluri din
mitologie și vise imaginare pentru un limbaj
vizual al sufletului.
Simboliștii credeau că prin artă ar trebui să se
înțeleagă mai multe adevăruri absolute care pot fi
accesate doar în mod indirect. Astfel, ei au
pictat scene din natură, activitatea oamenilor și
toate celelalte fenomene reale din lume într-o
manieră metaforică și sugestivă.
Arnold
Böcklin
- Nimfe
Arnold Böcklin-
Războiul
Arnold
Böcklin -
Autoportret
Arnold Böcklin –
Moartea groparului
Arnold Böcklin – Insula morților
Franz Ritter von Stuck – Vânt și valuri
Giovanni
Segantini- Viața
Gustave Moreau –
Prometheus
Hans Thoma –
Adam și Eva
Odilon Redon –
Portretul Violettei Heymann
Edvard Much –
"Ţipătul"
Biografie
http://wikipedia.com
http://scribd.com
Google images

Zîna Molcuț - Simbolismul european vol. 1,2,3

Muzica pe fundal:

Debussy_ Nocturne (1892)

Debussy_ Rêverie (1890)
DEBUSSY_ CLAIR DE LUNE