Sunteți pe pagina 1din 6

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.

1/2013

METODE DE AMORTIZARE A IMOBILIZĂRILOR ŞI IMPLICAŢIILE ACESTORA


ASUPRA REZULTATULUI EXERCIŢIULUI

Vasilcoiu Radu Ionuţ


Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Rezumat
În contextul actual al economiei de piaţă o unitate economică poate să obţină rezultate deosebite, în condiţiile
concurenţei, numai dacă produsele finite realizate, lucrările executate şi serviciile prestate, conform cerinţelor pieţei,
sunt de o calitate superioară şi la un preţ acceptabil.
Datorită faptului că pe piaţa românească au pătruns foarte multe produse străine, similare cu cele româneşti,
producătorii autohtoni au fost obligaţi să acorde o atenţie suplimentară calităţii. Pentru obţinerea de bunuri de
calitate superioară care să se alinieze la standardele internaţionale este nevoie de materii prime de o bună calitate,
mijloace de producţie performante şi o forţă de muncă cu un grad de calificare superior.
Având în vedere aceste trei condiţii, unităţile economice s-au orientat spre achiziţionarea şi utilarea cu
mijloace de producţie moderne, fiabile, cu performanţe superioare şi cu o mare productivitate. Achiziţia lor
reprezintă un efort financiar pentru fiecare entitate şi de aceea operaţiile de achiziţie trebuie analizate foarte bine
înainte de a fi efectuate calculând şi efectele financiare pe care le implică pe întreaga perioadă de amortizare a
imobilizărilor.
Astfel, calculul şi evidenţa amortizării imobilizărilor reprezintă o activitate de maximă importanţă deoarece
influenţează costul producţiei obţinute, fiind realizată cu ajutorul evidenţei contabile de la nivelul fiecărei entităţi.
Amortizarea este un subiect extrem de aprins al contabilităţii imobilizărilor. Pe această temă s-au scris numeroase
articole şi s-au ales soluţii contabile foarte diferite de la o ţară la alta. Principala întrebare care se pune este: ce
metodă de amortizare este mai eficientă?
Privind din această perspectivă, în prezenta lucrare ne-am propus, ca pornind de la punctele de consens existente
între profesioniştii contabili, să abordăm metodele de amortizare a activelor imobilizate, iar în urma comparării
acestora să determinăm efectul pe care îl au în rezultatul exerciţiului.

Cuvinte cheie: amortizarea, metode de amortizare, amortizare liniară, amortizare degresivă, amortizare accelerată

1. Introducere

Amortizarea reprezintă o scădere treptată a valorii de intrare a activelor imobilizate în vederea aducerii
acestora la valoarea reală având rolul de rectificare a valorii contabile a imobilizărilor cu deprecierea ireversibilă. Ea
presupune, pe de o parte, deprecierea valorii imobilizărilor, iar pe de altă parte, recuperarea acestei deprecieri din
cheltuielile fiecărui exerciţiu. Imobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe baza imputării
sistematice a costului lor de intrare asupra unui număr de exerciţii.
În consecinţă, amortizarea este rezultatul unui procedeu contabil de repartizare logică şi sistematică a costului
imobilizărilor, aplicat astfel încât să se impute o parte din acest cost fiecărui exerciţiu, care va beneficia de utilizarea
respectivelor imobilizări.[2]
În România, calculul amortizării imobilizărilor corporale se efectuează pentru perioada unui exerciţiu financiar,
iar înregistrarea acesteia se realizează lunar, începând cu luna următoare lunii în care activele imobilizate au intrat în
patrimoniu şi au fost puse în funcţiune.
Amortizarea imobilizărilor este reglementată prin legislaţia fiscală în vigoare, care cere ca imobilizările să fie
amortizate în funcţie de durata lor normală de utilizare, stabilind cote proporţionale pentru fiecare tip de imobilizare în
parte. Amortizarea în funcţie de timp nu ţine seama însă de posibilitatea apariţiei unor imobilizări mai perfecţionate,
care le-ar scoate din funcţiune înaintea expirării duratei lor de viaţă, precum şi de posibilitatea folosirii intensive a
imobilizărilor care ar duce la acelaşi rezultat.
Conform legislaţiei în vigoare [8], amortizarea înregistrată în cotele stabilite nu este supusă impozitării, însă
amortizările suplimentare, fără aprobarea organelor fiscale, sunt considerate profituri şi deci sunt supuse amortizării.
Rezultă că amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a unei imobilizări pe durata sa de utilizare
previzionată. Faţă de această interpretare există numeroase concepţii, însă interes pentru contabilitate prezintă
următoarele trei:[11]
¾ amortizarea ca proces de corecţie al valorii imobilizărilor. Amortizarea este constatarea contabilă a pierderii
de valoare suferită de către activele imobilizate ca urmare a deprecierii în timp, a uzurii fizice sau uzurii morale.
Pornind de la această interpretare amortizarea are rolul de a corecta valoarea activelor imobilizate pentru a le readuce
la o valoare cât mai apropiată de realitate.
¾ amortizarea ca proces de transfer sau de repartizare a costului imobilizărilor asupra cheltuielilor
exerciţiului. Amortizarea reprezintă resursa controlabilă provenită din trecut care produce beneficii viitoare. Alocarea
Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 31 ~ 
ECOSTUDENT - Reevistă de cercetare ştiinţifiică a studenţiilor economişşti, Nr.1/2013

sau transsferul valorii se face pe peerioada econoomică de utilizare a activuului amortizabbil. De aceeaa, fracţiunea de d
valoare etalată în timp asupra rezulttatului exerciţiiului trebuie să s reprezinte o mărime raţioonală înscrisă în principiile şi
regulile immaginii fidelee. Determinatiivul „raţional”” vizează rapo ortul dintre fraacţiunea transsferată din valloarea contabiilă
a activuluui amortizabil şi beneficiul economic ce se s va obţine din
d utilizarea activului.
a
¾ a
amortizarea c sursă de finanţare
ca fi a reeînnoirii imob bilizărilor. Reconstituirea ccapitalului imp pune abordareea
simultanăă a amortizăriii ca o problemmă de recuperaare a investiţieei şi ca o sursăă de finanţare a reînnoirii im mobilizărilor.
Potrivit surselor
s de drept
d contabil din Româniia, constituie obiect al am mortizării toatte imobilizăriile corporale şi
necorporaale cu următtoarele excepţţii: lacurile, bălţile, iazuriile care nu sunt s rezultatuul unor invesstiţii precum şi
terenurilee inclusiv celee împădurite, cu excepţia terenurilor
t u destinaţie ecconomică obţiinute prin actte de vânzare –
cu
cumpărarre, inclusiv prrin despăgubirri în cazul expproprierilor. Plantaţiile tinerre şi plantaţiille de protecţiee sunt scutite de
d
calculul amortizărilor
a p
până la trecereea pe rod a plaantaţiilor tinerre şi 5 ani ale plantaţiilor dee protecţie.
De asemeenea, fondul comercial,
c de regulă,
r nu estee supus amorttizării, cu exceepţia cazului ccând se constaată o deprecieere
ireversibiilă, care se poate amortiza.

2. M
Metode (regim
muri) de amorrtizare a imob
bilizărilor

Prrin regim de amortizare


a see înţelege un ansamblu correlat şi coerennt de reglementări normativ ve ale unei ţăări
privind modul
m de calcuul al amortizării capitalului imobilizat înn active corporrale şi necorpoorale, precum m şi a condiţiilor
concrete de aplicabilitaate a acestora.
d România sunt obligatee să amortizezze imobilizăriile corporale şi necorporalee potrivit Leggii
Înntreprinderile din
privind am mortizarea cappitalului imobbilizat în activve corporale şii necorporale utilizând
u unull din regimurille:
∼ amorttizarea liniară;;
∼ amorttizarea degresivă;
∼ amorttizarea accelerrată.
Coompetenţele ded aprobare a regimului de amortizare reevin consiliuluui de administraţie al agenttului economiic,
respectiv responsabiluului cu gestiunnea patrimoniiului, în cazu ul persoanelorr juridice fărăă scop lucrativ care, potrivvit
legii, desffăşoară activittăţi economice.
Am mortizarea, prrin calculul săău, reprezintăă un instrument eficient peentru: determiinarea depreciierii, corectareea
efectelor inflaţiei şi reeprezintă un instrument
i dee politică econ nomică, beneeficiind de regguli fiscale, ceea
c ce permiite
dezvoltarrea potenţialullui tehnic al înntreprinderii.
Coorelat cu cadruul normativ general din Roomânia privind d calculul amoortizării activeelor imobilizaate, componennta
de bază a regimurilor de d amortizare admise în ţarra noastră estee tabloul durattelor normate de utilizare, a cotelor anuaale
de amortiizare şi a duraatelor în care se realizează amortizarea integrală. Apliicarea unuia ssau a altuia dintre procedeeele
menţionaate se face în funcţie
f de scoppul urmărit, atât
a în fiecare întreprindere
î în parte, cât şşi de către statt. Întreprindereea
este interresată în stabilirea cât mai corectă a depprecierilor ce trebuie
t amortiizate, deoarecce prin amortiizare îşi asiguură
reproducţţia activelor imobilizate, iar statul esste interesat deoarece măărimea amortiizării influen nţează mărimeea
rezultatullui impozabil.
A) Amorrtizarea liniară constă în includerea
i uniformă a unorr sume fixe, stabilite
s propoorţional cu nu umărul de ani ai
duratei normale
n de uttilizare a mijllocului fix, înn cheltuielile de exploataree. Amortizareea liniară se calculează prrin
aplicarea cotei anuale ded amortizare asupra valoriii de intrare a mijloacelor
m fixxe.
Accest procedeuu al amortizăriii anuale (Aa) se face în dou uă feluri:
a) raporttând valoarea contabilă de intrare
i (Vi) a bunului supuss amortizării la
l durata norm mală de funcţio onare a bunullui
respectiv (T) în ani:
= (1)
b) înmullţind valoarea contabilă de intrare
i (Vi) cuu rata amortizăării (ra):
= x (2)

= (3)
Duuratele normaale de utilizarre a mijloacellor fixe, stabiilite în ani şi cotele mediii de amortizarre ale acestorra,
exprimatee în procente, sunt cuprinsee în „Cataloguul privind clasiificarea şi durratele normalee de funcţionarre a mijloacelor
fixe”.
Înregistraarea în contabilitatea financciară a amortizzării presupun
ne repartizareaa în fiecare ann a valorii calcculate pe seam
ma
cheltuieliilor de exploattare utilizând conturile:
∼ 6811 „Cheltuieli dee exploatare privind amortizzarea imobilizzărilor” cont de d activ,
∼ 280 „Amortizări
„ prrivind imobiliizările necorporale”, cont cu
c funcţia conntabilă de pasiv, ce se detaaliază în contuuri
sintetice de
d gradul al 2-lea pe categoorii de imobiliizări necorporale;
∼ 281 „Amortizări
„ privind imobillizările corporrale”, cont cu u funcţia conttabilă de pasivv, ce se detalliază în contuuri
sintetice de
d gradul al 2-lea pe categoorii de imobiliizări corporalee.

ACADEMICA
Editura „A A BRÂNCUŞ
ŞI” Târgu Jiu
u, ISSN 23433 –7936, ISSN-L 2343 –7
7936

~ 32 ~
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Precizăm că şi contul 6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor poate fi dezvoltat pe
analitice pe feluri de active în cazul în care se simte nevoia; o astfel de dezvoltare poate fi însă considerată
redundantă, datele respective regăsindu-se şi în rulajele creditoare ale conturilor de înregistrare a amortizării activelor.
Pentru exemplificarea regimului de amortizare liniară se consideră exemplul următor:
O entitate achiziţionează un utilaj la data de 1 ianuarie 2012, a cărui valoare contabilă de intrare este de 6.000
lei la care se adaugă TVA, ce se amortizează pe o perioadă de 5 ani.
În contabilitate au loc următoarele înregistrări:
¾ achiziţionarea utilajului de către entitatea în cauză:

% = 404 7.440
2131 „Furnizori de imobilizări” 6.000
„Echipamente tehnologice (maşini, utilaje
şi instalaţii de lucru)”
4426 1.440
„TVA deductibilă”

¾ amortizarea lunară a utilajului:

6811 = 2813 100


„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de
amortizarea imobilizărilor” transport, animalelor şi plantaţiilor”

Această operaţie referitoare la înregistrarea amortizării se repetă în următoarele 59 de luni, până la


amortizarea integrală a utilajului, amortizarea anuală fiind prezentată în Tabelul nr. 1.

Tabel nr. 1 Tablou amortizare în regim liniar


Amortizarea
Valoarea de intrare a Valoarea netă contabilă
Anul Anuală Cumulată
imobilizării (lei)
(lei) (lei)
2012 6.000 1.200 1.200 4.800
2013 6.000 1.200 2.400 3.600
2014 6.000 1.200 3.600 2.400
2015 6.000 1.200 4.800 1.200
2016 6.000 1.200 6.000 0
Total x 6.000 - -
Sursa: Bojian O. – Contabilitatea întreprinderilor - Contabilitate financiară - Contabilitate de gestiune, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999, pag. 81-83

Amortizarea liniară prezintă avantajul că este simplă de aplicat, fiind cea mai folosită, datorită uniformităţii
cheltuielilor exerciţiului şi a costurilor în timp.
Principalele limite decurg din aspectul simplificat şi constau în faptul că diminuarea de valoare a bunurilor nu
este constantă pe tot parcursul vieţii sale, de asemenea metoda nu ţine cont nici de scăderea capacitaţii de producţie,
nici de creşterea în timp a cheltuielilor de întreţinere datorită uzurii. Sub aspect fiscal, metoda prezintă avantajul că
atenuează tendinţa întreprinderilor de eludare a fiscalităţii însă nu ţine seama de influenţa progresului tehnic, respectiv
de uzura morală. Acest sistem a constituit baza dezvoltării celorlalte regimuri de amortizare.
Utilizarea regimului de amortizare liniară se aprobă de consiliul de administraţie al agentului economic,
respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului, la data punerii în funcţiune.
B) Amortizarea degresivă a apărut din necesitatea recuperării mai rapide a valorii unor mijloace fixe care sunt
supuse într-un grad mai înalt efectelor uzurii morale şi la care nevoia de modernizare, retehnologizare sau chiar de
înlocuire este mult mai evidentă.
Aceasta constă în multiplicarea cotelor medii de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de legislaţie, respectiv:
∼ 1,5: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare cuprinsă între 2 – 5 ani;
∼ 2,0: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare între 5 – 10 ani;
∼ 2,5: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare mai mare de 10 ani.
Aceşti coeficienţi pot fi modificaţi numai prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
Esenţa acestui procedeu constă în practicarea unor amortizări mai mari în primii ani de utilizare a bunului,
după care anuităţile se reduc treptat. Acest procedeu de amortizare se practică în două variante: aplicând o rată de
amortizare constantă la o bază degresivă (descrescătoare), sau aplicând o rată de amortizare degresivă la o bază fixă.
Baza de calcul degresivă poate fi valoarea netă contabilă, iar baza de calcul fixă poate fi valoarea contabilă de intrare.

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 33 ~ 
ECOSTUDENT - Reevistă de cercetare ştiinţifiică a studenţiilor economişşti, Nr.1/2013

Vaarianta 1: Applicarea unei rate constante la o bază degresivă, coonstă în multiiplicarea rateii amortizării în
sistem linniar (ra) cu unn coeficient muultiplicator (K
K) stabilit de leegea fiscală (ccoeficienţi preezentaţi mai su
us).
Peentru exemplificarea regimuului de amorttizare degresiv vă se consideră că o entitaate achiziţioneează un utilaj la
data de 1 ianuarie 20122, a cărui valooare contabilă de intrare este de 6.000 lei la care se adaaugă TVA, ce se amortizeazză
pe o periooadă de 5 ani (Tabelul nr.2)).
În aceasttă situaţie ratta anuală de amortizare (R Ra) este de 20%, utilajull fiind amortiizabil în 5 an ni, coeficienttul
multiplicaativ este de 1,,5 (K), iar rataa degresivă estte de 20% x 1,5 = 30 %.

Tabel nrr. 2 Tablou am mortizare în regim


r degressiv (varianta 1)
Amortizarea
A d
degresivă
Valoarea netă contabilă
Valoarea de intrrare Anuală
A Cumulată
Anul (leei)
(lei) (lei) (lei)
2012 6.000 1.800 1.800 4.200
2013 6.000 1.260 3.060 2.940
2014 6.000 980 4.040 1.960
2015 6.000 980 5.020 9880
2016 6.000 980 6.000 0
Surssa: Bojian O. – Contabilitattea întreprindderilor - Conta
abilitate financiară - Contabilitate de gesstiune, Ed.
Economicăă, Bucureşti, 1999,
1 pag. 81--83

Obbservăm că înn anul 2014 am mortizarea linniară este de 2.940


2 lei/3=9880 lei, amortizzarea degresiv vă este de 2.9440
lei x 30%% = 882 lei. Deoarece
D amorrtizarea degreesivă este mai mică decât amortizarea
a d cu anul 2014,
linniară începând
utilajul see amortizează în regim liniaar.
r degresive la o bază de calcul
Vaarianta 2: Apllicarea unei rate c fixă (vaaloarea contabbilă).
În aceastăă situaţie rata degresivă (rdd) se determinăă ca raport înttre numărul annilor, în ordinea inversă num merotării lor, la
sumele ciifrelor exprim mând ordinea anilor
a de folossinţa.
Am mortizarea annuală (Ra) see calculează prin aplicareea ratelor deggresive la vaaloarea contaabilă a bunullui
respectiv.
Peentru exempliificarea regim mului de amorrtizare degressivă se considderă că o întrreprindere ach hiziţionează un
u
utilaj la 1 ianuarie 20012, a cărui valoare conttabilă de intraare este de 6.000 6 lei la ccare se adaug gă TVA, ce se
amortizeaază pe o periooadă de 5 ani (Tabelul
( nr. 3)).
Astfel, suuma cifrelor exprimând
e orddinea anilor dee funcţionare este: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 = 15, iar ratele degresive sunnt:
5/15 , 4/115 , 3/15 , 2/155 , 1/15.

= x (4)

Tabel nr. 3
Taablou amortizzare în regim degresiv (varianta 2)
A
Amortizarea
Valoarea coontabilă Ratele degressive Valoarea netă
degresivă
A
Anul (lei)) (Rd) conta
abilă (lei)
(lei)
2
2012 6.000 5/15 2.000 4.000
4
2
2013 6.000 4/15 1.600 2.400
2
2
2014 6.000 3/15 1.200 1.200
1
2
2015 6.000 2/15 800 400
2
2016 6.000 1/15 400 0
Surssa: Bojian, O. – Contabilitatea întreprindderilor - Conta
abilitate finannciară - Contaabilitate de gesstiune, Ed.
Economicăă, Bucureşti, 1999,
1 pag. 81--83

Înn raport cu am
mortizarea liniiară, amortizaarea degresivăă prezintă avaantajul că ajuttă trezoreria întreprinderii
î în
momenteele când ea îşi utilizează lichidităţile penntru investiţiii. Ca avantaj fiscal,
f metodda degresivă permite
p entităţţii
realizareaa unor econom mii de impozitte mai importaante la începuutul duratei de folosinţă a im î consecinţă în
mobilizărilor, în
anii imeddiat următori, investiţiile vor
v fi mai puţţin importantee. În perioadee de inflaţie, m metoda presu upune amânareea
impozitullui care va fi reglementat
r înn moneda deprreciată.
Approbarea regim mului de amoortizare degreesivă se face numai cu aprrobarea consilliului de adm ministraţie sau a
gestionarrului de patrim
moniu, deoarecce cotele de am mortizare obţiinute fiind maai mari, este pusă în pericoll profitabilitateea
activităţiii. Cu alte cuvvinte, regim degresiv
d de amortizare
a va fi aplicat nuumai acolo unnde profitabiliitatea activităţţii
permite acest
a lucru.
Cuu toate că prrocedeul de amortizare degresivă
d aree avantajul ded a atenua eefectele uzuriii morale, prrin
recuperarrea valorii imoobilizărilor înttr-o perioadă de
d timp mai scurtă, pe de altă
a parte princcipalul dezava antaj al metoddei
Editura „AACADEMICA A BRÂNCUŞ ŞI” Târgu Jiu u, ISSN 23433 –7936, ISSN-L 2343 –7 7936

~ 34 ~
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

constă în faptul că entităţile nu pot să cuantifice efectul uzurii morale asupra imobilizărilor corporale, coeficienţii
multiplicativi neavând nici o bază reală de calcul.
C) Amortizarea accelerată constă în includerea, în primul an de funcţionare, în cheltuielile de exploatare, a unei
amortizări anuale de 50 % din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. Amortizările anuale pentru exerciţiile
financiare următoare, sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportarea acesteia la
numărul de ani de utilizare ramaşi.
Utilizarea regimului de amortizare accelerată, se aprobă de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea
adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, pentru societăţile comerciale, respectiv consiliul de administraţie,
pentru regiile autonome, pe baza unei documentaţii de fundamentare.
Aceasta documentaţie cuprinde o serie de informaţii, grupate astfel:
9 date de prezentare: venituri din exploatare, cifra de afaceri, capitalul propriu şi permanent, activele corporale,
activele circulante, cheltuieli de exploatare, profit brut, profit net;
9 indicatori de eficienţă economică: rata capitalului propriu şi a capitalului permanent faţă de activele fixe, rata de
imobilizare a activelor fixe din totalul activelor;
9 indicatori de eficienţă financiară: rata rentabilităţii financiare, rata rentabilităţii veniturilor, rata rentabilităţii
resurselor.
Pentru exemplificarea regimului de amortizare accelerată se consideră acelaşi exemplu prin care o entitate
achiziţionează un utilaj la 1 ianuarie 2012, a cărui valoare contabilă de intrare este de 6.000 lei la care se adaugă TVA,
ce se amortizează pe o perioadă de 5 ani. Amortizarea determinată prin metoda accelerată se prezintă în Tabelul nr. 4.

Tabel nr. 4
Tablou amortizare în regim accelerat
Amortizarea Valoarea netă
Valoarea de intrare a
Anul contabilă
imobilizărilor Anuală Cumulată
(lei)
(lei) (lei)
2012 6.000 3.000 3.000 3.000
2013 6.000 750 3.750 2.250
2014 6.000 750 4.500 1.500
2015 6.000 750 5.250 750
2016 6.000 750 6.000 0
Sursa: Bojian, O. – Contabilitatea întreprinderilor - Contabilitate financiară - Contabilitate de gestiune, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999, pag. 81-83

Din analiza datelor cuprinse în tabelul nr. 4 rezultă că în primul an de funcţionare (2012) amortizarea utilajului
este în proporţie de 50% din valoarea sa de intrare, respectiv 3.000 lei, jumătate din suma iniţială, iar în perioada
rămasă, amortizarea se realizează după regimul liniar, valoarea acesteia ridicându-se la suma de 450 lei.

3. Concluzii

Pentru a putea concluziona care sunt efectele folosirii metodelor de amortizare a activelor imobilizate, precum
şi avantajele şi dezavantajele folosirii acestora vom grupa datele obţinute în următorul tabel (Tabelul nr. 5):

Tabel nr.5
Tablou amortizări
Valoarea de Amortizare Amortizare Amortizare Amortizare
Anul intrare a Liniară Degresivă Degresivă Accelerată
utilajului (lei) (varianta1) (varianta2) (lei)
2012 6000 1200 1800 2000 3000
2013 6000 1200 1260 1600 750
2014 6000 1200 980 1200 750
2015 6000 1200 980 800 750
2016 6000 1200 980 400 750
Sursa: Bojian, O. – Contabilitatea întreprinderilor - Contabilitate financiară - Contabilitate de gestiune, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999, pag. 81-83

Din datele prezentate în tabel anterior putem observa faptul că, dacă entitatea procedează la amortizarea liniară a
utilajului achiziţionat atunci suma inclusă lunar în cheltuielile de exploatare este constantă, respectiv 1.200 lei.
În cazul folosirii metodei degresive pe cheltuielile de exploatare sunt trecute în primii doi ani de funcţionare
sume mai mari (anul 2012, respectiv 2013) în raport cu amortizarea liniară şi cu amortizarea determinată în sistem
degresiv corespunzătoare exerciţiilor ulterioare. Aceasta are ca justificare economică faptul că deprecierea, este mai
Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 35 ~ 
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

mare în cursul primelor exerciţii datorită faptului că utilajul are o capacitate de serviciu mai mare în primii ani de
viaţă, după care antrenează cheltuieli de întreţinere din ce în ce mai mari, care vin să reîntregească amortizarea anuală
mai mică.
Observăm că sistemul accelerat presupune o formă de recuperare în ritm rapid a valorii utilajului pentru
evitarea uzurii morale. Această metodă afectează profitul entităţii în sensul reducerii în primul an, având ca efect
micşorarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat, dar în acelaşi timp dă posibilitatea entităţii de a utiliza
disponibilităţile rezultate din reducerea obligaţiei fiscale prin achiziţionarea de noi active fixe necesare.
Considerăm că amortizarea accelerată şi amortizarea degresivă, răspund mai bine principiului prudenţei, în
eventualitatea intervenţiei uzurii morale a mijloacelor fixe, iar valorile calculate în baza acestor sisteme indiferent
dacă sunt peste nivelul sau sub nivelul amortizării liniare, sunt considerate amortizări fiscale (reflectă influenţa
fiscalităţii asupra contabilităţii).
Pe de altă parte, dacă facem o comparaţie între amortizarea liniară şi cea accelerată, putem spune faptul că
amortizarea accelerată creează pe termen scurt un excedent de cheltuieli, care lezează interesul asociaţilor, categorie
orientată spre obţinerea de profituri (dividende). În acest context, nu puţine sunt cazurile în care decizia de afaceri
evită utilizarea amortizării accelerate, în detrimentul fiscalităţii.
Alegerea sistemului degresiv sau a celui accelerat este propice întreprinderilor care sunt beneficiare sau care
urmează să revină în primii ani după investiţie, deoarece amortizarea rapidă fiind degresivă, se poate amâna data plăţii
unei părţi a impozitului şi să beneficieze astfel de deprecierea monetară. Dacă sunt deficitare ca rezultat în anii
următori, întreprinderile pot să se „sustragă” definitiv de la impozitare.
Însă, în viziunea normei IAS 16 metoda de amortizare trebuie revizuită cel puţin la sfârşitul fiecărui an
financiar. Astfel, dacă ritmul aşteptat al avantajelor economice al activului a cunoscut o schimbare semnificativă,
metoda de amortizare trebuie modificată pentru a reflecta noul ritm.
Cu toate acestea, teoria şi practica recomandă ca regimul de amortizare utilizat să fie logic şi sistematic. Cu alte
cuvinte, costul de intrare nu trebuie sa fie repartizat pe exerciţii în mod arbitrar, fără să se ţină cont de maniera în care
bunul va pierde din valoarea sa utilă pe parcursul anilor. Regimul de amortizare ales trebuie să reflecte reducerea
capacităţii de serviciu a imobilizărilor. La întrebarea „care regim de amortizare este mai bun?” – răspunsul este: în
funcţie de obiectivele întreprinderii, de „agresivitatea” cu care vrea să abordeze gestiunea fiscală şi bineînţeles decizia
adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.
Este cunoscut faptul că alegerea unui regim de amortizare reprezintă o problemă de apreciere. În condiţiile în
care o entitate are posibilitatea de a alege în ceea ce priveşte amortizarea, de regulă, interesul este cel investiţional,
interes care intră în competiţie cu cel fiscal al statului.

Bibliografie

[1] Bojian, O., Contabilitatea întreprinderilor - Contabilitate financiară - Contabilitate de gestiune, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
[2] Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară vol II, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
[3] Matiş, D., Pop, A., Contabilitate financiară, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2010.
[4] Paliu-Popa, L., Ecobici, N., Contabilitate financiară aplicată. Ghid contabil, Editura Universitaria, Craiova, 2010.
[5] Paliu-Popa, L., Contabilitate financiară I, II, Editura Academica Brâncuşi, Târgu Jiu, 2009, 2010.
[6] Ristea, M., Călin, O., Bazele contabilităţii, Editura Naţională, Bucureşti, 2001.
[7] Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
[8] Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
[9] Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene.
[10] Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004, Catalogul privind clasificarea şi durata normală de funcţionare a
mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.
[11] http://facultate.regielive.ro/cursuri/contabilitate.

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 36 ~