Sistemul contabil și de control al entității ECOBEAUTY

Prezentarea programului de contabilitate

Aplicația SAGA este un program de contabilitate integrat care include principalele elemente
patrimoniale ale unei firme. Această aplicație poate fi utilizată de către persoanele care doresc
să țină evidența contabilă a unei societăți.
Informațiile din acest program pot fi accesate doar de către persoana, în cazul nostru contabilul,
care prelucrează informațiile confidențiale cu privire la situația economică a societății la care
se ține contabilitatea.
Înainte de a începe introducerea datelor în aplicație, contabilul trebuie să aibă configurată
o societate. (Configurarea societății presupune adăugarea mai multor detalii: denumire, CUI,
Nr. Reg. Comerțului, etc.)
Odată ce configurarea socității a fost făcută, contabilul poate să înregisteze mai multe
operații.
Câteva dintre activitățile care pot fi realizate de către contabil sunt: operaţii de intrare/ieşire,
operaţii de casă, bancă, deconturi, înregistrare imobilizări, întocmire de articole contabile,
întocmire de state de plată, închidere de lună.
Pe langa acoperirea necesitatilor de contabilitate financiara printr-un mecanism extrem de
simplu, programul permite si o urmarire eficienta a cheltuielilor, veniturilor si respectiv a
profitului atat pe centre de profit configurabile de catre utilizator cat si pe sursele de venit
concrete ale activitatii / purtatori (marfuri, produse, servicii).

S.C. ECOBEAUTY se încadrează în categoria societăţilor aflate sub incidenţa Ordinului

94/ 29.01.2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a
Comunitaţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, având
obligaţia de a întocmi situaţii financiare potrivit prevederilor Legii Contabilitaţii 82/1991,
republicată şi a Regulamentului de aplicare a acesteia şi de a depune aceste situaţii ale societăţii,
aprobate de Consiliul de Administraţie, împreună cu raportul administratorilor şi al auditorului
financiar la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Situaţiile financiare se întocmesc în
forma şi structura prevăzute de Cadrul general de întocmire şi prezentare elaborat de Comitetul
pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate.Conform acestor prevederi, situaţiile
financiare anuale cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului
propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative, furnizând prin
acestea informaţii despre poziţia financiară, performanţe şi modificarea poziţiei financiare a
societăţii, utile unei sfere largi de utilizatori.
În bilanţ, document de sinteză contabilă, sunt prezentate toate elementele de activ şi pasiv,
grupate dupa natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv natură, provenienţă şi exigibilitate.

Elementele situațiilor financiare

Imobilizarile necorporale reprezinta active fara suport material detinute cu scopul de a fi

utilizate in procesul de productie sau pentru furnizarea de servicii.
Exemple de imobilizări necorporale întâlnite la S.C.ECOBEAUTY S.A.:

- brevete, documente prin care se acordă un set de drepturi exclusive de către

o țară unui inventator sau unui împuternicit ales de inventator pentru o perioadă fixă de
timp în schimbul divulgării invenției.
- mărca, un nume, termen, model, simbol sau o altă trăsătură care diferențiază, în
percepția consumatorului, o organizație sau un produs de rivalii de pe piață

Imobilizarile necorporale cuprind și: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare,

concesiuni, licente, brevete, marci comerciale, fondul comercial.
Imobilizarile corporale reprezentate de bunurile cu continut material utilizate de societate
in procesul de productie de bunuri sau prestare de servicii.
Exemple de imobilizări necorporale întâlnite la S.C. ECOBEAUTY S.A.:

- terenuri;
- utilaje folosite în construcție.

Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit
economic, fiind detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre societate. Aceasta
categorie de active este importanta pentru finantarea curenta a activitatii unei companii.
Exemple active circulante întâlnite la S.C. ECOBEAUTY S.A.:

- creanțe, drepturile de a obţine executarea unei prestaţii în natură sau de a obţine

contravaloarea acesteia;
- stocuri, active circulante achizitionate sau produse pentru consum propriu sau in scopul
comercializarii.
 Datoriile pot fi definite ca sume de bani sau alte bunuri datorate cuiva.
Exemple active circulante întâlnite la S.C. ECOBEAUTY S.A.:

- datorii comeciale, generate de cumpărări de bunuri si servicii;

- datorii financiare, generate de împrumuturi primite, inclusiv dobânzi datorate.

Capitaluri proprii reprezinta interesul rezidual al proprietarilor in activele unei firme dupa
deducerea tuturor datoriilor sale.

- prime de capital, diferenta dintre valoarea de emisiune a actiunilor si valoarea nominala

a acestora rezultata in urma emiterii de actiuni
- rezerve, surse constituite anual din profitul societatii conform reglementarilor in
vigoare (rezerve legale), conform statutului (rezerve statutare) sau potrivit hotararilor
AGA (alte rezerve).

Metode de amortizare

Prin regim de amortizare se înţelege un ansamblu corelat şi coerent de reglementări

normative ale unei ţări privind modul de calcul al amortizării capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale, precum şi a condiţiilor concrete de aplicabilitate a acestora.
Întreprinderile din România sunt obligate să amortizeze imobilizările corporale şi
necorporale potrivit Legii privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale utilizând unul din regimurile:
∼ amortizarea liniară;
∼ amortizarea degresivă;
∼ amortizarea accelerată.
A) Amortizarea liniară constă în includerea uniformă a unor sume fixe, stabilite proporţional cu
numărul de ani ai duratei normale de utilizare a mijlocului fix, în cheltuielile de exploatare. Amortizarea
liniară se calculează prin aplicarea cotei anuale de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor
fixe. Acest procedeu al amortizării anuale (Aa) se face în două feluri:
- raportând valoarea contabilă de intrare (Vi) a bunului supus amortizării la durata
normală de funcţionare a bunului respectiv (T) în ani;
- înmulțind valoarea contabilă de intarare (Vi) cu rata amortizării (ra).

- înmulţind valoarea contabilă de intrare (Vi) cu rata amortizării (ra).

 Amortizarea degresivă a apărut din necesitatea recuperării mai rapide a valorii unor
mijloace fixe care sunt supuse într-un grad mai înalt efectelor uzurii morale şi la care nevoia
de modernizare, retehnologizare sau chiar de înlocuire este mult mai evidentă.
Aceasta constă în multiplicarea cotelor medii de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de
legislaţie, respectiv:
- 1,5: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare cuprinsă între 2 – 5 ani;
- 2,0: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare între 5 – 10 ani;
- 2,5: pentru mijloacele fixe cu durata normală de utilizare mai mare de 10 ani.
Aceşti coeficienţi pot fi modificaţi numai prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Finanţelor Publice.
Esenţa acestui procedeu constă în practicarea unor amortizări mai mari în primii ani de
utilizare a bunului, după care anuităţile se reduc treptat. Acest procedeu de amortizare se
practică în două variante: aplicând o rată de amortizare constantă la o bază degresivă
(descrescătoare), sau aplicând o rată de amortizare degresivă la o bază fixă. Baza de calcul
degresivă poate fi valoarea netă contabilă, iar baza de calcul fixă poate fi valoarea contabilă de
intrare.
Amortizarea accelerată constă în includerea, în primul an de funcţionare, în cheltuielile
de exploatare, a unei amortizări anuale de 50 % din valoarea de intrare a mijlocului fix
respectiv. Amortizările anuale pentru exerciţiile financiare următoare, sunt calculate la
valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportarea acesteia la numărul de ani
de utilizare ramaşi.

În cadrul S.C. ECOBEAUTY S.A amortizarea se stabileste prin aplicarea cotelor de

amortizare asupra valorii de intrare a imobilizarilor.
Amortizarea imobilizarilor corporale se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in
functiune si pana la recuperarea integrala a valorii lor de intrare.La stabilirea amortizarii
imobilizarilor corporale sunt avute in vedere duratele de utilizare economica si conditiile de
utilizare a acestora.
In cazul in care imobilizarile corporale sunt trecute in conservare, societatea continua sa
inregistreze in contabilitate cheltuiala cu amortizarea aferenta duratelor de utilizare economica
a acestora.
Societatea poate revizui duratele de amortizare daca intervine o modificare semnificativa a
conditiilor de utilizare sau invechirea unei imobilizari corporale. In cazul in care imobilizarile
corporale sunt trecute in conservare, folosirea lor fiind intrerupta pe o perioada indelungata, va
justifica revizuirea duratei de amortizare.
Societatea nu va calcula si inregistra in contabilitate amortizarea imobilizarilor corporale
concesionate, inchiriate sau detinute in locatie de gestiune, aceasta fiind in obligatia societatii
ce le detine in proprietate. Se supun amortizarii insa investitiile efectuate la imobilizarile
corporale luate cu chirie, pe durata contractului de inchiriere. La expirarea contractului de
inchiriere, valoarea investitiilor efectuate si a amortizarii corespunzatoare se cedeaza
proprietarului imobilizarii.
In functie de clauzele cuprinse in contractul de inchiriere, transferul poate reprezenta o
vanzare de active sau o alta modalitate de cedare.
Societatea amortizeaza imobilizarile corporale utilizand regimul de amortizare liniara
realizata prin includerea uniforma in cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite
proportional cu numarul de ani ai duratei de utilizare economica a acestora.
Metoda de amortizare se poate modifica doar atunci cand aceasta este determinata de o
eroare in estimarea modului de consumare a beneficiilor aferente respectivei imobilizari
corporale.
Amortizarea aferenta imobilizarilor corporale se inregistreaza in contabilitate ca o
cheltuiala.
Terenurile aflate in proprietatea societatii nu se amortizeaza.
Imobilizarile in curs de executie nu se amortizeaza.

Metode de contabilizare a stocurilor

Înterprinderile din România pot sa-si organizeze contabilitatea stocurilor utilizând

fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizarii inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se
înregistreaza toate operatiile de intrare si iesire a stocurilor cantitativ si valoric, ceea ce permite
stabilirea si cunoasterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât si valoric.
Conform normelor contabile din tara noastra, în conditiile utilizarii inventarului permanent,
unitatile patrimoniale îsi pot organiza contabilitatea analitica a stocurilor în functie de
specificul activitatii si de necesitatile proprii.
 În cazul utilizarii inventarului permanent, conturile de stocuri se debiteaza cu intrarile de
bunuri si se crediteaza cu iesirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârsitul
exercitiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite
prin inventariere. Daca exista diferente în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza
aducându-se stocurile la nivelul lor real.
În principiu, evaluarea intrarilor în stoc trebuie sa se faca la costul istoric dat de costul
efectiv de productie, în cazul stocurilor provenite din productie proprie, iar iesirile din stoc la
costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea iesirilor din stoc se
poate face dupa multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.
2. Metoda inventarului intermitent
Unitatile patrimoniale pot opta si pentru inventarul permanent al stocurilor, cu conditia ca
inventarul permanent al acestora sa fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul
întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici si mijlocii.
Aceasta metoda presupune stabilirea iesirilor si înregistrarea lor în contabilitate pe baza
inventarierii lor la finele fiecarei luni. În acest caz, iesirile se determina ca diferenta între
valoarea stocurilor initiale plus valoarea intrarilor, pe deoparte si valoarea stocurilor finale
stabilite prin inventariere, pe de alta parte. Relatia de calcul a iesirilor ar putea fi urmatoarea:
În cazul utilizarii acestei metode, se renunta la utilizarea în cursul lunii a conturilor de
stocuri pentru evidentierea intrarilor si , respectiv, a recalcularii stocurilor scriptice dupa fiecare
intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizeaza numai la începutul si sfârsitul lunii, iar
intrarile de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli
corespunzatoare, la cost de achizitie, pret de factura sau pret prestabilit, dupa caz.

În situatia contabilizarii stocurilor dupa metoda inventarului permanent, Legea

contabilitatii prevede în scopul cunoasterii corecte din punct de vedere cantitativ si valoric a
stocurilor aflate în gestiunea unitatii patrimoniale, pe fiecare lot în parte si pe fiecare categorie
de stocuri, organizarea contabilitatii analitice a stocurilor dupa urmatoarele metode: metoda
cantitativ-valorica, metoda operativ-contabila, metoda global-valorica.

În cadrul S.C. ECOBEAUTY S.A. înregistrarea in contabilitate a intrarii stocurilor se

efectueaza la data transferului riscurilor si beneficiilor.
Desi de regula datele de transfer al controlului, de transfer al proprietatii si de livrare coincid,
totusi, pot exista decalaje de timp, de exemplu, pentru:

- bunuri vandute in consignatie sau stocurile la dispozitia clientului;

 - stocuri gajate livrate creditorului beneficiar al gajului, care raman in evidenta
debitorului pana la vanzarea lor;
- bunuri receptionate pentru care nu s-a primit inca factura, care trebuie inregistrate in
activele cumparatorului;
- bunuri livrate si nefacturate, care trebuie scoase din evidenta, transferul de proprietate
avand loc;
- bunuri vandute si nelivrate inca, pentru care a avut loc transferul proprietatii.

La iesirea din gestiune a stocurilor, acestea se evalueaza si inregistreaza in contabilitate prin

aplicarea metodei:

- Costul mediu ponderat – CMP.

Metoda "costului mediu ponderat" (CMP) presupune calcularea costului fiecarui
element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate in stoc la
inceputul perioadei si a costului elementelor similare produse sau cumparate in timpul
perioadei.
CMP se foloseste la categoriile de stoc mai putin produs finit si semifabricat si
marfurile non -Farmec
- Primul intrat - primul iesit – FIFO.
Potrivit metodei "primul intrat - primul iesit" (FIFO), produsele finite si
semifabricatele ies din gestiune in ordinea loturilor si sunt evaluate la costul standard
stabilit.
Marfurile non -Farmec ies din gestiune potrivit metodei "primul intrat - primul iesit"
(FIFO).

Daca valoarea prezentata in bilant, rezultata dupa aplicarea metodelor specificate anterior ,
difera in mod semnificativ, la data bilantului, de valoarea determinata pe baza ultimei valori de
piata cunoscute inainte de data bilantului, valoarea acestei diferente este prezentata in notele
explicative ca total pe categorie de active.
Metoda aleasa este aplicata cu consecventa pentru elemente similare de natura stocurilor si
a activelor fungibile de la un exercitiu financiar la altul.
In situatii exceptionale, administratorii pot decide sa modifice metoda pentru un anumit
element de stocuri sau alte active fungibile, iar atunci in notele explicative se vor prezenta
urmatoarele informatii:
 - motivul modificarii metodei, si
- efectele sale asupra rezultatului.

Entitatea va utiliza aceeasi metoda de determinare a costului pentru toate stocurile care au
natura si utilizare similare.
Pentru stocurile cu natura sau utilizare diferita, folosirea unor metode diferite de calcul al
costului poate fi justificata.

Concepţii de organizare a contabilităţii manageriale

Formele de organizare a contabilitǎţii manageriale se situeazǎ la interferenţa unui complex de

factori care ţin de structurile funcţionale şi operaţionale ale entitǎţii, de specificul procesului
tehnologic şi a nomenclatorului de produse, lucrǎri, servicii şi atribuţii realizate în cadrul
unitǎţii, de regǎsirea parţialǎ sau completǎ a obiectivelor contabilitǎţii manageriale în procesul
de asistare a actului decizional precum şi de permisivitatea utilizǎrii unui sistem sau altul de
conturi pentru atingerea obiectivelor contabilitǎţii manageriale.
Acest complex de factori cu incidenţǎ asupra organizǎrii contabilitǎţii manageriale este reunit
în cadrul termenului de concepţie de organizare a contabilitǎţii manageriale. Evoluţia
proceselor şi fenomenelor economice pe de o parte iar pe de altǎ parte evoluţiile procesului
decizional au conturat patru concepţii de organizare a contabilitǎţii manageriale, respective:
- concepţia de organizare a contabilitǎţii manageriale în partidǎ simplǎ;
- concepţia de organizare integralistǎ sau integratǎ a contabilitǎţii manageriale;
- concepţia dualistǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale;
- concepţii moderne de organizare a contabilitǎţii manageriale.

Concepţia de organizare în partidă simplă

Aceastǎ metodǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale este specificǎ formelor simple de
organizare a proceselor de producţie şi mai poate fi implementatǎ în cadrul entitǎţilor mici care
realizeazǎ un numǎr redus de produse, lucrǎri, servicii sau activitǎţi în cadrul unui proces de
complexitate modernǎ.
Contabilitatea managerialǎ este inspiratǎ din principiile organizǎrii contabilitǎţii în partidǎ
simplǎ şi este reprezentatǎ de ansamblul “cǎrţilor sau “jurnalelor” descrie pentru fiecare produs,
lucrare, servicii sau activitate, în care se înregistreazǎ detaliat totalitatea operaţiunilor
generatoare de cheltuieli şi venituri aferente obţinerii şi comercializǎrii produselor, lucrǎrilor
şi serviciilor.
Procedeul de lucru asociat acestei concepţii de organizare a contabilitǎţii manageriale se
rezumǎ la urmǎtoarele:
- în absenţa unor conturi care funcţioneazǎ dupǎ principiul contabilitǎţii în partidǎ
dublǎ în fiecare “carte” sau “jurnal” se înregistreazǎ fǎrǎ corespondenţe contabile,
atât cheltuielile (în debut) cât şi veniturile (în credit), conform modelului:
- înregistrarea cheltuielilor în “jurnalele” produselor, lucrǎrilor, serviciilor sau
activitǎţilor realizate (PLSA) se realizeazǎ în baza documentelor justificative
individuale sau centralizatoare, fie pe baza situaţiilor de calcul şi repartizare a
cheltuielilor indirecte;
- înregistrarea veniturilor are loc în urma evaluǎrii (PLSA) realizate la preţuri şi tarife
de valorificare.
Concepţia integralistǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale
Aceastǎ formǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale se bazeazǎ pe o organizare
concomitentǎ a fluxurilor de informaţii contabile pe cele douǎ canale de comunicare internǎ şi
externǎ ale entitǎţilor economice, axatǎ pe un sistem unitar de conturi respectiv conturile
contabilitǎţii financiare.
Toate obiectivele contabilitǎţii manageriale sunt “axate” respective formulate pe informaţiile
conturilor de cheltuieli (clasa 6), conturi de venituri (clasa 7) ale contabilitǎţii. financiare.
Organizarea integratǎ a concepţiei integraliste sau în sistem monist se preteazǎ la obiectivele
analizei activitǎţii derulate pe circuitul economic: aprovizionare-producţie, procesare-
desfacere.
Soluţia unui sistem contabil integrat se poate aplica unitǎţile economice în care prevaleazǎ
problematica determinǎrii rezultatelor economice şi a rentabilitǎţilor analitice în faţa
obiectivelor de calcul al costurilor şi îndeosebi a costurilor complete în condiţiile unei
informatizǎri complete şi performante a contabilitǎţii, care sǎ asigure o codificare a cheltuielilor
şi veniturilor care sǎ satisfacǎ exigenţele de prelucrare şi de informare atât a contabilitǎţii
financiare cât şi a contabilitǎţii manageriale.
Entitǎţile economice din sfera serviciilor şi din domeniul construcţiilor pot adopta un asemenea
sistem integrat de contabilitate.
In cadrul concepţiei integraliste, calculaţia costurilor se bazează pe o prelucrare extracontabilǎ
a informaţiilor privind cheltuielile.
Concepţia dualistǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale
Concepţia organizǎrii contabilitǎţii manageriale într-un circuit distinct, autonom faţǎ de
contabilitatea financiarǎ, constǎ în instituirea a douǎ circuite de prelucrare şi prelucrare a
cheltuielilor şi a veniturilor, ancorate pe obiectivele distincte ale celor douǎ contabilitǎţi.
Organizarea contabilitǎţii în circuit autonom se poate realiza prin utilizarea unui sistem de
conturi ale contabilitǎţii manageriale care sǎ asigure atingerea obiectivelor printr-un calcul
exclusiv în cadrul contabilitǎţii (clasa 9).
Concepţia dualistǎ de organizare a contabilitǎţii manageriale trebuie sǎ rǎspundǎ nevoilor de
informare a managerilor în condiţiile unei complexitǎţi a proceselor şi fenomenelor economice
derulate în cadrul entitǎţilor.
Codificarea analiticǎ a conturilor poate asigura imperativele de confidenţialitate ale informaţiei
contabile.

Concepţii moderne de organizare a contabilitǎţii manageriale

Noile provocǎri ale economiei mondiale determinatǎ de evoluţia proceselor de producţie şi
management sub impactul tehnologiei de prelucrare a informaţiilor şi telecomunicaţiilor
precum şi scurtarea duratei de viaţǎ a produsului şi instaurarea unei guvernǎri dictatǎ de
exigenţele clientului în stabilirea preţului de vânzare a responsabilizat factori de decizie din
cadrul entitǎţilor economice determinându-i sǎ organizeze procesele de producţie şi sǎ
reconsidere activitǎţile derulate din cadrul entitǎţilor.
In acest context monitorizarea şi reglarea prelucrǎrii informaţiei în cadrul proceselor
decizionale nu se mai bazeazǎ pe conceptul tradiţional de cost complet ci are în vedere noile
abordǎri ale producţiei bazate pe metode avansate de asistare a proceselor decizionale cum ar
fi:
- modele operaţionale de gestionare a entitǎţilor tocmai la timp (Just in time JIT);
- modele operaţionale de gestiune bazate pe costurile ţintǎ (Target Costing);
- modele operaţionale de calcul a costului pe activitǎţi, respectiv metoda ABC
(Activity Based Costing);
- modele operaţionale de gestiune fundamentate pe baza organizǎrii entitǎţilor pe
centre de responsabilitate.
Societatea ECOBEAUTY ar putea utiliza Concepţia integralistǎ de organizare a
contabilitǎţii manageriale, deoarece aceasta se bazeazǎ pe o organizare concomitentǎ a
fluxurilor de informaţii contabile pe cele douǎ canale de comunicare internǎ şi externǎ ale
entitǎţilor economice, axatǎ pe un sistem unitar de conturi respectiv conturile contabilitǎţii
financiare.
Contabilitǎţii manageriale având obiective “axate” respective formulate pe informaţiile
conturilor de cheltuieli (clasa 6), conturi de venituri (clasa 7) ale contabilitǎţii. financiare. La
nivelul societății analizate organizarea integratǎ a concepţiei integraliste sau în sistem monist
se preteazǎ la obiectivele analizei activitǎţii derulate pe circuitul economic: aprovizionare-
producţie, procesare- desfacere.

Structura organizatorică a societății

Structura organizatorică oglindeşte modul de grupare a tuturor compartimentelor de muncă şi

a posturilor în vederea transmiterii informaţiilor într-un mod cât mai raţional, a folosirii optime
a forţei de muncă, atât sub aspect economic cât şi din punct de vedere uman.
Structura organizatorică diferă de la o societate la alta, ea fiind condiţionată de o serie de factori
cum sunt: procesul tehnologic din unitatea respectivă, unitatea şi volumul producţiei, mărimea
personalului existent.
În funcţie de aceşti factori S.C. ECOBEAUTY S.A. are o împărţire internă compusă din trei
structuri mari de activitate şi anume:
1. Structura de concepţie
2. Structura funcţională
3. Structura de producţie
Organizarea societăţii combină structura de concepție cu cea de funcţionare astfel:
- Structura de concepţie este dată de ansamblul cadrelor de conducere şi de execuţie, grupate
în subdiviziuni organizatorice care desfăşoară activităţi de cercetare în scopuri productive.
Această structură este realizată din următoarele componente: biroul de cercetare, biroul etnic
design, biroul marketing, biroul proiectare, grup consilieri (inclusiv juridic).
- Structura funcţională se constituie din ansamblul cadrelor de conducere şi execuţie grupate în
subdiviziuni organizatorice, direcţii, servicii, birouri care desfăşoară activităţi cu caracter
funcţional. În funcţie de specificul activităţii, fiecare birou şi compartiment se subordonează
astfel:
1. Director general: biroul C.F.I., statul major, apărare civilă, biroul de certificare a societăţii,
protecţia mediului, biroul administrativ, grup consilieri.
2. Director producţie: biroul cercetare, proiectare, tehnic, biroul organizarea producţiei şi a
muncii, biroul mecanico-energetic, biroul programare, pregătirea şi urmărirea producţiei.
3. Director economic-financiar: biroul marketing, provizionare, import, vânzări, export,
distribuţie, transport, salon cosmetic, restaurant cantină, magazine alimentar, dispensar
medical.
Structura organizatorică poate fi asociată cu centrele de cost și responsabilitate.
Centrele de analiză reprezintă acele structuri la nivelul cărora se colectează cheltuielile care
vor forma costurile indirecte. Centrele de analiză pot fi implementate din perspectiva sarcinii,
activităţii sau funcţiei economice pe care o deservesc, sau din perspectiva responsabilităţii
exercitate. În acest sens, se disting centrele de responsabilitate care reprezintă un departament
sau o funcţie din organigrama entităţii economice a cărei performanţă şi rentabilitatea
economică este în responsabilitatea unui anumit manager de la un anumit nivel ierarhic. La
rândul lor, aceste centre de responsabilitate pot îmbrăca mai multe forme, cum ar fi:
- Centre de cost;
- Centre de venit;
- Centre de profit;
- Centre de investiții.
Centre de cost: se definesc ca fiind centre de colectare a costurilor la nivelul unei unităţi
organizaţionale, care rezultă în baza unei divizări organizaţionale care poate fi determinată fie
pe baza unui criteriu funcţional, fie pe baza unui unui criteriu de spaţiu. Trebuie subliniat faptul
că în crearea unei reţele a centrelor de cost, trebuie stabilită o ierarhie a centrelor de cost, iar
fiecare nou centru de cost creat trebuie atribuit unui grup de centre de cost, conform ierahiei
stabilite.
Exemple de centre de cost pentru societatea analizată: Departamentul de Marketing poate
reprezenta un grup de centre de cost, iar în cadrul acestuia se pot regăsi un subgrup de centre
de cost Promovare şi publicitate cu următoarele centre de cost:
- promovarea pe canalele mass-media – centru de cost
- promovarea prin panouri publicitare –centru de cost
- promovarea prin flyere publicitare – centru de cost
- promovare la târguri şi expoziţii interne - centru de cost
- promovare la târguri şi expoziţii externe – centru de cost.
Controlul la niveleul unei entități

Controlul în sens larg reprezintă verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei
situații, pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. Conducerea unei
organizaţii presupune, pe lângă abilităţi şi competenţe specifice activităţii de management şi
aplicarea unor tehnici, caracteristice funcţiei de control, prin care se constată dacă realizările
propriu-zise sunt conforme cu planul preconizat. Controlul este o funcţie complexă şi de bază
a managementului modern, derivând din necesitatea asigurării îndeplinirii eficiente a
obiectivelor stabilite în procesul de planificare.
Controlul presupune monitorizarea rezultatelor activităţilor organizaţiei, pentru a obţine date
despre evoluţia procesului, în vederea iniţierii de acţiuni corective, dacă situaţia o impune.
Pe de altă parte, controlul este procesul de măsurare continuă a performanţelor organizaţiei şi
de comparare cu obiectivele şi standardele stabilite, în scopul eliminării abaterilor constate.
Funcţia de control susţine toate etapele procesului managerial, prin control relevându-se
adevărata dimensiune a activităţilor organizaţiei.
La nivelul unei entităși se pot exercita mai multe tipuri de control printre care se enumeră
Controlul financiar, Controlul de gestiune și Auditul financiar.
După momentul în care se exercită:
a.Controlul preventiv, care se exercită înainte de angajareasau efectuarea operaţiunilor
respective. Această formă de control se exercită, de regulă, cu ocazia autorizării sau aprobării
tranzacţiilor sau a altor operaţiuni;
b.Controlul concomitent, care se exercită în acelaşi timp cu desfăşurarea operaţiunilor
controlate, sub forma controlul ierarhic, controlului reciproc sau autocontrolului;
c.Controlul ulterior, care se exercită după ce operaţiunile au avut loc, prin intermediul
unor organe specializate de control (control gestionar, control bugetar, audit intern
şiinspecţii specializate ale statului)
După obiectivele controlate:
a.Controlul economic urmăreşte planificarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi de
muncă şi îndeplinirea sarcinilor stabilite. Controlul economic utilizează toate etaloanele
demăsură: naturale, de muncă şi valorice;
b.Controlul financiar acţionează, de regulă, în sfera relaţiilor financiare şi de credit. Se exercită,
în primul rând, cu ajutorul etalonului valoric;
c.Controlul tehnic urmăreşte respectarea tehnologiilor de fabricaţie, calitatea produselor,
caracteristicile mijloacelor fixe, etc.Un control eficient trebuie să fie un control multilateral,
ceea ce impune ca obiectivele controlate să fie abordate atât din punct de vedere economic şi
financiar cât şi tehnic. Soluţiile tehnice adoptate au consecinţe economice şi financiare şi
invers. Între controlul economic şi cel financiar interferenţele sunt foarte numeroase,
majoritatea operaţiunilor economice au şi implicaţii financiare şi gestionare, motiv pentru care
în practică se exercită un control economico-financiar.

După sfera de cuprindere:

a1. Controale complexe care presupun abordarea multilaterală a activităţilor controlate, cu
participarea unor specialişti din domenii diferite;
a2. Controale parţiale care se exercită numai asupra unui grup de obiective sau asupra unui
sector de activitate cum ar fi respectarea disciplinei financiare şi fiscale, legalitatea
operaţiunilor de aprovizionare, salarizarea, gestiunea stocurilor, etc.
O formă a controalelor parţiale o constituie controalele tematice care se exercită de organele
de control ale statului asupra unui grup restrâns de obiective, dar care cuprinde, de regulă, în
aceeaşi periioadă mai multe entităţi.
b1. Controalele totale presupun verificarea tuturor operaţiunilor, documentelor şi perioadelor
de gestiune referitoare la activităţile controlate;
b2. Controalele prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operaţiuni, categorii de
bunuri, perioade de tim, etc., considerate semnificative sau având o importanţă relativă pentru
formularea concluziilor. De regulă controalele se exercită prin sondaj. Dacă se constată
nereguli importante (fraude, falsuri, omisiuni sau alte erori semnificative), controalele prin
sondaj se transformă în controale totale.
După procedeele folosite:
a.Controalele documentar-contabile se exercită pe baza documentelor primare, a evidenţelor
operative şi a informaţiilor furnizate de contabilitatea analitică şi sintetică;
b.Controalele faptice se realizează sub forma inspecţiei la faţa locului, observaţiei fizice,
inventarierii de control, analizelor de laborator, expertizelor.
După gradul de apropiere a controlului de activităţile controlate:
a.Controalele directe constau în urmărirea nemijlocită (personală) de către organele de
conducere sau de controla activităţii subalternilor sau a celor controlaţi;
b.Controalele indirecte constau în urmărirea activităţilor controlate pe baza rapoartelor şi
informărilor, a dărilor de seamă, a declaraţiilor fiscale, a şedinţelor de lucru, a notelor
explicative date de cei controlaţi, etc.;
c.Controalele reciproce se realizează între compartimente, între membri formaţiilor de lucru,
între entităţi etc. pe baza fluxurilor materiale şi informaţionale stabilite în urma diviziunii
muncii, specializării şi separării sarcinilor. Controlul reciproc se exercită şi între documente
diferite care conţin indicatori similari;
d.Autocontrolul presupune verificarea propriei activităţi, cu scopul de a putea stabili dacă
obiectivele propuse au fost realizate, dacă activitatea desfăşurată este la nivelul cerinţelor.

După nivelul de la care se exercită:

a.Controalele exercitate de stat prin intermediul Curţii de Conturi, Ministerului Finanţelor
Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului de Interne, etc. urmăresc, în
primul rând respectarea actelor normative specifice domeniului controlat;
b.Controalele interne de la nivelul entităţilor economice urmăresc, de regulă gestionarea
corectă şi eficientă a patrimoniului, stăpânirea riscurilor în vederea atingerii obiectivelor
organizaţionale;
c.Auditul financiar, se exercită de profesionişti independenţi, membri ai CAFR (Camera
Auditorilor Financiari din România, www.cafr.ro) şi are ca obiectiv fundamental furnizarea
unei opinii prin care auditorul dă o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare auditate prezintă
cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative, poziţia financiară, perfomanţele financiare şi
modificările capitalurilor proprii şi ale fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu referenţialul
contabil utilizat.

Veniturile din exploatare care formează Cifra de afaceri

Cifra de afaceri netă este compusă din următoarele venituri din exploatare: Producția vândută,
Venituri din vânzarea mărfurilor și Veniturile din subvenții de exploatare aferente cifrei de
afacerinete.
La nivelul societății Farmec avem următoarele venituri din exploatare care formează cifra de
afaceri netă:
- 701. Venituri din vânzarea produselor finite, produselor agricole şi a activelor biologice de
natura stocurilor;
- 7015. Venituri din vânzarea produselor finite;
- 708. Venituri din activităţi diverse;
- 709. Reduceri comerciale acordate.

Bugetul de producție

La nivelul societății Farmec se poate elabora un Buget de producție care are ca scop final
stabilirea cantității de produse finite ce urmează a fi produsă în perioada de referință.
Elaborarea bugetului producţiei cuprinde 3 etape:
1. previziunea cantităţilor de producţie care urmează a se fabrica (programul de producţie);
2. previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie;
3. defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp mal mici de un an şi pe fabrici, ateliere
şi secţii de producţie.
Planul de producţie are ca principal obiectiv armonizarea prevederilor bugetului vânzărilor cu
capacitatea productivă a întreprinderii, în condiţiile satisfacerii cât mai complete a prevederilor
comerciale şi a utilizării cat mai depline a capacităţii factorilor de producţie. Cantitatea de
produse de fabricat (Qf), ce decurge din bugetul vânzărilor, se determină fără dificultate, în
funcţie de cantitatea prevăzută a se vinde (Qv) şi de variaţia previzibila a stocurilor de produse
în curs de fabricaţie şi de produse finite, la începutul perioadei (Si) şi la sfârşitul perioadei (St),
după relaţia:
Qf = Qv - Si + Sf
Datele privind stocurile iniţiale sunt furnizate de contabilitate, iar stocurile finale se planifică
în funcţie de producţia planificată de fabricat şi de durata planificată de rotaţie a acestor stocuri.
Dacă admitem în continuare că indicatorul dominant în previziunea bugetarä este producţia de
vândut, următoarea fază a planificării este ,,calarea” acestei producţii pe capacitatea de
producţie disponibilă (luând în calcul şi prevederile bugetului de investiţii). Condiţia acestei
programări a producţiei este de ,,saturare” a capacităţii instalate, respectiv de optimizare a
utilizării factorilor de producţie îndeosebi a echipamentelor tehnologice şi a forţei de muncă.
Pentru aceasta, fiecare întreprindere dispune de o matrice tehnologică a consumurilor normate
de materiale, manoperă şi utilaje pentru fiecare produs de fabricat. Totodată, realizarea
programului de producţie trebuie să respecte anumite restricţii privind caracterul limitat al
factorilor de producţie atât în ceea ce priveşte volumul lor, cat şi productivitatea (randamentul)
acestora.
Daca adăugăm la toate acestea şi intenţia legitimă a conducerii întreprinderii de realizare a
acestui program de producţie într-o soluţie optimală, respectiv în condiţiile maximizării
profiturilor, se relevă astfel complexitatea acestei probleme. Pentru rezolvarea ei, se recurge,
adesea la tehnici de optimizare (programare liniară, metoda PERT, teoria firelor de optimizare
a stocurilor etc.) şi la tehnici informatice.
Previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie
Este o activitate laborioasă care va fi prezentata numai în liniile el generale. O dată stabilit
programul de producţie, antecalculaţia costurilor constă, mai întâi, în separarea (identificarea)
cheltuielilor directe pe produs (cu materiale, manopera şi, eventual, cu utilaje) de (şi)
cheltuielile indirecte (comune şi generale de întreţinere, funcţionare şi administrare a
întreprinderii).
Rezultatele antecalculaţiei costurilor permit elaborarea (daca este justificat) a patru bugete
derivate din bugetul producţiei:
- bugetul materialelor consumate;
- bugetul manoperei directe;
- bugetul amortizărilor de utilaje direct afectabile şi
- bugetul cheltuielilor generale de producţie.
Antecalculaţia costului de producţie unitar (c) se face pe articole de calculaţie alcătuite în
funcţie de separarea cheltuielilor directe şi indirecte în raport cu producţia. Cheltuielile direct
repartizate pe produse cuprind două articole de calculaţie, materiale directe (Md), salariile şi
cheltuielile sociale directe (Sd), calculabile în funcţie de consumurile de materiale (mn) şi de
manoperă (sn) şi în funcţie de preţurile (pr) şi tarifele (tr) în vigoare.

Impozite și taxe ale societății ECOBEAUTY

Desfășurarea activităților economice a întreprinderilor generează datorii și creanțe față de

bugetul statului.
Datoriile fiscale bazate pe operațiunile de vânzare-cumpărare se concretizează în impozite
indirecte, incluse în prețurile bunurilor și tarifele serivciilor și taxe. Acestea se clasifică după
cum urmează:

- impozitul pe profit;
- taxă pe valoare adăugată;
- impozitul de dividente;
 - accize;
- taxe vamale.

Impozitul pe profit este o taxă datorată de persoanele juridice romane si persoanele juridice
străine care desfășoară activități în Romania prin intermediul unui sediu permanent.
Rezultatul oricărei activități economice este luat în considerare din doua perspective: ca rezultat
contabil (rezultatul brut al exercițiului fiscal, înainte de impozitare) și rezultatul fiscal (care se
traduce prin profit impozabil sau prin pierdere fiscală). Acesta din urma se calculează
trimestrial.
Impozitul pe profit= venituri totale – cheltuieli totale înregistrate conform reglementărilor
contabile – veniturile neimpozabile și deducerile fiscale + cheltuielile nedeductibile.

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect, stabilit asupra operațiunilor ce se

referă la transferul proprietății bunurilor și prestărilor de servicii.
Operațiunile de vânzare-cumpărare cad sub incidența TVA-ului dacă îndeplinesc cumulativ
următoarele condiții:

- reprezintă o livrare de bunuri sau prestare de servicii efectuate cu plată;

- locul de livrare a bunurilor sau prestarea serviciilor este considerată a fi în România;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este desfășurată de o persoană înregistrată în
scopuri de TVA;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte în urma desfășurării unei activități
economice.

La nivelul fiecărui stadiu în care se află o întreprindere, aceasta are datoria de a plăti TVA
la cumpărări și de a încasa TVA la vânzări.
Accizele reprezintă impozite speciale de consumație care se constituie în veniturile
bugetului de stat. Acestea sunt datorate int-o singură fază a ciclului economic de către
producători sau cumpărători, iar cotele sau sumele fixe sunt unice pentru produsele realizate.
Legislația în vigoare, reglementată prin Codul fiscal, face referire la două categorii de
accize: accize armonizate și alte produse accizabile.
Taxele vamale reprezintă impozite directe pentru care firma nu beneficiază de un
echivalent îm bunuri sau prestații de servicii în schimbul plății. Aceste taxe sunt adăugate la
costul bunurilor livrate și suportate de către cumpărător. Din cauza faptului că taxele vamale
sunt decontate de către importatorul de bunuri sau servicii, acestea sunt transferate și înglobate
în valoarea bunurilor sau serviciilor prestate, iar în final cel care le suportă în adevăratul sens
al cuvântului este cumpărătorul.
De cele mai multe ori valoarea prețului bunurilor importate depășește nivelul prețului
acelorași produse din țara exportatoare, tocmai din cazua faptului că taxele vamale conduc la
majorarea acestuia.
Impozitul de dividende în cadrul S.C. ECOBEAUTY S.A:

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății ECOBEAUTY S.A. hotărăște

repartizarea, în totalitate, pe dividente a profitului net rămas nerepartizat la data de
31.12.2018. Consiliul de Administrație propune ca suma totală a dividendelor care vor fi
acrordate sa fie de 10.000.000 lei. Repartizare profit pe dividende

1171 = 457 10.000.000

Documente justificative: Hotărarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.

Plată prima tranșă

457 = % 1.000.000,00
5121 950.000,00
446 50.000,00

În luna mai 2019 se depune Declarația 100 „Declarație privind obligațiile de plată la
bugetul de stat”.

DECLARAȚIA 100 „DECLARAȚIE PRIVIND OBLIGAȚIILE DE PLATĂ LA

BUGETUL DE STAT”

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se completează şi se depune de

către contribuabilii cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, obligațiile declarative şi de
plată pentru impozitele şi taxele cuprinse în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de
stat.Termenul de depunere a declarației este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
perioadei de raportare.
 Bibliografie

 Achim Sorin Adrian, Suport de curs - Contabilitate manageriala

 Alexandra Ileana Mutiu, Suport de curs - Control de gestiune
 Groșanu Adrian, Suport de curs - Control financiar