CORINA PANTEA

TEHNICI SPECIALE DE MASAJ

TIMIŞOARA
2010
 EXAMENUL FIZIC AL PACIENTULUI

1.1. Examinarea pielii şi a ţesutului celular subcutanat

Pielea şi ţesutul celular subcutanat recepţionează toţi stimulii produşi de acţiunile maseurului,
transmiţând efectele procedeelor aplicate. Între straturile de la suprafaţa corpului şi organe interne
există strânse relaţii funcţionale ceea ce explică efectele obţinute prin aplicarea masajului în tratarea
unor disfuncţii organice.
Anamneza – este cea prin care obţinem de la pacient informaţii legate de eventualele boli de care
suferă şi care constituie contraindicaţii ale masajului. De asemenea pot fi evidenţiate uneori senzaţii
de furnicături, prurit, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau la atingere ceea ce indică o hiperestezie.
Examenul fizic – cuprinde:
Inspecţia – ne dă detalii privind:
§ culoarea:
o este interpretată în funcţie de rasă, particularităţi individuale, profesie
o variaţii patologice care pot constitui contraindicaţii ale masajului precum şi
topografia acestora. Exemple:
• eritem
• cianoză
• melanodermie
• vitiligo
• paloare
§ granulaţia – indică fineţea texturii superficiale
§ relieful – poate fi mai mujlt sau mai puţin regulat, în funcţie de grosimea ţesutului adipos
§ fanerele – al căror aspect ne dă informaţii legate de troficitate
§ aspecte patologice:
o existenţa unor modificări ale aspectului pielii pot constitui contraindicaţii ale
masajului. Exemple:
• tendinţă la hemoragii
• tumori benigne
• eriteme
• papule
• vezicule
• bule
• eroziuni
o alte modificări pot constitui indicaţii ale masajului:
• cicatrici
• unele ulceraţii
• vergeturile
• acneea
• cuperoza
o descuamarea pielii apărută ca urmare a imobilizării în aparat ipsat nu constituie
contraindicaţie a masajului
Palparea – apreciază:
§ temperatura:
o poate fi apreciată prin atingerea pielii cu partea dorsală a mâinii kinetoterapeutului
o se compară temperatura părţilor simetrice
o o temperatură crescută poate semnifica o inflamaţie
o o temperatură scăzută în special la extremităţi indică existenţa unor tulburări de
vascularizaţie
o se poate monitoriza variaţia temperaturii de la o şedinţă de masaj la alta, cu
menţiunea că măsurarea trebuie efectuată la începutul şedinţelor de masaj deoarece
efectele vasomotorii ale masajului determină o uşoară creştere a temperaturii locale
§ umiditatea – apreciem dacă pielea este umedă, uscată sau grasă
§ grosimea:
 o se apreciază prin prinderea unui pliu cutanat între police şi index, police şi vârfurile
celorlalte degete sau între podul palmei (rădăcina mâinii) şi faţa palmară a degetelor
o realizând un studiu comparativ putem depista fie diminuarea grosimii = atrofie, fie o
creştere = hipertrofie, datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos
§ mobilitatea – se apreciază în funcţie de gradul de deplasare a stratului superficial pe planurile
subiacente. Poate fi:
• diminuată: în fibroze (sclerodermie) şi în cazul cicatricilor
• crescută – în unele afecţiuni ale fibrelor elastice
§ consistenţa – în mod normal la palpare se percepe o senzaţie de rezistenţă elastică, fără ca
pacientul să acuze durere
§ elasticitatea – reprezintă capacitatea pielii de a-şi relua poziţia iniţială după deformare
§ sensibilitatea – vom testa sensibilitatea la ciupire. Putem depista o sensibilitate crescută
(hiperestezie) sau durere cauzată de prezenţa unor alterări structurale profunde
§ aspecte patologice:
o infiltratele:
• sunt localizate cel mai frecvent la nivelul:
o reiunii cefei,
o umerilor,
o regiunii lombare
o feţei interne a genunchilor
• la nivelul ţesutului celular subcutanat se produce o distrofie
• prin palpare profundă, ciupiri şi rulări ale pliului cutanat se constată:
o reducerea mobilităţii
o creşterea sensibilităţii
o existenţa unor benzi indurate sau a unor noduli induraţi
o cicatrici
o vergeturi
o escare
o ulceraţii
o acnee
o cuperoză
o edemul – în regiunile cu masă musculară mare este greu de apreciat. Poate fi :
o moale – care prezintă godeu
o edemul dur este:
§ vechi,
§ organizat,
§ întărit,
§ cu aspect „cartonat”
§ nu lasă godeu
§ frecvent dureros

1.2. Examinarea ţesutului muscular

Pentru a putea realiza această examinare este necesară poziţionarea pacientului astfel încât
săse obţină relaxarea grupelor musculare examinate, ţinând cont de caracteristicile afecţiunii şi de
posibilitatea de acces a examinatorului la regiunea respectivă.
Poziţia pentru examinarea musculaturii:
§ membrului superior – aşeazat cu braţul abdus, cotul flectat şi antebraţul sprijinit pe o
masă
§ membrului inferior
§ decubit dorsal cu un sul de burete sub spaţiul popliteu
§ decubit ventral cu un sul de burete sub articulaţia gleznei
§ spatelui
§ aşezat cu fruntea sprijinită pe un plan mai înalt - pentru musculatura cervicală
§ decubit ventral - pentru musculatura dorsală şi lombară
§ decubit lateral - pentru musculatura situată pe părţile laterale ale trunchiului
Examenul fizic:
Inspecţia – poate depista existenţa unei amiotrofii. Prezenţa unui edem poate masca o eventuală
pierdere de volum muscular.
Palparea – ne dă informaţii asupra următoarelor aspecte:
§ volum
o atrofie musculară unilaterală
o variaţii mici de volum, situaţie în care vom ţine cont de diferenţele existente între
segmentele simetrice, în funcţie de sportul practicat, profesie şi predominanţă
(stângaci sau dreptaci)
o atrofia musculară
• reprezintă scăderea volumului muscular
• poate fi
o regională (uşor de sesizat)
o difuză, când se poate confunda cu unele aspecte ale
carenţelor de creştere – în acest caz la examenul fizic se
adaugă rezultatele obţinute la analiza capacităţii funcţionale
a respectivelor grupe musculare
o hipertrofia musculară
• reprezintă creşterea volumului muscular
• poate fi întâlnită în unele miopatii
• poate fi moderată şi difuză, situaţie în care poate trece neobservată
deoarece este considerată o caracteristică morfologică individuală
• este obligatorie asocierea examenului fizic cu analiza capacităţii
funcţionale a muşchilor respectivi
§ sensibilitate
o în mod normal la palparea (de intensitate moderată) muşchilor nu apare durere
o durerea poate apare doare trecător ca o consecinţă a unui efort fizic intens ceea ce
indică o stare de oboseală
§ durerea musculară se deosebeşte de durerea de origine cutanată sau
osteoarticulară
o durerea musculară dacă apare cu regularitate poate indica prezenţa unor modificări
structurale sau a unei stări de surmenaj
o interpretarea unei dureri musculare poate fi dificilă deoarece cauza reală poate fi la
nivelul muşchiului sau la nivel osteoarticular, nervos sau visceral, de cele mai multe
ori fiind asociată cu infiltrate, hipertonie, hematoame
o durerea musculară poate fi considerată ca expresie reflexă a diverselor tulburări de
funcţionalitate ale organismului
§ tonus
o pot exista variaţii individuale de la o regiune la alta, de la o zi la alta, care sunt
normale
o hipertonia musculară
• reprezintă starea în care muşchiul este întărit, tensionat şi opune o
oarecare rezistenţă la palpare
• cea mai frecvent etiologie este cea neurologică
• se asociază frecvent cu dureri cutanate şi prezenţa infiltratelor la
nivelul ţesutului celular subcutanat
• care apare în lipsa oricăror semne neurologice poartă numele de
contractură musculară, acest tip de hipertonie răspunde foarte bine la
tratamentul prin masaj
§ induraţiile şi infiltratele
o necesită o palpare atentă, blândă dar profundă, executată cu vârfurile degetelor sau cu
faţa lor palmară
o Maigne a descris induraţiile astfel:”mici corzi dure, tensionate, sensibile,a căror
consistenţă este superioară celei a restului muşchiului în care sunt localizate, acesta
fiind de obicei hipotonic. Dimensiunile lor sunt variabile, la palpare semănând cu un
fir de sârmă subţire, cu o coardă mai groasă sau chiar cu un creion, având lungimi
între 2-10 cm, paralele cu direcţia fibrei musculare. Palparea lor produce,adesea, o
 durere spontană, vie, asemănătoare cu cea produsă de o crampă musculară (cârcel) şi
localizată într-un anumit punct.”
o induraţiile apar frecvent în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale şi crurale
o muşchii interesaţi sunt: solearul, fesierul (gluteul) mijlociu, cvadricepsul, muşchii
paravertebrali. În cazul acestor muşchi masajul constituie o metodă terapeutică
simplă şi eficientă
§ fibrozele
o sunt modificări structurale care apar ca urmare a modificărilor funcţionale sau a unor
stări inflamatorii şi distrofice
o se caracterizează prin retracţia muşchiului
o se depistează prin mobilizarea forţată a segmentului respectiv
o la palpare ansamblul muşchiului apare întărit, cu elasticitatea pierdută total sau
parţial
o durerea apare în cazul în care se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură
o masajul nu este suficient pentru a trata fibroza ci mai degarabă este eficient în
profilaxia acesteia
§ alte aspecte patologice
o hematoame – mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin difuze
o stări inflamatorii – de tipul miozitelor în care întregul muşchi este dureros şi infiltrat
o nuclei de osificare sau miozita osifiantă
o aponevrozite
o rupturi musculare

1.3. Examinarea tendoanelor

Examinarea tendoanelor se face diferenţiat de cea a muşchilor. Foloseşte palparea (deplasarea

degetelor pe toată lungimea tendonului) şi punerea în tensiune a tendoanelor.
Palparea
§ dureri la nivelul inserţiei
o durerea vie la presiunea efectuată pe punctul de inserţie indică o tenoperiostită de
inserţie însoţită de infiltrate ale planurilor supraiacente. (în aceste situaţii durerea se
asociază cu durerea musculară)
o cele mai frecvente localizări ale tenoperiostitelor de inserţie sunt:
• muşchii labei de gâscă
• gluteul (fesierul) mijlociu şi mic
• pelvitrohanterieni
• adductorii membrului inferior şi inserţiile lor pubiene
• tensorul fasciei lata
• peronierii laterali
• fasciculul clavicular al deltoidului
• fasciculul superior al trapezului
• supraspinosul
• epicondilienii
• muşchii paravertebrali
• muşchii regiunii periscapulare
§ rupturi ale tendonului
o pot fi produse de traumatisme sau de tenosinovite
o sunt însoţite de impotenţă funcţională mai mică sau mai mare în funcţie interesarea
totală sau parţială a tendonului
o acestea sunt contraindicaţii ale aplicării masajului
§ tumori
o prin palpare se pot decela creşteri de volum localizate pe traiectul tendonului
o aceste creşteri pot fi datorate unor tumori xantomatoase însoţite de fenomene
inflamatorii
o tumorile pot determina ruperea parţială sau totală a tendonului
2. Examinarea articulaţiilor
Bilanţul articular ne dă informaţii legate de mobilitatea şi stabilitatea articulară.
Anamneza – ne dă informaţii asupra caracterului durerii şi asupra existenţei eventualelor fenomene
de blocaj articular.
Examenul fizic:
§ inspecţia permite observarea existenţei
o unei poziţii antalgice sau produsă de deformarea articulaţiei
o unei modificări a volumului articulaţiei în sensul creşterii acestuia datorită:
• unei hipertrofii a sinoviale
• unui revărsat
• unei hipertrofii a epifizelor
• unui edem periarticular
§ palparea
o ligamentele
• durerea localizată la locul de inserţie ligamentară indică o interesare
mai mică sau mai mare a periostului şi/sau a burselor seroase
• rupturile ligamentare nu sunt percepute prin palpare pentru că de cele
mai multe ori sunt mascate de revărsatul lichidian local
• palparea trebuie să fie completată de punerea în tensiune pasivă a
ligamentului şi observarea reacţiilor care apar
o capsula
• în localizările care permit efectuarea palpării putem decela o capsulă
dureroasă:
§ durere difuză în procesele inflamatorii şi de retracţie
§ durere localizată în cazul unei leziuni localizate la
nivelul unei inserţii
o sinoviala
• poate fi percepută doar în cazul existenţei unor fenomene
inflamatorii, situaţie în care este îngroşată şi tumefiată
• cantitatea crescută de lichid sinovial este detectată prin palparea
fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei
o interlinia articulară
• prin palpare urmărim identificarea
§ unei zone dureroase care poate fi tratată prin masaj
§ recunoaşterea unor modificări care pot constitui
contraindicaţii ale masajului
3. Examinarea circulaţiei
Anamneza – poate evidenţia unele semne funcţionale ca de exemplu:
§ senzaţie de greutate
§ senzaţie de tensiune
§ crampe la nivelul membrelor inferioare
§ apariţia claudicaţiei intermitente
§ vechimea tulburărilor
§ modalitatea de producere
§ antecendente
Examenul fizic (inspecţia şi palparea) – urmăreşte depistarea în cazul circulaţiei:
§ venoase şi limfatice
§ a edemelor
§ a eventualelor modificări de culoare ale pielii
§ a tulburărilor trofice
§ a durerilor
§ a unor adenopatii în special la nivel inghinal
§ arteriale
§ a eventualelor tulburări trofice
§ prezenţa sau absenţa pulsului la nivelul piciorului, tibial posterior,
popliteu şi femural
4. Examinarea sistemului nervos
Prezintă importanţă depistarea unor tulburări trofice şi testarea sensibilităţii:
§ hiperestezia cutanată
 § hiperestezia profundă
§ hipoestezia
§ anestezia
5. Examinarea viscerelor din cavitatea abdominală
Anamneza – ne dă detalii despre prezenţa anumitor afecţiuni.
Examenul fizic:
§ palparea
o ficat – se palpează sub marinea inferioară a rebordului costal drept
o vezică biliară (colecist) – se palpează în hipocondrul drept la nivelul punctului
Murphy
o stomac – în zona epigastrică
o splină – în hipocondrul stâng
o colon – se palpează de la fosa iliacă dreaptă, spre hipocondrul drept până la unghiul
hepatic, apoi spre unghiul splenic şi apoi spre fosa iliacă stângă
o intestin subţire – în regiunea mezogastrică
§ percuţia – se foloseşte pentru studiul sonorităţii ansamblului viscerelor goale din cavitatea
abdominală şi pentru delimitarea organelor parenchimatoase (ficat, splină)

STABILIREA CONŢINUTULUI ŞEDINŢELOR DE MASAJ

În cadrul masajului terapeutic se pot combina mai multe metode, tehnici şi procedee de masaj.
Această corelare a diferitelor procedee şi tehnici de masaj constă din selectarea metodelor, a
procedeelor şi tehnicilor care se completează reciproc. În general în asocierea tehnicilor de masaj
ţinem cont de rezultatele obţinute la examenului fizic şi de tipul afecţiunii. Cele mai importante
elemente pe care le urmărim când stabilim asocierea procedeelor şi tehnicilor de masaj sunt:
§ diagnosticul
§ vechimea afecţiunii
§ simptomele
§ recomandările medicale
§ bolile asociate
§ scopul urmărit prin masaj
§ observaţiile de la examenul fizic
§ starea pacientului – generală şi la începutul şedinţei de masaj
§ radul de reactivitate al pacientului
§ modul de obţinere a recţiilor de răspuns
§ evoluţia generală
§ evoluţia ca urmare a efectelor obţinute prin aplicarea masajului
Stabilirea protocolului şedinţei de masaj
Pentru a putea stabili protocolul şedinţei de masaj trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:
§ poziţia pacientului
§ poziţia regiunii sau a segmentului pe care se aplică manevrele de masaj
§ succesiunea aplicării procedeelor şi tehnicilor de masaj:
o procedee şi tehnici cu efecte generale asupra organismului, în sensul reechilibrării
neurovegetative
o procedee şi tehnici cu efecte predominant reflexe, aplicate la distanţă de regiunea sau
segmentul afectat
o procedee şi tehnici aplicate la distanţă de regiunea sau segmentul afectat sau directe
pe regiunea sau segmentul respectiv în scop de pregătire pentru următoarele mijloace
terapeutice
o procedee şi tehnici aplicate pe regiunea sau segmentul afectat cu scop strict
terapeutic-recuperator, în funcţie de tipul afecţiunii şi de particularităţile individuale
ale subiectului
o procedee şi tehnici ajutătoare, care completează şi susţin efectele celor aplicate
anterior
o procedee şi tehnici care au ca efecte principal relaxarea
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant circulatorii:
§ toate tipurile de masaj au ca efect stimularea circulaţiei
§ însă pentru drenarea unui edem sau pentru a facilita circulaţia sangvină şi limfatică într-un anumit
teritoriu se pot selecta şi combina cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee, prin aplicarea
cărora se obţin efecte mai puternice, mai rapide şi mai stabile
§ poziţia subiectului este cât mai comodă în aşa fel încât să obţinem relaxare musculară optimă
§ poziţia membrului (membrelor) afectat este declivă pentru facilitarea circulaţiei de întoarcere
venoasă şi proclivă pentru facilitarea circulaţiei arteriale
§ succesiunea procedeelor şi tehnicilor de masaj:
§ masaj reflex al ţesutului celular subcutanat cu efect de reechilibrare
neurovegetativă
§ masaj „de apel”
o abdominal – pentru membrele inferioare
o toracal – pentru membrele superioare
§ masajul segmentar al membrului afectat, respectând sensul circulaţiei de
întoarcere venoasă (se începe de obicei cu segmentul proximal, exemplu:
coapsă, gambă şi picior)
§ masajul reflex al piciorului – pe zonele ce corespund sistemului circulator
(sangvin şi limfatic)
§ masaj de relaxare aplicat la nivelul umerilor şi pe regiunea cefei
§ masaj stimulator aplicat pe regiunile trunchiului
Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune masajul se completează în cadrul programului
kinetoterapeutic cu procedee şi metode de gimnastică, cu posturări şi aplicarea de contenţii elastice.
Toate acestea au drept scop amplificarea şi durabilitatea efectelor circulatorii obţinute. Efectele
circulatorii induc şi efecte trofice motiv pentru care masajul este eficient în profilaxia şi tratamentul
escarelor şi ulcerelor varicoase.
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant sedative, antalgice:
§ pentru obţinerea efectelor sedative procedeele de masaj trebuie efectuate lent, cu intensitate
redusă, aplicate continuu timp îndelungat şi superficial
§ pentru a obţine efectele dorite trebuie asigurate condiţiile de mediu – temperatură, luminozitate,
linişte
§ efectul sedativ, antalgic localizat se poate obţine şi prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de
masaj
o la distanţă de locul dureros - pe cale reflexă - masajul zonelor reflexogene
o pe locul dureros – masajul transversal profund
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant stimulante:
§ efectele stimulative se obţin prin aplicarea manevrelor de masaj discontinuu, rapid, cu schimbări
rapide de ritm, intensitate mare, cât mai profunde
 MASAJUL TRANSVERSAL PROFUND ( TEHNICA CYRIAX )

Masajul transversal profund este o metodă descrisă de J. Cyriax ce are ca scop mobilizarea
pielii, a ţesuturilor subcutanate şi a musculaturii superficiale pe elementele anatomice profunde. Se
adresează în special durerilor posttraumatice de la nivelul aparatului capsulo-ligamentar şi musculo-
tendinos. Acest tip de masaj are un efect antalgic care este explicat prin îmbunătăţirea circulaţiei
locale ce are ca efect creşterea eliminării “ pain substance “ = substanţa durerii = substanţa algogenă
care răspunde de permanentizarea durerii locale.
Masajul transversal profund contribuie la ruperea aderenţelor, care nu se mai refac dacă
tratamentul este completat cu un program de exerciţii active corespunzător.
Aplicăm acest masaj pentru:
§ elementele capsulei articularea;
§ ligamente;
§ fibre musculare;
§ tendoane;
§ teacă sinovială şi tendon.
Prin această metodă tratăm prin mobilizare elemente care fiziologic sunt mobile dar care la
un moment dat au suferit perturbări ale mobilităţii datorită unor inflamaţii, a instalării unor aderenţe
sau datorită unor tensionări anormale.
Indicaţii:
Patologia capsulo-ligamentară:
entorse benigne recente;
§ sechele după entorse;
§ sechele ale capsulitei în afara stadiului acut;
§ Patologia tendinoasă:
§ tendinite posttraumatice;
§ tendinoze;
§ tenosinovite;
§ Patologia musculară:
§ sechele ale rupturilor musculare.
Particularităţi metodologice:
§ Diagnosticul leziunii trebuie stabilit foarte precis de medicul specialist pentru a evita aplicarea
greşită a acestei metode în cazul falselor sindroame musculare sau ligamentare.
§ Metoda o aplicăm pe epicentrul leziunii.
§ Profunzimea procedeului este adaptată astfel încât să influenţeze elementul lezat ( de ex. mai
superficial la nivelul ligamentului lateral al articulaţiei tibio-tarsiene sau a tendoanelor
epitrohleene şi mai profund pentru structurile de la nivelul marelui trohanter sau a tuberozităţii de
pe faţa inferioară a calcaneului ).
§ După localizare şi stabilirea contactului cu elementul lezat se efectuează mobilizarea ţesuturilor
care îl acoperă transversal faţă de direcţia fibrelor ligamentului sau tendonului. În cursul acestei
manevre fibrele asupra cărora acţionăm sunt supuse unei forţe de presiune şi unei forţe de
translaţie, transversală. Fricţiunea longitudinală deplasează doar sângele şi limfa iar cea
transversală mobilizează ţesutul interesat. Atunci când suprasolicitarea care a cauzat leziunea s-a
exercitat în sens longitudinal, fricţiunea transversală este curativă.
§ Degetul maseurului nu trebuie să alunece pe piele ci să mobilizeze în bloc straturile superficiale
pe fibrele elementului anatomic tratat.
§ Amplitudinea mişcării se adaptează la dimensiunea leziunii.
§ Poziţionarea pacientului trebuie să pună segmentul tratat în tensiune sau relaxare şi anume
tendoanele, ligamentele se tratează după ce sunt puse în poziţie de tensionare iar muşchii după ce
sunt puşi în poziţie de relaxare.
Tehnica:
§ În funcţie de zona pe care se aplică se va folosi:
§ pulpa indexului, întărită prin sprijinul mediusului pe faţa dorsală a celei de-a treia
falange;
§ pulpa mediusului, întărită de index;
§ pulpa indexului şi mediusului sau indexului, mediusului şi inelarului;
§ partea dorsală a celei de-a doua falange a indexului;
 § partea dorsală a articulaţiei interfalangiene proximale a indexului.
§ Ritmul mişcărilor va fi adaptat după criteriul toleranţei pacientului.
§ Durata de acţiune eficientă este:
§ în leziuni tendioase sau ligamentare recente ( afecţiunile musculare sunt excluse ) 1-3
minute, precedate eventual de un efleuraj prelungit – 15 minute;
§ în leziunile vechi 10-15 minute.
§ Se recomandă aplicarea masajului transversal profund de 2-3 ori pe săptămână deoarece şedinţele
zilnice suprasolicită structurile tratate.
§ Intensitatea aplicării procedeului, numărul şedinţelor se adaptează în funcţie de reacţiile
pacientului. Există un profil tip al acestor reacţii:
§ Raportat la şedinţă:
§ La început timp de 2-3 minute durerea locală creşte, apoi scade treptat sub pragul algic
iniţial până la dispariţia aproape completă a durerii.
§ Dacă durerea creşte pe tot parcursul şedinţei masajul trebuie oprit deoarece poate fi vorba
de o smulgere periostală care a trecut neobservată sau poate fi o leziune tendinoasă mai
gravă pentru care necesită recomandarea medicului pentru aplicarea masajului transversal
profund.
§ Raportat la tratament:
§ După scăderea sau dispariţia durerii determinată de aplicaţiile din timpul şedinţei de
masaj, suferinţa locală poate să reapară dar cu o intensitate mai mică decât înainte de
începerea tratamentului.
§ Scăderea treptată a durerii locale, de la o şedinţă la alta, confirmă buna evoluţie a
tratamentului.
§ Dispariţia totală a durerii poate apare după 2-4 săptămâni.
§ Revenirea durerii, având aceiaşi intensitate ca înainte de începerea tratamentului impune
renunţarea la acest tip de masaj şi folosirea altor metode curative.
Efecte:
1. În timpul şedinţei de masaj durerea provocată de fricţiune, în general, scade.
2. După şedinţa de masaj punerea în tensiune a muşchiului, tendonului sau ligamentului este mai
puţin dureroasă, uneori chiar indoloră.
Mecanismele pe care se bazează aceste efecte sunt:
§ hiperemia – fricţiunea produce creşterea temperaturii locale cu efect analgezic
§ mobilizarea – în întregime a unui ligament sau a unui tendon pe planurile vecine
şi mobilizarea fibrelor ligamentare sau musculare unele pe celelalte, înlăturând
astfel rugozităţile sau ţesutul cicatriceal existent.

Principii generale de aplicare a masajului transversal profund

Leziuni musculare
§ În faza acută leziunile musculare se tratează cu antiinflamatorii, fizioterapie, repaus şi masaj ce
urmăreşte stimularea circulaţiei sangvine şi limfatice.
§ După aproximativ 3 săptămâni se începe progresiv recuperarea pentru obţinerea unei contracţii
nedureroase astfel:
§ lucru analitic înaintea celui global
§ mişcare condusă înaintea celei libere
§ la sfârşitul şedinţei contracţii musculare voluntare sau provocate prin stimuli electrici
§ dacă muşchiul oboseşte repede, în special la începutul tratamentului, folosim contracţii
induse prin iradiere.
§ Pentru a localiza punctul cel mai dureros este necesară examinarea atentă a zonei lezate prin
punerea în tensiune simplă sau cu contracţie izometrică a muşchiului. După localizarea durerii se
aplică fricţiunea cu pulpa degetelor transversal pe corpul muscular relaxat prin poziţionarea
pacientului.
§ Durata intervenţiei este de 10 minute exceptând situaţiile când reacţiile dureroase sunt prea
intense şi determină scurtarea timpului de aplicare.
Leziuni la nivelul tendoanelor
Tendinite
§ Diagnosticul este dat de triada:
§ absenţa durerii la mişcările pasive
 § durerea ce apare la contracţia izometrică a tendonului interesat pe toată
amplitudinea mişcării
§ zonă dureroasă evidenţiată la palparea tendonului
§ În această categorie de leziuni eficienţa masajului transversal profund este variabilă în funcţie de
muşchiul interesat şi de localizarea afecţiunii.
§ Exemple – răspund bine la tratament prin masaj transversal profund următorii muşchi:
§ rotatorii umărului
§ bicepsul brahial
§ epitrohleenii
§ adductorii coapsei
§ ischiogambierii
§ cvadricepsul la nivelul rotulei.
Tenosinovite
§ În acest tip de afecţiuni masajul transversal profund este indicat datorită rezultatelor bune care au
fost observate.
§ Tenosinovita flexorilor şi extensorilor degetelor ( în special police ), a gambierilor anteriori şi
posteriori, a peronierilor laterali reacţionează foarte bine la acest tip de masaj.
§ Tenosinovita lungului abductor şi a scurtului extensor al policelui nu răspunde la acest tip de
tratament dacă sediul leziunii este între stiloid şi trapez.
Leziuni ligamentare
Înainte de a aplica tratamentul trebuie apreciată gravitatea traumatismului deoarece masajul
transversal profund nu este indicat în ruptura parţială sau totală şi nici în cazul existenţei semnelor
inflamatorii.
Se aplică masajul transversal profund pentru refacerea jocului ligamentar normal în special
după imobilizare.
Leziuni ligamentare recente
§ Tratamentul poate începe imediat după producerea leziunii în cazul unui diagnostic benign,
aplicându-se următoarea schemă:
§ efleuraj regional anesteziant al zonei lezate 10-20 minute;
§ masaj transversal profund pe ligament 1-3 minute;
§ crioterapie la sfârşitul masajului 20-30 minute.
§ În a doua săptămână:
§ suprimarea efleurajului şi crioterapiei;
§ aplicaţii prelungite şi intense ale masajului transversal profund;
§ fizioterapie complementară ( ultrasunete, unde electromagnetice );
§ începerea contracţiilor izometrice la nivelul muşchilor a căror tendoane pot susţine şi
întări acţiunea ligamentului lezat.
§ În a treia săptămână:
§ lucru cu încărcătură sau stimulare proprioceptivă, în funcţie de caz;
§ integrarea mişcărilor articulaţiei lezate în schema motică generală;
§ tonifiere musculară;
§ continuarea masajului transversal profund până la dispariţia totală a durerii.
Leziuni ligamentare vechi
§ Tratamentul este identic cu precedentul iar momentul de începere corespunde celui de-al doilea
stadiu. În cazul leziunilor vechi persistă un punct dureros la palpare şi uneori inhibarea unor
scheme motorii, sechele care pot fi ameliorate prin masaj transversal profund.
Leziuni articulare
Masajul transversal profund poate fi aplicat doar pe anumite porţiuni ale capsulei articulare şi
pe ligamente neputând fi aplicat la nivelul întregii capsule. Uneori leziunile artrozice pot fi indolore,
dar cel mai frecvent fenomenele dureroase apar precoce.
Masajul transversal profund este indicat în leziunile localizate la nivelul:
§ supraspinosului;
§ capsulelor posterioare şi externe a articulaţiilor interapofizare;
§ ligamentelor ilio-lombare;
§ ligamentelor sacro-iliace posterioare;
§ ligamentului sacro-sciatic ( partea superioară ).
La nivelul coloanei vertebrale se indică masajul transversal profund ca adjuvant în cazul unei
lovituri puternice care interesează o articulaţie artrozică ( sindrom de entorsă ligamentară vertebrală )
sau pentru a obţine o reducere mai rapidă a durerii. Durerile la nivelul coloanei vertebrale apar în
situaţiile în care discul intervertebral degenerat nu mai poate asigura amortizarea şi frânarea deoarece
joncţiunea intervertebrală este plasată în poziţie extremă iar ligamentele aflate pe margine sunt
solicitate mai mult decât de obicei. Tratamentul în aceste situaţii constă în diminuarea tensionării
ligamentare printr-o educaţie posturală adecvată asociată cu masajul transversal profund.
Contraindicaţii:
§ leziuni care nu răspund la tratament datorită localizării lor, masajul fiind inutil
§ leziuni foarte grave, situaţii în care masajul poate fi dăunător
§ inflamaţii
§ exemple:
§ dureri de origine cervicală care dau semne cervicale şi scapulo-humerale înşelătoare;
§ leziuni ale bursei seroase subdeltoidiene cu semne înşelătoare ce indică supra- sau
subspinosul sau tenosinovite ale bicepsului cu semne înşelătoare de tendinită a supra- sau
subspinosului;
§ capsulita retractilă în faza de debut ce poate indica o leziune de supraspinos, subscapular,
biceps sau articulaţie acromio-claviculară ( umăr blocat înainte de apariţia semnelor
caracteristice, cu limitarea mişcărilor pasive );
§ smulgerea unui fragment de os de către un ligament sau tendon poate da semne pseudo-
musculare ( fracturi ale rotulei, fractura unei tuberozităţi a humerusului );
§ osteita, neoplasmul osos, orice afecţiune localizată în faţa inserţiei unui ligament pot da
semne înşelătoare;
§ când leziunea este localizată la nivelul unui tendon sau ligament ce se găseşte în
vecinătatea unui trunchi nervos maseurul trebuie să se asigure că în cursul masajului nu
acţionează direct pe trunchiul nervos, cerând pacientului să spună dacă simte furnicături
în teritoriul respectiv.

METODA TERRIER = MASAJUL MANIPULATIV

Această metodă seamănă cu mobilizarea pasivă, cu deosebirea că una dintre mâinile

kinetoterapeutului păstrează un contact ferm şi constant pe acea parte a corpului este tratată (contact
fix) iar pulpele degetelor nu se deplasează pe piele.
După Terrier şi Benz metoda poate fi folosită pentru toate elementele aparatului
neuromioartrokinetic, în cazul leziunilor, distoniilor, disfuncţiilor de originetraumatică sau reumatică.
Tehnică:
§ contactul cu corpul pacientului este exclusiv pulpar şi pe suprafeţe mici
§ rar se folosesc: marginea radială sau cubitală a mâinii, articulaţia metacarpofalangiană a indexului
sau priza “în brăţară”
§ mâna aplicată pe zona tratată nu se mişcă masajul realizându-se prin mişcarea indusă de
mobilizarea pasivă a segmentului masat
§ priza cu care se efectuează mobilizarea trebuie să nu fie puternică pentru a nu produce
microtraumatisme la nivelul tegumentelor în timpul tracţiunii
§ mişcările imprimate segmentului respectiv se datorează balansării întregului corp al maseurului
§ ritmul este lent
§ se evită mişcările active pe care pacientul are tendinţa să le efectueze
§ în cazul articulaţiilor dureroase însoţite sau nu de redoare acest tip de masaj se adresează
musculaturii profunde, exemple:
§ umăr – muşchilor rotatori
§ şold – muşchii: pelvitrohanterieni, iliopsoas, pectineu
§ genunchi – muşchiul popliteu
 § coloană – muşchii transverşi spinali

METODA RABE
Este o metodă de terapie manuală prin care se asociază mobilizarea elementelor osteo-articulare
cu întinderea fasciei pentru a stimula influxurile miotatice.
Tehnică:
§ mobilzarea segmentelor şi tracţiunile se efectuează rapid pentru a anticipa apariţia reflexului de
apărare al pacientului
§ masajul segmentar şi mobilizarea se execută sub tracţiune
§ în cazul apariţiei durerii terapeutulva trata alternativ mai multe zone.

METODA BUGNET
Este o metodă folosită în recuperarea deficitelor motorii datorate unor paralizii periferice.
Metoda constă din asocierea în cadrul aceleiaşi secvenţe terapeutice a unei stimulări exogene –
produsă printr-o acţiune manuală viguroasă, cu o contracţie musculară voluntară. Intervenţia
terapeutului are drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale efectorului tratat. Este o modalitate
de redeşteptare a reflexului miotatic (strech reflex). Spre deosebire de tehnica Rabe receptorii
articulari nu sunt solicitaţi sau sunt solicitaţi foarte puţin de deplasarea segmentelor osoase.
Iniţial metoda era aplicată la deficitele în care bilanţul muscular era cotat între 1-3. În timp s-a
dovedit că metoda dă rezultate bune şi în cazul deficitelor musculare posttraumatice, postchirurgicale
şi reumatologice = degenerescenţe musculare legate de o artroză evoluată.
Tehnica:
§ Maseurul realizează o priză “în cleşte” transversal pe muşchiul aflat în stare de relaxare,
îndepărdează apoi corpul muşchiului de planul oso subiacent şi îl supune unei torsiuni care
lungeşte fibrele şi stimulează baroreceptorii şi fusurile neuromusculare.
§ Pacientul trebuie să elibereze muşchiul din priza realizată de maseur.
§ Exerciţiul se repetă de 10 ori cu pauze de câteva secunde între repetiţii.
§ Trebuie să se ţină cont de starea de oboseală a pacientului
§ Intensitatea se situează la limita apariţiei durerii.

SPORTMASAJUL SAU MASAJUL UTILIZAT ÎN SPORT

După Meagher şi Boughton sportmasajul are particularităţi:
§ Ca orice metodă de masaj contribuie la creşterea cantităţii de sânge şi oxigen în muşchi, surplus
ce se epuizează repede.
§ Compresiunile profunde şi repetate produc nu numai un drenaj al ţesuturilor ci şi hiperemie.
Hiperemia se extinde asupra tuturor muşchilor, atât ca profunzime cât şi ca întindere, ea
persistând datorită histaminelor şi acetilcolinei eliberate prin repetarea compresiunilor profunde.
§ Fibrele musculare sunt prelucrate prin stimulare separată, repetată de mai multe ori, pentru a le
îmbunătăţi elasticitatea, contractilitatea şi funcţionalitatea. Îmbunătăţind elasticitatea muşchilor
aceştia vor răspunde mai repede cerinţelor de contracţie şi relaxare.
§ Hiperemia determină creşterea aportului de oxigen şi eliminarea eficientă a produşilor de
metabolism, ceea ce întârzie instalarea anoxiei şi acumularea de toxine care provoacă glicoliza.
Datorită elasticităţii musculare (dezvoltată prin sportmasaj) se păstrează aceeaşi energie de la
începutul până la sfârşitul efortului.
Avantajele sportmasajului:
§ permite menţinerea corpului în cea mai bună formă fizică
§ previne accidentările şi pierderile de mobilitate datorate existenţei unor puncte supratensionate
§ îmbunătăţeşte performanţa şi anduranţa sportivă
§ îngrijeşte ţesuturile musculare afectate redându-le mobilitatea
§ prelungeşte cariera sportivă.
Obiectivele sportmasajului sunt:
§ permite sportivului executarea mişcărilor cu amplitudine maximă
§ folosirea la maxim a capacităţilor fizice
§ contribuie la prelungirea duratei vieţii sportive şi la creşterea nivelului performanţelor.
Procedeele utilizate în sportmasaj sunt:
§ presiunea directă – se efectuează cu vârful policelui sau cu mediusul întărit de index, direct pe
muşchi. Presiunea se menţine 15-60 secunde în funcţie de caz.
§ fricţiunea – se execută în sens liniar sau circular:
§ cu palma
§ cu pumnul,
§ cu un deget
§ cu mediusul întărit de index
§ compresiunea – este o acţiune de presare executată ritmic şi are drept scop creşterea profunzimii
prin diminuarea suprafeţei de aplicare. Se comprimă muşchiul pe os cu pumnul, palma, rădăcina
mâinilor sau cu vârfurile degetelor.
§ tapotamentul – constă în loviri ritmice alternante.
§ suplimentar se pot folosi:
§ netezirea (efleurajul)
§ frământatul.

DRENAJUL LIMFATIC MANUAL

Drenajul limfatic manual are următoarele etape:
§ Drenajul ganglionilor limfatici:
§ are drept scop golirea conţinutului prin presiuni repetate lent şi cu intensitate
slabă
§ mâna se aplică pe reţeaua ganglionară cu degetele aşezate transversal pe vasele
aferente. Degetele întinse trag pielea şi ganglionii subjacenţi în timp ce fac o
presiune uşoară, care va determina evacuarea limfei
§ ritmul mişcărilor 2-3 la fiecare 10 secunde, deoarece ganglionul se goleşte de
limfă foarte încet
§ mişcarea se repetă de 10 ori pentru fiecare reţea ganglionară.
§ Drenajul “de apel” (acţionează asupra colectorilor):
§ se aplică asupra colectorilor de evacuare situaţi mai jos de regiunea pe care dorim
să o drenăm
§ scopul este de a golii colectorii realizând astfel o aspiraţie la nivelul regiunii
drenate
§ mişcarea mâinii urmează mişcarea de circumducţie a umărului
§ presiunea exercitată este la început uşoară, apoi creşte şi spre final scade astfel
încât la sfârşitul masajului să fie nulă
§ mişcarea se efectuează dinspre proximal spre distal
§ degetele sunt aşezate transversal pe vasele limfatice, pentru a le stimula în timpul
presiunii
§ presiunea stimulează limfaticele superficiale, hipodermice
§ presiunea degetelor trebuie să se resimtă la nivel subcutanat şi nu trebuie să
depăşească 40-50 mm Hg
§ mişcările se execută foarte lent, în ritm de +/- 3 mişcări la 10 secunde
§ mişcările se efectuează de mai multe ori pe acelaşi loc 2-5 ori după care mâinile
se deplasează
§ stimularea colectorilor limfatici se face numai după ce s-au drenat reţelele
ganglionare, mişcările se execută progresiv de la rădăcina membrului spre
periferie.
§ Drenajul de “resorbţie”:
§ se foloseşte numai când avem un edem ce a invadat ţesuturile situate între derm
şi fascia musculară superficială
 § de la nivelul zonelor infiltrate lichidul excedentar este împins progresiv din
spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice de unde limfa este condusă lent spre
colectoarele limfatice
§ se aplică imediat după drenajul “de apel” la graniţa dintre marginea inferioară a
edemului şi regiunile neinfiltrate
§ mâna urmează mişcarea de circumducţie a umărului
§ presiunea se aplică distal şi se termină proximal, fiind orientată spre colectori
§ dacă edemul este mare el trebuie fragmentat în timpul drenajului de resorbţie
pentru a putea acţiona din aproape în aproape
§ mâinile trebuie să cuprindă întreaga suprafaţă cu edem (atunci când nu este
posibil măcar suprafaţa asupra căreia se acţionează în acel moment)
§ mişcările sunt lente executate în ritm de +/- 3 pe secundă
§ faza cea mai importantă a mişcării este relaxarea presiunii, în acest moment
capilarele îşi revin la calibrul lor iniţial
§ presiunea împinge limfa din capilare spre colectori iar relaxarea permite
reumplerea capilarelor.
Indicaţiile drenajului limfatic manual sunt:
§ în faza iniţială a tratamentului edemului de origine venoasă, limfatică sau
cardiacă, excepţie face edemul elefantiazic congenital
§ în tratamentul proceselor inflamatorii cu mare conţinut proteic
§ pre-şi postoperator în cazurile de grefă cutanată
§ în tratamentul leziunilor cutanate – drenajul limfatic manual al pielii şi ţesuturilor
subcutanate accelerează procesele de regenerare
§ în tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor consecutive
insuficienţelor arteriale sau venoase
§ are efect de relaxare (prin ritmul lent al mişcărilor) fiind folosit în masajul de
relaxare.
Contraindicaţii:
§ procese inflamatorii grave
§ neoplasme
§ metastaze.
 Canalul toracic –
§ lungime = 40 cm,
§ este cel mai gros trunchi limfatic din corpul uman,
§ ia nastere in fata vertebrei L2 sub forma unui sac numit cisterna lui Peque, sub diafragm,
§ primeste limfa din :
o membrele inferioare (trunchiul lombar),
o sistemul digestiv (trunchiul intestinal),
o partea stanga a toracelui,
o membrul superior stang,
o partea stanga a capului.

Canalul limfatic drept

§ primeste limfa de la nivelul
o bratului drept,
o partii dreapte a capului,
o partii drepte a toracelui.
Transportul limfei este mult mai lent decat transportul sangelui →3l/24h si intervin mai multe
mecanisme pentru buna desfasurarea a circulatiei:
 - contractiile musculare scheletice,
- valvulele care impidica refluxul,
- diferitele valori ale presiunii intra-toracice care se modifica datorita respiratiei,
- pulsatia arterelor,
- contractiile musculaturii intinse (intrinseca) a peretilor trunchiului si canalului toracic.
Iata de ce activitatea activitatea fizica are inca o data un rol foarte important. !!!
Vasele limfatice prezinta :
- o retea superficiala – formata din colectorii limfatici paraleli cu venele superficiale,
- o retea profunda – formata din colectorii limfatici ai trunchiului si viscerelor digestive,
Fiziopatologia formarii edemului limfatic
Mecanismele ce concureaza la formarea edemului limfatic sunt inca misterioase. Semnele
clinice ele insele sunt uneori contradictorii: anumite edeme apar seara si mai rar apar cand pacientul
merge in zone cu altitudini ridicate. Activitatea fizica favorizeaza drenarea limfei pe cand de cele mai
multe ori repausul este cel mai indicat. Exista 2 tipuri de edeme: - edem vascular şi edem limfatic.
Adesea se poate instala edem mixt.
§ Edem vascular – se datoreaza unui exces de aport lichidian (F↑↑). Clinic se caracterizeaza
prin : - semnul godeului, edem mobilizabil, se amelioreaza in pozitie decubit dorsal. Cauze
o ↑ P.H.- in ortostatism ,
o varice,
o flebita,
o insuficienta cardiaca: - inima dreapta = staza venoasa, edem membrul inferior
o inima stanga = edem pulmonar cu repercursiuni asupra inimii drepte.
o Edem limfatic – se datoreaza unui defect de drenaj (R↓↓). Clinic se caracterizeaza prin: -
semnul godeului negativ, edem nemobilizabil, se amelioreaza putin in decubit,piele clara,
unghii galbene, semnul lui Stemmer pozitiv = fata dorsala a celui de-al 2-lea deget de la
picior nu se poate indoi,tendonul lui Achile este ingrosat.

Factori responsabili de aparitia edemului

• Limfedem primar – cauze:
o agenezie (defect in dezvoltarea fizica),
o hipoplazie,
o insuficienta valvulara cu rezultat de reflux al limfei.
• Limfedem secundar - cauze
o infectioase,
o neoplzice,
o post-operatorii,
o post traumatice.

I. Practica – drenajul manual

 Ca si practica se aplica: - manevra de apel,
- manevra de resorbtie.
o Manevra de apel :
– se efectueaza pe colectorii de evacuare de la nivelul regiunii infiltrate,
- mana este in contact cu pielea prin bordul radial-index,
- in timpul manevrei se deruleaza degetele de la index pana la nivelul degetului mic,
- pielea se trage in sens proximal,
- se incepe dinspre proximal si se deruleaza catre distal.
Urmari : - se videaza colectorii,
- stimuleaza functia limfatica.

manevra de apel

o Manevra de resorbtie
- se aplica direct pe edem,
- mana este in contact cu pielea prin bordul cubital al celui de-al 5-lea deget,
- mana intra in contact cu pielea si manevra se deruleaza dinspre distal spre proximal,
- presiunea se orienteaza catre colectorii de evacuare.
Urmari : - lichidul interstitial penetreaza in capilarele limfatice.

– manevra de resorbtie

Modalitati de aplicare : -
o fara unguent, preferabil pudra,
o presiune foarte lejera (P<40mm Hg)
o mana kinetoterapeutului sa fie in contact permanent cu pielea,
o degetele perpendiculare pe colectori,
o ritm lent (1 manevra/ 3 sec.)
o manevra de apel – se executa 3-4 manevre pe suprafata de inceput a manevrei.
o manevra de resorbtie – se executa atatea manevre cat este necesar pana se poate observa
la palpare o ↓ a edemului,
o la nivelul ganglionilor limfatici se executa 1-2 serie de 10 manevre de apel.
Contraindicatii :
 o limfangite,
o infecii la nivelul dermei si hipodermei,
o probleme cardiace severe,
o recidive neoplazice.
Preventia edemelor :
o evitarea expunerii la soare,
o evitarea termoterapiei ( fango, sauna),
o prevenirea micilor plagi (in timpul manichiurii-pedichiurii),
o a se feri de muscaturi si/sau intepaturi de insecte,
o a se evita munca grea cu membrele afectate,
o a se proteja in activitatile de gradinarit (lovituri, intepaturi),
o a se feri de muscaturi de animale,
o a se hidrata bine pielea,
o a se evita purtarea hainelor care strang, compreseaza,
o a se evita intepaturile, luarea analizelor si luarea tensiunii la nivelul membrului superior
afectat.

Drenajul limfatic al membrului inferior

• Poziţia pacientului :
o decubit dorsal,
o capul pe o perna,
o membrul inferior ce urmeaza a fi drenat trebuie sa fie pozitionat mai sus in raport cu
bazinul.
• Etape :
o Drenarea ganglionilor inghinali:
o se aseaza mana pe ganglioni cu degetele indreptate spre organele genitale,
o se executa 2-3 serii a cate 10 manevre de apel,
o se executa mici miscari circulare de sus in jos.

drenarea ganglionilor limfatici

inghinali

o Drenajul de apel al coapsei:

o se incepe cu drenajul radacinii coapsei,
o unghiul police-degete larg deschis, indicele drept orientat spre S.I.A.S.
o se executa 3-7 manevre de apel pe suprafata de lucru (de la bordul radial pana la
bordul cubital), apoi
se coboara cu aceleasi
manevre pana la
nivelul genunchiului.

– drenajul de apel al coapsei

 o Drenajul zonei poplitee:
o genunchiul larg flectat,
o se executa impartirea zonei poplitee in 2 regiuni:
o o regiune proximala (in vecinatatea coapsei)
o o regiune distala (in vecinatatea gambei)
o degetele se aseaza in spatiul popliteu, cu cele 2 policele indreptate spre genunchi.
o mainile executa miscari de alunecare spre in sus, cu derularea mainilor dinspre
bordul radial spre cel cubital.

- drenarea spatiului popliteu

o Resorbtia gambei :
o se incepe cu resorbtia zonei proximale a edemului apoi se continua cu resorbtia zonei
distale,
o apoi partea proximala a gambei pana la partea distala a piciorului,
o 3 timpi – se apuca gamba cu bordul cubital a celor 2 maini,
o se trege pielea in sensul proximal,
o se deruleaza mainile catre bordul radial exersand o lejera presiune catre colectori.

– manevra de resorbtie a gambei

o manevra de apel al coapsei pana la nivelul ganglionilor inghinali,

o drenajul ganglionilor inghinali,
o apelul ganglionilor inghinali pana la nivelul genunchiului,
o resorbtia gambei,
o manevra de apel a gambei pana la nivelul ganglionilor inghinali,
o drenarea ganglionilor inghinali,
o apelul ganglionilor inghinali pana la nivelul labei piciorului,
o resorbtia gleznei si a labei piciorului :
§ resorbtie bi-maleolara – se aseaza bordul cubital al celor 2 maini retro maleolar,
 § mainile se deruleaza catre bordul radial.
§ resorbtia retro-maleolara – varful degetelor pozitionate în spaţiul retro-maleolar,
§ resorbtia spatiilor retro-maleolare.

- resorbtia labei piciorului

§ resorbtia partii dorsale a piciorului –se executa cu bordul cubito-radial,

§ resorbtia art. metatarso-falangiene – cele doua police sunt plasate pe degete si
perpendiculare pe axul piciorului.

– drenajul labei piciorului

§ resorbtia degetelor piciorului – police, index, medius apuca fata laterala si
dorsala a degetelor.
§ manevra de apel a degetelor pana la nivelul ganglionilor inghinali,
§ drenajul ganglionilor inghinali.

Drenajul limfatic al membrului superior :

§ Poziţia pacientului – decubitus dorsal cu bratele in lejera abductie.
§ Etape :
o drenarea celor 2 cruci retro-claviculare – kinetoterapeutul trece de partea stg. a
pacientului.
o se executa 2-3 serii de cate 10 manevre de apel la nivelul celor 2 cruci retro-
claviculare. Manevrele sunt orientata de la umar catre gat, crucea retro-claviculara si
apoi spre mediastin.
o drenarea celor 2 cruci axilare – degetele sunt plasate pe grupul central,
o presiunea este orientata catre ganglionii subclaviculari,
o se executa 2-3 serii a cate 10 manevre de apel
o drenarea cailor dorsale – pacientul in decubit lateral de partea opusa bratului drenat;
bratul drenat se aseaza pe umarul kinetoterapeutului,
o kineto isi plaseaza mainile pe hemitrunchiul drenat - se executa manevra de apel cu
ambele maini pana la nivelul radacinii bratului.
o drenajul bratului – se apuca radacina bratului in bratara si se executa manevre de apel
pana la nivelul cotului.
o drenajul ganglionilor supra-epitrohleeni – kineto apuca bratul pacientului cu mana
externa si mana interna dreneaza ganglionii : - 10 manevre de apel pe fata ant. a
cotului, 10 manevre de apel pe fata posterioara a cotului.
o drenajul antebratului - cotul pacientului pe masa, antebratul sprijinit pe toracele
kinetoterapeutului . Kineto apuca antebratul intre unghiurile police-degete si executa
manevra de apel-resorbtie cu poilicele rulandul pana la nivelul pumnului.
o drenajul mainii si al degetelor – mana si degetele sunt relaxate. Palma este orientata
in sus.
o resorbtia palmei si mainii (in 2 parti)
 o partea proximala (cea dinspre articulatia pumnului)- se executa miscari de
apel cu ajutorul policelui la nivelul eminentei tenere si hipotenare.
o partea distala (cea dinspre degete) – se executa manevra de resorbtie cu
policele catre spatiile interdigitale.
o Resorbtia partii dorsale a mainii si degetelor – se executa cu policele miscari de
alunecare catre articulatia pumnului, se executa resorbtia fiecarui deget incepand de
la radacina spre varf si se revine.
o Se continua manevrele de la nivelul degetelor si pana la nivelul crucilor axilare.
o drenajul celor 2 cruci axilare,
o drenajul celor 2 cruci retro –claviculare.

Drenajul limfatic al fetei

§ Indicatii:
§ sinuzite, rinite,
§ edeme ale fetei (post traumatice, post-chirurgicale
§ inflamatii ale urechilor si maxilarului
§ migrene.
§ Poziţia pacientului : asezat lejer usor inclinat spre inapoi, in sprijin pe occiput.
§ Etape :
o drenarea celor 2 cruci retro-claviculare (idem membrus superior)
o drenarea cailor sternocleido-mastoidiene
o drenajul ganglionilor sub-maxilari si sub-mentonieri se executa cu varful degetelor
orientate in sus (privesc barbia) si se despart orientandu-se spre caile sterno-cleido-
mastoidiene.
o urmeaza drenajul releelor pre-auriculare. Drenajul manual al gatului pana la nivelul
ganglionilor cervicali, este executat cu miscari de dute –vino astfel degetele se
deplaseaza de la crucea retro-claviculara catre releele ganglionare apoi revin cu
miscari circulare catre punctul de plecare retro-clavicular. Drenajul gatului constituie
astfel drenajul limfatic manual de apel pt fata.
o drenajul obrajilor – se executa miscari de alunecare cu varful mediusului dinspre
piramida nazala spre releele ganglionare ale perimetrului cervical (pre-auricular, sub
–maxilar si sub mentonier.)
o drenajul nasului – cu varful unui deget sau mai multe se executa miscari de alunecare
de la nivelul superior al piramidei nazale pana la nivelul obrajilor. Se coboara pana la
nivelul inferior al piramidei nazale.
o drenajul lanturilor parotidiene si preauriculare – degetele asezate orizontal executa
miscari de alunecare spre zona urechilor,
o drenajul tamplelor – cu varful degetelor asezate in zona tamplelor se executa piscari
de alunecare inspre reteaua ganglionara parotidiana,
o drenajul fruntii – degetele asezate orizontal pe frunte trag pielea spre exterior si se
executa miscari de
alunecare spre zona
tamplelor.

– drenajul limfatic al fetei si gatului

Concluzii – drenajul limfatic are ca scop

drenarea lichidelor excedentare
mentinand totodata echilibrul hidric al
spatiilor interstitiale si evacuind asa zisele deseuri provenite sin metbolismul celular.
 METODA WETTERWALD
Este cunoscută sub numele de metodă de “palpare – rulare”. Acţionează numai asupra pielii
unde se adresează fenomenelor de aderenţă şi de infiltraţie, ce pot fi asociate cu celulită.
Schema terapeutică cuprinde 4 timpi:
§ Constituirea pliului cutanat urmată uneori (dacă reacţiile pacientului ne permit)
de o tracţiune axială, ce urmăreşte să îndepărteze pielea de planurile subjacente
(în special în zona lombară).
§ Alunecarea laterală a celor 2 părţi ale pliului, unul pe altul, asociată cu o
stoarcere de intensitate variabilă.
§ Torsionarea pliului.
§ Rularea progresivă, pulpele degetelor II, III, şi IV trag pliul spre police făcându-l
să înainteze cu 1-2 cm = un fel de val cutanat.
Toate zonele care prezintă infiltraţii sau aderenţe sunt tratate astfel până la obţinerea
hiperemiei, care apare după 3-5 minute.
§ Orientarea şi deplasarea valului cutanat depinde de consistenţa leziunii existente. La începutul
şedinţei pielea poate fi deplasată într-un singur sens, mobilizarea ei în sens opus declanşează
dureri insuportabile. Evoluţia consistenţei zonei infiltrate (în cursul şedinţelor de masaj) ne va
permite efectuarea rulării pliului cutanat în noi direcţii.
§ Presiunea aplicată trebuie să fie cât mai uniformă.
§ Primele mişcări de mobilizare ale pielii se vor face pe suprafeţe mai mari pentru că sunt mai puţin
traumatizante pentru pacient şi mai uşor de efectuat de către kinetoterapeut.
§ În timpul aceleiaşi şedinţe sau pe parcursul tratamentului priza devine din ce în ce mai mică
pentru ca efectele să fie cât mai bune.
§ Evoluţia infiltratelor sau a aderenţelor tratate prin această metodă este diferită:
§ cele din zona interscapulo-vertebrală T4 – T9 sau cele localizate pe
inserţia comună a marelui oblic şi a marelui dinţat dispar sau se
ameliorează după aproximativ 4-5 şedinţe de masaj
§ infiltratul submamelonar este mai rezistent
§ cele cu localizare cruro-pelviană şi crurală joasă (faţa internă a
genunchiului) sunt rezistente la această metodă şi chiar şi la alte tehnici.
§ Regiunile în care circulaţia sangvină este mai puţin activă şi unde se acumulează “deşeuri” sunt
zone care reacţionează mai slab la masaj.
§ Infiltratul datorat unui conflict mecanic recent are prognostic mai bun decât infiltratul datorat
unei tulburări metabolice sistemice.
§

MASAJUL MECANIC

A. MASAJUL MECANIC VIBRATOR

Acest tip de masaj se realizează cu ajutorul unor aparate şi dispozitive speciale care produc
micromasaj şi electromasaj local.
1. Dispozitive utilizate în micromasaj şi electromasaj local:
a.Diferite tipuri de impulsuri de curent electric şi câmp magnetic:
§ Curent electric de joasă frecvenţă (0-1000 Hz):
§ impulsuri de tip rectangular
§ impulsuri de tip exponenţial
§ impulsuri de tip trapezoidal
§ impulsuri de tip sinusoidal
§ impulsuri de tip triunghiular
se aplică în trenuri de impulsuri simple sau ondulate cu diferite frecvenţe de aplicare în funcţie de
efectul dorit, exemple:
§ frecvenţe mai mici de 10 Hz – efect excitomotor al muşchilor striaţi normoinervaţi
§ frecvenţe de 12-35 Hz – efect decontracturant şi vasculotrofic
§ frecvenţe de 80-100 Hz – efect analgezic
 § Curenţii diadinamici sunt derivaţi din curentul sinusoidal redresat şi modulaţi
exponenţial pe panta descendentă, având efecte dinamogene predominant în
frecvenţa de 50 Hz
§ Curent electric de medie frecvenţă (1000 – 100.000 Hz) se aplică după tehnica:
§ stabilă:
§ plană, cu electrozi tip placă, tip pernuţă sau cu vacum
§ spaţială (stereo), cu electrozi stelaţi
§ cinematică – cu electrozi palmari (mănuşă), care permite efectuarea în dinamică a
electromasajului pe diferite regiuni ale organismului.
§ Curent de înaltă frecvenţă (100 kHz – 50 MHz) sub formă de unde electromagnetice din
domeniul undelor scurte (frecvenţă 27 MHz, lungime de undă 11,06 m) pulsatile (diapulse,
curapulse):
§ Impulsuri de câmp magnetic generate de magnetodiaflux sub forma regimurilor
întrerupte, modulate ritmic sau aritmic, creează un micromasaj la nivelul celulelor, cu
efect asupra macrosistemului.
b. Unde mecanice:
§ Se aplică sub formă de ultrasunet (aparţine domeniului de înaltă frecvenţă, componenta mecanică
fiind cea principală) realizează un micromasaj prin “vibrarea” celulelor cu o amplitudine de 100
de ori mai mare decât diametrul celulelor
§ Ultrasunetul se aplică direct (folosim o substanţă de contact) sau indirect (în apă) sub formă de
câmp continuu sau discontinuu cu frecvenţă de 50 Hz.
2. Dispozitive utilizate în masajul vibrator:
a. Ventuze cu vid:
§ Sunt ventuze speciale ataşate la o pompă de vid ce produce alternanţa cu vacum de 0,4 kg / cm2 în
trenuri de impulsuri de 15-30-60 impulsuri / minut, în acest mod se realizează sucţiuni şi
decompresii succesive ale ţesuturilor, cu intensitatea unui masaj clasic.
§ Prin ataşarea la ventuze a unor electrozi putem aplica variate forme de impulsuri de curent
electric ceea ce determină sumarea efectelor celor două proceduri.
b. Fotolii, mese, pături vibratorii (oscilante):
§ Prin ataşarea unui angrenaj mecanic la acestea se obţin oscilaţii cu frecvenţă mare şi amplitudine
mică sau frecvenţă mică şi amplitudine mare. Dispozitivul poate fi basculat în diferite direcţii.
Frecvenţa oscilaţiilor este stabilită pe baza unor studii statistice.
§ Se realizează un masaj vibrator al întregului organism (inclusiv organe interne)
§ Cel mai vechi aparat de acest tip este patul oscilant (frenocinetic) al lui Maccagno.
§ Dezavantaje:
§ ocupă un spaţiu mare
§ sunt greu de manipulat
§ sunt complicate
c. Aparate vibratorii portabile:
§ se folosesc în masajul parţial
§ utilizează frecvenţe vibratorii verificate statistic
§ aparatele prezintă cap de masaj interschimbabil, care datorită formelor sale diferite accentuează
anumite efecte
§ sunt uşoare şi simplu de manipulat

B. MASAJUL MECANIC NEVIBRATOR

Este folosit în special în tratamentul afecţiunilor circulatorii periferice (arteriale, venoase sau
limfatice).
1.Metoda van der Mohlen:
§ Este varianta mecanică a drenajului limfatic
§ Se aplică după cea manuală
§ Constă din exprimarea mecanică a edemului restant cu ajutorul unui tub de cauciuc înfăşurat sub
tensiune şi spire lade la degete spre rădăcina membrului afectat
§ Accentuează şi menţine o perioadă mai îndelungată efectul variantei manuale
2.Gheta cu presiune de sucţiune:
§ Gheata Angiomat cu pereţi dubli realizează sucţiuni la presiune de 30-40 mm Hg cu durată de 5
secunde, urmată de decompresii. Ciclul se repetă timp de 5 minute.
§ Prin compresii şi decompresii succesive, centripete ale extremităţilor distale ale membrelor
inferioare este favorizată trecerea sângelui din sistemul arterial în cel venos şi stimulată circulaţia
limfatică.
§ Metoda poate fi aplicată şi în timpul mersului supravegheat
§ În prezent pot fi folosite mănuşile de sucţiune.
3.Sincardon:
§ Este un aparat de stimulare electrică intensă a traiectului vaselor sincaron cu unde R de pe EKG
§ Poate fi aplicat pe membre superioare şi inferioare, static sau dinamic
§ Se foloseşte în special în afecţiunile arteriale periferice.

MASAJUL UMED
§ Efectele masajului umed sunt determinate de factorul mecanic şi cel termic. Factorul mecanicde
obicei este de intensitate mai mică decât în cazul masajului manual dar are acelaşi efect. Prin
suprapunerea factorului termic se măreşte efectul factorului mecanic în sensul instalării mai
rapide a efectelor specifice şi a persistenţei lor în timp.
§ Masajul umed poate precede sau succede masajul clasic uscat
§ Din punct de vedere al termoreglării organismul prezintă 2 zone de reacţie fiziologică:
§ Zona periferică cu caracter poikiloterm (tegumentul cu receptorii săi, ţesutul
adipos şi extremităţile)
§ Zona centrală cu caracter homeoterm (capul, toracele, abdomenul şi pelvisul)
§ Efectul masajului umed se apreciază prin evaluarea reacţiei dermo-vasculare.
1. Masajul umed clasic
Utilizează:
a. fricţiunile
b. spălările
c. afuziunile
d. băile
e. duşurile
a. Fricţiunile:
Sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul mecanic într-o măsură mai mare.
Se pot clasifica după următoarele criterii:
§ după temperatură:
§ reci – de 160 - 180 Celsius
§ alternante – de 380 – 400 Celsius cu 160 – 180 celsius
§ După regiune şi mod de aplicare:
§ Parţiale – care interesează extremităţile:
§ Reci – bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat, învelit în cearceaf şi
pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia acţionăm. Cu
un prosop îmbibat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv,
se fixează prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţioneză rapid cu
ambele mâini corpul, folosind mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte
uşor. Apoi se acoperă extremitatea cu cearceaful cu care este învelit
bolnavul şi se repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece
apoi la alt membru.
§ Alternante – se foloseşte Aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este udat
cu apă caldă şi apoi cu rece, cu parcurgerea aceloraşi etape
§ Complete – de obicei reci şi numai rareori alternante:
§ Parţial complete – se fricţionează într-o succesiune prestabilită toate
segmentele corpului, terapeutul stă în partea dreaptă a bolnavului,
membrul inferior stâng – membrul inferior drept – spatele – toracele –
abdomenul în sensul evacuării intestinale – membrul superior stâng –
 membrul superior drept. După fiecare fricţionare regiunea se înveleşte în
cearceaf şi pătură.
§ Total complete – iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi I ser aplică
o compresă rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale
retroactive. Cearceaful se îmbibă cu apă, se stoarce iar bolnavul stând în
picioare este invitat să ridice braţele pentru a putea fi în velit în cearceaf
astfel: un colţ al cearcefului în axila stângă – în spate peste umărul drept
– bolnavul coboară braţele – se trece cearceaful peste faţa anterioară a
toracelui şi peste umărul stâng – marginea superioară a cearceafului se
aplică în jurul gâtului. Se încep fricţiunile lungi şi repezi de la gât până la
picioare, mergând cu mâinile pe faţa anterioară şi posterioară în sens
contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se fricţionează părţile laterale.
Fricţiunea se efectuează până la încălzirea cearceafului. La terminare se
şterge rapid bolnavul şi se înveleşte într-un cearceaf uscat şi se lasă să se
odihnească sau I se recomandă o plimbare de 2 ore.
Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de :
§ Baia de cearceaf – după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus, peste cearceaf de la
1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele întreaga suprafaţă până se
încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiune completă.
§ Baia de curent de aer – indiferent dacă este urmată sau nu de cearceaf – la terminarea fricţiunii se
aplică un cearceaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile peste umeri şi care sunt ţinute de către
acesta cu ambele mâini. Terapeutul prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până
se înroşesc tegumentele.
b. Spălările:
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiuneă celui mecanic este mică, dar
există şi favorizează acţiunea primului.
Se realizează cu un prosop umed, cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, apoi se
spală regiunea respectivă. La final se şterge cu cearceaful de învelit şi apoi se acoperă.
Pot fi clasificate după următoarele criterii:
§ Temperatură:
§ Reci - de 180 - 220 C
§ Calde - de 380 - 400 C
§ Alternante - de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C
§ Regiune şi metodologie:
§ Parţiale:
§ Ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară
§ Superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară
şi în final părţile laterale
§ Complete - bolnavul stă în picioare, I se spală întâi partea posterioară a corpului
de la călcâie până la ceafă, apoi partea anterioară de la degete la bărbie şi în final
părţile laterale inclusiv membrele superioare şi inferioare.
c. Afuziunile:
Constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale corpului cu o stropitoare fără
rozetă sau cu un furtun.
Clasificare:
§ Temperatura:
§ Reci - de 180 - 220 C
§ Calde - de 380 - 400 C
§ Alternante de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C
§ Regiune şi metodologie:
§ Parţiale:
§ La membrule inferioare - la bolnavul în ortostatism se începe cu zona posterioară
internă şi externă, apoi cu cea anterioară internă şi externă
§ La braţe - bolnavul şezând se începe de la police în sus pe faţa internă până la
umăr şi se coboară pe faţa externă
§ Superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii îşi apără cu o
mână ceafa iar afuziunile se fac de-a lungul coloanei vertebrale din zona lombară
până la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate
 § La ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior dar se toarnă la nivelul cefei o cană de 2 - 3
l, având grijă să nu udăm părul
§ Completă - la bolnavul în ortostatism se efectuează pe partea posterioară ascendent de la
călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară pe partea opusă
§ Fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi părţile laterale
după care se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m (în acest caz
factorul mecanic este predominant).
d. Băile:
Factorului termic şi mecanic i se adaugă la băile simple şi imersia în apă (cu sau fără plante
medicinale), suportată de diferitele regiuni ale corpului sau de corpul în întregime.
Clasificare:
§ Băi simple:
§ Generale:
§ La temperatura de indiferenţă de 340 - 350 C:
§ Tonicizante cu o durată de 10 - 15 minute
§ Calmante cu o durată de 15 - 30 - 60 minute
§ Reci de 180 - 200 C şi răcoroase de 200 - 230 C:
§ Băi reci complete excitante - cu o durată de 10 - 30 secunde până la 1
minut, la care se aplică în prealabil o spălare a feţei cu apă rece
§ Băi de imersiune reci, excitante şi tonicizante 3 - 5 imersii de 3 - 10
secunde, bolnavul fiind aşezat pe un cearceaf cu care este imersionat
§ Baia cu valuri - într-o vană umplută ½ sau ¾ cu apă se aşează bolnavul
cu picioarele depărtate şi îndoite din genunchi, se produc valuri cu un
dispozitiv aşezat între picioarele bolnavului având sensul de la picioare
spre umeri, timp de 3 - 5 minute
§ Baia de jumătate (“halbbad”):
§ Într-o vană umplută cu apă la un nivel de 25 - 30 cm se aşează
bolnavul cu jumătatea inferioară imersată până la ombilic
§ Bolnavul îşi spală faţa şi îşi aruncă sau se fricţionează pe mâini,
torace, abdomen
§ Cu o cană de 1 - 1,5 l, din poziţie laterală şi puţin înapoia
bolnavului se fac turnări puternice asupra spatelui şi umerilor de
8 - 15 orişi apoi realizăm fricţiuni rapide cu apă pe spate şi
părţile laterale ale toracelui
§ Pacientul se culcă pe spate cu picioarele depărtate şi din dreapta
picioarelor se fac 8 - 15 turnări pe piept
§ Terapeutul trece rapid la capul bolnavului şi fricţionează sub apă
în ordine părţile anterioară şi laterale ale toracelui, apoi
abdomenul în sensul evacuării intestinale
§ Se fricţionează cu mişcări lungi sub apă membrul superior de
partea opusă şi apoi de aceeaşi parte şi membrele inferioare în
aceeaşi ordine
§ Baia cu peria:
§ Bolnavul aşezat într-o vană umplută ¾ îşi spală faţa
§ Cu mişcări lungi şi înmuind peria de fiecare dată când coboară se
spală spatele
§ Bolnavul se lungeşte pe spate şi se periază sub apă în ordine:
torace pe faţa anterioară şi părţile laterale cu mişcări verticale,
abdomenul cu mişcări circulare în sensul evacuării intestinale,
membrul superior de partea opusă şi apoi de aceeaşi parte,
membre inferioare pe ambele părţi, regiunea fesieră.
§ Bolnavul se ridică puţin sprijinit pe călcâie şi braţe se reia
periajul în aceeaşi ordine
§ Calde de 36 - 390 C şi fierbinţi de 400 - 430 C
0

§ Băi calde:
§ Simple de 360 - 370 C cu o durată de 15 - 30 minute
§ Kinetoterapeutice de 360 - 370 C cu o durată de 20 - 30
minute:
 § Într-o vanăumplută ¾ bolnavul este lăsat liniştit
5 minute
§ Timp de 5 minute se execută pasiv dinspre distal
spre proximal toate mişcările posibile ale
articulaţiilor membrului inferior opus şi de
aceeaşi parte, membrului superior opus şi de
aceeaşi parte, corpului şi coloanei cervicale
§ Bolnavul se odihneşte 5 minute
§ Timp de 5 minute execută activ aceleaşi mişcări
§ Bolnavul se odihneşte 5 minute
§ Bolnavul se şterge şi este lăsat să se odihnească,
uşor acoperit
§ Băi fierbinţi:
§ Complete (piretoterapie) - într-o vană cu apă de 350 C
după 2 minute de şedere se creşte temperatura apei cu 10
C/1 minut, până când ajunge cu 230 C mai mare decât
temperatura corpului, bolnavul fiind menţinut astfel 1 - 1
½ ore
§ Simple într-o baie de 400 - 430 C se stă 1 minut pentru
efecte calmante şi 5 - 10 minute pentru efecte excitante.
§ Parţiale:
§ De mâini, de picioare sau de şezut - în recipiente în care membrele pot fi
introduse până la coate sau până la genunchi sau regiunea fesieră în întregime
relizând băi:
§ Reci de 150 - 180 C cu o durată de 1 - 5 minute
§ Calde de 380 - 400 C sau fierbinţi de 400 - 450 C cu o durată de 10 -
20 minute
§ Alternante băi calde de 400 C timp de 2 - 3 minuteapoi băi reci de
150 - 180 C timp de 20 - 30 secunde, cu repetarea alternantă de 3 - 5
ori
§ Ascendente (Hauffe) când apei de 360 C I se creşte temperatura cu 10
C/ 1 - 2 minute până la temperatura de 400 - 440 C cu o durată totală
de 15 - 30 minute
§ Speciale:
§ Plimbatul prin vană sau prin râu de 10 - 20 cm timp de 5 - 10 minute,
dimineaţa cu picioarele goale
§ Călcatul prin apă în apă rece sub 150 C şi la un nivel de 10 - 15 cm
bolnavul se plimbă 1 - 5 minute cu picioarele goale.
§ Băi medicinale:
§ Cu ingrediente chimice (iod, sulf, sare, sublimat, săpun), plante medicinale şi substanţe
organice înrudite (malţ, tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar, mentă, coajă de
stejar sau castan) - într-o vană cu apă de 250 – 350 C se introduc, în anumite proporţii,
substanţele respective şi bolnavul se îmbăiază timp de 5 - 10 - 20 minute. La efectul
termic şi mecanic se adaugă cel specific adjuvantului, ele completându-se reciproc.
Totodată apare o stare de bine a bolnavului, cu creşterea confortului fizic şi psihic.
§ Cu bule de diverse gaze (CO2, O2) - într-o vană cu apă la 300 - 350 C se introduce gazul în
apă de la un tub, printr-un furtun legat la un capăt de un manometru de presiune şi prin
celălalt la un generator de bule. Durata băii este de 5 - 20 minute. Bulele aderă la firele de
păr ale tegumentului şi realizează un “micromasaj” local. Totodată prin excitarea
receptorilor periferici se generează o vasodilataţie locală şi un schimb termic între zona
centrală şi periferică a organismului. Rolul factorului mecanic este mic însă cu efecte
benefice.
e. Duşurile:
Sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă sub presiune, cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Factorul mecanic se adaugă celui termic căpătând o importanţă cel puţin egală.
Clasificare:
§ După temperatura apei:
§ Reci de 180 - 200 C timp de 0,5 - 1,5 minute cu caracter excitant
 § Calde de 380 - 400 C şi fierbinţi de 450 C care în aplicaţie sub 5 minute au efect calmant
iar în aplicaţie peste 5 minute au efect excitant
§ Alternante de 380 - 400 C timp de 40 secunde, cu cele de 180 - 200 C timp de 10 - 15
secunde având efecte tonifiante
§ După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare:
§ Duşuri rozetă cu efect calmant
§ Duşuri sită cu efect tonifiant
§ Duşuri sul cu efect excitant (dacă se aplică sub forma duşului alternant, cu o presiune de
1,5 - 2 atm şi de la o distanţă de 2 - 4 m cu 2 - 4 alternaţii, realizează “duşul scoţian”)
§ După direcţia jetului:
§ Orizontale
§ Verticale ascendente sau descendente de tip:
§ General
§ Local duş de şezut.

1. Masajul umed special

a. Băile cu vârtej de apă (whirl – pool):
Într-o vană cu apă la temperaturi variate, cuprinse între 180 - 390 C se realizează vârtejuri de
apă fie prin mijloace rotatorii fie prin diuze, care introduc aer sub presiune. Factorul mecanic este
dominant, realizând un masaj tonic general.
b. Duşul masaj:
Se aplică mai multe duşuri rozetă de 380 - 400 C verticale timp de 8 - 15 minute, perioadă în
care se efectuează şi masajul parţial (de obicei) sau general (mai rar). Componenta mecanică este
foarte importantă în acest caz.
c. Duşul subacval:
Într-o vană cu apă la 350 - 380 C se aplică duşul sub apă la o temperatură cu 10 - 20 C mai
mare decât temperatura vanei şi o presiune a jetului de 1 - 3 atm, pe direcţie oblică menajantă sau
perpendiculară tonifiantă, la o deschidere de 1 - 5 cm şi folosind o diuză sită (sedativă) sau sul
(tonifiantă).
c. Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp):
Din această categorie fac parte:
§ Băi în bazine cu apă termală în aer liber, urmate de duşuri reci
§ Bazine de mers mers lent prin apă caldă de 380 - 400 C şi întors rapid prin apă rece de 180 - 200 C,
4 - 5 alternanţe
§ Helioterapie urmată în ordine de oncţiuni cu nămol rece, băi de lac şi masaj uscat.
d. Masajul cu gheaţă:
Cu un calup mare de gheaţă se freacă uşor zona algică şi/sau contracturată, cu mişcări alternante în ambele sensuri de circulaţie până
când apare analgezia (în medie 5 - 7 minute). Este urmat obligatoriu de mişcări şi manevre.

METODA GROSSI
Metoda se bazează pe existenţa legăturilor viscero-cutanate. Este o metodă
reflexoterapică prin care un stimul aplicat pe suprafaţa cutanată a peretelui abdominal
acţionează la distanţă asupra musculaturii netede a stomacului şi intestinului.
Este o metodă indicată în ptozele gastrice şi cele ale colonului precum şi în dereglările
secretorii determinate de aceste ptoze.
Grossi a pornit de la următoarea constatare hiperestezie cutanată pe o zonă bine definită a
pielii ce aparţine aceluiaşi segment medular ca şi organul ptozat.
Grossi constată că efleurajul (netezirea) zonelor cutanate care exprimă conflictul visceral
atrage o modificare a zgomotelor percepute prin ascultaţie. Repetarea acestor manevre determină
după câteva şedinţe un fel de automatism contractil al fibrelor netede, care evoluează spre
normalizarea activităţii peristaltice sau/şi a activităţii secretorii gastrice sau intestinale.
Pentru reperarea zonelor pacientul este aşezat în poziţia de decubit dorsal cu membrele
inferioare întinse, pentru a întinde peretele abdominal. Cu stetoscopul kinetoterapeutul reperează
zgomotele produse de contracţia viscerală. Kinetoterapeutul stă pe un scaun plasat lateral faţă de
pacient, cu o mână deplasează stetoscopul şi cu cealată execută masajul.
Au fost descrise 6 zone reflexogene:
§ o linie verticală situată între apendicele xifoid şi ombilic (ce corespunde unei
părţi a liniei albe) cu o lungime de 10 – 11 cm
§ o linie oblică de sus în jos şi din afară spre înăuntru ce merge de la mamelonul
stâng până la un punct situat la stânga jos faţă de ombilic şi are o lungime de
aproximativ 12 cm. Porţiunea cea mai sensibilă este situată între rebordul costal
inferior şi ombilic.
§ O linie curbă transversală ce merge de la regiunea subsplenică până la un punct
situat la dreapta jos faţă de ombilic şi are o lungime de 13 – 14 cm.
§ Două linii oblice simetrice care încep deasupra foselor iliace şi merg spre pube,
lungimea fiind de 7 cm.
§ O suprafaţă circulară de aproximativ 6 cm diametru aflată sub apendicele xifoid
= zona solară, care este deosebit de sensibilă şi activă.
Indicaţii:
§ Se efectuează neteziri uşoare în ritm lent.
§ Nu există o ordine specială a zonelor ce sunt supuse tratamentului.
§ Se efectuează mai întâi o trecere pe fiecare zonă, apoi se repetă de mai multe ori netezire pe
sectoarele care se dovedesc a fi cele mai reactive.
§ La începutul tratamentului maseurul poate auzi zgomote foarte slabe şi neclare dar după câteva
şedinţe zgomotele devin mai puternice şi mai ample ceea ce dovedeşte o mai bună funcţionare a
organului confirmată clinic.
§ Este obligatoriu ca maseurul să nu efectueze nici o altă formă de masaj local, superficial sau
profund înaintea şedinţei de masaj deoarece acestea pot slăbi reflexele viscerale sau pot produce
o stimulare anarhică a acestora. De asemenea nu trebuie provocată o nouă excitaţie reflexă
înainte ca efectul celei precedente să se fi estompat.
§ Durata şedinţei de masaj nu trebuie să depăşească 20-25 minute pentru a nu declanşa spasme
dureroase în teritoriul visceral solicitat. Din acelaşi motiv nu se va aplica masajul când stomacul
este gol. Se recomandă întotdeauna înainte de masaj să se bea cel puţin un pahar cu apă.
§ Prin repetarea masajului în fiecare zi, la oră fixă, se va declanşa automatismul contracţiei
viscerale, iar după 15 zile de tratament durerile dispar şi revine apetitul.
Grossi menţionează o singură contraindicaţie neoplasmele.
 MASAJUL SHIATSU
Terapia SHIATSU, al carei scop este prevenirea si tratarea holistica a bolilor, reprezinta un sistem de
ameliorare a sanatatii, prin indepartarea discomforturilor fizice, contracturilor musculare si a
diferitelor staze, oboseala si de stimulare a fortelor naturale de refacere ale corpului uman, prin
aplicarea presiunii cu degetele, palmele, asupra punctelor de acupunctura de pe traseele meridianelor
energetice cunoscute in medicina clasica chineza.
SEGMENTELE DE APLICARE A PRESIUNII IN SHIATSU
— policele, cu pulpa şi nu cu extremitatea, restul mâinii rămânând în contact cu corpul
primitorului, atât pentru a repartiza greutatea corpului cât şi pentru a linişti pe acesta
— faţa externă a indexului şi faţa internă a policelui (“muşcătura dragonului”);
— palmele - se utilizează podul palmei, în timp ce restul mâinii, destinsă fiind, este tot timpul în
contact cu corpul primitorului;
— coatele în unghi “deschis”;
— genunchii - maseurul trebuie să fie cu şezutul pe călcâie, degetele de la picioare fiind flectate,
şi să-şi treacă greutatea de pe un genunchi pe altul fără a îngenunchea pe cel masat.
TEHNICILE SHIATSU
Se utilizează de fapt două tehnici principale:
— presiunea
— tracţiunile
Varietatea lor constă în utilizarea diferitelor segmente (mâini, coate, genunchi şi picioare). Se
utilizează greutatea propriului corp. Braţele sunt drepte pentru ca suportul să fie solid, iar presiunea
nu vine din umeri, care sunt destinşi, ci din mişcarea înainte a bazinului.
EXERCITIILE DE BAZA IN SHIATSU
— Pentru început, cel masat este culcat ventral, cu braţele întinse pe lângă corp. Coborând în
lungul corpului, se tratează mai întâi spatele, apoi bazinul şi şoldurile, continuând cu gambele
şi talpa, urcând din nou, în final, până la umeri şi cap. Cel masat va răsuci frecvent capul,
pentru a nu-şi contracta muşchii gâtului.
— În continuare, pacientul fiind culcat dorsal, se tratează în mod sistematic partea anterioară a
gâtului şi umerilor, faţa şi capul, braţele, mâinile, “hara”, terminând cu gambele. Cei care au
dureri dorsale este de preferat ca în poziţia culcat dorsal să aibă genunchii îndoiţi.
INDICAŢII
• boli cronice
• depresii
• probleme de dependenţă
• cancer
• SIDA
• Alzheimer
• atenuarea efectelor secundare a chimioterapiei
• anxietate
• impotenţă
• frigiditate
• dureri musculare
• lombosciatica
• spondiloza cervicală
• cefalee
• ameţeli
CONTRAINDICAŢII
— se evită apăsarea venelor dacă pacientul are varice;
— nu se practică Shiatsu pe abdomen în timpul sarcinii;
— la sfârşitul sarcinii se evită presiunile puternice pe membrele inferioare şi nu se utilizează
“Marele Eliminator” (IG4).
— răni deschise
— inflamaţii
— astm
— boli cardiovasculare
— osteoporoză
 MASAJUL SPATELUI

Întinderea pe diagonală
— Cel masat este în decubit ventral, braţele întinse pe lângă corp. Se îngenunchează lângă
pacient având genunchii îndepărtaţi şi se plasează mâinile în diagonală, una pe omoplat,
cealaltă pe şoldul opus, mâinile şi degetele orientate în sens opus pentru ca priza să fie mai
bună.
— Maseurul îşi deplasează înainte bazinul (centrul de greutate) pentru a întinde coloana
vertebrală a pacientului.
— Se schimbă apoi mâinile lucrându-se apoi la fel pe cealaltă diagonală.
— Se va încerca sincronizarea apăsării cu expiraţia partenerului.
Întinderea lombară
— Se încrucişează braţele, se deplasează o mână pe mijlocul bazinului şi cealaltă pe coloana
vertebrală deasupra.
— Se duce bazinul înainte şi se întinde astfel regiunea lombară a coloanei.
Presiuni descendente ale palmelor în jurul coloanei vertebrale
— Se plasează mâinile de fiecare parte a coloanei şi se coboară începând din dreptul umerilor cu
podul palmelor în lungul coloanei vertebrale, iar cu palmele şi degetele deasupra coastelor
orientate spre exterior.
— Executantul deplasează bazinul înainte transferând astfel greutatea proprie pe spatele
partenerului păstrând braţele întinse, apoi se aşează din nou pe călcâie şi coboară mâinile
câţiva centimetri, şi coboară astfel până în dreptul şoldurilor, încet, fiecare presiune trebuind
să dureze minimum 3 secunde.
— Apăsarea asupra coloanei se va sincroniza cu expiraţia pacientului, verificând totodată ca
acesta să nu-şi ţină respiraţia.

Presiuni descendente ale policelor în lungul coloanei vertebrale

— Se aşează degetele deasupra coastelor şi policele de fiecare parte a coloanei din dreptul
mijlocului omoplaţilor.
— Se coboară încet, exercitând presiune prin avansarea bazinului si prin retragerea bazinului.
 MASAJUL BAZINULUI

Presiuni asupra găurilor sacrate

— Maseurul îngenunchează de o parte şi de alta a coapselor pacientului.
— El va localiza găurile superioare cu policele.
— Prin avansarea bazinului se va apăsa asupra primei perechi de găuri, după care bazinul se
retrage încetând apăsarea. Se va localiza a doua pereche de găuri sacrate, situate doi
centimetri mai jos şi se va exercita aceeaşi presiune asupra lor. Găurile inferioare fiind mai
dificil de reperat, maseurul îşi va utiliza intuiţia pentru a exercita presiune asupra lor.

Compresiune asupra şoldurilor

— Executantul îngenunchează de o parte şi alta a genunchilor pacientului.
— Cu podul palmelor, el localizează uşor superior şi posterior punctul unde trohanterul este
proeminent, degetele fiind orientate spre interior.
— Prin aplecarea trunchiului înainte se apasă cu podul palmelor în locurile indicate.
Presiunea descendentă cu cotul în lungul bazinului
— Cu genunchii depărtaţi aşezat de o parte a pacientului, maseurul îşi va plasa mâna cu care
apasă pe marginea superioară a sacrului.
— Îşi va relaxa cealaltă mână şi îşi va plasa cotul (care face un unghi deschis) pe meridian,
aproape de linia mediană a feselor.
— Îşi va lăsa greutatea corpului pe cot.

MASAJUL FEŢEI POSTERIOARE ŞI EXTERNE A MEMBRULUI INFERIOR

— Se lucrează ambele meridiane ale aceluiaşi picior, după care se trece la celălalt picior.
— Pacientul trebuie să aibă picioarele pe acelaşi plan cu membrele inferioare şi ele să fie
răsucite spre interior.
 — Nu se apasă excesiv pe spaţiul popliteu.
— În timpul efectuării presiunilor, ambele mâini rămân în contact cu corpul primitorului.
Presiunea palmelor pe faţa posterioară a membrului inferior
— Se îngenunchează paralel cu membrul inferior al pacientului. Se apasă, coborând în lungul
membrului inferior, cu palma. Se aşează mâna “mamă” pe fesă şi se apasă foarte uşor pe
spaţiul popilteu şi moderat pe partea moale a gambei.
Presiunea genunchiului pe faţa posterioară a membrului inferior
— Mâinile vor fi aşezate drept sprijin pe fiecare extremitate a membrului inferior. Executantul
se va aşeza pe călcâie, degetele fiind în flexie iar genunchii se vor aşeza deasupra liniei
mediane a membrului inferior. Se va evita zona genunchilor. Se reia apăsarea cu genunchii,
fără ca executantul să se aşeze pe picioarele primitorului.
Presiunea asupra punctelor “tsubo” ale gleznei
— Se ridică piciorul aceluiaşi membru inferior şi se apasă de fiecare parte a piciorului în
adâncitura dintre tendonul lui Achile şi gleznă.
Mobilizarea şoldului în trei direcţii
— Se pune o mână pe sacru. Cu cealaltă mână se flectează genunchiul, apucând piciorul de
degete, pentru a obţine o flexie maximă. În punctul flexiei maxime se extinde şi vârful
piciorului.
— Se readuce gamba în semiflexie pentru a relaxa genunchiul, apoi se duce piciorul către faţa
opusă, flectându-l cât mai mult posibil, apăsând asupra vârfului piciorului pentru a mări
întinderea.
— Se readuce piciorul în poziţie de semiflexie. Apoi se trage către executant, în rotaţie externă
cât mai mult posibil, apăsând din nou asupra vârfului piciorului. Se readuce în semiflexie,
fără a lăsa vârful degetelor şi se face o rotaţie internă, genunchiul fiind îndreptat către
exterior.
Presiunea palmei pe faţa externă a membrului inferior
— Maseurul va îngenunchea aproape de picioarele pacientului şi îşi va plasa mâna “mamă” pe
sacru, de partea piciorului pe care se lucrează.
— Cu palma celeilalte mâini va coborî pe mijlocul feţei externe a membrului inferior,
balansându-şi centrul de greutate înainte şi înapoi.
Presiunea pe “tsubo” a gleznei
— Cu ajutorul policelui se exercită o presiune în punctul situat inferior şi uşor anterior maleolei
externe.
— Se reiau exerciţiile pe celălalt membru inferior.
Călcarea plantelor picioarelor cu călcâiele
— Picioarele pacientului trebuie să fie în flexie plantară maximă, întinse pe sol. Maseurul stă în
picioare, cu spatele la pacient, cu călcâiele pe tălpile lui, fără a urca prea sus. Maseurul îşi va
ridica alternativ călcâiele de pe picioarele pacientului.
Presiunile de “tsubo” al plantei piciorului
— Se apasă cu policele pe punctul rinichiului, în mijlocul liniei arcuite.
Masajul călcâiului
— Se masează marginile externe şi interne ale călcâiului printr-o mişcare circulară, policele de o
parte, celelalte patru degete de cealaltă parte.
— Ciupirea marginii externe a piciorului
— Se face pentru a stimula meridianul vezicii.
Tracţiuni ale degetelor
— Se face tracţiunea fiecărui deget în parte apucându-l din lateral.
— Degetele pocnesc câteodată când tensiunea scade.
Tapotamentul plantei piciorului
— Se începe cu plescăitul cu faţa palmară a degetelor.
— Apoi se execută bătătoritul cu partea ventrală.
— În final se mângâie talpa piciorului.
 TRATAMENTUL FEŢEI POSTERIOARE A OMOPLAŢILOR

— Pacientul fiind în decubit ventral, maseurul va îngenunchea, plasându-şi genunchii de o parte

şi de alta a capului acestuia. Presiunea exercitată va fi dată de greutatea părţii superioare a
trunchiului, fără a se ridica bazinul.

Presiunea policelui pe partea superioară a umerilor

— Maseurul îşi va plasa mâna “mamă” pe un omoplat şi policele celeilalte mâini în lungul părţii
superioare a umărului (m.trapez). Cotul mâinii active se va sprijini pe coapsa proprie.
— Executantul se va apleca înainte şi va apăsa uşor, începând de la umăr, spre articulaţia
umărului de trei ori pe fiecare parte urmând cu policele drumuri paralele.
Presiunea cotului între omoplaţi
— Se aşează mâna “mamă” pe un umăr iar cotul mâinii active se plasează, într-un unghi deschis
de partea cealaltă a coloanei vertebrale. Se coboară treptat, începând de la baza gâtului până
în dreptul bazei omoplaţilor. Se schimbă mâna “mamă” şi se aşează cotul celeilalte mâini de
partea cealaltă a coloanei. Bazinul rămâne tot timpul înapoi pe călcâie.
Rotaţia omoplaţilor
— Maseurul îşi aşează mâinile pe omoplaţii pacientului, cu degetele depărtate înspre părţile
laterale ale omoplaţilor, şi le răsuceşte puternic, deplasând omoplaţii.
Presiunea picioarelor asupra umerilor
— Executantul se aşează sprijinindu-se pe mâini înapoi. Îşi aşează picioarele în partea superioară
a umerilor, exercitând presiuni rapide şi blânde.

MASAJUL FEŢEI ANTERIOARE, LATERALE ŞI POATERIOARE A UMERILOR ŞI

GÂTUL

Masajul asupra feţei anterioare a umerilor

— Pacientul se întoarce în decubit dorsal, iar maseurul îşi reia poziţia şezând, cu genunchii
depărtaţi, de o parte şi cealaltă a capului pacientului.
— Presiuni asupra umerilor: maseurul îşi plasează mâinile pe coaste şi policele pe faţa
anterioară a toracelui, aplecându-se uşor înainte şi apăsând foarte uşor policele alunecând
spre exteriorul sternului; apoi îşi plasează policele în spaţiul intercostal următor şi aşa mai
departe
Masajul feţei posterioare şi laterale a gâtului
— Tratamentul gâtului se face în sens ascendent, pentru a obţine o presiune destul de puternică
fără a ridica capul.
 Presiunile asupra feţei posterioare a gâtului
Se efectuează în maniera următoare:
— Executantul, îngenuncheat de o parte şi cealaltă a capului primitorului, îşi sprijină coatele pe
coapse şi îşi înclină trunchiul înainte, exercitând o presiune cu ajutorul degetului mijlociu, de
o parte şi alta a coloanei vertebrale, deplasându-l cu o jumătate de centimetru de fiecare dată,
începând de la baza gâtului spre craniu.
— Se vor deplasa degetele spre părţile laterale ale feţei posterioare ale gâtului. Se exercită o
presiune deplasând degetele la un interval de jumătate de centimetru, plecând de la baza
gâtului. Se exercită o presiune mai puternică în adânciturile de la baza craniului.
— Se revine la linia mediană a feţei posterioare a gâtului, se încalecă degetele şi se apasă pe
spaţiile intervertebrale. Se încheie prin apăsarea adânciturilor de la baza craniului.
— Se deplasează degetele şi se apasă puternic spre exterior, în lungul bazei craniului, în direcţia
urechilor, respectând mereu progresia intervalelor de un centimetru.
Masajul circular al feţelor laterale ale gâtului
— Se aşează degetele apropiate pe feţele laterale ale gâtului pacientului urmând relieful gâtului.
Se fac de mai multe ori mişcări circulare, deplasând tegumentul peste masa musculară.
Elongaţia coloanei cervicale
— Maseurul aflat la capul pacientului se aşează având genunchii depărtaţi, călcâiele lipite de
fese, braţele întinse printre genunchi.Mâinile apucă ceafa pacientului, policele se îndreaptă
spre claviculă, podul palmelor pe maxilarul inferior şi faţa internă a antebraţelor, în lungul
obrajilor.Maseurul îşi înclină trunchiul înapoi.

TRATAMENTUL CAPULUI ŞI AL FEŢEI

— În această zonă Shiatsu se practică destul de uşor pentru a-l destinde pe pacient, dar destul de
puternic pentru a debloca energia. Presiunea trebuie să fie fermă dar mângâietoare, iar degetele
trebuie să se plieze când se apasă pe puncte situate în adâncituri sau în despicături.
1.Alunecarea mâinilor pe pielea capului
— Se lasă să alunece de mai multe ori mâinile în părul pacientului, masând pielea capului cu
degetele, apoi se revine la linia mediană.
2.Tragerea părului
— Se iau câteva şuviţe şi se trage uşor de ele.
3.Masajul urechilor
— Se masează urechile între police şi index, efectuând o mişcare ascendentă asupra
pavilioanelor până la vârf. Se trece de două ori peste suprafaţa urechilor.
4.Presiunea asupra punctelor din creştetul capului
— Se aşează mâinile pe tâmplele pacientului, policele se aşează pe linia mediană. Se exercită o
presiune, centimetru de centimetru, urcând spre creştet şi posterior, atât cât este posibil.
5.Tratamentul zonei ochilor
— Se exercită o presiune asupra punctelor extremităţii interne a pleoapelor, timp de 3-5 secunde.
— Se ciupesc uşor sprâncenele pe toată lungimea lor.
— Se exercită o presiune pe punctele din marginea externă a ochiului, la extremitatea fiecărei
sprâncene.
6.Tratamentul zonei tâmplelor
— Se urcă plecând de la sprâncene spre punctele tâmplelor. Nu se apasă prea tare şi se
efectuează mişcări rotative.
— Se coboară în linie dreaptă până la punctele situate exact sub pomeţi.
— Se coboară în linie dreaptă până la unghiul maxilarului unde se află un mic nod muscular şi se
caută punctul central al fiecărui nod. În momentul în care a fost găsit, pacientul trebuie să
aibă o senzaţie apropiată de cea a durerii de dinţi.
7.Tratamentul zonelor nasului şi gurii
— Cu marginea externă a policelui se apasă pe şanţul de la marginea fiecărei narine.
— Se apasă, începând de la marginile externe ale gurii, în lungul “liniei surâsului”, dirijând
presiunea sub osul zigomatic.
— Cu mâinile sub bărbie se apasă pe punctele din centrul şanţului mento-labial şi din centrul
şanţului nazo-labial (VG 26).

TRATAMENTUL MEMBRELOR SUPERIOARE

1. Presiunea palmei de-a lungul feţei interne a membrului superior:

— maseurul îngenunchează la nivelul şoldurilor pacientului, întinzând braţul acestuia în abducţie
de 90 cu mâna în supinaţie;
— mâna “mamă” se aşează pe muşchiul pectoral şi se exersează o presiune a palmei coborând
de-a lungul feţei interne a membrului superior de la umăr până la pumn.
2. Priza asupra braţului:
— pacientul duce braţul lângă corp cu mâna în pronaţie;
— având mâna “mamă” pe umăr cu cealaltă mână se apucă braţul la nivelul axilei şi se exercită
o presiune pe faţa lui externă cu extremitatea degetelor, începând de la umăr până la cot.
3. Presiunea descendentă a palmei de-a lungul antebraţului: se exercită o presiune directă coborând
în lungul antebraţului de la cot până la pumn.
4. Tracţiuni asupra degetelor:
— executantul se aşează pe călcâie şi apucă mâna primitorului de articulaţia pumnului cu o
mână.
— cu cealaltă face tracţiuni şi scuturări ale degetelor, ţinându-le de părţile laterale, interne şi
externe.
5.Presiuni asupra lui Ho-Kou (Marele Eliminator, IG 4): se apasă pe punctul de la mijlocul spaţiului
dintre police şi index.
6. Scuturări ale mebrului superior: se ţine ferm mâna pacientului cu amândouă mâinile şi se execută
înclinarea înapoi a trunchiului pentru a trage uşor braţul executându-se scuturări rapide, dar nu prea
puternice.

HARA

— Sediul tuturor energiilor, Hara este o zonă extrem de sensibilă. Presiunea exercitată trebuie să
fie mai mult uşoară şi gradată decât profundă.
— Se lucrează tot timpul în sensul acelor de ceasornic.
— Poziţia maseurului pentru lucrul asupra harei este aşezat lângă pacient, şold lângă şold.
1.Hara inferioară
— Utilizând marginea externă a mâinii se trece pe lângă osul iliac pentru a se lucra pe intestinul
gros.
— Punând trei degete pe abdomen, se apasă la intervale de 2 cm, efectuând o mişcare în sensul
acelor de ceasornic în exteriorul potcoavei vezicii urinare, pentru a trata zona vezicii urinare.
Se face acelaşi lucru în interiorul potcoavei, graniţa în semicerc a muşchilor centrului
abdomenului, apăsând mai îndelung asupra punctului liniei mediane. În acest mod se vor trata
şi zona rinichilor şi a ombilicului (Tan-Den).
2.Hara superioară
— Se apasă uşor, dar profund, cu toată lungimea policelui, sub partea stângă a cutiei toracice,
deplasarea făcându-se de sus în jos. Palma şi degetele trebuie să rămână destinse şi în contact
permanent cu rebordul costal.
— Se face acelaşi lucru pe partea dreaptă, terminând cu aceeaşi presiune asupra coastelor.
— Se apasă cu vârful degetelor sub partea inferioară a cutiei toracice. Este zona plămânilor.
 — Se apasă uşor, cu ajutorul unui deget, asupra sternului, apoi se aşează trei degete pe plexul
solar şi la jumătatea drumului între plex şi ombilic. Se trece apoi la zona ombilicului.
3.Apăsarea în val a Harei:
— ⇒ se îngenunchează în dreptul Harei partenerului;
— ⇒ se aşează o mână peste cealaltă şi se leagănă Hara efectuând o mişcare asemănătoare cu
mişcarea ondulatorie a valurilor;
— ⇒ se împinge cu podul palmei şi se trage către sine cu vârful degetelor, într-o mişcare
continuă.

TRATAMENTUL FEŢEI ANTERIOARE ŞI INTERNE A MEMBRULUI INFERIOR

1. Presiunea pumnului pe faţa internă a coapsei:

— se flectează membrul inferior, punând piciorul pe genunchiul opus;
— se utilizează palma sau “muşcătura dragonului”, coborând de-a lungul feţei interne a coapsei
şi exersând presiune asupra muşchiului central.
2. Presiunea descendentă a podului palmei de-a lungul marginii interne a tibiei:
— se continuă coborârea de-a lungul membrului inferior;
— se răsuceşte mâna în supinaţie, pentru a apăsa uşor în spaţiul situat superior faţă de tibie;
— se întinde apoi membrul inferior.
3. Presiunea palmei pe faţa anterioară a coapsei:
— se apasă de fiecare parte a muşchiului anterior şi coapsei, cu fermitate;
— în continuare se tratează meridianele stomacului şi ale splinei, pe faţa anterioară a gambei
(punctul S36 este atât de important, încât numai de data aceasta mâna “mamă” poate părăsi
Hara pentru a se aşeza pe S36).
4. Mobilizarea rotulei:
— se continuă cu acelaşi membru inferior;
— se utilizează o mână pentru a-l susţine la nivelul genunchiului şi cealaltă pentru a susţine ferm
rotula şi pentru a face să se mişte de
2-3 ori în fiecare direcţie.
5. Presiunea pe punctul S36:
— cu policele se apasă profund, iar pacientul va simţi o senzaţie puternică de durere, care va
parcurge meridianul până la gleznă;
— odată focalizat punctul S36, mâna “mamă” va coborî, menţinând policele în acest punct.
6. Presiunea descendentă de-a lungul marginii externe a tibiei:
— se păstrează policele mâinii “mamă” pe punctul S36;
— se utilizează celălalt police pentru a exercita o presiune descendentă de-a lungul marginii
externe a tibiei;
— Se reîncepe procedeul de mai sus pentru celălalt membru inferior
7. Flexia plantară a piciorului (extensie):
— se ia poziţia de “start”;
— se ridică piciorul posterior de pe sol, ţinându-l ferm;
— maseurul se va înclina înainte, pentru a întinde piciorul.
8. Flexia dorsală a piciorului (flexie):
— din aceeaşi poziţie executantul trage piciorul posterior către el;
— executantul se înclină înapoi;
Se reiau aceste două mişcări.

EFECTELE MASAJULUI IN FUNCTIE DE ZONA

Faţa posterioară a corpului

Spatele - de fiecare parte a coloanei vertebrale: echilibrează toate funcţiile interne.
Bazinul - pe feţele laterale ale feselor (se presează cu podul palmei):
□ decontractează bazinul,
□ deblochează Ki-ul şi-l dirijează spre membrele inferioare,
□ înlătură durerile de ciclu menstrual;
— găurile sacrale: decongestionează bazinul;
— centrul liniei fesiere:destinde musculatura centurii pelviene şi a regiunii lombo sacrale.
Membrele inferioare - faţa posterioară a genunchiului (susţinându-se genunchiul, se apasă puternic
cele două police): înlătură sciatalgia.
Gleznele - pe marginile interne şi externe ale călcâiului în acelaşi timp:
□ stimulează funcţiile elementului Apa,
□ înlătură durerile lombo-sacrate.
Faţa anterioară a corpului
1. .Picioarele
— la 4 cm deasupra punctului unde se întâlnesc degetul mare şi cu degetul al doilea de la picior:
armonizează energia ficatului;
— centrul feţei interne a călcâiului: stimulează funcţia rinichilor.
2. Umerii
— la 3 cm deasupra umărului, pe marginea claviculei: stimulează funcţia rinichilor.
3. Membrele superioare
— Ho-Kou (“Marele Eliminator”, IG4):
□ înlătură durerile reumatice,
□ înlătură durerile de cap,
□ înlătură durerile de dinţi;
— mijlocul palmei: relaxează psihic şi emoţional;
— faţa externă a cotului la nivelul articulaţiei:
□ tonifică Intestinul Gros,
□ înlătură durerile braţului şi ale umărului.
4.Hara
— la 7 cm de fiecare parte a ombilicului, exercitându-se presiuni în direcţia acestuia: stimulează
intestinele şi relaxează stomacul.
5.Coapsele şi gambele
— Stomac 36: controlează energia vitală generală şi starea de sănătate;
— se urcă cu 4 degete de la gleznă spre tibie: calmează şi înlătură durerile de ciclu menstrual.
 YUMEIHO

Scurt istoric
Tehnicile si procedeele speciale de masaj precum si celelalte aplicatii terapeutice manuale
incluse in practica Yumeiho deriva din elemente ale medicinei traditionale Chineze si Japoneze,
cum ar fi practica ancestrala Zheng Ti Fa, (aplicatii terapeutice manuale practicate in cadrul
cunoscutei manastiri SHAOLIN). Parte din aceste metode terapeutice au fost aduse in Japonia in
anul 1948 de catre maestrul japonez SHUICHI OHNO HIDEGATSU.
Dl. dr. MASAYUKI SAIONJI, elev al maestrului OHNO, a studiat peste 20 de ani diverse
practici terapeutice traditionale extrem orientale. In consecinta sistematizarii si perfectionarii
acestora a conceput terapia YUMEIHO
Maestrul dr. Saionji Masayuki este considerat fondatorul terapiei Yumeiho.
Terapia YUMEIHO este raspandita la nivel mondial prin intermediul Institutului Internatianl
de Medicina Preventiva din Tokyo – Japonia.
Terapia YUMEIHO se practica in peste 30 de tari, in cadrul a diverse centre medicale,
cabinete private, clinici, centre de recuperare medicala sau institutii de cercetare medicala in care
experienta clinica si investigatiile efectuate prin metode stiintifice au dovedit complexitatea si
multitudinea efectelor benefice ale terapiei.
Terapia Yumeiho
YUMEIHO este o metoda terapeutica bazata pe actiuni manuale efectuate asupra intregului
corp uman in vederea pastrarii sau ameliorarii starii de sanatate; cuprinde circa 100 de manevre
care se efectueaza asupra intregului corp al pacientului.
Este cunoscuta si sub denumirea de “Metoda de îndreptare a coxalelor, masaj si
presopunctura” sau “Masaj special Oriental Saionji”, insa denumirea originala este Terapia
YUMEIHO.
Tearapia YUMEIHO consta in aplicarea metodica a unui ansamblu complex de procedee
manuale si exercitii fizice in scopul restabilirii echilibrului functional al organismului uman,
astfel fiind eliminate sau ameliorate o gama variata de tulburari care pot genera atat imbolnaviri
acute cat si suferinte cronice.
Desi este o metoda conceputa pentru a fi aplicata preponderent in scop preventiv se numeste
totusi terapie Yumeiho deoarece telul principal al acesteia este tratarea sau diminuarea cauzelor
tulburarilor functionale care, in timp, pot genera suferinte cronice. De asemenea Terapia
Yumeiho poate fi aplicata si in scopul prevenirii sau incetinirii evolutiei suferintelor deja
prezente.
Procedeele terapeutice manuale, aplicate in scop profilactic sau corectiv in cadrul terapiei
Yumeiho, constau in: tehnici de manipulare osteo-articulare si gimnastica mio-articulara pasiva;
procedee de puncto-terapie (in principiu similare celor utilizate in presopunctura si
reflexoterapie); tehnici si procedee speciale de masaj; elemente de stretching; metode de corectare
respectiv echilibrare a posturii, ale mersului si staticii; exercitii de optimizare a biomecanicii
aparatului locomotor, etc.

Indicatii terapeutice
A intocmi un grupaj de indicatii medicale adresate masajului, manipularilor osteoarticulare,
punctoterapiei, gimnasticii, respectiv a tuturor tehnicilor si procedeelor incluse in terapia
Yumeiho (si a metodelor terapeutice similare) – cum se obisnuieste in alte domenii ale
fizioterapiei – este o tentativa si o misiune aparent facila, dar totodata dificila si, paradoxal,
inutila si absurda. De ce ? Pentru ca indicatiile acestor aplicatii terapeutice sunt nenumarate.
Chiar daca dorim sa incercam o clasificare a acestora, riscam sa ne expunem criticii, datorita
hazardului si omisiunilor. Prezentam o expunere aproximativa a acestor indicatii, cu scopul de a
reduce la minimum ignorarea sau necunoasterea lor.
Tulburari de statica si dinamica ale aparatului locomotor cum ar fi: asimetrii de bazin, cifoze,
scolioze, hiperlordoze si combinatii si complicatii ale acestora (cifoscolioze, etc.); distributia
necorespunzatoare a greutatii corpului la nivelul bazinului respectiv la nivelul membrelor
inferioare (prevenirea patologiei induse de aceste tulburari sau ameliorarea patologiei prezente);
rigiditate musculo-articulara, laxitate ligamentara; tulburari de mers, echilibru, statica, datorate
cauzelor mai sus mentionate si a complicatiilor induse, etc.
Nevralgii si neuromialgii, indiferent de localizarea, substratul anatomo-functional si cauza
acestora (cu exceptia cauzelor care se constituie in contraindicatii, vezi hernia de disc lombara cu
sciatica): reumatismale, neurologice, post-traumatice, psihogene, afectiuni articulare, miozite,
miofascite, miogeloze, celulite, nevrite si polinevrite, retractii musculo-tendinoase, contracturi
musculare, hipotrofii si atrofii musculare de diferite cauze (centrale si periferice, neurologice si
post-traumatice, postinflamatorii si postinfectioase etc).
Afectiuni si suferinte ale aparatului cardiovascular, periferice si centrale: staze venoase si
limfatice, cu edeme circulatorii periferice, ischemii vasculare periferice in stadii functionale,
incipiente, hipertensiuni arteriale in stadii functionale;
Tulburari gastro-intestinale cum ar fi: tulburari functionale ale tranzitului intestinal de origine
vegetativa, constitutionala sau ca urmare a dietei necorespunzatoare (tranzit intestinal diminuat,
constipatia, diareea fara cauze infectioase). Diskinezii biliare, staza pilorica (cauzata de stress),
etc.
Afectari psihogene de diferite etiologii: multiple forme de nevroza astenica, spasmofilii,
tetanii cronice, distonii neurovegetative;
Afectiuni dismetabolice: obezitate, diabet, guta;
Afectiuni din sfera ginecologica: hipotrofii si dezaxari ale uterului, ptoze, aderente, inflamatii
cronice etc.
Pregatirea gravidei pentru nastere;
 Pediatrie: anemii diverse, rahitism, sindroame hipoanabolice de diferite cauze;
Geriatrie: tratament de intretinere si stimulare a musculaturii scheletice, a articulatiilor si a
metabolismului diminuat, etc. Dupa explorari paraclinice permisive (biologice, laborator etc.).
Stresul. Tulburari induse de stres cum ar fi: insomnii, anxietate, agitatie, tensiuni musculare
dureroase, oboseala cronica psihica si fizica, tulburari neurovegetative diverse, etc. Prevenirea
aparitiei stresului sau a instalarii tulburarilor induse de stres. Incapacitatea persoanei de a se
relaxa.
Diminuarea sau chiar eliminarea efectelor nocive induse de sedentarism;
Pregatirea sportivului pentru performanta; Recuperarea capacitatii de miscare si efort la
sportivi.
Recuperarea pacientilor care au suferit imobilizari prelungite;
Ameliorarea, corectarea si cresterea ventilatiei pulmonare. in cazurile in care se diminueaza
capacitatea ventilatorie prin rigidizarea cutiei toracice (contracturi musculare, artroze vertebrale
toracale, etc.), sau printr-o respiratie incorecta (insuficienta).
Bineinteles ca pe langa indicatiile mai sus mentionate, mai mult sau mai putin precise, sunt
numeroase alte cazuri in care aplicarea terapiei Yumeiho poate fi benefica in cazul fiecarei
indicatii, pot sa apara particularitati specifice fiecarui caz in parte, care sa determine
contraindicarea aplicarii terapiei sau a anumitor tehnici si procedee incluse in aceasta. Spre
exemplu: nevralgia sciatica este una din indicatiile aplicarii terapiei Yumeiho, cu conditia sa nu
fie generata de o hernie de disc (in acest caz sunt interzise manipularile vertebrale). si chiar si in
acest caz pot fi intalnite situatii diferite, individualizate de la caz la caz. in consecinta, selectarea,
evaluarea si monitorizarea pacientilor este indispensabil a se efectua de catre medici specialisti.
In cazul persoanelor confirmate de catre medic ca fiind clinic sanatoase, aplicarea terapiei se
poate face integral, in siguranta. Abordarea se va face preponderent in plan profilactic. Adica se
vor corecta acele tulburari functionale care creaza disconfort sau care pe termen lung pot induce
stari patologice.

Efectele terapiei

1. produce caldura, invigorare si placere.

2. inlatura oboseala, da o senzatie de confort.
3. previne bolile grave.
4. creste imunitatea.
5. inalta corpul.
6. infrumuseteaza chipul.
7. face corpul mai elastic si invigoreaza miscarile.
8. imbunatateste functia sexuala.
9. armonizeaza functiile psihice.
 MASAJUL TERAPEUTIC
1. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE MUSCULARE

§ miopatii – definiţie denumire generică pentru orice boală musculară

o în aceste cazuri masajul este indicat pentru a preveni apariţia retracţiilor
musculare
o masajul se asociază cu tratamentul balneofizical (termoterapie) şi cu posturări
sistematice ale tuturor segmentelor a căror grupe musculare pot suferi retracţii
o se aplică precoce
o folosim procedee de întindere aplicate atât longitudinal cât şi transversal
§ miozite – definiţie inflamaţie a muşchiului striat
o în evoluţie pot produce retracţii cicatriciale
o masajul nu este indicat în faza inflamatorie
o după dispariţia fenomenelor inflamatorii se aplică masaj uşo asociat cu punerea
muşchiului în tensiune, în acest mod se asigură profilaxia deformaţiilor
§ crampe musculare – definiţie contracţie involuntară, dureroasă şi tranzitorie a unui
muşchi sau grup muscular
o datorate oboselii musculare (în special la sportivi) şi stazei venoase (varice,
sarcină) impun efectuarea unui masaj care să asigure drenajul sangvin
o datorate distoniilor musculare întâlnite în afecţiunile osteoarticulare şi
neurologice impun folosirea procedeelor de întindere şi de presiune locală
o masajul este indicat în cazul crampelor musculare datorită în special efectelor
sale circulatorii şi sedative, calmante

2. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE NEUROLOGICE

§ în afecţiunile sistemului nervos periferic:

o în această categorie intră patologia traumatică, inflamatorie, virală a cărei
evoluţie depinde de localizarea, de intensitatea şi de evoluţia tulburărilor
o acest tip de afecţiuni sunt însoţite sau urmate de tulburări trofice la nivelul
ţesuturilor care sunt sub influenţa structurilor nervoase afectate
o o parte din aceste afecţiuni au remisiune spontană sau doar sub acţiunea
tratamentului medicamentos sau chirurgical
o procesul de reinervare consecutiv unei denervări parţiale sau totale este foarte
lent, iar pentru a se desfăşura în condiţii optime este necesară asigurarea
troficităţii ţesuturilor afectate
o masajul se asociază cu fizioterapia şi mobilizarea articulară
o masajul nu are efect asupra afecţiunii neurologice ci asupra tulburărilor trofice,
senzitive şi motorii consecutive acesteia
o obiectivele masajului sunt:
• profilaxia tulburărilor trofice cutanate şi musculare, asigurând
vasomotricitatea superficială şi profundă
• întreţinerea elasticităţii structurilor musculo-articulare supuse
inactivităţii
o se folosesc tehnicile cu efecte calmante, sedative la care se poate adăuga
frământatul lent şi profund
o în cazul hiperesteziilor aplicăm manevrele corespunzătoare dar cu intensitate
redusă iar dacă nu este posibilă efectuarea acestor manevre se renunţă momentan
la masaj. Definiţie hiperestezie – sensibilitate exagerată a unui organ de simţ.
o în tulburările motorii de tipul paraliziilor, parezelor sau diskineziilor
masajul are rol de întreţinere a musculaturii, asigurând stimulări proprioceptive
care favorizează apariţia contracţiei voluntare
o în caz de paraplegie sau tetraplegie se impune masajul zonelor de sprijin –
frământat profund – pentru prevenirea escarelor
o în situaţiile în care apar edeme se pot folosi tehnicile de drenj limfatic
o definiţii:
 § paralizie – diminuarea sau dispariţia funcţiei motorii musculare
§ pareză – deficit motor al ambelor membre inferioare într-un grad mai
mic decât acela produs de paraplegie, având de obicei aceleaşi cauze
§ paraplegie – paralizia ambelor membre inferioare
§ tetraplegie – paralizia mai mult sau mai puţin completă a celor 4
membre
§ tetrapareză – diminuarea forţei musculare în cele 4 membre
§ în afecţiunile sistemului nervos central
o în aceste afecţiuni masajul se adresează tulburărilor trofice şi musculare care apar
şi nu afecţiunii propriu-zise
o în stările de comă - masajul:
• previne apariţia escarelor
• asociat cu mobilizările articulare, cu contracţiile izometrice şi cu
posturile previne instalarea retracţiilor musculare
o în paraliziile flasce – datorită pierderii motricităţii voluntare şi a sensibilităţii
masajul este indicat de asemenea pentru prevenirea apariţiei escarelor şi a
retracţiilor musculare. În cazul în care starea de flascitate este:
• trecătoare masajul menţine troficitatea ţesuturilor până la
trecerea în faza spastică
• definitivă (ex. paraplegia prin secţiune medulară) masajul este
înlocuit cu respectarea unor reguli speciale de igienă a
pacientului
o în hipertoniile centrale pot fi:
• hipertonie piramidală – situaţie în care masajul este
contraindicat, deoarece poate accentua această stare datorită
excitaţiilor cutanate şi musculare pe care le produce. Putem masa
grupele musculare antagoniste celor hipertone pentru tonicizare
• hipertonie extrapiramidală – putem utiliza presiunile locale
puternice cu efecte sedative şi care reduc gradul de spasticitate
§ exemple de afecţiuni neurologice în care se aplică masajul
o în infirmitatea motorie de origine cerebrală (IMOC) – în literatura de
specialitate date sunt contradictorii în sensul că unii autori contraindică masajul
deoarece cotribuie la creşterea spasticităţii, iar alţii recomandă aplicarea
masajului datorită efectelor sale reflexe, circulatorii şi trofice
o în hemiplegie:
• se indică masaj tonifiant în faza flască
• masajul este contraindicat în faza spastică, unii autorii
recomandându-l doarpe musculatura antagonistă celei aflată în
spasticitate
o în tetraplegie şi paraplegie
• masaj trofic pe punctele de sprijin pentru prevenirea şi
combaterea escarelor
• în paraplegie se indică masaj abdominal pentru prevenirea
paraliziei intestinale
o sindrom de neuron motor periferic
o poliomielită
• masajul este contraindicat în faza acută
• în faza de recuperare se indică masajul membrelor afectate
asociat cu masaj general şi aplicaţii locale de căldură pentru
stimularea circulaţiei şi pentru păstrarea tonusului muscular
• în faza sechelară se recomandă masaj de stimulare a circulaţiei
o boala Parkinson (paralizia agitantă)
• se indică masaj general folosind în special netezire profundă,
presiuni pe punctele dureroase
o miopatii
 • apar tulburări ale circulaţiei la nivel muscular motiv pentru care
este indicat masajul general datorită efectelor de stimulare a
circulaţiei şi implicit a nutriţiei ţesuturilor afectate (muşchi)

3. APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN AFECŢIUNILE REUMATICE

§ Regiunea cervicală
o cervicalgiile determinate de modificările artrozice
• în cazul existenţei unei contracturi în regiunea cervicală se
începe masajul în partea inferioară a regiunii şi apoi se extinde
pe întreaga regiune
• se recomandă 6-8 şedinţe de masaj cu o durată de 30 minute
efectuate de 3 ori pe săptămână
o cervicalgiile posturale
• se întâlnesc mai frecvent la femei
• imaginea radiologică este normală
• la examenul fizic se constată o mobilitate pasivă exagerată
(laxitate)
• se recomandă reeducare funcţională asociată cu masaj
• procedeele de masaj ce pot fi aplicate sunt:
§ presiuni asociate cu neteziri (presiuni alunecate)
§ frământat
• se recomandă 10 şedinţe cu o durată de 20 minute
o cervicalgiile asociate cu spasmofilia
• în general în cazul spasmofiliei şi tetaniei confirmate pacienţii nu
suportă masajul (datorită durerii cervicale care ocupă un loc
important în tabloul clinic) motiv pentru care iniţial testăm
reactivitatea pacientului la manevrele de masaj. În cazul în care
suportă masajul se aplică:
§ presiuni locale uşoare
§ frământat profund şi lent
• pe tot parcursul masajului kinetoterapeutul trebuie să urmărească
permanent modul în care respiră pacientul pentru că o simplă
hiperpnee emoţională poate declanşa o criză
o cervicalgiile acute – nevralgiile cervicobrahiale
• tratamentul poate fi aplicat doar la ieşirea din faza de repaus
absolut, când încă prezintă un grad de hiperestezie
• este necesară folosirea posturărilor şi mobilizărilor indolore
• masajul poate fi aplicat doar în poziţie nedureroasă
• masajul poate fi asociat cu tracţiuni uşoare în ax (efectuate cu
prudenţă) şi cu contracţii izometrice indolore ale musculaturii
locale
• recomandări 8-15 şedinţe cu odurată de 15 minute
§ Regiunea dorsală
o Dorsalgiile cronice
§ asociate cu procese artrozice
o la examenul fizic se constată prezenţa infiltratelor şi a
contracturilor care difuzează spre regiunea cervicală sau
lombară
o se aplică procedeele clasice de masaj
o numărul şedinţelor variază în funcţie de gravitate
o durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute
§ asociate spondilitei şi distrofiei rahidiene de creştere
o intensitatea contracturilor este mai mare decât în cazul
leziunilor artrozice
 o se are în vedere poziţionarea pacientului în funcţie de
deformările existente şi de asigurarea unui confort
maxim pe tot parcursul şedinţei de masaj
o se recomandă alternarea masajului cu reeducarea
funcţională
o la final masaj de relaxare
§ asociate cu cifoze – constituie o indicaţie pentru masajul clasic
§ la pacienţii astenici
o aceşti subiecţi prezintă un grad de impotenţă funcţională
datorită existenţei unor leziuni structurale la nivelul
coloanei dorsale
o se recomandă aplicarea unui masaj de stimulare la
nivelul regiunii afectate acţionând în principal asupra
musculaturii paravertebrale
o recomandări 10-15 şedinţe de masaj cu o durată de 30-40
minute
§ de suprasolocitare
o se întâlnesc la sportivi şi la persoane la care profesia este
factorul determinant
o la examenul fizic se constată
§ contracturi intense prezente pe zone întinse
§ durere difuză
§ preznţa infiltratelor
o se aplică masaj uşor, relaxant, pe o suprafaţă cât mai
mare
o se folosesc presiunile locale profunde efectuate cu
antebraţele pentru a avea o suprafaţă cât mai mare de
contact
o se recomandă suprimarea temoporară sau definitivă a
factorului cauzal
o Dorsalgia acută
§ nu necesită repaus
§ se identifică factorul declanşator al durerii (extensia, înclinarea laterală,
inspiraţia, expiraţia)
§ kinetoterapeutul poziţionează pacientul în poziţie opusă celei care
provoacă durere
§ masajul se începe la distanţă de punctul cel mai dureros şi se va apropia
treptat de acesta
§ se aplică presiuni locale, presiuni alunecate profunde, frământat uşor
§ în unele cazuri poate apare o senzaţie de calmare bruscă a durerii însoţită
sau nu de un cracment articular perceptibil, care face inutilă continuarea
masajului dacă au fost înlăturate contracturile reflexe
§ Regiunea lombară
o lombalgiile cauzate de artroza lombară
• se recomandă aplicarea procedeelor clasice de masaj cu
intensitate moderată şi mare
• pentru .ligamentele iliolombare şi articulaţiile sacroiliace se
recomandă masajul transversal profund
• pentru ligamentele inter- şi supraspinoase folosim o tehnică
specială de fricţiune „în cleşte” = între police şi index
• masajul trebuie alternat cu contracţii izometrice şi mobilizări
active
• se recomandă 15 şedinţe cu durată de 20 minute
o lombalgiile cauzate de deformaţii şi anomalii structurale
• datorită deformărilor se alege poziţia în care pacientul se simte
cel mai confortabil
 • se indică masaj transversal profund în alternanţă cu procedee
decontracturante
• durata tratamentului este stabilită de kinetoterapeut în funcţie de
particularităţile individuale ale bolii şi bolnavului
o lombalgii posturale fără anomalii morfologice
• examinarea pacientului indică:
§ imaginea radiologică normală
§ mobilitate segmentară normală sau peste normal
§ starea musculaturii în general afectată
• se indică masaj de stimulare, masaj transversal profund, tehnicile
Rabe şi Terrier
o lombalgii asociate cu spasmofilia
• se urmăreşte obţinerea unei relaxări musculare locale şi generale
care reprezintă modul cel mai eficient de combatere a durerii
o lombosciatica
• masajul se poate aplica în faza acută dar cu prudenţă deoarece
există pericolul recidivei
• poziţionarea este în decubit ventral cu sau fără pernă sub
regiunea abdominopelvină (pentru delordozare) sau în decubit
lateral
• în cazul în care pacientul nu suportă încă masajul în regiunea
lombară acesta va fi aplicat la distanţă – pe regiunea cervicală şi
dorsală
• profunzimea manevrelor va creşte gradat
• se indică masajul membrului inferior pe faţa sa posterioară prin
aplicarea de presiuni statice şi alunecate, frământat şi ridicări
musculare
• se propune un tratament de 15 şedinţe cu o durată de 20 minute
şi în funcţie de evoluţie se recomandă tratamentul ulterior
§ Regiunea umărului
o artrozele sternoclaviculare şi acromioclaviculare
• se aplică masajul transversal profund la care trebuie să dozăm
fricţiunea în aşa fel încât să nu depăşească pragul toleranţei la
durere al pacientului
• poziţia pacientului este decubit sau aşezat
• durata şedinţei este de 10 minute, timp de 3-4 săptămâni în
funcţie de ameliorarea simptomatologiei şi de normalizarea
funcţională

o tendinitele şi tendinozele
• se recomandă masaj transversal profund – fricţiune cu un singur
deget sau index întărit de medius
• poziţia pacientului:
§ aşezat cu membrul superior în extensie şi rotaţie
internă pentru supraspinoşi
§ aşezat cu membrul superior în flexie şi rotaţie
externă pentru subspinoşi
• se recomandă ca durata şedinţei să fie cuprinsă între 5-10 minute
sau 10-20 minute în funcţie de reactivitatea pacientului
• exemplu – în tendinita capului lung al bicepsului brahial se
recomandă fricţiunea cu vârful unui deget sau a două degete
efectuată transversal pe tendonul aflat în şanţul intertuberozitar.
Efectele pot fi:
§ sedative
 § sau de exacerbare a durerii (probabil datorită
unei reacţii inflamatorii la nivelul manşonului
sinovial ce înconjoară tendonul
§ în aceste cazuri se recomandă mai bine
efectuarea unei fricţiuni longitudinale pe culisa
bicipitală cu intensitate mică şi fricţiune
insistentă la nivelul nodulilor şi infiltratelor
percepute la nivelul pielii pe traiectul tendonului
o durerile musculare – la nivelul umărului necesită aplicarea masajului pe o
suprafaţă mai întinsă. Se foloseşte masajul clasic din care manevra fundamentală
este fricţiunea şi tehnici speciale de tipul metodei Wetterwald sau palpare-rulare
• în cazul durerii localizate la nivelul deltoidului se aplică masaj:
§ pe faţa externă a braţului
§ în partea superioară a trapezului
§ la nivelul cefei
• durerea din regiunea scapulară necesită masaj:
§ local
§ în partea mediană a spatelui
§ pe regiunea cefei
o algoneurodistrofia, sindromul umăr-mână – în această afecţiune aplicarea
masajului riscă să agraveze reacţia neurovegetativă. Evoluţia bolii este spre
apariţia redorii şi implicit spre instalarea sindromului de „umăr blocat”
• se recomandă:
§ cură marină
§ hidromasaj
§ afuziuni
§ mişcări active
• în stadiul retractil nedureros se aplică frământatul pe principalele
grupe musculare (în special deltoid) pentru a combate
amiotrofia. Masajul trebuie alternat cu contracţii şi întinderi ale
formaţiunilor retractate.
§ Articulaţia coxofemurală
o coxartroza
• poziţia pacientului este aleasă astfel încât să asigure un confort
maxim pacientului. Dacă există o uşoară flexie la nivelul
şoldului folosim poziţia de:
§ decubit ventral cu o pernă aşezată sub abdomen
la nivelul crestelor iliace
§ decubit lateral cu o pernă aşezată între genunchi
pentru limitarea adducţiei dureroase a şoldului
opus celui pe care se realizează sprijinul
• se folosesc presiuni profunde executate în ritm lent şi cu
intensitate dozată în funcţie de gradul de toleranţă al pacientului
– durata 12 minute (după acest interval musculatura contractată
se destinde)
• masajul este alternat cu tracţiuni în ax timp de 10-12 secunde,
acestea amplifică efectul sedativ. Tracţiunile pot fi efectuate doar
în cazul în care examenul radiologic nu a evidenţiat existenţa
unei decoaptări articulare
• hidromasaj
• durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute,
recomandarea fiind de 15 şedinţe cu repetarea lor la interval
minim de 6 luni
 TERAPIA MIOFASCIALĂ
(Myofascial release)

Este o forma de terapie a tesuturilor moi, ce include tehnici de masaj pentru intinderea fasciei si
pentru a degaja spatiile dintre fascie, tegument, muschi si oase. Aceste tehnici ajuta la eliminarea
durerii si la cresterea gradului de miscare a corpului. Fascia este manipulata direct sau indirect, ceea
ce permite fibrelor tisulare sa se reorganizeze intr-un mod mai flexibil si mai functional. Eliberarea
miofasciala poate fi considerata si tehnica generala de masaj, utilizata pentru a inlatura contracturile
fasciale.
Eliberarea miofasciala de obicei incepe cu un masaj usor, care are rolul de a incalzi si relaxa
musculature. In timpul masajului, terapeutul identifica zonele de tensiune, zone care necesita o atentie
marita, si la care se revine pentru a intinde fascia.
Uneori eliberarea miofasciala poate fi chiar intensa, mai ales in cazurile in care muschii sunt foarte
incordati si tensionati. Dupa sedinta, unii pacienti simt o usoara retinere si durere, care de obicei
dispare dupa cateva zile.
Eliberarea miofasciala se bazeaza pe principiul ca multi oameni au contracturi musculare care
cauzeaza blocarea lor . Pe langa acest fenomen, durerea se amplifica si datorita vatamarii musculare.
Are ca obictiv accesarea acestor zone de blocaj si tensiune, pentru a le detensiona, eliberand
muschii si permitandu-le sa se mobilizeze mai usor si mai efficient.
In timpul eliberarii miofasciale, pacientul poate fi manipulat din mai multe pozitii, in schimb
terapeutul poate intinde muschiul doar intr-un anumit mod, folosind cateva degete pentru a junge in
profunzimea acestuia.
Pentru un maxim de confort si eficienta, pacientul este sfatuit sa respire adanc, in timp ce terapeutul
efectueaza stretchingul.
Eliberarea miofasciala se recomanda la pacientii cu fibromialgii, dureri de spate, si alte
probleme de sanatate care privesc muschii. Din acest motiv, multi doctori recomanda aceasta metoda
impreuna cu alte forme de terapie pacientilor, pentru a le oferi mai multe optiuni. Efectuata regulat,
poate imbunatati postura, poate inlatura durerea musculara acumulata in diferite zone, si poate
imbunatati flexibilitatea.
Nu trebuie sa fie dureroasa, in cazul aparitiei durerii, terapeutul ar trebui sa lucreze intr-un mod
diferit asupra zonelor dureroase sau sa se mute in alta zona.
Traumatismele, stresul, inflamatiile, ranile si deficientele de postura pot cauza contracturi la
nivelul fasciei. Datorita faptului ca fascia e ca o retea care are legaturi stranse, atunci cand exista o
contractura la un anumit nivel, in timp se poate raspandi in alte regiuni ale corpului. Obiectivul
principal al metodei miofasciale este sa elibereze fascia sis a restabileasca sanatatea tisulara.
In literatura medicala termenul “miofascial”, a fost folosit pentru prima oara in 1940 de catre
Janet G. Travell, referindu-se la sindroamele musculosheletale si la punctele cheie. In 1976 Dr.
Travell a inceput sa foloseasca termenul de punct cheie miofascial, si in 1983 a publicat manualul :
“Disfunctia si durerea miofasciala: Manualul punctelor cheie”.
Aici, termenul de eliberare/degajare miofasciala, se refera la tehnicile de manipulare ale
tesuturilor moi. Exista doua scoli principale in ceea ce priveste eliberarea miofasciala metoda directa
si indirecta.
Metoda directa de eliberare miofasciala
Se refera la fascia contractata. Practicienii folosesc articulatiile
interfalangiene proximale si coatele, sau alte ustensile pentru a intinde usor fascia contractata
aplicand o forta de cateva kg. Aceasta metoda are ca obictiv, schimbari produse la nivelul structurilor
miofasciale cu ajutorul stretchingului, elongatiilor si mobilizarii tesuturilor aderente. Practicienii
incearca sa mobilizeze usor straturile fasciei pana se ajunge la nivelul tesuturilor profunde.
Robert Ward a mentionat ca metoda directa vine de la scoala de osteopatie din 1920 care la un
moment dat, a fost numita “ Fascial Twist”
Michael Stanborough a facut un rezumat al acestei tehnici directe si anume:
- manipularea unei anumite suprafete a corpului cu ajutorul articulatiilor interfalangiene
proximale sau a antebratelor;
- scufundare la nivelul tesuturilor moi;
- contact cu prmul strat contractat;
- se aplica o tensiune usoara;
- se angreneaza fascia radicand o bucata de tesut;
 - in final, se misca de-alungul suprafetei, in timp ce se pastreaza legatura cu straturile
profunde;
- se iasa cu usurinta din zona.
Metoda indirecta de eliberare miofasciala
Metoda indirecta implica o intindere usoara cu o presiune de doar cateva grame, ceea ce
permite fasciei sa se desire. In urma usoarei tractiuni ce se aplica la nivelul fasciei contractate, va
rezulta o crestere a temperaturii si a circulatiei sangelui in zona respective. Aceasta permite
organismului sa se echilibreze datorita abilitatii inerente de autocorectare, astfel se elimina durerea si
se restabileste performanta optima a corpului.
Metoda indirecta isi are originea in scoala osteopatica avandu-l ca fondator pe Andrew Taylor
Still, la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Conceptele si tehnicile acestei metode au fost in continuare dezvoltate de catre succesori.
Carol Menheim a rezumat principiile metodei de eliberare miofasciala:
- fascia acopera toate organele corpului, neputand fi separata de muschi;
- orice intindere musculara este o intindere miofasciala;
- intinderea miofasciala intr-o zona a corpului poate fi simtita si va afecta si alte zone;
- decontracturarea miofasciala poate afecta si alte organe prin eliberarea tensiunii la nivelul
intregului system fascial;
- tehnicile de eliberare miofasciala functioneaza chiar si fara intelegerea completa a
mecanismului.
Conform lui john Barnes, tehnica indirecta de eliberare miofasciala se prezinta astfel:
- contactul usor asupra fasciei cu mainile relaxate;
- intinderea usoara a fasciei pana la nivelul restrictiei;
- mentinerea unei presiuni usoare pentru a intinde zona restrictionata timp de 3-5 minute;
- inainte de eliberare/degajare, terapeutul va simti un puls terapeutic (o caldura);
- in timp ce zona se elibereaza, mana va simti o miscare si o catifelare a tesutului.
Autoeliberarea miofasciala ( Self Myofascial Release)
Desi nu este o metoda noua, a devenit din ce in ce mai folosita printe sportivi si nu numai.
Exercitii de autoeliberare miofasciala:
Pentru adductori:

- Din decubit ventral pe saltea;

- Extensia coapselor si plasarea unui sul de spuma sub acestea;
- atentie la nivelul complexului adductor care are originea la nivelul pelvisului, atunci cand
se ruleaza sulul pe saltea
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
Pentru tendonul popliteu:

- Plasati sulul de spuma sub genunchi ( cu sprijin pe palme), la nivelul tendoanelor poplitee.
Picioarele pot fi unul peste celalat in asa fel incat sulul sa fie doar sub un genunchi.
- se ruleaza de la nivelul genunchiului inspre sold in partea posterioara;
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
Pentru cvadriceps:

- din decubit ventral cu sulul sub cvadricepsi, sprijin pe antebrate;

- este important sa se mentina un control la nivelul abdominalilor si a glutealilor pentru a
preveni compensatia la nivelul coloanei lombare inferioare;
- se ruleaza sulul de la nivelul bazinului la nivelul genunchilor, punandu-se accent pe partea
laterala a coapsei;
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
Pentru tendonul iliotibial:

- din decubit lateral cu sulul de burette la nivelul soldului;

- M.I. de deasupra flectat se sprijina se saltea;
- MI de dedesubt este usor ridicat;
- mentineti capul in pozitie neutral;
 - se ruleaza in partea inferioara a articulatiei soldului pe partea laterala a coapsei pana la
nivelul genunchiului.
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
Pentru spatele superior:

- din decubit dorsal cu genunchii flectati, mainile la ceafa, sulul de burette la nivelul
omoplatilor;
- se ridica soldurile, se stabilizeaza capul intr-o pozitie neutral si se ruleaza sulul pana la
nivelul spatelui mijlociu;
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
 MASAJUL CHINEZESC CLASIC
Sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii

Este deosebit prin faptul că este natural, preventiv, caută rădăcinile problemelor, este holistic
şi se bazează pe încrederea de sine.
- Legea sănătăţii este legea naturii. Alimentele sunt considerate o sursă de hrănire şi de leacuri
eficiente.
- Tratamentul cel mai bun este prevenirea.
- Sistemul chinez de sănătate vizează înlăturarea cauzelor care stau la baza bolilor nu a
simptomelor.
- Sistemul holistic tratează întreaga persoană nu porţiuni izolate ale trupului. Omul este o trinitate
a spiritului, minţii şi trupului.
- Vindecarea vine dinăuntru. Trupul omenesc este o maşinărie care se întreţine, se repară şi se
vindecă singură, câtă vreme ştim cum să acumulăm, să păstrăm şi să controlăm qi-ul lui.

PRINCIPALELE PROCEDEE DE MASAJ

1.JO-FA Frământarea circulară

Acest procedeu se execută cu pulpa degetului mare sau mijlociu sau cu podul palmei şi constă
în mişcări circulare, de rotaţie progresivă pe spate şi pe membre.Astfel se stimulează grupări de
puncte reflexogene. Mişcările se efectuează pe spate de sus în jos, simetric, pe direcţia meridianului
vezicii urinare, iar pe membre în direcţie distală. Mişcările iniţiale reprezintă rotaţii uşoare,
intensificate pe măsură ce se repetă procedeul, transformându-se într-o frământare superficială, de
intensitate moderată.
Trăsătura definitorie a acestui procedeu constă în caracterul de impuls al manevrelor, cu
orientare vectorială, fără desprinderea mâinii de pielea pacientului. Acest procedeu se execută de 10-
20 de ori cu o frecvenţă de 60-90 de mişcări pe minut.Pacientul trebuie să aibe senzaţia de căldură,
relaxare, confort.
Efectele procedeului sunt: ameliorarea stării generale, a circulaţiei sanguine şi limfatice,
relaxarea musculaturii, calmarea mialgiilor şi diminuarea tumefierii ţesuturilor.

2. NA–FA Frământarea cu prindere, ciupirea

Procedeul constă în frământarea energică a masivului muscular şi a stratului adipos
subcutanat. Porţiunea masată este apucată şi ridicată uşor deasupra bazei osoase şi a straturilor
musculare mai profunde. În timpul acestei manevre degetul mare este opus celorlalte. Procedeul poate
fi executat şi sub formă de ciupire, dacă se masează un strat muscular mai puţin reliefat, dar se
efectuează la fel de uşor, fără a se atinge pragul dureros.
Manevrele se execută cu intensitate moderată, de câte 2-3 ori şi numai pe porţiuni ale
corpului pregătite în prealabil. Direcţia este de sus în jos, distal. Caracteristica acestui procedeu este
mişcarea progresivă a mâinilor, energică dar în acelaşi timp blândă, fără a se desprinde de porţiunea
masată. Pacientul are senzaţia de moleşeală şi de căldură. Efectele sunt de calmare a spasmului
muscular, relaxarea musculaturii, normalizarea circulaţiei sanguine.
3. IAA-FA Rotaţie cu apăsare
Manevra se execută cu palma uţor îndoită din articulaţiile metacarpo-falangiene, relaxată şi
elastică. Suprafaţa masată se atinge cu podul palmei, cu falangele distale ale degetelor şi cu toată
suprafaţa liberă a policelui.În felul acesta sub palmă se formează un spaţiu în care este concentrată
energia. Zonele pe care se aplică acest procedeu sunt spatele şi membrele.
Mâna maseurului se deplasează pe suprafaţa masată de sus în jos şi distal, fără a se desprinde
de piele.
În timpul masajului coloanei vertebrale mâna este dispusă perpendicular pe aceasta. Fiecare
mişcare este însoţită de o creştere a presiunii.
Efecte: relaxarea musculară şi atenuarea senzaţiei de durere.

4.TUI-FA Frecţia liniară, alunecarea

Manevra se execută cu podul palmei sau cu pulpa degetului mare, sub forma unei neteziri sau
frecţii superficiale simetrice.
Degetele maseurului alunecă spre piept sau spre spate în timpul masaului spaţiilor intercostale
şi al masajului paravertebral.
Pt maseur este mai comod să stea la capul pacientului.
Manevra se execută blând, dar repede, fără ca maseurul să desprindă mâna când revine la
poziţia de plecare.
Aceeaşi zonă se masează de 3-5 ori.
Intensitate execuţiei creşte uşor, până atinge o valoare medie.
Frecţia liniară poate preceda diferite tipuri de frământare şi poate încheia şedinţa de masaj.
În acest timp pacientul are senzaţia de încălzire a pielii şi a stratului celular subcutanat şi
senzaţia de relaxare musculară.
5. CUEN-FA Netezire liniară, tăvălirea
Procedeul se execută cu suprafaţa cubitală a mâinii relaxate, cu degetele semiîndoite.
Mişcările alunecate uşoare, se efectuează din articulaţia radiocarpiană, alternând faţa palmară
cu cea dorsală a mâinii.
În interiorul palmei, datorită degetelor unite şi semiîndoite se formează un spaţiu care
concentrează energia.
Falangele proximale ale degetelor 3-5 efectuează o mişcare de alunecare atunci când se
întoarce mâna pe faţa palmară, apăsând pe degetul mic.
Zonele pe care se aplică acest procedeu sunt muşchii superficiali ai spatelui şi membrelor, în
direcţia de sus în jos, distal.
Numărul manevrelor este de 3-5.
Ritmul optim de efectuare este de 80 de mişcări ale mâinii pe minut
Efectul: înlăturarea oboselii, a mialgiilor şi spasmelor musculare.

6. ŢZI-FA Percuţia cu palma

Se efectuează cu muchia palmei ambelor mâini simultan.
Degetele sunt întinse, unite şi uşor încordate.
Manevra se execută pe direcţia circulaţiei energiei în meridianele iang.
Percuţiile se execută uşor dar într-un ritm destul de rapid , 120 -180 pe minut.
Aceaşi zonă se masează de 3-5 ori.
Pacientil are senzaţia de vibraţii.
Acest procedeu permite optimizarea circulaţiei sanguine în ţesuturi, accelerarea proceselor
metabolice, relaxarea musculaturii înlăturarea senzaţiei de oboseală.

7. COU-FA Percuţia cu pumnul

Manevra se execută cu pumnul gol: mâna relaxată, cu degetele îndoite, fără a fi încordate, ca
şi cum ai ţine un ou de găină.
În spaţiul astfel format se concentrează energia.
Masajul se efectuează mişcând mâna din articulaţia radiocarpiană de sus în jos, de câte 3-5
ori.
Forţa cu care se acţionează este moderată.
Ritmul rapid de 60-100 bătăi pe minut.
8.FEN-ŢZIN-FA Frământarea cu vibraţie
Manevra se execută cu policele sau indexul în zona de masaj sau a punctului trigger.
În timpul apăsării, ţesuturile se deplasează pe direcţia fibrelor musculare, apoi revin la poziţia
iniţială.
Se efectuează o presiune vibratorie de intensitate moderată.
Începutul şi sfârşitul frământării se efectuează lin.
Procedeul se execută de 8-10 ori.
Drept criteriu de eficacitate se consideră atingerea pragului dureros, senzaţia de vibraţie şi
durere după încetarea intervenţiei

9.DIAN-SIUE-FA Frământarea cu apăsare

Se efectuează o presiune intermitentă asupra punctului cu policele, indexul sau mediusul, fără
a deplasa pielea.
Dacă se foloseşte policele, acesta trebuie îndoit aproape în unghi drept.
Este interzisă efectuarea manevrei cu vârful unghiei.
După atingerea pragului dureros apăsarea se mai prelungeşte 10-12 secunde.
Zona punctului se stimulează de 3-7 ori.
Caracteristică pt acest procedeu este poziţia verticală a degetelor 2 şi 3 în raport cu suprafaţa
de contact.

10.TAN-ŢZIN-FA Ciupirea cu alunecare

Această manevră se efectuează cu policele şi degetele 2,3 şi 4 strâns unite.
Acestea apucă muşchiul apăsându-l cu intensitate moderată, după care îl lasă să alunece.
Se aplică în zona muşchiului trapez, a marginii laterale a muşchilor pectorali şi pe membre.
Se prinde cu degetele masivul muscular şi se ridică de un capăt ca şi cum s-ar desprinde de
straturile aflate dedesubt, după care se slăbeşte strânsoarea lăsând muşchiul să alunece printre degete.
 Manevra se execută cu intensitate moderată, de-5 ori.
Sunt posibile dureri.
Efectele urmărite sunt restabilirea conducţiei musculare, atenuarea durerilor şi a senzaţiei de
oboseală musculară.

11.ŢO-FA Frământarea superficială

Această manevră se execută cu toată suprafaţa palmei sau cu muchia indexului îndoit.
Se masează oasele carpiene şi antebraţul, regiunea gleznelor, genunchilor şi gambei.
Porţiunea masată a membrului se află între ambele mâini ale maseurului; acestea se
deplasează energic şi rapid în direcţii opuse.
Amplitudinea mişcărilor nu depăşeşte o lăţime de palmă.
Părţile laterale ale carpului se masează mai eficient cu indexul.
Manevra se efectuează cu intensitate moderată dar destul de energic, în direcţie distală, de
câte 2-4 ori în fiecare parte.
Procedeul are ca efect relaxarea musculară, înlăturarea oboselii.
Pacientul are senzaţia de vigoare şi prospeţime, simte căldură în membre, moleşeală, are
senzaţia de plutire.

12. BO-ŢZIN-FA Frământarea profundă

Procedeul se aplică în zona muşchilor paravertebrali şi se efectuează cu patru degete ale
mâinii încordate şi uşor arcuite.
Direcţia este de sus în jos şi de la coloana vertebrală spre exterior.
Masajul poate fi efectuat alternând mâinile sau cu ambele mâini simultan, cu intensitate
moderată.
Degetele frământă masa musculară cu mici rotaţii până când aceasta devine maleabilă
alunecând distal, fără a se desprinde de piele.
Coborând, degetele maseurului nu pierd contactul cu spatele pacientului, în momentul
schimbării locului încetează încordarea degetelor, pentru ca pe noua zonă de masaj, starea moale şi
elastică să fie înlocuită de o puternică încordare.
Procedeul se repetp de 3-5 ori pe aceeaşi linie.
Muşchii se relaxează, dispare starea iniţială de durere chinuitoare, precum şi contracturile
musculare existente anterior masajului.
13.CHJEN-DIN-FA Apăsarea , presiunea pe punct
Manevra se execută cu policele îndoit şi încordat sau cu degetul mijlociu, evitându-se
apăsarea cu unghia.
Pentru stimulare se alege un punct activ, degetul pătrunde în punct cu suficientă forţă, până la
atingerea pragului dureros.
După 1-3 secunde, se slăbeşte presiunea, pt ca aproape imediat să se repete apăsarea.
Apoi încordarea degetului trebuie să scadă, acesta iese din punct luând cu sine durerea.

14.CHJEN-CHAN-FA Presiunea pe punct cu vibraţie

Procedeul poate fi efectuat cu policele îndoit sau drept, cu indexul sau cu mediusul neîndoit.
Intrarea în punct se face rapid si elastic.
Stimularea se face fără schimbarea locului, cu o uşoară vibraţie, la limita pragului dureros,
crescând uşor intensitatea presiunii, apoi ieşirea din punct se face brusc, luând durerea odata cu
degetul.
Timpul stimulării 5-10 secunde.

PROCEDEE SPECIALE DE MASAJ CHINEZESC

1.CHJUA-FA Scărpinarea , zgârierea, apucarea capului

Maseurul stă în picioare, în faţa pacientului aşezat şi relaxat. Manevra se execută cu degetele
arcuite şi încordate ale ambelor mâini.
Capul se masează prin mişcări circulare dinspre zona temporală spre cea parietală şi în
continuare spre ceafă.
Mişcările sunt rapide, aspre dar nedureroase. Degetele nu pierd contactul cu pielea capului.
După fiecare mişcare circulară urmează momentul apucării. Mâinile maseurului sedeplasează pe
capul pacientului una spre cealaltă, în simetrie axială faţă de axa sagitală.
Durata procedeului este de câteva zeci de secunde şi depinde de reacţia pacientului.
Efectele sunt îmbunătăţirea şi normalizarea circulaţiei sanguine în zona capului, înlăturarea
oboselii, mai bună concentrare, etc.
2.CHJO-FACiugulirea , laba cu gheare
Procedeul este analog precedentului în ceea ce priveşte indicaţiile şi modul de efectuare a
manevrelor dar este aspru şi întrucâtva mai agresiv.
Mâinile maseurului au aceeaşi poziţie de apucare a unui glob imaginar, însă cu o treime mai
mic. Degetele sunt foarte încordate şi sugerează o labă cu gheare. Distanţa între vârfurile degetelor
este egală.
În timpul masajului este mai rapid, deci creşte frecvenţa momentelor de ciugulire, după
fiecare mişcare de rotaţie.
Este interzisă zgârierea dureroasă a pielii sau efectuarea masajului cu unghiile. Este foarte
important să nu se supradozeze intervenţia, pacientul trebuie să rămână după masaj cu senzaţia de
vigoare şi prospeţime.

3.MIN-TIAN-CU Percuţia urechii

Pacientul este aşezat iar maseurul stă în picioare în faţa acestuia. Manevra se execută în mod
simetric, pe ambele pavilioane ale urechilor. Cu degetul mare, maseurul apasă pe tragus, închizând
intrarea în conductul auditiv extern iar cu arătătorul sprijină pavilionul urechii în partea posterioară.
Cu degetul mijlociu se efectuează uşoare percuţii pe suprafaţa apofizei mastoide, câte 2-3 la fiecare
ureche, de câte 3-5 ori. Înainte de finalul manevrei, se apasă uşor pe tragus, apoi se îndepărtează brusc
degetele.
Acest procedeu permite înlăturarea durerilor de cap, ameţelii, conferă claritate gândirii şi
favorizează concentrarea, îmbunătăţeşte memoria.

4.ER-CO-DOU-FA Vibraţia pavilionului urechii

Acest procedeu este eficient după efectuarea manevrei mn-tian-cu, pe care o completeaza în
mod organic. Modul de efectuare este analog : egetul mare apasă strâns pe tragus, închizând intrarea
în conductul auditiv extern, în timp ce arătătorul fixează pavilionul urechii în partea posterioară. Se
efectueză o vibraţie energică, de joasă amplitudine. Stimularea este intensă dar de scurtă durată câte
3-4 mişcări. Procedeul propiu-zis constă din 3-4 stimulări. Pacientul are senzaţia de vuiet sau vâjâit
în urechi.
5.COU-TI-ŢZIAN-ŢZIA-FA Stoarcerea omoplatului
Pacientul este aşezat, iar maseurul stă în picioare, întors spre umărul acestuia. Cu o mână
maseurul fixează umărul pacientului, ridicând şi depărtând cotul de corp. Cealaltă mână se află pe
omoplatul pacientului, cu degetele sub unghiul inferior.. În acest timp, muşchii centurii scapulare
trebuie să fie relaxaţi.
Procedeul se execută cu intensitate moderată, cu stoarceri energice ale muşchilor spatelui,
dinspre unghiul inferior al omoplatului în sus. Efectul este relaxarea musculaturii spatelui şi a centurii
scapulare.

6. BAO-FA Îmbrăţişarea
Pacientul stă în picioare iar maseurul este în spatele acestuia, puţin spre dreapta. Maseurul
apucă pacientul cu ambele mâini la nivelul spaţiilor intercostale VI-IX.
Palmele, cu degetele înlănţuite, se află la nivelul procesului xifoidian al sternului.
Deplasându-şi puţin în spate piciorul stâng, maseurul ia o poziţie stabilă în timp ce pacientul îşi pierde
punctul de sprijin, înclinându-se pe spate şi rămânând suspendat. Este important ca în timpul
exerciţiului, pacientul să fie relaxat.
Maseurul efectuează balansări laterale. De mică amplitudine, ale pacientului, până la
instalarea senzaţiei de relaxare deplină. Apoi se realizează o strângere bruscă a cutiei toracice, de jos
în sus, cu scuturare. Procedeul se execută o singură dată, în timpul expiraţiei, brusc, prin surprindere,
fără eforturi suplimentare.
Efectul este dispariţia senzaţiei de apăsare în piept, dificultăţii respiraţiei, şi încetarea
spasmelor din zona sternului.

7. ŢZI-TU-FEN-ŢZIN-FA Frământarea uşoară a coloanei vertebrale

Pacientul este aşezat, muşchii gâtului şi ai spatelui sunt relaxaţi. Degetele maseurului sunt
strânse pumn, indexul este semiîndoit şi opus policelui astfel încât să formeze o furculiţă între falanga
distală a policelui şi cea mediană a indexului. Cu această furculiţă se masează fiecare proces spinos al
coloanei vertebrale, începând cu vertebra a VII-a cervicală şi terminând cu a V-a lombară. Fieacare
vertebră se masează uşor de jos în sus, cu mişcări de apucare şi ridicare de sub procesul spinos al
vertebrei.
Procedeul se execută pe colona vertebrală de sus în jos, de 2-3 ori şi este indicat în
osteocondroză, oboseală musculară a spatelui.
8.BEI-FA Rucsacul
Maseurul şi pacientul stau spate în spate, având coatele înlănţuite. Maseurul se înclină puţin
înainte, îndoaie genunchii şi ridică pacientul pe spate.
Caracteristicile procedeului sunt : suprapunerea centrelor de greutate, contactul lejer al
vârfurilor picioarelor pacientului cu podeaua şi poziţia comodă a pacientului pe spinarea maseurului,
ceea ce ii permite să îşi relaxeze musculatura. La finalul procedurii maseurul efectuează exerciţii de
scuturare a membrelor.
Procedeul trebuie să aibe ca rezultate înlăturarea blocurilor funcţionale ale discurilor
intervertebrale, deplina relaxare a pacientului, înlăturarea oboselii.

9.GUN-CHUAB-FA Legănatul
Pacientul este întins pe spate, apucându-şi cu mâinile genunchii, ridicaţi la nivelul
abdomenului. Bărbia este sprijinită în piept, spatele este arcuit. Maseurul sprijină pacientul cu o mână
sub ceafa acestuia iar cu cealaltă în zona articulaţiilor gambei şi îl leagănă de 5-7 ori, crescând
progresiv amplitudinea.
Procedura se efectuează pe o suprafaţă orizontală moale.
Indicaţii: dureri ale coloanei vertebrale în regiunea lombară, modificări post-traumatice.

10.CHUI-FA Percuţii pe genunchi

Pacientul este aşezat, picioarele sunt relaxate. Maseurul, aşezat lateral, efectuează percuţii
deasupra şi dedesubtul rotulei, cu muchia palmei. Degetele sunt relaxate, semiîndoite ca şi cum ar
apuca un ou. Ritmul este moderat, percuţiile au o intensitate slabă.
Pentru o mai bună relaxare musculară, piciorul masat nu trebuie să se sprijine pe podea, ci
trebuie să atârne, iar în acest scop, sub coapsa şi genunchiul pacientului se aşează un rulou moale.
Procedeul se efectuează o singură dată, timp de 20-30 secunde.
Se utilizează în caz de artrită a articulaţiei genunchiului şi în fenomene posttraumatice.

MASAJUL PENTRU BEBELUSI

Este incontestabil faptul cǎ masajul este foarte

benefic pentru bebeluşi.Şi nu este vorba de doar de le crea senzaţii de placere, ci mai ales de a-i ajuta
sǎ se dezvolte atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Da, chiar aşa. Doar micul om este chiar la
începutul adaptării sale în noul mediu care îl înconjoară. Iar pentru aceasta are nevoie de forţă,
precum şi de numeroase deprinderi. Masajul îl ajută să-şi fortifice musculatura, determinând-o să
“intre în acţiune”, şi să facă faţă solicitǎrilor.

Când începem masajul

bebeluşului?
Dacǎ bebeluşul a împlinit
deja 6 luni, iar medicul pediatru
nu a manifestat nici o
nemulţumire în ceea ce priveşte
starea lui de sǎnǎtate, prin
masajul pe care il puteţi face chiar dumneavoastrǎ nu are decât de
castigat. Ar fi de dorit sǎ recurgeţi la aceastǎ îndeletnicire într- un anumit moment al zilei. De
exemplu, la 40 de minute dupǎ masǎ, sau cu o jumatate de ora înainte de alaptare.

Cum organizam sedinta de masaj?

Alegeţi acea perioadǎ a zilei când bebeluşul este vioi şi liniştit.Înainte de a începe exerciţiile,
aerisiţi bine camera şi urmǎriţi ca temperatura camerei sǎ fie peste 20°C. Cel mai bine e sǎ aşezaţi
copilul pe o masǎ, potrivitǎ înǎlţimii dvs, pe care sǎ aşterneţi o pǎturǎ moale. Mîinile dvs trebuie sǎ
fie spǎlate, cu unghiile tǎiate scurt. Nu folosiţi creme speciale de masaj, nu are rost sǎ îmbâcsiţi porii
cu grǎsimi.Mişcǎrile trebuie sǎ fie blânde, pentru a nu irita pielea extrem de sensibilǎ şi scheletul osos
foarte fragil al copilului. Urmǎriţi ca în timpul masajului, copilul sǎ fie bine dispus.Dacǎ este
capricios, încetaţi manevrele pânǎ se va linişti. N-ar trebui ca micuţul sǎ asocieze masajul cu vreun
disconfort anume, altfel peste câteva zile il va considera o sursa de neplaceri şi va deveni neliniştit
chiar de la primele manevre.
Exercitii pentru masaj
Iatǎ o serie de exerciţii prin care sǎ puteţi contribui la fortificarea musculaturii copilului, sǎ-l
ajutaţi sǎ şi-o dezvolte, precum şi sǎ-i verificaţi reflexele.
1.Masajul mîinilor – netezire
Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre
dvs.
Prindeţi-l cu mâna stângǎ de mânuţa lui dreaptǎ, usor ridicatǎ, iar cu
dreapta, neteziţi-i uşor prin alunecare, fǎrǎ presiune, partea inferioarǎ a
antebraţului şi a umǎrului, dinspre cot spre piept. Efectuaţi mişcǎrile de
4-6 ori, şi repetaţi mişcarile şi pentru cealaltǎ mânuţǎ.
2.Masajul abdomenului
Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu
picioruţele spre dvs.
a) Cu mâna stângǎ ţineţi copilul de picioruşe, iar cu dreapta îi
masaţi uşor burtica cu mişcǎri circulare, în sensul acelor de
ceasornic, ocolind zona ficatului.
Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori.

b) de la vârsta de 3 luni îi putiţi masa şi musculatura acestei zone.În acest scop veţi recurge la o
fricţionare, o uşoarǎ apâsare cu ambele mâini pe musculatura burţii, mai întâi cu toatǎ palma, apoi
doar cu buricele degetelor. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori.

3.Masajul picioarelor
Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre dvs.
Neteziţi usor partea dorsalǎ a piciorului, dinspre cǎlcâi, spre zona
inghinalǎ.
Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori pentru fiecare picior în parte.
4.Masajul coloanei vertebrale
Aşezaţi copilul pe o parte.Treceţi-vǎ câte doua degete dea lungul coloanei, pe pǎrţile
laterale a acesteia, de la funduleţ spre umeri. O asemeanea manevrǎ va conduce la extensia coloanei
vertebrale.Executaţi câte o asemenea manevrǎ pentru fiecare parte a coloanei.

5.Masajul spatelui ( dupa varsta de 2 luni )

P.I:copilui este aşezat pe burticǎ şi se

sprijinǎ cu piciorele de dvs.Netezi-ţii cu dosul
palmei spatele, de la funduleţ spre gât, apoi cu
faţa palmele, de la gât spre funduleţ.
Repetaţi mişcarea de 4-6 ori.

Flexia coloanei vertebrale şi a picioarelor

P.I: copilui este aşezat pe burticǎ şi se sprijinǎ cu

piciorele de dvs Sprijiniţi corpul copilului de sub
piept, picioarele îi sunt întinse. Ridicaţi-l uşor
deasupra mesei.În mod reflex copilui îşi va
îndrepta spatele şi-şi va ridica capul.Exerciţiul
contribuie la fortificarea musculaturii spatelui, a
coloanei vertebrale şi a cefei.

6.Masajul tǎlpilor
P.I : culcat pe spate.
a) cu degetele aratatoare de la ambele mâini sǎltaţi uşor tǎlpile copilului
şi menţineţi-le ridicate.Cu degetele mari fricţionaţi-i uşor partea
exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi.
b) Cu palmele ambelor mâini, fricţionatţ-i degetele.
Repetaţi mişcarea de 4-6 ori .

Gimnastica degetelor de la picioare ( masajul reflexogen al tǎlpilor )

P.I : culcat pe spate.
Ridicaţi cu o mânǎ piciorul copilului, cu degetul arǎtǎtor apǎsaţi uşor pielea şi muşchii de la baza
degetelor.in mod reflex, copilu şi le va îndoi.Plimbaţi uşor degetul pe partea interioarǎ a tǎlpii, de la
degete spre cǎlcâi.În mod reflex, copilul îşi va desface degetele. Exerciţiul ajutǎ la tonifierea
musculaturii tǎlpilor.Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori.

Reflexul de mers
Aşezaţi copilul pe masǎ, cu faţa spre dvs, sprijinit de subsori.La atingerea de suprafaţa durǎ a mesei,
copilui isi va întinde în mod reflex picioarele din genunchi şi articulaţiile coxo-femurale.Repetaţi
mişcarea de 4-6 ori, asemenea mişcǎri ajutând la fortificare musculaturii picioarelor, copilui
deprinzându-se astfel sǎ se sprijine în ele.

Masajul pentru vârsta 3 luni !

1.Masajul mâinilor - netezire.
Aceleaşi manevre ca în exercitiul pentru un prichindel de 1,5 luni. Puteţi mǎri însǎ numǎrul
mişcǎrilor la 6-8 .
Exerciţiu cu mâinile - încrucişarea şi desfacerea
Aşezaţi copilul pe spate cu faţa spre dvs.Întinde-ţi mâinile spre el, atingându-i cu degetele
palmele.Micuţul vǎ va apuca de degete.Încrucişaţi-i mâinile deasupra pieptului, dupǎ care desfaceţi-le
în lateral.Un asemenea exerciţiu, repetat de 4-6 ori faciliteazǎ o respiraţie profundǎ, şi tonificarea
muşchilor umerilor.
2.Masajul abdomenului
P.I : Aşezaţi copilul pe spate, cu picioruluşele spre dvs. Cu
mâna stângǎ ţineţi-i pipcioruşele uşor ridicate, iar cu dreapta fricţionaţi-i
uşor burtica, cu mişcǎri circulare, în sensul acelor de ceasornic.La
începutul exerciţiului o faceţi cu toatǎ palma, pentru ca spre sfǎrşit sâ o
faceţi doar cu buricele degetelor.Repetaţi mişcǎrile de 6-8 ori.
Întoarcerea de pe spate pe burtǎ.
Aşezaţi copilul pe spate.Cu mâna dreaptǎ susţine-ţi picioarele,
iar cu stânga, îndoitǎ din cot, prindeţi-l de manuţa stangǎ.Provocaţi-l sǎ
se întoarcâ din poziţia pe spate pe cea pe burtǎ, rasucindu-şi încet
picioarele şi bazinul.Repetaţi mişcǎrile de 1-2 ori pe fiecare parte a corpului. Dupǎ un timp, daca
micuţul se întoarce cu uşurinţǎ de pe o parte pe cealaltǎ, sprijiniţi-l doar de picioruşe.

3.Masajul spatelui
Culcat pe burta.
De 4-6 ori mişcǎri de netezire, şi tot atâtea fricţionari efectuate cu
buricele degetelor de la ambele mâini, prin mişcǎri circulare, de la funduleţ
spre ceafǎ.Terminaţi exerciţiul cu manevre de netezire.
Extensia picioarelor şi a coloanei.
Aşezaţi copilul pe burticǎ, susţineţi-i corpul cu mâinile, prinzându-l
de sub piept, şi întindeţi-i picioruşele.Ridicaţi-l cu grijâ deasupra mesei.În
mod reflex, micuţul îşi va îndoi spatele şi va ridica capul. Sunt suficiente 1-
2 mişcǎri.

4.Masajul tǎlpilor
Culcat pe spate.
Cu degetul arǎtǎtor de la ambele mâini ridica-ţi uşor tǎlpile copilului, şi menţineţi-le
ridicate,Cu degetele mari, fricţionaţi-i uşor partea exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi.
Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. Apoi treceţi la fricţionarea degetelor, de 6-8 ori fiecare, dupǎ care, cu
degetele îndoite, aplicaţi uşoare percutǎri în cǎlcâiele copilului.
Gimnastica tǎlpilor
Culcat pe spate.
Apǎsaţi uşor cu degetul arǎtǎtor al mâinii drepte pe marginea
interioarǎ a tǎlpii, dupa care, cu un numǎr dublu de mişcǎri, partea
exterioarǎ a acesteia.Se începe cu degetul mic, şi se repetǎ fiecare
mişcare de 2-4 ori.Un asemenea exerciţiu ajutǎ la fortificare muşchilor
articulaţiilor, şi a ligamentelor talpilor.

"Dansul" picioarelor.
Aşezaţi copilul pe masâ, sprijinindu-l de axilǎ , cu faţa spre dvs.
În mod reflex, intrând în contact cu suprafaţa durǎ a mesei, micuţul îşi va întinde din genunchi şi
şolduri.În felul acesta vǎ ajutaţi copilul sǎ-şi întǎreascǎ musculatura picioarelelor, cǎpǎtând şi
desprinderea de a se sprijini în ele atunci când va începe sǎ meargǎ.Repetaţi manevra de 4-6 ori.Toate
aceste manevre, executate cu blandeţe, sunt
o plǎcere dublǎ, atât pentru mamǎ, cât şi
pentru copil.
Sfatul de la Desprecopii.com
Nu veţi avea nevoie de prea mult
timp pentru efectuare acestor manevre.Cu
siguranţǎ
vi se va pǎrea interesant sǎ urmǎriţi cum
reacţioneazǎ la asemenea evenimente,şi sǎ
vǎ bucuraţi de reuşitele lui.Esenţial este sǎ
reţineţi cǎ nu doar îl ajutaţi sǎ se relaxeze, ci
îi antrenaţi corpul şi il învǎţaţi muşchii sǎ
facǎ faţaǎ solicitǎrilor.Efectuând corect şi în
mod regulat aemenea exerciţii, veţi evita
multe eventuale neplǎceri pe viitor.
 TERAPIA TRIGGER POINT

Trigger point = punct de declanşare

Trigger point este descris ca un punct cu hipersensibilitate situat în muşchii scheletici, care este
asociat cu un nodul palpabil.
Trigger points sunt puncte care prezintă senzaţii de durere acută, durere surdă, amorţire, senzaţie de
cald sau rece, putând duce şi la simptome precum greaţă, dezechilibru şi tulburări de vedere.

Originea terapiei Trigger point

Este una dintre cele mai recente terapii adresate musculaturii, fiind in plină dezvoltare
Janet Travell şi Dr. David Simions au lansat denumirea de trigger point therapy (terapia punctelor de
declanşare) implicând şi stretchingul musculaturii afectate si termoterapia. Cei doi au aplicat aceasta
tehnică în tratarea preşedintelui John F. Kennedy.
În 1970 Bonnie Prudden a îmbunătăţit tehnica celor doi prin adăugarea unei proceduri non-invazive
aplicate azi in cazul atleţilor si prescrisă şi recomandată de medici.
Această tehnică este înrudită cu cea a masajului prin acupresiune, tehnica de tratament fiind una
similară.
Este un tratament care se poate face şi independent. Din cauza situării greu accesibile a multora dintre
punctele de stimulare, autoaplicarea acestui tip de masaj este însă dificil de realizat. Se pot utiliza
unelte specifice de masaj pentru a acţiona asupra acestor puncte.
Harta alăturata este prezentată doar pentru vizualizarea informativă şi aproximativă a punctelor.
Aceste puncte pot fi clasificate în:
Active: acestea sunt dureroase, sunt cauza durerilor persistente
Latente: puncte care dor numai când sunt supuse presiunii.
Uneori punctele active pot avea puncte satelit, cum ar fi o durere la nivelul spatelui se poate reflecta
la nivelul umărului, iar tratarea punctului din zona umărului nu are efect de durata fără tratarea
punctului din zona spatelui.
Obiectivele majore ale acestei tehnici sunt:
- eliminarea tensiunii protective a musculaturii
- eliminarea hipersensibilităţii receptorilor periferici, în special cei ai durerii
- producerea de vasodilataţie reflexă
- eliminarea ischemiei locale
Etapele tehnicii trigger point
1. Depistarea punctelor dureroase active.

2. Inspectarea direcţiei în care radiază durerea şi căutarea de eventuale puncte satelit.

3. Se pune degetul pe punctul dureros si se aplica vertical presiune până când pacientul începe
să simtă durere. In momentul apariţiei durerii presiunea rămâne constantă. După 10 secunde
durerea simţită iniţial va dispărea. In următoarele 20 de secunde este posibilă acţionarea
asupra punctului fără apariţia tensionării protective a musculaturii.

4. In încheierea aceste tehnici se realizează fricţiuni si frământări ale musculaturii timp de 5-7
minute cu scop inhibant. Se creşte gradul de presiune in sensul de aplicare a mişcărilor.

5. Presiunea aplicata se eliberează brusc pentru a realiza vasodilataţia si a elimina ischemia

locala.

Protocolul acestei tehnici este la fel de eficient pentru puncte motorii cât şi pentru alte categorii de
puncte. Presiunea aplicată nu este niciodată suficientă pentru a depăşi pragul de durere al pacientului,
provocând durere şi lezarea terminaţiilor nervoase motorii.
Vasodilataţia periferica locala readuce pH-ul la normal şi creşte concentraţia de oxigen din ţesutul
afectat ceea ce elimină treptat punctul dureros.
Găsirea adevăratei surse de durere
Majoritatea punctelor sunt uşor de depistat, prezentând durere la aplicarea presiunii.
În unele cazuri poate fi vorba de un punct satelit, punctul principal fiind la distanţă de cel satelit. In
acest caz este necesară tratarea ambelor.
Tratamentele au un efect cumulativ. Uneori efectele de durata apar imediat, dar de cele mai multe ori
durează. Fiecare activare a răspunsului de vindecare va duce la însănătoşirea organismului. In cazul în
care nu se observă rezultate într-un timp scurt, se poate creşte frecvenţa tratamentului. Creşterea
frecvenţei este mai eficientă decât creşterea duratei tratamentului.
Tratamentul se poate face de 3, 4 ori pe zi sau o dată la o oră. Este posibil ca după o şedinţă de
tratament durerea să revină. Tratamentul se va face până la dispariţia durerii.
In funcţie de organism şi de diferitele zone ale sale, se aplică o presiune diferită. Dacă durerea este
intensă, se aplică o presiune uşoară.
Gambele, faţa şi zonele genitale au o sensibilitate crescută.
Spatele, fesele şi umerii, mai ales dacă musculatura este foarte dezvoltată, necesită o presiune
crescută.
Pentru spate şi umeri este recomandată folosirea uneltelor specifice.
Masajul Trigger point pentru gât şi umeri
Se poate face prin simpla căutare a punctelor cu degetele. Prin palpare căutăm zonele cele mai
sensibile si cele mai tensionate.
Poziţia corpului trebuie să fie comodă, confortabilă, întins sau cu spatele sprijinit.
Se începe prin exerciţii de respiraţie, iar cu policele se palpează ferm muşchii cu inserţii la baza
craniului. Prima dată în spatele urechilor, coborând apoi pe coloana vertebrală.
În urma palpării musculaturii şi găsirii zonelor sensibile sau dureroase se revine si se aplică presiune
până când muşchiul se relaxează sau dispare/scade durerea.
Apoi se insistă asupra celui mai dureros punct în timp ce se menţine o respiraţie adâncă şi controlată.
Căutarea şi masarea punctelor se face pe partea stângă şi apoi pe dreapta.
Aplicarea metodei la mase musculare mari
Se foloseşte fixarea muşchiului cu degetele si palma si se aplica o presiune fermă cu policele.
Se presează fără alte mişcări timp de câteva minute. Un minut de presiune aplicată treptat asupra unui
punct dureros calmează şi relaxează sistemul nervos, accelerând procesul de vindecarea.
Pentru a stimula o zona se aplică presiune timp de 4-5 secunde.
Se frământă uşor muşchiul afectat cu o mişcare lentă.
Se aplica si un tapotament rapid cu degetele în zonele sensibile sau neprotejate cum ar fi fata. Pentru
suprafeţe mai mari, cum ar fi spatele, se foloseşte pumnul relaxat.
Se poate folosi gheaţă pentru a reduce răspunsul nervos in zonă, permiţând astfel o presiune
eficientă.
In urma presiunii aplicate se recomandă stretching pe musculatura afectată.
 REFLEXOTERAPIE
Reflexologia este ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului situate pe suprafaţa corpului, în
general la distantă fată de organele pe care le reprezintă.
Organele sunt componente inseparabile in ansamblul organismului uman, având legătură vasculară si
energetică directă cu zonele corespunzătoare reflexogene.
Se cunosc zone de proiecţie la nivelul picioarelor, mâinilor, coloanei vertebrale, limbii,
urechii, intestinului gros.
Se presupune ipoteza duală potrivit căreia întregul organism se proiectează pe fiecare organ,
care la rândul lui se găseşte proiectat în orice punct al organismului.
Reflexul este activitatea fundamentală a sistemului nervos, cu ajutorul căruia se reglează
relaţiile dintre organe si se stabilesc relaţiile dintre organism si mediul înconjurător.
Reflexodiagnosticul - Consta in reperarea punctelor dureroase din zonele reflexogene. In caz
de suferinta sau dereglari, punctele reflexe devin sensibile sau dureroase la palpare, fiind sesizate de
pacient si diagnostician.
Durerea nu este intotdeauna direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii
organului corespondent. Unele puncte reflexogene pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in
zonele de testare cum ar fi: clavusul, tumori, traumatisme, malformatii, afectiuni dermatologice etc.
Pentru diagnosticare se folosesc proiectiile din suprafetele plantare, dialogand in permanent cu
pacientul.
Cand masajul este facut de un specialist in reflexoterapie, atat el cat si pacientul trebuie sa se
gaseasca pozitii confortabile, relaxante, specifice punctelor care trebuiesc masate.
In cazul masarii suprafetelor plantare, pacientul va sta culcat cu fata in sus, cu picioarele intinse,
relaxat, iar terapeutul va sta la picioarele acestuia, pe un scaunel, mai jos decat pacientul.
Piciorul care trebuie masat se aseaza pe genunchiul terapeutului, iar sub genunchiul
pacientului se va pune o perna. Din aceasta pozitie se maseaza majoritatea punctelor reflexe pentru:
rinichi, ficat, splina, stomac, plamani, ochi, urechi, sinusuri, cap, tiroida, paratiroidi, intestine, umeri,
sani, limfe, gat, coloana etc.
Masarea punctelor din partile laterale ale picioarelor (reflexoterapia pentru prostata, hemoroizi,
anexe, testicole, vagin, uretra) solicita ca pacientul sa intoarca piciorul lateral, pe o parte sau alta.
Dupa ce atat pacientul cat si terapeutul s-au instalat comod, s-au eliminat zgomotele din
incapere sau orice perturbare din exterior se poate incepe masajul printr-o usoara si scurta masare a
talpilor, apoi cu varful degetului mare de la mani se palpeaza punctul corespunzator, se continua cu
apasiri usoare, care vor creste in intensitate, pana la limita suportata de pacient, urmerindu-i-se
reactiiie.
Se va lucra aproximativ 30 de secunde cu fiecare mana, prin rotatie, permitand astfel
relaxarea mainilor. Zonele supuse masajului trebuie sa fie sanatoase, fara traumatisme sau afectiuni
inflamatorii, dermatologice, cu o igiena riguros respectata.
Durata sedintelor de tratament si numarul punctelor reflexe care se pot masa in cadrul unei sedinte
vor fi strict individualizate,
In functie de bioritmurile specifice si in raport cu starea de functionare a organului de
detoxifiere, filtrare si eliminare, nu este indicat a se disloca mai multe toxine decat poate elimina
rinichiul si detoxifia ficatul, splina, sistemul limfatic. Daca nu se tine cont de aceasta, toxinele vor
circula liber in corp, creand unele simptome ca ameteli, somnolenta, cefalee si alte dereglari, care
afecteaza starea generala.
Reflexologia reprezintă mai mult decît studiul punctelor reflexogene. Aplicarea ei este în
acelaşi timp o terapie naturistă şi un instrument de analiză a sănătăţii.
Reflexologia poate fi folosită în doua moduri: 1. Ca terapie naturistă pusă în practică cu ajutorul
mîinilor. Se acţionează asupra picioarelor, mîinilor şi, uneori, asupra urechilor pentru a induce
relaxarea, a ameliora durerea şi a stimula capacitatea de autovindecare a organismului. 2. Ca
instrument de analiză a sănătăţii.
Pe lîngă asocierea punctelor reflexogene de pe tălpi şi din palme cu organele corespunzătoare,
reflexoterapia are la bază şi o altă teorie: credinţa că întregul corp este străbătut de canale invizibile
de energie. Aceste canale energetice poartă numele de zone.
 Lucrul cu aceste benzi şi cu
punctele aflate de-a lungul lor reprezintă
aşa-numita terapie a zonelor.În terapia
zonelor, corpul este împărţit în secţiuni
longitudinale. Aceste benzi de energie
străbat întregul organism şi influenţează
organele întîlnite în cale.

Corelatia între anatomia corpului şi harta proiecţiilor organelor la nivel plantar

Locul în care talpa se îngustează cel mai mult corespunde taliei corpului. Zonele reflexogene
situate deasupra liniei imaginare a taliei, corespund partii superioare a corpuluilui (mai sus de talia
reală). Partea dreaptă a corpului îşi are proiecţia principalelor organe pe talpa dreaptă. Coloana
vertebrală, situată central în corp, se proiectează pe feţele interioare ale marginilor tălpilor.
Degetele mari ale picioarelor simbolizează capul în întregime, cu emisfera stângă şi cea
dreaptă; Organele, glandele şi funcţiunile situate pe cap, faţă şi creier, au proiecţiile pe talpă inversate,
datorită încrucişării nervilor centrali ai celor două emisfere cerebrale.Vom masa deci zonele ochi,
urechi, nas de pe suprafaţa dreaptă a corpului, pe talpa stângă şi organele din partea stângă a corpului
- pe talpa dreaptă. Varful degetelor de la picioare corespund sinusurilor şi proeminenţelor feţei
(obraji, pomeţi, frunte).
Zonele subţiate ale articulaţiilor degetelor (de la picioare) sunt corespondente cefei şi gâtului.
Organele pereche ca rinichi, plămâni, ochi îşi au proiecţiile situate pe ambele tălpi. Organele centrale,
cum ar fi inima, timusul, coloana vertebrală îşi împart proiecţiile între cele două tălpi, simetric.
Există totodată o bilateralitate corporală şi o acţiune metamerică.
Legătura dintre partea dreaptă a corpului şi cea stângă se numeşte bilateralitate orizontală (ca
şi cea dintre partea anterioară şi cea posterioară a corpului). Legăturile dintre părţile superioare şi
inferioare ale corpului se numesc bilateralitate verticală (şi dintre mâini şi picioare). Atunci când nu
avem acces la una dintre părţile corpului, din cauze obiective (durere, plaga, fractură), putem masa
zona sa simetrică, bilaterală şi vom obţine efecte favorabile în ambele zone. Acest tratament „prin
ocolire" este frecvent utilizat în medicina sportivă.

Depunerile toxice in zonele reflexogene

În refloxologie se consideră că depunerile de toxine sunt principala cauză a îmbolnăvirii curente şi
modul de viaţă, hrana şi deprinderile vicioase sunt furnizorul lor. Dereglările circulaţiei energetice,
sanguine şi procesele complexe le asimilaţiei şi funcţionării generale ale organismului constituie de
asemenea cauze importante. În esenţă putem spune că depunerile de toxine în zonele reflexogene, ne
indică o defectuoasă funcţionare a organului aflat în corespondenţă. Astfel putem spune că toxinele
localizate în ficat produc hepatita şi ciroza, cele localizate în pancreas produc diabetul, toxinele din
rinichi duc la nefrită şi gută, cele din piele la dermatite, în articulaţii produc artritele şi reumatismul
etc. Principalii factori care conduc la acumulare nocivă de toxine sunt:
• modul de viaţă, de alimentaţie, starea psihică şi starea mentală;
• circulaţia sanguină insuficientă într-un anumit organ sau zonă corporală;
• clavusul de la mâini sau picioare conduce la staza circulatorie zonală;
• fracturi consolidate greşit sau calusuri vicioase la mâini, picioare sau coloană vertebrală -
conduc la perturbări circulatorii şi de influx nervos zonal care afectează, organele
corespondente;
• folosirea de încălţăminte incomodă sau strâmtă, timp îndelungat, conduc la perturbări zonale
ce influenţează negativ funcţiunile organice;
Condiţia prealabilă a unui bun masaj reflexogen este ca terapeutul şi pacientul să fie aşezaţi
comod şi relaxat. Piciorul persoanei tratate trebuie să fie liber şi curat. Piciorul care urmează a fi
masat poate fi aşezat pe genunchii terapeutului sau acesta din urmă se aşază la picioarele
bolnavului, având acces la ambele tălpi.
Masajul poate fi executat fie cu pulpa degetelor mari (cu unghiile tăiate), fie cu falangele celorlalte
degete. Important este să folosim creme sau uleiuri (aromatice) pentru a se obţine o bună alunecare
pe piele, sau pudră de talc. În corespondenţă cu poziţia piciorului vom masa fie cu mişcări circulare,
fie cu mi scări laterale de dute-vino.
Presiunea îi timpul masajului trebuie să fie crescătoare în intensitate: se începe cu apăsări uşoare şi se
măreşte gradat apăsarea.
Pentru a şti când am ajuns la limita de suportabihtate trebuie să observăm mereu trăsăturile feţei
pacientului.
De obicei masajul trebuie să urmeze o anumită succesiune fiziologică (în bolile acute)
• se masează la început rinichiul, vezica urinară şi uretra, pentru eliminarea
toxinelor în exces;
• se continuă cu masarea reflexogenă a capului - centrala coordonatoare a
tuturor organelor;
• urmează masajul tractului stomaco-intestinal, ficatul şi pancreasul;
• se masează în continuare punctele limfatice, pentru descompunerea,
transportul substanţelor toxice şi formarea anticorpilor;
• urmează masarea tuturor celorlalte puncte sensibile, în funcţie de afecţiune.
Iată ordinea de execuţie a traseelor în reflexoterapie pentru stabilirea
diagnosticului şi ameliorarea bolilor cronice:
1. Rinichi / urctcr/ vezică urinară/ uretră/ organe genitale.
2. Suprarenale/ hipofiza/ hipotalamus/ epifiză/ creier mic/ creier mare/ sinus frontal/ tâmplă/
nerv trigemcn/ ceafă/ paratiroidă/ laringe/ esofag/ tiroidă/ timus/plex solar.
3. Stomac/ pancreas,/ duoden/ intestin subţire/ intestin gros/ ficat/ vezică biliară/ inimă/ splină.
4. Umăr/ plămân/ muşchi trapez/ ochi/ urechi/ sinusuri/ nas/ coloană (cervical,toracal, lombar,
sacru, coccis).
5. Uter/ prostată/ limfa uterului/ rect/ hemoroizi/ articulaţia şoldului/ limfa inferioară/ nerv
popliteu/ cot/ articulaţie cot/ genunchi/ articulaţie genunchi/ ovare/ testicule/ zona de relexare
a organelor abdominale/ nerv sciatic/ articulaţie şold.
6. Limfa superioară/ căile respiratorii/ marea limfă/ urechea internă cu zona de echilibru/
tensiunea în caz de necesitate/ zona intercostală/ limfa ganglionară/piept/ diafragmă/
amigdale/ maxilar superior, inferior/ incisivi, canini, premolari,molari.
7. Centrul sistemului nervos/ centrul organelor sexuale.
Se începe în general, cu masarea piciorul drept şi apoi se continuă cu stângul. Se realizează
toate fazele pe un picior şi apoi se trece la celălalt. Trebuiesc respectate următoarele precauţii:
- a nu se leza pielea;
- să nu se maseze pielea afectată de eczeme sau răni;
- să nu se producă suferinţă prin masaj;
Terapeutul trebuie să aibă o igienă impecabilă, o ţinută ordonată şi plăcută
(de obicei haine albe şi de preferinţă din bumbac sau in), mâinile perfect curate, cu o manichiură
riguroasă.
 Şedinţa de reflexoterapie trebuie executată într-o încăpere curată, spaţioasă, bine aerisită, cu
temperatură moderată (18-25°C) şi liniştită.
Este imperios necesară existenţa unei mese sau pat special de masaj, a prosoapclor,
cearceafurilor, uleiurilor etc. indispensabile unei şedinţe reuşite.
Cele mai importante tehnici de masaj folosite în reflexoterapie sunt:

1. Netezirea - spre trunchi.

2. Prinderea alternativă - cu degetele mari într-o succesiune rapidă (mai ales pentru
zonele reflexogene ale rinichilor).

3. Masajul circular - se execută de obicei cu pulpele degetelor mari, sau cu mai multe
degete, pe zone reflexogene mai ample (uter, ovare, prostată, testicole).

4. Tragerea - este un masaj Ia care se foloseşte degetul mare îndoit (tiroidă, uter, fanngc,
stomac, pancreas).

5. Prinderea laterală - se execută cu degetul mare pe zonele de

articulaţie ale degetelor (ochi, ureche, ceafa).

6. Masarea înainte-înapoi: se execută cu pulpa degetului (ochi, ureche, ceafa).

7. Frământarea - este o tehnică de masare cu pumnul, aplicată pe zone întinse (intestin
subţire).

8. Tehnica paşilor- reprezintă mişcări succesive efectuate în trepte, ca şi cum am păşi cu pulpa degetului
(pentru coloană şi colon ascendent).

Dacă dorim să practicăm reflexoterapia cu rezultate optime, este de importanţă capitală folosirea
corectă a policelui şi a indexului în timp ce efectuăm tratamentul.
Direcţia de mişcare a policelui sau a degetului arătător este întotdeauna înainte şi niciodată înapoi
şi se execută în general dinspre extremităţi înspre corp.
Un alt clement important este faptul că în rcflcxoterapie se foloseşte cu precădere pulpa degetului
şi nu vârful.
Forţa de presiune exercitată cu degetul pe zonele reflexogene este şi ea de marc importanţă pentru
reuşita masajului.
Trebuie să ne folosim intuiţia şi experienţa: o presiune prea slabă nu va conduce niciodată la
vindecare, iar o apăsare prea puternică ne va obosi sau chiar luxa degetele şi pacientul va avea senzaţii de
durere sau disconfort. Se va aplica o presiune medie şi constantă cu un început mai lent şi mai uşor. astfel ca
persoana tratată să nu tresară, să facă grimase sau să-şi retragă piciorul.

Mişcarea policelui sau a altui deget este similară mişcării unei omizi, cu deplasări ale degetului de
doar 1,5 mm odată.
Harta punctelor reflexogene de la nivelul picioarelor
 Vom descrie acum mai pe larg cea mai importantă tehnică de masaj din reflexologic:
Tehnica paşilor sau tehnica şenilei permite acoperirea unor zone refiexogene întinse (de exemplu:
plămâni, intestin gros, diafragmă) situate pe talpa piciorului. Ea constă în a „târî" degetul mare sau
arătătorul pe distanţe mici, pliindu-1 la un unghi intermediar între 90 – 180 grade. Succesul acestei
tehnici va depinde mai ales de aptitudinea dumneavoastră de a vă plia şi deplia alternativ articulaţia
degetului mare, sugerând o mişcare de târîre.
Această tehnică va avea o eficacitate sporită dacă veţi utiliza drept suport celelalte degete aşezate
pe partea superioară a labei piciorului.

Durata masajului reflexogen

Oricare dintre punctele reflexogene pot fi masate timp de 5 minute tară urmări defavorabile. In cazul unei
dereglări acute, acest timp poate fi dublat sau triplat tară nici un pericol.
Este necesar să fim precauţi doar pentru zonele reflexe ale ficatului şi coloanei vertebrale. Zona
reflexogenă a ficatului poate fi masată mai mult de 5 minute numai în cazul în care funcţionarea
rinichiului este bună, în caz contrar toxinele eliberate prin masarea ficatului ajung în sânge şi nu sunt
eliminate.
În cazul zonei reflexe a coloanei vertebrale, creşterea duratei de masaj peste 5 minute poate
conduce la o creştere a irigaţiei sanguine în zona respectivă, cu efecte diverse. În general masajul se
execută pe ambele picioare câte 5 minute pentru rinichi, uretre şi vezică urinară, aproximativ 3 minute
pentru cap şi ceafa, 2 minute pentru fiecare punct limfatic şi aproximativ 6 minute pentru o afecţiune mai
puţin gravă, cumulând astfel o oră de masaj reflexogen.

Reacţii adverse
Prin stimularea intensă a unui organ, pot apare uneori reacţii nedorite, care dispar după scurt timp. Este
indicat să nu ne speriem nici noi ca terapeuţi şi nici persoana aflată sub tratament.

Aceste reacţii sunt:

- tumefierea gleznelor, în special la persoanele cu stază limfatică;
- proeminenţa varicelor, datorită accelerării circulaţiei sanguine;
- accese de febră, după masarea zonelor limfatice (când în corp este o
- infecţie latentă);
- dureri accentuate ale unui organ, datorită stimulării funcţiilor sale;

Efectele tratamentului reflexogen

Masajul punctelor reflexe descongestionează musculatura şi stimulează circulaţia sângelui în
organul respectiv, obţinând astfel eliminarea reziduurilor toxice şi alimentarea cu substanţe energetice noi
şi regeneratoare.
Pentru aceasta trebuie să regularizăm mai întâi funcţionarea organelor de eliminare a toxinelor şi
cele de refacere a organismului, după care vom putea trece la tratamentul propriu-zis al organului bolnav,
prin masarea punctului său reflex.
Concomitent cu masajul, trebuiesc eliminate cauzele exterioare ale îmbolnăvirii, cum ar fi
încălţămintea neadecvată sau obiecte vestimentare care produc ştrangulări şi congestii: brâul, cureaua,
sutienul, elastice de jambiere, jartiere sau chiloţi strâmţi şi inadecvati.
Durata tratamentului - Pentru afecţiuni recente şi uşoare, un tratament de 2-3 zile este suficient. În cazul
bolilor grave şi cronice, o ameliorare semnificativă se obţine după aproximativ 3 luni de tratament, iar
vindecarea completă este atinsă după un an de şedinţe consecutive.
În afecţiuni acute efectul ameliorant se produce după 2-3 şedinţe de reflexoterapie şi vindecarea
survine în câteva săptămâni, maxim o lună.
Reguli generale complementare reflexologiei
Este foarte indicată combinarea terapiei cu o alimentaţie lacto-vegetariană, somn regulat şi
suficient, multă mişcare şi gimnastică, drumeţii în zone montane, mersul pe jos desculţ prin iarbă sau
prundul râurilor de munte, cură marină şi renunţarea sau reducerea viciilor dăunătoare ca fumatul şi
alcoolul. Este recomandată o încălţăminte uşoară, lejeră şi elastică adoptată pentru întreaga viaţă. Hainele
ideale pentru menţinerea sănătăţii sunt cele confecţionate din materiale naturale ca: in, bumbac, mătase,
lână, piele şi blană naturală. Aşa cum încălţămintea noastră trebuie să fie adecvată absorbirii energiei Yin
a pământului, la fel de importante sunt şi accesoriile vestimentare folosite pentru cap (pălării, şepci,
căciuli ctc.) care să permită o pătrundere nestânjenită a energiei Yang, a cerului.

Ce este reflexologia?1

Oxford English Dictionary defineste reflexologia2 ca:,,Practica masarii anumitor puncte ale
piciorului in scopul eliberarii tensiunii si tratarii bolilor.”
Reflexul3 este definit ca fiind: ,,Miscare involuntara si automata ca raspuns la un stimul.”

Legaturile interactive ale membrelor superioare cu membrele inferioare sunt reprezentate

astfel:

UMAR – SOLD;
BRAT – COAPSA;
COT – GENUNCHI;
ANTEBRAT – GAMBA;
ARTICULATIA MAINII – ARTICULATIA PICIORULUI;
(RADIO-CARPIANA – TALO-CRURALA)
MANA – PICIOR;
DEGETELE MAINII – DEGETELE PICIOARELOR.

Localizarea zonelor reflexe4

1
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/ce-este-reflexologia.php
2
Oxford English Dictionary
3
Oxford English Dictionary
4
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/localizarea-zonelor-reflexe.php
 Incepand cu degetele de la picioare, care reprezinta zona capului si a gatului, vom analiza
principalele parti ale organismului influentate de zonele reflexe ale labei piciorului. Apoi, trecand la
calcaie si la glezne, vom examina regiunea dintre umeri si diafragma, care corespunde metatarsului. in
continuare, ne vom indrepta catre regiunea abdominala, care corespunde zonelor reflexe localizate intre
metatars si calcai, apoi catre zona pelana, care se reflecta in calcai. In cele din urma vom explica partea
interioara a labei piciorului, care reflecta coloana, apoi partea exterioara, ce corespunde bratelor,
Coapselor, picioarelor etc. si, in final, vom trece la partea superioara a labei piciorului, pentru a ne
concentra asupra altor zone reflexe corespunzatoare pieptului si circulatiei.
Desi trecem in mod sistematic de la calcai la degete, multe dintre zonele reflexe corespunzatoare
diferitelor parti ale corpului se suprapun. Sistemele specifice precum sistemul nervos, sistemul limfatic
sau sistemul respirator sunt explicate, fiecare in cel mai bun loc posibil. Explicatiile anatomice aferente
pentru parti ale corpului precum dintii, ochii sau bratele nu sunt detaliate.

Cum facem reflexoterapia?5

In primul rand, trebuie stiti ce zona a talpii/piciorului sa masati. Pentru acesta incecati sa
identificati locul pe plansa cu punctele reflexe si apoi gasiti zona corespunzatoare pe picior.
Pentru masaj aveti aveti posibilitatea sa utilizati degetul, varful pumnului sau un betisor de lemn
tare, rotunjit la capete cu care aplicati presiune pe locul respectiv. Ca alternativa puteti folosi o minge de
golf sau o piatra rotunjita pe care sa calcati cu piciorul in asa fel incat sa stimulati punctul/zona reflexa de
pe talpa, pe care-l /-o doriti.

La inceput s-ar putea ca unele zone sa va doara la apasare dar aceasta se intampla deoarece la
nivelul organului al carui punct reflex il masati este un dezechilibru sau poate avea o problema deosebita.

5
http://www.soothe.ca/reflexo/r_cum_77.htm, Dan Micu, Dr. Acupuncturist www.soothe.ca
 In acest caz nu apasati prea tare insa notati unde ati simtit durerea (pentru o viitoare referinta;
eventual dati si o nota durerii pe o scara de la 1 la 10) si masati zona respectiva pana cand simtiti ca
durerea s-a potolit. Nu exagerati pentru ca daca masati pana zona respectiva amorteste creati alt
dezechilibru si ce-i mult nu-i bun.
Este important sa beti multa apa dupa masaj / reflexoterapie pentru a ajuta la indepartarea
substantele toxice "dizlocate" in timpul masajului.

Avantajele reflexologiei6
Reactiile tipice din timpul si de dupa tratamentul de reflexologie sunt urmatoarele:
1. Cresterea nivelului de energie;
» Liniste interioara si un sentiment de caldura in interiorul si/ sau exteriorul corpului;
» Senzatii usoare de furnicaturi, mai ales in maini, care pot parea fierbinti;
» O senzatie de energie care circula prin corp si/sau in jurul corpului;

2. Simturi mai clare ;

» Mai putin stres si mai putine probleme emotionale;

3. Sanatate fizica imbunatatita;

» Capacitate sporita de rezolvare in mod pozitiv a situatiilor de stres;
» Claritate sporita a mintii si intelepciune intuitii sau interioara mai profunda;
» O senzatie de acasa\" si de legatura cu fluxul\" vietii;
» Adancirea constiintei si a experientelor spirituale (de exemplu, obserrea sau perceperea aurelor,
energiei, culorilor etc.);
» Un sentiment general de intregire, de sanatate si de fericire; o mai profunda percepere a sinelui.

Cu totii suntem diferiti. Se poate ca unele persoane sa nu simta nimic in timpul tratamentului -
ceea ce este, de asemenea, normal. Reflexologia functioneaza in raport cu nevoile noastre ca indivizi, prin
urmare, nu trebuie sa asteptati ca doua persoane diferite sa reactioneze in acelasi fel, chiar daca sufera de
aceeasi boala.

Tehnicile7

TehnIcile doresc a ajuta la aplicarea presiunii si a miscarii pe maini si picioare si finetea acestora.
Sistemul se foloseste de propriile puteri pentru a se concentra pe anumite puncte ale mainilor si
picioarelor pentru a putea restabilii relaxarea prin presiune si miscare.
Reflexoterapia este metoda practica de experienta sensoriala, in special a presiunii, aplicata pe
puncte specifice ale mainii si picioarelor. Mersul (calcatul) este cheia impulsurilor senzoriale necesare
deplasarii (mersului), datorita careia corpul se straduieste sa poarte un fel de dialog cu el insusi pentru a-si
indeplini cerintele complexe prin presiune si miscare.
In cadrul reflexoterapiei presiunea este aplicata de un deget unei anumite zone a corpului

Tehnicile de baza8
bine la tratament.

6
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/avantajele-suplimentare-ale-reflexologiei.php
7
Das grosse Buch der Reflexzonenmassage – Selbstbehandlung an Hand und Fuss – Kevin und Barbara
Kunz / Weltbild, p 26-28
8
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnici-de-baza.php
 Tehnica presiunii si a apasarii/ masarii cu articulatiile9

Priza (tehnica de baza a tuturor tehnicilor)

Priza normala

Priza este tehnica de baza a tuturor tehnicilor de reflexoterapie. In forma sac ea mai simpla
aceasta tehnica este folosita inclusiv de sugar pentru a prinde in mana degetul ce i se ofera.

9
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnica-presiunii-si-a-apasarii-masarii-cu-articulatiile.php
 Priza de forta

Este priza pe care o folosim de obicei atunci cand de exemplu manuim o surubelnita pentru a
strange surubul. Priza care este folosita atuncea cand este folosita puterea. In cadrul acestei prize, policele
intareste actiunea indexului in cadrul prizei si astfel intareste priza.

Priza de precizie

Priza de precizie este folosita acolo unde este worba de exactitate. In cadrul acestei prize, policele
sta in partea opusa restul degetelor.

I. Tehnicile prizei
 Tehnicile de priza reprezinta o extindere a prizei. Gradul presiunii este direct proportional cu
priza mainii de lucru care exercita o miscare si astfel alimentand degetul cu putere.
Punctul de contact al presiunii aplicate este reprezentat de pulpa degetului folosit respectiv a
policelui.
In cazul aplicarii prizei cu un deget sau cu mai multe degete, policele si suprafata palmei sprijina
functia oferindu-i degetului de presiune sprijin in aplicarea presiunii.
In cazul aplicarii prizei sub forma de piscare (ciupire), sprijinul este efectuat de buricul format
intre police si degetul folosit.
In cazul prizei directe, punctual de contact este buricul policelui iar sprijinul este oferit de restul
degetelor.

Priza cu un deget

Priza cu un deget este folosita sub forma aplicarii presiunii punctuale atat la mana cat si la picior.
Se foloseste astfel: Suprafata mainii cu care se lucreaza este in repaus pe mana de lucru. Varful degetului
se afla pe regiunea mainii care urmeaza a fi prelucrata. Suprafata mainii de lucru este folosita ca si
suprafata de sprijin, iar varful degetului acesteia formeaza contactul cu punctual ce urmeaza a fi prelucrat
si exercita presiunea in punctual respectiv.

Pentru presiune alternativa:

- efectuati cu degetul de contact de mai multe ori presiune;
- miscati mana la care se lucreaza;
- miscati intreaga mana cu care se lucreaza sau;
- combinati doua din elementele deja enumerate.

Pentru presiune directa

- efectuati presiunea cu degetul de lucru pe o perioada intre 15 si 30 secunde in punctual pe
care il lucrati.

Priza cu mai multe degete

 Aceasta priza este folosita pentru a acoperi si a lucra pe o suprafata mai mare atat la mana cat si la
picior. In cadrul acestei prize, contactul este alcatuit de cele patru degete precum este aratat in imaginea
sus disponibila, suprafata mainii de lucru este si in acest caz doar pentru sustinere. Pentru a crea presiune
alternativa sau directa se vor folosii pasii enumerate pe priza cu un deget.

Ciupirea

Prin contrapunerea dintre police si un alt deget se efectueaza presiunea in zona aflata intre cele
doua degete (suprafete de contact).
Daca folosim aceasta tehnica, aplicam policele si in general indexul de o parte si de cealalta a
mainii ce urmeaza a fi prelucrata. In acest caz, indexul reprezinta partea fixa care este si sustinerea in timp
ce policele este degetul care aplica presiunea.
Pentru a avea o presiune directa se efectueaza la intensitatea dorita presiunea constanta pe zona
(punctul) de lucru timp de 15 – 30 secunde.
Pentru a avea o preiune alternativa policele va face miscari de dute-vino din prima articulatie (cea
inter-falangiana), exercitand astfel o preiune dar incontinua unui anumti punct.
 Priza directa

In acest caz, presiunea alternative sau cea directa este exercitata cu ajutorul ploicelui (deget de
lucru) si miscarea indusa de mana care sustine suprafata de lucru (in general aici este vorba despre
cealalta mana, cu alte cuvinte se lucreaza cu ambele maini).
Pentru presiune directa: Asezati ambele maini pe picior. O mana sustine suprafata de lucru a
piciorului pe cand cealalta tine piciorul in palma avand policele asupra suprafetei de lucru. Cu mana care
sustine piciorul nu efectuati miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe
zona (punctul) de lucru. In acest moment se poate exercita o presiune cat de mare se doreste.
Pentru presiunea alternative: Cu mainile asezate pe picior, cu mana care sustine piciorul efectuati
miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe zona (punctul) de lucru
imprimand presiune alternative a zonei (punctului) de lucru.

II. Miscarea circulara in jurul unui punct

Acest tip de miscare este exemplul cel mai bun in forma caruie se obtine un efect rapid si mare
fara prea multa osteneala. Prin multitudinea de tehnici se poate obtine cel mai usor o flexibilitate crescuta
a piciorului. Decizional pentru efectul dorit este amestecul de tehnici de ridicare, miscare a piciorului si
tehnica de impungere cu ajutorul policelui sau a indexului. Un mod mai simplu de a descrie ceea ce se
intampla in cadrul acestei tehnici ar fi acela ca presiunea este exercitata de catre degetul de lucru asupra
unui punct in timpul miscarii piciorului. De aici si denumirea de ,,miscare circulara in jurul unui punct”.
Pentru a efectua o presiune de intepetura (tratamentul anumitor puncte aflate in profunzime) atat
pe suprafata calcaneana cat si pe cea frontala a piciorului cel mai indicat deget este aratatorul (indexul).
Pentru suprafata plantara a piciorului cel mai indicat deget este policele, celelatlte degete avand rolul unei
parghii, unui plan de sustinere.
In cazul acestei tehnici se va exercita presiune cu ajutorul prizei de forta in care sunt folosite pe
langa index sau police, in functie de zona, punctual de acces, si celelalte degete pe post de priza. Prin
miscarea, rotirea mainii sau piciorului care este tratat se obtine o presiune alternative.
Miscarea circulara cu un deget (in jurul unui punct)

Asezati piciorul precum in desen. Restul mainii sprijina degetul aratator (indexul), al carui punct
de contact (pulpa) se afla in zona de contact ce urmeaza a fi tratata. Miscati apoi piciorul in sensul acelor
ceasornice apoi in sens invers in timp ce aplicati presiunea pe punctual de lucru. Corectati apoi pozitia
piciorului si luati-o de la capat cu miscarea / presiunea.
Miscarea circulara cu policele (in jurul unui punct)

Asezati piciorul precum in imaginea alaturata. Felul de sustinere a piciorului sustine in acest caz
si policele a carui (pulpa) suprafata de contact este si suprafata de lucru. Aveti grija ca in cadrul acestei
tehnici articulatia inter-falangiana a policelui sa nu reprezinte un punct de contact cu suprafata mainii /
piciorului asupra caruia se lucreaza. Mana formeaza astfel intre police si restul degetelor mainii de lucru
un arc de cerc caz in care intre suprafata de lucru si mana / picior se formeaza o deschizatura. Prin
opozitia degetelor mainii cu policele se obtine eficienta prizei si presiunii acestuia din urma pe suprafata
de lucru. Presiunea este schimbata si data de relaxarea sau incordarea policelui.
 Exercitati presiunea policelui in punctul de lucru. Miscati piciorul in sensul acelor ceasornicului
apoi invers, miscare in care degetele piciorului descriu cercuri effectuate in aer.

III. Lucrul cu policele si restul degetelor

Scopul acestor doua tehnici este acela de a aplica o presiune constanta si de durata asupra
punctului / zonei de lucru cu ajutorul restului mainii. Impreunarea tehnicilor de lucru dintre police si
restul degetelor permite tratamentul asupra unei multitudini de zone.
Lucrul cu policele
Tehnica lucrului cu policele contine elemente de priza de forta si priza de precizie. Degetele
actioneaza toate in acelasi moment in timp ce policele este liber pentru a putea efectua o presiune concisa
contrara. Ca si suprafata de contact pentru efectuarea presiunii este pulpa policelui. Winclul natural al
policelui in miscarea dorita eficientizeaza contrapresiunea degetelor.
In cadrul tehnicii de lucru cu policele se porneste de la ideea prinderii in catarare. Mana formeaza
o priza deschisa in timp ce degetele sunt deja pe muchia lemnului treptei.
In aceste randuri voi explica imaginile alaturate impreuna cu priza si miscarea policelui.

Pentru inceput se va prinde mana de lucru cu cealalta mana.

Apoi se va elibera policele din priza, priza fiind insa mentinuta de restul degetelor.

Se va aplica policele pe mana de lucru. Punctul de contact este astfel marginea mediana a
policelui, varful degetelor mentinand priza initiala. Intre police si restul degetelor se formeaza astfel un
arc de crec care ii permite mainii de lucru o deschizatura fata de man ace urmeaza a fi lucrata. Prin varful
policelui se efectueaza presiunea spre mana de lucru. Acesta isi poate schimba pozitia intre restul
degetelor si mana la care se lucreaza, modificand odata cu ea si presiunea aplicata
 Scopul lucrului cu policele este pastrarea aceleiasi presiuni din pulpa policelui cu suprafata de
contact. In cadrul acestei tehnici se lucreaza cu intreaga mana insa doar policele este cel care se misca.
Policele se flecteaza si se intinde pentru a se deplasa pe suprafata de lucru.

In cadrul lucrului cu policele in regiunea piciorului, mana de lucru prinde piciorul si il sustine.
Degetele II-V ale mainii se odihnesc pe suprafata anterioara a piciorului si ii confera ajutor policelui,
precum in imaginea de sus. Suprafata exterioara a policelui este punctual de contact cu fata plantara a
piciorului. Acum puteti misca policele, dar numai policele pe suprafata plantara a piciorului. Fiecare
modificare de presiune care apare este rezultatul unei intensificari a prizei dintre police si restul degetelor.
In momentul in care priza este mai puternica se coboara incheietura mainii.
Datorita corelarii dintre police si restul degetelor este posibila aplicarea de presiune si tratamenutl
diferitelor suprafete ale mainii, picioarelor si corpului precum este aratat si in pozele ce urmeaza:
 In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu un deget (indexul in cazul
de fata), ajutat de medius, inelarul si degetul mic sprijinind zona de lucru, iar policele avand rol de
sustinere a suprafetei si de impregnare a fortei necesare presiunii dorite.
Si in acest caz scopul principal al ,,exercitiului” este reprezentat de presiunea constanta aplicata
unui punct.

In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu mai multe degete, model
in care degetele se indoaie si se intend pe suprafata de lucru, oferind pulpelor lor posibilitatea aplicarii
presiunii, policele avand doar rol de sustinere.
 TEHNICILE SPECIALE PENTRU PIELE
• Kineplastia Morice: reprezintă un frământat al pielii şi al ţesutului conjunctiv sub forma unui
''malaxaj'' epidermo-dermic centripet, realizat cu una sau ambele mâini, în acelaşi sens sau în sens
contrar; are rol în stimularea circulaţiei locale, în special a celei veno-limfatice, şi în menţinerea sau
creşterea troficităţii locale.

Fig. 24
• Petrisajul Jaquet&Leroy: este un frământat numai al tegumentului, realizat în sens centripet şi folosind
toate tehnicile expuse anterior, cu un rol trofic deosebit (fig. 25).
• Masajul trofic Glerant: constă în fricţiuni circulare ale epidermului pe ţesutul celular subcutanat, la 5
cm de plagă şi fără a desprinde mâna de pe tegument; are rolul de a ameliora circulaţia, de a dezvolta
supleţea ţesutului şi de a combate instalarea edemului local în cazul plăgilor sau al grefelor
tegumentare (fig. 26).

Fig. 25 Fig. 26
• Metoda “palpare-rulare” Wetterwald: se adresează fenomenelor de infiltraţie şi aderenţă ale
tegumentului, adesea asociate fenomenului celulitic, realizându-se în 4 timpi:
1. realizarea pliului cutanat ± tracţionare axială pentru îndepărtarea pielii de planurile subiacente;
2. alunecarea laterală a celor 2 părţi ale pliului, unul pe altul şi asociată cu o stoarcere de intensitate
variabilă;
3. torsionarea pliului;
4. rularea progresivă , pulpele degetelor II-III-IV trăgând pliul spre police şi făcând să înainteze un
“val” cutanat cu 1-2 cm la fiecare rulare.

Fig. 27
Tehnicile speciale pentru capsula articulară
• Masajul profund Cyriax: cu două sau trei degete se pătrunde profund în zona articulară şi
periarticulară, realizându-se fricţiuni transversale şi spiralate ale capsulei articulare şi inserţiilor
ligamentare; are ca efect menţinerea “funcţionalităţii” acestor structuri relativ slab vascularizate şi cu o
reacţie negativă rapidă la stimuli defavorabili interni şi externi.

Fig. 28
Tehnicile speciale pentru muşchi, tendoane, ligamente

• Masajul manipulativ Terrier-Benz :constă într-un contact manual minimal al terapeutului cu zona afectată
(de obicei pulpar şi mai rar prin marginea radială sau cubitală a mâinii, articulaţia metacarpofalangiană a
indexului, priza “în brăţară”), iar mâna aplicată pe zona de tratat nu se mişcă, masajul realizându-se prin
mişcarea indusă zonei / segmentului de către mobilizarea sa pasivă prin balansarea corpului terapeutului;
adresându-se de fapt tuturor structurilor aparatului NMAK, dar cu pedilecţie celor mai sus menţio-nate, se
indică în afectările posttraumatice şi reumatismale ale acestora.

Fig. 29
• Masajul asociat cu contracţia musculară: utilizat în special după imobilizările prelungite, care ,de
foarte multe ori, determină absenţa contracţiei voluntare şi în constă contracţia voluntară a
muşchiului / grupelor musculare în timpul masajului, având drept scop refacerea regiunii care este
sediul fenomenelor de inhibiţie cu reintegrarea sa în ansamblul lanţului funcţional prin:
⇒ facilitarea contracţiei voluntare: muşchiul / grupul muscular este ridicat cu toată mâna, apoi este pus în
tensiune transversală sau longitudinală faţă de axul său lung, în funcţie de necesităţi şi pacientul este
invitat să-şi elibereze voluntar muşchiul / grupul muscular din aceste prize (contracţia poate fi
stimulată uzitând de elementele facilitatorii ale exerciţiului fizic terapeutic);
⇒ facilitarea indirectă a relaxării: relaxarea obţinută prin asocierea contracţiei musculare la masaj
este mai rapidă, mai puternică şi mai durabilă decât cea obţinută prin aplicarea masajului pe
muşchiul necontracturat; există 3 metode de realizare a ei:
 1. aplicarea unui masaj puternic şi intenţionat dureros la nivelul muşchiului contracturat şi
realizarea unei contracţii voluntare a muşchiului, cât mai complete şi mai intense (fig. 30).

Fig. 30
2. scurtă tensiune manuală a muşchiului în perioada de relaxare a acestuia postcontracţie,
succedată de o succesiune de contracţii-relaxări asociate masajului
3. hold-relax-ul (contracţia intensă contra rezistenţă) pe musculatura antagonistă
• “Metoda începutului bun” Bugnet : terapeutul aplică o priză “în cleşte” transversală pe muşchiul
aflat în stare de relaxare până la hipotonie-hipotrofie uşoară, îl îndepărtează de planul osos subiacent, îl
supune unei torsiuni şi printr-o comandă verbală scurtă şi clară cere pacientului să-şi elibereze
muşchiul din priza sa, exerciţiul repetându-se, după o pauză de câteva secunde, lent de 10 ori ; având
drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale sectorului tratat prin “revărsarea” influxurilor
centripete în sensul extinderii stretch reflexului (spre deosebire de tehnica Rabe, unde receptorii
articulari sunt stimulaţi prin deplasarea segmentelor osoase) este utilizată cu succes în deficienţele
musculare posttraumatice, post-chirurgicale şi reumatologice (fig. 31).

Fig. 31 Fig. 32

Tehnicile speciale pentru fascii

• Masajul manipulativ Rabe : reprezintă o “întindere” a fasciilor realizată printr-o mobilizare

tracţională pasivă şi rapidă a elementelor osteo-articulare, cu un contact manual cât mai mare al
terapeutului cu zona / segmentul de tratat; realizând o “elasticizare” a fasciilor şi o “reglare” neuronală
locală redă pacientului sensul corect al mişcării elementelor lezate (fig. 32).
• Metode californiene de fasciterapie :
⇒ metoda Lehner: utilizează mobilizarea şi întinderea progresivă a fasciilor ca şi contracţii izometrice
de tipul hold-relax, la limita durerii, asupra pacientului relaxat şi aflat într-un climat de confort (fig.
33);
⇒ metoda Rolf : întinderea fasciilor se realizează într-o modalitate mai agresivă decât precedenta şi
peste limita dureroasă (fig. 34).

Fig. 33 Fig. 34
 Tehnicile speciale pentru segmente

• Masajul de apel al toracelui pentru membrul superior şi al abdo-menului pentru membrul inferior:
În dorinţa de a creşte eficacitatea masajului aplicat unui membru afectat de diferite cauze patologice se
foloseşte iniţial acest tip de masaj, cu rol de creştere a circulaţiei locale, a excitabilităţii
neuromusculare şi a troficităţii structurilor constituente; el se realizează prin tehnicile clasice
cunoscute, alternativ centripet şi centrifug, dinspre şi înspre rădăcina membrului; ulterior se realizează
masajul membrului respectiv în sens centripet.

Tehnicile speciale pentru afecţiunile venolimfatice

• Drenajul manual limfatic Leduc & Godard: precede aplicarea metodei van der Mohlen, având rolul
de a goli limfaticele până la limita posibilă manual şi se realizează într-o tehnică succesivă:
⇒ iniţial de aspiraţie (de apel) - dinspre zona distală a membrului se execută spre zona proximală
fricţiuni profunde, lungi, progresive;
⇒ apoi de resorbţie - se execută succesiv presiuni intermitente urmate de relaxări, tot dinspre distal spre
proximal, în genul “maşinii de cusut”;
⇒ se reia tehnica de aspiraţie şi apoi se aplică metoda van der Mohlen.

Fig. 35
• Masajul tălpii venoase Lejars: reprezintă o metodă care în ultima perioadă a căzut în desuetitudine, dar
poate fi încă folosită cu succes în tulburările venoase uşoare şi medii ale membrelor inferioare,
cantonate de obicei la nivelul gambelor, care influenţează negativ afecţiunile reumatismale ale
genunchilor. Se realizează dinspre distal spre proximal, începând din zona iniţială de pe plantă a
marilor vase venoase şi continuând înspre gleznă şi treimea distală a gambei, prin neteziri urmate de
fricţiuni şi frământări, continue şi intermitente. În final bolnavul adoptă o postură antideclivă timp de
30-60 minute.

Tehnicile speciale pentru organele interne abdominale

• Metoda Grossi: bazându-se pe existenţa legăturilor viscero-cutanate în care un stimul aplicat pe

suprafaţa cutanată a peretelui abdominal acţio-nează asupra musculaturii netede a stomacului şi
intestinului (fiind, de fapt, o metodă reflexoterapică specială), se adresează ptozelor gastrice şi
intestinale, a dereglărilor secretorii determinate de acestea, de origini diverse (inclusiv posttraumatice şi
chirurgicale, exclusiv tumorile neoplazice) şi se realizează succesiv astfel:
1. pacientul în decubit dorsal şi relaxat, iar terapeutul reperează zonele reflexe cutanate( existând 6
asemenea zone) hiperestezice;
2. teraspeutul execută efloraje uşoare şi lente pe toate zonele şi se repetă acestea pe zonele cele mai
sensibile, durata şedinţei nede-păşind 20-25 de minute; eficienţa tratamentului se urmăreşte prin
aprecierea modificărilor zgomotelor intestinale la ascultaţia abdominală (practic, terapeutul aşezat
lateral faţă de pacient, cu o mână execută masajul şi cu cealaltă deplasează stetoscopul).
 Fig. 36

Tehnicile speciale pentru efecte combinate (metode combinate)

• Metoda Knap: propusă de Knap ca parte integrantă a unui program complex de menţinere a sănătăţii,
se poate folosi cu succes (iniferent de etiologia medicală sau postchirurgicală) pentru
1. stimularea circulaţiei sanguine: pacientul în decubit dorsal cu un membru inferior la verticală,
iar terapeutul, printr-o priză “în brăţară” a membrului, execută 30-40 de presiuni alunecate
profunde, dinspre distal spre proximal;
2. combaterea constipaţiei: pacientul în aşezat-rezemat cu genunchii flectaţi, iar terapeutul execută un
masaj abdominal lent şi profund, folosind tehnicile clasice, în sens orar şi cu insistenţă pe colonul
ascendent;
3. anihilarea punctelor dureroase musculare: fricţiunea circulară li profundă cu pulpa degetelor, repetată
de 40- 50 de ori, a 8 puncte speciale de la nivelul regiunii cervico-scapulo-toracice (ele fiind de fapt,
o parte din punctele topografice speciale “miogelotice” întâlnite în sindroamele miofasciale şi
fibromialgice).
• Metoda Vogler: se bazează pe declanşarea efectelor reflexogene la distanţă (fiind deci tot o metodă
reflexoterapeutică specială) prin folosirea presiunilor aplicate pe anumite puncte şi obţinând, astfel,
efecte antalgice şi metabolice:
1. masajul periostului: se realizează presiuni alunecate profunde şi ritmate (alternanţă de presiuni şi
relaxări) pe suprafeţele periostale accesibile, pornind de la punctul tratat procedeul executându-se “în
stea” (împingând ţesutul superficial spre marginea zonei tratate, fără ca degetele să alunece pe piele)
şi apoi prin mişcări circulare lente pe locul dureros, la limita de toleranţă a durerii, 20-30 de
minute / şedinţă;
2. masajul colonului: în constipaţiile atone, bradikineziile veziculare, manifestările spasmodice ale
colonului, ulcerele duodenale se execută o presiune lentă şi profundă cu ultimele 4 degete pe peretele
abdominal în sensul tranzitului intestinal (existând 5 zone speciale, la unghiurile colice şi regiunea
rectală), 30 de minute zilnic.
Mobilizările postmasaj

Tehnica generală
• Mobilizări pasive din articulaţiile masate şi în cele învecinate cu regiunile masate în toate axele de
mişcare permise.
• Mobilizări pasivo-active şi activo-pasive, progresive, iniţial în direcţiile libere şi apoi în direcţia
cea mai deficitară.
• Tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive:
⇒ fundamentale (de bază): iradierea influxului nervos de la musculatura puternică la cea slabă,
iradierea de la un membru sănătos la cel bolnav, reflexe de postură şi echilibrare, vizualizarea directă
a mişcării, reciprocitatea între două scheme;
⇒ speciale cu caracter general: inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, contracţiile repetate,
inversarea agonistă, secvenţialitatea pentru întărire;
⇒ specifice:
 > pentru promovarea mobilităţii: iniţiere ritmică, relaxare-opunere agonistă şi antagonistă, rotaţie
ritmică, stabilizare ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere;
> pentru promovarea stabilităţii: contracţia izometrică în zona scurtată, izometria alternantă;
> pentru promovarea mobilităţii controlate: patrupedia;
> pentru promovarea abilităţii: progresia cu rezistenţă, secvenţialitatea normală.
• Utilizarea de elemente facilitatorii ale răspunsului neuro-muscular: stretch-ul, rostogolirea ritmică repetată,
telescoparea, acceleraţia liniară şi angulară, atingerea uşoară, contactele manuale şi presiunea pe
tendoanele lungi.
• Mişcări active simple şi cu rezistenţă progresivă realizată manual sau cu ajutorul scripetoterapiei,
suspensoterapiei, hidrokinetoterapiei, greutăţilor etalonate.
• Elemente de terapie ocupaţională.
• Sportul terapeutic, dintre care înotul este cel mai complex şi cu rezultatele cele mai rapide.
BIBLIOGRAFIE:

1. Borg S.- Trigger point and tender points – Rheum. Dis. Clinics of North America, 1996;
2. Scanlon, V.C., and Sanders – Essentials of anatomy and physiology, 3ed edition, Canada F. A.,
Davis Company, 2002;
3. Schleip R., Active fascial contractility: Fascia may be able to contract in a smoth muscle like
manner and thereby influence musculoskeletal dynamics – Med hypoteses;
4. www.sport-fitness-advisor.com
5. www.myofascial-release.com
6. www.geek.com
7. www.wikipendia.org
8. Masajul chinezesc clasic, A.V.Traubert, Ed. Rovimed Publishers, Bucureşti 2002
9. Secretele medicinei chineze, Henry B.Lin, Ed.Polirom, Bucureşti 2006
10. http://www.triggerpointbook.com/
11. http://en.wikipedia.org/wiki/Trigger_point
12. http://www.pressurepointer.com/PressurePointerManual.pdf
13. http://blue.regence.com/trgmedpol/docs/cpsMed39.pdf
14. BLANDINE Calais-Germain - Anatomie pour le movement. Introduction a l’analyse des
techniques corporelles, Editions DesIris, 2000
15. JUDITH PITT-BROOKE, HEATHER REID, JANE LOCKWOOD, KATE KERR -
Rehabilitation of movement – theoretical basis of clinical practice, Ed. WB Saunders Company
Ltd, 1998
16. ROBERT KING - Performance massage, Ed. Human Kinetics, 1992
17. GIOVANNI DE DOMENICO, ELIZABETH WOOD - Beard’s massage, Ed. Saunders, 1992
18. MARIO-PAUL CASSAR - Handbook of clinical massage, Ed. Churchill Livingstone, 2004
19. DOINA MÂRZA - Masajul terapeutic, Ed. Plumb, Bacău, 2002
20. DOINA MÂRZA - Metode speciale de masaj, Ed. Plumb, Bacău, 1998
21. TOKUJIRO NAMIKOSHI - Shiatsu, metodă terapeutică japoneză, Ed. Teora, 1995
22. MASAYUKI SAIONJI - Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin
masaj şi presopunctură, Ed. Eurobit, 1988
23. TROISIER, O ET COLL.,- Massage transversal profond, Paris, EMK kinesitherapie, 1990
24. WETTERWALD, D - Traitemente manuel, Paris, Vigot Freres, 1970
25. DONNA FINANDO, STEVEN FINANDO – Trigger Point Therapy for Myofascial Pain, Healing
Arts Press, 2005