PAREZA DE NERV FACIAL

DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI
Nervii faciali sunt nervi micşti, care au următoarele funcţii:
> asigură sensibilitatea gustativă,
> inervaţia musculaturii mimicii,
> secreţia glandelor salivare sublinguale şi submaxilare
> secreţia glandelor lacrimale.

La periferie, nervul facial se divide în două ramuri:

• una superioară sau temporo-mandibulară, din care ia naştere o
ramură intermediară care se anastomozează cu ramura inferioară
formând plexul naso-genian;
• ramură inferioară sau cervico-facială.

Paralizia facială periferică este caracterizată de o atingere totală

sau parţială a musculaturii hemifeţei, în mod obişnuit fiind
interesat în mod egal atât teritoriul de inervaţie al facialului
superior, cât şi acela al facialului inferior.
Paralizia facială "afrigore” are următoarele caracteristici:

■ Este cea mai frecventă dintre paraliziile faciale, având o incidenţă

de 23 cazuri la 100.000 persoane/an.

■ Afectează ambele sexe.

■ îmbolnăvirile sunt mai frecvente toamna şi primăvara (după

expuneri la curenţi de aer).

Afecţiunile neurologice determină importante deficienţe motorii,

senzitivo-senzoriale şi psiho-comportamentale care transformă
bolnavul, cel puţin într-o primă etapă, dependent de serviciile
medicale specializate, iar apoi de asistenţa socială sau familială.

Recuperarea, şi mai ales readaptarea, unui individ cu deficite

neurologice începe încă din faza acută a bolii, extinzîndu-se în
timp, cel puţin doi ani, perioadă în care bolnavul poate redobîndi
un anume grad de autonomie.

1
ETIOLOGIE

Extrem de multiple şi diverse cauze pot afecta nervul facial, în

funcţie de topografia unei posibile leziuni, cele mai frecvente cauze sunt:

Afectarea facială uni- sau bilaterală prin leziune supranucleară poate fi

expresia unui:
> accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragie),
> a unei tumori primitive sau secundare,
> infecţii,
> traumatism

în unghiul ponto-cerebelos, nervul poate fi afectat în:

> tumori (neurinom de acustic, meningiom, colesteatom),
> meningite,
> polineuropatii infecţioase (lues, mononucleoza infecţioasă)
> sarcoidoză,

Lezarea în apeduct se produce în:

> tumori
> traumatisme
> accidental operator,
> osteite,
> paralizia facială "a frigore"

Extracranian nervul poate fi interesat în cursul tumorilor sau infecţiilor

parotidiene sau de vecinătate, rar comprimat prin aplicare de forceps
(paralizie obstetricală).

Afectarea bilaterală a VII poate fi:

> congenitală (sindrom Moebius)
> în sarcidoză (sindrom Heerford)
> scleroza laterala amiotrofică

Paralizii faciale mai pot apărea într-o serie de boli:

> cardio-vasculare (HTA),
> boli metabolice (diabet, porfirie, uremie)
> stări caşectice
> boli musculare

2
ANATOMIE PATOLOGICĂ

Forme anatomo - patologice ale paraliziei faciale:

• Paralizia facială centrală are sediul leziunii supranuclear şi se

caracterizează clinic prin: defict motor limitat în etajul inferior al feţei; se
poate insoţi de hemiplegie, hemianestezie, testele electro-şi
neelectrodiagnostice sunt negative.
• Paralizia facială periferică are sediul leziunii nuclear, radicular sau
troncular, caracterizându-se prin: deficit motor total al hemifaciesului
prin afectarea ambelor ramuri terminale; se poate însoţi de hemiplegie (în
leziunile pontine). Testele electro şi neelectrodiagnostice sunt perturbate.

Atât muşchii palpebrali, cât şi muşchii mimicii, se bucură de unele

particularităţi:
> prezintă o inserţie osoasă fixă şi o altă inserţie mobilă
subcutanată,
> sunt grupaţi în jurul orificiilor feţei acţionând fie ca şi constrictori,
fie ca dilatatori,
> au un rol morfo-funcţional, dar şi estetic.

0 menţiune particulară se referă la amplitudinea contracţiei acestor

muşchi. Această amplitudine poate fi variabilă în funcţie de intensitatea
sentimentelor pe care individul vrea să le exprime. Astfel se explică de ce,
în paralizia nervului facial, pe lângă interesarea fizică evidentă, este
prezentă şi o participare psihologică importantă, bolnavul având
sentimentul pierderii personalităţii sale.

Lezarea nervului facial se poate produce fie la nivelul nucleului facialului,

fie la nivelul traiectului intra- sau extracranian, la nivelul ramurilor de
diviziune din parotidă sau la nivelul ramurilor terminale.

în paralizia facială "a frigore" se produce o inflamaţie

nonsupurativă ce determină edemaţierea nervului în apeduct vizibilă la
computer tomografie.

3
SIMPTOMATOLOGIE ŞI EXAMEN CLINIC
înainte cu 2/3 zile de la debut pot apărea dureri auriculare după care
paralizia se instalează rapid, în decurs de câteva ore sau zile. Uneori
bolnavii se plâng de "faţă grea" sau "faţă artificială" fără a avea semne
obiective de alterare a sensibilităţii:
□ dispariţia ridurilor frontale,
□ coborârea vârfului sprâncenei,
□ devierea nasului spre partea sănătoasă,
□ dispariţia şanţului naso-genian,
□ dispariţia şanţului naso-labial,
□ deviaţia şi ştergerea comisurii labiale,
□ buza superioară coborâtă,
□ buza inferioară coborâtă,
□ obrazul căzut.
Semnele clinice sunt de tip motor, senzitiv, senzorial şi
parasimpatic.
Pentru funcţia motorie se va avea în vedere aspectul static şi dinamic al
feţei (mişcări voluntare, involuntare, reflexe).
în repaus se observă de partea paraliziei o asimetrie, cu:
■ ştergerea pliurilor feţei (datorită hipotoniei musculare),
■ lărgirea fantei palpebrale (lagoftamia),
■ coborârea şi îngustarea comisurii bucale,
■ turtirea narinei ce nu se mişcă în respiraţie,
■ uneori secreţie lacrimală abundentă (epifora). Aceasta s-ar datora:
paraliziei muşchiului Homer care normal dilată sacul lacrimal;
paraliziei orbicularului ce determină deschiderea înafară a sacului
lacrimo-nazal;
■ absenţa clipitului favorizează iritarea corneană şi declanşarea
reflexului lacrimal.
în dinamică, semnele menţionate mai sus se accentuează.
Bolnavul
■ nu mai poate încreţi fruntea,
■ nu poate închide ochiul
■ nu poate arăta dinţii.
■ la privirea în sus, datorită lagoftalmiei ochiul pare mai mare (semn
Neero).

4
 ■ Suflatul, fluieratul, pronunţarea labialelor (m, b, p) se face cu
dificultate. .
■ Paralizia buccinatorului produce zgomot la respirat, semnul pipei
şi tulburări de masticaţie.
■ în protuzia limbii, aceasta deviază de partea bolnavă.
■ în mimica emoţională şi vorbire, comisura bucală de partea
sănătoasă este atrasă puternic şi asimetria poate fi uneori mai bine
relevată.
■ în pareze se constată slaba contracţie a orbicularului.
Reflexele nazo-palpebral, optico-palpebral, cohleo-palpebral,
cornean sunt abolite sau diminuate.
Afectarea funcţiei senzoriale se traduce prin tulburări de auz
(hiperacuzie dureroasă) şi gustative (hipognezie) în cele 2/3 anterioare ale
linibii.
Tulburări de sensibilitate: dureri retroauriculare, hipoestezie în
concă.
Prin afectarea parasimpatică se diminua (dar nu se suprimă)
secreţia lacrimală, nazală, sudorală şi salivară.
EXAMENE PARACLINICE
Au drept scop precizarea diagnosticului topografic, prognosticului
şi conduitei terapeutice. Cele mai utilizate teste sunt:

□ Examenul electric clasic apreciază prin detecţie vizuală existenţa

unei reacţii de degenerare totală sau parţială după 2-3 săptămâni de
la instalarea paraliziei.
□ Electromiografia (EMG): după două săptămâni de la instalarea
paraliziei evidenţiază gradul de denervare, dar şi semnele timpurii de
reinervare.
□ Măsurarea timpului de latenţă a conducerii nervoase: normal
acesta nu trebuie să depăşească 4 msec de la stimulare. Acest timp
poate fi uşor alungit (vindecare rapidă); alungit (recuperare tardivă);
inexcitabil (sechele, sincinezii). Testul se face comparativ
stânga/dreapta sau între ramul superior şi cel inferior din aceeaşi
parte.
□ Electroneurografia sau testul Elsen poate furniza elemente de
prognostic dacă este efectuată în primele 10 zile. Prin acest test se
cuantifică procentul de fibre nervoase atinse.

5
 □ Computer - tomografia craniană este un examen de mare valoare
diagnostică.

□ Pentru diagnosticul topografic al lezării nervului facial se recurge la:

• testul Schrimer (studiul secreţiei lacrimale),
• testul Blatt (studiul secreţiei salivare),
• studiul reflexului scăriţei,
• audiometria.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Diagnosticul diferenţial se va face cu:

□ Paraliziile celorlalţi nervi cranieni care dau simptomatologie
asemănătoare (nv. III oculomotor, nv. V trigemen, nv. VI abducens,
nv. VIII vestibulo-cohlear)
□ Paralizii ale nervului facial, dar cu altă etiologie (metabolică,
toxică, vasculară, tumorală, infecţioasă)

EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Evolutia este în general favorabila şi, în 70-80% din cazuri

bolnavul se ameliorează în 1-3 luni.
Complicaţiile care pot influenţa evoluţia sunt:

□ Conjunctivite şi ulceraţii corneene (prin lagoftalmie);

□ Sindromul "lacrimilor de crocodil": se produce datorită unei reinervări
aberante, axonii fibrelor salivare fiind îndreptaţi din ganglionul
geniculat către marele nerv pietros superficial, în ganglionul sfeno-
palatin. înghiţitul va produce lacrimi în loc de salivă.
□ Hemispasmul facial postparalitic apare datorită unei leziuni iritative în
lungul nervului facial. De obicei se observă după 3-4 săptămîni de la
instalarea paraliziei pe care o însoţeşte. Aceste contracţii pot fi
spontane sau declanşate în cursul unor mişcări.

Prognosticul este favorabil atunci când ameliorarea fenomenelor se face

repede ( 1 - 2 săptămâni). în paraliziile totale, persistente peste 3 luni,
refacerea va fi cu defect.

6
 Practica a demonstrat că orice paralizie de nerv facial la care
leziunea este mai lungă de 25 de zile şi nu apare nici un semn de
regenerare nervoasă, va evolua în mod sigur spre dezvoltarea sechelelor.
TRATAMENT

Obiectivul principal este înlăturarea cauzei. Tratamentul va avea în

vedere posibilităţile existente:
• medicale,
• chirurgicale
• fizioterapice.

Tratamentul medical este eficace în paralizia "a frigore" şi constă în:

□ administrarea de prednison (sau preparate înrudite) în doză de lmg
/ kg corp, timp de 5 zile, după care doza se va scădea treptat în
funcţie de evoluţia clinică. Se vor avea m vedere contraindicaţiile
majore (H.T.A., ulcer, diabet). La nevoie se va administra un
pansament gastric.
□ Cu rezultate favorabile se mai pot folosi şi antiinflamatoare
nesteroidiene (dacă cele steroidice sunt contraindicate): diclofenac 2
tb/zi sau supozitoare timp de 7 zile, piroxicam, etc.
□ Neuroprotectoare (vitamina B, piracetam) şi vasoactive în doză
moderată au efect benefic.

Pentru complicaţiile oculare se recomandă:

□ coliruri antiseptice,
□ instilaţii cu Vitamina A,
□ aplicarea de leucoplast,
□ blefarorafîe (după caz)
□ în "sindromul lacrimilor de crocodil" se secţionează ramul timpanic
al nervului IX.
□ decontracturante sau alcolizare în hemispasm.

Tratamentul chirurgical se poate face în scop de decompresiune a

nervului (mastoidectomia). Intervenţiile chirurgicale estetice încearcă
anastomoza VII cu alţi nervi (IX, X) sau grefe de nerv sural.

7
TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE

în faţa specialistului în medicină fizică şi recuperare medicală,

bolnavul se poate prezenta în diferite stadii de evoluţie a paraliziei:
□ în stadiul iniţial,
□ în stadiul de reinervare spontană
□ în stadiul de sechelă cu musculatura feţei hipertonă şi
prezenţa sincineziilor.

înaintea începerii unui program de recuperare funcţională este

obligatorie efectuarea unei evaluări complexe din care nu vor lipsi:
♦ testarea musculară (tonus, forţa de contracţie),
♦ examene electrice
♦ unele examene suplimentare necesare stabilirii topografiei leziunii.

Tonusul muscular se evaluează după o scală în trei trepte:

0 = tonus muscular normal,
1 = hipotonie musculară,
2 = muşchi aton.

Bilanţul analitic al funcţiei musculare se efectuează după scala 0-

4, urmărind intensitatea contracţiei realizate, numărul de repetiţii
posibile, amplitudinea mişcării şi sincronizarea cu acţiunea musculaturii
sănătoase.

Bilanţul sechelelor este la fel de important, nu numai pentru

cazurile vechi la care aceste sechele sunt deja instalate, dar mai ales
pentru urmărirea eventualei apariţii a acestora în timpul tratamentului
fizical-kinetic. Aceste sechele pe care le avem în vedere sunt:
□ hipertonia musculaturii,
□ sincineziile musculare
□ hemispasmul facial.

Hipertonia musculară evidenţiabilă prin întinderea intrabucală a

muşchilor se apreciază ca fiind prezentă sau absentă.

8
 Acolo unde este prezentă, se cotează de la 1 la 3 următoarele
modificări:
□ ridicarea anormală a sprâncenei,
□ exagerarea fosetei sprâncenoase,
□ exagerarea şanţului naso-genian,
□ atragerea comisurii labiale în sus şi în afară,
□ zbârcirea mentonului,
□ hipertonia muşchiului pielos al gâtului.

Sincineziile esenţiale sunt două:

□ gură/ochi (mobilizarea orbicularului gurii induce concomitent
închiderea ochiului)
□ ochi/gură (mobilizarea voluntară sau spontană a orbicularului
induce deviaţia comisurii labiale în sus şi în afară.
Sincineziile emoţionale pot fi prezente sau absente.

Pe lângă aceste bilanţuri este recomandabil ca înaintea începerii

programului de recuperare să se analizeze o fotografie mai veche,
anterioară paraliziei faciale pentru a depista eventuale asimetrii
preexistente şi este utilă şi o fotografie făcută la începerea tratamentului
care poate fi un document util în aprecierea corectă a eficienţei
tratamentului aplicat.

De la tratamentul fizical-kinetic se exclud cazurile la care s-a instalat

spasmul facial. în toate celelalte situaţii, bolnavii beneficiază de un
program fizical-kinetic de mai scurtă sau mai lungă durată: minimum 15
zile şi maxim 4 ani.
în paraliziile faciale “a frigore" (cele mai frecvente)
recuperarea funcţională depinde în totalitate de:
□ înălţimea leziunii,
□ a formei de compresiune a nervului, putând fi totală sau
parţială.

în aceste cazuri, bilanţul se repetă săptămânal pentru a putea

urmări evoluţia recuperării. Nu sunt rare cazurile în care apare, la

9
 început, o agravare a datelor bilanţului iniţial (în prima săptămâna
valoarea musculară scăzând la zero), pentru ca în continuarea
tratamentului, în următoarele săptămâni, forţa musculară să crească
progresiv.
TERMOTERAPIE

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de

căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt:
• analgezia,
• hiperemia,
• hipertermia locală şi sistemică,
• reducerea tonusului muscular,
• creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea

programelor de kinetoterapie şi masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:
• Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete
• Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de
penetraţie este mai redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument.

în paralizia facială, încălzirea hemifeţei se poate face cu lampa Solux

plasată la distanţa de 1 metru timp de 10 minute.

Cataplasmele - constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor

substanţe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea
antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaugă şi efectul chimic.

ELECTROTERAPIE

CELE MAI IMPORTANTE EFECTE ALE ELECTROTERAPIEI SUNT:

> stimularea electrică eficientă a muşchilor denervaţi, cu scopul
menţinerii tonusului şi metabolismului lor pe perioada necesară pînă
la reinervarea eficientă şi reluarea funcţiei.
> stimularea electrică a muşchilor cu inervaţie păstrată, cu efecte de
creştere a forţei de contracţie

10
 > stimularea cu frecvenţe adecvate pentru modularea durerilor acute
şi cronice

> realizarea prin curenţi unidirecţionali (galvanic, curenţi de joasă

frecvenţă) a unor efecte de pătrundere transcutană a unor substanţe
farmacologice în formă ionizată (ionoforeză)
> stimularea cu parametrii adecvaţi a musculaturii netede
> efecte termice obţinute cu unde electromagnetice de înaltă
frecvenţă (unde scurte şi microunde)

Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza numai cu

curenţi exponenţiali de joasă frecventă (10 - 200 Hz), după un prealabil
electrodiagnostic care stabileşte parametrii optimi de excitaţie.
Stimularea se realizează cu stimuli apropiaţi de cei electrofiziologici, cu
pantă progresivă (triunghiulari, trapezoidali, exponenţiali), cu durate
diferite ale impulsurilor, pauzelor şi frecvenţelor, în funcţie de gradul de
degenerare indicat de curbele de intensitate / durată, de coeficientul de
acomodare şi de datele EMG.

Contraindicaţiile electrostimulării:
> leziuni iritative la nivelul pielii
> regiuni inflamate
> aparate electronice sau endopreteze implantate (pacemaker)
> sarcină
> aplicarea în regiunea inimii

Alte manevre folosite sunt:

Baia galvanică - combină acţiunea curentului galvanic cu efectul
termic al apei, apa fiind mijlocitoare între tegument şi electrod şi un bun
conductor de electricitate. Se folosesc intensităţi reduse ale curentului,
evitîndu-se astfel producerea arsurilor. Baia galvanică poate fi celulară
sau generală.
în cazul paraliziei de nerv facial se va aplica baia celulară, avînd ca
timp de aplicare între 10-30 min, într-un ritm zilnic sau la două zile.
Curentul galvanic se mai utilizează şi sub forma ionizărilor cu Kl pentru
asuplizarea cicatricelor feţei. Şi pentru acest gen de tratament sunt
necesare o serie de măsuri de securitate pentru a nu provoca arsuri.
Ultrasunetul se poate aplica în două feluri:

11
- prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat intermediar
gel, ulei sau vaselină.
- prin contact indirect (în apă), cînd se interpune între capul emiţător şi
tegument un strat de apă.
In cazul aplicării prin contact direct, capul emiţător trebuie să se
plimbe pe tegument prin intermediul gelului fără a se apăsa prea tare şi
impunînd o mişcare circulară. Este important să se folosească o viteză cit
mai mică a capului emiţător şi trebuie să se urmărească ca în
permanenţă să aibă un contact perfect cu tegumentul şi să fie în poziţie
verticală faţă de acesta. De asemenea, în cursa emiţătorului trebuiesc
evitate zonele cu proeminenţe osoase, cît şi pe cele bogat vascularizate.

Undele scurte - au efect hiperemiant, de activare a circulaţiei şi a

metabolismului tisular, cît şi efect analgezic şi decontracturant. Bolnavul
trebuie să fie aşezat pe o canapea care să aibă o saltea izolatoare şi să nu
conţină piese metalice, sau pe un scaun de lemn. El nu trebuie
dezbrăcat deoarece undele scurte străbat ţesăturile din bumbac, lînă,
material sintetic sau chiar gips. Trebuie înlăturate obligatoriu toate
obiectele metalice de pe pacient, deoarece acestea concentrează cîmpul
electric putînd provoca arsuri şi compromite astfel tot programul
recuperator.

KINETOTERAPIE

Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de tratamentul

medicamentos sau chirurgical efectuat, kinetoterapia este mijlocul
terapeutic indispensabil recuperării fizice şi psihice a bolnavului.

în stadiul iniţial, când musculatura este flască şi întinderea

repetată a muşchilor nu are nici un efect asupra refacerii tonusului, se
practică o schemă terapeutică ce include următoarele mijloace
terapeutice:
□ căldură locală,
□ masaj,
□ kinetoterapie.
Kinetoterapia este, la ora actuală, procedura cea mai agreată pentru
recuperarea funcţională a paraliziilor faciale. Pentru a fi şi eficientă este
obligatorie respectarea unor reguli fundamentale:

12
 □ în primul rând, trebuie să se anuleze acţiunea muşchilor hemifeţei
sănătoase deoarece activitatea acestora plasează musculatura
hemifeţei paralizate în poziţie de întindere maximă.
□ Exerciţiile terapeutice se vor executa lent pentru a permite
recrutarea maximă de unităţi motorii. De exemplu: închide lent
ochii apoi întinde puternic unghiul extern, fără a deschide ochii. în
timpul acestui exerciţiu, bolnavul să nu strângă dinţii deoarece astfel se
riscă substituirea acţiunii orbicularului cu acţiunea muşchiului
buccinator. □ Ca regulă generală, se va evita activarea muşchilor din
jumătatea inferioară a feţei atâta timp cât se lucrează muşchii din
jumătatea superioară, şi invers.

în cazul în care bolnavul se prezintă cu o paralizie de nerv facial în curs

de reinervare, există pericolul ca musculatura denervată să treacă brusc
în hipertonie şi să apară sincineziile. Dacă apar mişcări anarhice se va
încerca frînarea activităţii muşchilor paralizaţi prin plasarea lor în poziţie
de întindere maximă.

Rolul kinetoterapeutului este triplu:

□ menţinerea unei bune troficităţi musculare,
□ instruirea precoce a bolnavului asupra tuturor aspectelor
legate de recuperarea funcţională,
□ acordarea atenţiei, în principal, chiar înaintea apariţiei
primelor semne de reinervare, recuperării muşchilor „constrictori"
(orbicularii).
Odată cu reapariţia influxului nervos, kinetoterapeutul are obligaţia
de a împiedica bolnavul să cadă în greşeala recuperării globale a
musculaturii hemifeţei paralizate, deoarece acest gen de activitate duce
în mod sigur la dezvoltarea dezechilibrelor de forţă dintre muşchii
„dilatatori" şi „constrictori". Pe cât este posibil, recuperarea va fi analitică
şi, progresiv, pe măsura rezultatelor obţinute, se trece la integrarea
fiecărui câştig de forţă musculară în exerciţii de mimică ce vizează
redobândirea armoniei activităţii musculare a întregii feţe.

MASAJUL

Definiţia masajului

13
 Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale,
variate, aplicate simetric la suprafaţa organismului în scop terapeutic.
Acţiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul
executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de
la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc
excitabilitatea şi întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează
repetat extraceptorii şi proprioceptorii existenţi.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea

tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acţiime se
exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele
sangvine.

3. îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie

în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest
efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare
după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre
centru.

Efecte generale
Creşterea metabolismului bazai stimulează funcţiile aparatului
respirator şi circulator, influenţează favorabil starea generală a
organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului
asupra pielii care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat
inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este

reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne.

14
 Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă
de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea,
rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele
musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei
şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Pentru a aborda recuperarea neuro-motorie a afecţiunilor care

interesează nervul facial, o atenţie specială trebuie acordată muşchilor
feţei şi ai pleoapelor:
• Muşchiul frontal este muşchiul mirării.
• Muşchiul sprâncenos este muşchiul atenţiei, al dezaprobării.
• Muşchiul piramidal al nasului acţionează simultan cu muşchiul
orbicular al ochiului participând la protejarea ochiului. Contracţia
lui provoacă riduri orizontale la rădăcina nasului.
• Muşchiul transvers al nasului ridică şi dilată narina. Lucrează
împreună cu piramidalul şi când se contractă cu forţă maximă
exprimă dezgustul.
• Muşchiul orbicular al ochiului: porţiunea orbitară declanşează
închiderea pleoapelor (anatagonist al ridicătorului pleoapei inervat
de n. oculomotor comun). La contracţie maximală provoacă riduri la
marginea externă a ochiului, „laba de gâscă".
• Muşchiul mare zigomatic este muşchiul surâsului ducând comisura
labială în sus şi în afară.
• Muşchiul canin - muşchi ridicător al buzei superioare în dreptul
caninului.
• Muşchiul ridicător al buzei superioare retrage şi răsfrânge buza
superioară, dezvelind dinţii maxilarului superior.
• Muşchiul dilatator al narinei măreşte diametrul orizontal al narinei.
• Muşchiul mirtiform coboară partea inferioară a narinei, îngustând
transversal orificiul narinei şi coboară buza superioară.
• Muşchiul orbicular al buzelor închide cavitatea bucală comprimând şi
apropiind comisurile.
• Muşchiul risorius întinde comisura labială în sens orizontal, este
denumit şi muşchiul surâsului.
• Muşchiul buccinator, cel mai profund muşchi, permite comprimarea
obrazului când cavitatea bucală este plină cu aer, apă sau alimente.

15
 • Muşchiul triunghiular al buzelor — muşchiul suferinţei — trage buza
inferioară oblic în jos şi în afară.
• Muşchiul pielos al gâtului trage comisura labială în jos şi concomitent
exercită o tracţiune în sus a pielii superioare şi anterioare a
toracelui.
• Muşchiul pătrat al mentonului coboară oblic în jos şi în afară partea
latero-externă a mentonului.

Tehnica masajului
Masajul va fi extra- şi intrabucal.
Masajul extern trebuie să fie blând, să pornească din „punctul
central" (punct situat la 1,5 cm deasupra rădăcinii sprâncenelor) de
unde se extinde spre treimea mediană a regiunii anterioare a pielii
păroase a capului.
Manevrele folosite constau din fricţiuni circulare efectuate în
sensul acelor de ceasornic şi presiuni dinamice care mobilizează pielea
păroasă a capului. La nivelul feţei se preferă effieurage-ul şi mişcările de
glisare a tegumentului, iar la nivelul tâmplelor şi în regiunea temporo-
mandibulară manevra de masaj „în 8".
Prin aceste manevre, se reduce edemul tisular cu efect circulator
favorabil în timpul fazei flaşte şi cu efect relaxant în hipertonia
musculară. Masajul muşchilor hipertonici se asociază manevrelor de
întindere pasivă blândă şi progresivă.
Prin masajul endobucal se pot decela eventualele tetanizări ale
muşchilor zigomatic, canin, buccinator şi pielos al gâtului. Dacă această
tetanizare este prezentă, se va efectua masajul intrabucal şi se va
continua cu întinderi progresive ale obrazului, în jos şi în afară faţă de
axa de simetrie a feţei. Ca tehnică de lucru se recomandă ca întinderea
să fie menţinută câteva secunde după care se reduce progresiv pentru a
evita apariţia efectului de bumerang constatat la întreruperea bruscă a
întinderii musculare.

Automasaiul se efectuează de către bolnav şi constituie

elementul de bază al recuperării funcţionale. Tehnica de lucru este
diferită de aceea a masajului endobucal efectuat de asistent. Acesta
introduce indexul în cavitatea bucală şi masează faţa internă a obrazului
căutând punctele de inserţie ale muşchilor asupra cărora insistă, chiar
dacă manevra este dureroasă. Dupâ ce a masat şi a întins lent muşchii,

16
menţinând această întindere timp de câteva secunde, scade progresiv
forţa presiunii digitale.
Bolnavul va trebui să se automaseze de mai multe ori în cursul
unei zile. Pentru aceasta, va introduce policele mâinii opuse hemifeţei
paralizate în gură, pe faţa internă a obrazului, indexul şi mediusul sunt
plasate pe faţa extern a obrazului. Masează bine între cele trei degete tot
obrazul, întinde obrazul oblic în jos şi spre partea sănătoasă (fără a
coborî concomitent pleoapa inferioară), când se lucrează muşchii
superiori ai feţei, şi oblic şi în sus, pentru muşchii jumătăţii inferioare a
feţei.
Contraindicatiile masajului: boli dermatologice, infecţioase, hematologice,
traumatisme ale feţei.

CURA BALNEARĂ

în perioada de remisiune bolnavul poate beneficia de tratament

balneo-fizical în staţiuni profilate pe tratamentul afecţiunilor neurologice
(Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor
naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura refacerea
completă.

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic
(mecanic) şi chimic. Staţiunile indicate sunt:
> Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
> Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri
sărate);
> Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
> Govora (nămol silicos şi iodat);
> Geoagiu (nămoluri feruginoase)

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Este forma de tratament care foloseşte activităţi si metode specifice

pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura
activităţile necesare individului, de a compensa disfunctii si de a diminua
deficiente fizice.

17
 Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei
ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de

încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi
readaptare funcţională.
în general, recuperarea spontana durează 6 luni - 1 an, si cam tot
atit daca a fost necesara si sutura nervului.

18