Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ref Conflictele Intrapsihice PDF
Ref Conflictele Intrapsihice PDF
Cuprins
1. Definiţie şi caracteristici
2. Teorii
3. Tipuri de conflicte intrapsihice
3.1. Conflictele motivaţionale
3.2. Conflictele cognitive
3.3. Conflictele de rol
4. Gestiunea conflictului intrapsihic
4.1. Răspunsul conştient
4.2. Răspunsul inconştient (Mecanismele de apărare)
1. Definiţie şi caracteristici
1 1
Această prelegere este o completare la textul din cartea Conflictul interpersonal.
1
Cauze externe (atunci cînd este ameninţată satisfacerea unor motive sau relaţii):
a) lupta cu natura
b) spirala motivelor (după satisfacerea unor motive apar altele care se cer satisfăcute)
c) viaţa socială (aceasta impune reprimarea sau reducerea unor motive).
Condiţiile externe duc la conflicte interne numai cînd există şi condiţiile interne.
Cauze interne:
a) contradicţii între structurile personalităţii (între motive şi atitudini, posibilităţi şi aspiraţii);
b) frustrarea datorată subiectivităţii imposibilităţii de a rezolva conflictul. Omul consideră că
nu este în stare să schimbe acele condiţii obiective care au provocat apariţia conflictului.
Conflictele psihologice se rezolvă dacă omul reuşeşte să-şi schimbe atitudinea faţă de situaţia
obiectivă şi să găsească noi forme de acţiune.
2.1. Clasificarea teoriilor, după criteriul legăturii cu mediul extern (cu excepţia concepţiilor
eclectice):
- concepţiile psihodinamice /intrapsihice, psihanalitice, care se bazează pe principiile
biopsihologie ale individului (S. Freud, C. Jung, A. Adler, E. Fromm, Karen Horney).
- Abordarea situaţională, behavioristă, care interprtează conflictul ca pe o reacţie la
confluenţa unor împrejurări externe (B.F. Skinner şi neobehavioriştii N. Miller şi D.
Dollard).
- Abordarea cognitivistă, care consideră conflictul ca pe un fenomen de cunoaştere (L.
Festinger, K. Lewin).
2
2.2. Modele /teorii
Sunt menţionate aici teoriile explicative ale autorilor Freud, Adler, Jung, Fromm, Erickson,
Lewin, dar şi psihoterapiile existenţialiste.
Sigmund Freud
Trei explicaţii ale conflictelor potenţiale:
1. Explicaţia psihodinamică: lupta dintre două pulsiuni contradictorii, care poate produce
conflictul, manifestat prin nevroză:
a. Eros (instincul sexual, al vieţii şi autoconservării)
b. Thanatos (instincutl morţii, agresivităţii, distrugerii)
Pulsiunile sunt privite atît separat, cît şi în fuziune (sexualitatea poate implica şi un element
agresiv, după cum şi sadismul poate implica elementul erotic).
2. Explicaţia topică: Contradicţiile dintre Supra-Eu şi Sine. Personalitatea este structurată
în 3 instanţe psihice:
a. Id – supusă principiului plăcerii, sediul pulsiunilor înnăscute şi al dorinţelor
refulate. Id-ul este iraţional.
b. Ego – bazată pe principiul realităţii, controlează accesul dorinţelor în conştinţă şi
în conportament, ajustînd astfel trebuinţele instictuale la cerinţele realităţii.
c. Super-Ego – moralitatea, regulile (părinţilor şi societăţii) şi autoritatea. Se
formează ultima.
3. Explicaţia economică: forţa, cantitatea pulsiunilor vs. forţa Eului.
Dacă eul eşuează în rezolvarea conflictelor, intră în acţiune mecanismele de apărare, cel mai
important fiind sublimarea (devierea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive către activităţi
valorizate social). Refularea poate duce la nevroză.
Adolf Adler
Cauză: Complexul de inferioritate, vulnerabilitate, neîncredere în sine, produs în primii 5 ani de
viaţă faţă de părinţii puternici şi capabili influenţează comportamentul şi gîndirea adultului –
apare fenomenul conpensării sau supracompensării, responsabile pentru realizările deosebite (de
ex. la Demostene).
Rezolvarea conflictului, prin două căi:
- dezvoltarea „sentimentului social”, interes social care se manifestă printr-o muncă
interesantă, relaţii sociale mulţumitoare etc.
- stimularea aptitudinilor, pentru atingerea superiorităţii.
Karl Jung
- Persona („socială”, măştile relaţionării) şi personalitatea autentică. Apare conflictul între
aşteptările noastre şi ceea ce primim de la alţii.
- Orientarea dominantă a personalităţii, introversiunea vs. extraversiunea (extravertitul
trebuie să-şi ajusteze lumea internă la lumea externă, spre care este el orientat, fapt ce
conduce la conflictele interne).
Tipurile psihologice, care se bazează pe 4 funcţii ale personalităţii: gîndirea, percepţia,
sentimentul şi intuiţia. Myers şi Briggs au elaborat instrumentul MBTI.
După Jung, momentele de conflict interior fac posibilă existenţa vieţii psihice.
3
Erich Fromm
Cauza: natura dihotomică a omultui, care se manifestă prin problemele lui existenţiale:
problema vieţii şi a morţii, limitarea vieţii, marele potenţial al omului şi limitarea actualizării
acestuia, nevoia de libertate vs. nevoia de securitate (conflictul fundamental), care activează
procese psihice ca: autoritarismul, sadismul, conformarea automată, alienarea, singurătatea,
pierderea sinelui.
E. Erickson
Cauză: crizele nerezolvate în etapa anterioară de vîrstă, persoana trecînd în noua etapă cu
complexele celei precedente.
A elaborat ideea de stadii de dezvoltare psihosocială a personalităţii, fiecare presupunînd
traversarea unei crize.
Kurt Lewin
Trei tipuri de conflicte:
1. echivalent (apropiere apropiere): alegerea între două sau mai multe obiecte la fel de
atractive, dar care se exclud recipric.
2. vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive.
3. ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este în egală măsură atrăgător şi
respingător.
Psihoterapiile existenţialiste
4
3. Tipuri de conflicte intrapsihice
Cele mai cunoscute: conflictele motivaţionale, conflictele cognitive şi conflictele de rol. Dar mai
există şi conflictul moral, complexul inferiorităţii, conflictul de adaptare, conflictul autoapreciarii
neadecvate, conflictul nevrotic.
La baza desfăşurării lor stă lupta dintre motive, dacă sunt incompatibile sau actualizate
concomitent. Conflict între vreau şi vreau (Freud, Horney, Lewin).
5
• intensitatea motivului determină intensitatea gradientelor (atît de evitare, cît şi de
apropiere).
Deci: este mai uşor de ales între două motive atractive, decît între două motive neatractive. În
realitate, omul alege un motiv atractiv, dar îl regretă pe celălalt.
Disonanţa cognitivă poate apărea după adoptarea unei decizii, dacă persoana nu este sigură de
corectitudinea ei: „am luat o decizie”, în contradicţie cu „nu sunt sigur că este o decizie corectă”.
În procesul de interacţiune fiecare membru al grupului îndeplineşte anumte funcţii, numite roluri.
Conţinutul rolului: patternuri acţionale, cunoştinţe, abilităţi, reacţii.
Cauza conflictului: Contradicţiile între posibilităţile persoanei şi comportamentul prescris de
rol.
Tipuri: conflictul intrarol şi conflictul inter-rol.
a) conflictul intrarol. Orice rol are subroluri (este un conglomerat de roluri), care se
activează succesiv, dar rolul activ este susţinut şi de cele latente în acel moment (clustery
effect). Dacă o persoană refuză unul sau mai multe subroluri din cadrul conglomeratului,
poate apărea conflictul de rol. De ex., femeia cu rolul de mamă poate accepta infrarolurile
de femeie care naşte şi mamă iubitoare, dar poate respinge infrarolurile de mamă doică şi
mamă educatoare. Dacă rolul de mamă corespunde sistemului său de valori, femeia se va
culpabiliza pentru respingerea celor două infraroluri, ceea ce înseamnă conflict
intrapsihic.
b) Conflictul inter-rol. Ex.: mplicare şi pasiuni pentru 2-3 activităţi simultane, diferite; rolul
profesional-rolul familial.
6
4. Gestiunea conflictului intrapsihic
Răspunsul la conflict poate avea trei forme de bază: evitarea, lupta şi dialogul.
Evitarea poate fi conştientă sau inconştientă. Poate fi emoţională (blocaj - „înlemnire”),
fizică (părăsirea locului) fiziologică (leşin).
o Evitarea în cadrul unor teorii ale conflictului intrapsihic constă în:
o mecanismele de apărare (în psihanaliză)
o reinterpretare (în teoriile cognitive)
Lupta este orientată spre reprimarea celeilalte părţi.
Comunicarea intrapersonală este o comunicare între subpersonalităţile noastre, între
părţile eu-lui. Poziţiile implicate în dialog: al meu – străin; central – periferic; dominant –
supus; actualizat – de fond.
Observaţii generale
• Există o interacţiune între conflictele trăite la diferite niveluri ale persoalităţii: conflictul
intrapsihic are repercursiuni asupra relaţiilor interpersonale şi invers.
• Transferul este o ilustrare a interacţiunii între conflictele aflate la diferite niveluri: un conflict
intrapsihic este transferat la nivel interpersonal atunci cînd persoana înlocuieşte obiectul
conflictului şi îşi alege ca „ţap ispăşitor” pe cineva din apropiere.
7
• Dacă persoana nu face faţă dificultăţilor personale, nereuşind să-şi recapete armonia, atunci
ea poate apela la ajutorul psihologului. Există cel puţin două forme de ajutor psihologic, în
funcţie de organizarea dialogului constructiv cu sine şi cu alţii:
o Psihoterapia – individului i se oferă ajutor în dialogul cu sine însuşi
o Consilierea psihologică – este un dialog al subiectului cu alte persoane.
2. „Acting out” Act impulsiv, agresiv (hetero sau autoagresiv). Este o tensiune
psihică ajunsă la apogeu, care se descarcă brusc şi cu un slab
control conştient.
8. Ascetismul Refuzul oricăror plăceri fizice, chiar şi al celor mai inocente, pentru
a proteja eul impotriva nevoilor pulsionale, care sunt sursă de
angoasă. Cel mai frecvent este ascetismul adolescentului.
9. Clivajul (Melanie Eul se scindează pentru a face faţă unei realităţi periculoase.
Klein) Subiectul domină angoasa prin două reacţii opuse şi simultane, una
manifestă şi conştientizată, alta latentă şi inconştientă, cu oscilaţii
8
între ele. O formulă clasică de clivaj este: „Sunt sigur, dar...” ,
exprimînd cele 2 părţi între care se oscilează.
Ex.: un om obişnuit, soţ şi tată exemplar, muncitor bun, fără niciun antecedent
judiciar sau psihiatric, a strangulat mai multe prostituate în decurs de cîteva
luni, după care s-a autodenunţat, ca să scape de coşmarurile în care i se arătau
femeile ucise. A fost arestat imediat, spre marea lui mirare, întrucît nu credea să
fi săvvîrşit o faptă gravă. El avusese carenţe familiale infantile şi acum avea
probleme conjugale, ceea ce nu justifica cu nimic motivaţiile crimelor sale, pe
care nici el nu le cunoştea.
10. Contrainvestirea Energie psihică a eului, care se opune descărcării pulsiunii. Freud o
discută în contextul refulării.
11. (De-)negarea Imediat după formularea unui gînd, dorinţe, sentiment care se
constituie în sursă de conflict, subiectul refuză paternitatea asupra
lor. Este un mecanism de respingere, parţial inconştient, a
conţinuturilor psihice indezirabile pentru eul conştient.
9
asumă, spre deosebire de proiecţie, cînd îi exclude.
18. Întoarcerea către Orientarea spre sine a propriei agresivităţi. Este apropiată de
propria persoană masochismul moral (Freud) sau mental. Mecanismul este asociat de
obicei cu sentimente de culpabilitate, nevoie de pedepsire, tentative
de autodistrugere.
20. Proiecţia Operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gînduri,
afecte sau dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el,
atribuindu-le altora, persoane sau lucruri din mediul înconjurător.
21. Raţionalizarea Justificare logică, dar artificială, care camuflează, fără ştirea celui
care o utilizează, adevăratele motive ale unor judecăţi, conduite şi
sentimente, întrucît recunoaşterea lor ar fi anxiogenă.
Aronson: „Omul nu este un animal care raţionează, ci unul care
raţionalizează”, ascunde şi deformează adevărul. A nu confunda
orice explicaţie cu o raţionalizare.
22. Refugiul în reverie Este o formă de escapism psihologic, în care subiectul încearcă să
compenseze o realitate nesatisfăcătoare. Eul se lasă în voia
principiului plăcerii.
23. Refuzul realităţii Refuză realitatea unei percepţii resimţite ca dureroasă pentru eu.
10
25. Retragerea apatică Un mod de protecţie în faţa unei experienţe dureroase, manifestată
prin detaşare compusă din indiferenţă afectivă, limitarea relaţiilor
sociale şi supunerea pasivă în faţa evenimentelor.
26. Sublimarea Orientare a unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activităţi
valorizate social (artistice, intelectuale, morale).
27. Umorul Prezentarea unei situaţii trăite ca traumatizante astfel încît să fie
reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. La Freud doar
umorul aplicat sieşi este defensă.
11