B.F.

Skinner şi condiţionarea operantă

Născut la Susquehanna, Pennsylvania în anul 1904 s-a consacrat cercetării

şi învăţământului superior. A fost profesor la Universitatea din Minnesota
(1937-1945), la Universitatea din Indiana (1945-1948) şi la Universitatea
Harward (1948-1957).
A descris unul din cele mai influente sisteme pentru studierea procesului
învăţării. Era interesat de explicaţiile prin contingenţă―"ce duce la ce"― şi de
aceea se ocupa de anticiparea comportamentului mai mult decât de înțelegerea
lui. Putem spune că sistemul său nu este o teorie în înţelesul strict al cuvântului.
În decursul cercetărilor, el a conceput metode extrem de eficiente pentru
controlarea comportamentului şi prin urmare el se ocupa de metodele de
antrenare.
Ideile sale au fost și reprezintă un interes general pentru cei implicați în
procesele educaţionale, care au condus şi la metode speciale de instruire, cum ar
fi maşinile de învăţat şi învăţarea programată. Totuşi validitatea metodei sale
cunoscute sub numele de "condiţionare operantă" reiese cel mai clar din
experimentele făcute pe animale. El a pornit de la condiţionarea reflexă a lui
Pavlov - proces de formare a unui nou reflex sau legături temporare prin
asocierea repetată a unui stimul necondiţionat (sunetul clopoţelului) cu stimulul
indiferent (hrana). Skinner, respectând aceleaşi condiţii, a relevat un nou tip de
condiţionare deosebită de cea pavloviană pe care o numeşte "condiţionare
operantă".
Semnificaţia condiționării operante consta în faptul că ea demonstrează un
al doilea mod de manevrare a procesului de întărire (de apăsare, tragere,
învârtire) şi astfel subiectul obţine recompensa. A devenit faimoasă "cutia lui
Skinner" în care un şoarece flămând primeşte hrana dacă apasă pe o manetă care

1
deschide cutia. În aceste experienţe, animalul trebuie să emită un răspuns
corespunzător pentru a produce stimulul de întărire şi astfel să primească hrana.
Spre deosebire de procedeul clasic, şoarecele flămând trebuie sa apese pârghia;
dacă nu face aşa, mâncarea nu este prezentată. Animalul cercetează liber şi în
cursul acestei activităţi emite un răspuns care schimbă mediul înconjurător în
aşa fel încât şi comportamentul său interior este afectat. Aceste schimbări în
mediul înconjurător ar putea fi numite recompense, dar este preferat de obicei
termenul de "stimul de întărire". Când astfel de stimuli urmează unui răspuns, ei
cresc probabilitatea ca animalul să se comporte din nou în acelaşi fel. Astfel
animalul învaţă, iar comportamentul său se modelează în aşa fel încât devine
mai eficient în manevrarea mediului. Uneori o parte "irelevantă" a
comportamentului apare înaintea răspunsului care asigură recompensa.
În 1948 Skinner denumeşte "comportament superstiţios", deoarece
maimuţa se comportă ca şi cum ar fi obligată să facă acest lucru spre a obţine
recompensa deşi nu s-a plănuit nici o astfel de alăturare de răspunsuri în
prealabil. Analiza experimentală a lui Skinner, a comportării animalelor, a atins
un stadiu care permite studierea unor complexe din organismele inferioare, la un
nivel superior de rigoare ştiinţifică.
Tot el a inventat şi un aparat mecanic pentru a înregistra în mod automat
diferenţele fine în frecvenţa răspunsurilor, fiind unul dintre pionierii
automatizării în cercetarea comportamentului: răspunsurile puteau fi detectate,
înregistrate şi urmate de întăriri, toate acestea printr-un sistem automatizat.
Cartea sa clasică Schedules o f Reinforcement (Scheme de intărire),
menită a descrie aceste activităţi expuse mai sus, a fost publicată împreună cu
Charles B. Ferster în 1957. O schemă de intărire este aceea în care întărirea este
disponibilă subiectului sau participantului doar uneori, în funcţie de anumite
reguli, acestea fiind cele care definesc schema, cele m,ai simple fiind: frecvența

2
fixă (de exemplu fiecare al n-lea răspuns fix), intervalul fix (pe baza unui
interval fix de timp) și intervalul variabil.
Trebuie neapărat spus că lucrările lui au fost foarte controversate. Skinner
a fost acuzat de a fi dorit să „condiţioneze" o societate de automate fără minte.
Dar aceasta este o interpretare greşită gravă. El susţinea doar că, oricum,
comportamentul este controlat de întărire, aşadar am putea aranja la fel de bine
lucrurile astfel încât să fie întărite acţiunile cu care toţi sunt de acord ca fiind
plăcute.
Pe de altă parte, majoritatea autorilor actuali sunt de părere că Skinner a
neglijat prea multe atunci când a întors spatele cogniţiei (cunoașterii). Studiile
arată că nu este nevoie să luăm in considerare doar situaţia, ci şi ceea ce
organismul (şoarece sau om) face din acesta — şi că şi aceste evenimente
interioare pot fi studiate.