Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scopul lecţiei: fixarea cunoştinţelor despre părţile componente ale bisericii, despre obiectele care îi cheamă pe credincioşi la slujbă
Obiective operaţionale :
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:
01 - să identifice locul de slujire în care slujesc preoţii - Altarul;
02 - să denumească obiectele care îi cheamă pe credincioşi la slujbă din poezia „Sfânta Biserică – Casa lui Dumnezeu”(1);
03 - să numească slujba la care se adun credincioşii în poezia „Sfânta Biserică – Casa lui Dumnezeu” (2);
04 – să recunoască din ghicitori părţi componente ale Bisericii şi diferite obiecte de cult;
Strategia didactică :
1. Metode şi procedee : explicaţia, lectura, demonstraţia cu substitute, problematizarea, ghicitoarea, conversaţia euristică, conversaţia,exerciţiul.
2. Mijloace de învăţământ: fişă de lucru, textele poeziilor, ghicitori.
3. Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală, activitate individuală.
Resurse
1.Oficiale: Programa şcolară pentru disciplina Religie, cls. a II a
Planificarea calendaristică orientativă, cls. a II a
Proiectarea unităţii de învăţare: Lecţii la dispoziţia profesorului
2.Temporale: numărul de lecţii: 1
durata 45 minute
3. Bibliografice :
1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982.
2. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă, Editura „ Polirom", Iaşi, 1999.
3. Cucoş, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura „ Polirom", Iaşi, 1998.
4. Muha, Camelia, Caiet de religie creştin- ortodoxă pentru clasa a ll-a, Editura „Sf. Mina", Iaşi 2010.
5. Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.
6. Lica, Mioara şi coautorii, Primăvara credinţei, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2007.
Scenariul didactic
1
Nr. Etapele Ob. Metode Mijloace Forme de
Timp Activitatea profesorului/ Activitatea elevului Evaluare
crt. Lecţiei op. şi procedee de învăţământ organizare
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul 2' Activitate
organizatoric - Salut elevii, cântam „Hristos a înviat”; frontală
- Notez absenţele şi realizez managementul clasei pentru începerea
activităţii didactice care urmează să se desfăşoare;
- elevii răspund la salut, cântă„Hristos a înviat” şi se pregătesc pentru
începerea activităţii didactice;
2. Pregătirea 5' Voi împărţi elevilor câte o fişă de lucru ce conţine schiţa unei biserici.
elevilor pentru Se cere:
receptarea - numirea părţilor componente ale bisericii Exerciţiul Fişa de lucru Activitate Aprecieri
noilor - desenarea unor obiecte care deosebesc clădirea bisericii de alte clădiri. Demonstraţia cu individuală verbale
cunoştinţe - Elevii rezolvă sarcinile de lucru. substitute
Observaţie: Activitate Aprecieri
Se valorifică cunoştinţele dobândite de elevi la începutul clasei a II-a. frontală verbale
Voi verifica şi voi aprecia rezolvarea corectă a cerinţelor, trecând printre Conversaţia
bănci şi corectând fişele în dreptul fiecărui elev.
Apoi, voi adresa elevilor următoarele întrebări:
Ştie vreunul dintre voi o poezie despre Biserică?
Ce nume i se mai dă bisericii?
„…Casa lui Dumnezeu”
De ce se numeşte Biserica şi „Casa lui Dumnezeu”?
„… pentru că în Biserică omul se întâlneşte şi vorbeşte cu Dumnezeu”
„Face slujbe pentru toţi, Explicaţia
Pomenind pe vii, pe morţi, Ghicitoarea
Învăţându-ne prin toate
Iubirea pentru aproape” Cine este?
„…Preotul”
3. Precizarea 1' Voi anunţa titlul şi obiectivele operaţionale.
titlului şi a „ – Pentru că data trecută am construit o bisericuţă din hârtie, azi vă voi Explicaţia Activitate
obiectivelor aminti care este rolul Bisericii in viaţa creştinului. Pentru aceasta vom frontală
studia azi două poezii care au acelaşi titlu: „Sfânta Biserică – Casa lui
Dumnezeu”, apoi vom învăţa care sunt cele mai importante obiecte din
Biserică prin câteva ghicitori.”
Se notează pe tablă data şi titlul lecţiei. Explicaţia Activitate
- Elevii scriu data şi titlul lecţiei în caiete. frontală
4. Comunicarea 20' Prima poezie, „Sfânta Biserică – Casa lui Dumnezeu” o găsiţi în fişa de Explicaţia Activitate
noilor lucru. frontală
cunoştinţe Voi numi câte un elev să citească câte o strofă.
„Clopotul de-aramă sună Lectura Fişa de lucru Activitate Aprecieri
Şi pe credincioşi adună individuală verbale
2
Spre biserica din vale
Oamenii păşesc agale.
3
Vin în vizită copii,
Să se roage, să se-nchine,
Să le meargă-n viaţă bine.” (Mănăstirile)
E deschisă orişicui
Este „Casa Domnului” (Biserica)
Unde clopotul ne cheamă
Să mergem la rugăciune
Şi preoţi sfinţiţi ne-ndeamnă
Să lucrăm doar fapte bune? (La Sfânta Biserică)
Are limbă, nu vorbeşte,
De pe turlă ne vesteşte:
La-nceput de rugăciune
Vrea s-adune multă lume. (Clopotul)
Nu e fruct, da’i ca o pară!
Nu e zmeu, da’l tragi de sfoară!
Nu e om dar are limba
Şi stă agăţat de grindă! (Clopotul)
La culcare când se duce,
Fiecare-şi face …cruce
Sunt din ceară de albină
De m-aprinzi aduc lumină(lumânarea)
6. Aprecierea 2' Se fac aprecieri generale şi individuale privind atât pregătirea elevilor explicaţia Activitate Aprecieri
activităţii pentru lecţie cât şi implicarea, participarea directă în predarea noilor frontală verbale
elevilor cunoştinţe.
- Elevii ascultă aprecierile făcute de profesor.
Se notează elevii care au participat la lecţie.
7. Precizarea şi 3' Profesorul anunţă şi explică tema: Desenaţi în caietul de religie o expunerea Activitate
explicarea bisericuţă spre care vin câtiva creştini! frontală
temei pentru - Elevii notează tema în caiete.
acasă
Încheierea 2' Profesorul cântă „Hristos a înviat” împreună cu elevii, salută şi iese din Activitate
8. activităţii sală; exerciţiul frontală