Sunteți pe pagina 1din 9

1.

De dedus criteriile în baza cărora CEDO în cauza Rantsev contra Rusiei și Ciprului
a considerat că art.4 CEDO este aplicabil și în cazul traficului de ființe umane. par.272,
282.
În lumina acestor paragrafe ale sentinței, Curtea a reținut că au fost prejudiciate drepturile
fundamentale ale omului stipulate în CEDO, și anume:
- Art.2 “Dreptul la viață”
- Art.3 “Interzicerea torturii”
- Art.4 “Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate”
(par.279). În acest caz, Curtea a concluzionat că tratamentul suferit de reclamant a
reprezentat servitute și forță de muncă forțată și obligatorie, deși nu a fost în sclavie. Având în
vedere proliferarea atât a traficului propriu-zis, cât și a măsurilor luate pentru combaterea acestui
fenomen, Curtea consideră că este oportun să se examineze în acest caz măsura în care traficul în
sine poate fi considerat contrar spiritului și scopului articolului 4 al Convenție care se încadrează
în domeniul de aplicare al articolului menționat, fără a fi nevoie să se evalueze care dintre cele
trei tipuri de comportamente interzise sunt vizate de tratamentul special în cazul respectiv.
Autoritățile cipriote au făcut o declarație unilaterală, recunoscând că au violat art. 2, 3,
4, 5 și 6 CEDO, oferindu-se să plăteacă prejudiciului material și moral reclamantului și
aducând la cunoștință că au fost acceptați trei experți independenți care urmau să investigheze
circumstanțele decesului drei Ranțeva, a angajării, șederii în Cipru și posibila comitere a oricăror
acte ilegale împotriva acesteia. Curtea a reiterat că hotărârile sale servesc pentru deciderea asupra
cazurilor individuale aduse în faţa sa, dar şi pentru elucidarea, păstrarea şi dezvoltarea regulilor
instituite prin Convenție. De asemenea, a subliniat importanţa interpretării şi aplicării art. 4 al
Convenției privind cazurile de trafic de persoane. Aceasta a concluzionat că, în această cauză,
având în vedere cele expuse mai sus şi natura gravă a acuzaţiilor de traficare, respectarea
drepturilor omului cere continuarea examinării cauzei, în pofida declarației unilaterale a
guvernului cipriot.
Curtea nu a acceptat argumentele Guvernului rus conform cărora nu exista jurisdicție și,
prin urmare, nici responsabilitate pentru evenimentele la care se raporta cererea, deoarece s-a
constatat că traficarea a început în Rusia și că exista o plângere împotriva omisiunii Rusiei de a
investiga în mod corespunzător evenimentele care au avut loc pe teritoriul său. Curtea a declarat
admisibile pretenţiile reclamantului prin care a fost invocată încălcarea art. 2,3,4 şi 5 ale CEDO.
Curtea a susţinut că orice maltratare pe care dra Ranţeva ar fi suferit-o înainte de moarte
era legată inerent de presupusa sa traficare şi exploatare şi că această acuzație va fi examinată în
temeiul art. 4. (interzicerea sclaviei si a muncii fortate)

1
Curtea a notat că, la fel ca şi sclavia, traficul de persoane, prin natura şi scopul
exploatării, a avut la bază exercitarea puterii ataşată dreptului de proprietate; acesta tratează
fiinţele umane în calitate de produse care pot fi cumpărate şi vândute şi forţate să muncească;
implică supravegherea îndeaproape a activităţilor victimei, ale cărei mişcări adesea sunt limitate
și implică folosirea violenței și a amenințărilor asupra victimei.
Dreptul la viață. În ceea ce priveşte Ciprul, Curtea a considerat că autorităţile cipriote nu
puteau prevedea lanţul evenimentelor care a dus la moartea drei Ranţeva şi că, în acele
circumstanţe, nu aveau obligaţia de a lua măsuri pentru a preveni riscul asupra vieţii acesteia.
Totodată, ancheta efectuată de autorităţile cipriote a fost viciată, şi anume: existau
mărturii contradictorii care nu au fost elucidate; nu s-a întreprins nimic pentru a clarifica
circumstanţele stranii ale morţii drei Ranţeva după pronunţarea sentinţei instanţei în procedurile
de anchetă; reclamantul nu a fost înştiinţat despre data anchetei şi a fost absent de la şedinţa în
care s-a pronunţat sentinţa şi, deşi faptele au avut loc în 2001, nu exista o explicaţie clară asupra
celor întâmplate. S-a produs, așadar, încălcarea art. 2 de către autorităţile cipriote din cauza
omisiunii de a efectua o anchetă efectivă asupra cauzelor decesului drei Ranţeva.
În ceea ce priveşte Rusia, Curtea a decis că nu a avut loc încălcarea art. 2 de către
autorităţile Rusiei, deoarece acestea nu erau obligate să investigheze moartea drei Ranţeva, care
a avut loc în afara jurisdicţiei lor. Curtea a subliniat că autorităţile Rusiei au cerut de câteva ori
Ciprului să efectueze o investigaţie suplimentară
Privarea de libertate. Curtea a constatat că reținerea drei Ranțeva pentru circa o oră la
secția de poliție și detenția ulterioară a acesteia într-un apartament privat timp de circa o oră,
angajează responsabilitatea autorităților cipriote. Curtea a notat că reținerea drei Ranțeva de către
poliție după ce a fost confirmat că șederea acesteia nu era ilegală, este neîntemeiată conform
legislației naționale, iar detenția ulterioară a acesteia în apartament este ilegală și arbitrară.
Așadar, Curtea a constatat încălcarea prevederilor articolului 5 § 1 de către Cipru.

2. De dedus principiile generale de aplicare a art.4 CEDO și obligațiile pozitive ale


statului ce rezultă din aceste principii. par.283-289
(p.283) Curtea reiterează faptul că, împreună cu articolele 2 și 3, articolul 4 consacră una
dintre valorile de bază ale societăților democratice. Spre deosebire de majoritatea clauzelor de
fond ale Convenției, articolul 4 nu prevede excepții și nici o derogare de la aceasta nu este
permisă în temeiul articolului 15 § 2 chiar și în cazul unei urgențe publice care amenință viața
națiunii.

2
(p.285) Curtea a confirmat că articolul 4 determină o obligație pozitivă specifică statelor
membre să sancționeze și să urmărească penal orice act care urmărește menținerea în mod
eficient a unei persoane într-o situație de sclavie, servitute sau muncă forțată sau obligatorie.
Pentru a respecta această obligație, statele membre trebuie să instituie un cadru legislativ și
administrativ pentru a interzice și a pedepsi traficul. În consecință, obligația de a incrimina și de
a urmări traficul este doar un aspect al angajamentului general al statelor membre de combatere a
traficului. Extinderea relației pozitive în temeiul articolului 4 trebuie luată în considerare în acest
context mai larg.
(p.286) Ca și în cazul articolelor 2 și 3 din Convenție, articolul 4 poate, în anumite
circumstanțe, necesită un stat să ia măsuri operaționale de protecție a victimelor, sau
potențialelor victime ale traficului. Pentru ca o obligație pozitivă de a lua măsuri operaționale să
apară în circumstanțele unui caz special, trebuie să se demonstreze că autoritățile statului erau
conștienți, sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de circumstanțele care duc la o suspiciune credibilă
care a identificat o persoană fizică, că a fost în pericol real sau imediat, și fiind, traficată sau
exploatată în sensul articolului 3 litera (a) din Protocolul de la Palermo și cu articolul 4 litera (a)
din Convenția antitrafic. În cazul unui răspuns afirmativ, va avea loc o încălcare a articolului 4 al
Convenției.
(p.287) Obligația de a lua măsuri operaționale trebuie totuși interpretată într-un mod care
să nu impună o povară imposibilă sau disproporționată autorităților. Este relevant pentru luarea
în considerare a proporționalității oricărei obligații pozitive care apare în cazul de față că
Protocolul de la Palermo, semnat atât de Cipru, cât și de Federația Rusă în 2000, impune statelor
să se străduiască să asigure siguranța fizică a victimelor traficului de ființe umane, teritoriile
acestora și să stabilească politici și programe cuprinzătoare pentru prevenirea și combaterea
traficului de persoane. Statele sunt, de asemenea, obligate să asigure formare continuă relevantă
pentru specialiști cu aplicarea legii în domeniul imigrației ilegale și a traficului de ființe.
(p. 289) La fel ca articolele 2 și 3, articolul 4 implică, de asemenea, o obligație
procedurală de investigare a situațiilor de trafic potențial. Cerința de a investiga nu depinde de o
plângere din partea victimei sau a unei: odată ce problema a ajuns în atenția autorităților, ele
trebuie să acționeze din oficiu.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, la fel ca în cazul sclaviei, traficul de
persoane, prin însăși natura sa și scopul exploatării, se baza pe exercitarea atributelor conferite
de dreptul de proprietate; ființele umane erau tratate ca mărfuri de cumpărare și vânzare și puse
să muncească forțat; traficul implica o supraveghere minuțioasă a activităților victimelor, ale
căror mișcări erau adesea limitate; implica utilizarea violenței și amenințărilor împotriva
victimelor.
3
În consecință, Curtea a hotărât că traficul de persoane în sine era interzis de art. 4
(Interzicerea sclaviei și a muncii forțate) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A concluzionat că astfel, Cipru și-a încălcat obligațiile pozitive care îi reveneau în
temeiul art. 4 din Convenție din două motive: în primul rând, nu a instituit un cadru juridic și
administrativ corespunzător pentru a combate traficul de persoane drept rezultat al regimului
existent al vizelor pentru artiști, și, pe de altă parte, pentru că poliția nu a luat măsuri
operaționale pentru a o proteja pe fiica reclamantului de traficul de persoane, în pofida
circumstanțelor care dăduseră naștere unor suspiciuni credibile că ar fi putut să fie victima
traficării.
Curtea a hotărât, de asemenea, că Rusia a încălcat art. 4 din Convenție, pentru că nu a
anchetat modul și locul în care a fost recrutată fiica reclamantului și, în special, nu a luat măsuri
pentru a-i identifica pe cei implicați în recrutarea acesteia sau metodele de recrutare utilizate. De
asemenea, Curtea a hotărât că Cipru a încălcat art. 2 (dreptul la viață) din Convenție, întrucât
autoritățile cipriote nu au anchetat în mod efectiv decesul fiicei reclamantului.
Având în vedere constatarea sa cu privire ancheta inadecvată care a fost efectuată de către
autoritățile cipriote în baza art. 2, Curtea nu a considerat necesar să examineze separat eficiența
anchetei efectuate de autoritățile cipriote în baza art. 4.
Curtea a constatat încălcarea art. 4 de către autoritățile ruse din cauza omisiunii acestora
de a investiga maniera și locul în care dra Ranțeva a fost recrutată și, în special, de a identifica
persoanele implicate în recrutarea drei Ranțeva sau metodele de recrutare folosite.
În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că regimul “vizelor artistice” din Cipru nu
a acordat doamnei Rantseva protecție practică și eficientă împotriva traficului și exploatării. A
fost încălcat articolul 4 în această privință.
În concluziile sale, Ombudsmanul cipriot a subliniat faptul că traficul de ființe umane a
înflorit în Cipru, datorită toleranței autorităților de imigrare. În raportul său, Comisarul
Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, de asemenea, a menționat că autoritățile
cunoșteau faptul că un număr mare de femei care au intrat în Cipru prin intermediul “vizelor
artistice” ar lucra în prostituție. Nu poate fi nici o îndoială faptul că autoritățile cipriote erau
conștienți că un număr substanțial de femei străine, în special din fosta URSS, au fost traficate în
Cipru prin “vize artistice” și, la sosire, erau exploatate sexual de proprietari de cabaret.
În revizuirea Curții, există indicatori disponibili la poliției, pe fondul problemelor de
trafic din Cipru, pentru ca aceștia să fi fost conștient de circumstanțele care duc la o suspiciune
credibilă că doamna Rantseva a fost, în pericol real și imediat riscul de a fi victima traficului sau
exploatării. În consecință, o obligație pozitivă a fost aceea de a investiga fără întârziere și de a
lua toate măsurile operaționale necesare pentru a o proteja pe doamna Rantseva.
4
Cu toate acestea, în cazul de față, se pare că poliția a omis una din obligațiile sale, nici
măcar nu a întrebat-o pe doamna Rantseva, dacă s-a simțit sau era amenințată în vreun fel de
către angajator, amenințări de natură sexual sau altele. Ei au verificat dacă numele doamnei
Rantseva se afla în căutare și, după ce a constatat că nu a fost, a contactat angajatorul și ia cerut
să o colecteze.
În cazul de față, eșecurile autorităților polițienești erau multiple. În primul rând, ei nu au
reușit să analizeze imediat dacă dna Rantseva fusese traficată. În al doilea rând, ei au predat-o
angajatorului, fără a respecta prevederile legii și aăntreprinde măsuri minime în vederea
protejării acesteia. În consecință, Curtea concluzionează că aceste deficiențe, în circumstanțe
care au condus la o suspiciune credibilă că doamna Rantseva ar fi putut fi traficată sau
exploatată, au dus la eșecul autorităților cipriote de a lua măsuri pentru a o proteja pe doamna
Rantseva. Respectiv, a fost încălcat articolul 4 în această privință.

3. Și-a respectat aceste obligațiuni pozitive: grupa 1 - Cipru, grupa 2 - Federația Rusă
par.301-309.
Curtea a constatat în unanimitate, violarea art. 2 CEDO de către autoritățile cipriote din
cauza omisiunii de a efectua o anchetă efectivă asupra cauzelor decesului drei Ranțeva.
Totodată, Curtea a considerat că nu a avut loc violarea art. 2 de către Cipru, prin prisma
obligației pozitive a statului de a proteja dreptul la viață, deoarece autoritățile cipriote nu
puteau prevedea lanțul evenimentelor care a dus la moartea drei Ranțeva și că, în acele
circumstanțe, ele nu aveau obligația de a lua măsuri pentru a preveni riscul asupra vieții
acesteia. Totodată, ancheta efectuată de autoritățile Ciprului a fost viciată, și anume: existau
mărturii contradictorii care nu au fost elucidate; nu s-a întreprins nimic pentru a clarifica
circumstanțele stranii ale morții drei Ranțeva după pronunțarea sentinței instanței în
procedurile de anchetă; reclamantul nu a fost înștiințat despre data anchetei și a fost absent la
ședința la care a fost pronunțată sentința și, deși faptele au avut loc în 2001, nu exista o
explicație clară asupra celor întâmplate.
În ceea ce privește Rusia, Curtea a decis, în unanimitate, că nu a avut loc violarea art. 2
CEDO de către autoritățile Rusiei, deoarece acestea nu erau obligate să investigheze moartea
drei Ranțeva, care a avut loc în afara jurisdicției lor. Curtea a subliniat că autoritățile Rusiei au
cerut de câteva ori Ciprului să efectueze o investigație suplimentară.
În ceea ce privește pretenția privind violarea art. 3 CEDO, Curtea a susținut că orice
maltratare pe care dra Ranțeva ar fi suportat-o înainte de moarte era legată inerent de presupusa
sa traficare și exploatare și că acest capăt de acuzare va fi examinat prin prisma pretenției privind
violarea art. 4 CEDO.
5
Curtea a constatat în unanimitate, violarea art. 4 CEDO de către autoritățile cipriote din
cauză că nu au acordat drei Ranțeva o protecție practică și efectivă împotriva traficului și
exploatării - în general și din cauză că nu au întreprins măsuri specifice pentru protejarea ei - în
special. Curtea a notat că două organizații neguvernamentale, Interights și AIRE Centre, au
prezentat Curții materiale potrivit cărora definiția modernă a sclaviei includea situații de genul
celei din această cauză, în care victima era subiect al violenței al constrângerii care îi dădeau
făptuitorului un control total asupra victimei.
Curtea a notat că, la fel ca și sclavia, traficul ființelor umane, prin natura și scopul de
exploatare, este bazat pe exercitarea puterii atașată dreptului de proprietate; acesta tratează
ființele umane în calitate de produse care pot fi cumpărate și vândute și impuse cu forța să
lucreze; implică supravegherea îndeaproape a activităților victimei, ale cărei mișcări adesea sunt
limitate și implică folosirea violenței și a amenințărilor asupra victimei. Prin urmare, Curtea a
conchis că traficarea în sine este interzisă de art. 4 CEDO. Curtea a concluzionat că Cipru a
încălcat obligația sa pozitivă ce decurge din art. 4 CEDO din două motive, și anume: în primul
rând, omisiunea de a pune în practică un cadru legal și administrativ potrivit în vederea
combaterii traficării ca rezultat al existenței regimului de vize artistice și, în al doilea rând,
omisiunea poliției de a lua măsuri operative pentru a o proteja pe dra Ranțeva de traficare, în
pofida faptului că existau suspiciuni credibile că ea ar fi putut fi victimă a traficului de ființe
umane.
Având în vedere constatarea sa cu privire ancheta inadecvată efectuată de autoritățile
cipriote sub aspectul art. 2 CEDO, Curtea nu a considerat necesar să examineze separat eficiența
anchetei efectuate de Cipru prin prisma art. 4 CEDO.
În ceea ce privește Rusia, Curtea a constatat, în unanimitate, că a avut loc violarea art. 4
CEDO de către autoritățile ruse din cauza omisiunii de a investiga în ce mod și unde dra
Ranțeva a fost recrutată și, în special, de a identifica persoanele implicate în recrutarea drei
Ranțeva sau metodele de recrutare folosite. Totodată, Curtea a stabilit că Rusia nu a încălcat
obligația sa pozitivă ce decurge din art. 4 CEDO, deoarece Rusia nu era obligată să întreprindă
măsuri operaționale pentru a o proteja pe dra Ranțeva împotriva traficului.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 CEDO de către autoritățile cipriote.
Curtea a constatat că reținerea drei Ranțeva pentru circa o oră la secția de poliție și detenția
ulterioară a acesteia într-un apartament privat, timp de circa o oră, angajează responsabilitatea
Ciprului. Curtea a notat că reținerea drei Ranțeva de poliție, după ce a fost confirmat că șederea
acesteia nu era ilegală, este neîntemeiată conform legislației naționale, iar detenția ulterioară a
acesteia în apartament este ilegală și arbitrară.

6
(p.301) Curtea reamintește că responsabilitatea Rusiei în cazul de față se limitează la
faptele care se încadrează în jurisdicția sa (a se vedea punctele 207-208) . Deși legea penală nu
prevedea în mod specific infracțiunea de trafic la data faptelor, guvernul rus a susținut că
comportamentul despre care reclamantul sa plâns a căzut în definiția altor infracțiuni.
(207) În plângerile reclamantului împotriva Rusiei, se referă la pretinsa neîndeplinire a
obligațiilor acestuia din urmă să ia măsurile necesare pentru a proteja dna Rantseva de riscul
traficului și exploatării și de a efectua o anchetă în circumstanțele sosirii în Cipru, angajarea la
muncă a ei acolo și ulterior moartea ei. Curtea observă că aceste plângeri nu se bazează pe
afirmația că Rusia a fost responsabilă de faptele săvârșite în Cipru sau de către autoritățile
cipriote. Având în vedere faptul că presupusul trafic a început în Rusia, și având în vedere
obligațiile asumate de Rusia în vederea combaterii traficului, nu este de competența Curții de a
examina dacă Rusia a respectat orice obligatie pe care a trebuit, și să ia măsuri în limitele de
jurisdicției și puterilor sale de a proteja doamna Rantseva de trafic și de a investiga posibilitatea
că ea să fi fost traficată.
(p.208) În concluzie, Curtea este competentă să examineze măsura în care Rusia ar fi
putut lua măsuri în limitele suveranității sale teritoriale pentru a proteja fiica reclamantului de
trafic, pentru a investiga acuzațiile de trafic și a investiga circumstanțele care au condus la
moartea sa.
Guvernul rus a susținut că plângerea în temeiul articolului 4 al Convenției a fost
inadmisibilă ratione materiae, deoarece în cazul de față nu a existat sclavie, servitute sau muncă
forțată sau obligatorie. Aceștia au subliniat faptul că doamna Rantseva a intrat voluntar în
Republica Cipru, dobândind în mod voluntar un permis de muncă care să îi permită să lucreze
în conformitate cu un contract de muncă pe care la încheiat. Nu exista nici o dovadă că doamna
Rantseva fusese în stare de servitute și nu putea să-și schimbe condiția sau că a fost nevoită să
muncească. Guvernul rus a subliniat în continuare că doamna Rantseva a părăsit fără rezerve
apartamentul în care locuia cu ceilalți artiști de cabarete. Prin urmare, ei au susținut că nu
existau motive suficiente pentru a afirma că artiștii de cabarete erau ținuți în apartament
împotriva voinței lor. Guvernul rus a adăugat faptul că doamna Rantseva a părăsit postul de
poliție cu M.A(angajatorul său). Nu a fost suficient pentru a susține concluzia că doamna
Rantseva era în servitute și forțată să muncească. Dacă iar fi fost frică de viața sau de siguranța
ei, ar fi putut să-i comunice ofițerului de poliție în timp ce era la secția de poliție.
(p.303) Pe baza dovezilor în fața sa, Curtea nu consideră că cadrul juridic și administrativ
instituit în Rusia la data faptelor în cauză nu a asigurat protecția practică și efectivă a doamnei
Rantseva în circumstanțele prezentei cauze.

7
(p. 304) Deasemenea, Curtea reamintește că orice obligație pozitivă ce revine Rusiei de a
lua măsuri operaționale nu poate apărea decât în ceea ce privește faptele care au avut loc pe
teritoriul Rusiei.
(p.305) Curtea notează că, deși autoritățile ruse par să fi fost conștiente de problema
generală a femeilor tinere care au fost traficate pentru a lucra în industria sexuală în state străine,
nu există dovezi că aceștia erau conștienți de circumstanțele care au dat naștere la o suspiciune
credibilă un risc real și imediat pentru doamna Rantseva înainte de plecarea sa pentru Cipru. Este
insuficientă, pentru ca obligația de a lua măsuri operaționale urgente să se manifeste doar pentru
a arăta că există un risc general pentru femeile tinere care călătoresc în Cipru în domeniul vizelor
artistice. În ceea ce privește acest risc general, Curtea reamintește că autoritățile ruse au luat
măsuri pentru avertizarea cetățenilor cu privire la riscurile de trafic (a se vedea p.262)
(p.262) În ceea ce privește plecarea doamnei Rantseva în Cipru, autoritățile ruse au
informat-o că cunosc cazul unei persoane care a părăsit Rusia, fiind suspectată ca victimă a
traficului de persoane în Cipru din momentul în care persoana a trecut granița. Atunci când au
fost respectate cerințele de intrare ale statului de destinație și în absența oricăror împrejurări
care împiedică ieșirea, autoritățile ruse nu au voie să interzică unei persoane să își exercite
dreptul la liberă circulație. În consecință, autoritățile ruse nu puteau face decât recomandări și
avertizau cetățenii săi împotriva posibilelor pericole. Acestea au furnizat avertismente, prin
mass-media, precum și informații mai detaliate cu privire la factorii de risc.
(p. 306) În concluzie, Curtea nu consideră că circumstanțele cauzei au dat naștere unei
obligații pozitive din partea autorităților ruse de a lua măsuri operaționale pentru a o proteja pe
doamna Rantseva. Prin urmare, nu a fost încălcat articolul 4 de către autoritățile ruse în această
privință.
(p. 307) Curtea reamintește că, în cazurile care implică traficul transfrontalier,
infracțiunile de trafic pot avea loc atât în țara de origine, cât și în țara de destinație. În cazul
Ciprului, după cum a arătat Ombudsmanul în raportul său (a se vedea paragraful 86 de mai sus),
recrutarea victimelor este de obicei întreprinsă de agenți artistici în Cipru care lucrează cu agenți
din alte țări. Eșecul de a investiga aspectul de recrutare a presupusului trafic ar permite o parte
importantă a lanțului de trafic să acționeze cu impunitate. În această privință, Curtea evidențiază
faptul că definiția traficului, adoptată atât în Protocolul de la Palermo, cât și în Convenția
antitrafic, include în mod expres recrutarea victimelor. Necesitatea unei investigații complete și
eficiente care să acopere toate aspectele privind afirmațiile de traficare de la recrutare la
exploatare este indiscutabilă. Prin urmare, autoritățile ruse au avut obligația de a investiga
posibilitatea ca agenții sau rețelele individuale care operează în Rusia să fie implicate în traficul
cu doamna Rantseva în Cipru.
8
(p.308) Cu toate acestea, Curtea observă că autoritățile rusești nu au efectuat nici o
investigație în legătură cu modul în care și unde a fost recrutată doamna Rantseva. În special,
autoritățile nu au luat măsuri pentru a identifica persoanele implicate în recrutarea doamnei
Rantseva sau metodele de recrutare utilizate. În privința recrutării efectuată pe teritoriul Rusiei,
autoritățile ruse au fost cel mai bine plasate pentru a efectua o anchetă eficientă privind
recrutarea doamnei Rantseva. Faptul că nu a fost făcut acest lucru în cazul de față a fost cu atât
mai grav în lumina morții ulterioare a doamnei Rantseva și a misterului care-i apărea în jurul
împrejurărilor plecării sale din Rusia.
(p.309) În consecință, autoritățile ruse au încălcat obligația lor procedurală prevăzută la
articolul 4 de a investiga presupusul trafic.
(p. 323) Precizând că orice privare de libertate trebuie să fie "în conformitate cu o
procedură prevăzută de lege", articolul 5 § 1 impune, pe de o parte, ca orice arest sau detenție să
aibă un temei juridic în dreptul intern. Guvernul cipriot nu a indicat niciun temei juridic pentru
privarea de libertate, dar se poate deduce că detenția inițială a doamnei Rantseva la secția de
poliție a fost efectuată pentru a investiga dacă ea a respectatsau nu cerințele privind imigrația. Cu
toate acestea, după ce a constatat că numele doamnei Rantseva nu a fost inclusă pe lista relevantă
(de căutare a infractorilor), nu au fost furnizate explicații de către autoritățile cipriote cu privire
la motivele și temeiul juridic al deciziei de a nu permite doamnei Rantseva să părăsească postul
de poliție, ci să o elibereze custodia MA (angajatorul). Poliția a constatat că doamna Rantseva nu
a prezentat semne de ebrietate și nu a reprezentat nici o amenințare pentru ea sau pentru alții. Nu
există nici o indicație și nu a fost sugerat că doamna Rantseva a cerut ca M.A. să vină să o
colecteze. Decizia autorităților polițienești de a o reține pe doamna Rantseva până la sosirea
domnului M.A. și, ulterior, să o trimită în custodia sa, nu avea nici o bază în dreptul intern, ci din
contra, să trezească suspecție.
Curtea a constatat că autoritățile cipriote nu au luat măsuri pentru a proteja doamna
Rantseva de trafic și pentru a investiga dacă a fost traficată. În plus, a constatat că autoritățile
cipriote nu au efectuat o anchetă eficientă privind moartea doamnei Rantseva. Prin urmare,
Curtea a constatat că reclamantul (tatăl victimei) trebuie să fie considerată victimă a eșecului
autorităților cipriote de a lua măsuri pentru ai proteja de trafic și exploatare și de a investiga în
mod eficient circumstanțele sosirii și șederii sale în Cipru.
Hotărând în mod echitabil, Curtea a acordat reclamantului, cu titlu de satisfacție
echitabilă, din partea Ciprului - EUR 40,000 cu titlu de daune morale și EUR 3,150 pentru
costuri și cheltuieli, iar din partea Rusiei cu titlu de daune morale.