PROGRAM DE DESENSIBILIZARE SISTEMATICĂ

Prezentarea cazului

Alina este o fetiţă în vârstă de 4 ani şi 2 luni. Ea frecventează grădiniţa de la vârsta de 3

ani şi jumătate. Activităţile ei preferate sunt desenatul, dansul şi audiţiile muzicale. Mama ei o
descrie ca fiind o fire sensibilă, uşor timidă în relaţiile cu ceilalţi, o fetiţă care are nevoie de
încurajări şi susţinere atunci când desfăşoară o sarcină sau o activitate nouă. Din punct de vedere
cognitiv, Alina este dezvoltată în limitele normale specifice vârstei cronologice, având un nivel
mediu de inteligenţă (Reaven color), are cunoştinţe şi deprinderi specifice vârstei cronologice.
Din informaţiile oferite de educatoare reiese că Alina are un comportament adaptat în clasă, nu
prezintă comportamente agresive, dar este uşor retrasă, lăsându-i pe ceilalţi să iniţieze
interacţiunile. Face faţă solicitărilor cognitive din cadrul activităţilor de cunoaştere, dar îi lipseşte
iniţiativa de a oferi răspunsuri (răspunde doar dacă este solicitată).

Mama fetiţei s-a prezentat la cabinetul psihologic relatând faptul că Alinei îi este foarte frică de
baloane. În clasa ei se obişnuieşte ca preşcolarii să îşi aniverseze ziua de naştere. Educatoarele
organizează o mică petrecere pentru fiecare aniversat cu muzică, dans şi baloane. Fiecare
aniversare îi provoacă Alinei un distres semnificativ. Ea se ascunde, stă retrasă, nu participă la
jocul cu baloane, solicită să iasă din clasă sub pretextul că merge la baie, îi cere mamei să nu o
ducă la grădiniţă dacă află că urmează o petrecere de ziua unui copil. Mama nu înţelege cauza
acestui comportament şi spune că nu a observat această problemă înainte ca fetiţa să meargă la
grădiniţă, aşa că ea consideră că ceva a speriat-o la grădiniţă.

Evaluare şi psihodiagnostic (S1-2)

Primele două şedinţe sunt destinate evaluării. Conversaţia cu mama are loc mai întâi în absenţa
copilului, apoi este introdusă în cabinet şi fetiţa. În evaluarea copilului se utilizează desenul,
completarea de fraze, interviul structurat KID-SCID, testul Reaven color.

1
Sunt urmărite în evaluare atât comportamentele şi reacţiile dezadaptative şi disfuncţionale, cât şi
interesele, activităţile preferate, resursele de care dispune copilul şi care pot fi utilizate pe
parcursul intervenţiei terapeutice.

În urma procesului de evaluare se constată că sunt îndeplinite criteriile de diagnostic pentru fobia
specifică (fobia de baloane), fetiţa prezentând o teamă intensă, inadecvată, care îi provoacă
distres şi îi afectează buna funcţionare mai ales la grădiniţă.

Program terapeutic

Principala tehnică utilizată este desensibilizarea sistematică. Au loc câte 2 şedinţe pe săptămână.
Obiectivele programului terapeutic sunt următoarele:

1. Însuşirea tehnicilor de relaxare

2. Erarhizarea stimulilor fobici
3. Exersarea desensibilizării sistematice

1. Însuşirea tehnicilor de relaxare (S3-7)

S3: În etapa de evaluare am aflat că fetiţei îi plac mult muzica şi dansul, aşa că am ales
un fond muzical calm (muzică de relaxare, cântece de adormit copiii, sunete plăcute din natură)
pentru a induce starea de relaxare. Am invitat fetiţa să observe cum muşchii sunt relaxaţi, să se
aşeze într-o poziţie care i se pare foarte confortabilă, să adopte o poziţie corporală relaxată.
Pentru a înţelege şi conştientiza diferenţa dintre relaxare şi încordare, am jucat jocul
„Dansatoarea şi soldatul”: fetiţa a fost invitată să joace rolul unei dansatoare, pe fond muzical de
relaxare (să realizeze acele mişcări ale corpului care o relaxează, o fac să se simtă bine), iar când
muzica se opreşte să îşi imagineze că este un soldat care se află în pericol (are în mână o puşcă şi
caută inamici). S-a purtat apoi o discuţie despre cum s-a simţit şi care au fost reacţiile corpului în
cele două ipostaze: gradul de încordare a muşchilor, ritmul bătăilor inimii şi a respiraţiei, senzaţii
de căldură, emoţii asociate, etc. Jocul s-a repetat de câteva ori pentru a conştientiza toate reacţiile
corporale şi emoţionale, la fiecare repetare ghidându-i atenţia asupra unui aspect (respiraţie, ritm
cardiac, încordarea muşchilor la nivelul mâinii drepte, etc.).

2
 S4: Am reluat jocul „Dansatoarea şi soldatul”, dar de această dată am urmărit gândurile
automate specifice stării de relaxare şi de teamă. Pe o foaie este desenată o dansatoare (o
balerină) şi pe altă foaie un soldat. După fiecare repetare a jocului, fetiţa este ajutată să noteze în
norişori (bule care arată ce ar vorbi personajele) care sunt gândurile dansatoarei şi ale soldatului.
Ex: Dansatoarea: Sunt relaxată, mă concentrez la dans, voi reuşi să dansez până la final, mă simt
bine. Soldatul: Sunt în pericol, ceva rău se poate să mi se întâmple, mi-e frică, ar trebui să fug.
S5, S6, S7: În următoarea etapă am exersat tehnica de relaxare musculară Jacobson, pe
fond muzical.

2. Erarhizarea stimulilor fobici (S8)

Astăzi vom discuta despre teama ta de baloane. Ce poţi să îmi spui despre asta? Îţi
aminteşti când a fost prima dată când te-ai speriat de un balon? (Un balon a fost spart în timp ce
ea doarmea şi zgomotul produs a asperiat-o foarte tare) Ce te sperie cel mai tare la un balon? La
ce te gândeşti când vezi un balon?
Povesteşte-mi despre întâmplări în care ţi-a fost teamă de baloane. Dacă un balon s-ar
afla..., cât de frică ţi-ar fi? Sunt utilizate situaţii reale, trăite de fetiţă, sau imaginare, ipotetice.
Jucăm jocul „Să măsurăm frica!”. Fetiţa este rugată să dea note de la 1 la 5 (cunoaşte
cifrele până la 5) pentru fiecare situaţie descrisă, în funcţie de cât de intensă este frica. Cât de
mare a fost/ ar fi frica ta în această situaţie? Pentru mai multă claritate, sunt desenate nişte
şabloane cu cifrele, fiecare cifră având desenate tot atâtea pătrate, aşezate unele peste altele, ca
un metru. Pentru fiecare situaţie, fetiţa alege şablonul potrivit care arată cât de mare a fost sau ar
fi frica sa de baloane.
Fiecare situaţie astfel măsurată este notată pe un postit de hârtie şi i se scrie nota de la 1
la 5. Pe rând, fiecare postit este lipit pe o sfoară care atârnă: cu cât urci pe sfoară, cu atât creşte
intensitatea fricii.
Obţinem astfel erarhizarea situaţiilor fobice şi o reprezentare vizuală foarte clară şi
concretă, adecvată vârstei copilului. Fetiţa are posibilitatea să observe că nu toate situaţiile în
care întâlneşte un balon îi provoacă o teamă la fel de mare, că deţine un anumit grad de control al
fricii în unele situaţii şi este încredinţată că va fi ajutată să îşi stăpânească frica în toate situaţiile
descrise.

3
 Ne aducem aminte despre frica soldatului din jocul nostru şi facem o comparaţie: ce
motive de îngrijorare avea soldatul, erau acestea reale, chiar i se putea întâmpla ceva rău cu
adevărat, care sunt motivele ei de îngrijorare, este ea cu adevărat în pericol atunci când vede un
balon, poate balonul să îi facă vreun rău, etc.
Sunt dezbătute astfel gândurile disfuncţionale care alimentează teama de baloane şi se
face diferenţa dintre frica „bună”, care ne ajută să ne apărăm de pericole şi frica exagerată.
La finalul şedinţei i se cere un feedback copilului: Cum te-ai simţit astăzi discutând
despre lucrurile astea? Câtă încredere ai că vei reuşi să învingi teama? Ce ai aflat astăzi nou
despre teama ta de baloane? Cum te simţi acum?