Dumbrava minunată

de Mihail Sadoveanu

- analiză literară –

Mihail Sadoveanu dezvăluie prin povestirea „Dumbrava minunată”, aspecte mai

complexe, cu umbre și lumini ale unei copilării timpuriu încercate. Povestea „Dumbrava
minunată”, a fost inclusă în volumul Neagra Șarului, apărut în anul 1922. Această operă este o
adevărată capodoperă în ceea ce privește realizarea personajului copil, precum și în îmbinarea
măiestrită a narațiunii faptelor cu descrierile de natură. Titlul numește moștenirea eroinei
principale, Lizuca Vasiliu, o fetiță de șase ani, orfană de mamă ea devine victima noii soții a
tatălui său, care își propune să vândă Dumbrava din pădurea Buciumeni, singurul bun rămas fetei
după moartea mamei sale.

Motivul central din Dumbrava minunată transferă în societatea modernă o dramă pe care
copiii o cunosc încă din basme: drama fetiței orfane, oropsite de mama vitregă. Prozatorul
împletește două fire narative: unul inspirat din viața nefericită a fetiței obligată a suporta răutățile
unei femei fără suflet și un altul fantastic, în care se evocă expediția copilei în dumbrava
bunicilor. Opera Dumbrava minunată se distinge printr-o vibraţie artistică ce impresionează,
autorul realizând „una dintre cele mai încântătoare combinaţii de realitate şi poezie".

Cele nouă capitole ale povestirii au la rândul lor titluri sugestive: „Se vede ce soi rău e
duduia Lizuca”, capitolul I, parafrazează opiniile Miei Vasiliu și ale servitoarei care ceartă și
bruschează copila, iar celelalte capitole evocă expediția fetei prin dumbrava și întâlnirile ei cu
personaje de poveste miraculoase. Lizuca era o fetiță delicată care avea un suflet bun însă din
cauza relelor tratamente aplicate atât de servitoare cât și de mama vitregă, se hotărăște să plece de
acasă, la casa bunicilor, împreună cu prietenul ei, Patrocle.

Disponibilitățile sufletești ale fetiței, necazurile de copil orfan, lipsit de dragostea mamei,
modul în care lumea se reflectă în mintea ei de copil primesc relief în drumul spre bunici, în
dialogul cu Patrocle și cu Floarea-Soarelui. Ca toți copiii, Lizuca vede animalele și plantele în
chip antropomorfizant. Patrocle este prietenul ei căruia i se destăinuie ca unui alt copil și care o
înțelege. Florii-Soarelui i se atribuie, prin personificări, de asemenea calități omenești:

1
 „Floarea lasă să cadă deasupra copilei două petale ca niște fluturi de lumină și clătină
întristată din cap”.1

Scriitorul prezintă caracteristicile specifice copilului la această vârstă destul de fragedă,

neavând suficiente cunoștințe despre lumea reală, nu poate delimita realitatea de fantezie.
Descrierile colorate ale dumbrăvii și ale viețuitoarelor ce-și au lăcașul acolo, căldura cu care
animă întreg firul acțiunii pun în vibrație sufletul micului cititor, îi deșteaptă imaginația, îl
introduc într-o lume în care i se trezesc cele mai alese simțuri. Măiestria stilistică a marelui nostru
prozator, Mihail Sadoveanu contribuie la formarea unei exprimări corecte, colorate și artistice a
micilor cititori.

Experiența de viață limitată la această vârstă, impresia puternică lăsată asupra ei de

basmele povestite de bunici explică pendularea copilei între real și fantastic, popularea visului
său din Dumbrava minunată cu personaje îndrăgite din basme. Licuricii nopții i-au înfățișarea
piticilor, poate amintirea estompată a mamei reînvie în Domnița prichindeilor, care povestește
despre zâna din „Dumbrava Buciumenilor”; bunicii devin, în chip surprinzător, personaje de
basm.

Minunata călătorie a Lizucăi în lumea visului și a miracolelor se sfârșește dimineața când

se trezește în casa primitoare a bunicilor. Drama Lizucăi se desfășoară pe un fundal social
specific, în reconstruirea căreia Mihail Sadoveanu se dovedește neîntrecut. Mihail Sadoveanu
este un maestru al narațiunii, ceea ce apropie creațiile sale de înțelegere de sufletul copiilor. Ceea
ce dă însă o culoare cu totul aparte povestirii și-l ajută pe cititor să recunoască autorul doar după
câteva fraze este arta inegalabilă a descrierii, fie că este vorba de portrete, fie de peisaj. În
descriere alternează planul real cu cel fantastic, de unde farmecul inedit și poezia naturii
sadoveniene. Expediția fetiței este evocată cu ajutorul feeriei romantice. Copila devine la rândul
ei ocrotitoarea „dumbravei minunate”, pe care îl consideră un loc minunat, fantastic;
solidarizându-se cu bunicii care refuză să vândă pădurea în care sălășuiesc viețuitoare
miraculoase.

Călătoria Lizucăi, în tovărăşia lui Patrocle, așa cum este descrisă, este considerată „cea
mai artistică din întreaga operă a lui Sadoveanu şi poate din întreaga noastră proză”2.

Finalul povestirii este fericit, ca și acela al basmelor: bunicii Lizucăi refuză s-o dea înapoi
mamei vitrege, care-i sperie pe cei din jur cu „tăișul cristalin”, al vocii ei. Astfel, povestirea îi
deschide eroinei perspectiva unei copilării fericite. Triumful personajelor care întruchipează
binele (Lizuca, bunicii), asupra personajelor negative („mămica” și slujnica) reprezintă nu numai
un element de analogie cu basmul, ci și aspirația autorului către idealul de fericire pentru toți
copiii. Acesta fiind și mesajul operei.

1
Capitolul 3-Sfat cu Sora Soarelui din Dumbrava Minunată de Mihail Sadoveanu.
2
Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu: Dumbrava minunata si Fantana dintre plopi, în Viata Romaneasca, XV, nr.1,
1 ianuarie 1923

2
 Mihail Sadoveanu demonstrează încă odată, în această admirabilă operă, profunzimea
cunoașterii sufletului omenesc, sensibilitatea și compasiunea pentru cei necăjiți, concretizate într-
o narațiune, pe cât de simplă, pe atât de convingătoare și atractivă, în care se valorifică limbajul
popular, cu numeroase implicații ale graiuliu moldovenesc. Stilul este cald, armonios, cu fraze
ample și muzicale. Frecvența diminutivelor (omușori, bătrânel, bătrânică, pătuț, tronișor, chiar și
numele eroinei), a unor epitete: blând, dulce, subțirel ș.a.m.d, are rostul adaptării cadrului și a
faptelor la sensibilitatea și dimensiunile miniaturalului infantil.

Opera „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu pune accentul pe inocenţa copilei

Lizuca; aceasta vorbeşte cu tot ce-i iese în cale, de la plante până la animale. Relaţia de prietenie
dintre aceasta şi patruped se bazează pe o iubire necondiţionată şi chiar pe înţelegere. Cei doi au
o comunicare roditoare care contribuie foarte mult la desfăşurarea lucrurilor în direcţia cea bună.
Astfel, putem afirma că această povestire pentru copii poate fi încadrată în lista operelor
nemuritoare.

Prin scrierile lui Mihail Sadoveanu la modul general, dar mai cu seamă prin cele de genul
operei Dumbrava Minunată, putem afirma că se contribuie într-o măsură determinantă la
educarea elevilor. Astfel, lecturând operele sadoveniene, ei învaţă să iubească şi să preţuiască
poporul dar şi să admire minunata natură a patriei, contribuind în același timp și la dezvoltarea
simţului estetic al elevilor, precum şi la susţinerea expresivităţii limbii române, pe care scriitorul
a îmbogăţit-o cu neasemuite comori de frumuseţe.

Dumbrava minunată este o creație îndrăgită de copii pentru mesajul ei adânc, omenesc,
pentru dragostea și înțelegerea cu care autorul sondează lumea lor lăuntrică. În literatura pentru
copiii, povestea expediției Lizucăi Vasiliu și a prietenului său Patrocle în Dumbrava minunată
este o replică autohtonă a cărții Aventurile Alisei în Țara Minunilor, publicate în anul 1865 de
Lewis Caroll.

3
BIBLIOGRAFIE:
1. Marius Valeriu Grecu, Sinteze de literatură pentru copii, Editura Sitech, Craiova,
2018;
2. Lidia Țugulan, Maria Toma, Literatura pentru copii-Manual pentru liceele
pedagogice, Editura I.P. „Oltenia”, Craiova, 1978;
3. Georgeta Munteanu, Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970;
4. Mihaela Cojocaru, Literatură română pentru copii, Editura Universității din Ploiești,
2004;
5. Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu: Dumbrava minunata si Fantana dintre plopi,
în revista Viata Romaneasca, XV, nr.1, 1 ianuarie 1923;