Sunteți pe pagina 1din 5

Actorii sistemului relaţiilor internaţionale. ONU.

Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial singurii actori legitimi ai scenei
politice internaţionale erau statele. Sfârşitul războiului a marcat o diversificare a
categoriilor de actori, deşi statele ocupă în continuare o poziţie de preeminenţă în sistem.
Astfel putem include în această categorie organizaţiile internaţionale, corporaţiile
multinaţionale, organizaţiile nonguvernamentale internaţionale sau organizaţiile teroriste.
Dacă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial existau doar 55 de state, astăzi
numărul lor a depăşit 200. Fireşte, nu toate dintre acestea se manifestă ca actori activi ai
sistemului internaţional (există actori principali precum SUA, Rusia şi actori „figuranţi”
precum minusculele state insulă din bazinul Pacificului de ex.).
Corporaţiile multinaţionale sau transnaţionale sunt acele companii care deţin
filiale şi în afara ţării de origine. Unii autori fac distincţie între companiile multinaţionale
al căror scop ar fi deconcentrarea producţiei în mai multe ţări pentru a evita impactul
negativ al barierelor comerciale, pe când corporaţiile transnaţionale tind în mod deliberat
către o diviziune a muncii în interiorul corporaţiei la nivel global. În general activitatea
corporaţiilor la nivel internaţional se resimte prin presiunile pe care aceşti actori le
efectuează asupra statelor pentru a-şi realiza diversele interese economice.
Organizaţiile teroriste deşi nu sunt actori legitimi recunoscuţi ai scenei
internaţionale au o influenţă importantă ― în special în ultimele decenii ― asupra
relaţiilor internaţionale. Alături de organizaţiile teroriste, există şi alte tipuri de
organizaţii cu structuri asemănătoare dar care nu pot fi considerate organizaţii teroriste
precum cartelurile drogurilor din America de Sud sau mişcările de gherilă.
O.N.G-urile internaţionale sunt recunoscute ca actori ai sistemului relaţiilor
internaţionale doar în contextul în care acţiunile lor generează consecinţe pe scena
internaţională.
Există puţine O.N.G.-uri care au un impact semnificativ asupra vieţii
internaţionale printre acestea numărându-se Amnesty International, Medecins sans
Frontieres, Greenpeace, etc.
Organizaţiile internaţionale au apărut începând cu a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, ca răspuns la nevoia resimţită de state de a crea un cadru organizatoric cu
caracter permanent care să le faciliteze cooperarea în diferite domenii. Datorită
avantajelor pe care le ofereau în acest sens, organizaţiile internaţionale s-au impus cu
repeziciune atenţiei statelor, astfel că până la primul război mondial au fost elaborate
circa 450 de proiecte vizând crearea de astfel de organizaţii.
Primele organizaţii internaţionale aveau un caracter tehnic, printre acestea
numărându-se Uniunea Telegrafică Internaţională (1865), Uniunea Poştală Internaţională
(1874), Institutul Internaţional de Agricultură (1905), etc. O serie de organizaţii
internaţionale şi-au făcut apariţia în perioada interbelică, numărul acestora crescând
vertiginos după cel de al doilea război mondial, când s-au creat Organizaţia Naţiunilor
Unite şi sistemul său de instituţii şi organisme internaţionale. Astăzi, există un număr de
peste 5000 de organizaţii internaţionale.
Datorită rolului pe care l-a jucat şi încă îl mai joacă în sistemul relaţiilor
internaţionale, din rândul organizaţiilor internaţionale, ONU este cel mai important actor
al scenei internaţionale .
Organizaţia Naţiunilor Unite este o organizaţie internaţională cu vocaţie de
universalitate, creată la 25 iunie 1945. Carta ONU care consfinţeşte apariţia organizaţiei,
a fost semnată la 24 octombrie 1945, dată la care este sărbătorită în fiecare an „Ziua
Naţiunilor Unite”.
Principiul care a stat la baza înfiinţării ONU a fost acela al „izbăvirii generaţiilor
viitoare de flagelul războiului care, în cursul unei vieţi de om, a provocat de două ori
omenirii suficiente neajunsuri”. Scopurile stabilite iniţial organizaţiei au fost menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni, realizarea
cooperării internaţionale, existenţa unui centru în vederea armonizării eforturilor
naţiunilor pentru atingerea acestor scopuri comune. ONU acţionează în baza principiilor
egalităţii suverane a tuturor membrilor săi, îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor
asumate conform Cartei ONU, reglementării tuturor diferendelor internaţionale pe cale
paşnică, nefolosirii forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile internaţionale, neamestecului
în treburile care ţin esenţialmente de competenţa naţională a unui stat.
Conform Cartei, poate deveni membru al ONU orice stat paşnic care acceptă
obligaţiile impuse de Cartă şi care este capabil şi dispus să aducă la îndeplinire aceste
scopuri.
În cadrul ONU limbile folosite oficial sunt engleza, franceza, rusa, spaniola, araba
şi chineza.
Principalele organisme ale ONU sunt Adunarea Generală a ONU, Consiliul de
Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de
Justiţie şi Secretariatul.
ONU reprezintă un instrument al colaborării multilaterale între state, un subiect de
drept internaţional cu capacitate juridică limitată. De asemenea ONU are personalitate
juridică internaţională cu caracter funcţional, calitate în care dispune de anumite drepturi.
Scopul primordial al ONU este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Această misiune a fost încredinţată Consiliului de Securitate, care a fost investit cu
dreptul de a folosi forţa şi alte mijloace de constrângere pentru a reprima actele de
agresiune şi încălcările legalităţii internaţionale. Datorită mecanismului său de
funcţionare şi condiţiilor în care a acţionat ONU nu a reuşit să stăvilească numeroasele
conflicte armate cu care omenirea a fost confruntată în perioada postbelică.
Un alt scop important al ONU este cel al reglementării paşnice a diferendelor
între state. Astfel capitolul VI din Carta ONU este dedicat în întregime acestei
problematici.
Deasemenea Carta ONU învederează un sistem de reglementare a armamentului
care să nu permită „deturnarea spre înarmare decât a unui minim din resursele umane şi
economice ale lumii”. În acest scop, în cadrul ONU au fost create o serie de organe de
negociere în domeniul dezarmării, această problemă fiind de fiecare dată pe ordinea de zi
a dezbaterilor Adunării Generale.
Progresul economic şi social constituie una dintre cele mai importante obiective
ale organizaţiei, care vizează cooperarea economică internaţională şi ameliorarea
condiţiilor de viaţă pentru toate popoarele. Principiul acestei activităţi este enunţat în art.
55 din Cartă care dispune că stabilitatea şi bunăstarea sunt condiţii indispensabile
relaţiilor paşnice amicale între naţiuni.
Deasemenea ONU şi-a asumat un rol important în procesul de decolonizare.
Funcţiile ONU în cadrul procesului decolonizării sunt stipulate în Cartă care consacră
principiul egalităţii în drepturi şi autodeterminării popoarelor, reglemetând principiile
referitoare la teritoriile neautonome sau regimul internaţional al tutelei (Consiliul de
Tutelă).
Sediul principal al Organizaţiei Naţiunilor Unite se află la New Zork, alte încă
două sedii funcţionând la Geneva şi la Viena.
România a fost admisă ca membru al ONU la 14 decembrie 1955, la cea de a X-
a sesiune a Adunării Generale.
Adunarea Generală a ONU este unul din principalele organe ale ONU. În cadrul
acesteia sunt reprezentate toate statele membre. Ea îşi desfăşoară activitatea în cadrul
sesiunilor ordinare anuale, a sesiunilor extraordinare care se convoacă ori de câte ori este
nevoie şi a sesiunilor extraordinare de urgenţă care se convoacă într-un interval de 24 de
ore în cazul situaţiilor grave apărute.
În componenţa Adunării intră următoarele comisii: Comisia pentru probleme
politice, de securitate şi reglementarea armamentelor, Comisia pentru probleme
economice şi financiare, Comisia pentru probleme sociale, umanitare şi culturale,
Comisia pentru tutelă şi teritorii neautonome, Comisia pentru probleme administrative şi
bugetare, Comisia juridică.
În fiecare comisie statele au câte un reprezentant şi un număr diferit de consilieri
şi experţi.
Deasemenea în cadrul Adunarării Generale există şi organisme permanente
subsidiare cu o competenţă mai restrânsă printre care menţionăm Comisia dezarmării,
Comitetul special pentru operaţiunile de menţinere a păcii, Comitetul pentru utilizarea
paşnică a spaţiului extratmosferic, etc.
Fiecare stat membru este reprezentat de o delagaţie compusă din maximum cinci
membri, cinci supleanţi, din consilieri şi experţi. Biroul de conducere a sesiunilor
Adunării Generale este compus dintr-un preşedinte, 17 vicepreşedinţi şi preşedinţii
comisiilor principale. Membrii Biroului trebuie aleşi din diferite delegaţii, astfel încât să
se asigure o cât mai largă reprezentare geografică a statelor membre. În Adunarea
Generală fiecare stat beneficiază de un singur vot.
Între funcţiile Adunării Generale se poate face distincţie între cele cu caracter
general privind relaţiile dintre statele membre (discutarea oricărei probleme care intră în
cadrul Cartei, studierea principiilor generale de menţinere a păcii şi securităţii
internaţionale, promovarea colaborării internaţionale în domeniile politic, economic,
social, cultural-educativ şi al sănătăţii, încurajarea dezvoltării dreptului internaţional) şi
între funcţiile cu caracter special (admiterea de noi membrii şi aplicarea de sancţiuni,
administrarea teritoriilor sub tutelă, cu excepţia „zonelor strategice”, aprobarea bugetului,
alegerea unor membrii în alte organe, etc.
Consiliul de Securitate este organul principal de acţiune al ONU a cărui principală
funcţie este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. El este alcătuit din 15 membri ai
organizaţiei dintre care 5 permanenţi (China, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi SUA) şi 10
membrii nepermanenţi aleşi de Adunarea Generală pentru o perioadă de doi ani după
criteriul repartiţiei geografice (România a fost membră a Consiliului de Securitate în
1962 ― 1 an şi în 1976 şi 1990 ― doi ani).
Funcţiile şi atribuţiile Consiliului de Securitate sunt în domeniul reglementării
paşnice a diferendelor dintre state, a menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, a
elaborării de planuri în vederea stabilirii unui sistem de reglementare a armamentului, de
exrcitare a funcţiilor de tutelă a ONU în „zonele strategice”, de recomandare a numirii
secretarului general al ONU şi a membrilor Curţii Internaţionale de Justiţie, de prezentare
de rapoarte anuale şi de rapoarte speciale ale propriei activităţi în faţa Adunării Generale.
Consiliul de tutelă este organul principal al ONU, creat în vederea supravegherii
teritoriilor aflate „sub tutelă”. Acest sistem de tutelă internaţională a înlocuit mai vechiul
sistem al teritoriilor aflate sub mandat.
Consiliul de Tutelă îndeplineşte următoarele funcţii: promovează progresul
economic, social şi politic al popoarelor aflate sub tutelă, pentru evoluţia lor spre
autonomie şi independenţă, menţine respectarea drepturilor omului şi asigurarea unui
tratament egal în probleme social-economice, examinează şi discută rapoartele
autorităţilor administrate.
Astăzi mai există doar câteva insule în Pacific aflate sub tutelă ONU şi
administrate de SUA.
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) este principalul organ al ONU, care
coordonează activitatea economică şi socială a ONU, a instituţiilor sale specializate şi a
altor organisme din sistemul Naţiunilor Unite. El se compune din 54 de membrii ai ONU
aleşi de Adunarea Generală a ONU pentru un mandat de trei ani. ECOSOC îndeplineşte
următoarele atribuţii: asigură îndeplinirea sarcinilor de ordin economic şi social care
revin ONU, iniţiază studii, rapoarte şi recomandări asupra problemelor internaţionale de
ordin economic, social, educaţional, cultural, sanitar, etc., face recomandări privitoare la
promovarea drepturilor fundamentale ale omului, convoacă conferinţe internaţionale şi
elaborează proiecte de convenţii asupra problemelor care intră în competenţa sa,
coordonează activităţile instituţiilor specializate.
Curtea Internaţională de Justiţie este organul judiciar principal al Naţiunilor
Unite, alcătuit din 16 judecători aleşi de consiliul de Securitate şi de Adunarea Generală.
În competenţa Curţii intră toate cauzele pe care părţile i le supun, precum şi toate
chestiunile prevăzute în mod special în Cartă ori în tratate sau convenţii în vigoare. În
afara hotărârilor pe care le dă în diferendele de ordin juridic, Curtea exercită o funcţie
importantă dând avize consultative asupra problemelor care îi sunt deferite de Adunarea
Generală sau de Consiliul de Securitate, precum şi de către alte organe sau instituţii
specializate care au fost autorizate de către Adunarea Generală să solicite asemenea
avize. Sediul Curţii Internaţionale de Justiţie este la Haga.
Secretariatul este organul principal al ONU care îndeplineşte funcţiile
administrative ale organizaţiei. În fruntea sa se află secretarul general numit de Adunarea
Generală, la recomandarea Consililui de Securitate. Activitatea secretarului general
constă în prezentarea raportului anual asupra activităţii ONU şi a rapoartelor speciale
asupra anumitor probleme, asigură conducerea operaţiunilor de menţinere a păcii, poartă
discuţii cu reprezentanţii statelor pe probleme specifice, organizează conferinţe
internaţionale, aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului de Securitate şi ale altor organe.

S-ar putea să vă placă și