Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Crrss PDF
1 Crrss PDF
1 Crrss PDF
LUCRĂRI DE FORAJ
1.1.Clasificarea forajelor
1
2
2
3
3
4
4
5
5
6
compacte cum sunt cele magmatice, sunt mai abrazive decât cele
monominerale.
Rocile sedimentare cele mai abrazive sunt gresiile cuarţoase. La
compoziţii mineralogice similare rocile detritice rezultate din claste cimentate
ulterior, sunt mai abrazive decât rocile cristalizate.
a. Elasticitatea
Unele roci precum şi minerale componente ale rocilor se comportă
asemeni unor corpuri elastice. La aplicarea unor presiuni exterioare în
interiorul lor se produc deformaţii liniare. Rocile poliminerale nu sunt corpuri
elastice.
b. Plasticitatea
În procesul dislocării unele roci se deformează plastic, deformare care
începe atunci când starea de tensiune depăşeşte limita elasticităţii.
Plasticitatea rocilor depinde de compoziţia mineralogică. Creşterea
conţinutului de cuarţ, feldspaţi, sau alte minerale cu duritate mare, reduce
plasticitatea rocilor. Cea mai mare plasticitate o au argilele hidratate.
Plasticitatea rocilor influenţează mult procesul dislocării. În cazul acestor roci
(plastice) efortul pentru separarea de fragmente în talpa sondei este mai
mare. Deci contează foarte mult viteza şi tipul de sapă cu care se acţionează.
c. Rezistenţa (tăria) rocilor
Rezistenţa unei roci este capacitatea sa de a se opune la deformare, în
momentul în care este solicitată de către o forţă.
Este o proprietate care influenţează în mare măsură procesul de
dislocare prin foraj, respectiv viteza de avansare a sapei, uzura sapelor,
tendinţa de deviere, etc. Rezistenţa rocilor este dependentă de tipul
solicitării, care poate fi: compresiune, întindere, sau forfecare. Rezistenţa
mecanică a rocilor este influenţată de factori naturali şi de factori tehnici.
Dintre factorii naturali putem aminti:
• Compoziţia mineralogică a rocilor – natura mineralelor şi cantitatea;
- tipul şi cantitatea cimentului;
• Gradul de fisurare, stratificaţia, clivajul (ex. în roci cu şistuozitate,
rezistenţa la compresiune uniaxială este de două ori mai mare, în
planul perpendicular pe cel de şistuozitate);
• Structura şi textura rocilor- rocile cu structură cristalină fină au o
rezistenţă mai mare;
• Gradul de porozitate;
• Adâncimea rocilor – cu cât sunt situate mai adânc în scoarţa terestră,
au o rezistenţă mai mare (vezi presiunea);
• Gradul de alterare.
Factorii tehnici care pot influenţa rezistenţa rocilor:
• Tipul solicitării (compresiune, întindere, forfecare);
• Durata de acţionare a sarcinii- rezistenţa scade cu creşterea duratei de
acţionare;
• Viteza de aplicare a forţei de dislocare- experimental s-a constatat că
tăria rocilor creşte cu viteza de aplicare a solicitărilor.
6
7
7
8
8
9
1. Sape de foraj
9
10
2. Carotiere
10
11
Sapa şpiţ (sapa cu vârf) se obţine dintr-o sapă coadă de peşte, subţire,
căreia i se taie colţurile lamelor. Acest tip de sapă se foloseşte la corectarea
găurilor de sondă cu neregularităţi, sau curăţirea sondelor în care au avut loc
surpări. Se foloseşte şi la frezatea şiului după cimentare, pentru continuarea
forajului.
Sapa cu lame elicoidale se utilizează la devierea voluntară a găurilor de
sondă.
Lărgitoarele sunt folosite pentru mărirea diametrului găurii de sondă. Pot
fi cu lame (pentru roci slabe) şi cu role, pentru rocile tari.
3. Garnitura de foraj
11
12
Garnitura de foraj este formată din: prăjini grele, prăjini de foraj, prăjina
de antrenare, racorduri şi reducţii. Prăjinile grele se află la parte inferioară a
garniturii, prăjina de antrenare, la partea superioară, iar între ele sunt prăjinile
de foraj, ele având lungimea cea mai mare în garnitură.
Prăjinile de foraj sunt tuburi din oţel, aluminiu, sau aliaje uşoare (cu
titan). Pentru mărirea capacităţii de rezistenţă la îmbinări, capetele lor sunt
îngroşate (ramforsate). Tăierea filetului în acest caz nu slăbeşte rezistenţa
prăjinii.
Diametrul nominal al prăjinilor de foraj corespunde diametrului exterior
al corpului prăjinii şi este cuprins între 60,3mm (2 3/8 in) şi 168,3mm (6 5/8
in).Pentru fiecare diametru pot exista de la una la patru grosimi de perete.
Îmbinarea prăjinilor se face cu ajutorul racordurilor speciale. Racordul
este format din dintr-un cep special montat la un capăt al prăjinii şi o mufă
specială, montată la celălalt capăt al acesteia. Mufa şi cepul special au filet cu
pasul mare, pentru înşurubare-deşurubare în timp relativ scurt. Racordurile
speciale pot fi: înfiletate şi sudate, funcţie de modul cum sunt fixate la capătul
prăjinilor. Prăjinile de foraj cu racorduri înfiletate au la capete cepuri cu filet
normal, cu conicitatea şi pasul, mai mici decât la filetele speciale.
12
13
3.1.4. Reducţii
Reducţiile permit legătura dintre prăjinile de foraj de dimensiuni diferite,
sau dintre prăjini şi diferite scule de foraj, sau cu prăjina de antrenare şi
prăjina grea. Sunt tuburi scurte (400-700mm), cu filet cep-cep, mufă-cep, sau
mufă-mufă.
13
14
14
15
15
16
16
17
17
18
18
19
19
20
20
21
21
22
5. Fluide de foraj
22
23
23
24
25
26
27
28
28
29
29
30
30
31
31
32
32
33
33
34
34
35
35
36
36
37
40
41
41
42
42
43
43
44
pentru condiţii grele (apa 122m adâncime, vânt 200 km/h, valuri de 23m-29m,
înălţimea platformei de la fundul mării – 167m, turla de foraj 43m).
Platformele mobile sunt soluţia rentabilizării unor operaţii în cercetarea şi
exploatarea unor zăcăminte marine.
Platformele mobile autoelevatoare sunt construite din: picioare (cel puţin
trei, constitute din grinzi cu zăbrele, sau tuburi cu diametre mari, prevăzute în
parte inferioară cu chesoane de sprijin) şi platforma plutitoare, care susţine în
timpul transportului picioarele şi instalaţia de foraj. Ajunsă pe locaţie se
fixează picioarele şi se ridică platforma deasupra celui mai înalt val (platforma
românească Gloria, construită la Galaţi pentru adâncime a apei de 90m, valuri
de 12m, viteza vântului 164 km/h).
Platformele submersibile sunt utilizate în ape puţin adânci (25m), forma lor
plană este triunghiulară. Flotarea lor este asigurată de trei corpuri verticale,
goale în timpul transportului
Vasele pentru foraj sunt folosite în apele cele mai adânci. Pentru a
contracara efectul valurilor vasele se pot cupla în paralel, adică solidarizarea
lor şi plasarea instalaţiei de foraj pe structura de legătură dintre ele.
Construcţia platformelor se face ţinând cont de acţiunea vânturilor şi
valurilor asupra lor. Platformele se duc pe locaţie prin remorcare, sau prin
autopropulsie.
Amorsarea lucrărilor de foraj
Se construiesc capete de sondă la nivelul mâlului. De la acestea,
coloanele sunt aduse la suprafaţă. Se lansează de la suprafaţă o placă grea
pe fundul mării, prevăzută în centru cu un orificiu cu dublă conicitate şi un
sistem pentru lansare. Lateral pe placă sunt fixate patru cabluri, pe care se
deplasează cadrul de ghidare, prevăzut cu patru braţe corespunzător fiecărui
cablu. Cablurile se derulează de la suprafaţă de pe câte o tobă, pe măsură ce
placa se imersează. Se forează pentru început gaura de sondă pentru
coloana conductor, care se poate prelungi până la suprafaţă (în acest caz nu
mai este nevoie de cadru). Forajul se face cu apă de mare. La reluarea
forajului, după cimentare, dacă coloana conductor nu a ajuns la suprafaţă se
montează coloana reizer (coloana montantă), pentru a face legătura cu
platforma de lucru.
44
45
45
46
46