FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

Caracterizarea tehnologică. Standarde de comercializare și condiții

de valorificare a pepenelui verde.
 Cuprins
Introducere
Capitolul I. Caracteristecele morfologice și tehnologice a pepenelui verde.
1.1. Caracterizarea botanică
1.2. Compoziția chimică, valoarea alimentară și energetică
1.3. Arealul de cultură pe glob și România
1.4. Tehnologia de cultură
1.5. Soiuri și varietăți
1.6. Modalități de valorificare a prodosului
1.7. Alterări și dereglări fiziologice pe durata păstrării
Capitolul II. Tehnologia de valorificare a produsului
2.1. Recoltarea
2.1.1. Organizarea recoltării
2.1.2. Metodele recoltării
2.1.3. Specificul recoltării
2.2. Condiționarea
2.3. Ambalarea
2.3.1 Clasificarea ambalării
2.3.2. Metode
2.3.4. Ambalarea în atmosferă modificată
2.4. Păstrarea în depozite
2.4.1. Tipuri de depozite
2.4.2. Metode de depozitare
2.5. Tehnologiile de conservare
Capitolul III. Standarde si comercializare
3.1. Document care regleaza comercializarea produsului
3.2. Cerințe minime de calitate
3.3. Cerințele de maturare
3.4. Categoriile de calitate
3.5. Calibrarea
3.6. Toleranțele
3.7. Omogenitatea
3.8. Ambalarea
Capitolul IV. Particularități de desfacere a produsului în municipiul Iași.
4.1. Categorii de spații comerciale specializate în desfacerea produsului
4.1.1. Piață
4.1.2. Market
4.1.3. Supermarket
4.1.4. Hypermarket
4.2. Metode de prezentare a produsului
4.2.1. Prezentarea produsului în piață
4.2.2. Prezentarea produsului în market
4.2.3. Prezentarea produsului în supermarket
4.2.4. Prezentarea produsului în hypermarket
4.4. Condițiile de păstrare
4.5. Categoriile de calitate
4.6. Corespondența standard de comercializare
Bibliografia
 INTRODUCERE

Pepenele este unul dintre lructele plantelor anuale foarte mult apreciat de consumatori. El are
numeroase insusiri gustative. Astfel, carnea lui este dulce, suculenta si unele soiuri puternic
parfumata. De asemeni este bogat in substante nutritive. Dacă se compara compozitia chimica a
pepenelui cu a fructelor de patlagele rosii, se observă o deosebire destul de mare intre valorile lor
nutritive. De exemplu, zaharurile la soiurile de patlagele rosii cu procentul cel mai ridicat ajunge
la 3-4%, pe cind la pepeni si in special la unele soiuri, procentul de zahar este loarte mare,
depăsind adesea 14%. Substantele proteice, pectice si altele se găsesc asemenea in cantităti mai
mari la pepeni decit la rosii. Pepenele se poate consuma oricind, inlocuind băuturile răcoritoare
atit in cursul diminetei cit si după amiază. Pentru a satisface consumul intern, precum si cerintele
exportului, la noi, se cultivă anual 20 000-25 000 ha cu pepeni reprezentind 12% din totalul
suprafetelor de teren destinate culturilor de legume. Pentru a largi aria de răspindire a pepenilor
si pentru a mări durata perioadei de recoltare si de aprovizionare cu pepeni cultivatorii au căutat
sa imbunătateasca necontenit metodele de cultură. Astfel, de la cultivarea prin semănare direct in
cimp s-a trecut la cultivarea lui prin răsad plantat in cuiburi incalzite cu bălegar, apoi la cultura
fortată în răsadnite si sere. In lucrarea de fată sunt tratate toate metodele folosite la cultura
pepenilor in asa fel ca orice cultivator să fie in masura să le aplice. Paralel cu imbunatatirea
metodelor culturale, s-a lucrat intens si la ameliorarea soiurilor existente si la crearea de noi
soiuri. Prin această lucrare urmărim să punem la indemana cultivatorilor si tehnicienilor toate
datele necesare privind metodele de cultură a pepenilor.

Modificările pepenelui primitiv se datoresc nu numai agrotehnici imbunătătite care i s-a aplicat,
dar si lantului de hibridări dirijate în mare parte de cultivator. Astfel cultivatorul Amatus
Lusitanus poseda soiuri de pepeni care se deosebeau mult între ele. Unele aveau coaja groasă,
altele subtire, unele aveau carnea de culoare rosietică mai închisă sau mai deschisă, iar altele
gălbuie albicioasă, etc Arealul pepenelui spontan este foarte restrins, fiind limitat de conditiile de
mediu si in special de temperatură. Pe măsură insă ce s-a îmbunătățit agrotehnica si s-au creat
soiuri de pepeni cu perioada de vegetatie mai scurtă, cultura pepenelui s-a răspîndit si in tinuturi
cu climat mai putin favorabil. Din Africa pepenele a fost adus în Europa de sud (Grecia, Italia,
Caucaz, Franta), iar de aici cultura lui s-a intins tot mai spre nord. Astăzi este răspîndit aproape
pretutindeni, exceptind tările nordice. In Asia pepenele se cultivă de foarte mult timp, iar in
America de Sud si de Nord numai din secolul al XVI-lea. In tara noastră, cultura pepenelui, a
fost introdusă la începutul secolului al XVII-lea.

Urmărind harta răspindirii culturilor la noi in tara se observă că in regiunile din sud pepenii se
cultivă pe suprafete mult mai mari decit in regiunile din nordul tării zarea neuniformă a
suprafetelor cultivate cu pepeni se explică si prin faptul că nici conditiile climatice favorabile nu
sunt aceleasi pretutindeni. Tinind seama de acestea, teritoriul tării moastre se împarte în zone
foarte favorabile, favorabile, mai putin favorabile si nefavorabile pentru cultura pepenilor. Tinind
cont de această împărtire naturală a teritoriului, la munte si in părtile nordice, unde pepenii nu
reusesc se cultivă pomi roditori, iar la ses unde nu avem platilatii masive de pomi roditori, se fac
intinse culturi de pepeni.

Unii autori pretind că pepenele a fost luat în cultură cu mult inaintea erei noastre, insă din
documentele arheologice reise că pepenele nu era cunoscut in antichitate. Vechii egipteni nu
cunoasteau cultura pepenelui. Mai tirziu insă, cultura pepenelui, s-a răspîndit si la ei aceasta o
dovedeste faptul că evreii după asezarea lor in desert au regretat pepenii pe care ii aveau in Egipt.
Cultura propriu-zisă a pepenilor apare abia la inceputul erei noastre, In Europa a fost introdusă in
secolul I al erei noastre. Desi originar din Africa, pepenele s-a răspindit mai mult in partea de sud
a Europei. Romanii cunosteau pepenele sub denumirea de ,,cucurbita pepo", iar in latina vulgară
se spunea “pepone", de unde probabil s-a transformat mai tirziu la români in denumirea de
,,pepene".

Dovezi istorice mai evidente de existenta culturilor de pe peni la antici nu se întîlnesc decît în
apropierea erei noastre. Astfel, Columella, in poemul său dedicat grădinarilor, a descris un
cucumis cu fructul foarte mult alungit, asemănător cu pepe- nele pesc. Pliniu de asemenea a
semnalat cultura pepenelui ser ,,In momentul cînd scriu aceasta, s-a descoperit în preajma
orasului Neapole o varietate de castraveti care are forma de gutuie Se pare ca ea a apărut
intimplător. Acest castravete se numeste Melo-pepones, iar fructele lui nu cresc suspendate, ci se
formează si cresc numai pe suprafata solului. Aceste fructe se deosebesc de ale celorlalte
cucurbitacee nu numai prin torma, culoarea si mirosul deosebit care apare la coacere, dar si prin
faptul că la maturitate se desprind de peduncul" Pliniu nu meste acest fruct ,,melopepo", fiindca
se aseamănă cu o gutuie sau cu un măr.
 CAPITOLUL I:CARACTRISTICILE MORFOLOGICE SI
TEHNOLOGICE A PEPENELUI VERDE

I.1 Caracterizare botanica

PEPENELE VERDE (CITRALUS VULGARIS SCHRAD) Pepenele verde iace parte din familia
Cucurbitaceae. La noi mai este cunoscut sub denumirea de harbuz in Moldova, lubenita in
Oltenia.

Planta are un sistem radicular foarte bine dezvoltat. Unele rădăcini ajung la 3- 4,5 m
lungime. Sistemul radicular este foarte mult dezvoltat, chiar din faza de răsad. Rădăcinile rupte
se refac greu, de aceea el nu se poate cultiva prin răsad decit dacă acesta este produs in ghivece
mari. Tulpina este ierbacee, tiritoare si foarte lungă (depăseste 4-5 m), ramificată si acoperită cu
perisori mari, albi Lăstarii laterali dau de la subsuoara frunzelor. Dacă tulpina este pusă in
conditii de umiditate emite rădăcini adventive Frunzele au petiolul lung, limbul adinc crestat,
ambele organe fiind acoperite cu peri lungi, cenusii. La subsuoara frunzelor se formează circeii.
Acestia, spre deosebire de circeii de la pepenii galbeni, sint ramificati.

Florile sunt unisexuate monoice, se intilnesc insă si flori hermafrodite. Pe lăstarul

principal predomină florile mascule, iar pe cei de ordin superior florile femele. Fructul este o
bacă falsă, mare, avind carnea rosie sau galbenă, dulce si foarte suculentă. Semintele sint asezate
răspindit in miezul fructului, in apropiere de centru. Fructele au forma sferică sau ovală, mai mult
sau mai putin alungită. Suprafata cojii este totdeauna netedă si lucioasa, in tinerete fiind
acoperită cu un strat gros de pruină, care la maturitate dispare sau rămine mult mai subtire. Coaja
este tare lemnificată, avind grosimea de 0,5-1,5 cm. Miezul umple tot interiorul fructului.
Semintele sunt mai mari decit a pepenilor galbeni la 1g intră 10-12-20 de bucăti.

I.2. Compoziția chimică, valoarea alimentară și energetică: Mărimea, forma si

culoarea variază foarte mult după soi au facultatea germinativa de70-80% si se păstrează 5-6 ani
si chiar si mai mult Miezul pepenilor verzi contine 89-90% apă, 4,9% substante extractive fără
azot, 0,2 -0,48% grăsimi 0,8- 1,0% substante azotoase si l-2% celuloză. Sucul pepenilor copti
contine 6-9% zahăr, reprezentat prin 1,6- 2,6% glucoză 3,5-4,6% fructoză si 0,5-1,9% zaharoză.

Pentru 100 g de pepene, valorile nutritionale sunt putin mai mici:

- 30 g calorii
- 91,5 g apa
- 7,55 g carbohidrati
- 0,4 g fibre
- 6,2 g zahar
- 0,61 g proteine

50% din semintele de pepene verde contin ulei, iar cealalta jumatate include 35% proteine si
5%fibre. Pe langa vitamine si minerale, pepenel contine carotenoide, elemente antioxidante.
De asemenea, contine licopen, o substanta care da culoarea rosie miezului de pepene. 100 g de
pepene ofera 4,5 mg licopen, care are rolul de a reduce riscul numeroaselor forme de cancer si de
boli cardiovasculare.
Pepenele rosu contine si un aminoacid numit citrulina care este folosita de organism pentru a
produce alti aminoacizi cunoscuti sub denumirea de arginina. Arginina elimina amoniacul si
produce oxid nitric, foarte benefic in micsorarea presiuni arteriale si in prevenirea disfunctiei
erectile. In plus, nutrientii din pepene previn si alte afectiuni. Asa cum se poate observa ,
pepenele rosu nu contine grasimi, are putine calorii si cu cativa nutrienti. Comparativ cu alte
fructe, pepenele contine mai multe calorii.

Cu toate acestea, consumul excesiv de pepene rosu poate cauza probleme de sanatate la unele
persoane.
S-a observat in cazul consumului de cantitati uriase de pepene poate sa apara hipercalcemia
(nivel ridicat de potasiu in sange).

Scriitorul american Mark Twain spunea despre pepenele rosu ca este ”un produs de lux al
acestei lumi. Cand il gusti, iti dai seama ce mananca ingerii”.
1.3. AREALUL DE CULTURA PE GLOB SI IN ROMANIA

După Decandole si Naudin originea pepenelui nu este sigură. Ei admit că toate soiurile de
pepeni cultivati astăzi par să aibă ca origine Cucumis pubescens (o specie de pepene creste in
mod sălbatic prin India) sau pe Cucumis arenarius (o specie de pepene care creste spontan în
Africa centrală, pe malurile fluviului Niger) Cassan din Port-Juvenal (localitate pe tărmul mării
Mediterane) a introdus în cultură printre alte plante exotice si pe Cucumis arenarius, pe care mai
tirziu Naudin a numit-o Cucumis var. Cassanianus.

Mai recent M. Auguste Cheva1ier (botanist explorator), a primit in timpul călătoriei lui de studii
prin Sudan probe de Cucumis arenarius. Acesta era un pepene veritabil (în miniatură), deoarece
prezenta toate caracterele botanice ale pepenelui cultivat astăzi. Pentru o determinare mai justă,
s-a făcut comparatie între pepenele din Sudan, primit de M. Auguste Chevalier si pepenele lui
Naudin si s-a ajuns la concluzia că cele două plante sunt identice. De aici se poate deduce că
pepenele este originar din Africa (explicatia se găseste in buletinul muzeului Luvru din anul
1401 la pag. 284). Tipul de pepene primitiv, deoarece prin cultură a fost pus in conditii de mediu
din ce în ce mai bune si că in acelasi timp a fost ameliorat si selectionat continuu, nu se mai
aseamănă cu cel cultivat astăzi.

Modificările pepenelui primitiv se datoresc nu numai agrotehnici imbunătătite care i s-a aplicat,
dar si lantului de hibridări dirijate în mare parte de cultivator. Astfel cultivatorul Amatus
Lusitanus poseda soiuri de pepeni care se deosebeau mult între ele. Unele aveau coaja groasă,
altele subtire, unele aveau carnea de culoare rosietică mai închisă sau mai deschisă, iar altele
gălbuie albicioasă, etc..Urmărind harta răspindirii culturilor la noi in tara se observă că in
regiunile din sud pepenii se cultivă pe suprafete mult mai mari decit in regiunile din nordul tării
zarea neuniformă a suprafetelor cultivate cu pepeni se explică si prin faptul că nici conditiile
climatice favorabile nu sunt aceleasi pretutindeni. Tinind seama de acestea, teritoriul tării
moastre se împarte în zone foarte favorabile, favorabile, mai putin favorabile si nefavorabile
pentru cultura pepenilor.

Fig1. Cultura de pepene vede.

I.4 TEHNOLOGIA DE CULTURA
Cultura pepenilor verzi prezintă importanţă deosebită pentru zona solurilor nisipoase, fiind
una din culturile care valorifică în condiţii de eficienţă economică ridicată condiţiile ecologice
specifice acestora.

Din totalul suprafeţei de 44,4 mii ha cultivate cu pepeni în zona noastră în anul 1998,
51,5% a fost amplasată pe solurile nisipoase din judeţele Dolj, Galaţi, Brăila, Olt, Mehedinţi,
Teleorman, Bihor şi Satu Mare. În judeţul Dolj suprafaţa cultivată cu pepeni verzi a fost de 6483
ha, ceea ce a făcut ca Doljul să se situeze pe primul loc între judeţele cultivatoare de pepeni
verzi.

Cultivaţi după tehnologia tradiţională, pepenii verzi se recoltează începând cu data de 18-
- 20 iulie, până la sfârşitul lunii septembrie înregistrându-se un vârf de producţie între 5 – 25
august. În această perioadă valorificarea pepenilor verzi se face greoi, cererea fiind de cele mai
multe ori sub oferta producătorilor, iar preţul de vânzare scade la valori care asigură o
rentabilitate minimă..

Prin folosirea unor tehnologii de obţinere a producţiilor extratimpurii şi timpurii, perioada de

recoltare poate fi devansată cu 25 – 30 zile. Astfel în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei
care beneficiază de un potenţial termic superior celorlalte zone de cultură din ţară, recoltarea
pepenilor verzi începe în ultima decadă a lunii iunie în cazul culturilor înfiinţate prin răsad şi
protejate în adăposturi joase tip tunel. La culturile înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de
polietilenă recoltarea începe în perioada 1 – 2 iulie, iar la cele înfiinţate prin răsad fără protejare
primele fructe sunt recoltate în perioada 5 – 6 iulie. Producţiile extratimpurii şi timpurii de
pepeni verzi obţinute în perioada 25 iunie – 25 iulie se pot valorifica în condiţii de eficienţă
economică ridicată atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă.

PRODUCEREA RĂSADURILOR DE PEPENI VERZI

Semănatul în vederea obţinerii de răsaduri de pepeni verzi se face în perioada 15 – 18
martie pentru culturile protejate în tunele şi 25 – 28 martie pentru culturile neprotejate, având în
vedere că la plantare vârsta răsadului trebuie să fie de 28 – 30 zile. În primul caz răsadurile se
produc în răsadniţe încălzite, în cel de-al doilea caz în solarii cu dublă protejare. Semănatul se
face direct în ghivece cu diametrul de 9 – 10 cm. Pentru suprafaţa de 1 ha sunt necesare 8000 –
11000 ghivece sau cuburi nutritive, atunci când se seamănă câte o sămânţă în fiecare ghiveci sau
4000 – 5500 ghivece atunci când se seamănă câte 2 seminţe în ghiveci. Se mai pot folosi ghivece
confecţionate din folie de polietilenă, ghivece tip Jiffy sau Strip– pot, sau cuburi nutritive.
Cantitatea de seminţe necesară producerii răsadurilor pentru suprafaţa de 1 ha este de 350 – 600
g.
Fig2. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi protejată în adăposturi tunel

a) ghivece cu o plantă b) ghivece cu două plante

b) pentru culturile înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de polietilenă se execută următoarele
lucrări:

Fig3. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi prin răsad pe teren mulcit cu folie de
polietilenă

a) ghivece cu o plantă b) ghivece cu două plante

Fig4. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi prin răsad

a) ghivece cu o plantă b) ghivece cu două plante

I.5 SOIURI SI VARIETATI
Pepenii verzi de Brăila. Acestia au vrejul de 2-3 m, subtire si foarte mult ramificat. Fructele
sunt ovale, de mărime variabilă (5-8 kg). Se intilnesc si exemplare izolate, care depăsesc 20 kg.
Culoarea de fond este verde-deschis, cu numeroase dungi longitudinale de culoare verde-inchis.
Marginea dungii este dantelată in mod neregulat. Coaja este subtire, miezul rosu, cu seminte
mari, negre, sau rosiatice. Fructele ajung la maturitate in perioada 15 iulie 1 august.

Pepenii verzi de Arad. Sub denumirea de pepeni verzi de Arad se intilnesc populatiile de
biotipuri, care se disting unele de altele in special prin culoarea epidermei si mai putin prim
forma fructelor si alte insusiri biologice.. Sunt foarte mult răspinditi in cultură in toată cimpia de
vest a tării, ocupind suprafetele cele mai mari in regiunea cimpie a Ardealului si in Banat.
Prezintă o tulpină cu crestere viguroasă, atingind lungimea medie de 3 m, cu 2-4 ramificatii
Frunzele sunt de culoare verde-cenusie brumată, puternic crestate, foarte rezistente la mană si
făinare.

Linia Lovrin. Pepeni selectionati la Statiunea experimentala agricolă Lovrin. coaja subtire si
densa, avind grosimea medie de 1,5 cm. Pulpa este rosie normală, lipsită de tesuturi fibroase,
suculentă si gustoasă. neselectionate contin 7-9% substanță uscată. Prin selectie s-au obtinut linii
cu un continut mai mare de 10% substantă uscata Trecerea de la coajă la pulpă este bine distinctă
Semintele sunt mici sau mijlocii, de culoare neagră Greutatea medie a unui fruct este de 5,5 kg.
Se intilnese foarte frecvent fructe de 12 kg, in special la primele doua recoltări Dr. Maush. Este
obtinut prin selectie din populatiile solului de Arad. Este mai timpuriu decit precedentul.Se
caracterizează prin plante viguroase, cu un frunzis bogat.

Pepene verde de Tirgu Frumos. Fructele au forma sferic-ovală, de culoare verde, avind o retea
foarte subtire si neregulată de culoare mai deschisă .Miezul este rosu, cu seminte mari de culoare
albă. Este răspindit in culturile de pepeni din jurul orasului Iasi si restul regiunii Portocaliu de
Tirgu Fiumos. Acest soi a fost selectionat de I.C.A.R. la Statiunea Tirgu Frumos-lasi. Se
caracterizează prin fructe mici sau mijlocii, avind greutatea de 2-3 kg, de formă oval-alungită.
Culoarea de fond este verde-deschis, cu dungi mici, inchise, de-a lungul fructului. Coaja este
subtire miezul dens, mustos, dulce, de culoare galbenă portocalie. Se mintele sint de culoare albă
si de mărime mijlocie. Este un soi rezistent la făinare si productiv

Pepeni verzi Rusesti. Plante viguroase, tulpinile principale ajungind la 2,5 m lungime. Fructele
sunt sferice sau putin ovoide, avind suprafata verde-deschis, vărgate longitudinal, dungile fiind
mai inchise. Fructele depasesc 2 kg. Miezul este rosu, foarte dulce si suculent. Semintele sunt
mari, de culoare neagră.
 Pepenele verde de Cuba. Plante viguroase, cu frunze mari de culoare verde-albicioasă-argintie.
Fructele sunt sferice sau foarte putin ovoid-alungite. Culoarea de fond este verde-deschis, cu
dungi late de culoare mai inchisă. Are coaja groasă miezul rosu, suculent si foarte dulce.

Clecli dulci. Fructele sint oval-alungite, de culoare verde deschis, cu desene reticulare mai
deschise, acoperite cu un strat de pruină. Fructele sunt mari (3-7 kg), cu coaja groasa miezul
rosu, foarte fin. Semintele sunt mari, albe sau cafenii avind marginea neagră.

I.6 MODALITATI DE VALORIFICARE A PRODUSULUI

Coaja de pepene verde-În diferite state ale lumii cojile de pepene verde sunt transformate în
condimente pentru patiserie (fructe confiate), diferite tipuri de conserve sau gemuri.

Pepenele verde face parte din aceiași familie cu castravetele, de aceea nu trebuie să ne mirăm că
și cojile acestui produs sunt comestibile. Acestea conțin o mare varietate de substanțe nutritive și
sunt deseori utilizate de vindecătorii tradiționali deoarece au numeroase proprietăți terapeutice.

Coaja de pepene verde este o sursă bogată de siliciu şi clorofilă. Siliciul îmbunătăţeşte activitatea
pancreasului, fiind esenţial în fixarea calciului în organism, iar clorofila are proprietăţi
antibacteriene şi antifungice şi poate fi consumată sub formă de dulceaţă, uscată sau sub formă
de macerat.

Datorită conținutului său de citrulină, pepenele are rolul de a ne crește libidoul. Extrasele din
coajă de pepene sunt adăugate ca ingredient în mai multe suplimente ce îl stimulează, iar studiile
au arătat că citrulina este indicată și în cazul disfuncțiilor erectile.

Coaja de pepene verde este bogata în fibre, este un bun diuretic și ajută la scăderea kilogramelor
în plus.

Fig5. Coaja pepene verde

I.7 ALTERARI SI DEREGLARI FIZIOLOGICE PE DURATA PASTRARII
Putrezirea este o boală produsă de ciuperca Sclerotinia Libertiana Fuck. Pe tulpini (pe internodii
si de cele mai ori la noduri) apare un alb, decit puf care nu este altceva miceliul (corpul)
ciupercii. tele se întind pe o portiune de 2-5 cm la început acoperă numai o parte a tulpinii, dar
curind se întind imprejurul tulpinii. Organele atacate prezintă umedă. In petele albe se formează
niste corpuri tari, de culoare neagră si de mărime si formă diferite. Atacul se produce pe
portiunile tulpinii ce vin contact cu pămîntul. In seră ciuperca apare cind umiditatea este prea
mare Atacul acestei ciuperci poate fi prevenit dacă în seră si rasadnită se mentine aerul mai
uscat, mai cu seamă cînd s-a semnalat aparitia bolii. Boala poate fi oprită prin stropiri cu zeamă
bordeleză 10%.

Pătarea brună este produsă de ciuperca cladosporium cucumerinum Ell. si Arth. Boala se
manifestă pe frunze, tulpini si in special pe fructele tinere, sub formă de pete mici, brune,
crustoase, cu secretii cleioase care se scurg, la aer însă se usucă destul de repede. La culturile din
sere si răsadnite, unde umiditatea este prea ridicată, boala se poate întinde pe tot fructul.
Tesuturile din dreptul petelor se distrug, se adincesc la suprafata lor se formează un mucegai
negricios, care nu este altceva decit fructificatiile ciupercii (conidiofori si conidii) Dacă atacul
este puternic, fructele se opresc din crestere, productia scade foarte mult si mai cu seamă
calitatea fructelor