ELABORAREA METODICĂ Nr 2.

Tema: Componentele osoase a Sistemului Stomatognat (SS).

Întrebări asupra temei
1. Oasele craniului. Generalități.
Craniul sau cutia craniană (din latină cranium; denumire populară: țeastă, din
latinescul testa, cap) este o structură osoasă care conține și protejează encefalul. la
animalele vertebrate craniate. Aceasta se află în partea superioară a endoscheletului
mamiferelor. Craniul uman este compus din opt oase care împreună formează o
cavitate ovoidă cu duritate variabilă și cu o capacitate de circa 1.450 ml (la
adulți).Oasele craniului se împart în oasele viscerocraniului și neurocraniului.

Oasele neurocraniului sunt :

- Osul frontal
- Osul etmoid
- Osul sfenoid , este un os median și nepereche ce ia parte la formarea bazei
craniului (cea mai mare parte a fosei craniene mijlocii), plafonului foselor
nazale, plafonului și peretelui lateral ai orbitei, fisurilor orbitare superioară și
inferioară, parțial fosele temporală și pterigopalatină.
- Osul occipital ,este un os nepereche, situat median în partea posterioară și
inferioară a craniului, participă la formarea bazei craniului și a bolții
(calvariei) acestuia și a plafonului rinofaringelui. Este un os plat și recurbat
 cu formă romboidală neregulată. Se articulează cu oasele sfenoid, temporale
și parietale, atlas.
- Osul parietal este un os pereche și aparține exclusiv calvariei (bolții
craniului), este așezat între osul frontal și occipital, chiar deasupra osului
temporal.
- Oasele suturale
- Osul temporal
Din oasele viscerocraniului fac parte :
- Osul lacrimal este un os mic patrulater ce ia parte la formarea peretelui
medial al orbitei și al celui lateral al foselor nazale.
- Nazalul este un os pereche, de formă patrulateră, care ajută la formarea
peretelui nasului.
- Cornetul inferior este un os pereche care se află pe peretele lateral al foselor
nazale, sub concha mijlocie a etmoidului. Se articulează cu osul etmoid,
lacrimal, palatin și maxila.
- Vomerul este un os nepereche, situat în planul median, întins între corpul
osului sfenoid și podeaua foselor nazale și formează partea postero-inferioară
a septului nazal.
- Maxila este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței. Are un corp (cu
4 fețe: anterioară, infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese (zigomatic,
frontal, alveolar, palatin); conține sinusul maxilar și canale ce străbat maxila
(canalul suborbitar, canale alveolare). Fiecare maxilă este formată din două
oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare: maxila propriu-zisă și
osul incisiv (Os incisivum). Uneori, cele două părți pot fi separate prin sutura
incisivă (Sutura incisiva) sau pot fi complet izolate (cheiloschizis sau buza de
iepure).
- Osul palatin este un os pereche a viscerocraniului, situat în porțiunea
posterioară a cavității nazale între maxilă și procesul pterigoid al osului
sfenoid
- Osul zigomatic (Os zygomaticum) numit încă și osul malar sau jugal, este un
os pereche, de formă patrulateră, situat pe partea laterală și superioară a
craniului facial, ca o punte între față și craniu. Se articulează cu osul frontal,
sfenoid, temporal și maxilla
- Mandibula
- Osul hioid
2. Morfologia funcţională a mandibulei.
Mandibula sau maxilarul inferior este un os nepereche, amplasat pe linia
mediană și este singurul os mobil al viscerocraniului. I se descriu un corp ,
amplasat orizontal și câte un ram vertical sau ascendent ( ram mandibular),
stâng și drept. În regiunea superioară a fiecarei ramuri, mandibula prezintă două
prelungiri osoase : cea plasată anterior este reprezentată de apofiza coronoidă,
iar posterior este condilul mandibular. Precum pe fața externă ,așa și pe fața
internă se găsesc mai multe neregularități : tuberozitatea maseterica
,tuberozitatea pterigoidă apărute datorită activității musculare.

3. Traectoriile de forţă la mandibulă şi importanţa lor practică.

Liniile de forță nu prezintă altceva decât stâlpii de rezistență care împreună cu
plăcile osoase compacte îi atribuie mandibulei rezistența cuvenită, Deosebim
următoarele linii de forță la mandibulă:
- marginale,
- bazilare ,
- transversale,
- anterioare,
- posterioare,
- capulans
- radiale.
Importanța practică a liniilor de forță este argumentarea prin faptul că permite
de a studia presiunea masticatorie și identificarea unor discordanțe.
4. Morfologia funcţională a maxilei.
Maxilarul este un os fix, situat în centrul masivului facial, participând la
formarea a două etaje ale feței: etajul mijlociu și etajul inferior. În fapt,
maxilarul este format dintr-o pereche de oase care se dezvoltă independent din
mezoderm în cursul ontogenezei, dar care se sudează pe linia mediană între ele ,
precum și cu osul incisiv ( numit și osul intermaxilar), formând osul maxilar
propriu-zis.
Maxila este un os pereche compus din corp și patru apofize:
- frontală,
- zigomatică ,
- alveolară ,
- palatină.
Pe maxilă nu este inserat nici un mușchi mobilizabil,toți mușchii situați pe
suprafața ei sânt mimici.Din această cauză și morfologia ei se deosebește de cea
a mandibulei,practic fiind lipsită de rugozități pronunțate.Corpul ei conține un
sinus pneumatic ,iar baza o constituie țesutul spongios inclus între două plăci
subțiri de țesut osos compact.
5. Stâlpii de rezistenţă verticali la maxilă şi importanţa lor practică.
Stâlpii de rezistență verticali la maxilă sunt :
- Nazofrontali, care încep la nivelul arcului bazal al regiunii incisivilor și
caninilor trecând în pereții nazali laterali
- Zigomatici, care încep la nivelul apofizei procesului alveolar
- Pterigopalatini, care sunt reprezentați prin tuberozitățile maxilare și apofizele
pterigoidiene
Importanța practică a liniilor de forță este argumentarea prin faptul că în
sectoarele unde presiunea funcțională este mare, trabeculii se îngroașă, formând
acești stâlpi de rezistență, care servesc la transmisia acestei presiuni asupra
oaselor craniului, astfel neutralizând-o.
6. Stâlpii de rezistenţă orizontali la maxilă şi importanţa lor practică
Stâlpii de rezistență orizontali ai maxilei sunt palatinii, care sunt reprezentați
prin apofizele palatin, care consolidează ambele segmente laterale ale arcadelor
dentar, neutralizând astfel presiunea masticatorie în plan transversal și ei
contibuie la preluarea și propagarea presiunilor pe anumite sisteme traiectoriale .
7. Morfilogia funcţională a palatului dur.
Palatul dur este alcătuit din apofizele palatine ale maxilarului și lamele
orizontale ale oaselor palatine. Pe linia mediană prezintă rafeul palatin , care se
prelungește anterior cu papilla incisivă , iar posterior pe vălul palatin. De o parte
și de alta a rafeului se află plicile transversale. Tot aici se află și foveolele
palatine, în care se deschid glandele salivare. El include 4 regiuni : adipoasă,
glandulară, marginală și regiunea rafeului palatin. Palatul dur are rol în
articulația consoanelor și în deglutiție. Pe el se aplică vârful și astfel bolul
alimentar e împins înapoi către faringe . Plicele palatine transversale,
proeminente la nou-născut au un rol în supt.
Palatul dur este peretele superior al cavității bucale,în formă de boltă,alcătuit
din apofizele palatine ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele
palatine ,acoperite de o mucoasă groasă.Este curprins între arcadele superioare,
iar la formarea lui participă trei oase:
- Incisivul
- Maxilarul
- Palatinul.
8. Morfologia funcţională a proceselor alveolare.
Existența apofizelor alveolare depinde de dezvoltare,erupția si funcția
dinților.În decursul vieții forma și dimensiunile apofizelor alveolare permanent
se schimbă. Procesul alveolar se dezvoltă o dată cu apariția dinților și dispare o
dată cu aceștia, transformandu-se în creasta alveolară.
Ca proces alveolar este descris teritoriul osos al maxilarului superior și
inferior, care are formă de potcoavă și înconjoară dinții, în care deci se află
situate alveolele dentare. Procesul alveolar provine din lat. processus alveolaris.
Procesul alveolar este deci regiunea de os maxilar în care sunt așezați dinții.
După pierderea dinților și lipsa solicitării din această regiune a maxilarelor, el
începe să se resoarbă. Astfel, procesele alveolare adăpostesc dinții.
9. Vascularizația scheletului facial.
Scheletul facial este vascularizat de către următoarele artere : artera carotidă
comună, artera carotidă externă, artera tiroidiană superioară , artera linguală ,
artera facială, artera faringiană ascendentă, artera occipitală, artera auriculară
posterioară, artera temporală superficială, artera maxilară.
Scheletul facial este vascularizat de următoarele vene : vena jugulară internă,
venele afluente venei jugulare interne, venele faringiene, vena facială , vena
linguală, vena tiroidiană superioară, vena jugulară externă, vena temporală
superficială, vena maxilară,
10.Inervația scheletului facial.
Nervii cranieni au fost denumiți după funcția lor (olfactiv, optic, oculomotor,
vestibulocohlear), după caracterele lor morfologice (trigemen), după raporturi
(hipoglos) sau după teritoriul de distribuție (facial, glosofaringian).
Astfel, scheletul facial este inervat de către nervul facial, care asigură
inervarea motorie a mușchilor faciali, precum și a gâtului și permit închiderea
ochilor și a gurii, nervul hipoglos care asigură inervarea motorie a limbii ,
nervul olfactiv , nervul optic și nervul auditiv , care îndeplinesc funcțiile
omonime, nervul trigemen, care asigură sensibilitatea teritoriilor cutanate și
mucoase ale extremității cefalice și nervul oculomotor , care împreună cu
nervul trohlear participă la mișcarea ochiului, fiind situat in fisura orbitală
superioară.