INTRODUCERE

Prin această lucrare intitulată CONSERVAREA AUTENTICITĂȚII PRIN

ACTIVITĂȚI AGROTURISTICE ne propunem să analizăm principalele probleme legate
de agroturismul practicat in arealul analizat și să propunem spre implementare trasee
turistice care să promoveze și să conserve autenticitatea zonei multiculturală a
Banatului. Acest lucru nu se poate realiza fără:

- analiza formelor de turism rural și agroturism practicate și strategiile de

dezvoltare durabilă a spațiului rural;
- identificarea modalităților de integrare a agroturismului autentic timișean în
circuitul european;
- conjugarea acestor activități cu un model de management și marketing pentru
zona de vest a României și în special pentru zona rurală din județul Timiș;
- evidențierea posibilităților de dezvoltare economică a localităților din zona rurală
a județului Timiș care mai păstrează autenticitatea prin creșterea veniturilor
populației, prin creșterea investițiilor, prin dezvoltarea și amenajarea căilor de
transport și comunicații;
- identificare factorilor de educație și cultură a localnicilor care se vor îmbunătății
prin contactul permanent cu categoriile sociale culte și civilizate care imprimă
populației autohtone norme de civilizație și cultură, dar și factorii de educație și
cultură a consumatorilor de agroturism autentic influențați de cunoașterea
obiceiurilor și tradițiilor populare autentice;
- redescoperirea, propunerea și implementarea unor trasee agroturistice autentice
în zona Banatului prin intermediul cărora să se dezvolte din punct de vedere
economic și cultural fiecare localitate aflată pe traseele propuse.

Lucrarea se vrea ca o contribuție la promovarea unor activități autentice care să

contribuie la dezvoltarea durabilă a spațiului rural și posibilitățile de integrare a
agroturismului românesc autentic în circuitul agroturistic european și mondial. Toate
aceste activități nu se pot îmbunătăți decât prin modalități de diversificare a cererii și
ofertei agroturistice, în urma evaluării potențialului agroturistic și elaborarea printr-un
plan de management a unor modele de structurare a pieței agroturistice timișene, prin
punerea în valoare a satelor cu activități agroturistice specifice: etnografice și folclor,
creații artistice, arhitectură vernaculară, obiceiuri și tradiții pastorale, pescărești,
vânătorești, meșteșuguri cu caracter agricol. De aceea am propus spre implementare
trasee autentice care să cuprindă arealele care mai păstrează nealterate tradițiile și
obiceiurile agrare și pastorale și se află pe vechile drumuri comerciale care le dau
cândva Banatul de Occident, respectând adevărul istoric. În acest sens am
redescoperit și propus spre implementare o serie de „drumuri” punând accentual pe
faptul că toate resursele naturale și antropice trebuie păstrate cu toată bogăția
autenticității lor și conservate chiar și prin activități agroturistice de nișă deschizând o
fereastră spre cultură prin istorie, obiceiuri, tradiții.

Toate concluziile și rezultatele acestui demers științific pot fi întrbuințate de toți

cei implicați în industria serviciilor agroturistice autentice precum și deținătorilor de
ferme animale și vegetale care practică ca și activitate alternativă agroturismul.

Lucrarea va avea un impact asupra celor care desfășoară activități de turism prin
soluțiile, informațiile și recomandările făcute vor putea fi utilizate de către cei care
elaborează produse agroturistice noi cu impact economic pozitiv asupra comunităților
rurale, având rolul de a contribui la dezvoltarea durabilă a spațiului rural și păstrarea
biodiversității, conservând autenticitatea.

Autorii
CAPITOLUL 1.

TURISMUL AUTENTIC – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 DEFINIREA FENOMENULUI TURISTIC AUTENTIC

Nu putem defini conceptul de turism autentic înainte de a defini conceptul

autenticitate, fenomen cu ample rezonanțe culturale, tradiționale locale, la nivel
mondial, european, național și local datorită multiculturalității etnice în diferite areale ale
lumii, dar și din Banatul multietnic.

1.1.1 Autenticitatea: definiție, clasificare

Cuvântul autenticitate a fost înregistrat, în legătură cu turismul pentru prima

oară în Preambulul la Carta de la Veneția din 1964, cartă în care se punea accentul
pe faptul că monumentele istorice trebuie păstrate cu toată bogăția autenticității
lor și respectând straturile temporale [44] . Treizeci de ani mai târziu, Documentul
asupra Autenticității de la Nara [124,157], progresul istoric și autenticitatea erau
definite din toate perspectivele posibile: în acest context, diferențele culturale erau
deja considerate punctul de pornire în definirea autenticității. Tot atunci, modul static
de definire a criteriilor de selectare a monumentelor ca Situri ale Patrimoniului Mondial
U.N.E.S.C.O. vechi din 1960 a fost schimbat și extins pentru a cuprinde și protejarea
construcțiilor din diferitele culturi și autenticității lor [77].

Conceptele autenticitate și inautenticitate sunt încă atât de neclare încât un

autor ca David Taylor a lansat intrebarea „ Autenticitate inautentică sau
inautenticitate autentică ?” [107, 172], chiar dacă numai în legătură autenticitatea
textelor utilizate de autorii de manuale de specialitate din lumea întreagă.

Sensul și semnificațiile conceptului „autenticitate” i-a fascinat pe filosofi

(Heidegger, Schütz, Adorno, Berger și Luckmann) și pe oamenii de știință în egală
măsură [5,6].

Problema autenticității este în centrul studiilor dedicate turismului încă de la

apariția cărții lui MacCannell, The Tourist (MacCannell citat de Allerton) [3]. Explicația o
constituie faptul că acest concept răspunde dorințelor turiștilor, în senul că (Pauchant
2000, citat în [37]):

- face posibil contrastul cu viața cotidiană;

- satisface dorința de noutate;
- autorizează evadarea din cotidian;
- este o garanție a diferenței, cu condiția ca fiecare regiune autentică să-și fi
urmat propria evoluție

Autenticitatea este un concept definit social și, ca atare, este mai degrabă un
concept negociabil decât un concept absolut [105,147,78].

Deși, la început a fost acceptat punctul de vedere a lui MacCannell citat de

Allerton [3] conform căruia:

„turismul, transformând cultura într-un produs, a înlocuit realul cu autenticitatea regizată”,

lucrări mai recente indică o îngrijorare tot mai mare legată de construcția și intervenția
socială a tradiției și autenticității (Wood citat de Allerton)[3].

Aceasta înseamnă că autenticitatea este văzută tot mai mult ca un concept

construit social, cu criterii de apreciere a gradului de autenticitate foarte variabile de la
o persoană la alta.

Considerăm că de aceea, specialiștii nu se mai ocupă de problema

impactului turismului asupra culturii nealterate, preturistice, ci de problema
tradiției și a legăturii dintre impactul turismului și politicile cultural locale.

De asemenea, „autenticitatea, atât pentru turiști cât și pentru localnici, este

întotdeauna susceptibilă de schimbare, deoarece așteptările se schimbă iar
tradițiile sunt inventate și re-inventate” [119].

Ne punem întrebarea „La ce se referă autenticitatea?”

● în general, la informații [23];

● în turism, la [170];
- călătoria cu valoare adăugată și experiențe de calitate;
 - descoperirea unor locuri care au rămas neatinse de modernism și
în care se păstrează stilul de viață tradițional;
- dorința de a face experiența unui mod diferit de trai;
- manifestarea identității unui popor sau a unui grup de oameni;
- obiceiuri și tradiții diferite de ale noastre – o fereastră deschisă
spre o cultură, o moștenire, o istorie și o identitate;
- opusul globalizării și al standardizării care rezultă din aceasta
(plajele, palmierii și hotelurile care arată pretutindeni la fel) [170].

După părearea noastră în practică, natura autentica a unei destinații este o

sursă extraordinară și, pentru ca turiștii să poată profita de ea, este suficient să
punem în valoare istoria și cultura destinației după cum afirmă și unii autori prin
[79]:

- contemplarea culorilor toamnei și mese rafinate preparate cu ingredient

regionale;
- drumeții prin pădure având ca ghid un localnic cu talent de povestitor;
- observarea păsărilor în migrațiune (rațe, gâște, cocori, rândunele);
- participarea la sărbătorile locale și contactul direc cu localnicii (rugi,
nedei, kirwey);
- seri în care se spun povești și legende cu parfum local (participarea la
clacă pentru tors lână, cânepă, curățat semințe dovleac pentru ulei);
- suveniruri create de artizanii locali, puse în vânzare pentru turiști;
- târguri de meșteșuguri în care se fac demonstrații practice (în care
vizitatorii sunt încurajați să încerce să modeleze oale din lut, târgul
olarului) și se expun produse artizanale (cu degustarea produselor
alimentare, festivalul cârnaților, tăiatul porcului la Jimbolia cu caracter
interetnic: sârbi, germani, maghiari și români);
- turism în comunitatea de croați (Checea județul Timiș), gastronomie și
meșteșuguri;
- tururi organizate care să includă vizitarea unei poienițe sau a unui lac
înghețat unde se pescuiește la copcă (lacul Surduc, județul Timiș).

Unii autori [7,98] consideră că este greu de făcut distincția între autenticitate și
inautenticitate. Întrucât numai anumite obiecte pot fi evaluate în termeni științifici sau
istorici obiectivi, rezultă că desemnarea unui obiect ca autentic implică un mare
grad de subiectivitate. De aici rezultă că atât autenticitatea, cât și inautenticitatea
sunt construcții imaginare atribuite obiectelor, oamenilor sau practicilor ca însușiri. Ca
atare:
 - ceea ce este considerat autentic este postulat ca fiind adevărat, legitim
și valoros din punct de vedere etic, moral și material;
- ceea ce este considerat inautentic este postulat ca fiind fals, fraudulos și
lipsit de valoare etică, morală sau materială.

Turismul este suspectat că ar induce inautenticitatea pentru că provoacă

schimbări dramatice în mediu și populație pentru a le transforma în ceva cu totul diferit
de ceea ce erau ele inițiale. La un moment dat, un produs turistic cultural considerat,
inițial, inautentic poate fi recunoscut ca autentic, chiar și de experți – în acest caz,
avem de-a face cu autenticitatea emergentă [18].

Definirea și evaluarea autenticității sunt sarcini complexe care implică atât un

număr mare de aspecte teoretice, cât și un număr mare de activități cu caracter
operațional și tehnic [40].

ICOMOS (Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri) recomandă evitarea

„formulelor mecaniciste sau a procedurilor standardizate în tentativă de definire sau de
determinare a autenticității monumentelor și siturilor” [124].

Unii autori sunt de părere că definirea autenticității poate fi condiționată de

capacitatea obiectului de a-și dovedi autenticitatea [23].

Alți autori susțin că în spatele definiției autenticității stau afirmații despre sensul
și semnificația următoarelor elemente componente ale obiectului evaluat din punct de
vedere al originalității sale [102]:

- conținutului;
- fixității;
- consistenței referinței;
- provenienței;
- contextului.

Unii cercetători [79,90] propun câteva strategii în definirea autenticității.

Fiecare strategie, spun ei, poate duce la un număr diferit de modalități de definire a
conceptului „autenticitate” și poate, în schimb, presupune un număr de tactici
alternative de implementare – focalizarea pe originalitatea entității informaționale,
focalizarea pe proprietățiile intrinsece ale entității informaționale și focalizarea pe
gradul de adecvare la anumite scopuri. Iată în ce constau aceste strategii și tactici :

- focalizarea pe originalitatea entității informaționale, adică pe forma

inițială nealterată, strategie care poate fi aplicată cu succes în cazul
 entităților tradiționale fizice, și care poate fi implementată cu ajutorul
următoarelor strategii:
● focalizarea pe proprietățile intrinsece ale entității informaționale,
oferind criteriile de identificare a formei originale (de exemplu,
pentru a ști dacă cerneala cu care a fost scris un document
(incunabul) este originală, se poate cere testarea chimică,
radiologică etc. a proprietăților cernelii) ;
● focalizarea pe procesul prin care a fost păstrată entitatea , pe baza
provenienței sau a istoricului custodiei pentru a garanta că
entitatea nu a fost modificată, înlocuită sau vătămată (de exemplu,
pentru a ști daca în registru în care sunt înregistrate evenimente
sau decizii, este un obiect informațional autentic, trebuie făcută
dovada că registrul este ceea ce se pretinde a fi și că nu a fost
modificat – cu ajutorul dovezilor referitoare la originea, autorul și
contextul generației – sau vătămat – cu ajutorul dovezilor
referitoare la continuitatea custodiei) ;
- focalizarea pe proprietățile intrinsece ale entității informaționale, cu
identificarea anumitor proprietăți ale entității informaționale care definesc
autenticitatea, fie că implică sau nu originalitatea entității (de exemplu, o
pictură poate fi definită ca autentic impresionistă dacă se conformează
stilului și metodelor impresioniste, indiferent de data la care a fost pictată
sau de cine a pictat-o) ;
- focalizarea pe gradul de adecvare la anumite scopuri , indiferent dacă
entitatea este originală sau nu, cu ajutorul mai multor tactici pentru
specificarea si testarea adecvării.

Deoarece este dificil de definit autenticitatea în mod abstract, unii cercetători

[90] propun elaborarea unor principii ale autenticității pentru diferite domenii sau
discipline, principii care să facă posibilă definirea autenticității, în termeni funcționali.
Iată în ce constau câteva asemenea principii:

- un principiu al autenticității ar trebui să respecte intenția de a păstra

autenticul din perspectivă etică, istorică, artistică (de exemplu, să
recreeze funcția, impactul sau efectul original al entităților conservate);
- un principiu al autenticității ar trebui să fie o afirmație succintă și
funcțională a ceea ce înseamnă pastrarea autenticului dintr-o
perspectivă anume clar enunțată.
 Necesitatea ca aceste principii să fie formulate dintr-o perspectivă funcțională
permite utilizarea lor pentru a verifica dacă o anumită abordare a conservării satisface
un anumit principiu (de exemplu, înțelegerea rolului jucat de registre în activitatea
instituției care l-a generat și utilizat și continuarea utilizării lui în activitatea viitoare ).

Este utilă elaborarea unui set de criterii de autenticitate din fiecare principiu al
autenticității, criterii care să servească atât ca generatoare de cerințe de conservare
cât și ca teste conceptuale și practice ale tehnicilor de conservare (de exemplu, pentru
a implementa principiul autenticității descris mai sus, este nevoie de criterii de
autenticitate care să specifice care aspecte ale registrului și care context trebuie
conservat pentru a satisface acel principiu). Aceste criterii constituie baza elaborării
cerințelor de conservare (de exemplu, necesitatea de a păstra meta-date care descriu
proveniența) și a testelor de verificare a măsurii în care tehnicile de conservare
alternative satisfac aceste cerințe.

În spațiul cultural românesc, autenticitatea este definită ca:

- „faptul sau însușirea de a fi autentic [a cărui autoritate sau realitate nu

poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau a unei
epoci]” [122];
- „faptul, calitatea de a fi autentic [sigur, neîndoielnic, evident, de
netăgăduit; al cărui autor este incontestabil; original]; originalitatea
[însușirea de a fi original, fel particular de a fi; atitudine originală, bizarerie,
ciudățenie, extravaganță]” [57];
- „faptul sau însușirea de a fi autentic [care este conform cu adevărul, a
cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui
autor sau unei epoci]” [123];
- „faptul, însușirea de a fi autentic [a cărui autoritate sau realitate nu poate
fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real,
veridic; original; necontrafăcut]” [58].

Toate aceste definiții au în comun reificarea autenticității [114]: autenticitatea

este calitatea inerentă a unui obiect, a unei persoane sau unui proces ca rezultat al unui
„proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații între obiecte
concrete, chiar omul însuși devine din obiect al proceselor sociale obiectul acestora,
asemenea unui lucru” [123].

În spațiul cultural anglofon, autenticitatea este definită drept „credibilitate

indiscutabilă” [177].
 Specialiștii în domeniu sunt de acord asupra faptului că fiecare domeniu își
poate avea propria definiție a autenticității [90]. Astfel:

- în afaceri , autenticitatea este „caracteristica unui document sau a unui

registru creat de entitatea care este creatorul acestuia, păstrat în forma sa
originală fără nicio falsificare sau adaptare. O semnătură originală este, de
obicei, cea mai buna dovadă a autenticității” [134];
- în artă, autenticitatea; ceva adevărat, veritabil, real, în cazul operelor de
artă se referă la cele dovedite a fi realizate de un anumit autor sau cele ce
corespund unei perioade stilistice date [39]
- în filozofia artei, autenticitatea descrie „percepția artei mai degrabă ca
findelă eului artistic decât conformă cu niște valori externe ca tradiția
istorică sau valoarea comercială” [145];
- în ideologie , de exemplu autenticitatea este ideologia de stat oficială a
regimului Mobutu apărută în perioada 1960 – 1970: punând accentul pe
valoarea culturii zaireze autentice, autenticitatea a constituit o reacție
împotriva vestigiilor colonialismului și a influenței culturii occidentale, care
s-a tradus prin schimbarea numelui țării, prin atribuirea de nume zaireze
orașelor, regiunilor, străzilor, podurilor, ambarcațiunilor, etc., și chiar
persoanelor [163];
- în muzică, autenticitatea se referă la sursă, la intențiile creatorului și la
evaluarea rezultatelor în funcție de intenții [38];
- în psihologie, autenticitatea se referă la „tentativa de a-ți trăi viața mai
degrabă în funcție de nevoile personale decât în funcție de ce îți cere
societatea sau de condiționarea anterioară a individului” [85];
- în reconstituirea istorică, autenticitatea este „măsura în care un
obiect, un obiect de recuzită, o acțiune, o armă sau o tradiție este
aproape de ceea ce se referea sau se facea în momentul istoric de scris”
[81];
- în sociologie, autenticitatea se identifică cu moartea [1] sau este
„conceptualizarea originalului eluziv, inadecvat definit, aparținând altei
culturi și comandat social” [103].

Pentru definirea autenticității sunt utilizate patru tipuri de abordări conceptuale

privind autenticitatea în turism – obiectivistă, constructivistă, postmodernistă și
existențialistă [110]:
- obiectivismul , care consideră că autenticitatea se bazează pe un
original static [118] și este asociată cu contextele istorice și cu cultura ,
se concentrează pe noțiunea original:
● Boorstin [14] și Wang [118] critică transformarea turismului de
masă într-o marfă și raționalizarea industriei turistice care produce
pseudo-evenimente: după el, turistul consumă locuri și obiecte
care nu sunt decât imitații ale originalului, un călător naiv care nu
poate vedea în autenticul și care preferă să-și satisfacă propriile
așteptări mai degrabă decât să accepte autenticul;
● MacCannell [54] lansează conceptul autenticitate regizată: pe
scenă are loc prezentarea, în timp ce în culise au loc pregătirile și
familarizarea necesară prezentării, iar între cele două există o
discrepanță; pregătirile din culise fac experiența culturală
inautentică și, pentru ca aceasta să fie autentică, experiența ar
trebui să fie directă și nu transformată într-o marfă;
● Hillman [39,169] crede că autenticitatea poate fi definită ca o
„experiență care prezintă în mod autentic un eșantion din cultura
altcuiva, adică din cultura societății-gazdă și a poporului-gazdă”;
● Cohen (2007 citat de diferiți autori [39,80,169]) furnizează cinci
componente obiective ale autenticității: autenticitatea ca
practică tradițională sau de uz îndelungat, autenticitatea ca
originalitate în sensul de produs nealterat, autenticitatea ca
sinceritate atunci când vorbim despre relații, autenticitatea ca
creativitate atunci când vorbim despre spectacole culturale ca
dansul și muzica, autenticitatea ca flux al vieții care nu are nicio
legătură cu industria turismului.
- constructivismul vede autenticitatea ca pe un proces social:
● deși turiștii sunt in căutarea autenticitătii, aceasta are o varietate de
sensuri și, ca atare, este susceptibilă de interpretări subiective;
● deoarece cultura și tradiția depind întotdeauna de tip și spațiu,
sensul obiectelor și al ritualurilor este în flux continuu;
● o bună parte din ideile turiștilor despre autenticitatea culturală se
bazează pe noțiuni mediatizate și ideologice (de exemplu, ne
imaginăm Japonia plină de gheișe care merg pe stradă cu pași
mărunți), ceea ce se traduce, în realitate, printr-o discrepanță
uriașă între ceea ce se așteaptă turiștii să vadă și ceea ce văd în
realitate;
 - postmodernismul consideră că autenticitatea în sine este irelevantă
deoarece realitatea este reprezentată de simulare, de imitații: prin urmare,
oamenii care cresc și traiesc într-o lume dominată de simulări ajung să-și
dorească din ce în ce mai mult imitații atunci când călătoresc, ceea ce îi
condamnă la eșec în căutarea autenticității; din acest punct de vedere,
autenticitatea pusă în scenă și imitațiaîn turism sunt justificabile.
- existențialismul consideră autenticitatea în sine și nu ca obiect
cultural: ea merge dincolo de locul turistic și se identifică cu trăirea, cu
cunoașterea directă, iar corpul uman este locul identității, al stilului de
viață, al materializării simțurilor (a se vedea, în acest sens, și alți autori
[48]).

În ceea ce privește turismul, există două categorii de definiții ale autenticității

care ilustrează perspectiva celor doi poli ai actului turistic – furnizorul de produse
turistice și consumatorul de produse turistice:

- din punctul de vedere al furnizorului de produse turistice,

autenticitatea:
● descrie „integritatea relativă a unui loc, obiect sau activitate în
raport cu creația originală”. În contextul practicilor culturale vii,
contextul autenticității este un răspuns la evoluția practicii
tradiționale. În contextul unui loc sau obiect istoric, autenticitatea
poate acoperi acuratețea sau măsura reconstrucției sale într-un
stadiu cunoscut anterior[164];
● se referă la valoarea estetică și istorică a monumentelor și siturilor
[51];
● se identifică cu „unicitatea” [52,154];
● este „cea mai importantă valoare de conservare în patrimoniul
construit și una dintre valorile care merită să fie păstrate” [67].

- din punctul de vedere al consumatorului de turism, autenticitatea

este:
● „experiență originală adevărată” [170];
● „o valoare eminamente modernă [...] a cărei emergență este strâns
legată de impactul modernității asupra unității existenței sociale”
[18];
● „tot ceea ce nu face parte din cotidianul obișnuit al celui care
pleacă în vacanță” [37].
 Unii cercetători [5] fac distincția între autenticitatea fizică și autenticitatea
intangibilă.

Dacă, în accepția generală, autenticitatea este sinonimă cu adevărul, definit ca

„exactitate, exactitudine, justețe” [100] în alte activități poate fi

- în muzică, autenticitatea este sinonimă cu muzica de calitate sau cu

muzica adevărată [105,147];
- în turism, autenticitatea este sinonimă cu turismul bine făcut [170,80].

Alți autori [48] clasifică tipurile de autenticitate din perspectivă existențială.

Porninde de la analiza frecventării repetate a unui festival renascentist din statul
american Texas (S.U.A. nu a cunoscut niciodată epoca renascentistă !!!), cei doi autori
ajung să identifice două categorii de autenticitate – intra-personală și inter-personală,
concepte care presupun, fiecare, câte cel puțin o cetegorie și fiecare categorie, câte
două sau chiar trei sub-categorii. În tabelul 1.1 se prezintă adaptarea schemei lui Kim &
Jamal [48] referitoarela conceptele și categoriile autenticității existențiale.

Tabelul 1.1 Concepte și categorii ale autenticității existențiale

Concepte Categorii Sub-categorii

Experiența sexuală
Sentimentele corporale
Consumul de alcool
Autenticitatea
Transformarea sinelui
intra-personală
Auto-determinarea Emergența unui sine alternativ

Construirea identității de sine

Egalitatea

Autenticitatea Acceptarea
Comunitatea turistică
inter-personală Natura Iudică a interacțiunii

Normativitatea specifică

Sursa: Adaptare după Kim, H. & Jamal, T. (2007). Touristic Quest for Existențial Authenticity. Annals of
Tourism Research 34 (1): 181-201

Astfel se poate constata din analiza datelor prezentate în tabel că:

 - autenticitatea intra-personală cuprinde categoriile sentimente
corporale și auto-determinare;
● sentimente corporale: atunci când factorii non-raționali (emoțiile,
sentimentele corporale și spontaneitatea) sunt controlați de factorii
raționali (normele și regulile), apare sentimentul de „sine
neautentic” și de aceea eliberarea factorilor non-raționali prin
experiența sexuală (nuditatea publică în momentul costumării
participanților, relații sexuale) și consumul de alcool (și de
mâncare) este considerată un act de redobândire a „sinelui
autentic”;
● auto-determinarea: atunci când diferitele reguli sociale și
autoimpuse din viața de fiecare zi și de la locul de muncă ne
limitează percepția de sine și ne constrânge acțiunile în contexte
sociale regulate, apare dorința de transformare a sinelui de fiecare
zi într-un sine alternativ (dorit) prin combinarea, unor practici rituale
distrincte ca transformarea sinelui (folosirea unui nume fictiv,
costumarea), emergența unui sine alternativ (interpretarea unui
personaj, interacțiunea cu alți participanți la festival) și construirea
identității de sine (petrecerea mai multor nopți în tabăra festivalului,
aderarea la un anumit grup constituit pe durata festivalului);
- autenticitatea inter-personală: atunci când interacțiunea în contextele
sociale instrituționalizate este supusă constrângerilor normative, individul
reface autenticitatea relațiilor interpersonale neguvernate de normele și
regulile sociale în cadrul unei comunități turistice caracterizată prin
egalitatea tuturor participanților (indiferent de originea socială și de
atributele sociale care le incumbă), atmosfera de acceptare reciprocă
(indiferent de diferențele sociale, culturale și fizice), natura ludică a
interacțiunii (jocul de roluri) și normativitatea specifică (cu un se de roluri
și statute sociale noi).

Alți autori [30,37,38,104] fac distincția între trei categorii de autenticitate:

- autenticitatea percepută de turiști;

- autenticitatea regizată de operatorii de turism;
- autenticitatea reală a populațiilor-gazdă.

Noi considerăm că trebuie insistat asupra a numai două categorii de

autenticitate – autenticitatea gazdei și autenticitatea turistului:
 - autenticitatea gazdei: deși gazdele nu reușesc întotdeauna să fie
autentice deoarece trebuie să vină în întâmpinarea așteptărilor turiștilor,
alți autori [104] sugerează că regizarea pseudo-evenimentelor pentru
turiști poate fi expresia autenticității gazdelor în măsura în care decid cum
să se prezinte celorlalți;
- autenticitatea turistului: chiar dacă turiștii caută să trăiască experiențe
autentice, în realitate ei se lasă protejați de un „balon environmental” (stau
în hoteluri occidentale în țări ne-occidentale, au la dispoziție ghizi care le
facilitează comunicarea cu localnicii, participă la activități organizate mai
degrabă) decât să viziteze destinația turistică pe cont propriu și nu sunt
interesați să descopere înțelesuri pentru ei înșiși).

Se impune o precizare: turism autentic nu înseamnă obligatoriu turism

exotic. Autenticul poate fi descoperit trăind viața vibrantă a unei destinații turistice,
inclusiv schimbarea și dezvoltarea – este vorba despre turismul experiențial (din
engl. experiential tourism). Considerăm că sunt activități turistice experiențiale
autentice din punct de vedere existențial următoarele:

- vizitarea rudelor și a prietenilor și căutarea unui sentiment de uniune și de

apartenență (turism familial);
- trăirea sentimentelor declanșate de peisaje, evenimente (nunți, botezuri),
legături naturale și emoționale și intimitatea reală cu alții ( turism de
recreere)
- trăirea sentimentelor de spontaneitate și eliberarea dorințelor trupești pe o
plajă la malul mării sau al oceanului (turism de plajă și soare);
- trăirea experienței comunitare (turismul de pelerinaj);
- trăirea propriilor descoperiri (turismul de aventură – acceptarea
provocărilor, alpinismul, surfingul, navigația cu pânze, etc.);
- practicarea oricărei forme de turism cu aspecte banale, mondene,
superficiale și amuzante;
- redescoperirea obiceiurilor, tradițiilor, meșteșugurilor rurale și pastorale
(turism rural sau agroturism) .

1.1.2 Turismul autentic

Unii cercetători consideră că [121], turismul autentic poate fi definit cel mai
bine prin prisma turismului autentic – adică prin prisma turistului în căutare de
autentic, de autenticitate. Autorii citați consideră că turistul anului 2015 va fi un turist
mai bine educat, mai sofisticat, cu multe călătorii la activ, preocupat de mediul în care
trăiește și dornic să aibă o viață mai bună. Toate aceste aspecte duc la concluzia că
acești turiști doresc să aibă parte mai degrabă de experiențe „reale” decât de
lucruri false. În acest sens au fos identificate zece tendițe care modelează turistul
autentic (Tabelul 1.2).

Tabelul 1.2. Tendințe care modelează turistul autentic

Tendința Caracteristicile tendinței

Tendința 1 Internetul (blogul, e-mail-ului) care modelează noi gusturi și prezintă idei și destinații noi

Consumul etic (consumatorii mai educați și mai preocupați de mediu sunt consumatori
Tendința 2
etici) și voluntarismul (ca experiență turistică)

Veniturile mai mari și experiența economică îi permit consumatorului de turism să caute

Tendința 3
mai degrabă un loc real decât un parc tematic

Educația (care îl face pe consumatorul de turism să aibă mai mult discernământ și un

Tendința 4
venit mai mare și să fie mai sofisticat în alegerile pe care le face)

Încrederea în trecut (consumatorul de turism are mai mare încredere în trecut deoarece
Tendința 5
nu știe ce îi rezervă viitorul)

Individualismul (datorită veniturilor mai mari, consumatorul de turism caută produse și

Tendința 6
servicii care să vină în întâmpinarea nevoilor sale individuale)

Multi-culturalismul (manifest în programele TV, în felurile de mâncare exotică, în

Tendința 7
condimentele folosite, în lecturi)

Rezistența la marketing (care este din ce în ce mai agresiv prin reclamele difuzate) și
Tendința 8
reorientarea spre prieteni și familie în luarea deciziilor de petrecere a vacanței

Presiunea timpului (care duce la optiunea pentru mai multe activități pe unitatea de
Tendința 9
timp) și autenticitatea

Tendința 10 Competiția în creștere dintre destinațiile turistice

Sursa: Adaptare diferiți autori

Așadar, turismul autentic trebuie să propună, pentru a fi cu adevărat autentic, o

autenticitate:

- etică, adică fondată pe principiile comunității, durabilității și consumului

etic;
 - frumoasă, adică să ofere peisaje minunate care să creeze un sentiment
sau să definească un loc, sau sentimentul că experiența este unica
(Ochiul Beiului – Judetul Caraș-Severin, Mica Deltă Satchinez – Judetul
Timiș);
- înrădăcinată, adică să aibă un simț al trecutului ancorat în destinație sau
comunitate (Situl de la Parța, județul Timiș);
- naturală, adică nefardată sau fabricată (produsele turistice naturale sunt
asociate, în esență, cu destinația sau regiunea – Pădurea Cenad, Județul
Timiș);
- onestă, adică să nu le propună turiștilor ceva ce nu poate fi livrat sau
ceva fals;
- simplă, adică ușor de înțeles și cu beneficii evidente;
- umană, adică vie și centrată pe om (turistul vrea să ia contact cu ceva
local și real).

1.2 CLASIFICAREA TURISMULUI ȘI LOCUL AGROTURISMULUI ÎN CADRUL

TURISMULUI AUTENTIC

Pentru a înțelege cât mai corect ce loc ocupă agroturismul în cadrul turismul
autentic, prezentâm, în Tabelul 1.3 – în care se regăsește, spre mândria noastră, și
România, pe locul 15 în anul 1970 – evoluția principalelor destinații turistice mondiale la
intervale de timp suficient de mari pentru a putea trage o concluzie în acest sens
(Tabelul 1.3 și Figurile 1.1 și 1.2).

Figura 1.1 Evoluția principalelor destinații turistice mondiale în perioada 1950-2009

Este evidentă scăderea la jumătate (de la 71% la 50%) a ponderii primelor cinci
clasate în 1950 și creșterea de 13 ori (de la 3% la 40%) a ponderii altor țări, cum la fel
de interesante sunt ponderile, aproape echilibrate, ale segmentelor 6-10 (cu oscilații
între 14% și 22%) și 11-15 (cu oscilații între 9% și 11%).

Tabelul 1.3. Evoluția principalelor destinații turistice mondiale în perioada 1950-2009

Anul
Loc
1950 1970 1990 2009
în top
Țara % Țara % Țara % Țara %

1 S.U.A. Italia Franța Franța

2 Canada Canada S.U.A. Spania

3 Italia 71 Franța 43 Spania 38 S.U.A. 35

4 Franța Spania Italia Italia

5 Elveția S.U.A. Ungaria China

6 Irlanda Austria Austria M. Britanie

7 Austria Germania M. Britanie Canada

8 Spania 17 Elveția 22 Mexic 19 Mexic 14

9 Germania Iugoslavia Germania Austria

10 M. Britanie M. Britanie Canada Germania

11 Norvegia Ungaria Elveția Hong Kong

12 Argentina Cehoslovacia Grecia Ungaria

13 Mexic 9 Belgia 10 Portugalia 10 Grecia 11

14 Olanda Bulgaria Malaiezia Polonia

15 Danemarca România Croația Malaiezia

Alte țări 3 Alte țări 25 Alte țări 33 Alte țări 40

Total
25 milioane 166 milioane 456 milioane 703 milioane
turiști

Sursa: Organizația Mondială a Turismului 2010

Este clar că scăderea ponderii primelor cinci clasate s-a produs în favoarea
„altor țări”, adică a țărilor care, în mod obișnuit, nu fac parte din „Topul primelor 15 țări
turistice din lume”. Motivul este ușor de ghicit: sătui de experiențele turistice oferite de
„țările turistice de top”, consumatorii de turism își doresc să experimenteze și altceva,
ceva „autentic” și nou pentru ei, și pornesc în căutarea „autenticului” în direcții mai
puțin frecventate. Dispariția României din „Topul primelor 15 țări turistice din lume” ne
îndreptățește să credem și să sperăm că a intrat în categoria „Alte țări”, unde așteaptă
soluții noi de redresare a turismului. Una dintre aceste soluții credem noi ar putea fi
chiar promvarea formelor de turism autentic.

Figura 1.2. Evoluția numărului de turiști străini pe plan mondial în perioada 1950-2009

Creșterea, în 2009, de peste 4 ori, a numărului de turiști străini din anul 1970 –
an în care România era în „Topul primelor 15 țări turistice din lume” – ne face să fim
optimiști în legătură cu posibilitatea de a atrage o parte din acești consumatori de
turism la noi în țară, în ciuda crizei economice globale cu care se confruntă omenirea în
prezent. Unii cercetători [121] cred că destinațiile cu mare valoare simbolică –
strâns legată de cultură și istorie – pot învinge competiția dacă reușesc să facă
din bătălii, clădiri, cultură și patrimoniu elemente centrale ale pachetelor lor
turistice.

1.3 CONCEPTELE CU CARE SE OPEREAZĂ ÎN GEOGRAFIA TURISMULUI

AUTENTIC

Principalele concepte cu care se operează în geografia turismului autentic

sunt cadrul economic, cadrul natural, cadrul social si cultural, legislația, poziția și
accesibilitatea:
- cadrul economic se referă la următoarele:
● dotările comerciale;
● dotările sanitare:
o dispensare;
o policlinici;
o spitale;
● dotările sportive și pentru agrement:
o pârtii de schi;
o piste de cicloturism;
o pipicării;
o ștranduri;
o terenuri de sport;
o alte forme de divertisment;
● dotările tehnico-edilitare:
o alimentare cu apă;
o alimentare cu energie electrică;
o canalizare;
o parcuri;
o peluze flori;
o stații de autobuz;
o stații de tren;
o tipul de infrastructură;
o tipul de încălzire;
● dotările turistice:
o alimentație (bufet, capacități și confort, pensiune turistică,
proprietate, restaurant);
o balneare (baze de tratament, pavilioane, sanatorii);
o cazare (tipuri, capacități și confort);
● funcțiile economice:
o agricolă (animale, livezi, vie);
o forestieră;
o industrie locală;
o turistică;
● ponderea funcțiilor economice în activitatea locală și în veniturile
locuitorilor
● resursele subsolului:
o roci de construcție;
 o cărbune;
o sare;
● serviciile pentru populație:
o autoservice;
o benzinărie;
o coafură;
o croitorie;
o depanare radio-TV;
o frizerie;
o poștă;
o radioficare;
o releu TV;
o telefonie;
- cadrul natural se referă la următoarele aspecte:
● apele minerale:
o atermale;
o carbogazoase;
o clorosodice;
o izvoare naturale;
o puțuri;
o sonde;
o sulfuroase;
o termale;
● clima:
o domeniile schiabile;
o precipitațiile;
o stratul de zăpadă (drosime medie, durata în zile);
o temperatura;
o alte fenomene;
● fauna:
o speciile cinegetice;
o speciile de interes științific;
o speciile piscicole;
● flora:
o monumente ale naturii;
o pădure (esențe);
o pajiști;
 o rezervații;
● gazele terapeutice:
o amenajări mofetice;
o CO2;
o solfatare;
● nămolurile terapeutice:
o de turbă;
o minerale;
● oglinzile de apă:
o lacurile;
o mările;
o râurile;
● rezervațiile naturale de diferite tipuri și regimuri de ocrotire
● utilitățile de relief:
o altitudine;
o deal;
o depresiune;
o forme de relief specifice și interesante (peșteri, stânci, chei);
o munte;
o vale/
- cadrul social și cultural se referă la:
● atracții cultural-istorice:
o castele, conace, monumente istorice și de artă laică și
religioasă, muzee, ruine de cetăți, situri arheologice;
o etnografie-folclor: arhitectură populară, festivaluri, folclor
muzical, coregrafic și litarar, instalații și tehnici pupulare,
muzee etnografice, port popular, sărbători folclorice;
● dotări culturale:
o biblioteci;
o case de cultură;
o cămine culturale;
o cinematografe;
● ferme agroturistice:
o numărul de camere pentru închiriere în anexe sau în locuința
principală, pensiune sau demipensiune (cerințe de
omologare pentru 1,2,3,4,5 margarete);
 o numărul de pensiuni turistice și agroturistice, încălzire,
alimentare cu apă, canalizare, material de construcție,
acoperiș, curte, poziția grajdului, grădină, pomi fructiferi,
pajiște;
o prezența animalelor mici, de tracțiune, de lapte etc;
● populație:
o numărul de locuitori;
o structură națională și pe vârste;
o tip de așezare;
- legislația: deși „satul turistic românesc” este esențial în promovarea
turismului rural în România și deși, încă din 1973, s-a încercat
instituționalizarea „satului turistic” și promovarea cazării în gospodăriile
țărănești, până în prezent nu există un act normativ care să reglementeze
omologarea, organizarea și funcționarea unor așezări rurale ca „sate
turistice”: actualele acte normative privesc numai funcționarea pensiunilor
turistice și agroturistice, dar ca entități locale rupte de așezarea rurală și
zona etnofolclorică circumcisă acestora, ceea ce face necesară inițierea
de către Ministerul Turismului a unui proiect de Hotărâre de Guvern
pentru organizarea, amenajarea și funcționarea „satelor turistice” ca
„produse turistice” de marcă pentru turismul românesc.
- poziția si accesibilitatea se referă la următoarele:
● apartenența administrativă:
o comună;
o județ;
o poziția față de centrele administrative;
o sat;
● poziția față de:
o aeroporturi;
o cabane;
o căi ferate;
o drumuri forestiere;
o drumurile europene;
o drumurile județene;
o drumurile naționale;
o obiectivele turistice importante;
o oraș;
o stațiuni turistice;
 o zona etnografică;
● starea drumurilor:
o grad de modernizare (drum județean, drum național,
autostradă);
o îmbrăcăminte asfaltică;
o împietruit.

1.4 EVOLUȚIA TURISMULUI ÎN GENERAL ȘI A AGROTURISMULUI

ÎN SPECIAL

La sfârșitul anului 2009, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.)

făcea o evaluare a evoluției turismului românesc în acel an. Conform F.P.T.R., anul
turistic românesc 2009 s-a caracterizat prin:

- continuarea procesului de dezvoltare și modernizare a structurilor turistice;

- reducerea călătoriilor internaționale la frontierele României, numărul
vizitatorilor străini fiind mai mic cu 15,2% față de 2008;
- scăderea numărului de înnoptări cu 16,1% față de 2008;
- utilizarea inferioară a capacităților hoteliere față de 2008, numărul turiștilor
înregistrați fiind mai mic cu 13,5%.

Având în vedere conjunctura economică specifică perioadei (criza economică

care se manifestă la nivel mondial), Federația Patronatelor din Turismul Românesc și-a
propus reducerea efectelornegative ale crizei elaborând măsuri care să îmbunătățească
activitatea operatorilor din turism. Aceste măsuri au urmărit:

- ameliorarea cadrului normativ și instituțional în care își desfășoară

activitatea agenții economici din turism prin:
● interacțiune adecvată a F.P.T.R. cu factorii implicați în acest proces
o autorități publice;
o organizații patronale membre;
● implicarea patronatelor din turism la îmbunătățirea Legii turismului
și a altor reglementări specifice domeniului serviciilor.
- sprijinirea agenților economici din turism în derularea activităților
economice curente prin:
 ● organizarea celor două ediții ale programului „O săptămână la
munte”;
● organizarea celor două ediții ale programului special „O săptămână
la mare”;
● organizarea, împreună cu agenții din turism care își desfășoară
activitatea în zona de litoral în vederea prelungirii perioadei de sejur
a săptămânii la mare în extrasezon;
● organizarea de târguri naționale și internaționale unde să se
promoveze turismul românesc;
● participarea, alături de Organizația Patronală a Turismului Balnear,
la Bursa Balneară de la Călimănești – Căciulata.

În opinia F.P.T.R., anul 2010 se așteaptă a fi asemănător cu anul 2009 în ceea ce

privește contribuția turismului la realizarea Produsului Intern Brut. În aceste condiții, se
impunea o intervenție mai energică a autorităților în sprijinul acestui sector. În opinia
F.P.T.R., acest sprijin ar fi trebuit să se materializeze în:

- aplicarea reglementărilor privind tichetele de vacanță;

- definitivarea și adoptarea Legii turismului;
- promovarea turismului intern, susținută de către Ministerul Turismului;
- reducerea fiscalității în sectorul terțiar și implicit în turism;
- susținerea activității de turism ca prioritate națională, în orice formă de
organizare guvernamentală (minister sau autoritate).

În raportul și planul strategic întocmite în anul 2009, respectiv 2011 turismul rural
și agroturismul respectiv turismul de fermă nu sunt prevăzute a fi dezvoltate și
promovate în mediul rural. De reținut că există o mare varietate de termeni cu ajutorul
cărora este descris turismul practicat în zonele rurale – inclusiv turism la fermă,
agroturism, turism soft și ecoturism [10].

Se constată că deși se caută soluții pentru dezvoltarea turismului, forurile

conducătoare nu promovează îndeajuns formele derivate din turismul rural, ci se
rezumă doar la prezentarea formei consacrate, fără a pune bază pe alte forme atractive
pentru turiști care:

- pe de o parte, abia au părăsit mediul rural și nu sunt dispuși să revină

la țară decât atunci când își vizitează rudele;
 - pe de altă parte, tocmai pentru că nu au o tradiție citadină, preferă
să-și petreacă vacanța în locuri cât mai marcate de „binefacerile
vicilizației”.

De aceea considerăm că implementarea turismului rural și a variantelor derivate

din acesta în România nu se poate face decât schimbând focalizarea:

- de pe turismul român adult pe turismul străin adult – sătul de

stațiunile care seamănă, din ce în ce mai mult, cu niște așezări urbane, și
de efectele negative ale civilizației asupra naturii
- îndreptându-și atenția spre elevi și studenți (de la școala primară până
la liceu, inclusiv) cu posibilități de prelungire până la facultate, pentru
anumite categorii de studenți ( în funcție de profilul studiilor urmate) în
detrimentul turiștilor clasici.

Credem că singurul segment de turiști români adulți interesați, eventual, de

turismul rural (în măsura în care obiectivele turistice vizate se găsesc în mediul rural)
sunt cei arondați parohiilor care organizează excursii cu caracter religios (vizitarea
unei anumite zone bogată în mănăstiri sau în lăcașe sfinte sau participarea la hramul
unei anumite biserici ca de exemplu la Mănăstirea Săraca de la Șemlacul Mic sau
Cebza, Județul Timiș).

CAPITOLUL 2.

AGROTURISMUL – COMPONENTĂ A STRATEGIEI DE

DEZVOLTARE A SPAȚIULUI RURAL

 În spațiul rural, elementele esențiale ale dezvoltarii locale, a turismului rural și
agroturismului, sunt urmatoarele:

- „produsul turistic”, respectiv oferta turistică;

- „teritoriul” (moșia) satului turistic;
- locuitorii, ca prestatori de servici turistice.

2.1 GENEZA AGROTURISMULUI ȘI A TURSMULUI RURAL ÎN EUROPA ȘI

ROMÂNIA

În România, turismul rural se practica de peste șase decenii în mod

sporadic și neoficial – prin cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări
rurale.

Încă din anii 1967-1968, Centru de Cercetări pentru Promovare a Turismului

Internațional a trecut la indentificarea și selectarea unor așezări reprezentative pentru
satul romînesc, pentru a fi lansate și promovate în turism. În urma elaborării acestor
studii s-au stabilit cataloage pentr 118 localități rurale ca „sate turistice”, creâdu-se,
astfel, premisele dezvoltarii oficiale a agroturismului și turismului rural.

Cu data de 16 iulie 1973, prin Ordinul Ministrului tursmului nr.744, se declară

experimental „sate turistice” urmatoarele 13 localități rurale: Bogdan-Vodă, Fundata,
Hălmagiu, Lerești, Murighiol, Rășinari, Rucăr, Sfântu Gheorghe,m Sibiel, Sirnea,
Tismana, Vaideeni, Vatra Moldovișei. Tot prin acleși ordin, s-s aprobat cadrul de
organizare, funcționare și îndrumare a cativității turstice, ca și de promovare prin turism
a acestor localități.

Prin Decretul 225/1974, s-s interzis cazarea turișilor străini în locuințele

particularilor, unele sate turistice devenind astăzi nefuncționale pentru turismul
internațional, însă o parte din satele turistice amintite – Crișan, Lerști, Murighiol, Rucăr,
Sibiel – au primit derogare de a fi incluse în programele cu caracter cultural și folcloric
cu diferite firme din străinătate.
 Perioada scurtă cuprinsă între data oficialozării satelor turistice (iulie 1973) și
apariția Decretului 225/1974 nu a facut posibilă organizarea activității de turism și nici
amenajarea în mod crospunzător a acestora. Astfel, înainte de 1989. nu s-a putut
definitiva cadrul de organizare și funcționare a „satelor turistice”,cu toate că unel dintre
ele erau cuprinse în circuitul turistic intern și internațional.

După decembrie 1989, în România s-a dezvoltat conceptul turism rural cu

cazare în pensiuni agroturistice, pensiuni turistice sau alte structuri de primire
rurale. Primele gospodării înscrise în rtețeaua tursmului au fost cele din zona Moeciu-
Bran-Rucăr, apoi, într-un ritm mai rapid, peste 2000 de gospodării răspândite pe
meleagurile Bârsei, Dornelor, Mramureșului, Munților Apusenei, înprejurimile Sibiului,
Clijului etc. și-au deschis porțilen pentru primirea turișilor.

2.1.1. Conceptul de „agroturism”

Termenul agroturism a aparut în anii `90 pentru a descrie orice tip de

activitate bazată pe releția dintre agricultură și turism [42].

În prezent, termenul desemnaeză, în Statele Unite ale Americii, un concept

vechi de peste 100 de ani, de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, când orășenii își vizitau
rudele sau pretenii de la țară în căutarea liniștii și a unui aer mai curat [55].

Această practică a devenit și mai populară în următoarele dedcenii, perioade de

timpn marcate istoric [120]:

- în anii `20, odată cu apariția automobilelor și cu dezvoltarea industriei

contrucțiilor de mașini;
- în anii `30, când oamenii au resimțit din plin presiunea creată de cea mai
mare criză economică de până atunci:
- în anii `40, când orășenii încercau să scape de stresul creat de război și
de urmele lăsate de război;
- în anii `60 și `70, datorită celor care aveau nostalgia vieții de la țară și a
tot ceea ce înseamnă aceasta;
- în anii `80 și `90, daotrită popularizării activităților agroturistice.
 Acest tablou al agrotusmului – așa cuma fost el practicat de-a lungului
timpului – ne-ar permite să tragem concluzia că toți românii care se duc, în
prezent, la sfârșit de săptămână, la țară, practica agrotursmul – numai că
acestor vizite le țară le lipsesc celelatle ingrediente ale agroturismului pe care
le prezentăm în detaliu în cele ce urmează.
În cei câțiva zeci de ani de când este practicat, agroturismul, afta încă în
căutarea propiei sale identități, a cunoscut mai multe denumiri și definiți care au,
însă, toate, în comun, ruralul.
Nu este ușor să definești agroturismul deoarece încă lipsește modelul generic
necesar. Definiția agroturismului și a celorlalte tipuri de turism legate, într-un fel
sau altul, de practicarea turismului în mediul rural – turism agrar, turism
agricol, tursm la fermă, tursm la sat, turism la țară și turism rural – încă
mai face obiectul multor dezbateri în literatura de specialitate. din păcate, ca în
cazul tuturor realităților în dezvoltare, nu s-a ajuns, până în prezent, la un
consens ferm. Majoritatea definițiilor prezentate m,ai jos tind să focalizeze pe
tipuri de activitate pe care le practica vizitatorii în mediul rural. Această
abordare a permis etichetarea câtorva tipuri diferite de turism „rural” „” [50].
În cele ce urmează, prezentăm câteva dintre cele mai des utilizate „etichete”
aplicate, de-a lungul scurte sale istorii, agroturismului.

2.1.1.1. Adroturismul de fermă

Termenul agroturism ( <engl.agritourism) a fost definit ca:

- „actul de a vizita o fermă sau orice întrprindere agricolă, horticolă sau de

agribusiness pentru plăcere, educație sau implicare activă în activitățile
specifice”[67];
- „orice afacere a unui fermier care are ca scop plăcerea sau educarea
publicului” [167];
- „întreprindere comercială afltă într-o fermă animală sau vegetală s-au într-
o fabrică de preculat prosude agricole, care funcționeză spre încântarea
vizitatorilor și care generează un venit suplimentar pentru propietar” [153];
- „modul de ați petrece vacanța în care ți se oferă găzduire la ferme” [153]
- „orice afacere desfășurată la ferme pentru distracșia și educașia
publicului” [136]
- „practica de a-i atrage pe călători sau vizitatori într-o zonă sau în niște
zone utilizate în principat în scopuri agricole„ [8];
 - „stilul de vacanță petrecută într-o fermă agricolă sau animală [175], unde
turiștii pot parcticipa la activitățile specifice: culesul strugurilor, culesul
altor fructe, hrănirea animalelor, cultivarea pământului etc;
- „tipul de turism în care turiștii se cazează și mănâncă la ferme sai în sate
și trăiesc experiența agricolă directă” [133];
- „turismul de fermă”.

Agroturismul a fost identificat cu:

- turismul agrar [131,159,160];

- turismul agricol [132,136,161,168];
- tursmul la fermă [136,137,152,167];
- subset turistic industrial mai vast numit turismul rural care include
stațiuni, pieșe agro-alimentare în afara circuitului stardard, tuturi non-
profit cu caracter agricol și alte activități legate de petrecerea timpului
liber și ospitalitate ca îi atrag pe vizitatori la țară [153] și cu „agriclutura de
distracșie” (< engl. entertainment agriculture)n [42].

Agroturismul este asociat , în Lituania și Republica Cehă, cu turismul rural

[148,178].

Agroturismul este considerat un subset al:

- turismului cultural [137,152];

- turismul rural [167].

O firmă de agroturism este o fermă deschisă publicului amator de distrcții

și educație, fermă care poate, de asemenea, genera un venit suplimentar prin
promovarea produselor agricole specifice fermei [167].

Principalele ingrediente ale agroturismului sunt:

- cazarea, masa, activitățile, festivalurile-eveniment la fermă și vânzarea în

detaliu – în cadrul cărora publșicul călător interacșioneză direct cu famulia
fermierului sau cu muncitorii agricoli;
- contem plarea sau participarea la activități agricole tradiționale fără
afectarea ecosistemului sau a productivitășii zonei;
- sprijinirea activitășilor agricole în timpul vizitei, culesul fructelor și a
legumelor, călăria, testarea mierii de albine, descifrarea meșteșugului
 prerarării vinului, achiziționare de suveniruri din magazinele de suveniruri
sau de pe tarabele care expun produse sau artizanat local și regional.

Unii autori [64] identifică agroturismul cu:

- turismul agricol
- turismul la fermă

2.1.1.2. Turismul agrar

Turismul agrar (< engl. agrarian (-)tourism) a fost definit ca:

- „vizitarea fermelor vegetale sau pomicole sau a viilor, a fermelor de

animale, poienilor cu lalele” [171];
- „vacanță de tip special petrecută în lumea originară a fermei” [156];
- „vacanță în care se sta la o fermă” [131,159,174];.

Turismul agrar a fost identificat cu:

- agroturismul [131,159,160];
- turismul la țară [174].

Turismul agrar este considerat, un tip alternativ de turism.

Principalele ingrediente ale turismului agrar sunt considerate a fi atracțiile

simple, relaxarea și aliemntele naturale, turismul și natura.

2.1.1.3. Turismul agricol

Turismul agricol (<engl. agricultural tourism) a fost definit ca :

- „activitatea turistică organizată și condusă de fermele agricole familiale”;

- „actul de a vizita o fermă sau orce altă firmă agricolă, horticolă sau de
agribusiness, pentru plăcere, educție sau implicare activă în activitățile
fermei sau ale firmei” [153];
- „explorarea drumurilor artistice și a drumurilor de la fermă” [155];
- „practica de a vizita o firmă de agribusiness, hoticolă sau agricolă,
inclusiv o fermă sau o podgorie, o fermă cu animale de companie sau o
fermă animală” [166];
 - „tendița în creștere în agricultură care combină lumea călătorie cu
experiența de fermier și de producător de hrană” [161];
- „vizitarea firmelor agricole care își deschid ușile vizitatorilor”.

Turismul agricol a fost identificat cu:

- agroturismul [112,132,136,161];
- „atracțiile agricole pentru timpul liber” [112].

Turismul agricol este considerat:

- o alternativă de creștere a veniturilor și a viabilității economice a

fermelor și comunităților rurale mici [167];
- un mod de practica turismul durabil [165].

Principalele ingrediente ale turismului agricol sunt:

- activitățile recreative și educative accesibile centrate pe familie și ocazia

de a învățan cum se produv alimentele și celelate produse agricole sau
despre patrimoniul agricol al zonei, despre târguri, festivaluri;
- cazarea, masa și activitățile la fermă, festuvalurile-evenimente la fermă și
vânzarea cu amănuntul acolo unde publicul de călători intreracționeză
direct cu familia fermierului sau cu muncitorii de la fermă;
- hrana, cazarea și activitățile destinate oamenilor cu nostalgie vieșii la țară
și care vor să trăiescă experiența vieții la fermă, să perticipe la festivalurile
și activitățile organizate la fermă și să aibă parte de distracșia de la fermă,
sunt oferite toate la fermă.

2.1.1.4 . Turismul la ferma familială vegetală sau animală

Turismul la fermă ( <engl.(on-)farm tourism) a fost definit ca „o călătorie

asociată cu practicarea agriculturii” [139] al cărei punct de referință este satul [137].

Turismul la fermă a fost identificat cu:

- agroturismul [109,152,167];
- turismul rural [109].

Turismul la fermă este asociat cu:

 - turismul la țară [143,140];
- turismul rural [151,162,173].

Turismul la țară este considerat:

- mecanism prin care ne-fermierii pot învăța despre agricultură, horticultură

și creșterea animalelor;
- subset al turismului cultural.

Principalele ingrediente ale turismului la ferma familială vegetală sau

animală sunt:

- activitățile organizate pe terenurile agricole private, care pot include

vânătoarea și pescuitul contra unei taxe, șederea peste noapte, avtivități
educative etc;
- vizitele la fermă pentru cumpărarea cu amănuntul de produse locale,
- participarea la lucrările din fermă (culesul fructelor, prepararea
compturilor, producerea brânzeturilor, prepararea murăturilor, tăiatul
porcului, îngrijirea anumalului preferat).
2.1.1.5 Turismul la sat

Turismul la sat (<engl. village tourism) nu este definit nicăieri în literatura de

specialitate, dar sintagma apare în asociere cu turismul la țară [77,142], fapt ce ne
îndeptățește să-l tratăm separat pentru descrierea sutenticității satelor românești,
mai ales cele din Transilvania și Banat, cu populașie cândva majoritară de șvabi și de
sași care s-au impus în ultima perioada prin atragerea de turiști străini datorită rîmânerii
lor la un nivel de conservare privind tradițiile și obiceiurile sub aceeași formă în care ele
au fost locuite.

În funcție de caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate satele,

de categoria valorilor turistice existente și specificul activității economice, putem
clasifica satele astfel:

● sate etnofolclorice;
● sate de creație artistică și artizanală;
● sate peisagistice și climatice;
● sate viti-pomicole;
● sate pescărești;
● sate de înteres vânătoresc;
● sate pastorale;
 ● sate destinate practicării sporturilor de iarnă.

În concordanță cu tipul satului de dezzvoltă dotările turistice și activitățile având

caracter distractiv-recreativ.

2.1.1.6 Turismul la țară

Turismul la țară ( <engl. country(side) tourism), deși din ce în ce mai popular, nu

este definit nicăieri în literatura de psecialitate, dar viața la țară este bine descrisă în
literatură și faptic are unele caracteristici ce se pot exploate: străzi înguste, tradiții
gastronomice, autenticitate specifică, pentru că considerăm noi citând din scriitorul
Lucian Blaga „veșnicia s-a nascut la sat”.

Turismul la țară a fost asociat cu:

- turismul agrar [131,160,174];

- turismul rural [141].

Turismul la țară este asociat cu:

- turismul la ferme [140,143]

- turismul rural [178].

Practicat la țară, în diferite ținuturi și regiuni, turismul la țară este cosiderat

opusul turismului urban [148] și cultura [77].

Principalele ingrediente ale turismului la țară sunt: natura,cultura, tradiția și

gastronomia – concepte pe care oamenii învață încetul cu încetul să le păstreze și să le
încurajeze, mai ales în satele din zona Sibiului, Brașovului, Făgetului (județul Timiș),
caracterul lor fiind specific activității principale desfășurate.
 INGREDIENTE ALE
TURISMULUI LA ȚARĂ

NATURA CULTURA TRADIȚIA GASTRONOMIA

Figura 2.1 Ingrediente ale turismului la țară

În concordanță cu tipul satului se dezvoltă dotările turistice și activitățile având

caracter distractiv-recreativ. Însă cu toata fuga de lumea civilizată, cu toată dorința de
izolare și de reîntoarcere în natură, sunr un număr de activități pe care turistul dorește
să le practice în vacanțele sale în spațiul rural.

2.1.2. TURISMUL RURAL

Turismul rural (<engl. rural tourism), practicat de oamenii care fac parte cu
precădere din clasele de mijloc și superioare, a fost definit ca:

- „orice activitate care se desfașoară într-o zonă populată non-urbană

[151];
- „turism practicat departe de rutina cotidiană și de zonele de activitate
turistică intensă, și care este practicat de vizitatori care doresc să
interacționeze cu mediul rural și cu comuninatea-gazdă într-un mod
rațional și autentic” [150];
- „turism practicat în afar zonelor și centrlor turistice dens populate” [109].

Turismul rural diferă de agroturism din doua puncte de vedere:

- activitățile specifice turismului rural nu se desfașoară cu necesitate

într-o fermă sau într-o fabrică de prelicrat produse agricole;
- activitățile specifice turismului rural nu generează venituri suplimentare
pentru întreprinderea agricolă [153] , fiind o activitate de bază nu
generatoare de pvenituri suplimentare ca și în cazul fermei agroturstice.

Turismul rural este identificat cu orice tip de turism care nu este urban [151],
 inclusiv:

- agroturismul [10,109,153];
- turismul de fermă [10,109];
- turismul la țară sau la sat.

Turismul rural este asociat cu:

- agroturismul [146,178];
- turismul la fermă [150,151,162,173];
- turismul la țară sau la sat.

Turismul rural este considerat parte componentă a:

- ecoturismului (și reciproca este valabilă);

- turismului cultural.

Turismul rural este opus turismului urban, dar înglobează agroturismul care
este o activitate alternativă.

Principalele ingrediente ale turismului rural sunt:

- aprecierea culturii și a activităților rurale la fermă (unde turiștii sunt

găzduiți și ghidați de localnici) [141];
- asistarea sau participarea la activități care constituie esența vieții la țară
cum ar fi practicarea agriculturii [151];
- călătoria spre și șederea în zone rurale (fără turism de masă) altele decât
cele din mediul lor obișnuit timp de cel puțin doi ani consecutiv pentru
petrecerea timpului liber, în scop de afaceri și în alte scopuri (în afara
practicării unei activități remunerate în chiar locul vizitat) [151];
- căutarea liniștii specifice mediului rural [150];
- deprinderea preparării unui fel de mâncare local sau a mulsului vacilor
[151];
- evidențierea vieții, artei, culturii și patrimoniului rural în localitățiile rurale;
- prețuirea valorilor locale și a identității culturale de mare însemnătate
[149];
- raportarea la resursele naturale și de patrimoniu ale comunităților rurale.

Deși este văzut ca o formă de turism educativ, mai puțin atrăgător decât
turismul de aventură, și ca o tentativă timidă de a stopa declinul rural, considerăm
că turismul rural poate fi o strategie demnă de luat în considerare în țările
dezvoltate, toți specialiștii în domeniu sunt de acord asupra acestui aspect, o
strategie de redresare economică deloc de neglijat în țările în curs de dezvoltare.

Din punctul de vedere al definițiilor date acestor (cvazi-)sinonimem, putem

trage următoarele concluzii:

- singurul element care apare cu cea mai mare frecvență este

„vizitarea” și practicarea activităților la ferma familială agricolă sau
animală:
● actul de a vizita o fermă agricolă (turism agricol și agroturism);
● practica vizitării unui agribusiness (turism agricol);
● vizitarea fermelor vegetale (turism agrar);
● vizitarea unor firme agricole mixte (turism agricol);
- dintre toate cele șapte tipuri de turism legate de zona rurală:
● agroturismul apare de patru ori ca sinonim (pentru turism agrar,
turism agricol, turism la fermă și turism rural), ceea ce face din
agroturism denumirea favorită pentru turismul legat de mediul
rural;
● urmat de turismul agrar, turismul la țară și turismul rural (câte
două apariții fiecare);
● și de turismul agricol și turismul la fermă (câte o apariție
fiecare);
- termenul cel mai fecvent asociat cu alte tipuri de turism legate de mediul
rural este:
● turismul rural (trei apariții);
● urmat de turismul la țară și turismul la fermă (câte două apariții
fiecare);
● și de agroturism (o apariție);
- singura relație de antonimie clară este cea dintre turismul la țară și
turismul rural, pe de o parte, și turismul urban, pe de altă parte;
- singura relație clară de incluziune este cea dintre turismul rural și
agroturism, primul incluzându-l pe cel de-al doilea, făcând din
agroturism un turism de nișă.

Se pare că diversele tipuri de turism au apărut din experiențele pe care vrea să

le trăiască turistul (turism în natură, turism cultural, turism de tip aventură, etc). Astfel,
fiecare tip de turism este un mod de a da un nume unei noi nișe pe piața turismul
pentru o experiență diferită.
 Experții UNESCO fac distincția între două categorii de activități specifice
fermelor agroturistice vegetale și animale:

- „activitățile la fermă” (engl. on-farm activities);

- „activitățile în afara fermei” (engl. off-farm activities).

Aceași experți consideră că, deși în țările în curs de dezvoltare, agricultura este
principala activitate, activitățile defășurate în mediul rural, dar nu și la fermă –
meșteșugurile, sculpturile în lemn și turismul – sunt din ce în ce mai importante [43].

Practicat la scară mică, cu un impact cultural, economic și social relativ redus, și

centrat, în majoritatea cazurilor, pe educație agroturismul acoperă o gamă de activități
dintre cele mai variate și neașteptate pentru cei nefamiliarizați. Astfel, pentru a fi
considerate activități agroturistice, credem că acestea trebuie să îndeplinească
următoarele criterii:

- să aducă beneficii industriei agricole;

- să fie complete, adică să conțină activități, cazare și masă – elemente
oferite de același operator sau de mai mulți operatori dintr-o zonă rurală
dată;
- să implice contactul dintre producătorul agricol sau produsele agricole și
turist;
- să presupună activitatea economică între producătorul agricol și turist;
- să se bazeze pe activități sau produse oferite de producătorii agricoli;
- să se desfășoare în mediul rural sau la o fermă.

Înainte de a face sugestii de implementare de tipuri de agroturism autentic în

Județul Timiș, pornind de la experiența deja încununată de succes a țărilor cu tradiție în
domeniu, se cuvine să precizăm ce anume poate fi etichetat ca agroturism.

Astfel, specialiștii în domeniul [94] consideră că pot fi considerate ca

agroturistice următoarele activități a căror enumerare este departe de a fi exhaustivă:

- activitățile distractive:
● labirintul în lanul de porumb;
● sărbătoarea recoltei;
● jocul printre baloții de paie.
- activitățile recreative în aer liber:
● echitația, turismul ecvestru montan;
● fotografierea animalelor sălbatice în habitatul lor natural;
 ● pescuitul;
● vânătoarea;
● urmărirea comportamentului păsărilor sau animalelor sălbatice în
parcurile naturale.
- comercializarea directă a produselor proprii în afara fermei, în
cadrul:
● eventimentelor speciale;
● piețelor agro-alimentare;
● târgurilor naționale, regionale, județene și locale;
- comercializarea directă a produselor proprii la fermă:
● în cadrul activităților de tip „culege cu mâna ta”;
● pe tarabele de vânzare cu amănuntul de pe marginea drumului;
- experiențele educative:
● cursuri de gătit la fermă;
● degustarea de vinuri în satele viti-vinicole;
● mânatul vitelor, oilor, vacilor în taberele de vară sau la păscut;
● munca în fermă (îngrijirea animalelor preferate, mulsul vacilor);
● turul fabricilor de conserve de legume, de procesare a laptelui;
● turul fermelor în funcție de specia de animale;
- servicii ospitaliere:
● renovarea ambarcațiunilor sub îndrumarea unui specialist;
● sejurul la ferma familială, vegetală sau animală;
● tururile cu ghid a culturilor agricole, livezilor, viilor.

Specialiștii Universității din Tennessee (S.U.A) în domeniul agroturismului

prezintă o listă de activități impresionantă, mai ales pentru că în Romania nu există o
adevărată tradiție a practicării agroturismului [130] decât cazarea la fermă și consumul
de produse, mai puțin participarea la activitățile fermei:

- abonamentele la produsele agricole direct de la fermă;

- activitățile de tipul „culege cu mâna ta”;
- activitățile școlare;
- amenajarea de trasee la înălțime pentru capre;
- caravanele de căruțe;
- carting-ul;
- cazarea și micul dejun la fermă;
- ciclismul pe teren accidentat;
- coborâtul cursurilor de apă cu o ambarcațiune gonflabilă cu barca, cu
caiacul, cu canoea sau cu camera de aer;
- comerțul cu amănuntul la fermă;
- cramele;
- echitația cu ponei;
- echitația pe trasee special amenajate;
- echitație la fermă pentru învățarea sporturilor hipice (anduranța, dresaj,
obstacol);
- evenimentele istorice pe viu;
- excursiile în care excursioniștii sunt însoțiți de animale care
transportă bagajele (cai de samar Rasa Huțulă);
- excursiile școlare;
- experiențele în natură;
- expozitiile de grădinărit (flori, ierburi, plante decorative);
- fermele centenare;
- fermele de tipul „culege cu mâna ta”;
- festivalurile gastronomice;
- festivalurile religioase;
- festivalurile și târgurile agricole;
- festivalurile și târgurile organizate la fermă;
- fotografierea animalelor;
- găzduirea de evenimente (aniversări, nunți, pensionări, recepții, reuniuni
de familie);
- închirierea de biciclete;
- închirierile (de arbori, de maci pentru îngrijire);
- labirinturile din baloturi de fân;
- labirinturile în lanul de porumb;
- labirinturile în lanurile de sorg;
- mini-grădinile zoologice cu animale domestice și sălbatice care pot fi
atinse și/sau hrănite;
- monitorizarea animalelor în mediul lor natural;
- munca la fermă;
- muzeele agricole;
- orele demonstrative (de agricultură, de cultivat, de formare a deprinderilor
agricole, de gătit , de monitorizare a animalelor sălbatice în propriul lor
habitat, de pescuit, de recoltat, de vânătoare);
- paintball-ul;
- pescuitul contracost la fermă;
- petrecerea timpului liber într-un camping;
- picnic-urile;
- pictarea dovlecilor;
- pictura;
- piețele agricole;
- plimbările în căruțe sau sănii umplute cu fân;
- practicarea (săptămânală) a recoltării și distribuirii produselor agricole cu
sprijinul comunității;
- proiectele de ameliorare a habitatului animalelor din zonele protejate
(sărării hrănitoare pentru hrama suplimentară iarna);
- renovarea ambarcațiunilor sub îndrumarea unui specialist;
- sculptura;
- sejurul în hambare sau ferme bântuite;
- sejurul la fermă;
- sejurul și munca la fermă;
- serviciile de catering;
- standurile cu vânzare de pe marginea drumului;
- tarabele pentru copii;
- tăierea propriului brad de Crăciun din ocolul silvic privat;
- terenurile de joacă pentru copii;
- tirul cu pușca cu aer comprimat;
- tirul cu tunuri de porumb;
- traseele pentru bicicliști;
- traseele pentru drumeții;
- turul autoghidat cu mașina;
- turul cramelor;
- turul culturilor (cu ghinzi);
- turul peșterilor;
- turul podgoriilor;
- tururile educative sau tehnice;
- tururile la fermă;
- urcatul sau coborâtul stâncilor;
- vacanța la fermă;
- vânatul controlat;
- vânătoarea contra cost (fazani, gâște, porumbițe, rațe; căprioare; vânat
mic);
- vânătoarea cu laserul;
 - vănzarea de băuturi răcoritoare, floricele de porumb, înghețată etc;
- vizitarea muzeelor și a siturilor istorice;
- zonele de nord;
- zonele de șofat pentru vehiculele de teren [29].

Multe din aceste activități pot fi implementate și în România, iar cele care
se pretează sunte prezentate în paragraful de mai sus.

Unii cercetători [97], clasifică activitățile agroturistice în următoarele categorii:

- agri-cazare (cazarea în funcțiune sau la fermele istorice):

● camping;
● cazare și mic dejun;
● han sătesc;
● hostel;
- agri-distracție
● activități pentru copii;
● case bântuite;
● echitație;
● festivaluri agricole;
● labirint în lanul de porumb;
● mini-grădini zoologice cu animale domestice și sălbatice care pot fi
atinse și/sau hranite;
● plimbări cu caravanele de căruțe;
● plimbări cu sania;
● plimbări în căruțe sau sănii bântuite de stafii, umplute cu fân;
● recreereîn aer liber (pescuitu, schi de tipul cross country, vânătoare
etc. );
● rodeo-uri;
● spectacole agricole;
● târguri agricole;
- agri-educație:
● excursiile școlare;
● expoziții/tururi agricole;
● muzeu agricol;
● programe de identificare a culturilor;
● turul cramelor / berăriilor;
● turul grădinilor / pepinierelor.
- comercializarea sau masa cu amănuntul la fermă:
 ● „culege cu mâna ta”;
● „taie-ți propriul brad de Crăciun”;
● comercializarea de înghețată;
● comercializarea de produse de brutărie;
● comercializarea produselor agro-alimentare sau de artizanat prin
tarabele de pe marginea drumului;
● concesionarea de localuri de alimentație publică;
● cramele;
● evenimente organizate de companii;
● evenimente speciale;
● fabricile de bere;
● magazine de suveniruri cu produse de artizanat;
● nunți;
● piața agro-alimentară;
● picnic-uri organizate de companii.

Mai aproape de zilele noastre, consultând diverse surse bibliografice punem

următoarea clasificare a activitășilor cu caracter agro-turistic , clasificare pe care
o considerăm cea mai potrivită pentru România pe termen mediu și la care am
mai propus și alte activități cum sunt:

- activități în afara fermei:

● piața agricolă;
● standuri cu vânzare pe caile de comunicație;
● târguri județene și naționale, ziua recoltei;
- activități și evenimente recreative:
● bird watching (urmăritul păsărilor);
● cățăratul pe stânci;
● cross country (schi);
● curs de tras cu arcul contra cost;
● delta planorism;
● drumeții;
● echitație [144];
● înălțatul cu baloane cu aer cald;
● închirierea cu canoe;
● labirint în lanul de porumb;
● pescuitul contra cost;
 ● plimbări cu sania trasă de cai sau cu docarul pe drumurile din
fermă pentru a observa culturile și a identifica starea de vegetație a
plantelor;
● trasul în talere;
- evenimente și festivaluri speciale:
● case bântuite;
● fânare bântuite;
● festivaluri muzicale;
● sărbători tradiționale;
● ziua recoltei;
- producerea de alimente proaspete și de produse cu valoare
adăugată:
● marketingul direct stimulat de turism:
o culege-cu-mâna ta fructele/legumele;
o vânzarea de conserve la fermă (compot, dulceață, gem,
miere de albine, pastă (de ardei, măceșe, tomate), peltea (de
gutui), sirop (de afine, de cătină, de muguri de brad etc.), vin
etc.);
o vânzarea de produse naturiste/organice (lână, lumânări,
tincturi, tricotaje manuale, unguente etc.);
● educația tinerilor și/sau a adulților:
o demonstrații: prepararea brânzei de capră, a conservelor de
fructe și legume, a vinului; producerea mierii de albine;
producerea de obiecte de artizanat tradițional;
o programe de educație agricolă: cum se cultivă fructele și
legumele, cum se cresc animalele;
o programe de educație în spiritul protecției mediului: viața
plantelor, viața animalelor;
o tururi organizate: grupuri de credincioși, de elevi, de vârstnici
și grupuri mixte.
- șederea peste noapte cu cazare și camping:
- bed & breakfast (un pat și micul dejun);
- căsuțe de închiriat pentru excursii/picnicuri;
● loc de camping;
● nunți, recepții, lună de miere la ferma familială vegetală sau
animală;
● tabără pentru tinere;
 ● vacanță la fermă (sejur la fermă, hrănitul animalelor, culesul de
fructe/legume);

Majoritatea acestor tipuri de activități nu se regăsesc în agroturismul practicat în

Județul Timiș și, se pare, nici în agroturismul practicat în alte județe din România, ceea
ce înseamnă că managementul autenticității în agroturismul practicat aici trebuie să
aibă în vedere și adoptarea de noi soluții de îmbunătățire sau de redresare a activității
dacă operatorii din agroturism doresc să realizeze profituri pentru firmele lor.

2.2. CARACTERISTICILE AGROTURISMULUI

Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional,

standard și anume:

- consumul turistic se petrece în mediul rural, la ferma vegetală sau

animală unde esențialele sun:
● calitatea serviciilor de primire la fermieri;
● cunoașterea mediului natural, uman și cultural;
● autenticitatea produselor turistice oferite;
- este o activitate economică complementară exploatației agricole și
nu o alternativă sau o substituție a acesteia;
- este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate și de
mare răspândire în spațiu, ceea ce presupune reconsiderarea
„capacității de primire” a satului și a arealului limitrof, mai ales în condițiile
unui turism de sejur, în lunile de vară:
● amenajări;
● dotări;
● raportul cu populația autohtonă;
● servicii conexe;
- oferăm fermierilor venituri suplimentare datorită faptului că asigură
posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber
din vacanțe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural
dar, este de scurtă durată, cu:
● ospitalitate specifică fermei;
● valori cultural-educative;
- oferta turistică este:
 ● autentică;
● diferențiată
● multiplă în diversitatea sa;
● organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
- nu este compatibil cu turismul de masă;
- nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și
suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil pentru că se
utilizează excedentul de spațiu de locuit de la fermă;
- permite evitarea marilor aglomerări turistice:
● de pe litoral;
● din stațiunile balneare;
● din stațiunile montane.

2.3. FUNCȚIILE ȘI OVIECTIVELE AGROTURISMULUI

Funcțiile și obiectivele agroturismului nu pot fi definite decât în strânsă relație

cu produsul turistic.

Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse și servicii valorificate în

cadrul unei ambianțe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune.

2.3.1. Rolul produsului agroturistic autentic

Rolul produsului turistic este de a corespunde nevoilor multiple ale turiștilor

asigurând un beneficiu pentru organizator. Privit din această perspectivă, produsul
turistic îndeplinește, două funcții inseparabile și complementare:

- funcția obiectivă (concretă), legată de performanțele „fizice” ale

produsului;
- funcția subiectivă (psihologică), determinată de satisfacțiile oferite prin
consumul produsului turistic.

Prin urmare, conchidem că agroturismul are aceleași funcții ca și produsul

agroturistic, deoarece ambele au în comun aceleași obiective:
 - să întrunească anumie condiții (caracteristici) specifice, care îl
diferențiază de alte tipuri de turism (și, implicit, de alte tipuri de produse
turistice);
- să-l satisfacă pe consumatorul de agroturism, mulându-se pe
imaginarul agroturistic al acestuia.

Produsul agroturistic rezultă din îmbinarea de bunuri și servicii materiale și

servicii oferite de personalul agroturistic și din serviciile adiacente, care pun în valoare
elementele patrimoniului turistic și ale infrastructurii generale și agroturistice.

Asigurarea unui produs agroturistic de calitate și practicarea unui

agroturism de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului turistic prin
asamblarea:

- calității personalului din turism;

- factorilor naturali și antropici;
- infrastructurii generale în funcție de dezvoltarea economică a zonei;
- infrastructurii turistice (facilități de transport, cazare, alimentație publică
etc.).

Produsul agroturistic se poate alcătui pe baza informațiilor prealabile privind:

- clientela, segmentată în funcție de vîrstă, profesie, reședință, venituri,

obiceiuri, gusturi turistice;
- concurența , din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun
produsul în scopul diferențierii de oferta concurentă;
- resursele agroturistice existente în zonele de destinație: naturale, valori
culturale, infrastructură, agrement etc.

2.3.2. Componentele fundamentale ale produsului agroturistic

Componentele fundamentale ale unui produs agroturistic sunt:

- echipamentele complementare:
● ocazionale:
o festivaluri;
o spectacole;
 o târguri;
● permanente
o instalații de agrement;
o instalații recreative;
o instalații sportive;
● umane:
o educație estetică;
o ospitalitate;
- echipamentele de primire și restaurație (componenta primară a
produsului turistic):
● alimentație publică;
● cazare;
● receopție;
- elemente de atractivitate:
● climă;
● cultură;
● istorie;
● peisaj;
- infrastructură:
● căi de acces;
● mijoace de transport;
● servicii de transport;
● telecomunicații.

Pentru realizarea produsului agroturistic sunt necesare:

- comunicarea datelor, orelor și etapelor de parcurs privind derularea

programelor turistice;
- contractarea mijloacelor de transport;
- contractarea unui număr de locuri de cazare;
- servici complementare necesare în derularea consumului produselor
turistice;
- servicii de asistență corespunzătoare gradului de dependență a turiștilor
avuți în vedere.

Cerințele produsului turistic sunt:

- o gamă largă de servicii turistice;

- o imagine de marcă;
 - un raport optim calitate-preț;
- unicitate și originalitate pe piața turistică.

2.4. ROLUL AGROTURISMULUI ÎN RELANSAREA ECONOMICĂ A

SPAȚIULUI RURAL

În ansamblul economiei locale a turismului, turismul rural și agroturismul se

definesc drept forme de valorificare a spațiului rural prin:

- dezvoltarea locală durabilă și ca răspuns adecvat la nevoile de recreere

din societatea modernă, într-o nouă coeziune socială oraș-sat;
- exploatarea:
● imobilelor rurale;
● produselor agricole;
● resurselor naturale;
● valorilor și tradițiilor cultural-istorice;
- produsele de marcă (consacrate) ilustrative pentru identitatea
etnografică regională care să acopere nevoile consumatorilor în materie
de:
● activități recreative;
● alimentație;
● diverse servicii;
● divertisment;
● primire.

După unii cercetători români [68], efectele economico-sociale ale agroturismului

asupra spațiului rural sunt de două tipuri – directe și indirecte.

2.4.1. Efecte directe

Principalul efect direct al agroturismului asupra spațiului rural îl constituie

realizarea de venituri constante din prestarea de servicii turistice , ceea ce
presupune:

- accentul pe:
● ecologie;
● naturalețe;
 ● normalitate;
- crearea unei imagini favorabile a satului românesc și, implicit, a României,
în Europa și în lume;
- diversificarea:
● agrementului;
● atracțiior;
● divertismentului;
● serviciilor suplimentare;
- ofertarea de atracții esoterice;
- ofertarea de servicii de:
● balneologie;
● bioenergie;
● tratamente naturale;
- preocuparea pentru manageriat și profesionalism în prestarea serviciilor
turistice;
- promovarea activă a ofertei românești pe piața externă a turismului prin
intermediul:
● asociațiilor automobiliștilor europeni;
● ANTREC;
● birourilor de turism externe;
● centrelor și firmelor de rent a car europene;
● EUROGÎTES;
● altor organisme sau asociații;
- promovarea turismului de vânătoare și pescuit
- realizarea condițiilor pentru lansarea și dezvoltarea turismului de
congrese, festivaluri și reuniuni pe teme rurale, în mediul rural.

2.4.2. Efecte indirecte

Dezvoltarea turismului rural duce la dezvoltarea economică a regiunilor rurale

datorită efectului multiplicator al acestei activități.

Principalele efecte indirecte ale practicării turismului rural asuprea

spațiului rural sunt resimțite în următoarele domenii:

- agricultură;
- construcții;
- industriile prelucrătoare (inclusiv industria alimentară)
 - servicii;
- transporturi,

Domenii în care se înregistrează următoarele efecte pozitive:

- crearea de noi locuri de muncă în mod:

● direct, în sfera producerii și distribuției de servicii turistice;
● indirect, prin efectul multiplicator asupa ramurilor conexe (figura
2.2);
- fixarea tinerilor în vetrele satelor;
- motivarea populației feminine pentru a participa la activitățile turistice.

figura......

2.5. CEREREA ȘI OFERTA ÎN AGROTURISM

2.5.1. Cererea în agroturism

Lipsa unor îndregistrări statistice adecvate și faptul că, în general, fermierii care
comercializează până la 5 camere nu trebuie să obțină avizul autorităților fac dificilă
estimarea circulației turistice în mediul rural. Din păcate, din această cauză nu poate fi
cunoscută nici structura socio-profesională a turiștilor, care este studiată de asociațiile
profesionale și care redă, practic, piața turistică pentru ofertele turismului rural.

În unele țări cu un turism rural și agroturism bine dezvoltat, totuși, se pot estima
câteva date despre cererea turistică.

În Belgia, clientela „vacanțelor la țară” este formată din clasele mijlocie și

superioară, de toate categoriile de turiști, și de familii cu bugetele reduse și mulți copii,
din țară (60%), din Olanda (20%) și Danemarca (12%).

Danemarca are o clientelă formată din familii modeste cu venituri reduse.

În Franța, în anul 2009, turismul rural a înregistrat 28%din numărul de înnoptări

ale țării și 10% din volumul de afaceri. Francezii au reprezentat 89% din clientelă,
preferând extrasezonul și cazarea la rude, prieteni sau a doua reședință, în timp ce
străinii au sosit în iulia-septembrie și au locuit în hoteluri rurale și campinguri. Vacanța
la țară nu a fost o opțiune ideală pentru francezi (11,4% față de 40,7% pentru mare și
27,5% pentru munte). Totuși, o investigație a Federației Naționale a Oficiilor de Turism
și Sindicatelor de Inițiativă (FNOTSI) a relevat că, la orizontul anilor 2005-2009,
„vacanțele la țară” a întrunit 46% din sufragiile francezilor intervievați. Clientela
motivată de această formă de turism făcea parte din clasele sociale mijlocie și
superioară (cadre de conducere, profesori, liber rofesioniști) cu vârste cuprinse între 25-
45 ani și mai mult, acest tip de clientelă reprezentând, la unele firme, chiar o pondere
de 60-68%. Din străinătate au sosit britanici, germani, belgieni.

În Irlanda, sosesc turiști cu venituri superioare, liber-profesioniști, profesori,

jurnaliști de toate vârstele și din toate continentele (S.U.A., Canada, Australia, Noua
Zeelandă, Europa).

În Italia, cererea turistică este predominant locală (75%), dar și din alte țări
europene, și provine din familii cu venituri medii.

În Marea Britanie, clientela este locală (90%), cu venituri medii și vârste de 15-
30 ani.

În concluzie, putem spune că profilul socio-profesional al clientelei

principalelor țări europene ofertante pentru „vacanțe rurale” este diferit și
anume:

- clasa mijlocie – Danemarca, Italia;

- clasa superioara – Belgia, Franța, Irlanda, Spania;
- familiile cu copii – Belgia, Danemarca.

Exceptând Irlanda, unde se remarcă o participare a turiștilor din America și

Australia (probabil descendenții din emigrație care practică turismul genealogic),
clientela pentru turismul rural european este predominant internă și intra-regională.

2.5.2. Oferta în agroturism

Agroturismul este o modalitate de valorificare integrală a mediului rural cu

potențialul său agricol, cultural, turistic, uman și tehnico-economic.

Oferta agroturistică este:

- autentică;
- diferențiată;
- etnografică;
- multiplă în diversitatea sa spațială;
 - organizată și condusă de fermieri, de oamenii satului.

Autenticitate

ORGANIZATĂ ȘI
CONDUSĂ DE DIFERENȚIERE
FERMIERI
CARACTERISTICILE
OFERTE
AGROTURISTICE

DIVERSITATE SPAȚIALĂ ETNOGRAFIE

Fig 2.3. Caracteristicile ofertei agroturistice

Prin creativitatea și profesionalismul fermierului, oferta turistică se

personalizează, se diferențiază, devenind autentică și specifică (de exemplu, în cazul
gastronomiei, al tipului de gospodărie și de îndeletniciri agricole etc.), ca alternativă la
oferta turistică „standard”.

Oferta turistică din spațiul rural este diversă [20,21,22]:

- alimentație (gastronomie specifică zonei etno-folclorice);

- cazare în diverse tipuri de structuri de primire;
● cabane
● campinguri;
● hanuri;
● hoteluri rustice;
● moteluri rustice;
● pensiuni;
● pensiuni agroturistice;
● ferme familiale agricole sau animale;
- dotări pentru agrement:
● piste pentru cicloturism;
● terenuri de sport;
● labirinturi;
- poteci pentru plimbări și drumeție;
- produse agroalimentare naturale:
 ● ciuperci;
● fructe de pădure „culese cu mâna ta”;
● produse tradiționale de la fermă (lapte, brânză, ouă, cozonaci, pâini
de casă)
- programe și dotări culturale;

Pentru a se putea afirma ca prestatori de servicii turistice autentice și

profesionale, considerăm că fermierii trebuie să aibă în vedere calitatea care se
regăsește în:

- controlul operativ alcalității produselor turistice;

- crearea de produse turistice noi;
- garanția pentru consumatorii-turiști;
- imaginea de marcă a produselor și serviciilor turistice;
- organizarea, promovarea și distribuirea ofertei turistice;
- profesionalismul în prestarea serviciilor.

Clasificarea pensiunilor agroturistice din România pe margarete în funcție de

numărul de camere, sau stele, pe categorii de confort exprimă cu tărie acest deziderat.
Criteriile care stau la baza acestei clasificări calitative sunt legate de:

- dotarea bucătăriei;
- dotarea camerelor;
- dotarea cu instalații (apă, curent electric, încălzire);
- echiparea sanitară;
- gospodărie anexă;
- organizarea, suprafața și dotarea spațiilor;
- poziție;
- starea tehnică;
- telefonie;
- televizor;

Alături de aceste criterii obiective, care permit compararea ofertei și conferă

transparență clasificării calității acesteia, o importanță mare se acordă și cristeriilor
subiective legate de personalitatea gospodarului, care se manifestă prin:

- ambianța din unitatea de primire;

- atmosfera din unitatea de primire (primire cu pită și sare);
- facilitarea transferului de la autobuz sau gară cu căruța trasă de cai sau
sania;
 - modul de întâmpinare și primire a turistului;
- politețe.

Introducerea nivelurilor de calitate este benefică atât pentru gospodar, cât și

pentru turist. Prin categoria de calitate, oferta turistică este definită și devine
comparabilă la nivel național și internațional. Pe de altă parte, turistul este mai bine
informat, poate analiza ofertele li calitatea lor, personalitatea fermei familiale, tarifele
etc.

Calitatea pensiunii și oferta agroturistică pe care o comercializează aceasta sunt

trecute în cataloage sau pliante, iar grafic, se exprimă prin pictograme cu simboluri și
figuri instituționalizate la nivel european.

În țările europene cu tradiție în agroturism, oferta turistică din spațiu rural

cunoaște o mare diversitate, mai ales în ceea ce privește oferta de cazare:

- în Belgia, există:
● ferme ecvestre;
● ferme-han;
● popasuri rurale;
- în Franța , există mai multe produse turistice originale reprezentate de:
● camping în ferma de primire;
● ferma de sejur;
● ferma de tip han;
● ferma ecvestră;
● popasuri (fr. gîtes);
● sate de vacanță familiale rurale;
- în Germania , oferta turistică este, de asemenea, variată, fiind întâlnite
produse originale ca:
● „Camping”, locuri de campare în gospodăria țărănească și în
spațiul rural, în general;
● „Echitație”, care oferă:
o asistență profesionistă;
o cai dresați;
o cazare optimă;
o echitație și lecții de călărie;
● „Hotel rural, pensiune rurală”, care oferă servicii de tip hotelier în
unități cu caracter familial (mici);
● „Satul de vacanță” pentru familiști;
 ● „Turism rural”, care reunește ofertele din mediul rural, fără legătură
cu gospodăria țărănească:
o locuințe de vacanță, case particulare;
o sejururi în case de vacanță;
o vacanța în gospodării care și-au pierdut funcția de bază;
● „Vacanță în gospodăria țărănească”, care reflectă trăsăturile
caracteristice gospodăriei țărănești, cu:
o activități agricole;
o animale de tracțiune;
o animale mici;
o atmosfera tipică gospodăriei țărănești;
o contact personal cu gazda;
o păsări;
o produse proprii;
o specialități regionale;
● „Vacanță pentru copii”;
- în Marea Britanie:
● camere de oaspeți;
● campinguri;
● ferme.

Oferta turistică din spațiul rural românesc este destul de diversificată,

satisfăcând un registru larg de motivații precum: odihnă și recreere, cunoaștere,
cultură, religie etc. Într-un decor natural pitoresc și nepoluat și un ambient arhitectural
și spiritual specific principalelor zone etnofolclorice.

Pentru agroturism oferta turistică este alcătuită din pensiuni turistice rurale și
ferme agroturistice, produse turistice care se individualizează după categoria de
confort, mediul natural, construit și spiritual, gastronomia locală, etc. fermierul sau
prestatorul de servicii turistice din spațiul rural, prin trăsăturile psiho-sociale, cultură și
educație, profesionalism și responsabilitate, calitățile gastronomice și produsele
agroalimentare (specifice condițiilor pedoclimatice) etc., personalizează produsul
turistic creat pentru comercializare în aceeași localitate/zonă. De aici și divertistatea,
autenticitatea și specificitatea produselor agroturistice din spațiul rural (localitate, zonă).

Turismul rural dispune de o ofertă de cazare diversă, utilizând și structurile de

primire din mediul rural: hotel, han, motel, cabană, sat de vacanță, etc. , celelalte
componente ale produsului turistic (gastronomie, artizanat, mediul natural, cultural și
arhitectural) fiind comune agroturismului din zona respectivă.

Viviane Hamon [37] face distrincția între trei tipuri de autenticitate:

- autenticitatea percepută de turiști;

- autenticitatea pusă în scenă de către fermieri;
- autenticitatea reală a populațiilor rurale primitoare.

Pentru a ilustra aceste tipuri de autenticitate, vom lua cazul portului popular în
județul Timiș:

- un țăran îmbrăcat în port popular doar ca să-și vândă mai bine produsele
pe marginea drumului (o formă frecventă de agroturism) îi poate părea
autentic turistului care oprește mașina pentru a cumpăra ceva de pe
taraba lui;
- un țăran îmbrăcat în port popular doar pentru că așa i-a sugerat un agent
turistic care îl ajută să practice agroturismul este un caz de autenticitate
pusă în scenă;
- un țăran îmbrăcat în port popular pentru că așa face de când se știe este
un caz de autenticitate reală.

Această varietate de autenticități ne determină să considerăm că

„autenticitatea trebuie să fie o punte între cerere și ofertă” adică o zonă în care
se poate „negocia” gradul de autenticitate în sensul punerii în scenă a
autenticității ori de câte ori acest lucru este posibil pentru a veni în întâmpinarea
cererii turiștilor.

Credem că și cererea și oferta de produse și servicii agroturistice poate fi

negociată în mod similar în sensul că, acolo unde se poate, fermele agricole, pot
fi transformate în ferme agroturistice dacă există cerere din partea turiștilor și dacă
există potențialul necesar pacticării turismului autentic.

2.6. IMPLICAȚIILE DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI ASUPRA

DEZVOLTĂRII RURALE

Agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă în teritoriu (local, regional,

național) prin [66,96]:
 - consultarea specialiștilor, a autorității membrilor comunității locale
în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale pentru:
● a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală și
cea locală;
● a se stabili o compatibilitate între turism și celelalte domenii socio-
economice din localitate
- dezvoltarea ofertei turistice, organizarea și promovarea acesteia,
precum și realizarea infrastructurii generale și tehnico-edilitare etc.;
- implicarea comunităților și autorităților locale în sectorul turistic prin
sprijinirea grupurilor de inițiativă pentru:
● dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale;
● protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale;
- integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare
națională, regională (județeană) și, mail ales, locală;
- menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural;
- sprijinirea economiilor locale în:
● dezvoltarea social-economică a comunității;
● protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al
agroturismului);
- utilizarea durabilă a resurselor turistice:
● conservare;
● exploatare optimă;
● protejare.

Agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicații în

[2,16,95]:

- dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității, în general;

- protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei
activități economice pe principii ecologice;
- ridicarea nivelului de viață al locuitorilor;
- valorificarea resturselor turistice locale.

De aceea, interesul comunității și autorității locale este de a elabora o strategie

de organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural, în general, și a agroturismului,
în special, la nivel local, cu concurența tuturor agenților economici implicați în
desfășurarea acestei activități.

În afară de efectele economice semnalate mai sus, practicarea turismului rural -

și, implicit, a agroturismului – mai are și alte efecte de natură mai degrabă socio-
culturală [15, 68]:

- apariția unor relații între prestator (gazdă) și beneficiar (oaspete) în care

motivația joacă un rol definitoriu, deoarece:
● contribuie la creșterea performanței prin potențarea manifestărilor
de conduită, prin contribuția suplimentară a unor factori externi și
interni;
● direcționează acțiunile și manifestările de conduită ale
prestatorului, determinându-l să aibă relații preferențiale pentru
anumiți stimuli exteriori și de respingere a altora;
● îl stimulează pe prestator (mai exact, comportamentul acestuia) să
realizeze activități economice, influențându-i reacțiile și
manifestările de conduită;
- comunicarea și schimburile de idei se bazează pe comunicarea verbală și
comunicarea non-verbală de care depind următoarele:
● circulația imaginilor (marcă, ospitalitate, peisaj, produs, țară etc.);
● mondializarea gusturilor;
● recunoașterea mărcilor și a produselor la nivel internațional;
● segmentarea clientelei transnaționale (adolescenți, oameni de
afaceri, tineri etc.);
● transmiterea de mesaje universale;
● transmiterea rapidă a modei sub influența „snob-efect”-ului

Toate acestea sunt posibile numnai dacă se asigură condițiile tehnice necesare
inclusiv în mediul rural și în ferma familială vegetală sau animală în special:

● echipamente de telecomunicație;
● o rețea de transmitere de date;
● servicii internaționalizate;
● standarde mondiale de calitate;
● transporturi internaționale rapide și, implicit, infrastructura
necesară acestora.
● găsirea unor modalități noi de rezolvare a situațiilor inedite;
● schimbarea raporturilor privind modul de apreciere a valorii și
nivelului de trai dintre cei doi participanți la actul turistic, etc;

Au o natură pur culturală următoarele două efecte – efectele meritorii și

desincronizările:
- efectele meritorii sunt efecte pozitive care constau în următoarele:
● readucerea la lumină a meșteșugurilor satului prin:
o includerea atelierelor în ghiduri turistice, hărți, pliante,
programe turistice;
o inițierea în tainele meșteșugurilor (olărit, pictat pe sticlă);
o organizarea de expoziții cu vânzare;
o organizarea de expoziții;
● realizarea de materiale de propagandă turistică:
o ghiduri;
o hărți;
o pliante;
o suveniruri;
● realizarea de schimburi culturale între diferitele zone folclorice
din țară și străinătate;
● realizarea de șezători și spectacole în cadrul căminelor
culturale sau al unităților de alimentație publică;
● realizarea unor monografii ale satelor turistice;
● reluarea concursurilor și festivalurilor de artă popularp (lada
de zestre – jud. Timiș);
● revigorarea a tot ceea ce perpetuează cântecul și dansul
popular românesc:
o ansambluri (dansuri tradiționale – Buteni, județul Arad);
o fanfare (Lăpușnicul Mare, județul Caraș-Severin);
o formații țărănești (Călușarii, Corul de la Chizătău, Județul
Timiș);
o tarafuri țărănești (Nana Florea-Armeniș, Motoaia Craiu
Bocșa județul Caraș-Severin, Fărsangul cuptoare Caraș-
Severin);
● revitalizarea calendarelor manifestărilor culturale laice și bisericești.
- desincronizările sunt efecte negative care vizează manifestările de tip
kitsch care nu au nimic în comun cu autenticul, promovând non-
valoarea:
● bibelouri nereprezentative;
● bucățele de oglindă prezente în decorația exterioară a caselor
țărănești (Glimboca, jud. Caraș-Severin);
● carpete pictate sau țesute cu teme clasice arăbești sau turcești;
● culorile violente de pe pereții exteriori ai caselor;
 ● elemente decorative antropomorfe rezervate, în România, numai
anumitor zone etnografice;
● expresiile argotice sau vulgare din textele cântecelor populare;
● flori artificiale (puse în ferestrele caselor sau camerele din fermele
agroturistice pe perioada verii când există destule flori de câmp).

CAPITOLUL 3
.

POSIBILITĂȚILE DE DEZVOLTARE A SPAȚIULUI RURAL ROMÂNESC

ȘI TIMIȘEA PRIN PROMOVAREA UNOR ACTIVITĂȚI AUTENTICE

3.1. SPAȚIUL RURAL AUTENTIC

3.1.1. Structura spațiului rural

Spațiul rural este un concept dintre cele mai complexe, conform opiniilor
cercetătorilor dinn domeniu și diversității mari de definire a acestei noțiuni.

Pentru o întelegere cât mai adecvată a complexității spațiului rural este

necesară definirea principalelor noțiuni specifice și a componentelor sale [12,45,62,71]:

- Spațiul rural:
- toate activitățile care de desfășoară în afara spațiului urban,
- trei componente esențiale:
● comunități administrative constituite din membrii relativ puțin
numeroți;
● rol economic deosebit al agriculturii și silviculturii.

Termenul„rural” este mai cuprinzator decât termeni ca „agricol” saul „silvic”,

deoarece cuprinde și alte activități ca: artizanatul; industria specifică rurală; serviciile
productive care privesc producția agricolă;

- Spațiul rural este o noțiune care, prin complexitatea sa, a generat numeroase
păreri care diferă de la autor la altul [12,62,70]; astfel:
- spatiul rural poate fi definit ca:
● spațiu eterogen din punctul de vedere la terenului (microclimat,
sol, subsol, topografie) și al demografiei (densitate, numărul de
case care compun localitățile);
● tot ceea ce nu este urban, definiție care creeează, adesea, conzufii
între noțiunile „rural” și „agricol”;
- spațiu cu o anumită morfologie (densitate, numară de locuitori, tip de
mediu), structură ți funcționalitate (tip de activități și de relații), ceea ce
permite evidențierea următoarelor elemente:
● activitatea productivă este predominant agricolă și silvică, dar nu
omit5e nici mivile întreprinderi de procesare și serviciile rurale;
● cuprinde satele și comunele în funcție de densitate și activitate;
● resursele naturale (pământul);
 ● număr redus al locuitorilor;
● cunoașterea indivizilor din comunitate bazată pe relații de respect
și prietenie;
- Sistematizarea (amenajarea) rurală reprezintă o componentă importantă a
ansamblului acțiunilor de organizare complexă a teritoriului și czare are ca
obiectiv principal corelarea următoarelor funcțiuni vizând dezvoltarea echilibrată
ateritoriului și așezărilor [63]:
- de comunicații;
- de locuire;
- de producție;
- economice;
- hidroameliorative
- sociale;

Prin componentele sale, spațiul rural se deosebește de toate celelalte spații

existente pe un anumit teritoriu. Spațiul rural se deosebește de cellelalte spații prin
următoarele caracteristi:

- obiceiuri și tradiții autentice;

- numărul redus al populației;
- dominața ocupației în agricultură;
- respectul și atașsamentul fața de semeni în orice condiții;
- relațiile interumane;
- structura economică;
- viața spirituală;
 Cultura și
edificiile
culturale Cutumele
Viața spirituală

DEOSEBIRI ÎNTRE
SPAȚIUL RURAL ȘI Densitatea
Structura populației
economică CELELALTE SPAȚII

Relațiile Profesiile de
interumane bază dominante

Fig. 3.1 Deosebirile între spațiul rural și celelalte spații

3.1.2. Caracteristicile spațiului rural

Spațiul rural se deosebește de celelate spații prin caracteristicile sale specifice

[12,45,63,71]

- din punct de vedere demografic, populația și așezămintele bine aerisite și

umane au o densitate redusă, iar comunitățile umane din spațiul rural au
unele caracteristici specifice:
- populația se respectă datorită gradului de rudenie sau cunoașteree
datorită gradului redus de locuitori și datorită dăinuirii pe acelemeleaguri.
Ierarhizarea lor se face ținând cont de comportamentul în familie și
societate;
- raporturile interumane sunt mai bune și întreajutorarea este mai frecventă.
- din punct de vedere ecomonic, agricultura are cea mai ridicată pondere în
teritoriu, ceea ce nu exclude existența altor activități ca:
- agroturismul de agrement;
- industria de procesare a produselor agricole;
- industria forestieră;
 - serviciile pentru populație;
- silvicultura;
- turismul rural;

Tendințele de scădere aponderii activităților agricole în ecomonia spațiului rural

este accentuată de diminuare a suprafețelor cultivate și creștere a intravilanului sau a
parcurilor industriale terenuri pentru:

● construcții cu scopuri turistice și de agrement;

● drumuri;
● plantații forestiere;
● șosele.
- sub aspect vocațional, spațiul rural este un spațiu de producție agricolă
unde serviciile rurale se desfășoară alături de agricultură:
- industria casnică;
- industria lemnului;
- procesarea produselor;
- producția artizanală;
- silvicultura cu exploatarea pădurilor;

Ar mai trebui menționate următoarele caracteristici ocupaționale specifice

spațiului rural:

● bună parte din populația care lucrează în activității neagricole cu contract

de muncă nelimitat desfășoară activități agricole ajutându-și membrii
familiei sau obținând veniruei suplimentare prin munca prestată la terți;
● pluriactivitatea (faptul că o persoană prestează atât munci neagricole cât
și munci agricole) – caracteristică a spațiului rural – are efecte asupra
ruralului din punct de vedere al auroconsumului alimentar;
● populația ocupată în servicii neproductive, activități social-culturale deține
o ponderă redusă în numărul locuitorilor din comunitățile rurale;
● profesiunile rurale sunt multiple datorită faptului că populația rurală este
instruită sp efectueze mai multe munci agricole și nu numai.

Activitățile neagricole,în special cele industriale și de servicii, se bazează pe

complementaritate față de agricultură, dar aceasta nu exclude posibilitatea de înființare
de întreprinderi mici și mijlocii din alte domenii.

- din punct de vedere peisagistic, spațiul rural este mult mai variat și implicit
apreciat de populația locală și vizitatori datorită următorilor factori:
 - aerul curat;
- fauna;
- flora;
- liniștea;
- structura naturală:
- din punct de vedere social, comunitatea rurală se conduce după curume
bine stabilite care contribuie la păstrarea unui mediu sănătos și de
comuniune.

Adevărat dimensiune a spațiului rural este dată de următorii factori:

- ecologie;
- ecomonie;
- viațan socială și culturală
- din punctul de vedere al formei de propietate, predomină forma de
propietate privată – în propietatea statului pot intra:
- izlazuri;
- parcuri și terenuri cu destinații speciale (parcuri naționale, rezervații etc.);
- pășuni.

3.1.3. Funcțiile spațiului rural

Spațiul rural este mediul natural în care se instalează activitățile umane

(bineînșeles, este de dorit ca acestea să nu fie agresive și să nu promoveze degradarea
lui). Revenirea populației spre activități agricole și neagricole în spațiul rural poate fi
considerată ca zonă în care se păstrează biodiversitatea, deoarece nu se întâlnesc
unități care să polueze prin noxe aerul, solul și apă.

Multiplele activități economice, sociale, culturale care se defășoară în spațiul rural pot fi
sintetizate în trei funcții principale – ecomonică, ecologică și socio-culturală [12].

- Funcția ecomonică a spațiului rural reprezintă pricipala funcție acestui areal și

se referă la identificarea și monitorizarea modalităților de cultivare a terenurilor și
obținerea de produse agricole prin atragerea resurselor din emonte și aval, ca:
- artizanalul;
- industria forestieră;
- silvicultura;

Țările semnatare ale Cartei europene a spațiuluio rural se angajează să

garanteze un sistem de producție menit să asigure:
 - conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii și biotehnologiei;
- garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori și familiilor lor
apropiate și comparabile cu ale celorlalte profesii, asigurând o sursă de
venit (profit) pentru populația rurală;
- necesarul de alimente al populației;
- o bază pentru recreere și turism;
- producerea de materii prime reciclabile destinate industriei și producției de
energie;
- protejarea mediului înconjurător și asigurarea regenerării mijloacelor de
producție (cum ar fi solul și apa freatică) pentru generațiile viitoare în
spiritul unei dezvoltări durabile;
- toate nevoile întreprinderilor mici și mijlocii agricole, artizanale saui
comerciale și de prestări de servicii.

Din această perspectică, spațiul rural nu mai este conceput ca o zonă

eminemente agricolă, ci ca o structură economică diversificată cu implicașii sociale
complexe care se referă, în principal, la următoarele aspecte:

- folosirea mai complexă a timpului de muncă:

- menținerea tineretului în spațiul rural prin ofeta de activități neagricole dar
conexe acesteia, garantând, în acest mod, surse de venituri suplimentare
pentru populația rurală;
- plasarea forșei de muncă în acticități agricole;
- stabilizarea populației.
- Funcția ecologică a spațiului rural este cu atât mai importantă cu cât se
înregistrează din ce în ce mai acut așa-numita poluare a spațiului rural (aer,
apă, sol):
- comasarea fermelor zootehnice caracterizate prin efective mari de
animale pe suprafețe mici;
- exploatarea rapace a unor terenuri minere;
- industrializarea generală, excesivă în unele zone rurale;
- intensificarea și industrializarea zootehniei;

Carta europeană, susținută de legislație adaptată la condițiile concrete ale

fiecărei țări, are următoarele precederi referitoare la protejarea mediului rural:

- exploatarea rațională și durabilă a resurselor naturale și convervarea

spațiilor de viața și a biodiversității;
- înregistrarea locurilor unde există:
 ● peisaje rurale traduționale;
● specii vechi sau rase de animale de crescătorie;
● tehnici tradiționale în agricultură;
- protejarea frumuseții și a particularităților spațiului rural, renovând
satele și construcțiile, remediind pe cât posibil degradările naturii și ale
peisajului;
- protejarea peisajului, deoarece acesta constă în menținerea florei și faunei
specifice;
- respectarea cu strctețe a dispozițiilor juridice naționale și internaționale
asupra protecție mediului;

Aceste preziceri impun o anumită politică de protecșie a mediului natural care să

cuprindă:

- măsuri politice cu rpivire la delimitarea zonelor în care:

● construcțiile, echipamentele, circulația sau alte activități cu
agresivitate puternică asupra mediului să fi interzise;
● construcțiile, echipamentele, circulașia sau alte activități
dăunătoare mediului să fie limitate la strictul necesar;
- proiecte de amenajare a spațiului rural menit să asigure:
● conservarea florei, faunei și a habitatului;
● protecția și gestionarea solului, aerului.
- Funcția social-culturală a spațiului rural este dată de cele două mari dimensiun
ale acestuia – socială și culturală:
- dimensiunea socială este dată de :
● natura activităților umane;
● natura relațiilor intr- și inter-comunitare.
- dimensiunea culturală este dată de obiceiurile care constituie un
patrimoniu inconfundabil al fiecărei localități, zone sau regiuni
rurale: chiar dacă unele tradiții au dispărut ca efect al modernizării,
al producției de seria mare. În spațiul rural se mentin, încă, tezaure
de etnografie și folclor și meșteșuguri care constituie o mare
bogăție. Carta europeană are în vedere dezvoltarea și protejarea culturii
în spațiul rural prin menținerea și zonele rurale și prin promovarea unei
culturi dinamice, prin:
● inventarierea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului
istoric și cultural, inclusiv a abilităților vietii rurale;
● întărirea identității culturale regionale a populațiilor rurale și
promovarea vieții asiciative;
 ● proiectarea și dezvoltarea tradițiilor și a formelor de expresie
culturală (de exeplu, dialectele locale);
● promovarea patrimoniului gastronomic rural și local;
● reinventarea unor trasee comerciale cunoascute din timpuri
imemoriale „drumul boilor”.

3.2. SPAȚIUL RURAL ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ

Agroturismul ca activitate economico-socială trebuie să devină o componentă

a ecoturismului și ca atare, cele zece principii ale dezvoltării durabile se aplică și în
acest caz. Iată care sunt aceste principii:

- cercetarea și monitorizarea:
- acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător;
- activității de turism;
- resulselor turistice;
- consultarea specialiștilor și a publicului în dezvoltarea agroturismului și a
economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica
guvernamentală și cea locală;
- folosirea durabilă a resurselor turistice, care presupune:
- conservare;
- exploatarea optimă;
- protejare;
- implicarea comunităților locale în sectorul agroturistic prin sprijinirea
grupurilor de inițiativă (Asociația Sătească de Tursim Rural) pentru:
- dezvoltarea și sprijinirea ofertei turistice locale;
- protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale;
- integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare
națională, regională și mai ales locală prin:
- dezvoltarea infrastructurii generale și tehnico-edilitare;
- dezvoltarea ofertei;
- organizare;
- promovare;
- menșinerea diversității:
- culturale;
 - naturale;
- sociale;
- reducerea supraconsumului și a risipei de resurse turstice;
- promovarea marketingului;
- sprijinirea economiilor locale în:
- dezvolarea socio-economică a comunității;
- protejarea naturii și a valorilor culturale;
- susținerea dezvoltării durabile a agroturismului de fermă prin:
- clasificare;
- formarea formatorilor din rândul localnicilor;
- perfecționare;
- pregătire civică;
- pregătire profesională;
- pregătire sociologică adecvată.

În Uninea Europeană, se consideră că succesul activității de agroturism are

în vedere o singură strategie – caliatea serviciilor. Această strategie se aplică în
toate componentele activității de turism și permite completarea lacunelor existente în :

- controlul operativ pentru protecția consumatorilor de turism;

- definirea produselor agroturistice;
- organizarea și distribuția ofertei diferențiate și multiple în conținut și formă,
personalizată și dispersată în teritoriu.

De aceea, considerăm că în turimul rural și, cu precădere, în agroturismul

de fermă, trei componente sunt esențiale:

- oamneii;
- produsele turistice;
- arealul de desfășurare a activității agroturistice.

În acest context, concluzionăm că axele xare conduc agroturismul spre un

veritabil factor de dezvoltare rurală, sursă de utilizare a forței de muncă, directă
și indirectă, într-un mediu rural în plină transformare sunt urmatoarele;

- creativitate (deci personalizarea);

- parteneriatul (deci asocierea);
- profesionalismul.
 AXELE CARE CONDUC AGROTURISMUL
SPRE DEZVOLTARE RURALĂ

PERSONALIZAREA ASOCIEREA PROFESIONALISMUL

Figura 3.2. Axele care conduc agroturismul de fermă spre un veritabil factor de
dezvoltare rurală

3.2.1. Dimensiunea spațiului rural autentic

Spațiul rural, neafectat de industrializare și urbanizare, prezintă unele

caracteristici specifice și autentice comparativ cu alte zone sau cu alte spații.

Spațiul rural autentic se distinge, din toate punctele de vedere, de spațiile

urbane, industriale, miniere, portuare etc.

Spațiul rural autentic are următoarele dimensiuni [111]:

- vocațional, spațiul rural este locul unde activitatea de bază este agricultura și
serviciile rurale;
- biodiversitatea, spațiului rural se remarcă prin compoziții floristice și faunistice
deosebite;
- densitatea populației și mărimea așezărilor umane, spațiul rural este mult mai
aerisit, mai umanizat, iar comunitățile rurale au unele caracteristici specifice,
relațiile de prietenie sunt remarcabile iar localnicii se implică în evenimentele din
localitate;
- structura economică, activitatea agricolă ocupă, în spațiul rural, de regulă, cele
mai întinse zone,. agricultura reprezentând activitatea de bază a ruralului;
- tipul de proprietate, în spațiul rural este predominant privat familial, statul
deținând suprafețe reduse;
- traiul, viața în spațiul rural este, marcată de tradiții, obiceiuri, îndeleptniciri care
pot fi utilizate ca produse turistice brand.

3.2.2. Infrastructura spațiului rural autentic

 Infrastructura Județului Timiș [138] este reprezentată de:

Rețeaua de căi rutiere este bine dezvoltată, având o lungime de 2858 de km,
ceea ce situează județul pe locul I în țară în ierarhia lungimii drumurilor publice. Județul
Timiș este traversat de două importante șosele internaționale prin care se face legătura
cu capitala și cu țările vecine prin punctul de trecere a frontierei Stamora Moravița și cu
sudul țării și cu capitala, București, și E 671, care traversează județul de la nord la sud,
asigurând o bună legătură cu Ungaria, respectiv Europa Centrală.

Acțiuni ample de îmbunătățire a calității infrastructurii de circulație, precum și de

dezvoltare a rețelei existente au fost derulate în ultima perioadă de timp de către
autoritățile administrației publice. Astfel, este finalizată autostrada Arad-Timișoara care
va conecta partea de vest a țării la culoarul de circulație rutieră 4 pan-european
(Nădlac-Arad-Timișoara-București).

Transportul aerian este asigurat de Aeroportul Internațional Timișoara care

deservește toată regiunea Vest. Acesta este considerat aeroport de rezervă pentru
Aeroportul Internațional Otopeni (București), dar și aeroporturile internaționale din
Ungaria și din Serbia. De pe aeroport decolează avioane proprietate a diferitelor
companii aeriene naționale și internaționale facilitând legături rapide, pentru pasageri și
transport marfă, cu diverse orașe din țară și din întreaga lume. Datorită dotări tehnice
corespunzătoare, aeroportul poate deservi accesul celor mai moderne avioane.

Rețeaua feroviară a județului Timiș care se întinde se bucură astăzi de cea mai
densă rețea de cale ferată din țară. Teritoriul județului este traversat de două trasee de
cale ferată internațională, magistrala de sud, cu ruta București-Craiova-Timișoara-
Jimbolia și legături spre Belgrad și Kikinda (Serbia) și magistrala de vest, care pleacă
din Timișoara spre Baia-Mare, traversează Câmpia Tisei și face, în localitatea Ilia,
joncțiunea cu magistrala București-Brașov-Arad.

Rețeaua de telecomunicații asigură accesul în zonă a marilor firme de profil.

Județul Timiș se situează printre primele județe din țară în privința posturilor telefonice
publice și a ponderii abonaților conectați în centrale digitale. Telefonia mobilă are o
mare amploare în ultima perioadă de timp, toți operatorii de telefonie mobilă din țară
fiind prezenți și în județul Timiș.

Așa cum rezultă din prezentarea de mai sus, Județul Timiș dispune de întreaga
infrastructură necesară organizării a aproape oricărui timp de activitate turistică rurală
sau agroturistică autentică:
 - transportul aerian, asigurat de Aeroportul Internațional Timișoara al doilea
din țară;
- transportul rutier, cu o rețea de drumuri (este drept, nu întotdeauna în cea
mai bună stare) de 2858 de km, prima din țară ca lungime;
- transportul feroviar, cu o rețea de căi ferate cu cea mai mare densitate din
România.

Din păcate, transportul fluvial, practicat pentru croazierele de plăcere pe toată

lungimea orașului și pentru transportul de mărfuri în oraș și în afara lui până în urmă cu
30 de ani, pe canalul Bega, se pare că va fi reluat după refacerea lucrărilor de drenare
și refacere a taluzurilor canalului, începute în anul 2008 și automatizarea ecluzelor de la
Sânmihaiul Român.

3.2.3. Aspectele demografice privind spațiul rural autentic

Organizația Mondială a Turismului a organizat câteva studii de prognoză care

au identificat o serie de factori determinanți – demografici economici, politici și
tehnologici - de care trebuie să se țină cont, în perioada 2001-2020 oriunde se dorește
dezvoltarea industriei turistice sau câștigarea de noi nișe de piață printre care și
agroturismul și turismul rural.

Factorii demografici avuți în vedere în acest caz sunt:

- contractarea și orientarea forței de muncă în spre țările industrializate ca

urmare a migrației est-vest și sud-nord;
- diminuarea accelerată a numărului de gospodării cu viață și ocupații
tradiționale în țările dezvoltate economic;
- reducerea ritmului de creștere a populației și accentuarea fenomenului de
îmbătrânire demografică în țările dezvoltate.

Unii cercetători [27] analizează influența dezvoltării turismului asupra mediului

natural de coastă din Faliraki (Insula Rodos) și arată că, în perioada 1970-2007, aceasta
a avut următoarele efecte sociale:

- apariția fenomenelor anti-sociale ca urmare a imitării stilului de viață al

tinerilor britanici (consumul de băuturi alcoolice, bătăi, furturi, daune materiale
aduse atât spațiilor de cazare cât și localurilor de noapte, etc);
 - apariția ocupațiilor multiple (locuitorii sunt agricultori, constructori, lucrători în
turism);
- concentrarea populației din zonele învecinate în zona Faliraki;
- creșterea nivelului demografic datorată creșterii numărului de locuri de
muncă din turism;
- schimbarea în stratificarea socială: au apărut noi grupuri sociale (proprietari
de hoteluri, întreprinzători în turism) care domină regiunea;
- tendința de schimbare a tipului de profesie cu una turistică, în dauna
sectoarelor primare și terțiare.

3.2.4. Aspecte privind restructurarea agriculturii

Într-o perioadă extrem de scurtă de la schimbările survenite în decembrie 1989,

au avut loc modificări de esență în structura proprietății funciare, au dispărut unitățile
agricole mari, fiind înlocuite de noile tipuri de exploatații (gospodării individuale,
asociații de familie, societății agricole, societăți comerciale, regii autonome),
schimbându-se radical organizarea economico socială a agriculturii în vederea așezării
ei pe sistemul economiei de piață.

Debutul acestor schimbări, prefigurate încă din Declarația din 22 decembrie

1989, îl constituie Decretul-lege 42/1990. Potrivit acestui decret, se acordau, în
folosință, 0,5 ha fiecărui fost membru cooperator și se desființau cooperativele agricole
de producție din zonele agricole nefavorabile.

În primăvara anului 1991, este aprobată Legea 18/1991 referitoare la Fondul

Funciar ale cărei funcții au fost: una de restituire a proprietății funciare, una de
constituire a proprietății și una de dizolvare a cooperativelor agricole de producție.
Această lege a adus schimbări de esență în regimul funciar, astfel că s-a renunțat la
proprietatea socialistă în favoarea proprietății private.

Cea mai importantă funcție a acestei legi a constituit-o reforma agrară, în sensul
că s-a constituit dreptul de proprietate și pentru persoanele care au lucrat în unitățile
socialiste cel puțin trei ani ți care nu au adus pământ la înființarea cooperativei. Pentru
cei care au lucrat în cooperativă și nu au avut pământ s-a oferit 0,5 hectare teren
agricol.

O alta prevedere importantă a legii a fost aceea că terenurile proprietate de stat

care aparțin domeniului public rămân în administrarea acestuia. Unele persoane deși
au avut pământ acesta a rămas la unitățile tip Întreprinderi Agricole de Stat la care ei au
devenit acționari pe baza Legii nr. 15/1991. Bineînțeles, de aceste terenuri beneficiază
și moștenitorii lor. Aceste categorii de persoane, ca urmare a apariției Legii nr. 16/1994
cu privire la arendare, pot lua în locațiune suprafețe de teren deținute în cadrul acestor
societăți comerciale și, după expirarea perioadei minime de arendare, își pot lucra
parcelele primite cu utilajele din dotare în calitate de stăpâni ai terenurilor. În acest fel, a
luat naștere, în agricultură, un puternic sector privat.

Legea fondului funciar a dus la: fărâmișarea proprietății și parcelarea excesivă a

terenului.

În perioada postdecembristă, au avut loc mutații spectaculoase în ceea ce

privește exploatațiile din agricultură. Au dispărut cu desăvârșire utilitățile agricole
socialiste fiind înlocuite cu ferme private care fie își lucrează propriul teren fie
exploatează suprafețele luate în arendă pe care platesc dividende proprietarilor de
pământ care nu îl pot exploata. În domeniul organizării noilor tipuri de exploatații au
fost adoptate o serie de acte legislative care reglementează noile orientări:

- Legea 15/1990 , Legea privind reorganizarea unităților economice de stat;

- Legea 31/1990, Legea societăților comerciale ca regii autonome și
societăți ecomericale;
- Legea 36/1991, Legea societășilor agricole și a altor forme de asociere în
agricultură;
- Legea 1/2000, Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Pe baza acestor legi, mediul rural au apărut diferite forme de organizare

economico-socială.

Noul proprietar de teren este, de regulă, în vârstă, lipsit de mijloacele financiare

și materiale necesare procesului de producție și pauperizat după lunga perioadă
comunistă. Prin apariția Legii 16/1994, se oferă posibilitatea ca proprietarul funciar să
beneficieze de o rentă echivalentă cu șase sute kilograme de grâu la prețul pieței și
apare premisa pentru creșterea producției anuale (arendașul de regulă, este o persoană
activă, întreprinzătoare, are posibilități financiare și materiale fiind direct interesat în
creșterea producției agricole).

Modificările intervenite prin Legea Fondului Funciar atât din punct de vedere
cantitativ cât și calitativ nu au dus, cum ar fi fost firesc, la obținerea unor rezultate în
activitatea de producție pe măsura acestor schimbări. Din acest punct de vedere,
agricultura se află, încă, în criză, nereușind să asigure în totalitate, cantitățile de
produse agricole pentru consumul populației. Aceasta a făcut necesară recurderea la
cea mai simplă metodă – importul – dar extrem de costisitoare.

Aprecierea situației actuale a agriculturii permite luarea unor decizii reale, tactice
și strategice care să asigure posibilitatea ca agricultura să-și îndeplinească funcțiile de
bază, orientând dezvoltarea agriculturii românești în așa fel încăt să corespundă și
cerințelor populației.

În urma transformărilor survenite în agriculutra țării noastre, aceasta a suferiti

impactul unor transformări atât din punctul de vedere cantitativ cât și mai ales calitativ
cu impact negativ asupra acestei ramuri pe o perioadă scurtă de timp.

În acest sens, în procesul de restructurare a agriculturii, de trecere a acestei

ramuri la economia de piață, s-au manifesta o serie de deficiențe:

- apariția unor exploatații instabile sub aspect economico-organizator;

- distrugerea aproape în totalitate a afermelor de creștere și exploatare a
animalelor din fostele CAP-uri, paralel cu reducerea substranțială a
efectivelor de animale șii în special, a taurinelor, și nefolosirea unor
construcții zootehnice, toal sau parțial;
- fărâmițarea excesivă a proprietății funciare și parcelarea ei excesivă;
- menținerea separării proprietății asupra pământului, și aproape totală a
uneltelor de muncă, a animaleor de tracțiune, a mijloacelor financiare, mai
ales în exploatațiile agricole cu caracter familial;
- menținerea imposibilității noilor proprietari de a-și procura semințele
necesare din categoriile biologice superioara, îngrășăminte chimice,
pesticide ca urmare decapitalizării exploatațiilor agricole, a liberalizării, și
creșterii substanțiale a prețurilor din amonte de agricultură.
- menținerea statutului eterogen al noilor proprietăți foarte multi având
statutul de orășeni sau persoane din mediu rural trecute de prima tinerețe.

Dar efectul resimțit de întreaga populație a fost obținerea pe producții reduse la

hectar, respectiv pe animal, și în final, scăderea, pe ansamblu, a capacității de
producție a agriculturii.

Situația actuală din agricultură trebuie interpretată și prin prisma deficiențelor

înregistrate în aplicarea Legii fondului funciar (Legea 18/1991), în special, precum și a
celorlalte legi.
 Proprietatea statului în agricultură, reorganizată pe principiile societăților
comerciale, deși a beneficiat de o înzestrare tehnico-economică superioară noilor
forme asociative sau societare de exploatații din sectorul privat nu a reușit, prin
producțiile obținute, să satisfacă nevoile tot mai mari de consum ale populației.

Principalul obiectiv pe termen scurt al restructurării agriculturii românești rezidă

în creșterea rapidă a producției și scăderea cantităților de produse agricole importate.
Pentru atingerea acestui obiectiv se impune recurderea la o serie de măsuri tactice,
dintre care amintim:

- acordarea de credite pe termen scurt cu dobândă redusă pentru

producție tuturor categoriilor de exploatații agricole și rambursarea
acestora prin produse;
- acordarea de facilități (mergând până la gratuitate) în aprovizionarea cu
îngrășăminte, insecto-fungicide, erbicide, carburanți, apă pentru irigat la
prețuri subvenționate de stat în vederea creării premiselor aplicării de
tehnologii avansate care să ducă la sporirea rapidă a producțiilor agricole;
- asigurarea posibilității de valorificare a produselor agricole la prețuri
remuneratorii, care să garanteze obținerea de venituri stabile de către
producătorii agricoli și mai ales obținerea de profit stimulându-i astfel pe
producătorii agricoli să vândă statului produsele agricole;
- repunerea în funcțiune a sistemelor de irigații și în același timp,
subvenționarea cheltuielilor legate de aducțiunea apei până la hidrant.

Pe o perioadă lungă de timp ținta o constituie dezvoltarea agriculturii privită ca

un sistem unitar capabil să valorifice la maximum resursele materiale și umane atât în
vederea realizării eficiente a principalelor sale funcții cât și în vederea practicării unui
sistem de agricultură modern, performant, înscris pe coordonatele dezvoltării europene
în general. În acest sens, se conturează ca direcții de acșiune:

- asigurarea unor credite de lungă durată cu dobândă redusă pentru

investiții privind dezvoltarea bazei tehnico-materiale și a șeptelului de
animale de înaltă productivitate;
- diversificarea cooperării tuturor formelor și tipurilor de exploatații agricole
private cu societățile comerciale situate în amonte și în aval de agricultură
pentru a se crea șanse pentru așezarea noilor structuri agrare pe căile
economiei de piață;
- întărirea proprietății private în agricultură, coroborată cu exploatația
privat-familială, pentru înscrierea acestei ramuri într-o economie bazată
 pe principiile economiei de piață prin finalizarea aplicării Legii fondului
funciar, a Legii arendei, a Legii privatizării și elaborarea unu cadru
legislativ corespunzător reprezentat în final de:
● legea cadastrului funciar;
● legea camerelor agricole;
● legea cooperației în agricultură;
● legea creditului agricol;
● legea liberei circulații a terenului;
- orientarea cercetărilor științifice agricole fundamentale și, în special,
aplicative către rezolvarea problemelor stringente ale agriculturii
românești;
- orientarea învățământului agronomic spre pregătirea unor specialiști cu
studii superioare capabili să cuprindă și să rezolve ansamblul problemelor
tehnice și economice pe care le ridică agricultura în general și cea
biologică în special, în scopul dezvoltării durabile a spațiului rural;
- stimularea creării de exploatații agricole viabile, de dimensiuni teritoriale
corespunzătoare care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor tehnice
și aplicarea tehnologiilor moderne pe baza prevederii legilor care asigură
cadrul juridic și instituțional al noilor structuri agrare din mediul rural.

3.3. STRATEGIA DE DEZVOLTARE RURALĂ A ROMÂNIEI

Realizarea proiectelor de dezvoltare din diferite programe întâmpinp însă,

numeroase dificultăți, între care cel mai important este faptul că locuitorii din spațiul
rural nusunt familiarizați cu numeroasele criterii pe baza cărora se face evaluarea
proiectelor. În plus, unele din aceste criterii, chiar și înțelese, sunt de natură să
restricționeze realizarea propunerilor de proiecte. A rezultate, astfel, o valorificare foarte
slabă a fondurilor potențial accesibile. Dintre dificultățile întâmpinate trebuie
menționate:

- nevoia de a cofinanța proiectele în proporție de 50%, întrucât beneficiarii

întâmpină dificultăți în contractarea creditelor bancare, deoarece nu
dispun de fondurile necesare achitării costurilor aferente împrumutului;
- plățile nu se acordă în avans, programul doar rambursează cheltuielile
deja făcute.

Prin urmare, la sfârșitul anului 2003, după aproape un an și jumătate de la

lansarea licitațiilor pentru finanțarea programelor în cadrul SAPARD, s-a ajuns în situația
în care fuseseră cheltuite efectiv mai puțin de 5% din fondurile alocate pe 2000, 2001,
2002 [129].

Dezvoltarea rurală presupune răspunsul la provocări majore, provenite din însăși

caracteristicile spațiului rural care constituie un garant al stabilității social-economice la
nivel național, nu numai în România unde populația rurală este semnificativă ca
proporție din populația țării dar și în statele dezvoltate, dat fiind, în principal producția
agricolă, respectiv securitatea alimentară. În plus, stabilitatea vine și din
spiritualitatea ruralului, care încă asigură o legatură esențială, o comunicare necesară
chiar și pentru societatea modernă.

Principalele programe de finanțare ale dezvoltării rurale au format cadrul

cheltuielilor comunitare pentru o perioadă de 7 ani și au fost produsul unui acord
interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie care a indicat volumul
maxim și structura cheltuielilor comunitare viitoare.

3.4. DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ DIN PUNCTUL DE VEDERE AL

COMUNITĂȚII EUROPENE

După anul 2000, politica de dezvoltare rurală în Comunitatea Europeană

cunoaște noi tendințe, în special prin Agenda 2000 și prin faptul că dezvoltarea rurală
este adoptată ca a doua direcție majora a Politicii Agricole Comune:

- descentralizarea procesului decizional (subsidiaritate);

● planurile se elaborează de autoritățile naționale/regionale;
● planurile sunt adoptate de Comisie;
● planurile sunt implementate, monitorizate și evaluate de autoritățile
naționale/regionale;
- programarea în funcție de potențialul local (flexibilitate);
- simplificarea cadrului juridic (directiva CE 1 257/1999) (crearea unui
instrument legal unic).

Directiva CE 1 257/1999 are planuri de dezvoltare rurală care conțin

următoarele elemente:

- descrierea situației curente;

 - strategiile propuse – priorități – măsuri;
- rezultate așteptate;
- buget – resurse naționale și comunitare;
- autorități competente, organisme pentru implementare;
- rezultatele consultărilor cu actorii implicați.

Măsurile stipulate în Directiva CE 1 257/1999 sunt de două categorii –

însoțitoare și de alte tipuri:

- măsurile însoțitoare sunt următoarele:

● împădurirea terenurilor agricole;
● măsurile agro-mediu;
● pensionarea timpurie;
● plățile pentru zonele defavorizate.
- măsurile de altă natură
● adaptarea și dezvoltarea zonelor rurale;
● instruirea agricultorilor;
● investițiile în agricultură (exploatații agricole);
● procesarea și comercializarea produselor agricole;
● silvicultura;
● stabilizarea tinerilor agricultori

Față de alte Directive, Directiva CE 1 257/1999 conține câteva elemente noi;

- gruparea măsurilor din perioadele anterioare ale programelor;

- implementarea măsurilor agro-mediu: numai măsuri obligatorii în
programe (pentru agricultori ele sunt voluntare);
- implementarea măsurilor însoțitoare;
- zonele defavorizate și tot ce presupun acestea:
● noi categorii (restricții de mediu, până la 10% din suprafețe);
● plata în funcție de zonă;
● stabilirea Bunelor Practici Agricole.

Pentru perioada 2000-2006, au existat 230 programe de dezvoltare rurală

(Tabelul 3.1 și Figura 3.5).

Tabelul 3.1. Programe de dezvoltare rurală

 Contribuția comunitară
Programe Secțiunea
(miliarde EURO)

Planurile de dezvoltare rurală 68 Garanție 32,9

Obiectivul 2 programe cu 20 Garanție

măsuri de dezvoltare rurală

Obiectivul 1 programe cu 69 Garanție 17,5

măsuri de dezvoltare rurală

Programe LEADER+ 73 Ghidare 2,1

Total 230 52,5

Sursa: [Moga, T & Rădulescu, Carmen, Valentina. (2011). Dezvoltarea complexă a spațiului rural. Partea I.
București: Editura ASE]

Figura 3.5. Programe de dezvoltare rurală (2000-2006) în miliarde de EURO

Cheltuielile UE15 în dezvoltarea rurală au reprezentat, procentual, valorile indicate

în Tabelul 3.2 și în Figura 3.6.

Tabelul 3.2 Cheltuielile UE15 în dezvoltarea rurală

Cheltuieli în Euro
Măsuri de dezvoltare rurală
milioane %

Măsuri agro-mediu 13480,0 27,5

Adaptarea și dezvoltarea zonelor rurale 12649,0 25,8

Zone defavorizate și zone cu restricții de mediu 6128,0 12,5

Împădurirea terenurilor agricole 4807,0 9,8

Investiții în agricultură 4682,0 9,5

Investiții în procesare și comercializare 3760,0 7,7

Fermieri tineri 1824,0 3,7

Pensionare timpurie 1423,0 2,9

Instruire vocațională 344,0 0,7

Total 49097,0 100,0

Sursa: [Moga, T & Rădulescu, Carmen Valentina. (2011). Dezvoltarea complexă a spațiului rural. Partea I.
București: Editura ASE]

Fig 3.6 Cheltuielile UE15 în dezvoltarea rurală (milioane EURO)

Anul 2003 a fost un punct de cotitură deoarece evaluarea și revizuirea

programelor de dezvoltare rurală s-a făcut pe parcurs și s-au stabilit anumite priorități,
dintre care unele au fost, de fapt, noutăți:
 - extinderea preocupărilor pentru realizarea obiectivelor deja stabilite:
● creșterea investițiilor în pădurile aflate în proprietatea publică;
● implementarea măsurilor agro-mediu;
● implementarea susținerii pentru tinerii agricultori;
● măsuri noi ca:
o bunăstarea animalelor;
o respectarea standardelor;
o susținerea pentru participarea în „scheme” de calitate a
alimentelor și în sisteme voluntare de consultanță agricolă;
- finanțarea suplimentară:
● estimare: rata modulării de 5% adăugându-se, astfel, la finanțarea
dezvoltării rurale, 1,2 miliare Euro pe an;
● modulare: reducerea plăților directe pentru exploatațiile de mari
dimensiuni pentru a fi alocate dezvoltării rurale.

Eșalonarea ratei modulării începând cu anul 2005 în funcție de dimensiunea

plăților direct acordate exploatațiilor este prezentă în Tabelul 3.3 și Figura 3.7.

Tabelul 3.3. Eșalonarea ratei modulării începând cu anul 2005 în funcție de dimensiunea plăților directe
acordate exploatațiilor

Anul bugetar
Tipul de exploatație
2005 2006 2007 2008-2013

Exploatații cu plăți directe < 5000 euro/an 0% 0% 0% 0%

Exploatații cu plăți directe > 5000 euro/an 3% 4% 5% 5%

Sursa: [Moga, T & Rădulescu, Carmen Valentina. (2011). Dezvoltarea complexă a spațiului rural. Partea I.
București: Editura ASE]
Figura 3.7 Eșalonarea ratei modulării începând cu anul 2005 în funcție de dimensiunea plăților directe
acordate exploatațiilor

Anul 2004 a fost foarte important deoarece a însemnat lărgirea Uniunii Europene
și implicit preluarea problemelor de dezvoltare rurală.

Dezvoltarea rurală le permitea celor 10 noi state membre:

- să îmbunătățească standardul de viață al locuitorilor din mediul rural;

- să-și modernizeze și să-și restructureze exploatațiile, industria alimentară
și economia rurală.

Măsurile curente din politica de dezvoltare rurală sunt, de atunci, accesibile

noilor state membre, dar situația lor specifică a făcut necesară dezvoltarea de noi
instrumente printre care:

- adaptări (modificări) și derogări:

● adaptări:
o abordări diferențiate pentru fondurile de Garantare;
o eligibilitatea pentru co-finanțare începând cu ianuarie 2004;
o rată mai ridicată a co-finanțării publice pentru investițiile din
exploatațiile agricole;
● derogări:
o investițiile în exploatațiile agricole – exploatațiile neviabile
sunt eligibile pentru finanțare atâta timp cât demonstrează
viabilitatea lor la sfărșitul perioadei de investiție;
 o întreprinderile din industria alimentară, care nu îndeplinesc
standardele minime, sunt eligibile pentru finanțare atâta timp
cât ajung să respecte aceste standarde după realizarea
investițiilor;
- măsuri noi:
● asistența tehnică;
● exploatațiile de semi-subzistență;
● formarea grupurilor de producători;
● îndeplinirea standardelor europene;
● plafonarea plăților directe;
● plafonarea susținerii statului în programe speciale și măsuri
specifice pentru persoanele care sunt implicate numai în activități
agricole (numai pentru Malta);
● Programul LEADER+;
● serviciile de extensie și de consultanță.

Programele de dezvoltare rurală în perioada 2004-2006 pentru noile UE 10 (printre

care si România) sunte prezentate în Tabelul 3.4 și Figura 3.8.

Tabelul 3.4 Programele de dezvoltare rurală în perioada 2004-2006 pentru noile UE 10

Programele de dezvoltare rurală Contribuția comunitară

Secțiunea
titulatură număr (miliarde de Euro)

Programe de
10 Garanție 5,1
dezvoltare rurală

Programe obiectiv 1
cu măsuri de 9 Garanție 2,3
dezvoltare rurală

19 7,4

Sursa: [Moga, T & Rădulescu, Carmen Valentina. (2011). Dezvoltarea complexă a spațiului rural. Partea I.
București: Editura ASE]
Figura 3.8 Programele de dezvoltare rurală în perioada 2004-2006 pentru noile UE 10 (în miliarde de Euro)

3.5. STRATEGII EUROPENE ÎN DOMENIUL SPAȚIULUI RURAL

La 14 iulie 2004, Comisia Europeană a făcut câteva propuneri privind dezvoltarea rurală
în perioada 2007-2013, propuneri legislative referitoare la:

- finanțarea PAC – prin stabilirea unui nou cadru pentru finanțarea

PAC, urmărindu-se simplificarea cadrului de lucru și a instrumentelor
folosite:
● o singură bază legală pentru finanțarea tuturor măsurilor, acțiunilor
și programelor derulate în cadrul PAC;
● înființarea de două fonduri noi:
o Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală;
o Fondul Agricol European pentru Garanție.
● reguli comune și specifice pentru cele două fonduri noi referitoare
la disciplina bugetară.

Din simplificarea rezultată – din 5 tipuri de programe si 3 sisteme de management

financiar și de control – reiese un cadru unic pentru finanțarea, programarea,
managementul financiar și controlul dezvoltării rurale (Figura 3.9).

5 tipuri de programe Cadru unic pentru

finanțarea, programarea,
- Garanție
managementul financiar
- Garanție Obiectiv 2
și controlul dezvoltării
- Garanție noile state membre
- Ghidare Obiectiv 1 rurale
- Ghidare LEADER+
3sisteme de management financiar și control

- Garanție
- Garanție noile state membre
- Ghidare

Figura 3.9 Simplificare finanțării în PAC ca urmare a noilor măsuri legislative

- susținerea dezvoltării rurale din Fondul Agricol European pentru

Dezvoltare Rurală – prin reglementări noi privind dezvoltarea rurală,
având ca obiective majore:
● creșterea calității vieții în mediul rural și promovarea diversificării
activităților economice;
● creșterea rolului mediului și a peisajului prin susținerea organizării
teritoriului;
● îmbunătățirea competivității setorului agricol prin susținerea
resturcturării

În urma îndeplinirii acestor obiective au rezultat patru axe prioritare care cuprind,
fiecare, programe diferențiate:

● Axa 1: Competivitatea sectoarelor agricol și silvic:

o calitatea alimentelor, promovare;
o creșterea calității;
o măsurile adiționale pentru noile state membre;
o măsurile de reformă ale PAC din 2003 (îndeplinirea
standardelor, participarea agricultorilor în scheme);
o potențialul fizic (investiții în exploatații, investiții în
întreprinderi mici și mijlocii de procesare a produselor
agricole și silvice, infrastructură);
o potențialul uman (programe pentru tinerii agricutori,
pensionarea timpurie, instruire și servicii de consultanță).
● Axa 2: Mediul și organizarea teritoriului:
o agro-mediul și bunăstarea animalelor;
o investițiile neproductive;
 o plățile pentru zonele defavorizate natural (zone montane și
zone cu alte tipuri de defavorizare naturală, Programul
Natura 2000 – pentru suprafețe agricole și silvice);
o utilizarea durabilă a terenurilor silvice (plăți pădure-mediu,
reconstrucție și prevenire).
● Axa 3: Lărgirea dezvoltării rurale în interiorul și exteriorul
exploatațiilor:
o creșterea calității vieții în mediul rural (susținerea serviciilor
de bază pentru economie și populație, reînoirea și
dezvoltarea satelor, păstrarea patrimoniului rural);
o diversificarea economiei rurale;
o instruire, animare;
● Axa 4: Abordarea LEADER (fr. Liaison entre Agriculture et
Developpement Rural) asigură susținere pentru:
o formarea și conducerea grupurilor locale de acțiune,
instruirea forței de muncă și animarea teritoriului;
o Implementarea proiectelor de cooperare (în și între statele
membre și cu țările ne-membre);
o implementarea strategiilor de dezvoltare rurală locală pentru
atingerea obiectivelor din una sau mai multe axe prioritare.

În ceea ce privește repartizarea fondurilor, analiza programului evidențiază faptul

că repartizarea fondurilor de finanțare se va realiza astfel:

- calitatea vieții și diversificare – cel puțin 15%;

- competivitatea – cel puțin 15%;
- implementarea abordării LEADER – cel puțin 7%;
- mediul și organizarea teritoriului – cel puțin 25%;

Ratele co-finanțării comunitare se distribuie:

- la nivelul axelor, ca parte din total cheltuiala publică eligibilă;

- pentru axele 1 și 3 co-finanțarea comunitară maximă este de 50% (75%
în regiunile de convergență);
- pentru axele 2 și 4 co-finanțarea comunitară maximă este de 55% (80%
în regiunile de convergență).

În vederea adoptării unei politici de finanțare adecvate se desfășoară

următoarele etape ale programării:
 - formularea documentului strategic al UE care să stabilească priorotățile
europene pentru axele politice menționate;
- stabilirea planurilor strategice naționale care să transpună prioritățile UE
conform situației din statele-membre și să asigure articularea și cu
politica de coeziune;
- stabilirea programelor de dezvoltare rurală naționale sau regionale.

În ceea ce privește raportarea, aceasta se bazează pe un cadru comun de

monitorizare și evaluare caracterizat prin:

- rapoarte anuale ale progreselor la nivel de program;

- rapoarte naționale sintetice asupra progreselor realizate în implementarea
strategiilor naționale;
- un raport anual sintetic al Comisiei către Consiliul European și
Parlamentul European privind progresele realizate în implementarea
strategiei și priorităților UE.

Managementul financiar și control se bazează, în primul rând, pe diferențierea

metodelor, pe clarificarea financiară anuală a conturilor și a conformității deciziilor în
acest domeniu și cuprinde:

- agenții de plăți;
- organisme de certificare.

În concluzie, putem spune că politica de susținere și de dezvoltare rurală la

nivelul UE urmărește:

- concentrarea asupra priorităților stabilite de comun acord la nivelul UE;

- creșterea posibilităților de control a modului de alocare și utilizare a
fondurilor și a rezultatelor obținute la nivel european, național și regional;
- formularea unui cadru de lucru unic și mai simplu;
- menținerea flexibilității la nivelul statelor-membre.
CAPITOLUL 4.

POSIBILITĂȚI DE INTEGRARE A AGROTURISMULUI ROMÂNESC AUTENTIC ÎN

CIRCUITUL AGROTURISTIC EUROPEAN

4.1. ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE TURISM ÎN PROMOVAREA

AGROTURISMULUI AUTENTIC

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (A.N.T.R.E.C.), la nivel

central și local, are atribuții, cu precădere de promovare a turismului rural, dar
cuprinderea și rezolvarea optimă a problemelor ce le implică activitatea turistică se
poate realiza numai printr-o organizare la nivel local, regional și național. Această
organizare trebuie să includă atât activitatea de turism rural, cât și cea de
agroturism, ambele desfășurându-se pe teritoriul „satului turistic” sau în aria
limitrofă.

În strategia de organizare și promovare a turismului rural și agroturismului în

teritoriu, considerăm că este necesară constituirea unui parteneriat între
prestatorii de servicii turistice (gospodarii/fermierii din comunitatea rurală),
autoritățile locale, alți agenți economici furnizori de servicii conexe turismului,
agenții de turism [75,84]. Numai prin această conlucrare se pot rezolva problemele
majore ale dezvoltării și promovării agroturismului și, în general, a turismului rural, în
contextul dezvoltării economico-sociale a comunității rurale, cu efecte benefice asupra
turismului local. Fără o dezvoltare a infrastructurii generale și a dotărilor tehnico-
edilitare și turistice, a inițierii unor măsuri de protecție a mediului înconjurător
natural și construit, nu se poate vorbi de un turism competitiv la nivelul localității
rurale sau fermei agroturistice vegetale sau animale [83].

4.1.1. Necesitatea înființării de structuri organizatorice la nivel local („sat

turistic”)

Pentru sprijinirea populației locale în dezvoltarea turismului rural și implicit,

în organizarea și funcționarea „satului turistic”, se va constitui Asociația Sătească de
Turism Rural (ASTR) pe bază de adeziune, din rândul fermelor care oferă servicii
agroturistice de fermă, dar și a altor persoane fizice sau juridice care practică
turismul sau servicii conexe acestuia, la care participă și autoritatea locală.

ASTR este non/guvernamentală, apolitică și nonprofit, va avea ca scop

coordonarea activităților economice cu profil turistic:

- animație;
- dezvoltare;
- prestări de servicii;
- promovare;
- publicitate;
- rezervări de locuri;

Această problemă a „satelor turistice” și a agroturismului de fermă [75, 84] a fost

abordată și de Operațiunea Satele Românești (Operation Villages Roumains – OVR) sub
patronajul PHARE, care a elaborat un „Program de dezvoltare a satelor agroturistice”,
iar nucleul acestui program este „Asociația locală pentru dezvoltarea turismului” care
trebuie să dezvolte un turism cu „sprijinul și sub controlul populației locale”.

Necesitatea ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, pionul central să fie

„Asociația Sătească de Turism Rural” (ASTR) cu implicarea autorității comunale, derivă
din următoarele considerente:
- agroturismul este o formă de turism în care omul reprezintă
elementul esențial și central (de altfel, omul, teritoriul, deci satul si
„produsul turistic” – adică oferta turistică – oferta reprezintă
elementele de bază ale agroturismului) [111];
- asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de
turism prin:
● autenticitatea produselor (ofertelor gastronomice și turistice, în
general)Ș
● calitatea primirii;
● cunoașterea mediului local natural, uman și istoric;
- asocierea fermierilor înlesnește ceea ce nu poate realiza o singură
persoană:
● alcătuirea ofertelor;
● comercializarea ofertelor;
● promovarea ofertelor;
● urmărirea pieței;
- conservarea și promovarea:
● patrimoniului etnofolcloric al spațiului rural [79];
● tradițiilor cultural-istorice;
- conservarea și protejarea:
● mediului înconjurător;
● monumentelor naturii, istorice și de artă [80];
- participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul cu
asociația de turism a colectivității rurale în asigurarea dezvoltării rurale, în
general, și a turismului, în special;
- posibilitatea dezvoltării, în comun, a unor oferte de agrement costisitoare:
● echipamente și dotări pentru turism ecvestru;
● piste pentru cicloturism;
● terenuri sportive;
- realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;
- realizarea unor studii de:
● creare a unor oferte specifice resurselor [87];
● impact agroturism-mediu;
● inventariere a resurselor;
● marketing [81];
- stimularea identității comunității, asumarea responsabilităților și
favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării
agroturismului cu specific local.
 ASTR este condusă de Adunarea generală, care alege următoarele structuri de
conducere:

- Comisia de calitate și de clasificare a pensiunilor turistice și pensiunilor

agroturistice și a altor structuri turistice de primire, alimentație;
- Comisia de cenzori;
- Comisia de educație și ecologie;
- Comisia de marketing și animație;
- Coomisia economică și de dezvoltare;
- Consiliul de Administrație – cu un președinte ales de adunare – ca organ
coordonator și reprezentant al asociației; acesta își desemnează un
Comitet Executiv, alcătuit din:
● președinte;
● vicepreședinte;
● contabil șef;
● secretar general;
● consilier juridic.

Ar mai trebui să adăugăm și că:

- ASTR, împreună cu Comunitatea și Autoritatea locală sau alte asociații,

fundații, societăți comerciale, persoane fizice și juridice, poate face
investiții în infrastructură, dotări tehnico-edilitare, de animație și alte
obiective în folosul turismului și al satului turistic;
- organismele sunt elective din rândul membrilor asociației și au un plan de
activitate propriu care face parte integrantă din planul general al
asociației;
- președintele este bine să fie o persoană recunoscută ca specialist sau un
lucrător delegat de autoritatea locală.

În ceea ce privește veniturile asociației, ASTR are un buget propriu alcătuit din:

- cotizațiile plătite de membrii asociației și alte persoane fizice și juridice

interesate;
- reclame;
- sponsorizări;
- taxa de sejurl plătită de turiștii cazați în satul turistic.

Printre atribuțiile ASTR credem că pot figura următoarele:

- alegerea anuală a comitetului asociației, pe președintele acesteia, pe
membrii comisiilor și pe responsabilul fiecăreia;
- aprobarea bugetul asociației, volumul, căile de formare a bugetului,
cheltuielile de la buget, alte încasări și alte cheltuieli la propunerea
comisiei economice și de dezvoltare;
- aprobarea funcțiilor și sarcinilor pentru activități remunerate (permanent
sau sezonier), din fondul asociației cuantumul remunerației și persoanele
propuse pentru a îndeplini funcțiile respective, la recomandare Consiliului
de Administrație.
- aprobarea primirii de noi membri la propunerea comisiei de clasificare a
pensiunilor turistice și agroturistice;
- aprobarea la propunerea Consiliului de Administrație, a Statutului și
Regulamentului de organizare și funcționare al asociației elaborat pe baza
Statutului cadru și Regulamentuluil ce urmează a fi puse șa punct de
către FNATR (Federația Națională a Agențiilor de Turism din România) pe
măsura cristalizării și verificării în cadrul experimentului a acestei forme
organizatorice;
- aprobarea tipului fundamental de sat turistic, serviciile turistice care
urmează să constituie „specialitatea satului” și formele prioritare de
turism, la propunerea comisiei de marketing și animație;
- asigurarea securității și protecția igienico-sanitară a turiștilor prin
realizarea de micro complexe agro-alimentare de prelucrare a
produselor lactate, de carne și fructe, care, prin magazine proprii, să
aprivizioneze fermierii și turiștii;
- colaborarea cu alte instituții specializate pentru formarea și perfecționarea
personalului implicat în turism sau a persoanelor interesate în a face o
afacere în domeniul agroturismului, fie a lucrătorilor de la Biroul de
Informare și Rezervare pentru Turism sau a celor care se vor ocupa de
serviciile conexe turismului;
- conlucrarea îndeaproape cu organismele de turism, cu alte asociații de
profil, cu ANTREC și filiala sa zonală, cu FRDM și asociațiile sale pentru
dezvoltarea turistică locală;
- contractarea împrumuturilor bancare pentru investiții turistice la nivel de
„sat turistic” și sprijină contractarea unor împrumuturi cu aceleași
destinații de către membrii asociației;
- crearea de oferte turistice noi;
 - elaborarea acșiunilor promoționale local și editarea de calendare ale
manifestărilor sătești tradiționale, hărți, pliante și prospecte, pliante în
colaborare cu ANTREC și alte asociații/agenții turistice și de promovare;
- elaborarea politicii de conservare și protejare a mediului înconjurător
natural și construit, a întregului patrimoniu rural;
- elaborarea politicii de dezvoltare a turismului rural și de amenajare a
spațiului, de realizare a restricțiilor, a investițiilor necesare;
- înființarea unui Birou de Informații și Rezervări pentru Turism cu dotările
necesare în vederea asigurării serviciilor de primire, informare și rezervare,
birou care va fi conectat la centrele de rezervare ale ANTREC sau alte
agenții de turism, și recrutează la nivel local personalul pentru acest birou;
- participarea activă, alpturi de administrațiile implicate și de comunitatea
locală, la realizarea unor obiective de interes comun și conexe cu
turismul;
- reprezentarea intereselor asociației în raporturile cu autoritățile locale,
instituțiile, alte organizații turistice.

4.1.2. Necesitatea înfințării de structuri organizatorice la nivel județean sau

regional

Asociațiile rurale ASTR se pot grupa la nivel județean în Asociația Județeană de

Turism Rural (AJTR) care poate avea mai mult rol de îndrumare în câteva domnii, în
condițiile descentralizării activității de turism:

- informarea asupra expozițiilor și târgurilor de profil;

- informarea în legătură cu noile acte normative, oferta altor asociații,
noutățile pe plan intern și european cu privire la turismul rural și alte forme
de turism de pelerinaj sau sărbători ale etniilor sau ale comunității [76,81];
- inițierea județeană a formării și perfecționării personalului;
- inițierea unor schimburi de experiență la nivel interjudețean sau intra-
regional;
- îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc;
- îndrumarea în domeniul promovării, publicității și inițierea acesteia la nivel
județean;
- reprezentarea în raporturile cu asociațiile de profil, organisme și instituții
județene care au tangență cu turismul etc.

AJTR-urile cuprind, prin opțiune, ATSR-urile din județ și alte asociații și instituții
interesate.
 Conducerea AJTR este asigurată de o Adunare generală constituită din
reprezentanții tuturor ATSR-urilor. Adunarea alege un Comitet Consultativ, condus de
un președinte și care reprezintă interesele AJTR în raport cu terții. Restul structurilor
organizatorice rămân idenice ASTR.

Desigur, asociațiile locale se pot grupa și regional în scopuri publicitare,

informative și chiar investiționale sau altor probleme turistice comune în ansamblul unei
regiuni date.

4.1.3. Structuri organizatorice la nivel național

Se poate crea Federația Națională a Asociațiilor de Trurism Rural (FNATR) cu

scopul de a coordona și îndruma întrega activitate de turism rural din România.

Este aclcătuită din reprezentanții ASTR, AJTR, ministere, asociații, fundații și alte
instituții la nivelul țării și condusă de un Comitet Consultativ și un președinte aleși de
adunarea reprezentanțiilor. Comisiile tehnice rămân aceleași ca structură.

Între principalele atribuții se regăsesc următoarele:

- conlucrarea activă cu ANTREC și FRDM pentru codarea ofertei

agroturistice de fermă prin „marcă” sau „logo” pentru a fi inteligibilă și
recunoscutăn de turiști; militează pentru adoptarea sistemului unitar de
pictograme din Europa pentru eficientizarea codării ofertei;
- editarea de materiale de promovare, cataloage, prospecte în colaborare
cu asociațiile turstice locale sau judeșene, oferind consultanță în acest scop
și promovând prin intermediulmass-media oferta locală și națională;
- elaborarea, îmreună cu ministerele, instituțiile și organismele specializate
sau interesate, a unui ghid-cadru privind [66,68]:
● amenajarea agrementului și divertismentului în cadrul fermei
agroturistice vegetale și animale;
● amenajarea BIroului Național pentru Turism;
● dotările minime pentru pregătirea și servirea micului dejun și al mesei,
în general;
● întocmirea documentațiilor pentru omologarea spațiilor pe baza actelor
normative în vigoare pentru omologare;
● modalitățile de amenajare a fermelor agroturistice, inclusiv a
caselor vechi, în vederea cazării [83];
● organizarea și deruralea programelor de turism;
● realizarea dotărilor tehnico-edilitare;
 ● realizarea și editarea materialelor prublicitare;
● semnalizarea și inscripționarea (prin pictograme) a pensiunilor
turistice și a fermelor agroturistice vegetale sau animale [84];
- o ofertarea de consultanță tehnică asociațiilor de turismprin comisiile propii
sau prin grupuri de lucru pe diferite probleme:
- organizarea de cursuri de pregătire și perfercționare de diferite teme
împreună cu diferite asiciașii locale și județene;
- organizarea de schimburi de experiență pentru asociații și fermieri în țară și
peste hotare;
- organizarea de târguri și expoziții de profil pentru asociațiile sau
fermieri cu standuri proprii, fără a le percepe taxe;
- promovarea de proiecte de acte normative în sprijinul agroturismului și
turismului rural;
- promovarea ofertelor locale în diferite orașe mari sau la târguri și expoziții
naționale și internaționale, în general pe piața turistică;
- promovarea standardelorpe calitate în gospodăriile țărănești prin modul
de definire a ofertelor rurale, a siguranșei și realismului acestora;
- reprezentarea în raport cu partenerii și alte asociații din domeniu, din țară și
mai ales cu asociațiile internaționale, la care se poate afilia și cu care poate
colabora pe linie de publicitate, schimb de experiență, schimb de turiști,
colaborare tehnică și ștințifică;
- susținerea intereselor asociațiilor de turism în fața ministerelor,
autorităților centrale sau organizațiilor a căror activitate are tangență cu
turismul rural și realizează un lobby eficient pentru agroturismul de
fermă.

4.2. PROMOVAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC AUTENTIC

Până în prezent, în România, satele turistice nu au decât parțial obiectul unei

promovări și publicități turistice pe piețele externe, fiindcă nu au constituit o ofertă
turistică prioritară [111] .

În prezent, promovarea satelor turistice se rfealizează, parțial, concomintent

cu oferta agroturistică, prin ANTREC sau asociașii turistice locale, fără a exista, în
acest scop, un program concret la nivel național.

Pentru relansarea „satului turistic” românesc ca produs turistic și implicit,

publicitatea pe piașa internă sau externă să capete noi dimensiuni, se impune caȘ

● „satului turistic” să i se redea specificitatea și originalitatea spirituală

locală și, de aceea, el trebuie să fie promovat ca „produs turistic” global. El este
compus din mai multe ”subproduse turistice” – fermele agroturistice și
pensiunile turistice – care:
- diversifică oferta turistică locală (zonală) în raport cu profesionalismul,
tradiția și ospitalitatea godpodarului, care reprezintă specificitatea
etnografică zonală și în care se comercializează o serie de gospodării ca
pensiuni agroturistice și pensiuni turistice;
- particularizează oferta turistică locală (zonală)

De aceea, considerăm că, este corect ca, în cataloagele, ANTREC sau alte
agenții turistice, să includă „satul turistic” și zona etnografică alături de pensiune
agroturistică și nu județul care, ca entitate administrativă, poate să dispară, în
timp ce realitatea etnografică dainuie mult timp și dă imaginea de marcă. De
asemenea, este necesaă semnalizarea valorii turistice a satului printr-o
pictogramă „sat turistic” instalată la intrările în sat și la primărie.

Activitatea de turism rural și agroturism de fermă propunem să fie promovată

prin:

- Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC)

Bucureșt, care editează cataloagele (care respectă codificare
EUROGÎTES privind pictogramele pentru fiecare pensiune turistică și
agroturistică) și broșuri, pliante de uz internațional și național;
- expozițiile și Târgul Național de Turism din România, unde ANTREC cu
filialele sale participă cu exponate artizanale și meșteșugăresti locale;
- târgurile și bursele de turism internaționale.

Prin programele turistice s-au realizat studii de marketing pentru oferta

agroturistică românescă, cu soluții concrete în organizarea și promovarea
agroturismului la nivel local, dar multe nu se implementează.

Propunem înființarea unor centre de informare și documentare turistică în

unele arii de dezvoltare a agroturismului de fermă, ca și a unor dispecerate de
cazare informatizate, care să conducă la o promovare eficență a acestei oferte
turistice pe piața turistică inernă și externă, pentru județul Timiș, zona Făget,
Lugoj, Sânnicolau Mare, Mașloc, Deta.
 Publicitate își fac și celelate asociații de turism locale prin pliante sau mici
monografii ale satelor respective, fermierii însă consideră că nu trebuie să-și
promoveze fermele agroturistice pentru că prin calitate și viu grai pot atrage turiști (cei
ce vin odata și sunt mulțimiți aduc și pe alții).

4.3. NIVELUL ȘI POTENȚIALUL DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI DE

FERMĂ ÎN ROMÂNIA

Oferta turistică rurală este dispersată în 31 de județ din cele 41 câte are
România, care acoperă, în general, ariile montane și cele deluroase, dar și de câmpie,
de deltă și litorl marin.

În documentele elaborate de către Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic

și Cultural se propun măsuri care să contribuie la promovarea pensiunilor și fermelor
turistice și agroturistice, din peste 2000 de locații înregistrate. Cele mai multe se
regăsesc în juedțe cu traduții în turismul rural (Brașov peste 140, Cluj – 73, Sibiu – 68,
Alba – 63, Maramureș - 37, Gorj – 36, Suceava – 35, Timiș - 13).

Urmărind, pe zone etno-folclorice și unități de relief, oferta turistică rurală,

constatăm că aceasta se concentrează în următoarele areale:

- Bârgău-Bistrița (Munții Bârgăului, dealurile Bistrița-Năsaud): Bistrița

Bârgăului, Colibița, Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Snaț, Sudenii
Bârgăului, Telciu, Tiha Bârgăului etc.;
- Bran-Fundata (culoarul Bran, Munții Bucegi și Piatra Craiului): Bran,
Bran-Predeluț, Bran-Simon, Fundata, Moenciu, Peștera etc.;
- Bucovina (Ocinele Bucovinei, depresiunile Dorna-Câmpulung
Moldovenesc): Ciocănești, Dărmănești, Dorna Arini, Iacobeni, Mânăstirea
Humorului, Neagra Șarului, Panaci, Poiana Stampei, Putna, Vama, Vatra
Moldovișei etc.;
- Dealurile Clujului – Munții Vlădeasa – Muntele Mare: Băișoara, Beliș,
Bologa, Ciucea, Gilău, Mărgău, Poieni, Sâncraiu, Vlaea Drăganului,
Vânători etc.;
- Delta Dunării: C.A. Rosetti, Crișan, Mila 23, Murighiol, Periprava, Sfântu
Gheorghe, Uzlina;
- Harghita (Munții Gurghiu-Harghita, Giurgeu-Hășmașu Mare, depresiunile
Gheorgheni-Ciuc, ari deluroasă Praid-Corund, Sovat-Odorhei): Cârța,
Corund, Dănești, Harghita Băi, Praid, Sântimbru Băi etc.;
- Litorarul Mării Negre: 2Mai, Agigea, Limanu, Vama Veche.
- Maramureș (Depresiune Maramureș și munții limitrofi: Rodna,
Maramureș, Țiblea, Gutâi): Botiza, Ocna Șugatag, Rozavlea, Săliștea de
Sus, Săpânța, Vadu Izei etc.;
- Mărginimea Sibiului (Depresiune Sibiului și Munții Cindrel)? Cisnădioara,
Cristian, Gura Râului, Jina, Orlat, Poplaca, Răținari, Sălițte, Sibiel etc.;
- Mehedinți (Podișul Mehedinți); Blata, Cireșu, Cloșani, Nadanova;
- Neamț (dealurile subcarpatice, valea Bistrișei): Agapia, Cahlău, Durău,
Oglinzi etc.;
- Oaș (Depresiunea Oaș și Munții Oaș); Bixad, Călinești etc.;
- Rucăr – Muscelele Argeșului (Culoarul Rucăr-Dragoslavele, Munții Piatra
Craiului – Iezer – Leaota, Dealurile Argeșului): Brădet, Bughea de Jos,
Bughea de Sus, Corbeni, Dragoslavele, Lerești, Rucăr etc.;
- Țara Bârsei (depresinea Brașov-Covasna și munții limitrofi:Bodoc, Baraol
și Perșsni, Ciucului, Întorsurii, Piatra Mare, Postăvaru): Arucș, Bșile
Balvanyos, Cristian, Ghimbav, Ilieni, Malnaș Băi, Perșani, Sânzieni,
Șugașm Băi, Turia, Zăbala, Zagon etc.;
- Țara Făgărașului (depresiunea Făgăraș, Munții Făgăraș): Avrig, Bucium,
Cârțișoara, Sâmbăta de Jos, Șercaia etc.;
- Teleajen – Prahova (Munții Ciucaș - Baiului, dealurile prahovene):
Cerașu, Cheia, Drajna, Măneciu, Slon, Trăisteni, Valea Doftanei etc.;
- Tismana-Polovragi (Dealurile Gorjului, Munții Parâng – Vâlcan): Baia de
Fier, Polovragi, Runcu, Săcel, Stănești, Tismana, Topești etc.;
- Valea Ariețului - Țara Moților (Munții Bihor-Trascău-Metaliferi): Albac,
Arieșeni, Gârda de Sus, Întregalde, Rimetea, Scărișoara etc.;
- Valea Oltului – Dealurile Vâlcii (Defilelul Oltului, Valea Lotrului, Munții
Cozei, depresiunile Jiblea – Loviștei, Dealurile Vâlcii): Băile Govora,
Costești, Mălaia, Olănești, Vaideeni, Vlădești, Voineasa etc.;
 - Vlăsia (Câmpia Vlăsei): Balta Doamnei, Grădiștea, Gruiu, Siliștea
Snagovului, Snagov etc.;
- Vrancea ( Depresiunea Vrancea, Munții Vrancei): Câmpeni, Greșu, Lepșa,
Mera, Negrilești, Soveja, Vidra, Vizantea, Vulcăneasa.

Desigur că, în perspectivă, vor intra în circuitul agroturistic și alte areale,

zone etnofolclorice și așezările rurale, pe măsură ce oferta turistică din dpațiul
rural se va dezvolta și se vor face propuneri în acest sens prin studiile întreprinse
de cercetătorii din domeniu în colaborare cu comunitățile locale, pentru ridicarea
standardului de viață a comunităților rurale.

4.4. NIVELUL ȘI POTENȚIALUL DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI DE

FERMĂ ÎN JUDEȚUL TIMIȘ

4.4.1. Reconstituirea statului istoric ptin promovarea arhitecturii

vernaculare

Un aspect important al agroturismului de fermă îl reprezintă arhitectura

vernaculară. Din fericire, pentru România, arhitectura vernaculară și, implicit,
arhitectura rurală b din județul Timiș încă mai păstrează amprenta specifică
Banatului.

Acolo unde există posibilitatea colectării de obiecte specifice îndeletnicirilor

țărănești – fier de călcat cu cărbuni, gospodării țărănești sau clădiri componente ale
unei goapodării țărănești din lemn, o cale ferată cu ecartament mic (0,90 metri) decât
cel standard (1,45 metri), lîmpi cu petrol vechi, semințe vechi, vechi cotețe pentru
păsări, vechi mașini agricole, vechi unelte agricole etc. – sau acolo unde asemenea
colecții există deja, poate fi reconstituită o întreagă epocă și sugerat un mod de viață
demult uitat drep rpodus agroturistic sau brand autentic local.

Credem că pot fi promovate ca branduri bănățene unele sate românești de

munte sau câmpie dar și cele ale croaților, șvabilor, maghiarilor și bulgari, mai exact
multe activități agroturistice autentice ( tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, culturi).
 4.4.1.1. Centru civic al satului timișean

În județul Timiș, reconstituirea satului istoric poate fi pregătită printr-o vizită la

Muzeul Satului Bănățean, pentru informarea asociației sătești, unde se pot admira și
compara câteva clădiri reprezentative pentru mediul rural bănățean și , implicit,
timișean cu ce se prezinta în fermele agroturistice din zona rurală.

Satul turistic”, Muzeul Satului Bănățean este singurul muzeu cu profil etnografic
în aer liber din România care curpinde un centru civic al satului format din Primărie,
Biserică, Casă Națională (cu destinșie culturală) și Birt, dar și alte gospodării ale
etniilor din Banat.

- Birtul din comuna Bârsa urmează planul specific casei țărănști: trei
încăperi, o prispă sprijinită pe stâlpi sculptați, acoperiș din țigla, soclu din
piatră; construcția este pe tălpoaie de lemn; pereții lipiți cu lut, tavanele
din Scândură de brad, iar șsarpanta este alungită și acoperă prispa
deschisă.
- Biserica din lemn din satul Topla (1746) are un altar rectangular, nava
acoperită cu boltă „a haute” și pronaos – cu iconostas, uși împărățești și
uși diaconeștipictate; bare orizontale de gorun aparente încheiate la
colțuri în cheutori în coadă de rândurică; două intrări: una bărbați, la sud,
și alta pentru femei, la vest; un turn la vest care încalecă pronaosul,
susținut de un schelet din lemn conform unui ingenios sistem de
contraforturi; acoperișul este din șindrilă, iar clopotnița este separată.
Biserica cuprinde:
● absida principală;
● naosul;
● pronaosul;
● însemnele de mormânt: cruci primitive incizate.
- Casa națională din satul Babșa ( începutil sec. al XX-lea) are un schelet
din lemn zidit cu văiugă, cu fundație și soclu din piatră. Pe fațada
triunghiulară - se află inscripția VIRTUS ROMANA REDIVIVA – CASA
NȚIONALĂ, având deasupra un turnuleț cu o lira în vârf. Are prispa
susținută de stâlpi sculptați, îchisă cu un gărduleț de protecșie Tavanul
sălii este din niuele de rachită și tencuit.
- Gospodaria agro-pastorală din comuna Jebel (sec. al XX-le) cuprinde
casa de locuit cu fațada perpendiculară pe axa drumului condtruită din
 lemn cioplit încheiat în cheutori drepte tencuită cu lut. Prispa este
completă fiind susținută de stâlpi, neînchisă cu scară la pod.

Grajdul are pereții de lemn încleiați în coadă de rândunică, dispus paralel cu

casa și prelungit cu un șopron. Hambarul este de lemn și are două încăperi despărțite
de un șopron. Cotețul pentru păsări, cocina de porci și columbarul sunt construcții
anexe alșe gospodăriei.

- Casa de locuit are trei încăperi:

● soba de goști (musafiri), mobilată cu două paturi dispuse paralel și
având lavișe și o masa între ele, oladă de zestre cu blidar pentru
vasele decorative [32]:
● camera de dormit cu o sobă de gătit de tip cizmă din cărămidă,
liptă și văruită, pe peretele de legatură cu tinda; pe peretele din
spate se află patul din lemn și, alături de pat, masa cu scaune; în
centru camerei, se afla război de țesut și alte unelte de industrie
textilă casnică;
● tinda are, pe peretele central o nișă semicirculară pentru farfurii, un
horn deschis și un cazan de aramă agățat de un lanț țigănesc la
mujloc și pirostrii;

Lângă poarta gospodăriei, se află o fântânăn cu cumpănă.

- Gospodăria de olar din satul Jupânești (jumatatea sec. al XIX-lea), o

contrucșie de bârne scurte lipite cu lut, cu trei âncăperi ( ateleriul olarului,
camera de locuit și tinda). Pe prispa deschisă incompletă are pârlău
pentru albit rufe. Gospodăria mai cuprinde, înafara cuptorului de ars oale
și roate olarului, și un grajd cu șură și un coteț de porci.
- Școala din comuna Bârna (sfârșitul sec. al XIX-lea) urmează planul
casei cu prispă întreruptă vaând trei încăperi – una mare cu bănci,
catedră, tablă, mobilier pentru o sală de clasă, o tindă la intrare și o
cameră de locuit pentru dascăl. Pereții școlii sunt de lemn rotund lipiți cu
lut și văruiți în alb. Plafonul este din scânduri din brad.

Este important de menționat faptul că în cadrul Muzeului Satului Bănoțean se

pot desfășura activități cu caracter educativ pentru copii. Desigur, caracterul educativ
presupune o pregătire atentă a activităților extrașcolare de către operatorii de
agroturism:

- „hora satului”;
 - botezuri;
- cununii civile;
- cununii religioase;
- expoziții temporare de artă populară;
- festivaluri etnofolclorice: festivalul etniilor, festivalul național de artă naivă
și meșteșuguri populare;
- liturghii;
- spectacole entofolclorice: sărbătoarea și riturile Ignatului;
- târguri de meșteri populari: târgul de meșteșuguri și artă populară.

Un exercițiu pe care ni-l propunem este identificarea pe teren (în Județul Timiș) a
tipurilor de clădiri specifice Timișului văzute la Muzeul Satului Bănățean și nu numai, în
cazul în care există în anumite localități case tradiționale bine păstrate să fie cumpărate
de comunitate și transformate în muzeu în situ în care să fie expuse obiecte și cosume
populare autentice atât a bănățenilor români cât și a celorlalte etnii pentru a diversifica
agrementul pentru cei ce sunt dornici să cunoască viața rurală și evoluția ei pe aceste
meleaguri multiculturale.

4.4.1.2. Arhitectura vernaculară a banatului

Arhitectura vernaculară desemnează metoda de construcție care folosește

resursele și tradițiile disponibile pe plan local pentru a răspunde cerințelor locale.
Acest tip de arhitectură tinde să evolueze în timp și să reflecte contextul de mediu,
cultural și istoric în care este practicată. Ca regulă generală, sunt preferate materiale de
construcție tradiționale, sănătoase, bune izolatoare de căldură și sonore, cum sunt
pământul bătut, văiuga sau cărămida și paiele, stuful, șindrila, țigla dar noile materiale
de construcție câștigă tot mai mult teren pe piața construcțiilor de case. Este
interesant de ramarcat faptul că Banatul în ansamblu, și Județul Timiș, de care
ne ocupăm în cercetarea noastră, sunt locuri ale manifestării interetnice în
arhitectura populară [49,82].

Casele din Banatul de câmpie se construiau fie din văiugă sau cărămizi,
adică din pământ galben și pleavă, fie din văiugă și cărămidă arsă. Lutul era folosit și
la tencuirea caselor,. Văiuga se frământa cu picioarele, apoi se punea în matrițe cu 2-3
lăcașuri, se răsturna matrița cu fața în jos și se lăsau cărămizile la uscat la soare. Dacă
moda caselor din văiugă a dispărut în Banatul românesc ea este bogat ilustrată în
Banatul sârbesc, unde se păstrează multe case (Torac și Uzdin, Serbia).

În Banatul montan, se folosea ca material de construție tuful calcaros.

 În multe din satele și comunele bănățene de câmpie și munte încă se mai
păstrează case ale coloniștilor germani din pământ bătut.

Interiorul gospodăriei șvăbești nu mai poate fi văzut „pe viu” în nici un sat
bănățean, dar el poate fi reconstituit pe baza documentelor fotografice din epocă,
multe s-au modificat, distrus după plecarea masivă a acestora după anul 1980,
ferestrele au fost înlocuite cu termopan.

Arhitectura caselor din Banat este, în linii mari, comună majorității etniilor (sârbi,
croați, germani, maghiari), cu excepția turcilor, ale căror case amintesc de arhitectura
specifică Dobrogei.

Un detaliu interesant care individualizează casele din Banat este oblonul sau
șolocatul din lemn bine păstrat la casele din zona rurală ca și protecție împotriva
căldurii, frigului și chiar împotriva infractorilor care s-au orientat și spre zona rurală
unde nu existau încuietori la casă iar dacă gospodarul dorea ca nimeni să nu intre în
curte lăsa la poartă o mătură ca semn că „nu trebuie să fie deranjat” mai ales când
„frigea răchia” în perioada comunistă.

Unele case bănățene păstrează un tip arhaic de fereastră care amintește de

stăpânirea otomană dar există influențe și în zona urbană, noi am identificat acest tip
de strada C.Porumbescu (Timișoara) cu balcon (tip turcesc) care dacă nu va fi
renovată se va pierde ca și resursă antropică autentică.

Fațada caselor bănățene era decorată cu ajutorul reliefului în tencuială cu coarne

de berbec, ghirlande și figuri geometrice, la fel ocheții aveau ancadramente cu cochilie
de melc și ghirlande.

Un element definitoriu al gospodăriei țărănești din Banat este cotarca sau

pătulul în care țăranii își țineau știuleții de porumb. Cotărcile reprezentau mândria, fala
și bogăția paorilor bănățeni (țăranilor) de odinioara. Materialul de construcție erau fiel
lemnul, fie cărămizile, fie o combinație a acestora. De remarcat, ca detaliu de
construție, suspendarea pe piloni de cărămizi, pentru a se evita contactul porumbului
cu apa pluvială dar și pentru faptul că sub cotarcă era cotețul de păsări sau cocina
pentru porci pentru a nu se risipi nimic din producție. Dacă astăzi au mai rămas doar
câteva cotărci pe ici pe acolo în județul Timiș ele sunt încă bine reprezentate în Serbia
vecină (Alibunar, Torac), unde a existat proprietate, privată și în perioada socialistă de la
noi, iar porumbul se recolta doar în știuleți.

Moara a fost prezentă perenă în satele bănățene, în zona de câmpiem unde

apele curgătoare sunt domoale, bănățenii își construiau mori acționate de cai, care nu
mai există astăzi, cele mai cunoscute fiind la Biled, Lenauheim și Iecea Mare zone mari
producătoare de cereale. În județul vecin Arad în perioada autro-ungară , spre exemplu
s-a construit un „canal al morilor” alimentat cu apă din Crișul Alb în zona Zugău (Joia
Mare) pentru alimentarea morilor care măcinau grâu pentru făină, ce lua drumul vienei.
Acestea s-au păstrat în stare destul de bună, noi ne-am propus să implementăm într-o
altă lucrare acest traseu cu morile și depozitele cu trei nicele (găbănaș) pe ruta Buteni –
Bârsa – Aldești-Voievodeni-Mânerău-Bocsig (2 mori – Bălucana (produce făină patru
nule) – Moara cu Noroc descrisă de Slavici), Mocrea, Seleuș, etc, ca și resurse pentru
noi produse agroturistice autentice.

Un element fundamental al satului și gospodăriei țărănești de oriunde și, implicit,

și din Banat, este fântăna (bunar). În funcție de adâncimea pânzei de apă freatică, se
contruiau trei tipuri de fântâni:

- în cazul stratului freatic aproape de suprafață , se construiau fântâni cu

cumpănă 5-8 metri;
- În cazul stratului freatic de adâncime (20-40metri) se construiau:
● fântâni cu buduroni (tuburi, țevi);
● fântâni cu roată.
- arteziene, care au dispărut de la Săcălaz, Beregsău, se mai găsesc doar
la Pișchia județul Timiș, sau Cermei, județul Arad.

Specifică zonelor joase (luncă și pustă), fântâna cu cumpănă era făcută din
lemn, înlocuit în prezent de olane din beton mai ușor de mutat pentru că în fiecare
primăvară fântânile se mutau pentru târlire pe izlazurile comunale mai ales pentru stavă
(cai) , cornute mari și ovine, mai rar pentru ciurda de porci care se adăpta la izvoare
când erau scoși la ghindă, jir în zona de pădure sau pe imaș în zona Aradului (Beliu,
Răpsig, Prunișor).

Fântânile cu roată erau construite din lemn sau cărămide și aveau acoperiș din
șindrilă sau țiglă dar au fost înlocuite treptat cu fântâni din beton. Mecanismul rotativ
din metal pe rulmenți si roate metalică au înlocuit roate cu spițe și obezi din lemn legate
în cercuri de metal, la fel și tamburul de lemn.

4.4.2. Nivelul și potențialul bucătăriei timișene

Referitor la Banat, unii cercetători și maeștrii ai gastronomiei apreciau arealul

analizat de noi ca fiind:
 „[...] un spațiu îndestulător, frumos, estetic cu deosebite produse culinare și
tradiții care în că sunt păstrate, o bucătărie opulentă specifică care împrumută din
bucătăria maghiară, germană și sârbă tehnicile de preparare și în special condimentele
specifice. Și-apoi lucru știut este : Bănatu-i fruncea berii și meșterul cârnaților,
meștera tuturor porcăriilor, de nu știi neam la ce să te aștepți și cu ce o să înceapă.
Iar vinurile în Banat sunt de asemenea abundente și deosebite, iar unele chiar unice:
Creață Galbenă ori Verde, Cadarcă, Mustoasă, Majarca, Steinschiller, Rujiță”
[2,71,91,128].

Patrimoniul culinar bănățean noi l-am identificat [74, 87, 158], acolo unde
există, după următoarele criterii:

- identificarea cu comunitatea locală, ca „aliment-emblemă”;

- nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări sugestive pentru stilul
de viață al comunității locale și pentru alte elemente sociale, ca „aliment
marcat de clasă”;
- transmiterea unor informații semnificative, concomitent cu consumul
alimentului, ca „aliment marcat de clasă”;
- transmiterea unor informații semnificative, concomitent cu consumul
alimentului, ca „aliment, semn de comunicare”;
- prezentarea anumitor alimente importante și cu prestigiu simbolic, ca
„aliment simbol”.

Este clar că patrimoniul culinar local din județul Timiș nu are reputația altor
patrimonii culinare, care permit identificarea tradiției regiunilor rurale și din acest punct
de vedere. Cauzele sunt de natură istorică (desele războaie, migrația populațiilor) și
sociologică (dispariția familiilor lărgite, bucătăria modernă), socio-economici
(diminuarea autoconsumului), economici (creșterea nivelului de trai, modernizarea
tehnicilor de prelucrare a produselor agro-alimentare), modificările de pe piața cererii și
ofertei de produse agro-alimentare, personali (schimbări sociale, schimbări financiare,
schimbarea gusturilor etc).

Credem că încă mai avem de căutat pentru a identifica un petrimoniu

culinare bănățean și încă și mai mult timp pentru a identifica un patrimoniu
culinar timișean dar totuși am găsit câteva produse gastronomice în urma
investigațiilor făcute.

Pentru comuna Săcălaz cu satele aparținătoare Beregsău Mare și

Beregsău Mic, unde se constată o puternică influență culinară a mai multor
bucătării: svăbești, sârbești și ungurești putem exemplifica următoarele tipuri de
preparate culinare:

GĂLUȘTE DE GRIȘ

Ingrediente: 3 linguri untură, 3 ouă, 8-10 linguri de griș, sare după gust

Mod de preparare: Se separă gălbenușurile, se bat spumă albușurile. Gălbenușurile

se freacă cu untură și sare, se adaugă grișul și, la sfârșit, albușul bătut spumă. Se lasă
să se odihnească timp de 20 de minute după care se taie cu lingura și se pun în zupa
de găină la fiert 4-5 minute.

CRAP LA CUPTOR (se servește cu Fetească regală)

Ingrediente: 1 ceașcă de ulei, 1 kg roșii, 1 legătură de pătrunjel, 2kg crap, 2 linguri de

lapte bătut, 3 pumni de măcriș, 6-8 cepe, piper, sare.

Mod de preparare: Ceapa se taie peștișori și se pune la călit într-o tavă încăpătoare.
Roșiile se taie felioare și se adaugă peste ceapa rumenită. Peștele se curăță și se taie
porții. Când roșiile s-au înmuiat, se adaugă peștele sărat și piperat și se dă totul la
cuptor. Se stropește din când în când cu zeama din tavă. Pătrunjelul și măcrișul se
toacă și se freacă pastă laptele bătut. Când peștele e rumenit și pătruns se toarnă
sosul și se mai lasă 2-3 minute în cuptor.

CRUMPI ÎN DUBĂ
Ingrediente: ½ kg „clisă” sau „șonc de casă”, 2kg cartofi, paprică dulce, untură, 2 ouă,
3 linguri de smântână

Procesul tehnologic: Se îndepărtează coaja crumpilor (cartofilor), se taie pe lungime

sub formă de solzi de pește. Slănina se crestează scăriță până la șorici. Se pun cartofii
într-o tipsie de tablă cu slănina în cuptor timp de 25 minute, apoi se adaugă peste
ouăle bătute împreună cu smântâna și se mai introduc la cuptor timp de 10 minute.
Când s-au reumenit se servesc presărați cu paprica.

CROFNE BĂNĂȚENE

Veți zice: niște gogoși! Până la urmă, da, crofna bănățeană este o gogoașă, dar una
frumos gătită ca de sărbătoare, cu guleraș alb de jur împrejur și care obligatoriu conține
o ... gaură! Adică nu conține nimic, de fapt, în secțiunea ei se găsește un gold e
dimensiuni aproape cât ale crofnei însăși.

Ingrediente: 1 cană de lapte călduț;

- 1 lingură rasă de drojdie deshidratată sau 25g de drojdie proaspătă;

- 1 praf de sare;
- 1 zahăr vanilat;
- 2 gălbenușuri;
- 2 linguri de zahăr;
- 500g de făină 000;
- 60g de unt;
- coajă de lămâie și/sau portocală;
- ulei pentru prăjit;
- zahăr praf.

Făina se cerne. În cazul în care lucrați aluatul la mașina de pâine sau robot:
gălbenulurile frecate cu sarea se dizolvă în laptele cald (40 grade), se adaugă zahărul,
zahărul vanilat, coaja de lămâie și portocală, untul topit (dar nu fierbinte) și se pun în
mașina de pâine. Se adaugă făina cernută și drojdia și mașina va face treaba în locul
vostru. Dacă frământați cu mâna vă recomand să dizolvați drijdia cu zahărul în puțin
lapte cald, să faceți o maia cu puțină făină, gălbenușurile de asemenea frecate cu sare
se dizolvă în restul de lapte, se pun aromele se începe frământatul adăugând maiaua și
puțin câte puțin din laptele cu gălbenușuri, se frământă până aluatul este neted, apoi
se începe incorporarea untului topit, câte puțin, până aluatul îl absoarbe pe tot. Aluatul
gata lucrat se așează într-un vas uns cu ulei, se acoperă cu un prosop călduț și se lasă
să crească la loc cald, ferit de curenții de aer, până (cel puțin) își dubleaza volumul. Se
răstoarnă aluatul crescut pe planul de lucru uns cu ulei – evitați înfăinarea planului de
lucru, asta va duce la îngreunarea aluatului și va face creșterea mai dificilă. Se întinde
într-o foaie de aproximativ 0,8-1cm care se taie cu un pahar de mărime potrivită.
Crofnele astfel formate se așează într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și se lasă la
crescut încă 30 minute , într-un loc calduț.

Printre prezențele constante în bucătăria județului Timiș se numără:

- carnea de porc (60%);

- carnea de pasăre (pui, găină, curcă, rață) (35%); - nu se consumă
carne de gâscă care are nevoie de spațiu dar distruge grădinița de flori
din fața casei, din aceste motive în satele cu etnici germani nu s-a
crescut. Doar evreii pentru obținere de ficat gras o creșteau în zona rurală
înca mai întâlnim instrumente tradiționale pentru îndopat.
- paprica (adică boiaua de ardei, regionalism provenit din maghiarul
paprika)
- untura de găină/porc.

Celor care ar putea obiecta, pe bună dreptate că untura nu este indicată nici din
perspectiva sănătății nici din perspectiva siluetei perfecte, le sugerăm să înlocuiasca
untura cu ulei vegetal si smântână cu iaurt acrișor dar cercetările arată că untura se
clasează pe primul loc al insușirilor cu 100 puncte față de uleiul de floarea soarelui cu
doar 47 puncte pe o scară de la 1 la 100.

Am apreciat sugestiile de asociere cu vinul sau țuica bănățeană

BĂUTURILE BĂNĂȚENE

Țuica este considerată, alături de brânză și vin, produs tradițional iar fabricarea
țuicii este considerată o tradiție multiseculară.
 Cazanul de făcut țuică este, alături de teascul de strivit strugurii, un exponat
de nelipsit din orice gospodărie familiară din Județul Timiș unde se face răchie inclusiv
din „dude” „corcodușe” și „porumbe”.

Din punctul de vedere al construcției cazanul fix de fiert țuică seamănă cu un

cazan de fiert țuica mobil folosit de vecinii sârbi. – dovada permanenței unei tradiții în
regiune, însă aceștia își permiteau să se deplaseze cu cazanul la fiecare familie, în
schimb la noi această îndeletnicire era prohibită și fiecare gospodar și-a confecționat
artizanal cazan de răchie de 80-120 litri pe care de multe ori l-a ținut în „soba de la
drum” în patul cu perne pentru a nu fi rechizionat în perioada comunistă.

În gospodăriile carașovenilor se găsea, alături de grajd, șură , hambar sau stupi,

și un cazan pentru fiert țuica arată studiile efectuate de cercetători pentru Banatul
montan.

Întoarcerea emigranților români din SUA sau Franța atrage dupa sine investirea
capitalului acumulat prin muncă în țări străine în casă (care nu mai este construită din
lemn, ci din piatră), în pământ, în atelaje agricole și în industria casnică – adică în
cazane de țuică, mori, vâltori, etc [60] – ceea ce face din acelti oameni adevărați
promotori ai progresului social, economic și cultural.

Mircea Rusnac [95] analizează un Proces-verbal pentru verificarea de fond a

Circumscripției de Constatare Indirecte Reșița Urban, județul Caraș, în zilele de 7-9
septembrie 1948 ilustrativ pentru activitatea economică a orașului Reșița imediat după
naționalizare. Alături de patru mori țărănești de porumb și de câteva (puține) brutării, în
Reșița mai erau și patru cazane de fiert țuică deja sigilate.

Dacă astăzi, în Depresiunea Almăjului, sunt tot mai rare firizul sau gaterul de
tăiat lemne acționat de apă, presa de ulei, targa pentru uscat prunele și văiegele sau
vălaiele pentru prelucrarea postavului, cazanele de fiert răchie (țuică) încă mai sunt
destule. Mai mult chiar, duzii nu mai sunt folosiți în creșterea viermilor de mătase, ci
doar pentru producerea de dude pentru fabricarea țuicii în schimb în județul Timiș încă
mai există oloinițe ce produc ulei de dovleac în zona Făget.

Faptul că țuica (mult mai slabă decât palinca fabricată și băută în Transilvania) a
jucat dintotdeauna, un rol important în viața bănățenilor și timișorenilor – fie că este
vorba de viața de zi cu zi, când tot românul bea un păhărel de țuică înainte de masă
(deși, fiind un digestiv, ar trebui băută după masă!!!) sau la birtul din sat când se
socializează cu ceilalți consăteni, fie că este vorba de principalele momente din viața
omului – botezul, cununia (când gazdele din Greoni, Județul Caraș-Severin, își
întâmpină cuscrii stropindu-i cu țuică dintr-un săclic, adica o sticluță legată cu o
batistă [60]), înmormântarea. În cele ce urmează încercăm să reconstituim, pe baza
documentelor existente, locul și rolul țuicii în Banat. Interesant de remarcat că țuica de
prună era băuta și de bărbați și de femei [95].

Țuica este o prezență constantă în toate obiceiurile religioase din Județul

Caraș-Severin[60]. Astfel:

- în Duminica Paștelui, oamenii ciocneau ouăle la biserică apoi ciocneau

ouă acasă, în familie, și apoi ciocneau păhărelecu țuică caldă, după care
mâncau papricaș de miel;
- în Lunea Paștelui , oamenii mergeau la cimitir unde dădeau de pomană
prajituri, vin sau țuică și ouă roșii sau la Paștele mici, o săptămână dupa
Paști în zona de câmpie a județului Timiș
- în ziua Înălțării Domnului , oamenii duc la biserică prăjituri, colivă și vin
sau țuică pentru a fi slujite de către preot dar și în obiceiurile de la
stână: în ziua cântăriri oilor ( de fapt a laptelui), se manăncă la un loc și
se bea țuică pentru adălmașul oilor.

Omniprezența țuicii în viața bănățenilor a agus la apariția unor cuvinte specifice

graiului bănățean de o parte și de alta a râului Mureș ce desparte județul Arad de Timiș
[123]:

- cotlic „loc de pus cazanu de țuică, un fel de cuptor de pământ în care se

așează cazanul de țuică sau cotlan în Ardeal, județul Arad”;
- craclă „țuică nereușită”, poșircă, votcă în județul Arad;
- șaclic „ recipient pentru țuică, deț în județul”;
- șiutură „ recipient de formă rotundă în care se ține țuica la nunți(1/2 litri
sau un litru.)”
- ștamplu „măsură de țuică (25-50 grame)”, păhăruț în județul Arad.

În județul Caraș-Severin. Component al Banatului există mail multe localități

renumite pentru țuica produsă:

- Bozovici, comună recordmenă la fabricatul țuicii de prună datorită

pruniștilor întinse în jur;
- Buchinm , comună ai cărei gugulani sunt renumiți pentru țuica aromată
și savuroasă;
- Rafnic , sat ai carei locuitori făceau troc cu țuica produsă în satele de
câmpie în schimbul cerealelor;
 - Teregova comună ai cărei gospodari s-au organizat în Asociația
Producătorilor de Răchie din Banatul Montan al cărei scop este să facă
Europa să recunoască drept marcă înregistrată țuica produsă în zonă [61];
- Zorlențu Mare, sat care găzduiește anualul Festival al răchiei din
Banat” [95];

În județul Timiș la Săcălaz se organizează anual Festivalul Răchiei

Atunci când bănățenii taie porcul, răchia (țuica) fiartă pe care o beau
participanții la ritualul sacrificării porcului și al preparării cărnii de porc contribuie „în
mod direct” la „reușita acțiunii menținând moralul ridicat și plăcerea de muncă [138] iar
arădenii la același eveniment încă de la înjunghiatul porcului beau „crampă” , pălincă
fiartă stinsă în zahăr caramelizat.

Țuica era și este familiară și printre minoritățile etnice din tot Banatul și județul
Timiș.

Astfel, cu ocazia fărșangului (bal organizat de Lăsata secului) pemii (adică cechii)
din sud-est-ul Banatului se mascau și umblau din casă în casă cu muzică iar gazdele îi
tratau cu gogoși și cârnați și cum vin și tuică fiartă [95].

Șvabul Robert Babiak, nepotul lui Franz Grenzner (plecat din Lindenfeld, Județul
Caraș-Severin, și stabilit în Germania), își amintește că bunicul său își întâmpina
oaspeții așa cum se cuvine, adică cu cel ma buni vin din propria pivniță cu țuica
aromată făcută din livezile satului – pentru că ce nu face alcoolul pe cine cu cine nu
înfrățește? [95].

De remarcat că minoritățile etnice din Banat pot avea propriile preferințe în

materie de băutură. Astfel, pemii (adică germanii proveniți din Boemia, care s-au alezat
în zona montană a Semenicului (Sadova Veche și Caransebeșu Nou)) [95] preferă
afinată. Iată rețeta lor: Pentru prepararea unui litru de afinată se folosesc ¼ kg afine,
deasupra cărora se pun 3-4 linguri de zahăr, întregul conținut fiind pus și ținut la soare
până se topește zahărul. La maceratul astfel obținut se adaugă 100ml alcool rafinat,
100g rom, 100g coniac și un plic cu zahăr vanilat. Se fierbe apoi în apă o lămâie
întreagă cu zahăr, iar cu siropul astfel rezultate se umple sticla de 1 litru pe ¾ , restul
cantității până la 1 litru completându-se cu alcool.

În județul Timiș se prepară și alte băuturi din fructe (afinată, vișinată și caisată)
dar predomină vișinata care este însă preferată de doamne, timișenii bărbați rămân în
continuare conservatori și preferă „răchie de prune”, mai rar „comină” și doar în
perioada comunistă când nu dispuneau de materi primă „răchie de dude”.

CUPRINS

CAPITOLUL 1.

TURISMUL AUTENTIC – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 DEFINIREA FENOMENULUI TURISTIC AUTENTIC

1.1.1 Autenticitatea: definiție, clasificare

1.1.2 Turismul autentic

1.2 CLASIFICAREA TURISMULUI ȘI LOCUL AGROTURISMULUI ÎN CADRUL TURISMULUI

AUTENTIC

1.3 CONCEPTELE CU CARE SE OPEREAZĂ ÎN GEOGRAFIA TURISMULUI AUTENTIC

1.4 EVOLUȚIA TURISMULUI ÎN GENERAL ȘI A AGROTURISMULUI ÎN SPECIAL

CAPITOLUL 2.

AGROTURISMUL – COMPONENTĂ A STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A SPAȚIULUI RURAL

2.1. GENEZA AGROTURISMULUI ȘI A TURSMULUI RURAL ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA

2.1.1. Conceptul de „agroturism”

2.1.1.1. Agroturismul de fermă

2.1.1.2. Turismul agrar

2.1.1.3. Turismul agricol

 2.1.1.4 Turismul la ferma familială vegetală sau animală

2.1.1.5 Turismul la sat

2.1.1.6 Turismul la țară

2.1.2. TURISMUL RURAL

2.2. CARACTERISTICILE AGROTURISMULUI

2.3. FUNCȚIILE ȘI OVIECTIVELE AGROTURISMULUI

2.3.1. Rolul produsului agroturistic autentic

2.3.2. Componentele fundamentale ale produsului agroturistic

2.4. ROLUL AGROTURISMULUI ÎN RELANSAREA ECONOMICĂ A SPAȚIULUI RURAL

2.4.1. Efecte directe

2.4.2. Efecte indirecte

2.5. CEREREA ȘI OFERTA ÎN AGROTURISM

2.5.1. Cererea în agroturism

2.5.2. Oferta în agroturism

2.6. IMPLICAȚIILE DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII RURALE

CAPITOLUL 3

POSIBILITĂȚILE DE DEZVOLTARE A SPAȚIULUI RURAL ROMÂNESC ȘI TIMIȘEA PRIN

PROMOVAREA UNOR ACTIVITĂȚI AUTENTICE

3.1. SPAȚIUL RURAL AUTENTIC

3.1.1. Structura spațiului rural

3.1.2. Caracteristicile spațiului rural

3.1.3. Funcțiile spațiului rural

3.2. SPAȚIUL RURAL ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ

3.2.1. Dimensiunea spațiului rural autentic

3.2.2. Infrastructura spațiului rural autentic

3.2.3. Aspectele demografice privind spațiul rural autentic

3.2.4. Aspecte privind restructurarea agriculturii

 3.3. STRATEGIA DE DEZVOLTARE RURALĂ A ROMÂNIEI

3.4. DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ DIN PUNCTUL DE VEDERE AL COMUNITĂȚII

EUROPENE

3.5. STRATEGII EUROPENE ÎN DOMENIUL SPAȚIULUI RURAL

CAPITOLUL 4.

POSIBILITĂȚI DE INTEGRARE A AGROTURISMULUI ROMÂNESC AUTENTIC ÎN CIRCUITUL

AGROTURISTIC EUROPEAN

4.1. ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE TURISM ÎN PROMOVAREA AGROTURISMULUI AUTENTIC

4.1.1. Necesitatea înființării de structuri organizatorice la nivel local („sat turistic”)

4.1.2. Necesitatea înfințării de structuri organizatorice la nivel județean sau regional

4.1.3. Structuri organizatorice la nivel național

4.2. PROMOVAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC AUTENTIC

4.3. NIVELUL ȘI POTENȚIALUL DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI DE FERMĂ ÎN ROMÂNIA

4.4. NIVELUL ȘI POTENȚIALUL DEZVOLTĂRII AGROTURISMULUI DE FERMĂ ÎN JUDEȚUL

TIMIȘ

4.4.1. Reconstituirea statului istoric ptin promovarea arhitecturii vernaculare

4.4.1.1. Centru civic al satului timișean

4.4.1.2. Arhitectura vernaculară a banatului

4.4.2. Nivelul și potențialul bucătăriei timișene