Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anchiloza Soldului-Masajkinetoterapie
Anchiloza Soldului-Masajkinetoterapie
II. ETIOPATOGENIE
În general alterările cartilaginoase constituie un proces metabolic care începe
după 40 de ani şi care adesea nu poate fi asimilat cu “îmbătrânirea”.
În producerea leziunii cartilaginoase caracteristic anchilozelor sunt incriminaţi
următorii factori:
a) Factori mecanici
- alterarea cartilajului poate fi produsă de o suprasolicitare datorită unei
repartiţii anormale a presiunii articulare, o hiperpresiune în anumite
puncte.
b) Factori traumatici
- traumatismele importante ce determină fracturi, luxaţii sau subluxaţii
antrenează alterări ale cartilajului sau repartiţii noi de presiuni articulare
c) Îmbătrânirea
- odata cu înaintarea în vârstă se produc perturbări endocrine, in condiţiile
acestei vitalităţi scăzute apariţia artrozelor este marcată, la aceasta
contribuind şi o vascularizaţie scăzută
d) Factori inflamatori cronici
- dupa unele inflamaţii sau infecţii, cartilajul articular poate fi alterat
dezorganizat, înlocuit printr-un ţesut cicatricial (TBC osteoarticular)
- poliartrita reumatoidă determină frecvent leziuni la nivelul coxo-femural
care evoluează cronic, progresiv prin stadiile de sinovita şi capsulită şi
interesarea ligamentoasăa, leziuni condrale şi osteocondrale.
- procese inflamatorii urmate de o fibroză şi atrofie musculară determină o
mobilitate redusă în perioada de recuperare, apariţia unui puseu agraveaza
situaţia şi de multe ori se instalează anchiloza
- coxita care determina o anchiloza de cele mai multe ori, în flexie este
uneori bilaterală determinând suprimarea mersului
- leziuni infecţioase articulare – artrita nespecifica sau specifica,
tuberculoza panacocica, osteomielita, plagi articulare, reumatismul
poliarticular anchilozant, toate duc la pierderea completa a mobilitatii
articulare dand anchiloza la sfarsit, sinoviala si capsula articulara sunt
ingrosate si aderente la tesuturile vecine cu osificari. Partile moi din jur
(piele, muschi, vase, nervi) sunt atrofiate si retractate
- anchiloza de sold poate fi urmarea unei artoza coxo-femurale sau a unei
malformatii congenitale la care se adauga tulburarile statice,
traumatismele plus tulburarile vasculare sau endocrine.
1
III. ANATOMIA PATOLOGICA
Tesutul cartilaginos normal este foarte activ, la nivelul sau avand loc urmatoarele
procese:
- sinteza de ADN si a proteinelor
- formarea substantei fundamentale care contine din abundenta
mucopolizaharide
- fabricare fibrelor de colagen.
In artroze metabolismului cartilagiului este diminuat, sintezele amintite fiind
deficitare.
Rezulta organizarea exsudatelor din cavitatea articulara inflamata, osteoscleroza
articulara, osteofibroza articulara marginala, alterari morfologice cartilaginoase.
IV. SIMPTOMATOLOGIE
Anamneza pacientului
Vom cere subiectului date privitoare la conditiile in care a aparut anchiloza (aici
includem varsta, profesia si locul de munca). Apoi trecem la depistarea unor tratamente
efectuate anterior, la efectele acestora asupra pacientului si rezultatele obtinute dupa care
trecem la inspectarea starii pacientului in momentul prezentarii la control.
Faptul ca pacientul are dureri, trebuie mentionat caracterul durerii initiale,
evolutia ca si influenta diferitelor tratamente. In ceea ce priveste durerea pentru care se
prezinta la medic trebuie precizati urmatorii parametrii:
- severitatea durerii
- calitatea durerii
- perioada de producere a durerii
- cauzele agravante
- factorii ce usureaza durerea.
Starea prezenta
Examenul clinic obiectiv
- trebuie facut sistematic si foarte minutios
- in pozitia culcat prin palpare atenta vom localiza sediul durerilor: -
anterioare inghimale
- externe - trohanteriene
- apoi vom aprecia daca durerea este de tip inflamator sau de tip mecanic.
Masuram apoi cu atentie lungimea comparabila a membrelor inferioare:
- in timpul mersului schiopateaza
- in picioare: pozitie vicioasa, sprijinindu-se pe membrul inferior sanatos si
tinand in usoara flexie membrul bolnav.
Daca examinam atent bolnavul observam:
- atrofia musculara, coborarea pliului fesier
- decubit dorsal – limitarea miscarilor.
Bolnavul nu prezinta simptome generale.
2
V. CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI
a) Examen clinic
- durerea – la inceputul mersului, la efort prelungit
- deficit de mobilitate
- deficit de stabilitate
- tulburari de postura si mers
- redoare articulara.
b) Examen radiologic
- osteofitoza, osteoscleroza, deformarea capului articular ca semn de debut
c) Examen de laborator
- VSH negativ
- leucograma, electroforeza – normale
- lichid sinovial – absent
La examenul subiectiv:
- bolnavul urca si coboara greu scarile, nu poate pune picior peste picior
- mers leganat.
VI. DIAGNOSTICUL
Diagnosticul se face in functie de examenul radiologic.
VIII. PROGNOSTIC
- vital – este bun
- functional – rezervat
IX. TRATAMENTUL
Tratamentul urmareste insanatosirea “ad integrum”, adica in totalitate asemenea
stari initiale. De aceea se folosesc toate metodele de recuperare:
- hidroterapia
- masaj
- kinetoterapia
- electroterapie
- medicatii, regim alimentar, reglarea starii psihice si ridicarea moralului,
integrarea in societate
- efectuarea tuturor metodelor ii ajuta pe bolnavi sa-si continue viata si sa-si
ajute familia in toate imprejurarile.
Tratamentul profilactic
Corectia tulburarilor statice ale soldului si a tulburarilor de la distanta.
3
Tratamentul curativ
Tratamentul de baza este cel ortopedic care isi propune sa reduca incarcarea
articulatiei si sa-i mareasca functia. Bolnavul trebuie sfatuit sa-si menajeze soldul prin
evitarea mersului excesiv, necesitatea unor perioade de relaxare in timpul zilei, evitarea
ortostatismului.
Tratamentul igieno-dietetic
Trebuie prescris bolnavului un regim hipocaloric si sa i se explice ca un tratament
medicamentos nu poate da rezultate atata timp cat persista un proces ponderal. Bolnavul
trebuie sa evite mersul pe un teren accidentat, uracrea si coborarea scarilor; postura de
baston in mana opusa soldului afectat; evitarea ortostatismului.
Evolutia starii psihice
Este foarte important sa-l convingem pe pacient sa nu se dea in laturi de la nici un
tratament. Daca ii face rau tratamentul respectiv se intrerupe imediat, dar trebuie incercat
orice pentru binele sau.
Medicatia antiinflamatoare, antalgica
Constituie un adjuvant al masurilor ortopedice. Tratamentul de fond este
tratamentul cu antialgice si antiinflamatoare, aspirina, fenilbutazona, indometacin.
In cazul unor puseuri severe se recomanda infiltratii intraarticulare cu xilina si
cortizon, saruri de aur care la inceputul bolii au efect terapeutic, miorelaxante,
administrarea de clorozoxazona.
Tratament chirurgical
Chirurgia ortopedica poate rezolva total sau partial:
- durerea
- deficitul de vascularizatie a capului femural
- suprafata portanta
- vectorii de presiune si tractiune
- stabilitatea
- mobilitatea articulara.
Aceste obiective se realizeaza prin diverse tipuri de operatii de la simplele
osteotomii pana la protejarea totala.
Interventiile recuperatorii ale soldului pot fi precoce, corectoare asa cum sunt:
buterul, osteoplastic, osteotomia, artroplastiile si artrodeza; se mai pot face alungiri de
tendoane.
Fizioterapia
Este ramura medicinii generale care foloseste ca scop terapeutic agentii fizici,
naturali sau artificiali.
Varietatea mare a acestor agenti fizici si modul lor diferit de aplicare si actiune a
dus la dezvoltarea mai multor ramuri: electroterapia, hidroterapia, masaj si
mecanoterapie, kinetoterapia si gimnastica medicala, balneoterapia, helioterapia,
talasoterapia, pneumoterapia si inhalatiile.
In afara acestora, fizioterapia include toate procedeele care folosesc agenti fizici
artificiali (electricitatea, apa, masajul).
4
Balneologia care in trecut se limita la “invatatura despre bai”, se ocupa astazi cu
toti factorii din statiunile balneoclimaterice folosite in scop terapeutic (ape minerale,
namoluri, clima). Balneologia este legata de o serie de specialitati: hidroterapia, chimia
balneochimica, microbiologia, climatologia.
Hidroterapia
Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, la care se asociaza miscari in
toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se
umple ¾ cu apa la temperatura de 360-370 C si mai rar 380 C.
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5 min., este lasat linistit. Dupa
aceea tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile.
Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Se incepe cu degetele membrului inferior de parte opusa, apoi pe rand se imprima
miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte. Manevrele se
continua apoi la membrele superioare, intai cel de partea opusa, apoi cel de aceeasi parte,
pornindu-se tot de la degete. La urma se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in
articulatiile capului si ale coloanei cervicale.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 min. Dupa aceea
bolnavul sta in repaos, dupa care este invitat sa repete, singur miscarile imprimate de
tehnician.
Durata baii este de 20-30 min., dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.
Mod de actiune Factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt: factorul
termic si factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se
produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corporale, conform legii Arhimede.
Electroterapie
Curentul diadinamic
Prin acest curent se obtine o inlaturare rapida a durerilor, o actiune trofica marcata
mai ales asupra celulitelor, efect dinamogen asupra musculaturii striate si un efect
resorbtiv al edemelor si exudatelor.
Tehnica de aplicare Curentul diadinamic se aplica pe tegument prin intermediul
electrozilor. Alegerea lor si modul de aplicare depind de scopurile urmarite. Avem grija sa
umezim bine materialul spongios elastic sau tesatura hidrofila cu care lucram.
5
Inainte de a da drumul la aparat trebuie sa controlam ca toate butoanele sa fie
puse la 0, sa corespunda tensiunea cu cea a retelei electrice cu care lucram, sa aiba
legatura cu pamantul.
Bolnavul simte o usoara furnicatura si fine intepaturi:
a) In mod obisnuit, daca medicul nu prescrie o alta medicatie, vom incepe cu
difazatul fix (D.F.) de 100 timp de 15-20 sec., durata necesara pentru adaptare,
dupa care conductibilitatea electrica tegumentului ajunge la un maxim;
b) Reducem cu 1-2 mA intensitatea si trecem la un curent monofazat fix (M.F.)
de 50, timp de 15-20 sec. In acest interval de timp crestem intensitatea cat se
poate de mult, pana aproape de pragul senzatiei neplacute. Este faza de
adaptare a sensibilitatii;
c) La sfarsitul celo 30-40 sec. se poate trece la curent diadinamic modulat cu
lunga perioada (P.L.), fara sa mai fie nevoie sa acordam o atentie deosebita
intensitatii curentului.
O alta metoda este aceea de trece direct la un curent cu perioada scurta (P.S.) timp
de 30 sec., in care timp reglam intensitatea pana la un maxim tolerabil si apoi trecem la
curentul modulat cu P.L.
Durata tratamentului este un factor important in terapia cu diadinamice. In general
nu este nevoie sa se prelungeasca o sedinta peste 4-5 min.
In aplicatiile curente obisnuite se fac 6-8 sedinte, urmate de o pauza de 6-10 zile
dupa care eventual se poate incepe o a doua serie de 6-8 sedinte.
Ultrasunetul (U.U.S.)
Tehnica de aplicare Este important sa se cunoasca modul in care se executa corect
prescriptia medicala.
6
La tehnica de aplicare, vom urmari in timpul procedurii manipularea proiectorului
(capul emitator) si manevrarea aparatului.
In capul emitator este asezat cristalul piezoelectric care genereaza undele
ultrasonice. Aceste sunt proiectate in linie dreapta sub forma unui fascicul, perpendicular
cu suprafata de emisie a localizatorului.
Deoarece propagarea U.U.S. se face numai in solide si lichide, este necesar
ca, intre proiector si tegument, sa nu existe nici un strat (nici chiar subtire) de aer, care ar
putea sa opreasca transmiterea undelor spre bolnav. Pentru aceasta este nevoie de un
contact intim intre suprafata emitatoare a proiectorului si tegument, care se realizeaza fie
printr-o solutie vascoasa (cum este cea de ulei de parafina: gelatina 10% sau glucoza), fie
un strat de apa degazeificata, fie cu vaselina simpla sau un alt unguent.
Tratamentele se pot efectua aplicand capul emitator:
1) prin contact direct asupra tegumentului, cand folosim o solutie vascoasa;
2) la distanta, sub apa, indirect, cand intre tegument si proiector exista un strat de
apa de o grosime de cativa cm (regiunea bolnava si proiectorul fiind suspendat intr-un vas
cu apa).
Ceasul semnalizator ne indica durata procedurii care va fi intre 3-10 min. Se
incepe in general cu sedinte de scurta durata, care pot sa fie prelungite in functie de
toleranta si reactia bolnavului.
Se va evita mersul in gol al aparatului.
Dozele utilizate sunt date de intensitate si durata procedurilor. Se folosesc in
general doze mici. Bolnavul nu are voie sa inregistreze subiectiv nici un fel de senzatie.
Daca apare durerea periostala, se va reduce intensitatea sau se trece la U.U.S. cu
impulsuri.
Incepem de obicei cu intensitate mica (0,1-0,2 W/cm2) si durata scurta (3-4 min.),
pentru ca in masura in care aceste doze sunt bine tolerate, sa crestem intensitatea in mod
normal pana la doza totala pe suprafata capului de 10-15 W si la o durata medie de 5-6
min., aceste cifre putand sa fie depasite de la caz la caz. Numarul si ritmul sedintelor sunt
variabile. In majoritate se fac sedinte la 2-3 zile, in afara cazurilor particulare. Nu este
necesar sa se depaseasca 4-6 sedinte, atunci cand nu se constata nici o ameliorare.
In procesele cronice se fac aplicatii locale in serii de 10-15 sedinte zilnic sau la 2
zile, urmate de o pauza de 2-3 saptamani.
Pentru cresterea eficacitatii U.U.S. este bine sa se asocieze si alte proceduri
fizioterapice, in care caz se va face o singura procedura/zi. In asociere cu U.S.,
intensitatea U.U.S. va fi redusa la 1/2 - 1/3 din doza.
Alegerea frecventei potrivite are importanta, pentru ca sa se poata introduce
energia ultrasonica la diverse profunzimi. O frecventa de 500-800 KHz permite
patrunderea pana la o profunzime de peste 6 cm. Frecventa de 1000 KHz ajunge la cca 3-
6 cm, iar frecventa peste 1500 KHz are o actiune superficiala sub 3 cm profunzime.
7
puternice numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la o caracteristica anatomica
a regiunii, evolutia bolii starea prezenta a bolnavului, sexul, varsta si starea psihica a
bolnavului.
8
Osul coxal – este format prin sudarea a trei oase diferite: ilio, ischion si pubis.
Acestea sunt sudate intre ele formand osul coxal.
Femurul – cel mai lung os din organism este alcatuit dintr-un corp si doua
extremitati care la randul lor sunt formate din cap, gat si trohantere.
Muschii coapsei
Sunt impartiti in trei regiuni: anterioara, posterioara si mediala.
9
- inaltimea 72-75 cm
- latimea 60-65 cm;
b. un scaun cu o speteaza scurta, pentru a manipula usor asupra cefei,
umerilor si asupra partii superioare a spatelui si toracelui;
c. cateva scaune rotative pentru pacienti si maseuri.
Ca regula de igiena de care trebuie sa tina seama maseurul in afara de
spalatul pe maini mai sunt: taierea unghiilor, fara ceasuri si inele pe mana in timpul
executarii masajului, spalarea mainilor dupa fiecare masaj; cearsaful folosit de client sa
fie individual si curat etc..
10
In cazul bolnavilor imobilizati la pat se mai fac si miscari izometrice prin
contractia si relaxarea muschilor cvadricepsi adductionali.
Kinetoterapia
Refacerea mobilitatii
Se vor aborda in acest context toate aspectele legate de recuperarea amplitudinii
miscarilor.
Refacerea mobilitatii inseamna si recastigarea de forta musculara, necesara
miscarilor fiziologice.
Principalii coeficienti functional de miscare a soldului apa in flexie, abductie si
rotatie.
11
- aceste mobilizari se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau a
bazinului pe femur
- intotdeauna genunchiul trebuie sa fie flectat pentru a intinde
ischiogambierii
- pacientul in decubit dorsal, cu membrul inferior sanatos extins, asistentul
aplica priza pe treimea inferioara a coapsei executand flexia coxo-
femurala.
C. Prin mobilizari autopasive:
- pacientul in decubit dorsal (eventual cu trunchiul sprijinit pe un suport sau
pe niste perne “in scara”); se prinde cu mainile coapsa si se tractioneaza,
daca unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajunge la coapsa. Se poate
tractiona prin intermediul unei chingi trecute peste picior sau peste
genunchiul flectat.
D. Prin miscari active:
- pacientul in decubit lateral pe o placa lucioasa (pentru soldul homolateral)
sau cu placa intre membrele inferioare (pentru soldul contralateral)
- se executa flexia coxo-femurala cu genunchiul flectat sau/si cu genunchiul
extins – bazinul fixat cu o chinga.
Reducerea extensiei
Reducerea extensiei coxo-femurale se poate face:
A. Prin adoptarea anumitor posturi:
- pacientul in decubit ventral cu bazinul flectat intr-o chinga; sub coapse si
genunchi se introduce o perna;
B. Prin mobilizari pasive:
- in cursul acestora se respecta aceeasi regula generala; in timpul fortarii
extensiei coxo-femurale, genunchiul ramane extins
- pacientul in decubit dorsal cu membrul inferior opus flectat la maximum
din coxo-femural si genunchiul cu coapsa la piept, bascularea puternica
extinde ea insasi coxo-femurala afectata – eventual existentul accentueaza
extensia.
C. Prin mobilizari autopasive:
- pacientul se afla in decubit dorsal, mentinand cu mainile genunchiul
membrului opus la piept, membrul afectat intins pe un plan inclinat
D. Prin miscari active:
- pacientul in decubit ventral cu bazinul fixat, se executa extensia coxo-
femurala, cu si fara flectarea genunchiului. Trunchiul la marginea mesei
(membrele inferioare intinse pe masa) postura din care se executa extensii
de trunchi fortand in bazin care este fixat in chinga.
Reducerea abductiei
A. Prin adoptarea anumitor posturi:
- piciorul in decubit dorsal, cu un suport triunghiular intre coapse sau o
perna intre genunchi
- pentru abductia bilaterala, pentru abductia unilaterala.
B. Prin mobilizari pasive:
12
- pacientul in decubit dorsal asistentul fixeaza bazinul cu o mana, iar cu
cealalta executa abductia cu priza la nivelul condilului intern al femurului.
C. Prin miscari autopasive:
- pacientul in decubit lateral pe partea sanatoasa, cu membrul inferior
bolnav suspendat intr-un scripete si tractionat in sus prin priza normala.
D. Prin miscari active:
- in decubit dorsal, incrucisari de member inferioare, genunchiul intins.
Reducerea rotatiei
A. Prin adoptarea anumitor posturi:
- pacientul in decubit dorsal cu membrul inferior legat, cu genunchiul flectat
pe masa, gamba intr-o directie sau alta in functie de tipul rotatiei, corpul
rasucit de ¾, intr-o parte sau alta, si cu membrul inferior sanatos intins.
B. Prin miscari pasive:
- pacientul in decubit dorsal (asistentul prinde treimea inferioara a coapsei
ruland-o inauntru sau in afara); genunchiul intins.
C. Prin miscari auto pasive:
- se pot executa mai multe montaje.
D. Prin miscari active:
- pacientul in decubit lateral cu bazinul flectat de o chinga cu coxo-femurala
si genunchiul flectate la 900;
- se fac miscari ale gambei spre in afara sau spre inauntru, cu membrele
intinse, se rotesc picioarele din afara inauntru.
Tractiuni specifice
A. Tractiuni externe:
- pacientul in decubit dorsal cu membrele inferioare intinse;
kinetoterapeutul face o priza “in cravata” in treimea superioara a coapsei,
apoi tractioneaza in afara corpul contrand usor nivelul genunchiului.
B. Tractiuni caudale:
13
- pacientul in decubit dorsal cu membrele intinse, asistentul face o dubla
priza deasupra genunchiului si tractioneaza in jos axul femurului
- durerea poate fi un obstacol in realizarea unor amplitudini maxime de
miscare. Se va incerca desigur cedarea si prin toate mijloacele (soldul, in
general, permite realizarea exercitiilor peste pragul durerii).
14
rezistenta doar pe fata laterala a halonului, contrand tendinta de abductie, rotatie interna,
flexie, exercitiul solicita fibrele anterioare ale deltoidului, fesierul si micul fesier.
Examenul C.F.M.
Articulatia coxo-femurala este articulatia proximala a membrului pelvin, situata la
radacina acestuia. Miscarile de la nivelul soldului se efectueaza numai in articulatia coxo-
femurala. Articulatia femurala este jonctiunea dintre osul coxal si femur.
Principalele miscari din articulatia soldului sunt: flexia, extensia, abductia, adductia,
rotatia longitudinala si circumductia.
Flexia: este miscarea care aduce coapsa spre trunchi. Amplitudinea maxima variaza intre
90-1400.
Flexia activa cu genunchii intinsi (900), flexia activa cu genunchii flectati (12-
45 ). Flexia pasiva cu genunchii intinsi (130); flexie pasiva cu genunchii indoiti (1400).
0
15
Testarea
Pozitia de plecare in decubit dorsal. Goniometrul este asezat cu centrul la nivelul
trohanterului, bratul fix ramane paralel cu suprafata de sprijin, iar bratul mobil urmareste
miscarea de flexie.
Extensia: este miscarea care duce coapsa posterior fata de planul frontal. Aceasta miscare
este limitata de ligamentul ilio-femural, astfel incat amplitudinea ei e in miscare activa de
20-300, iar in miscarea pasiva de 200, cu genunchiul flectat este de 300.
Muschiul extensor al coapsei: marele fesier si muschii ischiogambieri
(semimembranosul, semitendinosul si bicepsul femural). Aceste limite ale miscarii de
flexie-extensie pot fi modificate, in sensul cresterii lor, prin bascularea bazinului inainte
(hiperlordoza lombara), precum si prin efectuarea unor exercitii de gimnastica sau
antrenament.
Testarea – pozitia de plecare in decubit ventral sau in ortostatism. Goniometrul se aseaza
lateral, cu centrul la nivelul trohanterului, bratul fix ramane paralel cu suprafata de
sprijin, iarbratul mobil urmeaza exercitii ale coapsei.
Abductia – este miscarea prin care se duce membrul inferior in afara. Practic se executa
din ambele member inferioare simultan, atingand amplitudinea maxima de 1800;
amplitudinea activa obisnuita este de 450.
Muschii care efectueaza abductia:
- fesierul mijlociu
- micul fesier
- muschiul piramidal.
Adductia – este miscarea prin care coapsa se adduce in plan sagital. Amplitudinea este de
450.
Muschii care executa adductia:
- muschiul adductor al coapsei
- muschiul drept intern
- muschiul patratul crural.
Testarea – pozitia de plecare in decubit dorsal, tinand cu ambele maini genunchiul
membrului pelvin opus testarii (celuilalt membru). Centrul goniometrului se aseaza pe
mijlocul arcadei iliace, cu bratul fix paralel cu axul longitudinal al corpului; in abductie
bratul mobil urmareste miscarea de abductie a coapsei, iar in adductie urmareste miscarea
de adductie a coapsei.
Rotatia externa – aceasta miscare este constituita de origine, care trece prin capul
femural. Amplitudinea ei este de 600.
Muschi care asigura rotatia externa:
- marele fesier
- fesierul mijlociu
- patratul crural.
Rotatia interna – cu amplitudinea de 450; este asigurata de urmatorii muschi:
- fesierul mijlociu
- fesierul mic.
Circumductia – este miscarea care face sa treaca succesiv coapsa de la flexie-abductie la
extensie-adductie. Nu cuprinde miscari de rotatie interna si externa.
Pozitia de repaos a articulatiei soldului realizata prin flexia coapsei pe bazin la
90 , iar pozitia de confort prin flexia coapsei pe bazin la 1350.
0
16
Pozitia de functiune – rezulta din rolul articulatiei soldului in pozitie statica si de
mers. Pentru aceasta, pozitia de usoara flexie, abductie si rotatie externa este cea mai
favorabila.
17
Principiul concordantei deficit sau handicap – activitate sau munca: trebuie
descoperita activitatea particulara care pune in joc motricitatea inhibata sau dereglata.
Ocupatia ideala ar fi aceea care va stimula toate aspectele deficientei motorii, in
complexitatea si plenitudinea lor si se va adapta continuu la nevoile de moment.
Reguli ale terapiei ocupationale:
- studiul precis al deficitului, al handicapului bolnavului
- este necesar un bilant complet – anatomic, fiziologic, kineziologic,
psihologic, social si professional, la care contribuie medicul si specialistul
in terapia ocupationala. Pe baza acestui bilant se face de catre medic o
prescriptie cu obiectivele ce trebuie realizate
- analiza ocupatiei sau muncii. Bilantul precis al deficitului orienteaza
terapeutul in alegerea tipului optim de activitate.
Alte cateva reguli minore se refera la cerintele pentru ocupatia selectata: sa fie
obisnuita, artizanala, simpla, utila, variata, progresiva, liber acceptata.
Tehnicile terapiei ocupationale
Pentru bolnavii reumatici, necesare intr-un serviciu de recuperare profilat cuprind:
Tehnici de adaptare: activitati cotidiene in locuinta, in dormitor, in bucuatarie, in baie
etc., pentru care se poate amenaja un gen de microlocuinta, unde bolnavii se adapteaza in
gestica uzuala si unde se fac adaptarile la obiectele utilizate la domiciliu, in functie de
restantul functional al bolnavului. Asemenea compartimente se organizeaza in spitale.
Tehnici ocupationale: prin practicarea unor meserii sau a unor activitati de divertisment,
in cadrul unui compartiment organizat in unitati speciale de recuperare. Ele pot cuprinde
tehnici de baza: ceramica, tesut, impletituri, tamplarie, mecanica, instalatii etc., sau
tehnici complementare: gravura, marochinarie, cartonaj, legatorie etc. (in functie mai ales
de spatiile disponibile), sau tehnici de expresie: desen, pictura, marionete, s.a.m.d.
X. CURA BALNEOCLIMATICA
Apele clorurate-sodice indicate pentru cura externa sunt cele cu concentratii de NaCl mai
mari de 14 g/l (ape sarate), apa Marii Negre 15,5 g/l, apele de zacamant de la Govora (40-
80 g/l), apa Lacului Techirghiol (60-70 g/l), pana la concentratii de saturatie – Ocna
Sibiului (230g/l), Ocna Muresului (266 g/l). Baile cu ape sarate cumuleaza efectul termic
(in functie de temperatura), cu efectele de descarcare de greutate a corpului, forte
hidrostatice si vascozitatii apei, cu atat mai mari cu cat concentratia de sare este mai
mare, la care se adauga si unele efecte chimice ale NaCl la suprafata tegumentului si in
organism, dupa resorbtia sa prin piele. Descarcarea de greutate, forta hidrostatica si
vascozitatea apei sarate faciliteaza miscarile, permit suspendarea corpului si efectuarea
unor programe de kinetoterapie in conditii foarte avantajoase. Pot fi realizate pozitii in
suspendare a corpului pentru exercitii ale membrelor si centurilor, pot sa fie aplicate
programe de recuperare a ortostatismului si mersului in fazele initiale ale recuperarii
precoce si pot fi utilizate fortele hidrostatice si vascozitatea apei pentru programe de
exercitii rezistive. Este mult facilitat de asemenea inotul terapeutic.
Efectele chimice ale apelor sarate se exercita in principal la nivelul pielii prin
modificari osmolare, reducerea conductibilitatii electrice a pielii, modificarea reactiilor
periferice de termoreglare, hiperemie cutanata si stimularea receptorilor cutanati, care
18
declanseaza mecanisme reflexe la distanta. Au fost puse in evidenta efecte
neurovegetative de tip simpatico, ergotrop.
Apele minerale sulfuroase
In balneatie externa, in bai calde individuale sau in piscine, cumuleaza de
asemenea efectele termice cu cele hidrostatice la care se adauga efectele chimice.
Efectele termice si ale presiunii hidrostatice sunt similare cu cele descrise la baile sarate,
cu diferenta ca de obicei mineralizarea apelor sulfuroase nu este mare, cu exceptia
situatiei in care este vorba de ape mixte, sarate si sulfuroase (Govora). Insa efectele
chimice ale sulfului sunt semnificative. Hidrogenul sulfurat se resoarbe prin piele, iar in
cazul unor concentraţii mari de H2S (Nicolina – Iasi, ape cu peste 200 mg H 2S/l), acesta
pătrunde în tegument şi determină formarea de acid adenilic, care are efecte
vasodilatatoare în circulaţia arteriolară. Ca rezultat al acestor acţiuni creste debitul
circulator local în ţesuturile periferice, inclusiv în extremităţi si scad valorile T.A. In plus,
prin resorbţia sulfului prin tegument şi difuzarea sa in organism sunt posibile implicaţii
în unele procese metabolice sugerate de unele cercetări (scăderea glicemiei la diabetici,
pierderea de acid condroitinsulfuric la nivelul cartilajului articular) care necesită însă
studii pentru confirmare.
19