Sunteți pe pagina 1din 3

Unitatea de învățământ: Grădinița P.P. Nr.

4 Caransebeș
Educatoare: Balint Alina
Grupa: Mare C
Data: 14.02.2019
Durata: 30-35 minute
Domeniul experimential: Domeniul Stiinte
Categoria de activitate: Activitate matematica
Subiectul lectiei: COMPUNEREA ŞI DESCOMPUNEREA NUMĂRULUI 6 (șase)
Forma de realizare: Predare
Tipul lecției: Dobandire de cunoștiinte
Obiective de referinta:
R1- sa efectueze operatii cu grupele de obiecte constituite in functie de diferite criterii date ori gasite de el
insusi:triere, grupare/regrupare,comparare, clasificare, ordonare, aprecierea cantitatii prin punere in
corespondenta
R2- sa numere de la 1 la 10 recunoscand grupele cu 1-10 obiecte si cifrele corespunzatoare
Obiective operaționale:
O1- să precizeze componența unui număr;
O2- să sesizeze diferența dintre compunere și descompunere;
O3- să compună și să descompună numere în cât mai multe variante posibile;
O4- să mânuiască materialul dat;
O5- să realizeze prin desen compunerea și descompunerea unui număr;
O6- să numere prin încercuire obiectele grupei formate;
O7- să rezolve corect exerciţiile de pe fişele matematice
Scopul: alcătuirea numărului 6 din unităţi ; compunerea şi descompunerea lui în două grupe de obiecte ;
consolidarea deprinderii de a număra corect în limitele 1—6 ; formarea deprinderii de a rezolva prompt şi
independent o sarcină dată ; punerea de acord a „compunerii" şi „descompunerii” numărului dat cu realităţile
vieţii înconjurătoare.
Sarcina didactică : formarea capacităţii copiilor de a înţelege procesul compunerii şi descompunerii1 unui
număr în două grupuri şi de a percepe totodată numărul în întregul său (asamblarea celor două grupe de elemente).
Metode si procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, problematizarea, munca independentă
Mijloace didactice:material distributiv pentru fiecare copil: jetoane cu diferite imagini, jetoane cu cifre(1, 2,
3, 4, 5, 6), tăblită magnetică, carioci, creione, fişă de muncă independentă.
Bibliografie:
• Ezechil,Liliana, Păişi Lăzărescu, Mihaela, 2004,”Laborator preşcolar,”Editura V&I Integral, Bucureşti;
I. Organizarea activităţii: Se vor asigura condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii : ventilaţia
sălii, eliberarea ei de plusul de obiecte şi jucării care nu sînt necesare pentru activitatea de matematică, aşezarea
mobilierului după modelul clasei, distribuirea materialului (pe masa educatoarei şi pe mesuţele copiilor), intrarea
ordonată a copiilor în sala de grupă.
II Desfăşurarea activităţii :
a) Introducerea în activitate se face în mod direct prin anunţarea temei : „Astăzi, la activitatea matematică,
vom învăţa despre compunerea şi descompunerea numărului 6“.
Se face cunoştinţă întîi cu materialul cu care lucrează educatoarea prin intermediul unor întrebări :
„— Ce material vedeţi voi pe masă ? (o mulţime de dinozauri).
— Cîte elemente are această mulţime ?“ Copiii numără mulţimea şi stabilesc ca mulţimea păpușilor are șase
elemente.
Li se arată copiilor şi mulţimea bulinelor roşii. Se numără elementele acestei mulţimi : cinci buline roşii. Se
întreabă :
„— Copii, voi aveţi în coşuleţe o mulţime asemănătoare ? (da)
— Mulţimea voastră are tot atîtea elemente cît şi cea de la masă ?“ Copiii numără bulinele lor şi constată că
au tot șase buline roşii ca şi educatoarea.
„— Ce mulţime se mai află pe masă ? (o mulţime de buline albastre).
Educatoarea le arată mulţimea de buline albastre, îi întreabă pe copii dacă au şi ei una la fel (da), numără
elementele celor două mulţimi de buline albastre. în mulţimea buline-' lor albastre (mari) de la masă sînt cinci
buline ca şi în mulţimea bulinelor albastre (mici) din coşuleţele copiilor.
Se stabileşte ce material comun (la fel) mai au copiii şi educatoarea (jetoane cu cifre și cartonaşele de lucru).
în plus, copiii au fişele matematice.
b) Explicarea şi demonstrarea compunerii numărului 6 : educatoarea aşază pe o etajeră patru pă- puşi şi
întreabă copiii :
„— Cîte păpuşi sînt în mulţimea de jucării de pe etajeră ? (— în mulţimea de jucării de pe etajeră sînt cinci
dinozauri)
— Cîti dinozauri trebuie să mai aşez pe etajeră pentru, a avea șase? (un dinozaur)
- Se aşază un dinozaur lîngă cei cinci. Se întreabă :
„— Cîți dinozauri sînt acum ? (șase dinozauri). Numeşte un copil care vine să aleagă din jetoanele cu cifre
cifra corespunzătoare numărului de șase dinozauri. Se numără încă o dată dinozauri: un dinozaur, doi dinozauri,
trei dinozauri, patru dinozari, cinci dinozauri şi cu un dinozaur fac șase dinozauri. Se încercuieşte întregul şi se
aşază cifra 6.
În continuare, educatoarea lucrează la tablă, pe cartonaşul său cu buline roşii. Ia cinci buline, le aşază în
coloana din partea stîngă a cartonului şi întreabă copiii : „— Cîte buline am aşezat în prima coloană ? (cinci
buline).
— Care cifră corespunde acestui număr de buline ? (cifra 5)“
La mesuţe, vor lucra şi copiii la fel.
,,— Pentru a forma o mulţime de șase buline roşii, cîte buline trebuie să mai adăugăm? (o bulină)." Aceasta
va fi aşezată în coloana a doua în partea dreaptă a cartonului şi face precizarea :
„— Deci, dacă la o mulţime de cinci buline adăugăm o bulină, se formează o mulţime, mai mare de buline. Şi
atunci se mai potriveşte cifra 5 ? (nu).
— De ce ? (— Pentru că mulţimea de buline roşii a crescut cu o bulină şi acum sînt șase buline. Acestui
număr îi corespunde cifra 6)“. Se înlocuitşte cifra 5 cu cifra 6.
Activitatea continuă, educatoarea aşezînd patru buline roşii în coloana stîngă a cartonului. Cere copiilor să
spună care cifră se potriveşte acestui număr (cifra 4). Adaugă inca două buline roşii în partea dreaptă şi verifică
dacă toţi copiii au înţeles că patru buline cu două buline egal șase buline şi dacă cifra patru îşi mai găseşte locul
unde este aşezată. Copiii sesizează formarea numărului 6 — patru buline şi două buline — şi se ajunge la
concluzia că, dacă unei mulţimi cu patru elemente îi mai adăugăm o mulţime de două el elemente. obţinem o
mulţime de șase elemente, căreia îi corespunde cifra 6 (nu cifra 4). Se face înlocuirea cifrelor.
Se vor mai aşeza : o bulină în coloana din stînga şi cinci buline în partea dreaptă sau trei în stînga şi trei în
dreapta obţinîndu-se de fiecare dată un total de șase buline căreia îi corespunde cifra 6.
Se fac ultimele precizări şi anume: orice mulţime formată din șase elemente se poate compune din grupuri
care conţin diferite numere de elemente : 5 şi 1, 4 şi 2, 3 şi 3, 1 şi 5, 6 și 0, 0 și 6, 2 și 4. Se apreciază răspunsurile
copiilor şi se dau indicaţii de lucru pentru ceea ce urmează
c) Explicarea şi demonstrarea descompunerii numărului 6 :
,,— Avem pe masă șase dinozauri ; să vedem cum îi putem aşeza pe două rafturi ? (un dinozaur pe raftul de
sus şi cinci pe cel de jos).
— Câți sunt de toți ? (șase)
— De unde ştim ? (1 şi cu 5 egal 6).
— Cum mai pot fi aşezate şi altfel acești șase dinozauri pe cele două rafturi ? (doi dinozauri pe raftul de sus
şi patru pe raftul de jos).
— Câțe avem în total ? (șase dinozauri).
— Care-i cifra potrivită pentru acest număr ? (cifra 6).
— Cum mai putem aşeza dinozauri ? (trei dinozauri pe raftul de sus şi trei pe raftul de jos; patru dinozauri
pe raftul de sus şi doi dinozauri pe cel de jos)”
CONCLUZIA : oricum ar fi descompus numărul 6 (mulţimea de dinozauri) în două grupe, el este format tot
din șase elemente şi-i corespunde cifra 6.
Se lucrează apoi cu bulinele albastre. Li se cere copiilor să întoarcă foaia lor pe plan orizontal şi să aşeze cele
șase buline albastre în partea de sus în şir liniar. Se stabileşte că este o mulţime de buline albastre cu șase elemente
câreia îi corespunde tot cifra 6.
„— Dar cum putem aşeza în două şiruri aceste șase buline ? (o bulină sus şi cinci jos, iar cifra se aşază pe
mijlocul liniei orizontale 6)“.
Apoi se vor aşeza toate bulinele albastre în coloana de jos una cîte una şi se stabileşte că sînt tot șase buline
cărora le corespunde cifra 6.
„— Cum le mai putem aşeza ? (o bulină în spaţiul da jos şi cinci în cel de sus ; trei în spaţiul de sus şi trei în
spaţiul de jos etc.).
— Cîte buline avem în total în cele două spaţii ? (tot șase).
— S-a schimbat cifra ? (nu, a rămas tot cifra 6).“ Copiii vor lucra la fel cu toate elementele din coşuleţ. De
fiecare dată, cînd se schimbă materialul, se atrage atenţia copiilor asupra fenomenului constant : din orice ar fi
formată o mulţime din șase elemente, ea poate fi descompusă în două grupe în acelaşi fel şi îi corespunde aceeaşi
cifră : 6.
d) Fixarea cunoştinţelor : se vor lua șase asteroizi care vor fi aşezate pe masă. Copiii vor spune câți sînt. După
aceasta educatoarea ia patru asteroizi într-o mînă şi-i întreabă pe copii cîți asteroizi are ea în mînă (întinde mîna
să le vadă şi să-i numere — patru asteroizi). Cîți trebuie să mai adauge ca să aibe șase asteroizi ? (un asteroid). îl
ia în cealaltă mînă. Apoi alătură mîinile. Copiii observă că într-adevăr sînt șase asteroizi. Iese un copil la tablă să
arate cifra corespunzătoare. Se va lucra şi altfel : educatoarea ia doi arheologi într-o mînă şi trei în cealaltă ; se
numără pentru a determina cantitatea şi. cifra corespunzătoare. Apoi se inversează numărul de arheologi din mîini
şi se procedează ca mai sus.
Educatoarea numeşte un copil care vine în faţa clasei. El primeşte șase vulcani pe care trebuie să-i grupeze în
mîini după cum ştie şi doreşte el. Educatoarea întreabă.
,,— Câți vulcani ai în mîna stîngă ? Copilul deschide mâna : trei vulcani.
— Dar câți vulcani credeţi voi, copii, că are în mîna dreaptă ? (trei vulcani).
— Să vedem !“ Copilul deschide pumnul : într-adevăr sînt trei vulcani. Alătură palmele şi numără : un vulcan,
doi vulcani și trei vulcani (în mîna stîngă), un vulcan, doi vulcani și trei vulcani (în mîna dreaptă) ; apoi numără
împreună : în total șase vulcani. Alt copil aduce cifra care corespunde acestui număr (6). Jocul cu vulcani este
continuat de către alt copil, grupînd mulţimea de șase vulcani în toate variantele compunerii şi descompunerii
numărului 6.
În ultima parte a lecţiei, copiii scot din coşuleţe fişa matematică şi un creion.
Lucrarea pe fişă trebuie terminată în 2 minute. Fişele se adună şi se interpretează în timpul liber al educatoarei.
Cu aceasta, activitatea matematică se încheie. Copiii ies în recreaţie. în programul distractiv, se va desfăşura
o competiţie de întrecere „Cine ştie să cumpere cu 6 lei atîtea obiecte în cîte grupe poate fi compus sau descompus
numărul 6 câştigă".

S-ar putea să vă placă și