Sunteți pe pagina 1din 2

8.

CAPACITATEA DE FOLOSINŢĂ ŞI CAPACITATEA DE EXERCIŢIU


A PERSOANEI JURIDICE

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea de a avea


drepturi subiective civile şi obligaţii civile. Caracterele juridice ale capacităţii civile de
folosinţă a persoanei juridice sunt următoarele:
- legalitatea - capacitatea de folosinţă este prevăzută de lege, nefiind
condiţionată de voinţa părţilor;
- generalitatea - capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice are un caracter
abstract, general, constând în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile
în general, fară o enumerare limitativă a lor;
În cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinţă nu este generală şi egală ca la
persoanele fizice. Potrivit prevederilor din Decretul 31/1954 persoana juridică nu poate
avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare
sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
Astfel, legiuitorul a consacrat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice.
- inalienabilitatea - persoana juridică nu poate renunţa la capacitatea de
folosinţă aceasta fiind reglementată prin lege;
- intangibilitatea - capacitatea de folosinţă a persoanei juridice nu poate fi
îngrădită sau limitată decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe din momentul în care aceasta
dobândeşte personalitate juridică, moment care diferă după modurile de constituire a
acestora, astfel:
- persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării dobândesc personalitate juridică
(capacitatea de folosinţă) de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează, de la data
recunoaşterii lor ori de la data autorizării înfiinţării lor;
- persoanele juridice care sunt supuse înregistrării dobândesc această de la data
înregistrării lor. Ca o excepţie de la aceste reguli, legea prevede că, înainte de a se
îndeplini formalităţile mai sus arătate, o persoană juridică poate avea capacitatea de
folosinţă înainte de data actului de înfiinţare cât priveşte drepturile constituite în
favoarea ei, dar numai în măsura în care acestea sunt necesare ca persoana juridică
să ia fiinţă în mod valabil. În acest caz noţiunea de capacitate de folosinţă se numeşte
anticipată (sau capacitate de folosinţă limitată).
În ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu, aceasta reprezintă aptitudinea
persoanelor de a exercita şi dobândi drepturi şi de a-şi asuma şi executa obligaţii prin
încheierea de acte juridice. În vederea realizării scopului pentru care au fost create,
persoanele juridice trebuie să participe la viaţa juridică prin încheierea de acte juridice.

1
Pentru a realiza acest lucru, legea recunoaşte persoanelor juridice capacitatea de exerciţiu
precizând care sunt organele care au dreptul să o angajeze.
Decretul 31/1954 stabileşte că:
- persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin
organele sale de conducere;
- actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care
le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi;
- pentru faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere, persoana
juridică răspunde dacă acestea au fost săvârşite cu prilejul exercitării funcţiilor
lor;
- faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă
de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.
Începutul capacităţii de exerciţiu la persoanele juridice are loc de la data când acestea
dobândesc personalitate juridică, adică de la data când dobândesc şi capacitatea de
folosinţă. Dacă prin actul organului care a dispus înfiinţarea persoanei juridice nu se arată
care sunt organele de conducere, capacitatea de exerciţiu se va institui la data numirii
acestor organe.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice încetează odată cu încetarea acesteia.
Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice are loc odată cu încetarea capacităţii
de folosinţă (adică odată cu încetarea persoanei juridice). Persoana juridică încetează prin
comasare, divizare sau dizolvare.

S-ar putea să vă placă și