CURS GENETICA

PROFILAXIA BOLILOR GENETICE

Screening –ul populational al bolilor genetice – se defineste ca “ identificarea

prezumtiva a unei boli sau a unui defect genetic nerecunoscut clinic, prin aplicarea
unor proceduri ce pot fi realizate rapid si ieftin in scopul sortarii persoanelor
apparent sanatoase care probabil au boala de cele care probabil nu au boala”
(Mausner si Bahn, 1974)

Profilaxia primară a bolilor genetice urmăreşte evitarea apariţiei acestor

afecţiuni şi se realizează prin două mari direcţii de acţiune:
(1) Prevenirea apariţiei (producerii) şi/sau transmiterii (propagării) mutaţiilor.
 Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni din mediu ar putea preveni producerea
unor mutaţii. Identificarea agenţilor mutageni este posibilă prin intermediul unor teste
de mutageneză şi aceasta permite evitarea lor prin măsuri adecvate de securitate şi
educaţie; din păcate un procent important de mutaţii se produc spontan ca urmare a
erori de replicare, a dezaminării şi a agresiunilor endogene – ce nu pot fi evitate.
 Contracepţia şi/sau fecundarea in vitro. Atunci când unul din membrii cuplului este
afectat se poate evita naşterea unui copil bolnav folosind contracepţia voluntară,
temporară (mecanică, hormonală) sau definitivă (ligatura de trompe/canale
deferente); o soluţie alternativă este fecundarea in vitro folosind în locul gameţilor
persoanei afectate gameţi de la un donator normal.
 Reducerea vârstei reproductive sub 35-38 de ani la femei şi 45 de ani la bărbaţi ar
putea scădea riscul producerii unor gameţi cu anomalii cromosomice (la femei) sau al
unor mutaţii genice (la bărbaţi).
 Transmiterea mutaţiilor la descendenţi ar putea fi influenţată prin: diagnosticul
presimptomatic al purtătorilor de mutaţii dominante (înaintea reproducerii lor),
depistarea heterozigoţilor (purtători de mutaţii recesive), evitarea căsătoriilor
consanguine (care cresc probabilitatea întâlnirii a doi heterozigoţi) şi acordarea
sfatului genetic.
(2) Prevenirea apariţiei bolii la persoanele cu predispoziţie genetică poate fi realizată
prin:
 cunoaşterea factorilor care determină predispoziţia genetică la boală,
 identificarea rudelor sănătoase ale bolnavilor care moştenesc genele de predispoziţie,
 evitarea factorilor de mediu care determină transformarea predispoziţiei genetice în
boală.
Profilaxia secundară presupune depistarea precoce a bolii şi/sau evitarea
complicaţiilor sale. Acest lucru este posibil prin următoarele acţiuni:
(1) Prevenirea naşterii unui copil cu genotip anormal – în cuplurile cu risc genetic
crescut
 Screeningul şi diagnosticul prenatal. Screeningul prenatal se realizează de obicei la
12 săptămâni de gestaţie şi mai rar în trimestrul II, la 16 săptămâni – dozând
concentraţia unor markeri biochimici în serul matern, care se modifică semnificativ în
sarcinile cu fetuşi prezentând defecte de tub neural deschise, sindrom Down sau alte
 anomalii congenitale. Diagnosticul prenatal se efectuează prin ecografie fetală,
analiza (cromosomică sau moleculară) a celulelor fetale (obţinute de obicei printr-o
manevră intervenţională: biopsie de vilozităţi coriale, amniocenteză, cordocenteză)
sau prin determinări biochimice în lichidul amniotic; se pot obţine astfel informaţii
diagnostice importante, în funcţie de care se va decide sau nu întreruperea sarcinii.
(2) Prevenirea manifestărilor bolilor genetice sau ale complicaţiilor lor la un copil
născut cu o boală genetică. Acest obiectiv se realizează prin screening populaţional sau
familial care permite depistarea precoce, la naştere sau ulterior în cursul vieţii, a
persoanelor cu genotip anormal fără semne clinice de boală sau cu manifestări incipiente.
 Screeningul neonatal se adresează unor boli monogenice relativ frecvente în anumite
populaţii, care nu pot fi diagnosticate clinic la naştere, au consecinţe severe şi sunt
costisitor de tratat, dacă se intervine tardiv, după apariţia manifestărilor clinice; ele
trebuie să beneficieze de un tratament care, aplicat presimptomatic ar putea să reducă
severitatea bolii. În numeroase ţări, screeningul nou-născuţilor vizează fenilcetonuria
şi hipotiroidia congenitală.
 Screeningul heterozigoţilor pentru anumite boli (de exemplu, talasemie, fibroza
chistică) în anumite grupuri etnice, precum şi screeningul familial al unor persoane cu
genotip anormal, permite adoptarea de măsuri profilactice adecvate.
Screeningul genetic „căutarea într-o populaţie a unor persoane cu anumite
genotipuri care:
(1) sunt deja asociate cu o anumită boală (de exemplu, screeningul neonatal pentru
fenilcetonurie),
(2) pot produce boală la descendenţii lor (de exemplu, detectarea purtătorilor sănătoşi
– a heterozigoţilor pentru gena de talasemie sau a fibrozei chistice)”.

CRITERIILE DE SCREENING

Orice program de screening populaţional trebuie să îndeplinească o serie de

criterii care ţin de boală, test şi program.
 Boala trebuie să fie relativ frecventă în populaţia ţintă şi să aibă efecte potenţiale
severe asupra stării de sănătate, care să poată fi prevenite sau ameliorate, printr-o
intervenţie medicală precoce; acest lucru va asigura beneficiul necesar, în măsură să
justifice costul programului de screening.
 Testele trebuie să fie non-invazive, uşor de realizat (eventual prin automatizare) şi
ieftine; ele trebuie să aibă o acurateţe ridicată. Acurateţea se referă la capacitatea
testului de a separa indivizii care au boala de cei care nu o au; ea implică două
componente: sensibilitatea şi specificitatea (determinate prin compararea rezultatelor
screeningului cu acelea ale testelor definitive de diagnostic;):
 sensibilitatea este abilitatea testului de a identifica corect indivizii care au boala;
ea se măsoară prin proporţia indivizilor afectaţi la care testul este pozitiv
(„adevăraţi pozitivi”); se poate exprima şi prin proporţia rezultatelor fals-negative,
adică a cazurilor neidentificate;
 specificitatea este capacitatea testului de a identifica corect subiecţii care nu sunt
afectaţi; ea se măsoară prin proporţia indivizilor neafectaţi la care testul este
negativ („adevăraţi negativi); se poate exprima şi prin proporţia rezultatelor fals-
pozitive, (1- specificitatea) adică a cazurilor neafectate incorect depistate;
 Programul trebuie oferit în mod corect şi echitabil, unui număr cât mai mare de
persoane; participarea trebuie să fie voluntară, bazată pe o informare completă şi uşor
de înţeles, care să permită un consimţământ informat. Foarte important este ca
programul să asigure resursele necesare pentru diagnosticul şi tratamentul persoanelor
depistate prin screening. Costul programului de screening trebuie să fie rezonabil şi
permisibil iar relaţia cost-beneficiu – corectă.

Exemple de screening populational pentru bolile genetice

 Screeningul prenatal – urmăreşte identificarea gravidelor cu risc suficient de mare

pentru a justifica aplicarea unor proceduri de diagnostic invaziv care, datorită riscului
medical şi costului ridicat, nu pot fi aplicate la toate gravidele. Se realizează prin
dozarea unor markeri biochimici fetali în serul matern şi ecografie fetală pentru a
depista fetuşii cu defecte deschise de tub neural (şi eventual alte malformaţii
congenitale) precum şi cei cu sindrom Down (şi alte aneuploidii).
 Screeningul neonatal – se adresează unor boli monogenice relativ frecvente
(fenilcetonuria, hipotiroidia congenitală ş.a) care nu pot fi diagnosticate clinic la
naştere, au consecinţe severe şi sunt costisitor de tratat, dacă se intervine tardiv, după
apariţia manifestărilor clinice. Ele trebuie să beneficieze de un tratament care să
reducă atât severitatea bolii (dacă este început presimptomatic) cât şi costurile
îngrijirii pacientului (comparativ cu tratamentul început postsimptomatic).
 Screeningul purtătorilor sănătoşi ai unei mutaţii pentru o anumită boală monogenică
frecventă într-o anumită populaţie (talasemie, sicklemie, fibroză chistică, etc),
identifică familiile cu risc genetic crescut.

SCREENING PRENATAL PENTRU BOLI GENETICE

1.Screening de trimestru I
 Dublu test/ test combinat – se realizeaza intre saptamanile 11 – 13+6z de gestatie.
Se efectueaza o ecografie care stabileste varsta gestationala (masurand CRL) si
care urmareste markeri importanti pentru modificari cromozomiale- translucenta
nucala, prezenta sau absenta osului nasal).
Se dozeaza din serul matern – proteina A asociata sarcinii (PAPPA) si fractiunea libera a
HCG secretate de unitatea feto –placentara si apoi se calculeaza cu ajutorul unor
software-uri speciale un risc statistic. Screeningul de prim trimestru are o specificitate de
85-90% daca se folosesc si markerii ecografici.Pragul fata de care se considera un test cu
risc crescut este de 1/250. Un test de screening cu risc crescut inseamna ca sarcina este
posibil sa fie cu un fat cu anomalii cromozomiale – se recomanda investigatii
suplimentare (diagnostic prenatal)
2. Screening de trimestru II (saptamanile 15- 18 de sarcina) – Se va efectua o ecografie
care stabileste varsta gestationala.Se dozeaza din serul matern markeri biochimici:
 Triplu test AFP (alfa fetoproteina), E3 (estriol), HCG (gonadotropina corionica
umana)
 Cvadruplu test AFP, E3, HCG si inhibina A
  Test integrat – PAPPA, freeHCG- (in saptamanile 11- 13+6), AFP,E3, HCG si
inhibina A (saptamanile 15- 18) si integrarea datelor obtinute pentru a estima un
risc.
 Screening pentru DTN deschise prin masurarea AFP (MoM>2,5 – risc crescut)

Tabelul 1. Variaţiile markerilor serici materni în diferite afecţiuni fetale.

Nivelul markerilor serici materni
Afecţiunea fetală AFP estriol
neconjugat HCG
moartea fetusului, spina bifida deschisă, crescut normal normal
defecte ale peretului abdominal
anencefalie crescut redus normal
hiperplazie corticosuprarenaliană congenitală normal foarte normal
redus
sindromul Down, sindromul Turner cu higroma redus redus crescut
chistică
trisomia 18 redus redus redus
monosomia X fără higroma normal redus redus

SCREENING NEONATAL PENTRU BOLILE GENETICE

1. Screening pentru fenilcetonurie (PKU)
PKU este o boală autosomal recesivă, relativ frecventă (1:13.000 naşteri), produsă de o
deficienţă a fenilalanin hidroxilazei (gena PAH, cromozomul 12), prima enzimă ce
intervine în calea metabolică principală a fenilalaninei; aceasta duce la creşterea
concentraţiei plasmatice a fenilalaninei şi metaboliţilor săi, cum ar fi fenilpiruvatul
(„fenilcetona”) şi la scăderea tirozinei. Boala nu poate fi identificată clinic în primul an
de viaţă si netratată evoluează în peste 95% din cazuri spre un retard mental profund care
poate fi prevenit prin menţinerea fenilalaninei plasmatice la un nivel aproape normal cu o
dietă săracă în fenilalanină, începută în primele săptămâni de viaţă.
PKU este detectată la nou-născuţi prin măsurarea fenilalaninei în sânge folosind
testul Guthrie de inhibiţie bacteriană. Cîteva picături de sânge, recoltate de regulă din
călcâi la 2-3 zile după naştere, sunt plasate pe o hârtie de filtru specială; un eşantion din
picătura de sânge uscat este plasat pe o placă cu agar şi incubat cu o linie de Bacillus
subtillis care necesită fenilalanină pentru creştere. Măsurarea creşterii bacteriene permite
determinarea cantităţii de fenilalanină în proba de sânge; testele pozitive sunt de obicei
repetate şi urmate de dozarea cantitativă a fenilalaninei (>20 mg/dl în PKU clasică) şi
tirozinei în plasmă.

2.Screening pentru hipotiroidism congenital

Hipotiroidismul congenital (CH) este o boală frecventă (circa 1:4000 de naşteri) –
produsă de obicei de agenezia tiroidiană non-genetică (aport insuficient de iod) şi, mai
rar, de hipopituitarism sau de defecte genetice în sinteza tiroxinei, şi care, netratată la
timp, evoluează spre retard mental, hipostatură şi facies grosier.
 Screeningul neonatal al CH se realizează, în prezent, prin măsurarea TSH în probe
de sânge recoltate a treia zi de viaţă. Tratamentul cu tiroxină (în doză suficientă pentru a
menţine TSH plasmatic la valori normale) previne dezvoltarea simptomelor severe dar nu
exclude total unele deficite neurologice ce pot apărea mai târziu în viaţă.

SCREENING AL HETEROZIGOTILOR
Tabelul 2.Exemple de programe de screening ale heterozigoţilor
(modificat după Jorde et al, 1999)
Boală Grup etnic Frecvenţa Frecvenţa
heterozigoţilor cuplurilor cu
risc
Boala Tay-Sachs Evrei Ashkenazi 1/30 1/900
β-Talasemia Ciprioţi, greci, 1/30 1/900
italieni
α-Talasemia Asiatici (sud-est), 1/25 1/625
chinezi
Sicklemia Afro-americani 1/12 1/150
Fibroza chistică Europeni (nord-vest) 1/25 1/625

DIAGNOSTIC PRENATAL

Indicatii:
1. Vârsta reproductivă avansată a părinţilor
 Femeile de peste 35 de ani reprezintă indicaţia majoră de DPN deoarece acestea au
riscul naşterii unor copii cu aneuploidii egal sau mai mare decât riscul de avort după
amniocenteză.
 Bărbaţii de peste 55 de ani (după 50 de ani în celulele seminale se acumulează un
număr mare de mutaţii dominante).
2. Screeningul serului matern pozitiv şi/sau semne ecografice „de alarmă”.
3. Prezenţa unei anomalii cromosomice structurale la unul dintre părinţi.
Riscul unei anomalii cromosomice la copil depinde de tipul anomaliei parentale şi
sexul părintelui purtător.
4. Existenţa unui copil cu o anomalie cromosomică de novo.
5. Istoric familial de boală monogenică (AR, AD sau LX) care poate fi diagnosticată la
fetus prin analize biochimice sau ADN.
În această categorie sunt incluşi şi părinţii depistaţi ca fiind purtători sănătoşi prin
programe speciale de screening efectuate în anumite grupuri de populaţie în care există o
frecvenţă înaltă a unor mutaţii recesive. Pentru bolile recesive legate de X se va stabili
mai întâi dacă fetusul este de sex masculin şi apoi se va recurge la DPN sau la diagnostic
preimplantatoriu.
6. Istoric familial sugestiv pentru o boală legată de X pentru care nu există un test
specific de DPN.
În acest caz determinarea sexului fetal poate fi utilă pentru a ajuta părinţii cu risc să
decidă continuarea sau terminarea sarcinii.
7. Riscul unui defect de tub neural.
Rudele de gradul I ale pacienţilor cu DTN vor fi supuse DPN deoarece au un risc crescut
de a avea un copil cu DTN.
8. Rude de gradul I cu o malformaţie unică (în special malformaţie de cord) sau un
sindrom plurimalformativ (posibil mendelian)
.9 Agresiuni teratogene în cursul sarcinii.
Expunerea gravidelor la teratogeni cunoscuţi : afecţiuni materne (diabet zaharat, epilepsie
tratată cu anticonvulsivante, fenilcetonurie).
10. Istoricul obstetrical pozitiv
În cazul unor avorturi spontane recurente şi/sau nou-născuţi morţi, deşi există deseori un
risc mic de recurenţă, se poate recurge la DPN pentru a evita o nouă sarcină anormală.

Tabelul 3. Boli monogenice mai frecvente la care este posibil un DPN prin analiza
ADN

Boli monogenice
Autozomal dominante
Acondroplazia
ADPKD
Sindromul Marfan
Neurofibromatoza tip 1
Distrofie miotonică
Boala Huntington
Autozomal recesive
Anemia falciformă
Fenilcetonuria
Boala Gaucher (I, II, III)
Fibroza chistică
Hiperplazia congenitală de
suprarenală
Ataxia Friedreich
Atrofia musculară spinală
Talasemiile α şi β

Boala Tay-Sachs
Legate de cromozomul X
Hemofilia A
Sindrom X fragil
Distrofia musculară Duchenne
Deficienţa de ornitin
transcarbamilază
Adrenoleucodistrofia
Metode de diagnostic prenatal

Tabelul 4. Tehnici de diagnostic prenatal

Tehnici de DPN
Metode invazive Timpul Afecţiuni diagnosticate
optim
(în
săptămâni)
Tehnici standard
.
 Biopsia de vilozitati 10-12 - Anomalii cromosomice, boli
coriale monogenice

 Amniocenteza 16-18 - DTN (determinarea AFP)

- lichid - Anomalii cromosomice; unele boli
- celule metabolice
(prin analize enzimatice); unele boli
monogenice (prin analiza ADN).

 Cordocenteza 20-40 - Anomalii cromosomice, boli

hematologice sau imunologice, boli
monogenice (ADN)

DIAGNOSTIC PREIMPLANTATORIU

Diagnosticul genetic preimplantatoriu (PGD) a fost introdus în 1990 (Handsyside et al) ca

o alternativă la diagnosticul prenatal, pentru cuplurile cu risc crescut de a transmite o
boală ereditară la descendenţii lor. În principiu, embrionii sunt produşi prin tehnici de
fertilizare in vitro (IVF) şi în stadiul de clivare pot fi obţinute, prin biopsie embrionară, 1-
2 blastomere, care sunt analizate genetic; apoi embrionii neafectaţi sunt transferaţi în
uterul femeii, pregătită pentru sarcină.
Procedurile de diagnostic trebuie să fie precise şi rapide pentru a permite transferul
embrionului în aceeaşi zi cu efectuarea biopsiei; în funcţie de indicaţia diagnostică se
folosesc curent două metode: amplificarea genică prin PCR - pentru diagnosticul
mutaţiilor genice - şi analiza cromosomică prin FISH interfazic – pentru stabilirea
sexului genetic al embrionului, screeningul aneuploidiilor pentru cromosomii 13,18,21,
X şi Y sau caracterizarea cromosomică a embrionului cuplurilor care au o anomalie
cromosomică echilibrată.Este predispus la erori de diagnostic.
Indicaţiile ale diagnosticului genetic preimplantatoriu :
(1) Selecţia sexului la embrionii cu mutaţii ale cromosomului X. (Determinarea
sexului genetic prin FISH, folosind sonde pentru cromosomii sexuali).
(2) Diagnosticul unor boli monogenice (identificarea mutaţiilor prin PCR).
 (3) Purtătorii de anomalii cromosomice echilibrate – au un risc crescut de a avea
descendenţi cu monosomii sau trisomii parţiale
În aceste cazuri se folosesc: a) FISH – dar numai atunci când sunt disponibile sonde
pentru analiza segregării meiotice a unei translocaţii echilibrate; b)studiul cromosomilor
după conversie interfazică (nucleul interfazic al blastomerului este convertit în nucleu
metafazic după fuziunea sa cu un ovocit enucleat); c) hibridizare genomică comparativă,
ce implică co-hibridizarea ADN extras din blastomer şi a unei probe ADN control cu
cromosomii unei metafaze normale.Toate aceste tehnici sunt scumpe şi laborioase.

NOTIUNI DE ETICA MEDICALA

Etica biomedicala sau bioetica se refera la principiile si regulile de conducta pe care

societatea si le stabileste pentru a face fata situatiilor inedite determinate de dezvoltarea
stiintifica biomedicala, si se refera la urmatoarele aspecte :

(1) respectarea autonomiei individului (dreptul de a decide singur, fără nici o

constrângere); luarea deciziei se bazează pe consimţământul informat, în conditii de
confidenţialitate şi respect pentru problemele personale;
(2) nonvătămarea şi beneficiul persoanei;
(3) păstrarea confidenţialităţii şi respectarea intimităţii;
(4) dreptatea şi echitatea – accesul tuturor persoanelor la servicii medicale, dublat de
asigurarea că toţi indivizii vor fi trataţi egal şi corect.
Aceste principii nu trebuie privite ca reguli sau norme rigide, ci doar ca un cadru care
facilitează analiza unor situaţii ce presupun combinarea valorilor diferite şi ajută la
decantarea a ceea ce este corect şi acceptat (sau acceptabil) în raport cu ceea ce este
incorect sau nedrept.

PROBLEME ETICE SPECIFICE UNOR ACTIVITATI DE GENETICA MEDICALA

 Sfatul genetic – este un proces de comunicare care se ocupa de probleme umane

asociate cu manifestarea sau cu riscul de aparitie a unei boli genetice intr-o
familie. Acest proces implica incercarea de a ajuta individul sau familia :
- sa inteleaga faptele medicale, inclusiv diagnosticul, evolutia probabila a bolii si
managementul disponibil
- sa aprecieze modul in care ereditatea contribuie la boala, precum si riscul de
recurenta al bolii la rudele pacientului
- sa inteleaga alternativele pe care le au in contexul riscului de recurenta
- sa inteleaga optiunea care li se pare cea mai potrivita pentru ei si sa actioneze in
concordanta cu aceasta decizie
 Testarea genetica – este o denumire generica pentru orice analiza ADN,
ARN sau cromozomiala pentru a detecta mutatiile, genotipurile sau anomaliilor
cromozomiale. Testarea genetica permite :
- confirmarea diagnosticului pacientului cu semne si simptome sugestive pentru o
boala genetica
- determinarea prenatala a diagnosticului fetal
- identificarea unor riscuri posibile pentru sanatatea unor membri ai familiei
bolnavului – diagnostic presimptomatic al persoanelor cu risc crescut de a
mosteni o mutatie dominanta; identificarea heterozigotilor pentru pentru unele
boli recesive autosomale sau legate de cromozomul X, identificarea indivizilor
purtatori ai unor anomalii cromozomiale structurale echilibrate
- identificarea predispozitiei genetice pentru anumite boli, astfel incat sa se
imbunatateasca masurile preventive.
- Predictia unor raspunsuri inadecvate la administrarea unor medicamente.
Procesul de consiliere se desfasoara in 2 etape :
A) inainte de testare, pentru a obtine un consimtamant informat. Medicul trebuie sa
explice pacientului/ parintilor :
 scopul testarii, beneficiile si riscurile, sansa unei predictii corecte,
eficacitatea si limitele testului.
 Implicatiile/ consecintele ulterioare individuale si familiale
 Optiuni si alternative la testare.
B) dupa testare :
 comunicarea si explicarea rezultatelor
 accesul la informatie – conform principiului confidentialitatii- rezultatul se
comunica doar pacientului, sau unei alte persoane doar cu acordul scris al
pacientului.
 Pastrarea ADN-ului