Testul Bezelei

Un experiment psihologic clasic al Universitatii Stanford din 1960 a fost reaplicat de curând: copiii
sunt puși într-o cameră cu o bezea (un fel de bomboana) şi li se spune că o pot mânca imediat
dar, daca așteaptă până când cercetătorul se întoarce, vor mai primi inca o bezea. Modul in care
copii încearcă sa facă fata tentației si poftei este cel puțin hilar.
Dar consecințele acestui test merg mai adânc decât ați crede: in articolul din The New Yorker
“Don’t”, în care este detaliat testul original, se prezintă dovezi că cei care au trecut testul bezelei
s-au bucurat de un succes mai mare ca adulţi. Walter Mischel, profesorul de psihologie de la
Stanford responsabil de experimentul original a declarat “Ceea ce măsuram cu adevărat cu
aceste dulciuri nu este voința sau auto-controlul … Este mult mai important decât asta. Această
sarcină forțează copiii sa găsească o modalitate de a pune situaţia in favoarea lor. Ei isi doresc a
doua bezea, dar cum o pot obţine? Nu putem controla lumea, dar putem controla modul în care
ne gândim la ea.”
Imaginile din aceste experimente (VIDEO mai JOS), sunt relevante si destul de amuzante. Copiii
încearcă din răsputeri sa isi amâne recompensa cat pot de mult. Tacticile includ acoperirea
ochilor cu mâinile sau întoarcerea cu privirea in alta parte, astfel încât sa nu poată vedea tava.
Alţii încep sa lovească biroul, se trag de par sau mângâie bezeaua ca si cum ar fi fost un mic
animal de pluş. Unul din copii, un băiat cu parul făcut cărare, se uită cu atenţie în jurul camerei
pentru a se asigura că nimeni nu îl poate vedea apoi, ridică o bezea cu atenție, o răsucește, şi o
linge pe o parte înainte de a o repune pe tava, cu o privire satisfăcuta pe faţa.
Cei mai mulţi dintre copii s-au „luptat” sa facă fata tentației şi au rezistat in medie in jur trei
minute.
Autocontrol, spun unii specialiști, este strâns legat de nivelul de evoluție atins de un individ. In
plus, stăpânirea de sine implica neapărat autocunoaștere, intricat nu poți controla ceea ce nu
cunoști. Sau poți? Greu de rezistat ispitei unei recompense imediate; cei mai mulți dintre noi,
când vrem ceva, vrem acel ceva pe loc, “acum”. Desigur, maturitatea si rațiunea ne cer sa
așteptam, sa ne amânam plăcerea si așa se face ca unii reușesc sa pună bani deoparte, alții sa
aleagă un mar in locul unei felii de tort cu ciocolata la desert etc..
Potrivit lui Freud, “părintele” psihanalizei, principiul plăcerii este unul dintre cele doua principii
fundamentale care guvernează funcționarea psihicului uman. “Teoria psihanalitica admite fara
rezerve ca evoluția proceselor psihice este reglata automat de principiul plăcerii. Altfel spus,
credem ca activitatea psihica este declanșata de fiecare data de o tensiune dezagreabila sau
penibila si ca scopul ei este de a diminua aceasta tensiune, înlocuind deci o stare neplăcuta
printr-una plăcuta”, scrie acesta in “Dincolo de principiul plăcerii”.
In același timp însa, daca principiul plăcerii cere satisfacerea imediata si necondiționata a
tendințelor instinctuale si este atotputernic in primele faze ale dezvoltării copilului, cel de-al
doilea, care in viziune freudiana guvernează funcționarea psihicului uman este principiul realității.
Si spre deosebire de primul, acesta nu mai cere satisfacerea imediata a tendințelor instinctuale:
“Sub influenta instinctelor de conservare ale Eului, principiul plăcerii paleste si cedează locul
principiului realității. Sub puterea căruia, fara sa renunțam la scopul final – plăcerea – consimțim
sa amânam obținerea ei si sa suportam chiar o neplăcere de moment pentru a ajunge in cele din
urma la plăcere”. Iar afirmarea treptata a principiului realității in dauna celui al plăcerii se
realizează datorita dezvoltării funcțiilor conștiinței, considerându-se ca maturizarea psihica a unui
individ este atinsa atunci când principiul realității dobândește supremația.
Autocontrolul nu intra neapărat in contradicție cu spontaneitatea, dar, in mod categoric, se opune
impulsivității.
Autocontrolul este un principiu de viața pe care este bine sa-l deprindem. Cu cat mai devreme cu
atât mai bine. Pentru aceasta însa trebuie sa fim capabili sa ne putem evalua cu suficienta
obiectivitate atitudinile si comportamentul si sa acceptam observațiile si criticile celor din jur.
Este bine știut ca imaginea pe care noi o avem despre sine diferă – uneori substanțial – de
imaginea pe care alții o au despre noi. Autocontrolul este elementul-tampon intre cele doua
imagini, o modalitate de reconciliere intre doua percepții diferite. Nu este vorba de a deveni altfel
decât suntem ci de a “traduce” felul nostru de a fi intr-un limbaj agreabil pentru cei din jur.
Un motiv in plus pentru care ar trebui sa ne educam autocontrolul este acela ca el este asociat in
mare parte cu maturitatea, înțelepciunea si simțul răspunderii.
Dezvoltarea si educarea autocontrolului cere răbdare si perseverenta. Altfel spus, trebuie sa
existe o dorința reala de a ne imbunatati imaginea pe care ceilalți o au despre noi. De ce ar trebui
sa ținem seama de părerea celorlalți? Pai, exista un proverb care zice ca “daca doi iți spun ca
ești beat, mai bine te duci acasă si te culci”. Cel mai bun motiv il vom descoperi însa exersând cu
adevărat autocontrolul si observând reacțiile celor din jurul nostru.
Exercițiul autocontrolului este simplu: ori de cate ori suntem antrenați intr-o situație care este sau
poate deveni conflictuala, sa ne impunem câteva clipe de răgaz înainte de a da un răspuns sau a
face anumite gesturi. Sau – daca vrei – sa număram pana la zece. Scopul execitiului este acela
de a ne ajuta sa conștientizam mai bine contextul situației si sa evaluam mai bine răspunsul pe
care urmează sa-l dam.
Micul secret al unei astfel de abordări este acela ca de regula nu răspunsul se schimba ci
modalitatea de exprimare respectiv tonul vocii, amplitudinea gesturilor si poate limbajul. Adică
tocmai elementele care influențează in mare măsura impresia celor din jur fata de noi.