O TEORIE A DREPTĂŢII

John Rawls

Material realizat de
Carmen Greab

“O teorie a dreptăţii” marchează un punct de cotitură în ceea ce

priveşte gândirea filozofică a secolului al XX-lea. A devenit, în deceniile ce au
urmat publicării sale, o lucrare de mare influenţă, fiind transformată rapid într-
un punct de referinţă în filozofia politică. Contribuţiile aduse de John Rawls în
lucrarea sa sunt numeroase. Teoria dreptăţii avansată de Rawls este marea
sa contribuţie şi îl apropie de gândirea liberală americană şi de cea social-
democrată în sensul său actual din Europa. Scopurile societăţii ca întreg, şi
nu cele ale individului sunt cele pe care Rawls şi-a construit teoria. Lucrarea
propune şi aduce argumente în favoarea unei teorii a dreptăţii care să explice
sensul a ceea ce înţelegem prin sintagma “societate dreaptă”. Propune o
teorie etică drept alternativă a utilitarismului pe care îl contestă în mai multe
rânduri. Cartea este alcătuită din capitole, 9, şi subcapitole, 87, şi este
structurată în 3 părţi majore – “Teoria”, “Instituţii”, “Finalităţi”..

Dreptatea socială
Justiţia ca dreptate este primul subiect abordat de către Rawls în
cartea sa şi oferă, în acest context o primă definiţie a justiţiei – este cea dintâi
virtute a instituţiilor sociale şi a sistemelor de gândire. Într-o societate justă,
libertăţile cetăţenilor egali sunt garantate, drepturile nu fac obiectul
negocierilor politice sau al calculului interesului social. Concepţia despre
dreptate dezvoltată de Rawls trebuie să stea la baza unei societăţi “bine
ordonate”. Rawls caută să afle care sunt principiile dreptăţii sociale, acele
principii ce repezintă criterii de evaluare a dreptăţii unei societăţi, nu a
dreptăţii actelor particulare ale unor indivizi. Obiectul principiilor dreptăţii nu
este altceva decât structura de bază a unei societăţi, felul în care principalele
instituţii sociale se integrează într-o schemă de cooperare. Definiţia pe care
Rawls o dă societăţii este cea conform căreia două sau mai multe persoane
stabilesc şi recunosc, prin intermediul relaţiilor lor, anumite reguli de conduită
pe care le respectă. Această concepţie despre dreptate se întemeiază pe o
anumită concepţi despre societate: societatea este o asociere de persoane
care coo perează în vederea avantajului reciproc. Prin urmare, ea este
caracterizată atât de conflict, cât şi de identitatea de interese.
Prima situaţie, cea dezirabilă, este cea a identităţii intereselor, situaţie
în care indivizii câştigă pe ansamblu mai mult decât ar câştiga în mod
separat.. Cea de-a doua, care poate fi întâlnită frecvent, este cea a conflictului
de interese. Astfel, pentru a se reglementa cea de-a doua situaţie şi penrru a
se evita conflictele de orice natură, trebuie respectate anumite principii –
principiile justiţiei sociale. Principalul subiect al justiţiei este reprezentat de
structura de bază a societăţii.
Din punctul de vedere al lui Rawls, o societate este ordonată în
momentul în care sunt îndeplinite 2 condiţii:
1. toţi cunosc şi acceptă principiile justiţiei sociale;
2. instituţiile sociale de bază satsifac principiile şi sunt recunoscute pentru
acest fapt.
Justiţia socială poate fi privită ca reprezentând un standard în care
strcturile de bază ale societăţii există deja. Justiţia este parte integrană a
idealului social. Sensul justiţiei este cel promovat de Aristotel şi implică
neafectarea proprietăţii altora în momentul în care tu îţi măreşti venitul,
respectarea unei promisiuni, plătirea datoriilor, dovedirea respectului pentru
toţi oamenii etc.

Abordări ale teoriei dreptăţii

Teoria dreptăţii este prezentată iniţial sub forma unei concepţii generale
despre dreptate. Bunurile sociale primare, libertate, şanse, venit, avere şi
bazele respectului de sine, sunt cele de care trebuie să beneficieze fiecare
cetăţean în cât mai mare măsură. Acestea stau la baza împlinirii oricărui scop
viitor. Corelează această percepţie cu poziţia iniţială a oamenilor. Această
poziţie iniţială a egalităţii corespunde celei a stării naturale în cadrul teoriei
tradiţionale a contractului social. Principiile justiţiei sunt alese în spatele uni
văl al ignoranţei. Justiţia ca dreptate începe cu reglementarea şi reformarea
instituţiilor. Apoi, având aceste premise, se poatte emite pretenţia emiterii unei
constituţii şi a unor legi de funcţionare.
Rawls insistă pe analizarea teoriei dreptăţii prin prisma a două principii
ale dreptăţii. Primul dintre acestea guvernează bunurile primare legate de
ideea de libertate, cel de-al doilea fiind alcătuit din două părţi – una
guvernează bunurile primare, una şansele de a ocupa un loc în structura
societăţii. Cele două principii justifică instituţiile şi finalităţile pe care le va
analiza ulterior. Principiile sale pornesc de la presupoziţia că toţi membrii
societăţii, indiferent de poziţia lor socială şi de atributele personale , sunt la fel
de îndreptăţiţi să se bucure de beneficiile care rezultă din cooperarea socială
deoarece în definirea societăţii toţi sunt trataţi ca fiind liberi şi cu şanse legale.
O distribuţie egală a bunurilor nu este în mod necesar un dreaptă şi nu
aceasta este ideea pe care insistă Rawls. Ideea de bază este aceea că
distribuţia egală a bunurilor primare nu trebuie justificată. Ceea ce trebuie
justificat este distribuţia inegală, în cazul în care se acceptă inegalităţile, ele
trebuie justificate, trebuie dovedit faptul că ele sunt drepte. Acesta este şi
scopul celor două principii pe care el le propune. Primul se referă la distribuţia
libertăţii., iar cel de-al doilea se referă la distribuţia venitului şi şanselor de a
ocupa o anumită poziţie într-o instituţie. Pe scurt, principiile enunţate de
Rawls sunt:
1. Fiecare persoană are drepturi egale cu ceilalţi în ceea ce priveşte schema
extensivă a libertăţilor de bază compatibile cu scheme de libertăţi similare
ale celorlalţi.
2. Inegalităţile sociale şi economice trebuie aranjate astfel încât a) să fie în
avantajul fiecăruia într-un mod rezonabil; b) să ofere tuturor deschidere
către poziţii sociale diverse.
Principiile dreptăţii sunt necesare pentru a determina felul în care acest
câştig trebuie distribuit. De aceea, dreptatea se aplică structurii de bază a
societăţii, felului în care principalele instituţii stabilesc drepturile şi datoriile
fundamentale şi determină distribuirea avantajelor obţinute în urma cooperării
sociale.

Prioritatea principiilor
 Sistemul gândit de Rawls comportă unele semne de întrebare. Ce se
întâmplă în momentul în care un aranjament, o opţiune respectă unul dintre
principii şi îl încalcă pe celălalt. Soluţia problemei a fost identificată prin
oferirea unui sistem de ordonare între cele două principii. Rawls vede
prioritatea libertăţii, a principiului numărul 1, asupra distribuţiei venitului şi
şanselor de ocupare a unei poziţii sociale. Doar dacă cerinţele primului
principiu sunt satisfăcute, putem să le respectăm şi pe cele ale celui de-al
doilea principiu. Restrângerea libertăţii nu poate fi justificată decât dacă
întăreşte întreg sistemul de libertăţi de care se bucură toţi membrii societăţii,
iar o libertate mai mică decât o libertate egală este acceptată doar în cazul în
care cei care se vor bucura de o mai mică libertate acceptă acest aşezământ.
Prioritatea strictă a libertăţii în faţa bunăstării poate fi de neacceptat în
societăţile care nu sunt dezvoltate din punct de vedere economic.
O a doua regulă de prioritate indică prioritatea dreptăţii asupra
eficienţei şi bunăstării, al doilea principiu trebuie satisfăcut înaintea
maximizării sumei avantajelor. De asemenea, o altă prioritate este
reprezentată de cea a egalităţii de şanse asupra diferenţei. O inegalitate de
şanse este justificată doar în condiţiile în care sporeşte şansele celor mai
dezavantajaţi.
Pentru a îşi întemeia propria concepţie a dreptăţii, Rawls imaginează o
procedură de justificare a celor două principii. Aceasta apropie destul de mult
teoria lui Rawls de cea a contractualismului, este, în fapt o generalizare a
teoriei contractualiste. Principiile dreptăţii, principiile care vor guverna
structura de bază a societăţii trebuie să fie alese în starea de natură, “poziţia
originară” cum o numeşte Rawls. Luând drept premise faptul că poziţia
originară este caracteriizată de anumite trăsături ce trebuie acceptate şi faptul
că principiile dreptăţii sunt adoptate în această poziţie originară, ajunge la
concluzia că cele două principii sunt justificate ca fiind principiile dreptăţii.

Trăsăturile poziţiei originare

Poziţia originară este caracterizată de circumstanţele dreptăţii,
constrângeri formale asupra conceptului de “corectitudine morală”, vălul
ignoranţei, raţionalitatea părţilor şi motivaţia părţilor. Circumstanţele dreptăţii
se referă la condiţiile în care cooperarea umană este necesară. Aceste
circumstanţe se împart în două categorii – circumstanţe obiective şi
circumstanţe subiective. Constrângerile formale asupra conceptului de
“corectitudine morală” sunt reprezentate de condiţiile ce trebuie îndeplinite de
principiile prezentate părţilor în poziţia originară. Aceste constrângeri sunt:
condiţia generalităţii (formulate în termeni generali), condiţia universalităţii (să
fie aplicabile tuturor), condiţia publicităţii (principiile sunt percepţia publică a
dreptăţii), condiţia ordonării (ordonarea pretenţiilor aflate în conflict), condiţia
finalităţii (principiile sunt instanţa supremă la care se raportează populaţia).
Vălul ignoranţei are rolul de a anula efectul contingentelor naturale şi sociale,
de a asigura că alegerea principiilor pentru structura de bază nu este
influenţată de aceste consideraţii irelevante din punct de vedere moral. Părţile
din poziţia originară nu îşi cunosc locul în societate, harurile naturale,
concepţia despre bine, trăsăturile psihologice particulare sau trăsăturile
societăţii. Aceasta este situaţia exhitabilă între indivizi care generează acordul
echitabil asupra principiilor enunţate. Raţionalitatea indivizilor justifică
alegerea bunurilor primare în situaţia originară; oamenii încearcă urmărirea
cât mai eficientă a propriilor interese, dar nu conştientizează atributele lor
primare. Motivaţia părţilor – indivizii nu sunt interesaţi decât de propriul
interes, ignorând interesul celorlalţi.
Dacă alegerea se face după anumite reguli, atunci regula identificată
de Rawls este maximum minimorum, alegerea se face în funcţie de
rezultatele cele mai proaste pe care respectivele variante le pot avea, urmând
a fi aleasă acea variantă a carei rezultat negativ este mai bun. Este o alegere
opusă teooriei jocurilor în care principiul de bază este cel minimax, în funcţie
de cea mai bună soluţie pentru ambele părţi. Cel care raţionează conform
principiului propus de Rawls doreşte să evite cel mai rău rezultat decât să îl
obţină pe cel mai bun. Urmarea regulii maximin în situaţia originară, duce
implicit la alegerea principiilor pe care el le anunţa. Însă, dacă luăm în calcul
trăsăturile caracteristice poziţiei originare
Teoria etică
Unul din scopurile pricipale ale lucrării este să ofere argumente
împotriva utilitarismului, în special în forma sa clasică. Evidenţiind aspectele
negative ale utilitarismului, posibilitatea ca interesele particulare ale unor
indivizi să fie sacrificate binelui agregat al colectivităţii, Rawls propune un alt
model de luare în calcul a indivizilor în cadrul colectivităţii. Aceasta revine la a
arăta că, în poziţia originară, părţile vor respinge principiul clasic al
utilitarismului, fiind explicate temeiurile penntru această respingere. Marele
merit al utilitarismului clasic este acela că recunoaşte prioritatea relativă a
principiilor dreptăţii şi a drepturilor derivate din acestea. Întrebarea care apare
în acest context este dacă dezavantajele suferite de câţiva sunt depăşite de o
sumă mai mare a avantajelor de care beneficiază mai mulţi sau dacă
dreptatea impune un grad egal de libertate pentru toţi şi permite doar acele
inegalităţi economice şi sociale care sunt în interesul personal.Principiul
utilitarismului este justificat printr-un apel la ideea observatorului ideal,
imparţial şi raţional: acesta este principiul pe care l-ar alege un observator
ideal, perfect simpatetic, care ar lua în considerare suma netă de plăcere
simţită de fiecare dintre cei afectaţi de un anume sistem social. Această
metodă de justificare, arată Rawls, este relevantă pentru un principiu de
alegere raţională la nivelul unui singur individ, dar nu şi pentru principiul de
alegere raţională la nivelul societăţii. A o folosi la acest nivel înseamnă a
ignora diferenţa dintre persoane. Imparţialitatea observatorului ideal este, de
fapt, impersonalitate. Pentru utilitarism nu este importantă modalitatea în care
satisfacţiua este distribuită între indivizi.
Dat fiind că părţile din situaţia originară sunt reciproc dezinteresate, nu
sunt deloc interesate de atingerea intereselor celorlalţi, ele nu au nici un motiv
să aleagă principiul utilitarist clasic care, din această perspectivă, ar fi ales în
situaţia originară, de persoane perfect altruiste. Ele vor prefera cele două
principii celui clasic al utilitarismului.
Cele două concepte ale eticii sunt binele şi corectitudinea, conceptul
de moralitate derivând din cele două. Structura unei teorii etice este
determinată, prin urmare, de conexiunile realizate între cele două concepte.
Dacă sunt luate în calcul teoriile teleologice, binele este definit independent
de corectitudine, iar corectitudinea este definită drept conceptul care
maximizează binele. Doctrinele teleologice diferă în funcţie de modalitatea în
care este specificată concepţia binelui. Dacă binele este definit ca plăcere,
avem de a face cu hedonism, dacă este definit ca fericire, avem eudamonism
etc.
Instituţiile
Există o secvenţialitate de patru paşi în care principiile sunt aplicate
instituţiilor pentru a se ajunge la finalităţi. Cel dintâi principiu, cel al libertăţii,
este primul standard la care se raportează convenţiile constituţionale.
Libertăţile fundamentale ale persoanei, libertatea de conştiinţe şi gândire
trebuie să fie protejate. Cel de-al doilea pas este reprezentat de nivelul
legislativului. Politicile sociale şi economice sunt menite să maximizeze
aşteptările pe termen lung ale celor mai puţini avantajaţi. Prioritatea celui
dintâi principiu asupra celui de-al doilea este reflectat în prioritatea convenţiei
constituţionale asupra stadiului legislativ. Ultimul nivel este cel al aplicării
regulilor de către judecători şi administratori în cazuri particulare şi
respectarea legilor de către cetăţeni. Astfel, analizează concepte precum
domnia legii, prioritatea libertăţilor, limitarea libertăţilor,
În analizarea libertăţii Rawls reduce destul de mult câmpul semantic al
cuvântului, referindu-se strict doar la câteva aspecte – libertatea de expresie,
libertatea de conştiinţă, libertatea de mişcare, particparea politică. Rawls
recunoaşte faptul că valoarea unor astfel de libertăţi diferă de la o persoană la
alta în funcţie de resursele materiale pe care respectiva persoană le posedă.
Prin urmare, doreşte o distribuţie egală doar a libertăţii, nu şi a valorii pe care
aceasta o presupune.
Deşi am menţionat anterior câteva aspecte prezentate de Rawls în
cadrul discuţiilor despre instituţii mai sunt câteva precizăţri de făcut. Pentru a
îşi ilustra conceptele cât mai bine, Rawls îşi aplică modelul şi principiile
dezvoltate în cadrul unui sistem economic. Ipotezele şi conceptele cu care
operează sunt împrumutate din economie, utilizând şi teoria jocurilor.

Justiţia între generaţii

Pentru a exista o echitate între generaţii în ceea ce priveşte
rebistribuţia, fiecare generaţie trebuie să accepte un principiu de economisire
şi redistribuţie care să asigure faptul că fiecare generaţie îşi îndeplineşte
datoriile şi îşi primeşte compensaţiile. La fel cum iteresele indivizilor nu pot fi
ierarhizate la fel nici interesele diferitelor generaţii nu pot fi ierarhizate,
interesele nici unei generaţii nu pot avea o valoare mai mare decât interesele
unei alte generţii.
Preferinţa temporală
Principiul preferinţei temporale spune stipulează faptul că un viitor mai
generos poate să nu fie preferat unui prezent mai puţin generos din cauza
distanţei temporare. Rawls susţine că acest principiu nu poate fi aplica
deoarece acest principiu legitimeazăcrearea unor nedreptăţi între generaţii,
astfel generaţia din prezent poate să dezavantajeze generaţiile viitoare sau
trecute. Astfel principiul preferinţei temporarte nu este un criteriuvalid de luare
a deciziilor într-o societate bine structurată.

Valoarea morală
Valoarea morală nu este un criteriu de luare a deciziilor într-o societate
bine structurată decât într-un mod indirect. Modul de redistribuţie este
reglmentat de principiul justiţiei astfel valoarea morală a unui om este
cuprinsă în principiul sus numit şi joacă un rol indirect în procesul de
redistriduţie.

Principiul perfecţiunii
Nietzsche a afirmat că o societate trebuie să susţină acele persoane
care dau dovadă de calităţii extraordinare, prin distribuirea bunurilor sociale
într-o proporţie mai mare către aceste persoane. Pe această bază a fost
construit principiul perfecţiunii care afirmă că redistribuţia bunurilor trebuie să
privilegieze indivizii care posedă caracteristici extraordinare. Rawls afirmă că
acest principiu nu poate fi un criteriu valid de a reglementa redistriduţia
deoarece prin intermediul acestui principiu se pot justifica şituaţii precum cea
din Grecia antică în care existenţa aclavilor era justificată de nevoile clasei de
persoane cu atribute extraordinare precum filosofii sauconducătorii politici.
Singura variantă a principiului perfecţiunii care poate fi aplicată este
cea care este menită să susţină cultura şi doar dacă aceszt fapt este acceptat
de cetăţeni, astfel persoanele implicate în activităţi culturale pot să
beneficieze de pe urma redistribuirii datorită faptului că realizează activităţi
culturale dar doar într-o manieră limitată din punct de vedere cantitativ şi doar
cu acordul cetăţenilor.
Principiul echităţii
Principiul echităţii afirmă că nici o persoană nu trebuie să beneficieze
de pe urma eforturilor colective fără a contribuii şi el cu o justă cotă.

Principiul fidelităţii
Promisiunile făcut în condiţii de bună credinţă trebuie respectate .
Condiţiile de bună credinţă sunt îndeplinite atunci când persoanele implicate
deactul promisiunii consideră îndeplinirea ca fiind rezonabilă. Principiul
fidelităţii este o regulă morală ce derivă din principiul echităţii faţă de o simplă
convenţie în cazul prezumpţiei că promisiunile trebuie îndeplinite.

Datoriile naturale
Cea mai importantă datorie naturală a fiecărui cetăţean este de a
susţine instituţii juste, această datorie are două componente:
- spununerea îndeplinirea datoriilor faţă de instituţii juste atunci cănd
acestea există
- contribuirea la stabilirea unor aranjamente şi instituţii juste atnci când
ele nu există

Binele ca şi raţionalitate
Stabilirea faptului dacă un obiect simplu este bun.
John Rawls formulează trei postulate prin care se poate determina
daca un obiect simlu este bun.
1. A este un bun X dacă şi numai dacă A are atributele unui X într-o
cantitate mai mare decât le are X mediu, în condiţiile unor aşteptări
rezonabile de la un X având în vedere pentru ce a fost creat X
2. A este un bun X pentru K dacă şi numai dacă A are calităţile pe care
K se aşteaptă, într-un mod rezonabil, să le aibă un X, având vedere
circumstanţele, abilităţile şi planul de viaţă a lui K
3. idem cu postulatul 2 + planul de viaţă al lui K trebuie să fie rezonabil
în raport cu aşteptările faţă de A
Stabilirea faptului dacă un plan de viaţă este bun.
Un plan de viaţă bun este: - unul din planuirile consistente cu principiul
alegerii raţionale, când se consideră toate aspectele relevante;
 - acel plan dintre cele delimitate mai sus care
ar fi ales dacă persoana care face alegerea ar de ţine o raţionalitate
deliberativăcompletă sau ideală.

Diferenţe între bine şi dreptate

Binele este obţinut în urma principiului alegerii raţionale, acest principiu
nu este unul care să fie obţinut în urma unei agregări a dorinţelor diferitelor
persoane. În antiteză se află dreptatea care este reglementată de principiul
dreptăţii care rezultă în urma agregării convingerilor şi preferinţelor indivizilor
aflaţi în spatele vălului ignoranţei.
O altă deosebire între cele două concepte se referă la faptul că este
dezirabilă o înţelegere cât mai variată a termenului bine pentru că astfel
interesele oamenilor nu se vor suprapune în mod excesiv iar competiţia
pentru acelaţi bun nu va fi una exagerată. Asupra conceptului de dreptate nu
este dezirabilă o diversitate prea mare deoarece astfel vor exista neînţelegeri
mari asupra ce însemnă o societate dreaptă, neînţelegeri ce vor determina un
eşec în ceea ce priveşte realizarea unei societăţii bine structurate.

Factori ce pot destabiliza o societate bine structurată

Egoismul, în momerntul în care egoismul prevalează în cadrul unui
individ şi nu datoriile şi principiile există posibilitatea ca acest individ să se
transforme intr-un trişor (Freerider) care să beneficieze de pe urma eforturilor
colective fără a realiza partea sa de contribuţie. Dacă numărul persoanelor
care vor prefera egoismul în faţă principiilor şi datoriilor există riscul ca
societatea bine structurată să se prăbuşească din cauza părea multor trişori.
Hedonismul, este acea concepţie care stipulează prioritatea placerii
individuale asupra îndeplinirii datoriilor şi respectării principiilor.
Dacă hedonismul prevalează este clar că o societate ce se bazează pe
îndeplinirea datoriilor şi respectarea principiilor nu are cum să
supravieţuiească.