Partea 5 a capitolului 1 din cartea lui John Rawls, "O teorie a dreptății", se concentrează pe

utilitarismul clasic, care este una dintre cele mai influente teorii ale dreptății și al cărei
principal susținător a fost Jeremy Bentham.

Rawls începe prin a prezenta principiile de bază ale utilitarismului, care afirmă că acțiunile
sunt corecte sau greșite în funcție de faptul că produc cel mai mare nivel de fericire sau de
suferință în rândul tuturor persoanelor afectate de acțiunea respectivă. Astfel, utilitarismul
consideră că dreptatea este egalitatea în distribuția fericirii și că orice diferență în distribuția
acesteia trebuie să fie justificată prin faptul că promovează cel mai mare nivel de fericire
pentru toți.

Rawls prezintă apoi principalele critici aduse utilitarismului clasic. Una dintre principalele
critici este că această teorie nu ia în considerare principiul de autonomie, care susține că
fiecare persoană are dreptul de a-și alege propriile obiective și să acționeze în concordanță cu
acestea, atât timp cât nu încalcă drepturile celorlalți. Utilitarismul, prin faptul că se
concentrează doar pe nivelul general de fericire, poate duce la ignorarea drepturilor
individuale și poate justifica acțiuni care ar fi considerate injuste sau imorale.

O altă critică adusă utilitarismului este că această teorie nu ia în considerare distribuția

resurselor și a puterii în societate și poate duce la ignorarea dreptății distributive.
Utilitarismul poate justifica o distribuție inegală a bunurilor și a avantajelor, atâta timp cât
această distribuție produce cel mai mare nivel de fericire în rândul tuturor persoanelor
afectate, indiferent de cât de mari sunt diferențele între ele.

În concluzie, partea 5 a capitolului 1 din cartea lui John Rawls, "O teorie a dreptății",
prezintă utilitarismul clasic ca o teorie a dreptății care se concentrează pe producerea
celui mai mare nivel de fericire, dar care este criticată pentru ignorarea drepturilor
individuale și a dreptății distributive. Această prezentare a utilitarismului servește ca
punct de plecare pentru dezvoltarea teoriei echității propuse de Rawls, care va fi
prezentată în continuare în cartea sa.

În partea 6 a capitolului 1, intitulată "Unele contraste înrudite", John Rawls explorează și

dezvoltă ideea sa de dreptate ca echitate prin contrast cu alte teorii morale și politice.

În primul rând, el contrastează teoria utilitaristă, care susține că o acțiune este corectă în
măsura în care maximizează fericirea totală a societății. Rawls consideră că această teorie nu
ia în considerare situația celor mai puțin avantajați și că poate duce la injustiție.

În al doilea rând, el contrastează teoria libertariană, care susține că libertatea individuală este
cea mai importantă valoare și că guvernul ar trebui să intervină cât mai puțin posibil în viața
oamenilor. Rawls consideră că această teorie nu ia în considerare inegalitățile de șansă care
pot apărea într-o societate și că libertatea individuală nu ar trebui să fie în detrimentul altor
principii de dreptate.

În al treilea rând, el contrastează teoria perfecționistă, care susține că guvernul ar trebui să

încurajeze oamenii să ducă o viață bună, într-un sens moral particular. Rawls consideră că
această teorie este problematică, deoarece nu ia în considerare faptul că oamenii pot avea
opinii diferite cu privire la ceea ce constituie o viață bună.

În schimb, Rawls susține că o societate dreaptă trebuie să fie construită pe baza principiilor
de dreptate care sunt acceptabile pentru toți membrii acesteia, indiferent de opiniile lor
personale. Aceste principii ar trebui să ofere protecție și beneficii tuturor membrilor
societății, în special celor mai puțin avantajați, și să evite injustiții și inegalități nejustificate.

În plus, Rawls explorează diferența dintre "libertatea pozitivă" și "libertatea negativă". El

argumentează că libertatea pozitivă - adică libertatea de a fi capabil să faci ceva - este
importantă pentru a asigura condițiile necesare pentru ca oamenii să poată să-și atingă
potențialul. Cu toate acestea, el susține că libertatea negativă - adică libertatea de a nu fi
supus constrângerilor - este mai importantă pentru a proteja drepturile individuale și libertatea
politică.

În concluzie, Rawls sugerează că dreptatea ca echitate implică un echilibru între aceste

diferite concepte și idei, astfel încât fiecare persoană să fie tratată în mod corect și să aibă
acces la oportunități egale, fără a fi supusă constrângerilor nedrepte.

În partea 7 a capitolului 1, intitulată "Intuiționismul", John Rawls explorează ideea că

dreptatea nu poate fi definită în termeni obiectivi și raționali, ci că există anumite intuiții și
sentimente pe care oamenii le au și care stau la baza judecăților lor despre ceea ce este drept
și nedrept.

Rawls argumentează că intuițiile morale sunt o parte importantă a experienței umane și că

acestea pot fi folosite pentru a justifica principiile de dreptate. El afirmă că aceste intuiții nu
sunt subiective sau arbitrare, ci că ele sunt bazate pe anumite valori și idei fundamentale,
precum demnitatea umană și respectul pentru libertatea individuală.

Autorul discută, de asemenea, despre faptul că intuițiile morale pot fi influențate de cultura și
contextul social în care trăiesc oamenii. El afirmă că aceasta nu înseamnă că intuițiile morale
sunt relativiste sau că nu există un set de principii de dreptate care ar trebui să fie aplicate în
mod universal, ci doar că acestea pot varia în funcție de circumstanțe.

Rawls subliniază, de asemenea, că intuițiile morale nu sunt singurele care trebuie luate în
considerare atunci când se dezvoltă principii de dreptate. El susține că acestea ar trebui să fie
combinate cu rațiunea și cu cunoștințele științifice pentru a ajunge la un set de principii care
sunt obiective și raționale, dar care păstrează și sensibilitatea față de intuițiile morale.

În concluzie, Rawls susține că intuițiile morale sunt o parte importantă a experienței umane și
pot fi folosite pentru a justifica principiile de dreptate. Cu toate acestea, el subliniază că
acestea nu sunt singurele care trebuie luate în considerare și că trebuie să fie combinate cu
rațiunea și cunoștințele științifice pentru a ajunge la un set de principii de dreptate care sunt
obiective și raționale.
În partea 8 a capitolului 1, intitulată "Problema prioritară", John Rawls explorează ideea că
principiile de dreptate ar trebui să fie construite în așa fel încât să acorde prioritate celor mai
dezavantajați membri ai societății.

El argumentează că o societate dreaptă este aceea care își ia în serios responsabilitatea față de
cei mai puțin avantajați și că acest lucru ar trebui să fie reflectat în principiile de dreptate pe
care le adoptă. De exemplu, el afirmă că prioritatea ar trebui acordată asigurării necesităților
de bază ale tuturor membrilor societății, cum ar fi hrană, adăpost și asistență medicală, înainte
de a acorda atenție altor valori, cum ar fi libertatea individuală sau prosperitatea economică.

Rawls subliniază, de asemenea, că această idee nu implică un nivel egal de bunăstare sau
împărțirea egală a resurselor, ci că aceasta se referă la acordarea unei atenții speciale celor
care sunt cel mai puțin avantajați în societate. El argumentează că acest lucru este important
nu numai din perspectiva morală, ci și din punct de vedere pragmatic, deoarece o societate
care nu își ia în serios responsabilitatea față de cei mai dezavantajați membri ai săi poate duce
la instabilitate socială și politică.

În partea 9 a capitolului 1, intitulată "Câteva observații despre teoria morală", John Rawls
aduce mai multe argumente în sprijinul teoriei sale despre dreptatea ca echitate.

El afirmă că această teorie este mai bine adaptată pentru a face față problemelor de justiție
socială decât teoriile morale deontologice sau utilitariste. În timp ce teoriile deontologice se
concentrează pe respectarea unor reguli morale universale și teoriile utilitariste se
concentrează pe maximizarea fericirii, teoria lui Rawls se concentrează pe egalitate și pe
asigurarea unui minim de bunăstare pentru toți membrii societății.

Rawls mai susține că teoria sa a depășit critica formulată de filosoful Immanuel Kant la
adresa teoriei morale bazate pe sentimente. El argumentează că sentimentele nu sunt necesare
pentru a susține teoria sa, iar faptul că oamenii au sentimente nu înseamnă că acestea ar trebui
să fie folosite ca baza morală.

De asemenea, Rawls observă că teoria sa a fost influențată de teoriile economice și politice,

doar că ea merge dincolo de aceste domenii. El subliniază că teoria sa nu se referă doar la
distribuția bunurilor materiale, ci și la distribuția libertății și a oportunităților.

În concluzie, Rawls susține că teoria sa despre dreptatea ca echitate este mai bine adaptată
pentru a face față problemelor de justiție socială decât alte teorii morale, și că ea merge
dincolo de teoriile economice și politice pentru a aborda problemele de distribuție a bunurilor
materiale, libertății și oportunităților.