„Cercetări privind ideologia puterii si organizarea ecleziastică în Moldova

medievală”

Bogdan–Petru Maleon

Bogdan-Petru Maleon a fost profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a

Universitații „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat mai multe cărți în calitate de autor și
coordonator, între care The Steppe Lands and the World Beyound Them : Studies in Honor of
Victor Spinei on his 70thBirtheday,edited by Florin Curta and Bogdan-Petru Maleon, O istorie
a Europei de Apus in Evul Mediu. De la Imperiul Roman târziu la marile descoperiri
geografice (in colaborare cu Alexandru-Florin Platon si Laurențiu Rădvan),Ideologii și
reprezentări ale puterii in Europa,studii reunite de Alexandru-Florin Platon ,Bogdan-Petru
Maleon și Liviu Pilat; Clerul de mir din Moldova secolelor XIV-XVI,Confesiune și cultura in
Evul Mediu,studii reunite de Bogdan-Petru Maleon și Alexandru-Florin Platon. De asemenea
a obținut mai multe distincții academice, precum premiul pentru cea mai valoroasă teză de
doctorat susținută în anul 2006 în domeniul Istorie, acordat de Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza”, premiul „Iustin Frațiman” pentru contribuții esențiale în domeniul istoriei ecleziastice,
acordat de Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore” din Chișinău,
premiul „ Alexandru D.Xenopol”, acordat de Academia Română, pentru volumul Clerul de
mir din Moldova secolelor XIV-XVI.

Cartea în discuție Cercetări privind ideologia puterii și organizarea ecleziastică în

Moldova Medievală este alcătuită din patru părți,fiecare fiind împărțită în două, respectiv trei
capitole și un index de zece pagini. Volumul reunește zece cercetări recente de istoria
medievală,care se concentrează asupra modului în care s-au unit concepțiile asupra puterii
politice și organizare ecleziastică din Moldova medievală. Din punct de vedere
cronologic,studiile se orientează asupra secolelor XIV-XVI,perioadă care poate fi considerată
decisivă în ceea ce privește organizarea unor practici prin care s-a declarat puterea princiară și
s-a consolidat relația cu Biserica. O referința importantă la nivelul abordării este dată de
domnia lui Ștefan cel Mare, când s-a afirmat un model pe care urmașii acestuia au continuat
să-l consolideze. Cât despre sursele utilizate,acestea acoperă un registru larg,începând cu
documente de cancelarie și până la diverse izvoare narative,dar și cronicile sau relatările celor
care au intrat în contact cu spațiul românesc,atribuite în mod fregvent categoriei generice a
scrierilor de călătorie. Din punct de vedere metodologic,este vizibil absența unei abordări

1
unitare,deoarece fiecare cercetare a beneficiat de izvoare specifice subiectului abordat.Acest
versant metodologic este dublat constant de acumulări cantitative menite să releve modul în
care organizarea ecleziastică moldoveană a dobândit bunurile materiale pe care și-a întemeiat
prosperitatea și prestigiul simbolic.

Prima parte cuprinde două studii precum:Observații privind dobândirea puterii

princiare în Moldova epocii ștefaniene (p.11-33) și Raporturile dintre puterea politică și
autoritatea ecleziastică în Moldova lui Ștefan cel Mare; Între tradiția ortodoxă și specificul
local(p.33-53).Cele două cercetări,așa cum se poate observa și din titlu, vizează epoca lui
Ștefan cel Mare. Autorul evidențiază că în Moldova epocii ștefaniene puterea se dobândea
atât prin mijloacele tradiționale, ce consta în ridicarea pe scut și alegerea efectuată de sfatul
țării,ambele avându-și rădăcini în tradiția politică bizantină, iar din veacul al V-lea se
introduce încoronarea religioasă.De asemenea,autorul accentuează că „pe parcursul
constituirii ceremonialului propriu dobândirii puterii princiare,etapele decisive s-au consumat
odată cu ridicarea pe tron a lui Ștefan cel Tanăr și Petru Rareș”.O importantă inovație o
constă, introducerea oncțiunii,ritual care poate fi pus în legătură cu asumarea modelului
ștefanian. Astfel în lipsa unor reglementări, privind modul în care putea fi transmisă puterea
între cei de os domnesc,harul dobândit odată cu mirungerea oferea domnilor dreptul să-și
manifeste voința superioară determinându-i pe reprezentanții elitei laice și ecleziastice să o
respecte. Aceste cercetări sunt focalizate asupra modului în care s-au coagulat raporturile la
nivel instituțional dintre puterea seculară și autoritatea ecleziastică. De asemenea pot fi puse
în evidență, câteva constante precum recursul la metoda comparativă, destinată să deschidă
diverse perspective de înțelegere a realităților moldovenești,prin raportare la lumea bizantină
si post-bizantină. În Moldova medievală puterea a căpătat un caracter patrimonial,astfel încât
ea aparținea unei familii ai cărui descendenți aveau acces la tron prin grația lui Dumnezeu.
Statul și Biserica coexistau într-o manieră complementară,iar domnul reprezenta principalul
garant al ordinii interne.

Partea a doua,cuprinde trei cercetări cu privire la modul în care s-au constituit și au

evoluat relațiile administrative din interiorul Bisericii.Primul text,Veniturilemitropoliei și
episcopilor moldovenești în vremea lui Ștefan cel Mare (p.53-73),conturează în linii mari
sursele de venit ale episcopilor și preoților,dar și obligațiile clerului față de instanțele
ecleziastice.Izvoarele narative și documentele de la sfârșitul Evului Mediu atestă că slujitorii
plăteau un impozit anual,plătit in folosul arhiereilor, dar și daruri oferite acestora de Paște și
Crăciun. Pe măsura întemeierii marilor mănăstiri, care au dobândit un rol important în

2
legitimarea puterii princiare,domnii s-au arătat interesați constant să le deschidă diverse căi de
negoț spre a asigura prosperitatea acestora. Astfel că spre sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare
mitropolia și episcopiile moldovenești au ajuns să dețină,în linii generale toate tipurile de
venituri.Modalitățile clare prin care obștile monahale au înțeles să se folosească de statutul lor
privilegiat, au justificat aplecarea a ceea ce consideră autorul că reprezintă O dimensiune
puțin explorată a vieții monahale moldovenești în Evul Mediu:producția și schimbul de
bunuri (p.73-97).De-a lungul secolelor XIV-XVI existau diverse categorii de funcționari care
înfăptuiau actul de justiție și colectau taxele care se cuvin egumenilor,tot așa mănăstirile
dispuneau de un personal specializat pentru realizarea diferitelor schimburi de mărfuri. Astfel
activitățile comerciale au pus în evidență modul în care a funcționat economia moldoveană
până la sfârșitul deceniului nouă al veacului al XV-lea și anunță schimbările prin care a trecut
în veacul următor.Următorul text este concentrat pe aceiași tematică, este un studiu de caz
asupra Stăpânirii funciare și ctitorii vechii mânăstiriProbota(p.97-125). Istoriografia noastră
recentă a oferit numeroase informații cu privire la importanța marilor mănăstiri
moldovenești,menite să devină necropole princiare.S-a avut în vedere relația prin care obștile
monahale dispuneau de grija pioasă a suveranilor, iar călugării îi răsplăteau pe conducătorii
seculari exercitându-și vocația intercesoare. Lăcașul de la Probota a trecut de-a lungul
secolelor prin înnoiri succesive, pe parcursul cărora unii domni ai Moldovei au vrut sa-și
întemeieze aici gropnița familiei, însă acest lucru a fost împlinit doar odată cu actul de
rezidire al lui Petru Rareș. Mănăstirea Probota a beneficiat de numeroase daruri din partea
domnilor Moldovei, începând cu Ștefan I și continuând cu Alexandru Lăpușneanu.

Partea a treia cuprinde două cercetări intitulate Ștefan cel Mare și Iancu de Hunedoara.
În jurul unei controverse istoriografice (p.125-143)și Moldova în scrierile lui Iulius
Ruggieri.În cadrul primului studiu au fost evaluate critic o serie de interpretări cu privire la
activitatea lui Ștefan cel Mare pe când era doar pretendent la tronul Moldovei.Autorul
analizează asasinarea lui Bogdan al II-lea și evoluția ulterioară a fiului său Ștefan care avea să
devină cel mai mare principe din istoria medievală a Moldovei.Al doilea studiu prezintă
autorul unor scrieri, Iulius Ruggieri cunoscut sub numele de Rogerius,care este un cleric
italian,numit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea reprezentant diplomatic permanent al
Vaticanului în Cracovia; poziție care i-a prilejuit realizarea unor scrieri în care a consemnat
diferite realități caracteristice spațiului european și Imperiului Otoman.

Ultima parte a volumului cuprinde trei studii cu privire la maniera în care erau înfățișate
trupurile celor care se făceau vinovați de delicte foarte grave. Primul studiu intitulat Note

3
preliminare privind expunerea corpurilor condamnaților în Moldova medievală (p.197-
225),prezintă concepția medievală referitoare la grija față de trup deoarece destinul postum
fiecărui individ depindea atât de modul în care erau respectate îndatoririle evlavioase,dar și
morala creștină. Pedepsele erau ierarhizate în funcție de vinovăție și de statutul celor
osândiți.Sancțiunile pentru persoanele de condiție inferioară care unelteau împotriva
domnului erau diferite față de cele aplicate reprezentanților elitei.Autorul ne oferă ca exemplu
soarta unui spion,care după ce și-a mărturisit vinovăția a fost tras în țeapă.Cei care săvârșeau
delicte grave erau expuși umilinței publice reprezentanții elitei nu erau expuși umilinței
deoarece aceștia făceau parte din viața publică. Pe parcursul secolelor s-a renunțat la
expunerea corpurilor celor executați și trupurile acestora era redate familiei pentru înhumare.

Următorul text este conceput similar unui studiu de caz și priveștePracticile punitive ale
Domniei în viziunea lui Dimitrie Cantemir.Volumul se încheie cu un text intitulat În drum
spre „lumea de dincolo”; Ierarhii urbane reflectate în ritualul de înmormântare din Iașii
secolelor XV-XVII,în cadrul căruia au fost avute în vedere,diverse aspecte legate de modul în
care a acționat Biserica pentru a stabili practicile funerare, precum și maniera în care acestea
reflectă raporturile de putere din cadrul societății Moldovei medievale.

Bogdan-Petru Maleon, reușește prin cele zece cercetări să redea coeziunea și efectul
planului ecleziastic asupra celui politic de la începuturile sale și până în secolul al XVIII-lea.
Desenarea tradiției politice este exprimată treptat, raporturile dintre mânăstirile moldovenești
(Neamț, Bistrița și Probota) și politica țării sunt evidente într-o formă scalară, apogeul fiind în
timpul epocii ștefaniene, urmând ca mai apoi să fie temperate de sfârșitul secolului al XVI-
lea. Privirea elaborată pe care ne-o propune autorul atinge planul societății și al ideologie
puterii până în secolul XVIII, privind mai ales ierarhia politică și socială în Iașii acestei
perioade. Volumul creează o perspectivă generală asupra organizării ecleziastice și relației
acesteia cu societatea și ideologia politică „bizantină” adoptată de Moldova medievală.