Apartenenta la curent literar

Realismul este curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la
subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile
desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică
a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru. Inspirată din fapte
reale, opera realistă expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar
prezentate ca şi cum s-ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil. Scriitorul realist crează
personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având dinamică interioară;
interesat de aspectele realităţii imediate, scriitorul alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca
aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia aduterină. Scriitorul realist pune
accent pe cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia
vizând precizia ştiinţifică, folosind tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete
verosimile.
O literatură realistă în afara romantismului este reprezentată de generația de clasici:
Creanga, Caragiale, Slavici. Ioan Slavici se afirmă în literatura română în plin
realism.Propunandu-și să infatieze cu precădere mediul rural,el este considerat de Nicolae Iorga
fondatorul „realismului poporal” în cultura romana, curent care isi propunea să reflecte in mod
veridic viața poporului și reliefarea specificului national, a acelor trăsături proprii spiritului si
sensibilității românești.Proza lui Ioan Slavici (1848-1925) conturează o frescă a moravurilor si a
comportamentului specificelocuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfă binele și adevărul,
cinstea și dreptatea, norme etice pe careomul trebuie sa le respecte. Prozator ardelean, precursor al
lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii.
Opera lui Ioan Slavici se încadrează în curentul realism deoarece patima banului,
îmbogățirea reprezintă o tema predilecta a realismului romanesc, temă pe care o regăsim și în
romanul Mara și în nuvela Moara cu noroc. În ambele opere slaviciene,banul reprezintă o valoare
pozitiva, în sensul dorinței de a evolua pe plan social. Inviziunea viitorului cârciumar Ghiță din
nuvela Moara cu noroc, banul reprezintă o sansă de a evolua, deci mijlocul adecvat contemporaneității
de a câștiga liniștea colibei pe care si-o doreste atat de mult bătrâna. Cu toate acestea, după intalnirea
cu Lica Samadaul,bucuria castigului cinstit se pierde. Goana după avere în târgurile transilvănene
de la mijlocul secolului al XIX-lea și denunțarea prejudecăților naționale și religioase - își au
originea, după cum afirma autorul în notele sale memorialistice, în realitățile rurale ardelene
cunoscute din anii adolescenței. Zgârcenia precupeței Mara nu este rezultatul patimii pentru bani,
ci mai degrabă al unui spirit de chibzuință datorat vieții grele, pline de lipsuri, și al dorinței de a
crea un viitor propriilor copii.
Mara si Moara cu noroc sunt opere realiste cu caracter psihologic avand toate trăsăturile
curentului literar caruia ii apartin. Caracterul psihologic rezida in reflectarea amanuntita a
framantarilor si a transformarilor interioare ale personajelor (văduva Mara și cârciumarul Ghiță)
in motivarea reactiilor psihologice si se realizeaza prin tehnica observatiei, prin dialog si monolog
interior.
 Desi personajul Mara ocupa in carte un spatiu mai putin extins decat fiica ei Persida, totusi
figura precupetei din Radna domina intregul roman prin forta ei, prin pregnanta trasaturilor si prin
complexitate. Mara este un personaj la care se raporteaza si celelalte si care, prin ponderea lui,
reprezinta un factor de echilibru. Insusi portretul ei fizic sugereaza masivitate, stabilitate: „Muiere
mare, spatoasa, greoaie”.
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile lui Ghiță sunt in primul rand, evidentiate de
narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului
muncitor si iubitor al familiei sale si cea a omului dominat de bani si de avere, evidentiindu-se
schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta gusta averea ce il va transofmra in
alt om „acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca
inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te sperii de el”. De asemenea, cele doua ipostaze ale
personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei
care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima
schimbarilor lui.
Ca personaje realiste, Mara și Ghiță sunt niște personaje tipice in situatii tipice: Ghiță
reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru bani, tipul taranului naiv, dar dornic
de mai bine, iar Mara reprezintă tipul văduvei care strânge bani pentru a le asigura un viitor bun
celor doi copii (Persida, Națl).