Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Tema : Suprasolicitarea nervoasă
Chișinău 2019
Noțiunea de suprasolicitare nervoasă are două sensuri: primul reprezintă acțiunile realizate
de individ asupra sistemului nervos, deseori impuse de anumite circumstanțe, prin care se
produc schimbări în funcționarea normală a acestuia; al doilea constituie starea ce rezultă din
aceste acțiuni, determinată prin anumite disfuncții psio-neurologice somatice și
comportamentale
Pentru un medic antrenat în actul terapeutic, care tratează un pacient și depistează stări
specifice suprasolicitării nervoase, este important să stabilească cauzele stării respective,
pentru a putea oferi soluțiile corespunzătoare. Așadar, suprasolicitarea nervoasă poate surveni
în rezultatul:
1) realizării unui volum mare și intens de muncă intelectuală, deseori ca rezultat al unei
autoimpuneri în situații de urgență;
2) stresului persistent, de durată;
3) surmenajului (psihic, fizic, intelectual);
4) unor afecțiuni neurologice, endocrine ori altele, deja prezente, și care impune persoana la
anumite acțiuni intelectuale, stresante, ori de alt gen, iar în rezultat survine suprasolicitarea
nervoasă;
5) influențelor unor factori fizici, informaționali din mediul ambiant și al modului de trai în
general.
Reieșind din cele expuse mai sus, putem identifica o gamă largă de agenți implicați în
declanșarea suprasolicitării sistemului nervos:
1. insatisfacția de durată a unor necesități fiziologice,
2. nereușite ori tradiții cu caracter profund,
3. calamități, mișcări ori conflicte sociale,
4. epidemii,
5. perceperea unor agenți chimici (mediul ecologic),
6. activitatea de muncă cu emotivitate sporită,
7. poluarea sonoră, ,,bombardamentul” informațional,
8. epuizarea prin utilizarea tehnicii moderne (telefonie mobilă, calculator, transport),
9. micșorarea efortului fizic,
10.emoții negative de durată ș.a.
Medicii consideră orice persoană care se simte obosită până la epuizare fizică mai mult de 3
luni trebuie sa inițieze o serie de investigații și analize sanguine care să stabilească cauza
exactă a acestor simptome. Fiecare persoană percepe in mod diferit oboseala însă există o
serie de simptome cu care aceasta se asociază și care reprezintă acuzele pentru care cei mai
mulți se prezintă la medic. Dintre acestea amintim:
Stresul se regăseşte în viaţa fiecăruia şi cei mai mulţi dintre noi învăţăm să trăim cu aces
lucru, însă există o diferenţiere între stres şi suprasolicitare. A fi stresat înseamnă a te
confrunta cu prea mult: prea multă presiune, prea multe responsabilităţi, o solicitare
permanentă care depşeste puterile fizice şi psihice ale individului. Cu toate acestea, o
persoană stresată are convingerea că, dacă ar dispune de mai mult timp şi de mai multă
energie, ar putea face faţă situaţiei. Oboseala cronică, însă, se caracterizează mai ales
prin insuficienă: senzatia ca nimic nu este suficient de bun, că nu se mai poate face
nimic, că orice gest este în zadar. Pe scurt, o persoană stresata caută soluţii, pe cand
cineva ajuns la stadiul de burnout abandonează lupta, fiind total lipsit de motivaţie şi
deprimat.
Stres versus suprasolicitare:
STRES SUPRASOLICITARE/BURNOUT
stare de tensiune, agitatie, hiperactivitate,
lipsa de viziune asupra viitorului;
consum mare de energie;
senzaţie permanentă de urgenţă pierderea motivaţiei, a speranţei şi a idealurilor;
implicare excesivă, suprasolicitare fizică
lipsa implicării, dezangajare, abandon;
şi psihică,
supraexcitare emoțională; amorţire emoţională;
pierderea energiei; delăsare, neajutorare, senzaţia de copleşit;
epuizare fizica epuizare emotionala si psihica
afectarea sanatatii pe termen lung lipsa de sens, scop
poate conduce catre suicid