Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. COMUNICAREA COLECTIILOR
,
3.1.1 Introducere
Cărțile sunt făcute spre a fi citite, sună prima lege și, poate, cea
mai importantă a lui Shiyali Ramamrita Ranganathan, unul dintre cei mai
importanți gânditori în domeniul biblioteconomiei din secolul al XX-lea.
Oamenii din cele mai vechi timpuri și-au pus gândurile și experiența lor de
viață în cărți sperând că acestea vor fi citite de cât mai mulți dintre semenii
lor. Ideea de a grupa toate scrierile într-un loc public spre a fi la dispoziția
unui număr cât mai mare de oameni a apărut în societățile evoluate de foarte
multă vreme. Așa au apărut bibliotecile publice din Antichitate. Treptat ele
s-au extins cuprinzând, astăzi, întregul glob. În zilele noastre, bibliotecile
întrunesc mai multe valențe - loc al memoriei spirituale, literare, artistice și
științifice a umanității, laboratorul unei alchimii complexe unde sub efectul
lecturii, al scrisului și al interacțiunii dintre acestea se elaborează forțe,
1
Comunicarea colecţiilor
2
Mircea Regneală, Cristina Popescu
procent se referă numai la cărțile despre care avem date, cărora le cunoaștem,
pe diferite căi, titlul. Situația ar fi și mai dramatică dacă am putea lua în calcul
toate cărțile pierdute. Câte cărți s-au pierdut pentru totdeauna din bibliotecile
mai mici din Grecia, Roma, Spania, Egipt și, de la un anumit moment, din
Constantinopol? Nimeni nu ne poate da vreo cifră. Dintre toate calamitățile
care s-au abătut asupra bibliotecilor, focul a produs cele mai mari distrugeri.
Revoltele și războaiele s-au soldat adesea cu incendierea bibliotecilor. Să ne
amintim că prima incendiere a Bibliotecii din Alexandria a fost făcută de
însuși Cezar, marele general și om de cultură, în timpul cuceririi Egiptului, în
anul 48 î.H. La fel au procedat cu această bibliotecă creștinii în secolul patru
și arabii în secolul șase (Figura 1).
3
Comunicarea colecţiilor
4
Mircea Regneală, Cristina Popescu
5
Comunicarea colecţiilor
6
Mircea Regneală, Cristina Popescu
7
Comunicarea colecţiilor
8
Mircea Regneală, Cristina Popescu
9
Comunicarea colecţiilor
10
Mircea Regneală, Cristina Popescu
11
Comunicarea colecţiilor
12
Mircea Regneală, Cristina Popescu
13
Comunicarea colecţiilor
14
Mircea Regneală, Cristina Popescu
15
Comunicarea colecţiilor
16
Mircea Regneală, Cristina Popescu
Vechiul Testament era cel mai bun exemplu. Călugării citeau în comun, dar făceau
și lectură personală cu voce tare, contrar regulilor antice. Ei trebuie să știe să
citească și să învețe pe de rost psalmii. De altfel, Psaltirea va rămâne cartea de
lectură elementară începând cu secolul al VI-lea până la sfârșitul Evului Mediu.
În plus, li se recomanda să citească și broșuri despre viețile sfinților.
Bazele regulilor de lectură monahală au fost puse la Mănăstirea Monte
Cassino de către Benoît de Nursie. Acesta a influențat profund dezvoltarea
lecturii în viața monahală, considerată ca un util exercițiu spiritual. El nu
respinge ideile liberale, dar nici nu le încurajează.
În secolul al VII-lea, treptat, toate mănăstirile se adaptează programului
de cultură ascetică elaborat de Sfântul Benoît, în care cultura profană nu-și mai
găsește loc. În acest secol, aproape fiecare mănăstire avea propria bibliotecă, care
se îmbogățea necontenit prin munca copiștilor. În politica monastică, impusă
de Sfântul Benoît, toți călugării erau obligați să citească, cel puțin o carte pe
an, spre a alunga lenea, „dușmanul sufletului”. Cartea trebuia împrumutată din
biblioteca mănăstirii, aflată în grija unui călugăr-bibliotecar, care menționa, cu
mare grijă, într-un catastif, numele împrumutătorului și al cărții împrumutate.
O altă mănăstire reprezentativă pentru acest secol este Mănăstirea
Bobbio, aflată în Italia de nord. Aici, călugărul Colomban organizează o
importantă bibliotecă care cuprinde numeroase texte religioase (texte biblice,
actele conciliilor, scrierile părinților bisericii, poeții creștini și, printre autorii
cei mai recenți, pe Grigorie cel Mare). Aici apar și legătoriile de cărți,
menite să prelungească viața cărților. Tot de la această mănăstire provin și
primele palimpseste, realizate în urma ștergerii scrisului de pe pergamentele
care conțineau îndeosebi operele lui Titus Livius și Cicero. Se aprecia că
textele creștine sunt mult mai importante decât scrierile antice considerate
păgâne și dăunătoare. Foarte mulți ani, scrierile latine au reprezentat o sursă
nesecată de materiale de scris prin ștergerea pergamentelor vechi. Cele mai
multe proveneau din Roma, unde se acumulase, în timpul imperiului, o mare
cantitate de scrieri latine.
17
Comunicarea colecţiilor
18
Mircea Regneală, Cristina Popescu
19
Comunicarea colecţiilor
20
Mircea Regneală, Cristina Popescu
21
Comunicarea colecţiilor
Justus Lipsius este cel care definește biblioteca prin trei vocabule mult
citate: locum, armarium, libros (loc, dulap, cărți).
22
Mircea Regneală, Cristina Popescu
3.1.7 Concluzii
23
Comunicarea colecţiilor
24
Mircea Regneală, Cristina Popescu
25
Comunicarea colecţiilor
Una dintre cele mai importante biblioteci, care a avut un rol important în
apariția Renașterii, a fost Biblioteca Vaticanului. În 1455, această bibliotecă
avea 1.200 de cărți, dintre care 400 grecești; în 1481 numărul lor ajunsese la
3.500, prin achiziții, donații sau cuceriri militare. În afara cărților religioase,
papii au adunat lucrări din cultura greacă și latină din cele mai autentice surse.
Aceste cărți au fost surse de studiu de mare importanță pentru oamenii de
cultură ai epocii fie ei clerici sau magicieni, fie istorici sau filosofi. Michel de
Montaigne vizitează în 1581 această bibliotecă și rămâne fascinat de cărțile
pe care le găsește aici. În biblioteca de la Vatican, în perioada de început, nu
existau rafturi. Cărțile erau așezate pe bănci. Fiecare carte era însoțită de o
tăbliță cu date despre autor și domeniu. Până în secolul al XVII-lea, cărțile se
împrumutau. Pentru cărțile importante, însuși papa fixa data restituirii.
26
Mircea Regneală, Cristina Popescu
3.2.1 Introducere
27
Comunicarea colecţiilor
28
Mircea Regneală, Cristina Popescu
29
Comunicarea colecţiilor
30
Mircea Regneală, Cristina Popescu
31
Comunicarea colecţiilor
32
Mircea Regneală, Cristina Popescu
33
Comunicarea colecţiilor
34
Mircea Regneală, Cristina Popescu
35
Comunicarea colecţiilor
O bună parte din colecțiile bibliotecilor, formate din publicații vechi dar
și mai recente, se află în depozite, de unde sunt aduse la cerere cititorilor. În
comparație cu accesul direct, în care cititorul își alege singur cartea de pe raft,
acest tip de acces se face prin intermediul bibliotecarului. De aici numele de
acces indirect. Este un mod tradițional de acces. Pentru consultarea acestor
publicaţii, care, de regulă, nu se împrumută la domiciliu, biblioteca trebuie să
asigure spaţii adecvate.
Documentele care se studiază numai în sala de lectură sunt, de regulă,
cele care fac parte din patrimoniul cultural naţional, dar și alte documente. Se
consultă întotdeauna în sală documentele pentru care funcția de conservare este
fundamentală: manuscrise, cărți vechi, documente rare și prețioase. La acestea
se adaugă documentele fragile sau dificil de consultat: atlase, hărți geografice,
gravuri, fotografii, cărți poștale, microformate, documente audiovizuale etc.
Toate aceste tipuri de publicații sunt menționate în regulamentul bibliotecii.
Aici trebuie să se facă o distincție clară între publicațiile care se citesc numai
în sala de lectură și cele care se împrumută la domiciliu.
O comunicare eficientă a documentelor în acces indirect înseamnă
biblioteci bine organizate. Trebuie amenajate spații de lectură în una sau mai
multe săli special concepute și dotate pentru lectură. Chiar dacă publicațiile
sunt aduse din depozite, orice sală trebuie să dispună de un fond, chiar minimal,
de publicații în acces direct, cum sunt dicționarele sau enciclopediile, fără de
care nu se poate face o lectură completă, în sensul edificării asupra sensului
unor cuvinte sau nume. În cele ce urmează vom face referiri la activitatea
bibliotecilor românești și, doar tangențial, la cea a bibliotecilor din străinătate.
În cadrul accesului indirect se procedează astfel: la intrarea în bibliotecă,
cititorul completează un Buletin de cerere (Figura 14), pentru fiecare publicaţie
36
Mircea Regneală, Cristina Popescu
37
Comunicarea colecţiilor
38
Mircea Regneală, Cristina Popescu
A. Împrumutul direct
Prin împrumut direct se înțelege acea formă de împrumut prin care
documentul este înmânat unui utilizator pentru a fi citit în sala de lectură sau
acasă (ISO 2789: 2013).
Împrumutul direct este de două feluri:
- împrumutul în sală;
- împrumutul la domiciliu.
39
Comunicarea colecţiilor
40
Mircea Regneală, Cristina Popescu
41
Comunicarea colecţiilor
42
Mircea Regneală, Cristina Popescu
43
Comunicarea colecţiilor
44
Mircea Regneală, Cristina Popescu
45
Comunicarea colecţiilor
Rezervările
Rezervările reprezintă un serviciu apreciat în mod deosebit de utilizatori.
Ideea că într-o zi poți citi publicația dorită din colecția bibliotecii face să
crească respectul utilizatorului pentru bibliotecă și bibliotecar.
Cu excepția serviciilor de gestiune informatizată, rezervările se fac
manual. Este o sarcină destul de dificilă pentru bibliotecari, mai ales în cazul
rezervărilor numeroase. Și cum în România majoritatea bibliotecilor mici și
mijlocii sunt neinformatizate, aceste operații se desfășoară manual, conform
unor practici individuale (completarea de către solicitant a unei fișe cu datele
cărții, numele și adresa sa; folosirea unui caiet în care bibliotecarul își notează
toate solicitările, consultat zilnic; notații pe fișa cărții împrumutate sau pe fișa
împrumutătorului etc.). La sosirea publicației solicitate, bibliotecarul anunță
cititorul, comunicându-i data până la care publicația îi este rezervată.
Statistica de împrumut
Statistica reprezintă o evidență numerică, o situație cifrică referitoare la
diverse fenomene, o numărătoare; noțiunea desemnează și acțiunea de culegere,
prelucrare și valorificare a datelor referitoare la fenomenele analizate.
46
Mircea Regneală, Cristina Popescu
47
Comunicarea colecţiilor
Sistemul Newark
Funcționarea sistemului
Sistemul Newark se bazează pe două elemente esențiale:
- permisul de cititor/împrumut;
- fișa cărții.
Permisul de cititor/împrumut, care se întocmește în momentul
înscrierii, are o rubricație specifică: în afara elementelor de identificare a
cititorului, cuprinde coloane pentru datele de împrumut și de restituire a
cărții. Acest formular de împrumut nu a fost adoptat la noi în forma aceasta,
48
Mircea Regneală, Cristina Popescu
49
Comunicarea colecţiilor
50
Mircea Regneală, Cristina Popescu
verificarea fișelor rămase în fișier după data limită de restituire. Se caută apoi în
fișierul cititorilor pentru a afla numele și adresa celui întârziat. Rezervările sunt
posibile, dar dificil de efectuat. Ele necesită căutarea în fișier, zi de zi, a fișelor
documentelor de rezervat, care trebuie individualizate printr-un anumit reper.
Statisticile se efectuează pe baza fișelor documentelor împrumutate zilnic.
Avantajele sistemului:
- reduce numărul de date de înregistrat;
- veghează ca numărul de împrumuturi făcute în același timp să nu
încalce regulamentul de împrumut;
- permite controlul întârzierilor;
- permite rezervări în cazul în care fişele cărţilor sunt ordonate după
cotă;
- permite efectuarea statisticilor.
Dezavantajele sistemului:
- puțin fiabil;
- operații manuale;
- permite erori la nivelul fișelor (uitate,intercalate greșit, ilizibile);
- căutări obositoare pentru identificarea cititorilor întârziați.
Sistemul Brown
Funcționarea sistemului
Sistemul Brown se bazează pe aceleași principii ca si sistemul Newark
cu deosebirea că se suprimă orice formă de scris. În momentul înscrierii la
bibliotecă, cititorul primește mai multe plicuri corespunzător numărului de
publicații pe care are dreptul să le împrumute. Fiecare plic are notat pe el numele
și adresa împrumutătorului, data nașterii și numărul de înscriere la biblioteca. În
momentul împrumutului, Fișa cărții este plasată în plicul liber al cititorului. Cu
ștampila de date se marchează data restituirii pe Fișa de termene de restituire și
Fișa cărții. Plicurile cu fișele cărților împrumutate sunt ulterior aranjate în fișier
după data împrumutului și în ordinea alfabetică a numelui împrumutătorului.
La restituire, după data menționată pe document, se caută plicul cititorului
pentru a repune fișa documentului restituit în lucrare. În principiu, acest sistem
prevede păstrarea plicurilor de către cititor. În mod practic, este mai util ca ele
sa fie conservate in bibliotecă, avându-se astfel certitudinea că nu se rătăcesc.
Ele vor fi ordonate intr-un fișier alfabetic. Pentru a diminua volumul fișierului,
unele biblioteci nu realizează decat un singur plic pentru un cititor, unde sunt
introduse toate fișele documentelor împrumutate. În acest caz, toate cărțile
trebuie împrumutate și restituite în același timp. Pentru prelungiri și rezervări
se procedează la fel ca in sistemul Newark. Avizele de restituire se realizează
ușor, deoarece pe fiecare plic se află elementele necesare identificării cititorului.
51
Comunicarea colecţiilor
52
Mircea Regneală, Cristina Popescu
53
Comunicarea colecţiilor
54
Mircea Regneală, Cristina Popescu
55
Comunicarea colecţiilor
56
Mircea Regneală, Cristina Popescu
57
Comunicarea colecţiilor
58
Mircea Regneală, Cristina Popescu
● Eticheta RFID (Figura 22), care stă la baza sistemului ; este o etichetă
autoadezivă ce se aplică pe carte și cuprinde antena și un microcip. În microcip, de
obicei, având o capacitate de 1024 bytes de memorie, sunt stocate numărul unic
de identificare și alte informații suplimentare. Etichetele performante permit atât
citirea cât și scrierea și rescrierea datelor. Etichetele RFID respectă standardul
ISO 15693, care garantează compatibilitatea și interoperabilitatea cu diferite
surse. Există două tipuri de etichete RFID: etichete active și etichete pasive
. Etichetele pasive se bazează pe energia generată de cititor pentru a transmite
datele memorate pe microcip către cititor. Etichetele active dispun de un
transmițător propriu și o sursă de energie (de exemplu, o baterie), astfel încât
transmiterea datelor stocate pe microcip să nu se bazeze pe energia dispozitivului
de citire. Etichetele RFID pot fi de frecvență joasă (Low frequency) 125 KHz,
care acționează pe o distanță de 30 cm-1 m, frecvență înaltă (High frequency)
13,56 MHZ , care acționează pe o distanță cuprinsă între 10 cm și 1 m sau
frecvență ultra înaltă (Ultra High frequency) de la 400 MHZ până la 1 GHZ, care
acționează pe distanțe până la 25 metri pentru etichetele pasive și până la 100 m
pentru etichetele active. În biblioteci se folosesc etichetele pasive, de frecvență
înaltă 13,56 MHZ (ISO 18000-3, Mode 1), atât pentru evidența documentelor
din colecțiile bibliotecii (circulație, inventar) cât și pentru managementul
utilizatorilor și controlul accesului în bibliotecă. Etichetele active, de frecvență
ultraînaltă, se folosesc, de obicei, în zona industrială.
59
Comunicarea colecţiilor
a datelor stocate în etichetele RFID , date care sunt transmise către modulul
de circulație al sistemului integrat de bibliotecă unde sunt operate tranzacțiile
de circulație.
60
Mircea Regneală, Cristina Popescu
61
Comunicarea colecţiilor
Figura 26. Stații self-check de autorestituire de tip “throw & go”, montate pe peretele
exterior al bibliotecii pentru a asigura servicii tip 24/7
http://www.tech-logic.com/products/ultrasort-with-throw-go-book-drop
62
Mircea Regneală, Cristina Popescu
63
Comunicarea colecţiilor
64
Mircea Regneală, Cristina Popescu
B. Împrumutul interbibliotecar
65
Comunicarea colecţiilor
Proceduri de împrumut
Cererea de împrumut intern, conform regulamentului național, cuprinde
trei formulare: A,B și C, cu aceeași rubricație. Completarea lor va fi identică.
Formularul A (Figura 28) se păstrează de către biblioteca beneficiară.
66
Mircea Regneală, Cristina Popescu
67
Comunicarea colecţiilor
68
Mircea Regneală, Cristina Popescu
bibliotecii furnizoare”. În cazul în care se solicită un document care face parte din
categoriile de mai sus, biblioteca furnizoare va transmite bibliotecii beneficiare
o scrisoare motivând de ce documentul nu poate fi împrumutat. Totodată, poate
face cunoscută politica sa în domeniul împrumutului interbibliotecar, în cazul
în care ea prezintă anumite particularități. În ultimă instanță, este la latitudinea
bibliotecii furnizoare dacă onorează sau nu împrumutul.
Se pot încheia și acorduri bilaterale între biblioteci pentru împrumuturi
reciproce în care condițiile de împrumut se pot pune în alți termeni. În aceste
cazuri, de exemplu, se pot anula reciproc costul copiilor documentelor transmise.
Numărul de volume împrumutate este de competența fiecărei biblioteci.
Perioada de împrumut se stabilește de către biblioteca furnizoare, în funcție
de o serie de factori, cum ar fi valoarea documentului sau gradul de solicitare.
De regulă, ea nu va fi mai mică de două săptămâni.
Regulamentul nostru prevede gratuitatea împrumutului interbibliotecar
intern (art.17). Pot fi însă stabilite și tarife de împrumut. Biblioteca furnizoare,
de exemplu, poate percepe taxă când numărul documentelor împrumutate
este mare, dar acest lucru trebuie comunicat bibliotecii beneficiare înainte de
efectuarea împrumutului.
O atenție deosebită trebuie acordată păstrării și restituirii în cele mai
bune condiții a publicațiilor împrumutate. De aceea, biblioteca beneficiară
se angajează, prin cererea de împrumut, ca lectura acestor publicații să se
facă numai în sala de lectură, unde, firește, lectura se face sub supravegherea
bibliotecarului.
Istoric
Împrumutul interbibliotecar internaţional este una din cele mai vechi forme
de cooperare bibliotecară. Rolul şi importanţa împrumutului interbibliotecar au
fost recunoscute de savanţii tuturor timpurilor, încă din Antichitate.
A
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, marele umanist francez
Nicolas Claude Fabri de Peirsese a încercat să organizeze un sistem de
împrumut interbibliotecar între Biblioteca Regală din Paris şi bibliotecile
Vaticanului şi Barberini din Roma. Încercarea sa a eşuat din cauza mentalităţii
69
Comunicarea colecţiilor
70
Mircea Regneală, Cristina Popescu
71
Comunicarea colecţiilor
72
Mircea Regneală, Cristina Popescu
73
Comunicarea colecţiilor
Proceduri de împrumut
Procedurile de împrumut interbibliotecar internațional nu diferă
substanțial de cele aplicate în cazul împrumutului interbibliotecar intern.
Diferența majoră constă în numărul de formulare, care vor fi patru, în loc
de trei. Așadar, în cadrul împrumutului interbibliotecar internațional, se vor
aplica următoarele formulare standardizate, tip IFLA: A (Figura 31), B (Figura
32), C (Figura 33) și D (Figura 34), publicate în anexa Regulamentului de
împrumut interbibliotecar.
În art.14 din acest regulament se fac următoarele precizări: „a)Formularul
A se păstrează de către biblioteca beneficiară, formularele B,C și D sunt
transmise bibliotecii furnizoare; b) formularul B însoțește publicația atât la
împrumut, cât și la restituire; c) formularul C se folosește pentru înlocuirea la
raft a documentului împrumutat; d) formularul D are pe verso rubrici destinate
înscrierii bibliotecilor în care cererea circulă pentru rezolvarea împrumutului
(Figura 35); e) formularul D este reținut de către biblioteca furnizoare ca
dovadă a împrumutului efectuat, iar în caz de nelivrare se restituie bibliotecii
beneficiare, împreună cu formularele B și C”.
74
Mircea Regneală, Cristina Popescu
75
Comunicarea colecţiilor
76
Mircea Regneală, Cristina Popescu
Onorarea cererilor
77
Comunicarea colecţiilor
Forme de plată
78
Mircea Regneală, Cristina Popescu
contravalorii lor la HQ IFLA. Cei care dețin cupoane mai vechi, cumpărate în
dolari, la restituire, vor primi euro.
Cupoanele au o valabilitate nelimitată şi pot fi folosite de mai multe
ori. Bibliotecile care împrumută, sunt încurajate să accepte această plată
standardizată. Avantajele sistemului constau, între altele, în eliminarea tuturor
operaţiilor financiare pentru tranzacţiile internaţionale. Se elimină comisionul
bancar și se economisesc bani prin eliminarea schimburilor valutare. Pentru a
fi achiziţionate, cupoanele trebuie plătite în avans în euro la HQ IFLA.
Statistica împrumuturilor
Toate bibliotecile care participă la împrumutul interbibliotecar
întocmesc statistici, de interes național, dar și internațional, evidențiind
schimbul de informații documentare între state. Datele statistice vor fi
centralizate de centrele naţionale şi transmise la Biroul IFLA pentru împrumut
interbibliotecar (UAP British Library, Boston-Spa, UK) pentru completarea
statisticii internaționale.
Sunt solicitate următoarele date statistice:
● Numărul total al cererilor expediate în străinătate: cereri rezolvate (prin
împrumut direct; prin copii); cereri nerezolvate.
● Numărul de cereri primite din străinătate: cereri rezolvate (prin împrumut
direct; prin copii); cereri nerezolvate.
Introducere
79
Comunicarea colecţiilor
1997. La acestea s-au adaugat ISO 10161-1 și ISO 10262-2 , aprobate în 1995
și publicate în 1997, sub numele generic de Open Systems Interconnection
- Interlibrary Loan Application. Biblioteca Națională a Canadei (astăzi
Biblioteca și Arhivele Canadei) și-a asumat responsabilitatea mentenanței
acestor standarde fiind ajutată de o agenție care urmărește funcționarea
standardelor (Interlibrary Loan Application Standards Maintenance Agency).
Toate aceste standarde sunt cunoscute ca Protocol general ILL și fac
parte din Programul-cadru OSI (Open System Interconnection). Protocolul
ILL permite în mod efectiv realizarea comunicaţiilor între sisteme şi programe
de computere diferite în cadrul împrumutului interbibliotecar
Protocolul cuprinde patru module:
● numărul şi tipul de mesaje schimbate în tranzacţiile ILL;
● elementele conţinute de aceste mesaje;
● secvenţele logice pentru comunicarea mesajelor de protocol;
● sintaxa transferului - schema de codificare pentru elementele conţinute în
mesajele ILL.
Protocolul ILL prevede un sistem de înregistrare într-un mod coerent a
stadiilor de tranzacţie, ca, de exemplu, înregistrarea faptului că un articol a
fost cerut, primit sau restituit.
Grupul de lucru din cadrul ISO pentru Protocolul ILL este ISO Technical
Committee 46, Subcommittee 4, Working Group 4 (TC46/SC4/WG4). Acest
grup elaborează şi standardele privind formatul şi structura informaţiei
bibliografice interşanjabile în format automatizat.
Structura Protocolului general ILL cuprinde:
● cererea de împrumut (ILL-REQUEST);
● confirmarea primirii şi restituirii articolului împrumutat (RECEIVED/
RETURNED);
● cererea de reînnoire (RENEW);
● notificarea că articolul este pierdut (LOST);
● anularea cererii (CANCEL).
Pe plan internaţional, Protocolul ILL a fost experimentat în trei dintre
cele mai importante biblioteci din lume: Library of Congress (LC), British
Library - Document Supply Centre (BLDSC) şi National Library of Canada.
Experimentul s-a dovedit eficient în cazul utilizării sale într-un număr mare de
biblioteci. Cu implementarea acestui protocol s-a ocupat Biblioteca Naţională
a Canadei. Încă din 1993, protocolul era deja introdus în practica curentă de
împrumut a bibliotecilor canadiene.
Protocolul ILL este o etapă importantă în evoluţia comunicării
„deschise” între biblioteci. Utilizat în corelaţie cu alte protocoale, el urmează
80
Mircea Regneală, Cristina Popescu
Proiectul ION
Proiectul unei reţele automatizate experimentale OSI pentru împrumutul
interbibliotecar în Europa a debutat în 1989. Un grup de lucru format din
reprezentanţii reţelei LASER (London and South Eastern Library Region),
din Marea Britanie, (PICA: Centruum voor bibliotheekautomatisering
in Netherlands), din Olanda, Ministère de l’Éducation Nationale, de
l’Enseignement Supérieur et de la Recherche - Direction des Bibliothèques,
des Musées et de l’Information Scientifique et Technique (DBMIST) şi gazda
sa, Serveur Universitaire Nationale pour Information Scientifique et Technique
(SUNIST), din Franţa, finanţat de Comisia Europeană, şi-a propus să realizeze
un Proiect pilot demonstrativ OSI pentru împrumutul interbibliotecar între
reţelele de biblioteci din cele trei ţări europene. Proiectul a căpătat mai târziu
numele de ION (Interlending OSI Networking).
În vara anului 1989 a fost elaborată forma finală a proiectului care
prevedea:
- demonstrarea compatibilităţii dezvoltărilor OSI pentru serviciile de
împrumut interbibliotecar internaţional;
- îmbunătăţirea eficienţei serviciilor de împrumut interbibliotecar pe
plan naţional şi internaţional;
- dezvoltarea unei puternice pieţe comunitare pentru serviciile de
împrumut interbibliotecar;
- realizarea interconectării între cele trei reţele majore din Europa
- LASER, PICA, DMIST / SUNIST şi utilizatorii lor pentru serviciile de
împrumut interbibliotecar;
- aplicarea OSI şi a altor standarde de reţea la reţelele de biblioteci
pentru serviciile de împrumut interbibliotecar;
- realizarea unui model flexibil pentru ILL, care să răspundă cerinţelor
serviciilor de împrumut interbibliotecar din diferite state;
- dezvoltarea mecanismelor însărcinate cu serviciile ILL, care ar facilita
disponibilizarea unei literaturi profesionale în cadrul Comunităţii Europene;
- sprijinirea statelor comunitare mai puţin dezvoltate în realizarea unei
reţele ILL automatizate.
81
Comunicarea colecţiilor
82
Mircea Regneală, Cristina Popescu
presupune parcurgerea a două etape. Prima etapă înseamnă realizarea unor aşa-
anumite expertize de împrumut interbibliotecar (expertise interlending). Aflăm
astfel date despre documentul solicitat: tipul de articol şi locul de stocare; baze
de date online existente în anumite localităţi; viteza şi calitatea serviciului de
împrumut în funcţie de costuri etc. Odată identificat articolul, urmează cea de-a
doua etapă, cererea de împrumut. Mesajul ILL parcurge acum două stadii. Primul
stadiu constă în transmiterea cererii ILL dintr-un punct focal în altul, iar următorul
în managementul propriu-zis al împrumutului. În privinţa managementului
împrumutului, trebuie făcută precizarea că biblioteca solicitantă poate indica
exact destinaţia cererii în infrastructura naţională către o bibliotecă anume, în
caz contrar cererea va urma practicile naţionale. Pentru împrumut, există două
proceduri. Prima priveşte documentul nereturnabil (copia), iar cea de a doua
documentul returnabil (originalul). În primul caz, obligaţiile bibliotecii beneficiare
încetează. În cel de-al doilea, procesul continuă (se adaugă modulul de semnalare
a întârzierilor, de restituire promptă, de extindere a duratei de împrumut etc.).
În Figura 37 este prezentat un model bazat pe faze şi etape în cadrul
procesului de interacţiune între punctele focale. Punctele focale reprezentate
prin cele două elipse sunt conectate, pe de o parte, la infrastructurile naţionale
şi, pe de altă parte, la un alt punct focal.
83
Comunicarea colecţiilor
Concluzii
Creşterea interesului internaţional pentru Protocolul ILL şi necesitatea
examinării rezultatelor aplicării acestuia au condus la crearea Forumului
Internaţional asupra Sistemelor Bibliografice Deschise (International Forum
on Open Bibliographic Systems - IFOBS). Forumul este compus din instituţii
bibliografice din Canada, SUA şi câteva ţări vest-europene. IFOBS se
ocupă cu dezvoltarea unui program de standarde internaţionale în domeniul
84
Mircea Regneală, Cristina Popescu
Note:
85
Comunicarea colecţiilor
12. S-ar putea pune următoarea întrebare : în ce măsură regii din Alexandria îi prețuiau pe
bibliotecari? Vitruvius povestește următoarea anecdotă în legătură cu acest subiect, preluată
de Luciano Canfora : Ptolemeu a organizat un concurs de poezie în onoarea muzelor și a lui
Apolo, cu recompense pentru învingători. Juriul era format din șase cetățeni ai orașului, la
care s-a adăugat un al șaptelea, un bibliotecar, care citea , zi de zi, de la un capăt la altul, toate
cărțile din bibliotecă legate de concurs. Cei șase membri ai juriului au acordat premiul întâi
unui poet care a avut cel mai mare succes la public, iar premiul al doilea unui alt poet care,
de asemenea, s-a bucurat de succes. Aristofan a ales, pentru locul întâi, pe poetul cel mai
puțin apreciat de mulțime. Regele a fost indignat. Întrebat de ce a procedat astfel, Aristofan
a răspuns că acesta este adevăratul poet, ceilalți au recitat versurile altor poeți. Regele și
membrii juriului nu au acceptat această judecată decât după ce Aristofan a scos rulourile cu
versurile furate. Trișorii au fost obligați să recunoască frauda, iar Aristofan a fost gratificat de
rege și a fost numit în fruntea bibliotecii. Vezi CANFORA, Luciano. La Véritable Histoire de
la bibliothèque d’Alexandrie. Paris : Desjonquères, 1986, p.67.
13. Aristofan din Bizanț (250-175 î.Hr.) a fost gramatician, lexicograf, bibliograf și editor de
texte. Ca șef al Bibliotecii din Alexandria, a completat Catalogul lui Calimah.
14. Se știe că biblioteca era parte componentă a Muzeului din Alexandria. Pentru cei vechi,
muzeu nu reprezenta ceea ce reprezintă pentru noi astăzi, adică un edificiu cu ore de vizitare,
paznici în uniformă, săli unde se expun diferite obiecte aşezate metodic pentru delectarea sau
instruirea marelui public. Cuvântul muzeu (museion, gr.) desemna un sanctuar cu preoţi şi
altare de jertfă, dedicat cultului muzelor. Tot acolo se pare că aveau loc dezbateri între savanți
și se predau lecții discipolilor.
15. Tora sau Thora este denumirea ebraică a Pentateuh-ului , care este parte a Bibliei
cuprinzând primele cinci cărți ale Vechiului testament : Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii
și Deuteronomul, întocmite prin secolul al VI-lea î.H. și unificate în sec. al V-lea. Tora este
atribuită prin tradiție lui Moise.
16. FRASER, P.M. Ptolemaic Alexandria.Vol.1-3. Oxford: Clarendon Press, 1986, p.64-75.
17. Adepți ai Școlii peripatetice a lui Aristotel (sec.IV î.H. – sec.III) . Școala avea acest nume
pentru că marele filosof purta convorbiri cu discipolii săi în timp ce se plimba. Se acorda o
mare atenție cercetărilor științifice concrete în domeniul botanicii, matematicii, astronomiei
și medicinii.
18. FRASER, P.M. Op.cit., p.33.
19. BARATIN, M.; DESBORDES, F. L’Analyse linguistique dans l’ Antiquité classique.
Paris : Klincksieck, 1981, p.89.
20. Ibidem, p.17.
21. Ibidem, p.29.
22. Herodot spune că grecii au fost întotdeauna fascinați de civilizația egipteană, complet
diferită de cea greacă.
23. TURNER, E.G. Greek Papyri. Oxford : Clarendin Press, 1968.
24. FRAZER, M.F. Age of spirituality : late antique and early Christian art, third to seventh
century. New York : The Museum, 1977.
25. CANFORA, Luciano. La Véritable Histoire de la bibliothèque d’Alexandrie. Paris:
Desjonquères, 1986, p.198.
26. Idem. Ellenismo. Roma : Laterza, 1987, p.138.
27. Incipit – mențiune la începutul manuscriselor antice și medievale cuprinzând titlul scrierii
și numele autorului (lat. hic incipit = aici începe)
28. COURCELLE, P. Les Lettres grecques de Macrobe à Cassiodore. Paris : De Boccard, 1948.
86
Mircea Regneală, Cristina Popescu
29. McKENZIE, D.F. Bibliography and Sociology of Text. Cambridge : Cambridge University
Press, 1999, p.23.
30. Vezi BARATIN, M.; DESBORDES, F. Op.cit., p.147.
31. PORTER, James I. Classical pasts : the classical traditions of Greece and Rome. Oxford :
Princeton University Press, 2006.
32. FRAZER, M.F. Op.cit.,p.47.
33. PRETAGOSTINI, Roberto. Ricerche sulla poesia alessandrina : Teocrito, Callimaco,
Sotade. Roma : Ateneo, 1984,p.93.
34. Ibidem, p.95.
35. Godefroy de Saint-Victor (1125 - 1194) a fost un filosof umanist creștin, un teolog și un
poet. În culegerea sa Microcosmus, el cântă armonia între om și univers, între microcosmos
și macrocosmos.
36. Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator (c. 485 – c. 585), cunoscut sub numele de
Cassiodor, a fost om de stat și scriitor roman, servind în administrația lui Theodoric cel Mare,
regele ostrogoților. Senator făcea parte din numele său și nu reprezintă poziția pe care o ocupa.
37. Latran este un cartier al Romei unde se află mai multe edificii care aparțin Vaticanului.
Între anii 313 -1304, în Palatul din Latran, s-a aflat reședința pontificală. De-a lungul istoriei
bisericii, aici au avut loc cinci concilii ecumenice și mai multe concilii regionale. La 11
februarie 1929, în Palatul din Latran a fost semnat Acordul de la Latran, încheiat între Sfântul
Scaun și Statul Italian, prin care se înființează statul Cetatea Vaticanului.
38. Monte Cassino este numele unei mănăstiri construite în vârful unei stânci, la o altitudine
de 520 m și la aproximativ 130 km distanță de Roma și 2 km de orașul Cassino. Mănăstirea
este importantă fiindcă aici , în jurul anului 530, Benedict de Nursia a instituit ordinul
benedictinilor. În biografia Sfântului Benedict, scrisă de Grigorie cel Mare, se menționează că
mănăstirea a fost construită pe un vechi loc păgân, unde se afla templul lui Apolo. Mănăstirea,
situată într-un loc strategic, a fost distrusă de mai multe ori, prima dată de către lombarzi, în
720. Cu ajutor papal, este reconstruită. Biblioteca va fi și ea refăcută, primind mai multe cărți.
Ultima dată, mănăstirea a fost grav deteriorată în timpul celui de-al doilea război mondial.
39. Benoît de Nursie (în latină, Benedictus de Nursia), devenit Sfântul Benoît (Sanctus
Benedictus de Nursia), este, pentru catolici și ortodocși, fondatorul ordinului benedictinilor
și a influențat profund monahismul și întreaga civilizație europeană medievală occidentală,
prin Regulile impuse vieții din mănăstiri. El este reprezentat în veșminte benedictine, de
culoare neagră, cu o cruce într-o mână , iar în cealaltă cu o carte, dovedind interesul pentru
citit. Sfântul Benoît este sărbătorit la 11 iulie, data transferării osemintelor sale la Mănăstirea
Sfântul Benoît de pe Loara.
40. Colomban de Luxeuil (543 – 615) este un călugăr irlandez care a evanghelizat populația
rurală din Galia, Germania, Elveția și Italia. Demersul său creștin a fost de o mare importanță
pentru convertirea la creștinism a populațiilor germanice și recreștinarea țăranilor.
41. Titus Livius (59 – 17 î.H.) a fost profesorul împăratului Claudius. Se știe puțin despre
viața sa particulară. A scris 142 de cărți despre istoria Romei, cunoscute sub numele de Ab
urbe condita (De la fondarea orașului). Dintre acestea s-au păstrat cărțile 1 – 10 (753 -
293 î.H.) și 21 - 45 (218 – 167 î.H.). Din celelalte cărți nu au rămas decât fragmente.
42. Marcus Tullius Cicero ( 106 – 43 î.H.) este cel mai important orator roman, considerat
părintele retoricii. A îndeplinit importante funcții politice și a fost un fervent apărător al
Republicii Romane. A scris foarte mult. Cărțile sale cuprind discursuri, tratate de filosofie,
politică și scrisori (peste 900).Opera lui Cicero este un model de perfecțiune prin utilizarea
tuturor resurselor limbii latine clasice.
87
Comunicarea colecţiilor
43. Pepin cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, a fost rege al francilor între anii 751 – 768.
I-a alungat pe arabi din Galia și a întreprins, la cererea papalității, două campanii în Italia
împotriva longobarzilor, cucerind teritoriul din jurul Romei, pe care l-a donat papei (758),
punându-se astfel bazele statului papal și puterii laice a papalității.
44. Carol cel Mare (Charlemagne) (742 – 814) a devenit rege al francilor în anul 768 și a
fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea la 25 decembrie 800. Unii istorici
au văzut în aceasta o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul său a unit
pentru prima dată de la căderea Imperiului Roman țările din vestul Europei. A fost un aprig
susținător al creștinătății. A înzestrat mănăstirile cu moșii și a protejat papalitatea. Ca împărat,
a dovedit talent diplomatic și a fost un abil administrator al vastelor teritorii controlate. A
promovat educația și a încurajat renașterea carolingiană, o perioadă de puternică dezvoltare
a învățământului și culturii,a arhitecturii și a dreptului. Rolul său în domeniul scrisului
s-a concretizat prin impunerea minusculelor carolingiene, care au stat la baza alfabetelor
europene moderne.
45. Ludovic cel Pios (778 – 840) este unul din fiii lui Carol cel Mare de la cea de-a treia soție,
Hildegarde de Vintzgau. Este împărat al Occidentului și rege al francilor din 814 până în 840.
În 824 împăratul obține drept de control la alegerea papilor, ceea ce va reprezenta o permanentă
sursă de conflicte. A continuat politica dusă de tatăl său de sprijinire a învățământului și culturii.
46. RICHÉ , P. De la Haute époque à l’expansion du réseau monastique. Paris : Promodis,
1989.
47.Termenul de gramatician are mai multe accepțiuni, în funcție de epocă. În sens general,
înseamnă lingvist. În lumea greco-romană, în sistemul tradițional de educație, gramatician
era un profesor de nivelul doi. În epoca elenistică, gramaticienii alexandrini erau cercetători
în filologie și critica textelor. Gramaticienii biblici erau cercetătorii în Biblie și limba ebraică.
48. Minuscula Carolină este o scriere care apare spre 770, în școala palatină. Susținută de
Carol cel Mare, se răspândește în tot imperiul prin codexuri și alte texte religioase evoluând
spre scrierea gotică în secolul al XII-lea. Literele au formă rotundă și regulată ceea ce le
face mai ușor de citit și scris decât minuscula merovingiană. Datorită acestor caracteristici,
ele sunt folosite de umaniștii florentini, care le redescoperă preferându-le scrierii gotice,
considerată artificială și ilizibilă.
49. GOULEMOT, J.M. Between Memory and History. London : Harwood Academic
Publishers, 1990.
50. REYNOLDS, L.D.; WILSON, N.G. Scribes and Scholars. 3e ed. Oxford : Oxford
University Press, 1991.
51. Theodor Zwinger (1533 – 1588) a fost un umanist elvețian, de profesie medic, reprezentant
de seamă al familiei academice din Basel. A avut o contribuție însemnată la dezvoltarea
lucrărilor de referință și a literaturii de călătorii.
52. Theatres and Encyclopedias in Early Modern Europe [online], [accesat la : 15 aprilie
2014]. Disponibil la : http://www.catdir.loc.gov/catdir/samples/cam034/2003271929 pdf
53. Conrad Gessner (1516 – 1565) a fost naturalist și bibliograf elvețian. Prin lucrarea sa în
patru volume, Historia animalium (1551 – 1558), pune bazele zoologiei moderne. Pentru
specialiștii în științele informării este considerat părintele bibliografiei universale, prin
celebra sa lucrare Bibliotheca universalis.
54. La Croix du Maine (1552 – 1592), cu numele laic de François Grudè, a fost un erudit
bibliograf francez.
55. Les Bibliothèques Françaises de La Croix du Maine [online ], [accesat la : 23 octombrie
2015]. Disponibil la: www.alibus.com/Françoises-de-La- Croix-Du-Maine
88
Mircea Regneală, Cristina Popescu
56. GREY, George. Old books : an essay. London: Oxford University Press, 2014.
57. William Reading (1674 – 1744) a fost un călugăr englez care a organizat colecțiile
Colegiului Sion.
58. Termenul incunabula a fost utilizat pentru prima dată de bibliofilul german Bernhard von
Mallinckrot (1591 – 1664) din Münster, în anul 1639, în lucrarea sa De ortu et progressu
artis typographicae (Despre nașterea și evoluția meșteșugului tipografic), în care se găsește
formularea prima typographicae incunabula (leagănul artei tipografice ). De atunci a început
să se folosească termenul incunabula pentru desemnarea tipăriturilor de până la 1500.
59. Odinioară se făcea distincție între ordonarea cărților (pe subiecte, limbi, date de apariție,
proveniențe etc.) și ordinea în care acestea erau prezentate într-o bibliografie. Această
distincție era disimulată de faptul că aceste două moduri de prezentare erau numite și unul și
celălalt bibliotecă.
60. BROOKE, Christopher. Philosophic Pride: Stoicism and Political Thought from Lipsius
to Rousseau. New Jersey: Princeton University Press, 2012.
61. GOULEMOT, J.M. Écriture de la possession du monde et philosophie des Lumières.
Paris : Minerva, 1991.
62. Ibidem, p.69.
63. Biblioteca a ars în anul 477, apoi în anii 726,1204 și 1453.
64. Escorial este o veche reședință a regilor Spaniei, în orașul San Lorenzo, funcționând ca
palat regal, mănăstire, muzeu și școală.
65. Din anul 2005 a fost inclusă în Programul UNESCO, Memoria Umanității.
66. CLARK, M.A.. Libraries in the Medieval and Renaissance Period [online] . Cambridge :
Macmillan & Bowes. 1894 [accesat la : 2 aprilie 2016]. Disponibil la : https://en.wikisource.
org/wiki/Libraries_in_the_Medieval_and_Renaissance_Periods.
67. The Vatican Library: Books for Popes and Scholars [online],[accesat la : 15 martie
2016]. Disponibil la: http://www.ibiblio.org/expo/vatican.exhibit/exhibit/a-vatican_lib/
Vatican_lib.html.
68. Michel Eyquem de Montaigne (1533 – 1592) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi
din Renașterea franceză, cunoscut mai ales prin popularizarea eseului ca gen literar.
69. Ordin pentru aprobarea formularelor tipizate generale de bibliotecă. Anexa Nr. 1 - 12. În:
Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 653 din 2 octombrie 2009.
70. POPESCU, Cristina. Evidența, gestionarea și organizarea colecțiilor. În: REGNEALA,
Mircea (coord.) Tratat de biblioteconomie. Vol. II. Partea I: Managementul colecțiilor și
serviciilor de bibliotecă. București: ABR, 2014, p. 352 – 353; 357 – 358.
71. În cazul în care sala de lectură deține calculatoare conectate la internet, se poate compensa
într-o anumită măsură lipsa acestor instrumente de informare.
72. McCLELLAN, A.V. The logistics of a public library book-stock. London : Library
Association, 1994.
73. Unii resping această măsură care ar limita dreptul omului la informație.
74. Document identic înseamnă același autor, același titlu și aceeași ediție.
75. REGNEALĂ, Mircea. Dicționar explicativ de biblioteconomie și știința informării. Ediția
a II-a revăzută și adăugită. Vol.2. București : FABR, 2001,p.246 (Biblioteca ABIR; 13).
76. RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. Traducere de Gheorghe Băluță și Silvia
Nestorescu .București: Grafoart, 1995, p. 131-132.
77. RICHTER, Brigitte. Op.cit.,p.131.
78. La noi , s-a pus întotdeauna problema semnăturilor.
79. RICHTER, Brigitte.Op.cit., p. 140.
89
Comunicarea colecţiilor
90
Mircea Regneală, Cristina Popescu
Bibliografie de referință
91
Comunicarea colecţiilor
92