1

Factori conditionali ai învãtãrii

MOTIVATIA

1. Motivatia învãtãrii. Structura internã a motivatiei

2. Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare
3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare

1. Motivatia învãtãrii
Conceptul de motivatie
Motivatia desemneazã ansamblul factorilor care declanseazã activitatea omului, o
orienteazã selectiv cãtre anumite scopuri si o sustine energetic. Motivatia cuprinde totalitatea
elementelor stimulative interne atât a trebuintelor, impulsurilor de ordin fiziologic cât si a unor
formatiuni mai complexe dobândite în cursul vietii ca trebuinte secundare, interese, aspiratii,
convingeri, ideal, conceptie despre lume si viatã.
Motivatia un factor intern care împreunã cu alti factori contribuie la manifestarea în
conduitã. Desi este un stimul care din interior determinã individul sã întreprindã actiuni în directia
unui anumit scop, motivatia are o origine externã. P.Golu sustine cã motivatia este un model
subiectiv al cauzalitãtii externe.

Structura internã a motivatiei

Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea genericã de factori motivationali, de
motive sau trebuinte. Dintre aceste componente, în literatura de specialitate sunt mentionate:
trebuinta, impulsul, dorinta, intentia, valenta, tendinta, aspiratia si interesul.
Trebuinta în forma sa activã, precizeazã P.Popescu-Neveanu este un act de semnalizare a
modificãrilor care intervin în sistemul organic si în sistemul personalitãtii. Trebuinta semnalizeazã
cerintele de reechilibrare sub forma unor stãri si imbolduri specifice.
Psihologul american A.Maslow organizeazã trebuintele într-o structurã cunoscutã sub
denumirea de piramida trebuintelor. Pornind de la bazã cele 7 categorii de trebuinte ale piramidei
sunt:
 trebuinte fiziologice;
 trebuinte de securitate;
 trebuinte legate de apartenentã si dragoste;
 trebuinte de apreciere si stimã;
 trebuinte de cunoastere;
 trebuinte estetice;
 trebuinte de autoactualizare, de autorealizare si valorificare a potentialului propriu.
Impulsul constã în aparitia unei excitabilitãti accentuate a centrilor nervosi corespunzãtori,
proces care este provocat de deficitul de substante din organism. De regulã impulsul precede
trebuinta, dar aceasta se realizeazã tocmai datoritã aparitiei lui. Psihologic, impulsul este trãit ca o
stare de activare, de pregãtire a actiunii.
Dorinta este expresia psihologicã a trebuintei constientizate. În general, orienteazã individul
spre scop, dar între dorintã si scop se interpune un interval de timp, un ansamblu de mijloace.
Oamenii pot controla voluntar selectia, împlinirea sau reprimarea dorintelor.
O formã de manifestare a dorintei este intentia. Aceasta marcheazã orientarea motivului
spre scopuri sau proiecte. Se referã la ceea ce subiectul doreste sã facã. Existã intentii imediate (de a
aprocura un curs) si intentii pe termen lung ( de a termina facultatea).
O altã formã a dorintei este tendinta de a actiona. În acest caz întrã în relatie obiectul cãtre
care se orienteazã impulsul si valenta acestuia.
Valenta o reprezintã calitatea care o dobândeste obiectul în relatiile dinamice dintre
organism si obiectele care intrã în sfera satisfacerii trebuintelor. Valenta unui obiect este cu atât mai
mare cu cât stimuleazã într-o mãsurã mai mare activitatea de satisfacere a unei anumite trebuinte.
 2

Nu putem vorbi de existenta unor forte dinamice, motivationale, numai prin ele însele, ci
totdeauna în relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac si cerintele cãrora le
corespund, reflectate în mintea omului sub formã de imagini, idei, convingeri, aspiratii, etc.

Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare

Marea diversitate a motivelor învãtãrii scolare impune ordonarea lor în anumite categorii.
Criteriile de clasificare a motivelor actvitãtii de învãtare sunt numeroase si diferã de la un autor la
altul.
Cele mai concludente criterii sunt:
-criteriul privind relatia motiv-învãtare-scop
Întreaga activitate de învãtare a elevilor, a studentilor este sustinutã si orientatã de anumite
motive si orientatã în vederea atingerii unor scopuri. Motiv al învãtãrii poate fi o dorintã, un interes,
o idee, un ideal, o aspiratie, ca rezultat al reflectãrii în constiinta lor a realitãtii, a anumitor cerinte:
familiale, personale, sociale, profesionale.
Scopul se regãseste în obiectivul, în ceea ce-si propune sã obtinã subiectul prin activitatea de
învãtare. În mod curent, scopul este orientat motivului si odatã fixat, consolideazã motivatia care l-a
impus. Atunci când scopul este extern fatã de activitatea de învãtare, eficienta învãtãrii depinde de
semnificatia pe care o are scopul propus pentru cel în cauzã. În aceastã situatie este vorba de
motivatie extrinsecã.
În situatia în care scopul activitãtii este intern, deci învatã pentru cã învãtarea ca atare îi dã
satisfactie este vorba de o formã superioarã de motivatie si anume motivatia intrinsecã.
-criteriul continutului psihologic al motivelor;
Acest criteriu are în vedere faptul cã motivele care îi determinã pe elevi sã învete iau
întotdeauna forma unor variabile psihice: interese, sentimente, aspiratii si convingeri. În acest sens
se propun motive cognitive si motive de interes, motive de ambitie, motive de teamã.
-criteriul valoric;
Grupeazã motivele învãtãrii scolare având în vedere douã aspecte: valoarea socio-moralã a
scopurilor urmãrite si caracterul adaptativ al motivelor. Prima perspectivã: anume valoarea socio-
moralã conduce la gruparea motivelor învãtãrii scolare în 2 categorii: MOTIVE SOCIALE, atunci
când învãtarea vizeazã scopuri utile societãtii si MOTIVE INDIVIDUALE. A doua perspectivã a
criteriului valoric, anume caracterul adaptativ permite gruparea lor în motive pozitive si motive
negative.
-criteriul aspectului temporal al motivelor.
Vizeazã deschiderea trãirii motivelor care poate fi limitatã la situatia prezentã sau poate
depãsi spatiul si cadrul direct. În functie de acest criteriu motivele pot fi momentane, apropiate si de
perspectivã.

3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare

Activitatea de învãtare de tip scolar se desfãsoarã într-un cadru situational extrem de
complex care cuprinde componente numeroase ca: potentialitãti intelectuale, reactii afective, fond
motivational, predispozitii, aptitudini.
Pornind de la premisa cã în fiecare elev existã anumite tendinte pozitive nespecifice legate
de trebuinta de reusitã, de împlinire, de competentã, în scoalã se pot crea anumite situatii care sã sã
stimuleze, sã amplifice aceste resurse si sã influenteze astfel eficienta învãtãrii.
Situatiile motivationale specifice sunt: situatia de control, de competitie, situatia de joc si
performanta.

Situatia de control
 Controlul ca situatie motivationalã presupune o comparatie între fenomenul controlat si modelul
corespunzãtor. În acest actde comparatie, de identificare, elevul este dirijat la început din afarã,
de cãtre adult si are nevoie de control exterior îndelungat.
 3

Cunoasterea rezultatului de cãtre copil actioneazã ca întãrire, ca motivatie ce ia nastere în

urma efectuãrii formelor de control: interior si exterior.
Orice control al actiunii de învãtare reprezintã un factor motivational numai dacã este
localizat în timp.
Principalele forme de control sunt:
-controlul cognitiv sau intrinsec-opereazã prin administrarea de cãtre subiectul însusi a recompensei
si a pedepsei, oferã evaluare continuã, formativã.
-controlul prin constrângere sau extrinsec este administrat pe cãi exterioare, este secvential.
Efectul neîntârziat al controlului are consecinte dãunãtoare atât în privinta întelegerii
materialului nou predat cât si în pregãtirea lectiei acasã. Situatia motivationalã de control asigurã
mobilizarea unor motive intrinseci ca: autoaprecierea, autocontrolul, autoafirmarea iar toate acestea
contribuie la realizarea motivului de competentã, formã superioarã de recompensã.

Situatia de competitie
Creeazã posibilitatea manifestãrii dorintei de a excela în activitatea de învãtare, determinând
mobilizarea trebuintelor de exprimare a eului, de afirmare, de performantã.
Competitia este pozitivã mai ales sub aspect cantitativ. Observatiile asupra
comportamentului competitiv sugereazã cã motivul de competitie intensificã efortul motor dar nu
îmbunãtãteste calitatea actiunilor. Standardul sistemului de notare, al obtinerii burselor determinã în
g elevilor un spirit competitiv în care investesc multã energie.
Spiritul competitiv depinde de gradul de expectare a succesului de cãtre subiect. În scoalã,
elevul trebuie a fi deprins a se depãsi mai degrabã pe sine decât pe altul, sansele sale de reusitã fiind
mult mai sigure decât atunci când I se cere sã intre în competitie cu altii si mai ales cu elevii
eminenti. Influenta situatiei motivationale de competitie depinde de dificultatea sarcinii, tipul de
temperament, trãsãturile de vointã, capacitatea de a-si constientiza posibilitãtile în raport cu
cerintele.
Când situatia de competitie face apel la rivalitate, trebuie astfle dirijatã încât sã se evite
aparitia manifestãrilor negativecare sporesc odatã cu înaintarea în vârstã.

Performanta-ca factor motivational

Performanta reprezintã o actiune al cãrei efect este superior nivelului comun si poate
constitui chiar un record. În termenii teoriilor învãtãrii, performanta este reactia de rãspuns la
actiunea repetitivã a stimulilor.
Atât reusita cât si escul ca forme de manifestare ale performantei lasã în urma lor tensiuni
motivationale. Din aceste considerente, performanta este un aspect al motivatiei. Aprecierea,
reamintirea succesului sau esecului se aflã în strânsã legãturã cu imaginea de sine, iar nivelul eului
se concretizeazã în nivelul de aspiratie. Nivelul de aspiratie include atât asteptãrile cât si imaginea
de sine. Aceasta determinã motivul de performantã care indicã ambitiile si performantele
subiectului.
Supraestimarea posibilitãtilor condamnã subiectul la o viatã plinã de esecuri, iar
subestimarea conduce la ratarea unor scopuri, performante posibile, realizabile.