Bolile cromozomiale

Sindroame produse
prin deleţii
microscopice

2
 SINDROMUL WOLF-HIRSCHHORN

• monosomia 4p-,
• incidenţă 1/50.000 de naşteri.
• fenotip
 hipotrofie staturo-ponderală marcată,
 dismorfie cranio-facială:
 microcefalie,
 hipertelorism,
 arcade sprâncenare proeminente,
 rădăcină nazală lărgită
 gură cu colţurile “căzute”
 anomalii auriculare
 anomalii cardiace
 defecte septale interatrial / interventricular
 retard mental sever.
♦ Regiune critică - 4p16
♦ Speranţa de viaţă este limitată, 1/3 din cazuri murind în primul an de
viaţă. [5, 20]

3
Roşu-portocaliu – sonda specifică regiunii WHSC1 (terminală);
Albastru verzui - sonda specifică regiunii D4Z1 (centromerică) 4
 SINDROMUL CRI DU CHAT

♦ monosomia parţială 5p.

♦ incidenţa 1/50000 de naşteri,
♦ 1%.copii cu retard mental sever
♦ semnele clinice sugar: plâns caracteristic,
microcefalie, dismorfie cranio-facială cu facies
rotund, hipertelorism, epicantus, urechi jos inserate.
♦ semne clinice copil mare (adult) dismorfia facială:
facies îngust, micrognaţie, ştergerea unghiului
mandibular, hipostatură.
♦ retard mental sever (QI =20).
♦ malformaţii cardiace şi anomalii genito-urinare.

♦ deleţie 5p15.2, [12, 13, 20, 27]

5
Sindromul cri du chat

6
Sindroame produse
prin deleţii
submicroscopice

7
 Regiune cromosomică
absentă

G1 F1

FENOTIP
G2 F2 SUGESTIV
SINDROMULUI

G3 F3

Mecanismul de producere al fenotipului în sindroamele prin

microdeleţii cromosomice
8
 Sindrom Deleţie Manifestări clinice
Sindrom Langer-Giedion del (8q24.1) Multiple exostoze, aspect particular al nasului, păr
(triho-rino-falangian) subţire, anomalii falangiene.

Sindrom “WAGR” del (11p13) Tumoră Wilms, aniridie, displazie genito-urinară,

retard mental.
Sindrom Prader-Willi del(15q11-q13) Hipotonie neonatală, retard mental, obezitate,
dismorfie facială, acromicrie.
Sindrom Angelman del (15q11-q13) Retard mental, hipostatură, ataxie, crize de râs.

Sindrom del (16p13.3) Retard mental, hipostatură, police şi haluce late.

Rubinstein-Taybi
Sindrom del (17p11.2) Retard mental, dismorfie, hiperactivitate,
Smith-Magenis automutilare.
Sindrom Miller-Dieker del (17p13.3) Lisencefalie, retard mental, dismorfie facială.

Sindrom Alagille del (20p11-p12) Colestază cronică, dismorfie facială, anomalii

vertebrale.
sindrom DiGeorge şi del (22q11.2) Hipoplazia timusului şi paratiroidelor, malformaţii
velo-cardio-facial cardiace, dismorfie facială, retard mental,
despicătură palatină.
9
 Sindromul Velo-cardio-facial
• Microdeleţie 22q11.2
• clinic:
– Dismorfie facială caracteristică (nas bulbos cu filtru
lung, faţă alungită, gură mică, urechi mici)
– Despicătură palatină sau insuficienţă velo-faringiană →
dificultăţi de fonaţie
– Malformaţii cardiace (defecte septale, tetralogie Fallot)
– Dificultăţi de învăţare
– Hipocalcemie

10
 Sindromul Velo-cardio-facial
Etiologie
• Clasic
– Deleţie microscopică 22q11 - 15-20%
• FISH
– Deleţie submicroscopică 22q11.2 - 63%
– Absenţa deleţiei - 17%
• Regiune critică minimă - 480 kb
• 5 gene candidat
• În 10-15% din cazuri, deleţia este moştenită de la
unul din părinţi după un model DA → risc de
recurenţă 50%

11
12
13
 SINDROM PRADER-WILLI
• 1/10.000-1/20.000 n.n.
• microdeleţie/deleţie 15q11-q13
• Hipotonie severă în perioada de nou-născut
• Dificultăţi de alimentaţie la sugar → gavaj
• Hiperfagie după 1 an → Creştere rapidă în greutate → Obezitate
hipotalamică
• Dismorfie craniofacială: Îngustarea diametrului bifrontal; Ochi cu formă de
migdală;Gură cu colţuri căzute
• Hipostatură;
• Hipogonadism:
• Hipoplazie genitală
• Pubertate întârziată
• Infertilitate
• Dezvoltare psihocomportamentală deficitară→ retard mental + anomalii de
învăţare
• Acromicrie;
14
 SINDROM PRADER-
WILLI

Crs 15

15
• modificări genetice:
– deleţie 15q11-q13 de novo - prezente în 75% din cazuri
(întotdeauna de origine paternă), fiind caracterizate prin
absenţa unui segment cromosomic de aproximativ 3-4 Mb;
– disomia uniparentală maternă a cromosomului 15 prezentă în
20% din cazuri, fiind consecinţa “salvării” a unei trisomii 15,
anomalie corelată cu vârsta maternă înaintată;
– deleţia interstiţială 15q11-q13 moştenită pe linie paternă în
cazul malsegregării meiotice a cromosomilor derivativi în
inserţii echilibrate, prezentă în 2-4% din cazuri;
– mutaţia centrului de amprentare, care controlează modificările
epigenetice ale genelor amprentate din regiunea 15q11-q13, a
fost identificată în 1% din cazuri.

16
 CA SPW SA mat

N
CA SPW SA pat

CA SPW SA
mat
Deleţie

pat

CA SPW SA mat Sindrom

DUP 15 Prader-
CA SPW SA mat
Willi
CA SPW SA mat

Mutaţie CA
CA SPW SA patm

Modificări genetice în sindromul Prader-Willi

CA – centru de amprentare; SPW – regiune critică sindrom Prader-Willi; SA - regiune critică sindrom
Angelman; N – situaţie normală; mat – cromosom de origine maternă; pat – cromosom de origine paternă;
patm – cromosom patern care menţine o amprentare de tip matern; DUP 15 – disomie uniparentală a
cromosomului 15; SPW/SA regiune cu amprentare genetică; CA mutaţia centrului de amprentare 17
SINDROM PRADER-WILLI

18
19
Aneuploidii
gonosomale

20
 SINDROMUL TURNER

♦monosomia X, singura monosomie viabilă:

♦Monosomie X omogenă;
♦Monosomie X în mozaic;
♦Monosomie X parţială prin deleţie de X, cromosom X
inelar, isocromosom X.
♦1/2500-1/5000 din nou-născuţii de sex feminin,
♦haploinsuficienţa genelor de pe cromosomul X ce scapă
inactivării. [16, 19, 20, 21, 51]

21
SINDROMUL TURNER

Monosomie X omogenă 22
SINDROMUL TURNER

Monosomie X parţială prin isocromosom X23

SINDROMUL TURNER

Monosomie X parţială prin cromosom X inelar24

 SINDROMUL TURNER

♦clinic
♦la naştere,
♦copil de sex feminin,
♦lungime mai mică decât normal,
♦limfedem (dur, nedureros, tranzitoriu) la nivelul
mâinilor şi picioarelor,
♦gât scurt, cu exces de piele pe ceafă şi/sau pterygium
coli
♦distanţă intermamelonară mare. [16, 19, 20, 21, 51]

25
SINDROMUL TURNER

26
 SINDROMUL TURNER

♦clinic
♦Postpubertar
♦triada: hipostatură – amenoree primară -
caractere sexuale secundare feminine deficitare.
♦sterilitate primară şi definitivă.
♦glande mamare puţin dezvoltate,
♦pilozitate axilară absentă,
♦pilozitate pubiană redusă.
♦organele genitale externe infantile,
♦uter hipoplazic. [16, 19, 20, 21, 51]

27
SINDROMUL TURNER

28
 SINDROMUL TURNER

♦alte semne clinice

♦dismorfie cranio-facială necaracteristică (aspect matur al feţei, facies
triunghiular, epicantus, fante palpebrale antimongoloide, palat înalt,
anomalii dentare).
♦linia joasă de inserţie a părului pe ceafă, terminată în trident,
♦diametrul biacromial mai mare decât cel bitrohanterian,
♦torace evazat cu distanţă intermamelonară crescută,
♦cubitus valgus
♦scurtarea metacarpianului IV,
♦unghii convexe hipoplazice,
♦nevi pigmentari.
♦malformaţii congenitale renale sau cardiace, de obicei coarctaţie de
aortă sau defect septal atrial.
♦Inteligenţa este normală sau la limita inferioară a normalului, [16,
19, 20, 21, 51]
29
 SINDROMUL TURNER

Tratament. Schemele de tratement în ST sunt diferenţiate în funcţie de vârstă şi de

eventualele complicaţii..
Corecţia deficitului de creştere este efectuată în trei intervale de vârstă:
•în timpul copilăriei (2-10 ani) este utilă administrarea de supradoze de GH (hormon
de creştere); tratamentul trebuie iniţiat cât mai devreme posibil şi să fie continuu;
terapia cu GH nu mai este utilă după 10 ani când receptorii pentru hormon nu mai
răspund la supradoze;
•după vârsta de 11 ani (vârsta de debut a pubertăţii la fete) se aplică timp de 1 an –
1 an şi jumătate o terapie cu oxandrolon (un hormon androgen slab) care
stimulează creşterea pe lungime a oaselor;
•după vârsta de 12-13 ani se aplică terapie substitutivă cu hormoni sexuali feminini
(preparate ce conţin estrogeni şi progesteron); acest tratament se face cu pilule
contraceptive (conţin dozele optime de estrogeni şi progesteron) fiind preferabilă
administrarea de preparate microdozate, bazate pe hormoni naturali.
După vârsta normală de debut a pubertăţii, se face corecţia deficitului de feminizare
prin administrare de amestecuri de estrogeni şi progesteron (pilule contraceptive).
Această terapie trebuie continuată până în apropierea vârstei normale de instalare a
menopauzei (40-50 ani).
30
 SINDROMUL KLINEFELTER

•boală genetică determinată de trisomia XXY,

•cea mai frecventă anomalie gonosomală la sexul masculin
→ 1/1000 nn ♂.
•În trisomiile XXY omogene ← cromosomul X suplimentar
matern
•corelaţie statistică între riscul de sindrom Klinefelter la copil
şi vârsta maternă avansată în momentul concepţiei.
•Particularităţile clinice sunt determinate de prezenţa
suplimentară a cromosomului X.
•prezenţa în exces a genelor de pe cromosomul X →
anomalii în formarea testiculilor → disgenezie testiculară →
lipsa secreţiei de androgeni + azoospermie → sterilitate
masculină primară şi definitivă.

31
 SINDROMUL KLINEFELTER
diagnosticată postpubertar ← întârzierea dezvoltării caracterelor
sexuale secundare masculine.
semne clinice :
• statura înaltă,
• asocierea între microorhidie şi penis normal (disociaţie peno-
orhitică),
• sterilitate masculină
• inadaptabilitate socială.
• sexualizare masculină deficitară:
• pilozitate facială, axilară şi tronculară absente
• pilozitate pubiană redusă cu aspect ginoid,
• corp cu conformaţie de tip feminină (şolduri mai late decât
umerii),
• voce înaltă,
• adipozitate cu dispoziţie ginoidă.
• azoospermie
32
• ginecomastie
33
34
 TULBURĂRI DE REPRODUCERE DE CAUZĂ
CROMOSOMICĂ

• Sterilitatea - imposibilitatea unui individ de a

forma gameţi fecundanţi

• Infertilitatea - terminarea unei sarcini prin avort

sau naşterea unui copil anormal.
– avorturi spontane repetate,
– naşterea de copii morţi plurimalformaţi,
– naşterea de copii vii plurimalformaţi
– asociearea acestor particularităţi
35
 STERILITATEA DE CAUZĂ CROMOSOMICĂ

• 10-15% din cupluri sunt sterile → sterilitate:

– masculină (20%)
– feminină (38%)
– de cuplu (27%)
– idiopatică (15%).
• factorii implicaţi în sterilitate sunt:
– genetici,
– endocrini,
– anatomici,
– imunologici
– de mediu.
– factori emoţionali sau psihologici.

36
 STERILITATEA DE CAUZĂ CROMOSOMICĂ

• sterilitatea poate fi:

– hipotalamică
– hipofizară hipogonadism hipogonadotrop
– Gonadică → hipogonadism hipergonadotrop,
– Postgonadică – fără hipogonadism.
• Sterilitatea gonadică:
– definitivă
– determinată de mutaţii:
• cromosomice
• genice.

37
STERILITATEA CROMOSOMICĂ FEMININĂ
Sindromul Turner
• monosomia X → insuficienţă ovariană → ↑ FSH şi LH + ↓
estrogeni şi progesteron → sterilitate primară şi definitivă.
• absenţa dezvoltării pubertare şi menarhei → 90% din cazuri
• deleţiile Xp11:
– → insuficienţă ovariană în jumătate din cazuri.
– 50% cazuri cicluri menstruale prezente + fertilitatea rareori
prezentă.
• deleţiile Xp21 → amenoree secundară şi sterilitate.
• deleţiile Xq13-q26 → absenţa telarhei + amenoree primară +
hipogonadism hipergonadotrop.
• Mecanismele insuficienţei ovariene - pierderea unei (unor)
gene esenţiale pentru dezvoltarea normală a ovarelor →
absenţa genei modifică meioza → atrezia foliculară.

38
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ FEMININĂ
Sindromul triplo X
• de obicei fenotip necaracteristic şi fertiltate prezentă.
• Uneori amenoree secundară precoce.
Translocaţiile X-autosom
• Translocaţiile X-autosom (15, 21, 22) sunt anomalii cromosomice rare.
• În translocaţiile echilibrate, inactivarea se face preferenţial pe cromosomul X
normal (Xn) în timp ce cromosomul X cu translocaţie (Xt) rămâne activ.
• În translocaţii X-autosom neechilibrate → inactivare preferenţială a
cromosomului Xt.
• 1/2 din femeile purtătoare sterile.
• Sterilitatea poate fi consecinţa: unui efect de poziţie, a deleţiei unei gene
esenţiale pentru funcţia ovariană sau a afectării activităţii cromosomului X în
cursul mitozei şi meiozei celulelor germinale.

39
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Sindromul Klinefelter
• trisomia XXY → principala cauză de sterilitate masculină.
• Prezenţa suplimentară a unui cromosom X → disgenezie
testiculară → dispariţia progresivă a celulelor germinale →
deficit de sinteză a testosteronului.
• azoospermie.
• uneori la cazurile cu mozaic 46,XY/47,XXY (la vârste tinere) →
oligospermie.
• Distrugerea tubilor seminiferi şi atrezia celulelor germinale
consecinţa unui efect de dozaj genic, indus de prezenţa a doi
cromosomi X.

40
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ
Bărbaţii XYY
• În trisomia XYY există o afectare a fertilităţii cu hipofertilitate
• Consecinţa unei vezicule sexuale anormale, prin asocierea cromosomilor Y şi
a cromosomului X → dificultăţi de spermatogeneză → ↓ nr. spermatozoizi.
Trisomiile autosomale
• trisomia 21 + trisomia 8 în mozaic → sterilitate masculină.
Bărbaţii XX
• 1/10000 – 1/20000 de bărbaţi
• anomalie a determinismului sexual
• 80% dintre cazuri ← translocaţia genei SRY (Sex-determing Region of
chromosome Y) de pe cromosomul Y pe cromosomul X în cursul meiozei
paterne.
• fenotip de sindrom Klinefelter + talie normală.
• Atrofie testiculară postpubertar
• Diagnostic prin tehnica FISH - sonde specifice regiunii SRY

41
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ

Anomalii structurale ale cromosomului Y

• 15% dintre subiecţii cu azoospermie
• 6% dintre subiecţii cu oligospermie severă.
• afectare testiculară ← absenţa unor Yq
• Cele mai frecvente anomalii - microdeleţiile Yq.
– Majoritatea sunt de novo
– identificate la 3-18% dintre bărbaţii cu azoospermie
nonobstructivă şi la 5-10% dintre bărbaţii cu oligospermie
severă.
• Evidenţierea microdeleţiilor cromosomului Y poate fi
realizată prin tehnica PCR.

42
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ
Anomalii structurale ale cromosomului Y
• microdeleţiile Y → modificări anatomopatologice testiculare
(absenţa completă a celulelor germinale ↔ blocarea
spermatogenezei).
• regiunea critică în microdeleţiile Y - Yq11.23 denumită AZF
(AZoospermia Factor).
• Regiunea AZF a fost împărţită în trei domenii notate: AZFa, AZFb
şi AZFc.
– Deleţiile subregiunii AZFa sunt rare (1-5%) dar severe, fiind asociate cu
absenţa celulelor germinale - gene implicate USP9Y şi DBY .
– Deleţiile AZFb (16%) şi AZFc (60%)
• mai frecvente,
• blocarea spermatogenezei.
• la nivelul regiunii AZFb a fost identificată gena RBMY.
• la nivelul regiunii AZFc a fost identificată gena DAZ care codifică o proteină ce
se fixează pe ARN şi este exprimată doar în celulele germinale testiculare.

43
 STERILITATEA CROMOSOMICĂ MASCULINĂ
Anomalii structurale echilibrate
• inversii şi translocaţii (inserţii, reciproce şi Robertsoniene) cauzează sterilitate
masculină prin afectarea formării veziculei sexuale datorită prezenţei
cromosomului(ilor) derivativ(i).
• Inversiile cromosomilor 1, 2, 3, 5, 6, 7 şi 9 au fost asociate cu sterilitatea
masculină, incidenţa lor fiind de 8 ori mai mare decât la persoanele normale.
• Translocaţiile reciproce şi inserţiile reprezintă cauza sterilităţii masculine în
aproximativ 1% din cazuri, incidenţa fiind mai mare în azoospermii.
– Azoospermia este consecinţa unei blocări a spermatogenezei, indusă de
modificarea configuraţiei meiotice normale.
• Translocaţiile Robertsoniene sunt implicate în circa 0,7% dintre cazurile cu
sterilitate masculină, cea mai frecventă fiind translocaţia rob(13;14).
– Afectarea fertilităţii variază de la o spermatogeneză cvasinormală până la
blocarea aproape completă a spermatogenezei.

44
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile spontane
• pierderea inexplicabilă a unei sarcini, înainte ca
fătul să fie capabil să supravieţuiască extrauterin
(< săptămâna 20)
• Frecvenţa avorturilor spontane variază între 12
şi 50%, dependent de modul de evaluare a
sarcinii.
• În sarcinile depistate clinic, rata avorturilor
spontane este de 12-15%, majoritatea
pierderilor de sarcină producându-se între
săptămânile 7 şi 11 de gestaţie.
45
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile spontane
• toate tipurile de anomalii cromosomice neechilibrate.
• 5% din produşii de concepţie umani prezintă aneuploidie, dar este posibil ca
această valoare să fie subestimată, deoarece mulţi embrioni aneuploidie îşi
întrerup evoluţia înainte ca sarcina să devină evidentă clinic.
• au fost identificate toate tipurile de trisomie. Trisomia 16 este cea mai
frecventă trisomie (26,9% dintre trisomii) dar cea mai frecventă aneuploidie
este monosomia X (1/4 din totalul aneuploidiilor).
• Trisomiile gonosomale au o frecvenţă redusă în produşii de avort (0,2%) ceea
ce atestă severitatea mică a acestora.
• Triploidia reprezintă aproximativ 15% din totalul anomaliilor citogenetice
identificate la produşii de avort.
• Tetraploidia induce 5% din avorturile spontane, majoritatea acestora
producându-se în săptămânile 10-14 de gestaţie.
• Anomaliile cromosomice structurale neechilibrate determină 2% dintre
avorturile spontane, jumătate dintre aceste anomalii fiind de novo.

46
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile recurente
• existenţa a mai mult de 2 avorturi spontane consecutive la
acelaşi cuplu.
• 0,8-1% din cupluri au mai mult de 3 avorturi spontane
consecutive.
• Riscul de recurenţă:
– 12% după un prim avort spontan,
– 24% după două avorturi spontane consecutive
– 36% după mai mult de 3 avorturi spontane consecutive.
• Principalele cauze de avorturi recurente sunt:
– malformaţiile uterine (15-30% din cazuri)
– bolile endocrine (defecte ale fazei luteale, sindromul ovarelor polichistice
– 23-40% din cazuri)
– cauzele genetice (anomalii cromosomice şi boli monogenice)
– tulburările imunologice (bolile autoimune caracterizate prin formarea de
autoanticorpi).
47
 INFERTILITATEA CROMOSOMICĂ

Avorturile recurente
• anomalii cromosomice structurale neechilibrate
• translocaţii neechilibrate
– 5% din avorturile recurente.
– unul dintre membrii cuplului purtător al unei translocaţii echilibrate
(reciprocă sau Robertsoniană).
– 80% dintre sarcinile unei femei purtătoare de translocaţie echilibrată se
încheie prin avort spontan,
– 16% se finalizează prin naşterea unui copil sănătos,
– 4% se termină prin naşterea unui copil cu un sindrom plurimalformativ,.
• Inversiile cromosomice
– 0,3% dintre avorturile recurente,
– riscul de naştere a unui copil anormal este de 4-8%.
– Inversiile paracentrice au un risc mult mai mic decât cele pericentrice.

48
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
• La indivizii cu stări intersexuale, analiza cromosomilor permite
stabilirea concordanţei între sexul genetic şi cel civil precum şi
decelarea unor eventuale anomalii cromosomice.
• La indivizii cu sindroame plurimalformative (trei sau mai multe
malformaţii) cu sau fără retard mental, este utilă efectuarea
analizei cromosomice, deoarece poate fi identificată prezenţa
unei anomalii cromosomice numerice sau structurale
neechilibrate mici; analiza cromosomică este importantă chiar şi
când diagnosticul clinic este cert, ca în sindromul Down,
deoarece permite depistarea tipului de dezechilibru cromosomic,
aspect important pentru acordarea sfatului genetic.
• În debilităţile mentale de cauză necunoscută, cu sau fără
tulburări de comportament, efectuarea cariotipului poate indica
prezenţa unei anomalii cromosomice structurale neechilibrată.

49
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
• La persoane cu dezvoltare anormală a caracterelor sexuale
secundare (de exemplu băieţi cu pilozitate sexuală redusă şi voce
înaltă) sau întârzierea apariţiei pubertăţii (în special la fete cu
talie mică sau la băieţi longilini) efectuarea cariotipului permite
identificarea unei anomalii gonosomice (monosomie X sau
trisomie XXY).
• La cuplurile cu sterilitate primară de origine nedeterminată
efectuarea cariotipului poate releva o anomalie gonosomică sau
o anomalie structurală echilibrată.
• La cuplurile cu avorturi spontane repetate sau copii născuţi
morţi, efectuarea cariotipului poate indica prezenţa unei
anomalii cromosomice echilibrate, răspunzătoare de accidentele
reproductive. Efectuarea cariotipului la produşii de avort poate
indica existenţa unei anomalii numerice sau a unei anomalii
cromosomice structurale neechilibrată letale.

50
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
• La părinţii copiilor cu anomalii structurale neechilibrate (cu boli
cromosomice), efectuarea cariotipului este necesară, deoarece
poate releva prezenţa unei anomalii cromosomice structurale
echilibrate, La rudele apropiate ale indivizilor cu anomalii
cromosomice echilibrate efectuarea cariotipului poate releva
aceeaşi anomalie, aspect important pentru stabilirea riscului de
recurenţă al anomaliei.
• La persoanele expuse la acţiunea unor agenţi mutageni (radiaţii
ionizante, agenţi alchilanţi) efectuarea analizei cromosomice
permite, uneori, identificarea unor anomalii cromosomice
structurale neechilibrate dobândite, de tipul cromosomilor inelari
sau cromosomilor dicentrici.

51
INDICATIILE PRACTICE ALE STUDIULUI CROMOSOMILOR
UMANI
• În unele forme de cancer, efectuarea cariotipului poate releva o anomalie
cromosomică structurală dobândită. Astfel, în leucemia mieloidă cronică
poate fi identificat cromosomul Philadelphia 1 (translocaţie între cromosomii
9 şi 22) în retinoblastom există o deleţie 13q−, iar în tumora Wilms
(nefroblastom) poate fi identificată o deleţie 11p−. Detecţia anomaliei
cromosomice specifice este utilă pentru identificarea recidivelor şi, în unele
cazuri, pentru stabilirea prognosticului pacienţilor.
• Diagnosticul prenatal este indicat pentru cuplurile cu risc crescut (un părinte
purtător al unei anomalii cromosomice echilibrate, cupluri care au avut copii
cu anomalii cromosomice neechilibrate, vârstă maternă avansată – peste 35
de ani - în momentul concepţiei). Realizarea analizei cromosomilor din
celulele fetale (din lichidul amniotic sau vilozităţile coriale) permite
evidenţierea unor anomalii cromosomice numerice sau structurale
neechilibrate. În cazul identificării unor anomalii cromosomice cuplul parental
poate opta pentru întreruperea sarcinei.

52
VARIABILITATEA EREDITARĂ
 1. VARIABILITATEA GENETICĂ: definiţie şi surse

Variabilitatea genetică = ansamblul de fenomene care

produc diferenţele genetice
- între indivizii unei populaţii,
DIVERSITATE
- între populaţii diferite
EVOLUŢIE
Sursele de variabilitate:
1.1. Recombinările genetice,
1.2. Mutaţiile,
1.3. Migraţiile.
54
 1.1. Recombinările genetice (RG)

• RG = producerea unor combinaţii genetice noi

(recombinanţi), prin rearanjarea materialului genetic
cuprins în două unităţi genetice diferite.
RG presupune: asociere intimă + interacţiune / schimb
egal
RG = proces natural (normal) →cea mai mare sursă de
variabilitate

 RG: genomice, cromozomice, genice

55
  R. genomică:
- în fecundare → unirea genomuri gameţi

 R. cromozomială  R. intragenică →
CO egal între două gene → genă
- în gametogeneză hibridă (fuziune genică)
- R. intercromozomială
(anafaza I) = asortarea
independentă a crz.omologi
→ 223 combinaţii posibile →
gamet cu structură genetică
unică.
- R. intracromozomială
(profază I) = CO egal

56
 1. 2. Mutaţiile

Mutaţiile: • Nenaturale, permanente

modificări (±), ereditare
în secvenţa
sau aranjarea • Consecinţe:
nucleotidelor (secvenţelor) din •fără efect,
ADN •variaţii fenotipice
normale,
•Boală
•Efecte benefice

57
 Clasificarea mutaţiilor
criterii:

• Mărimea materialului genetic: • Cauză:

• M. genice • M. Spontane (majoritatea)
(10-6/locus) → erori de replicare a
• M. cromozomiale ADN
(anom. structură) → erori de recombinare
(10-6/diviz. cel) (CO inegal)
• M. genomice → erori de distribuţie
(anom. număr) (nedisjuncţie)
(10-2/diviz. cel) • M. induse ← de ag.mutageni

• Tipul de celulă afectată: • Consecinţe fenotipice

• M. germinale → ereditare – M. germinale:
• M. patogene
• M. somatice → clone an. → • M. neutre
ne-ereditare • M. benefice
– M. somatice → clone → cancer,
îmbătrânire
58
Mutaţiile – în special cele genomice – sunt frecvente.
M. germinale = 3% nn

Mutaţiile sunt o cauză majoră de boală sau de

predispoziţie genetică la îmbolnăvire

59
M. somatice, produse prin erori de replicare, se
acumulează cu vârsta →efecte la vârsta a III-a
(50.000/genom/zi → corecţie erori → una la fiecare
replicare genom x 1015 diviziuni → câteva mii)
Mutaţiile spontane = mai frecvente ca cele induse.

60
Mutaţiile induse:
– agenţi mutageni exogeni:
- fizici (radiaţiile UV, ionizante) – efecte relativ mici;
- chimici (ag. alchilanţi / metilanţi etc., ce poluează
atmosfera / alimente → efecte relativ grave !!!);
fumul de ţigară cel mai important agent
mutagen exogen
- biologici (virusuri)
– agenţi mutageni endogeni:
produşi oxidanţi (10.000 leziuni /genom /zi) ← sisteme
antioxidante + mecanisme de reparare + antioxidanţi exogeni.
61
 1.3. Migraţiile

 Migraţii = transferul de gene prin deplasarea şi

încrucişarea unui grup de indivizi dintr-o
populaţie în altă populaţie genetic diferită.

Sursă importantă de variabilitate şi vigoare hibridă

(heterozis)

62
 2. MUTAŢIILE GENICE

MUTAŢIILE GENICE: definiţie şi clasificare

 MG = modificări ale secvenţei nucleotidice sau aranjării ADN

unei gene → variante alelice

m1
gena N m2
m3

63
 Clasificarea mutaţiilor genice

 după mecanism:

 modificarea secvenţei N:
• substituţii = înlocuirea unei perechi de
baze (pb).
• deleţii = pierderea unei/unor pb
• inserţii= introducerea unei/unor pb

 modificarea aranjării N:
• recombinări omoloage nealelice →
deleţie / duplicaţie segmente ADN
• amplificarea repetiţiilor trinucleotidice
A 64
T
 după dinamica:  după secvenţele genice implicate:
• M. stabile / fixe exoni,
introni
• M. instabile / secvenţe reglatoare
dinamice!

65
 2.1. SUBSTITUŢIA NUCLEOTIDICĂ

 Substituţie = înlocuirea unui singur nucleotid (şi deci

a unei pb) = “mutaţie punctiformă”.

 S = cel mai frecvent tip de mutaţie întâlnit la om.

66
 a).Substituţia nucleotidică:
localizare intragenică
ADN N (1) (2) (3)
 În EXONI: TTT TTC CTT ATT
a). Codon sens →
(1) codon sens sinonim
→ proteină N (silent m.) ARNm
(2) alt codon sens AA1→ AA2 AAA AAG GAA UAA
→ proteină An (missens m.)
(3) codon nonsens prematur → proteină
An scurtată (instabilă) Pr
(non-sens m.) ..liz... ...liz... ..glu.. ..STOP..
b). Codon nonsens →
→ codon sens → proteină An alungită
→ alt codon nonsens → proteină N

67
 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

 În INTRONI:
Anulare situsuri de decupare (splice site mutations)
5’GT---------AG3’
GT AG GT AG

Exon 1 Intron 1 Exon 2 Intron 2 Exon 3

GC AG GT AG

Exon 1’ (exon 1 + intron 1 + exon 2) Intron 2 Exon 3

Mutaţie la nivelul secvenţei dinucleotidice GT

GT AT GT AG

Exon 1 Intron 1’ (intron 1 + exon 2 + intron 2) Exon 3

Mutaţie la nivelul secvenţei dinucleotidice AG 68

 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

 În SECVENŢELE DE REGLARE
→ reg 5’ - promotor → modificări cantitative ale sintezei proteinelor
→ reg 3’ – anomalii de poliadenilare → ARNm instabil

69
 b). Mecanismele posibile de producere a substituţiilor

(1). erori de replicare a ADN, datorită împerecherii

greşite (“mismatch”) a nucleotidelor în catena nou
sintetizată.

70
 Substituţii nucleotidice prin
A T erori de replicare a ADN
G C

A T A T

ÎMPERECHERE
G T G C
GREŞITĂ

A T A T A T A T

G C A T G C G C

MUTAŢIE 71
 Mecanismele posibile de producere a substituţiilor

(2). leziuni provocate

în ADN de factori
mutageni, exogeni Eroare Eroare ne-
sau endogeni, (fizici recunoscută recunoscută

sau chimici )
- dezaminare,
- depurinare,
- demetilare
corecţie

72
 c). Mecanismele reparare a leziunilor ADN

 Erorile de împerechere au o frecvenţă mare, de

~1:10.000 (10-4).

• Rata mutaţiilor este menţinută la un nivel scăzut (10-10) prin

intervenţia unor mecanisme de recunoaştere şi reparare a
leziunilor (“controlul calităţii ADN”).

• Acţiunea lor este cuplată cu mecanismele de control a

progresiei prin ciclul celular şi cu apoptoza.
G1 → Go → ± reparare → G1 sau apoptoză

• NU au o eficienţă absolută; în final, se produce o mutaţie

nouă la fiecare replicare / diviziune celulară.
73
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Tipuri mecanisme reparare (R):

 R. erorilor de împerechere a nucleotidelor din cursul
replicării
(“mismatch repair” = MMR)
 R. bazelor /nucleotidelor modificate după replicare:
» excizie a bazelor (BER)
» excizia nucleotidelor (NER)
 R. rupturilor ADN (sistemul HR)

74
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mecanismele de reparare (MMR, BER,

NER) diferă prin ţinta lor dar modul de
acţiune este asemănător (implicând
multiple gene şi enzime “mutator”);
• Etape:
– recunoaşterea leziunii ADN,
– excizia fragmentului de ADNmodificat
(←endonuclează)
– îndepărtarea şi degradarea
fragmentului (←exonuclează)
– refacerea secvenţei normale (←ADN
polimeraza)=reparare
– legarea ei la catenă (←ligaza)
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mutaţiile genelor ce codifică enzime de reparare

→ acumulare rapidă mutaţii → creşterea
susceptibilităţii la cancer

 Ex.1, mutaţiile genelor implicate în calea MMR → cancerul

colorectal non-polipozic ereditar (HNPCC) = 5% din cancere
de colon
• Caracteristici: apar sub 45-50 ani; loclizare proximală de unghiul
splenic; cancere mucinoase; instabilitatea microsateliţilor
 Ex.2., mutaţiile genelor implicat în calea HR → cancerul de sân
ereditar (genele BRCA1, BRCA2); Ataxia telangiectazia
76
 2.2. DELEŢII ŞI INSERŢII MICI

 Del /Ins - care NU sunt multiplu de 3 nucleotide → decalarea

(defazarea) cadrului de lectură al genei (m. frameshift) →
schimbarea secvenţei AA în aval de del/ins

 Del /Ins a 3 nucleotide / multiplu de 3→ ± 1-n aminoacizi

77
 Mecanismul de
producere a deleţii
/inserţii: Secvenţele repetate din catena nou-
sintetizată se aliniază greşit (glisează înainte
glisare / derapare sau înapoi) faţă de secvenţele
complementare ale catenei matriţă
replicativă

determinată de
împerecherea
decalată a unor
duplicaţie
secvenţe repetate

Acest mecanism explică

polimorfismul
minisateliţilor şi
expansiunea repetiţiilor deleţie
trinucleotidice
78
 2.3. RECOMBINAREA GENICĂ ABERANTĂ
(recombinare omoloagă nealelică)

Sinapsă greşită
 Are loc în profaza meiozei I:
- împerecherea (sinapsa) greşită CO inegal
între regiuni omoloage (secvenţe
de ADN identice sau
cvasiidentice;
ex., R1 ~ R2) dar nealelice;

- CO → schimb inegal între crz. Duplicaţie

omologi → deleţii, duplicaţii,
inversii a unor segmente mari
79
 Recombinarea omoloagă nealelică (RON)

• RON se produce datorită “arhitecturii” genomului uman

 Conţine numeroase regiunile omoloage (~identice):
• duplicaţii segmentare (5-10% din genom);
• secvenţe repetitive mici (număr mic de repetiţii identice)
situate în anumite segmente ale cromozomilor
(la/lângă centromer sau telomere);

• RON → determină deleţii, duplicaţii, inversii ADN → BOLI

GENOMICE
(deosebite de bolile cauzate de alterarea secvenţei genice)

80
 Bolile genomice

• Descrise recent (Lupski, 2002)

• Frecvente (10-4)
• În funcţie de mărimea segmentului implicat
(si deci nr de gene) :
• boli mendeliene (NF1)
• sdr. cu microdeleţii (sdr. VCF)
• rearanjamente cromozomiale mari (inversii,
izocromozomi).

81
 2.4. EXPANSIUNEA INSTABILĂ
A REPETIŢIILOR TRINUCLEOTIDICE

• Tip nou de mutaţii – instabile sau dinamice – diferit de

mutaţiile “clasice”= permanente şi stabile
• Se produc în genomul uman în regiuni cu repetiţii
trinucleotidice:
 dispuse în tandem: CGG CGG CGG…→→→→→
 polimorfice (într-un număr diferit la persoanele normale); ex CGG = 6-
50 repetiţii.
 situate în diferite segmente ale genei (promotor; exoni; introni); ex.
CGG – în regiune promotor a genei FMR1 (Xq27.3 în situsul fragil
FRAXA)
 “inerte” funcţional (CGG=6-50 →fenotip normal)
 instabilitate intergeneraţională (“meiotică”)
82
 Expansiunea instabilă a repetiţiilor trinucleotidice

• instabilitatea intergeneraţională (“meiotică”):

 Pe măsură ce gena trece – prin meioză – de la o generaţie la alta → nr.
repetiţiilor trinucleotidice creşte progresiv dar moderat;
• se produce o premutaţie (pt CGG = 60-200 repetiţii) →normal
• mecanism: glisare sau derapare replicativă

 Când se ajunge la un prag critic (ex. pt CGG = 230 repetiţii) → blocarea

expresiei genei → mutaţie →boală
 boli prin mutaţii dinamice (expansiunea trinucleotidelor):
• Sdr. X fragil (prin expansiunea CGG) – retard mintal legat de X
• Boala Huntington (prin expansiunea CAG) – boală neurologică degenerativă
• Distrofia miotonică (prin expansiunea CTG) – afecţiune neuromusculară

83
 Sindromul X fragil:
RM, dismorfie facială evocatoare, macroorhidism
(1:4000 bărbaţi; 1:7000 femei)

84
 Sdr. X fragil
transmitere recesivă legată de X (FS → BB)
particulară

expansiune

Bărbat
transmiţător
expansiune expansiune

expansiune

Rareori femei
bolnave
85
 Sindromul X fragil
Incidenţă
–1/4.000 de nou-născuţi de sex masculin.
Tip de transmitere
–recesiv legat de cromosomul X.
Genetică
–mutaţia genei FMR1, localizată Xq27.3, se caracterizează prin amplificarea unei secvenţe trinucleotidice CGG,
existentă în regiunea netranslată 5’ a genei. În mod normal există mai puţin de 60 de repetiţii CGG; în cursul
ovogenezei printr-o aliniere eronată a secvenţelor CGG se poate produce creşterea numărului de repetiţii la mai
mult de 200 de secvenţe, cu apariţia bolii la descendenţi.
Patogenie:
–în cazul prezenţei unei amplificări trinucleotidice de 60-200, persoana are o premutaţie, existând un risc crescut
de a avea descendenţi anormali;
–prezenţa a mai mult de 200 de repetiţii trinucleotidice determină hipermetilarea citozinei la nivelul regiunii
promotor a genei, ceea ce duce la pierderea funcţiei genei;
–hipermetilarea citozinei modifică replicarea regiunii respective şi condensarea cromatinei ceea ce este corelat cu
apariţia situsului fragil caracteristic, evidenţiat prin cultivarea limfocitelor în mediu sărac în acid folic sau prin
introducerea în mediu de cultură a metotrexatului
–este prezent fenomenul de anticipaţie, corelat cu creşterea numărului de repetiţii CGG în cursul ovogenezei;
Diagnostic clinic
–fenotipul caracteristic sindromului X-fragil apare la bărbaţii adulţi şi constă în dismorfie facială (faţă alungită, cu
prognatism şi urechi mari, proeminete) macroorhidie şi retard mental moderat cu tulburări de comportament. La
copil afecţiunea este sugerată de întârzierea apariţiei limbajului, hiperactivitate cu deficit de atenţie sau
comportament de tip autist.
Diagnostic paraclinic
–evidenţierea prin PCR a numărului de repetiţii CAG la descendenţii unui individ afectat; evidenţierea situsului X
fragil prin tehnici citogenetice clasice.
Prognostic
–retard mental mediu.
Tratament
–nu există tratament specific.
86
 Boli prin mutaţii dinamice -
caracteristici:

• Expansiunea creşte în succesiunea generaţiilor → boala apare

mai precoce şi este mai gravă (“anticipaţie”)

• Intensitatea /gravitatea manifestării bolii depinde uneori de

sexul părintelui; mama – în sdr. X fragil; tatăl – în boala
Huntington

87
 2.6. EFECTELE FENOTIPICE ALE MUTAŢIILOR GENICE
PATOGENE

• 1. Pierderea (totală/parţială) a funcţiei(activităţii) genei

- în majoritatea bolilor recesive (bolnavii = homozigoţi)
• 2. Câştigul de funcţie
- creşterea nivelului de expresie a proteinei
- ex., activarea permanentă a unui receptor în absenţa ligandului
• 3. Achiziţia unor proprietăţi noi a proteinei mutante
- ex., deficit în alfa-1 antitripsină – varianta α1 AT Pittsburg – nu mai
acţionează ca o anti- elastază ci ca un inhibitor al coagulării.
• 4. Expresia inadecvată a genei ca timp şi loc
- ex., persistenţa ereditară a Hb fetale
- oncogenele

88
 MUTAŢIE GENICĂ

Mutaţie în regiune codantă Mutaţie în regiune reglatoare

Proteină anormală Proteină normală

Scăderea cantităţii de proteină dacă
aceasta este instabilă

Cantitate scăzută

MECANISM PATOGENIC
Cantitate crescută
Pierdere de funcţie (cel mai frecvent)

Câştig de funcţie (rareori)

Proprietăţi noi (rareori)

89
 Corelaţii dintre genotip şi fenotip

 “o genă → o boală”
• În unele boli (ex., sicklemia) mutaţia este unică la toţi bolnavii →
manifestare identică a bolii;
• În alte boli → bolnavii au mutaţii diferite în aceeaşi genă – gravităţi
diferite.
 “o genă → mai multe boli”
• Mutaţii diferite în gena RET → b. Hirschprung (megacolon
congenital); cancer ereditar tiroidă + suprarenale (sdr. MEN)
• Mutaţii diferite a genei beta-globină → sicklemia (AR); beta-
talasemia (AR); methemoglobinopatia (AD)
 “mai multe gene → o boală”
• B. Hirschprung ← mutaţii gene RET sau ECE1 sau EDN3

90
 Mutaţiile genice –
cauză majoră de boală
sau de
predispoziţie la îmbolnăvire

91