Prelungiri ale clasicismului şi ale romantismului

De demult
Octavian Goga

Repere introductive

Ceea ce caracterizează, în general, literatura română, în perioada cuprinsă între

sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX, este manifestarea
paralelă a unor elemente aparţinând diverselor curente literare, concretizate însă în opere
inegale ca valoare. Se afirmă acum poezia socială şi proza de tendinţă realistă, alături de
renaşterea unui romantism provincial şi ţărănesc. Pe lângă aceste direcţii încep să fie
cultivate şi unele modalităţi lirice moderne.
În România, mişcările literare semnificative în această perioadă au fost:
 Sămănătorismul: dezvoltat în jurul revistei „Sămănătorul” (1901-1910). L-a avut
ca teoretician pe istoricul Nicolae Iorga. Se prezenta o imagine înfrumuseţată a
satului românesc, având o permanentă tendinţă de reîntoarcere în trecut.
Reprezentanţi: Alexandru Vlahuţă, Ştefan Octavian Iosif.
 Poporanismul: dezvoltat în jurul revistei „Viaţa românească”. L-a avut ca
teoretician pe criticul literar Garabet Ibrăileanu. A întreţinut o atitudine de
simpatie vie faţă de popor, în special faţă de ţărănime. Reprezentant: Calistrat
Hogaş.

Date despre Octavian Goga (1881-1938)

Poeziile sale constituie o monografie lirică a suferinţelor satului transilvănean

asuprit din punct de vedere social şi naţional. În lirica sa întâlnim cântecul mândriei
naţionale jignite, dar şi al speranţei de mai bine a poporului român din Ardeal la cumpăna
dintre secole.
Volume de versuri: Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909), Cântece fără ţară (1916).
Exemple de poezii: Plugarii, Clăcaşii, Noi, Oltul, De demult.

Geneza poeziei De demult

Poezia este inclusă în volumul Ne cheamă pământul, apărut în anul 1909.

Tema este cea socială, a suferinţei ţăranilor români dintr-un sat transilvănean, cărora li s-
a răpit pământul.

Compoziţia: există patru secvenţe.

1
Analiza textului

Prima secvenţă este dominată de o atmosferă de taină. În timpul nopţii patru juzi
români transilvăneni se adună în casa preotului Istrate pentru a ţine sfat. La lumina
lumânării preotul scrie o scrisoare împăratului de la Viena
A doua secvenţă prezintă conţinutul scrisorii. Împăratului i se aduce la cunoştinţă
nedreptatea care li s-a făcut românilor din satul respectiv: „Luminate împărate! Scriem
carte cu-ntristare / Ne-au luat păşunea domnii, fără lege şi-ntrebare”. În continuare se
prezintă detalii referitoare la natura nedreptăţii comise. Ţăranii din sat aveau semne pe
hotarul de pe câmp, însă duşmanii le-au înlăturat, făcându-se ei stăpâni pe moştenirea
primită de la înaintaşi. Mi mult, în cursul conflictului, unii dintre ei au fost chiar ucişi:
„Şi pe Ionuţ al Floarei ni l-au prăpădit, sărmanul”. Lipsiţi acum de sursa lor de existenţă,
sătenii sunt aduşi la o stare de sărăcie extremă („ne mor vitele-n ogradă”) şi se arată gata
să recurgă chiar la violenţă pentru a-şi recăpăta drepturile: „Şi `nălţate împărate, noi n-am
vrea să facem moarte!”.
A treia secvenţă este o proiecţie a celei de-a doua. Spaţiului închis (casa) i se
opune fereastra, expresie a deschiderii şi a perspectivei. Nopţii i se opun zorii de zi,
imagine a speranţei şi a vieţii. Gestul încremenirii cu coatele pe masă dă o sugestie
plastică, statuară.
În a patra secvenţă preotul Istrate pune scrisoarea pecetluită în năframă şi o
încredinţează jitarului Radu Roată. Acesta este „vechi căprar din cătănie, ştie carte pe
nemţeşte”. El primeşte misiunea de a duce scrisoarea celor nedreptăţiţi la Viena pentru a
fi citită de împărat. Plecarea sa este însoţită de speranţele întregii colectivităţi care speră
să reintre în drepturile sale de altădată. Momentul plecării (dimineaţa) conţine speranţa
într-un viitor mai bun.