Statutul juridic al persoanelor refugiate

C U P R I N S

1. Cuprins

2. Introducere

3. Noțiunea de refugiat

4. Evoluţia regimului internaţional al refugiaţilor

5. Recunoaşterea statutului de refugiat

6. Determinarea procedurii statutului de refugiat

7. Drepturile şi obligaţiile refugiaţilor în România 

8. Prevederile internaţionale în ceea ce priveşte principiul 
nereturnarii (non­refoulement)

 9. Aspecte privind protecția drepturilor refugiaților in Europa

10. Concluzii 

11. Bibliografie

1
Statutul juridic al persoanelor refugiate

INTRODUCERE 

Lucrarea de față se intitulează  Statutul juridic al persoanelor

refugiate  si   abordează   mai   multe   problemele   ale   dreptului

internațional public. 

Vom   defini   noțiunea   de   refugiat   așa   cum   este   precizată   in

textul Convenției de la Geneva din 1951 apoi vom analiza această

noțiune   și   vom   arăta   cum   a   evoluat   regimul   internațional   al

refugiaților de­a lungul timpului.

Trebuie   sa   discutăm   și   cum   i   se   recunoaște   unei   persoane

statutul de refugiat.

Odată   cu   primirea   statutului   de   refugiat   sau   cu   depunerea

cererii de azil acelei persoane i se vor acorda unele drepturi și i se va

pretinde să respecte anumite reguli. Vom avea în vedere care sunt

drepturile și obligațiile pe care le are o astfel de persoană în țara

noastră.

Vom aminti de principiul nereturnării și câteva aspecte privind

protecția drepturilor refugiaților in Europa.

2
Statutul juridic al persoanelor refugiate

În  final  vom  prezenta   câteva  concluzii  care   ne   vor ajuta  să

întelegem mai  bine noțiunea de refugiat,  care  sunt implicațiile ce

decurg din acest statut și ce atitudine ar trebui sa avem noi vizavi de

aceste lucruri.

Noțiunea de refugiat

                      O   persoană   poate   fi   considerată   refugiat   în   sensul

Convenţiei   din   1951,   în   cazul   în   care   îndeplineşte   criteriile

conţinute   de   definiţie.   Astfel,   conform   acesteia   termenul   de

refugiat   se   poate   aplica   oric ărei   persoane   care   „în   urma   unei

temeri   bine   întemeiate   de   a   fi   persecutat ă   datorită   rasei,

religiei,   naţionalitaţii,   apartenenţei   la   un   anumit   grup   social

sau   opiniei   politice   ,   se   afl ă   în   afara   ţării   a   cărei   cetăţenie   o

are şi care nu poate sau , datorit ă acestei temeri ,nu doreşte să

se   pună   sub   protecţia   acestei   ţări;   sau   care   ,   neavând   nici   o

cetăţenie   şi   găsindu­se   în   afara   ţării   în   care   avea   reşedinţa

obişnuită,   ca   urmare   a   acestor   evenimente,   nu   poate   ,   sau

datorită acestor temeri, nu doreşte să se reîntoarcă”.(Convenţia

din anul 1951 de la Geneva  privind statutul refugia ţilor.) 1

1
Mihai Delcea, Protecţia juridică a refugiaţilor,Editura [Link], Bucuresti, 2007, p. 37

3
Statutul juridic al persoanelor refugiate

                     Persoana   care   primeşte   această   denumire   nu   devine

refugiat   ca   rezultat   al   recunoa şterii   sale,   ci   este   recunoscut

fiindcă   este   un   refugiat.   Prin   urmare,   recunoa şterea   statutului

de   refugiat   nu   îl   face   refugiat,   ci   îl   declară   ca   atare.   Aceasta

va   avea   loc   ,   în   mod   necesar   anterior   datei   la   care   statutul   de

refugiat este declarat în mod normal. 

   Evoluţia regimului internaţional al refugiaţilor

         Prima manifestare a acestei solidarit ăţi internaţionale şi­a

făcut apariţia după primul război mondial,  în  efortul de a face

faţa   mişcărilor   de   masă   legate   în   principal   de :   revoluţia   din

Rusia şi prabuşirea Imperiului Otoman.

                     În  anii  tulburi  care  au precedat  izbucnirea  celui de­al

doilea   război   mondial   au   avut   loc   o   serie   de   evenimente:

Biroul Internaţional Nansen pentru Refugiaţi a fost creat, după

decesul   lui   Nansen,   în   1931,   ca   un   organism   autonom,   sub

autoritatea   Ligii   Natiunilor 2 .   Acesta   se   ocupa   atât   de   acţiuni

umanitare,   cât   şi   într­ajutorare   şi   a   fost   desfiinţat   către

sfârşitul   anului   1938.   Tot   în   1938   a   fost   creat   şi   Comitentul

Interguvernamental   pentru   Refugia ţi,   în   urma   unei   conferinţe

4
Statutul juridic al persoanelor refugiate

de   la   Evian   cu   privire   la   «  problema   emigrării   involuntare »

din   Germania   şi   Austria 3 .   Activitatea   acestui   Comitet   a   fost

extinsă   în   cursul   celui   de­al   doilea   r ăzboi   mondial   asupra

tuturor grupurilor de refugia ţi. A fost înlocuit în 1947 de către

Organizaţia Internaţională a Refugiaţilor.

În   anii   întunecaţi   ai   celui   de­al   doilea   r ăzboi   mondial,

mai   multe   milioane   de   oameni   au   fost   deplasa ţi   forţat,

deportaţi sau restabiliţi.

            În anul 1946, problema refugia ţilor a fost inclusă ca un

punct   prioritar   pe   agenda   de  lucru   a  primei  sesiuni   a  Adun ării

Generale a ONU 4 . 

                                În   anul   1947   a   fost   Organiza ţia   Internaţională   a

Refugiaţilor   (OIR)   ca   o   agenţie   specializată   a   Naţiunilor

Unite,   pentru   a   rezolva   problema   refugia ţilor,   lăsată   în   urma

de   al   doilea   război   mondial.   Aceasta   a   fost   prima   agen ţie

internaţională   care   a   tratat   în   mod   cuprinzător   toate   aspectele

legate   de   problemele   refugia ţilor :   înregistrare,   determiarea

statutului,   repatrierea,   restabilirea,     protec ţia   juridică   şi

politică.   Organizaţia   şi­a   continuat   activităţile   până   în   anul

1951.   Constituirea   organiza ţiei   a   reprezentat   un   pas   important

în dezvoltarea dreptului interna ţional al refugiaţilor 5 .

3
„Situaţia refugiaţilor în lume”, Editura de Carocom ’94 SRL, 1997, p. 51
4
„Les réfugiés dans le monde”, Editura La Découverte, 1993, p. 119
5
Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, Editura All Beck, Bucureţti, 2003, p.175

5
Statutul juridic al persoanelor refugiate

Pregătirea   Convenţiei   din   1951   cu   privire   la   statutul

refugiaţilor s­a desfaşurat între 1947 şi 1950, ca urmare a unei

recomandări   a   Comisiei   ONU   pentru   Drepturile   Omului,

anume   ca   ar   trebui   avut   în   vedere   « statutul   legal   al

persoanelor care nu se bucur ă de protecţia nici unui guvern ».

            Astfel la 28 iulie 1951 este adoptat ă Convenţia privind

statutul   refugiaţilor,   convenţie   ce   porneşte   de   la   afirmarea

principiului dreptului tuturor fiin ţelor umane de a se bucura de

drepturile   şi   libertăţile   fundamentale,   principiu   con ţinut   în

Carta   Naţiunilor   Unite   şi   Declaraţia   Universală   a   Drepturilor

Omului.  În   vederea   respectării   drepturilor   fundamentale   ale

omului   şi   în   cadrul   acestora   ,   ale   persoanelor   aflate   în   nevoie

de   protecţia   internaţională,   statele   au   agreat,   în   mod   gradual,

să confere competenţe anumitor   instituţii în vederea realizării

controlului   aplicării   lor.   Instanţele   chemate   să   se   pronunţe   cu

privire   la   respectarea   anumitor   prevederi   sau   interpretarea

anumitor   termeni   au   fost   cele   care   au   creat   jurispruden ţa

internaţională   în   domeniul   azilului,   atât   prin   interpretarea

adusă   textelor   de   bază,   cât   şi   prin   soluţionarea   practică     a

cazurilor aduse în atenţia acestora 6 .

Faţă   de   Convenţia   de   la   Geneva   din   1951,   Conven ţia

Europeană   a   Drepturilor   Omului   are   o   sfera   mai   cuprinz ătoare

aplicându­se   tuturor   statelor   aflate   sub   jurisdic ţia   statelor

6
Statutul juridic al persoanelor refugiate

membre   ale   Consiliului   Europei,   principiu   statuat   şi   in   cazul

Chahal   vs.   Marea   Britanie;   în   plus   ,   nu   există   limitări

teritoriale sau temporale  în aplicarea instrumentului european. 7

    Recunoaşterea statutului de refugiat

           Conform art.14 din Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului   ”orice   om   are   dreptul   s ă   caute   şi   să   se   bucure   de   azil

împotriva persecuţiei, în alte ţări.”

                      Acordarea azilului este un act al suveranit ăţii statului

şi   nu   poate   sta   la   baza   unor   obiec ţii   juridice   din   partea   altui

stat. Este , de asemenea, un act pa şnic şi umanitar şi nu trebuie

privit   ostil   de   către   un   alt   stat,   în   special   de   către   statul   de

origine a refugiatului.

                      Pentru   refugiat,   oferirea   azilului   implic ă   protecţia

împotriva   returnării   şi   posibilitatea   de   a   rămâne   pe   teritoriul

statului   respectiv,   fie   permanent,   fie   p ână   când   se   gaseşte   o

soluţie alternativă. 

           Violările acestui drept au loc atunci c ând:

Refugiaţii   sunt   respinşi   la   frontieră,   atunci   când   nu   au

posibilitatea să solitice azil în altă parte;

7
In Art 1 al Conventiei de la Geneva termenul de refugiat se putea aplica oricărei persoane care „în
urma unor evenimente petrecute înainte de 1 ianuarie 1951 si in urma unei temeri bine intemeiate [...]”

7
Statutul juridic al persoanelor refugiate

Refugiaţii   sunt   retrimişi   forţat   în   ţara   lor   de   origine,   sau

în orice altă ţară unde se pot teme de persecu ţie;

Persoanele   sosite   pe   mare   sunt   îndepărtate   de   ţărm   şi

expuse, astfel ,unui pericol grav.

                     Convenţia   din   1951   este   un   instrument   cu   valoare

universală ce cuprinde următoarele 3 tipuri de prevederi  :

 definiţia   persoanelor   care   sunt   refugiate   şi   a   celor   care

nu sunt sau au încetat să mai fie refugiate ;

 statutul   juridic   al   refugiaţilor   precum   şi   drepturile   şi

obligaţiile acestora în ţara de azil ;

 condiţiile   de   implementare   a   prevederilor   mai   sus

menţionate,   respectiv   angajamentele   statelor   par ţi   de   a

coopera   în   vederea   supravegherii   aplic ării   acestor

prevederi.   Dispoziţiile   Convenţiei   din   1951   definesc   şi

delimitează   calitatea   de   refugiat   prin   intermediul   a   trei

categorii   de   clauze :   de   includere,   de   excludere   si   de

încetare.

                     Clauzele   de   includere   enun ţă   criteriile   pe   care   o

persoană   trebuie   să   le   îndeplinească   pentru   a   fi   refugiat..   A şa

numitele   clauze   de   încetare   şi   de   excudere   au   o   semnifica ţie

negativă 8 :   primele   arată   circumstanţele   în   care   un   refugiat

pierde   această   calitate,   iar   cele   din   urmă   enumeră

circumstanţele   în   care   o   persoană   este   exclusă   de   la   aplicarea

8
Mihai Delcea, op. cit., p. 42

8
Statutul juridic al persoanelor refugiate

Convenţiei din 1951, chiar dacă îndeplineşte criteriile pozitive

ale clauzelor de includere.

                     Convenţia   avea   iniţial   în  vedere   doar   persoanele   care

deveniseră   refugiaţi   datorită   evenimentelor   petrecute   înainte

de   1951.   Totuşi,   anii   care   au   urmat   au   aratat   ca   mi şcarea

refugiaţilor nu era un fenomen limitat la cel de al doilea r ăzboi

mondial  şi la urmările lui 9 . Au apărut noi grupuri de refugia ţi,

mai   ales   in   Africa,   la   sfârşitul   anilor   1950   şi   în   anii   1960.   A

devenit astfel , necesar ă realizarea aplicabilitaţii Convenţiei în

toate   situaţiile   în   care   apăreau   refugiaţi.   În   acest   scop,

Protocolul   din   1967   a   anulat   1951   ca   dată   limită,   conferind

Convenţiei   un   caracter   cu   adevărat   universal.  Protocolul   este

un   instrument   independent,   la   care   statele   pot   adera   f ără   să

devină parte la Convenţie ( cu toate că acest lucru se  întâmplă

rareori).  Statele   care   aderă   la   Protocol   se   obligă   să   aplice

prevederile   Convenţiei   refugiaţilor   care   se   înscriu   în   definiţia

din Convenţie, dar fără a lua în considerare   anul 1951 ca data

limită.   Dacă   un   stat   aderă   numai   la   Protocol,   nu   exist ă   nici   o

posibilitate de a introduce  o limitare geografic ă. 

Când   aderă   la   Convenţie/   Protocol,   statele   pot   face

rezerve   la   articolele   pe   care   cred   c ă   nu   le   vor   putea   aplica.

Există,   totuşi,   anumite   articole   la   care   nu   este   permis ă   nici   o

9
Dumitru Mazilu, op. cit., p. 287

9
Statutul juridic al persoanelor refugiate

rezervă, pe care statele  trebuie, deci s ă le accepte din moentul

aderării. Acestea sunt:

­art. 1 (definiţia refugiatului)

­   art.   3   (nediscriminarea   cu   privire   la   ras ă,   religie   sau   ţara   de

origine)

­ art. 4 (libertatea de a practica religia)

­ art. 16(1) (accesul liber la justi ţie)

­ art. 33 (nereturnarea)

­   art.   36­46   (informaţii   cu   privire   la   legislaţia   naţională;

clauze finale)

           Clauzele de includere enunţă criteriile pozitive pe baza cărora se

face   determinarea   statutului   de   refugiat.   Pornind­se   de   la   principiul

general că     «o persoană nu este refugiat ca rezultat al recunoaşterii, ci

este recunoscut pentru ca este refugiat », definiţiile cuprinse in Conventţe

vizează următoarele categorii de persoane :

 Refugiaţii   Statutari,   respectiv   persoana   care   a   fost   considerată

refugiat conform dispoziţiilor instrumentelor internaţionale ce au

precedat Convenţia de la Geneva. Spre exemplu , un posesor al

« paşaportului   Nansen »   sau   al   « certificatului   de   eligibilitate »

10
Statutul juridic al persoanelor refugiate

eliberat   de   Organizaţia   Internaţională   pentru   Refugiaţi   este

considerat, in continuare, refugiat.

 Refugiaţii   în   baza   Convenţiei   de   la   Geneva,   respectiv   persoana

care în urma unor evenimente petrecute înainte de 1 ianuarie 1951

şi pe baza unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată datorită

rasei, religiei, nationalităţii, apartenenţei la un anumit grup social

sau opiniei politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi

care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub

protecţia  acestei ţări ; sau care neavând nici o cetăţenie şi găsindu­

se în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită, ca urmare a

unor astfel de evenimente, nu poate sau, dotorită respectivei temeri,

nu doreşte să se întoarcă. »

             Clauzele de excludere enumeră condiţiile în care o persoană nu

poate   beneficia   de   prevederile   Convenţiei   din   1951,   chiar   dacă

îndeplineşte criteriile prevăzute în clauzele de includere10 :

 Persoanele care beneficiază deja de protecţie şi asistenţă din

partea Naţiunilor Unite;

 Persoanele   care   nu   sunt   considerate   a   avea   nevoie   de

protecţie   internaţională,   respectiv   persoanele   care   şi­au

stabilit reşedinta într­o ţară,  alta decat ţara de origine, şi care

au drepturi şi obligaţii similare cetăţenilor respectivei ţări;

10
Mihai Delcea, op. cit., p. 48

11
Statutul juridic al persoanelor refugiate

 Persoanele   care   nu   sunt   considerate   a   merita   protecţie

internaţională :

­   persoanele   care   au   comis   crime   împotriva   păcii   şi   umanităţii   şi

criminalii de război ;

­  persoanele care au comis o crimă gravă de drept comun ;

­   persoanele   vinovate   de   acţiuni   contra   scopurilor   şi   principiilor

Naţiunilor Unite.

În Convenţia de la Geneva din 1951 sunt abordate explicit :

 Cazurile speciale de refugiaţi­ refugiaţii de război, dezertorii,

persoanele care refuză să efectueze stagiul militar şi persoanele

care   au   recurs   la   forţă   sau   au   comis   acte   de   violenţă   nu

dobândesc în mod automat statutul de refugiat ci numai dacă au

« o temere bine întemeiată de persecuţie » ;

 Principiul   unităţii   familiei­   prin   menţinerea   unităţii   familiei

refugiatului   care   a   îndeplinit     condiţiile   necesare   pentru

recunoaşterea statutului şi protecţia minorilor refugiaţi.

             Convenţia din 1951 lasă statelor contractante posibilitatea de a

stabili modalitaţile concrete ale procedurii de determinare a statutului de

refugiat, în funcţie de structura administrativă şi constituţonală a fiecărui

stat11.

11
„Situaţia refugiaţilor în lume”, p. 48

12
Statutul juridic al persoanelor refugiate

           Clauzele de încetare a statutului de refugiat se referă la conditiţile

în care un refugiat pierde această calitate pe considerentul că nu îi mai

este necesar sau nu se mai justifică  acest statut. Clauzele de încetare sunt

grupate dupa cum urmează :

 Schimbări   ale   situaţiei   generale   de   refugiatul   însuşi :

repunerea voluntară sub protecţia ţării a cărei cetăţenie o are,

redobândirea   voluntară   a   cetaţeniei,   dobândirea   unei   noi

cetăţenii sau restabilirea voluntară a reşedinţei în ţara in care

se temea de persecuţie.

 Dispariţia   împrejurărilor   care   au   determinat   refugiul,

respectiv  schimbarea  stuaţiei  din  tară  în care  se  temea  de

persecuţie.

Determinarea procedurii statutului de refugiat

                     Procedura de azil – ca denumire generic ă,se regaseşte

în   prezent   ca   procedur ă   a   acordării   statutului   de   refugiat 1 2 .   În

principiu,   ea   cuprinde   totalitatea   procedurilor     prin   care   este

soluţionată   o   cerere   de   azil/   acordare   a   unei   forme   de

protecţie.   Momentele   importante   ale   derul ării   procedurii     sunt

12
Dumitru Mazilu, op. cit., p. 289

13
Statutul juridic al persoanelor refugiate

date   de:  [Link]   cererii,   2.   interviul,   3.   hot ărârea,   4.   faza

judecătorească (pângerea, recursul) şi 5. încheierea procedurii.

         Actorii   implicaţi   în   procedură   :   solicitantul   statutului   de

refugiat   /   de   azil,   Oficiul       Na ţional   pentru   Refugiaţi   (ONR)   ,

structurile   sale   teritoriale,   structurile   specializate   ale

Ministerului   Administraţiei   şi   Internelor­   MAI   (Poliţia   de

Frontiera,   Autoritatea   pentru   Str ăini   etc),instanţele   de

judecată,   avocaţii,   UNHCR,   organizaţiile   neguvernamentale

care derulează  proiecte   în domeniu  etc), instituţiile cu  atribuţi

în domeniul securităţii naţionale sau ordinii publice.

 Drepturile şi obligaţiile refugiaţilor în România

           Un refugiat are dreptul la protec ţie. Refugiatul trebuie

să beneficieze de cel puţin aceleaşi drepturi ca orice alt str ăin

care   are   un   drept   de   şedere   legal,   inclusiv   libertatea   de

gândire,   libertatea   de   mi şcare   şi   de   a   nu   fi   supus   torturii   şi

tratamentelor degradante.

14
Statutul juridic al persoanelor refugiate

                 Persoana de alta cetăţenie sau apatridul care a depus o

cerere   de   acordare   a   statutului   de   refugiat   într­un   punct   de

frontieră   va   rămâne   în   zona   de   frontieră   până   la   pronunţarea

unei hotărâri de către Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, dar nu

mai mult de 20 de zile.

                 În cazul în care străinul sau apatridul a depus o cerere

de  acordare a  statutului   de refugiat  în  România,  are  dreptul să

rămână   pe   teritoriul   României   până   la   expirarea   unui   termen

de 15 zile de la data la care dispozi ţia de părăsire a teritoriului

devine   executorie,   adică   din   momentul   în   care   cererea   este

respinsă printr­o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

                     Cât   se   află   pe   teritoriul   ţării   are   dreptul   la   asisten ţă

medicală primară şi spitalicească de urgenţă gratuită.

           Pe întreaga durată a procedurii are dreptul să fie asistat

sau   reprezentat   de   un   avocat   şi   de   a   i   se   asigura   ,   în   mod

gratuit, un interpret.

                     Are   dreptul   de   a   fi   consiliat     şi   asistat   de   un

reprezentant al ONG­urilor, rom âne sau străine precum şi de  a

fi   informat   ,   într­o   limbă   pe   care   o   cunoaşte,   în   momentul

depunerii   cererii,   cu   privire   la   drepturile   şi   obligaţiile   pe   care

le are pe parcursul procedurii 1 3 .

13
„Legislaţie privind azilul în România”, ed. Monitorului Oficial, p.26

15
Statutul juridic al persoanelor refugiate

                      Pe toata durata procedurii i se va elibera un document

temporar     de   identitate,   a   cărei   valabilitate   va   fi   prelungit ă

succesiv .

                     Va beneficia de protecţie referitor la toate detaliile in

legatură cu cererea sa, cât şi datele sale personale.          

                     Are   dreptul   de   a   fi   cazat   în   centrele   de   primire   şi

cazare,   aflate   în   subordinea   Oficiului   Naţional   pentru

Refugiaţi,   în   limita   locurilor   disponibile,   p ână   la   încetarea

dreptului său de şedere, daca nu dispune de mijloace materiale

necesare   pentru   întreţinere   şi   de   asemenea   va   beneficia,   la

cerere, de hrană în limita sumei de 3 lei/persoana/zi, de cazare

în   limita   sumei   de   1,8   lei/persoana/zi   şi   de   alte   cheltuieli,   în

limita   sumei   de   0,6   lei/persoana/zi,   sume   ce   se   asigur ă   de   la

bugetul de stat 1 4 .

                      Pe   toata   durata   procedurii   solicitantul   de   azil   are

dreptul la confidenţialitate.

                      Confidenţialitatea   procedurii   de   determinare   a

statutului   de   refugiat   a   solicitantului   de   azil/   str ăinului   este

esenţiala   în   vederea   creării   unei   atmosfere   de   securitate   şi

încredere   solicitantului   de   azil/   str ăinului.   Toţi   membrii

CNRR­ului   ,   inclusiv   traducătorii   şi   paznicii,   precum   şi   orice

partener   de   implementare   a   programului,   consilieri   sau   medici

14
Art. 55, H.G. nr. 1251, 13 septembrie 2006

16
Statutul juridic al persoanelor refugiate

care asistă solicitanţii de azil şi refugiaţii în cadrul proiectului

cu   UNHCR­ul,   trebuie   să   asigure   confidenţialitatea

informaţiilor   primite   de   la   şi   despre   solicitanţii   de   azil/străini

şi refugiaţi, inclusiv faptul că o persoana este asistată de către

CNRR.

                     Solicitanţii   de   azil   trebuie   informaţi   cu   privire     la

dreptul   la   confidenţialitate   în   perioada   procedurii   de

determinare a statutului de refugiat. Orice limitarea a dreptului

la   confidenţialitate,   inclusiv   împărtaşirea   de   informaţii,

înţelegeri   cu   autorităţile   ţării   gazdă   sau   ţărilor   unde   poate   fi

relocat,   trebuie   sa   fie   explicate   solicitantului.   Solicitan ţii   de

azil trebuie să fie informaţi că CNRR­ul comunică informaţiile

legate de cazul acestora UNHCR­ului Rom ânia. 

Cât   despre   regulile   pe   care   refugiatul   trebuie   s ă   le

respecte   trebuie   specificat   faptul   c ă  pe   teritoriul   României,

acesta are obligaţia 1 5 :

 de   a   prezenta   organelor   teritoriale   ale   Ministerului

Administraţiei   şi   Internelor,   în   scris,   cererea   motivată

cuprinzând datele indicate de organul la care o depune.

 să se supună amprentării şi fotografierii.

 de a preda documentul pentru trecerea frontierei, urm ând

să primească document temporar de identitate.

15
„Legislaţie privind azilul în România”, p. 29

17
Statutul juridic al persoanelor refugiate

 de   a   urmări   stadiul   procedurii   şi   de   a   declara   orice

schimbare   de   reşedintă   precum   şi   de   a   nu   părăsi

localitatea   de   reşedintă   fără   autorizarea   Oficiului

Naţional pentru Refugiaţi.

 de a se prezenta la examenele medicale ce sunt stabilite.

 de   a   răspunde   la   solicitările   organelor   cu   atribuţii   în

domeniul   refugiaţilor   şi   de   a   furniza   acestora   date

complete şi reale cu privire la persoan ă şi la cererea sa.

 de   a   respecta   legile   statului   rom ân   ,   precum   şi   măsurile

dispuse de organele competente  în materie de refugiaţi.

 de   a   respecta   legile   statului   rom ân,   precum   şi   măsurile

dispuse   de   autorităţile   competente   în   materie   de

refugiati.

                      Dacă   încearcă   să   plece   din   România   ilegal,   fără

paşaport   valabil,   încalcă   legea   şi   ca   urmare   va   fi   închis.

Consecinţa   acestui   lucru   constă   în   faptul   că   va   întrerupe

procedura pentru că, fiind închis , nu poate respecta termenele.

De   asemenea,   nu   i   se   va   plelungi   dreptul   de   şedere.  Daca

cererea   sa   de   azil   va   fi   respins ă   irevocabil,   nu   i   se   va   permite

intrarea   în   România   şi   ca   urmare   va   fi   obligat   să   părăsească

ţara.

18
Statutul juridic al persoanelor refugiate

Prevederile internaţionale în ceea ce priveşte

principiul nereturnarii (non­refoulement)

                     Principiul   nereturnării   (non­refoulement)   prevede,   în

linii   mari,  că  nici   un  refugiat  nu  trebuie  s ă   fie  returnat  în  ţara

unde acesta riscă să fie supus persecuţiei sau torturii 1 6 .

             Noţiunea de nereturnare ( non­refoulement) provine din

franţuzescul   „refouler”,   care   înseamnă   a   reîntoarce   sau   a

respinge.   În   contextul   mişcărilor   de   imigrare,   returnarea   este

noţiunea   care   se   referă,   îndeosebi,   la   întoarcerea   sumară 1 7   la

frontieră a persoanelor  depistate  a fi intrat ilegal  într­o  ţară  şi

refuzul   sumar   de   admitere   a   celor   care   nu   posed ă   documente

valabile.

16
Dumitru Virgil Diaconu, Drept internaţional public, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 136
17
Vasile Popa, Concepte de drept internaţional, ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.169

19
Statutul juridic al persoanelor refugiate

                      Prin   urmare,   există   o   distincţie   între   returnare   şi

expulzare   sau   deportare,   proceduri   cu   caracter   mai   formal 1 8 ,

prin   intermediul   cărora   statul   poate   cere   ori   îl   poate   forţa   pe

un   cetăţean   străin,   stabilit   în   mod   legal   pe   teritoriul   său,   să

părăsească acest teritoriu.

           Concepţia potrivit căreia, în anumite împrejurări, statul

nu   trebuie   să   returneze   persoanele   în   alte   state,   este   relativ

recentă.   În   trecut   erau   utilizate,   în   mod   curent,   acordurile

formale   dintre   puterile   de   stat   în   privinţa   predării   reciproce   a

persoanelor   ce   desfăşoară   activităţi   subversive,   a   dizidenţilor

sau a trădătorilor 1 9 .

Aspecte   privind   protecția   drepturilor   refugiaților   in

Europa:

       Pornind   de   la   Convenția   din   1951   statele   europene   au

dezvoltat propriile lor direc ții de acțiune in acest domeniu.

           Exista   și   puncte   comune   dar   exista   si   anumite   aspecte   cu

privire la care statele trebuie sa se pun ă de acord.

Uniunea   europeana   pe   de   altă   parte   oferă   o   protecție

bazată   pe   documente   cu   caractar   global  sau   adoptate  în   cadrul

comunitar   (pe   care   o   putem   numi   protectie   “umanitara”

18
Stelian Scăunaş, Drept internaţional public, ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.145
19
Dumitru Mazilu, op. cit.,p. 289

20
Statutul juridic al persoanelor refugiate

întrucât   asigură   condiții   pentru   protecție   imediata   permitând

persoanelor aflate in situa ții limită să scape de persecuție.) 2 0

Este greu de a impune statelor  sa aib ă o practică comună

pentru calificarea ca refugia ți a celor ce solicită acest lucru. 

       În   scopul   (nedeclarat)   de   a   reduce   num ărul   refugiaților   pe

teritoriile   lor,   unele   state   procedeaza   la   o   interpretare

restrictivă   a   definiției   din   art   1   al   Convenției   de   la   Geneva.

Astfel,   de   exemplu,   nu   primesc   acest   statut   cei   care   invoc ă

persecuții   din   partea   altor   entități   decât   autoritâți   ale   statului

(în   Germania,   Franța),   în   timp   ce   alte   țări   recunosc   că

persecuțiile pot avea surse diferite (Spania, Belgia) 2 1

O   altă   discuție   este   legată   de   aplicarea   principiului

nereturnării,   amintit   anterior.     În   timp   practica   a   consacrat

conceptele “a treia țară sigură” si de “prima țară de azil”. 

  “A treia țară sigură” reprezinta acel sau acele teritorii pe care

le   tranzitează   solicitantul   de   azil   până   în   țara   în   care   efectiv

solicită   refugiul   și   în   care   se   consideră   că   ar   fi   putut   să

rămână.

Astfel,   de   pildă,   în   timp   ce   Germania   refuză   accesul   pe

teritoriul   său   persoanelor   care   pur   și   simplu   au   tranzitat

anterior   o   țară   sigură,   Elveția   nu   trimite   spre   o   altă   țară   un

21
Statutul juridic al persoanelor refugiate

solicitant   de   azil   decât   dacă   acesta   a   locuit   efectiv   acolo   mai

mult   de   20   de   zile.   Franța   utilizează   la   frontieră   o   procedura

specială   prin   care   încearcă   să   refuze   intrarea   pe   teritoriul   sau

pe criteriul cererii nefondate 2 2

Folosirea   unor   standarde   si   criterii   diferite   poate   atrage

riscul   ca   la   un   moment   dat   sa   li   se   refuze   unor   persoane

dreptul de azil.

Ne   putem   imagina   situația   când   cerea   unui

solicitant   de   azil   din   Bangladesh   poate   fi   refuzat ă   de

autoritățile   din   Germania   dacă   acesta   declară   că   a   petrecut

câteva   ore   pe   aeroportul   din   Bruxelles   și   va   fi   trimis   spre

aceasta   ultima   destinatie,   unde   I   se   va   respinge   cererea   pe

motiv că i­ar fi fost deja examinat ă. 2 3

Concluzii :

           Este de netăgăduit faptul că munca în domeniul azilului necesită

cunoştinţe, deprinderi şi atitudini specifice. UNHCR are convingerea ca
22
A se vedea UNHCR Trainers’ Tool Box on EU Matters, June, 2000
23
Aurora Ciucă, Câteva aspecte privind protecția drepturilor refugiaților in Europa, Noua Revistă de
Drepturile Omului, nr 1/2006

22
Statutul juridic al persoanelor refugiate

profesionalizarea   lucrului   cu   refugiaţii   şi   solicitanţii   de   azil   este

obligatorie   în   toate   problemele   legate   de   protecţia   internaţională   şi   în

toate   tipurile   de   asistenţă   oferite   de   stat   şi   de   organizaţiile   non­

guvernamentale.   Cei   care   vin   în   contact   cu   solicitanţii   de   azil   sau   cu

refugiaţii  trebuie să posede  cunoştinţe, deprinderi  şi atitudini specifice

muncii   cu   refugiaţii.   Astfel   de   competenţe   ar   putea   fi   dobândite   prin

programe complexe de formare, dar şi prin pregatire la locul de muncă,

schimburi de 

            Atitudinile   de   bază   ar   trebui   să   includă   empatia   şi   toleranţa,

nediscriminarea   şi   sensibilitatea   culturală.  Refugiaţii   nu   sunt   o

ameninţare, ei sunt cei ameninţaţi. Refugiaţii nu vor să devină o povară,

ci vor să aibă posibilitatea de a­şi câştiga existenţa în condiţii de siguranţă

şi demnitate. Daca li se dă ocazia, refugiaţii îţi pot aduce contribuţia la

dezvoltarea   ţării   care   le   oferă   găzduire,   acest   lucru   fiind   dovedit   de

personalităţi cum ar fi Albert Einstein, Marlene Dietrich, George Enescu

şi Nadia Comaneci, precum şi de mulţi alţii. 

           O buna înţelegere a contextului refugiaţilor este esenţială pentru

orice persoană care lucrează în domeniu. De ce sunt unii oameni obligaţi

să­şi părăsească ţara şi casa şi de ce nu se pot întoarce? În ce fel diferă

refugiaţii faţă de alte categorii de migranţi, şi de ce are statul obligaţia

juridică şi morală de a asigura accesul acestora pe teritoriu, de a­i proteja

de returnarea forţată, precum şi de a­i ajuta să trăiască în condiţii demne?

23
Statutul juridic al persoanelor refugiate

           De aproape 10 ani, Programul de ţară pentru România al UNHCR

cuprinde şi activităţi de dezvoltare a competenţei, care sunt orientate în

primul rând spre  persoanele  implicate  în mod concret  în determinarea

statutului   de   refugiat,   abordând   deci   mai   ales   aspectele   juridice   ale

noţiunii de azil. Persoanele din sectorul nejuridic trebuie, la rândul lor, să

aibă ocazia de a dobândi competenţe specifice privind refugiaţi.

„problemele   refugiaţilor   sunt   prin   definiţie

probleme   transnaţionale,   care   nu   pot   fi   rezolvate

decât printr­o coordonare a activităţilor   în sensul

de colaborare între ţări.”24

„conceptul   de   protecţie   a   refugiaţilor   este   parte

integrantă a  noţiunii  de drepturile omului.”25

„nici o înţelegere diplomatică nu poate preveni şi

combate   deplasarea   persoanelor   în   afara   ţării   de

origine daca un stat continuă să  violeze drepturile

propriilor săi cetăţeni.”26

24
Mihai Delcea, op. cit., p.127
25
Vasile Popa, op. cit., p.263
26
„Situaţia refugiaţilor în lume”, p. 191

24
Statutul juridic al persoanelor refugiate

BIBLIOGRAFIE

1. Aurora   Ciucă,  „Câteva   aspecte   privind   protecţia   drepturilor

refugiaţilor în Europa”,  Noua Revistă de Drepturile Omului, nr

1/2006

2. Convenţia de la Geneva din 1951;

3. Dumitru   Diaconu,   „Drept   internaţional   public”,   Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2005 ;

4. Dumitru   Mazilu,   „Drept   internţional   public”,   Editura   Lumina

Lex, Bucureşti, 2006 ;

5. „Les réfugiés dans le monde”, Editura La Decouverte,  ‘93 ;

6. „Legislaţie   privind   azilul   în   România”,   Editura   M.   Oficial,

Bucureşti, 2007;

7. Mihai   Delcea,   „Protecţia   juridică   a   refugiaţilor   în   dreptul

internaţional”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007 ;

8. Oxford English Dictionary Online;

9. Raluca Miga­Beşteliu, „Drept internaţional public”, Editura All

Beck, Bucureşti, 2003 ;

10. „Situaţia refugiaţilor în lume”, editat de Carocom ’94, 1997;

11. Stelian Scaunas, „Drept internaţional public”, Editura All Beck,

Bucureşti, 2002 ;

25
Statutul juridic al persoanelor refugiate

12. Vasile Popa „Concepte de drept internaţional”, Editura All Beck,

Bucureşti, 2006 ;

13. Vasile Popa, „Refugiatul, între speranţă şi deziluzie”, Editura All

Beck, Bucureşti, 2000 ;

13.    [Link]

14.    [Link]

15.    [Link]

26