Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”

Facultatae de Teologie Ortodoxă


,,Dumitru Stăniloae”

Reprezentări artisitce de-a lungul timpului ale


Sfântului Prooroc Isaia

Prof. Îndrumător: Susținător:


Diac. Lector Dr. Vatamanu Cătălin Cerlincă Pavel

Iași
2016
Introducere

Sfântul prooroc Isaia sau Evanghelistul Vechiului Testament, cum este numit de
către Sfinții Părinți a fost o personalitate atât de importantă încât amintirea sa
dăinuie până în zilele noastre. Ceea ce este mai important cu privire la memorarea
acestui Sfânt prooroc este faptul că acesta este reprezentat și în operele de artă ale
faimoșilor pictori, lucru de care mă voi ocupa în această lucrare. Cât despre
reprezentările iconografice răsăritene ale Sfântului voi discuta mai puțin pentru că
acestea, spre deosebire de cele occidentale nu diferă prea mult, în iconografie
ortodoxă fiind neapărată respectrea erminiilor picturii bizantine.

Deasemenea, trebuie menționată și însemnătatea Sfântului Prooroc Isaia pentru


lumea întreagă și nu doar creștină. Acesta în primul rând prin proorociile sale a
vestit întruparea Mântuitorului, deci scăparea omenirii de sub jugul păcatului
strămoșesc și este deasemenea un exemplu prin viața sa sfântă.

Voi încerca după cât voi putea, să prezint un scurt rezumat al vieții Sfântului
Prooroc Isaia și reprezentările artistice în care acesta apare înfățișat de-a lungul
timpului.
Cuprins:
Introducere .................................................................................................................2
Viața Sfântului Prooroc Isaia .....................................................................................4
Fresca "Profetul Isaia" de Michelangelo (Vatican, Capela Sixtină) ..........................6
Raphael Sanzio : Profetul Isaia ..................................................................................8
Giovanni Battista Tiepolo: Profetul Isaia ................................................................10
Profetul Isaia de Salvatore Revelli ...........................................................................12
Sfântul Prooroc Isaia, Icoană bizantină ortodoxă ....................................................14
Viața Sfântului Prooroc Isaia

Numele Sfântului Prooroc Isaia se tâlcuiește ,,Mântuirea lui Dumnezeu’’.

Sfântul Prooroc face parte din cei patru mari profeți ai Vechiului Testament
(Ieremia, Iezechiel și Daniel). Acesta a trăit în secolul 8 Î. HR., fiind originar din
cetatea Ierusalimului, de neam nobil, din seminția regilor iudei, învățând legea lui
Dumnezeu de la tatăl său Amos.

Sfântul Isaia a trăit sub regii Ioatam (740-736), Ahaz(736-716), Iezechia(716-


687) și Manase(fiul lui Iezechia)și a fost căsătorit și se presupune că a avut doi
copii.

Acesta s-a învrednicit să-l vadă pe Dumnezeu stând pe scaun preaînălțat, Căruia
împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte şase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt
Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de slava Lui’’. Tot aici acesta a primit
și darul proorociei: văzându-l pe Dumnezeu, acesta a zis în sinea lui: ,, O, ticălosul
de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om,
având buze necurate şi petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate”.
Atunci i s-a trimis un serafim având în mână un carbune aprins pe care îl luase cu
cleștele din altar atingându-se de buzele lui Isaia și zicând: ,, Iată, s-a atins acesta
de buzele tale şi va şterge Domnul fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi.
După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul lui Dumnezeu, spunându-i: ,,Pe cine voi
trimite şi cine va merge la poporul Meu? Şi a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne.
Trimite-mă pe mine! ” (Isaia 6, 8)Şi l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să
îndemne pe cei păcătoşi la pocăinţă şi să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe
feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu
pocăinţă, milă şi iertare.

Marile prorocii ale lui Isaia se referă la întruparea Domnului, la Nașterea Lui
din Fecioara Maria, la loan Botezatorul și la multe evenimente din viața
Mantuitorului Hristos precum și la Sfânta Cruce: ,, Slava Libanului va veni la tine,
Ierusalime, cu chiparos, cu pevg şi cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel
sfânt al Meu, zice Domnul - şi locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai
vestit a doua înfricoşată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul
şi carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa şi certarea în văpaie de
foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.”.

Acesta și-a sfârșit viața pământească prin mucenicie, fiind tăiat cu fierăstrăul de
către regele Manase. Sfântul Prooroc este prăznuit pe data de 9 mai, iar capul
sfântului se află în Mănăstirea Hilandari din Sfântul Munte Athos.
Fresca "Profetul Isaia" de Michelangelo (Vatican, Capela
Sixtină)

Pictura a fost creată în anul 1509, pe data de 1 ianuarie și după cum se poate
observa, se încearcă o reproducere a Sfântului prooroc Isaia, care este înfățișat
stând pe un scaun sculptat, ascultând cu o figură îngândurată spusele îngerului.

După părerea mea pictura poate să reliefeze unele aspecte cu privire la viața
sfântului. Atât vestimentația cât și gesturile pot trimite la originea sa nobilă: spre
exemplu mantaua pe care acesta o poarta , dar nu numai, ci chiar și întreg
veșmântul care are o anumită strălucire pot duce cu gândul la vestimentația unui
împarat(chiar și cromatica hainelor poate sugera acest lucru), iar în al doilea rând
gestica acestuia trădează intenția de a-l înfățișa pe profet ca făcând parte din înalta
societate.
Acesta pare să fie întrerupt din citirea unei cărți (probabil legea Vechiului
Testament), la care însă nu renunță complet, punându-și mâna , probabil în loc de
semn, pentru a asculta graiurile îngerului, pe care le asculta atent, dar totuși
îngândurat.

Prezența îngerului punctează calitatea de prooroc de care s-a învrednicit Sfântul


Isaia, îngerul, fiind trimis pentru a-i vesti sfântului cele ce aveau să vină.

După părerea mea pictura lui Michelangelo a Sfântului Prooroc Isaia nu este în
totală relevanță cu viața sfântului ci doar întrunește unele aspecte. Una din lucrurile
irelevante ar fi vestimentația sfântului, despre care se știe din tradiție cum că mai
ales spre sfârșitul vieții lui ar fi fost una extrem de săracăcioasă , anume că s-ar fi
imbrăcat în sac și ca ar fi petrecut în defăimarea slavei lumești.Deși putem afirma
ca Sfântul Prooroc Isaia s-a mutat la cereștile lăcașuri unde este cinstit de
Dumnezeu și deci este îmbrăcat în haină luminoasă. Dar chiar și în acest caz
sfântul nu este pictat cu aureolă, aici probabil având o contribuție ideile și opiniile
autorului. Iar a doua neregulă pe care o observ este reprezentarea cărții, care nu
exista în secolul VIII Î. HR. Ci doar sub formă de sul.

Făcând o comparație cu erminiile picturii bizantine, unde Sfântul Isaia trebuie


pictat bătrân și cu barbă, aici, în viziunea occidentală, Sfântul este pictat tânăr și
fără barbă.
Raphael Sanzio : Profetul Isaia

Profetul Isaia, este o lucrare renascentistă situată în Basilica di Sant'Agostino


din Roma,pictată în anul 1512, fiind puternic influențată de lucrările lui
Michelangelo.

Ca structură, pictura este similară cu cea a lui Michelangelo : Sfântul în mijloc,


înfățișat tânăr, pe un tron de piatră, pe de o parte și de alta stând așezați doi îngeri,
dar spre deosebire de fresca lui Michelangelo, aici lipsește îngerul care vorbește cu
Isaia, iar în mână de data aceasta are un pergament cu profeția Întrupării
Mântuitorului.

În ceea ce privește gestica, acesta are un chip calm deși o mișcare a corpului
destul de energică care după părerea mea sugerează statornicie și se potrivește cu
raspunsul dat de către Isaia lui Dumnezeu: Am auzit glasul Domnului, intrebând:
"Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-
mă!" (Isaia 6,8)

Odată cu trecerea timpului, pictura a fost retușată de alți pictori, dar în anul
1960 aceasta este restaurată după stilul lui Rafael.
Giovanni Battista Tiepolo: Profetul Isaia

Profetul Isaia de Giovanni Battista Tiepolo este o lucrare în frescă pictată în


anul 1726 și prezintă scena chemării sfântului la misiunea profetică. În anul morţii
regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele
hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte
şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburauŞi
strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este
tot pământul de slava Lui!". Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din
ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum.Şi am zis: "Vai mie, că sunt pierdut!
Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi
pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!". Atunci unul dintre serafimi a zburat
spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate
păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi". Şi am auzit glasul Domnului care
zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi am răspuns: "Iată-
mă, trimite-mă pe mine!".

Lucrarea prezintă scena investirii sfântului cu harul proorociei, dar în schimb


este omisă scena revelației divine.

Deasemenea nu pare a fi fundamentată pe temeiul scripturistic, lipsind


jertfelnicul despre care amintește în Vechiul Testament.

Perspectiva picturii prezintă o vedere de jos a cadrului, probabil pentru a reliefa


inferioritatea omului pe de o parte, dar și superioritatea lui Dumnezeu și valoarea
darului de care s-a învrednicit Sfântul Prooroc.
Profetul Isaia de Salvatore Revelli

Sculptura Sfântului Prooroc Isaia stă la baza Columnei Imaculatei


concepții din Roma, Piața Mignanelli și îl are ca autor pe Salvatore Revelli,
sculptura fiind pusă lângă personaje vetero-testamentare principale:
Sfântul Moise, Sfântul Prooroc David și Sfântul Prooroc Iezechiel.

Columna a fost creată în anul 1857 , având 11,8 metri în vârf fiind
așezată o statuietă de bronz a Fecioarei Maria.
Sculptura îl înfățișează pe Sfântul Prooroc îmbătrânit, cu barbă, privind
gânditor în zare. Faptul că acesta are un instument de scris în mână și pe
genunchi o tablă împreună cu faptul că se uită în zare ,sugerează oarecum
că este prooroc. Privirea pierdută, dar senină poate însemna că acesta
este inspirat iar instrumentul de scris dimpreună cu tabla sugerează că și
proorociile sale au fost inspirate. Cu alte cuvinte, Proorocul parcă ascultă
cuvintele dumnezeiești, fiind gata să le însemneze.
Sfântul Prooroc Isaia, Icoană bizantină ortodoxă

Pictura Sfântului Prooroc Isaia, este o pictură în frescă , autentic bizantină, din
Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia, pictată în veacul al XVI.
Pictura îl prezintă pe Sfântul Prooroc Isaia, bătrân cu barbă lungă, după cum zic
canoanele picturii bizantine. Pictura ortodoxă , mai ales în ceea ce privește un sfânt
în parte, nu poate fi interpretată, datorită universalității perspectivei artistice, adică
respecatrea canoanelor. Astfel că în ortodoxie Sfântul Prooroc Isaia este
reprezentat în mare parte la fel ,având aceeași structură. În ceea ce privește
aspectul Sfântului, acesta este influențat deja de talentul pictorului.

În altă ordine de idei, ortodoxia prezintă o singură viziune,anume cea adevărată


și statornică , nelăsând loc interpretării lumești.
Bibliografie

Sinaxar, luna Mai, ziua a noua.

https://en.wikipedia.org/wiki/Isaiah

https://en.wikipedia.org/wiki/Isaiah#/media/File:Michelangelo,_profeti,_Isaia
h_01.jpg

http://www.wga.hu/art/r/raphael/5roma/1/08isaiah.jpg

https://www.wikiart.org/en/giovanni-battista-tiepolo/the-prophet-isaiah-
1729?utm_source=returned&utm_medium=referral&utm_campaign=referra
l

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ad/Piazza_di_Spagna_0
04.JPG

https://sfintisiicoane.files.wordpress.com/2014/02/sf-prooroc-isaia-9-mai-2-
1-fresca-din-sec-xvi-man-dionisiu-athos.jpg

S-ar putea să vă placă și