Creată în ianuarie 1962, politica agricolă comună (PAC) se baza la vremea respectivă pe Fondul european

de orientare și garantare agricolă (FEOGA). În 1964, acest fond a fost împărțit în două secțiuni, și anume
secțiunea „Garantare” și secțiunea „Orientare”, care erau reglementate de norme diferite.
 Secțiunea „Garantare”, de departe cea mai importantă, avea drept obiectiv finanțarea cheltuielilor care
decurgeau din aplicarea politicii piețelor și a prețurilor. Aceste cheltuieli au un caracter imprevizibil și, în
consecință, fac obiectul unor adaptări care vizează ajustarea creditelor prevăzute la nevoile reale prin
intermediul bugetelor rectificative. Ca regulă generală, FEOGA-Garantare finanța în totalitate măsurile de
intervenție de pe piețe.

Secțiunea „Orientare” contribuia la finanțarea operațiunilor de politică structurală și de dezvoltare a

zonelor rurale. Spre deosebire de FEOGA-Garantare, FEOGA-Orientare se baza pe principiul
cofinanțării. In 1995 Sectiunea de Orientare a fost dotata cu un aport de
aproape 10% din bugetul agricol total.

FEOGA a reprezentat de la crearea sa principala partida a bugetului

comunitar si a fost astfel centrul constant al dezbaterilor cand Consiliul si
Parlamentul European au luat decizii in ceea ce priveste bugetul Uniunii. In
1995 FEOGA a absorbit in jur de 48% din bugetul total.

Resursele FEOGA erau aportate de statele membre, independent de cine va

beneficia mai mult de cheltuielile din agricultura. FEOGA este parte
integranta a bugetului comunitar general, a carui finantare este determinata
in mod esential de catre situatia economica a fiecarui stat membru. Aceasta
solidaritate financiara intre statele membre bogate si mai putin bogate este
unul dintre principiile fundamentale ale Comunitatii si conditie indispensabila
in dobandirea unui mai mare grad de echilibru economic si social in cadrul
Uniunii, obiectiv care joaca un rol de fiecare data mai important in politica
agricola. Exista si alte venituri derivate din drepturile vamale incasate de
Uniune din importurile provenite din tarile necomunitare.

Pentru a frâna creșterea cheltuielilor din cadrul PAC, din 1988, creditele alocate acestei politici au făcut
obiectul unei discipline bugetare stricte prin crearea unei linii directoare agricole cu caracter
multianual (Decizia 88/377/CEE, completată de acordul interinstituțional din 22 iunie 1988, în
cadrul pachetului „Delors I”).
Cadrul financiar multianual pentru perioada 2007-2013 a fost aprobat în 2006 (JO C 139,
14.6.2006) (a se vedea fișa 1.4.3). Rubrica 2 a acestui cadru, „Conservarea și gestionarea
resurselor naturale”, includea bugetul destinat agriculturii și dezvoltării rurale, mediului și
pescuitului (413 miliarde de euro la prețurile curente, respectiv 42,3 % din totalul creditelor de
angajament pentru UE-27). În cadrul dezbaterilor pregătitoare cu privire la perspectivele 2007-
2013 s-a discutat și revizuirea dispozițiilor în materie de finanțare a PAC.

Redefinirea instrumentelor financiare ale PAC în 2006, în special a Fondului European pentru Agricultură
şi Dezvoltare Rurală (FEADR), a condus la separarea totală a asistenţei pentru dezvoltarea rurală de
asistenţa structurală, atât în ceea ce priveşte obiectivele de dezvoltare, cât şi tipurile de asistenţă
financiară. Fondul FEOGA fusese progresiv împărţit între intervenţii structurale pe spaţiul rural şi
agricultură, într-o manieră greu de administrat şi uneori confuză. Reorganizarea în FEADR, odată cu noul
ciclu de programare 2007-2013, clarifică obiectivele dezvoltării rurale şi simplifică asistenţa financiară pe
două arii de intervenţie: pe de o parte agricultură şi silvicultură, pe de cealaltă parte dezvoltarea rurală.
În acest fel, dezvoltarea rurală iese de sub incidenţa politicii de coeziune economică şi socială şi rămâne
sub umbrela politicii agricole comune. Dincolo de simplificările de natură operaţională pe care le aduce,
clarificarea are şi un aport benefic asupra ariei de acoperire. Datorită acestei delimitări, spaţiului rural i
se recunosc nevoile specifice de dezvoltare şi i se poate acorda o atenţie mai bine concentrată. Nevoile
acestor zone sunt asociate cu preocupările preponderent agricole ale locuitorilor, dar trebuie să
răspundă în aceeaşi măsură cerinţelor dezvoltării durabile şi standardelor de calitate a vieţii, care
trebuie să ajungă comparabile cu cele din spaţiul urban.

Mazilu D. Integrarea Europeană. Drept comunitar şi Instituţii Europene. B: 2006. 614 p.

Bache I., Stephen G.. Politica în Uniunea Europeană. Ch: Editura Epigraf, 2009. 664 p.

Mazilu G. Fondurile structurale – însemnătatea şi necesitatea lor în contextul integrării europene. În:
Meridian Ingineresc, nr.1, 2010