Arheologie Si Patrimoniu Cultural-Cultural-Full-Volume PDF

Culegere de studii
Sergiu Musteață (coordonator)
CHIȘINĂU • IAȘI – 2014

ACADEMIA ROMÂNĂ, FILIALA IAȘI
Lucrarea este realizată în cadrul proiectului „Tendinţe curente în protecţia patrimoniu-

lui arheologic: perspective naţionale și internaţionale“, susţinut de CNCS-UEFISCDI,
PN-II-ID-PCE-2011-3-0610.
Lectură și tehnoredactare: Lilia Toma, Lucia Țurcanu

Copertă şi concepţie grafică: Mihai Bacinschi
Editura Arc, str. G. Meniuc nr. 3, Chișinău;

tel.: (+373 22) 73-36-19, 73-53-29; fax (+373 22) 73-36-23
e-mail: info@arc.moldnet.md; www.edituraarc.md
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Arheologia și politicile de protejare a patrimoniului cultural în România /
Culegere de studii / Inst. de Arheologie, Iași, Acad. Română, Filiala Iași; coordonator:
Sergiu Musteață. – Chișinău: Arc; Iași: S. n, 2014 (Imprimat în România). – 224 p.
ISBN 978-9975-61-843-4
902/904:351.853(498)
A 77
ISBN 978-9975-61-843-4
I n m e m o r i a m Va s i l e M u n t e a n u
CUPRINS
Prefață de Sergiu Musteață 9

STUDII
Irina Oberländer-Târnoveanu, Patrimoniul arheologic național:
politici, documentare, acces 13
Eugen S. Teodor, Detecţia de metal, între drepturile omului și agresiune
culturală 43
Marius-Mihai Ciută, Reflecţii asupra unui posibil diagnostic privind
starea protejării patrimoniului arheologic naţional 60
Sergiu Musteaţă, Etica și deontologia profesională în arheologia
contemporană 76
Elena Loredana Cozma, Arheologia judiciară în România 92
Alexandru Popa, Din nou despre arhivele cercetării arheologice: ce și cum
păstrăm pentru generaţiile viitoare. Studiu de caz: cercetări
multidisciplinare în castrele romane din sud-estul Transilvaniei 107
Vitalie Josanu, Interpretări juridice și problematica protejării
patrimoniului arheologic pe raza judeţului Neamţ 120
Carmen Marian, Posibilități de degradare și modalități de protejare
a textilelor în momentul descoperirii în săpături arheologice 131
Dragoș Gheorghiu, Livia Ștefan, Patrimoniu imaterial și memorie digitală:
recuperarea, stocarea și transmiterea tehnologiilor din trecut 141
Octavian Ciobanu, Solution for virtual reconstruction of small artefacts 150
Katarzyna Jarosz, Popularising archaeology in the romanian press 157
Elena Loredana Cozma, Dan Dascălu, Monitorizarea mass-mediei
românești privind patrimoniul cultural și arheologic.
Considerații preliminare 168
Vitalie Josanu, Un proiect de strategie interinstituțională în domeniul
protejării patrimoniului cultural național 183
STUDII DE CAZ
Cristina Ciobanu, Contribuţia poliţiștilor călărășeni la recuperarea
bunurilor culturale 216
Laurențiu Dobre, Protejarea patrimoniului arheologic în judeţul
Constanţa 220
PREFAȚĂ
Patrimoniul arheologic ne ajută să definim originea și vârsta culturii, istoriei

și tradiţiilor unui popor, ale unui stat sau ale unui anumit spaţiu cultural în raport
cu alte popoare și state. Astăzi, vestigiile arheologice au depășit limitele înguste ale
patrimoniului unei entități statale, devenind bunuri culturale ale întregii umanităţi,
datorită creșterii gradului de conștientizare a lumii ca un tot întreg. Mondializa-
rea noțiunii de patrimoniu cultural necesită și impune atitudini corespunzătoare.
Valorificarea siturilor arheologice constă în cercetarea, salvgardarea și difuzarea
informației despre vestigiile descoperite.
Foarte atractive pentru colecţionari, bunurile arheologice devin obiectul unor
activităţi ilicite, cum ar fi săpăturile neautorizate cu scopul de a apropria bunuri ar-
heologice și comerţul clandestin cu artefacte, care sunt scoase din circuitul știinţific
și muzeistic. În urma unor astfel de acţiuni, dincolo de pierderile menţionate, siturile
arheologice propriu-zise sunt expuse pericolului de a fi deteriorate și chiar distruse.
Patrimoniul arheologic este supus unor riscuri majore din partea unor factori și feno-
mene care aduc un prejudiciu considerabil originalităţii, valorii și integrităţii lui. Se
evidenţiază câteva grupe de factori: schimbările și catastrofele naturale, activităţile
sau indiferenţa umană. Se constată că, în cele mai dese cazuri, distrugerea siturilor
arheologice are loc nu atât din cauza factorilor naturali sau a vechimii lor, cât din ca-
uza acțiunilor nechibzuite ale omului. Cele mai mari prejudicieri ale patrimoniului
arheologic sunt aduse de fenomene contemporane ca urbanizarea, industrializarea,
creșterea demografică, poluarea, construcţia de autostrăzi, schimbarea landșaftului
natural, turismul cultural, arheologia ilegală etc.
Deteriorarea patrimoniului arheologic are un impact de durată, iar siturile dis-
truse sunt pierderi irecuperabile. Scoaterea (nedocumentată/ilegală) a pieselor arhe-
ologice din propriul lor context cultural și cronologic duce la știrbirea valorii acesto-
ra și la deteriorarea straturilor culturale. Una dintre cauzele răspândirii arheologiei
ilegale ţine de lipsa unui cadru normativ coerent și a unui control strict din partea
instituţiilor abilitate ale statului. Diversitatea și dificultatea problemelor legate de
protejarea patrimoniului arheologic sunt însă cu mult mai mari. De aceea, pentru
protejarea moștenirii arheologice avem nevoie de un management eficient care să
propună un ansamblu de măsuri pentru a salva, cerceta, conserva și restaura aceste
resurse culturale.
Protejarea patrimoniului arheologic este o problemă importantă și, totodată,
dificilă pentru fiecare stat. Ea are o legătură directă nu doar cu politicile culturale
(conservare, restaurare, educare etc.), ci și cu politicile economice (dezvoltarea agri-
culturii, a fondului forestier și funciar, a turismului etc.). Realizarea unor politici și
reforme echilibrate și raţionale fără a lua în considerare un cadru legislativ și infra-
structurile strict necesare este practic imposibilă.
Legislația României în domeniul protejării patrimoniului cultural își are rădă-
cinile în perioada interbelică1, fiind dezvoltată în perioada postbelică 2 . Dar cele mai
multe acțiuni în acest sens au fost întreprinse după 1989 și se încadrează în contex-
10 tul schimbărilor politice din România care contribuie la dezvoltarea unei societăţi
democratice și care corespund aspiraţiilor ei europene. Totuși, problemele politice,
P r e f a ț ă
economice și sociale întâmpinate de România în ultimele decenii afectează cele mai

sensibile domenii, printre care se numără și protecţia patrimoniului cultural, în ge-
neral, și a celui arheologic, în special.
Volumul de față este unul dintre rezultatele proiectului „Tendinţe curente în
protecţia patrimoniului arheologic: perspective naţionale și internaţionale“, realizat
sub egida Institutului de Arheologie al Academiei Române – Filiala Iași, și susţi-
nut de CNCS-UEFISCDI (2011-2015). Scopul proiectului este analiza politicilor
de protecţie a patrimoniului arheologic din România în comparaţie cu situaţia din
acest domeniu din alte state europene. În cadrul proiectului au fost realizate deja
mai multe activități: Simpozionul Național „Arheologia și politicile de protejare a
patrimoniului cultural“, Simpozionul „Arheoinvest“, ediția III (Iași, 2-3 noiembrie
2012), Conferință Internațională „Current trends in the archaeological heritage pre-
servation: the national and the international perspectives“ (6-10 noiembrie 2013).
În acest volum au fost incluse, în special, lucrările Simpozionului „Arheologia
și politicile de protejare a patrimoniului cultural“, la care au participat peste 20 de
experți în arheologie și managementul patrimoniului cultural (din România și Repu-
blica Moldova). Simpozionul a avut ca scop discutarea situaţiei din România privind
tendinţele, practicile curente și modul în care se protejează moștenirea arheologică.
Participarea experţilor în management al patrimoniului arheologic a permis, pe de o
parte, organizarea unei dezbateri privind starea reală a lucrurilor și, pe de altă parte,
realizarea unui schimb de păreri și experienţe privind politicile și strategiile eficiente
de ocrotire în acest domeniu.
Un alt produs al proiectului nostru este și pagina web archaeoheritage.ro. Aceas-
ta conține mai multe compartimente (informaţii generale, bibliotecă, legislaţie, no-
utăţi, monitorizarea presei și a dezbaterilor parlamentare). Pagina web respectivă
a devenit un prim site de monitorizare a mass-mediei și a dezbaterilor publice din
România pe subiecte cu privire la protejarea, cercetarea, managementul și distruge-
rea patrimoniului cultural, în general, și arheologic, în special. Prima componentă
1
Legea consignaţiilor, nr. 178 din 30 iulie 1934, Monitorul Oficial al României, nr. 173 din 30 iulie 1934.
2
Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii
Socialiste România, http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-63%20-1974-%28356%29.html (accesat
04.09.2014).
cuprinde discuțiile (în stenogramă) din cadrul ședințelor Parlamentului României,
care au fost selectate și plasate pe archaeoheritage.ro/category/monitor/debates. A
doua componentă prezintă mass-media din toată țara cu subiectele din domeniul
proiectului, care, adunate împreună, facilitează un frame-analysis, încă modest dez-
voltat în România. Pentru compararea situației patrimoniului arheologic din Româ-
nia cu cea din alte state, am decis să plasăm pe pagina web a proiectului informații
similare din Republica Moldova. 11
Totodată, pentru a înţelege și aprecia cadrul legislativ românesc privind prote-
P r e f a ț ă
jarea patrimoniului arheologic, am selectat peste 100 de acte normative care con-
stituie baza legislaţiei României în acest domeniu. Ca rezultat al sistematizării le-
gislaţiei naţionale privind protejarea și managementul patrimoniului arheologic, a
fost creată o bază de date completă, accesibilă on-line: archaeoheritage.ro/legislatie.
Evidențiem faptul că nici Ministerul Culturii al României, nici Institutul Național al
Patrimoniului nu dispun de o astfel de bază de acte normative completă: pe paginile
acestor instituții găsim doar o parte din actele normative.
Pentru a facilita consultarea literaturii de specialitate și a experienţelor europe-
ne de management al patrimoniului arheologic, a fost creată o bază de date accesibile
on-line, unde sunt incluse titluri ce ţin de domeniul de cercetare al proiectului: în
compartimentul „Bibliotecă“ sunt prezentate apariţiile editoriale recente, bibliogra-
fia și resursele on-line relevante – archaeoheritage.ro/bibliografie.
Aducem mulţumiri CNCS-UEFISCDI și Direcţiei pentru cultură și patrimo-
niu naţional a Consiliului Judeţean Iași, precum și colegilor de la Institutul de Ar-
heologie, Academia Română – Filiala Iași, de la Facultatea de Istorie a Universității
„Al.I. Cuza“ din Iași, de la Asociaţia „Pro Nation“, Iași, care au sprijinit organiza-
rea Simpozionului Național „Arheologia și politicile de protejare a patrimoniului
cultural“.
Mulțumiri se cuvin și celor care își aduc contribuţia la implementarea proiectu-
lui „Tendinţe curente în protecţia patrimoniului arheologic: perspective naţionale și
internaţionale“ și la apariţia prezentei lucrări.
Sergiu MUSTEAȚĂ,
director de proiect
Studii
PATRIMONIUL ARHEOLOGIC NAȚIONAL:
POLITICI, DOCUMENTARE, ACCES
I r i n a O B E R L Ä N D E R -T Â R N O V E A N U
Rezumat
Documentarea patrimoniului arheologic este un instrument fundamental pentru

înțelegerea și protecția lui. Deși avem un număr impresionant de legi, convenții și reco-
mandări pentru protejarea patrimoniului la nivel național, european și internațional,
aplicarea lor în practică nu este ușor de realizat. Începând cu anul 2000, Ministerul Cul-
turii și CIMEC – Institutul de Memorie Culturală (începând cu 1 iulie 2011 un Depar-
tament al Institutului Național al Patrimoniului) a dezvoltat Baze de Date naționale
pentru documentare arheologică, inclusiv site-uri, anchete și rapoarte. Până la sfârșitul
anului 2013, existau trei baze de date principale la nivel național, toate disponibile on-
line. Ultimii 13 ani, înseamnă o mare progres în reglementarea arheologiei moderne în
România, dar dezvoltarea lor rămâne a fi un obiectiv prioritar.
Cuvinte-cheie: baze de date, repertorul arheologic, politici de protejare.
Patrimoniul arheologic în epoca modernă

Întotdeauna societăţile au progresat înlăturând o parte din cultura materială
a generaţiilor precedente. Dar niciodată aceasta nu s-a făcut pe o scară atât de
mare și într-un ritm atât de rapid ca în ultimul secol. Distrugeri bruște, cauzate
de calamități naturale, de războaie distrugătoare, de regimuri politice totalita-
re, dar și distrugeri lente, produse de creșterea demografică, expansiunea terito-
rială a localităților, agricultura intensivă și defrișări, dezvoltarea infrastructurii
rutiere și feroviare, a zonelor industriale și de exploatare a resurselor naturale,
construirea de canale de navigație și sisteme de irigație, amenajarea cursului râu-
rilor și fluviilor, îndiguiri și desecări, construirea de hidrocentrale pe principalele
cursuri de apă și multe altele au distrus masiv urme ale civilizațiilor trecute care
supraviețuiseră, uneori aproape intacte, mii de ani. Citim, și nu ne vine să cre-
dem, relatările unor călători sau oameni de știință care mai vedeau, la sfârșitul
secolului al XIX-lea, ziduri romane de 3 metri înălțime în Dobrogea sau Oltenia,
acolo unde, acum câteva decenii, arheologii nu mai găseau decât amprenta nega-
tivă a fundațiilor acelor ziduri, golite de piatră până la adâncimi de 2-3 metri! În
doar câteva decenii, toată piatra din construcțiile antice sau medievale, dar și că-
rămida, tuburile de ceramică și orice alte materiale reutilizabile fuseseră extrase
și refolosite la construirea de case, biserici, garduri și anexe gospodărești în satele
din jur sau de mai departe, la obținerea varului, ca balast etc.
14 În ultima jumătate de secol, ritmul de dezvoltare economică și mai accelerat,
agricultura intensivă, poluarea, dar și creșterea traficului ilegal de antichități au
OB E R L Ä N DE R-TÂ R NOV E A N U
produs distrugeri iremediabile unui patrimoniu arheologic și construit care, spre

deosebire de cel natural, și el grav afectat, nu mai poate fi regenerat.
Vocile celor care pledează pentru protejarea și păstrarea patrimoniului cultu-
ral pălesc în fața celor care susțin prioritățile dezvoltării economice. Întrebarea-
cheie este: cum împăcăm dezvoltarea cu vestigiile trecutului? Care este raportul
optim? Cât de important este patrimoniul cultural pentru societatea modernă și
pentru calitatea vieții cetățenilor? Cum determini politicienii care gândesc pe
termen scurt să țină seama de interese pe termen lung? Deși avem o serie de legi,
convenții și norme pentru protejarea patrimoniului la nivel național, european și
internațional, aplicarea acestora în practică nu este deloc ușoară.
România a ratificat Convenția europeană pentru protecția patrimoniului ar-
heologic (revizuită) de la Valletta (Malta) în 19971 și a elaborat, începând cu anul
2000, un set de acte normative pentru arheologie, începând cu Ordonanța nr. 43
din 30 ianuarie 2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea
unor situri arheologice ca zone de interes național 2 . Crearea unui cadru legislativ
I r i n a
coerent care să reglementeze toate operațiunile care compun protecția patrimo-

niului arheologic, de la inventariere și cercetare până la clasare, conservare, mo-
nitorizare, punere în valoare și acces, precum și activitatea instituțiilor, organis-
melor și persoanelor care acționează în domeniu au constituit o activitate extrem
de pozitivă și necesară, mai ales că s-a bazat pe cele mai noi prevederi europene
în domeniu. Nu că nu ar fi existat și până atunci reglementări în domeniul arhe-
ologiei, dar acestea erau parțiale, necorelate, unele învechite. A fost realizată și
o strategie a Ministerului Culturii al României în domeniul arheologiei (2005-
2008)3, ulterior actualizată4.
1
Legea 150/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adop-
tată la Valletta la 16.01.1992, semnată de România la 22.06.1996, http://www.cimec.ro/Resurse/Legis-
latie/ConventiiEuropene/150-1997.htm (accesat decembrie 2013).
2
http://www.cultura.ro/page/195.
3
http://www.cultura.abt.ro/Documents.aspx?ID=185 (accesat decembrie 2013).
4
http://www.cultura.ro/page/267 (accesat decembrie 2013).
Nu a fost deloc ușor să se pună în practică noua legislație arheologică, atât
din rațiuni financiare – niciodată nu se alocă fonduri suficiente pentru implemen-
tarea tuturor prevederilor legale –, cât și din cauza contextului mai larg, social și
politic, în care trăim – schimbări guvernamentale, instabilitatea cadrului legis-
lativ general, criză economică și măsuri de austeritate, începând cu anul 2009.
Totuși, cadrul legislativ a creat instrumente și a obligat oamenii și instituțiile
noastre să se adapteze unor cerințe moderne în domeniul practicii arheologiei, să 15
evolueze, să se schimbe, cu mai mult sau mai puțin succes.
De la arheologia de cabinet la arheologia publică
Arheologia s-a schimbat mult în ultimele decenii, odată cu lumea din jur.
Există diferenţe de ritm de la o ţară la alta și chiar în interiorul unei comunităţi
știinţifice naţionale – între instituţii, universităţi și școli arheologice. Tendinţele
comune sunt totuși evidente:
• Arheologii, din cercetători și observatori ai trecutului, au fost nevoiți să devină
salvatori și protectori, să se implice în politici publice, în administrarea patri-
moniului cultural, în sensibilizarea politicienilor și a societății.
• Legislația a explodat: au fost elaborate legi de protecție, norme, convenţii la ni-
vel internațional, european și naţional; când intervine o efervescență legislativă
ca cea din ultimele patru-cinci decenii, înseamnă că problema de soluționat
este deja acută, aproape că este prea târziu.
• Inventarierea siturilor arheologice pe arii largi, regionale sau naţionale, a că-
I r i n a
pătat o importanță deosebită, prevăzută și în convenții, carte și legi: pentru ca
să poți să protejezi, trebuie mai întâi să știi ce ai!
• Abordarea vestigiilor materiale ale trecutului s-a schimbat: de la sit sau mo-
nument privit izolat la zonă protejată, peisaj cultural, mediu istoric, adică la
o viziune integratoare, menită să valorizeze și să păstreze, iar uneori chiar sa
refacă ambientul, contextul, întrepătrunderea subtilă între mediul construit și
mediul natural.
• În cercetarea arheologică, a crescut ponderea cercetărilor preventive și de salva-
re în raport cu cele sistematice. Colegii din țările vest-europene se mirau, acum
câțiva ani, că la noi încă se mai finanțează din fonduri publice atâtea săpă-
turi sistematice, în scopuri de cercetare științifică (chiar dacă fondurile alocate
erau mici), în timp ce la ei tipul acesta de activitate arheologică aproape că
dispăruse, majoritatea săpăturilor fiind cele preventive și de salvare, legate de
autostrăzi, zone industriale și construcții. În România, punctul de cotitură a
fost în 2004, când pentru prima dată numărul autorizațiilor pentru cercetări
preventive și de salvare l-a depășit pe cel pentru săpături sistematice.
• Felul în care se face cercetare arheologică a cunoscut schimbări majore: s-a ex-
tins gama de tehnici de cercetare (cercetări de suprafaţă cu mijloace moderne
de înregistrare topografică, prospectare geofizică, interpretare a fotografiilor
aeriene și din satelit, prelevare de probe și analize de laborator, tehnologii in-
formatice – GIS, baze de date, modelare 3D), în care săpătura nu mai este
decât o verigă în lanţul de cercetare.
16 • Accesul publicului larg la rezultatele cercetărilor arheologice a devenit o pre-
ocupare semnificativă, din multiple rațiuni, de la educație și democratizarea
științei la justificarea banilor cheltuiți din taxele cetățenilor. Interpretarea da-

telor, facilitarea vizitării siturilor arheologice și reconstituirea vieţii din trecut
au devenit specializări noi în domeniul arheologiei.
Toate aceste schimbări, manifestate și în România, nu au fost ușor de asimilat și
au creat tensiuni în interiorul breslei, între generații și școli, în universități, institute de
cercetare și muzee. Dar, vrem sau nu vrem, realitățile ne împing în această direcție.
Între 2000 și 2012, în România au fost emise aproape 70 de acte normative
(legi, hotărâri de guvern, ordonanțe, decrete, ordine de ministru) pentru dome-
niul patrimoniului cultural, din care 36 pentru monumente istorice, 14 pentru
arheologie, 18 pentru patrimoniul mobil.
În total, peste 1 000 de pagini de reglementări! Din 30 octombrie 2012, pe
site-ul www.cultura-net.ro sunt publicate noi proiecte de lege pentru modificarea
și completarea principalelor acte normative privind protejarea patrimoniului: a
O.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor
situri arheologice ca zone de interes național, republicată, cu modificările și com-
I r i n a
pletările ulterioare5, a Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor isto-

rice, republicată, cu modificările și completările ulterioare6, a Legii nr. 182/2000
privind protejarea patrimoniului național mobil7.
Este patrimoniul mai bine protejat? Dacă citim Raportul Comisiei Prezi-
denţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale (septembrie
2009), realizat de un grup de specialiști de prestigiu, se pare că nu:
…Starea dramatică de degradare a patrimoniului naţional este determi-
nată atât de legislaţia insuficientă elaborată și aplicarea defectuoasă a aces-
teia, cât și de nivelul scăzut de informare și responsabilizare a cetăţenilor și a
administrației. […] Din cauza incoerenţei legislaţiei în vigoare, a carenţelor
exprimate prin slaba și ineficienta corelare dintre legislaţia principală și legis-
laţia secundară, a absenţei unei politici clar și coerent definite în acest dome-
5
http://www.cultura-net.ro/DezbateriDetalii.aspx?ID=456 (accesat decembrie 2013).
6
7
niu, a inconsecvenţelor și lipsei de reacţie din partea administraţiei locale, a
slabei instruiri a corpului de specialiști și insuficienţei sale numerice, dar și din
cauza ignoranţei și a lipsei de educaţie a cetăţenilor faţă de moștenirea materi-
ală și imaterială a trecutului, patrimoniul cultural naţional a devenit un teren
al abuzurilor care afectează identitatea naţională8.
Raportul radiografiază o stare de lucruri în care marea problemă nu este, ca 17
în alte domenii, lipsa de reglementări legislative, ci aplicarea lor în practică. Exce-
sul de reglementare și schimbările frecvente reflectă această slabă capacitate de
implementare a legislației în vigoare, insatisfacția pentru rezultate.
Bazele naționale de date pentru arheologie

Ca să protejezi, trebuie în primul rând să cunoști, adică să ai o evidență cât
mai clară a siturilor și zonelor arheologice, a cercetării arheologice de teren și a
rezultatelor acestora. În articolul 2 al Convenției de la Valletta se menționează
obligația fiecărui stat de „ținere a unei evidențe a patrimoniului său arheologic și
clasarea unor monumente sau zone protejate“.
Prin Ordonanța 43/20009, articolul 17, s-au instituit oficial Repertoriul Ar-
heologic Național (RAN), administrat de Ministerul Culturii, și baze de date
pentru inventarierea informatizată a patrimoniului arheologic, administrate de
Institutul de Memorie Culturală (CIMEC), respectiv de Institutul Național al
Patrimoniului (INP), după unificarea cu CIMEC în iulie 201110. Un regulament
al Repertoriului Arheologic Național a fost aprobat prin Ordinul Ministrului
I r i n a
Culturii și Cultelor nr. 2.458 din 21.10.200411. Conform acestuia:
Repertoriul arheologic naţional cuprinde date științifice, cartografice, to-
pografice, imagini, planuri, precum și orice alte informații privitoare la:
a) zonele cu potențial arheologic cunoscut și cercetat, zonele cu potențial
arheologic cunoscut și necercetat, precum și zonele al căror potențial
arheologic devine cunoscut întâmplător sau ca urmare a cercetărilor
arheologice preventive;
8
http://patr.presidency.ro/upload/Raport%20Patrimoniu%2021%20septembrie%202009.pdf (accesat
decembrie 2013).
9
http://cultura.ro/uploads/files/Og43-2000-Republicare-2007-04-25.pdf (accesat decembrie 2013).
10
În 1978 a fost înființată prima instituție românească de informatică în cultură, Oficiul Mic de Calcul
Electronic, devenit, în 1981, Centru de Calcul și, din 1990, Centrul de Informatică și Memorie Cultu-
rală (CIMEC), cu obiectivul major de creare și gestionare a bazelor naționale de date pentru evidența
patrimoniului cultural și a resurselor informaționale asociate. Din 1 iulie 2011, CIMEC a fost integrat
ca direcție în Institutul Național al Patrimoniului, aflat în subordinea Ministerului Culturii.
11
http://www.cimec.ro/Legislatie/OMC2432RegulamentRAN.doc (accesat decembrie 2013).
b) monumentele, ansamblurile și siturile istorice în care s-au efectuat sau
sunt în curs de desfășurare cercetări arheologice;
c) informații științifice privind bunurile mobile descoperite în zonele sau
la monumentele istorice prevăzute la lit. a) și b);
d) situri arheologice distruse sau dispărute12 .
18 Cele mai recente definiții propuse pentru sit și zonă arheologică sunt urmă-
toarele:
…prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat

conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza
informaţiilor sau a studiilor știinţifice care atestă existenţa subterană ori sub-
acvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din pa-
trimoniul cultural naţional; […]
…prin sit arheologic se înțelege terenul situat suprateran, subteran sau
subacvatic, ce conține vestigii arheologice mobile sau imobile precum structuri,
construcții, ansambluri, clasate în Lista monumentelor istorice sau neclasate,
relevate ca urmare a cercetărilor arheologice sau a descoperirilor arheologice
întâmplătoare (subl. n.)13.
Crearea unor evidențe naționale informatizate este o acțiune pe termen lung,
sistematică și continuă, care trebuie să asigure:
• colectarea datelor de la un număr mare de furnizori – instituții și persoane –
distribuiți pe tot teritoriul țării;
I r i n a
• crearea și administrarea bazelor de date atât din punct de vedere al conținutului

(editori și redactori de specialitate), cât și din punct de vedere tehnic (progra-
matori, administratori de baze de date, ingineri de sistem);
• publicarea și difuzarea eficientă a informațiilor de interes public atât pe suport
digital (mai ales pe internet), cât și pe suport clasic (volume, rapoarte);
• organizarea și întreținerea unor arhive, pe suport clasic și digital (în primul
rând sursele primare de date);
12
Ordonanța de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea
unor situri arheologice ca zone de interes național, art. 17, alin. (4), http://cultura.ro/uploads/files/Og43-
2000-Republicare-2007-04-25.pdf (accesat decembrie 2013).
13
Proiect de lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheo-
logic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, cu modificările și comple-
tările ulterioare, 30 octombrie 2012, http://www.cultura-net.ro/DezbateriDetalii.aspx?ID=456 (accesat
decembrie 2013).
• asigurarea securității datelor și stabilității în timp (în domeniul evidenței de
patrimoniu, nimic nu se șterge, totul se păstrează și se acumulează pe intervale
temporale mari);
• asigurarea unui suport informațional geografic, care să permită localizarea si-
turilor și zonelor arheologice pe hartă.
Aceste cerințe minimale pentru succesul realizării unor resurse documentare 19
utile se confruntă cu o serie de restricții în practică: finanțare precară și nesigu-
ră; personal puțin; dificultăți de cooperare între instituții și persoane; un cadru
economic și politic dificil; evoluția rapidă a tehnologiei, care necesită adaptare
la noi soluții hard și soft. Nu întâmplător, multe inițiative încep cu mare avânt și
eșuează lamentabil după ce finanțarea inițială sau promotorii dispar.
Bazele de date de evidenţă sunt foarte complexe și necesită o actualizare con-
tinuă, practic zilnică, a informaţiilor. Echipa care întreține o bază de date regio-
nală sau națională trebuie să proceseze o mare cantitate de date, adesea din surse
neuniforme, indiferent că alimentarea cu date se face local sau on-line. Trebuie
să răspundă la diverse provocări: schimbările tehnologice (migrarea datelor pe
noi platforme hardware și software, în pas cu noile versiuni), accesul la informaţia
de interes public (mecanisme de acces local și on-line pentru publicul larg), pro-
tecţia informaţiilor. De aceea abordarea realistă și viziunea de perspectivă sunt
esențiale pentru a asigura o creștere etapizată, continuitate, cooperare, suport.
În țări cu tradiție în evidența patrimoniului, proiectarea unui sistem infor-
matic național durează 2-3 ani și implică sume considerabile, ca să nu mai vorbim
de ani de implementare și ajustare a sistemului în funcție de cerințe și rezultate.
I r i n a
Colegii francezi ne povesteau că proiectul Atlasul patrimoniilor14 a fost gândit și
regândit pe parcursul a peste 7 ani. Cam peste tot, informatizarea repertoriilor
arheologice s-a făcut după zeci de ani de repertoriere sistematică a teritoriului,
ceea ce a dus la crearea de fișiere și arhive manuale uriașe. Actualizarea platfor-
melor software, datorită progresului rapid în domeniul tehnologiilor informatice,
se face la 5-7 ani, prin proiectarea unor sisteme noi, cu o componentă obligatorie
și, adesea, complicată, care să asigure preluarea datelor de pe sistemul vechi pe
cel nou. Din păcate, noi avem experiența lucrului sub presiune, cu perspectivă
scurtă.
Pentru a răspunde cerinței Ministerului Culturii de a asigura suportul infor-
matic pentru evidențele naționale prevăzute în noile acte normative pentru do-
meniul arheologiei, ar fi fost necesar să se proiecteze un sistem informatic com-
plex, dedicat, pentru care în acel moment nu existau nici resurse, nici timp. În
14
Atlas des Patrimoines, http://atlas.patrimoines.culture.fr (accesat decembrie 2013).
condițiile date, am început în 1999 cu mici baze de date Access, separate pentru
fiecare repertoriu sau registru:
• Repertoriul Arheologic Național;
• Cercetări arheologice autorizate;
• Registrul arheologilor;
• Fișe tehnice de cercetare arheologică;
20 • Cronica cercetărilor arheologice – pentru rapoartele preliminare de cerce-
tare arheologică;
• SIRUTA – Sistemul informatic al Registrului unităților teritorial-admi-

nistrative din România, completat și adaptat (de exemplu, adăugarea sem-
nelor diacritice în numele de localități).
Ulterior, după 2004, unele baze de date au fost, treptat, integrate pe o nouă
platformă în Sistemul informatic pentru administrarea cercetărilor arheologice
ACERA (acera.cimec.ro):
• cercetările arheologice autorizate – sistematice, preventive, evaluare de te-
ren, supraveghere arheologică, utilizarea detectoarelor de metale;
• Registrul arheologilor, atestați de Ministerul Culturii;
• fișele tehnice de cercetare.
S-a proiectat și un modul pentru rapoartele anuale de cercetare arheologică
(în 2008), care nu a fost finalizat, lipsindu-i atât interfața publică, cât și funcția
de import a datelor din baza veche. Nerealizată a rămas și migrarea bazei de date
RAN pe același sistem integrat, după reducerea drastică a fondurilor, reorganizări-
le administrative și alte măsuri de austeritate care au fost luate începând cu 2009.
I r i n a
La sfârșitul anului 2013, există trei baze de date arheologice active la ni-
vel național: baza de date RAN pentru evidența siturilor arheologice; sistemul
ACERA pentru cercetări autorizate, fișe tehnice și Registrul arheologilor și baza
de date CRONICA pentru rapoarte arheologice, dar și o bază de date de arhivă
arheologică: Indexul Repertoriului Arheologic al României (RAR) de la Institu-
tul de Arheologie „Vasile Pârvan“ din București.
La crearea resurselor informaționale arheologice pe suport digital au contri-
buit, de-a lungul acestei perioade, specialiști de la Institutul de Arheologie „Vasile
Pârvan“, de la Ministrul Culturii, de la CIMEC, precum și numeroși colaboratori
de la București și din țară.
Baza de date a Repertoriului Arheologic Național (RAN)

Ce aveam în România în materie de repertoriere arheologică până în anul
2000? Puțin. Până în 1950, diverse inițiative regionale sau locale de inventarie-
re a descoperirilor arheologice s-au materializat în articole și semnalări în presă,
fără să fie rodul unei metodologii sistematice. Altele, importante, cum este cea
a topografului Pamfil Polonic (1858-1943), rămăseseră în manuscris15. În 1949,
proaspăt înființatul Institut de Arheologie al Academiei și-a propus realizarea Re-
pertoriului Arheologic al României (RAR), prin realizarea de fișe bibliografice și
de teren. Din păcate, inițiativa a fost restrânsă după 1953 și, practic, abandonată
în 195616. Fișele de repertoriu, rămase în manuscris, descriptive și sumare, fără
suport cartografic, urmau să fie consultate de specialiști mai mult pentru valoa- 21
rea lor istorică, deoarece curând au fost cu totul depășite de creșterea masivă a
cunoștințelor despre siturile arheologice după 1960.
Din 1966 s-a reluat ideea repertoriilor arheologice, dar de data aceasta pe
județe. Primele publicate au fost cele pentru județele Botoșani17 și Iași18. Publi-
carea altor repertorii județene a fost tărăgănată ani la rând, iar în alte județe nu
s-a făcut deloc. Multe informații s-au pierdut. După 1992 s-au publicat mai multe
repertorii arheologice județene, dar aproape toate bazate pe vechile fișe rămase
în manuscris, cu bibliografia actualizată ici și colo, fără periegheze și investigații
de teren noi.
În 1991-1992 a fost realizat, de Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și
Siturilor Istorice, proiectul Listei monumentelor istorice (LMI), care includea și
circa 4 000 de situri arheologice, unele propuse încă din anii ‘70 ai sec. XX de
către oficiile județene pentru patrimoniul cultural național și neactualizate. Dar
se dorea cât mai repede să se instituie un regim de protecție pentru patrimoniul
imobil, deci timpul pentru verificări era limitat. Deși primele calculatoare per-
sonale apăruseră deja în România, în anul 1991 Lista Monumentelor Istorice
I r i n a
(proiect) a fost dactilografiată pe hârtie, la mașina de scris, sub forma unui ta-
bel cu informații sumare: localizare administrativă (județ, comună, sat, punct
sau adresă), tip de sit și epoca, dacă se cunoșteau. Pentru identificarea oricărei
informații trebuiau răsfoite, la propriu, sute de pagini de hârtie, uneori pe copii
foarte greu lizibile.
Din 1993, LMI a început să fie introdusă într-o bază de date electronică de
Institutul de Memorie Culturală (CIMEC), la inițiativa Ministerului Culturii,
exasperat de lentoarea cu care primea informațiile despre monumentele istorice.
15
Alexandru Păunescu, Din istoria arheologiei românești pe baza unor documente de arhivă (București:
AGIR, 2003), 65-69.
16
Ibidem, 108-118.
17
Alexandru Păunescu, Paul Șadurschi, Vasile Chirica, D.M. Pippidi, Repertoriul arheologic al județului
Botoșani. 2 vol. (București: Institutul de Arheologie, 1976).
18
Vasile Chirica, Marcel Tănăsachi, Repertoriul arheologic al județului Iași. 2 vol. (Iași: Junimea, 1984-
1985).
Am început cu primul capitol, cu monumentele și siturile arheologice19, dar nu
am elaborat o simplă listă în Word (mai ușor de făcut, dar fără perspectivă), ci
am creat o bază de date relațională: la început Paradox 3.5, apoi Microsoft Ac-
cess. Cu resurse puține și multă perseverență, operațiunea, care a durat vreo 4
ani, a fost dusă totuși la capăt. Pentru cele peste 24 000 de obiective se creau,
astfel, posibilități de căutare rapidă a informației pe diverse criterii, în loc de răs-
22 foirea manuală a unor volume, dar și perspective de actualizare și de migrare a
conținutului pe alte versiuni, în pas cu schimbările rapide în domeniul informati-
cii. Prin urmare, în 1999 exista la CIMEC o bază de date cu circa 4 000 de înre-
gistrări de situri arheologice considerate importante, care au constituit și nucleul
Repertoriului Arheologic Național (RAN).
Modelul de date20 a fost stabilit de un grup de lucru format din arheologi de
la CIMEC și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ din București (1999-
2000), care s-au întâlnit mai multe luni la rând pentru a discuta cum ar trebui să
fie structurat RAN. Cea mai potrivită a fost considerată o structură ierarhică și
relațională formată din sit, definit ca loc cu urme de activitate umană, care poate
avea una sau mai multe entități arheologice:
• ansamblu sau grup de entități (așezare, necropolă etc.), caracterizat prin
tipologie și cronologie;
• complex arheologic (de obicei un complex închis, cu unul sau mai multe
obiecte, de exemplu locuință, mormânt, groapă menajeră sau rituală etc.),
izolat sau parte dintr-un ansamblu arheologic;
• obiect arheologic (artefact sau ecofact) care, la rândul lui, poate fi o descope-
I r i n a
rire izolată, deci legat doar de un sit (loc de descoperire), sau aparținând
unui complex sau ansamblu identificat.
Proiectarea bazei de date a avut în vedere Standardul minimal de date pentru
situri și monumente arheologice elaborat sub egida Consiliului Europei (1993-1995)
de Grupul de lucru pentru situri arheologice al Comitetului Internaţional de Do-
cumentare al Consiliului Internaţional al Muzeelor (CIDOC/ICOM), din care
am făcut și eu parte,21 astfel încât să se poată consemna date de descriere, referințe
documentare și bibliografice, date cartografice, date privind regimul juridic, sta-
rea de conservare etc. Ca rezultat, a fost elaborată o bază de date relațională des-
19
Irina Oberländer-Târnoveanu, „Statistical View of the Archaeological Sites Database”. Analecta Praehis-
torica Leidensia 28 „Interfacing the Past. Computer Applications and Quantitative Methods in Archa-
eology, CAA95”. Vol. I. Edited by Hans Kamermans and Kelly Fennema (Leiden: Leiden University
Press, 1996), 47-50.
20
Irina Oberländer-Târnoveanu, Dan Matei, Standarde și recomandări în documentarea bunurilor culturale
(București: CIMEC, 2009), 102-111, http://www.cimec.ro/pdf/Oberlander-Tarnoveanu-Irina_Matei-
Dan_Standarde-si-recomandari-in-documentarea-bunurilor-culturale-2009.pdf (accesat 06.12.2013).
21
Oberländer-Târnoveanu și Matei, Standarde și recomandări, 86-101.
23
Fig. 1. Structura relațională a bazei de date a Repertoriului Arheologic Național
(RAN) / Relationships structure of the National Archaeological Record database
tul de complexă, chiar dacă, la început, informațiile pe care le aveam erau suma-
re. Suportul soft al bazei RAN a fost Microsoft Access (fig. 1).
Principalele surse de documentare pentru RAN sunt:
a) Literatura de specialitate:
• repertoriile arheologice județene sau zonale publicate, din care s-a extras
I r i n a
toată informația utilă;
• articolele, studiile monografice, notele și discuţiile referitoare la cercetări
arheologice sistematice sau de salvare și periegheze, apărute în reviste de
specialitate sau în publicaţii ale muzeelor;
• repertorii de descoperiri elaborate în cadrul unor lucrări de studii apro-
fundate sau de doctorat (publicate sau nepublicate).
b) Liste și rapoarte oficiale:
• informaţiile conţinute în Lista monumentelor istorice 1991-1992, 2004
și 2010, capitolele monumente și situri arheologice (I) și monumente ar-
hitectonice (II), ultimele doar în situația în care au fost validate ca situri
arheologice prin săpături arheologice, înregistrându-se codul LMI și cate-
goriile de protecție: A (importanță națională) și B (importanță regională
sau locală);
• rapoartele de săpătură arheologică (publicate sau în manuscris, după avi-
zarea de către direcția de specialitate din Ministerul Culturii);
• fișele de sit ce însoțesc cererile de autorizare a cercetărilor arheologice;
• fișele tehnice ale cercetărilor arheologice efectuate în urma autorizării de
către Comisia Națională de Arheologie.
c) Arhive arheologice:
24 • fișele de sit în manuscris din diverse arhive, colecții sau fonduri arheologi-
ce (precum arhiva Repertoriului Arheologic al României deținută de In-
stitutul de Arheologie „Vasile Pârvan“);

• înregistrări ale unor situri arheologice sau artefacte existente în colecțiile
muzeelor sau ale altor instituţii care au întreprins cercetări arheologice;
• cercetări nepublicate realizate de arheologi avizați.
d) Surse cartografice:
• lista zonelor de patrimoniu arheologic reperat descrise în planuri cadastra-
le și hărţi topografice – deţinute de Oficiul Naţional de Cadastru, Geode-
zie și Cartografie, oficiile din subordinea sa și, după caz, oficiile de cadas-
tru agricol și organizarea teritoriului agricol sau în Planurile Urbanistice
Generale (PUG) realizate de unitățile administrative teritoriale;
• localizarea unor situri arheologice pe ortofotoplanuri, pe hărți topografice
mai vechi și pe imagini satelitare din Google Earth, Bing Map și altele.
I r i n a
Fig. 2. Baza națională de date RAN: meniul principal al aplicației Microsoft Access /
National RAN database: Microsoft Access main menu
Evoluția bazei de date RAN
Baza de date RAN a început cu cele circa 4 000 de înregistrări sumare de
situri din baza de date a Listei Monumentelor Istorice din 1991. Aplicația permi-
te introducerea și actualizarea datelor, selecții, rapoarte statistici și întreținerea
tehnică a bazei de date (fig. 2). Aceste înregistrări au fost, în timp, completate și
s-au adăugat înregistrări noi, pe baza surselor menționate mai sus, de către o mică 25
echipă de arheologi de la CIMEC și colaboratori, crescând constant atât calitativ,
cât și cantitativ. La început doar o bază de date textuală, din 2004 i s-a adăugat un
program de GIS intern (ArcGis/Esri) și un server cartografic – Mapserver (map.
cimec.ro) (fig. 3).
Din 2005 baza de date RAN a fost publicată și on-line, fiind accesibilă atât
prin interfața de căutare și răsfoire asp (ran.cimec.ro), cât și prin interfața geo-
grafică a serverului cartografic (map.cimec.ro). RAN online este deocamdată o
copie pe serverul web cu informațiile de interes public ale bazei RAN interne,
care este administrată pe un server de baze de date protejat. Actualizarea bazei
on-line se face lunar sau mai des, în funcție de volumul de modificări validate. În
2012 s-a adăugat și afișarea de imagini în baza de date RAN on-line, deocamdată
pentru circa 700 de situri cercetate (fig. 4). Există însă adunată o arhivă de peste
5 000 de imagini digitale care vor deveni accesibile on-line.
I r i n a
Fig. 3. Serverul cartografic (map.cimec.ro): interfața geografică de acces la baza

de date RAN / Mapserver: geographic access to RAN database
26
Fig. 4. Exemplu de fișă de sit arheologic în baza de date RAN online (ran.cimec.
ro) / Example of archaeological site record in the RAN online database
Pentru a se dezvolta, Repertoriul arheologic are nevoie urgentă de o platfor-

mă soft mai performantă, accesibilă pe web. Recenta lansare (decembrie 2013) a
softului Arches, realizat de Institutul de Conservare Getty (GCI) și World Mo-
numents Fund (WMF) pentru patrimoniul imobil ar putea să fie o soluție ten-
tantă 22 . Arches este o platformă gratuită, open source, pe web, bazată pe un sistem
I r i n a
cartografic, pentru inventarierea și managementul patrimoniului cultural în orice

regiune geografică și în orice limbă. Arches este proiectat pentru a înregistra toate
tipurile de patrimoniu imobil, inclusiv situri arheologice, clădiri și alte structuri
istorice, peisaje, și ansambluri de patrimoniu sau rezervații. În plus, încorporează
standardele internaționale de date23, ceea ce înseamnă portabilitate și capacitate
de integrare superioară într-o lume globalizată.
Bazele de date arheologice românești a fost conectate, prin intermediul unor
proiecte europene, în rețele și portaluri europene: ARENA – Rețeaua arhivelor ar-
heologice europene, Europeana – biblioteca, arhiva și muzeul Europei, CARARE,
FASTI Online etc.
22
Arches Heritage Inventory & Management System, http://archesproject.org/ (accesat decembrie 2013).
23
Core Data Index to Historic Buildings and Monuments of the Architectural Heritage (1992), Core Data
Standard for Archaeological Sites and Monuments (1995), http://archives.icom.museum/object-id/heritage/
contents.html; CIDOC Conceptual Reference Model (CRM), http://www.cidoc-crm.org/index.html.
Între 2000 și 2013, Repertoriul Arheologic Național a crescut de patru ori,
ajungând la 17 700 de situri (dintre care 3 600 nepublice, în curs de verificare) și
peste 30 000 de entități arheologice, din 5 626 de localități, dintre care circa 27
400 de ansambluri/grupuri arheologice, 2 000 de complexe și 1 100 de artefac-
te. În plus, s-au adăugat 33 900 de referințe bibliografice (de la zero referințe, la
început), 3 800 de mențiuni privind cercetări arheologice, 2 400 de mențiuni de
riscuri pentru conservarea unor situri, liste de termeni, sute de instituții și per- 27
soane, imagini, peste 4 800 de localizări geografice precise (de la zero localizări
în anul 1999) etc.
Din punct de vedere strict statistic, cifrele menționate mai sus indică o
creștere consistentă a bazei de date RAN pe parcursul a 12 ani. Baza de date se
actualizează, în continuare, zilnic. Dacă însă ne raportăm la suprafața României
și facem o comparație cu repertoriile arheologice din alte țări, constatăm că ar
trebui să avem cel puțin 100 000 de situri în RAN, deci suntem încă departe de
ceea ce ar trebui să avem. Totuși, integrarea a zeci de mii de informații disparate
într-o singură resursă digitală, accesibilă public, este principala realizare a echipei
care a lucrat pentru baza de date RAN.
Localizarea geografică a siturilor

Una dintre marile probleme a fost aceea a localizării geografice precise a si-
turilor, care lipsea din toate evidențele mai vechi sau mai recente, inclusiv din
repertoriile arheologice publicate. S-a ajuns la această situație fie pentru că nu se
lucra cu hărți topografice, considerându-se că este suficient să descrii niște repere
I r i n a
antropice sau naturale („la marginea sudică a satului X“, „pe malul stâng al răului
Y“, la „circa 300 m de stația CFR“, „în grădina CAP“) sau, mai rău, să indici to-
ponime locale, din care unele s-au pierdut: „fântâna lui Petre“, „via lui Marinică“
etc.), fie pentru că în perioada comunistă și chiar după 1990, pentru o vreme,
hărțile topografice erau considerate secrete militare și erau cenzurate la publicare
sau greu accesibile. De aceea, când am început colectarea datelor pentru RAN,
nu aveam nicio localizare geografică precisă, nici măcar la nivel de punct (latitu-
dine și longitudine) pentru niciun sit arheologic și nici posibilitatea de a prelua
astfel de date din repertoriile mai vechi publicate. Cum să protejezi ceea ce nu
poți localiza și delimita precis pe o hartă?!
Pentru a plasa pe hartă siturile arheologice, singurul indiciu erau, pentru în-
ceput, coordonatele geografice ale centrelor localităților pe raza cărora se aflau
siturile‒coordonate din baza de date geografice a hărților digitale (centru stabilit,
convențional, pe turla bisericii din centrul localității). În timp, s-a ajuns la circa
4 800 de situri cu localizarea geografică precisă, la nivel de punct, linie sau poli-
gon (la sfârșitul anului 2013), repartizate însă inegal pe teritoriul țării: mult mai
dese acolo unde arheologii au colaborat voluntar pentru RAN, furnizându-ne
date (de exemplu județele Botoșani, Prahova, Călărași, Teleorman) și mult mai
puține acolo unde informațiile nu au existat sau nu ne-au fost accesibile.
În 2005, Ministerul Culturii a lansat un nou proiect: „Programul naţional
de implementare a unui sistem informaţional geografic pentru protecţia patrimo-
28 niului cultural naţional imobil (arheologie și monumente istorice) – eGISPAT“,
dar care a fost destinat exclusiv localizării obiectivelor din Lista Monumentelor
Istorice, fără a fi inclus și Repertoriul Arheologic Național. Din păcate, rezulta-

tele unor proiecte de localizare geografică a siturilor din LMI, finanțate de Mi-
nisterul Culturii în opt județe și mun. București, nu ne-au fost accesibile pentru
RAN, din diverse considerente administrative. Din 2009, și acest program a fost
încetinit, din lipsă de resurse, deși era prevăzut să se încheie în 2013. Conform
unor informații din presă, doar circa 30% din obiectivele înscrise în LMI au fost
localizate24.
Localizarea geografică este esențială pentru cunoașterea și protecția situri-
lor. Din păcate, nu se înțelege pe deplin nici la nivel central, nici la nivel teritorial,
importanța unui Repertoriu Arheologic Național care să funcționeze ca un index
rapid de identificare a siturilor și zonelor arheologice din țară, ceea ce ar preveni
multe distrugeri, abuzuri, proiecte economice întârziate.
Identificarea unică a siturilor: codul RAN

Codul RAN al sitului este principalul element de identificare și este com-
I r i n a
pletat obligatoriu în autorizațiile de cercetare arheologică, în rapoarte de cerce-

tare, fișe tehnice și orice alte documente care se referă la cercetarea și protejarea
patrimoniului arheologic. Prin urmare, orice acțiune asupra unui sit presupune
înregistrarea prealabilă a acestuia în Repertoriul arheologic și acordarea unui cod
unic de identificare.
Legătura între baza de date RAN și baza de date aferentă hărții vectoriale se
face prin codul SIRUTA al localității (codul numeric din Sistemul Informatic al
Registrului Unităților Teritorial-Administrative) din Registrul unităţilor terito-
rial-administrative din România, instituit în anul 1968 și întreținut de Institutul
Național de Statistică (www.insse.ro)25. De aceea, codul SIRUTA a fost folosit ca
element central pentru acordarea unor coduri unice siturilor înscrise în baza de
date RAN. Codul RAN a fost alcătuit după regula:
24
http://m.hotnews.ro/stire/10257415 (accesat aprilie 2013).
25
O versiune completă aici: http://map.cimec.ro/mapservervechi/cauta/cauta_ro.aspx (accesat aprilie
2013).
cod SIRUTA + punct (.) + nr. 01 – n, în care codul SIRUTA reprezintă
codul localității de rangul cel mai mic unde este localizat situl sau descoperirea
întâmplătoare (nivelul 3 sau nivelul 2 din Registrul SIRUTA), iar cifra reprezin-
tă un număr unic de ordonare, de la 1 la n, arbitrar acordat punctului sau adre-
sei sitului conform ordinii de înregistrare în baza de date RAN. De exemplu,
160424.10 este codul RAN al așezării fortificate de la Telița, jud. Tulcea, punct
Edirlen, în care 160424 este codul SIRUTA al localității Telița, iar numărul 10 29
este acordat sitului ca fiind al zecelea de pe raza localității Telița înregistrat în
baza de date.
La înregistrarea unui sit nou în baza de date RAN, se consultă Registrul SI-
RUTA pentru a se prelua codul de localitate (sat, comună, oraș, municipiu), se
consultă baza de date RAN pentru a se vedea ce situri mai sunt înscrise din loca-
litatea respectivă și se acordă primul număr de ordine liber. Riscul de a se greși
este semnificativ, mai ales că uneori se dau coduri unor situri nou-descoperite (de
exemplu în cererile de autorizații de cercetare) înainte ca acestea să fi înregistrate
în RAN.
Acordarea unor identificatori unici (un fel de numere de inventar) pentru
entitățile înregistrate în orice tip de evidență este necesară pentru a se evita con-
fuziile de identificare după șiruri de caractere alfabetice sau alfanumerice (denu-
miri de situri, de exemplu), care implică tot felul de variații de nume, sinonime,
variante ortografice etc. Ideal este ca aceste coduri numerice să fie neutre, adică
simple numere de la 1 la infinit, independente de particularitățile și modificările
continue ale realității. Șirurile numerice sunt și mult mai ușor de contorizat și
I r i n a
verificat automat în aplicațiile informatice, pentru a se evita dublurile. Sistemul
informatic poate atribui automat primul număr liber la o nouă înregistrare. Dar
noi suntem încă puternic atașați de codificările semnificative, eventual arbores-
cente, în care fiecare grup de caractere reprezintă ceva (un cod sau siglă alfabetică
de țară, județ sau localitate, o siglă de categorie juridică sau tematică etc.), astfel
încât, doar la citirea codului, să știi aproape totul despre entitatea astfel identi-
ficată. Desigur, dacă ești din cercul restrâns al celor familiarizați cu abrevierile
utilizate...
Numai că evoluția în timp, uneori într-un timp foarte scurt, a realităților –
schimbări juridice, legislative, de organizare administrativ-teritorială, de clasifi-
care, terminologice – face ca aceste coduri subiective să-și piardă semnificația
inițială. Ele sunt și greu de gestionat, mai ales la un număr mare de înregistrări.
Iar schimbarea sistemului de codificare este o altă nenorocire, deoarece implică
păstrarea unor tabele de concordanțe între codurile noi și codurile vechi, duce la
confuzii și erori, uneori cu urmări nedorite. Un exemplu apropiat este codul LMI,
a cărui regulă de alcătuire a fost modificată între versiunea din 1991 și cea din
2004-2010, care este chiar mai complicată 26.
Nu mai vorbim că ambele coduri LMI sunt complet diferite de cele din RAN,
astfel încât același sit are mai multe coduri de identificare în diverse registre și
documente oficiale, cu toate consecințele care decurg dintr-o astfel de situație,
în loc de a avea un identificator unic, de neconfundat. De exemplu, fortificația
30 romano-bizantină de la Babadag-Topraichioi, jud. Tulcea este identificată prin:
cod RAN 159669.04 (cod SIRUTA și nr. sit în cadrul localității); cod în LMI
1991 37A0027 (cod numeric al județului plus sigla capitolului – A – din listă plus
număr de ordine) și cod în LMI 2004 și 2010 TL-I-s-B-05736 (sigla județ plus
numeral roman indicând capitolul din listă – I, plus o literă minusculă – s – pen-
tru sit, plus categoria juridică de protecție – B, plus un număr de ordine unic pe
țară). La ce folosește și cui, de vreme ce îți trebuie o listă de explicații alături ca
să înțelegi ce reprezintă toate aceste prescurtări care compun codul, fiind practic
imposibilă memorarea acestuia?
Ca în orice sistem de identificare pe bază de coduri semnificative, cei care au
propus actele normative pentru arheologie doreau identificarea localizării sitului
chiar din conținutul codului RAN. Curând au apărut și limitele unui astfel de
sistem. Pe de o parte, am constatat că în Registrul SIRUTA, actualizat la fiecare
șase luni, se poate schimba categoria sau subordonarea administrativă a localității
(comune care devin orașe etc.), prin urmare codul de sit nu va mai reflecta fidel
codul SIRUTA al localității, așa cum se dorea inițial. Pe de altă parte, acordarea
manuală de numere de ordine siturilor arheologice, care se poate întâmpla să se
I r i n a
facă în paralel în mai multe locuri – de exemplu, în baza RAN și într-o autorizație
de cercetare arheologică – poate duce la dubluri și confuzii. Tot ce putem face
este să ne străduim ca astfel de erori să fie cât mai rare.
Granularitatea înregistrării siturilor în RAN

O altă problemă este granularitatea înregistrării siturilor, care este inevitabil
subiectivă și depinde de informațiile disponibile la un moment dat. Ce este un sit
din punct de vedere al unității de înregistrare? Cum stabilim care este suprafața
ocupată de un sit? Mai ales în siturile necercetate, în siturile complexe, pluristra-
tificate sau în localitățile mari, unde din cauza construcțiilor moderne nu se pot
stabili adesea limitele așezărilor și necropolelor mai vechi aflate subteran, fiecare
descoperire devine un sit cu loc sau adresă proprie (strada și numărul poștal sau
26
http://inp.org.ro/directia-patrimoniu-imobil/lista-monumentelor-istorice (accesat decembrie 2013).
perimetrele de străzi). În alte cazuri, așezări complexe ocupând mai multe hecta-
re în extravilan sunt înregistrate ca un singur sit.
În cazul siturilor identificate numai pe baza unor periegheze sumare, ce luăm
în considerare pentru a înregistra ca sit în RAN și cum marcăm cartografic? De
la punctul unde apare primul ciob? Locul în care este o densitate mai mare de
materiale la suprafață? Luând în considerare relieful terenului (văi, râpe, maluri
de ape) și de aici deducând posibila delimitare naturală a sitului? Doar cercetări 31
amănunțite, folosind diverse tehnici nedistructive și distructive, pot da un răs-
puns. Cu riscul unor corecții viitoare, este mai bine să fie înregistrată în RAN
orice semnalare arheologică, chiar și mai puțin precisă.
Digitizarea și indexarea arhivei Repertoriului Arheologic al României

Pentru a completa și a face accesibile informațiile de repertoriere arheologică
mai vechi, păstrate în arhive, am realizat un parteneriat cu Institutul de Arheolo-
gie „Vasile Pârvan“ pentru digitizarea și indexarea fișelor de repertoriu din arhiva
RAR, realizată între 1949 și 1956, păstrate într-o arhivă organizată pe dosare de
județe, conținând fișe dactilografiate sau manuscrise27. Baza de date RAR, cuprin-
zând circa două treimi din arhivă (8 887 de înregistrări), este publicată on-line
(http://www.cimec.ro/scripts/ARH/RAR-Index/sel.asp). Se pot face căutări pe
județ, localitate sau epocă, iar rezultatul selecției se afișează tabelar, cu posibili-
tatea de a expanda fiecare înregistrare de sit sau descoperire pentru detalii, de a
vizualiza fișa originală scanată și de a afișa situl pe harta digitală de pe serverul
cartografic on-line (fig. 5).
I r i n a
Din păcate, din lipsă de fonduri, proiectul de digitizare și indexare a întregii
arhive nu a putut fi finalizat, mai ales după decesul regretatului cercetător Ale-
xandru Păunescu (1931-2003), cel care a fost sufletul acestui demers. De aseme-
nea, s-a considerat foarte dificilă și riscantă identificarea siturilor din RAR pentru
integrarea acestora în baza de date RAN din cauza inconsistențelor de localizare,
denumiri și mențiuni bibliografice din vechea arhivă. Totuși, publicarea digitală
a unui fond de arhivă arheologică așa de important, cu un index de căutare pe lo-
calitate, județ, epocă și selectare/afișare pe harta României, prin interfața serve-
rului cartografic pune în circuit public informații altfel greu accesibile și pe care
nimeni din generația actuală de arheologi nu mai este dispus să le actualizeze.
27
Irina Oberländer-Târnoveanu, „Digital Archiving in Archaeology. Speaking about the Past to the Fu-
ture”, Cultură și civilizaţie la Dunărea de Jos, XIX, Vladimir Dumitrescu – 100 de ani de la naștere (Călă-
rași: 2002), 199-200; Irina Oberländer-Târnoveanu, „Access to Romanian Archaeological Archives”,
Archaeology Data Service (ADS), issue 15 (2004), http://ads.ahds.ac.uk/newsletter/issue15/romani-
an.html.
32
Fig. 5. Baza de date a arhivei „Repertoriul Arheologic al României“: rezultatul

unei selecții online / Database of the archive Archaeological Repertory of Ro-
mania: online search answer
În viitor, intenționăm să realizăm o interfață de căutare integrată, după nu-

mele de localitate, între bazele de date RAN și RAR. Căutarea integrată va per-
mite selectarea informațiilor despre siturile dintr-o localitate atât din Repertoriul
I r i n a
Arheologic Național, cât și din vechea arhivă. Un prim pas pentru această docu-
mentare din surse multiple se poate face și acum, prin interfața cartografică, unde
se pot activa și, deci, vizualiza, concomitent, straturile de informații corespunză-
toare bazelor de date RAN, RAR, CRONICA, astfel încât se pot consulta, pentru
o zonă sau localitate, fișele de sit existente și rapoartele de cercetare din ultimii
30 de ani, acolo unde acestea există.
RAN și protecția juridică

Baza de date RAN este, mai degrabă, o bază de date bibliografică, în care
informația se modifică zilnic – se adaugă, se corectează, se completează, se șterge,
pe baza unor documente, informații și publicații noi. Realitatea se modifică zilnic
și pentru obiectivele înscris în Lista Monumentelor Istorice: de la clasări noi, tre-
ceri dintr-o categorie de clasificare în alta și declasări petrecute în intervalul de
5 ani prin acțiunea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și a comisiilor
zonale CNMI și până la schimbarea unor adrese, descoperirea unor informații
eronate sau incomplete, schimbarea stării de prezervare a unor obiective, a
funcțiunii sau proprietarului. Numai că LMI se republică, conform legii, doar
o dată la fiecare 5 ani în Monitorul Oficial al României, cu riscul de a nu putea
reflecta prompt modificările petrecute în acest interval.
Baza RAN este un registru activ și totodată o publicație pe suport digital,
care trebuie citată, ca orice publicație. Fișele de sit, dacă au fost sursa înregistrării
în RAN, sunt semnate de autorii lor. RAN își propune să realizeze o hartă arheo- 33
logică a României cât mai completă, incluzând tot ce a fost semnalat vreodată, ce
se păstrează și ce se descoperă in permanență, dar și siturile dispărute, descoperi-
rile întâmplătoare etc., cu avantajele si dezavantajele acestei situații.
Nefiind prevăzută, prin lege, o procedură de înscriere oficială a unui sit în
baza de date RAN, pe baza unui dosar (fișă de sit cu localizare și delimitare pe
hartă, referat al unui expert), Repertoriul Arheologic Național, deși menit să asi-
gure protecția patrimoniului arheologic, are o putere juridică limitată. În schimb,
este un instrument de documentare mai dinamic și mai flexibil decât Lista Mo-
numentelor Istorice, care se modifică, oficial, la 5 ani. Înscrierea unui sit în RAN
se poate face imediat, pe baza propunerii unui arheolog, și este o premisă im-
portantă pentru protejarea sitului, fiind adesea convingătoare pentru autoritățile
locale. De asemenea, acolo unde există voință și inițiativă, siturile din RAN sunt
comunicate autorităților administrative locale și sunt marcate pe planurile de
dezvoltare generală și zonală, ceea ce le sporește gradul de protecție în fața lucră-
rilor de investiții, amenajări agricole sau extindere a localităților.
Din cauza nivelului scăzut de educație a populației și numărului extrem de
I r i n a
mic de specialiști la direcțiile județene de cultură care monitorizează și aplică le-
gea, suntem departe de situația în care proprietarii de terenuri sunt informați de
obiectivele arheologice aflate pe proprietatea lor și cointeresați să le protejeze.
Alte baze naționale de date arheologice românești:

ACERA și CRONICA
Sistemul de administrare a cercetărilor arheologice din România (ACERA)
(www.acera.cimec.ro) este un sistem informatic pe web, administrat de Ministe-
rul Culturii, care permite înregistrarea, procesarea și publicarea autorizațiilor de
cercetare, a fișelor tehnice de cercetare, a Registrului arheologilor și a rapoartelor
de cercetare arheologică. Dezvoltat pe o performantă platformă CMS (content
management system) gratuită, open source, DotNukeNet,28 din ecosistemul Mi-
crosoft, sistemul ACERA are o interfață publică, pe care se afișează informațiile
28
DNN® (fost DotNetNuke® ), http://dotnetnuke.codeplex.com/ (accesat decembrie 2013).
de interes general și un acces restricționat, pe bază de nume de utilizator și pa-
rolă, destinat atât administratorilor sistemului, cât și arheologilor autorizați, care
își pot depune on-line cererile de autorizare, fișele tehnice de cercetare și își pot
actualiza datele personale din Registrul arheologilor, completând formulare co-
respunzătoare (fig. 6). De asemenea, arheologii își pot verifica autorizațiile primi-
te. ACERA conține date începând cu anul 2000. Până în prezent sunt înregistrate
34 peste 10 700 de autorizații de cercetare (din care doar 31% sunt autorizații pentru
cercetări sistematice) și aproape 3 000 de fișe tehnice.
Proiectarea, programarea și testarea sistemului informatic ACERA, în para-

lel cu bazele de date Access începute în anul 2000, au debutat în 2005 și au durat
doi ani (2005-2006), aceasta și pentru că în perioada respectivă au survenit nu-
meroase modificări faţă de specificaţiile iniţiale, modificări normative repetate
în formulare, rapoarte și alte documente, ceea ce a implicat reprogramarea unor
module ale sistemului informatic. Sistemul s-a dovedit de o complexitate deose-
bită, trebuind să ţină seama de o serie de anomalii în fluxul de circulaţie a docu-
mentelor (de exemplu, să includă acordarea manuală a unor numere de intrare și
rezervarea de numere, în loc de soluţia clasică a unui contor automat).
Importarea conținutului bazelor de date Access a scos la iveală un număr
important de anomalii și necorelări atât în cadrul aceleiași baze de date, cât și
I r i n a
Fig. 6. ACERA – Sistemul informatic pentru administrarea cercetărilor arheolo-

gice: interfața de accces online /ACERA – Information System for Archaeologi-
cal Excavations Management: online user interface
între bazele de date, precum și inconsistenţe terminologice care afectau acurate-
ţea regăsirii informaţiilor, ceea ce a implicat corecţii repetate în datele de intrare,
modificări în programele de import și reimportarea repetată a datelor pentru noi
teste și pentru aducerea la zi a informaţiei.
De la 1 ianuarie 2007, noul sistem a intrat în exploatare curentă, considerân-
du-se necesară o perioadă de timp în care acesta să fie utilizat numai de către ad-
ministrator (CIMEC pentru Ministerul Culturii). Exploatarea sistemului a dus 35
la formularea de noi cerinţe, mai ales legate de facilităţi de introducere, afișare și
listare a datelor (de exemplu posibilitatea de a copia integral o cerere mai veche
pentru a modifica doar anul de cercetare sau tipul de cercetare, în loc de a intro-
duce toate datele din nou).
Din iunie 2008, sistemul de administrare a cercetărilor arheologice din Ro-
mânia este suficient de rodat pentru a intra în exploatare publică și, implicit, pen-
tru a permite utilizatorilor autorizaţi din ţară să intre în sistem pe bază de parolă,
să completeze cereri și fișe tehnice, să vizualizeze datele legate de documentele
proprii anterioare etc. Din mai 2009, viteza de acces a crescut substanţial prin ac-
tualizarea sistemului pe o nouă versiune a platformei-suport DotNukeNet. Siste-
mul informatic ACERA s-a dovedit stabil în exploatarea curentă, rulează pe plat-
forma Windows Server 2005, folosind ca baza de date Microsoft SQL Server.
Am dori, în măsura posibilităților, să dezvoltăm în continuare sistemul
ACERA pentru a integra și publicarea rapoartelor preliminare de cercetare ar-
heologică, a realiza legătura cu serverul cartografic și a oferi o interfață în limba
engleză. Detalii și o descriere amănunțită a funcțiunilor se găsesc în manualul de
I r i n a
utilizare, care se poate descărca de pe acera.cimec.ro.
Cronica cercetărilor arheologice din România (cronica.cimec.ro) este o bază
de date inițiată în 1994 și publicată on-line din 1999, care include peste 4 300 de
rapoarte preliminare de cercetare arheologică începând din anul 1983 până în
prezent (decembrie 2013). În fiecare an se adaugă circa 200 de rapoarte noi.
În anul 2012, interfața publică a fost actualizată și pentru prima dată s-au
adăugat și ilustrațiile disponibile în arhiva de imagini digitale pentru circa 1 800
de rapoarte arheologice, publicate pe CD-urile anuale care au însoțit volumele ti-
părite ale Cronicii cercetărilor arheologice în perioada 1999-201129 (circa 16 600
de imagini) (fig. 7.) Rapoartele de cercetare arheologică pot fi selectate pe ani,
localizare, epoci, categorii de sit. Există, de asemenea, posibilitatea de parcurgere
secvențială și de căutare pe șir de caractere. Baza de date este accesibilă și prin
interfața geografică de pe serverul cartografic map.cimec.ro.
29
http://www.cimec.ro/Arheologie.html (accesat decembrie 2013).
36
Fig. 7. Exemplu de raport de cercetare ilustrat din baza de date on-line „Cronica
cercetărilor arheologice din România“ / Example of an illustrated archaeologi-
cal report published on-line, Chronicle of Archaeological Reports database
Cronica cercetărilor arheologice din România (CCA) este un proiect mai

vechi al Ministerului Culturii, prevăzut și în Ordonanța 43/2000, art. 12, lit. n),
pentru a asigura „editarea și publicarea anuală de către Comisia Națională de Ar-
I r i n a
heologie a Cronicii cercetărilor arheologice…“. CCA continuă atât seria Mate-

riale și cercetări arheologice (ultimul volum tipărit în 1983), între timp digitizate
de noi30, cât și Cronica cercetărilor arheologice din România, apărută de-a lun-
gul anilor în revista SCIVA. De altfel, primul volum din seria reluată în 1993 a
fost o sinteză a cercetărilor arheologice din perioada 1983-2002, astfel încât să
nu existe un hiatus. După 1992 s-a reluat publicarea anuală a unui volum (multi-
plicat la xerox și legat în coperte cu spirală până în 1999, apoi tipărit), însoțit de
un CD-ROM cu ilustrație suplimentară, indici interactivi și texte digitale (din
1999). Baza de date a fost actualizată anual și volumul, în format pdf, și CD-ul cu
ilustrația și indicii interactivi sunt publicate și pe web. Volumul anual de date de
procesat este de circa 200 de rapoarte și circa 1 000 de imagini, la care se adau-
gă cinci indici realizați de editori (localități, instituții, persoane, categorii de sit,
perioade) și alte texte complementare, după caz (introducere, raport al Ministe-
rului, norme și modificări legislative, statistici, anexe etc.).
30
http://cimec.ro/Arheologie/mca_rom.htm (accesat decembrie 2013).
Baza de date CRONICA va fi, la un moment dat, încorporată pe platforma
ACERA, unde este deja prezentat formularul de completare on-line a raportului
de cercetare, inclusiv posibilitatea de a încărca imagini, documente-anexă și alte
obiecte digitale.
Discuție și concluzii
Ultimii 13 ani înseamnă un mare progres în reglementarea modernă a arheo- 37
logiei în România, în punerea de acord a legislației naționale cu cea europeană și
internațională și în oferirea de instrumente și răspunsuri la provocările realității,
în primul rând la amenințările imediate la adresa patrimoniului arheologic. Cei
care au avut viziunea și determinarea să impună acest pachet de acte normative –
unii mai cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți – au merite incontestabile. Efortul
de a impune criterii și standarde europene pentru aproape orice se face în do-
meniul arheologiei, de la cercetare și evidență la publicare, conservare și pre-
venire a riscurilor, este un mare pas înainte în fața arbitrariului, improvizației,
neglijenței și delăsării. Obligă instituții, persoane și societatea în ansamblu să
se raporteze la aceleași valori, chiar dacă atingerea în practică a acelor criterii
și standarde este, mai ales la început, deficitară. Tot meritoriu este și efortul de
a corecta, completa și rafina pe parcurs reglementările din domeniu, în funcție
de experiența aplicării lor în practică, de cerințele și evoluțiile unei societăți în
continuă transformare.
Sigur, nu toată lumea a fost fericită cu această „birocratizare“ a arheologiei,
cu un sistem foarte centralizat, în care toate deciziile majore – de autorizare, de
I r i n a
finanțare, de atestare, de descărcare de sarcină arheologică – se concentrau într-
un singur loc și depindeau de un grup mic de persoane aflate la vârf, în Ministe-
rul Culturii sau Comisia Națională de Arheologie. Unii au considerat că Româ-
nia adoptă, din nou, forme fără fond, că se conformează unor cerințe europene
cu precarele mijloace autohtone: autorizare de cercetare fără control ulterior al
calității săpăturii și respectării normelor și standardelor aprobate; atestarea arhe-
ologilor fără un sistem de pregătire profesională continuă și de reatestare periodi-
că; raportare a rezultatelor unei cercetări autorizate fără obligativitatea depunerii
unui inventar complet de descoperiri; acorduri de depozitare a descoperirilor la
muzee fără depozite corespunzătoare etc. Dar fără forme, după cum s-a mai văzut
în istoria noastră, nu sunt șanse să se dezvolte nici fondul.
Documentarea informatizată a patrimoniului arheologic a fost susținută
cu mare entuziasm în primii ani, când la fiecare sesiune anuală de rapoarte arheo-
logice se discuta în plen și Repertoriul Arheologic Național. După 2005, Ministe-
rul Culturii s-a preocupat mai mult de Lista monumentelor istorice și i-a dedicat
în exclusivitate programul EGISPAT, în timp ce RAN a fost neglijat, interesând
mai degrabă ca registru de acordat coduri de situri pentru autorizațiile de cerce-
tare, decât ca inventar esențial al unei țări pentru cunoașterea și protejarea patri-
moniului arheologic. Este evident că siturile înscrise la un moment dat în Lista
Monumentelor Istorice reprezintă un mic procent din mărturiile trecutului – este
adevărat, printre cele mai valoroase – și nu pot suplini un repertoriu arheologic
cât mai complet. Inventarierea sistematică a patrimoniului arheologic și dezvolta-
38 rea unei evidențe naționale permit și identificarea unor noi situri și zone arheolo-
gice pentru care trebuie instituit un regim riguros de protecție. Ceea ce s-a făcut
pentru dezvoltarea Repertoriului Arheologic după 2007 s-a datorat mai degrabă
devotamentului echipei de la CIMEC și colaboratorilor benevoli decât unui pro-
gram sistematic de susținere, chiar dacă RAN este inclus ca program în strategia
Ministerului Culturii pentru arheologie din 2006, reactualizată în 2011.
Nici utilizarea de către arheologi a sistemului informatic ACERA nu a
fost încurajată. Dacă în 2001 s-a impus și s-a reușit, practic, de la un an la altul,
să se trimită pe suport digital rapoartele arheologice pentru Cronică în proporție
de 70% (de la 30% în anul precedent!), nu același interes s-a manifestat pentru a
scurta drumul hârtiilor și a stimula depunerea de către arheologi a cererilor de
autorizare și a fișelor tehnice on-line. Ba chiar a fost, discret, descurajată. S-a pre-
ferat trimiterea în continuare a formularelor pe hârtie și prin e-mail, dependența
de intermediari, accesul limitat al arheologilor la informația care îi privește di-
rect. ACERA nu este nici azi folosită la capacitatea și cu facilitățile pentru care
a fost proiectată, deși este unul dintre cele mai performante, stabile și longevive
sisteme informatice din ultimii ani. Modulul pentru cererile de finanțare a săpă-
I r i n a
turilor arheologice și elaborarea proiectului planului de finanțare anual nici nu a

mai fost alimentat cu date. La fel, descărcările de sarcină arheologică. Includerea
rapoartelor arheologice a fost considerată prea complicată.
Unele dezvoltări dorite și necesare ale bazelor de date nu au putut fi reali-
zate. Situația s-a agravat după 2009, odată cu criza economică, scăderea bugete-
lor, reorganizarea repetată a instituțiilor, instabilitatea politică și legislativă, scă-
derea salariilor și blocarea posturilor din sistemul public, scăderea gradului de
transparență în luarea deciziilor.
În România este greu de urmărit o strategie măcar pe câțiva ani. Prea multe
depind de orgoliile unor persoane și grupuri aflate la un moment dat în postură
de a decide. Prea puțin se ține seama de părerea specialiștilor, a celor care chiar
au făcut ceva într-un domeniu și știu. Mai degrabă aceștia nu vor fi consultați
când se iau decizii, când se modifică legi, când se fac planuri. Prea ușor se renunță
la investiții de muncă de ani de zile, ca să se reia aceleași teme de la capăt. În mod
paradoxal, cei care vor și știu să facă nu sunt lăsați, în timp ce sunt însărcinați cei
care nici nu vor, nici nu știu.
Documentarea informatizată a patrimoniului arheologic este un instrument
fundamental pentru cunoaștere și protecție. Ce am urmărit și, în parte, am reușit
a fost să adunăm cât mai multă informație din surse disparate în baze de date
coerente, să punem cât mai mult din această informație disponibilă – profitând
de dezvoltarea tehnologiilor de comunicare – și să încurajăm cât mai mulți colegi 39
și instituții să colaboreze.
Dezvoltarea în continuare și integrarea bazelor de date arheologice naționale
constituie un deziderat care, nesusținut, riscă să nu se împlinească. Un repertoriu
național este o resursă de autoritate, pentru că este o resursă publică și oficială.
Este prevăzut în convențiile europene și în legislația națională. Ar trebui susținut
pe termen lung. Se va face? Sperăm. Pe de altă parte, în lumea de azi este din ce în
ce mai greu să pui monopol pe informație. Informația circulă pe internet și se ali-
mentează dintr-o multitudine de surse, uneori mai bogate, mai proaspete și mai
precise decât cea ajunsă pe cale ierarhică la autorități. Există portaluri culturale,
Wikipedia, rețele de date deschise interconectate, legislație care protejează acce-
sul la datele publice și reutilizarea lor.31 Cu unii dintre acești pasionați am început
să colaborăm. Tot ei ne semnalează erori pe care altfel nu le-am fi observat.
Nu înseamnă că totul poate fi lăsat pe mâna amatorilor și entuziaștilor:
informația lor ar trebui validată de profesioniști, dar nici în registrele oficiale nu
toată informația este corectă, știm bine! Nu înseamnă nici că aceste resurse pot fi
temporale, că pot înceta să existe când inițiatorul sau inițiatorii nu le mai întrețin.
I r i n a
Și asta știm că se întâmplă frecvent cu resurse informaționale publice, care pot
dispărea sau îngheța când nici nu te aștepți. Dar cineva trebuie să selecteze, să
indexeze, să găsească firișoarele de aur ale informației în grămada de nisip. Rolul
specialistului se repoziționează într-o lume care se schimbă rapid. Nici nu știm
încă bine cum.
În principiu, putem fi îngrijorați pentru prezent, dar cred că putem privi cu
optimism în viitor.
31
Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/98/CE
privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, http://ec.europa.eu/information_society/policy/
psi/docs/pdfs/directive_proposal/2012/ro.pdf (accesat decembrie 2013); http://www.cdep.ro/afa-
ceri_europene/afeur/2012/fi_1064.pdf (accesat decembrie 2013).
Summary
Documentation of archaeological heritage is a fundamental tool for under-
standing and protection. Although we have a number of laws, conventions and re-
commendations to protect heritage at national, European and international level,
their application in practice is not easy anywhere. Romania ratified the Valletta
40 European Convention for the protection of archaeological heritage (revised) in
1997 and has developed since 2000 a set of laws for archaeology, starting with the
Government Ordinance No. 43 of 30 January 2000 on the protection of archae-

ological heritage and declaring archaeological sites as areas of national interest.
Between 2000 and 2012, in Romania nearly 70 acts for cultural heritage were
issued (laws, government decisions, orders, decrees, ministerial orders), of which
36 for historical monuments, 14 for archaeology, and 18 for movable heritage. In
total, over 1,000 pages of regulations! Creating a coherent legislative framework
to regulate all the activities that assure protection and management of archaeolo-
gical heritage, from research to inventory and classification, conservation, moni-
toring and access, and to institutions, bodies and persons acting in the field was
an extremely positive and necessary work, especially that it is based on the latest
European legislation in archaeology. There have been hitherto regulations in ar-
chaeology, but they were partial, uncorrelated, some outdated and no longer re-
flecting the realities. It was not easy to put into practice new archaeological legis-
lation, both for financial reasons – we never allocate enough funds to implement
all the legal requirements – but also because of the broader context, social and
political, in which we live – the government changes, instability of the legislative
I r i n a
framework, the economic crisis and austerity measures since 2009. However, the
legal instruments brought order and encouraged people and institutions to adapt
to modern requirements in the practice of archaeology, to evolve, to change, with
more or less success.
Since 2000, The Romanian Ministry of Culture and CIMEC – The Institute
for Cultural Memory (now a Department in the National Heritage Institute, sin-
ce July 1, 2011) developed national databases for archaeological documentation,
including sites, investigations and reports. By the end of 2013, there are three
main archaeological databases at national level, all available online: the National
Archaeological Record (RAN) database (ran.cimec.ro); The Management In-
formation System for Archaeological Investigations (ACERA), including licen-
sed excavations and surveys, Archaeologists’ Register and technical excavation
reports (acera.cimec.ro); Romanian Archaeological Reports Database (CHRO-
NICLE) (cronica.cimec.ro) and a database for Archaeological Repertory of Ro-
mania archive (RAR) from the Institute of Archaeology “Vasile Pârvan” in Bu-
charest, both available at www.cimec.ro.
Between 2000 and 2013, the National Archaeological Record quadrupled,
reaching 17,700 sites (including 3,600 non-public records, under review) and over
30,000 archaeological entities in 5,626 localities. In addition, we added 33,900
bibliographical references (from no reference at the beginning), 3,800 references
to archaeological investigations, 2,400 entries of risks, and lists of terms, insti- 41
tutions and individuals. Since 2005, we maintain a map server with the map of
Romania scale 1:100,000 (map.cimec.ro) which is a geographical access interfa-
ce to several national databases, including the archaeological ones (RAN, RAR
and CHRONICLE databases). A new software is needed instead of Microsoft
Access. A solution could be the newly released Arches Heritage Inventory & Ma-
nagement System, a free, open-source, web-based, geospatial information system
(http://archesproject.org/).
ACERA contains data on archaeological investigations from 2000 on. So
far there are registered over 10,700 licenses (of which only 31% for systematic
excavations) and nearly 3,000 technical reports data sheets. There also Archa-
eological Reports in Romania (cronica.cimec.ro) is a database started in 1994
and published online in 1999, including archaeological excavations reports since
1983 to date. At the end of 2013, the database included more than 4,300 reports.
Each year about 200 new reports added. In 2012, we developed new versions of
RAN and CHRONICLE asp databases to show images where available. By now,
over 16,000 images accompany the archaeological reports. The online databases
I r i n a
offer interfaces in Romanian and English and search facilities on various criteria:
county, locality, year, period, etc.
The last 13 years means a great progress in regulating modern archaeology
in Romania, agreeing national legislation with European and international ones,
providing of tools and responses to the challenges of reality, primarily immediate
threat to the archaeological heritage. Those who had the vision and determina-
tion to impose this package of laws, some better, others less known, have some
undeniable merits. The effort to impose criteria and European standards for al-
most anything done in the field of archaeology, from research and publication to
recording, preservation and risk prevention is a major step forward against arbi-
trary, improvisation, neglect and laziness. Sure, not everyone was happy with the
“bureaucratization” of archaeology, with a highly centralized system in which all
major decisions – authorization, funding, accreditation, the archaeological dis-
charge – is concentrated in one place and depend on a small group of people at
the top, in the Ministry of Culture and the National Archaeological Commissi-
on. Some considered that Romania adopted, again, forms without substance that
comply with European requirements but are put into practice with the precario-
us indigenous means: excavation authorization without further control; Archa-
eologists Register without a continuous training and periodic recertification of
archaeologists; finds storage agreements without corresponding space deposits
etc. But without form, as seen before in our modern history, there are no oppor-
42 tunities to develop content.
We succeeded to gather information from disparate sources into coherent
databases, put much of this information available on the web – taking advantage
of the development of communication technologies – and to encourage as many
colleagues and institutions to work together. Further development and integrati-
on of national archaeological databases is an aim which, unsupported, may not
be fulfilled. But in today’s world, it is becoming increasingly difficult to put a
monopoly on information. Information via the Internet is powered from a variety
of sources, sometimes richer, fresher and more accurate than that hierarchically
one gathered by the authorities. Therefore we may be are worried for today but
optimistic for tomorrow.
I r i n a
DETECŢIA DE METAL, ÎNTRE DREPTURILE
OMULUI ȘI AGRESIUNE CULTURALĂ
Eugen S. TEODOR
Rezumat
Articolul prezintă cele mai recente situaţii apărute în România legate de activităţile
detectoriștilor de metal. Este rezumat cadrul legal al detecţiei de metal, precum și încăl-
cările frecvente ale legislaţiei prin interpretarea abuzivă a noţiunii de „descoperire întâm-
plătoare“, cu largul concurs al unor instituţii centrale de la București. Este adus în atenţia
publicului un caz deja devenit celebru, tezaurul de la Golești (2013), considerat aici drept
studiu de caz al unui tip nou de infracţiune, cu largul concurs al statului. În concluzii se
prezintă necesitatea modernizării legislaţiei și a clarificării condiţiilor în care detectorul
de metale poate fi folosit pentru recuperarea unor artefacte de interes istoric.
Avidă de senzaţional, cum o știm, media românească, la jumătatea lunii sep-

tembrie 2013, s-a lăsat cucerită de o poveste de factură nouă: un benzinar din
judeţul Vâlcea a descoperit, „întâmplător“ (un termen cheie al discuţiei), cel mai
mare tezaur monetar din România1. Întâmplător, tânărul era în zi liberă, avea la el
un detector de metale și multă curiozitate. Tezaurul găsit conţine aproximativ 47
000 de accele turcești din prima jumătate a veacului al XV-lea și cântărește vreo
55 kg (în argint, firește), fiind predat imediat (se spune) Muzeului Naţional de
Istorie a României. Drept recompensă, tânărul a primit, de la prim-ministrul Ro-
mâniei, nici mai mult nici mai puţin, un cec de 45.000 lei (echivalentul a 10.000
euro) cu titlu de premiere (practic – un avans); teoretic, norocosul ar mai avea
dreptul la încă vreo 200.000 de euro conform legii.
Să vedem, pe scurt, ce spune legea românească, pentru a înţelege mai bine
împrejurările. Legea 182/2000 (republicată)2 privind protejarea patrimoniului cul-
tural național mobil prevede în art. 49 alin. (1): „Persoanele fizice care au desco-
1
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/recompensa-primita-de-iulian-romanul-care-a-descoperit-co-
moara-lui-murad-al-ii-lea.html. Sursele media sunt multiple, dar, pentru a nu aglomera aparatul critic,
am să fac doar câte o singură trimitere pentru fiecare informaţie.
2
http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_ protejarea_ patrimoniu_cultural_national_mobil_
182_2000.php.
perit în mod întâmplător [subl. n.] bunuri din categoria celor prevazute la art.
46 alin. (1) sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire,
primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descope-
rirea“. Alineatul (4) al aceluiași articol precizează că descoperitorul are dreptul la
o recompensă în valoare de 30% din valoarea obiectelor găsite, iar în cazul unor
descoperiri excepţionale – chiar și la un supliment de 15%. Evident, descoperirea
44 lui Iulian Enache era una excepţională – probabil singurul aspect al afacerii care
nu a prilejuit dispute semnificative.
T E OD OR
Așa cum neîndoielnic aţi sesizat, textul art. 49 face trimitere la art. 46 alin.
(1), în care se precizează că bunurile arheologice descoperite în cadrul unei
cercetări arheologice (fie ea sistematică, preventivă sau de salvare), „precum și
cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură [subl. n.], efectuate
în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 alin.
S .
(3) din Constituția României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit

E u g e n
dispozițiilor legale“.
Constituţia României, la locul citat supra, dispune: „Bogăţiile de interes pu-
blic ale subsolului […] fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice“. Nu avem o
definiţie legală a „solului“ sau a „subsolului“3, decât o definiţie academică la nive-
lul dicţionarelor limbii române. Astfel, noul Dicţionar explicativ al limbii române
(2002) arată că solul este „stratul superior al scoarţei terestre, care se caracteri-
zează prin fertilitate și pe care cresc plantele“. Despre subsol aflăm că este „partea
de pământ aflată sub suprafaţa solului; totalitatea formaţiunilor geologice mai
vechi decât pătura actuală“4. Cele două definiţii sunt complementare și necesare,
însă nu lămuresc complet problema, fiindcă vine foarte repede întrebarea: care
plante? Viţa-de-vie? Sau grâul? Sau rădăcinile gorunului?...
În fine, tot Legea 182/2000 mai face câteva precizări necesare discuţiei de
faţă:
• conform art. 46 alin. (2), în cazul în care instituţia care organizează cer-
cetarea nu are condiţii adecvate pentru conservarea sau pentru securitatea
obiectului, Direcţia Judeţeană de Cultură va propune o altă instituţie de pe
raza aceluiași judeţ; observăm că mecanismul descoperirii „întâmplătoare“
și relaţia cu conservarea și securitatea nu sunt descrise, dar putem înţelege
că legislatorul a intenţionat să delege Direcţiei Judeţene de Cultură (organ
deconcentrat al Ministerului Culturii) aceleași atribuţii, respectiv dreptul
de a decide viitorul gestionar al bunului cultural;
3
Sau nu o cunosc eu, dar ea lipsește sigur din legislaţia care se adresează patrimoniului cultural.
4
Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia 2009 (http://dexonline.ro/definitie/subsol).
• art. 47 alin. (2) interzice persoanelor fizice sau juridice orice activitate nea-
utorizată în perimetrul siturilor arheologice, incluzând explicit căutarea cu
detectoarele de metal.
Un alt aspect al legislaţiei de protecţie a patrimoniului este reprezentat de
convenţiile internaţionale la care România este parte semnatară. Astfel, Conven-
ţia de la La Valleta (1992) prevede la paragraful iii că „[Ţările semnatare se obligă
să] ia măsurile necesare pentru a se asigura că muzeele aflate sub controlul sta- 45
tului […] nu vor achiziţiona piese de patrimoniu suspectate a proveni din des-
T E OD OR
coperiri realizate în condiţii neprecizate, din săpături ilegale sau deturnate din
săpături legale“. Deci, este suficient de a considera că condiţiile de descoperire
sunt suspecte, pentru a recomanda oricărui muzeograf sau manager să nu achizi-
ţioneze artefactele. De ce? Simplu: pentru că este complet needucativ să te bucuri
de beneficiul unui jaf. Complementar, Codul etic al muzeelor, emis de ICOM5 în
S .
2006 (secţiunea 4.5), recomandă abţinerea de la achiziţia și etalarea publică a
E u g e n
unor artefacte de origine îndoielnică.
Ce ar fi așadar „îndoielnic“ la afacerea Golești? Cam totul, începând cu des-
coperitorul. La 5 septembrie, adică doar la două zile după predarea tezaurului că-
tre Muzeul Naţional, publicaţia electronică Viaţa Vâlcii punea un titlu care suna
așa: „Gheorghe Soare, pensionar, în vârstă de 62 de ani, a dat întâmplător peste
el“. Pentru acurateţe, reproduc pasajul de interes:
Un localnic din comuna Golești a descoperit un tezaur de peste 50 de kilo-

grame de monede de argint otomane, de la începutul secolului al XV-lea. Este
vorba de domnul Gheorghe Soare, pensionar, în vârstă de 62 de ani, care ne-a
spus că a descoperit acest tezaur cu ajutorul unui detector de metale. De altfel,
domnia sa a și înștiinţat autorităţile competente, și anume pe specialiștii Mu-
zeului Naţional de Istorie a României, care au luat tezaurul la București.6
Absolut remarcabilă este apariţia cuvântului-temă „întâmplător“ în chiar ti-

tlul materialului. Ziariștii au avut bunul simţ să separe cuvântul temă de detec-
torul de metale, care apare numai în corpul știrii. Restul este amuzament: un
pensionar de la ţară care bate coclaurii cu aparatură de detecţie; și, desigur, nedu-
merirea: cum s-a „făcut“ această știre? Cum a ajuns un pensionar, pe nume Soare,
să figureze ca descoperitor când tezaurul fusese predat la MNIR de o cu totul altă
persoană, Iulian Enache (benzinarul)?
5
International Council of Museums (http://icom.museum/the-vision/code-of-ethics/).
6
http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/50-primul/18707-gheorghe-soare-
pensionar-in-varst-de-62-de-ani-a-dat-intampltor-peste-el-cel-mai-mare-tezaur-monetar-descoperit-la-
goleti.html.
La capitolul incertitudini ar urma locul descoperirii. Ansamblul de artefacte
a intrat deja în folclorul media drept „Tezaurul de la Golești“; Iulian Enache, cel
creditat de aproape toată lumea ca descoperitor, spune însă explicit că tezaurul a
fost găsit pe raza comunei Budești, în apropierea hotarului comunei Golești7. Pe
de altă parte, în același material jurnalistic de la Gândul, primarul de la Golești
construiește castele în Spania în baza acestei descoperiri, dorind să deschidă un
46 muzeu (de numismatică, natural…), să facă turism (la locul „minunii“?...) etc. În
ce bază, dacă tezaurul a fost descoperit la vecini?...
T E OD OR
S .
E u g e n
Fig. 1. Harta căilor de comunicaţie la est de Râmnicu Vâlcea

Legenda: mov – șosele actuale; linie roșie discontinuă – graniţa comunelor Budești
și Golești; linie verde punctată – drumuri pe Harta Szathmáry (1864); linie portocalie
punctată – cumpăna apelor; T.1 și T.2 – localizări posibile ale „tezaurului de la Golești“.
Voi lua în serios afirmaţia directorului MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târno-

veanu, și anume că o asemenea cantitate de arginţi turcești, cu titlu foarte bun,
putea fi preţul „unei mici armate“ pentru câteva săptămâni. Ar însemna că banii
se află pe un culoar strategic… Același om de știinţă crede că da, și anume că
tezaurul „a fost descoperit în apropierea unui drum important, atât din punct de
vedere comercial cât și al invaziilor militare, care făcea legătura, prin Râmnicu
Vâlcea, între așezările dunărene și Transilvania“8. Or – surpriză! Importantul
7
http://www.gandul.info/reportaj/tezaurul-de-la-golesti-cum-a-descoperit-iulian-un-roman-cu-spirit-
civic-comoara-lui-murad-al-ii-lea-11298952.
8
În cazul în care ziariștii de la Gândul au preluat exact spusele domnului director MNIR.
drum comercial și militar a fost deschis de austrieci, în scurta perioadă când au
ocupat Oltenia (1718-1739), pentru a putea lega noua provincie de importantul
oraș Sibiu, din sudul Transilvaniei9. Care ar fi atunci drumul strategic pe care
circula o armată din al doilea sfert al veacului al XV-lea?
Informaţia furnizată de arhivele austriece de la Sibiu este confirmată, indi-
rect, de hărţi realizate înaintea acestui efort constructiv. Astfel, harta realizată
– se pare în 171610 – de Johann B. Homman, membru al Academiei Regale de 47
Știinţe de la Berlin, deși foarte atentă la pasurile montane (sunt nu mai puţin de
T E OD OR
trei în zona Brașovului), nu arată niciun pas circulabil între Bran (numit „Porta
Turzburg“), în est, și Pasul Vâlcan („Porta Vulcan“), în vest, lângă Valea Jiului (pe
atunci nepracticabilă). Harta stolnicului Constantin Cantacuzino, a cărei primă
ediţie a fost publicată la 170011, arată un drum care urcă pe Valea Oltului, de la
Râmnic (de Vâlcea) până la Mănăstirea Cozia, iar de acolo – doar un drum care
S .
urcă pe Valea Lotrului, nu pe Olt, adică spre Transilvania, deși reprezintă un sat
E u g e n
(Sărăcinești) și un schit (Cornet) și la nord de confluenţa Lotrului.
9
Șerban Papacostea, Oltenia sub stăpânire austriacă, 1718-1739, București: Editura Academiei, 1971, p.
123. Lucrurile sunt însă ceva mai complicate. Sibienii au construit în zona de acces spre Valea Oltului
un veritabil sistem de fortificaţii (mici…): Cetatea Tălmaciului (construită la 1370, demolată la 1453),
Cetatea de la Turnu Roșu (aparţinând de satul Boiţa), respectiv un turn, construit în sec. XIII sau XIV
(datări însă discutabile, v. Ţiplic 2006, 170), căruia i s-au adăugat ulterior alte componente fortificate, și
Cetatea Lotrioara, la vărsarea râului în Olt (Drăguţ 1976, s.v. Turnu Roșu; Băldescu 2013, 24). Cetatea
de la Tălmaciu pare să aibă rostul de a controla accesul dinspre Ţara Făgărașului spre culoarul râului
Cibin (care duce la Sibiu). Celelalte două, indiscutabil, au legătură cu defileul Oltului și accesul dinspre
Ţara Românească. La Boiţa exista doar un turn, de relevanţă militară minoră (a se compara cu Cetatea
de la Tabla Buţii, care închidea coridorul strateg major de la izvoarele Buzăului, v. Căpăţână et al. 2008);
cât despre fortificaţia (de dimensiuni necunoscute, v. Luca et al. 2003, nr. 240, Turnu-Roșu) de la Lotri-
oara, ea pare să închidă o cale de ocolire a turnului de la Boiţa peste munte (dar nu peste cote de 700 m).
Mărimea fortificaţiilor nu recomandă o poartă „strategică” a Ardealului, de relevanţa celor de la Bran
sau Tabla Buţii, ci un post de pază împotriva lotrilor (că nici numele râului Lotru nu o fi chiar degeaba)
și a micului trafic de frontieră (respectiv transport samarizat). Se pretinde chiar că defileul Oltului ar fi
fost calea parcursă de cca 12000 de turci, cu prilejul invaziei de la 1442 (Mureșan 1968, 75), dar nu este
clar pe ce bază (până și locul bătăliei „de la Sibiu” este necunoscut, v. idem, 76). Alţi autori consideră că
una dintre rutele eligibile pentru traversarea munţilor ar fi Curtea de Argeș–Tigveni–Perișani–Turnu
Roșu (Madgearu 2009, passim), uitându-se un mic „detaliu”, și anume că, indiferent că vorbim despre
maghiarii lui Carol Robert sau despre turcii lui Murad, ar fi avut de traversat Oltul, între Perișani și
Turnu (probabil la Câineni), un râu lat și iute, fapt absolut imposibil pentru militarii greu înarmaţi sau
pentru convoaiele lor logistice. Construcţia unui pod peste Olt a fost o sarcină posibilă pentru romani
(în cursul câtorva ani!), dar nu și pentru armate medievale aflate la ananghie. Trecerea cu plutele (deci
pe un bac), pentru trupe de peste 3000 de militari, pare o idee foarte proastă, traversarea durând mai
mult decât ocolul prin Rucăr-Bran, cu vulnerabilităţi greu controlabile. Chestiunea este și pasionantă,
și dificilă, neputând a fi soluţionată într-o notă.
10
http://nelucraciun.files.wordpress.com/2011/07/1752_homann_extras_terit_rom.jpg pentru hartă
și http://nelucraciun.wordpress.com/2011/07/03/harti-istorice-fragment-din-harta-homann-1752-cu-
prinzand-teritoriul-actual-al-romaniei/ pentru textul de prezentare.
11
http://www.picshare.ru/view/4276212/ pentru hartă, iar pentru datarea ei vezi de asemenea http://
ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantacuzino_%28stolnic%29.
48
T E OD OR
S .
E u g e n
Fig. 2. Harta căilor de comunicaţie din judeţul Argeș (1897), reproducere parţială între
Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș
Nu avem deci un drum strategic la nord de Râmnicu Vâlcea, în cursul Evului

Mediu, ceea ce anulează importanţa coridorului de circulaţie aflat la est de târg.
În zilele noastre, la est de orașul Râmnicu Vâlcea există o șosea principală care
leagă orașul oltean de Muntenia; pe chiar teritoriul comunei Golești, aceasta se
desface în două artere rutiere: una care merge spre Pitești – cea mai importantă,
fiind drumul european (E81) dintre Sibiu și București, pe cea mai scurtă rută;
o a doua merge spre orașele istorice din nordul Munteniei – Curtea de Argeș și
Câmpulung (Muscel), primele capitale ale Ţării Românești, respectiv drumul na-
ţional DN73C (vezi figura 1). Marele dicţionar geografic12 prezintă comuna Blidari
– aflată, pe atunci, exact în zona graniţei dintre actualele comune Budești și Go-
lești – ca fiind traversată de șoseaua care duce de la Curtea de Argeș la Râmnicu
Vâlcea. Nimic deci despre șoseaua spre Pitești; chiar dacă drumul spre Pitești
ar fi existat, într-o formă sau alta, este limpede că autorii Dicţionarului nu l-au
găsit important. Volumul I al monumentalei opere de informare a fost publicat în
1898, dar știm că el se bazează pe monografii judeţene care pot fi cu 5-10 ani mai
vechi, iar pentru Vâlcea a fost publicat în 189313, informaţia de mai sus fiind deci
12
Vol. 1, 475, s.v. Blidari. Volumele se pot descărca de pe Dacoromanica (http://digitool.dc.bmms.
ro:8881/R).
13
Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_Dic%C8%9Bionar_Geografic_al_Rom%C3%A2niei; Con-
stantin Alessandrescu, Dicționar geografic al județului Vâlcea, București: Tipografia și Fonderia de Litere
„Thoma Basilescu”, 1893.
49
T E OD OR
S .
E u g e n
Fig. 3. Fragment din Harta telegrafico-poștală, 1865
ceva mai veche. Un material aproximativ contemporan, Harta căilor de comuni-

caţie din judeţul Argeș (1897)14, prezintă ambele șosele, dar cu trasee distincte de
cele de astăzi: cele două se despărţeau imediat la est de oraș, nu la est de Budești
(vezi fig. 2).
Drumul care lega Râmnicu Vâlcea de Tigveni și Curtea de Argeș prin Feţeni
și Bleici (cf. fig. 2) este confirmat de hărţile austriece de la final de secol XIX,
cunoscute drept „a treia ridicare austriacă“15, însă a fost ulterior abandonat, fiind-
că lipsește de pe hărţile militare ulterioare16. Important, în acest context, este că
drumul direct între Râmnicu Vâlcea și Tigveni, peste dealuri, nu pare să fi existat
la jumătatea veacului al XIX-lea, fiind imposibil de recompus din trapezele Hărţii
14
http://earth.unibuc.ro/download/atlasul-cailor-de-comunicatii-1897, respectiv pe portalul grupului
Geospatial.
15
http://lazarus.elte.hu/hun/digkonyv/topo/3felmeres.htm.
16
Arhiva Planuri Director de Tragere de pe portalul Geospatial are o lipsă în dreptul trapezului aflat la
est de Râmnicu Vâlcea, așa că nu este utilă aici; următoarea hartă militară disponibilă, cea tipărită de
Direcţia Topografică Militară în anii ’80 ai veacului trecut, prezintă drum numai între oraș și Feţeni,
lipsind între satul din urmă și Popești (fost Prodănești, apoi Bleici), care este satul reședinţă al comunei
actuale Golești. Menţionez că în perimetrul comunei Golești nu există înregistrate monumente istorice
mai vechi de finalul sec. XVIII.
Szathmáry (1864)17. O imagine similară, dar mult simplificată, oferă Harta „tele-
grafo-poștală“ din 186518 (fig. 3).
Este evident că, la jumătatea veacului al XIX-lea, între Râmnicu Vâlcea și
Curtea de Argeș nu exista un drum poștal direct; un drum, adică, pregătit pentru
nevoile unei caravane poștale, cu spaţii de cazare și de înnoptare, cu alimente
pentru călători și o minimă securitate a bunurilor și persoanelor. Suntem la mo-
50 mentul când începea modernizarea – iată, se introdusese telegraful! – dar care
încă, la acel moment, moștenea doar structura medievală de drumuri. Este puţin
T E OD OR
probabil ca în secolul al XV-lea să fi existat drumuri suplimentare sau mai bune,

deși, desigur, ne-am putea aștepta, pentru secolul al XIV-lea, de pildă, la o circu-
laţie laterală mult mai bună a fostei capitale, Curtea de Argeș.
Întorcându-ne cu comentariile la lucruri rămase neclare la fig. 1, constatăm
că între șoselele de astăzi și drumurile consemnate în Harta Szathmáry există
S .
diferenţe fundamentale, mai ales imediat la vest de satul Budești (aflat la perife-
E u g e n
ria sud-estică a târgului) și până în apropiere de Tigveni, de unde drumul vechi

însoţește mai de aproape pe cel recent. Diferenţa constă în faptul că traseele mo-
derne sunt construite mai ales în lungul văilor, iar cele vechi – mai ales pe culmi,
de câte ori era posibil. Cauzele celor două opţiuni sunt multiple, dar cele mai
importante sunt legate de costurile de amenajare foarte diferite: cu lucrări ingi-
nerești costisitoare pentru drumurile din vale (dar cu costuri de deplasare mai
mici!), însă practic fără costuri de construcţie pentru drumurile de coastă, care
sunt căi de comunicaţie naturale. Discuţia este importantă vizavi de cele două lo-
curi marcate la fig. 1 cu T, reprezentând cele două posibile poziţii în care ar fi fost
găsit tezaurul de la Golești. Venind aici doar cu versiunea scurtă a explicaţiilor,
T.1 se bazează pe mărturiile publice ale lui Iulian Enache, descrierile furnizate
folosind elemente descriptive principale precum „un câmp destul de întins“ și „un
drum“ (de ţară), zona cea mai plauzibilă fiind pe dealul de la nord de satul Li-
nia, în sectorul său răsăritean, la jumătatea pantei. Această primă supoziţie a fost
însă contrazisă de mărturia colegului Silviu Oţa, singurul arheolog de la Muzeul
Naţional de Istorie care a fost la faţa locului, văzând prezumtiva groapă din care
fusese scos tezaurul. Descrierea acestuia se referă, din contra, la o pădure relativ
17
Pentru hărţi vezi http://www.charta1864.ro/charta.html. Hărţile se pot descărca (vezi opţiunea Geo-
TIFF (Stereo70), fapt, de altfel, necesar, fiindcă foarte multe sate de atunci nu mai au același nume, iar
pentru o suprapunere utilă este necesară aducerea în propriul fișier GIS. Pentru mai multe informaţii
despre hartă vezi http://www.charta1864.ro/essay.html (de exemplu informaţia din zona Râmnicu Vâl-
cea datează, mai exact, din 1856-57, din timpul ocupaţiei austriece).
18
Vezi http://earth.unibuc.ro/download/harta-telegrafo-postala-1865 pentru explicaţii și download.
întinsă19 pe coama unui deal, drumul lângă care se afla complexul fiind în fapt o
potecă „prea îngustă pentru o căruţă“. După studiul ortofotografiei, am convenit
că această din urmă poziţie (T.2 la fig. 1) se află la aproape un kilometru NNV
faţă de supoziţia mea iniţială, tot pe teritoriul comunei Budești și tot în aproapi-
erea graniţei celor două unităţi administrative. Dacă T.1 se află la cca 400 m de
șoseaua actuală, la o diferenţă de nivel de cca 35 m, atunci T.2 se află la peste un
kilometru de șosea, cu o diferenţă de nivel de 110 m. Dacă T.1 reclama o relaţie 51
la drumul din vale, T.2 sugerează o cale de comunicaţie de înălţime, tipică socie-
T E OD OR
tăţilor vechi. Punctul se află pe coama lunguiaţă a Dealului Blidari, de peste trei
km, crescând de la vest la est, despărţind valea Sâmnicel, la nord, de valea Sâmnic
(sau Glod) la sud. Această coastă lungă de deal, fără alt drum decât poteca amin-
tită, întâlnește la nord de satul Blidari un drum marcat pe Harta Szathmàry, con-
tinuând pe înălţimi aproape tot restul drumului spre Tigveni – următorul târg de
S .
pe traseu, probabil și loc de popas.
E u g e n
Ceea ce încerc să demonstrez aici este importanţa contextului unui descope-
riri; or, din nefericire, astfel de descoperiri „întâmplătoare“ de exact acest lucru
ne privează: fie de informaţie, fie de credibilitatea ei. O astfel de descoperire poa-
te pune în evidenţă un drum medieval altfel pierdut, nedocumentat, fiindcă, cert,
averea a fost îngropată „în imediata apropiere a unui drum“; nimeni nu fuge prin
pădure cu un sac de 55 de kilograme în spate…
Dincolo de incertitudinea locului descoperirii – care atârnă exclusiv de bu-
nă-credinţa unui detectorist, dificil de probat20 –, tezaurul pare să excludă o sursă
comercială, fiind și mult prea mare, și mult prea omogen, caracterizând depozi-
tele militare (necesare plăţii salariilor). Îngropat fiind, el indică o trupă aflată în
mare dificultate, a cărui comandant are temeri serioase, tezaurul fiind îngropat
pentru a nu ajunge în mâna dușmanului. Sensul deplasării pare de la est spre vest,
fiindcă fuga turcilor pe direcţia munţilor este foarte puţin probabilă. În cazul în
care foarte scurta perioadă de evaluare a unui tezaur de 47 000 de piese i-ar fi
permis lui Ernest Oberländer-Târnoveanu cifre atât de exacte21, ar fi vorba despre
monede emise între 1421 și 1444, ceea ce fixează un terminus post quem în peri-
19
Această inadvertenţă nu poate fi incriminată, Iulian Enache declarând în mai multe rânduri că ţine
locul secret, de teama… detectoriștilor. Pe de altă parte, este regretabil că mulți arheologi profesioniști,
cu state vechi și operă considerabilă, ca în cazul colegului Silviu Oţa, nu doar că nu au un GPS, dar nici
nu dau semne că și l-ar dori… Poziţia de la T.2 a fost reconstituită după o dificilă confruntare a memo-
riei sale vizuale cu ortofotografia și modelele teren ale locului, motiv pentru care nu poate fi considerată
exactă (eroarea așteptată este undeva în jur de 100 m).
20
Am aflat că s-au luat probe de pământ de la faţa locului, lucru perfect inutil câtă vreme monedele, așa
cum vom vedea, erau deja curăţate!
21
http://www.gandul.info/reportaj/tezaurul-de-la-golesti-cum-a-descoperit-iulian-un-roman-cu-spirit-ci-
vic-comoara-lui-murad-al-ii-lea-11298952, subtitlul „Monede din timpul lui Murad al II-lea”. Nota bene
– materialul era deja publicat la 9 septembrie 2013, adică la șase zile de la preluarea tezaurului de MNIR!
oada catastrofalei bătălii de la Varna (10 noiembrie 1444). În anii imediat urmă-
tori principalele campanii militare ale lui Iancu de Hunedoara se desfășoară, cu
sorţi schimbători, la sud de Dunăre. În paralel, pentru anii 1446-1449 se poate
presupune cel puţin o intervenţie maghiară în Ţara Românească, în încercarea
disperată a Corvinului de a-și asigura pe tronul valah un colaborator fidel; ea poa-
te fi momentul în care un corp de armată otoman, învins și dispersat, ajunge la
52 Golești (sau Budești)22 .
Am să avansez acum la următoarea incertitudine: mărimea tezaurului. În
T E OD OR
același documentar de la Gândul, citat supra, Iulian Enache descrie groapa în care
a găsit tezaurul drept „o sferă imensă de monede“, groapa apărând la „25-27 cm
adâncime“ și mergând „în jos până la 60-65 cm“. A mai adăugat, fericitul găsitor
întâmplător, detaliul de densitate: „asta explică forma de sferă în care le-am găsit
– compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre în ele“. Neavând un desen
S .
profesional, care să facă baza unui calcul, voi considera cifrele medii de mai sus,
E u g e n
respectiv 63-26 = o sferă cu diametrul de 36,5 cm. Un calcul elementar, de aici,

dă un volum de 25 448 cm3. Densitatea argintului este de 10,49 g/cm3, adică o
greutate, în argint (bloc) de… 267 kg. Monedele sunt însă rotunde, cu pierderi
corespondente de suprafaţă (deci volum) de 21,5% (este diferenţa dintre aria cer-
cului cu diametrul egal cu latura unui pătrat). Alte pierderi de volum se datorează
ștanţării (suprafeţelor adâncite), estimate de mine între 20% și 30%. Una peste
alta – putem conveni că până aici am pierdut jumătate din volum. Dacă piesele
nu sunt perfect aranjate (chiar dacă „aproape fără a lăsa pământ între ele“), ar mai
fi o pierdere de 10%. Din volumul calculat iniţial, rămân vreo 40% care ar trebui
să fie argint23, adică un total de 106.8 kg… Nu dă. În fine – omul nu este inginer,
nu? Și chiar când furnizează cifre exacte (25-27 cm, respectiv 60-65 cm de la
suprafaţa solului) – nu este tocmai arheolog. Doar că, iată, prada – altminteri atât
de mare, demnă de un Guiness Book românesc – este… jumătate din calculul
teoretic. Să fie păcatul meu, că gândesc urât și calculez excesiv…
În fine, zic eu, cârcotaș, că detaliul cu „aproape fără să fi lăsat pământul să
intre în ele“ este unul care ar dori să ne explice de ce piesele erau atât de curate.
Cât de curate? Ca scoase de la restaurare, după 10 ani de muncă (v. fig. 4)?
22
Xenopol 1986, 100-101. Surse mai recente dau începutul domniei lui Vladislav al II-lea în decembrie
1447 (nu 1449), dar perioada este destul de neclară. Printre lucrurile sigure se numără campania lui
Iancu de Hunedoara în Ţara Românească în noiembrie-decembrie 1446 (DRH, B, vol. III, 289; v. și
Iorga 1937, 90-92) sau 1447 (Stoicescu 1976, 15-23).
23
În standard acceaua (sau asprul) are un titlu de 90% argint, suficient de bun pentru a neglija prezenţa
altor compuși metalici, obișnuiţi în aliajele argintului, precum cuprul, plumbul sau fierul (toate însă cu
densităţi similare argintului, cuprul și fierul ceva mai mici, dar a plumbului – un pic mai mare).
53
T E OD OR
S .
E u g e n
Fig. 4. Imagine detaliu cu monede din tezaurul „de la Golești“. Martor
al stării de conservare. Imagine descărcată de pe site-ul de „speciali-
tate“ al detectoriștilor români
În interviul acordat pentru Realitatea TV24 Iulian Enache povestește găsirea

primelor 150 de monede, răspândite în zona depozitului principal. Reporteriţa a
remarcat că sunt foarte mici, întrebându-l cum de le-a văzut pe cele risipite. Ero-
ul nostru premiant spune, răspunzând nedumeririi gazetarului, că „îţi dai seama
imediat că este argint, pentru nu este absolut deloc oxidat“ (minutul 6). Aici ben-
zinarul nostru a încurcat proprietăţile metalului: aurul nu „oxidează“; nici argin-
tul nu „oxidează“, dar depune o peliculă negricioasă, care este sulfura de argint.
Cu siguranţă, oricare arheolog îl poate contrazice pe prea fericitul detectorist:
obiectele de argint nu ies niciodată „curate“ din pământ, și sunt mai degrabă ne-
gricioase, decât albe și strălucitoare, fiindcă sulfura de argint este neagră. Toţi
arheologii au găsit monede de argint atât de coclite, încât nu se putea citi legenda
și știu că spălarea lor nu rezolvă problema; sulfura de argint este insolubilă în apă,
domnu’ Enache, deci nu se spală cu furtunul, ci se clătește într-un acid slab, pre-
cum acidul acetic (oţetul!) diluat. Cât de acidă este apa din fântâna lui Enache?...
Mă întreb dacă dl Enache a scos vreodată o piesă de argint din pământ… Dar
nu este nimeni obligat să creadă intuiţia și experienţa unui arheolog; există stu-
dii de specialitate (studiul materialelor, fără nicio legătură cu arheologia) pentru
24
http://www.realitatea.net/emisiuni/reporteriirealitatii.html#emisiune19Octombrie2013-2059.
produșii de coroziune ai argintului, respectiv sulfura de argint (Ag2S), care este
un proces liniar (se accentuează în timp), favorizat de umiditatea mare (peste
35%)25 și de prezenţa unor produși sulfuroși, precum hidrogenul sulfurat (produs
de stratul de frunze putrezite din pădure, dar aceștia se găsesc în cam orice mediu
natural, precum aerul sau apa de ploaie).
Am mai exprimat opinia că tezaurul „de la Golești“ arată, în fotografiile pre-
54 zentate publicului la doar câteva zile după „descoperire“ (revezi fig. 4), ca un lot
de artefacte pregătit pentru o tranzacţie internaţională, care, dintr-un motiv sau
T E OD OR
altul, nu s-a mai perfectat. Unul din motive este evident oricui: nu poţi strecura
55 de kg de argint prin vamă26 în pudrieră, în tocul pantofului sau în cotorul unei
cărţi. Un motiv la care doar numismaţii s-ar gândi imediat a fost developat de
dr. Viorel E. Petac, șeful Cabinetului numismatic al Academiei Române: odată
ajuns pe piaţa occidentală, tezaurul ar fi provocat o prăbușire a pieţei accelelor la
S .
un nivel de un sfert din preţul de catalog27; de ce să nu se obţină deci de la statul

E u g e n
român, în condiţii „legale“ (discutabil) și fără riscuri, nu 25%, ci 45% din valoarea
de piaţă a depozitului?...
Am insistat asupra cazului „Golești“ nu doar fiindcă, de acum, este celebru,
ci și fiindcă el prezintă o cazuistică tipică pentru majoritatea tezaurelor găsite cu
detectorul de metale: o valoare considerabilă, un loc de descoperire incert, încăl-
cări ale legii (în ciuda clamatei atitudini „responsabile“), respectiv ocolirea auto-
rităţilor locale, conexiuni într-o instituţie muzeală de vârf (capitol la care, clar,
Muzeul Naţional de Istorie din București este lider de piaţă detașat). Se pot cita
10-15 cazuri doar din toamna lui 2013 până în primăvara lui 2014, dar nu voi face
aici un inventar, fiindcă el poate fi completat de oricine stăpânește regulile de
căutare pe internet. Am să evoc doar un alt caz, cunoscut în presă drept descope-
rirea de arme dacice de la „Zlatna“ (un alt nume de cod, locul fiind ţinut secret).
În mijlocul lunii ianuarie 2014, profitând de vremea frumoasă și neobișnuit de
caldă chiar și în zona Munţilor Apuseni, un tânăr student (la Drept!) a descoperit
o colecţie de arme dacice în ceea ce părea un mormânt. Detectorul continua să
piuie, în zonă, așa că bravul nostru student s-a dus acasă, a luat „o sapă mai bună“
și s-a întors, golind alte patru morminte dacice, de o bogăţie neobișnuită (unelte
25
Lin et al. 2013; vezi și http://en.wikipedia.org/wiki/Silver_sulfide.
26
Unul dintre efectele perverse, dar favorabile, ale eșecului integrării României în spaţiul Schengen (dar
se va termina și cu această situaţie, la un moment dat…).
27
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Reportaj/DIN+INTERIOR+Cine+castiga+din+comoril
e+Romaniei, minutul 22:40. Trebuie să precizez că una dintre afirmaţiile domniei sale, și anume că nu
s-au descoperit tezaure în săpătură arheologică, este fals (doar după 1990 se pot da vreo 20 de exemple,
fără să existe o statistică centralizată de acest fel). Desigur, domnia sa a acuzat ulterior montajul păcătos
(pentru care sunt martor), care a adus pe produsul final doar ceea ce a convenit redacţiei.
și arme de fier). Se știe că mormintele dacice de epocă clasică sunt rare, deci cu
atât mai preţioase… Ei bine, ancheta poliţiei judeţene Alba nu a găsit nicio pro-
blemă legală, fiindcă tânărul (Tudor Ponoran) a predat obiectele Muzeului Unirii
din Alba Iulia28. Curios sau nu, Margareta Arsenescu, comisar din Inspectoratul
General al Poliţiei Române, de la București, a calificat acest gen de acţiune ca
aflându-se „în registru penal“29. În ce ţară trăim? Nu există o lege pentru toţi?...
Ba da. Însă practica diferită regional este un puternic indicator că legea nu este 55
suficient de clară, pretându-se la prea multe interpretări.
T E OD OR
Astfel de întâmplări m-au determinat să redactez o petiţie adresată Minis-
terului Culturii30, în care protestam împotriva implicării Muzeului Naţional de
Istorie a României în tranzacţii dubioase, solicitând demiterea dr. Ernest Ober-
länder-Târnoveanu din ambele funcţii deţinute: director general al muzeului și
președinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor și Colecţiilor. De ce? Pentru că din
S .
prima calitate a dat un semnal public de sprijin al vandalizării tuturor siturilor ar-
E u g e n
heologice neînregistrate sau nesemnalizate corespunzător (adică aproape toate!);
prin a doua calitate a blocat orice posibilă discuţie despre legalitatea unor astfel
de tranzacţii, în singura instituţie de control cu atribuţii în circulaţia bunurilor
patrimoniale31. Petiţia a fost semnată de 347 de cetăţeni, din care aproximativ
jumătate arheologi, fiind depusă la Ministerul Culturii la 18 februarie 2014, cu
numărul de înregistrare 51132 . Așa cum era de așteptat, documentul a stârnit fu-
ria detectoriștilor, care s-au dezlănţuit în sute de postări greu de citit, dar foarte
instructive; așa putem înţelege, cel mai ușor și limpede, cu cine avem a face. Te-
mele predilecte – atunci când a existat și altceva decât injurii – au fost frustrarea
arheologilor în faţa… succeselor detectoriștilor și… drepturile omului33.
28
http://alba24.ro/foto-descoperire-arheologica-de-senzatie-in-apropiere-de-zlatna-morminte-dacice-
in-care-s-au-gasit-mai-multe-tipuri-de-arme-si-unelte-273862.html.
29
Emisiunea de la Digi24 TV, citată mai sus, minutul 25. De menţionat aici și atitudinea mult mai strictă a
poliţiei judeţene Hunedoara (judeţ vecin cu Alba), care face presiuni asupra Muzeului Civilizaţiei Daci-
ce și Romane de la Deva să nu facă achiziţii din surse îndoielnice, cel puţin conform unor informaţii pe
care le-am primit din surse locale. Este, și de această dată, ușor bizar ca poliţia – și nu Ministerul Cultu-
rii – să ţină cont de recomandări ale unor convenţii internaţionale în materia protejării patrimoniului.
30
http://www.petitieonline.com/patrimoniul_istoric_national_intre_profesionism_si_amatorism.
31
Legea 311/2003, vezi http://www.cimec.ro/muzee/lege/index.htm, capitolul VI; vezi și Legea
182/2000 (republicată), articolele 6, 12, 23, 28, 30, 37, 39, 41, 46 etc.
32
La care încă nu am primit niciun fel de răspuns (nici măcar verbal), la data curentă (27 aprilie), cu încăl-
carea prevederilor Constituţiei, art. 51, și a Legii 233/2002, art. unic, paragraf 6, care obligă instituţiile
publice să răspundă petiţionarilor în termen de 30 de zile calendaristice.
33
http://www.petitieonline.com/patrimoniul_istoric_national_intre_profesionism_si_amatorism –
vezi Comentarii, în special nr. 60, 412, 424, 457 (drepturi cetăţenești), 81 (dreptul la un hobby), 203,
458 (drepturi oferite de legislaţie), 458, 480 (drepturile omului, necesitatea unei plângeri la Haga, pen-
tru restrângerea acestor drepturi…), 500 (drepturi constituţionale!).
Evident, nu poate fi vorba despre „drepturile omului“34, drepturi „democrati-
ce“ sau alte filosofeme populare. Există totuși câteva aspecte importante, asupra
cărora aș dori să mă opresc pe scurt. În primul rând, principiul că ceea ce nu este
interzis este permis; prin prisma acestuia, detectoriștii sunt liberi să detecteze
oriunde, mai exact oriunde nu este marcat un sit arheologic (cu sau fără statutul
de monument istoric, marcat fizic sau pe o hartă accesibilă public). Aici însă apare
56 o complicaţie legală, despre care s-a vorbit foarte puţin, fiindcă problema nu se
află pe tărâmul protecţiei patrimoniului, ci pe cel al drepturilor civile: poate cine-
T E OD OR
vă umbla și scormoni pe proprietatea altcuiva, fie acesta o entitate privată sau de

stat? Problema s-a pus deja în numeroase ţări europene35; dar România este doar
un stat european în curs de devenire, și nu ne putem aștepta ca bătrânii de la ţară
sau primăriile comunelor rurale să protesteze împotriva bandelor de motocicliști
cu dotări de specialitate sau, și mai strașnic, să-i reclame. În această situaţie – nu
S .
ar trebui legea să prevadă explicit interdicţia detecţiei fără acordul proprietaru-

E u g e n
lui?... Sau să lăsăm problema pe mâna Codului civil și a avocaţilor?...

Interdicţiile în sine nu sunt totdeauna o politică înţeleaptă, mai ales în exces.
Interzicerea detecţiei de metale de către amatori nu pare o soluţie la febra como-
rilor; riscul este ca toate obiectele recuperate ilegal – există atâtea locuri pustii și
atâţia aventurieri care nu au nimic de pierdut… – să ia drumul străinătăţii. De
aceea ar fi necesare măsuri legislative noi care să detalieze și drepturile, și obli-
gaţiile detectoriștilor; atâta vreme cât se pun voluntar în postura de operator al
unor bunuri culturale, ei ar trebui să urmeze niște reguli, fiindcă vorbim despre
artefacte sau situri cu caracter de unicat, a căror distrugere este irecuperabilă.
Sau nu?
Actuala lege este discriminatorie; dar nu detectoriștii sunt discriminaţi, ci
arheologii. Ordinul comun al miniștrilor de interne, al apărării, al culturii și al
economiei și comerţului, din 4 august 2004, privind deţinerea și comercializarea
detectoarelor de metale36 prevede, la art. 1 alin. (3), că înainte de obţinerea auto-
rizaţiei emise de Ministerul de Interne (pentru oricare solicitant), este necesară
o autorizaţie suplimentară pentru „personalul de specialitate atestat și înscris în
Registrul arheologilor“, care trebuie solicitată Ministerului Culturii. Adică, sim-
34
Vezi Constituţia României (http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php), art. 22-
53; vezi și Declaraţia universală a drepturilor omului (http://www.un.org/en/documents/udhr/).
35
Pentru SUA: http://www.mysanantonio.com/news/article/Metal-detecting-hobbyists-hope-to-dig-
up-treasures-5433449.ph și http://www.mysanantonio.com/news/article/Metal-detecting-hobbyists-
hope-to-dig-up-treasures-5433449.php; pentru Marea Britanie: http://www.dutp.org.uk/laws-on-de-
tecting; pentru Germania: http://www.metal-detecting.de/misc/germanmetaldetectinglaws/; pentru
Suedia: http://www.raa.se/publicerat/rapp2012_3.pdf; pentru legislaţia de patrimoniu în toate ţările
europene, anterior anului 2007: http://heritagelaw.org/.
36
http://www.dsclex.ro/legislatie/2004/august2004/mo2004_704.htm, Monitorul Oficial nr. 704.
plu: avem încredere în orice trecător de pe stradă, dar nu în arheologi: ei trebuie
să ceară și o autorizare… prealabilă. Ceea ce nu scrie acolo, dar știe cam oricare
arheolog român este că discriminarea se propagă, prin mărunte acte administra-
tive, în viaţa de zi cu zi: pentru fiecare perimetru în parte (cu coordonate!) arhe-
ologul român trebuie să facă o cerere distinctă, arătând motivele, colaboratorii
etc., iar în lanţul hârtiilor apar inevitabilele protocoale de cooperare și alte piedici
neprevăzute37. Dar arheologul român este înapoiat, retrograd, fără înţelegerea 57
progresului tehnic, sau cel puţin așa susţin unii dintre șefii culturii naţionale din
T E OD OR
zilele noastre.
Neclarităţilor legale li se adaugă incapacitatea administrativă. Repertoriul
Arheologic Naţional conţine, la zi, 14 683 de situri înregistrate38. Pentru a avea
un termen de comparaţie, numărul de situri din Republica Moldova este de
8 00039, adică 54,5% din numărul celor din România, deși suprafaţa comparativă
S .
a Republicii Moldova este de numai 14,2% din cea a României. Mai rău, din ca-
E u g e n
uza unei politici de „secretizare“ a localizării siturilor arheologice, în peste 90%
din cazuri siturile sunt poziţionate, pe geoserverul Cimec (sau pe cel concurent,
Egispat), pe centrul localităţii, nu în poziţia lor reală, iar cazurile de perimetrare
a sitului (singura care ar oferi date exacte asupra arealului interzis la detecţie)
sunt rarissime. Concluzia este simplă: protecţia oferită de lege siturilor arheolo-
gice este vorbă în vânt, fiindcă toate siturile care nu sunt păzite efectiv – cu limite
materiale ale rezervaţiei – sunt libere la detecţie de facto; chiar și un novice în ale
avocaturii poate demonstra, în două minute, că o proprietate nemarcată nu poate
fi respectată, ceea ce nu poate fi decât valabil în cazul rezervaţiilor de orice fel.
Nu am să intru în analiza acestei stări de fapt, fiindcă ar cere spaţii conside-
rabile. Evident, este necesară, în termeni urgenţi, atât o reformă legislativă, cât și
una administrativă.
O ultimă întrebare: nu este cumva futilă o discuţie prea detaliată despre
protecţia siturilor arheologice într-o epocă în care Europa răsăriteană stă sub
amenințări mult mai grave la limita Nistrului și a gurilor Dunării? Personal, cred
că nu. Indiferent ce ne va aduce istoria evenimenţială, indiferent cum se vor iden-
tifica indivizii umani de la Dunăre sau Nistru peste o sută de ani, siturile istorice
sunt mărturia a ceea ce am fost, adică a ceea ce suntem. Aceasta este o moștenire
pe care nu o putem abandona lăcomiei contemporanilor noștri, dispuși să vândă
sau să cumpere orice, inclusiv memoria noastră colectivă.
37
Am cerut – pentru prima oară! – o astfel de autorizaţie în toamna anului 2013 și am fost refuzat pe
motive strict birocratice.
38
http://ran.cimec.ro/.
39
http://timpul.md/articol/doar-entuziatii-fac-arheologie-in-moldova-58100.html.
Summary
Metal detection of antique artefacts is not new in Romania; in the last 15
years have been illegally exported dozens of thousands of Hellenistic, Roman
and Dacian coins, as well as at least 30 spiral bracelets with snake heads, each of
about one kg of almost pure gold, and many others, as the Constitution of Troes-
58 mis. New is the involving of some museums – led by the most important of all,
the Romanian National History Museum – in acquisitions of treasures found by
T E OD OR
the “hobbyists”.
The author is resuming some legal texts connected with metal detecting and
the protection of the archaeological sites. The Romanian laws do not prevent the
acquisition of artefacts with uncertain origin, but Romania is part of some inter-
national conventions which strongly recommend not buying and displaying such
S .
cultural goods, like Valleta Convention (paragraph iii) or ICOM Code of Ethics
E u g e n
(section 4.5).
The paper is proposing as a case study for the so called “Golești Treasure”, a
deposit of about 47,000 Ottoman silver coins (akçe), weighting almost 55 kg, dis-
covered (or just publicly announced) in September 2013. Shortly, there are lots
of uncertainties, like the person which made the discovery, the real place and the
real moment of the discovery. There are also obvious breakings of the law. The
Romanian law enforces the discoverer to handle the objects to the local authorities
within 72 hours. In this case – as in most of the cases, in the last year – the local
authorities were bypassed, the artefacts being handed over to a national authori-
ty, as the National Museum is. Why so? Because the National History Museum
from Bucharest became the best market dealer in the country. The payments are
not a real market transaction, illegal in Romania for heritage values, but a sort of
good behaviour reward, possible with the limit of the 45% percent of the market
value of the artefacts, yet within the condition of a chance discovery. Are they me-
tal detecting discoveries chance discoveries? If not, both parts of the transactions
are guilty of illegal marketing of stolen goods. Due to the old civil laws, pertinent
everywhere in Europe, the founder cannot sell a good found on somebody else’s
property; on the other part, anybody shouldn’t pay for stolen property, including
the state museums. Or not?
The case “Treasure from Golești” (found in fact in Budești) contains also
other strange issues, like the conservation status (see Fig. 4). After over a half
millennium of “storage” in the woods, the coins looks perfectly cleaned, in the
next day from the “discovery”.
The attitude taken by a major museum from Romania – or at least its mana-
gement – is not completely impossible to understand; one can read here the offer
for a kind of (grey) market of the antiquities, trying to stop painful illegal ex-
ports. On the other hand, anyone can see that such an irresistible offer unchains
the greed and the spoilage of the archaeological sites by metal detecting. Of co-
urse, the Romanian law excludes the archaeological sites from detecting or other
unauthorized activities; but only the law. In fact, up to day only less than a third
of the Romanian historical sites (estimated to 50,000) are recorded in national
databases, from which only 10% have real coordinates and only 1% (tops…) have 59
the perimetral limits of the reservation drawn in public informative websites. In
T E OD OR
fact, only the effectively guarded sites are (theoretically) safe; in a relatively poor
country, their number is poor…
Bibliografie:
S .
Lahovari, G.I. și C.I. Brătianu, G.G. Tocilescu (ed.). Marele dicţionar geografic al
României. Vol. 1 – 1898, vol. 5 – 1902. București: Socecu.
E u g e n
Băldescu, Irina. Transilvania medievală. Topografie și norme juridice ale cetăţilor Si-
biu, Bistriţa, Brașov, Cluj. București: Simetria, 2012.
Căpăţână, D. și E.S. Teodor, A. Ioniţă, B. Ciupercă, A. Bădescu. „Cetatea de la Ta-
bla Buţii (com. Cerașu, jud. Prahova), campaniile arheologice 1995-1996, 1998“. Mate-
riale și cercetări arheologice, SN, 4 (2008), 152-182.
Drăguţ, Vasile. Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească. București: Ed.
Știinţifică și Enciclopedică, 1976.
Lin, H. și G.S. Frankel, W.H. Abbott. „Analysis of Ag Corrosion Products“. Journal
of The Electrochemical Society, 160 (8) (2013), (p.) C345-C355.
Luca, S.A. și Z.K. Pinter, A. Georgescu. Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu –
situri, monumente arheologice și istorice. Sibiu: Ed. Economică, 2003.
Iorga, Nicolae. Istoria românilor. Vol. 4. Cavalerii, București, 1937.
Madgearu, Al. „Castrum Argyas: Poenari sau Curtea de Argeș?“ In Studia varia in
honorem Professoris Ștefan Ștefănescu octogenarii, ed. Cristian Luca et Ionel Cândea, 203-
215. București-Brăila, 2009.
Mureșanu, Camil. Iancu de Hunedoara. București: Editura Știinţifică, 1968.
Stoicescu, Nicolae. Vlad Ţepeș. București: Ed. Academiei, 1976.
Ţiplic, Ioan Marian. Organizarea defensivă a Transilvaniei în Evul Mediu: secolele X-
XIV, București: Ed. Militară, 2006.
Xenopol, Al. D. Istoria românilor din Dacia Traiană. Vol. II. Ed. IV (ed. Al. Zub).
București: Ed. Știinţifică și Enciclopedică, 1986. Ed. I, 1913.
REFLECŢII ASUPRA UNUI POSIBIL DIAGNOSTIC
PRIVIND STAREA PROTEJĂRII PATRIMONIULUI
ARHEOLOGIC NAŢIONAL
Marius-M ihai CIUTĂ
Rezumat
Pornind de la câteva realități ale societății românești contemporane, cum ar fi dis-

trugerea unui număr ridicat de situri arheologice, decontextualizarea și scoaterea pe cale
ilegală peste hotare, pe piața neagră a antichităților din spațiul european și nord-ame-
rican, a extrem de multor artefacte arheologice, scăderea drastică a cercetărilor arheolo-
gice sistematice, precum și ceea ce Octavian Paler spunea despre privatizarea interesu-
lui național după evenimentele din ‘89, autorul studiului de față, bazându-se pe cei
peste 25 de ani petrecuți în cadrul breslei arheologilor, 20 de ani de catedră universitară
și aproape 9 ani de experiență în domeniul judiciar al Poliției de Patrimoniu Cultural,
încearcă să identifice principalele cauze ale stării actuale, deloc fericite, în domeniul prote-
jării patrimoniului arheologic național.
Principalii factori care generează disfuncții în acest domeniu sunt identificați, cum
era de așteptat, în cadrul structurilor instituționale, unele dintre ele cu responsabilități cla-
re, punctuale, prevăzute prin acte normative încă în vigoare. Starea de criză structurală
în care se află arheologia românească la momentul de față se explică prin neadaptarea
legislației la realitățile actuale, prin dezinteresul societății, dar și a factorilor instituționali
de decizie pentru protejarea ariilor arheologice, prin presiunea constantă și multifocali-
zată a investitorilor din domeniul infrastructurii – pentru care siturile arheologice repre-
zintă bariere în calea progresului – dar și din cauza slabei sau inexistentei reacții a
membrilor breslei arheologilor la tot mai frecventele distrugeri ale patrimoniului. Toate
acestea, însumate, pot produce (dacă nu au produs deja!) o serie de precedente ale căror
urmări vor fi greu, dacă nu imposibil de remediat.
În fine, este prezentat și un studiu de caz mai recent, din nefericire cu implicarea tu-
turor factorilor mai sus enumerați, care a avut însă un deznodământ fericit, să spunem,
prin recuperarea integrală a unei capodopere a artei statuare antice.
Cuvinte-cheie: legislație, situri arheologice, distrugeri, patrimoniu, vulnera-
bilități.
Premise
Parafrazându-l pe reputatul istoric Sorin Mitu, care acum 10 ani utiliza ter-
menul criză în diagnosticarea stării istoriografiei românești contemporane1, voi
extrapola a priori maniera de etichetare, utilizând exact același termen atunci
când voi încerca să descriu și să evaluez starea actuală a protejării patrimoniu-
lui arheologic naţional în România. Cu ocazia mai sus invocată, istoricul preciza 61
faptul că intelectualul trebuie să fie critic și necruţător atunci când este vorba des-
C I U TĂ
pre stabilirea adevărului2 . Ca atare, urmând această pildă, este necesară avansarea
punctului de vedere cu privire la acest aspect, cu riscul menţinerii în registrul
ironiilor amare, chiar și în condițiile stării reconfortante a stabilizării frustrărilor
cotidiene, deoarece, nu-i așa, starea de criză pare a fi generalizată la toate palierele
M a r i u s - M i h a i
societăţii românești.
Contextul actual, al reintegrării anevoioase a României în sistemul de va-
lori consacrate al Europei, dezvăluie o sumă de realităţi deosebit de complexe
ale unui început de mileniu III, dominat de multiple probleme, percepute din
diferite perspective: socială, economică, financiară și, nu în ultimul rând, spiri-
tual-culturală.
Atitudinea faţă de patrimoniul cultural naţional și față de patrimoniul arhe-
ologic naţional se reduce, în esenţă, la atitudinea faţă de valorile definitorii ale
identităţii unei naţiuni. De modul în care este conservat și valorificat patrimoniul
material și imaterial depinde nu numai locul pe care îl ocupă o naţiune în conști-
inţa popoarelor, ci și respectul și aprecierea de care se bucură din partea celorlal-
te. Raportându-ne retrospectiv la spaţiul european, constatăm inevitabil faptul
că împărtășim o istorie comună, evenimente și evoluţii paralele, valori civice de
sorginte și de factură similară. Libera circulaţie a oamenilor și valorilor de-a lun-
gul ultimilor 2 000 de ani a favorizat existenţa permanentă a unor echivalenţe
ce nu pot fi trecute cu vederea, moștenirea Antichităţii, a epocii medievale și a
celei moderne fiind conservată la tot pasul prin amprenta materială și spirituală
specifică.
După un secol XIX, al naţionalităţilor, în care afirmarea identităţilor etnice
naţionale a reprezentat un deziderat major în sine în contextul afirmării politice
și teritoriale a principalelor state europene, după un secol XX, caracterizat prin
frecvente și profunde răbufniri dramatice privind precizarea locului și rolului na-
ţiunilor, camuflate de cele mai multe ori în dogme ideologice și/sau politice, ar fi
1
Sorin Mitu, „Opinii cu privire la istoriografia română de astăzi“, în Cum scriem istoria. Apelul la știinţe și
dezvoltările metodologice contemporane, Ed. Aeternitas, Alba Iulia, 2003, 15-19.
2
Ibidem.
fost de așteptat ca secolul XXI să aducă o necesară „liniștire a apelor“, o așezare a
situaţiilor evoluate anterior, o consacrare a statu-quoului.
Realitatea care se dezvăluie la ora actuală, la doar 14 ani convenţionali scurși
de la debutul acestei noi ere, este, contrar așteptărilor, cu totul alta. Ideea de na-
ţional la începutul mileniului III se dovedește a fi o paradigmă în jurul căreia
pivotează, chiar și în condiţiile globalizării, majoritatea intereselor și preocupă-
62 rilor capitale. Unitate în diversitate. Iată o soluţie avansată de artizanii Uniunii
Europene. Din această perspectivă, nu mai este un paradox faptul că ideea de
C I U TĂ
brand sau de brand naţional devine, mai mult decât oricând, un interes... naţional.
Astăzi, mai mult decât oricând este necesară și salutară afirmarea identităţilor
naţionale, sub forme neagresive, chiar subliminale. Sub o mască bine precizată
a uniformităţii, se ocultează de fapt precizarea acestor individualităţi, cerută de
evoluţia istorică specifică, dar și de afirmarea poziţiei în cadrul ierarhizării eu-

ropene. Premisele anterior menţionate, zestrea istorică și etnică distinctă sunt
cele care au pregătit această realitate complexă despre care aminteam anterior.
Altfel spus, în concertul general prilejuit de noile structuri și realităţi, se impune
ca obligatorie precizarea argumentelor evidente, palpabile, cuantificabile, cu care
se prezintă la masa europeană fiecare dintre naţiunile implicate în ecuaţie. Acest
lucru a fost bine înţeles și pus deja în practică chiar de către cei care au „inventat“
ideea comunitară europeană
Nu pot evita, legat de formulările de mai sus, să nu mă gândesc la ceea ce
spunea regretatul Octavian Paler cu puţin timp înainte să treacă la cele veșnice,
atunci când, întrebat cu privire la privatizările efectuate în societatea românească
postdecembristă, răspundea plin de încrâncenare că primul lucru privatizat după
‘89 în România a fost interesul naţional.
În aceste circumstanţe, suntem îndreptăţiţi să avansăm fireasca întrebare:
este sau nu societatea românească a anului 2014 capabilă să reacţioneze firesc, con-
stant și eficient la problemele ridicate de existenţa reală a unor factori care afectează
prin acţiunea lor, în mod constant și ireversibil uneori, patrimoniul cultural (arheolo-
gic în speţă) naţional?
Situaţia de fapt
O condiţie esenţială pentru ca un sistem să funcţioneze – fie el și unul pro-
fesional, cum este cazul arheologiei românești – este aceea ca regulile și normele
sale interne să fie respectate și aplicate. Atâta vreme cât propriile norme, autoim-
puse, sunt încălcate sau aplicate mai mult sau mai puţin selectiv, acesta tinde a se
transforma mai degrabă într-o structură haotică, ce nu poate răspunde la cerinţe-
le minimale ale standardelor epistemologice și chiar deontologice.
Perioada cuprinsă între 1989 și 2000 a reprezentat pentru patrimoniul arhe-
ologic naţional o etapă de slăbiciune și lipsă de reacţie din partea structurilor sta-
tului și a societăţii, etapă în care în care numeroase situri arheologice importante
au fost distruse prin acţiunea factorului uman – unele devenind ţinta predilectă
a braconierilor arheologici, consecinţa fiind aceea că un număr impresionant de
bunuri mobile de patrimoniu (artefacte) au fost decontextualizate, apoi scoase
ilegal din ţară. Multe monumente istorice au fost distruse sau puternic degrada- 63
te ca urmare a activităţii diferiţilor factori, între care cel uman a reprezentat, cu
C I U TĂ
siguranţă, cea mai activă prezenţă. Din nefericire, perioada de entuziasm a anilor
`90 a înregistrat distrugerea, pe tăcute, uneori chiar din naivitate, a unor situri
importante, fără ca cei responsabili pentru aceasta să fi fost identificaţi sau să fi
fost trași la răspundere. Cred că simpla menţionare a distrugerii integrale a Pala-
tului Guvernatorului consular al provinciei imperiale Dacia din anticul Apulum
(Alba Iulia), în anul 1992, este relevantă – și suficientă – pentru argumentarea
celor sus-menţionate.
Anii 1995-2005 au fost dominaţi de acţiunea distructivă a fenomenului bra-
conierilor arheologici, epicentrul acestuia fiind axat pe zona cetăţilor dacice din
Munţii Orăștiei, unde, în condiţiile unui no man’s land, grupările rivale de detec-
toriști au identificat zeci de contexte purtătoare de artefacte din aur, argint, bronz
și fier, ironie a sorţii, majoritatea lor unicate sau rarităţi. Un calcul la rece ne ara-
tă că din siturile arheologice ale României s-au sustras, în perioada precizată, în
artefacte arheologice, implicit bunuri de patrimoniu cultural, undeva peste 100
kg aur, peste 250 kg argint și tone de piese din bronz și fier. Artefactele sustrase
și exportate ilegal sunt de regăsit, chiar și astăzi, pe paginile web ale unor cele-
bre case de licitaţii din Europa și S.U.A., în colecţiile unor colecţionari, dealeri
și/sau traficanţi de bunuri culturale, în vreme ce braconierii siturilor arheologice,
cu foarte puţine excepţii, sunt în libertate, fiind capabili să reia oricând această
ocupaţie, dacă nu cumva nu au făcut-o deja. Prejudiciul știinţific și material creat
prin activităţile lor este, și el, departe de a fi recuperat, fie și sub forma minima-
lă, financiară, ca să nu mai insistăm asupra pierderilor ireparabile produse pen-
tru interpretarea semnificaţiei istorice, urmare a decontextualizării artefactelor
braconate... Urmele trecerii detectoriștilor prin siturile arheologice se păstrează
încă stăruitoare – dovezi ale incapacităţii și, de ce nu, ale indiferenţei factorilor
responsabili.
Conducătorii știinţifici ai unor situri arheologice de importanţă naţională,
fie din lipsa unor fonduri necesare activităţilor de protejare și prospectare, fie din
lipsa de interes cu privire la aplicarea unor metode și tehnici moderne de cercetare,
au fost luaţi prin surprindere de eficienţa cu care braconierii arheologici, folosin-
du-se de datele și informaţiile publicate în revistele știinţifice de specialitate (!),
au trecut la aplicarea unor metode moderne de prospectare geofizică, fiind astfel
„privilegiaţi“ cu găsirea – uimitoare și inexplicabil de rapidă uneori – a unor arte-
facte inedite, cu valori inestimabile, în contexte nebănuite anterior.
Reacţia structurilor și forurilor decizionale din domeniul culturii a fost și ea
întârziată. Astfel, realizarea Listei monumentelor istorice și publicarea acesteia (cu
lipsurile și disfuncţiile inerente, frecvente!) s-au definitivat abia în anul 2004 (!).
64 Structurile din teritoriu care au fost înfiinţate cu scopul supravegherii compo-
nentei de patrimoniu cultural (sub titulatura de direcţii judeţene de cultură, culte și
C I U TĂ
protejarea patrimoniului cultural) s-au dovedit a fi, iniţial, din diferite motive, ezi-
tante, lipsite de iniţiativă în aplicarea legislaţiei de specialitate, în ciuda existenţei
unor protocoale de colaborare la nivel central și local, de cele mai multe ori fiind
puse în faţa unor situaţii complexe în încercarea de aplicare a prevederilor legale.
Mai mult, în timp, aceste structuri s-au dovedit, citându-l pe un coleg de breaslă,
a corespunde mai degrabă unor criterii politice decât unora profesionale. S-a ajuns
astfel la situaţii paradoxale, ce pot fi explicate doar prin sintagma: avocatul dia-
volului. Interesul imobiliar și antreprenorial, în spatele căruia se află sume mari
de bani, vor prevala se pare, mereu, în faţa interesului legat de protejarea siturilor
arheologice. Un sit arheologic, un artefact sustras nu pot să-și ceară singure drep-
turile în justiţie. De aceea ele rămân martori tăcuţi ai infracţiunilor repetate.
Distrugerea unui sit arheologic cu buldozerele, cum au fost cazurile Troesmis
în 2002, Apulum în 2006 și 2011 și Sarmizegetusa Regia în 2012, ca să le amin-
tim pe cele mai mediatizate, nu poate ţine titlurile din mass-media mai mult de
o zi, impactul mediatic al acestor fapte nefiind comparabil (sau nedorindu-se a
fi comparabil) cu cel al unor scandaluri cotidiene, de care avem parte în cadrul
societăţii în curs de manelizare.
Un prim pas în încercarea de eliminare a acestor realităţi negative a fost con-
ceperea unei legislaţii specifice de patrimoniu, adaptând prevederi universale,
sau cel puţin europene, la realităţile autohtone existente. Debutul anilor 2000 a
însemnat o perioadă în care au fost emise, în sfârșit, o serie de acte normative și
legislative speciale pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, iniţial cu
o serie de inerente lipsuri și disfuncţii, cauzate de preluarea ad literam din ţări
europene cu realităţi diferite, dar și de incapacitatea de predicţie a legiuitorului
cu privire la „portiţele judiciare“ pe care infractorii le vor folosi pentru a scăpa de
efectele legilor. A rămas ca o perioadă de experimentări, aplicări, decizii și luări
de atitudine, aproape fiecare din aceste acte normative fiind supus adăugirilor,
corecturilor, revizuirilor, republicării sub forme upgrade, într-un ritm stânjenitor
uneori. Astfel, nu pentru prima dată în istorie, ne-am grăbit să importăm struc-
turi instituţionale și modele legislative europene, pe care, ulterior, le-am golit de
conţinut...
Nu este mai puţin adevărat faptul că demersul conceperii unor legi după mo-
dele legislative de tip european întâmpină dificultăţi reale, deoarece domeniul
actelor normative care privesc atitudinea faţă de patrimoniul cultural este unul
eterogen, fiecare ţară adoptând, în funcţie de realităţile cultural-istorice, econo-
mico-financiare și politice, strategii specifice, individuale. Uniformizarea preve-
derilor legislative rămâne încă, pentru mult timp, un deziderat la nivel european
și nu numai. 65
Începând cu anul 2000, ca reacţie la situaţia nefericită în care se afla patri-
C I U TĂ
moniul cultural naţional, urmând de asemenea modelul european, în cadrul Po-
liţiei Române s-au înfiinţat structuri specializate pentru protejarea patrimoniului
la nivel central (Serviciul pentru prevenirea și combaterea furturilor și traficului
de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române), cu linii de muncă specializate la nivelul tuturor in-
spectoratelor judeţene. Miza acestei infuzii cu specialiști din domeniul arheolo-
giei, istoriei artei, istoriei religiilor etc. a fost și rămâne în continuare aceea a pro-
fesionalizării acestor structuri pentru eficientizarea și optimizarea intervenţiilor
pe cale judiciară, având atribuţii clare în scopul combaterii infracţionalităţii la
adresa patrimoniului cultural naţional. Fără a ne propune să insistăm asupra re-
zultatelor concrete obţinute în timpul relativ scurt scurs de la debutul activităţii
acestora, fiind vorba de entităţi aflate încă în curs de acomodare, este suficientă
menţionarea recuperării unui număr ridicat de bunuri aparţinând patrimoniului
cultural naţional (clasa Fond sau Tezaur3), precum și a instrumentării unor dosare
penale care vizează problematica complexă a criminalităţii la adresa patrimoniu-
lui. În condiţiile în care această structură începuse să aibă rezultate notabile, ră-
mâne fără explicaţii raţionale decizia desfiinţării ei în anul 2009. Ca o consolare
tardivă, în 2013 a fost reînfinţat, la același nivel, Biroul Protejarea Patrimoniului
Cultural Naţional. Vor urma ani de muncă pentru a-l face eficient.
Protecţia patrimoniului cultural naţional ca parte a patrimoniului cultural
european și universal reprezintă o provocare adresată organelor judiciare. Ca re-
acţie la adresa „binevoitorilor“ care invocau lipsa sau incoerenţa legislaţiei româ-
nești de patrimoniu, dar și din nevoia fundamentală de a proteja patrimoniul cul-
tural naţional faţă de conduitele cauzatoare de prejudicii prin decontextualizarea
bunurilor și de răul consecvent pe care aceste fapte îl cauzează patrimoniului cul-
tural, din iniţiativa structurilor judiciare a văzut lumina tiparului, în două ediţii
succesive, lucrarea Corpus Juris Patrimonii, sub forma unui corpus legislativ care
3
Vezi, în acest sens, cele descrise în volumele editate, în trei ediţii, de Ministerul Administraţiei și Inter-
nelor și Inspectoratul General al Poliţiei Române: Bunuri culturale mobile restituite patrimoniului naţio-
nal și universal. 1989-2004, ediţia I, București, 2000, ediţia II, București, 2004; Bunuri culturale mobile
restituite patrimoniului naţional și universal. 1989-2007, ediţia a III-a, București, 2007.
se dovedește a fi un excelent instrument de lucru pentru toţi cei implicaţi în vasta
problematică a protejării culturii. Lucrarea cuprinde toate normele juridice ro-
mânești și comunitare europene, multiple și distincte la prima vedere, dar în fond
interdependente și complementare, alcătuind un sistem coerent orientat asupra
problemei modalităţilor prin care patrimoniul cultural naţional al României poa-
te fi protejat, inclusiv prin mijloace de drept penal, ca ultima ratio4.
66
* * *
C I U TĂ
O altă întrebare care se ridică în acest context este: intervenţia unilaterală a

autorităţilor statului, prin intermediul structurilor de resort (cultură, administraţie,
justiţie, interne etc.), este ea în sine suficientă pentru controlarea fenomenului de de-
gradare a patrimoniului cultural naţional?
Realitatea ultimilor ani ne dovedește faptul că, luată ca întreg, societatea ro-
mânească este preocupată deocamdată, înainte de toate, de acumularea de capital,
de tezaurizarea mercantilă a valorilor materiale și nu este sensibilă în mod real la
semnalele de alarmă trase cu diferite ocazii cu privire la pierderile din sfera cul-
tural-spirituală. Este o reacţie relativ previzibilă într-o perioadă în care modelele
culturale lipsesc sau sunt foarte palide, în care educaţia este lăsată pe o poziţie
dintre cele mai puţin importante, în care argumentele invocate de factorul civili-
zator sunt trecute sub tăcere. Sistemul ierarhizării valorilor socio-culturale româ-
nești este unul puternic afectat de bulversările actuale, de inerenta restructurare
socială aflată în curs, de masivele „dizlocări“ ideologice, de profundele eforturi
depuse de unii exponenţi reprezentativi ai societăţii privind „demitizarea genera-
lă“ a unor entităţi, evenimente, instituţii și/sau persoane care ne definesc.
De remarcat, în acest context, cinismul mass-mediei, care, din interesul său
prioritar pentru senzaţional, este dispusă să prezinte cu predilecţie punctele de
vedere ale celor responsabili pentru greșelile făcute anterior cu privire la regi-
mul patrimoniului cultural, care sunt, de regulă, capabili să penetreze canalele
mediatice cu versiuni bine mascate în intenţii pozitive. Nu de puţine ori, com-
ponenta mediatică s-a dovedit a fi nepregătită pentru a face distincţie între versi-
unile penibile și diletante ale infractorilor din domeniul patrimoniului cultural și
cele ale experţilor acreditaţi, cu privire la calitatea unor bunuri ca fiind autentice
sau false.
Mai mult, prin atitudinea făţiș agresivă, media se dovedește a fi iritată de
aceste situaţii, sub forma subliminală a ascunderii frustrărilor determinate de in-
capacitatea de intervenţie în sens pozitiv. Parafrazând spusele marelui intelectual
român care a fost Mihail Eminescu (contestat el însuși de o serie de epigoni ac-
4
Aug. Lazăr, A. Condruz, Corpus Juris Patrimonii, ed. a II-a, București, 2007, 5.
tuali!), putem afirma că, dacă ar fi să judecăm după reacţiile societăţii românești
actuale cu privire la atitudinea faţă de propria identitate: nu există un popor în
lume care să-și conteste cu atâta consecvenţă propria istorie și propriile valori deter-
minante...
Investitorii, cei mai eficienţi reprezentanţi ai segmentului societăţii aflat în
faza acumulării de capital, sunt cei care intră, de cele mai multe ori, în conflict
cu prevederile legale privind protejarea patrimoniului cultural. Fie că este vorba 67
de construirea unor noi clădiri în zone urbane sau rurale protejate, de efectuarea
C I U TĂ
de investiţii în infrastructură (autostrăzi, șosele, căi ferate etc.) sau de „moderni-
zarea“ unor clădiri monument istoric cărora li se acordă noi funcţionalităţi, ne-
cesitatea obţinerii unor avize și autorizaţii, care ar putea întârzia sau chiar stopa
investiţiile, îi determină să recurgă la o gamă largă de metode și tehnici prin care
să eludeze reglementările legale, cu riscul de a fi sancţionaţi contravenţional sau
penal. Maniera paradoxală prin care s-au încheiat unele acţiuni penale cu privire
la infracţiunile comise de aceștia în domeniul protejării patrimoniului cultural,
prin penalizări ce pot fi catalogate de cele mai multe ori ca simbolice este de natu-
ră de a încuraja acest tip de comportament prin precedente, din care infractorul-
investitor nu are decât de câștigat (timp, influenţă, capital...).
Nu este mai puţin adevărat faptul că, și spun asta cu tot respectul pentru or-
ganele judiciare, instrumentarea unor lucrări/dosare penale privind patrimoniul
cultural presupune nu numai o minimă cunoaștere a procedurii penale, dar și o
minimă cultură generală și, de ce nu, un strop de patriotism, chiar dacă termenul
și atitudinea au devenit desuete în ziua de azi... Practica ultimilor ani ne dovedeș-
te că acestea lipsesc de regulă, ca dovadă stau o serie de dosare penale ucise din
fașă sau sentinţe aberante emise de unii judecători.
Fenomenul tezaurizării de valori prin bunuri de patrimoniu cultural, al co-
lecţionării de artefacte vechi și rare (arheologice, de artă, istorice, de cult etc.)
a luat o amploare deosebită după 1989. În condiţiile în care legislaţia nu inter-
zice colecţionarea de bunuri de patrimoniu atâta vreme cât provenienţa lor este
licită și justificabilă, realizarea unor colecţii a devenit un adevărat deziderat al
unei anumite pături înstărite din high-life-ul societății urbane (medici, arhitecţi,
avocaţi, oameni de afaceri, oameni politici ș.a.), depășind cu mult limitele unui
simplu hobby de bonton, tinzând chiar spre o adevărată manie. Fenomenul a de-
terminat, în mod firesc, încurajarea micului și marelui trafic cu bunuri culturale,
care, în lipsa unor surse legale, recurge la furturi la comandă din situri, muzee,
biblioteci, colecţii particulare, biserici etc. S-a ajuns astfel la apariţia unor nuclee
de criminalitate organizată, cu structuri piramidale și activităţi specifice. Deale-
rii de bunuri culturale, ca și proprietarii magazinelor de antichităţi operează de
cele mai multe ori la graniţa legalităţii, sfidând legislaţia în vigoare, pretextând
situaţii din perioada anterioară anilor 2000, în care nu existau restricţii clare în
acest sens. Aceștia alimentează „piaţa neagră“ cu bunuri care se dovedesc a fi de
valori inestimabile, inedite chiar și pentru experţii angajaţi ai instituţiilor de pro-
fil ale statului. Din nefericire, această realitate este încurajată, de prea multe ori
în ultimul timp, de atitudinea pasivă sau chiar părtinitoare la adresa infractorilor
pe care o manifestă unii specialiști din domeniul culturii, funcţionari ai statu-
68 lui, arheologi (!), care nu cunosc valenţele reale ale responsabilităţilor lor legate
de protejarea patrimoniului și care, intenţionat sau din ignoranţă, devin, practic,
C I U TĂ
complici ai infractorilor.
În ultimă instanţă, atitudinea societăţii faţă de protejarea patrimoniului cul-
tural naţional este o problemă de educaţie. O realitate crudă este dezvăluită de
lipsa spiritului civic, a comportamentului civilizat. Mai concret, în lipsa minime-
lor cunoștinţe cu privire la semnificaţia, valoarea și regimul de protejare a patri-

moniului cultural, atitudinea fiecărui cetăţean va fi subordonată doar propriilor
interese și, de ce nu, instincte. Este indiscutabil faptul că un public needucat nu
va fi niciodată capabil să valorizeze patrimoniul cultural care îl reprezintă.
Fără îndoială că tonul în ceea ce privește atitudinea faţă de monumente ar
trebui dat de structurile administraţiei (centrale și locale) prin informare, educa-
ţie, dar și prin emiterea normelor și actelor normative care să reglementeze aceas-
tă problematică. Însă această componentă nu poate fi, prin ea însăși, suficientă.
Principiul autosuficienţei personale prin consum, acel carpe diem greșit înţeles
dar aflat în plină vogă la cetăţeanul român de rând, nu poate fi îndepărtat decât
pe calea educaţiei. Dar, ce ar mai fi de spus în acest sens, dacă la 5 ani după emi-
terea unor prevederi legislative ce indică în mod clar și punctual responsabilită-
ţile legate de semnalizarea și marcarea monumentelor istorice aflate pe Lista monu-
mentelor istorice (un demers minimal, de bun simţ aș spune), în orașele României
nu există (decât cu excepţii notabile!) niciun semn care să indice apartenenţa la
această categorie.
În momentul de faţă, după 25 de ani de la schimbarea regimului politic, deși
la modul general nu se poate nega faptul că s-au făcut pași importanţi spre găsi-
rea unor soluţii viabile privind problematica adoptării unor strategii coerente în
direcţia protejării patrimoniului cultural naţional, aceasta este încă departe de a
fi rezolvată.
* * *
Pe plan internaţional se remarcă un curs caracterizat prin creșterea sensibi-
lităţii faţă de bunurile culturale ca valori ale umanităţii, promovarea conceptu-
lui juridic de bună-credinţă și onorarea normelor imperative ale altor sisteme de
drept.
Astfel, putem remarca faptul că sensibilitatea și opinia internaţională cu pri-
vire la traficul ilicit cu bunuri culturale este într-o continuă schimbare. Bazele
de date informatizate puse la punct de structurile poliţienești europene, atenţia
acordată problematicii patrimoniului cultural de Interpol și Europol, recentele
luări de poziţie cu privire la comercializarea de bunuri de patrimoniu cultural pe
piaţa e-Bay și internet, conferinţele și proiectele lansate la nivel european și chiar
recenta lansare a motorului de căutare pe internet Multimatch, dedicat patrimo- 69
niului cultural european, dovedesc cu prisosinţă implicarea și utilizarea celor mai
C I U TĂ
moderne tehnici și metode investigative în domeniu.
Sunt ţări care nu fac rabat de la nicio investiţie, indiferent de valoarea finan-
ciară presupusă, pentru a-și proteja identitatea culturală. Sunt ţări care, indiferent
de valoarea investiţiei și „coloratura“ investitorului, sunt dispuse să respecte legis-
laţia de protejare a patrimoniului arheologic și să devieze traseul unui șantier (fie
autostradă sau cale ferată), asumându-și cheltuieli suplimentare imense – pentru
a nu distruge obiective arheologice considerate a fi importante pentru precizarea
identităţii cultural-istorice.
Iată o temă asupra căreia, chiar și în condiţiile unei crize financiar-economi-
ce mondiale, ar trebui să mediteze societatea românească din perspectiva preci-
zării zestrei materiale și spirituale cu care ne prezentăm în această nouă ipostază,
respectiv a faptului că venim în agora cu o zestre de cultură și civilizaţie sărăcită,
pe zi ce trece, de urbanismul furibund și de progresul cu orice preţ.
Una dintre marile vulnerabilităţi la adresa patrimoniului arheologic rămâne
aceea generată de emiteri legale ale autorizaţiilor de deţinere a detectoarelor de
metale. La momentul de faţă există peste 800 de deţinători autorizaţi de detec-
toare de metale în România. La aceștia se adaugă un număr ridicat de deţinători
neautorizaţi de astfel de dispozitive de prospecţii geofizice. Episoadele recente,
intens mediatizate, ale descoperirii unor tezaure arheologice de către detectoriști,
generos recompensaţi – în mod neinspirat, aș spune – pentru fapta de a le preda
la muzeele sau primăriile localităţilor în raza cărora au făcut descoperirile, au fă-
cut ca fenomenul achiziţionării de detectoare să capete progresii ameţitoare. În
ultimul an au fost emise mai mult de jumătate din numărul total al autorizaţiilor
invocate. Dacă ne gândim că numărul siturilor arheologice cunoscute, reperto-
riate, incluse în RAN și/sau LMI ar fi x, experienţa recentelor șantiere arheo-
logice de pe traseul autostrăzilor, unde au fost reperate extrem de multe situri
necunoscute anterior, ne face să credem că numărul real al siturilor arheologice
de pe teritoriul naţional ar fi 2x sau 3x. În aceste circumstanţe ne gândim ce se
va întâmpla cu toate siturile nedescoperite încă, aflate la discreţia detectoriștilor
în mod legal! Deși nu se recunoaște oficial, în România se distrug zilnic situri
arheologice. Armate de Indiana Jones mioritici scotocesc cu multă răbdare și cu
o tenacitate nebănuită areale pe care, anterior, din diverse motive, arheologii nu
le-au prospectat. Norocul, completat și de dotările logistice uneori impresionan-
te, al detectoriștilor face ca zilnic la muzeele din ţară să fie depuse, în cel mai
fericit caz, artefacte extrem de preţioase. Consecinţa: dacă lucrurile vor continua
să evolueze în această manieră, în următorii ani muzeele se vor umple cu tone de
artefacte decontextualizate.
70 Autorităţile legislative și administrative nu vor sau nu pot să ia măsuri pentru
temperarea acestui fenomen, care tinde tot mai mult să capete aspectul și riscu-
C I U TĂ
rile (consecințele) unei bombe cu explozie întârziată. Lacunele majore din legile
și actele normative care reglementează regimul obţinerii, deţinerii și utilizării de-
tectoarelor de metale au fost deja identificate extrem de bine organizaţii detecto-
riști, care, spre deosebire de structurile publice, comunică între ei foarte eficient
pe forumurile dedicate. Deja există detectoriști juriști, avocaţi, poliţiști. Rămâne

ca, mai devreme sau mai târziu, să înregistrăm procurori și judecători în rândul
detectoriștilor – doar suntem o ţară liberă, nu-i așa? –, pentru ca lacunele invoca-
te mai sus să devină adevărate găuri negre.
Prima întrebare sine qua non pe care o pune orice proaspăt deținător al unui
detector de metale, firească de altfel, este aceea cu privire la modul în care poate
identifica un sit arheologic, precum și la modalitățile de recunoaștere a limitelor
sale pentru a evita comiterea unei infracţiuni. Iată marea problemă, identificată și
de inculpaţii în unele dosare penale în desfășurare. Se pare că legiuitorul nu se aș-
tepta, în 2000-2001, când au fost promulgate principalele legi în domeniu, la ast-
fel de situaţii în care se acordă o atenţie extrem de mare modului de identificare
a arealelor protejate, deși actele normative (Legea 182/2000 și Legea 422/2001)
prevăd destul de clar care sunt modalităţile și responsabilitățile de marcare a si-
tului arheologic, mai puţin de delimitare al acestuia, existând însă și rezerva zo-
nelor de protecţie. În condiţiile în care marea majoritate a siturilor arheologice nu
sunt semnalizate, nu sunt marcate și cu atât mai puţin delimitate, orice detecto-
rist poate invoca faptul că nu avea de unde să știe că se află în perimetrul protejat
al unui sit arheologic. Prinde orbul, scoate-i ochii! Legat de această problemă, nu
pot să nu invoc punctul de vedere aberant al unui angajat al unei direcţii judeţe-
ne de cultură care, la solicitarea de a proceda la marcarea și semnalizarea unui
important sit arheologic aflat în intravilanul orașului Alba Iulia, a răspuns sec că
nu este bine să marcăm siturile arheologice, deoarece marcajele vor atrage atenţia
braconierilor... Fără comentarii!
Din lectura rechizitoriilor emise până la acest moment în diferite dosare pe-
nale privind efectuarea de detecţii și săpături ilegale în situri arheologice, reiese
clar faptul că braconierii nu au nevoie de astfel de semnalizări, la domiciliul lor
fiind găsite adevărate biblioteci de documentare, cu hărţi, reviste, articole sau lu-
crări monografice, dovedind că aceștia sunt adevăraţi autodidacţi în materie. Ca
să fie clar, aceste semne sunt necesare nu pentru a atrage atenţia braconierilor că se
află într-un sit arheologic, ei oricum știu foarte bine acest lucru (!), ele se adresea-
ză celor care nu știu acest lucru, dar și organelor judiciare, care, pentru probarea
intenţiei suspecţilor, au nevoie și de acest element, definitoriu pentru acţiunea
penală, dar insignifiant, din păcate, pentru un funcţionar public cu atribuţii bine
precizate în legi, privind marcarea și semnalizarea monumentelor istorice (con- 71
form Legii 422/2001, siturile arheologice sunt și monumente!).
C I U TĂ
Interesele imobiliare ale investitorilor, care, culmea ironiei, uneori sunt chiar
autorităţile administrative locale, care, dincolo de necunoașterea totală a propri-
ilor lor obligaţii legale în domeniul protejării monumentelor și siturilor arheolo-
gice, sunt interesate în „fentarea“ prevederilor legale pentru a nu pierde fondurile
financiare, în acest sens fiind „tovărășește“ sprijinite chiar de instituţiile de cultu-
ră, ai căror angajaţi devin, precum spuneam mai sus, avocaţi ai diavolului, într-o
obedienţă de tip canin (ca să-l citez pe un coleg de breaslă) greu sau imposibil de
înţeles.
Este inexplicabil modul în care, pentru realizarea de lucrări edilitare majore
(cum ar fi instalarea de canalizări sau de conducte magistrale sau construirea de
structuri ce necesită săparea mecanizată la adâncimi de peste 1 m), efectuate în
subsolul unor situri de interes naţional și prioritar, se solicită și se emit autorizaţii
de supraveghere arheologică.
Cazul recent al unei statui de epocă romană reprezentându-l pe Hercules,
piesă sculpturală de o valoare inestimabilă, care a fost furată din situl arheologic
al anticei Colonia Aurelia Apulensis, în anul 2012, în timpul derulării suprave-
gherii arheologice de specialitate, este, cred, mai mult decât elocvent. Practica
ultimilor 10-15 ani a fost aceea ca, în acest sit, considerat în unanimitate ca fiind
cel mai important și cel mai bogat oraș roman la nord de Dunăre, unul dintre
centrele urbane care s-au bucurat (pe bună dreptate, dat fiind și epitetul său din
epocă – Chrysopolis) de o atenţie cu totul specială la efectuarea lucrărilor edilitare,
dar și de cea a unor persoane fizice, să se solicite Ministerului Culturii și să fie
eliberate de acesta autorizaţii de supraveghere arheologică. Astfel, în anul 2012,
când primăria municipiului a demarat un vast proiect de introducere a sistemu-
lui de canalizare în cartierul Partoș, ce suprapune integral orașul roman Colonia
Aurelia Apulensis, să fie emise astfel de autorizaţii pentru toate străzile, inclusiv
pentru artera principală, care evoluează paralel cu Cardo Maximus, vechiul ax
principal al orașului antic. În zona centrală a forului orașului roman, pe actuala
arteră numită (ironia sorții!) a Dacilor, s-au efectuat săpături la mare adâncime,
la cca 4-5 m, pentru instalarea canalizării. Din declaraţiile martorilor, într-o zi
în care arheologii nu erau la faţa locului, deoarece nu au fost anunţaţi de repre-
zentantul firmei antreprenoare că în acea zi se lucrează (!?), de la adâncimea de 4,5
m cupa excavatorului a scos (și a spart!) statuia din marmură albă a zeului antic
Hercule, care a fost însușită de inginerul-șef de lucrări, acesta ducând-o la el acasă
și, un an mai târziu, încercând să o vândă. Peste două-trei zile, arheologul venit la
faţa locului pentru continuarea supravegherii a sesizat doar prezenţa unui zid cu
o înălţime de cca 3 m în picioare, evident de epocă romană, trecut cu vederea și
72 cu cupa excavatorului de mare tonaj în remorca autobasculantelor... Doar justiţia
divină a făcut ca în septembrie 2013 piesa să fie recuperată pe bucăţi de la diverse
C I U TĂ
persoane și să fie predată Muzeului din Alba Iulia.

Ce au înţeles cei cu putere de decizie din instituţiile de cultură din acest epi-
sod? În anul 2014, exact pentru locul din care a fost scoasă statuia evaluată de
experţi la suma de pornire de 200 000 Euro, au fost solicitate și obţinute noi
autorizaţii de supraveghere (!), de data aceasta pentru instalarea pavajului! Din

nou, doar norocul a făcut ca la faţa locului să se afle cine a trebuit pentru oprirea
excavaţiei mecanizate, care atinsese deja zidurile unei clădiri romane de mari di-
mensiuni, cu o intrare monumentală, flancată de două socluri profilate de statui
de mari dimensiuni sau coloane. A fost necesară deschiderea unui dosar penal,
pentru ca investitorul (aţi ghicit: nimeni altul decât primăria municipiului) să
accepte oprirea lucrărilor de excavaţie și efectuarea, în sfârșit, a unor cercetări
arheologice preventive...
Situl arheologic Colonia Aurelia Apulensis, cel mai mare din Dacia romană
și unul dintre cele mai întinse din tot Imperiul5, este inclus în Lista monumentelor
istorice din România6, precum și în Lista obiectivelor de interes prioritar la nivel na-
ţional, conform actelor normative încă în vigoare7, fiind cotat ca unul din cele mai
importante 10 situri din ţară. Investigaţiile ulterioare, precum și documentarea în
bibliografia de specialitate8 au dovedit faptul că orașul roman, în special zona sa
centrală, nu a fost suprapus de nicio locuire medievală sau modernă, astfel spus,
structurile arheologice romane sunt conservate in situ, nefiind deranjate ulterior.
Cartierul Partoș este foarte recent. Fără a ne lansa în afirmaţii riscante, mai mult
de 75% din actualele case sunt construite în ultimii 50 de ani. Până în anii `90,
Partoșul a figurat ca teren agricol.
5
R. Ardevan, Viaţa municipală în Dacia Romană, Timișoara, 1998, 45; Al. Diaconescu, I. Piso, „Apu-
lum“ in La politique édilitaire dans les provinces de l’Empire romain (Actes du 1er Colloque roumaino-suisse,
Deva, 1991), ed. D. Alicu, H. Boegli, Cluj-Napoca, 1993, 67.
6
LMI, 2010, anexa la OMCPN 2361/2010, publicat în M.O., an 178 (XXII), nr. 670 bis, 1 oct. 2010.
7
OMCC 2483 din 12.12.2006; Legea 182/2000 republicată; O.G. 43/2000 republicată.
8
M.-M. Ciută, „Recovering the past. The Hercules Apulensis Case“, Acta Terrae Septemcastrensis, XII,
2013, pp. 65-84; M-M. Ciută, „Istoria pierdută – istoria recuperată. Cazul Hercules 2013“, Acta Musei
Apulensis, LI, 2014.
În fine, o hartă realizată de A. Cserny și Al. Borza la începutul9 secolului XX
ne confirmă faptul că Partoșul era locuit doar în câteva insule, dar ne mai indică
un fapt extrem de important. Exact în locul descoperirii statuii lui Hercule, era
figurată, cu peste de 100 de ani în urmă, o „ruină“ de mari dimensiuni!
73
C I U TĂ
Fig. 1. Statuia lui Hercules, descoperită în Colo- Fig. 2. Detaliu cu punctul în care a fost desco-
nia Aurelia Apulensis, furată și recuperată de perită statuia, cu indicarea zidului de epocă
forțele judiciare (vedere din faţă)9 romană in situ, cu o înălțime de cca 3 m
Un punct de vedere pertinent cu privire la situaţia arheologică din Partoș este

conţinut de Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile
Istorice și Naturale, act publicat în 2009 (accesibil pe www.http//presidency.ro),
asumat public de Președinţie, care conţine o serie de accente, majoritatea negati-
ve10, cu privire la situaţia din acest sit arheologic de interes naţional și prioritar!
9
Foto Călin Șuteu.
10
„Nici la ora actuală nu există înregistrări de detaliu și cu atât mai puţin generale ale sitului de la Alba
Iulia, asemenea materiale indispensabile cercetării și punerii în valoare a vestigiilor rămânând încă (în
sec. XXI!) un pium desiderium... Se poate constata cum, sub incidenţa legislaţiei actuale, se poate dis-
truge «cu acoperire» orice sit de importanţă excepţională. Întreaga suprafaţă care conţinea vestigii,
ocupată de Colonia Aurelia – cu regim agricol înainte de 1990 – a fost parcelată, trecută în intravilan
și construită pe baza modificărilor Ordonanţei 43/2000 republicată în 2007, art. 6.5. Acest articol se
află în contradicţie cu prevederile dintr-un capitol anterior (cap V, art. 21.1) prin care se stipulează
Concluzii
În încheiere, nu pot să nu fac o paranteză la formularea unui demnitar ro-
mân, care, deși nu mai este tocmai recentă, fiind susținută undeva în anul 2009,
pe proiectata autostradă București-Ploiești, conține atitudinea neschimbată a
acestor personaje ce ocupă poziții de forță. Exasperat de faptul că în calea glo-
rioasei sale autostrăzi se află prea multe situri arheologice, propunea înființarea
74
unei structuri la nivel național menită să se ocupe exclusiv cu rezolvarea problemei
C I U TĂ
siturilor arheologice care întârzie investițiile în infrastructură...

Vai de poporul care fuge de propria sa istorie!
Summary
Based on some realities of the contemporary Romanian society, such as the

destruction of a large number of archaeological sites, the decontextualization and
illegally removing of many archaeological artefacts overseas black market of anti-
quities from Europe and USA, sharp decrease of the systematically archaeological
research and, finally, what O. Paler supposed about the privatization of the natio-
nal interest after the events of 89, the author of this study try to identify the main
causes of the current state of the protection of national archaeological heritage.
The main factors that generate disturbances in this area are identified in the
institutional structures, some of them with clear responsibilities, punctual, pro-
vided by the laws still in vigour. Status structural crisis in which the Romanian
archaeology at present is explained by the inadequacy of legislation to current
realities through disinterest society and institutional decision makers to protect
archaeological protected areas by constant pressure of the investors in infrastruc-
ture – which consider that the archaeological sites are barriers to progress – but
also because of weak or no reaction from the members of the archaeologists guild
to more frequent destructions of property. All these together can produce (if not
already taken!) precedents difficult if not impossible to repair.
Finally, it is presented a recently case study, unfortunately involving all the
factors listed above, which had a happy ending, with the full recovery of a mas-
terpiece of the ancient statuary.
că «dezvoltarea durabilă a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes naţional»,
iar protejarea și punerea în valoare a patrimoniului arheologic din aceste zone sunt, în condiţiile legii,
«cauză de utilitate publică». Astfel se explică de ce orice descoperire este abandonată și lăsată fără
protecţie, acceptându-se executarea proiectului iniţiat de investitor. Harta descoperirilor efectuate în
2007 dă o imagine a amplorii cercetărilor preventive finalizate prin desfiinţarea pe cale juridică a unui
patrimoniu irecuperabil“ (Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Is-
torice și Naturale, 2009, p. 55).
Bibliografie
Ardevan 1998 – R. Ardevan, Viaţa municipală în Dacia Romană, Timișoara,
1998.
Diaconescu, Piso 1993 – Al. Diaconescu, I. Piso, „Apulum“ in La politique édilitaire
dans les provinces de l’Empire romain (Actes du 1er Colloque rou-
maino-suisse, Deva, 1991), ed. D. Alicu, H. Boegli, Cluj-Napoca,
1993. 75
Ciută 2013 – M.-M. Ciută, „Recovering the past. The Hercules Apulensis
C I U TĂ
Case“, Acta Terrae Septemcastrensis, XII, 2013, pp. 65-84.
Ciută 2014 – M-M. Ciută, „Istoria pierdută – istoria recuperată. Cazul Her-
cules 2013“, Acta Musei Apulensis, LI, 2014, sub tipar.
RapPrezid 2009 – Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit,
Siturile Istorice și Naturale, www.presidency.ro, 2009.
RepAlba 1995 – V. Moga, H. Ciugudean (ed.), Repertoriul arheologic al judeţu-
lui Alba, Alba Iulia, 1995.
ETICA ȘI DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ
ÎN ARHEOLOGIA CONTEMPORANĂ*
Serg iu MUSTE AŢĂ
Rezumat
În ultimii ani tot mai mult se vorbește despre etica și deontologia profesională, inclu-
siv în domeniul arheologiei. Apariţia Codului de conduită al Asociaţiei Arheologilor Eu-
ropeni a constituit un exemplu pentru mai multe organizaţii profesionale din Europa. Nu
punem la îndoială importanţa conţinutului acestui cod, dar considerăm oportun adapta-
rea lui la condiţiile și realităţile fiecărui caz separat. Cred că arheologii din fiecare țară ar
trebuie să elaboreze astfel de acte care ar constitui un îndrumar al normelor de conduită
și al obligaţiilor etice ale profesiei de arheolog, deoarece etica trebuie codificată pentru a
deveni un model în realizarea obiectivelor profesionale. Existența unor astfel de coduri
facilitează înţelegerea, susţinerea și toleranţa profesională indiferent de vârstă, rezultatele
și oportunităţile profesionale.
Cuvinte-cheie: etică, deontologie, cod de etică, legislație.
Introducere
Etica este una din ramurile filozofiei care se preocupă de probleme ale mo-
ralităţii, iar deontologia ca parte componentă a eticii abordează aspecte legate de
norme, obligaţii și conduita profesională. În diverse dicţionare etica este definită
ca un set de principii sau standarde morale ale unei conduite corecte, care deter-
mină un șir de obligaţii și sarcini ale unui individ sau grup de persoane într-un
anumit domeniu profesional sau social. Astfel, etica poate fi definită ca un set de
principii și valori morale care conduc comportamentul unui grup de oameni, iar
codul de etică – o articulare formală a standardelor de etică adoptate de o anumi-
tă asociaţie sau organizaţie. Orice discuţie despre etică este, în esenţă, o discuţie
despre moralitate, care este o parte indispensabilă a sistemului de valori cultura-
le, educaţionale și religioase caracteristice fiecărei societăţi1.
* This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS –
UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0652
1
L. Goldstein/K. Kintigh, Ethics and the reburial controversy. In: American Antiquity 55, 3, 1990, 585;
T. F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology 2,
B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1149.
Excurs istoric
După al Doilea Război Mondial, atât pe plan naţional cât și internaţional
s-a dezvoltat elaborarea cadrului normativ în domeniul protecţiei patrimoniu-
lui cultural. Un rol important în acest sens au jucat organizaţiile internaţionale
guvernamentale și neguvernamentale, cum ar fi UNESCO, Consiliul Europei,
ICOMOS, ICOM etc. Începând cu anii ´60 ai secolului al XX-lea, problema eticii
77
și deontologiei profesionale a devenit un subiect larg discutat, inclusiv în arheo-
M U S T E AŢĂ
logie2 . Printre primele organizaţii care au iniţiat procedura elaborării unor reguli
de etică profesională se înscrie Asociaţia Americană de Antropologie, care a apro-
bat în 1967 o declaraţie privind problemele cercetării și eticii în domeniul antro-
pologiei, iar în 1971 – principiile responsabilităţilor profesionale3. După care au
urmat în anii ’80 un șir de organizaţii din întreaga lume, de exemplu Asociaţia
Australiană a Arheologilor4, Societatea pentru Antropologie Aplicată 5, Consiliul
Internaţional al Muzeelor6, Asociaţia Naţională pentru Practicarea Antropologi-
S e r g i u
ei7, Congresul Mondial de Arheologie8 etc.
2
A se vedea următoarele acte internaţionale elaborate și promovate de Consiliul Europei: Convenţia
culturală europeană, 1954; Convenţia europeană privind protecţia patrimoniului arheologic, semnată
în 1969, în vigoare de la 20.11.1970 (ulterior, această convenţie a fost revizuită și deschisă pentru sem-
nare de la 16.01.1992); Convenţia europeană privind infracţiunile contra bunurilor culturale, 1985. La
fel de importante sunt recomandările Adunării parlamentare cu privire la arheologie nr. 848 (1978),
921 (1981); 1072 (1988) și Recomandarea R(89)5 cu privire la protecţia și valorificarea patrimoniului
arheologic în contextul operaţiilor de amenajare urbană și rurală;
UNESCO: Recomandarea UNESCO privind principiile internaţionale de aplicare în materie de să-
pături arheologice, 1956; Carta internaţională pentru conservarea, restaurarea monumentelor și siturilor,
1964; Recomandarea UNESCO cu privire la conservarea bunurilor culturale puse în pericol de lucrările
publice sau private, 1968; Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural și natural, 1972 etc.;
ICOMOS: Carta internaţională privind protecţia orașelor istorice, 1987; Carta pentru protecţia și
gestiunea patrimoniului arheologic, 1990 etc.
3
American Anthropological Association (AAA), 1967 Statement on Problems of Anthropological Re-
search and Ethics; 1971 Principles of Professional Responsibility, http://www.aaanet.org/stmts/
ethstmnt.htm (ultima accesare 28.01.2009). Pentru istoricul dezvoltării codurilor de etică în mediul
antropologilor americani a se vedea C. Fluehr-Lobban (Ed.), Ethics and the Profession of Anthropology:
Dialogue for a New Era. (Philadelphia 1991), iar în domeniul arheologiei M. Lynnot, The Development
of Ethics in Archaeology. In: L.J. Zimmerman/K.D. Vitelli/J. Hollowell-Zimmer (Eds.), Ethical
issues in archaeology. (Walnut Creek, CA 2003), 17-30.
4
Australian Association of Consulting Archaeologists (AACAI) 1980 Code of Ethics, http://www.aacai.
com.au//index.php?option=com_content&task=view&id=14&Itemid=27 (ultima accesare 28.01.2009).
5
Society for Applied Anthropology (SfAA), 1983 Statement of Professional and Ethical Responsibilities,
http://www.sfaa.net/sfaaethic.html (ultima accesare 28.01.2009).
6
International Council of Museums (ICOM), 1986 ICOM Code of Ethics for Museums, http://www.
icom.org/ethics.html (ultima accesare 28.01.2009).
7
National Association for the Practice of Anthropology (NAPA), 1988 Ethical Guidelines for Practiti-
oners http://www.practicinganthropology.org/about/?section=ethical_guidelines (ultima accesare
28.01.2009).
8
World Archaeological Congress (WAC), 1989 Vermillion Accord on Human Remains, http://www.
wac.uct.ac.za/archive/content/vermillion.accord.html (ultima accesare 28.01.2009).
Extinderea fenomenului globalizării, începând cu anii ’90 ai secolului XX, și
asupra domeniilor știinţifice și culturale a facilitat dezvoltarea iniţiativei de codi-
ficare a deontologiei profesionale a arheologilor. În 1990 au fost elaborate codu-
rile de etică al Institutului Arheologic din America și al Congresului Mondial de
Arheologie (WAC)9. A urmat o mișcare analogă în întreaga lume, fiind alcătuite
coduri de etică și conduită în domeniul arheologiei. În 1991 apar codul de etică
78 al Asociaţiei Arheologilor din Australia10, al Institutului de Arheologie din Ame-
rica11, al Asociaţiei Americane a Muzeelor12, iar în 1993 – al Institutului de Ar-
M U S T E AŢĂ
heologie din Marea Britanie13, al Societăţii pentru Arheologie Istorică din SUA14
și al arheologilor din Noua Zelandă15. În anii 1994-1999, în lista organizaţiilor
profesionale care și-au elaborat și aprobat propriile reguli de etică și standarde
profesionale se înscriu: Institutul de Arheologie din America16, Institutul Ame-
rican pentru Conservarea Lucrărilor Istorice și Artistice17, Asociaţia Resurselor
Culturale Americane18, Societatea pentru Arheologie Americană19, Asociaţia de
S e r g i u
9
Archaeological Institute of America: Code of Ethic approved on December 29, 1990 and amended on
December 27, 1997 and Code of Professional Standards adopted on December 29, 1994 and amended
on December 29, 1997, http://www.archaeological.org/pdfs/AIA_Code_of_EthicsA5S.pdf (ultima
accesare 03.12.2008); Code of Ethics, Adopted by WAC Council in 1990 at WAC-2, Barquisime-
to, Venezuela http://www.worldarchaeologicalcongress.org/site/about_ethi.php (ultima accesare
03.12.2008). L.J. Zimmerman/L. Bruguier, Indigenous Peoples and the World Archaeological Congress
Code of Ethics. In: Public Archaeology Review 2, 1, 1994, 5-8.
10
Australian Archaeological Association, 1991 Code of Ethics http://www.australianarchaeologicalasso-
ciation.com.au/codeofethics.php (ultima accesare 03.12.2008).
11
Archaeological Institute of America (AIA), 1991 Code of Ethics, http://www.archaeological.org/pdfs/
AIA_Code_of_EthicsA5S.pdf (ultima accesare 28.01.2009).
12
American Association of Museums (AAM), 1991 Code of Ethics for Museums, http://www.aam-us.
org/museumresources/ethics/coe.cfm (ultima accesare 28.01.2009).
13
Code of Conduct, UK Institute of Field Archaeologists, 1993.
14
Society for Historical Archaeology (SHA), 1993 Standards and Guidelines for the Curation of Archae-
ological Collections, SHA Newsletter. 26(4): 3-5, http://www.sha.org/Research/curation.htm (ultima
accesare 28.01.2009).
15
Code of Ethics. In: Archaeology in New Zeland 36, 1993, 183-184.
16
Archaeological Institute of America (AIA), 1994 Code of Professional Standards. http://www.archae-
ological.org/pdfs/AIA_Code_of_Professional_StandardsA5S.pdf (ultima accesare 28.01.2009).
17
American Institute for the Conservation of Historic and Artistic Work (AIC), 1994 AIC Code of Ethics
and Guidelines for Practice, http://aic.stanford.edu/pubs/ethics.html (ultima accesare 28.01.2009).
18
American Cultural Resources Association (ACRA), 1996 Code of Ethics and Professional Conduct of
the American Cultural Resources Association. http://www.acra-crm.org/Ethics.html (ultima accesare
28.01.2009).
19
Society for American Archaeology (SAA), 1996 Principles of Archaeological Ethics, In: American Anti-
quity 61 (3), 1996, 451-452; http://www.saa.org/aboutSAA/ethics.html (ultima accesare 04.12.2008).
Antropologie Americană 20, Registrul Arheologilor Profesioniști21, Asociaţia Ar-
heologilor din Canada22 etc. Dintre cele mai recente acte în domeniul eticii și
deontologiei profesionale menționăm noile reguli ale membrilor ICOMOS23.
La 27 septembrie 1997, la întrunirea de la Ravenna Asociaţia Europeană a
Arheologilor (EAA) a aprobat propriul cod de conduită 24, care ulterior a devenit
un model pentru mai multe organizaţii profesionale de pe continentul european25.
În România activitatea arheologică se bazează pe un șir de acte normative26. În 79
ceea ce privește reglementarea conduitei profesionale, în baza Codului european,
M U S T E AŢĂ
în anul 2000 Comisia Naţională de Arheologie a aprobat Codul deontologic al
arheologilor din România.27 În Republica Moldova, deși a existat o tentativă de
a iniţia un astfel de cod pe baza celui din România, totuși redactarea unui set de
norme comune pentru arheologii moldoveni nu a fost finalizată până în prezent.
Domenii și direcţii de reglementare etică în arheologie
S e r g i u
Codurile de etică profesională din domeniul arheologiei pot fi abordate din
mai multe perspective, deoarece au un conţinut complex. Astfel, ele pot fi consi-
derate atât instrumente legale care reglementează relaţiile între arheologi, între
arheologi și instituţiile de stat, între arheologi și finanţatori sau ordonatorii de
proiecte arheologice, între arheologi și locuitorii băștinași sau din zonele imediat
apropiate de siturile arheologice, cât și un set de principii și norme de conduită
profesională. Unii experţi consideră că aici trebuie evidenţiate și momentele ce
20
American Anthropological Association (AAA), 1998 Code of Ethics of the American Anthropolo-
gical Association (AAA) http://www.aaanet.org/committees/ethics/ethcode.htm (ultima accesare
28.01.2009).
21
J.N. Woodall, Predicaments, Pragmatics, and the Professionalism: Ethical Conduct in Archaeology. In:
Special Publication Number 1, Society of Professional Archaeologists 1990. Register of Professional
Archaeologists (RPA), 1998 Code of Conduct and Standards of Research Performance, http://www.
rpanet.org/conduct.htm (ultima accesare 28.01.2009).
22
Canadian Archaeological Association (CAA), 1999 Statement Of Principles for Ethical Conduct Per-
taining to Aboriginal Peoples, http://www.canadianarchaeology.com/ethical.lasso (ultima accesare
28.01.2009). Rosenwig 1997.
23
Ethical Commitment Statement for ICOMOS Members, 2002 (revised), http://www.international.ico-
mos.org/icomos/ethical_e.htm (ultima accesare 28.01.2009).
24
The EEA Code of Practice, approved by the members of the Association at the Annual Business Mee-
ting, held in Ravenna (Italy) on 27 September 1997, http://www.e-a-a.org/codeprac.htm (ultima acce-
sare 14.07.2014).
25
Vezi, spre exemplu, Codul deontologic al arheologilor din România. Aprobat de Comisia Naţională
de Arheologie, Deva 24.05.2000. http://cimec.ro/Arheologie/cod_deont_arh.htm (ultima accesare
14.07.2014)
26
Vezi lista actelor normative în domeniu protejării patrimoniului cultural din România pe pagina http://
archaeoheritage.ro/legislatie/ (ultima accesare 14.07.2014).
27
Vezi anexa de la finele articolului: Codul deontologic al arheologilor din România, aprobat de Comisia
Naţională de Arheologie, Deva 24.05.2000.
ţin de partizanatul politic al unor arheologi sau instituţii arheologice28. De la în-
ceputurile sale arheologia deseori a fost implicată în politică. Partizanatul politic
al unor arheologi, concepţii sau interpretări arheologice, în cele mai dese cazuri, a
fost legat de interesele ideologice faţă de anumite teritorii. România și Republica
Moldova nu au fost o excepţie de la acest fenomen, situaţie de care trebuie să se
ţină cont în contextul realităţilor politice atât din perioada socialistă, cât și din
80 cea actuală.
i. Codul de etică în calitate de instrument legal. Arheologia, ca și alte dome-
M U S T E AŢĂ
nii, are la bază un șir de principii, metode și instrumente legale29. Actele norma-
tive naţionale și tratatele internaţionale constituie totalitatea acestor instrumente
legale care permit realizarea practică a arheologiei30. Derulând proiecte arheo-
logice în diverse medii culturale și sociale, arheologii intră în contact cu diverse
comunităţi umane care, actualmente, locuiesc în aceste zone și care se consideră
moștenitorii direcţi sau indirecţi ai patrimoniului arheologic. Relaţiile cu popu-
S e r g i u
laţiile băștinașe au o importanţă deosebită pentru realizarea investigaţiilor arhe-

ologice și pentru păstrarea și valorificarea ulterioară a descoperirilor. Conform
principiilor democraţiei și ale Declaraţiei universale a drepturilor omului (1948),
care prevăd dreptul deplin al popoarelor asupra patrimoniului lor cultural, ar-
heologii trebuie să respecte dreptul populaţiilor indigene31. Unele comunităţi,
în special religioase, sunt destul de reticente faţă de săpăturile arheologice și nu
doresc ca osemintele celor înmormântaţi să fie deranjate. A fost o perioadă când
arheologii ignorau orice părere a comunităţii locale32 . Însă este profund incorect
să considerăm că arheologii au „dreptul natural“ sau mandatul de a săpa oriunde
doresc33. Astăzi, în contextul democratizării societăţilor, fiecare comunitate tre-
buie consultată și implicată în proiectele arheologice, domeniu care s-a cristalizat
28
D.D. Fowler, Antiquities and Cultural Heritage Legislation. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of
Archaeology 1, A. (Amsterdam et al. 2008), 448.
29
M.J. Lynnot, Ethical Principles and Archaeological Practice: Development of an Ethics Policy. In: Ameri-
can Antiquity 62, 4, 1997, 589; P.M. Messenger, The ethics of collecting cultural property: Whose cultu-
re? Whose property?2 (Albuquerque 1999).
30
A se vedea pentru cadrul normativ naţional, european și internaţional în domeniul arheologiei Mus-
teaţă 2008.
31
Același principiu stă la baza majorităţii actelor europene și internaţionale. Doar în Republica Moldova
această obligaţie este delegată fiecărui cetăţean în parte, fără a se specifica rolul întregii societăţi și al
instituţiilor statului. „Protecţia mediului înconjurător, conservarea și ocrotirea monumentelor istorice
și culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean“, Art. 59. Constituţia Republicii Moldova, 1994.
32
T.F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D. M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology
2, B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1152.
33
A.L. Klesert/S. Powell, Perspective on ethics and the reburial controversy. In: American Antiquity 58,
2, 1993, 350.
într-o direcţie distinctă a știinţei arheologice – arheologia publică34. Populaţia lo-
cală, în cele mai dese cazuri, se consideră succesor direct al moștenirii culturale.
În asemenea situaţie este greu să explici deosebirea între descendenţii direcţi și
indirecţi sau importanţa investigaţiilor arheologice pentru cunoașterea trecu-
tului uman. Fiecare parte implicată într-o situaţie de conflict trebuie să accep-
te drepturile celuilalt, aici fiind vorba de principiul toleranţei. Astfel, arheologii
trebuie să trateze cu respect atât culturile antice, cât și pe cele ale comunităţilor 81
contemporane. O atitudine similară se cere și din partea celorlalţi participanţi
M U S T E AŢĂ
la procesele de cercetare, conservare sau valorificare a patrimoniului arheologic.
Unul din codurile de activitate a arheologilor, în special în domeniul cercetării și
tratării urmelor funerare, este Acordul de la Vermillon al Congresului Mondial
al Arheologilor privind urmele umane din 198935. Astfel, arheologii trebuie să
asigure, în primul rând, o consultanţă profesionistă, iar în al doilea rând – toate
activităţile lor trebuie să se desfășoare într-un cadru legal.
S e r g i u
ii. Codul de etică în calitate de set de norme profesionale. Așa cum arheolo-
gia ca știinţă are misiunea să studieze trecutul uman pe baza urmelor materiale,
arheologii au obligaţia morală să se conformeze acesteia. Profesionalismul arhe-
ologic trebuie să se bazeze pe onestitate și echidistanță în aprecierea obiectivă
a trecutului istoric36. Registrul arheologilor profesioniști, spre exemplu, menţio-
nează că arheologia este o profesie, iar privilegiul practicilor profesionale solicită
atât moralitatea și responsabilitatea profesională, cât și competenţa profesională a
fiecărui practician37. Codurile de etică, de regulă, stabilesc care trebuie să fie res-
ponsabilităţile etice și nivelul competenţelor profesionale. Una din componentele
esenţiale ale codului de etică este dreptul de autor. Este total neetic să plagiezi
34
P.J. Fowler, Archaeology, the Public and the Sense of the Past. In: D. Lowenthal/M. Binney (Eds.),
Our past before us. Why do we save it? (London 1981), 56-69; T. Bonyhady/T. Griffiths, The ma-
king of a public intellectual. In: T. Bonyhady/T. Griffiths (Eds.), Prehistory to Politics: John Mulva-
ney, the Humanities and the Public Intellectual, (Victoria 1996), 1-19; J.H. Jameson, Jr. (Ed.), Presen-
ting Archaeology to the Public: Digging for Truths, vol. 288. (Walnut Creek, London, New Delhi 1997);
P. Gerstenblith, The public interest in the restitution of cultural objects. In: Connecticut Journal of
International Law 16, 2, Spring, 2001, 197-246; B. Little (Ed.), Public Benefits of Archaeology. (Gai-
nesville et al. 2002); N. Merriman (Ed.), Public Archaeology. (London, New York 2004).
35
L.J. Zimmerman/L. Bruguier, Indigenous Peoples and the World Archaeological Congress Code of Ethics.
In: Public Archaeology Review 2, 1, 1994, 5. The Vermillion Accord on Human Remains, Adopted in
1989 at WAC Inter-Congress, South Dakota, USA, http://www.worldarchaeologicalcongress.org/
site/about_ethi.php#code1 (ultima accesare 29.01-2009). A se vedea ca exemplu: Statement of Princi-
ples for Ethical Conduct Pertaining to Aboriginal Peoples, Canadian Archaeological Association.
36
B. Fagan, The Arrogant Archaeologist. In: Archaeology 46, 6, 1993, 14-16; D. D. Fowler, Antiquities
and Cultural Heritage Legislation. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology 1, A. (Am-
sterdam et al. 2008), 449; T.F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D.M. Pearsall (Ed.), En-
cyclopedia of Archaeology 2, B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1149.
37
Register of Professional Archaeologists (RPA), 1998 Code of Conduct and Standards of Research Per-
formance, http://www.rpanet.org/conduct.htm (ultima accesare 28.01.2009).
sau să-ți însușești lucrul colegilor, al subalternilor sau al studenţilor38. Noi arheo-
logii trebuie să purtăm responsabilitate morală și etică pentru cei care lucrează cu
și pentru noi. Abuzul și exploatarea muncii trebuie să fie excluse din activitatea
noastră39. Deși plagiatul este combătut și de legislaţiile naţionale, și de convenţii-
le internaţionale, astfel de cazuri continuă să fie atestate40.
Un alt aspect de ordin etic este obligaţia faţă de finanţatori și ordonatorii de
82 proiecte arheologice de a raporta și justifica cheltuielile în termenii stabiliţi în
contractul de finanţare sau în proiectul de cercetare. La încheierea investigaţii-
M U S T E AŢĂ
lor arheologii sunt obligaţi să prezinte tot materialul și documentaţia de șantier

instituţiei știinţifice abilitate. Totodată, arheologii trebuie să prezinte, de regulă
Comisiei Arheologice, și un raport știinţific despre cercetările realizate în terme-
nele și conform cerinţelor fixate de regulamentele privind organizarea săpături-
lor arheologice. În mediul arheologic termenul iniţial de confidenţialitate de la
data descoperirii sau a încheierii cercetărilor este de șase luni calendaristice. De
S e r g i u
aceea arheologii sunt chemaţi ca, în cel mai scurt timp, să aducă la cunoștinţa
publicului descoperirile arheologice și să folosească diverse mijloace de publicare
(reviste, serii de monografii, mass-media electronică etc.). Dreptul de autor asu-
pra materialelor descoperite, în majoritatea statelor europene, e valabil până la 10
ani, după care ele trebuie să devină disponibile altor cercetători pentru analiză
și publicare. Regulamentul moldovean prevede că peste „10 ani după finisarea
cercetărilor“ dreptul de utilizare a datelor din rapoarte este prerogativa instituţiei
sau organizaţiei ce a efectuat lucrările41.
Majoritatea convenţiilor internaţionale și codurilor de etică profesională
enunță obligaţia instituţiilor și persoanelor specializate în domeniul arheologiei
de a conserva moștenirea culturală descoperită. Arheologii sunt obligaţi prin toate
mijloacele legale să asigure păstrarea patrimoniului arheologic, iar investigaţiile
știinţifice să corespundă celor mai înalte și actuale standarde ale știinţei arheologi-
ce contemporane. Efectuând săpături arheologice, noi deranjăm contextul cultu-
ral sau distrugem situl arheologic. Dar noi putem realiza studiul arheologic fără a
interveni în straturile culturale. Deseori sunt criticaţi arheologii care fac săpături
în siturile care pot fi protejate și nu necesită intervenţii arheologice urgente42 . De
38
Cele mai dese cazuri, inclusiv în Republica Moldova, se referă la profesori și doctori habilitaţi care pre-
iau munca colegilor mai tineri, laboranţilor, studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor.
39
T.F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology
2, B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1153.
40
G. Nicholas/J. Hollowell, Intelectual Property Issues in Archaeology? In: K.D. Vitelli/C. Col-
well-Chamthaphonh (Eds.), Archaeological Ethics. (Walnut Creek, CA 2006), 206-211.
41
Regulamentul de organizare a săpăturilor arheologice în Republica Moldova, punctul 6.8.
42
T.F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology 2,
B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1150.
aceea o altă regulă, la care se face apel tot mai des în ultimul timp, este obligaţia
specialiștilor de a păstra pe cât de posibil intact situl arheologic. Astfel, se reco-
mandă utilizarea pe larg a practicilor nedistructive. Excepţie de la aceste reguli
sunt săpăturile de salvare în caz de eroziune a solului, lucrări agricole, șantiere
de construcţie etc. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim indiferenţi față de sta-
rea generală a siturilor arheologice, care pot fi afectate în viitor de eroziuni sau
de alte fenomene nocive. Arheologii au obligaţia morală și profesională să atragă 83
atenţia autorităţilor competente asupra eventualelor pericole ce planează asupra
M U S T E AŢĂ
siturilor și obiectelor arheologice.
În contextul economiei de piaţă, în ultimele două decenii a căpătat o largă
dezvoltare arheologia contractuală. Arheologii sunt chemaţi să presteze servicii
de calitate, în limita competenţelor profesionale și legale. Indiferent de circum-
stanţele politice și financiare, arheologii poartă o responsabilitate multiplă, atât
faţă de contractant, cât și faţă de instituţia unde activează, normele de cercetare
S e r g i u
și deontologie profesională43.
Cele mai grave probleme care intră în contradicţie cu orice normă de etică
profesională și morală sunt furtul, distrugerea conștientă a patrimoniului cultural
și traficul de antichităţi44. Prin furt piesele arheologice sunt scoase din contextul
cultural și puse în circuitul ilegal al pieţei de antichităţi. În traficul de antichităţi
se încadrează nu numai indivizii care participă direct, dar și cei care colecţionea-
ză obiecte pentru propria plăcere45, persoanele care vandalizează siturile și obiec-
tivele culturale, cei care fac săpături ilegale din curiozitate etc. Codul deontologic
al Arheologilor Europeni, spre exemplu, prevede că arheologii nu au dreptul de a
deţine colecţii constituite din obiecte ce fac parte din patrimoniul arheologic sau
ca urmare a exploatării acestuia. De regulă, în traficul de antichităţi sunt implica-
43
The EAA Principles of Conduct for archaeologists involved in contract archaeological work, approved
by the members of the Association at the Annual Business Meeting, held in Goteborg (Sweden) on
26 September 1998, http://www.e-a-a.org/princond.htm (ultima accesare 29.01.2009).
44
B. Alexander, Archaeology and Looting Make a Volatile Mix. In: Science 250, 1990, 1074-1075;
C.B. Donnan, Archaeology and Looting: Preserving the Record. In: Science 251, 1991, 498; N. Brodie/
J. Doole/C. Renfrew (Eds.), Trade in Illicit Antiquities: Destruction of the World´s Archaeological He-
ritage. (Cambridge 2001); : N. Brodie/D. Gill, Looting: An International View. In: L. J. Zimmerman/
K.D. Vitelli/J. Hollowell-Zimmer (Eds.), Ethical issues in archaeology. (Walnut Creek, CA
2003), 31-44; N. Brodie, Export Deregulation and Illicit Trade in the Archaeological Material. In:
J.R. Richman/M. P. Forsyth (Eds.), Legal perspectives on cultural resources. (Walnut Creek et al.
2004), 85-99; M. Braden, Traffiking in Treasures. In: K.D. Vitelli/C. Colwell-Chamthaphonh
(Eds.), Archaeological Ethics. (Walnut Creek, CA 2006), 27-33.
45
C. Renfrew, Collectors are the Real Looters. In Archaeology 46, 3, 1993, 16-17; K.D. Vitelli, The
Ethics of Collecting: Afterthoughts on the Responsabilities of Archaeologists. In: Journal of Field Archaeo-
logy 8, 1, 1981, 88-89.
te trei categorii de persoane: vânzători, cumpărători și intermediari46. Arheologii
care susţin astfel de activităţi încalcă direct principiile știinţifice și normele de
etică profesională. Arheologii au obligaţia de a combate aceste fenomene ilicite
și nu trebuie să permită ca numele lor sau al instituţiilor de profil arheologic să
fie asociate cu activităţile de trafic de antichităţi, în caz contrar are loc violarea
codului de etică profesională47. Din anii ’70 ai secolului XX un șir de muzee au
84 elaborat coduri de etică muzeală, prin care se interzice achiziţionarea pieselor
sustrase din siturile arheologice sau de provenienţă incertă48. Pentru a combate
M U S T E AŢĂ
traficul de antichități, UNESCO a aprobat în 1970 una din cele mai importante
convenţii în acest domeniu, prin care îndeamnă statele lumii să depună eforturi
susținute în această direcţie49.
Concluzii
S e r g i u
Apariţia Codului de etică al Asociaţiei Arheologilor Europeni a constituit un

exemplu și un impuls pentru mai multe organizaţii profesionale din Europa în
elaborarea codurilor proprii de etică și conduită în domeniul arheologiei. În Ro-
mânia, mai bine de un deceniu, există un cod deontologic în mediul arheologilor.
Dar, cred că e cazul să ne întrebăm despre utilitatea lui și cât de des s-a făcut apel
la prevederile lui în această perioadă de timp?
Nu punem la îndoială importanţa conţinutului Codului de conduită al Aso-
ciaţiei Arheologilor Europeni, dar considerăm că arheologii din fiecare țară tre-
buie să elaboreze un astfel de act normativ adaptat la realitățile naționale, care ar
46
T.F. King, Ethical Issues and Responsabilities. In: D.M. Pearsall (Ed.), Encyclopedia of Archaeology
2, B-M. (Amsterdam et al. 2008), 1150; A. Wylie, Ethical Dilemas in Archaeological Practices: Looting,
Repatriation, Stewardship, and the (Trans)formation of Disciplinary Identity. In: Perspectives on Science
4, 2, 1996.
47
H. Shanks, How to stop looting: a modest proposal. In: Archaeological Odyssey 2:04, September/Octo-
ber. (Washington DC 1999); N. Palmer, Recovering stolen art. In: K.W. Tubb (Ed.), Antiquities Trade
or Betryed: Legal, Ethical and Conservation Issues. (London 1995), 1-37.
48
R.I. Ford, Ethics and the museum archaeologist. In: E.L. Green (Ed.), Ethics and Values in Archaeolo-
gy. (New York 1984), 133-142; E. Hersher, International Council of Museums Adopts Code of Ethics.
In: Journal of Field Archaeology 14, 1987, 213-215; P. M. Messenger, The ethics of collecting cultural
property: Whose culture? Whose property?2 (Albuquerque 1999); J. Eisenberg, Ethics in antiquity trade.
In: K.W. Tubb (Ed.), Antiquities Trade or Betryed. (London 1995), 215-221; K.W. Tubb, Antiquities
Trade or Betryed: Legal, Ethical and Conservation Issues. (London 1995); P.J. Boylan, Illicit Trafficking
in Antiquities and Museum Ethics. In: K.W. Tubb (Ed.), Antiquities Trade or Betryed: Legal, Ethical and
Conservation Issues. (London 1995), 94-104; C. Renfrew, Loot, Legitimacy and Ownership: The Ethi-
cal Crisis in Archaeology. (London 2001); A.W. Barker, Archaeological Ethics: Museums and Collections.
In: L.J. Zimmerman/K.D. Vitelli/J. Hollowell-Zimmer (Eds.), Ethical issues in archaeology.
(Walnut Creek, CA 2003), 71-84.
49
Convention on the Means of Prohibiting and Preventing the Illicit Import, Export and Transfer of Ow-
nership of Cultural Property, Paris, 14 November 1970.
constitui un îndrumar al normelor de conduită și al obligaţiilor etice ale profesiei
de arheolog, deoarece etica trebuie codificată pentru a deveni un ghid în realiza-
rea obiectivelor profesionale. Existența unui astfel de cod ar trebui să faciliteze
înţelegerea, susţinerea și toleranţa profesională, indiferent de vârstă, rezultatele
și oportunităţile profesionale. În final, cred că dacă fiecare arheolog își va face
meseria onest și profesionist, va contribui direct la promovarea științei și deonto-
logiei profesionale50. 85
M U S T E AŢĂ
Summary
In the present article the author debates the question on professional ethics
and deontology in the field of archaeology. His works starts with some general
appreciation of the terms of ethics and deontology and then continues with his-
toric presentation of the development of the movement among archaeologists on
S e r g i u
development of the Code of Ethics.
The Codes of Ethics are considered as legal instruments, because most of
them settle relations between archaeologists; between archaeologists and state
bodies; between archaeologists and donors; between archaeologist and the native
people or settled near to the archaeological sites. At the same time the Code of
Ethics contains the list of principles and professional norms. Some experts consi-
der that in this list shall be mentioned the aspects on political affiliation too.
One of the actual and common problems of the archaeologists is combating
the black archaeology and illicit trade of antiquities. The names of archaeologists
and institutions have not to be involved in such illegal phenomena.
The EEA Code of Practice and other international experience should be ta-
ken into account in the preparation of the national Code of Ethics according to
the local realities and need.
Surse:
a. Coduri de etică:
• American Cultural Resources Association (ACRA), 1996 Code of Ethics and
Professional Conduct of the American Cultural Resources Association. www.
acra-crm.org/Ethics.html
• Archaeological Institute of America (AIA), 1991 Code of Ethics, www.archaeo-
logical.org/pdfs/AIA_Code_of_EthicsA5S.pdf
50
S. Musteaţă, Let’s do our job better and then there will be no reasons to talk about relevancy of archaeology.
In: Historical Archaeology 43 (4), 2009, 122-124.
• Archaeological Institute of America (AIA), 1994 Code of Professional Stan-
dards. www.archaeological.org/pdfs/AIA_Code_of_Professional_Standard-
sA5S.pdf
• American Anthropological Association (AAA), 1998 Code of Ethics of the
American Anthropological Association (AAA) www.aaanet.org/committees/
ethics/ethcode.htm
86 • American Anthropological Association (AAA), 1967 Statement on Problems of
Anthropological Research and Ethics, www.aaanet.org/stmts/ethstmnt.htm
M U S T E AŢĂ
• American Anthropological Association (AAA), 1971 Principles of Professional

Responsibility, www.aaanet.org/stmts/ethstmnt.htm
• American Association of Museums (AAM), 1991 Code of Ethics for Museums,
www.aam-us.org/museumresources/ethics/coe.cfm
• American Institute for the Conservation of Historic and Artistic Work (AIC),
S e r g i u
1994 AIC Code of Ethics and Guidelines for Practice, aic.stanford.edu/pubs/

ethics.html
• Australian Archaeological Association, 1991 Code of Ethics, www.australianar-
chaeologicalassociation.com.au/codeofethics.php
• Australian Association of Consulting Archaeologists (AACAI) 1980 Code of
Ethics, www.aacai.com.au//index.php?option=com_content&task=view&id=1
4&Itemid=27
• Canadian Archaeological Association (CAA), 1999 Statement Of Principles
For Ethical Conduct Pertaining To Aboriginal Peoples, www.canadianarchaeo-
logy.com/ethical.lasso
• European Association of Archaeologists (EAA), 1997 EAA Code of Practice,
www.e-a-a.org/codeprac.htm
• EAA, 1998, Principles of Conduct, www.e-a-a.org/princond.htm
• Institute of Field Archaeologists (IFA), Codes, bylaws, standards and policy
statements, www.archaeologists.net/modules/icontent/index.php?page=15
• International Council of Museums (ICOM), 1986 ICOM Code of Ethics for
Museums, www.icom.org/ethics.html
• International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), www.icomos.org/
• Charters Adopted by the General Assembly of ICOMOS, www.international.
icomos.org/icomos/centre_documentation/chartes_eng.htm
• Charter for the Protection and Management of the Archaeological Heritage,
ICOMOS 1990, www.international.icomos.org/icomos/charters/arch_e.htm
• Charter on the Protection and Management of Underwater Cultural He-
ritage, ICOMOS 1996, www.international.icomos.org/icomos/charters/
underwater_e.htm
• Ethical Commitment Statement for ICOMOS Members, 2002 (revised), www.
international.icomos.org/icomos/ethical_e.htm
• National Association for the Practice of Anthropology (NAPA), 1988
Ethical Guidelines for Practitioners www.practicinganthropology.org/ 87
about/?section=ethical_guidelines
M U S T E AŢĂ
• Register of Professional Archaeologists (RPA), 1998 Code of Conduct and
Standards of Research Performance, www.rpanet.org/conduct.htm
• Society for American Archaeology (SAA), 1996 Principles of Archaeological
Ethics, In: American Antiquity 61 (3), 1996, pp. 451-452; www.saa.org/about-
SAA/ethics.html
S e r g i u
• Society for Applied Anthropology (SfAA), 1983 Statement of Professional and
Ethical Responsibilities, www.sfaa.net/sfaaethic.html
• Society for Historical Archaeology (SHA), 1993 Standards and Guidelines for
the Curation of Archaeological Collections, SHA Newsletter. 26(4):3-5, www.
sha.org/Research/curation.htm
• UK Institute of Field Archaeologists, 1993 Code of Conduct
• UNESCO, 2006 Conventions and Declarations Relating to Cultural Heritage
and Ethics. portal.unesco.org
• World Archaeological Congress (WAC), 1989 Vermillion Accord on Human
Remains, www.wac.uct.ac.za/archive/content/vermillion.accord.html
• World Archaeological Congress (WAC), 1990 First Code of Ethics, www.worl-
darchaeologicalcongress.org/site/about_ethi.php
b. Alte resurse on-line:
• www.museum-security.org/artifacts-saz.htm
• Licit Antiquities Research Centre, a project of the McDonald Institute for Ar-
chaeological Research, www.mcdonald.cam.ac.uk/
ANEXĂ
CODUL DEONTOLOGIC AL ARHEOLOGILOR DIN ROMÂNIA
Aprobat de Comisia Naţională de Arheologie, Deva 24.05.2000
Preambul
88
Patrimoniul arheologic, așa cum este definit în Articolul 1 al Convenţiei Europe-
M U S T E AŢĂ
ne pentru Protecţia Patrimoniului Arheologic, este patrimoniul întregii umani-

tăţi. Arheologia este studiul și interpretarea acestui patrimoniu în beneficiul soci-
etăţii în ansamblul ei. Arheologii sunt interpreţii și administratorii acestui patri-
moniu în numele semenilor lor. Obiectul acestui cod este să stabilească normele
de conduită pentru arheologii români, pe care aceștia să le urmeze în îndeplinirea
responsabilităţilor lor, atât faţă de comunitate cât și faţă de colegii de profesie.
S e r g i u
I. Arheologii și societatea
1. Toate lucrările arheologice trebuie să se realizeze în spiritul Cartei pentru ma-
nagementul patrimoniului arheologic aprobată de ICOMOS (Consiliul Inter-
naţional al Monumentelor și Siturilor) în 1990.
2. Este o datorie a fiecărui arheolog să asigure păstrarea patrimoniului arheologic
prin orice mijloc legal.
3. Arheologii vor asigura efectuarea de investigaţii care să îndeplinească cele mai
înalte standarde profesionale chiar și în cazurile în care nu este posibilă păstra-
rea patrimoniului arheologic.
4. În atingerea acestui scop, arheologii vor lua măsuri active pentru a informa
publicul larg, la toate nivelurile, asupra scopurilor și metodelor arheologiei în
general și asupra unor proiecte individuale în particular, utilizând toate tehni-
cile de comunicare posibile.
5. În realizarea unor astfel de proiecte, de câte ori este posibil și în acord cu obli-
gaţiile contractuale pe care și le-au asumat, arheologii vor realiza în prealabil
evaluări ale implicaţiilor ecologice și sociale ale activităţii lor asupra comuni-
tăţilor locale.
6. Arheologii nu se vor angaja și nu vor permite ca numele lor să fie asociate cu
orice formă de activitate legată de traficul ilicit de antichităţi și opere de artă,
conform Convenţiei UNESCO din 1970 privind mijloace de interzicere și de
prevenire a importului, exportului și a oricărui transfer ilicit de proprietate a
bunurilor culturale.
7. Arheologii nu se vor angaja și nu vor permite ca numele lor sa fie asociate cu
orice activitate cu impact asupra patrimoniului arheologic care urmărește un
profit comercial, obţinut direct din patrimoniul arheologic sau ca urmare a ex-
ploatării acestuia.
8. Arheologii nu au dreptul de a deţine colecţii constituite din obiecte care fac
parte din patrimoniul arheologic, așa cum este acesta definit de legislaţia în
vigoare. 89
9. Arheologii au responsabilitatea de a atrage atenţia autorităţilor competente
M U S T E AŢĂ
asupra ameninţărilor la adresa patrimoniului arheologic, incluzând jefuirea si-
turilor și monumentelor și traficul ilegal de antichităţi, și să facă uz de toate
mijloacele aflate la dispoziţia lor pentru a se asigura că autorităţile competente
iau măsuri în astfel de cazuri.
II. Arheologii și profesia
S e r g i u
10. Arheologii vor lucra conform celor mai înalte standarde profesionale recunos-
cute de către colegii de breaslă.
11. Arheologii au obligaţia să fie la curent cu dezvoltarea cunoașterii și metodo-
logiei din domeniul lor de specializare și din domeniile tehnicilor de lucru în
teren, conservării, diseminării informaţiei, precum și din alte domenii înru-
dite.
12. Arheologii nu trebuie să se angajeze în proiecte de cercetare arheologică pen-
tru care nu sunt instruiţi sau pregătiţi adecvat.
13. Este esenţial ca înaintea începerii unei cercetări să se întocmească un proiect
de cercetare. De asemenea, înainte de aplicarea în practică a unui proiect de
cercetare, trebuie luate măsuri adecvate pentru depozitarea și gestionarea po-
tenţialelor descoperiri, mostre și înregistrări în locuri de depozitare cu acces
public (muzee, colecţii, arhive, etc.), a patrimoniului arheologic.
14. Toate cercetările arheologice trebuie să asigure condiţiile unei înregistrări co-
respunzătoare, într-un formă inteligibilă și cât mai durabilă.
15. Trebuie să fie redactate și făcute accesibile comunităţii arheologice în ansam-
blul ei rapoarte adecvate ale tuturor cercetărilor, în cel mai scurt timp, prin
medii de publicare convenţionale și/sau electronice adecvate, având în vedere
o perioadă iniţială de confidenţialitate care să nu depășească șase luni calen-
daristice.
16. Arheologii vor avea drepturi prioritare de publicare pentru cercetările de care
răspund pe o perioadă rezonabilă de timp, care să nu depășească termenul
prevăzut pentru aceasta în Regulamentul săpăturilor arheologice din Româ-
nia. Pe parcursul acestei perioade, vor face cât mai larg accesibile rezultatele
cercetărilor lor și vor trata cu multă înţelegere solicitările de informaţii de la
colegi și studenţi, în măsura în care acestea nu contravin drepturilor priorita-
re de publicare. La expirarea perioadei de zece ani materialele trebuie să devi-
nă disponibile altor cercetători pentru analiză și publicare, în conformitate cu
prevederile Regulamentului săpăturilor arheologice.
17. Este acceptată ca obligatorie obţinerea permisiunii scrise pentru utilizarea de
90 material inedit și citarea sursei incluse în orice tip de publicaţie.
18. În recrutarea personalului pentru proiecte de cercetare, arheologii nu vor
M U S T E AŢĂ
practica nici o formă de discriminare legată de sex, religie, vârstă, rasă, handi-
cap sau orientare sexuală.
19. Managementul tuturor cercetărilor arheologice trebuie să respecte normele
naţionale legate de condiţiile de angajare și securitate.
III. Arheologii și arheologia contractuală

S e r g i u
20. Arheologii trebuie să cunoască, și să își desfășoare activitatea, într-un cadru

legal – în care are loc orice activitate arheologică din România.
21. Arheologii trebuie să asigure cea mai bună consultanţă de specialitate posi-
bilă antreprenorilor și investitorilor, și nu se vor implica în probleme care le
depășesc cunoștinţele sau competenţa.
22. Arheologii trebuie să se asigure că înţeleg structura organizaţională și respon-
sabilităţile lor, relaţiile dintre instituţiile cu activitate în domeniu, rolurile pe
care acestea le joacă, precum și locul ce le revine în cadrul structurilor.
23. Arheologii trebuie să se abţină de la a da naștere unui conflict de interese
între rolul lor de consultanţi de specialitate și cel de a întreprinde (sau de a se
oferi să întreprindă) lucrări ca parte contractuală.
24. Arheologii nu trebuie să se ofere să contracteze lucrări pentru care ei sau or-
ganizatorii lucrărilor nu sunt competenţi, nu sunt corect echipaţi, nu au per-
sonal suficient sau nu au experienţa necesară.
25. Arheologii trebuie să se asigure că menţin în mod adecvat controlul asupra
sistemului din care face parte proiectul (din punct de vedere academic, finan-
ciar, calitativ, sau al timpului) în relaţie cu lucrările contractate.
26. Arheologii trebuie să adere obligatoriu la standardele profesionale recunoscu-
te pentru cercetarea arheologică.
27. Arheologii trebuie să respecte atât legislaţia în vigoare cât și standardele etice
în cazul concurenţei între organizaţiile arheologice.
28. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să se asi-
gure că rezultatele acestei munci sunt încheiate și să asigure că sunt făcute
publice.
29. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să se asi-
gure că informaţia arheologică nu este suprimată fără motiv sau pentru tot-
deauna (de către investitori sau instituţii cu activitate arheologică) numai
pentru motive comerciale.
30. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să fie con-
știenţi de nevoia de a menţine coerenţa academică a arheologiei, confruntată
cu tendinţa spre fragmentare pe care o implică organizarea unui sistem con- 91
tractual.
M U S T E AŢĂ
31. Arheologii implicaţi în managementul cercetării arheologice contractuale tre-
buie să fie conștienţi de responsabilităţile lor faţă de contractant, condiţiile de
angajare și perfecţionare și posibilităţile de dezvoltare a carierei lor, în relaţie
cu efectele concurenţei dintre instituţiile cu activitate arheologică.
32. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să recu-
noască nevoia de a demonstra, investitorilor și publicului larg, beneficiile ac-
S e r g i u
tului de susţinere financiară a cercetării arheologice.
33. Toţi arheologii (și mai ales cei care sunt factori de decizie sau influenţă) tre-
buie să promoveze aplicarea acestui cod, și să promoveze dezvoltarea mijloa-
celor care să o facă efectivă, mai ales prin crearea de sisteme de reglementare
adecvate.
ARHEOLOGIA JUDICIARĂ ÎN ROMÂNIA
Elena Loredana COZM A
Rezumat
Ce este arheologia judiciară? Prezentul articol are scopul de a răspunde pe scurt

la această întrebare și de a aduce în plus câteva cazuri de anchete judiciare în care sunt
prezenți și arheologii, pentru a înțelege rolul acestora în investigațiile penale ale forțelor de
poliție și în investigația crimelor de război și ale regimului comunist. Articolul se bazează
în mare parte pe materialele și cunoștințele adunate și analizate pe parcursul a trei ani,
timp în care am lucrat la teza de licență „Arheologia judiciară. Metodologie, trăsături
generale și studii de caz din România“.
Cuvinte-cheie: arheologie judiciară, periegheze, regim comunist, memorie
colectivă.
Introducere
Arheologia judiciară constă în aplicarea principiilor, tehnicilor și metodolo-
giei arheologice clasice într-un context judiciar. Este o ramură a cercetării arhe-
ologice în care metodologiile domeniului sunt aplicate în anchetele judiciare și
sunt în strânsă legătură cu activitatea instanţelor judecătorești. Încet, încet, an-
chetatorii penali din diverse țări încep să „îmbrățișeze“ această gândire și fac apel
la expertiza arheologilor în cazuri de anchete medico-legale moderne, iar arhe-
ologia judiciară este înglobată în forensic sciences (științele criminalistice). Cred
că este și rândul țării noastre să facă acest lucru, dar pentru asta avem nevoie de
specialiști care să fie dispuși să colaboreze cu poliția și cu alte instituții legale1.
Prima întrebare care vă poate veni în minte acum ar fi: „Care este diferența
între arheologia «tradițională» și cea judiciară?“. Arheologia „tradiţională“ pri-
vește în mod direct descoperirea, localizarea, adunarea, ordonarea și interpreta-
rea artefactelor materiale, a dovezilor existenţei și obiceiurilor umane. Altfel spus,
arheologia studiază monumentele create de mâna și mintea individului istoric.
1
N. Marquez-Grant, S. Litherland, J. Roberts, „European Perspectives and the Role of Forensic Archaeo-
logist in the UK”. In: D. C. Dirkmaat, A Companion of Forensic Anthropology, Blackwell Publishing Ltd.,
2012, 609-615.
După săpături, urmează prelucrarea, conservarea, restaurarea și analiza în labo-
rator a materialelor scoase la lumină, ordonarea și interpretarea descoperirilor și
observaţiilor pentru a fi valorificate știinţific. Mai târziu, toate acestea vor fi pu-
blicate în monografii, rapoarte, jurnale de specialitate sau studii. Campaniile de
periegheze, prospecţiuni și săpături se pot întinde pe un număr mare de ani (de
exemplu săpăturile de la Troia, începute de Heinrich Schliemann în 1870 și con-
tinuate până în zilele noastre de Ernst Pernicka)2 . 93
În cazurile non-judiciare, un arheolog general controlează excavările, fiind
C O Z M A
un supraveghetor foarte atent și un lider de echipă, ia deciziile executive și își
asumă responsabilitatea pentru rezultatele finale ale descoperirilor. Rezultatele
cercetării vor fi rezumate într-o selecţie propriu-zisă sau ceva asemănător, câţiva
ani mai târziu. Între timp, discuţia rezultatelor poate avea loc într-un cadru mai
L o r e d a n a
larg, public, cu implicarea mass-mediei.
În cazul arheologiei judiciare, în cadrul investigaţiilor penale sau al investigației
crimelor împotriva umanității comise în războaiele moderne, multe dintre mo-
mentele prezentate mai sus sunt diferite. Arheologul chemat să participe la anche-
tă îi ajută pe anchetatori la diverse sarcini: căutarea indiciilor crimei (a resturilor
E l e n a
umane) și definirea zonei de interes, cercetarea sitului anchetei, colectarea și înre-
gistrarea probelor, interpretarea lor (cu scrierea unui raport de expertiză).
În cazurile dificile nu e loc de „stai să mă gândesc“, acestea necesitând o gân-
dire rapidă, o capacitate de a evalua și a arăta siguranţă de sine atunci când se ia
o decizie. Mai mult decât atât, factorii tafonomici, diferenţiind între schimbări-
le perimortem, postmortem sau alte efecte, au un rol mult mai complex într-un
context judiciar, decât în unul de excavare controlată a unui cimitir antic. Există
diferenţe semnificative: chestionarea criminalistă privind identificarea și cauza/
felul morţii este întâlnită foarte rar în scenarii pur arheologice, iar determinarea
intervalului de la moarte este normal a fi specifică unei investigaţii judiciare, și nu
unei investigații arheologice „tradiţionale“.
În cadrul cercetării unor inhumații clandestine legate de crime, interogarea
poate fi una de natură mult mai delicată și ia în considerare, de exemplu, natura
uneltei folosite pentru a face mormântul, prezenţa materialului transferat de acu-
zat la umplerea gropii și natura vreunui reziduu străin prezent în interiorul gropii.
Natura întrebărilor va guverna întotdeauna caracterul investigaţiei. Factorii indi-
vidualizării nu pot intra în ecuaţie. Dacă investigaţia este sau nu satisfăcută din
punct de vedere etic sau umanitar, asta este o altă problemă.
Succesul arheologiei judiciare depinde de abilitatea de lucru pe teren. Nu
contează cât de mare este experienţa teoretică, nu există înlocuitor pentru ex-
2
Attila Lázló, Introducere în arheologie, Iași: Demiurg, 2006.
perienţa muncii de teren. Descoperirile nu sunt prezentate colegilor din branșa
arheologilor, dar vor fi prezentate în faţa instanţei (sub forma unui raport de ex-
pertiză sau a unei audieri directe a arheologului ca expert). Audierea expertului
în instanță se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor și
are loc „la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau
din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămu-
94 rirea constatărilor sau concluziilor expertului“3.
Instanţa este ultimul test al credibilităţii arheologului. Obiectivitatea în in-
C O Z M A
vestigarea și interpretarea probelor este esenţială. Credibilitatea din această situ-

aţie se bazează foarte mult pe experiență și calificări, la fel de bine ca deţinerea
calităţilor esenţiale profesionale și interpersonale pentru a garanta că probele
sunt tratate obiectiv. Punctele delicate ale metodologiei și știinţei trebuie să fie
L o r e d a n a
prezentate clar și concis.

Reprezentantul apărării în instanță nu are intenţia de a fi prietenos. El are
scopul de a pune la îndoială credibilitatea expertului și de a minimaliza impor-
tanţa probelor. Aceste practici sunt în general înţelese în alte domenii (mai ales în
patologia judiciară), dar este o zonă neobișnuită, deconcertantă și contradictorie
E l e n a
pentru arheologi. O înţelegere a bazelor legii penale este esenţială, iar pentru cei
care oferă expertiză în anchete internaționale (investigarea genocidurilor, a cri-
melor împotriva umanităţii și a crimelor de război) cunoașterea dreptului penal
internațional este o necesitate4.
Arheologia judiciară în România

După cum s-a observat, în literatura de specialitate din România deținem
foarte puține lucrări de arheologie generală, dar mai ales pentru alte subramuri
ale domeniului. Această lipsă de bibliografie nu este justificabilă, deoarece avem
o tradiție și specialiști excelenți. Arheologia judiciară poate aduce colaborări fruc-
tuoase cu forțele de poliție (specialiștii în criminalistică, mai ales) și rezolvarea
dosarelor deschise pentru crime deosebit de grave (omoruri cu premeditare sau
din culpă) în care sunt implicate cadavre îngropate (în special).
În România, arheologia judiciară este un domeniu nou și foarte puțin practi-
cat. Au fost cazuri de cercetare și investigare încă din anul 2006, întreprinse de In-
stitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER). Echipele Institutului au scos la lumină, pe parcursul anilor 2006,
3
Art. 179 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală al României, actualizat octombrie 2013, în vigoare
din 1 februarie 2014, http://www.cjo.ro/question/.
4
John R. Hunter, Margaret Cox, Forensic Archaeology: Advances in Theory and Practice, Routledge, 2005,
20-21.
2007, 2009, 2013, osemintele a mai multor deținuți politici executați de Serviciul
de Securitate din timpul regimului comunist. Pe baza rapoartelor arheologice au
fost sesizate autoritățile de drept ale statului și s-au intentat procese împotriva
foștilor directori și gardieni ai închisorilor comuniste din acele vremuri.
În vara anului 2010, în cadrul unui proiect de investigații orale (susținut de
United States Holocaust Memorial Museum din Washington, SUA) și a unui pro-
iect de arheologie judiciară (sub conducerea Institutul Național pentru Studie- 95
rea Holocaustului în România „Elie Wiesel“, INSHR-EW) s-au descoperit patru
C O Z M A
gropi comune în județul Iași, având un total de 347 de victime de naționalitate
evreiască. La investigare a participat și Parchetul Militar, care a încadrat crimele
la categoria genocid.
Arheologia judiciară este un domeniu foarte nou pentru țara noastră și nu are
L o r e d a n a
încă putere de „propulsare“ printre specialiștii de aici. Se pun tot felul de întrebări
precum: De ce e nevoie de un astfel de specialist? Nu se descurcă criminaliștii
singuri?5. Sau: De ce e nevoie de expertiza unui arheolog, dacă există medicii
legiști? La ultima întrebare am răspunde că medicii legiști se ocupă de corpuri
moi (cadavru, organe), iar arheologul este expert în corpuri dure (schelet, oase).
E l e n a
În SUA și Canada, arheologia judiciară este considerată o specializare a antropo-
logiei medico-legale. Este evident că arheologia clasică (funerară sau osteologică)
împarte mai multe tehnici cu antropologia judiciară, dar fără aspectul legal.
Investigații întreprinse în România

Conform site-ului oficial (www.iiccr.ro/), Institutul de Investigare a Crime-
lor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism
guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a
istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, edi-
toriale și muzeale.
IICCMER a întreprins numeroase investigații ale Serviciului de Securitate
din timpul regimului comunist (1945-1989) în perioada 2006-2013 și a cerut/
intentat procese de judecare a foștilor directori și gardieni ai închisorilor comu-
niste, care au atentat la viața deținuților.
Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureș)

Intervenţia din 2-4 noiembrie 2006 la Sighetu Marmației a fost efectuată în
baza autorizaţiei de cercetare arheologică preventivă nr. 502/2006, emisă, con-
5
Elena L. Cozma, „Arheologia judiciară. Metodologie, trăsături generale și studii de caz din România”
(teză de licență, Iași, 2014, 3).
form legii, de Ministerul Culturii și Cultelor. Întreaga suprafaţă de teren cunos-
cută ca fiind ocupată de acest cimitir este considerată zonă de interes istoric și
arheologic, situl arheologic având codul de identificare 106568.04.
Scopul investigaţiei arheologice a fost căutarea, descoperirea și recuperarea
osemintelor unor foști deţinuţi politici, care au fost închiși și apoi au decedat,
în condiţii încă neelucidate, în penitenciarul de la Sighet. Au fost săpate două
96 secțiuni (S.3 și S.4) în partea de sud-est a cimitirului, mormintele nefiind mar-
cate de cruci sau alte elemente distincte. În prima secțiune s-au identificat șase
C O Z M A
morminte, din care doar cinci au fost dezvelite și cercetate complet. În a doua
secțiune au fost găsite 12 morminte, din care doar șapte au fost investigate com-
plet. Erau prezente patru schelete de adulți și 10 schelete juvenile (unii chiar nou-
născuți). În paralel, s-au efectuat audieri ale foștilor gardieni și angajați ai Peni-
L o r e d a n a
tenciarului din Sighetu Marmației6.

E l e n a
1 2
3 4
Fig. 1. Cercetare arheologică desfășurată în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei
(jud. Maramureș) în perioada 2-4 noiembrie 2006
6
IICCMER, „Raport privind cercetările arheologice desfășurate în Cimitirul Săracilor din Sighetu
Marmației (jud. Maramureș) în perioada 2-4 noiembrie 2006”, http://www.iiccr.ro/ro/proiecte/inves-
tigatii_speciale/raport_cimitirul_saracilor/.
97
C O Z M A
L o r e d a n a
Fig. 2. Sondajele S I, S VI și mormintele M 1, M 2, M 3, M 4 – conturarea gropilor
Comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea (investigații privind identificarea posi-

bilului loc de înhumare a deținuților decedați în colonia de muncă Peripra-
E l e n a
va în 1958-1963)
Locul de înhumare a victimelor era situat în incinta actualului cimitir din
localitate, în colțul de nord-vest. Au fost trasate șase sondaje (notate de la S I la
S VI) și s-au identificat șapte morminte, din care numai patru au fost cercetate:
M 1 (aflat în sondajul S II) și M 2, M 3, M 4 (toate identificate în sondajul S VI).
Mormintele erau săpate în nisip, la adâncimi diferite, subiecții fiind înhumați în
modalități diferite (fără sicriu, cu sicriu sau într-o „ladă“).
Fig. 3. Mormântul M 1 – fotografie finală

În cazul M 1, era vorba despre o înhumare dublă în groapă simplă. Defuncții
au fost depuși în sicrie diferite. Din punctul de vedere al poziției, scheletul 1
(aflat la N) a fost găsit întins pe spate, cu mâinile pe bazin și picioarele apropiate.
Din cauza presiunii nisipului, o parte din oasele craniului erau deplasate. Poziția
scheletului 2 (aflat la S) este asemănătoare: întins pe spate, cu mâna dreaptă
așezată pe bazin și cea stângă deasupra acestuia, avea picioarele încrucișate. Ca-
98 pul se afla într-o poziție nefirească: aplecat într-o parte împreună cu vertebrele
cervicale (dislocate). Au fost descoperite și resturi de sârmă în preajma locului de
C O Z M A
încrucișare a picioarelor, care par a sugera faptul că ele au fost legate.

La M 2, era o înhumare în groapă simplă. Săpătura a arătat că defunctul a
fost depus într-un fel de ladă realizată din lemn. Scheletul a fost găsit în poziția
întins pe spate, cu capul aplecat spre nord, brațele pe lângă corp și picioarele de-
L o r e d a n a
părtate. Orientarea lui este V-E, conform obiceiului creștin.

E l e n a
În situația M 3, ca și la M 2, era o înhumare în groapă simplă. Din efectuarea

săpăturilor a reieșit ca victima nu a fost îngropată într-un sicriu. În schimb, s-au
găsit în umplutură, pe lângă oase și printre oase, foarte multe scoabe și cuie de di-
mensiuni mai mici, unele îndoite. Orientarea este V-E, după datina creștină. Sche-
letul a fost găsit în poziția întins pe spate, cu capul aplecat spre sud, brațul stâng
pe lângă corp, mâna dreaptă îndoită și adusă sub bărbie și picioarele apropiate. S-a
remarcat lipsa labei piciorului drept, care ar putea demonstra un handicap.
În cazul M 4, este același tip de înhumare, ca în situațiile de mai sus. Defunc-
tul a fost depus în sicriu. Scheletul s-a găsit într-o poziție nefirească, care pare
a sugera o manipulare neglijentă a sicriului la depunerea în groapă: unul dintre
capetele cadrului suprapunea craniul, ieșit pe jumătate în afară. Defunctul a fost
99
C O Z M A
L o r e d a n a
găsit întins pe spate (ușor arcuit), cu capul aplecat spre nord, mâinile pe bazin și
picioarele foarte apropiate. Orientarea lui este V-E, conform obiceiului creștin.
În urma săpăturilor efectuate, în toate cele patru morminte s-a observat lipsa
oricărui fel de inventar funerar sau resturi vestimentare sau de încălțăminte7.
E l e n a
Toate investigațiile au avut loc la cererea rudelor, dornice să își îngroa-
pe membrii familiei morți în lagăr în pământ sfânt și să afle adevărul despre
circumstanțele în care aceștia și-au găsit sfârșitul. Toate campaniile de cercetare
s-au încheiat cu slujbe religioase de reînhumare.
7
IICCMER, „Raport privind diagnosticul arheologic efectuat în cimitirul de la Periprava, com. C.A.
Rosetti, jud. Tulcea, http://www.iiccr.ro/pdf/ro/Raport%20Periprava%20sep2013.pdf.
Cazul Popricani
În ce privește acest caz, se poate spune că este puțin mai delicat, dat fiind
că majoritatea informațiilor sunt deținute de Parchetul Militar. Acest lucru m-a
determinat să folosesc materialele care au apărut în presa românească (Ziarul de
Iași, HotNews și Revista 22) și pe site-ul www.pogromuldelaiasi.ro/, unde este un
articol detaliat scris de Adrian Cioflâncă, coordonatorul săpăturilor din pădurea
100
Vulturi, comuna Popricani, județul Iași.
C O Z M A
Conform cotidianului Ziarul de Iași8, Parchetul Militar a clasat dosarul, fapta

fiind încadrată ca genocid. De ce a fost clasat dosarul? Deoarece persoanele res-
ponsabile de comiterea crimelor în masă (de altfel, decedate) au fost condamnate
definitiv într-un alt proces în anul 1948.
L o r e d a n a
E l e n a
Fig. 7. Principalii vinovați ai genocidului de la Popricani (Ziarul de Iași)9
Demersurile oficiale au început pe data de 27 noiembrie 2010. Au avut loc

săpături arheologice, cercetătorii au notificat autoritățile, Inspectoratul de Poliție
Județean Iași fiind prezent la fața locului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Militar Iași, însă autoritatea a fost lăsată pe mâinile Parchetu-
8
Diego Ciobotaru, „Genocid la Popricani! Primul act juridic de după ‘89 privind Holocaustul din Româ-
nia”, Ziarul de Iași, 17.04.2014, http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/un-act-fara-precedent-masacrul-de-la-
popricani-parte-a-unei-actiuni-de-genocid--46896.html.
9
Ciobotaru, „Genocid la Popricani!”.
lui Militar. Au fost realizate audieri ale martorilor din comună, au fost consul-
tate Arhivele Militare si Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor
Securității, au fost realizate rapoarte de analiză medico-legală, tehnico-științifică
(analiză balistică) și ADN. La începutul lunii februarie 2012, Parchetul Militar Iași
și-a declinat competența în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară
de Apel București. Pe 14 martie 2013, competența a fost declinată către Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. După aproximativ un an, instituția 101
și-a declinat competența către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de
C O Z M A
Apel în conformitate cu revederile Noului Cod de procedură penală. Ajuns aici,
dosarul a fost încadrat ca genocid și clasat din motivele prezentate mai sus.
Descrierea cazului Popricani
L o r e d a n a
În anul 2010 a fost descoperită în pădurea Vulturi, comuna Popricani, județul
Iași (la 11 km în linie directă de orașul Iași) o groapă comună. Descoperirea aces-
teia a fost rezultatul unei investigații de istorie orală (susținută de United States
Holocaust Memorial Museum din Washington) și arheologie judiciară (într-un
proiect tutelat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România
E l e n a
„Elie Wiesel“, INSHR-EW), care a fost coordonată de Adrian Cioflâncă10.
Informații publice despre posibila existență a unor gropi comune în comuna
Popricani au apărut în 2002, în urma unor explorări jurnalistice. Începând cu
iulie 2002, ziaristul Cătălin Croitoru a publicat în ziarul Monitorul de Iași, timp
de câteva luni, mai multe articole în care cita mărturii ale unor localnici din satele
comunei Popricani, care au văzut, în iunie 1941, evrei din Iași escortați în coloa-
ne prin Ţicău, până în pădurea de lângă satul Vulturi, unde au fost împușcaţi și
îngropaţi în gropi comune.
Cercetările au continuat până pe 4 noiembrie 2010 fără asistența autorităților.
În acest timp, a fost decopertată groapa pe toată suprafața și delimitat conturul
acesteia. Echipa de arheologi a fost coordonată de lector doctor Neculai Bolohan,
fiind formată din studenții masteranzi sau doctoranzi Sebastian Drob, Alexan-
dru Gafincu, Tudor Mandache, Ion Stoian și Cătălin Ciobanu. Pe 5 noiembrie
au apărut primele informații în presă, în România și în străinătate, despre groapa
comună, iar la sediul INSHR-EW din București a fost organizată o conferință de
presă în care au fost date primele informații de specialitate despre descoperire.
În aceeași zi, Parchetul Militar Iași de pe lângă Tribunalul Militar Iași a efectuat
o anchetă penală la fața locului, preluând coordonarea cercetărilor, dar păstrând
colaborarea cu echipa din proiectul INSHR-EW.
10
Adrian Cioflâncă, „Pogromul de la Iași”, http://www.pogromuldelaiasi.ro/ce-s-a-intamplat-in-iu-
nie-1941/.
Până la acel moment, echipa de arheologi relevase prezența în groapă a cel
puțin 16 cadavre, din care unele de copii și femei. În preajma gropii au fost iden-
tificate cu ajutorul detectoarelor de metal tuburi de gloanțe de calibrul 7,92 mm
de producție românească (Copșa Mică Cugir – inscripție CMC și Pirotehnia Ar-
matei – inscripție PA) din anii 1939 și 1940, iar în groapă arheologii au depistat,
printre cadavre, gloanțe trase. La o distanță de 4 m de groapă, la baza unui copac,
102 au fost depistate mai multe benzi de gloanțe netrase, indicând un mic depozit de
muniție al soldaților care au participat la execuție.
C O Z M A
Cercetările la fața locului au fost continuate de o echipă mixtă: arheologilor

și echipei de la ISU li s-au alăturat procurori militari, criminaliști și medici legiști.
Pe 22 noiembrie, resturile osteologice au fost prelevate în totalitate de autorități,
pentru analize, iar groapa a fost acoperită.
L o r e d a n a
Analiza medico-legală a relevat că în groapa din pădurea Vulturi se găseau

36 de cadavre, din care 12 copii, 9 femei și 15 bărbați. Sexul copiilor nu a putut
fi aflat din cauza deteriorării oaselor sub impactul factorilor de mediu în cei 70
de ani cât au stat îngropate. Situația pe vârste a victimelor stă în felul următor.
Copiii aveau vârste între 2 și 16 ani, mai exact: 1 avea între 2 și 3 ani, 1 între 6 și
E l e n a
7 ani, 2 între 7 și 8 ani, 2 între 10 și 12 ani, 2 între 12 și 14 ani, 2 între 13-15 ani și
2 între 15 și 16 ani. Bărbații aveau între 17 și 80 de ani: 1 avea între 17 și 19 ani, 1
între 18 și 20 de ani, 1 între 19 și 24 de ani, 1 între 30 și 40 de ani, 1 între 40-50 de
ani, 1 între 45 și 60 de ani, 5 între 50 și 70 de ani, 2 între 60 și 70 de ani și 2 între
70 și 80. Femeile aveau, de asemenea, vârste între 17 și 80 de ani, cu următoarea
distribuție: 1 avea între 17 și 19 ani, 1 între 20 și 25, 2 între 25 și 30, 2 între 30 și
40, 1 între 35 și 45, 1 între 50 și 70 și 1 între 60 și 80.
Pentru a fi mai simplu de înțeles, am întocmit următorul tabel în concordanță
cu informațiile expuse mai sus:
Tabelul 1. Distribuția cadavrelor în groapa comună din pădurea Vulturi
în funcție de vârsta și sexul victimelor11
Groapa comună de la Popricani
Sex/Vârstă 1-6 6-12 12-18 18-40 Peste 40 Total
Sex nedeterminat 1 5 6 12
Sex masculin 4 11 15
Sex feminin 7 2 9
Total 11 13 36
11
A. Cioflâncă, „Groapa comună de la Popricani (Iași)”, http://www.pogromuldelaiasi.ro/gropi-comune/
groapa-comuna-de-la-popricani-iasi/.
Concluzii
Pe parcursul lucrului asupra tezei de licență, pe baza căreia am scris acest
scurt articol, am ajuns la concluzia că importanța utilizării metodelor, principii-
lor și tehnicilor arheologiei judiciare este una majoră. Îmbinată cu alte domenii
interdisciplinare precum patologia, antropologia ș.a., rezultatele sunt unele dintre
cele mai de eficiente în ceea ce privește o investigație criminalistică sau istorică. 103
În arheologia judiciară, observațiile efectuate la locul descoperirii unui schelet
C O Z M A
uman sau a unei mumii sunt apropiate de cele realizate la locul unei scene de
crimă: luarea în considerare a mediului, poziția scheletului sau oaselor, colectarea
indiciilor ce ar permite înțelegerea condițiilor în care a avut loc înhumarea. Me-
dicina legală și arheologia funerară devin complementare în astfel de examinări.
L o r e d a n a
Aceste tehnici ajută autoritățile judiciare la gestionarea unei scene a crimei de la
dezvăluirea sa până la încheierea operațiilor de teren.
Toate aceste calități și deprinderi profesionale, pe care le-am prezentat în
cadrul tezei mele de licență și mai sus, într-o formă prescurtată, nu le-ar putea
deține oricine. Poliția și alte unități de acest fel din România nu au cursuri de
specializare în domeniu. Ei nu pot vedea ce văd arheologii și antropologii la locul
E l e n a
unei crime și în caracteristicile oaselor unui om. Ei nu au ochiul format în așa
fel încât să spună uitându-se la oasele pelvisului sau la craniul victimei dacă era
de sex feminin sau masculin, cum a fost săpată groapa, când sau cu ce unelte, nu
dețin aceeași meticulozitate în investigarea solului. De aceea, cred că este esențial
ca fiecare județ să aibă în serviciu un arheolog, care să asiste criminaliștii la cer-
cetarea scenelor de crimă12 .
Din punctul de vedere al memoriei colective, acțiunile instituțiilor de drept
ale statului (Parchetul Militar, Poliția, Înalta Curte de Casație și Justiție ș.a.) și
investigațiile întreprinse de institutele de specialitate (IICCMER), de arheologi
de la universitățile mari din țară (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași)
au condus la judecarea și condamnarea subiecților responsabili de atrocități ale
regimului comunist. Rudele victimelor, care au solicitat serviciile institutelor de
specialitate, au putut să-și îngroape cu demnitate morții, au aflat adevărul des-
pre dispariția lor și circumstanțele în care aceștia și-au găsit sfârșitul. Societatea a
aflat adevărul și a cunoscut pagini din istoria ascunsă a țării.
12
Cozma, „Arheologia judiciară”, 68-69.
Summary
Forensic Archaeology consists in applying principles, techniques and clas-
sical archaeological methodology in a judicial context. It is a branch of archae-
ological methodologies and approaches are applied in the field of judicial issues
and are closely related to the work of courts of law. As noted in the literature in
104 Romania, we have a few works in the general archaeology; this lack of references
is not justified, because we have some tradition and excellent professionals. Fo-
C O Z M A
rensic archaeology is a branch of archaeology that can bring fruitful collaborati-

on with the police (forensic specialists, especially) and solve cases prepared for
very serious crimes (murder with intent or negligence) involving corpses buried
(especially).
L o r e d a n a
Forensic archaeology is very new in our country and still lacks power and
“pushers” among experts here. Put all kinds of questions such as: Why do we need
such a specialist? Everyone knows how to dig a hole, why do we need archaeologists?
Slowly European countries begin to “embrace” this thinking and appeal to
many institutions dealing with such cases. I think that is among our country to
do so, but for this we need experts who are willing to cooperate with the police
E l e n a
force and other institutions of its kind. This paper was prepared in order to jus-
tify the relevance of and respond to these questions, opening the way for a new
specialty that can be helpful in solving as well as possible cases of genocide and
crimes against humanity. I wanted to show that despite the fact that it is a new
specialty for all departments of investigation of crimes appeal to archaeologists,
they acknowledge the value of their work and successes in solving cases. Archa-
eology can not only be used to discover and rewrite the history of mankind, but
also to solve crimes, to restore peace to families who have lost relatives and do
not know anything about them, to be buried in the holy ground and responsible
to be prosecuted and sent where they belong. Thus, in this paper I included the
relevance of justification hiring a legal specialist in archaeology, working princi-
ples and techniques and case studies from Romania to implement judicial archa-
eology methodology.
In Romania, forensic archaeology is a new science and very little practiced.
There have been cases of research and investigation since 2006, undertaken by
the Institute for the Investigation of Communist Crimes and the Memory of the
Romanian Exile (IICCMER). Institute’s teams have unearthed over the years
2006, 2007, 2009, 2013, the remains of several political prisoners executed by the
security services of the communist regime. Based on archaeological reports were
notified law enforcement authorities of the State and have filed lawsuits to trial
former directors, guardians of the communist prisons of those days. Moreover, in
the summer of 2010 under a draft oral investigation (supported by United States
Holocaust Memorial Museum in Washington, USA) and a forensic archaeology
(under the National Institute of Holocaust in Romania “Elie Wiesel” INSHR-
EW) were found four graves in Iasi who had a total of 347 victims of Hebrew
nationality. The investigation has involved in crimes Military Prosecutor’s Office
that has placed this case in the category of genocide and the file was classified.
105
Bibliografie
C O Z M A
Ciobotaru, Diego. „Genocid la Popricani! Primul act juridic de după ‘89 privind
Holocaustul din România“, Ziarul de Iași, 17.04.2014, www.ziaruldeiasi.ro//stiri/un-act-
fara-precedent-masacrul-de-la-popricani-parte-a-unei-actiuni-de-genocid--46896.html
Cioflâncă, Adrian. „Pogromul de la Iași“, www.pogromuldelaiasi.ro/ce-s-a-intam-
L o r e d a n a
plat-in-iunie-1941/.
—. „Groapa comună de la Popricani (Iași)“, www.pogromuldelaiasi.ro/gropi-co-
mune/groapa-comuna-de-la-popricani-iasi/.
Cozma, Elena L. „Arheologia judiciară. Metodologie, trăsături generale și studii de
caz din România“. Teză de licență, Iași, 2014.
E l e n a
Hunter, John R., Cox, Margaret. Forensic Archaeology: Advances in Theory and Prac-
tice. Routledge, 2005.
Lázló, Attila. Introducere în arheologie. Iași: Demiurg, 2006.
Marquez-Grant, N., Litherland, S., Roberts, J. „European Perspectives and the Role
of Forensic Archaeologist in the UK“. In: D. C. Dirkmaat, A Companion of Forensic An-
thropology. Blackwell Publishing Ltd., 2012, 598-625.
Resurse on-line:
• www.iiccr.ro/.
• www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2013/iiccmer_
cere_parchetului_inceperea_urmaririi_penale_impotriva_fostului_coman-
dat_al_lagarului_de_la_periprava_pentru_genocid/, accesat la 28.04.2014.
• www.iiccr.ro/pdf/ro/Raport%20Periprava%20sep2013.pdf, accesat 28.04.2014.
• www.iiccr.ro/ro/proiecte/investigatii_speciale/raport_cimitirul_saracilor/,
accesat 25.04.2014.
• www.pogromuldelaiasi.ro/gropi-comune/gropile-comune-de-la-stanca/, accesat
01.05.2014.
• www.ziaruldeiasi.ro/stiri/genocid-la-popricani-primul-act-juridic-de-dupa-89-
privind-holocaustul-din-romania--46896.html, accesat la 01.05.2014.
• www.pogromuldelaiasi.ro/gropi-comune/groapa-comuna-de-la-popricani-iasi/,
accesat la 01.05.2014.
• ziaruldeiasi.ro/local/gropi-comune-la-10-km-de-iasi~ni6qgr, accesat la
01.05.2014.
• www.hotnews.ro/stiri-esential-8008200-gropa-comuna-care-sunt-ingropati-
peste-100-evrei-ucisi-armata-romana-fost-descoperita-langa-iasi.htm, accesat la
106 01.05.2014.
C O Z M A
• www.revista22.ro/n-cautarea-unor-gropi-comune-cercetari-de-istorie-orala-
537i-arheologie-contemporana-n-jude539ul-suceava-15604.html, accesat la
01.05.2014.
• www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/rama-i-ele-umane-identifica-
L o r e d a n a
te-periprava-confirma-existen-unei-gropi, accesat la 28.04.2014.

• www.antena3.ro/romania/100-de-minute-imagini-terifiante-cu-gropile-comu-
ne-de-la-periprava-228131.html, accesat la 28.04.2014.
• www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/09/19/tortionarul-ficior-inter-
viu-gandul-gropi-comune-lagar-munca-periprava-foamete-umilinta-batai-boli-
E l e n a
exterminare-mitica-popescu-caius-mutiu-octav-bjoza-emanoil-mihailescu-mi-
rel-stanescu-ioan-centiu-video/, accesat la 28.04.2014.
• www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/iiccmer-diagnosticul-arheo-
logic-confirma-existenta-unei-gropi-comune-cu-ramasite-umane-la-peripra-
va-314055.html, accesat la 28.04.2014.
• www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2013/iiccmer_
cere_parchetului_inceperea_urmaririi_penale_impotriva_fostului_coman-
dat_al_lagarului_de_la_periprava_pentru_genocid/, accesat la 28.04.2014.
• www.iiccr.ro/pdf/ro/Raport%20Periprava%20sep2013.pdf, accesat la
28.04.2014.
• www.iiccr.ro/ro/despre_iiccr/institutul/, accesat la 28.04.2014.
DIN NOU DESPRE ARHIVELE CERCETĂRII ARHEOLOGICE:
CE ȘI CUM PĂSTRĂM PENTRU GENERAŢIILE VIITOARE.
STUDIU DE CAZ: CERCETĂRI MULTIDISCIPLINARE ÎN
CASTRELE ROMANE DIN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI*
A l e x a n d r u P O PA
Rezumat
În acest studiu autorul prezintă structura cercetărilor multidisciplinare efectuate în

castrele romane din sud-estul Transilvaniei. Scopul principal al studiului este discutarea
posibilităţilor de arhivare pe termen lung nu doar a rezultatelor analizelor, ci și a probelor
colectate în timpul cercetărilor. Se prezintă experienţa acumulată de autor în arhivarea
rezultatelor diferitelor cercetări, dar și a probelor de sol preluate pe parcursul investigaţi-
ilor din proiect.
Cuvinte-cheie: cercetări arheologice, arhive, cercetări multidisciplinare, castre
romane, Transilvania.
Introducere
Arheologia este prin definiţie o cercetare distructivă: odată investigată, sursa
cercetării arheologice este distrusă parţial sau complet. Această particularitate a
arheologiei face problema arhivării pe o perioadă mai lungă de timp și accesul la
materialele știinţifice cercetate foarte dificile. Nu mă refer aici la problema arhi-
vării documentaţiei de teren și a obiectelor de patrimoniu descoperite în timpul
prospecţiunilor de teren sau al săpăturilor. În România această problemă este re-
glementată destul de riguros prin acte normative și lucrări cu caracter metodic1.
Atenţia mea se îndreaptă spre materialele obţinute în timpul prelevării probelor
știinţifice. Din punctul meu de vedere, este evident faptul că în viitor arhivarea
de lungă durată a probelor de metal, de ceramică, de sol sau a probelor macro și
microbotanice trebuie să însoţească și să finalizeze procesul tradiţional de publi-
care a cercetărilor arheologice. Fără a pretinde la înaintarea unei soluţii care ar
putea fi pusă în aplicare la nivel naţional, voi prezenta în cele ce urmează structu-
* Acest studiu a fost efectuat prin grantul de cercetare PN-II-ID-PCE-2011-3-0652, suportat financiar de
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Știinţifică, CNCS–UEFISCDI. (This work was supported by a
grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS–UEFISCDI, project number
PN-II-ID-PCE-2011-3-0652.)
1
Mircea Victor Angelescu, „Standarde și proceduri în arheologie“, 2005. In: http://cimec.ro/Arheolo-
gie/arh-standarde/standarde.htm (accesat 22.08.2013).
ra cercetărilor efectuate în cadrul proiectului „Graniţa romană în estul Provinciei
Dacia“, acordând o atenţie deosebită problemelor legate de posibilităţile arhivării
pe termen lung atât a probelor, cât și a rezultatelor analizei lor în timpul cercetă-
rilor multidisciplinare din proiect.
Proiectul de cercetare
108
„Graniţa romană în estul Provinciei Dacia“ reprezintă un proiect de cercetare
P OPA
exploratorie, sprijinit în prezent printr-un grant al Autorităţii Naţionale Române

pentru Cercetare Știinţifică (ANCS)2 . Subiectul lui este legat de un segment de
peste 150 km al frontierei de est a provinciei romane Dacia, situată de-a lungul
A l e x a n d r u
Carpaţilor Orientali. Zona se află actualmente în judeţele Covasna, Harghita,

Mureș și Bistriţa-Năsăud.
Contextul istoric al proiectului este legat de istoria militară a Imperiului Ro-
man. Este cunoscut faptul că împăratul Domiţian a transferat centrul de greu-
tate al politicii externe de la Rin la Dunăre, ca urmare a tulburărilor constante
înregistrate la graniţa dunăreană3. Ulterior, la începutul secolului II, împăratul
Traian a condus două campanii militare împotriva dacilor din nordul Dunării, în
urma cărora a fost creată provincia romană Dacia4. Dispunerea efectivelor mili-
tare în teritoriu arată că romanii au asigurat controlul minelor bogate în aur din
zona Munţilor Apuseni5. Partea de est a Transilvaniei, săracă în resurse aurifere, a
beneficiat doar de trupe auxiliare cu un număr relativ scăzut de efective militare.
Totuși, această parte a Transilvaniei a fost încorporată în provincie, fiind alipită
mai mult din interes strategic și militar, decât economic6.
În cadrul acestui context istoric, principalele obiective ale proiectului amin-
tit sunt legate de dezvoltarea investigaţiilor în domeniul arheologiei și istoriei
provinciei Dacia. Dezvoltarea unei baze tehnologice și materiale pentru cerce-
tările inovatoare în Transilvania de Est și construirea unei echipe de cercetare
performantă sunt un alt obiectiv al proiectului. Nu în ultimul rând, proiectul își
propune evidenţierea potenţialului știinţific al Transilvaniei de Est și dezvoltarea
unei investigaţii exemplare, care ar facilita pregătirea unui proiect de cercetare
2
http://limes.rdsweb.ro.
3
Karl Strobel, Die Donaukriege Domitians. Vol. 38. Antiquitas, Reihe 1: Abhandlungen zur alten Geschichte.
Bonn, 1989.
4
Nicolae Gudea, Thomas Lobüscher, Dacia. Eine römische Provinz zwischen Karpaten und Schwarzem
Meer, Zaberns Bildbände zur Archäologie. Sonderbände der Antiken Welt. Mainz, 2006, 19-20.
5
Volker Wollmann, Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în Dacia romană. Der Erzberg-
bau, die Salzgewinnung und die Steinbrüche im römischen Dakien. Vol. 13. Bibliotheca Musei Napocensis.
București: Ed. Museion [u.a.], 1996.
6
Nicolae Gudea, Thomas Lobüscher, Dacia. Eine römische Provinz zwischen Karpaten und Schwarzem
Meer, Zaberns Bildbände zur Archäologie. Sonderbände der Antiken Welt. Mainz, 2006, 19-20.
exploratorie „Horizont 2020“ în parteneriat cu colegi din alte ţări ale Uniunii
Europene. Prin aceasta se va contribui semnificativ la contracararea fenomenul
de izolare știinţifică a acestei părţi a Ardealului.
În ceea ce privește metodologia de cercetare, proiectul face parte din șirul
investigaţiilor asupra frontierelor Imperiului Roman. Proiectul se bazează pe îm-
pletirea metodelor arheologiei provincial-romane, a geofizicii și a pedologiei, ale
căror rezultate pot fi combinate pentru a defini dimensiunile istorice ale fortifica- 109
ţiilor militare romane și a celorlalte părţi componente ale noţiunii de „limes“. La
P OPA
baza cercetărilor proiectului stau surse arheologice, documente de arhivă despre
rezultatele săpăturilor arheologice mai vechi. În afară de acestea sunt atrase în
cercetare datele din cercetări geofizice și pedologice. Cu toata multitudinea de
A l e x a n d r u
surse, rolul principal în documentarea cercetării aparţine surselor arheologice.
Lucrările din proiect includ o serie de activităţi de cercetare, dintre care pot
fi menţionate următoarele:
Studiu bibliografic și de arhivă. Cercetarea prevede o inventariere a tuturor
siturilor de epocă romană cunoscute din bibliografie și manuscrise, începând cu
notiţele preoţilor din perioada modernă7 până la versiunea digitală a Repertoriu-
lui Arheologic Naţional (RAN)8. Datele colectate sunt, de regulă, georeferenţiate
și conţin informaţii bibliografice complete. Documentele de arhivă și publicaţiile
sunt, după posibilitate, scanate, iar înregistrările create în această fază sunt inte-
grate într-o bază de date cu geotaguri și bibliografie, însoţite de copiile scanate
ale documentelor și publicaţiilor (fig. 1).
1 2
Fig. 1. Boroșneul Mare. Planul general al zonei cercetate (1) și planul general
al săpăturii (2), ambele după jurnalul de șantier al lui László Ferenc
7
Pentru mai multe detalii a se vedea Zsigmond Lóránd Bordi, Alexandru Popa, „Castrul roman de la
Boroșneu Mare: o sută de ani de la primele săpături sistematice.“ Acta Siculica (Sf. Gheorghe) 2012-2013,
262.
8
http://ran.cimec.ro/.
• Prospecţiuni de teren. Acestea au ca scop diagnosticarea suprafeţei siturilor
arheologice, identificate în faza anterioară. La această etapă se efectuează
prospecţiunile suprafeţelor siturilor arheologice și măsurările topografice
de precizie. Lucrările sunt completate de o descriere a stării de conservare
a siturilor arheologice și a statutului legal al terenurilor. Principalele rezul-
tate ale acestor activităţi sunt schiţe și hărţi topografice, ortofotoplanuri,
110 modele 3D ale terenului, fotografii cu și fără geotaguri, colecții de materi-
ale (ceramică, metal, sticlă, piatră etc.) și documentaţia lor știinţifică. Fi-
P OPA
gura 2 prezintă modelul 3 al fortificaţiei de la Comălău/Reci.

A l e x a n d r u
Fig. 2. Comălău. Modelul digital al fortificaţiei
• Re-inventarierea săpăturilor mai vechi9. La această etapă se studiază rezulta-

tele cercetărilor anterioare și colecţiile muzeale vechi, se verifică statutul
juridic al siturilor, starea lor de conservare, se re-documentează conform
standardelor actuale (prin fotografie și desen) piesele arheologice. Această
etapă mai include digitizarea documentaţiei de cercetare existente. Drept
rezultat, se completează o colecţie de imagini, precum și de hărţi topogra-
fice digitale și digitizate (fig. 3).
• Prospecţiuni geomagnetice. Magnetometria permite observarea unor struc-
turi arheologice din dedesubtul suprafeţei actuale de călcare a solului și
permite descoperirea unor vestigii arheologice ascunse la o adâncime de
până la 2 m. Domeniul aplicării magnetometriei în arheologie a cunos-
9
Pentru un exemplu de re-documentare a săpăturilor mai vechi a se vedea Zsigmond Lóránd Bordi, Ale-
xandru Popa, „Castrul roman de la Boroșneu Mare: o sută de ani de la primele săpături sistematice.“
Acta Siculica (Sf. Gheorghe) 2012-2013.
111
P OPA
A l e x a n d r u
Fig. 3. Boroșneul Mare. Planul general al săpăturii din anii 1973-74 (1). Profi-
lul peretelui nordic al secţiunii S.I. (2) și profilul peretelui vestic
al secţiunii de S-V (3)
cut o dezvoltare remarcabilă în ultimul deceniu. Dispozitive, devenite

acum un echipament standard pentru mulţi arheologi, erau receptate
acum câţiva ani drept instrumente sofisticate, accesibile doar pentru ge-
ofizicieni de elită. Ca rezultat al acestei faze de lucru, se obţin seturi de
planuri magnetometrice ale siturilor arheologice, incluse în aplicaţia GIS
a proiectului (fig. 4).
112
P OPA
A l e x a n d r u
Fig. 4. Călugăreni. Planul magnetometric al suprafeţelor prospectate
• Georadar. În arheologie georadarul (ground penetrating radar – GPR)

este folosit la achiziţia de date pentru modelarea bi- și tridimensională a
straturilor de sub nivelul actual al solului. Este vorba despre o metodă a
geofizicii care folosește particularităţile propagării, difuzării și reflecţiei
în sol a undelor electromagnetice de frecvenţă înaltă (10-1000 MHz). Se
consideră că impulsurile cu frecvenţă ridicată oferă o rezoluţie mai bună
a rezultatelor decât cele cu frecvenţă joasă, ele sunt însă mult mai puter-
nic absorbite de straturile de sol în care pătrund. Impulsurile de frecvenţă
joasă au o adâncime de penetrare mai mare, dar suferă de o rezoluţie mai
slabă. Din aceste considerente, pentru măsurările din cadrul proiectului
nostru s-a optat pentru o antenă cu frecvenţa de 200 MHz. Aceasta a fost
cuplată la un echipament cu două canale de tip SIR20, producţie a firmei
Geophysical Survey Systems Inc. (GSSI). Folosirea metodei GPR a fost
determinată de necesitatea achiziţiei de informaţii suplimentare despre
unele structuri arheologice, a căror configuraţie nu a apare destul de clar
în planurile magnetometrice. GPR-ul furnizează informaţii structurate pe
verticală, sub forma unor secţiuni orientate perpendicular pe suprafaţa so-
lului. Pentru aceasta, la început, este difuzat un scurt impuls de unde elec-
tromagnetice de frecvenţă înaltă, care, pe măsura propagării în sol și apoi
a reflecţiei de la diferite obstacole, după o perioadă de timp, se întoarce
înapoi și este înregistrat de aparat. Printre obstacolele care provoacă re-
flectarea impulsurilor electromagnetice se numără mai ales straturi de sol
cu contrast semnificativ al conductibilităţii electromagnetice. Adâncimea 113
până la care acele impulsuri reușesc să pătrundă depinde de frecvenţa un-
P OPA
delor electromagnetice și de gradul de penetrabilitate a solului. Ea poate fi
calculată pe baza vitezei propagării undelor și a timpului în care s-a întors
impulsul reflectat. Rezultatele pot fi prezentate atât vertical (fig. 5), cât și
A l e x a n d r u
orizontal (fig. 6). În această fază se obţin (prin interpolarea rezultatelor
măsurărilor) imagini bi și tridimensionale.
Fig. 5. Breţcu. Exemple de radargrame din zona zidului de incintă

114
P OPA
A l e x a n d r u
Fig. 6. Breţcu. Radargrama de pe secvenţa 0-5 ns a unei secţiuni din interiorul

castrului
• Sedimentologia. Determinarea stratigrafiei sedimentelor din substrat s-a

efectuat până acum în cadrul cercetărilor multidisciplinare din castrul ro-
man de la Breţcu. Prelevarea de probe de sol s-a făcut prin intermediul
unei carotiere de tip Riverside. Drept rezultat, arhiva noastră de cerceta-
re se îmbogăţește cu probe georeferenţiate de sol, care sunt documentate
prin fotografiere și apoi sunt descrise textual.
• Cercetări geochimice. Această etapă include cartarea fosfaţilor și a microe-
lementelor din sol. Procedura respectivă presupune determinarea concen-
traţiei de microelemente în sol în interiorul sau în afara siturilor arheologi-
ce. Pentru fosfor (fig. 7), acesta poate fi folosit drept indicator al prezenţei
sau al lipsei materiei organice. Aplicarea acestei metode în proiect a avut ca
115
P OPA
A l e x a n d r u
Fig. 7. Breţcu. Exemplu de cartare a fosforului în interiorul castrului
scop determinarea funcţionalităţii complexelor arheologice10. Cartarea și

analiza distribuţiei spaţiale a anumitor microelemente din zona sitului sau
din complexe de situri oferă posibilitatea de a identifica activităţile econo-
mice desfășurate acolo în Antichitate. Principalele rezultate ale cercetări-
lor sunt sub formă de hărţi sau griduri care arată distribuţia elementelor
chimice la anumite adâncimi ale sitului. Cel de-al doilea tip de rezultate
sunt un set de date spectrometrice care reflectă concentraţia diferitelor
elemente chimice din sol.
După parcurgerea tuturor acestor etape, rezultatele sunt analizate, discutate
și interpretate în termenii știinţelor ale căror metode au fost aplicate, adică a ar-
heologiei, pedologiei și geofizicii.
Informaţiile istorico-arheologice, alături de rezultatele măsurătorilor geochi-
mice și geofizice stocate în cadrul proiectului, urmează a fi sistematizate într-o
bază de date cu aplicaţii GIS, care vor deveni punctul de creare a „Atlasului ar-
heologic digital“ cu privire specială asupra zonei Transilvaniei de Est. Estimăm
utilizarea acestuia în învăţământul universitar și preuniversitar, dar mai ales în
gestionarea patrimoniului arheologic. Măsurătorile topografice, realizate în ca-
10
Pentru unele rezultate preliminare ale cercetărilor de la Breţcu a se vedea Alexandru Popa, Sorin Cociș,
Christina Klein, Corneliu Gaiu, Nicoleta Man, „Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen.
Ein deutsch-rümänisch-moldauisches Forschungsprojekt an der Ostgrenze der römischen Provinz Da-
cia.“ Ephemeris Napocensis (Cluj) 20, 2010, 101-128.
drul proiectului, vor fi folosite pentru pregătirea documentaţiei necesare (re-)în-
scrierii siturilor în Lista monumentelor istorice din România, precum și pentru
nominalizarea ca parte a limesului roman – UNESCO World Heritage Site “Fron-
tiers of the Roman Empire”. Prin acţiunile combinate ale membrilor proiectului
și ale instituţiei-gazdă (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni) încercăm să
creăm toate condiţiile necesare pentru includerea echipei noastre într-un proiect
116 european de cercetare din cadrul Programului „Horizont 2020“.
P OPA
Discuţii
Pentru stocarea și arhivarea de lungă durată a datelor obținute în cadrul aces-
tui proiect, am urmat Leitfaden zur Anwendung von Informationstechnik in der ar-
A l e x a n d r u
chäologischen Forschung11. Sub acest aspect, provocarea principală a fost salvarea

și arhivarea tuturor datelor colectate pe durata diferitor etape ale proiectului, în-
tr-un format deschis (open format). Am evitat folosirea exclusivă a formatelor de
date aflate în proprietatea producătorilor echipamentelor utilizate. Ca exemple
de asemenea formate, amintim firma Sensys pentru magnetometru, Niton pentru
spectrometrul portabil sau Leica Geosystems pentru stația totală sau GPS. Am
încercat, acolo unde a fost posibil, ca datele să fie salvate într-un al doilea format,
deschis. Tipurile de date obținute și stocate în cadrul proiectului sunt:
Text. Textele scrise generate pe parcursul etapelor proiectului sunt salvate în
formatul TXT cu codificare Unicod (UTF8). Pentru salvarea diferitelor forma-
tări de texte s-au folosit RTF (Rich Text Format) și PDF. La scanarea imaginilor
am aplicat opţiunile de scanare OCR și am salvat și procesat textele recunoscute
de aplicaţiile OCR în formatele TXT și PDF.
Imagine. Pentru salvarea imaginilor de tip raster am folosit formatul TIFF fără
compresie. Pentru imaginile georeferenţiale am folosit Geo-TIFF. Imaginile gri și
color au fost scanate la o rezoluţie de cel puţin 600 dpi, iar cele alb-negru – la o
rezoluţie de 1200 dpi. Grafica vectorială este salvată în format DXF sau DWG din
AutoCAD. Acesta este unul dintre exemplele unde nu a putut fi folosită o opţiune
alternativă de format de salvare a informaţiei – în cazul dat, al graficii vectoriale.
Bazele de date. Iniţial, am stocat informaţia într-o aplicaţie de tip Microsoft
Access. Ulterior, am decis transferul informaţiilor într-o aplicaţie de tip MySQL.
Pentru moment sperăm să utilizăm pentru proiectul nostru baza de date SEArcH
(Spatial Explorer for Archaeological Heritage), administrată de Institutul Arheolo-
gic German12 .
11
http://www.dainst.org/sites/default/files/medien/de/IT-Leitfaden_Teil1_Vorgaben_v1_0_3.pdf.
12
http://dev.dainst.org/dfg-projekte/.
Artefacte arheologice. Colecţia materialelor adunate de la suprafaţa situ-
rilor arheologice se depozitează la muzeu, în conformitate cu legislaţia în vi-
goare13 . Desenele digitale și fotografiile acestor materiale sunt stocate în cores-
pondenţă cu legea și cu principiile enunţate mai sus.
Datele topografice. Acestea sunt salvate iniţial în formatul xyz. Opţional, ele
sunt depozitate drept copii de rezervă ale datelor descărcate direct din staţia tota-
lă și din echipamentul GNSS al producătorului (Leica Geosystems)14. Alternativ 117
se folosesc și formatele DWG & DXF ale companiei Autodesk.
P OPA
Rezultatele măsurătorilor geomagnetice sunt arhivate în format xyz, iar ima-
ginile datelor interpolate sunt salvate în TIFF și GeoTIFF. Opţional, arhivăm
copiile de rezervă ale măsurătorilor în formatul de bază al producătorului mag-
A l e x a n d r u
netometrului (Sensys)15.
Rezultatele GPRadar. Rezultatele măsurătorilor sunt salvate doar ca imagini
de tip TIFF.
Sedimentologie. Cercetarea stratigrafiei sedimentelor din siturile arheologice
generează rezultate sub formă de probe de sol, descrise și analizate de sedimen-
tologist. Probele de sol sunt stocate în arhiva sitului și sunt înregistrate ca des-
coperiri, dar fără valoare financiară și, pentru moment, fără număr de inventar.
Cu toate acestea, probele de sol sunt unul dintre materialele cele mai afectate de
decizia dacă acestea ar trebui sau nu să fie stocate pentru analize ulterioare.
Geochimie. Cartarea fosfaţilor este însoţită de prelevarea unui număr relativ
mare de probe de sol. În cazul castrului de la Breţcu, au fost prelevate peste 1800
de probe. Arhivarea acestui tip de materiale nu este prevăzută în legislaţia româ-
nă de specialitate. Cu toate acestea, consider destul de importantă păstrarea de
lungă durată a acestor probe în vederea reanalizării lor cu ajutorul tehnologiilor
de care cercetarea ar putea beneficia în viitor. În cadrul proiectului, fiecare probă
este depozitată într-o pungă de plastic cu etichetă, conţinând toate informaţiile
necesare de identificare (de exemplu coordonatele carotei extrase, adâncimea de
la care a fost prelevată proba etc.). Nu s-au salvat poze sau valoarea greutăţii pro-
belor prelevate. Rezultatele măsurărilor spectrometrice asupra acestor probe sunt
salvate în format TXT sau CSV cu codificare unicod.
13
http://www.cimec.ro/muzee/lege/index.htm.
14
http://www.leica-geosystems.com/.
15
http://www.sensys.de/.
Concluzii
Acestea sunt principalele tipuri de date obținute ca rezultat al cercetărilor
multidisciplinare din proiectul prezentat mai sus. Ele reprezintă o multitudine de
tipuri și categorii. Arhivarea lor pe termen lung este doar tangenţial reglementată
de legislaţia românească. O politică unică la nivel naţional există doar referitor la
118 artefactele arheologice și documentaţia primară a cercetărilor de teren. În cazul
altor rezultate secundare ale cercetărilor arheologice, fiecare instituţie își dezvol-
P OPA
tă propria politică de arhivare pe termen lung. Rămâne să sperăm că pe viitor

aceste categorii de date vor deveni obiectul unor politici clare atât la nivel naţio-
nal, cât și european.
A l e x a n d r u
Mulţumiri
Primele mele experienţe cu echipamentele geofizice și geochimice le-am
acumulat alături de colegii mei de la Römisch-Germanische Kommission (RGK)
din Frankfurt pe Main, parte componentă a Institutului German de Arheologie.
Primele mele măsurători cu un magnetometru sau cu un spectrometru X-ray por-
tabil le-am realizat în anii 2007-2010 în cadrul acestei instituţii de prestigiu din
Germania. Ţin să mulţumesc conducerii Institutului German de Arheologie și
tuturor colegilor mei din Frankfurt pe Main pentru susţinere și ajutor în dezvol-
tarea proiectelor mele.
Summary
Key-words: archaeological researches, archives, multidisciplinary researches,
roman camps, Transylvania
In this study the author presents the structure of the multidisciplinary re-
searches conducted in the roman camps from south-east Transylvania. The aim
of this study is to discuss the possibilities of long-term archiving of the analysis’
results and, to the same extent, of archiving all the samples collected to obtain
these results. The author’s experience in archiving the results of different types
of researches is also presented, as well that of archiving the soil samples collected
during the archaeological investigations conducted as part of the Roman Limes in
the Eastern Carpathians research project. The data obtained as results of these re-
searches consist in a multitude of types and categories. Their long-term archiving
is tangentially regulated by Romanian law. There is a national policy referring
only to archiving archaeological artefacts and the primary research documenta-
tion. Each organisation develops its own long-term archiving system for the se-
condary results of archaeological researches. We can only hope that these types
of data will become in the future the object of articulated and coherent national
and European policies.
Bibliografie
119
Angelescu, Mircea Victor. 2005. „Standarde și proceduri în arheologie.“ In: cimec.
P OPA
ro/Arheologie/arh-standarde/standarde.htm (accessed 22.08.2013).
Bordi, Zsigmond Lóránd, Alexandru Popa. 2013. „Castrul roman de la Boroșneu
Mare: o sută de ani de la primele săpături sistematice.“ Acta Siculica (Sf. Gheorghe) 2012-
2013.
A l e x a n d r u
Gudea, Nicolae, Thomas Lobüscher. 2006. Dacia. Eine römische Provinz zwischen
Karpaten und Schwarzem Meer, Zaberns Bildbände zur Archäologie. Sonderbände der An-
tiken Welt. Mainz.
Popa, Alexandru, Sorin Cociș, Christina Klein, Corneliu Gaiu, Nicoleta Man. 2010.
„Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen. Ein deutsch-rümänisch-moldau-
isches Forschungsprojekt an der Ostgrenze der römischen Provinz Dacia.“ Ephemeris
Napocensis (Cluj) 20:101-128.
Strobel, Karl. 1989. Die Donaukriege Domitians. Vol. 38. Antiquitas, Reihe 1: Abhan-
dlungen zur alten Geschichte. Bonn.
Wollmann, Volker. 1996. Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în
Dacia romană. Der Erzbergbau, die Salzgewinnung und die Steinbrüche im römischen Daki-
en. Vol. 13. Bibliotheca Musei Napocensis. București: Ed. Museion [u.a.].
INTERPRETĂRI JURIDICE ȘI PROBLEMATICA PROTEJĂRII
PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC PE RAZA JUDEŢULUI NEAMŢ
Vitalie JOSA NU
Rezumat
Deși se constată numeroase deficiențe de ordin tehnic și conceptual, România are

una dintre cele mai bune legislații și organizări structurale privitoare la protejarea patri-
moniului cultural național din Europa. Este devansată în domeniu de Italia și Franța, iar
un pas categoric – pe care multe state europene, inclusiv România, au ezitat să-l facă –
l-a parcurs Ungaria prin implementarea unui regim juridic ce reglementează și supune
monitorizării colecțiile private. Articolul de față supune atenției mai multe aspecte legate
de regimul de protecție al siturilor arheologice, precum și al bunurilor mobile rezultate
din aceste perimetre. Sunt prezentate principalele vulnerabilități, puse în comparație cu
legislația românească privind monumentele istorice, ceva mai bine elaborată. Anali-
za prezentată este completată de o serie de exemple selectate din cazurile investigate de
Poliția din județul Neamț.
Cuvinte-cheie: Monumente istorice, situri arheologice, bunuri culturale mo-
bile, colecții particulare, predarea bunurilor arheologice, legislație patrimo-
niu, detecții, zone de protecție, contravenții, infracțiuni, județul Neamț.
Lista monumentelor istorice, aprobată prin Ordinul nr. 2314/2004 al minis-

trului culturii și cultelor, înregistrează pe raza județului Neamț 552 de obiective
protejate, din care fac parte situri arheologice, monumente și ansambluri istorice.
Dintre acestea, 172 de imobile sunt incluse la categoria situri arheologice, cu indi-
cativul literei s, menționat în conținutul codului, spre deosebire de ansambluri și
monumente, notate în cod cu litera a, respectiv m. Articolul 18 din OG 43/2000
privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca
zone de interes național precizează însă că „monumentele, ansamblurile și siturile
arheologice clasate în Lista monumentelor istorice, în grupa A sau B, se înscriu
și în Repertoriul arheologic național“, astfel încât regimul de protecție cuprins
în ordonanța de guvern menționată aici completează normele juridice în vigoare
referitoare la protejarea monumentelor istorice. Trebuie de precizat că situația în
sine nu are un caracter cvasigeneral, întrucât – din motive și criterii confuze –
nu toate monumentele istorice sunt înscrise automat și în Repertoriul arheologic
național.
Situația în cauză extinde și impune procedura descărcării de sarcină ar-
heologică (fapt ce presupune realizarea unei cercetări arheologice) și în ca-
zul intervențiilor executate asupra unor monumente istorice și asupra zonei de
protecție, delimitată de art. 59 din Legea 422/2001 și art. 10 din Legea 5/2000 cu 121
o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în cele rurale și 500 m în extravilan,
JO S A N U
care se măsoară de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric.
Articolul 3 alin. (1) lit. (a) din Legea 422/2001 definește noțiunea juridică de
monument – pe lângă construcția și instalațiile componente – și de teren aferent,
astfel încât delimitarea zonei de protecție se măsoară de la extremitatea curții pro-
V i t a l i e
priu-zise.
Precizările de față vin să sublinieze spațiul de protecție generos prevăzut de
legiuitorul român pentru monumentele istorice înscrise în Repertoriul arheologic
național. Este vorba aici nu doar de intervenția în sol, executată în perimetrul
monumentului ori în spațiul înconjurător, ci și de interesul conservării sau mo-
nitorizării evoluției spațiului construit, pentru a nu aduce modificări majore ca-
drului peisagistic și arhitectonic al zonei unde se află obiectivul. De aceea, Minis-
terul Culturii și Patrimoniului Național, prin instituțiile deconcentrate sau alte
instituții subordonate, reglementează, monitorizează și delimitează caracterul
intervențiilor executate în perimetrele protejate din punct de vedere arheologic
(sit, monument sau zonă de protecție arheologică). Autorizația de construire –
obligatorie în cazul intervențiilor asupra monumentelor istorice, așa cum prevede
art. 3 și art. 11 alin. (1) raportat la alin. (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor în construcții – nu poate fi eliberată decât după obținerea avize-
lor și acordurilor legale, printre care și avizul Ministerului Culturii și Patrimoniu-
lui Național, conform art. 24 alin. (1) din Legea 422/2001. Avizul de specialitate
condiționează – în mod obligatoriu – asistența arheologică pentru intervențiile în
sol, iar în cazul nerespectării acestuia, fapta constituie contravenția prevăzută la
art. 28 alin. (1) lit. (e) din OG 43/2000 și se sancționează cu amendă de la 10 000
la 50 000 lei.
Din practica anilor 2006-2008 rezultă că asistența arheologică era tratată cu
multă superficialitate de către beneficiarii investițiilor în perimetrele protejate.
Avizul DCPN era privit ca o simplă formalitate – senzație dată și de monitori-
zarea deficitară, fără consecințe, în teritoriu a personalului de inspecție avizator,
iar protestele timide și inconsistente ale arheologilor aruncau interesul societății
pentru salvarea patrimoniului arheologic la categoria „mofturilor“, și nu ca pre-
stări de servicii obligatorii. De aceea, au fost necesare măsuri imediate pentru
limitarea acestei atitudini, ce risca să capete amploare de fenomen, astfel încât
făptuitorii identificați în această situație au fost sancționați contravențional cu
amenzi, cele mai drastice fiind în valoare de 30 000 de lei și 20 000 lei. Primul
caz este al unui investitor care a început construirea unui hotel în vatra istorică
urbană – în zonele de protecție a Ansamblului Istoric Curtea Domnească, Sinago-
ga și Casa Armatei din mun. Piatra Neamț, și al doilea al unei persoane fizice care
122 a încheiat contract de supraveghere arheologică cu Complexul Muzeal Județean
Neamț pentru supravegherea arheologică a săpăturilor la o fundație de locuință
JO S A N U
în perimetrul Ansamblului Centrul istoric urban din mun. Roman, „uitând“ să

invite specialiștii la fața locului pentru asistență. Ambele persoane au contestat
sancțiunile în instanță, acțiuni care însă au fost respinse, iar făptuitorii supuși la
plată. Efectele s-au resimțit în scurt timp prin creșterea volumului solicitărilor de
V i t a l i e
asistență arheologică, înregistrate la Complexul Muzeal Județean Neamț, spori-

rea autorității cercetătorilor implicați și a Direcției pentru cultură și patrimoniu
național din județ. Cel mai important este că în anul 2012 nu au fost înregistrate
alte situații asemănătoare.
Acestea sunt doar două dintre cazurile când instrumentele tragerii la răspun-
dere penală sau contravențională pentru prejudicierea patrimoniului arheologic
pot fi aplicate într-un perimetru larg, conturat de spațiul de protecție atribuit mo-
numentelor istorice prin lege. Siturile istorice – propriu-zise – nu au însă zone de
protecție. Până și Ordinul nr. 2237/2004 al ministrului culturii privind aprobarea
Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice exclude siturile ar-
heologice din categoria obiectivelor de patrimoniu supuse regimului de proteja-
re suplimentar prin actul de încunoștințare publică a importanței sale. Situația
în cauză poate fi exploatată de braconieri și căutătorii de comori, care își susțin
nevinovăția pe necunoașterea nivelului de protecție a sitului afectat, precum și a
limitelor acestora. Este adevărat că unii reprezentanți ai autorităților publice lo-
cale au înțeles, în Ordinul nr. 2237/2004, marcarea prin însemne a tuturor imo-
bilelor de patrimoniu, așezând semnalări și în dreptul siturilor arheologice, dar
acestea sunt cazuri extranormative, izolate. Așezările deschise și necropolele sunt
primele categorii de situri expuse acestui risc, generat de vidul legislativ.
Există însă situații mai grave care ridică dificultăți serioase în impunerea mă-
surilor minime de protecție a siturilor arheologice și prevenirea distrugerilor, din
cauza lipsei zonelor de protecție și chiar a delimitărilor confuze. Este cazul necro-
polei medievale din satul Brășăuți, com. Dumbrava Roșie, jud. Neamț, unde s-a
reclamat executarea unui șanț, săpat pentru amenajarea rețelelor de alimentare cu
apă, lucrări în urma cărora au fost distruse mai multe morminte. Din cercetările
efectuate la fața locului a rezultat că, în Planul urbanistic zonal existent la Primă-
ria comunei Dumbrava Roșie, situl este marcat cu un punct ce se suprapune cu
123
JO S A N U
V i t a l i e
Fig. 1. Aspecte din timpul săpăturilor în satul Brășăuți
imobilul în care funcționează o școală, fără un perimetru evidențiat. Săpăturile

au fost executate în afara curții unității de învățământ, la aproximativ 50 m față
de punctul marcat în PUG, pe marginea drumului sătesc, astfel încât – pe bună
dreptate – funcționarul cu atribuții de autorizare nu a considerat necesară speci-
ficarea în certificatul de urbanism a necesității obținerii avizului de specialitate
al Direcției pentru cultură și patrimoniu național Neamț. Prin urmare, maistrul
echipei de muncitori a fost sancționat contravențional cu amenda prevăzută la art.
28 alin. (1) lit. (c) din OG 43/2000, în valoare de 2 000 lei, pentru neanunțarea
descoperirilor arheologice.
Al doilea caz, din primăvara anului 2012, risca să pună în pericol integri-
tatea vestigiilor arheologice din necropola medievală descoperită în cartierul
Dărmănești al mun. Piatra Neamț și neclasată în patrimoniul cultural național.
Reprezentanții Complexului Muzeal Județean Neamț nu au reușit să convingă
beneficiarul investiției și constructorul că există patrimoniu arheologic reperat
în zonă, motiv pentru care trebuia inițiată procedura de supraveghere științifică.
De aceea au apelat la intervenția poliției. Invocarea întârzierii termenului de fi-
nalizare a lucrărilor după descoperirea unor vestigii arheologice, prin suspenda-
rea autorizației de construire – procedură stabilită prin art. 5 alin. (16) din OG
43/2000 –, implicând și durata obținerii autorizației de cercetare arheologică,
organizarea echipei de cercetare etc., au dus la exprimarea disponibilității con-
structorului de a apela la serviciul arheologilor. Momentul critic al „negocierilor“
– deși finalmente s-a permis și sprijinit efectuarea investigațiilor științifice – a
fost atunci când constructorul a cerut să-i fie prezentat pe teren amplasamentul
exact al perimetrului cu patrimoniu arheologic, astfel încât să-și organizeze pro-
pria strategie de organizare a șantierului.
Desigur, la nivelul autorităților administrației publice locale nu activează în-
totdeauna personal cu minime cunoștințe în domeniu, iar în momentul întocmi-
rii PUG-urilor se solicită frecvent punctul de vedere al instituțiilor de profil. În
cazurile celor două necropole, primele surse pentru identificarea și delimitarea în
124 teren sunt cercetările arheologice anterioare, ale căror rezultate au fost publicate.
Din păcate, însă, va trebui arătat interesul minim arătat de arheologii în cauză
JO S A N U
față de obiectivul elementar de stabilire – prin cercetare – a limitelor necropole-

lor cercetate. Rapoartele nu au fost complete, s-au limitat la mediatizarea câtorva
morminte dezvelite și a inventarului găsit, fără o minimă preocupare pentru crea-
rea cadrului juridico-administrativ necesar implementării măsurilor de protejare
V i t a l i e
a sitului arheologic. Cel puțin în cazul necropolei de la Brășăuți, se pare că arheolo-

gii s-au limitat la cercetarea perimetrului pe care urma să fie construit sediul școlii,
deși locuitorii din jur susțin și în prezent că în curțile lor s-au descoperit frecvent
oseminte umane. Asemenea informații și posibilitățile oferite de metoda cercetării
de suprafață ar fi contribuit desigur – chiar și în cazul finanțărilor limitate sau al
altor situații ce impuneau întreruperea cercetărilor – la cartarea semnalărilor, re-
spectiv la demarcarea pe o hartă a suprafeței ocupate de situl arheologic.
Publicațiile de specialitate în care sunt semnalate rezultatele cercetărilor de
suprafață – pe lângă valoarea și utilitatea lor științifică – reprezintă un prețios
material pentru căutătorii de comori. Unii deținători de detectoare de metale se
specializează în căutarea bunurilor arheologice și cunosc prevederile legale ac-
tuale. Prin urmare, Cronica cercetărilor arheologice și alte reviste științifice sunt
consultate în permanență, astfel încât amatorii de antichități pășesc pe urmele
specialiștilor care au semnalat noi descoperiri de situri, dar nu au demarat ime-
diat și procedura legală de clasare, neclarificată în cuprinsul OG 43/2000, dar
aplicată după modelul art. 8, 13 și 14 din Legea 422/2001 privind protejarea mo-
numentelor istorice.
Eforturile pentru depistarea descoperirilor arheologice întâmplătoare și re-
aducerea bunurilor rezultate în patrimoniul statului român constituie o activi-
tate greu realizabilă fără sprijinul cetățenilor. Deși, art. 49 din Legea 182/2000
obligă predarea acestora în termen de 72 de ore, curiozitatea și scontarea pe un
câștig substanțial – prin valorificarea vestigiilor găsite – pot determina acțiuni
de distrugere și alterare produse de descoperitori. De aceea, depistarea lor urgen-
tă se impune de la sine. În toamna anului 2006, un locuitor din comuna Piatra
Șoimului a descoperit în curtea sa o sabie din bronz, datată de specialiștii Com-
plexului Muzeal Județean Neamț în sec. XV î.Hr. și clasată ulterior în patrimo-
niul cultural național, în categoria tezaur. După descoperire, persoana respectivă
a executat asupra obiectului operațiuni de polizare mecanică, ștergere cu acid
sulfuric, prelevat din bateria autoturismului propriu și a tăiat o porțiune de 1 cm
din lamă pentru a identifica metalul. Ulterior a prezentat fotografiile obiectului
la Complexul Muzeal Județean Neamț cu intenția de a negocia un preț convena-
bil în schimbul predării și amenințând că este dispus să caute alți cumpărători
privați. Atunci s-a apelat la sprijinul poliției, care a intervenit și recuperat bunul,
iar în urma expertizării muzeale – deși a fost încălcat termenul legal de predare – 125
CMJ Neamț a decis să-i ofere descoperitorului o recompensă în valoare de 4 000
JO S A N U
lei, reprezentând echivalentul celor 30% și bonusul de 10% prevăzuți de lege.
Un caz interesant privește descoperirea întâmplătoare – în albia râului Mol-
dova între mun. Roman și com. Horia – a unui femur de mamut. Descoperitorul
a revenit cu o căruță, a scos vestigiul din apă și l-a depozitat în pivniță, după care
V i t a l i e
a început să caute cumpărători. Intenționa să-l vândă cu 2 000 $ unor persoa-
ne din Bacău, acestea urmând să-l valorifice în Italia. Bunul a fost recuperat de
compartimentul de specialitate din cadrul IPJ Neamț și predat Complexului Mu-
zeal Județean Neamț, fiind clasat în patrimoniul cultural național, în categoria
fond. Merită subliniat în ambele cazuri prezentate mai sus meritul specialiștilor
de a fi alertat și solicitat la timp sprijinul Poliției. Mai ales ultima descoperire a
ajuns printre cercetători sub forma unui zvon, acesta a fost confirmat datorită
investigațiilor ulterioare demarate de ofițerii Compartimentului pentru proteja-
rea patrimoniului cultural național din cadrul IPJ Neamț.
Fig. 2. Aspecte din timpul cercetărilor în comuna Horia; fe-

mur de mamut
Cele mai serioase dificultăți întâmpinate în domeniul protejării patrimoniu-
lui cultural național sunt cauzate de vidul legislativ păstrat în jurul colecțiilor și
colecționarilor particulari. Posibilitățile extrem de limitate pentru monitorizarea
directă a modului de completare a colecțiilor particulare și a conținutului aces-
tora contribuie indirect la înflorirea pieței negre de antichități, la braconajul ar-
heologic și spălarea de bani. Nu este o noutate că investiția în artă este cea mai
126 recomandată, fapt dovedit de creșterea numărului de colecționari după 1989, ei
devenind un grup influent și chiar, uneori, decident în materie de politică legis-
JO S A N U
lativă. Faptele de neanunțare a descoperirilor arheologice întâmplătoare și de

comerț neautorizat cu bunuri culturale mobile – ultima este reglementată de art.
35 din Legea 182/2000 și se raportează la prevederile Legii 12/1990 privind pro-
tejarea populației împotriva unor activități comerciale – constituie contravenții, ast-
V i t a l i e
fel încât instrumentele judiciare sunt extrem de limitate și colaterale, dacă sunt
coroborate cu alte fapte ce implică săvârșirea unor infracțiuni. Există o situație
conflictuală între dreptul de proprietate al statului, afirmat prin lege, asupra ves-
tigiilor arheologice descoperite – de aceea s-a și instituit termenul de predare de
72 de ore – și principiile constituționale care garantează respectarea intimității
vieții private și ocrotirea proprietății private, tranșată în defavoarea interesului de
recuperare a bunurilor ce aparțin țării.
Din păcate, o proastă inspirație sau poate o rea-intenție – concomitent cu
reacția anemică a societății civile, dar mai ales a mediului profesional – a stre-
curat în prevederile art. 49 din Legea 182/2000 trimiterea discretă la art. 46
alin. (1) din același act normativ, care conține o condiție de exceptare extrem
de dăunătoare. Aici se precizează că sunt supuse termenului de predare de 72
de ore doar „bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau
geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic ori
geologic sau în cadrul unor cercetări arheologice de salvare ori având caracter
preventiv, precum și cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură,
efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice [subl.
n.] […], intră în proprietate publică, potrivit dispozițiilor legale“! Un instru-
ment deosebit de util pentru descoperitorii de tezaure arheologice, oricât de
consistente și valoroase, despre care pot declara că au fost descoperite în pe-
rimetre ce fac obiectul proprietății private, și aceasta chiar dacă art. 10 din
OG 43/2000 reține aceeași obligație de predare, fără precizarea subversivă din
Legea 182/2000.
Altfel spus, în înțelesul Legii 182/2000, bunurile găsite pe o proprietate pri-
vată – terenuri intravilane sau extravilane, ultimele supuse exploatărilor – nu ar
interesa statul român! Cine mai poate face deosebire dacă un bun arheologic a
fost descoperit pe un domeniu public sau pe unul privat, așa cum ar susține –
eventual să creeze și groapa de tezaurizare aferentă – orice doritor de a-și însuși
descoperirea?! Cui folosește această confuzie?
Prevederile Constituției României aduc însă pe făgașul normal regimul ju-
ridic al bunurilor arheologice, arătând, prin art. 136 alin. (3), că „bogăţiile de
interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valori-
ficabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea 127
organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice“. Legea organică, în cazul de
JO S A N U
față OG 43/2000, aduce clarificările necesare prevederilor constituționale prin
art. 4 alin. (1): „Bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patri-
moniului cultural național și pot fi clasate și protejate drept bunuri de patrimoniu
cultural național mobil, drept situri arheologice sau ca monumente istorice, con-
V i t a l i e
form legii“. Prin urmare, bunurile de patrimoniu arheologic intră în accepțiunea
bogățiilor de interes public ale subsolului, întrucât sunt recunoscute a face parte
din patrimoniul cultural național.
După cum s-a văzut mai sus, situația arătată naște confuzii și solicită un efort
interpretativ care – alături de lipsa unei norme juridice privind regimul colecțiilor
și colecționarilor particulari – naște întrebări serioase legate de interesul efectiv al
legiuitorului român și al MCPN pentru protejarea patrimoniului arheologic. Noul
Cod penal al României accentuează această senzație tocmai pentru că a exclus din
prevederi art. 2801 privind nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri: „Alin. 1.
Distrugerea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuiește pierderea
pentru patrimoniul cultural național sau pentru fondul arhivistic național a unui
bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani“. De remarcat că articolul 209 alin. (3) din Codul de
procedură penală, încă în vigoare, așază această infracțiune în categoria acelora
pentru care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, așa
cum se procedează în cazul altor fapte grave, cum ar fi – printre altele – faptele de
trădare și omor. Sub raportul gravității și stării de pericol faptele ce prejudiciază
patrimoniul cultural național atentează la însăși ființa și identitatea națională.
Prin eliminarea art. 2801 din noul Cod penal român și o reactualizare/
adaptare a Legii 182/2000, care în prezent include în categoria infracțiunilor
doar faptele ce aduc atingere bunurilor culturale mobile clasate și cele care pre-
supun activități de traficare, va dispărea unul dintre cele mai utile instrumente
legale în domeniul investigării, sancționării și prevenirii – prin descurajare – a
faptelor ce aduc atingere patrimoniului cultural național. Este bine cunoscut
ritmul activităților de clasare, precum și limitele faptice ale procedurii, impusă
de reținerea colecționarilor particulari de a solicita clasarea bunurilor aflate în
colecțiile proprii. Se adaugă aici și procedura de clasare incompletă prevăzută la
art. 11-13 din Legea 182/2000, lăsând pradă interpretărilor situația bunurilor
clasate după procedurile existente înainte de anul 1989, care figurează ca atare
în inventarele deținătorilor, dar pentru care nu s-a eliberat – conform normelor
actuale – un certificat de clasare, fișa standard a obiectului, ordinul de clasare și
care lipsesc din Registrul (electronic) bunurilor culturale mobile clasate, gestionat
de MCPN. Dintre exemplele cele mai stridente la nivelul jud. Neamț sunt felonul
128 Sf. Ioan Gură de Aur de la Arhiepiscopia Romanului și două icoane de la mănăs-
tirile Neamț și Bistrița – parte a darurilor imperiale bizantine, printre care erau și
JO S A N U
însemne ale puterii – primite în dar de Alexandru cel Bun în anul 1424. Acestea
nu sunt însoțite în prezent de documentele doveditoare ale clasării, iar orice fap-
tă care le poate produce distrugere, alterare presupune un regim de sancționare
tipic, dar – ceea ce contează cel mai mult – nu implică un rol de prevenție și des-
V i t a l i e
curajare corespunzătoare importanței deosebite ale acestor bunuri pentru cultura

și civilizația română.
Dezvoltarea extraordinară și continuă a mijloacelor virtuale de comunicații
s-a răsfrânt și în domeniul antichităților, depășind cadrul previzibil pe vremea
întocmirii Legii 182/2000, dar – după cum se vede – și pe cei care au realizat
ultima reactualizare din anul 2008. Regimul de comercializare a bunurilor cultu-
rale mobile, prevăzut la art. 35, după caracteristicile date presupune o activitate
desfășurată după model clasic: într-un spațiu special amenajat, de un agent eco-
nomic autorizat, inclusiv de MCPN, cu un consilier științific – expert, capabil să
recunoască bunurile de valoare deosebită și să le oprească de la vânzare, având un
registru în care trebuie să facă mențiuni doar în ceea ce privește identitatea ofer-
tantului și referințele legate de bunul oferit spre vânzare, nu și al cumpărătorului
și o obligație de afișare la loc vizibil a normelor de comerț, pe care – în lipsa unei
reglementări clare – fiecare o îndeplinește după cum consideră de cuviință.
Nu se găsesc niciunde, în cuprinsul legii de față, prevederi referitoare la
comerțul cu bunuri culturale mobile prin mass-media digitală (internet și tele-
fonia mobilă), drept dovadă acesta a atins în ultima vreme cote alarmante. Desi-
gur, acțiunile de control și intervenție ale organelor de control1 sunt exercitate în
limitele prevederilor legale și cu instrumentele oferite de acestea. Nu poți stabili
obligații – cum ar fi și cel de predare în termen de 72 de ore a bunului descoperit
întâmplător – dacă nu creezi și pârghiile legale de impunere a normei sau de re-
cuperare a bunului față de care statul se declară proprietar de drept. Amploarea
comerțului virtual cu antichități se poate verifica după apariția site-urilor speci-
1
Deși art. 80 din Legea 182/2000 dă atribuții de sancționare contravențională doar direcției de cultură,
încă nepuse în aplicare de instituția deconcentrată a MCPN pe raza jud. Neamț, structura specializată
de poliție a identificat și a luat măsuri specifice de sancționare în temeiul Legii 12/1990 față de trei
comercianți, măsuri ce permiteau inclusiv confiscarea bunurilor în cauză.
alizate funcționale pe piața internă românească, precum și pe cea internațională.
Bunurile arheologice reprezintă o categorie aparte și destul de bine evaluată fi-
nanciar, pentru că sunt destui doritori să-și umple colecțiile (frecvent particula-
re) prin intermediul mass-mediei digitale, rămasă în afara reglementărilor juridi-
ce – cu rarități.
Oferta este compusă adesea din bunuri cu proveniență foarte dubioasă, unele
din vechi colecții și „moșteniri de familie“, altele din inventare școlare desființate, 129
din descoperiri întâmplătoare neanunțate, sustrageri din timpul campaniilor de
JO S A N U
cercetare, furturi din muzee sau braconaj arheologic. Desigur, în condițiile crizei
economice actuale doritori de înavuțire se găsesc și în acest domeniu. Așa s-a
întâmplat – de exemplu – în cazul unei vânzări pe un site electronic specializat a
unui vas bitronconic aparținând Culturii Cucuteni, scos la vânzare contra sumei
V i t a l i e
de 2 500 €. S-a apreciat de specialiștii din cadrul CMJ Neamț că acesta poate
proveni din siturile arheologice de pe raza județului Neamț, motiv pentru care a
fost informat și s-a cerut sprijinul IPJ Iași, întrucât comerciantul identificat do-
miciliază pe raza jud. Iași. Astfel, polițistul din cadrul IPJ Iași, specializat în do-
meniu, a reușit recuperarea acestui bun, care se află astăzi în colecțiile Muzeului
Universității „Al.I. Cuza“, Iași.
Vara anului 2012 a oferit surprize deosebite și a scos în evidență volumul
impresionant al comerțului cu bunuri culturale mobile prin intermediul site-
urilor specializate. Un activ practicant de comerț on-line, domiciliat pe raza jud.
Neamț, se afla în atenția IPJ Neamț, dar a intrat și sub monitorizarea IPJ Hune-
doara, antrenat în identificarea și destructurarea unei rețele naționale de braconi-
eri arheologici. Astfel, prin colaborarea între cele două structuri de poliție au fost
efectuate percheziții la domiciliile a doi colecționari nemțeni, de unde au fost ri-
dicate 2 590 de bunuri, majoritatea de proveniență arheologică, dintre care 2 372
de monede antice și medievale (în afară de vârfuri de săgeți, fibule, inele sigilare,
obiecte din silex etc.) și doi saci cu fragmente ceramice. Fără a detalia cazurile
de față, acestea aflându-se încă în faza de investigație, iar bunurile – depuse la
Complexul Muzeal Național „Moldova“ din Iași pentru expertizare, trebuie ară-
tat că o bună parte au fost achiziționate prin intermediul site-urilor specializate
în comerț cu antichități.
Indirect, prin formularea cererii în mod constant și repetat, uneori chiar se-
lectivă, se stimulează sustragerile din situri arheologice.
În finalul expunerii, rămâne de insistat asupra câtorva aspecte importante,
de principiu. Primul ține de sublinierea rolului Poliției Române, prin structurile
sale specializate, în activitatea de prevenire și combatere a faptelor ce prejudiciază
patrimoniul cultural național. Capacitatea de monitorizare a situației în teritoriu,
resursele umane și materiale disponibile și instrumentele specifice de investigare
îi conferă statutul de principal actor în acest domeniu. De aceea, ajungând astfel și
la următorul aspect, limitarea competențelor legale de control și monitorizare ale
polițiștilor (deși ofițerii care activează sunt recrutați din rândul specialiștilor) –
în raport cu instituțiile deconcentrate ale MCPN, aflate în criză de personal, cu
dotări și mijloace insuficiente, încorsetate în strategiile politico-administrative
locale – se reflectă negativ asupra capacității statului român de apărare a propriei
130 identități. Inițiativele legislative trebuie să aibă un caracter dinamic, în raport cu
evoluția societății și cazuistica înregistrată, astfel încât noile reglementări juridi-
JO S A N U
ce nu pot face abstracție de punctul de vedere exprimat de polițiștii cu atribuții

în domeniu. Nu în ultimul rând, trebuie subliniată aici importanța deosebită a
conlucrării și colaborării permanente între polițiștii specializați în domeniu și
cercetătorii, lucrătorii din muzee și specialiștii din instituțiile deconcentrate ale
V i t a l i e
MCPN.
În cazul Republicii Moldova, crearea Agenției Naționale a Patrimoniului ara-
tă deocamdată parcurgerea primei etape în procesul de creare a structurilor cu
atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național. Următorul pas
va trebui să se materializeze prin înființarea structurilor judiciare specializate în
domeniu, după modelul Uniunii Europene, inclusiv al României.
Sommaire
Même s’il y a encore beaucoup de carences d’ordre technique et conceptuel,
la Roumanie possède une des plus pertinentes législations et organisations struc-
turelles concernant la protection du patrimoine culturel national en Europe. Elle
est surclassée dans ce domaine seulement par l’Italie et la France. En même tem-
ps la Hongrie est le seul pays européen qui a mis en place un régime juridique de
réglementation et de surveillance des collections privées.
Dans cet article on cherche à élucider plusieurs aspects concernant le régime
de protection des sites archéologiques et des éléments du patrimoine archéolo-
gique, établi en Roumanie. On présente les vulnérabilités et on discute les lapsus
de la législation romaine concernant l’identification du patrimoine et les mesures
de protection (y inclus le classement de monuments ou de zones protégés et la
protection des éléments du patrimoine archéologique). L’analyse est complétée
par une série d’exemples sélectés parmi les cas investigués par la police du dépar-
tement de Neamț.
POSIBILITĂȚI DE DEGRADARE ȘI MODALITĂȚI
DE PROTEJARE A TEXTILELOR ÎN MOMENTUL
DESCOPERIRII ÎN SĂPĂTURI ARHEOLOGICE
Carmen M A R I A N
Rezumat
Lucrarea prezintă, în prima parte, evoluția degradării obiectelor textile în diferitele

etape ale vieții lor: din momentul realizării și până ajung în pământ (degradarea are
loc în mediul atmosferic), după îngroparea în pământ (degradarea are loc în mediul ar-
heologic) și după descoperirea prin săpături arheologice (degradarea are loc în mediul
atmosferic). Lucrarea subliniază și exemplifică efectele negative ale influenței mediului
atmosferic asupra inventarului arheologic în momentul descoperirii și extragerii din să-
pătură. Între pericolele ce pândesc inventarul arheologic la contactul cu mediul atmosferic
sunt menționate riscul schimbărilor bruște ale parametrilor de microclimat (umiditate re-
lativă, temperatura, intensitatea luminoasă), ce au ca rezultat modificări imediate ale ca-
racteristicilor fizico-mecanice și chimice ale materialelor și riscul contaminării cu germeni
patogeni din atmosferă (mucegaiuri) sau al activării celor din condițiile de zăcere. O mare
parte dintre obiectele textile arheologice au o structură compozită, alcătuită atât din ma-
teriale anorganice, cât și din materiale organice aflate în diferite stadii de degradare. De
aceea, pentru a preîntâmpina degradarea obiectelor textile arheologice în momentul des-
coperirii, autoarea consideră că ar trebui să existe o colaborare permanentă și eficientă a
specialiștilor arheologi cu laboratoare de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu
care realizează investigații fizico-chimice și biologice ale materialelor descoperite și care
dispun de cel puțin un restaurator în domeniul textilelor. Colaborarea interdisciplinară
reprezintă singura cale de protejare eficientă a obiectelor textile arheologice în momentul
descoperirii și premiza stabilirii unei metodologii de intervenție adecvate atât tipului de
obiect cât și condițiilor particulare ale săpăturii.
În acest sens, în momentul luării deciziei de a efectua o săpătură într-o zonă cu
potențial arheologic în care existența obiectelor textile este presupusă în baza unor date
indirecte (cazul criptelor din biserici și mănăstiri), trebuie să se aibă în vedere realizarea
unor parteneriate cu astfel de instituții. Lucrarea prezintă și documentația fotografică a
intervențiilor de restaurare-conservare aplicate unor piese textile arheologice descoperite
la mănăstirea Căpriana, Republica Moldova, restaurate în Centrul de Restaurare-Con-
servare din Iași.
Cuvinte-cheie: degradare, restaurare, conservare, textile, colaborare interdis-
ciplinară.
132
1. Degradări specifice textilelor arheologice
M A R I A N
Obiectele de patrimoniu descoperite în timpul săpăturilor arheologice repre-

zintă mărturii prețioase ale trecutului, constituind dovada evoluției modului de
trai, a inteligenței și a sensibilității unei umanități pe cât de diversă, prin aspecte-
le sale, pe atât de constantă în aspirații. Între aceste obiecte, textilele arheologice
C a r m e n
constituie o parte semnificativă a patrimoniului cultural. Salvarea și conservarea

acestora este deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât doar o mică parte
din aceste valori inestimabile ale trecutului au supraviețuit.
Obiectele textile sunt supuse degradării, chiar din momentul apariţiei lor, în
condițiile mediului ambiant obișnuit, din cauza îmbătrânirii naturale a materialu-
lui din care sunt confecţionate, a uzurii funcţionale sau a acţiunii factorilor de me-
diu (fig.1, intervalul 0-1) [1, 2].
Atunci când ajung în sol, textilele suferă un prim șoc din cauza schimbării
mediului (fig. 1, intervalul 1-2). Noile condiţii de păstrare vor accelera procesul
de deteriorare atât prin modificarea bruscă a parametrilor de microclimat, cât și
Fig. 1. Graficul procesului de degradare a obiectelor arheologice în funcţie

de timp
prin apariţia unor noi factori de degradare (de exemplu produșii de descompu-
nere a corpului uman în cazul mediilor de înhumare). Formarea unui anumit tip
de microclimat arheologic este o consecinţă directă a interacţiunii factorilor spe-
cifici mediului respectiv: umiditate, aport caloric, reacţia și proprietăţile redox
ale mediului, salinitate, prezenţa metalelor etc. Acţiunea sinergică a acestor fac-
tori determină nivelul atacului bacteriologic și chimic, care constituie principalul
agent de degradare a textilelor din mediile arheologice, determinând astfel viteza 133
și amploarea degradării.
M A R I A N
Aflându-se însă timp îndelungat în aceste condiţii de microclimat, obiectele
tind să ajungă, la un moment dat, la o stare de echilibru faţă de acest mediu (fig. 1,
intervalul 2-3). În această situație procesul de degradare scade mult în intensitate,
în unele cazuri evidențiindu-se chiar o oprire a sa.
Scoaterea la suprafaţă a textilelor în momentul descoperirii prin săpături ar-
C a r m e n
heologice după un timp, care poate fi, uneori, chiar foarte îndelungat, le produce
acestora un al doilea șoc, din cauza schimbării condiţiilor de mediu (fig. 1, inter-
valul 3-4). Atunci starea de echilibru încetează, iar acţiunea noului mediu poate
genera, într-un timp relativ scurt, degradarea parţială sau, în unele cazuri, dis-
trugerea totală a obiectelor textile. Pentru a evita acest lucru, în astfel de situaţii
se impune adoptarea de urgenţă a unor măsuri preventive care să contracareze
aceste efecte (fig. 1, intervalul 4-5). Din aceste considerente, momentul scoaterii
textilelor din mediul arheologic este unul crucial în viața obiectului, de măsurile
luate în această etapă depinzând, într-o mare măsură, dăinuirea în timp a acestor
mărturii ale trecutului. De asemenea, aceste obiecte prelevate din săpături arhe-
ologice trebuie să constituie priorități absolute, imediate, ale activității labora-
toarelor de restaurare, care trebuie să le trateze, în regim de urgență, ca pe niște
„pacienți“ grav bolnavi care necesită îngrijiri speciale.
Din păcate, sunt numeroase cazurile când, uneori din motive obiective, jus-
tificate, nu s-au putut asigura măsuri de conservare corespunzătoare, obiectele
textile arheologice suferind degradări suplimentare chiar din momentul desco-
peririi lor.
Astfel, în cazul lucrărilor de cercetare arheologică de la biserica Sf. Sava din
Iași, săpăturile au fost surprinse de seismul din martie 1977, care a provocat de-
gradarea elementelor constructive și a conţinutului funerar al criptei în care au
fost descoperite două piese vestimentare – un conteș și un acoperământ de cap.
Accesul fiind blocat din cauza avarierii clădirii, prelevarea obiectelor din săpătu-
ră a fost posibilă după circa o lună, timp în care piesele au suferit degradări su-
plimentare, necesitând, pe parcursul procesului de restaurare-consevare, lărgirea
gamei de intervenții. Acţiunea factorilor de degradare din mediul de înhumare,
schimbarea bruscă a microclimatului în momentul deschiderii criptei, precum și
menținerea acestuia un timp îndelungat au avut ca efect modificări ale caracteris-
ticilor fizico-mecanice și chimice ale materialelor constituente. Între aceste mo-
dificări, deshidratarea fibrei de mătase a contribuit la alterarea, în primul rând, a
proprietăţilor mecanice ale ţesăturii, având drept rezultat final fragilizarea mate-
rialului textil (fig. 2).
134
M A R I A N
C a r m e n
Fig. 2. Conteș. Detalii: partea inferioară și mâneca dreaptă înainte de aplicarea intervențiilor de
conservare-restaurare
În cazul materialelor textile descoperite la mănăstirea Căpriana, Republica

Moldova, degradarea acestora a fost accentuată de improvizarea, în cadrul sitului
arheologic, a unor condiţii de păstrare neadecvate, care au permis formarea unui
microclimat favorabil dezvoltării mucegaiului (fig. 3). Această situaţie a condus
la fragilizarea excesivă a suportului organic. Unele dintre fragmentele textile pre-
zentau și urme ale unui atac biologic masiv (depuneri de exuvii adânc ancorate în
stuctura materialului textil), materialul organic fiind extrem de friabil în zonele
afectate de procesul de biodeteriorare (fig. 4). Acţiunea acestor factori a avut ca
efect degradarea unor mostre până la starea de pulverulență, făcând imposibilă
recuperarea și conservarea integrală a acestora [3, 4, 6].
Fig. 3. Fragmente de ţesături cu atac de mucegai

135
M A R I A N
Fig. 4. Fragmente de ţesături cu depuneri masive de exuvii
2. Măsuri de protejare a patrimoniului arheologic textil

În virtutea unor practici mai vechi, evident depășite, din păcate, încă mai per-
C a r m e n
sistă și astăzi, în multe cazuri, ideea că arheologul este cel care se ocupă exclusiv
cu prelevarea, ambalarea și transportul obiectelor descoperite în săpătura arheo-
logică, iar restauratorul și conservatorul se ocupă de obiecte doar în momentul
ajungerii acestora în laboratorul de restaurare-conservare. Din aceste consideren-
te, restauratorul sau conservatorul ajunge foarte rar pe șantierele arheologice.
Obiectele descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice sunt foarte diverse
ca structură și ca tipologie. Acestea pot fi alcătuite din materiale anorganice (ce-
ramică, piatră, metal etc.) sau materiale de natură organică (os, lemn, piele, textile
etc.). În plus, multe dintre obiectele arheologice pot avea o structură compozită,
alcătuită din materiale diferite, situație care ridică, uneori, probleme dificil de
rezolvat în protejarea și conservarea lor. De exemplu, multe dintre obiectele texti-
lele arheologice au o structură compozită, alcătuită atât din materiale anorganice
(fire și accesorii metalice din aur, argint, argint aurit, cupru, cupru aurit etc., di-
ferite ornamente din aragonit, sticlă, ceramică etc.), cât și din materiale organice
(fibre proteice sau celulozice, piele etc.), aflate în diferite stadii de degradare [5].
În astfel de situaţii, opţiunea pentru un anumit tratament se stabilește corelând
proprietăţile fiecărui material component cu starea de degradare prezentă în mo-
mentul descoperirii.
Având în vedere aceste situații complexe care pot apărea, pentru a preîntâm-
pina degradarea obiectelor textile arheologice în momentul descoperirii, conside-
răm că ar trebui să existe o colaborare permanentă și eficientă a specialiștilor ar-
heologi cu laboratoare de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu care
realizează investigații fizico-chimice și biologice ale materialelor descoperite și
care dispun de cel puțin un restaurator în domeniul textilelor. În acest sens, în
momentul luării deciziei de a efectua o săpătură într-o zonă cu potențial arheolo-
gic în care existența obiectelor textile este presupusă în baza unor date indirecte
(cazul criptelor din biserici și mănăstiri), trebuie să se aibă în vedere realizarea
unor parteneriate cu astfel de instituții. Specialiștii implicați în domeniul obiec-
telor descoperite vor lua, la fața locului, măsurile de protejare necesare, iar ma-
terialele prelevate vor fi depozitate în condiții de siguranță, până la aplicarea, în
regim de urgență, a tratamentelor de conservare și restaurare.
Prin participarea efectivă a echipei din laboratorul de conservare la extrage-
136 rea obiectelor din săpătură pot fi evitate parte din pericolele ce pândesc inven-
tarul arheologic la contactul cu mediul atmosferic: riscul schimbărilor bruște
M A R I A N
ale parametrilor de microclimat (umiditate relativă, temperatura, intensitatea

luminoasă) ce au ca rezultat modificări imediate ale caracteristicilor fizico-me-
canice și chimice ale materialelor și riscul contaminării cu germeni patogeni din
atmosferă (mucegaiuri) sau al activării celor din condițiile de zăcere. De aceea,
o primă măsură de protejare a textilelor arheologice în momentul descoperirii
C a r m e n
o constituie păstrarea umidității materialului textil din mediul de înhumare și

trecerea gradată la un conținut de umiditate specific mediului atmosferic în care
vor fi plasate. Pentru cazul textilelor arheologice care necesită o hidratare pro-
gresivă, nu de puține ori aplicarea acestui tratament comportă o serie de riscuri.
Între acestea, mă refer la prezența, în mediul de înhumare, a unor produși cu rol
septic, de dezinfectare (de exemplu varul), care au fost folosiți, în momentul în-
humării, pentru a preîntâmpina răspândirea unei boli contagioase de care sufe-
rise cel înmormântat. Acești produși, în condițiile unei umidități excesive, pot
genera procese de degradare chimică a materialului textil, în cele mai multe ca-
zuri acestea fiind ireversibile. În astfel de situații, este imperios necesară prezența
specialiștilor din laboratoarele de restaurare-conservare, care trebuie să investi-
gheze, înainte de a întreprinde orice intervenție pe obiect, compoziția chimică a
depunerilor în vederea aplicării tratamentelor optime de protejare și conservare a
descoperirilor din respectiva săpătură.
Pe lângă procesele chimice și fizico-mecanice de degradare a suportului
textil, obiectele textile arheologice sunt marcate, în momentul descoperirii, de
o gamă largă de situații și condiții care favorizează forme variate de manifesta-
re a agenților biologici. Biodeteriorarea textilelor arheologice se poate produce
în mod direct, prin distrugerea materialului când acesta este folosit ca sursă de
hrană sau indirect, prin produșii de metabolism ai acestor organisme. Din aceste
considerente, o atenție deosebită trebuie acordată folosirii biocizilor pentru a pre-
întâmpina biodeteriorarea materialelor textile.
Încheierea, înaintea demarării săpăturilor arheologice, a unor parteneriate
cu laboratoare de restaurare-conservare a obiectelor de patrimoniu va permite
instituțiilor acreditate și crearea unui fond de materiale și ustensile necesare pen-
tru astfel de situații.
3. Obiecte textile arheologice descoperite la mănăstirea Căpriana,
Republica Moldova, și restaurate-conservate
la Centrul de Restaurare-Conservare din Iași
3.1. Fragmente textile cu rol ornamental alcătuite din țesătură de mătase
naturală pe care sunt cusute ornamente metalice, de formă trilobată, din
argint și argint aurit și mărgele din aragonit. 137
M A R I A N
C a r m e n
a b
c e g
d f h
Fig. 5. Fragmente textile cu rol ornamental
a. Ansamblu înainte de conservare-restaurare. b. Ansamblu după conservare-restaurare. c-d. De-
talii fragment textil înainte și după restaurare-conservare. e-f. Detalii ornamente metalice înainte
și după restaurare-conservare. g-h. Detalii țesătură înainte și după restaurare-conservare
3.2. Fragment de manșetă alcătuit din țesătură de mătase, nasturi globulari
din argint și cheutori din șnur împletit din fire de mătase.
138
M A R I A N
b
C a r m e n
e g
Fig. 6. Fragment de manșetă

a. Ansamblu înainte de restaurare-conservare. b. Ansamblu după restaurare-conservare. c-d-e.
Detalii cu etape consecutive ale tratamentului de curățare. f-g. Detalii cu etape consecutive ale
tratamentului de curățare
3. Concluzii
Privind retrospectiv, prin experiența acumulată ca restaurator și cercetător,
pot afirma că problematica degradării textilelor arheologice în momentul desco-
peririi și extragerii din săpătură este una deosebit de complexă. În această etapă
a vieții obiectului de patrimoniu, în ansamblul general al degradărilor, au fost
identificate anumite tipuri de degradări datorate atât influenței microclimatului, 139
cât și factorului uman în diferitele sale ipostaze (restaurator, arheolog, chimist,
M A R I A N
fizician etc.).
Cu speranța că unele greșeli comise în trecut nu se vor mai repeta, credem că
problema protejării obiectelor textile în momentul descoperirii poate fi pe deplin
rezolvată, făcând apel la pasiunea și pregătirea profesională a arheologilor, secon-
date de experiența restauratorilor referitoare la comportamentul unor materiale
C a r m e n
și substanțe ce urmează a fi utilizate în procesul de protejare și conservare-resta-
urare a acestor descoperiri. Colaborarea interdisciplinară reprezintă singura cale
de protejare eficientă a obiectelor textile arheologice în momentul descoperirii și
premiza stabilirii unei metodologii de intervenție adecvate și tipului de obiect, și
condițiilor particulare ale săpăturii.
Totuși, nu vom putea vorbi de o politică oficială, eficientă și vizibilă în acest
domeniu dacă nu va avea loc și o implicare a factorilor de decizie prin formarea și
manifestarea unei atitudini responsabile față de salvarea și conservarea obiectelor
arheologice, care au o pondere importantă în ansamblul patrimoniului național
și universal.
Summary
In the first part, the paper describes the evolution of the decay of textiles
in different phases of their lives – since they were created until they are buried
(the decay takes place in the atmospheric environment), after their burial in the
ground (the decay takes place in the archeological environment) and after the
discovery within archeological excavations (the decay takes place in atmosphe-
ric environment). The paper points out the negative effects of the influence of
the atmospheric environment on the archeological inventory at the moment of its
discovery and extraction from the ditches. Among dangers the archeological in-
ventory is exposed to, upon the contact with the atmospheric environment, there
are mention the risk of sudden changes of the microclimate parameters (relative
humidity, temperature, light intensity) which resulted into immediate modifica-
tions of the physical- mechanical and chemical features and the risk of the con-
tamination with pathogen germs in the atmosphere (molds) or of the activation
of those in the lying conditions. A large number of the archeological textiles have
a composite structure formed both of inorganic materials and of organic ones in
different degradation phases. That is why to prevent the decay of archeological
textiles upon discovery, the author considers there should be a permanent and
efficient collaboration between archeologists and the cultural heritage restorati-
on-conservation laboratories that undertake physical – chemical and biological
140 investigations of the materials discovered and have at least one textile restorer.
The interdisciplinary collaboration represents the only way of effective protecti-
M A R I A N
on of the archeological textiles upon discovery and the condition for establishing
an intervention methodology adequate both to the type of object and the special
excavation conditions.
In this regard, when taking the decision of undertaking excavations in an
area with archeological potential, where the existence of textile items is assumed
C a r m e n
based on indirect data (as it is the case of crypts in churches and monasteries) one
should take into account the achievement of partnerships with such institutions.
The paper also describes the photographic documentation of the restorati-
on-conservation interventions applied to archeological textiles discovered at the
Monastery of Căpriana, the Republic of Moldova, restored within the Cultural
Heritage Restoration Conservation Centre of Iași.
Bibliografie
MARIAN, C. (2001). Repere ale restaurării textilelor arheologice din mătase natura-
lă. Iași: Tehnopress.
MARIAN, C., ANĂSTĂSOAEI, D., GUGEANU, M. (2012). „Degradări specifi-
ce textilelor arheologice din mătase“. Buletinul Centrului de Restaurare-Conservare Iași,
69-86.
MARIAN, C., ANĂSTĂSOAEI, D., GUGEANU, M. (2006a). „Textile arheologi-
ce descoperite la Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova“. In Monumentul, VII. Iași,
297-303.
MARIAN, C., ANĂSTĂSOAEI, D., GUGEANU, M. (2006b). „Conservarea unor
fragmente textile arheologice descoperite la Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova“.
Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural. Vol. VI. Iași, 5-10.
MARIAN, C. (2004). „Problematica conservării pieselor textile arheologice care
prezintă accesorii de metal“. Inventica. Iași, 331-340.
MARIAN, C. (2003). „Conservarea și restaurarea a două textile arheologice din
sec. al XVI-lea“. Revista română de textile-pielărie, 2. Iași, 81-84.
PATRIMONIU IMATERIAL ȘI MEMORIE DIGITALĂ:
RECUPERAREA, STOCAREA ȘI TRANSMITEREA
TEHNOLOGIILOR DIN TRECUT*
D r a go ș G H E ORG H I U, L i v i a ȘT E FA N
Rezumat
Tehnologiile IT joacă un rol tot mai important în demersurile actuale de recupera-

re și conservare a patrimoniului cultural, intervenind în etapele de reprezentare, stocare,
organizare, arhivare, documentare și, în mod esenţial, în etapa de livrare către public. Ar-
heologia virtuală a devenit o subdisciplină în plină dezvoltare ca instrument de salvare a
patrimoniului material.
Dar, în cazul patrimoniului imaterial, situaţia este mai complicată, deoarece acesta ne-
cesită o primă etapă de completă materializare, urmând apoi cea de transpunere digitală.
În lucrarea prezentă, patrimoniul imaterial este cel al tehnologiilor preistorice și an-
tice, un subiect care trebuie abordat în primul rând prin intermediul arheologiei experi-
mentale. Experimentul reface lanţurile tehnologice și pune omul contemporan în relaţie
cu tehnica și obiectele din trecut. Este bine știut că arheologia experimentală are mai mul-
te grade de obiectivitate știintifică, de la replicarea proceselor tehnice până la replicarea
acţiunilor (re-enactment) și experienţialitate. În cazul experimentării unor tehnologii
vechi, replicarea „scenografică“ a acţiunii (partea „subiectivă“ a experimentului) poate sta
alături de replicarea corectă din punctul de vedere tehnologic al procesului.
Am considerat că partea de replicare a acţiunii ar putea consta în recrearea contex-
tului istoric în care să se desfășoare experimentele.
Pentru utilizarea vechilor tehnologii sub forma unei memorii digitale, am realizat
înregistrări video profesionale ale proceselor tehnice, în contexte arhitecturale reconstruite,
cu personaje costumate, care să evoce privitorului activitatea tehnologică în context.
Un volum multimedia considerabil a fost stocat în baze de date multimedia, consti-
tuind memoria digitală a fiecărei tehnologii identificate arheologic. Datele multimedia
s-au concretizat în final sub formă de lecţii pentru înţelegerea tehnologiilor tradiţionale și
vechi. Avantajul digitalizării informaţiei este reprezentat de ușoara circulaţie și accesibi-
* The project was financed by an exploratory research, grant PN II IDEI (“The Maps of Time. Real com-
munities, virtual worlds, experimented pasts”, Director Professor Dragoș Gheorghiu)
litate a acesteia, în special în rândul tinerilor, cărora le este adresat experimentul nostru.
Informaţia poate fi accesată atât pe suport digital și optic, cât și prin intermediul unui
portal web educaţional.
Aplicaţiile de e-learning care se pot realiza cu acest material educaţional pot consti-
tui un material didactic ce poate conduce la conservarea și transmiterea patrimoniului
142 imaterial. Îmbinând aspectele tehnologice cu metodologii pedagogice / de design instruc-
ţional, activităţile de e-learning reprezintă o cale eficientă de promovare și răspândire a
Ș T E FA N
informaţiei culturale, și, în cazul nostru, de promovare și transmitere a patrimoniului

imaterial.
Cuvinte-cheie: patrimoniu imaterial, tehnologie, context, memorie digitală,
e-learning.
L i v i a
Introducere
Tehnologiile IT joacă un rol tot mai important în demersurile actuale de re-
G H E OR G H I U,
cuperare și conservare a patrimoniului cultural, intervenind în etapele de repre-

zentare, stocare, organizare, arhivare, documentare și în mod esențial, în etapa de
livrare către public. De exemplu, arheologia virtuală a devenit o subdisciplină în
plină dezvoltare ca instrument de salvare a patrimoniului material1.
Conform definiției UNESCO2, patrimoniul digital cuprinde totalitatea ma-
terialelor realizate cu ajutorul calculatorului care sunt durabile ca valoare și care
trebuie păstrate pentru a fi valorificate și de generaţiile viitoare. În prezent se
D r a g o ș
produc, se distribuie și se accesează tot mai multe resurse culturale și educaţio-

nale ale lumii, în format digital, mai mult decât pe hârtie. Aceste resurse digitale
– texte, baze de date, imagini statice sau în mișcare, audio, video grafice, baze de
date on-line – fac parte din patrimoniul cultural mondial.
Odată cu progresul tehnologiilor IT și de comunicaţii, al internetului, patri-
moniul digital s-a deplasat către resurse on-line și dispozitive mobile.
Nu toate resursele digitale sunt însă de valoare durabilă; conform UNESCO,
acestea sunt în general efemere, de aceea necesită procedee de postproducţie, în-
treţinere și management pentru a fi păstrate. Owen et al.3 afirmă că este nevoie
1
M. Forte, About virtual archaeology: disorders, cognitive interactions and virtuality. In J. Barcelo,
M. Forte, D. Sanders, eds., Virtual reality in archaeology, Oxford: Archaeopress (BAR International Series
843), 2000, 247-263.
2
Concept of digital heritage, preluat de pe http://www.unesco.org/new/en/communication-and-information/
access-to-knowledge/preservation-of-documentary-heritage/digital-heritage/concept-of-digital-heritage/.
3
R. Owen, D. Buhalis, D. Pletinck, Identifying technologies used in Cultural Heritage. In Y. Chrysan-
thou, K. Cain, N. Silberman and F. Nicolucci (Eds), VAST 2004: The 5th International Symposium on
Virtual Reality, Archaeology and Intelligent Cultural Heritage, Brussels, 5-7 December 2004, 155-163.
de un întreg sistem informatic care să asigure păstrarea acestor componente: „co-
lectarea (identificarea), procesarea, stocarea și distribuirea informaţiei pentru a
asigura suportul necesar deciziei și controlului“. Realizarea unor astfel de sisteme
informatice este prezentată în Oberländer-Târnoveanu4 și Kwon et al. 5.
Patrimoniu imaterial
143
Toate aceste afirmaţii sunt valabile atunci când ne referim la patrimoniul
Ș T E FA N
material. Dar, în cazul patrimoniului imaterial, situaţia este mai complicată, de-
oarece acesta necesită o primă etapă de completă materializare, urmând cea de
transpunere digitală.
Tehnologii arhaice
L i v i a
În lucrarea prezentă, patrimoniul imaterial discutat este cel al tehnologiilor
preistorice și antice, un subiect care trebuie abordat în primul rând prin interme-
G H E OR G H I U,
diul arheologiei experimentale.
Experimentul arheologic încearcă să identifice etapele tehnologice (chaînes
opératoires) și pune omul contemporan în relaţie cu tehnica și obiectele din trecut.
Re-enactment
Arheologia experimentală are mai multe grade de obiectivitate știintifică,
de la replicarea cât mai exactă a proceselor tehnice până la replicarea acţiuni-
D r a g o ș
lor sociale (re-enactment) și experienţialitate, adică experienţa fenomenologică a
performerului. În cazul experimentării unor tehnologii vechi, replicarea acţiunii
(re-enactement-ul, adică partea „subiectivă“ – scenografică) poate sta alături de
replicarea corectă din punctul de vedere tehnologic al procesului.
În proiectul de cercetare exploratorie PN II IDEI Maps of Time. Real com-
munities. Virtual worlds. Experimented pasts, la care lucrează autorii articolului
prezent, partea de re-enactment constă în recrearea contextului istoric în care se
desfășoară experimentele, reconstituind fragmente ale contextelor istorice studi-
ate [fig. 1], precum un atelier al unei villa rustica romane, ale cărei urme le-am
identificat la Vădastra.
4
I. Oberländer-Târnoveanu, ed., Museum and the Internet. Presenting Cultural Heritage Resources On-line.
Selected papers from the International Summer Course in Bușteni, Romania, 20th-26th September, 2004,
Budapest: Arhaeolingua, 2008.
5
Y.-M. Kwon, I.-J. Kim, S.-C. Ahn, H. Ko, H.-G. Kim, Virtual Heritage System: Modeling, Database &
Presentation. In Seventh International Conference on Virtual Systems and Multimedia. Proceedings, 2001,
137-146. DOI: 10.1109/VSMM.2001.969665.
Este bine știută importanța
contextului pentru înţelegerea
unei acţiuni sau a unui fenomen;
în cazul nostru, scopul cercetării
a fost de a studia ergonomia vi-
zuală și kinestezică a proceselor
144 tehnice de prelucrare a metalului
și de suflare a sticlei și de a obser-
Ș T E FA N
va comportamentul experimen-
Fig. 1. Reconstrucţia unui atelier roman
tatorului într-un context cât mai
apropiat de realitatea din trecut.
L i v i a
Digitizarea informaţiei
Toată această informaţie despre patrimoniul imaterial a fost apoi digitizată
sub formă de fotografii și înregistrări video profesionale ale proceselor tehnice
G H E OR G H I U,
identificate din experimente, în contexte arhitecturale reconstruite, cu personaje

costumate, care să evoce privitorului activitatea tehnologică în context [fig. 2].
Detaliile contextelor arhitecturale și ale costumelor au fost simplificate pentru a
îndrepta atenţia privitorului asu-
pra gestului tehnologic.
Digitizarea tuturor procese-
lor tehnologice amintite a format
D r a g o ș
o „memorie digitală“. Avantajul

digitalizării informaţiei este re-
prezentat de ușoara circulaţie și
accesibilitate a acesteia, în special
în rândul tinerilor, cărora le este
Fig. 2. Atelier roman cu personaj costumat adresat experimentul nostru.
Filmări video
Pentru transpunerea vechilor tehnologii în forma unei memorii digitale, ex-
perimentele au fost înregistrate video, realizându-se două tipuri de filmări: lungi/
documentare și scurte/lecţii demonstrative. Fișierele video rezultate au fost ulte-
rior filtrate/selectate pentru a se crea o informaţie semnificativă și postprocesate
pentru a le asigura calitatea și dimensiunea corespunzătoare. Postprocesarea a
avut loc în trei etape:
• pentru arhivarea și distribuţia filmelor pe suport optic am asigurat calita-
tea maximă (filmări în format HD);
• pentru distribuţia filmelor în mediul web am asigurat calitatea și dimen-
siunea optimizată pentru mediul web (cadre 480 x 720, viteza informaţi-
ei – 516 kb/sec);
• pentru distribuţia filmelor pe dispozitive mobile am asigurat calitatea și
dimensiunea optimizată pentru acest tip de echipamente (cadre de 360 x
240, 25 frame-uri/sec, viteza informaţiei – 130 kb/sec, compresie cu for-
mat mp4). 145
Ș T E FA N
Procedee generale pentru realizarea unei memorii digitale
Etapele tipice pentru realizarea unei memorii digitale sunt:
• descoperirea sau documentarea;
• procesele știinţifice, de ex. experimentul arheologic;
L i v i a
• diseminarea către: a) comunitatea de specialiști; b) publicul general.
Așa cum afirmă Owen et al.6, un sistem informatic tipic pentru crearea unei
memorii culturale digitale trebuie să asigure trei procese de bază:
G H E OR G H I U,
• achiziţia datelor de intrare: captarea sau colectarea de date primare;
• procesarea datelor: convertirea acestora în forme semnificative;
• producerea datelor de ieșire: transferarea informaţiei procesate către utili-
zatori.
În cadrul proiectului la care lucrăm am asigurat conservarea patrimoniului
imaterial prin următoarele demersuri:
• constituirea unei arhive digitale/memorii digitale;
D r a g o ș
• realizarea de conţinut educaţional;
realizarea de servicii și aplicaţii software pentru accesare și vizualizare.
Aceste demersuri s-au concretizat în:
• achiziţia de date multimedia;
• filtrarea și procesarea datelor;
• realizarea metodelor de clasificare a datelor;
• clasificarea materialului pe criterii de cronologie;
• clasificarea pe subcategorii referitoare la materialele specifice fiecărei teh-
nologii;
• stocarea și managementul datelor;
• realizarea conţinutului educaţional;
• realizarea suportului hardware-software pentru accesarea și vizualizarea
multimedia: portal web; cataloage digitale; suport optic.
6
R. Owen, D. Buhalis, D. Pletinck, Identifying technologies used in Cultural Heritage. In Y. Chrysan-
thou, K. Cain, N. Silberman and F. Nicolucci (Eds), VAST 2004: The 5th International Symposium on
Virtual Reality, Archaeology and Intelligent Cultural Heritage, Brussels, 5-7 December 2004, 155-163.
Baze de date multimedia
Un volum multimedia considerabil a fost stocat în baze de date multimedia,
constituind memoria digitală a fiecărei tehnologii identificate arheologic.
Stocarea s-a realizat prin intermediul unui sistem de management al conţi-
nutului (CMS/Content Management System), care are ca suport un sistem de ges-
tiune a bazelor de date (SGBD) cu capacităţi de a stoca și de a indexa fișiere de
146
dimensiuni mari, astfel încât să fie ușor de regăsit. Pentru clasificarea materialu-
Ș T E FA N
lui digital s-au utilizat câteva taxonomii simple:

• tip de vizualizare: a) gesturi tehnologice; b) muzeu virtual;
• perioada istorică: romană;
• tipuri de materiale: a) textile; b) ceramică, c) sticlă, d) metal [fig. 3].
Această clasificare s-a realizat concret prin etichetarea fișierelor video și a
L i v i a
fotografiilor cu tagguri, precum și prin atașarea la câte o taxonomie, definită cu

ajutorul unor fișiere XML.
XML (Extensible Markup Language7) permite o descriere ierarhică într-un
G H E OR G H I U,
limbaj descriptiv, care poate fi interpretat pe orice sistem informatic. XML este
utilizat în catalogarea artefactelor digi-
tale, un exemplu fiind descris în Kwon
et al.8. În cazul proiectului prezentat,
fișierele XML pot fi parcurse și inter-
pretate automat de către sistemul com-
puterizat și pot facilita transferul între
diferite sisteme informatice (de exem-
D r a g o ș
plu, către dispozitive mobile). Au mai

fost utilizate MySQL ca SGBD gratuit
și WordPress ca sistem de management
Fig. 3. Obiecte din sticlă din muzeul virtual de conţinut (CMS)9.
Accesarea și vizualizarea informaţiei

Etapa următoare a fost aceea de realizare a mijloacelor de accesare și vizualiza-
re a memoriei digitale concepute.
Informaţia realizată a fost arhivată pentru a fi distribuită pe suport digital
optic. De asemenea, în cadrul proiectului se lucrează la un portal web educaţional
7
http://www.w3.org/XML/.
8
Y.-M. Kwon, I.-J. Kim, S.-C. Ahn, H. Ko, H.-G. Kim, Virtual Heritage System: Modeling, Database &
Presentation. In Seventh International Conference on Virtual Systems and Multimedia. Proceedings, 2001,
137-146. DOI: 10.1109/VSMM.2001.969665.
9
http://wordpress.org/.
pentru accesarea și vizualizarea proiectului de către tineri și copii, în cadrul unui
proces de educaţie neformală.
Portalul va asigura regăsirea și prezentarea informaţiei video și foto conform
taxonomiei de mai sus, în urma căreia se afișează paginile web de prezentare și
ghidare prin conţinut, corespunzătoare alegerii utilizatorului. S-a recurs de ase-
menea la suportul de management de conţinut (CMS) și facilităţile semantice
oferite de platforma Wordpress, utilizată pentru realizarea portalului. 147
Informaţia foto și video poate fi parcursă ciclic și în cadrul unor cataloage
Ș T E FA N
video, cu conţinut clasificat pe categorii. De asemenea, am creat posibilitatea des-
cărcării unor filme pentru a fi încărcate pe dispozitive mobile și vizualizate offli-
ne, în contextul creat prin re-enactment.
L i v i a
E-learning
Un alt nivel de procesare [fig. 4] a fost transformarea datelor multimedia în
lecţii care să faciliteze înţelegerea tehnologiilor tradiţionale și arhaice în cadrul
G H E OR G H I U,
unei parcurgeri coerente. Aceasta s-a realizat prin prelucrarea și asamblarea de
documente multimedia după principii pedagogice.
CONSERVAREA
PATRIMONIULUI
Memorie digitala E-learning
D r a g o ș
Utilizatori: Utilizatori:
Instituţii culturale, cercetare. Public larg, școli.
Accesare/vizualizare: Accesare/vizualizare:
Portal web (acces on-line). Portal web (acces on-line)
Suport optic (acces offline). Dispozitive mobile (acces offline).
Achiziţii de date (digitalizare): Achiziţii de date (digitalizare):

Realizare imagini, filme Realizare imagini, filme
documentare, reconstrucţii 3D. demonstrative, reconstrucţii 3D.
Procesare, stocare: Procesare, stocare:

Postprocesare, clasificare, arhivare/ Postprocesare, creare conţinut educa-
stocare, creare proceduri software ţional, arhivare pe platforme de gesti-
de regăsire. une de conţinut (CMS).
Fig. 4. Procese pentru conservarea patrimoniului

Pentru acest scop se află în curs de realizare pagini web cu texte explicative,
conţinut multimedia și cu hyperlink-uri de legatură între conţinut.
Aplicaţiile de e-learning concepute cu acest material educaţional constituie
un material didactic care poate conduce la conservarea și transmiterea patrimo-
niului imaterial. Îmbinând aspectele tehnologice cu metodologii pedagogice și de
design instrucţional, activităţile de e-learning reprezintă o cale eficientă de pro-
148 movare și de răspândire a informaţiei culturale și, în cazul prezent, de promovare
și de transmitere a patrimoniului imaterial.
Ș T E FA N
Concluzii
În concluzie, digitizarea patrimoniului imaterial va permite recuperarea și
„materializarea“ sa prin experimentări viitoare, stocarea sub forma unei memorii
L i v i a
digitale și, în acest mod, expunerea lui unui public larg, precum și utilizarea sub
formă de material educaţional în prezent și în viitor.
G H E OR G H I U,
Summary
Within the contemporary approaches of recovering and preserving the cul-
tural heritage, the IT technologies become more present in the stages of represen-
tation, stocking, organization, archiving, documentation, and the presentation of
results to the public. Thus the emerging sub-discipline of Virtual Archaeology
becomes an instrument for safeguarding the material heritage. But the immate-
rial heritage needs first a stage of “materialisation” before being digitalised. The
D r a g o ș
present paper will approach the immaterial heritage of prehistoric technologies

with the help of Experimental Archaeology. An experiment recovers the chaînes
opératoires of a technology and in this way connects contemporary people with
the technique and objects from the past. It is well known that experimental ar-
chaeology has several degrees of scientific objectivity, from the replication of the
technical processes up to re-enactment and experientially. In order to understand
ancient technologies, the replication of the action of the performer (i.e., the “sub-
jective” approach), could be put side by side with the replication of the technolo-
gical process. In our approach the replication is represented by the reconstruction
of the historical context where the archaeological experiments were carried. In
utilizing the ancient technologies as a digital memory we produced video records
of the technical processes, carried in the reconstructed architectural contexts,
with the help of actors, in this way evoking the technological activity in its genu-
ine context. For each technology, the multimedia data were stocked in databases
under the form of a digital memory. Finally, this documentation was turned into
an educational material for understanding the ancient technologies. An advanta-
ge of the digitalisation of the information stored on digital or optical support is
its high distribution and accessibility; therefore, the e-learning applications could
preserve and transmit to the young generation the immaterial heritage. For this
reason, the e-learning activities could represent an efficient method to promote
and transmit the immaterial heritage.
149
Bibliografie:
Ș T E FA N
FORTE, M. (2000). About virtual archaeology: disorders, cognitive interactions
and virtuality. In J. Barcelo, M. Forte, D. Sanders, eds., Virtual reality in archaeology,
Oxford: Archaeopress (BAR International Series 843), 247-263.
KWON, Y.-M., KIM, I.-J., AHN, S.-C., KO, H., KIM, H.-G. (2001). Virtual Heritage
L i v i a
System: Modeling, Database & Presentation. In Seventh International Conference on Vir-
tual Systems and Multimedia. Proceedings, 137-146. DOI: 10.1109/VSMM.2001.969665.
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, I., ed. (2008). Museum and the Internet. Presen-
G H E OR G H I U,
ting Cultural Heritage Resources On-line. Selected papers from the International Summer
Course in Bușteni, Romania, 20th-26th September, 2004, Budapest: Arhaeolingua.
OWEN, R., BUHALIS, D., PLETINCK, D. (2004). Identifying technologies used
in Cultural Heritage. In Y. Chrysanthou, K. Cain, N. Silberman and F. Nicolucci (Eds),
VAST 2004: The 5th International Symposium on Virtual Reality, Archaeology and Intelli-
gent Cultural Heritage, Brussels, 5-7 December, 155-163.
Network for Digital Methods in the Arts and Humanities (NeDiMAH). www.esf.org/
index.php?id=8752.
Concept of digital heritage, www.unesco.org/new/en/communication-and-informa-
D r a g o ș
tion/access-to-knowledge/preservation-of-documentary-heritage/digital-heritage/con-
cept-of-digital-heritage/.
wordpress.org/.
www.w3.org/XML/.
SOLUTION FOR VIRTUAL RECONSTRUCTION
OF SMALL ARTEFACTS
Octav ian CIOBA NU
Abstract
Virtual reality uses software and hardware to create a simulated three-dimensional

world. Virtual reality is also a useful tool for creating virtual artefacts, exhibitions, muse-
ums and virtual applications. The virtual museums or exhibitions provide the possibility
for remote tourism, and remote study and exploration of historical artefacts. This paper
presents preliminary results on creating virtual 3D models of small historical artefacts
using a cost effective photo based scanning technique and discuss their characteristics for
artefacts restoration, documentation and virtual storage. The proposed technique of 3D
reconstruction is based on object image acquisition using a single digital photo camera
while object rotating around vertical axis. The 3D reconstruction of artefacts is perfor-
med using cost effective commercial software. Also a comparative study is presented about
the most used 3D scanning and reconstruction methods.
Keywords: virtual reality, 3D reconstruction, photo based technique, arte-
facts.
Introduction
Artefacts in archaeology are often damaged or incomplete. To overcome this
problem, new virtual reconstruction techniques are being used. Artefacts can be
scanned on site and their 3D model can be reconstructed and transferred for later
processing or stored. The possibility to create 3D replicas of artefacts constitutes
a great advantage for archaeologists. Replicas may be created using Rapid Proto-
typing techniques.
The main applications of the virtual reconstruction in archaeology are:
3D virtual reconstruction of artefacts; 3D restoration (reconstruction of lacking
parts); 3D replica fabrication through Rapid Prototyping techniques; Virtual sto-
rage, virtual collections and exhibitions.
3D scanning and 3D reconstruction could be extremely powerful to improve
identification, monitoring, conservation and restoration. Also, these techniques
can give accurate measurements and allow reproducing accurate digital replica of
artefacts that can be studied, measured and displayed for public use. Replica fa-
brication from 3D model is an important solution for storage and conservation of
artefacts. Usually, replica fabrication may be achieved using 3D models directly
in the Rapid Prototyping machines1. Also, the interactivity of virtual 3D models
has received large interest in different applications and vision communities (Cio-
banu 2012, 91; Ciobanu and Tornincasa 2008, 297-304). 151
The paper presents preliminary results on creating virtual 3D models of
C IOB A N U
small historical artefacts using a photo based scanning technique and discuss
their possible use for artefacts restoration, documentation and virtual storage
State of art of 3D scanning
O c t a v i a n
There are various methods for acquisition of the 3D virtual models. Some
commercial systems require special hardware, but some of them are expensive
and cannot be used in all cases.
E. Stoykova proposed a classification of 3D scanning techniques following
the number of cameras2 . According to this classification there are two main tech-
niques: with one camera and with multicamera. Methods such as shape-from-
texture, shape-from-shading, shape-from-focus and shape-from-motion can get
geometry information from a single camera data. The shape-from-motion was
the most successful technique. A more practical classification may contain:
• CT scanning devices;
• MRI scanning devices;
• 3D Laser Scanning; Structured Light 3D scanning; Photo-based scan-
ning;
• RF (radio frequencies) scanning.
The most used techniques in archaeology are CT scanning, laser and struc-
tured light scanning. J. Reznicek and K. Pavelka proposed in 2009 the application
of photo-based scanning technique to artefacts using software written in Matlab
20073. But the 3D reconstruction software was only for laboratory purposes and
1
O. Ciobanu, CAD environment in 3D anatomic reconstruction. Revista medico-chirurgicala 3, issue 2,
supp. 2, 2007, 56–59; O. Ciobanu, O., G. Ciobanu, G., CAD/CAM and Rapid Prototyping technologies
in Medical Engineering. Buletinul Institutului Politehnic din Iași, Sectia Stiinta si Ingineria materialelor,
52, fasc. 3, 2011, 23-30; O. Ciobanu, Medical Engineering Applications of Rapid Prototyping. Buletinul
Institutului Politehnic din Iași, Secția Construcții de mașini 57, fasc. 4, 2011, 58–65; 2007, 56-59.
2
E. Stoykova, 3-D Time-Varying Scene Capture Technologies—A Survey. IEEE Transactions on circuits
and systems for video technology 17, no. 11, 2007, 1568–1580.
3
J. Reznicek, K. Pavelka, New low-cost 3d scanning techniques for cultural heritage documentation. The
International Archives of the Photogrammetry, Remote Sensing and Spatial Information Sciences 37. part B5,
2008, 237–240.
had no commercial development. A lot of research laboratories developed orig-
inal 3D reconstruction software starting from photos but without commercial
success.
In order to obtain 3D models from photos there are some general solutions:
1. Using commercial software (licensed software);
2. Using open source software;
152 3. Using free 3D modelling from photos web addresses.
There is a lot of commercial software for photo based scanning: PhotoMod-
C IOB A N U
eler, 3DSOM, David Laserscanner, Smart3DCapture etc.

As an open source solution, there is the free software named Insight. For
free 3D modelling from photos, there are also some online solutions: Hypr3D,
Autodesk 123D, My3Dscanner, etc. With these services, users have to capture
and to upload the photos to the free processing site, which will produce the 3D
O c t a v i a n
model.
Methods and materials

A study was performed in order to evaluate the feasibility of creating virtual
3D models of small historical artefacts (10 cm–1.5m) using a photo-based scan-
ning technique or photogrammetric scanning.
Any commercial digital camera is suitable for proposed photo based scan-
ning, and there is no hardware required (excepting the digital camera). Photo-
based scanning needs only specific 3D reconstruction software.
In this approach an ancient coin was scanned with a photo camera and the
3D model was reconstructed using commercial demo software. The proposed
technique of 3D reconstruction is based on object image acquisition using a
single digital photo camera while object rotating around a vertical axis. Similar
studies were performed in different research centers using different software and
hardware4.
The 3D model of a Roman Denarius of Caesar was reconstructed after tak-
ing photos with a digital camera. The 2D views (front and back) of the coin
are presented in Fig. 1. The coin was reconstructed using the demo 3D SOM
software.
The coin was mounted on a small support and surrounded by a calibration
grid printed on a paper. The calibration grid is specific to the utilized software
4
S. Zambanini, M. Schlapke, M. Kampel, A. Müller, Historical Coins in 3D: Acquisition and Numis-
matic Applications. In C. Perlingieri and D. Pitzalis (eds.), The 10th International Symposium on Virtual
Reality, Archaeology and Cultural Heritage, VAST 2009.
153
C IOB A N U
Fig. 1. Front and back views of a Roman Denarius of Caesar;
the images try to suggest the conquest of Gaul by Caesar
and is necessary for the reconstruction of the 3D model. Experimental positions
O c t a v i a n
of the coin and of the calibration grid are shown in Figure 2.
The camera was placed in a fixed position and all photos were taken manu-
ally. The button of shutter was pressed very slow permitting a good focusing. The
background of coin had to assure a quasi-uniform light.
Over 20 photographs were taken using the calibration grid and direction of
landmarks, rotating the grid and the coin. Rotation was performed manually,
step by step, using the landmarks angles. Figure 3 shows a suite of photos taken
during scanning.
Fig. 2. The positioned coin during the photo scanning and the grid
All photos were introduced in the photo based software and then processed
according to the software tutorials. During processing phases, the most time
consuming was the contouring or masking of object with an opaque colour, as
in Figure 4. This action separates the object from its background. The software
also provides a number of semi-automatic tools to allow more rapid masking or
contouring.
154
C IOB A N U
Fig. 3. Suite of photos taken during scanning

O c t a v i a n
After other processing operations, the fi-

nal 3D model was visible and interactive in
the processing software. Figure 5 shows three
pictures of the 3D model from front view, back
view and an intermediate view.
The 3D model had an initial triangular
mesh model and the mesh can be optimized
using different options during reconstruction.
Also, the number of triangles of mesh can be
interactively modified. The 3D models can be
Fig. 4. Contouring the coin during exported in wrl, obj, 3ds and other formats.
image processing
Fig. 5. Some views of the 3D model

Discussion
The accuracy and resolution of 3D reconstructions of this technique de-
pends on the resolution of the digital camera, the distance of the camera to the
artefact, and the nature of the texture of the artefact. According to used software
characteristics, the resolution of the 3D reconstruction would be approximately
0.2-0.3 mm for an artefact smaller than 1 m and strongly depending on digital 155
camera resolution.
C IOB A N U
The lenses of digital cameras produce sometimes significant distortion of the
image and lines at the edges of the image can appear curved impacting on the
accuracy of the reconstruction process. The reconstruction software has a lens
calibration function for undetermined lenses in order to allow the users to auto-
matically calibrate the lens.
The choice of the suitable 3D scanning and 3D reconstruction techniques
O c t a v i a n
is a blend of costs and functions. Table 1 shows some criteria for comparing 3D
scanning techniques5.
Table 1. Comparison of scanning techniques

Photo-based Laser Structured-li- CT/MRI
Characteristics
Scanner scanner ght scanner scanner
Cost of equip- EUR 1,000 and EUR
EUR 18,000– EUR 10,000–
ment and soft- cost of a digital 2,000,000–
40,000 25,000
ware camera 500,000
Resolution +/- 0.2-0.3 mm +/- 0.22mm +/- 0.05 mm 0.5-/0.1 mm
Qualification of Medium trai- Special trai-
Short training Medium training
technician ning ning
Time for scan- 20 minutes
ning and 3D 20-30 minutes 15-20 minutes 15-20 minutes including gear
reconstruction preparation
Radiation No Low No Invasive
Visualization
Main advantage Low cost Fast scan Fast scan of internal
structure
Main disadvan- Low radiation and Processing
Processing time Radiation
tage Processing time time
5
A. Georgopoulos, Ch. Ioannidis, A. Valanis, Assessing the performance of a structured light scanner.
International Archives of Photogrammetry, Remote Sensing and Spatial Information Sciences. 38, is-
sue 5, 2010, 250–255; Y.J. Kil, B. B. Mederos, N. Amenta, Laser Scanner Super-resolution. In M. Bot-
sch, B. Chen, M. Pauly, and M. Zwicker (eds), Proceedings of the Eurographics Symposium on Point-Based
Graphics, Zurich: Eurographics Association, 2006, 9–15.
Conclusion
The study showed the feasibility of the use of photo based technique and of
cheap commercial software in scanning of small artefact surfaces. The approached
solution uses the most economic equipment and software in this field of technolo-
gy. Also, this solution may help the specialists in archaeology to fabricate replicas
156 of artefacts using the 3D model directly in Rapid Prototyping machines.
3D scans of small artefacts obtained by photo-based techniques would lead to
C IOB A N U
cost-effective perspectives for the documentation, virtual reconstruction and stor-

age of historical objects, as well as new strategies for representing them. The prices
for the necessary software range widely and have gradually come down over time.
Bibliography:
O c t a v i a n
Ciobanu, O., 2007. CAD environment in 3D anatomic reconstruction. Revista me-

dico-chirurgicala 3, issue 2, supp. 2, 56–59.
Ciobanu, O, 2012. Interactive 3D Model Viewing Using Word and PowerPoint Ap-
plications. In V. Cotiugă and Ș. Caliniuc (eds.) Second Arheoinvest Congress. Interdiscipli-
nary Research in Archaeology. Iași, 7–9 June 2012. Programme and Abstracts, Iași: Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 91.
Ciobanu, O., Ciobanu, G., 2011a. CAD/CAM and Rapid Prototyping technologies
in Medical Engineering. Buletinul Institutului Politehnic din Iași, Sectia Stiinta si Ingineria
materialelor, 52, fasc. 3, 23-30.
Ciobanu, O., 2011b. Medical Engineering Applications of Rapid Prototyping. Bule-
tinul Institutului Politehnic din Iași, Secția Construcții de mașini 57, fasc. 4, 58–65.
Ciobanu, O., Tornincasa, St., 2008. Interactive images in 3D design. Buletinul Insti-
tutului Politehnic din Iași 59 (58), fasc. 3, 297–304.
Georgopoulos, A., Ioannidis, Ch., Valanis, A., 2010. Assessing the performance of
a structured light scanner. International Archives of Photogrammetry, Remote Sensing
and Spatial Information Sciences. 38, issue 5, 250–255.
Kil, Y.J., Mederos, B., Amenta N., 2006. Laser Scanner Super-resolution. In M. Bot-
sch, B. Chen, M. Pauly, and M. Zwicker (eds), Proceedings of the Eurographics Symposium
on Point-Based Graphics, Zurich: Eurographics Association, 9–15.
Reznicek, J., Pavelka, K., 2008. New low-cost 3d scanning techniques for cultural
heritage documentation. The International Archives of the Photogrammetry, Remote Sen-
sing and Spatial Information Sciences 37. part B5, 237–240.
Stoykova. E., 2007. 3-D Time-Varying Scene Capture Technologies—A Survey.
IEEE Transactions on circuits and systems for video technology 17, no. 11, 1560–1580.
Zambanini, S., Schlapke, M., Kampel, M., and Müller, A., 2009. Historical Coins in
3D: Acquisition and Numismatic Applications. In C. Perlingieri and D. Pitzalis (eds.),
The 10th International Symposium on Virtual Reality, Archaeology and Cultural Heritage,
VAST 2009.
POPULARISING ARCHAEOLOGY IN THE ROMANIAN PRESS
Katarzyna JAROSZ
Abstract
The aim of this paper is to present how archaeology was popularised in Romania in
popular scientific journals between 1948 and 1999. For this analysis, articles concerning
archaeology were chosen from issues of the journal Știință și Tehnică that appeared in
the above-mentioned period.
Keywords: popularisation, Romania, press articles.
Materials for analysis

The materials for this analysis are articles from the journal Știință și Tehnică
published between 1948 and 1999. The ad quo date for my analysis is 1948, the
year that the journal, under the title Revista de Știință și Cultură, reappeared af-
ter the Second World War. The ad quem date, 1999, is somewhat arbitrarily set;
it represents both the end of the 20th century and the beginning of the 21st. In
evaluating potential materials, the following general criteria were noted. It was
felt that press coverage at the national level needed to be analysed. In addition,
it was aimed to focus on print media aimed at adults, rather than those aimed at
children and teenagers. Furthermore, it was decided that a magazine with a gene-
ral focus would be more suitable for analysis, rather than academic and specialist
journals. As a result, the above-mentioned sources for my research consist of the
Știință și Tehnică journal. It is a renowned popular science magazine, which has
been edited since 1884. The articles in Știință și Tehnică covered a wide spectrum
of topics in the field of science and art. Articles dealt with topics connected with
natural sciences, such as biology, astronomy, anthropology, and geology. Archa-
eology has never took the most significant place in the journal, however articles
appeared regularly in the entire period under scrutiny. It is necessary to remem-
ber, that from the 1940s till late 1980s, the average Romanian reader had no pos-
sibilities whatsoever to filter reality to the same extent as it is nowadays. Till the
end of nineteen eighties there were only two general popular science magazines
on the market. Thus, the articles published in them were largely discussed and
accounted for a significant part of Romanian scientific life. What’s more, access
to scientific news, press, media was very limited. Also, there was only one TV
channel, and after 1975 all foreign journals and magazines were banned from en-
tering the country therefore foreign popular sciences magazines were extremely
difficult to get or simply too expensive for an average reader. Therefore the weight
158 of these articles was much greater in those days than it is today. A printed word
was valued much higher than today and most of the assertions were just taken for
J A R O S Z
granted. A theory, presented in a popular science magazine or periodical became

instantly a fact, not only a speculation.
Method
K a t a r z y n a
My aim was to find articles about archaeology in the abovementioned jour-

nal, published between 1948 and 1999. These articles were analysed in accor-
dance with the following criteria: Date of publication; Title of journal; Author of
article; Title of article; Event described; Length of article; Its place in the journal;
Information graphics and photographs; Relationships between archaeology and
the world of politics.
All of the articles discovered were analysed in chronological order. This is
necessary in order to discover if there have been any changes in the way of pre-
senting archaeology. In addition, the title and the author of the article are also of
importance. The kind of event described in the article is also crucial, as is the le-
vel of information published about the event. Additional categories of importance
are the placement of the article within the newspaper, and also its length. These
demonstrate the weight accorded to the article, and by extension, importance of
the topic. For example, a lengthy article on the front page of a newspaper has a
much greater impact than a short, simple press release on the last page. This ca-
tegory is also linked to that of information graphics and photographs. It is neces-
sary to see how many images were used, with implications for the importance of
the material contained in the article. In terms of political analysis, the change in
Romanian’s political system will also be evaluated in the context of archaeology.
Building on my prior research in this domain, cultural activity is often utilized by
politicians in non-democratic states for their own ends.
A number of 417 articles on archaeological topics were published during the
period. Among them we can find long articles, essays, short messages, book re-
views and reportages.
It is worth noting that until the late 1970s, it was common practice for ar-
chaeological articles to be written by professional archaeologists, historians or
members of archaeological expeditions. Among authors writing about archaeo-
logy it is worth mentioning such names like Constantin Maximilian (professor
of Genetics and Bioethics at the Faculty of Medicine in Bucharest) who wrote
several texts about anthropogenesis, Emil Condurachi (director of Institute of
Archaeology and professor in Bucharest), Dorin Popescu (director of the Institu-
te of Archaeology, specialists in Dacian and Roman archaeology), Bucur Mitrea,
Constantin Preda, Dumitru Berciu (a Moldavian thracologist and archaeologist), 159
Radu Vulpe, Eugen Comșa, Vladimir Dumitrescu, Hadrian Daicoviciu. It is di-
J A R O S Z
fficult to list every author but till the late 1970s most of them were archaeologists
writing about a recent research or field excavation. The significant majority of
texts is written by Romanian archaeologist, there are relatively few reprints, al-
though, as it will be mentioned further, they appear. Some articles are not signed
K a t a r z y n a
or signed only with initials so it is impossible to discover who was the author.
From the beginning of the period analysed we can find articles written by jo-
urnalists, but this tendency is clearly visible since the eighties. From this period
most articles are written by journalist and only a part by archaeologists, while till
seventies we can observe a reverse phenomenon.
From the 1950s we can find reprinted articles from Czech, DDR, Polish and
Soviet popular science journals, such as Wissen und Leben, Wiedza i Życie or Veda
a Żivot. It is worth mentioning the same articles were published in Polish popular
science magazines, which means that there was a collaboration between the jo-
urnals’ editors. However, it is necessary to mention that these articles appeared
mostly in the 50s and 60s.
The readers for almost the whole analysed period were informed about the
conducted works. Periodically, at the end or a beginning of a year a long article
was published, which presented the conducted excavations, or trends in Romani-
an archaeology.
According to the collected material, the following main issues were analy-
sed: Dacian archaeology; Roman and Byzantine castles and fortresses on the ter-
ritory of Romania; Anthropogenesis; Formation of Romanian nation; Neolithic
cultures on the territory of Romania; Pseudo-archaeology; Egypt and Nubia; Ar-
chaeology of the New World; Auxiliary sciences in archaeology.
Many of these topics coexist and in one article there are often at least two
of the above-mentioned issues. An article about Dacian archaeology can cover at
the same time the issue of archaeoastronomy and formation of Romanian nation.
Or for example the article Treasures of Thraco-Geto-Dacian art1 covers the issue of
1
Dumitru Berciu, “Tezaure de arta traco-geto-daca, semnificatia lor istorica”, Știință și Tehnică, 8(1976),
24-25.
Dacian archaeology, of art, auxiliary sciences, the beginning of the Romanian sta-
te, and finally the issue of using archaeology in political scope. Another example of
coexisting of many topics in one article may be the text An archaeological colloquium
about our ancestors Geto-Dacians”2 that touches the following issues: formation of
Romanian state, Dacian archaeology, and auxiliary sciences in archaeology.
Apart from these main issues, there are also single articles, that do not enter
160 to any of these topics, such as the article Writing of the Indus Valley civilization3.
Another example can be a long and detailed article about Greater Moravia4. The
J A R O S Z
article was published on the occasion of the thousandth anniversary of existence

of the Moravian state. Another lengthy text, about Çatalhöyük 5 is written a few
years after the discovery of the site. With great satisfaction I aslo read an article
concerning Polish archaeology, The Idol from Zbruch6, about a stone statue of an
K a t a r z y n a
ancient Slavic god (commonly believed to be Sviatovyt, the god of war) discove-
red in 1848 in the Zbruch River near Horodnytsia. Erected in the 9th or early 10th
century, this statue was probably thrown into the river after the Christianization
of Ukraine, and housed since 1851 by the Cracow Archaeological Museum. It is
worth mentioning an interesting article about so-called Callatis papyrus7. The
papyrus dating from the 4th century BC, the only one of its kind to be found in
Europe, so far, was discovered in 1959 in Mangalia. The history of papyrus is in-
teresting. Thus, the papyrus was sent to Moscow to be restored and disappeared
mysteriously for over 50 years. It was found accidentally in a tomb and given back
to the “Callatis” Archaeology Museum in Mangalia in 2011. According to speci-
alized papers, as well as articles in the press, this papyrus was believed to have
been destroyed after being exposed to the air and sunlight, but Dr Ion Paslaru,
a member of the museum staff, and Dr Sorin Marcel Colesniuc, the director of
the “Callatis” Archaeology Museum managed to retrieve it recently and to bring
it back where it belongs. The ceremony was attended by the minister of Culture
and National Heritage, Kelemen Hunor, the minister of Regional Development
and Tourism, Elena Udrea, representatives of the Romanian Academy and the
National Archaeology Commission.
It is difficult to list all the articles that do not fit in any of above-mentioned
topics, it is however necessary to underline that they cover a very large spectrum
of problems.
2
Ioan Pasa, “Un colocviu arheologic despre strabunii nostri Geto-Dacii”, Știință și Tehnică, 1(1970), 24.
3
Maria Paun, “Scrierea vechii civilizatii a vaii Indusului”, Știință și Tehnică, 3(1988), 30.
4
Josef Palik, “Moravia de cum 11 veacuri” Știință și Tehnică, 3(1968), 26.
5
Anonymous, “Catal Huyuk”, Știință și Tehnică, 6(1965), 15-16.
6
Ion Paus, “Idolul din Zbruci”, Știință și Tehnică, 6(1987), 43-45.
7
Radu Vulpe, „Papirus Grecesc Din Callatis”, Știință și Tehnică, 1(1961), 12-14.
Dacian archaeology. Articles concerning Geto-Dacian archaeology appear
during the whole period in question. The first text, under the title Dacians, our
ancestors8, appeared in 1949, and the last one—a long text about Capidava—was
published in 1999 Capidava, the gate to the past9. In the whole material there are
73 articles concerning many aspects of Dacian archaeology. These are mostly len-
gthy, detailed texts. They cover different issues: Geto-Dacian centres, fortresses,
Geto-Dacian coins, high level of Dacian civilization, Dacian fortresses, inscrip- 161
tions, Dacian calendar from Sarmizegetuza. There are relatively many articles
J A R O S Z
concerning Dacian art and metallurgy. Many texts concerns Dacian coins. Very
often articles are illustrated with photographs of artefacts and sites, plans of the
sites are included, history of conducted research is presented. Most of the articles
describe present actually conducted works and are written by archaeologists, pre-
K a t a r z y n a
senting their own research. Some texts present the current state of research and
history or Dacian research. A crucial element in Dacian archaeology is the issue
of relationships between Dacians and today’s Romanians and the issue of settle-
ment continuity. This problem will be analysed in a more detailed way in the part
concerning politics and archaeology.
Neolithic cultures on the territory of Romania. In the whole material
there are 27 texts concerning this issue. These are mostly long texts, written by
archaeologists and presenting the current state of research and the results of cur-
rently conducted works. They cover different areas. There are seven long texts
about the culture Cucuteni and its pottery, three concerning the Starčevo-Criș
culture, and three about the Turdaș-Vinča culture. The discovery in 1961 of so
called Tărtăria tablets arouse interests and there is a series of longer texts con-
cerning this issue. These three tablets with inscription arouse lots of controversy
regarding the possibility that writing on the territory of Romania predated the
Sumerian and Egyptian systems of writing. As we can read in one of the texts
under a very significant title History begins on the territory of Romania, “these ta-
blets, so old, are a testimony of the oldest writing system in Europe and perhaps
in the whole world”10.
Auxiliary sciences of archaeology. From the beginning of the period analy-
sed articles about relationship between archaeology and other sciences are found.
Articles about auxiliary sciences of archaeology appear all the time and these are
mostly natural sciences. Among them we should mention articles about physics,
geophysics, biology, metallurgy, all natural sciences, but also linguistics and his-
tory. They are written mostly by specialists in the area.
8
Traian Popescu, “Daci, stramosii nostri”, Știință și Tehnică, 3(1949), 17-18.
9
Radu Florescu, „Capidava, o poarta in timp”, Știință și Tehnică, 7-8(1999), 25-27.
10
P. Voiculet Lemeny, „Istoria ince pe pe teritoriul Romaniei”, Știință și Tehnică, 7(1963), 152.
Anthropogenesis. Although apart from very scarce and rare paleo-anthro-
pological materials from Romanian territory, scientists did not have access to any
fossil data, what is very important, a Romanian reader was informed about the
most important paleo-anthropological discoveries. The articles cover a range of
different topics, such as the skull architecture, facial reconstruction, the problem
of the missing link, the theory of anthropogenesis, question, when apes and hu-
162 mans separated from a common evolutionary line, origin of modern humans, the
place of homo sapiens on the phylogenetic tree, the relationship between Nean-
J A R O S Z
derthals and modern humans, or the evolution of human species. Apart from syn-
thetic texts, there are also very detailed and long articles presenting the results of
excavations. From 1981 comes an article that presents the history of research in
the Muierii Cave, which started in the 1950s. The article is illustrated with pho-
K a t a r z y n a
tographs presenting members of the archaeological expedition from 1952, and

with photographs of bones discovered at the site.
Pseudo-archaeology. More than any other science, archaeology can be used
to support different fantastic and pseudoscientific theories. Interpretation of his-
tory depends to a great extent on the recipient expectations of recipients. Dating
ignoring or stretching, and analysing artefacts out of context, create opportuniti-
es for different crooks and mountebanks, such as Von Daeniken, who, presenting
their own theories, find applause with the large audience. I have tried to analyse
how the fantastic theories and pseudo-archaeology have been presented in Ro-
manian popular science periodicals in the second half of the 20th century.
Till the 1970s the archaeological articles in popular science magazines were
written by professional archaeologists, historians or members of the archaeologi-
cal expeditions. Therefore the weight of these articles was much greater in tho-
se days than it is today. In the material analysed we can observe several major
trends. The first one is that Atlantis articles are written about this issue. Another
problem which is analysed in the articles is presence of Aliens. What is interes-
ting, in the majority of the articles this issue is considered as a serious one, as a
new science. We find the article written by Gheorghe Popescu entitled Paleoas-
tronautics hypothesis11, in which the author presents different theories supporting
the existence of Aliens on Earth. When talking about popularity of strange and
peculiar theories, the issue which usually emerges first is the problem of the exis-
tence of Atlantis and Mu, the legendary lands on the Pacific Ocean, and their su-
ggested locations. The problem of Atlantis appears in the whole period, the only
element which changes is its expected location.
11
Geoghe Popescu, “Paleoastronautica hipoteza”, Știință și Tehnică, 11(1980), 20-22.
What is interesting, two opposite tendencies, running parallel in certain pe-
riods, can be observed. Some authors explain to the readers, why these theories
are ridiculous and impossible to prove scientifically, however, on the other side
we can meet many followers and believers of pseudo-archaeology. As it will be
demonstrated, some scientific authorities felt this pressure of social responsibility
and revealed nonsense of the pseudo-archaeology theories. Still, it is necessary to
emphasize, that this attitude was not very common. Most of the scientists did not 163
participate in the discussions on Atlantis. The reason of this lack of involvement
J A R O S Z
seems clear and simple. Histories about cosmic ancestors immortalized on Ma-
yas geoglyhps or about the lost Lands are so peculiar, absurd and preposterous,
that discussion on these theories is at the same time insulting the intelligence of
the reader. Most scientists will not engage in discussion, because the slightest
K a t a r z y n a
cogitation about this problem may result in being labelled as the “Atlantis speci-
alist”, which would ridicule and discredit them in the scientific society. Whereas
in people consciousness appear a deep conviction that Atlantis must have existed,
and the scientists take part in a global complot, the aim of which is, for mysterio-
us reasons, to hide the truth.
It should be mentioned, that in the fourth and fifth decade of the last cen-
tury, there were practically no articles supporting pseudo-archaeological theo-
ries. All the authors treated the readers very earnestly, explaining these theories
from the scientific point of view. In the forties and fifties Polish scientists took
the problems of science popularization very seriously. The fantastic theories were
mercilessly hunted and attacked by the scientists by means of logical arguments.
From the end of the nineteen sixties we can notice a certain decline of writing
standards, and the authors give a free rein to their imagination.
In the 1980s we can find a series of articles concerning mostly one issue —
traces of Aliens on Earth. In the article A mysterious archaeological artefact12 we
can read about discovery of a strange archaeological artefact, considered a cult
object that reminds a lunar rover, made by Soviets — Lunokhod. As the author
claims, this comparison is a pure hypothesis but several metallurgical analyses
should be conducted to reveal what other mysteries this mysterious object can
reveal.
Greek, Roman and Byzantine castles, fortress and colonies in the terri-
tory of Romania. Articles concerning this issue appear during the whole period.
In the whole material there are 23 articles concerning many aspects of this issue.
These are mostly lengthy, detailed texts, presenting the results of the currently
conducted research and excavations in these castles, fortresses and colonies. It is
12
Alexandra Crăciunoiu, “Un artefact misterios”, Știință și Tehnică, 4(1981), 33.
difficult to list all the archaeological sites described in the material in question, it
is only worth mentioning some of them, such as Histria, Piatra Craiova, Sucidava,
Hunedoara. They are illustrated, present the historical background of the site,
the current state of research, very often the plan of the site is annexed.
Egypt and Nubia, and the archaeology of the New World. There are 15
texts concerning this issue and these are generally synthetic texts, mostly concer-
164 ned on the most spectacular discoveries and controversial phenomena. There are
texts about Nazca desert and geoglyphs, and the history of discovery of Machu
J A R O S Z
Picchu. The Inca world is presented as a subject in itself. Some of the articles are
presented, in a tone of mystery and discovery of an ancient civilization. The same
applies to Egyptian and Nubian archaeology. Articles concerning Egyptian and
Nubian archaeology are usually long, synthetic texts, that written on the oppor-
K a t a r z y n a
tunity of a certain important event. The most common topic is research on mum-
mies. In the same vein, in the articles about Egyptian archaeology appears the
concept of adventure, but in this case associated with the possibility of revealing
the emphasis is on the information that can be obtained from those studies and
in the application of new methods, techniques and technologies. Since the late
eighties, in most text we can find issues related to Egyptians everyday life.
Biographies of famous archaeologists appear mostly as a side note of texts
about other issues. However, there as some larger texts presenting outstanding
personalities of the history of Romanian archaeology. Zoe Petre writes a long
article about Vasile Pârvan, on the centenary of his birth. Twelve years later, ano-
ther long text is published on the 80th anniversary of research at Histria. Another
article worth mentioning is a biography of Dinu Adameșteanu, professor at the
Lecce University, one of the pioneers of aerial photography, published in 1999.
Archaeology and politics. Archaeology and archaeologists do not exist in
a social and political vacuum. Perceptions of the world, the way in which theo-
ries are formulated and conclusions drawn, choice of topics, as well as the stan-
dards of archaeology in a particular state all depend on a variety of factors. Chief
among these are the general rules relating to research protocol along with the
economic, political and religious conditions of the day. The aim of this part is to
analyse whether and to what extent the prevailing political conditions present in
Romania affected the presentation of archaeology in Romanian popular science
publications.
In totalitarian countries—as Romania was in this period—scientific resear-
ch is controlled by the state authorities. The manner of conducting research and
presenting findings is dictated by the ideology approved by the state. Any develo-
pments in the field of archaeology may potentially constitute a powerful weapon
to be employed in support of political assumptions and objectives such as nati-
onal identity, or the supremacy of a particular religion, ideology or social group.
The relationship between politics and Romanian archaeology has been discussed
at some length. Discussions on this area have taken place for more than ten years
now and I do not feel qualified enough to solve this problem. My aim is rather
to verify whether we can observe the influence of communist ideology and the
communist authorities’ pressure in popular science articles. In my paper I have
focused on two factors as particularly relevant. Firstly, the problem of settlement 165
continuity. The second element I have analysed is the problem of the celebration
J A R O S Z
of the 2050th anniversary of the founding of the unified and centralized Daci-
an state of Burebista. Of course, it is important to be aware that these different
elements very often coexist, with in many cases different ideological contents ap-
pearing in one article.
K a t a r z y n a
A very important element is settlement continuity, which was very often un-
derlined in many articles. This tendency is clearly visible throughout the articles
under consideration. The issue of continuity appears from the very beginning of
the period in question. In the article The formation of Romanian people reflected in
the last archaeological discoveries13 the author claims that Geto-Dacian tribes were
direct ancestors of Romanians. In 1969 took place a Geto-Dacian archaeological
conference, and the main issue of this conference is the problem of settlement
continuity and of role of Dacians in formation of Romanian people.
Nicolae Ceausescu refers very often to Geto-Dacian tradition and states cle-
arly that there is a direct line of cultural heritage. In 1980, the Romanian go-
vernment declared the celebration of the 2050th anniversary of the founding of
the unified and centralized Dacian state of Burebista, drawing comparisons with
Ceaușescu’s Romania and claiming an uninterrupted existence of the state from
Burebista to Ceaușescu. Settlement continuity is clearly emphasized in the titles
and contents of the articles. The issue of Geto-Dacian settlements, their origin
and cultural level became a problem of national importance. Archaeologists, lin-
guists, ethnologists and historians were involved in looking for solutions. The
authors of articles in periodicals also focused on these topics. In the year 1980
articles on Dacian settlements and Dacian origins on the Romanian lands ac-
counted for 60% of all popular science articles on archaeology. Through these
articles, we can observe a return to several ideas, such as the sense of cultural and
linguistic unity of the Dacians, as well as their cultural superiority over other na-
tions. We can find here the assertion that the expansion of the Dacians was one of
the most influential events in European history. For the whole year we can read
13
Ioan Pasa, “Formarea poporului Romin reflectata in ultimele desceperiri arheologice”, Știință și Teh-
nică, 7(1963), 24-27.
articles commemorating the anniversary. Already the titles are very significant:
2500 years since the creation of the first centralised and unified Dacian state14. The
common phrase which refers to Dacians is that the Dacians were the direct an-
cestors of the Romanian people. Behind this claim there is the theory of Roman
continuity in Trajanic Dacia. It was official ideology in Rumania and no criti-
cism of it was allowed. In a long article about the second congress of Thracology
166 we read about a great civilization of ancestors of the Romans, or in other words
about the “brilliant civilization of the Romanian people’s ancestors”15. In another
J A R O S Z
text we read that “on the territory of today’s Romania took place according to
objective laws of historical development, all social systems universally known,
and all this produced a rich, civilization both material and spiritual”16. In the ar-
ticle about Dacian inscription, we read that “we can talk about existence of a very
K a t a r z y n a
complex structure, at the economical level of the Geto-Dacian society, about very
sophisticated metallurgy, about a real art of construction strongholds and fortres-
ses, we can talk about high level of astronomical and geographical knowledge,
about philosophy, medical practice. All this […] proves that our ancestors were
very respectful in the ancient world”17. In most texts also we can see a very clear
relationship between the territory and the people of the land.
In 1981 in Bucharest took place the 16th International Congress of the Histo-
ry of Science and on this opportunity a series of articles appear, the aim of which
was to present the settlement continuity and superiority of Dacians over other
European tribes and people.
Bibliography
Berciu D., “Tezaure de arta traco-geto-daca, semnificatia lor istorica”, Știință și Teh-
nică, 8(1976), 24-25.
Pasa Ioan, “Un colocviu arheologic despre strabunii nostri Geto-Dacii, Știință și
Tehnică, 1(1970), 24.
Paun Maria, “Scrierea vechii civilizatii a vaii Indusului”, Știință și Tehnică,
3(1988), 30.
Palik Josef, „Moravia de cum 11 veacuri” Știință și Tehnică, 3(1968), 26.
Anonymous, “Catal Huyuk”, Știință și Tehnică, 6(1965), 15-16.
Paus Ion, “Idolul din Zbruci”, Știință și Tehnică, 6(1987), 43-45.
Vulpe Radu, „Papirus Grecesc Din Callatis”, Știință și Tehnică, 1(1961), 12.
14
Serban Bobancu, Cornel Samoila, Emil Poenaru, “2050 de ani de la crearea primului stat Dac centrali-
zat si independent”, Știință și Tehnică, 9(1980), 7.
15
Bucur Mitrea, “Dacii dupa cucerirea Daciei”, Știință și Tehnică, 5(1965), 20.
16
Gheorghe N. Popescu, “Ipoteza scrierii Daco-Gete, argument in continuetatea milenara a poporului
Roman”, Știință și Tehnică, 10(1980), 47.
17
Maria Paun, “Pesistenta populatiei Dace sub stapanirea Romana”, Știință și Tehnică, 7(1980), 41.
Popescu Traian, “Daci, stramosii nostri”, Știință și Tehnică, 3(1949), 17-18.
Florescu Radu, „Capidava, o poarta in timp”, Știință și Tehnică, 7-8(1999), 25-27.
Lemeny P.Voiculet, „Istoria ince pe teritoriul Romaniei” Știință și Tehnică,
7(1963), 152.
Popescu Geoghe, „Paleoastronautica hipoteza”, Știință și Tehnică, 11(1980)20-22.
Crăciunoiu Alexandra, „Un artefact misterios”, Știință și Tehnică, 4(1981), 33.
Pasa Iona, “Formarea poporului Romin reflectata in ultimele desceperiri arheologi-
167
ce”, Știință și Tehnică, 7(1963), 24-27.
J A R O S Z
Bobancu Serban, Samoila Cornel, Poenaru Emil, “2050 de ani de la crearea primu-
lui stat Dac centralizat si independent”, Știință și Tehnică,9(1980), 7.
Mitrea Bucur, “Dacii dupa cucerirea Daciei”, Stiinta si tehnica, 5(1965), 20.
Popescu Gheorghe N, “Ipoteza scrierii Daco-Gete, argument in continuetatea mi-
lenara a poporului Roman”, Știință și Tehnică, 10(1980), 47
K a t a r z y n a
Paun Maria, “Persistenta populatiei Dace sub stapanirea Romana”, Știință și Tehni-
că, 7(1980), 41.
MONITORIZAREA MASS-MEDIEI ROMÂNEȘTI
PRIVIND PATRIMONIUL CULTURAL ȘI ARHEOLOGIC.
CONSIDERAȚII PRELIMINARE
Elena Loreda na COZM A , Da n DA SCĂ LU
Rezumat
Acest studiu prezintă primele rezultate ale monitorizării mass-mediei din Româ-
nia privind reflectarea stării patrimoniului cultural și arheologic. Monitorizarea efectu-
ată se încadrează în proiectul „Tendinţe curente în protecţia patrimoniului arheologic:
perspective naţionale și internaţionale“, susţinut de CNCS–UEFISCDI, PN-II-ID-
PCE-2011-3-0610 și coordonat de dr. Sergiu Musteață.
Cuvinte-cheie: mass media, monitorizare, patrimoniu arheologic.
În intervalul ianuarie-octombrie 2012 au fost analizate 335 de articole, or-

donate pe următoarele criterii: monumente lăsate în paragină (96 de articole),
monumente propuse pentru reabilitare/finanțare (40 de articole), monumente
reabilitate (18 articole), noi descoperiri (61 de articole), furturi de bunuri cultu-
rale (28 de articole), distrugeri (14 articole), încălcări legislative (22 de articole),
promovări/comunicări/congrese/simpozioane (35 de articole) și stenograme ale
ședințelor parlamentare (21 de articole). Articolele care prezintă interes pentru
proiectul nostru au fost postate pe pagina proiectului www.archaeoheritage.ro.
Studiul nostru este structurat în trei părţi, fiecare cuprinzând rezultatele
monitorizării realizate de câte un membru al echipei. Prima parte este redactată
de Dan Dascălu, care s-a ocupat de judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, 169
Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Satu-
DA S C Ă L U
Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș.
A doua parte este redactată de Elena Cozma, care s-a ocupat de judeţele
Bacău, Botoșani, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Ilfov, Neamț, Suceava, Vaslui,
Vrancea, precum și de stenogramele ședinţelor din Parlamentul României.
Iar a treia parte este redactată de Cristina Nica și se referă la județele Argeș,
D a n
Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița,
Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea.
Prima parte este deschisă de articolele colectate din mass-media din judeţul
C O Z M A ,
Alba, în număr de 27. La rubrica Distrugeri, avem un singur articol, în care se
atrage atenția asupra degradării siturilor din Munţii Orăștiei. Cinci articole au
fost incluse în categoria Furturi, din care patru sunt despre furturile înregistrate
la Sarmizegetusa și unul despre furturile din tronsonul Mocăniţei a unor frag-
L o r e d a n a
mente de șină de cale ferată. Două articole la Monumente lăsate în paragină pre-
zintă starea precară a Palatului de la Cisteiu de Mureș și situația sitului de la Apu-
lum, unde în Antichitate se afla reședinţa guvernatorului Daciei romane. Zece
articole sunt înregistrate la Descoperiri, acestea notând rezultatele arheologilor
care lucrează pe tronsoanele de autostradă Orăștie‒Sebeș, Sebeș‒Miercurea Sibiu,
Orăștie‒Sibiu, la Aiud și la Pâclișa. Pentru Monumente propuse pentru reabilitare
E l e n a
avem un articol despre lucrările din centrul istoric al orașului Alba Iulia, și la
categoria Promovări avem 11 articole. Informaţiile au fost preluate din: Adevărul,
Alba 24, Formula As, Gândul, Historia, Informaţia de Alba, luciandobrater.blogspot.
ro, Monitorul de Alba, Sport.ro, Știrile Pro TV, Turism istoric și ziarul Unirea.
Pentru judeţul Arad nu s-a înregistrat decât un articol din ziarul Glasul
Aradului, în care se prezintă descoperirile arheologice din judeţ realizate în
anul 2012.
Pentru judeţul Bihor, avem un total de 8 articole, din care jumătate sunt la
rubrica Monumente lăsate în paragină și expun starea fostului târg teutonic forti-
ficat de la Tămașda – Pons Thomae (jud. Bihor, comuna Avram Iancu) și a ba-
zilicii romanice, a bisericii Adormirea Maicii Domnului din Copăceni, comuna
Sâmbăta, a bisericii ortodoxe Pogorârea Sf. Duh din Lazuri de Beiuș, a bisericii de
lemn Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din Sebiș, comuna Drăgănești, a biseri-
cii Sfântul Ioan Gură de Aur din Stâncești, comuna Buntești, a bisericii de lemn
Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Căpâlna, a bisericii Sfântul Gheorghe din Co-
ciuba Mică, comuna Pietroasa, a bisericii de lemn Pogorârea Sfântului Duh din
Dușești, comuna Ceica ș.a. Două articole sunt înregistrate în Descoperiri despre
cercetările de pe autostrada Transilvania. La Monumente propuse pentru reabilitare
avem un articol despre Pasajul Vulturul Negru (Oradea), iar ultimul este înscris
170 la Promovări cu povestea tăbliţelor de la Tărtăria. Informaţiile au fost preluate de
pe: Crișana, Descoperă.ro, eBihoreanul și Turism istoric.
DA S C Ă L U
În mass-media din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate 15 artico-

le, din care trei sunt la Distrugeri, fiind vorba despre zidurile unei mănăstiri do-
minicane construite în Bistriţa în secolul al XIII-lea, Casa Ion Zidaru și despre
arcadele din cărămidă dispărute din Pasajul Aurarilor din Bistriţa. La Încălcări
ale prevederilor legislative avem un singur articol despre „disputa penală“ dintre
D a n
Primăria Rodna și Direcţia judeţeană pentru Cultură și Patrimoniu pentru Casa

Scriitorilor din Valea Vinului. La Descoperiri avem două articole despre cercetări-
le de la Fântânele, de la punctul La Gâţa și de la Ţigău, Șirioara și Ţagu, care erau
C O Z M A ,
în curs sau urmau să înceapă după strângerea recoltei. Pentru Monumente propuse
pentru reabilitare avem patru articole despre biserica din Vermeș, biserica evan-
ghelică din Bistriţa, biserica evanghelică din Teaca, biserica reformată din Sărata,
ansamblul bisericii din Nușeni, biserica din lemn din Lechinţa, biserica de lemn
L o r e d a n a
Sfânta Parascheva din comuna Lechinţa, biserica Sfântul Mucenic Dimitrie Iz-
vorâtorul de Mir“ din comună Galaţii Bistriţei și ansamblul Bisericii Sfântul
Mare Mucenic Gheorghe din comună Lechinţa, cetatea medievală a Bistriţei și
Poarta Lemnelor. La Monumente reabilitate avem două articole despre fondurile
europene folosite pentru restaurarea bisericii de lemn din Gersa, iar la Promovări
avem două articole despre cetatea medievală din Bistriţa și despre biserica evan-
E l e n a
ghelică din Jelna. Articolele au fost preluate de pe: Bistriţeanul și Mesagerul de

Bistriţa-Năsăud.
Pentru judeţul Brașov s-au înregistrat doar 4 articole, din care trei sunt în
secțiunea Monumente lăsate în paragină, cu subiecte ca Cetatea Brașovului, pala-
tele din comuna Budila de lângă Brașov și cel de la Sâmbăta de Jos. Al patrulea ar-
ticol, prezentând promisiunile Direcţiei județene de Cultură de a scăpa de kitsch-
ul din centrul istoric al Brașovului, a fost dificil de atribuit la una din categoriile
predefinite de noi. Informaţiile au fost preluate de pe: Jurnalul și Turism istoric.
În presa din județul Caraș-Severin a fost publicat un singur articol, pe care
l-am inclus în Promovări; acesta expune istoria satului Lindenfeld și a fost preluat
din Adevărul.
Judeţul Cluj are un total de 15 articole, din care numai nouă sunt despre mo-
numentele din judeţ. La capitolul Distrugeri avem un singur articol despre incen-
diul de la Dealul Negru în care a ars biserica ce data din secolul al XVIII-lea. Încă
două articole sunt incluse în Monumente lăsate în paragină cu informaţii despre o
moară de hârtie și despre statuile din Cluj-Napoca. La Descoperiri, un articol ne
povestește despre găsirea unui obiect din aluminiu având o vechime de 250 000
de ani. La Monumente propuse pentru reabilitare avem anunţul Primăriei Cluj des-
pre investiţia acesteia în cetatea barocă din zona Cetăţuie. Ultimele patru articole
le-am inclus la Promovări. Articolele au fost furnizate de: Adevărul, Monitorul de 171
Cluj și Ziua de Cluj.
DA S C Ă L U
Pentru judeţul Hunedoara avem un total de 38 de articole, din care 16 dez-
bat subiectul Sarmizegetusa. La categoria Distrugeri avem un singur articol des-
pre incendiul ce a cuprins biserica Sfinţii Arhangheli din satul Gealacuta. La Fur-
turi avem nouă articole despre percheziţii, pierderi sau recuperări de artefacte:
monede, obiecte de cult, în special icoane, sau tezaure întregi furate din siturile
D a n
de la Sarmizegetusa. La Monumente lăsate în paragină nu avem decât două arti-
cole despre cetatea dacică de la Băniţa, înscrisă în Lista patrimoniului mondial
UNESCO, și despre Castelul Inza din Petroșani. La Încălcări legislative este înre-
C O Z M A ,
gistrat un articol despre artefactele de la muzeul Castelului Corvinilor, care nici
până acum nu sunt înscrise în patrimoniul național, deși corespund criteriilor ce-
rute. La capitolul Descoperiri sunt publicate trei articole. Acestea anunță scoaterea
la lumină a unui tezaur de bronz la Romos, a unui monument funerar roman din
L o r e d a n a
apele Mureșului. La Promovări am avut patru articole despre proiectele viitoare
ale muzeului din Deva și cu istoria cetăţii de la Ardeu sau a bisericii rotunde din
Geoagiu. Informaţiile au fost preluate de pe: Gândul, Historia, Mesagerul hunedo-
rean, Orăștie.info, Servus Hunedoara, ziarul Argeșul și Ziarul Văii Jiului.
Zona Maramureșului aduce un total de 3 articole. Unul la Monumente lăsate
în paragină despre centrul vechi al Băii Mari, unul la Descoperiri despre săpăturile
E l e n a
din zona Pieţei Cetăţii ce au scos la iveală ruinele a trei biserici și ale unei capele
și unul la Promovări despre Biserica din Deal cu hramul Nașterea Maicii Domnu-
lui, ele fiind preluate din Gazeta de Maramureș.
În judeţul Mehedinţi avem un total de 6 articole, din care unul este la Mo-
numente lăsate în paragină despre biserica de lemn Sfântul Nicolae din satul Cos-
tești, comuna Balta, iar celelalte patru sunt la capitolul Promovări cu date despre
Cetatea Severinului, despre castelul de apă din Drobeta-Turnu-Severin, despre
vizitele ministrului Culturii de atunci, Kelemen Hunor. Articolele au fost prelua-
te de pe Informaţia de Severin.
Judeţul Mureș are un total de 14 articole: două la categoria Monumente lăsate
în paragină (un monument funerar ridicat în memoria generalului rus Gregori
Skariatin și castelul din Iernut), unul la Distrugeri (zidul bisericii mănăstirii din
cetatea medievală din Târgu Mureș), trei la Descoperiri (o fabrică din secolul al
XVII-lea și o comoară medievală descoperite în cetatea din Târgu Mureș; tumu-
lii de la Apold: o posibilă necropola celtică). La rubrica Monumente propuse pentru
reabilitare avem trei articole, din care două promovează conservarea patrimoniu-
lui la Saschiz și al treilea ne informează despre reabilitarea Cetăţii Sighișoara. La
Promovări avem cinci articole. Informaţiile au fost preluate din ziarele: Cuvântul
liber (Tg. Mureș), Informaţia de Mureș, Zi de zi, Ziarul de Mureș.
172 Urmează judeţul Sălaj, unde avem 9 articole. La Monumente lăsate în paragi-
nă, avem cinci articole: Castelul de la Surduc, Castelul Bethlen, Cetatea Almașu-
DA S C Ă L U
lui, Castelul din Treznea și Castelul Bay. La rubrica Promovări avem două articole
despre castrul roman de la Porolissum, care va fi catagrafiat printr-o metodă in-
edită, cu ajutorul unui elicopter și al unui specialist NASA, iar la Propuse pentru
reabilitare avem două articole despre circuitul castrelor romane din Sălaj, care au
primit finanţare europeană, și despre moștenitoarea domeniului Wesselenyi, care
D a n
solicită bani pentru a-și restaura castelul. Informaţiile au fost preluate din ziarele:
Graiul Sălajului, Magazin sălăjan, Sălăjanul.
Din judeţul Satu Mare am selectat 7 articole; pe două dintre acestea le-am
C O Z M A ,
adăugat la categoria Monumente lăsate în paragină (siturile arheologice de pe te-

ritoriul judeţului sunt nesupravegheate și se ignoră legile privind conservarea și
păstrarea lor; Castelul Lonyai din Transilvania), un articol la Încălcări legislati-
ve (biserica ortodoxă din cartierul negreștean Tur, alături de cele din Certeze și
L o r e d a n a
Moișeni, ar putea fi decăzută din rangul de monument de patrimoniu, ca urma-

re a intervenţiilor fără discernământ pe care reprezentanţii acestor biserici le-au
efectuat asupra lăcașurilor de cult). La rubrica Descoperiri avem un articol despre
un sit din epoca bronzului la Medieșu Aurit, iar la Promovări avem două articole:
despre cel mai mare proiect arheologic din ţară – restaurarea cetăţilor dacice din
Munţii Orăștiei și despre programul „Adoptă o casă la Roșia Montană“ – un pas
E l e n a
important în salvarea și conservarea patrimoniului construit din zonă pe fondul

deteriorării unor case și monumente istorice din lipsa finanțărilor necesare sau
din cauza dezinteresului Statului român. Informaţiile au fost adunate din ziare-
le: Buletin de Cărei, Gazeta de Nord-Vest, Hello Satu Mare, Informaţia zilei Satu
Mare.
În judeţul Sibiu s-au înregistrat 11 articole. La rubrica Descoperiri avem șase
articole: descoperirile de pe autostrada Sibiu‒Orăștie datând din neoliticul tim-
puriu, descoperirile de pe autostrada Sibiu‒Nădlac. La Monumente lăsate în para-
gină avem două articole: biserica minorităţilor din secolul al XIII-lea, trei case de
lemn de la Rășinari datate cu secolul al XIX-lea și bisericile fortificate din Valea
Lungă și Giacăș. La Promovări avem trei articole: Ministerul Culturii susţine că
pregătește de zor dosarul Sibiului pentru a fi înscris în Lista patrimoniului mon-
dial UNESCO; despre o biserică din secolul al XII-lea din Cincu, care are docu-
mente scrijelite în piatră, cărămida sau zid din secolele al XVI-lea, al XVII-lea,
al XVIII-lea. Informaţiile au fost adunate din ziarele: Expres sibian, Ghimpele de
Sibiu, Monitorul de Sibiu, Ora de Sibiu, Rondul de Sibiu, Sibianul, Sibiu 100%, Sibiu
standard, Tribuna (Sibiu), Ziarul de Sibiu.
Pentru judeţul Timiș am înregistrat, la fel, 11 articole. La Descoperiri avem
cinci articole tratând următoarele teme: o biserică descoperită în zona Gataia,
case datând din neolitic, intrarea Castelului Huniade de acum 600 de ani și ci- 173
mitire avare descoperite pe traseul autostrăzii Arad‒Pecica‒Nadlac. La capitolul
DA S C Ă L U
Promovări avem cinci articole: patru din ele reprezintă un ghid al monumentelor
care mai sunt sau care au fost în Reșita și unul este despre candidaţii la Primăria
Timișoarei care au fost chemați pentru a dezbate situaţia monumentelor istorice.
La rubrica Monumente lăsate în paragină, avem un singur articol, care cuprinde
monumente nu numai din Timiș, ci și din vestul României: Castelul de la Banloc,
D a n
Palatul de la Ruginoasa, Castelul de la Bulci, Castelul Knopi, Castelul Teleki. In-
formaţiile au fost adunate din ziarele: Agenda Timișoara, Focus Vest (Timișoara),
Opinia Timișoarei, Redeșteptarea, Renașterea bănăţeană, Vestul, Timișoara online,
C O Z M A ,
Ziua de Vest.
Pe parcursul întregului an 2012, mass-media românească a acordat o
importanță foarte mare problemelor Sarmizegetusei. Au fost publicate 29 de ar-
ticole: Agerpres, Cuget liber, Exclusiv News, Gazeta de Nord-Vest, Gândul, Historia,
L o r e d a n a
Mesagerul hunedorean, Orăștie.info, Servus Hunedoara, Știrile Pro TV, Turism isto-
ric, Ziarul Unirea, Ziua de Cluj și Ziua de Constanţa. Au fost dezbătute subiecte
ca distrugerea voită a siturilor, starea deplorabilă a drumurilor care duc la cetate,
lipsa personalului calificat pentru păzirea siturilor, furturile, recuperările, urmă-
ririle penale efectuate și judecarea anumitor dosare. Ministrul Culturii din acea
perioadă, Puiu Hașotti, condamna situaţia de acolo și promitea fonduri pentru
E l e n a
restaurarea și punerea pe harta turistică a ţării a punctelor din Munţii Orăștiei. El
nu a reușit să-și pună ideile în aplicare în timpul mandatului său, însă recent a fost
anunţat că se vor restaura totuși fortificaţiile dacice și romane din Munții Orăștiei
cu ajutorul fondurilor europene. Cu ocazia Porţilor deschise au fost anunţate noi
descoperiri, în timp ce Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va coordona,
timp de patru ani, un program de cercetare și restaurare a cetăţilor dacice din
Munţii Orăștiei, acesta fiind cel mai mare proiect arheologic derulat în România
până în prezent, informaţia fiind transmisă de Agenția Mediafax. Însă problema
cetăţilor din Munţii Orăștiei, mai ales a Sarmizegetusei, nu a fost ridicată numai
în mass-media, ea a fost prezentă și în discursurile senatorilor Nicolae Văcăroiu
și Adrian Păunescu sau în alocuțiunile de susţinere a unor proiecte de lege ale
senatorilor Sergiu Nicolaescu, Mircea Geoană, Dumitru Oprea, Toni Greblă sau
Sergiu Nistor.
Din judeţul Bacău am urmărit următoarele ziare: Deșteptarea, Observator,
Ziarul de Bacău, Ziarul de gardă. Am înregistrat 10 articole, din care patru sunt
incluse în rubrica Monumente lăsate în paragină. În aceste articole apare un număr
de 22 de situri arheologice, 26 de biserici de zid, 7 de lemn și 35 de clădiri civile
părăsite. Dintre clădirile civile putem aminti de Teatrul de Animaţie, Conacul
Rosetti, Conacul Secara din satul Versești, Casa Vasile Alecsandri, Casa Sterian,
174 Hotelul Central sau Teatrul Municipal „G. Bacovia“. În ce privește lăcașele de
cult, s-a scris despre fostul ansamblu al Mănăstirii Cașin, biserica Sf. Gheorghe
DA S C Ă L U
din comună Șesuri și biserica lipoveană din Plopana. La capitolul Furturi avem
trei articole. Tezaurul descoperit în incinta bisericii Precista din Târgu Ocna a
dispărut, zeci de obiecte de cult au fost confiscate la Moinești, se fură din bise-
rici, iar un cetăţean italian stabilit la Bacău a rămas fără picturile sale în ulei. A
fost postat un articol la Descoperiri, din care aflăm despre cercetarea arheologului
D a n
băcăuan Lăcrămioara Istina de la Fulgeriș. La Încălcări legislative – un alt articol:

doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au încercat să vândă pe piaţa neagră o carabină
fabricată în Primul Război Mondial pentru suma de 500 de euro. Un articol inclus
C O Z M A ,
în categoria Promovări spune istoria primului bloc construit în Bacău. Articolele

au fost preluate din următoarele ziare: Adevărul, Deșteptarea, Înainte – ediţia de
Bacău, Ziarul de Bacău și Ziarul de gardă.
Pentru judeţul Botoșani am urmărit: Botoșani online, Evenimentul de Botoșani,
L o r e d a n a
Jurnalul de Botoșani și Monitorul de Botoșani – 8 articole. Categoria Monumente lă-

sate în paragină ne aduce un articol despre situaţia Casei Sofian. La Descoperiri am
inclus două articole: unul despre colecţia de antichităţi a unui profesor de desen
și celălalt despre recuperarea unor vase din situl de la Ripiceni. Trei articole au fost
incluse la capitolul Monumente reabilitate, din care aflăm că lucrările din Centrul
Vechi al Botoșaniului, de la mănăstirea Cosula și de la o casă boierească din satul
E l e n a
Joldești au fost finalizate. În Promovări am inclus povestea bisericilor de lemn, care

rezistă vremurilor vitrege. Două articole nu au fost incluse în nicio categorie, unul
fiind despre „bătaia“ dintre salariaţii Primăriei și ai instituţiilor subordonate pe
locuinţele din Centrul Vechi și unul despre reluarea săpăturilor în zona Ripiceni.
Pentru judeţul Galaţi au fost publicate 7 articole, din care două au fost la ca-
tegoria Furturi, în care este atrasă atenția asupra distrugerii cimitirului „Eternita-
tea“ din Tecuci și a statuii lui Ion-Vodă. La Monumente lăsate în paragină aflăm că
situl arheologic de la Mănăstirea Adam din comuna Drăgușeni așteaptă finanţare
din 2006, casele istorice dispar una câte una, iar castrul roman de la Bărboși a de-
venit groapă de gunoi și pășune pentru vaci. Alte două articole au fost incluse în
Promovări. Aici sunt expuse cercetările arheologului Costel Ilie de la Negrilești
și ale arheologilor care lucrează pe șoseaua de centură a Tecuciului. Articolele au
fost preluate de pe Petiţie online, Tecuci – colț de rai și Viaţa liberă.
Din judeţul Iași s-au urmărit Bună Ziua Iași, Evenimentul de Iași, Monitorul
de Iași și Ziarul de Iași și au fost găsite 16 articole. La Furturi a fost inclus un
articol în care este vorba despre descoperirea unui pocal de argint suflat cu aur
de secol XVIII de vameșii de la Albiţa. Capitolul Monumente lăsate în paragină
aduce povestea Crucii lui Ferentz. Articolele de la Descoperiri prezintă cercetările
domnului Vasile Cotiugă de la Heleșteni și colectarea mai multor vestigii arheo-
logice de către domnul Mihail Vasilescu din localitatea Hândrești-Oţeleni. Bună 175
Ziua Iași ne informează prin cele două articole ale sale că guvernul a acordat 15,8
DA S C Ă L U
milioane de euro pentru conservarea și punerea în valoare turistică a vestigiilor
găsite odată cu reabilitarea Palatului Culturii și că Ministerul Turismului a acor-
dat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei 50 de milioane de euro pentru reabilitare
clădirilor istorice. Cele două informaţii au fost introduse în categoria Monumente
propuse pentru reabilitare. La Monumente reabilitate, articolul din ziarul Adevărul
D a n
anunță finalizarea lucrărilor de refacere a bisericii Banu. Cele patru articole de la
Promovări ne informează că au avut loc două mari simpozioane: unul organizat
de platforma de cercetare Arheoinvest, condusă de lector univ. dr. Vasile Cotiugă,
C O Z M A ,
iar al doilea simpozion naţional, Monumentul – tradiţie și viitor, a anunţat deschi-
derea unei noi ediţii. Ultimele trei articole nu le-am inclus în nicio categorie, fi-
ind descrise situaţii precum: un apel către ieșeni pentru reabilitarea subteranelor
Palatului Culturii și condamnarea autorităţilor pentru starea acestora; câștigarea
L o r e d a n a
în instanţă de către proprietarii de drept a Casei Sadoveanu; discuţiile intermina-
bile privind proiectul de parcare de sub esplanada Teatrului Naţional.
Pentru judeţul Neamţ am urmărit Monitorul de Neamţ și Roman, Realitatea
nemţeană și Ziarul de Neamţ, Ceahlăul și Ziarul de Roman (5 articole postate). Pri-
mul articol l-am inclus la Monumente lăsate în paragină și ne atrage atenţia asupra
stării de degradare în care se afla cetatea medievală de la Gâdinţi. Un alt articol,
E l e n a
la Descoperiri, ne anunţă despre scoaterea la lumină a unui tezaur în timpul lucră-
rilor de restaurare a Bibliotecii Municipale din Roman. Pentru Promovări, Ziarul
de Roman expune iniţiativa profesorilor de a duce elevii pasionaţi de istorie să
facă săpături la Slava Rusă (Ibida) în judeţul Tulcea, alături de studenţii de la
Facultatea de Istorie din Iași. Două articole anunţă contribuţia Agenţiei pentru
Dezvoltare Regională Nord-Est la valorificarea patrimoniului cultural-religios și
primirea de noi cereri pentru proiecte culturale de către Primăria Iași.
În judeţul Suceava au fost înregistrate 8 articole din Crai Nou, Monitorul de
Suceava și Obiectiv de Suceava. În articolul de la categoria Distrugeri aflăm că Ar-
cadie Plămadă a fost dat în judecată pentru distrugerea Fabricii de Bere „Solca“,
monument datând din secolul al XIX-lea. La Monumente lăsate în paragină, arti-
colul selectat ridică problema stării monumentelor funerare germane, ale mili-
tarilor germani căzuți în al Doilea Război Mondial. Monumente propuse pentru
reabilitare aduce trei articole despre eforturile depuse de autorităţi de a reabilita
Curtea Domnească și Cetatea de Scaun. La Monumente reabilitate avem mănăs-
tirea Dragomirna cu finalizarea lucrărilor de restaurare, la Încălcări legislative
ne sunt expuse neregulile câștigării în instanţă a Hanului Domnesc de către o
persoană fizică, iar categoria Promovări ne anunță o apariție editorială sub egida
Academiei Române, intitulată Civilizaţie medievală românească. Ceramică monu-
176 mentală din Moldova.
Pentru judeţul Vrancea au fost înregistrate doar 4 articole din Monitorul de
DA S C Ă L U
Vrancea și Ziarul de Vrancea. La capitolul Furturi avem semnalată dispariţia mai

multor obiecte de cult, bijuterii, monede din judeţ, la Monumente reabilitate sunt
Biblioteca și Primăria din Adjud. Articolul din Monitorul de Vrancea, inclus în
categoria Monumente propuse pentru reabilitare, prezintă iniţiativa primarului din
orașul Panciu, Ion Petre, de a folosi bani europeni pentru consolidarea puţinelor
D a n
obiective de pe raza orașului. Pentru Promovări avem povestea fostului schit La

Gura Peţicului din Năruja, ridicat de săteni în 1732.
Pentru București avem o gamă largă de ziare și site-uri care au fost monitori-
C O Z M A ,
zate. Ziare, reviste și agenţii de presă: Adevărul, Gândul, Jurnalul naţional, Liberta-
tea, România liberă, Descoperă, Historia, Agerpres, Infotag, Mediafax. Mass-media
on-line: Arhiva de geografie..., HotNews.ro, INFOcs.ro, Monumente uitate, Realita-
tea.net, Sport.ro, Știrile Pro TV, Turism istoric. Au fost publicate 10 articole. Patru
L o r e d a n a
din ele sunt la categoria Distrugeri, semnalând incendiile de la Moara lui Assan,
la o vilă interbelică de pe Kiseleff nr. 45, la Casa Oromolu, mutilarea Arcului de
Triumf, distrugerea obiectivelor istorice de cutremure sau de regimul comunist
(Palatul Sturdza, Palatul Artelor din Parcul Carol I sau Muzeul Simu). Un articol
de pe un blog personal, inclus la categoria Monumente lăsate în paragină, indică
starea de degradare în care se află o seamă de monumente din jurul capitalei:
E l e n a
conacul Hagi Tudorache din comuna Grădiștea (jud. Ilfov), conacul din incinta
Agroindaf din comuna Petrăchioaia (jud. Ilfov), biserica de pe moșia Gerassy din
comuna Fundeni (jud. Călărași), biserica din satul Piţigaia (jud. Călărași), pavi-
lionul boieresc din comuna Vărăști (jud. Giurgiu), schitul Barbu Bellu din co-
muna Goștinari (jud. Giurgiu), conacul Oteteleșanu din comuna Grădinari (jud.
Giurgiu) și biserica mănăstirii Chiajna din București. Trei articole se înscriu în
categoria Încălcări legislative, ele expun și critică ilegalitatea eliberării unei auto-
rizaţii de demolare a unei case de patrimoniu de pe strada Kiseleff nr. 39, această
ilegalitate fiind depistată de Curtea de Apel București. Avem un articol la Desco-
periri, din care aflăm că au fost scoase la iveală mai multe morminte și vestigiile
unui lăcaș de cult mai vechi odată cu lucrările de restaurare a Bisericii Albe de pe
Calea Victoriei. Și un ultim articol la Promovări, care ne spune istoria tunelurilor
de sub București construite de Nicolae Ceaușescu.
Atenția noastră s-a îndreptat și spre mass-media din Republica Moldova, de
unde am selectat 11 articole preluate din: Adevărul, HotNews.md, Infotag, Obser-
vatorul de Nord, Prime sau SSAJ 2011. La rubrica Distrugeri avem un articol, în
care Consiliul Naţional pentru Participare și Agenţia de Inspectare și Restau-
rare a Monumentelor atrag atenţia guvernului asupra deteriorării și distrugerii
monumentelor naţionale. Trei articole la categoria Monumente lăsate în paragină
ne informează că autorităţile sunt neputincioase în faţa situaţiei în care se află 177
monumentele naţionale din cauza lipsei de bani, iar conacul Dragalina din Ane-
DA S C Ă L U
nii Noi și monumentul „Lumânarea Recunoștinţei“ sunt părăsite. La Descoperiri
sunt incluse 2 articole, din care reiese că pe malul Prutului, la Ungheni, s-a găsit
o barcă veche de 100 de ani. Articolele din categoria Monumente propuse pentru
reabilitare expun faptul că cetăţile Hotin, Soroca și Suceava au fost incluse într-un
proiect major de reabilitare. La capitolul Furturi este atrasă atenţia asupra vână-
D a n
torilor de comori care dau târcoale siturilor arheologice. Ultimele 3 articole sunt
înscrise la Promovări: localitatea Stolniceni este considerată „Mecca arheologilor
români“; Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca se laudă cu inventarul bogat
C O Z M A ,
de care dispune; Orheiul Vechi primește ultima șansă de a fi inclus în Lista patri-
moniului mondial UNESCO.
Printre categoriile după care am clasificat munca noastră există una numită
Dezbateri (Debates), în care am inclus interviurile, articolele din mass-media in-
L o r e d a n a
ternaţională, modificări legislative, inovaţii, stenograme ale ședinţelor Senatului
sau Camerei Deputaţilor de pe site-ul Parlamentului României.
Am găsit în mass-media două interviuri interesante, unul fiind acordat de
Cristina Chira (una dintre iniţiatorii site-ului cultural Monumente uitate) pentru
site-ul ArhiForum și unul acordat de ministrul culturii din acea perioadă, Puiu
Hașotti, pentru agenţia de presă Mediafax.
E l e n a
Două articole din mass-media internaţională dezbat problemele patrimoniului
nostru naţional. Unul este publicat de Donna Yates pe site-ul Trafficking Culture
despre recuperarea brăţărilor dacice, iar cel de-al doilea, scris de Serghei Golubiţki,
este despre tezaurul României, trimis în Rusia, însă trebuie specificat că pe site-ul
nostru nu se afla decât un fragment preluat de pe blogul lui Victor Alexeev.
Un articol publicat de agenţia de presă Mediafax descrie o inovație prin care
se pot vizita virtual obiective istorice, precum Sarmizegetusa Regia ș.a. Priori-
tăţile României pentru UNESCO ne sunt prezentate de site-ul Turism istoric,
acestea fiind Sibiul, ansamblul Brâncuși și cetăţile romane de pe malul Dunării.
Știrile Pro TV ne informează că procedurile de deshumare și prelevare de ADN
al voievozilor români au fost blamate și interzise de ministrul Puiu Hașotti, iar
jurnaliștii de la Adevărul scriu despre felul în care este distrusă Cetatea Albă a lui
Ștefan cel Mare de „inovaţiile“ ucrainenilor.
În ceea ce privește modificările legislative, am selectat 4 articole. În două
din ele se anunţă schimbarea procedurii de descărcare arheologică în proiecte-
le de infrastructură, iar altele două ne aduc la cunoștinţă intenția Ministerului
Culturii de a modifica Legea monumentelor și faptul că avizele de reabilitare a
clădirilor de patrimoniu vor fi eliberate în 24 de ore de la depunerea cererii. Un
articol din ziarul Adevărul abordează lipsa în România a experţilor în domeniul
178 patrimoniului cultural.
În finalul părții a II-a am inclus stenogramele ședințelor parlamentare. Pen-
DA S C Ă L U
tru senat bilanţul se prezintă astfel: am selectat 21 de extrase din stenogramele

ședințelor: 10 din 2007, 7 din 2008, 1 din 2010 și 3 din 2012. Am constatat că
deputații au respins proiecte de legi privind diverse ordonanţe sau modificări ale
unor legi, cum ar fi Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
etc. Totodată, parlamentarii au adoptat propuneri legislative, precum cea a con-
D a n
stituirii Rezervaţiei Arheologice și Naturale Roșia Montană sau de modificare a

Ordonanţei de Guvern privind protecţia patrimoniului arheologic, sau declararea
unor situri arheologice ca fiind de interes naţional. Au fost consemnate luări de
C O Z M A ,
cuvânt și declaraţii politice, cum ar fi cele ale lui Adrian Păunescu despre distru-
gerea cimitirului militar de la Tighina (Republica Moldova) sau despre crearea
rezervaţiei arheologice în Munţii Orăștiei ș.a. În ce privește ședinţele Camerei
Deputaţilor, am selectat 10 extrase din procesele-verbale ale ședințelor: 6 din 2009,
L o r e d a n a
1 din 2010 și 3 din 2011. În acest context, s-au făcut propuneri legislative, aprobate
sau respinse de Senat, și declaraţii politice pe diferite teme, precum cea a Danielei
Popa, Ansamblul arheologic Sarmizegetusa, între nepăsare, neglijenţă și uitare, sau a
lui Toader Stroian, Patrimoniul transilvan ne cheamă la responsabilitate.
În a III-a parte, în județul Argeș au fost monitorizate ziarele Argeșeanul, Curi-
erul zilei, Jurnalul de Argeș, Piteșteanu și Argeșul, prezente cu 26 de articole. Dintre
E l e n a
acestea, 12 se încadrează la Monumente în paragină. Articolele fac referire la 12

lăcașe de cult, 9 clădiri civile și 5 situri (descoperiri) arheologice. Vom enumera:
Mitropolia Argeșului și Muscelului, biserica din lemn din Glâmbocata, Biserica
„Sfânta Mina“, Biserica „Sfântul Gheorghe“ și Schitul Buliga, Muzeul Județean
Argeș, Conacul Istrate Micescu, Hotelul Regal din Câmpulung, Colegiul „Carol I“,
Casa de Cultură „Tudor Muștescu“ din Câmpulung. În județul Argeș sunt de
remarcat descoperirile arheologice de la Mânăstirea Valea din comuna Ţiţești,
satul Valea Stânii, unde au fost găsite numeroase bijuterii medievale și un schelet
uman. În comuna Ștefănești au fost recuperate 280 de monede din aur și argint
de către IPJ Hunedoara. Printre monumentele restaurate în județul Argeș se nu-
mără Hotelul Regal, Castrul Câmpulung Jidova (finanţat de Programul operaţi-
onal regional 2007-2013, Axa prioritară 5) și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii
Golești (a fost refăcut acoperișul, urmând ca și zidurile să fie restaurate). La Pro-
movări, avem o relatare despre Secția Științele Naturii a Muzeului Olteniei, unde
pot fi văzute exponate ca mastodontul de la Stoina, ursul de peșteră de la Baia de
Fier și elefanții de la Leu.
Pentru județul Brăila au fost urmărite ziarele Arcașu și Obiectiv Vocea Brăilei
(10 articole). Nouă articole prezintă situația deplorabilă a unor monumente civile
precum fostul Cămin de Fete (Golești/C.A. Rosetti), sediul CEC Bank, fostul
sediu al Flotei Fluviale și numeroase alte clădiri din Centrul Vechi al Brăilei și de 179
pe străzile Mihai Eminescu și Orientului. Printre clădirile restaurate se numără
DA S C Ă L U
sediul Teatrului „Maria Filotti“; reprezentanții Ministerului Dezvoltării împre-
ună cu administrația locală au încheiat un contract în luna martie 2012 pentru
consolidarea teatrului, a cărui finanțare nerambursabilă valorează aproximativ
20 de milioane de lei.
Pentru județul Buzău au fost consultate ziarele Opinia buzoiană și Șansa bu-
D a n
zoiană – 12 articole, devoalând încălcări ale legislației privind patrimoniul cul-
tural. O parte din ele identifică monumentele de referință ale județului lăsate în
paragină, precum schitul de la Sfinţii Apostoli din Jgheaburi, cunoscut drept mă-
C O Z M A ,
năstirea Corbii de Piatră, Căminul Cultural din comuna Bălăceanu, care se ridică
pe temeliile unei foste școli din vremea lui Carol II, și clădirile din zona Cuza-Vo-
dă (Centrul Vechi al Brăilei), implicit toate imobilele cu bulină roșie de la Pala-
tul Comunal până la Biserica „Sf. Îngeri“. De asemenea, presa locală informează
L o r e d a n a
despre un număr de percheziții în urma cărora au fost descoperite peste 2 400 de
monede și 140 de artefacte arheologice în posesia unor indivizi suspectaţi că s-ar
ocupa cu traficul de artefacte. Dintre acestea putem enumera monede grecești
din secolul al V-lea î.Hr., monede dacice din secolul al II-lea î.Hr., monede roma-
ne, romano-bizantine și medievale, fibule romane și vârfuri de săgeţi. Mass-me-
dia a adus la cunoștința publicului numeroase proiecte de promovare turistică și
E l e n a
reabilitare: în comuna Săpoca, Școala Mătești va fi restaurată din fonduri europe-
ne alocate prin Programul operațional regional (POR) 2007-2013; Vila Albatros
din Complexul Marghiloman va primi finanţare externă nerambursabilă, acorda-
tă din Fondul european pentru dezvoltare regională, prin Programul operaţional
regional 2007-2013, iar Casa cu Blazoane de la Chiojdu este restaurată grație ac-
cesării unor fonduri europene în valoare de 1,2 milioane de euro.
Presa consultată din județul Călărași se constituie din ziarele Arena Me-
dia, Evenimentul de Călărași și Observatorul Călărași, din care au fost identificate
7 articole privind patrimoniul cultural. Un monument în paragină, sesizat de
presă, este Școala Orășenească din comuna Oltenița, iar suma necesară pentru
restaurare, 250 000 de lei, va fi acordată pe măsură ce sunt făcute expertizele pen-
tru acest obiectiv. Mass-media monitorizată a acordat o atenție deosebită sitului
arheologic Piscul Crăsani, în apropiere de comuna Balaciu, și celui de la Sultana-
Malu Roșu, comuna Mănăstirea, întrucât pe data de 16 august a fost organizată
cea de-a X-a ediție a Zilei Porților Deschise, inițiată de Muzeul Naţional de Istorie
a României (București). Autoritățile au decis introducerea în circuitul istoric a
Mănăstirii Negoiești din comuna Șoldanu după o restaurare ce a costat 10,5 mi-
lioane de lei.
Pentru județul Constanța au fost monitorizate ziarele Cuget liber, Dezvăluiri,
180 Replica, Telegraf și Ziua de Constanța, rezultând un număr de 80 de articole privind
patrimoniul cultural. Aproximativ 70% din totalul articolelor sunt atribuite la ru-
DA S C Ă L U
bricile Obiective lăsate în paragină, Furturi, Distrugeri și Încălcări legislative. Monu-

mentele puse în discuție: Hotelul Palace, geamia „Sultan Mahmud“ din Hârșova,
„Cuibul Reginei“, statuia lui Ovidiu, Casa d’Italia, Casa Hrisicos, statuia lui Te-
chir, Casa Manicatide, geamia Hunkiar, Casa cu Lei, Hanul Balcan, Casa cu Etaj
de la Lupoaică, Casa Russo, Vila Șuțu, Teatrul „Elpis“, sinagoga din Constanța și
D a n
numeroase altele de pe străzile Petru Rareș, Sulmona, Ovidiu, C.A. Rosetti, Bu-
levardul Ferdinand, cetatea Histria. Referitor la investiții, presa a informat despre
alocarea de Consiliul Județean Constanța (CJC) a 7 miliarde de lei vechi pentru
C O Z M A ,
restaurarea cetății Capidava; mormântul hypogeu de la Tomis-Constanța va fi re-

staurat în urma punerii în aplicare a Planului național de restaurare, coordonat de
Ministerul Culturii; de asemenea CJC a demarat un proiect de reabilitare a mo-
numentelor istorice și de reintroducere a acestora în circuitul istoric național, aici
L o r e d a n a
încadrându-se și bine-cunoscutul monument triumfal Tropaeum Traiani de la

Adamclisi. Arheologii constănțeni au descoperit de-a lungul tronsonului Cerna-
vodă‒Medgidia, autostrada A2, complexe aparținând sfârșitului epocii bronzului.
Cu siguranță, cel mai discutat subiect din presa constănțeană a fost Cazinoul (20
de articole). În luna ianuarie 2012 mass-media anunța aprobarea proiectului de
reabilitare a acestui obiectiv, investiția Ministerului Turismului ajungând la 40 de
E l e n a
milioane de lei. Două luni mai târziu este anunțată micșorarea bugetului alocat
Cazinoului cu 3 milioane de lei (15%), fiind invocat argumentul conform căruia
restaurarea acestui monument nu este una prioritară, însă prefectul Constanței,
Claudiu Palaz, nu vede micșorarea bugetului ca pe un impediment, ba mai mult,
susține că sunt suficienți bani pentru lucrări. În luna august reprezentanții Mi-
nisterului Dezvoltării Regionale și Turismului anunțau că vor înapoia Cazinoul
Primăriei Constanța fără cele 10 milioane de euro promise pentru reabilitare, iar
primarul Radu Mazăre își declara intenția de a vinde obiectivul printr-o licitație
internațională imediat ce acesta va reveni Primăriei prin ordonanță de guvern.
O lună mai târziu, ministrul culturii, Puiu Hașotti, declara o posibilă suprave-
ghere a lucrărilor de restaurare doar în cazul în care obiectivul ar fi cumpărat de
investitori străin. Considerat de mulți nu doar un simbol local, ci unul național,
Cazinoul din Constanța se află în pragul dispariției.
În județul Dolj presa monitorizată a fost reprezentată de ziarele Ediția, Gaze-
ta de Sud, Indiscret și Lupa, din care au fost identificate 3 articole privind distru-
gerea unei descoperiri de către o echipă de construcție. Muncitorii de la pasajul
subteran din Craiova au descoperit un edificiu din secolul al XIX-lea sub șoseaua
din Valea Vlăicii, după care și-au continuat munca acoperind două treimi din clă-
dire cu balastru.
Deși presa din județul Giurgiu (Jurnalul giurgiuvean) nu a oferit articole utile 181
actualului studiu, totuși știri despre degradarea curții domnești de la Dobreni,
DA S C Ă L U
starea jalnică în care se află prima curte boierească a familiei Bellu în Muntenia
și restaurarea Cetății din Insulă a lui Mircea cel Bătrân au fost găsite în surse
precum Adevărul, Turism istoric și Cronica română.
Pentru județul Tulcea au fost monitorizate ziarele Obiectiv de Tulcea și Del-
ta. Atenția mass-mediei locale a fost atrasă de starea sitului arheologic de la
D a n
Dinogeția-Garvăn, comuna Jijila, cetate romano-bizantină din secolul I d.Hr.
obiectiv istoric de clasa A, aflat în administrarea Institutului de Arheologie „Va-
sile Pârvan“ al Academiei Române.
C O Z M A ,
În județul Prahova presa monitorizată a fost constituită din ziarele Actua-
litatea prahoveană, Observatorul prahovean, Prahova, cercetarea încheindu-se cu
16 articole. Din punctul de vedere al încălcărilor legislative privind patrimoniul
cultural, Palatul Cantacuzino ocupă un loc aparte. Zis și Micul Trianon de la
L o r e d a n a
Florești, acesta mai păstrează doar zidurile exterioare aproape intacte, camerele
sunt copleșite de mormane de moloz, pământ ș gunoaie, iar zona de promenadă
s-a transformat în iaz comunal. În cadrul rubricii restaurărilor putem înscrie alo-
carea a aproximativ 935 000 de lei pentru reabilitarea teraselor și efectuarea de
hidroizolații pentru Castelul „Iulia Hașdeu“ din Câmpina, cercetările din anul
acesta la castrul și băile romane de la Mălăiești vor fi puse în valoare în perioada
E l e n a
ce urmează prin atragerea de fonduri europene nu doar pentru a fi valorificate
turistic, ci și pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii locale. Muzeul
Ceasului va fi restaurat în urma aprobării unui proiect cu fonduri nerambursa-
bile prin finanțare europeană, precum și Conacul Pană Filipescu din Filipeștii
de Târg, a cărui proiect a fost promovat pe Axa prioritară 5 a Programului ope-
raţional regional – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului. Mass-media
prahoveană se oprește și asupra descoperirii unui mormânt vechi de 5 000 de ani
din epoca bronzului, precum și a scurtei vizite a tezaurului de la Pietroasele la
Muzeul de Istorie din Ploiești.
Concluzii
În județul Harghita, mass-media în limba maghiară nu a putut fi monitori-
zată. În județele Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița și Vaslui nu au fost
înregistrate articole privind patrimoniul cultural și arheologic din România,
însă acest fapt nu dovedește lipsa obiectivelor ce necesită atenția autorităților,
182 specialiștilor și mass-mediei.
Acest articol prezintă doar o mică parte din munca noastră, iar pentru mai
DA S C Ă L U
multe informaţii despre diverse subiecte, vă recomandăm să vizitaţi site-ul www.

archaeoheritage.ro.
Summary
Our contribution shows the first results of the monitoring of mass-media pro-
D a n
cess from Romania and from Republic of Moldova. The research is a part of the
project “Current Trends in Archaeological Heritage Preservation: national and
C O Z M A ,
international outlook“, supported by CNCS –UEFISCDI, PN-II-ID-PCE-2011-

3-0610 and coordinated by dr. Sergiu Musteață. Between January and September
2012nd it was analyzed 335 articles, ordered by the following criteria: abandoned
monuments (96 articles), monuments proposed for rehabilitation/ finance (40
articles), rehabilitated monuments (18 articles), new archaeological discoveries
L o r e d a n a
(61 articles), theft of cultural property (28 articles), damages of cultural proper-
ty (14 articles), violations of the law (22 articles), promotions/communications/
congresses/symposiums (35 articles) and the transcripts of parliamentary sessi-
ons (21 articles). All these articles about we will discuss in this research, you will
found them on project’s site www.archaeoheritage.ro.
E l e n a
UN PROIECT DE STRATEGIE INTERINSTITUȚIONALĂ
ÎN DOMENIUL PROTEJĂRII PATRIMONIULUI
CULTURAL NAȚIONAL
Vitalie JOSA NU
Rezumat
Activitatea de protejare a patrimoniului cultural național presupune – pe lângă o

desfășurare într-un cadru legal coerent și cuprinzător – antrenarea mai multor instituții
publice cu competențe și specializări diverse, astfel încât să poată acoperi întreaga varie-
tate a manifestărilor în domeniu. Antrenarea mai multor factori de aplicare a legii atrage
riscul suprapunerii de măsuri, pentru o singură faptă și asupra aceluiași făptuitor. Aces-
ta este unul dintre motivele pentru care legiuitorul a particularizat prin lege o serie de
competențe, iar ministerele de resort au conceput proceduri de lucru specifice. La nivel
central, activitatea comună s-a coagulat prin conceperea și semnarea unor protocoale de
colaborare interministeriale/interinstituționale.
Dacă din punctul de vedere al „hârtiilor“ stăm relativ bine, aceasta nu se traduce
în fapt la fața locului. Politizarea excesivă a instituțiilor publice a presupus o activitate
neuniformă, până la „ieșirea din joc“ a unor instituții, ceea ce se reflectă negativ asupra
situației la nivel național și județean.
Pe de altă parte, în afară de interesul național pentru protejarea, promovarea și va-
lorificarea patrimoniului cultural, există – sau, în cel mai rău caz, trebuie redescoperit și
reconfigurat – un interes județean, local. De aceea, în intenția de a sensibiliza și a coagula
o atitudine comună la nivel județean în interesul protejării moștenirii noastre, am conce-
put mai jos acest proiect de strategie județeană în domeniu. Criza economică însă – ală-
turi de blocajul fostului director al Direcției de cultură Neamț, care a promis o variantă
proprie – a contribuit la amânarea finalizării și punerii în practică, diriguitorii județului
fiind atrași de alte nevoi mai „degrabă aducătoare de voturi“.
Cuvinte-cheie: monumente istorice, situri arheologice, bunuri culturale mo-
bile, colecții particulare, județul Neamț, strategii, buget, venituri generate de
obiective de patrimoniu.
În cadrul unui atelier de lucru în domeniul protejării patrimoniului cultural
național, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, cu partici-
parea specialiștilor din instituțiile publice deconcentrate subordonate acestuia și
reprezentanții structurilor competente din cadrul Ministerului Administrației
și Internelor (Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Gene-
ral al Poliției de Frontieră) – un grup de experți austrieci, cu rol de coordona-
184 tori, au solicitat celor prezenți să enumere principalele probleme întâmpinate în
activitatea proprie. Au fost consemnate deficiențele de comunicare și cooperare
JO S A N U
interinstituțională, lipsa de profesionalism și politizarea instituțiilor deconcen-

trate, logistica deficitară etc., dar cele mai frecvente referințe – sugerate discret
de moderator – au avut în vedere două motive: lipsa unei baze de date electronice
comune și legislația deficitară.
V i t a l i e
Curând am înțeles de ce experții occidentali au ținut să concentreze întrea-

ga dezbatere pe problema inexistenței unui sistem de operare comun, accesibil
tuturor instituțiilor antrenate în activitatea de protejare a patrimoniului cultural
național. În realitate, aceștia nu erau competenți și nici chemați să identifice can-
cerul în domeniu, ci să convingă de faptul că produsul pe care urmau să-l valori-
fice pe piața românească era anume cel căutat și noi nu știam că avem atâta ne-
voie de el. Dintr-o dată – urma să fim convinși – va apărea un sistem de arhivare
electronică, apt să facă minuni în domeniu, astfel încât toate celelalte metehne se
vor rezolva de la sine. Într-un final, întreaga pledoarie a acestora s-a materializat
prin crearea mult așteptatei baze de date, care însă – până în prezent – nu este
funcțională… Experții au plecat, problemele au rămas.
Frecvent se invocă faptul că lacunele legislative ne-ar fi potrivnice și reprezin-
tă principalul motiv, cu valoare de scuză, pentru starea alarmantă în care se află
tezaurul nostru cultural. Desigur, nu toți s-au grăbit să identifice – după modelul
experților occidentali – șirul concret al acestora, pentru a încerca remedierile de
rigoare. În fond, fiecare funcționar implicat în domeniu poate face propuneri de
îmbunătățire a cadrului legislativ: s-au făcut și nu s-a dorit de sus ori – la fel de
probabil – această direcție a fost marcată de o profundă criză… să-i spunem „de
inspirație“.
Există totuși, pe undeva, un fond real, din care va trebui remarcată veșnica
„formă fără fond“, caracteristică modelului românesc. Legislația în domeniu atri-
buie cele mai extinse competențe direcțiilor de cultură și patrimoniu național
județene, care, în fapt, folosesc cele mai puține dintre ele. Majoritatea instituțiilor
abilitate nu și-au creat structuri și nu au format cadre specializate și delegate cu
atribuții speciale, situație valabilă la administrația publică locală/județeană, in-
spectoratele în construcții, inspectoratele pentru situații de urgență, structurile
religioase, Ministerul Public și Ministerul Justiției.
Rămâne de neînțeles motivul pentru care organele de poliție sunt excluse de
la constatarea la fața locului a activităților pentru care este nevoie de o autorizare
și de pregătire specială, ce poate fi probată cu un simplu act. Am fost pus într-o
asemenea situație în timpul unei verificări la Mănăstirea Agapia, jud. Neamț, aco-
lo unde o persoană – care nu a putut prezenta autorizație și legitimație – se ocu-
pa de restaurarea iconostasului pictat de Nicolae Grigorescu. Deși este prevăzută
suspendarea lucrărilor ce presupun o intervenție ilegală asupra unui monument 185
istoric prin art. 24 alin. (3) din Legea 422/20011, nu se specifică instituțiile care
JO S A N U
pot constitui „personalul de inspecție abilitat“. Pentru a rămâne tot aici, faptul că
acest „personal de inspecție abilitat are dreptul (subl. n.)“ (deși este în exercițiul
funcțiunii), și nu obligația de a pune în aplicare procedurile prevăzute, presupune
o alternativă lăsată la îndemâna acestuia, care poate avea consecințe negative în
V i t a l i e
ceea ce privește obiectivul prioritar de salvare a monumentului istoric expus.
Dacă pentru bunurile culturale mobile neclasate există o oarecare formă de
protecție prin instituirea unui regim special în cazul comercializării sau expor-
turilor, măsura nu merge până la capăt clarificând întreaga problematică. OG
43/2000 a instituit un regim special pentru deținerea, comercializarea și utiliza-
rea detectoarelor de metale, însă – la autorizare – nu sunt prevăzute activitățile
admise de legiuitor, modalități de monitorizare, astfel încât actul de autorizare
este o simplă formalitate și lipsit de eficiență practică. Folosirea termenului „în
prealabil“ în cuprinsul art. 5 alin. (10) din OG 43/2000 instituie un regim spe-
cial de deținere și/sau comercializare2 confuz – fără o procedură clarificată – și
face abstracție de modalitățile de achiziție. Este de prisos a arăta că aparatele de
detecție artizanale au fost omise. Discuția este destul de largă și ar putea face
obiectul unei dezbateri speciale.
Înainte de a închide paranteza, trebuie subliniată cea mai mare carență a mo-
delului legislativ românesc în domeniul protejării patrimoniului cultural național,
și anume: lipsa unei reglementări juridice a colecțiilor și a colecționarilor par-
ticulari, un adevărat vid care alimentează consistent o piață neagră specializată,
favorizează spălarea de bani, traficul ilicit de bunuri culturale mobile, tăinuirea
bunurilor provenite din infracțiuni, braconajul arheologic etc.
1
Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice: „În condiţiile legii,
în cazul realizării de lucrări neautorizate, fără avize sau care încalcă avizele de specialitate, personalul
de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni și,
după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială și să sesizeze organele de cercetare penală“.
2
Art. 5 alin. (10) din OG nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri
ca zone de interes naționale: „Persoanele fizice și juridice care deţin și/sau comercializează detectoare
de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de poliţie al judeţului respectiv,
a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București, în a căror rază teritorială își au domiciliul sau,
după caz, sediul, și să se înregistreze la aceste autorităţi“.
Toate aspectele legislative nuanțate aici constituie tot atâtea restanțe ale unei
proceduri de adaptare și îmbunătățire a cadrului normativ, împotmolită după
primele forme publicate în Monitorul Oficial. Este adevărat că, pe alocuri, au
apărut câteva modificări, care însă dovedesc superficialitate, o pregătire juridică
precară a inițiatorilor, fără experiență practică în teren, iar recentele proiecte de
îmbunătățire corespund aceluiași tipar „al lucrului făcut“, nu neapărat și bine.
186 În bună parte însă, cadrul legislativ existent – deși este perfectibil – nu con-
stituie un impediment în calea activității de protejare a patrimoniului cultural
JO S A N U
național. De fapt, trebuie recunoscut rezultatul moleșelii de tip oriental a facto-

rilor de decizie de la nivel județean care – din nepricepere, fără minimă inițiere
în domeniu, comoditate, fonduri financiare insuficiente sau alte motive – preferă
să nu iasă în evidență cu inițiative proprii, capabile „să miște carul din loc“. Cu o
V i t a l i e
seninătate dezarmantă, un specialist de la „deconcentrate“ mărturisea că a evitat,

în mod intenționat, să „umple“ Lista monumentelor istorice a județului, pentru a
nu-și crea un volum de muncă peste puterile proprii de monitorizare. În același
timp, precauția îi face pe „primii chemați“ de la nivelul județului să inhibe și să
descurajeze atitudinile altora, trezindu-se, dintr-odată, uzurpați de o poziție pa-
triarhală în materie.
La inițiativa IPJ Neamț și în colaborare cu Prefectura Județului Neamț, în
data de 15 aprilie 2009, a fost organizată o ședință de lucru la sediul mănăsti-
rii Bistrița, cu participarea conducerii tuturor instituțiilor județene cu atribuții
în domeniul protejării patrimoniului cultural național. Cu această ocazie, au
fost prezentate principalele probleme întâmpinate, cazuistica existentă la nivelul
județului și implicațiile patrimoniului cultural în strategia de dezvoltare locală/
regională. Scopul principal al acestei reuniuni viza implementarea unei metodo-
logii comune de acțiune și colaborare interinstituțională, care să contribuie la efi-
cientizarea activităților de protejare a patrimoniului, precum și la identificarea
soluțiilor de susținere financiară a acestora.
De aceea, fiecare participant la dezbatere a fost invitat să studieze un ante-
proiect de strategie în domeniul protejării patrimoniului cultural național și să
aducă propriile îmbunătățiri, astfel încât la nivel județean să poată fi concepută și
pusă în aplicare o formă finală. Propunerile de îmbunătățire a proiectului urmau
să fie centralizate la Prefectura județului Neamț.
Din păcate, proiectul conceput de IPJ Neamț s-a împotmolit tocmai în curtea
DCPN Neamț, directorul căreia se angaja că va veni cu o proprie viziune, „mult
mai bună“. Nu a venit nici una, nici cealaltă.
În continuare, se prezintă acest anteproiect de strategie, cu ușoare actuali-
zări, fără a afecta esența demersului inițial și în speranța că va putea fi util.
STRATEGIA DE PROTEJARE A PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL
ȘI A ARIILOR NAŢIONALE PROTEJATE DIN JUDEŢUL NEAMŢ
ANTEPROIECT
MOTIVARE:
187
Activitatea de protejare a patrimoniului cultural naţional și a ariilor naturale
JO S A N U
reprezintă unul dintre interesele naţionale de securitate ale României (Hotărârea
CSAT nr. 62/2006) având o valoare identitară pentru poporul român. Totodată,
prin aplicarea unor măsuri ferme și susţinute din partea tuturor factorilor impli-
caţi, patrimoniul cultural naţional poate deveni o sursă importantă pentru relan-
sarea economică a ţării, prin dezvoltarea turismului, care contribuie implicit la
V i t a l i e
dezvoltarea sectoarelor de servicii, utilităţi imobiliare etc., așa cum se precizează
și în art. 10 alin. (2) din Legea 422/20013.
Judeţul Neamţ este cotat la nivel naţional ca fiind fruntaș în ceea ce privește
potenţialul turistic, numărul de monumente istorice reprezentative, situri arhe-
ologice și rezervaţii naturale. Pe de altă parte însă, până în prezent, au fost va-
lorificate și integrate în reţeaua turistică doar câteva puncte din regiunea Târgu
Neamţ, Bicaz, Piatra Neamţ, situate pe un traseu în formă de potcoavă. Această
strategie veche a rămas și a perpetuat, reflectându-se și în starea de conservare a
acestor monumente. Obiectivele amplasate în afara traseului – în cazul când nu
sunt lăcașuri de cult – au fost vitregite de orice inițiativă locală, județeană sau
centrală pentru valorificare și salvare de la ruinare. Conacele boierești, în mare
parte, au avut cel mai mult de suportat începând cu instaurarea regimului comu-
nist, din motive lesne de înţeles, situaţie moștenită și perpetuată. În mod parado-
xal, tocmai folosirea lor ca sedii CAP, spitale, școli, case de cultură a contribuit
la dăinuirea majorității lor, comparativ cu abandonarea efectivă de după 1989.
Practic, multe dintre problemele legate de tezaurul nostru cultural sunt generate
de un vid legislativ și de autoritate în materie, ce a caracterizat perioada postre-
voluţionară.
Pasivitatea factorilor instituţionali responsabili, prezenţa lor redusă pe teren,
stabilirea unor alte direcţii prioritare de activitate, măsurile preventive insufici-
ente și anemice, atitudinea îngăduitoare a personalului cu atribuții de control, în
timpul verificărilor etc., sunt tot atâtea motive care – în ciuda încheierii protocoa-
3
Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice: „În condiţiile legii,
în cazul realizării de lucrări neautorizate, fără avize sau care încalcă avizele de specialitate, personalul
de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni și,
după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială și să sesizeze organele de cercetare penală“.
lelor de colaborare la nivel central – se oglindește în starea actuală a monumente-
lor istorice, siturilor arheologice, ariilor naturale protejate, a bunurilor culturale
mobile clasate dar, mai ales, neclasate.
La nivelul judeţului Neamţ, activitatea de cercetare știinţifică – parte a ce-
rinţelor legale în cadrul procedurii de autorizare a lucrărilor în construcţii și de
infrastructură – nu răspunde necesităţilor actuale, crescute de amploarea inves-
188 tiţiilor imobiliare. De asemenea, pentru restaurarea și conservarea bunurilor cul-
turale mobile, în judeţ nu există laboratoare autorizate, conform legii, precum și
JO S A N U
spaţii de depozitare suficiente pentru bunurile salvate, recuperate sau descoperi-

te. Prin urmare, lipsa cercetătorilor abilitaţi lasă un teren favorabil pentru distru-
gerea patrimoniului cultural naţional.
V i t a l i e
OBIECTIVE GENERALE:
– Implementarea unei strategii de acțiune comună, la nivel judeţean, în ve-
derea protejării patrimoniului cultural naţional, a obiectivelor și bunurilor
culturale mobile neclasate din patrimoniul judeţului Neamţ, a ariilor na-
turale protejate.
– Identificarea măsurilor minime de protecţie a bunurilor culturale mobile
și imobile neclasate.
– Stabilirea resurselor de finanţare locală pentru proiectele de cercetare,
reabilitare, restaurare și conservare a patrimoniului cultural naţional și a
ariilor naturale protejate.
– Cooperarea interinstituţională în vederea creșterii eficienţei protejării pa-
trimoniului cultural naţional.
– Eliminarea disfuncţionalităţilor privind colaborarea interinstituţională în
domeniul protejării patrimoniului cultural naţional.
REFERINŢE LEGISLATIVE:
– Constituţia României
– Codul penal al României
– Codul de procedură penală al României
– Strategia naţională de securitate a României, aprobată prin documentul
CSAT nr. 62/2006
– Legea nr. 182/2000 (republicată) privind protejarea patrimoniului cultu-
ral naţional mobil
– HG nr. 1420/2003 pentru aprobarea Normelor privind comerţul cu bu-
nuri culturale mobile
– HG nr. 486/2002 privind înfiinţarea, organizarea și funcţionarea Labo-
ratorului Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării și Restaurării
Patrimoniului Cultural Naţional Mobil
– HG nr. 518/2004 care aprobă normele metodologice privind exportul de-
finitiv sau temporar de bunuri culturale mobile
– HG nr. 1546/2003 pentru aprobarea Normelor de conservare și restaurare
a bunurilor culturale mobile clasate 189
– HG nr. 216/2004 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea labora-
JO S A N U
toarelor și a atelierelor de conservare și restaurare
– HG nr. 886/2008 pentru aprobarea Normelor de clasare a bunurilor cul-
turale mobile
– OG nr. 43/2000 (republicată) privind protecţia patrimoniului arheologic
V i t a l i e
și declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional
– Codul deontologic al arheologilor din România
– Ordinul comun al ministrului administraţiei și internelor, ministrului eco-
nomiei și comerţului, ministrului culturii și cultelor și ministrului apărării
naţionale nr. 251/409/2275/M 115/2004 pentru aprobarea Normelor teh-
nice referitoare la autorizarea deţinerii sau comercializării detectoarelor
de metale
– Ordinul MCC nr. 2071 din 30.06.2000 prin care se instituie Regulamentul
de organizare a săpăturilor arheologice din România
– Ordinul MCC nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor is-
torice
– Ordinul MCC nr. 2183 din 02.04.2007 privind aprobarea Metodologiei
pentru evaluarea financiară a prejudiciului adus patrimoniului cultural naţio-
nal imobil – monument istoric sau sit arheologic
– Ordinul MCC nr. 2518 din 04.09.2007 privind Metodologia de aplicare a
procedurii de descărcare de sarcină arheologică
– Legea nr. 422/2001 (republicată) privind protejarea monumentelor isto-
rice
– Ordinul MCC nr. 2237/2004 privind aprobarea Normelor metodologice
de semnalizare a monumentelor istorice
– HG nr. 1309/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
cuantumul timbrului monumentelor istorice
– Legea nr. 50/1991 (republicată) privind autorizarea executării lucrărilor
de construcţii și unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
– Ordinul Ministerului Transportului, Construcţiilor și Turismului nr.
1430/26.08.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Le-
gii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
– Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional, Secţiunea III „Zone protejate“
– OUG nr. 57/20.07.2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conser-
varea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
– Legea nr. 311/2003 (republicată) a muzeelor și colecţiilor publice
– Legea nr. 334 din 31.05.2002 privind bibliotecile
190 – Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru
producerea obiectelor de cult
JO S A N U
– Legea contabilității, nr. 82/1991

– Legea nr. 30/1934 – Contractul de consignaţie
– Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor
– Legea nr. 149/1997 pentru ratificarea Convenţiei UNIDROIT privind bu-
V i t a l i e
nurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la 24 iunie

1995
– Legea nr. 150/1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru pro-
tecţia patrimoniului arheologic, adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992
– Legea nr. 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia pa-
trimoniului architectural al Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie
1985
– Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului,
adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000
– Regulamentul Consiliului Comunităţii Europene (EEC) nr. 3911/1992
privind exportul bunurilor culturale
ACTIVITĂŢI COMUNE
Toate instituţiile antrenate în activitatea de protejare a patrimoniului cultu-
ral naţional vor monitoriza permanent starea monumentelor istorice și a imobile-
lor neclasate din judeţul Neamţ, cu o vechime mai mare de 50 de ani. Vor fi avute
în vedere următoarele:
1. starea de conservare a monumentelor istorice;
2. intervenţii recente asupra construcţiei monument istoric (adosări, monta-
rea de instalaţii termice, de canalizare, construcţii de anexe, extinderi de
cimitire, pavoazări, montarea de gresie, faianţă, tâmplării PVC și geamuri
de termopan, repictare, distrugerea picturii murale, șanţuri de fundare sau
canalizare proaspăt săpate etc.);
3. intervenţii recente în vatra istorică a așezărilor (delimitată după amplasa-
mentul edificiilor de până la începutul sec. XX);
4. probleme legate de siguranţa imobilelor, a bunurilor și a vizitatorilor;
5. distrugeri în ariile naturale protejate și siturile arheologice, defrișări etc.;
6. semnalizarea monumentelor istorice;
7. identificarea de noi imobile clasabile, situri arheologice și arii naturale pre-
tabile instituirii măsurilor de protejare;
8. existenţa și montarea de catapetesme noi în bisericile vechi, lipsa unor bu-
nuri din inventar (în mare parte acestea trebuie să dateze odată cu biserica
în cauză). 191
În cazul depistării unor nereguli sau al conturării unor suspiciuni legate
JO S A N U
de încălcarea legislaţiei privind patrimoniul cultural naţional, vor fi informate
Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național (DCPN) Neamţ, Inspectoratul
de Poliție al Județului Neamţ, Prefectura Judeţului Neamţ și Consiliul Judeţean
Neamţ.
V i t a l i e
În luna decembrie, toate instituţiile implicate în activitatea de protejare și
cercetare a patrimoniului cultural naţional vor depune la Prefectura Judeţului
Neamţ un raport anual de activitate, iar pe baza acestora instituţia Prefectului
va întocmi o analiză în care vor fi trasate următoarele direcţii de acţiune la nivel
judeţean, precum și măsuri pentru eficientizarea activităţii. Analiza va fi făcu-
tă publică prin mijloacele mass-media și pe site-ul oficial al Prefecturii Judeţului
Neamţ.
Proiectele de declasare și desfiinţare, intervenţiile la monumentele istorice și
ariile de protecţie vor fi supuse dezbaterilor publice prin intermediul mass-media
și pe site-ul Prefecturii Judeţului Neamţ la o rubrică specială timp de o lună de la
depunerea proiectelor, iar avizul final al DCPN va ţine cont – pe lângă certifica-
tul de descărcare de sarcină arheologică – și de aceste opinii.
În cazul proiectelor neavizate de DCPN Neamţ dar care primesc ulterior
avizul MCPN – înaintea eliberării autorizaţiei de construire – se va constitui o
comisie consultativă la nivel judeţean, cu participarea specialiștilor din cadrul tu-
turor instituţiilor semnatare ale acestei strategii. Această comisie va emite decizia
finală cu privire la punerea în aplicare a proiectului în cauză, conform interesului
judeţean de conservare, reabilitare și punere în valoare a patrimoniului cultural
naţional.
Pe același site, DCPN Neamţ va posta toate avizele eliberate privind inter-
venţiile la monumentele istorice, siturile arheologice și în aria de protecţie.
ACTIVITĂŢI SPECIFICE
Consiliul Judeţean Neamţ va urmări:
1. respectarea prevederilor art. 19, 20 și 22 din OG 43/20004, art. 45, 46,
4
Ordonanța Guvernului nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic și declararea
unor situri arheologice ca zone de interes national:
„Art. 19. În vederea protejării patrimoniului arheologic și a respectării prevederilor legale în acest domeniu
autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
a) cooperează cu organismele și instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării patrimo-
niului arheologic pentru punerea în aplicare și respectarea măsurilor și deciziilor acestora;
192 b) asigură protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice
sau preventive și a descoperirilor arheologice întâmplătoare, aflate în domeniul public ori privat al
JO S A N U
unităţilor administrativ-teritoriale respective, alocând resurse financiare în acest scop;

c) pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanţarea cercetării și
punerea în valoare a descoperirilor arheologice;
d) finanţează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a terenurilor pe care
se efectuează lucrări publice pentru care sunt ordonatori principali de credite, prevăzând distinct
sumele necesare în acest scop, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe;
e) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială și urbanistică, respectiv de amenajare a teri-
V i t a l i e
toriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic;

f) aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în conformitate cu avizele de spe-
cialitate ale Ministerului Culturii și Cultelor, și elaborează sau modifică astfel de documentaţii în sco-
pul stabilirii de măsuri de protejare a patrimoniului arheologic evidenţiat întâmplător ori ca urmare
a cercetărilor arheologice preventive, potrivit legii;
g) eliberează autorizaţia de construire și desfiinţare numai pe baza și în conformitate cu avizul Mi-
nisterului Culturii și Cultelor, pentru lucrări în zone cu patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat,
descoperit întâmplător sau de interes arheologic prioritar;
h) colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, transmiţând
acestora informaţii actualizate cu privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimo-
niu arheologic reperat;
i) precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic
reperat;
j) iau măsurile administrative corespunzătoare și notifică proprietarilor și titularilor de drepturi reale
asupra imobilelor obligaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice în-
tâmplătoare.
Art. 20. În domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat în teritoriul său administrativ de competenţă, pri-
marul are următoarele atribuţii specifice:
a) dispune suspendarea autorizaţiei de construire și oprirea oricăror lucrări de construire sau de desfi-
inţare de construcţii, în situaţia descoperirii de vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a
declanșat procedura de clasare, anunţă în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al Ministe-
rului Culturii și Cultelor și organizează paza descoperirilor arheologice întâmplătoare;
b) eliberează autorizaţia de construire sau de desfiinţare, numai pe baza și în conformitate cu prevede-
rile avizului Ministerului Culturii și Cultelor, pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic
reperat, precum și pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător;
c) asigură paza și protecţia descoperirilor arheologice aflate în proprietate publică, apărute ca urmare
a cercetărilor sistematice sau preventive, semnalând de urgenţă serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor orice nerespectare a legii.“
„Art. 22. Autorităţile administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zone de interes arheologic pri-
oritar au obligaţia de a prevedea măsuri administrative și tehnice pentru protejarea patrimoniului arheologic
și punerea sa în valoare prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economică, socială și teritorială a
localităţilor.
(1) Autorităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare
pentru:
a) elaborarea și, după caz, modificarea documentaţiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, în
vederea protejării și punerii în valoare a patrimoniului arheologic;
b) elaborarea reglementărilor speciale de protecţie în zonă;
47 și 48 din Legea 422/20015, precum și celelalte obligaţii ce îi revin prin
c) marcarea limitelor zonei de interes arheologic prioritar și informarea publicului cu privire la
regimul special de protecţie a zonei.
(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin și pentru elaborarea documentaţiilor prevăzute la alin. (2)
autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia de transferuri cu destinaţie specială din buge-
tul de stat, în condiţiile legii, precum și de cofinanţare de la bugetul ministerelor implicate.
(3) Avizarea documentaţiilor de urbanism și amenajare a teritoriului pentru zonele de interes arheologic
prioritar se face de către Ministerul Culturii și Cultelor.“ 193
5
Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice:
JO S A N U
„Art. 45
(1) În vederea protejării monumentelor istorice și a respectării prevederilor legale în acest domeniu au-
torităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
a) cooperează cu organismele de specialitate și cu instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul
protejării monumentelor istorice și asigură punerea în aplicare și respectarea deciziilor acestora;
b) asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al munici-
piului, respectiv orașului sau comunei, precum și a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând
V i t a l i e
resurse financiare în acest scop;
c) cooperează cu ceilalţi proprietari sau administratori de monumente istorice;
d) se pot asocia între ele, precum și cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea unor lucrări
de protejare a monumentelor istorice și pot înfiinţa în acest scop instituţii și servicii publice de
interes local;
e) participă la finanţarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, prevăzând distinct sume-
le necesare în acest scop în bugetele pe care le administrează;
f) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială și urbanistică, respectiv de amenajare
a teritoriului, obiective specifice privind protejarea monumentelor istorice, elaborează, actua-
lizează și aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului și urbanism privind monumentele
istorice sau zonele protejate care conţin monumente istorice;
g) iau măsurile tehnice și administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor
istorice;
h) includ în structura aparatului propriu compartimente specializate sau, după caz, posturi ori sar-
cini de serviciu precise în domeniul protejării monumentelor istorice;
i) elaborează planurile anuale de gestiune și protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul
unităţii administrativ-teritoriale care sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și asigură mo-
nitorizarea acestora prin personalul propriu.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să realizeze studiile de fundamentare, delimita-
re și instituire a zonelor de protecţie a monumentelor istorice, folosind numai personal de specialita-
te atestat.
Art. 46
(1) Pentru protejarea monumentelor istorice din unităţile administrativ-teritoriale de competenţă consi-
liile locale au următoarele atribuţii:
a) olaborează cu direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv
a municipiului București, furnizând acesteia toate informaţiile actualizate din domeniul prote-
jării monumentelor istorice;
b) în vederea întocmirii sau modificării planurilor urbanistice generale sau a planurilor urbanistice
zonale ale localităţilor, asigură elaborarea documentaţiei pentru delimitarea zonelor de protec-
ţie a monumentelor istorice;
c) prevăd, în termen de 12 luni de la clasarea monumentelor istorice, fondurile bugetare necesare
pentru elaborarea documentaţiilor de urbanism și amenajare a teritoriului și a regulamentelor
aferente;
d) elaborează regulamentele de urbanism pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice și
pentru zonele construite protejate și le aprobă numai pe baza și în condiţiile avizului Ministe-
rului Culturii și Cultelor sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și
Cultelor, după caz;
normele juridice în vigoare;
e) elaborează sau, după caz, aprobă programe ori măsuri administrative, bugetare sau fiscale spe-
ciale de prevenire a degradării monumentelor istorice și a zonelor protejate din municipiul,
orașul sau comuna respectivă, cu respectarea avizului Ministerului Culturii și Cultelor sau al
serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, după caz;
f) la solicitarea direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a
municipiului București, împreună cu organele de poliţie, interzic circulaţia vehiculelor grele și
194 transportul de materiale explozive în zona de protecţie a monumentelor istorice;
g) colaborează cu compartimentele specializate ale altor autorităţi ale administraţiei publice locale
JO S A N U
în cazul în care monumentele istorice și zonele de protecţie a acestora se află pe teritoriul mai
multor unităţi administrativ-teritoriale.
(2) La data emiterii autorizaţiilor de construcţie sau de desfiinţare, pentru lucrări ce urmează a se executa
la monumente istorice, în zonele de protecţie a acestora sau în zonele construite protejate, autorităţile
emitente ale autorizaţiilor transmit copii ale acestor documente serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor.
Art. 47
V i t a l i e
Primarul are următoarele atribuţii specifice:

a) verifică existenţa tuturor avizelor de specialitate în domeniul monumentelor istorice și conformitatea
autorizaţiei cu prevederile acestora, precum și îndeplinirea dispoziţiilor cuprinse în Obligaţia privind
folosinţa monumentului istoric, conform prevederilor legale, asigură menţionarea în autorizaţie a tutu-
ror condiţiilor conţinute în avize la autorizarea lucrărilor asupra monumentelor istorice și asupra imobi-
lelor situate în zona lor de protecţie, respectiv la eliberarea pentru acestea a autorizaţiei de funcţionare;
b) ia măsuri pentru autorizarea cu prioritate a documentaţiilor tehnice care se referă la intervenţii asupra
monumentelor istorice;
c) dispune oprirea oricăror lucrări de construire sau de desfiinţare în situaţia descoperirii de vestigii
arheologice, hotărăște și, după caz, organizează paza acestora și anunţă în cel mai scurt timp direcţia
pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului București;
d) asigură prin aportul propriu de specialitate și în colaborare cu direcţia pentru cultură, culte și patri-
moniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului București, aplicarea însemnelor distinc-
tive și a siglelor de monumente istorice și controlează întreţinerea lor de către proprietar;
e) asigură paza și protecţia monumentelor istorice aflate în domeniul public și privat al statului și al
unităţilor administrativ-teritoriale, precum și ale monumentelor istorice abandonate sau aflate în li-
tigiu, semnalând de urgenţă direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene,
respectiv a municipiului București, orice caz de nerespectare a legii;
f) asigură efectuarea, împreună cu serviciile publice de pompieri, de acţiuni de prevenire și stingere a
incendiilor la monumente istorice.
Art. 48
Consiliile judeţene și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuţii:
a) cooperează cu direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a
municipiului București, comunicând toate informaţiile referitoare la monumentele istorice aflate în
teritoriul lor de competenţă; facilitează comunicarea dintre direcţiile pentru cultură, culte și patrimo-
niul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului București, și consiliile locale ale orașelor și
comunelor din teritoriul judeţului, respectiv ale sectoarelor în cazul municipiului București;
b) iniţiază, cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate
publică în vederea protejării monumentelor istorice, în situaţiile și cu respectarea condiţiilor prevă-
zute de lege;
c) sprijină și îndrumă activitatea consiliilor locale ale comunelor sau ale orașelor, care nu au organizate
servicii în domeniu sau posturi specializate în aparatul propriu pentru protejarea monumentelor isto-
rice înscrise în Lista monumentelor istorice din grupa B și aflate pe teritoriul administrativ al acestora;
d) eliberează autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice și pentru imobile
aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, numai pe baza
și în condiţiile avizului Ministerului Culturii și Cultelor sau ale serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii și Cultelor, după caz.“
2. va urmări respectarea prevederilor cap. III din Legea 182/20006 în calitate
6
Legea nr. 182/2000 (republicată) privind protejarea patrimoniului național mobil:
„Capitolul III – Păstrarea, depozitarea și asigurarea securităţii bunurilor culturale mobile
Art. 23
(1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum și deţinătorii cu
orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii:
a) să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, conservare și, după caz, de depozitare a bunurilor,
prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora;
195
b) să nu deterioreze și să nu distrugă aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici să nu le to-
JO S A N U
pească;
c) să asigure securitatea acestor bunuri;
d) să înștiinţeze în termen de maximum 5 zile serviciile publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii și Cultelor în cazul constatării unui pericol iminent de distrugere sau de degradare gra-
vă a acestor bunuri;
e) să nu utilizeze și să nu permită utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole, parade ale
V i t a l i e
modei, ca recuzită cinematografică sau teatrală, precum și în orice alte scopuri care le-ar pericli-
ta integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorării ori sustragerii;
f) să permită accesul specialiștilor din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii și Cultelor în scopul constatării stării de conservare a acestor bunuri; în cazul deţină-
torilor persoane fizice și al persoanelor juridice de drept privat accesul specialiștilor serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor va fi posibil numai cu acordul scris al
proprietarului privind condiţiile de acces.
(2) Proprietarii sau titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate au în această
calitate și următoarele obligaţii:
a) să asigure restaurarea bunurilor;
b) să încredinţeze executarea lucrărilor de restaurare exclusiv restauratorilor acreditaţi de Comisia
Naţională a Muzeelor și Colecţiilor.
(3) Instituţiile publice specializate și nespecializate, cultele, precum și operatorii economici, care deţin cu
orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligaţia să finanţeze achiziţionarea și instalarea de sis-
teme antiefracţie, antiincendiu și de asigurare a microclimatului pentru protecţia bunurilor culturale
mobile.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e) proprietarii, persoane fizice și juridice de drept privat,
care pot permite, în condiţii contractuale, cu respectarea normelor de conservare și restaurare a bu-
nurilor culturale mobile clasate, utilizarea bunurilor culturale mobile clasate în fond, la organizarea de
spectacole, parade ale modei și ca recuzită teatrală și cinematografică.
Art. 24
Persoanele fizice și juridice care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate beneficiază de consultanţă
gratuită din partea instituţiilor specializate, în scopul păstrării, conservării și punerii în valoare a acestor bu-
nuri.
Art. 25
(1) Instituţiile publice au obligaţia să permită accesul experţilor și specialiștilor acreditaţi, precum și al
cercetătorilor la bunurile culturale mobile deţinute în administrare, pentru efectuarea de studii și lu-
crări de specialitate, în condiţii convenite de comun acord.
(2) În cazul bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată, pentru efectuarea de studii și lucrări
de specialitate este necesar acordul proprietarului.
Art. 26
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume și facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate tre-
buie să fie marcate vizibil pentru a nu fi confundate cu originalul; ele vor purta menţiunea copie,
facsimil, tiraj postum, numele autorului și anul în care au fost realizate, precum și specificarea colecţiei
în care se află originalul.
(2) Menţiunile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost realizate copiile,
mulajele, tirajele postume și facsimilele și ori de câte ori acestea sunt aduse la cunoștinţă publicului.
de deţinător de bunuri culturale mobile și cap. 36 din Legea 422/20017 în
Art. 27
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume și facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietate
publică, pot fi executate numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare, în conformitate cu
normele avizate de Comisia Naţională a Muzeelor și Colecţiilor.
(2) Copiile, mulajele, tirajele postume și facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprieta-
tea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi executate numai cu acordul scris al proprietarului,
196 în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţională a Muzeelor și Colecţiilor.
(3) Reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloace foto, video sau numerice se face cu acordul
JO S A N U
scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, după caz.
(4) Persoanele care execută copii, mulaje, tiraje postume și facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate sunt
obligate să utilizeze tehnici adecvate și să ia măsurile necesare pentru a nu fi afectate, imediat sau în timp,
integritatea și calitatea originalelor.“
7
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice:
„Capitolul 1. Obligațiile și drepturile proprietarilor de monumente istorice
V i t a l i e
Art. 36
(1) În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii și titularii dreptului de administrare sau ai
altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
a) să întreţină, să folosească și să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor prezentei
legi și a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric, conform art. 17;
b) să asigure paza, integritatea și protecţia monumentelor istorice, să ia măsuri pentru prevenirea
și stingerea incendiilor, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare,
reparaţii curente și de întreţinere a acestora în condiţiile legii;
c) să înștiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional
judeţeană, respectiv a municipiului București, precum și primarul orașului ori al comunei re-
spective despre orice modificări sau degradări în starea fizică a monumentelor istorice deţinute
și aflate în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
d) să înștiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional
judeţeană, respectiv a municipiului București, precum și primarul orașului sau al comunei re-
spective despre descoperirea întâmplătoare a oricăror construcţii, elemente de construcţii, a
unor piese de inventar fix ori mobil sau a unui vestigiu arheologic necunoscut anterior, asigu-
rând păstrarea descoperirilor în condiţiile legii, până la sosirea delegatului instituţiei de specia-
litate, dar nu pentru mai mult de 15 zile;
e) să asigure, în condiţiile legii, accesul specialiștilor desemnaţi de Ministerul Culturii și Cultelor
sau de direcţiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional, în vederea constatării
stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări, inclusiv arheologice, de expertizare a
monumentelor istorice și pentru operaţiunile de evidenţă;
f) în cazul în care solicită descărcarea imobilului de sarcină arheologică, să finanţeze săpătura, cer-
cetarea arheologică, elaborarea documentaţiei aferente, conservarea și protejarea eventualelor
vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării arheologice;
g) să obţină avizele prevăzute de lege pentru toate intervenţiile prevăzute la art. 23;
h) să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum și a oricăror alte lu-
crări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest sens
și să prevadă în contracte condiţiile și termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate;
i) să respecte toate condiţiile și termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate atunci
când execută ei înșiși lucrări de întreţinere curentă sau orice alte intervenţii, conform prevede-
rilor prezentei legi;
j) să permită, pe baza prevederilor contractuale, executarea intervenţiilor asupra monumentelor
istorice deţinute, în cazul în care acestea sunt iniţiate și finanţate de persoane juridice abilitate
în condiţiile prezentei legi;
k) să permită montarea și să întreţină însemnul distinctiv care marchează calitatea de monument
istoric a imobilului;
calitate de deţinător al bunurilor culturale mobile clasate prin intermediul
primăriilor;
3. toate primăriile din judeţ vor marca în planurile urbanistice generale ve-
trele istorice ale așezărilor, orientându-se după amplasamentul și conturul
dat de edificiile clasate în patrimoniu sau neclasate, de până la începutul
sec. XX, după siturile arheologice și bisericile vechi. Aceste zone vor avea un
regim special de protejare cu aplicarea taxei de patrimoniu de 1% din valoa- 197
rea investiţiei, cu solicitarea avizului Direcției pentru Cultură și Patrimoniu
JO S A N U
Național Neamţ și a unei supravegheri arheologice cu caracter preventiv;
4. primarii din judeţ vor delega în scris – prin fișa postului – o persoană din
cadrul primăriei, responsabilă de protejarea patrimoniului cultural naţio-
nal de pe raza de competenţă. Aceeași măsură va fi luată și la nivelul Con-
V i t a l i e
siliului Judeţean Neamț;
5. primăriile din jud. Neamţ vor depune la DCPN Neamţ spre aprobare tex-
tul pentru semnalizarea monumentelor istorice, siturilor arheologice și ari-
ilor naturale protejate de pe raza de competenţă, iar până la data de 1 mai
2010 toate obiectivele vor fi semnalizate în conformitate cu ordinul MCC
nr. 2237/27.04.2004;
6. DCPN Neamţ împreună cu primăriile din judeţ, cu cooptarea specialiș-
tilor din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamţ, vor întocmi un
l) să obţină avizul direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene, respec-
tiv a municipiului București, și să asigure pe propria răspundere condiţii corespunzătoare de
vizitare, fotografiere, filmare, reproducere și de publicitate în cazul în care, la solicitarea lor, pro-
prietarii introduc monumentele istorice în circuit public;
m) să comunice direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a
municipiului București, orice schimbare a titularului dreptului de proprietate, de administrare
sau a altor drepturi reale, după caz, asupra monumentelor istorice.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. h), lucrările de construcţie ce fac obiectul autorizării, la
monumentele istorice de categorie B, cu excepţia lucrărilor la componentele artistice, pot fi efectuate
și de persoane fizice sau juridice neatestate, cu condiţia respectării avizelor de specialitate.
(3) În cazul în care, în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e), proprietarii monumentelor
istorice constată producerea unor pagube, aceștia au dreptul la o justă despăgubire, achitată în termen
de 60 de zile de la constatare de către instituţiile care au realizat cercetarea sau expertizarea.
(4) Cu privire la înstrăinarea, închirierea sau concesionarea imobilelor monumente istorice proprietarii
acestora au următoarele obligaţii:
a) să înștiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţeană, re-
spectiv a municipiului București, despre intenţia de a înstrăina monumentul istoric, în vederea
exercitării dreptului de preemţiune al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale,
în condiţiile prezentei legi;
b) să notifice viitorului proprietar, chiriaș sau concesionar regimul juridic al monumentului istoric
pe care îl deţine, precum și Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric;
c) să înștiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţeană,
respectiv a municipiului București, despre schimbarea proprietarului sau a administratorului în
termen de 15 zile de la data încheierii contractelor, potrivit legii, și să transmită acesteia o copie
de pe acte.“
inventar al imobilelor neclasate de până în anul 1950, asupra acestora ur-
mând a fi luate măsuri de protecţie la nivel judeţean;
7. organizarea la nivelul Consiliului Judeţean Neamţ a unui birou de consul-
tanţă pentru întocmirea proiectelor de reabilitare a monumentelor istorice
cu atragerea fondurilor de finanţare europene. În acest sens, primăriile vor
fi obligate să depună anual proiecte de reabilitare a monumentelor istori-
198 ce, siturilor arheologice și ariilor protejate de pe aria de competenţă și de
reintegrare turistică;
JO S A N U
8. Consiliul Judeţean Neamţ și CMJN Neamţ vor identifica un spaţiu cores-

punzător pentru amenajarea unui atelier de restaurare, în special pentru
icoane și piese de mobilier din lemn. Fondurile pentru întreţinerea aces-
tuia vor proveni din veniturile rezultate din activitatea de restaurare-con-
V i t a l i e
servare. Acoperirea cheltuielilor se va face din fondul judeţean de patri-

moniu (30%), bugetul rezervat patrimoniului de fiecare beneficiar (50%)
și bugetul alocat în acest sens de primăria pe raza căreia se află instituţia
beneficiară (20%). (La subsolul Muzeului de Artă Piatra Neamţ există un
atelier de restaurare, care poate fi reabilitat și folosit în acest sens.);
9. va diminua până la interzicere sărbătorile câmpenești, concertele în aer li-
ber care poluează fonic și ecologic obiectivele protejate. Prin emiterea de
rezonanţe se afectează structura de rezistenţă a edificiilor. Vor fi identifica-
te alte locuri sigure pentru desfășurarea unor asemenea activităţi publice;
10. va urmări autorizarea târgurilor de anticari doar cu avizul DCPN Neamţ
și după o verificare a actelor doveditoare că respectivii comercianţi sunt
operatori economici autorizaţi, conform art. 35 din Legea 182/20008;
8
Legea nr. 182/2000 (republicată) privind protejarea patrimoniului național mobil:
„Art. 35
(1) Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vân-
zării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor prezentei
legi.
(2) Autorizarea operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) se face de Ministerul Culturii și Cultelor,
cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor și Colecţiilor, cu respectarea normelor privind comerţul cu
bunuri culturale mobile.
(3) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi să afișeze la
loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(4) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi să deţină un
registru în care să menţioneze, corect și complet, numele și adresa ofertantului, descrierea și preţul
fiecărui bun. Informaţiile conţinute în registru au caracter confidenţial.
(5) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia de a înștiinţa
în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii
și Cultelor despre existenţa unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
(6) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia ca în termen
de 5 zile să informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanșare a proce-
durii de clasare.
11. va lua măsura ca localităţile pe raza cărora se află obiective de patrimo-
niu cultural naţional sau arii naturale protejate să fie marcate printr-un
însemn distinctiv la intrarea în localitate: sat/oraș cu monumente istorice,
situri arheologice, zone naturale protejate;
12. în procedura de eliberare a autorizaţiilor de construire pentru monumen-
tele istorice, siturile arheologice sau vetrele istorice, vor fi luate măsuri
sporite de vigilenţă în sensul verificării actelor de proprietate, a respec- 199
tării dreptului de preemțiune a statului român (în cazul înstrăinării) po-
JO S A N U
trivit art. 4 alin. (4) din Legea 422/20019, a existenţei avizului DCPN
sau MCPN și a respectării condiţiilor acestora, a existenţei certificatu-
lui de descărcare de sarcină arheologică (emis de DCPN în urma efec-
tuării supravegherii arheologice, conform art. 5 din OG 43/200010),
V i t a l i e
(7) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi ca, în termen
de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris
serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor, în a cărui rază teritorială își au
sediul, punerea acestora în vânzare, precum și, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat
în scopul organizării unei licitaţii publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitaţie sunt sau nu sunt
clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.“
9
Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, art. 4 alin. (4):
„Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi
vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Cultu-
rii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate
ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor ad-
ministrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.“
10
Ordonanța de Guvern nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri ca zone
de interes național, republicată:
„Art. 5
(1) Prin protejarea bunurilor de patrimoniu arheologic și a terenurilor din zonele definite la art. 2 alin. (1) lit.
j) și k) se înţelege adoptarea măsurilor știinţifice, administrative și tehnice care urmăresc păstrarea vesti-
giilor descoperite întâmplător sau ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea bunurilor respective
ori până la finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de obligaţii în sarcina proprietarilor, adminis-
tratorilor sau titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conţin ori au conţinut bunurile de
patrimoniu arheologic respective, precum și prin reglementarea sau interzicerea oricăror activităţi umane,
inclusiv a celor autorizate anterior.
(2) Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţi-
at patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente.
(3) Certificatul de descărcare de sarcină arheologică reprezintă actul administrativ emis în condiţiile prezentei
ordonanţe, prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evi-
denţiat patrimoniul arheologic.
(4) Regimul de protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut și cercetat este reglementat de legislaţia în
vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice și a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul
cultural naţional.
(5) Certificatul de descărcare de sarcină arheologică, prevăzut la alin. (3), este emis de serviciile publice de-
concentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, cu obligaţia acestora de înștiinţare a direcţiei de speciali-
tate din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, în termen de 10 zile.
(6) Cercetările arheologice preventive și supravegherea arheologică sunt obligatorii în cadrul proiectelor de
vezi art. 23 alin. (3) și (4), art. 24 alin. (1) din Legea 422/200111;
restaurare; supravegherea arheologică este inclusă în devizul constructorului, urmând ca decontarea să se

realizeze pe baza raportului de cercetare întocmit de arheolog.
(7) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate și instituite conform legii, beneficiază de protecţia
acordată zonelor protejate, precum și de măsurile specifice de protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă.
200 (8) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător și delimitat conform prevederilor art.
2 alin. (1) lit. k) se instituie, din momentul descoperirii de bunuri arheologice, pentru o perioadă ce nu
JO S A N U
poate depăși 12 luni, regimul de protecţie pentru bunurile arheologice și zonele cu potenţial arheologic, în
vederea cercetării și stabilirii regimului de protejare.
(9) Cercetările arheologice se efectuează numai pe baza autorizaţiei emise de Ministerul Culturii și Cultelor și
în conformitate cu aceasta, în condiţiile prezentei ordonanţe.
[…]
(13) Accesul cu detectoare de metal și utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prio-
ritar și în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile
V i t a l i e
emise de Ministerul Culturii și Cultelor.

(14) Până la descărcarea de sarcină arheologică terenul care face obiectul cercetării este protejat ca sit arheolo-
gic, conform legii.
(15) Autorizarea lucrărilor de construire sau de desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic se aprobă nu-
mai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor.
(16) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, în condiţiile prevederilor alin. (8), până
la descărcarea de sarcină arheologică, autorizarea de construire se suspendă sau, după caz, primarul unităţii
administrativ-teritoriale dispune întreruperea oricărei alte activităţi, în conformitate cu avizul serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, și se instituie regimul de supraveghere sau să-
pătură arheologică.“
11
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice:
„Art. 23
[…]
(2) În sensul prezentei legi, intervenţiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:
a) toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, ame-
najări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanţa sau aspectul monumentelor
istorice;
b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;
c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de mobilier
fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe și în monumente istorice;
d) schimbări ale funcţiunii sau destinaţiei monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare;
e) strămutarea monumentelor istorice;
f) amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilităţi anexe, indicatoare, inclusiv în zonele
de protecţie a monumentelor istorice.
(3) Autorizaţia de construire, autorizaţia de desfiinţare, precum și autorizaţiile referitoare la intervenţiile
prevăzute la alin. (2) se eliberează numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și
Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor și cu
celelalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(4) Autorizaţiile prevăzute la alin. (3), emise fără avizul instituţiilor abilitate prin lege și fără respectarea
condiţiilor acestora, sunt nule de drept.
[…]
Art. 24
(1) Intervenţiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află
în zone de protecţie a monumentelor istorice sau în zone construite protejate se autorizează pe baza
avizului Ministerului Culturii și Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Minis-
terului Culturii și Cultelor și a celorlalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.“
13. compartimentele de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul primă-
riilor vor efectua lunar controale la obiectivele protejate, vetrele istorice la
care s-au deschis șantiere de construcţii privind respectarea termenelor și
condiţiilor autorizaţiilor de construire, respectarea avizelor de specialita-
te, descoperirea vestigiilor arheologice și vor dispune măsurile legale ce se
impun după caz, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. j) din
Legea 50/199112; 201
14. toate primăriile vor definitiva planul urbanistic zonal pentru monumente-
JO S A N U
le istorice în baza art. 47 alin. (3) lit. b) din Legea 350/200113 republicată,
iar datele vor fi centralizate la DCPN Neamţ.
Direcţia pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Neamţ
V i t a l i e
Este prima instituţie implicată în activitatea de protejare a patrimoniului cul-
tural naţional și va organiza, prin compartimentele de specialitate, măsuri cu ca-
racter preventiv, monitorizări, verificări și va aplica sancţiuni contravenţionale:
1. va efectua activităţi potrivit art. 57 din Legea 182/200014, art. 25 și 26 din
12
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, art. 26:
„(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii, să fie considerate infracţiuni:
[…]
j) neorganizarea și neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea și executarea lucrări-
lor de construcţii de către compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor
judeţene și al primăriilor, în unităţile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27
alin. (3) și (4), precum și neurmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul
de Stat în Construcţii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3)“.
13
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, art. 47:
„(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
[…]
b) zonelor protejate și de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihna și agrement, a par-
curilor industriale, a parcelărilor“.
14
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, art. 57:
„Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor au următoarele atribuţii în domeniul pro-
tejării patrimoniului cultural naţional mobil:
a) întocmesc baza de date privind evidenţa bunurilor culturale mobile clasate, aflate pe raza lor terito-
rială;
b) înregistrează cererile de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de
culte religioase, de alte persoane juridice, precum și de persoane fizice;
c) efectuează expertiza necesară și întocmesc documentaţia prevăzută de prezenta lege, în vederea cla-
sării bunurilor culturale mobile;
d) înaintează Comisiei Naţionale a Muzeelor și Colecţiilor propunerile de clasare;
e) înregistrează înștiinţările de schimbare a proprietarului sau deţinătorului, în cazul bunurilor culturale
mobile clasate;
f) controlează periodic starea de conservare și de securitate a bunurilor culturale mobile clasate, acor-
dând consultanţă de specialitate la solicitarea proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale;
Legea 422/200115 și alte atribuţii stabilite de normele juridice în vigoare;
g) fac propuneri de includere în priorităţile de restaurare a bunurilor mobile clasate în tezaur, aflate la in-
stituţiile nespecializate, cultele religioase, alte persoane juridice decât instituţiile publice specializate,
precum și la persoanele fizice;
h) verifică dacă operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile respectă obli-
gaţiile ce le revin conform prezentei legi și normelor emise în aplicarea acesteia;
i) aprobă, conform prezentei legi, exportul definitiv al bunurilor culturale mobile, eliberând, pe baza
202 expertizei, certificatul de export întocmit potrivit normelor metodologice privind exportul definitiv
sau temporar al bunurilor culturale mobile;
JO S A N U
j) gestionează, în regim extrabugetar, veniturile realizate potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) și
d), după caz, precum și alocaţiile de la bugetul de stat, destinate finanţării activităţilor prevăzute la
art. 50 alin. (1);
k) colaborează și stabilesc, împreună cu structurile abilitate ale Ministerului Apărării și ale Ministerului
Internelor și Reformei Administrative, după caz, măsurile de protecţie a bunurilor culturale mobile,
în caz de conflict armat sau de calamităţi naturale;
l) orice alte atribuţii date în competenţa lor prin prezenta lege“.
V i t a l i e
15
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor publice:
„Art. 25
(1) Ministerul Culturii și Cultelor elaborează și asigură aplicarea strategiei naţionale și urmărește res-
pectarea prevederilor legale și a normelor și metodologiilor din domeniul protejării monumentelor
istorice.
(2) Ministerul Culturii și Cultelor asigură îndeplinirea angajamentelor statului asumate prin convenţiile
internaţionale referitoare la protecţia monumentelor istorice, la care România este parte.
(3) Ministerul Culturii și Cultelor reprezintă statul în relaţia cu proprietarii de monumente istorice și cu
titularii altor drepturi reale asupra acestora.
(4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit prevederilor prezentei legi, Ministerul Culturii și Culte-
lor organizează compartimente de specialitate în aparatul propriu, precum și instituţii subordonate,
având drept atribuţii activităţile de cercetare, inventariere, avizare, inspecţie și control, conservare,
restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice.
Art. 26
(1) În vederea protejării monumentelor istorice Ministerul Culturii și Cultelor îndeplinește, direct sau prin
serviciile sale publice deconcentrate ori prin alte instituţii publice subordonate, următoarele atribuţii:
1. organizează sistemul naţional de cercetare, inventariere, clasare a monumentelor istorice, de elabora-
re a reglementărilor din domeniu, de inspecţie și control al monumentelor istorice;
2. avizează reglementările, normele și metodologiile cu aplicabilitate pentru domeniul monumentelor
istorice, în cazul în care acestea sunt elaborate de alte autorităţi decât Ministerul Culturii și Cultelor;
3. conferă, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, regimul de monument istoric;
4. publică Lista monumentelor istorice, întocmită de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, în
Monitorul Oficial al României, Partea I, și o actualizează, potrivit legii, la fiecare 5 ani;
5. face propuneri pentru cuprinderea în proiectul bugetului de stat a sumelor necesare în vederea finan-
ţării cheltuielilor pentru protejarea monumentelor istorice;
6. emite avizele necesare în vederea eliberării autorizaţiilor de construire pentru lucrările și intervenţiile
asupra monumentelor istorice;
7. emite avizul privind regulamentele de construcţie din zonele de protecţie a monumentelor istorice și
în zonele construite protejate;
8. emite avizul privind studiile de fundamentare istorico-știinţifică pentru delimitarea zonelor de pro-
tecţie a monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, ale secţiunilor de specialitate din
planurile de amenajare a teritoriului și planurilor urbanistice, precum și pentru proiectele de restaura-
re a monumentelor istorice;
9. emite avizul pentru Planul de amenajare a teritoriului naţional – secţiunea „Zone construite prote-
jate“, precum și pentru secţiunile de specialitate din planurile de amenajare a teritoriului care au ca
obiect monumente istorice sau zone construite protejate;
2. va efectua verificări pe teren privind șantierele de construcţie și cercetare
10. emite avizele pentru secţiunile de specialitate din planurile urbanistice generale ale unităţilor admi-
nistrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum și din planurile urbanistice de detaliu, care
au ca obiect monumente istorice sau zone construite protejate;
11. emite avizele pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor is-
torice și în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de construcţie avizate con-
form pct. 7;
12. iniţiază, atunci când este necesar, sau solicită consiliilor judeţene sau Consiliului General al Munici- 203
piului București, după caz, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice, în
JO S A N U
vederea salvării acestora de la distrugere și degradare;
13. coordonează, prin diriginţi de specialitate ai Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, atestaţi
de Ministerul Culturii și Cultelor, lucrările de conservare, consolidare și restaurare a monumentelor
istorice, atunci când intervenţiile sunt finanţate total sau parţial din fondurile alocate de Ministerul
Culturii și Cultelor;
14. asigură inspecţia și controlul propriu la monumentele istorice privind starea lor de conservare și res-
pectarea avizelor de specialitate emise, precum și controlul propriu al șantierelor având drept obiect
V i t a l i e
monumentele istorice, indiferent de regimul de proprietate și de grupa monumentului istoric, de na-
tura operaţiunilor și de sursa lor de finanţare;
15. constată contravenţii și aplică sancţiuni prin împuterniciţii săi și ia măsurile corespunzătoare de sesizare
a organelor de cercetare penală, în cazul infracţiunilor;
16. instituie, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Registrul specialiștilor, Re-
gistrul experţilor și verificatorilor tehnici, precum și Registrul operatorilor economici din domeniul
protejării monumentelor istorice;
17. emite atestate pentru specialiștii și experţii în domeniul protejării monumentelor istorice, în conformi-
tate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii și cultelor;
18. reglementează pentru domeniul monumentelor istorice funcţionarea operatorilor economici care au ca
obiect de activitate efectuarea de cercetări, proiectarea și executarea de lucrări la monumente istorice,
în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii și cultelor;
19. avizează reglementările, normele și metodologiile elaborate de autorităţile și instituţiile publice abili-
tate, privind:
a) organizarea și funcţionarea sistemului naţional de educaţie, formare, specializare și perfecţiona-
re a specialiștilor din domeniul protejării monumentelor istorice;
b) prevenirea și stingerea incendiilor la monumente istorice;
c) măsurile de protecţie specială a monumentelor istorice în caz de conflict armat, de protecţie
împotriva actelor de terorism sau în situaţii de urgenţă;
d) stabilirea planurilor și măsurilor de prevenire a distrugerilor cauzate de calamităţi sau dezastre
naturale la monumente istorice;
e) înlăturarea sau diminuarea factorilor poluanţi la monumente istorice și în zonele de protecţie a
acestora;
f) elaborarea cadastrului monumentelor istorice;
20. avizează folosirea materialelor, tehnicilor și tehnologiilor noi pentru restaurarea monumentelor isto-
rice;
21. susţine, în condiţiile legii, programe și proiecte de revitalizare și punere în valoare a monumentelor
istorice, hotărăște strategii și cofinanţează programe și publicaţii pentru animarea culturală și stimula-
rea interesului public faţă de monumentele istorice;
22. instituie și controlează amplasarea însemnului distinctiv care atestă regimul de monument istoric al
unui bun imobil, în vederea protejării sale în timp de pace sau de conflict armat;
23. colaborează cu organizaţiile neguvernamentale, în condiţiile legii, la realizarea de programe și proiec-
te de protejare a monumentelor istorice;
24. asigură funcţionarea, logistica, secretariatul și sediul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice și,
prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru comisiile regionale
ale monumentelor istorice;
25. colaborează cu organismele internaţionale interesate și participă, în cooperare cu acestea, la finanţarea
arheologică referitoare la respectarea normelor juridice în vigoare, precum
și respectarea condiţiilor impuse prin avizul de specialitate atât înainte,
cât și după începerea lucrărilor. Rezultatele verificărilor vor fi consemnate
într-un proces verbal, care va fi depus în copie și la conducătorul șantieru-
lui;
3. în cazul identificării unor terenuri sau imobile protejate de lege care au fost
204 înstrăinate înainte ca statul român să-și fi exercitat dreptul de preemţiune
conform prevederilor legale, vor fi informate Prefectura Judeţului Neamţ
JO S A N U
și Consiliul Judeţean Neamţ, care vor demara procedurile de anulare a ac-

telor de proprietate, conform prevederilor legale în vigoare [art. 4 alin. (4)
din Legea 422/2001];
4. va centraliza și actualiza toate datele privind bunurile culturale mobile și
V i t a l i e
imobile clasate, precum și bunurile susceptibile a fi clasate;

5. va urmări efectuarea cercetărilor aferente procedurii de descărcare de sar-
cină arheologică doar de către arheologii experţi, corespunzător perioadei
istorice pentru care sunt pregătiţi. Se va interzice efectuarea de suprave-
gheri arheologice conjuncturale apelând la serviciul unor experţi în alte
domenii de cercetare (de ex.: arheolog medievist pentru situri preistorice
sau invers);
6. pe site-ul DCPN Neamţ va fi deschisă o rubrică dedicată patrimoniului
cultural naţional, unde vor fi postate materiale de informare, de anali-
ză a activităţii, se va ține un forum pe care cetăţenii să-și poată exprima
opiniile cu privire la acest domeniu de activitate și să depună sesizări și
reclamaţii;
programelor de protejare a monumentelor istorice, inclusiv a celor înscrise în Lista Patrimoniului

Mondial;
26. exercită, în numele statului, dreptul de preemţiune asupra monumentelor istorice clasate în grupa A;
27. iniţiază, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice și, după caz, a Comisiei Naţiona-
le de Arheologie, proiecte de hotărâre a Guvernului privind acordarea statutului de oraș istoric sau sat
istoric;
28. finanţează editarea și publicarea Revistei monumentelor istorice și a Buletinului monumentelor
istorice.
(2) În situaţii de urgenţă, stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, situaţii care privesc siguranţa naţi-
onală sau în alte situaţii excepţionale, Ministerul Culturii și Cultelor poate emite avize de urgenţă pentru
intervenţii asupra monumentelor istorice, fără consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice
sau, după caz, a Comisiei Naţionale de Arheologie, cu condiţia ca intervenţiile să fie reversibile.
(3) Pentru eliberarea avizelor prevăzute la alin. (1) pct. 6-10 nu se percep taxe sau tarife.
(4) Pentru eliberarea atestatelor, avizelor și autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) pct. 11, 17 și 18 se percep taxe și
tarife, care se fac venit la Ministerul Culturii și Cultelor sau la serviciile publice deconcentrate ale Ministe-
rului Culturii și Cultelor și se gestionează în regim extrabugetar, în condiţiile legii, exclusiv pentru acţiuni,
proiecte și programe în domeniul monumentelor istorice.
(5) Nivelul taxelor și tarifelor care se percep potrivit alin. (3) se stabilește prin ordin al ministrului culturii și
cultelor.
7. va întocmi o bază de date proprie privind obiectivele protejate, pentru fi-
ecare sit arheologic și monument istoric se vor întocmi mape separate cu
fotografii, informaţii despre suprafaţă și aria de protejare, vecini, cadastru,
proprietar, istoric, starea de conservare, procese-verbale de verificare, pro-
iecte de restaurare etc.
8. va elibera aviz favorabil pentru intervenţiile în siturile arheologice, la mo-
numentele istorice sau în aria lor de protecţie, în vetrele istorice doar după 205
efectuarea unei supravegheri arheologice, în urma cărora se va emite certi-
JO S A N U
ficat de descărcare de sarcină arheologică, în conformitate cu raportul de
cercetare depus de arheolog, procedură stabilită prin art. 5, art. 6 și art. 13
lit. b), d) din OG 43/200016;
9. va înainta tuturor deţinătorilor de monumente istorice de pe raza judeţu-
V i t a l i e
lui Neamţ Obligaţiile proprietarilor de monumente istorice, preluate din cap.
36 din Legea 422/200117.
16
Ordonanța de Guvern nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri
arheologice ca zone de interes național:
Art. 5, vezi nota 7.
„Art. 6
(1) Pentru efectuarea săpăturilor impuse de cercetările arheologice se folosește și personal necalificat, angajat
prin convenţie încheiată între instituţia angajatoare și lucrători, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2) Convenţiile prevăzute la alin. (1) se pot încheia pentru o durată de cel mult 180 de zile, pentru desfășurarea
unor activităţi sezoniere cu program de lucru prelungit; condiţiile și metodologia încheierii acestor conven-
ţii se stabilesc prin ordin al ministrului culturii și cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al Români-
ei, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(3) Instituţiile organizatoare pot folosi și alţi specialiști pentru efectuarea de cercetări, studii sau alte lucrări,
care își vor desfășura activitatea pe bază de contract încheiat în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul
de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare; contractul conţine clauze cu pri-
vire la termenul de predare a raportului de cercetare, precum și cu privire la cesionarea dreptului de autor
asupra rezultatelor știinţifice ale cercetării, studiului sau lucrării efectuate.
(4) Contravaloarea serviciilor și activităţilor prestate potrivit alin. (1) și (3) se stabilește prin negociere directă
între părţi; pentru aceasta se calculează impozitul și contribuţia la asigurările de sănătate, potrivit legii.
(5) În vederea emiterii certificatului prevăzut la art. 5 alin. (5), pentru siturile aflate în zone de interes arhe-
ologic prioritar, siturile clasate în grupa A din Lista monumentelor istorice și pentru toate investiţiile, cu
excepţia locuinţelor particulare aflate în alte zone, rapoartele de cercetare se trimit spre aprobare Comisiei
Naţionale de Arheologie.
(6) Certificatele de descărcare de sarcină arheologică emise în lipsa aprobării Comisiei Naţionale de Arheolo-
gie sunt nule de drept.“
„Art. 13.
Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor îndeplinesc, în domeniul protejării patri-
moniului arheologic, următoarele atribuţii:
[…]
b) avizează, pe baza referatelor de specialitate, lucrările ce urmează să fie efectuate în zonele cu patrimoniu
arheologic evidenţiat întâmplător;
[…]
d) emit Certificatul de descărcare de sarcină arheologică, conform prevederilor prezentei ordonanţe.“
17
Vezi nota 4.
Inspectoratul Judeţean în Construcţii Neamţ:
1. va desemna un specialist responsabil cu activităţi pe linia protejării patri-
moniului cultural naţional în funcţie de pregătirea profesională. În acest
sens, vor fi avute în vedere cadrele care deţin calitatea de expert sau speci-
alist, acreditate de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național;
2. în timpul verificărilor proprii se va avea în vedere monitorizarea monu-
206 mentelor istorice și a vetrelor istorice, regimul construcţiilor, intervenţii
etc. Datele obţinute vor fi comunicate DCPN Neamţ și IPJ Neamţ în ve-
JO S A N U
derea efectuării unor verificări detaliate.

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ:
1. va urmări respectarea prevederilor din cap. III din Legea 182/2000, în
V i t a l i e
calitate de deţinător de bunuri culturale mobile, și din cap. 36 din Legea

422/200118, în calitate de deţinător al bunurilor culturale mobile clasate;
2. Complexul Muzeal Judeţean Neamţ va organiza o secţie distinctă de arhe-
ologie cu compartimente pe epocile: preistorică, antichitate, mileniul I, Ev
Mediu, arheologie modernă-industrială, cu un număr de specialiști aferent
necesităţilor de cercetare, respectiv descărcare de sarcină arheologică, la
nivel judeţean. Calcularea proporţiilor se va face după numărul obiective-
lor (situri și monumente istorice) înscrise în Lista monumentelor istorice19.
Acești specialiști vor urma cursurile de specialitate iniţiate de Ministerul
Culturii și Cultelor și se vor perfecţiona, prin participarea pe șantierele ar-
heologice, corespunzătoare perioadei de investigare, existente în ţară și în
judeţ. Aceste participări vor contribui la perfecţionarea specialiștilor, pre-
cum și la întrunirea condiţiilor necesare pentru a se înscrie, ca arheologi
debutanţi, specialiști sau experţi, în Registrul Arheologilor din România.
Organizarea va începe din 01.09.2009 și va urmări formarea, în cel mai
scurt timp, a cel puţin câte un arheolog expert pentru fiecare comparti-
ment al secţiei de arheologie;
3. Complexul Muzeal Judeţean Neamţ va avea ca obiectiv formarea unui tâ-
năr specialist în domeniul arhitecturii monumentelor istorice;
4. Complexul Muzeal Judeţean Neamţ va avea ca obiectiv dezvoltarea unui
compartiment de etnografie/etnologie/folclor, organizând campanii de
cercetare specifică și de colectare a bunurilor etnografice;
5. Complexul Muzeal Judeţean Neamţ va preda Direcţiei pentru Cultură,
Culte și Patrimoniu Cultural Naţional întreaga arhivă a Oficiului de Patri-
moniu Naţional.
18
Vezi notele 3 și 4.
19
Publicată în Monitorul Oficial al României, an 1972 (XVI), nr. 646 bis, partea I, vol. III, 2004.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei:
1. va urmări respectarea prevederilor din cap. III din Legea 182/2000, în
calitate de deţinător de bunuri culturale mobile, și din cap. 36 din Legea
422/200120, în calitate de deţinător al bunurilor culturale imobile clasate;
2. va verifica definitivarea inventarierii bunurilor culturale mobile din uni-
tăţile bisericești și mănăstiri, fotografierea în format electronic și fișarea
207
acestora după modelul BOR, întocmirea registrelor analitice de evidenţă
JO S A N U
și existenţa proceselor-verbale de predare-primire încheiate între titulari,
conform prevederilor art. 13 din Legea 182/200021. Copiile după registre-
le de inventar vor fi înaintate la DCPN Neamţ;
3. în colaborare cu Prefectura Judeţului Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ,
DCPN Neamţ și CMJN Neamţ, va avea în vedere organizarea unor muzee
V i t a l i e
de artă bisericească în care să fie adunate toate bunurile culturale mobi-
le scoase din uzul cultic, aflate în patrimoniul parohiilor, schiturilor sau
chiar mănăstirilor care nu îndeplinesc toate condiţiile legale. Odată cu re-
abilitarea unor monumente istorice, acestea pot fi cedate cu drept de folo-
sinţă către Mitropolia Moldovei și Bucovinei anume în acest scop;
4. delegarea unor reprezentanţi la nivelul judeţului Neamţ care să aibă ca
atribuţii activitatea de protejare a patrimoniului cultural naţional aflat în
administrare, care vor deveni un partener de dialog și o autoritate de con-
trol intern;
5. în cadrul seminarelor teologice de pe raza judeţului Neamţ vor fi incluse
în programul de învăţământ ore dedicate patrimoniului cultural naţional
(elemente de conservare primară, depozitare, gestionare, legislaţie de bază
etc.);
6. va identifica la nivelul parohiilor existenţa bibliotecilor și starea acestora,
iar cărţile care nu sunt utilizate (reviste și lucrări știinţifice din domenii-
le istorie, arheologie, paleografie, etnografie etc.) vor fi donate Bibliotecii
Judeţene „G. T. Kirileanu“ din Piatra-Neamţ, aflată în criză în ceea ce pri-
20
Vezi notele 3 și 4.
21
Legea nr. 182/2001 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, art. 13:
„(1) Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinând patrimoniului cultural
naţional mobil au obligaţia de a inventaria aceste bunuri, atât analitic, prin fișa standard, conform nor-
melor emise de Ministerul Culturii și Cultelor, cât și sinoptic, prin banca de date, conţinând și arhiva
imagistică.
(2) Autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile deţinătoare de bunuri apar-
ţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare, în
vederea inventarierii informatizate a bunurilor.
(3) Bunurile culturale aflate în colecţiile administrate de instituţiile specializate, de culte și de insti-
tuţiile ecleziastice sunt inventariate potrivit prevederilor prezentei legi“.
vește lucrările de specialitate. Activitatea de predare/primire va fi consem-
nată într-un proces-verbal avizat de DCPN Neamţ;
7. autorităţile ierarhice bisericești vor lua măsuri interne de sancţionare îm-
potriva clericilor care comit infracţiuni sau contravenţii la regimul monu-
mentelor istorice;
8. inscripţiile de ctitorie existente, pietrele de mormânt scrise în latină, ro-
208 mână cu grafie chirilică sau în limba slavonă din interiorul lăcașurilor de
cult sau din cimitire vor fi fotografiate, descifrate și protejate;
JO S A N U
Prefectura Judeţului Neamţ:

1. va desemna un consilier care va avea ca atribuţii monitorizarea activităţi-
lor legate de protejarea și gestionarea patrimoniului cultural naţional, dez-
V i t a l i e
voltarea turistică, precum și colaborarea interinstituţională în domeniu;

2. va iniţia propuneri legislative în vederea înregistrării și autorizării colec-
ţionarilor particulari. În cazul acestora se constată un vid legislativ prin
care o parte dintre bunurile culturale mobile reușesc „să-și piardă urma“,
cu posibilităţi de recuperare reduse sau extrem de costisitoare;
3. având în vedere importanţa deosebită a patrimoniului cultural naţional,
Prefectura Judeţului Neamţ și DCPN Neamţ se vor constitui parte civilă
în instanţele de judecată în cazul proceselor penale legate de acest dome-
niu, ca reprezentanţi ai statului român;
4. în cazul identificării proprietarilor de monumente istorice care nu respec-
tă obligaţiile de folosinţă potrivit art. 36 din Legea 422/200122, Prefectura
va analiza implementarea unei proceduri de expropriere pentru cauză de
utilitate publică în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea
422/200123;
5. în colaborare cu DCPN Neamţ și CMJ Neamţ, va organiza un site de in-
formare turistică a judeţului Neamţ.
Inspectoratul Școlar Judeţean:

1. va organiza o zi a patrimoniului cultural naţional din judeţul Neamţ (de
exemplu miercurea din ultima săptămână a lunii martie), când – în cadrul
orelor de istorie locală – se va organiza o lecţie privind acest domeniu;
22
Vezi nota 4.
23
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, art. 10:
„(3) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice și a zonelor de protecţie
a acestora sau instituirea unor servituţi poate fi iniţiată și aplicată numai cu avizul Ministerului Culturii
și Cultelor“.
2. va întocmi o listă a muzeelor și colecţiilor școlare pe care o va pune la dis-
poziţia DCPN Neamţ;
3. va lua măsuri pentru inventarierea, fotografierea și fișarea tuturor bunuri-
lor culturale mobile aflate în colecţiile și muzeele școlare conform norme-
lor legale în vigoare;
4. va lua măsuri pentru depistarea și sancţionarea cadrelor didactice care
practică metoda notării maxime a elevilor în schimbul bunurilor culturale 209
mobile, provenite din siturile arheologice;
JO S A N U
5. în fiecare unitate școlară va fi organizat un colţ al patrimoniului cultural
naţional de pe raza localităţii proprii, cu fotografii, scurt istoric și măsuri
primare de ocrotire a patrimoniului cultural naţional.
V i t a l i e
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ:
1. va desfășura activităţi de prevenire constând în monitorizarea permanen-
tă a obiectivelor de patrimoniu cultural naţional, includerea lor în aria de
patrulare, verificări etc.;
2. va lua măsuri de identificare și tragere la răspundere a persoanelor care
produc daune patrimoniului cultural naţional și ariilor naturale protejate;
3. va efectua verificări privind personalul de la nivelul primăriilor și autori-
tăţilor publice judeţene pe linie de urbanism și amenajare a teritoriului și
primari, în ceea ce privește modul în care a fost eliberată documentaţia de
construire, exercitarea controlului propriu, întocmirea PUZ pentru situri
și monumente istorice, nesemnalizarea siturilor și monumentelor istorice,
nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri aflate în patrimoniul co-
munei, omisiunea sesizării organelor de cercetare penală în cazul identifică-
rii unor infracţiuni etc. – fapte prevăzute și pedepsite de legile speciale și de
Codul penal: neglijenţa în serviciu (art. 298)24, abuzul în serviciu (art. 297)25,
24
Art. 298 „Neglijenţa în serviciu“ din Codul penal (2009): „Încălcarea din culpă de către un funcţionar
public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă,
dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă“.
25
Art. 297 „Abuzul în serviciu“ alin. (1) din Codul penal (2009): „(1) Fapta funcţionarului public care,
în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin
aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice
sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică“.
nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri (art. 2801)26, omisiunea
sesizării (art. 267)27 etc.;
4. va efectua verificări privind personalul de la nivelul instituţiilor de speci-
alitate și control privind modul în care au fost eliberate avizele, autorizaţi-
ile, calitatea controlului efectuat, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de
legile speciale în cazul în care aceste fapte au putut conduce la săvârșirea
210 unei fapte penale, ceea ce poate fi încadrat juridic la săvârșirea infracţiuni-
lor de abuz și neglijenţă în serviciu. De asemenea, pentru actele suspecte
JO S A N U
de corupţie va solicita verificări din partea DNA;

5. va asigura pregătirea continuă a tuturor lucrătorilor de poliţie privind mă-
surile minime de monitorizare și protejare a patrimoniului cultural naţio-
nal și a ariilor naturale protejate;
V i t a l i e
6. va semnala neregulile depistate și va solicita verificări proprii celorlalte

instituţii judeţene cu atribuţii de control, Prefecturii Judeţului Neamţ și
Consiliului Judeţean Neamţ pentru luarea primelor măsuri.
Pe site-ul IPJ Neamţ va fi deschisă o rubrică dedicată patrimoniului cultural
naţional, unde vor fi postate materiale de informare, de analiză a activităţilor, un
forum pe care cetăţenii să-și poată exprima opiniile cu privire la acest domeniu
de activitate și să depună sesizări și reclamaţii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă:
1. va monitoriza starea monumentelor istorice, identificarea apariţiei facto-
rilor de risc privind integritatea obiectivelor protejate și luarea primelor
măsuri potrivit competenţei;
2. va desemna un ofiţer cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural
naţional;
3. va identifica toate lăcașele de cult și monumentele istorice civile care au
reţelele electrice necorespunzătoare, nu au montate paratrăsnete și va apli-
ca măsurile legale ce se impun. În acest caz va face informări la DCPN
Neamţ, Prefectura Judeţului Neamţ și IPJ Neamţ;
4. va identifica toate monumentele istorice clasate care prezintă un grad spo-
rit de risc seismic.
26
art. 2801 „Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri“: „(1) Înstrăinarea, ascunderea sau orice
altă faptă prin care se pricinuiește pierderea de către patrimoniul cultural naţional sau de către fondul
arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond se pedepsește
cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani“.
27
Art. 267 „Omisiunea sesizării“ din Codul penal (2009): „(1) Funcționarul public care, luând cunoștință
de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește
sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Când fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3
luni la un an sau amenda“.
Agenţia pentru Protecţia Mediului:
1. va pune la dispoziţia Prefecturii Judeţului Neamţ, Consiliului Judeţean
Neamţ și IPJ Neamţ o listă cu zonele naturale protejate și cu zonele care
nu sunt menţionate în Legea 5/2000, dar care prezintă interes la nivel ju-
deţean;
2. va înainta la Garda de Mediu și la IPJ Neamţ informări privind persoanele
211
care au efectuat intervenţii ilegale în ariile protejate.
JO S A N U
Posibilităţi locale de finanţare a proiectelor de salvare a patrimoniului
cultural naţional și a ariilor naturale protejate din județul Neamț
Prefectura Judeţului Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ și DCPN Neamţ vor
V i t a l i e
institui un fond de colectare a donaţiilor pentru protejarea patrimoniului cultural
naţional (PPCN) din judeţul Neamţ (în baza prevederilor art. 50 și 51 din Legea
182/200028, art. 50 din Legea 422/200129), susţinut printr-o campanie publică
28
Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil:
„Art. 50
(1) Finanţarea activităţilor de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare,
conservare, preparare, restaurare, protejare și punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indi-
ferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale și de titularii dreptului de administrare, se poate face de
Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării și Tineretului, autorităţile administraţiei
publice centrale și locale, Academia Română și de alte instituţii publice, după caz, din venituri proprii și
din alocaţii bugetare.
(2) Alocaţiile bugetare destinate activităţilor prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinaţii în
bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, al Ministerului Educaţiei și Cercetării, în bugetele autorităţilor
administraţiei publice centrale și locale, precum și în bugetele altor instituţii publice.
(3) Achiziţionarea de bunuri culturale mobile pentru instituţiile publice specializate, în funcţie de subordona-
rea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele autorităţilor administra-
ţiei publice centrale sau locale.
Art. 51
(1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse:
a) donaţiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din ţară ori din străinăta-
te;
b) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului de vânzare al repro-
ducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publică și introduse în circuit comerci-
al;
c) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului obţinut din vânzările
de bunuri culturale, efectuate prin licitaţii, anticariate, consignaţii și case de amanet;
d) tarifele percepute de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor pentru efec-
tuarea oricăror expertize solicitate.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se adaugă la preţurile de vânzare ale bunurilor respective.“
29
Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, art. 50:
„(1) Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare în
vederea protejării monumentelor istorice aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administra-
tiv-teritoriale.
(2) Autorităţile publice centrale prevăd în bugetele proprii fondurile aprobate prin bugetul de stat pentru pro-
de informare. Fondul va fi administrat de DCPN Neamţ și va finanţa lucrări de
restaurare, conservare, reabilitare, achiziţionare de bunuri mobile și imobile cla-
sate, proceduri de clasare etc.
Dintre modalităţile de colectare a donaţiilor pot fi enumerate următoarele:
1. fiecare unitate bancară va constitui un cont propriu pe care îl va afișa la
toate filialele sale din judeţ;
212 2. montarea unor cutii de donaţii PPCN la toate muzeele judeţene, mănăs-
tiri, locuri de agrement, rezervaţii naturale;
JO S A N U
3. instituirea unei taxe locale (de patrimoniu) – 1% din valoarea investiţiei,

aplicată înaintea eliberării autorizaţiilor de construire, pentru toate pro-
iectele imobiliare din zonele de protecţie a monumentelor istorice, siturile
arheologice, vetrele istorice, zonele naturale protejate. Această taxa va pu-
V i t a l i e
tea avea și rolul de a reorienta o parte din investiţii spre zonele periferice;
4. de asemenea, poate fi aplicată o taxă de patrimoniu tuturor comercianţilor
ambulanţi sau permanenţi din zona monumentelor istorice, participanţi la
zilele localităţilor, precum și de la orice persoană autorizată să desfășoare
activităţi în zona monumentelor istorice, siturilor arheologice și ariilor na-
turale protejate;
5. toate lăcașele de cult din jud. Neamţ vor aloca minimum 10% din venit
pentru protejarea bunurilor culturale mobile și imobile aflate în inventarul
propriu;
6. stabilirea unui procent din impozitul pensiunilor, restaurantelor, popasu-
rilor turistice și operatorii din turism care va fi direcţionat exclusiv pentru
finanţarea reabilitării și conservării monumentelor istorice;
7. promovarea unei campanii prin care cetăţenii jud. Neamţ să fie stimulaţi
să aloce 2% din impozitul salarial pentru salvarea patrimoniului cultural
naţional;
8. primăriile vor aloca anual 5% din venit pentru restaurarea bunurilor cul-
turale mobile și imobile clasate, precum și a bunurilor culturale mobile
tejarea monumentelor istorice aflate în proprietatea publică sau privată a statului, pe care le administrează.
(3) În bugetul Ministerului Culturii și Cultelor se prevăd:
a) credite bugetare necesare pentru finanţarea lucrărilor la monumentele istorice aflate în administrarea
Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice;
b) credite bugetare necesare în vederea finanţării sau confinanţării lucrărilor de protejare a monumente-
lor istorice aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale;
c) credite bugetare destinate finanţării sau cofinanţării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice
aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
(4) Din veniturile realizate din vânzarea de bilete și din taxe de închiriere a terenului, ca urmare a organizării
unor manifestări de genul spectacolelor, târgurilor sau parcurilor de distracţii, un procent de 1% se virează
către proprietarul sau titularul dreptului de administrare, după caz, al monumentului istoric în a cărui zonă
de protecţie se organizează manifestarea; sumele astfel obţinute vor fi utilizate exclusiv pentru finanţarea
lucrărilor de protejare a monumentului istoric în cauză“.
neclasate, aflate în instituţiile publice din raza de competenţă, conform
prevederilor art. 50 din Legea 422/200130, art. 13 alin. (2) din Legea
182/200031, art. 22 alin. (2) din OG 43/200032 . Din același fond local vor
fi susţinute și proiectele europene de reabilitare a obiectivelor protejate;
9. toate veniturile încasate de primării, provenite din activitatea de exploata-
re a monumentelor istorice, vor fi redirecţionate exclusiv pentru activita-
tea de reabilitare, conservare, restaurare a obiectivelor de patrimoniu; 213
10. amenzile aplicate pentru abuzurile comise împotriva patrimoniului cultu-
JO S A N U
ral naţional, taxele aplicate, care – potrivit prevederilor legale – fac venit la
bugetul local, vor fi direcţionate exclusiv spre acest domeniu;
11. venitul provenit din încasările taxei de vizitare de la obiectivele turistice
va fi direcţionat de fiecare instituţie în parte pentru proiectele de restaura-
V i t a l i e
re, conservare, reabilitare, clasare, cercetare a bunurilor mobile și imobile
pe care le gestionează.
Garda Financiară va efectua verificări privind respectarea acestor prevederi
și folosirea corectă a fondului conform destinaţiei precizate.
Notă: acest buget nu va fi folosit pentru acoperirea cheltuielilor salariale, ci ex-

clusiv pentru restaurarea, conservarea, reabilitarea și cercetarea patrimoniului cultu-
ral naţional și a ariilor naturale protejate. De asemenea, vor trebui să acopere finan-
ţarea campaniilor de promovare și informare publică în acest domeniu, aceasta într-o
proporţie ce nu va depăși totalul de 3% din fondul general, mizându-se în special pe
activităţi de voluntariat.
30
Vezi nota 26.
31
Vezi nota 18.
32
Ordonanța de Guvern nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri
arheologice ca zone de interes național, art. 22:
„(1) Autorităţile administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zone de interes arheologic prioritar
au obligaţia de a prevedea măsuri administrative și tehnice pentru protejarea patrimoniului arheologic și
punerea sa în valoare prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economică, socială și teritorială a
localităţilor.
(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare pentru:
a) elaborarea și, după caz, modificarea documentaţiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, în vede-
rea protejării și punerii în valoare a patrimoniului arheologic;
b) elaborarea reglementărilor speciale de protecţie în zonă;
c) marcarea limitelor zonei de interes arheologic prioritar și informarea publicului cu privire la regimul
special de protecţie a zonei.
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin și pentru elaborarea documentaţiilor prevăzute la alin. (2) auto-
rităţile administraţiei publice locale pot beneficia de transferuri cu destinaţie specială din bugetul de stat,
în condiţiile legii, precum și de cofinanţare de la bugetul ministerelor implicate.
(4) Avizarea documentaţiilor de urbanism și amenajare a teritoriului pentru zonele de interes arheologic prio-
ritar se face de către Ministerul Culturii și Cultelor“.
Se va lua măsura stimulării proprietarilor de monumente istorice care reali-
zează pe cheltuială proprie lucrări de întreţinere, reparare, conservare, consoli-
dare, restaurare, punere în valoare, programe și proiecte culturale prin reducerea
la plafonul minim a cuantumului impozitelor și al taxelor aferente acestor lucrări
cuvenite bugetelor locale, conform prevederilor art. 40 din Legea 422/200133.
Măsuri similare se vor aplica și în baza art. 41, 42, 43, 44 din Legea 422/200134.
214
JO S A N U
33
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice: „Art. 40. Pentru stimularea protejării
V i t a l i e
monumentelor istorice, proprietarii persoane fizice care realizează pe cheltuială proprie, integral sau
parţial, lucrări de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare, precum
și programe și proiecte culturale beneficiază, în condiţiile legii, de reducerea cu minimum 50% a cuan-
tumurilor impozitelor și a taxelor aferente acestor lucrări cuvenite bugetelor locale“.
34
Legea nr. 422/2001:
„Art. 41. (1) Proprietarii imobilelor monumente istorice, definite potrivit art. 3 lit. a) din prezenta lege, sunt
scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădiri, cu excepţia spaţiilor în care se desfășoară activităţi economice
sau comerciale.
(2) Pentru suprafaţa ocupată la sol de imobilele prevăzute la alin. (1) nu se plătește impozitul pe teren.
(3) Potrivit legii, consiliile locale pot reduce impozitul pe suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de
monument istoric, în funcţie de suprafaţa afectată și de perioada punerii monumentelor istorice la dispo-
ziţie publicului pentru vizitare, precum și instituţiilor specializate pentru cercetare.
Art. 42. (1) Sunt scutite de la plata taxelor de timbru persoanele fizice sau juridice care dobândesc prin moște-
nire un bun imobil clasat ca monument istoric, utilizat ca locuinţă sau pentru activităţi necomerciale, și care se
angajează în scris la direcţia pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional în al cărei teritoriu de compe-
tenţă se află bunul imobil în cauză să execute, în termen de 12 luni, lucrările de restaurare și consolidare stabilite
prin documentaţie tehnică aprobată și avizată în condiţiile legii.
(2) În situaţii justificate și cu avizul direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene,
respectiv a municipiului București, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit o singură dată cu încă
12 luni.
(3) În cazul neîndeplinirii în condiţiile și în termenele prevăzute la alin. (1) și (2) a obligaţiilor asumate de
proprietar la dobândirea bunului, precum și în cazul înstrăinării bunului înaintea efectuării sau încheierii
lucrărilor de consolidare sau restaurare, taxa de timbru se recuperează prin direcţia generală a finanţelor
publice, pe baza notei de constatare a direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţe-
ne, respectiv a municipiului București.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și celor care dobândesc prin donaţie un bun imobil clasat ca monument
istoric.
(5) Înstrăinarea cu titlu gratuit sau oneros către stat sau către unităţile administrativ-teritoriale a monumente-
lor istorice este scutită de plata taxelor de timbru.
Art. 43. Proprietarii de monumente istorice sunt scutiţi de plata taxei de autorizare a intervenţiilor executate,
în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, asupra monumentelor istorice deţinute, în cazul în care utilizează
bunul imobil numai pentru activităţi necomerciale sau, în mod direct, numai pentru locuit.
Art. 44. Proprietarii imobilelor din zona de protecţie a monumentelor istorice beneficiază de reducerea cu 50%
a taxelor de autorizare pentru lucrările pe care le finanţează și care sunt necesare pentru păstrarea integrităţii fi-
zice și a cadrului construit sau natural al monumentelor istorice, astfel cum sunt ele reglementate prin documen-
taţia de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobată pentru zona de protecţie respectivă, sau prin avizul
direcţiei pentru cultură, culte și patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului București.“
Sommaire
La protection du patrimoine culturel national suppose – outre le cadre légal
cohérent et complexe de son développement – l’implication de plusieurs institu-
tions publiques avec des spécialisations et compétences différentes, pour arriver
à couvrir toute la diversité des manifestations dans ce domaine. L’action de plusi-
eurs facteurs d’application de la loi induit le risque d’une superposition des solu- 215
tions trouveés pour le même acte ou le même délinquant. C’est pourquoi le légis-
JO S A N U
lateur a particularisé dans la loi une série de compétences, et les ministères habi-
lités ont conçu des procédures de travail spécifiques. Au niveau central, l’activité
commune s’est concrétisée par la réalisation des protocoles de coopérations entre
ministères/institutions.
Même si en théorie tout est mis au point, en pratique ça avance lente-
V i t a l i e
ment. La politisation excessive des institutions publiques a déterminé une acti-
vité inégale, jusqu’au manque d’implication de certains institutions, ce qui a des
effets négatifs sur la situation au niveau national et départemental.
D’ailleurs, à part l’intérêt national pour la protection, la promotion et la
valorisation du patrimoine culturel, il faut essayer de reconfigurer l’intérêt des
autorités locales et départementales vis-à-vis de cette question. Dans ce but, on a
conçu un projet de stratégie commune au niveau départemental dans ce domai-
ne. Mais la crise économique et le blocage institué par l’ex-directeur du Dépar-
tement de la culture ont contribué au retard de sa finalisation et de sa mise en
pratique ; les chefs du département ont dirigé leur attention vers d’autres projets,
qui apportent plus facilement des gains politiques.
Studii de caz
CONTRIBUŢIA POLIŢIȘTILOR CĂLĂRĂȘENI

LA RECUPERAREA BUNURILOR CULTURALE
Cristina CIOBA NU
Rezumat
În acest articol sunt prezentate două studii de caz din județul Călărași prin care se
demonstrează rolul poliției din jud. Călărași în combaterea arheologiei ilegale și în proce-
sul de recuperare a bunurilor culturale.
Cuvinte-cheie: bunuri culturale, protejarea patrimoniului arheologic.
Condiţiile extraordinare de habitat (apă, pădure, hrană) au făcut din terito-

riul judeţului Călărași unul dintre segmentele cele mai importante ale zonei Du-
nării de Jos pentru anumite epoci, favorizând popularea acestor teritorii încă din
paleoliticul superior.
Fig. 1. Harta monumentelor istorice din județul Constanța

Prezentarea cazurilor
I. Tezaur recuperat în comuna Chiselet, județul Călărași. În primăvara
anului 2011, organele de poliţie judiciare ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Călărași, s-au autosesizat cu privire la faptul că un cetăţean din comuna Chiselet,
judeţul Călărași, în timp ce efectua lucrări agricole în curtea locuinţei sale, a des-
coperit întâmplător un vas ceramic ce conţinea mai multe monede susceptibile 217
de a face parte din patrimoniul cultural naţional (35 de monede), pe care le-a
C IOB A N U
ascuns cu scopul de a le valorifica. De asemenea, acesta a mers la un muzeu din
județ, având asupra sa câteva exemplare pentru a se interesa de valoarea materială
a acestora. Deși a fost înștiinţat de către personalul muzeal că bunurile descope-
rite întâmplător trebuie declarate și predate conform legislației în vigoare, acesta
a continuat să le păstreze, susţinând că ele trebuie vândute, întrucât are nevoie
de bani.
C r i s t i n a
Organele judiciare au luat măsurile legale conform legislației privind patrimo-
niul cultural național, iar bunurile respective au intrat într-o instituție muzeală.
Fig. 2. Monede din tezaurul de la Chiselet

218
C IOB A N U
Fig. 3. Monede și fragmente ceramice din tezaurul de la Chiselet

C r i s t i n a
Expertiza a constatat: monedele recuperate (vezi fotografiile de mai sus) sunt

moderne, sunt autentice și reprezintă un fragment dintr-un tezaur constând din
monede de aur și de argint puse în circulaţie de următoarele state și suverani:
• Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos, ducat, AV, 1802, 3,48 g, 22,5 x 22,1 mm;
• Imperiul Romano-German, Burgau, regina Maria Theresia, taler, AR,
1780, T.S-IF, 27,90 g, 41 x 40,2 mm;
• Imperiul Otoman, Selim III, yuzluk, Islambol (anul 1, al 2-lea, al 3-lea, al
4-lea, al 5-lea, al 7-lea, al 8-lea, al 9-lea, al 10-lea, al 11-lea, al 12-lea, al 13-
lea, al 15-lea).
Tezaurul din care au făcut parte monedele expertizate a fost îngropat la înce-
putul secolului al XIX-lea, după anul 1802, în contextul atacurilor trupelor nere-
gulate otomane la nord de Dunăre sau al războiului ruso-otoman din anii 1806-
1812. Moneda olandeză de aur asociată cu monedele central sau vest-europene
din secolele XVIII-XIX și otomane de argint de la Selim III se întâlnesc în mod
obișnuit în descoperirile din Muntenia, Moldova și Dobrogea.
Fragmentul de vas ceramic este tipic pentru ceramica românească din secole-
le XVIII-XIX, inclusiv pentru cea în uz în zona limitrofă Dunării din Muntenia,
respectiv zona Chiselet.
Fragmentul de tezaur monetar supus expertizării face parte din patrimoniul
cultural naţional și poate fi clasat în categoria ,,Fond“.
II. Recuperarea statuetei antropomorfe Boian, descoperită la Gălățui, la
Movila Berzei. În anul 2008 Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a fost se-
sizat cu privire la faptul că statueta antropomorfă Boian, descoperită la Gălățui,
Movila Berzei, jud. Călărași, a fost furată din Muzeul Dunării de Jos din Călărași.
Organele de poliție judiciară au efectuat investigații aprofundate și au recuperat
această piesă de o mare valoare pentru istoria românilor și, implicit, a meleaguri-
lor călărășene.
În final, putem afirmă că datorită reacției prompte a Inspectoratului de
Poliție Județean Călărași au fost posibile salvarea unor bunuri culturale și com-
baterea traficului ilicit de antichități.
219
C IOB A N U
C r i s t i n a
Fig. 4. Fragment statuetă, cultura Boian
PROTEJAREA PATRIMONIULUI
ARHEOLOGIC ÎN JUDEŢUL CONSTANŢA
Laurențiu DOBR E
Rezumat
În acest studiu este prezentat un caz de arheologie ilegală și trafic de bunuri arheolo-
gice descoperit de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Cuvinte-cheie: patrimoniu arheologic, săpături ilegale, combaterea traficului
ilicit.
La 1 iunie 2008, lucrătorii Postului de Poliţie Adamclisi sunt sesizaţi despre

faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 1430, în timp ce efectua paza la ce-
tatea Tropaeum Traiani din localitatea Adamclisi, paznicul de serviciu a surprins
în incinta cetăţii trei bărbaţi care aveau asupra lor un detector de metale și două
cazmale, cu ajutorul cărora efectuau săpături și detecţii.
Cele trei persoane au fost identificate ca fiind: Dumbravă Ionel, de 60 ani, și
fiul său Dumbravă Doru, de 30 ani, localitatea Băneasa, jud. Constanţa, și cetă-
ţeanul bulgar Iliev Mihailov, de 30 ani, Varna, Bulgaria.
În urma cercetărilor, au fost stabilite următoarele: Iliev Mihailov este cetă-
ţean bulgar cu domiciliu în Bulgaria, fără ocupaţie. Acesta l-a cunoscut pe Dum-
bravă Ionel în cursul anului 2006, cu
prilejul unei vizite în România, și pe
Dumbravă Doru la 1 iunie 2008.
S-a stabilit că Dumbravă Ionel, la
1 iunie 2008, în jurul orelor 1100, s-a
deplasat la Vama Ostrov, pentru a se
întâlni cu cetăţeanul bulgar „Jeca“, cu
care colabora profesional de cca 6 ani,
în sensul că făceau schimb de material
fotografic. „Jeca“ a venit însoţit de Iliev
Mihailov, cetăţean bulgar. Despre aces-
ta din urmă Dumbravă Ionel a susţinut
că îl cunoscuse în urmă cu circa un an Fig. 1. Localitatea Adamclisi
221
D OBR E
Fig. 2. Cetatea Tropaeum Traiani din localitatea Adamclisi
L a u r e n ț i u
de zile, când venise în România tot împreună cu „Jeca“ și când îl condusese să
viziteze localităţle Garliţa și Bugeac. De această dată, Iliev Mihailov s-a arătat
interesat să fotografieze zona Adamclisi, cerând gazduire lui Dumbravă Ionel.
În aceste condiţii, Dumbravă Ionel a revenit la domiciliu însoţit de Iliev Mi-
hailov, cel din urmă având asupra sa un rucsac de dimensiuni mici și o geantă de
voiaj mai voluminoasă. Dumbravă Doru, pe parcursul cercetărilor, a afirmat că,
la un moment dat, cetăţeanul bulgar i-a arătat o monedă veche și l-a întrebat dacă
găsește astfel de monede la cetatea din Adamclisi, ocazie cu care a scos din geanta
de voiaj cu care venise din Bulgaria un detector de metale și i-a cerut lui Dum-
bravă Doru un sac, în care a introdus aparatul, după care a așezat sacul în portba-
gajul autoturismului Dacia 1300 aparţinând lui Dumbravă Ionel. Întrebându-l pe
fiul său ce conţine sacul, Dumbravă Ionel a aflat că în acesta se află un detector
de metale și a înțeles astfel ce activităţi aveau să desfășoare fiul său și cetăţeanul
bulgar la cetate. Dumbravă Doru a mai pus în portbagaj două cazmale la îndem-
nul cetăţeanului bulgar, care i-a spus că le vor folosi pentru a efectua săpături în
căutare de monede.
Cei trei s-au deplasat cu autoturismul la cetatea Tropaeum Traiani, unde au
rămas Dumbravă Doru și Iliev Mihailov, luând cu ei cele două cazmale și detec-
torul de metale, iar Dumbravă Ionel a plecat către localitatea Deleni.
Profitând de faptul că paznicul cetăţii nu se afla în zonă, Dumbravă Doru și
Iliev Mihailov au intrat în incinta acesteia, unde, timp de circa o oră, au efectu-
at împreună detecţii și săpături în situl arheologic, găsind mai multe fragmente
de vase ceramice și 4-5 monede, după cum a declarat Dumbravă Doru. În jurul
orelor 1430, el și Iliev Mihailov au fost surprinși de paznicul cetăţii, care le-a soli-
citat autorizaţia pentru activităţile pe care le desfășurau în incinta acesteia. Fiind
în imposibilitatea de a prezenta o astfel de autorizaţie, cei doi au luat cele două
cazmale și detectorul de metale și s-au îndreptat spre ieșire, unde s-au întâlnit cu
Dumbravă Ionel, care tocmai se înapoiase de la Deleni. Cei trei au părăsit zona în
grabă cu același autoturism cu care veniseră, deși paznicul le-a cerut să rămână
pe loc și să se legitimeze.
În ziua respectivă, i-au oferit găzduire cetăţeanului bulgar în locuinţa lor, iar
în dimineaţa următoare acesta a solicitat să fie din nou condus la cetatea Tropa-
eum Traiani, fiind refuzat de ceilalţi doi. Dumbravă Doru a fost însă de acord
222 să-l conducă pe cetăţeanul bulgar într-o altă zonă, pe lacul Oltina, în apropierea
satului Strunga (Câșla), unde acesta din urmă a căutat monede. Dumbravă Doru
D OBR E
a susţinut că el nu a rămas cu cetăţeanul bulgar, ci a mers la domiciliul unui prie-

ten din localitatea Oltina, iar când a revenit, Iliev Mihailov i-a arătat 7-8 monede
pe care le găsise în locul respectiv. La câteva ore cei doi au revenit în Băneasa, și
în cursul aceleiași zile, Dumbravă Doru l-a condus pe Iliev Mihailov la Vama Os-
L a u r e n ț i u
trov, de unde acesta a trecut în Bulgaria. Cei doi Dumbravă – tată și fiu – declară
că cetăţeanul bulgar a lăsat la domiciliul lor detectorul de metale, spunând că va
reveni ulterior să-l recupereze, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Poliția a audiat doi martori, M.I. și S.D., care în ziua respectivă au fost în
vizită la cetatea Tropaeum Traiani. Ambii martori le-au văzut pe toate cele trei
peroane la locul faptei, au văzut detectorul de metale, dar însă nu i-au observat
efectuând săpături și detecţii.
Paznicul cetăţii Adamclisi a declarat că, în jurul orelor 1430, a observat pe
latura de vest a cetăţii un bărbat care era urcat pe zidul împrejurimilor și se uita
spre nordul cetăţii. Deplasându-se în direcţia spre care privea acest bărbat, paz-
nicul i-a surprins pe Iliev Mihailov și Dumbravă Doru în timp ce primul efectua
detecţii cu un detector de metale, iar al doilea săpa cu o cazma în locurile pe care
i le indica cel dintâi. Aceștia săpaseră astfel mai multe gropi. Paznicul le-a solicitat
Fig. 3. Aspecte surprinse cu ocazia percheziției domiciliare (detectorul de metale și

selectorul cu căștile audio)
223
D OBR E
L a u r e n ț i u
Fig. 4. Bunuri arheologice recuperate
celor doi să prezinte autorizaţia pentru activităţile pe care le desfășurau. Pentru

că nu deţineau o astfel de autorizaţie, cei doi s-au îndreptat spre ieșirea din cetate
și, ajunși în parcare, au pus într-un autoturism marca Dacia două cazmale și de-
tectorul de metale, precum și un rucsac pe care îl purta în spate cetăţeanul bulgar.
Tot atunci și-a făcut apariţia Dumbravă Ionel, care a urcat la volanul autoturismu-
lui, cei trei plecând în direcţia localităţii Adamclisi.
La cercetarea locului faptei, la data de 12 iunie 2006, poliţiștii au identificat
10 urme proaspete de săpături (gropi) în incinta cetăţii, dar și șase urme de în-
călţăminte.
La 14 iunie 2008, la domiciliul lui Dumbravă Ionel și Dumbravă Doru a fost
efectuată o percheziţie, în timpul căreia au fost identificate într-un sac: un detec-
tor de metale, o pereche de căști audio, prevăzute cu un cordon spiralat terminat
cu o mufă jack, cinci fragmente de vase ceramice și o piatra rotundă în autoturis-
mul marca Dacia, trei fragmente de vase ceramice, și într-una din camere, despre
care cei doi au declarat că a fost folosită de Iliev Mihailov: o borsetă din material
de textil în culori de camuflaj, conţinând opt monede metalice, un acumulator și
un adaptor de 220 V, o șurubelniţă și o rolă de bandă adezivă. A fost identificată și
ridicată o pereche de încălţări, despre care Dumbravă Doru a declarat că aparţine
cetăţeanului bulgar.
Despre toate aceste bunuri cei doi – tată și fiu – au declarat că aparţin lui
Iliev Mihailov. Despre două dintre urmele de încălţaminte identificate la locul
faptei, s-a concluzionat că au fost probabil făcute de talpa pantofului drept găsit
cu ocazia percheziţiei din locuinţa lui Dumbravă Ionel.
Situl arheologic Adamclisi și cetatea Tropaeum Traiani sunt incluse în anexa
Ordinului nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor privind aprobarea
Listei monumentelor istorice dispărute, așa cum rezultă din procesul-verbal în-
tocmit de poliţiști la data de 12 iunie 2006.
224 Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanţa a comunicat faptul că
piesele numismatice găsite la familia Dumbravă se încadrează în categoria „Fond“
D OBR E
a patrimoniului cultural naţional, fiind importante pentru istoria locală și naţio-

nală. Valoarea materială a acestora este scăzută, întrucât nu sunt în stare bună de
conservare și nu ar putea fi comercializate pe piaţa de specialitate.
Despre vasele ceramice ridicate cu ocazia aceleiași percheziţii domiciliare,
L a u r e n ț i u
D.J.C.C.P.C.N. Constanţa a comunicat faptul că acestea reprezintă părţi de am-

foră din epoca romană care se încadrează în categoria „Fond“ a patrimoniului
cultural naţional, fiind importante pentru istoria locală.
Pe parcursul cercetărilor efectuate, Dumbravă Ionel, Dumbravă Doru și Iliev
Mihailov au fost audiaţi cu privire la faptele săvârșite, ultimul nu a recunoscut
săvârșirea infracţiunii de care este acuzat, refuzând să dea declaraţii cu privire la
aspectele despre care a fost întrebat, iar ulterior, fiind citat în mai multe rânduri,
a refuzat să se prezinte pentru audieri.
Instanţa a hotărât condamnarea lui Dumbravă Ionel la un an și jumătate de
închisoare cu suspendare și a lui Dumbravă Doru la doi ani de închisoare cu sus-
pendare pentru săvârșirea infracţiunii de efectuare de detecţii și săpături neauto-
rizate în sit arheologic.
Fig. 5. Bunuri arheologice recuperate

Arheologie Si Patrimoniu Cultural-Cultural-Full-Volume PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arheologie Si Patrimoniu Cultural-Cultural-Full-Volume PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culegere de studii

Sergiu Musteață (coordonator)

CHIȘINĂU • IAȘI – 2014

Lucrarea este realizată în cadrul proiectului „Tendinţe curente în protecţia patrimoniu-

Lectură și tehnoredactare: Lilia Toma, Lucia Țurcanu

Editura Arc, str. G. Meniuc nr. 3, Chișinău;

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Prefață de Sergiu Musteață 9

Patrimoniul arheologic ne ajută să definim originea și vârsta culturii, istoriei

economice și sociale întâmpinate de România în ultimele decenii afectează cele mai

Documentarea patrimoniului arheologic este un instrument fundamental pentru

Patrimoniul arheologic în epoca modernă

produs distrugeri iremediabile unui patrimoniu arheologic și construit care, spre

coerent care să reglementeze toate operațiunile care compun protecția patrimo-

științei la justificarea banilor cheltuiți din taxele cetățenilor. Interpretarea da-

pletările ulterioare5, a Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor isto-

Bazele naționale de date pentru arheologie

…prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat

• crearea și administrarea bazelor de date atât din punct de vedere al conținutului

• SIRUTA – Sistemul informatic al Registrului unităților teritorial-admi-

Baza de date a Repertoriului Arheologic Național (RAN)

stitutul de Arheologie „Vasile Pârvan“);

Fig. 3. Serverul cartografic (map.cimec.ro): interfața geografică de acces la baza

Pentru a se dezvolta, Repertoriul arheologic are nevoie urgentă de o platfor-

cartografic, pentru inventarierea și managementul patrimoniului cultural în orice

Localizarea geografică a siturilor

Istorice, fără a fi inclus și Repertoriul Arheologic Național. Din păcate, rezulta-

Identificarea unică a siturilor: codul RAN

pletat obligatoriu în autorizațiile de cercetare arheologică, în rapoarte de cerce-

Granularitatea înregistrării siturilor în RAN

Digitizarea și indexarea arhivei Repertoriului Arheologic al României

Fig. 5. Baza de date a arhivei „Repertoriul Arheologic al României“: rezultatul

În viitor, intenționăm să realizăm o interfață de căutare integrată, după nu-

RAN și protecția juridică

Alte baze naționale de date arheologice românești:

Proiectarea, programarea și testarea sistemului informatic ACERA, în para-

Fig. 6. ACERA – Sistemul informatic pentru administrarea cercetărilor arheolo-

Cronica cercetărilor arheologice din România (CCA) este un proiect mai

heologie a Cronicii cercetărilor arheologice…“. CCA continuă atât seria Mate-

turilor arheologice și elaborarea proiectului planului de finanțare anual nici nu a

Government Ordinance No. 43 of 30 January 2000 on the protection of archae-

Avidă de senzaţional, cum o știm, media românească, la jumătatea lunii sep-

(3) din Constituția României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit

Un localnic din comuna Golești a descoperit un tezaur de peste 50 de kilo-

Absolut remarcabilă este apariţia cuvântului-temă „întâmplător“ în chiar ti-

Fig. 1. Harta căilor de comunicaţie la est de Râmnicu Vâlcea

Voi lua în serios afirmaţia directorului MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târno-

Nu avem deci un drum strategic la nord de Râmnicu Vâlcea, în cursul Evului

ceva mai veche. Un material aproximativ contemporan, Harta căilor de comuni-

probabil ca în secolul al XV-lea să fi existat drumuri suplimentare sau mai bune,

ria sud-estică a târgului) și până în apropiere de Tigveni, de unde drumul vechi

respectiv 63-26 = o sferă cu diametrul de 36,5 cm. Un calcul elementar, de aici,

În interviul acordat pentru Realitatea TV24 Iulian Enache povestește găsirea

un nivel de un sfert din preţul de catalog27; de ce să nu se obţină deci de la statul

vă umbla și scormoni pe proprietatea altcuiva, fie acesta o entitate privată sau de

ar trebui legea să prevadă explicit interdicţia detecţiei fără acordul proprietaru-

lui?... Sau să lăsăm problema pe mâna Codului civil și a avocaţilor?...

Marius-M ihai CIUTĂ

Pornind de la câteva realități ale societății românești contemporane, cum ar fi dis-

evoluţia istorică specifică, dar și de afirmarea poziţiei în cadrul ierarhizării eu-

O altă întrebare care se ridică în acest context este: intervenţia unilaterală a

lor cunoștinţe cu privire la semnificaţia, valoarea și regimul de protejare a patri-

pe forumurile dedicate. Deja există detectoriști juriști, avocaţi, poliţiști. Rămâne