Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor

Umane 2007-2013.
Investeşte în oameni!

Adrian Szelmenczi Mădălina Szelmenczi

Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru
actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova

Diversitate = Normalitate
Mic ghid de demontare a stereotipurilor și
prejudecăților

POSDRU/87/1.3/S/63329

2013
 CUPRINS

Cuvânt înainte 3

Capitolul I – De la stereotip, la prejudecată și discriminare 5

Ce sunt stereotipurile și prejudecățile? 6

De ce folosim stereotipuri și prejudecăți? 9

Cum se formează stereotipurile și prejudecățile? 10

Ce este stigma? 12

Ce este discriminarea? 16

Capitolul II – Forme ale discriminării 20

2.1. Rasismul 21

2.2. Discriminarea de gen. Sexismul. 31

2.3. Discriminarea pe baza orientării sexuale. Homofobia. 37

2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități 42

Capitolul III – Modalități de combatere a discriminării 54

Cum scăpăm de discriminare? 55

Cum ne apărăm atunci când suntem victime ale discriminării? 57

2
 Cuvânt înainte

Se întâmplă de multe ori ca atunci când cunoaștem pe

cineva care este altfel decât noi să spunem că nu este normal.
Cu alte cuvinte, credem că normalitatea e dată de respectarea
unor norme sociale impuse de majoritate. Dar cine spune că
majoritatea are întotdeauna dreptate?

Imaginează-ți o lume în care între persoane nu ar exista

niciun fel de diferențe. Oamenii ar arăta la fel, s-ar îmbrăca la
fel, ar asculta același gen de muzică, s-ar uita la aceleași filme
și ar avea același hobby. Nu ar exista băieți și fete, ci doar

3
niște ființe androgine1. Toată lumea ar vorbi aceeași limbă, ar
avea aceleași preferințe culinare și aceeași profesie.

Cum ar fi să trăim într-o asemenea lume? Probabil destul

de plictisitor, pentru că ne-ar fi destul de greu să găsim un
subiect de discuție sau să învățăm ceva nou unii de la alții.
Realitatea e că tocmai lucrurile care ne diferențiază de alții
sunt cele care ne fac interesanți și unici. Din păcate, de multe
ori lipsa de cunoaștere ne poate face să ne temem de cei care
sunt altfel decât noi și prin urmare să avem o atitudine ostilă
față de aceștia. Istoria este plină de exemple tragice în care
anumite grupuri au fost persecutate din cauza rasei,
naționalității sau religiei lor, care erau diferite de a populației
majoritare.

O societate ideală ar fi cea care ar fi capabilă atât să

aprecieze frumusețea diversității membrilor ei, cât și să le
asigure acestora drepturi egale, indiferent de sex, rasă,
naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală, stare de
sănătate sau orice alt criteriu. Depinde de fiecare dintre noi ca
o astfel de societate să nu rămână doar un vis frumos, iar
acest ghid este un prim pas spre cunoașterea problematicii
discriminării.

Autorii

1
Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual (cf.
Dicționarului Explicativ al Limbii Române)

4
CAPITOLUL 1

De la stereotip la prejudecată și discriminare

5
Ce sunt stereotipurile și prejudecățile?

Ți s-a întâmplat vreodată să-ți formezi o părere despre o

persoană înainte să o cunoști cu adevărat? Să zicem că într-o
zi, la școală, diriginta v-ar prezenta trei noi colegi de clasă.

Observi că primul dintre ei este destul de slab, poartă

ochelari, pare timid și nu este îmbrăcat chiar după ultima
modă. Probabil primul gând care îți trece prin minte este că
noul coleg e un “tocilar”. Al doilea coleg este îmbrăcat în
negru, are plete și poartă bocanci chiar dacă afară este cald,
lucru care te face să crezi că este pasionat de muzica rock. Iar
al treilea coleg este de fapt o colegă care are foarte multă grijă
de felul în care arată și asta te face să crezi că este cu nasul
pe sus. În fiecare dintre aceste situații, ți-ai format o părere
încă dinainte de a schimba vreo vorbă cu noii colegi, bazându-
te doar pe anumite elemente din înfățișarea lor, cu alte cuvinte
ai folosit un stereotip.

Stereotipul este credința referitoare la caracteristicile

psihologice sau comportamentale ale unei categorii de indivizi
sau, altfel spus, tendința noastră de a judeca o persoană după
grupul sau categoria din care face parte, mai degrabă decât
după trăsăturile ei de personalitate individuale. Stereotipurile
pot fi atât pozitive (când se referă la calitățile categoriei
respective), cât și negative (când se referă la defecte). Există
stereotipuri despre orice grup sau categorie de persoane îți
trece prin minte, iar fiecare dintre noi operează cu aceste
stereotipuri mai des decât ne-ar plăcea să credem.

6
 Exercițiu

În tabelul de mai jos ai trecute, în partea stângă mai multe

categorii de indivizi. În spațiul liber alăturat, notează prima
trăsătură care îți vine în minte și pe care o asociezi cu
categoria respectivă (vezi exemplu).

Femei Ex.: sensibile

Bărbați

Germani

Afro-americani

Romi

Evrei

Profesori

Tineri

Bătrâni

Supraponderali

Țărani

Rockeri

Maneliști

Doctori

7
 Acum analizează trăsăturile trecute de tine în tabel.

1. Ai completat tabelul chiar și pentru categoriile cu care n-

ai avut ocazia să interacționezi până acum? Dacă da, pe
ce te-ai bazat?
2. Crezi că atributul scris de tine caracterizează toți
reprezentanții categoriei respective, fără excepție? De
ce sau de ce nu?
3. Gândește-te la grupurile sau categoriile din care tu însuți
faci parte. Ex: băieți sau fete, elevi, român(că) sau altă
naționalitate, microbist(ă) sau iubitor(oare) de balet etc.
Care crezi că sunt stereotipurile pe care ceilalți le
folosesc în raport cu aceste categorii și în ce măsură
crezi că te reprezintă?

Mergând mai departe cu exemplul ales, putem constata că

nu ne vom opri la simpla etichetare a noilor colegi (“tocilarul”,
”rockerul” și ”fițoasa”), ci aceste persoane pe care încă nu le
cunoaștem vor trezi în noi și niște reacții emoționale.

Poate dintre toți ne va fi mai simpatic “tocilarul”, deoarece

ne putem baza pe el atunci când nu ne descurcăm cu temele
pentru acasă. Sau poate ne va fi mai simpatic ”rockerul”,
pentru că împărtășim aceleași preferințe muzicale, în timp ce
”fițoasa” ne va fi antipatică, deoarece pare să fie îngâmfată.
Aceste atitudini sau reacții emoționale (simpatie, antipatie,
furie, teamă, dezgust, disconfort, ură etc) sunt clădite pe
stereotipuri și poartă numele de prejudecăți.

La fel ca stereotipurile, prejudecățile se manifestă în viața

noastră de zi cu zi, uneori fără să ne dăm seama de acest

8
lucru. Un exemplu de prejudecată des întâlnită este tendința
de a atribui mai multe calități grupului din care facem parte
decât altor grupuri.

De ce folosim stereotipuri și prejudecăți?

Stereotipurile, aceste etichete pe care le atașăm unui grup

sau unei categorii de indivizi reprezintă în mod evident o
generalizare. Motivul pentru care apelăm atât de des la
acestea este pentru că ele reprezintă un mod “economic” de
gândire, care ne permite să prezicem comportamentul celor
din jurul nostru folosindu-ne de niște scheme preconcepute.

Să luăm ca exemplu o situație în care te-ai rătăcit pe stradă

și vrei să ajungi acasă. Probabil primele persoane la care ai
apela pentru ajutor ar fi un polițist sau un taximetrist, iar asta
datorită stereotipurilor legate de aceste categorii de persoane.
Știm de exemplu că polițistul este o persoană de încredere, la
care putem apela în situații de urgență, iar despre taximetrist
că are un bun simț al orientării și că ne poate îndruma corect.
Într-o astfel de situație, nu dispunem de timpul necesar pentru
a cunoaște în mod real persoanele respective, de aceea o
astfel de judecată este mai eficientă în rezolvarea problemei.

Un alt motiv pentru care folosim stereotipuri este

construirea propriei identități. De multe ori, atunci când vorbim
despre noi, facem referire la grupurile din care facem parte și
la calitățile cu care sunt înzestrați reprezentanții acestor
grupuri. (ex.: românii sunt harnici și ospitalieri, eu sunt român,
deci sunt harnic și ospitalier; la liceul X se intră cu medii foarte
mari, eu sunt elev la liceul X, deci sunt bun la învățătură etc).

9
Cum se formează stereotipurile și prejudecățile?

Stereotipurile și prejudecățile apar foarte devreme, uneori

chiar înainte de vârsta de 4 ani. Ele nu sunt înnăscute, ci
întotdeauna învățate, fie din exterior (persoane semnificative,
școală, mass-media etc), fie din experiențele proprii.

Exemple:

 Mulți dintre noi am fost amenințați în copilărie că dacă nu

suntem cuminți vom fi “dați la țigani” sau “furați de țigani”.
Această teamă ne poate însoți până la vârsta adultă.
 Manualele școlare promovează stereotipuri de gen, de
exemplu că bărbații se pot orienta spre meserii cu un nivel
ridicat de complexitate și prestigiu (medic, avocat, manager
etc), în timp ce rolul femeilor se rezumă la îngrijirea copiilor.
 Deși statisticile arată că avionul este cel mai sigur mijloc de
transport, multe persoane se tem de zbor, din cauza
accidentelor aviatice intens promovate de mass-media.

Stereotipurile pot fi învățate și din experiența proprie, având

la bază așa numitele corelații iluzorii, adică tendința de a
asocia două evenimente, chiar dacă acestea nu au nicio
legătură unul cu altul. Acest lucru se întâmplă îndeosebi atunci
când evenimentele respective sunt ieșite din comun și/sau au
o puternică încărcătură emoțională. De exemplu, întâlnirea cu

10
o persoană aparținând unei minorități2 este pentru majoritatea
dintre noi un eveniment destul de rar. La fel, o experiență
traumatizantă (un conflict, un jaf etc) este un eveniment destul
de rar. Atunci când aceste două evenimente se produc
concomitent (ex.: o persoană aparținând minorității rome
comite un jaf), avem tendința de a le asocia. Acest lucru nu se
întâmplă atunci când un majoritar comite aceeași faptă
(deoarece experiențele frecvente cu categoria respectivă de
persoane ne învață că nu toți majoritarii sunt la fel), nici atunci
când un minoritar adoptă un comportament pozitiv (ex.: ne
ajută atunci când îi cerem acest lucru), pentru că experiențele
pozitive sunt mai frecvente decât cele negative și fapta
respectivă nu este neapărat memorabilă.

Exemplu:

Ca să înțelegi mai bine mecanismul corelațiilor iluzorii, în

tabelul de mai jos avem două grupuri fictive: bramburii și
cilipicii. Care dintre grupuri crezi că este mai “rău”?

Bramburi Cilipici Total

Buni 18 9 27
Răi 8 4 12
Total 26 13 39

2
Minoritate = subgrup de persoane care formează mai puțin de jumătate de
populație și, de regulă, este depășit numeric de alt subgrup sau de populația
majoritară. Minoritățile pot fi etnice, sexuale, religioase, culturale etc.

11
Răspuns:

Raportul dintre indivizii răi și cei buni este același (4/9) atât
în cazul bramburilor, cât și în cazul cilipicilor, dar deoarece
cilipicii sunt mai puțini decât bramburii, tindem să credem că
procentul de cilipici răi este mai mare decât procentul de
bramburi răi.
Analizând numărul total de indivizi răi, observăm că
numărul de bramburi răi este de două ori mai mare decât al
cilipicilor răi, iar asta pentru că bramburii sunt de două ori mai
numeroși decât cilipicii.

Ce este stigma?

Am văzut că stereotipurile
pot viza orice categorie de
persoane, fie că este vorba
de sex, naționalitate, etnie,
religie, orientare sexuală
etc.
Stereotipurile pot fi de
asemenea negative, dar și
pozitive. Un exemplu de
stereotip pozitiv ar fi că germanilor le sunt frecvent atribuite
calități precum seriozitatea, punctualitatea și hărnicia.
Atunci când însă atribuim anumitor grupuri o serie de
însușiri negative (agresivitate, depravare, inteligență scăzută
ș.a.m.d.), vorbim despre stigmă.

12
 Așadar, o primă diferență între stereotip și stigmă este că în
timp ce stereotipurile pot fi atât pozitive, cât și negative, stigma
este întotdeauna negativă.
A doua diferență este că în timp ce stereotipurile pot fi
aplicate pe orice categorie de persoane, stigma vizează în
general așa-numitele grupuri vulnerabile.
Un grup vulnerabil este o categorie de persoane care din
diferite motive (sărăcie, boală, lipsă de mijloace) nu se bucură
de aceleași privilegii și oportunități ca restul oamenilor.
Vulnerabilitatea este dată așadar nu atât de caracteristicile
asociate grupului respectiv, cât mai ales de lipsa de
oportunități cu care grupul respectiv se confruntă la un
moment dat.

Exemple:

 În România, persoanele cu dizabilități reprezintă un

grup vulnerabil, deoarece multe spații publice nu sunt
accesibilizate conform nevoilor lor. De exemplu, pentru
o persoană în scaun cu rotile o simplă bordură poate fi
un obstacol imposibil de depășit. Faptul că nu se poate
deplasa cu ușurință poate împiedica o persoană cu
dizabilități să meargă la școală, să își găsească un loc
de muncă, să se întrețină singură, ceea ce înseamnă
că o astfel de persoană va fi mereu dependentă de
ajutorul celorlalți. În alte țări, unde accesibilizarea nu
mai este o problemă, procentul de persoane cu
dizabilități care duc o viață independentă este mult mai
ridicat decât în țara noastră.

13
  În țări precum Iran, Irak, Pakistan, femeile sunt
considerate cetățeni de mâna a doua. Frecvent sunt
obligate să se căsătorească de la vârste foarte mici, au
acces limitat la educație și în unele cazuri nu pot nici să
se plimbe pe stradă dacă nu sunt însoțite de o rudă de
sex masculin sau de către soț. În România, există legi
care protejează egalitatea de șanse între bărbați și
femei și nu este ceva neobișnuit ca o femeie să își
continue educația la un nivel superior sau să
muncească pentru a se întreține. Cu toate acestea,
femeile sunt frecvent mai prost plătite decât bărbații
care lucrează pe un post similar, iar numărul de femei
aflate în funcții de conducere este mult mai mic decât al
bărbaților.

Stigma apare atunci când eșecul persoanelor din grupuri

vulnerabile de a se integra în societate la un nivel considerat
optim este pus pe seama unor caracterisitici negative ale
grupurilor respective, mai degrabă decât pe seama lipsei de
oportunități.

Exemple:
 Persoanele cu dizabilități sunt considerate incapabile
de a duce o viață independentă, pierzându-se din
vedere că mediul neaccesibilizat le îngreunează
accesul la educație sau piața muncii;
 Romii sunt considerați leneși, în condițiile în care
sărăcia nu le permite, de multe ori, să își continue
studiile și mulți angajatori refuză să angajeze o

14
 persoană de etnie romă, indiferent de abilitățile
acesteia;
 Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt
considerate agresive și periculoase, cu toate că un
procent infim dintre ele ajung să comită infracțiuni
violente.
Deseori, stigmatizarea afectează imaginea de sine a
persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile. Ca să înțelegi
cum se întâmplă acest lucru, imaginează-ți cum ar fi dacă
toată lumea din jurul tău (colegi, prieteni, profesori, familie) ți-
ar repeta zilnic cât de slab(ă) ești la matematică. Chiar și
atunci când obții o notă bună la matematică, ceilalți ar spune
că ai avut noroc sau că probabil ai copiat. Mai mult ca sigur,
după un timp ai ajunge să crezi și tu că ești slab(ă) la
matematică și că orice ai face, nu vei avea niciodată rezultate
bune la această materie. În aceste condiții, este puțin probabil
ca matematica să devină vreodată materia ta preferată. Vei
evita această materie, iar în timp notele tale vor fi din ce în ce
mai mici.
La fel, persoanele din grupuri vulnerabile ajung să creadă în
aceste etichete care le sunt atribuite și să se comporte ca
atare. O persoană cu dizabilități, considerată incapabilă și
protejată excesiv de familie va ajunge să creadă că nu se
poate descurca singură și nu își va pune problema să urmeze
o școală, să muncească sau să își întemeieze o familie. Un
tânăr rom care în școală a fost așezat mereu în ultima bancă
și dat drept exemplu negativ de către profesori se va lovi la
maturitate de refuzuri și din partea angajatorilor, până când va
fi nevoit să cerșească sau să fure pentru a-și asigura
supraviețuirea.
15
 Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi umblă la el cu un bagaj de
etichete. Pe unele le lipim noi pe fruntea celorlalți, altele ne
sunt lipite pe frunte de persoanele din jurul nostru. Aceste
etichete au puterea de a ne face pe toți să ne comportăm într-
un anumit fel, iar acesta este un lucru la care te invităm să te
gândești data viitoare când te referi la cineva ca fiind “prost”,
„hoț”, „leneș”, „incapabil”, „urât”, „neîndemânatic”, “rău”
ș.a.m.d.

Ce este discriminarea?

Să ne imaginăm că într-o
zi profesorul vostru de
fizică vă spune că elevii
cu ochi albaștri sau verzi
sunt foarte buni la fizică,
în timp ce elevii cu ochi
căprui nu pot să
înțeleagă sub nicio formă
această materie. Cu alte
cuvinte, folosește un
stereotip.
Continuând, vă spune că are o simpatie deosebită pentru
elevii cu ochi albaștri sau verzi, în timp ce elevii cu ochi căprui
îi sunt absolut antipatici. Aceasta este evident o prejudecată.
Mai departe, vă spune că elevii cu ochi albaștri sau verzi
vor avea media 10 din oficiu, în timp ce elevii cu ochi căprui
vor fi lăsați corijenți. Ei bine, aceasta este discriminare, și
putem să pariem că dacă ai ochi căprui nu ai fi prea
încântat(ă) de această situație.

16
 Cu alte cuvinte, atunci când pe baza unui criteriu oarecare
(în exemplul nostru criteriul este culoarea ochilor, dar ar putea
la fel de bine să fie genul, etnia, religia ș.a.m.d.), adoptăm un
comportament diferit față de anumite persoane, facem o
discriminare.
Discriminarea se manifestă în foarte multe moduri, în viața
noastră de zi cu zi. Câteva exemple:
 Un director de firmă dorește să angajeze o secretară și
specifică în anunț că pentru postul respectiv pot aplica
doar tinerele necăsătorite, cu un aspect fizic plăcut și cu
vârsta sub 35 de ani. Aceasta este discriminare, pentru
că aceste caracteristici nu influențează în niciun fel
capacitatea persoanei de a face față cerințelor postului.
 Un patron de cofetărie lipește la intrare un afiș prin care
se interzice accesul romilor. Este evident discriminare,
pentru că oricine are dreptul să mănânce o prăjitură la
cofetărie, indiferent de etnie, atâta timp cât nu provoacă
pagube și își achită nota de plată.
 Unei eleve cu dizabilități îi este refuzată înscrierea la
școală, pe motiv că nu există rampă de acces pentru
scaun cu rotile. Este discriminare, deoarece copiii cu
dizabilități au dreptul la educație, iar instituțiile de
învățământ sunt obligate de lege să le ofere condițiile
necesare.
 O elevă vrea să participe la un concurs de matematică,
dar profesorul refuză să-i accepte înscrierea, pe motiv că
e fată, iar fetele nu sunt foarte bune la matematică. Este
nedrept, deoarece genul nu are nicio legătură cu
abilitățile de matematician.

17
 Exemplele ar putea continua la nesfârșit, dar credem că ai
înțeles despre ce e vorba. Toți oamenii au drepturi egale, iar
în momentul în care cineva se folosește de un criteriu
nerelevant pentru a limita aceste drepturi unei categorii de
oameni, acea persoană comite un act de discriminare.
Exemplele pe care le-am oferit pot părea probleme
mărunte. În fond ce importanță are dacă unui tânăr nu îi este
permis să intre într-o cofetărie sau dacă unei eleve îi este
refuzată înscrierea la școală? Cu ce ne afectează pe noi
obstacolele întâmpinate de persoanele respective?
Problema e că dacă acceptăm asemenea comportamente
discriminatorii, deschidem o cutie a Pandorei care, mai
devreme sau mai târziu, se va răsfrânge și asupra noastră.
Dacă azi nu intervenim atunci când patronul de cofetărie
interzice accesul unui tânăr rom, cine ne poate promite că
mâine patronul respectiv va interzice și accesul blonzilor sau
al elevilor cu medii mai mici de 9 la limba română? Orice
atentat la drepturile unei persoane sau ale unui grup trebuie
privit ca un atentat la propriile drepturi.
Istoria ne oferă nenumărate exemple de astfel de
discriminări care au scăpat de sub control, ajungându-se chiar
până la exterminarea unor grupuri de oameni pe criteriu etnic,
rasial sau religios.

Exemplu:

Holocaustul a fost un eveniment tragic. În prima jumătate a

secolului XX, Partidul Nazist, condus de Adolf Hitler, a
promovat o serie de prejudecăți legate de evrei și alte grupuri
considerate indezirabile, precum romii, homosexualii,
18
persoanele cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mintală
etc. Visul naziștilor era exterminarea acestor grupuri, pentru a
obține în final o rasă superioară de oameni. Soluția pe care au
găsit-o pentru a atinge acest obiectiv a fost exterminarea.
Evreii, romii și celelalte grupuri au fost trimise în lagăre în care
condițiile de trai erau îngrozitoare. Holocaustul a curmat
aproximativ 11 milioane de vieți într-un mod crud, inuman și
sadic.
Pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc, astăzi
drepturile omului sunt protejate de legislația națională și
internațională, dar respectarea lor este o responsabilitate care
revine fiecăruia dintre noi.

În capitolul următor vom afla mai multe despre diferitele

tipuri de discriminare. În funcție de criteriul după care se face
discriminarea, putem vorbi despre rasism, sexism, homofobie,
discriminarea persoanelor cu dizabilități ș.a.m.d.

Fiecare tip de discriminare afectează anumite grupuri, iar în

continuare vom afla care sunt acestea. Mai mult, vom explora
și vom demonta principalele stereotipuri sau prejudecăți pe
care se clădesc aceste forme de discriminare.

19
CAPITOLUL II
Forme ale discriminării

20
2.1. Rasismul

Ce este rasismul?

Așa cum am văzut în capitolul

anterior, oamenii au tendința
să împartă tot ce îi înconjoară
în categorii, indiferent că este
vorba despre obiecte sau
despre persoane. În funcție de
câteva atribute care îi
diferențiază, precum aspectul
fizic (culoarea pielii, aspectul
feței), cultura, zona geografică
din care provin, religia, limba
sau naționalitatea, oamenii au
fost împărțiți din cele mai vechi timpuri în grupuri distincte, sau
rase.
După cum vedem, această împărțire este făcută mai ales
pe baza unor atribute care nu au de-a face cu personalitatea
sau cu inteligența individului. Cu toate astea, există oameni
care consideră că trăsăturile pe care le au în comun membrii
aceleiași rase pot face grupul mai bun sau mai rău decât alte
grupuri. Această credință eronată, care poartă numele de
rasism, este echivalent cu a spune că un pătrat este mai bun
decât un cerc, care la rândul lui este mai bun decât un
triunghi. Evident că nu putem spune că există forme
geometrice mai bune decât altele, ci doar că există forme
geometrice diferite. Același lucru este valabil și pentru oameni.

21
Nu există rase, naționalități sau etnii mai bune decât altele, ci
fiecare are un bagaj cultural propriu, diferit de altele, iar asta
este ceea ce face lumea în care trăim atât de interesantă.
Această idee conform căreia unele grupuri de oameni sunt
înzestrate cu mai multe calități decât altele, a stat la baza
multor nedreptăți de-a lungul istoriei. De exemplu, oamenii de
culoare au fost mult timp folosiți ca sclavi și chiar și după
abolirea sclaviei, a fost nevoie de decenii de luptă pentru a
obține drepturi egale cu albii.

Rasismul în România

Ieri la ora 4.
- “Stai, fa!”
Cineva se auzea la câțiva metri în spatele meu strigând
după mine. M-am întors: era un țigan dubios. Piața George
Coșbuc mi s-a părut întotdeauna un loc periculos. Mergeam în
pas grăbit, mi-era frig, fularul îmi acoperea și gura și nasul și
îmi îndesasem căciula atât de adânc pe cap încât abia mai
vedeam.
-”Stai, fa, un pic, n-auzi?!”
Sperasem să mă lase în pace, grăbisem pasul. Simțeam că
mă urmarește încă. Mi s-a facut frică. Mă țineam bine de
geantă și anticipam pierderile: cât durează să îmi refac
actele?, bani nu prea aveam la mine, telefonul – ar fi fost a
treia oara când mi se fura.
- “Ține-o, mă, pe fata aia!”, începuse țiganul să strige la un
alt țigan pe lângă care tocmai treceam eu privind în pământ.
M-am bucurat când cel de-al doilea țigan l-a ignorat.
22
 - “Faaaa, n-auzi?!”
A mai strigat o singură dată și a început sa alerge spre
mine. Îmi încleștasem mâna pe geantă. Am respirat adânc,
m-am oprit și m-am întors. Tocmai atunci el ajusese în dreptul
meu. Avea vreo 30 de ani și purta haine murdare și rupte.
Mirosea a birt.
- “Ți-a căzut asta.”
Mi-a întins mâna murdară. Ținea brățara mea. Brățara mea
Swatch primită împreună cu un inel de Sfântul Mihail și Gavril.
Îmi venea să plâng. Nu puteam să scot un cuvânt. Mă tot
uitam în ochii lui. Până la urmă am putut să spun ceva, vocea
îmi tremura.
- “Vă mulțumesc. Vă mulțumesc mult, mult de tot.”
Mi-a dat brățara. A plecat.3

Probabil că mulți dintre noi am fi reacționat similar într-o

situație asemănătoare cu cea descrisă. Iar asta pentru că în
România, unul dintre grupurile cele mai afectate de
discriminare rasială este reprezentat de populația de etnie
romă. Romii sunt percepuți de majoritatea conaționalilor lor ca
fiind „hoți”, „murdari”, „leneși”, „needucați” etc. Pe lângă aceste
adjective, mai sunt vehiculate și alte imagini stereotipe precum
„palate țigănești”, „ghiuluri și colane de aur”, „clanuri de romi
(infractori)”.
A fi rom în România zilelor noastre nu este așadar o
fericire. Încă din prima zi de viață te vei confrunta cu ostilitatea
majoritarilor și cel mai probabil vei trăi într-un mediu marcat de

3
Prejudecata este brățară de plastic, preluat de pe blogul
http://www.andressa.ro

23
sărăcie. Ai fi hrănit mai prost decât alți copii și ai avea, cel mai
probabil, un singur rând de haine cu care să mergi la școală.
Profesorii vor avea grijă să te pună în ultima bancă și să te
dea mereu ca exemplu prost, sau, mai rău, chiar să fii mutat la
o școală specială doar pentru că ești rom. Prin urmare, există
o șansă mare să nu mai vrei să mergi la școală (cui i-ar plăcea
să meargă în fiecare zi într-un loc în care nu este deloc bine
primit?) și să o abandonezi cu prima ocazie, lucru pe care
mulți dintre romi l-au făcut deja. Abandonarea școlii îți va
diminua drastic șansele de a duce o viață normală la
maturitate. Lipsa educației și a calificărilor îți vor reduce
șansele de a-ți găsi un loc de muncă. În cel mai bun caz, vei
putea munci cu ziua, pe bani foarte puțini care nu-ți vor
permite să-ți întreții familia corespunzător: copiii tăi vor fi la fel
de săraci și se vor confrunta cu aceleași probleme cu care te-
ai confruntat tu. Un alt scenariu e acela în care împlinești
profețiile celor care spuneau că „toți țiganii fură”. Prin urmare,
ai șanse mari să închizi cercul și să perpetuezi această spirală
a sărăciei și discriminării.
Totuși cum s-a ajuns în această situație dramatică? Pentru
a înțelege, este nevoie să privim puțin în trecut. În continuare
vei putea afla despre câteva momente cheie din istoria acestui
popor.

24
Scurtă istorie a populației rome în România4

1385 – 1422 - Primele atestări documentare ale robiei

(sclaviei) romilor pe teritoriul românesc.

1782 – Împăratul Iosif al II-lea instituie un regulament care

reglementează statutul romilor din Transilvania. Acest
regulament interzice romilor să locuiască în corturi, să
vorbească limba romani (pedeapsa constă în 24 de lovituri de
bâtă), să poarte costume tradiționale sau să dețină cai. Romii
sunt în schimb obligați să frecventeze biserica și să asculte de
sfaturile preoților.

4
Vezi Romii din România – Repere prin istorie (autor Mariana Sandu, ed.
Vanemonde), disponibil la adresa http://www.unicef.ro/wp-
content/uploads/romii-din-romania.pdf

25
1783 – Este desființată robia în Bucovina

1785 – Este desființată robia în Ardeal

1855 – Abolirea sclaviei romilor în Moldova

1856 – Este abolită sclavia romilor în Principatul Țării

Românești

1861 – Dezrobirea romilor din Basarabia

1918 – 1939 – În perioada interbelică, minoritatea romă nu

este văzută ca o problemă. Între unele partide politice și liderii
romi există relații de colaborare, iar unele ziare publică ediții
speciale pentru romi. În această perioadă au loc mai multe
evenimente care promovează cultura și obiceiurile rome.

1941 – Sub influența politicii Germaniei naziste, Mișcarea

Legionară şi-a pus problema adoptării unei politici rasiste faţă
de romi. Într-un articol publicat în "Cuvântul", oficiosul Gărzii
de Fier, la 18 ianuarie 1941 se afirma "precăderea problemei
ţigăneşti" faţă de multe altele şi se cerea interzicerea prin lege
a căsătoriilor între români şi romi, iar apoi izolarea treptată a
romilor, într-un fel de ghetou.

1942 – Ministerul Afacerilor Interne dă un ordin prin care se

cere recensământul romilor nomazi sau stabili, într-o singură
zi, pentru ca aceștia să fie luați prin surprindere și să nu se
sustragă recenzării. O dată realizat recensământul, a început
deportarea romilor în Transnistria, la ordinul mareșalului
26
Antonescu. Mii de familii au fost obligate să-și părăsească
locuințele și să meargă pe jos sute de kilometri până la
destinația finală: lagărele. Condițiile de trai din aceste lagăre
erau îngrozitoare:

Țiganii sunt atât de

slăbiți și pătrunși de
frig, că mor pe drum în
căruță. Astfel, în prima
zi, din cei 300 au murit
pe drum 4. Pe timpul
cât au stat în
căzărmile de la
Alexandrubar, țiganii
au trăit într-o mizerie
de nedescris. Erau alimentați insuficient. Li se dădeau 400 gr. pâine pentru
cei capabili a munci și câte 200 gr. pentru bătrâni și copii. Li se mai dădeau
puțini cartofi și foarte rar pește sărat, și acesta în cantități extrem de mici.
Din cauza proastei alimentări, unii țigani - și aceasta o formează
majoritatea - au slăbit într-atât că au ajuns numai schelete. Zilnic mureau -
mai ales în ultimul timp - câte 10-15 țigani. Erau plini de paraziți. Vizita
medicală nu li se făcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fără
haine pe ei, iar rufăria și încălțămintea le lipsește de asemenea
completamente. Sunt femei al căror corp (partea inferioară) este gol în
adevăratul sens al cuvântului. Săpun nu li s-a dat de când au venit, din
care cauză nu s-au spălat nici ei și n-au putut să-și spele nici singura
cămașă ce o au. În general, situația țiganilor este groaznică și aproape de
neînchipuit. Din cauza mizeriei, mulți dintre ei au ajuns niște umbre și
aproape sălbatici.

1944 – De la deportarea lor în Transnistria din 1942, bilanțul

victimelor ucise însumează 36000 de romi, printre care și
bătrâni, femei și copii. Majoritatea au fost răpuși de foame, frig
sau boli.

27
1946 – O singură dată, în campanie electorală, s-a acordat
atenție romilor, prin împărțirea unor manifeste speciale pentru
aceștia. Până atunci, în documentele PCR privitoare la
problema naționalităților, nici nu se vorbea despre existența
romilor în România.

1961 – Toate cele 30 000 de exemplare ale volumului Basme

țigănești sunt arse din dispoziția autorităților culturale
comuniste. Volumul va fi reeditat abia în 1997.

1977-1983 – Partidul Comunist Român derulează programul

Integrarea țiganilor, aplicat doar în parte și pentru scurtă
vreme

1990 – Primele publicații (reviste) rome și primele emisiuni

despre romi, difuzate de Televiziunea Română

1998 – Romii sunt sprijiniți pentru a studia în școli

profesionale, licee și universități, prin alocarea de locuri
speciale pentru reprezentații acestei etnii

2001 – Adoptarea Strategiei Naționale pentru Îmbunătățirea

Situației Romilor, un program pe 10 ani al Guvernului român,
care are drept scop ridicarea nivelului de trai al romilor și
integrarea lor în societate.

2003 – Primul manual de Istoria și tradițiile romilor este

publicat ca material didactic auxiliar și studiat în cadrul unei
discipline opționale.

28
2005-2015 – Deceniul Incluziunii Romilor este un angajament
politic adoptat de 8 țări din Europa Centrală și de Sud de a
implementa o reformă în vederea diminuării sărăciei și
excluderii sociale a acestei minorități.

2010 – Guvernul României dă aviz favorabil unui proiect de

lege prin care se propune înlocuirea termenului rom cu cel de
țigan, motivația folosită fiind evitarea confuziilor între romi și
români. Sute de activiști pentru drepturile omului protestează
împotriva acestei decizii. Legea nu este promulgată de
Președintele României

Apropo, de ce rom și nu țigan?

Termenul de rom provine din limba romani (limba vorbită de romi) și
este termenul folosit de reprezentații acestei etnii pentru a se
autodesemna. Așa cum cetățenii din România își spun români, cei din
Spania își spun spanioli ș.a.m.d., romii își spun romi.
Termenul de țigan nu există în limba romani, fiind de origine greacă și
având sensul de ”păgân”,”de neatins”, ”impur”. Este așadar un termen
ofensator. La această origine a cuvântului, se adaugă sensul peiorativ
dobândit de-a lungul timpului. Părinții își amenință copiii că îi vor da la
țigani dacă nu sunt cuminți. Despre ceva de prost gust se spune că este
o țigănie, iar atunci când ne certăm cu cineva pentru un motiv
neimportant spunem uneori că ne țigănim.

Istoria romilor este așadar una zbuciumată, marcată de

secole de sclavie, stigmatizare și evenimente tragice. Deși
recent a început să se acorde din ce în ce mai multă atenție
identificării de soluții pentru integrarea romilor și recuperarea
decalajului dintre romi și populația majoritară, atitudinea

29
negativă față de această etnie persistă și va persista încă mult
timp de acum încolo. Schimbarea poate însă să înceapă cu
fiecare dintre noi.

Exerciții și teme de reflecție

1. Care sunt cele mai frecvente stereotipuri despre romi pe

care le-ai întâlnit? Care sunt persoanele din jurul tău de la
care le-ai auzit cel mai des? Cum au influențat ele părerea
ta despre romi?

2. În ce măsură ai fi de acord să ai un coleg de școală rom?

Dar un coleg de clasă? Dar un coleg de bancă? Dar un
prieten apropiat? Motivează răspunsul.

3. Dacă vrei să afli mai multe despre istoria romilor, poți

viziona un film în 15 episoade scurte care acoperă intervalul
dintre marea migrație din India și căderea regimului
comunist. Filmulețele, de altfel destul de amuzante pentru
că sunt realizate de copii romi, pot fi urmărite aici:
http://www.youtube.com/user/SPERorg?feature=watch

4. Răsfoiește câteva ziare și identifică 3-4 articole despre

romi. Care este imaginea promovată de mass-media? Este
ea corectă? De ce?

30
2.2. Discriminarea de gen. Sexismul.

Adeseori folosim termenii de gen masculin sau feminin,

respectiv sex masculin sau feminin și considerăm că sunt
sinonime. Însă între ele există o diferență subtilă. În timp ce
sexul se referă la diferențele biologice dintre bărbați femei,
universale și determinate prin naștere, genul însumează roluri
și responsabilități învățate pe parcursul vieții și care depind de
societatea în care trăim.
Cu alte cuvinte, genul se referă la așteptările legate de
caracteristicile, atitudinile și comportamentele femeilor și
bărbaților, sau la ceea ce înțelegem prin masculinitate și
feminitate.
Fiecare dintre noi, în procesul formării personalității, își
asumă un set de trăsături feminine și masculine, adică își
formează o identitate de gen, care poate sau nu să
corespundă sexului biologic.

Persoana din fotografie este femeie sau bărbat?

31
 Dacă la întrebarea anterioară ai răspuns femeie, ai avut
dreptate. Dacă răspunsul tău a fost bărbat, de asemenea ai
avut dreptate. Dar cum este posibil acest lucru?

Persoana din imagine este ceea ce se numește burrnesha,

adică o femeie care la un moment dat a decis să își asume un
rol masculin până la sfârșitul vieții. În țări precum Albania,
Kosovo sau Muntenegru, există obiceiul ca în cazul în care
într-o familie nu se naște niciun băiat care să moștenească
avuția familiei, cea mai mică dintre fiice să fie obligată să se
transforme în bărbat. Acest lucru înseamnă că din acel
moment va trebui să arate, să se îmbrace și să se comporte
ca un bărbat, iar societatea o tratează în consecință. Femeile
burrnesha nu au voie să se căsătorească, dar au o serie de
privilegii acordate numai bărbaților: au un loc rezervat în
consiliul comunal și veghează asupra destinului femeilor,
copiilor și bătrânilor din familia sa.

Iată așadar că există situații când sexul nu este același cu

genul și este important să reținem că genul cuprinde o serie
de trăsături învățate și asumate de fiecare persoană. Dar cum
se formează această identitate de gen?

Ei bine, la fel ca multe alte lucruri învățate în procesul de

formare a personalității, și identitatea de gen are la bază o
mulțime de stereotipuri de gen. Încă din prima zi de viață,
fetițele se disting de băieți prin faptul că, de exemplu, sunt
îmbrăcate în roz și nu în bleu. Pe măsură ce cresc, lumea se
așteaptă de la ele să fie cuminți, conștiincioase și blânde, în
timp ce unui băiat îi sunt iertate mai ușor trăznăile, pentru că
“așa sunt băieții”.

32
 Situația nu se schimbă
nici mai încolo, când copiii
ating vârsta școlară. Fetele
sunt încurajate să se
aplece asupra materiilor
umaniste (de exemplu
limba maternă sau limbile
străine, educație plastică, muzică, literatură etc), în timp ce
băieții sunt îndrumați spre matematică, fizică sau chimie.
Manualele școlare sunt pline de personaje feminine care au ca
singură ocupație îngrijirea locuinței și a copiilor și de personaje
masculine care au meserii prestigioase precum cea de medic,
avocat, aviator etc. De asemenea, poveștile sunt pline de
prințese, a căror principală calitate e că sunt frumoase, și de
prinți, care sunt puternici și curajoși.

Probabil în acest moment te întrebi care e problema cu

aceste stereotipuri, atâta timp cât ele nu sunt stigmatizante.
Răspunsul e că stereotipurile de gen nu reprezintă o problemă
până în momentul în care ajung să influențeze deciziile
importante pe care le luăm în cursul vieții sau reprezintă o
constrângere în formarea personalității noastre.

Stereotipurile de gen sunt cele care taxează o fată care

joacă fotbal și se cațără în copaci ca fiind “băiețoasă” sau un
băiat care plânge sau este pasionat de balet ca fiind “fătălău”.
Tot ele sunt de vină atunci când o fată este descurajată să-și
aleagă o meserie tehnică, pentru că aceasta este o meserie
pentru băieți. Sau când un bărbat este blamat pentru că vrea
să fie artist, când în schimb ar trebui să urmeze o carieră mai

33
“serioasă”, care să-i permită să-și întrețină ulterior familia.
Stereotipurile de gen sunt cele din cauza cărora o femeie este
mai prost plătită decât un bărbat, deși efectuează aceeași
muncă, sau nu este promovată într-o funcție de conducere,
pentru că se consideră că n-ar fi la fel de capabilă ca un
bărbat să facă față cerințelor postului.

Discriminarea de gen sau sexismul este din păcate o

realitate a vremurilor noastre și este definit ca favorizarea unui
anumit gen în detrimentul altuia. Aproape peste tot în lume, se
pare că genul feminin a tras paiul cel scurt. În continuare
oferim câteva exemple de sexism5:

 În multe țări, venirea pe lume a unui băiat este

întâmpinată cu bucurie, în timp ce nașterea unei fete este
o dezamăgire. În India, atunci când o fetiță vine pe lume,
se spune că s-a născut o servitoare a căminului.
 Uneori nașterea unei fete este considerată chiar o povară,
deoarece înseamnă că familia va trebui să agonisească
pentru a strânge zestrea necesară măritișului. Zestrea
este considerată o compensație acordată soțului pentru că
își asumă povara întreținerii unei femei, iar dacă aceasta
este prea mică, socrii femeii o pot trata cu cruzime.
 Deși beneficiile alăptării pentru dezvoltarea copiilor sunt
binecunoscute, fetele sunt de multe ori alăptate mai puțin
decât băieții, deoarece mamele lor vor să rămână
însărcinate cât mai curând, în speranța că vor naște un
băiat. Pe măsură ce cresc, fetele au acces la mai puține
oportunități decât băieții, iar dacă familia este una săracă,
5
Vezi www.childreninneed.co.uk

34
 ele trebuie să se mulțumească să mănânce resturile
lăsate de bărbații familiei.
 De când progresul medicinei a făcut posibilă cunoașterea
sexului viitorului copil, s-au înregistrat tot mai multe cazuri
de avort în rândul mamelor însărcinate cu fete. Acest
fenomen este foarte răspândit în țări precum India sau
China, unde legea permite un singur copil în fiecare
familie.
 Fetele sunt mai vulnerabile în fața abuzurilor, atât în
copilărie, cât și la vârsta adultă.
 Accesul la educație este în multe locuri din lume mai dificil
pentru fete decât pentru băieți. Se estimează că în fiecare
an sunt cu 9 milioane mai multe abandonuri școlare în
rândul fetelor decât în rândul băieților, deoarece acestea
sunt măritate sau obligate să muncească uneori chiar
înainte de vârsta de 10 ani.
 Până la începutul secolului XX (în unele țări chiar până
mai târziu), femeile nu au avut drept de vot. În Brunei și
Arabia Saudită femeilor le este interzis și astăzi să voteze,
iar în Liban și Emiratele Arabe Unite, numai o parte dintre
femei au drept de vot (cele care pot face dovada unei
educații elementare).

Deși aparent sexismul este mai mult problema femeilor

decât a bărbaților, în realitate ambele sexe au de pierdut din
cauza acestor atitudini. Țările în care drepturile femeilor sunt
limitate se confruntă cu o rată mai mare a sărăciei, ceea ce
este firesc dacă ne gândim că din cauza mentalității
restrograde, jumătate din populația lor este needucată și nu
are acces pe piața muncii. În locurile în care se practică

35
frecvent avortul fetelor, se ajunge ca la un moment dat să
existe mult mai mulți bărbați decât femei, ceea ce face mai
grea întemeierea unei familii. Când femeile se limitează la
îngrijirea căminului și a copiilor pierd oportunități educaționale
și profesionale, dar și pentru bărbați este mult mai greu să
obțină custodia copiilor în cazul unui divorț, ceea ce este tot
un caz de discriminare. Sexismul este așadar problema
tuturor.

Exerciții și teme de reflecție

1. Identifică stereotipuri de gen într-un text la alegere. Poate

fi un manual școlar sau povestea /cartea preferată. În ce
măsură crezi că deciziile și comportamentul tău au fost
sau sunt influențate de stereotipuri de gen?

2. Care sunt meseriile tradițional considerate ca fiind potrivite

pentru femei? Dar pentru bărbați? Caută pe Internet sau la
bibliotecă exemple de personalități care au contrazis
aceste stereotipuri.

36
2.3. Discriminarea pe criteriul orientării sexuale.
Homofobia.

Ce este orientarea sexuală?

Orientarea sexuală se
referă la atracția
emoțională, afectivă și
sexuală față de
persoane de un
anumit gen. Trebuie
să știi că deși în jurul
nostru vedem cel mai
frecvent cupluri
formate dintr-un bărbat
și o femeie (orientare heterosexuală), dragostea poate să se
înfiripe și între doi bărbați (gay) sau două femei (lesbiene), caz
în care vorbim despre orientare homosexuală. Există
persoane care se pot îndrăgosti atât de bărbați, cât și de femei
(orientare bisexuală), la fel cum există persoane care simt că
aparțin altui gen decât celui pe care îl au (transgender).

Doar pentru că lesbienele, persoanele gay, bisexuale sau

transgender (categorii pentru care vom folosi de acum
acronimul LGBT) sunt în minoritate față de persoanele cu
orientare heterosexuală, nu înseamnă că orientarea lor
sexuală este greșită sau imorală, ci doar că iubesc altfel decât
o face majoritatea. Prin urmare, nu este niciun motiv pentru
care aceste persoane n-ar trebui să se bucure de aceleași
drepturi ca persoanele heterosexuale, fie că este vorba despre

37
dreptul de a se plimba pe stradă ținându-se de mână, fie
despre a se căsători sau a-și întemeia o familie.

Ce este homofobia?

Din păcate, există încă multe

țări (printre care și România) în
care persoanele LGBT sunt
nevoite să-și ascundă orientarea
sexuală din cauza prejudecăților
celorlalți, sunt discriminate (nu
se pot căsători, nu pot adopta
copii) sau chiar hărțuite și
agresate.

Ostilitatea cu care sunt tratate persoanele LGBT, atitudinile

și sentimentele negative ale majorității poartă numele de
homofobie. Homofobia poate lua diverse forme, de la
disconfortul resimțit în prezența persoanelor cu altă orientare
sexuală, până la teamă, dezgust, furie, violență, limbaj
indecent ș.a.m.d. Toate aceste manifestări sunt cauzate, în
primul rând, de credințele eronate pe care populația majoritară
le are față de minoritățile sexuale. Vom descrie în continuare
câteva astfel de mituri.

Mituri false despre LGBT

1. Homosexualitatea este o boală

Deși a fost mult timp considerată o boală, în anul 1990

Organizația Mondială a Sănătății a decis eliminarea
homosexualității din clasificarea internațională a bolilor.

38
2. Homosexualitatea e o alegere, un individ poate să
decidă ce orientare sexuală să adopte

În acest moment oamenii de știință nu au ajuns la o concluzie

cu privire la cauzele homosexualității, dar majoritatea susțin
ideea că orientarea sexuală este ceva ce ne este dat, nu o
alegere.

3. Homosexualitatea este „contagioasă”. Dacă vom intra

în contact cu homosexuali, vom deveni la rândul nostru
homosexuali.

Așa cum am văzut, orientarea sexuală nu este o alegere, nu

este ceva ce poate fi schimbat peste noapte. În țările care
permit adopția copiilor de cuplurile homosexuale, s-a constatat
că acești copii nu devin neapărat homosexuali, la fel cum nici
din cuplurile formate din bărbat și femeie nu rezultă numai
copii heterosexuali.

4. Persoanele homosexuale sunt atrase de toate

persoanele de același sex pe care le întâlnesc

La fel ca în cazul heterosexualilor, atracția față de cineva

depinde de mai multe lucruri: lucrurile pe care la au în comun
cu acea persoană, aspectul fizic, modul în care ne simțim în
prezența persoanei respective, compatibilitatea ș.a.m.d.

5. Legalizarea căsătoriilor homosexuale va duce la

dispariția oamenilor de pe planetă, deoarece aceștia nu
pot avea urmași

39
Studiile arată că procentul de persoane cu orientare
homosexuală este de sub 5%, iar aceste persoane au existat
dintotdeauna. Cu toate acestea, populația planetei a crescut în
continuu, creșterea fiind accelerată în ultimii 200 de ani (de la
980 milioane de locuitori în 1800 la 7 miliarde în 2012).
Previziunile specialiștilor arată că populația va continua să
crească și se pune problema riscului de suprapopulare a
planetei. A folosi acest argument împotriva căsătoriilor
homosexuale înseamnă că ar trebui interzise și căsătoriile
cuplurilor infertile, care de asemenea nu pot avea urmași.

6. Homosexualitatea este împotriva naturii

Orientarea homosexuală nu este întâlnită doar la oameni, ci și

la animale. Grădina Zoologică din New York a deținut, la un
moment dat, un cuplu de pinguini gay, Ray și Silo, care au
reușit chiar să crească un pui rezultat dintr-un ou abandonat
de alt cuplu. Comportamente similare au fost observate și la
alte specii.

Homofobia provine așadar în primul rând din lipsa de

informare. Efectele asupra persoanelor LGBT sunt din păcate
dramatice: stimă de sine scăzută, depresie, abandon școlar,
chiar suicid. Studiile arată că elevii homosexuali sau bisexuali
au o probabilitate de patru ori mai mare de a încerca să se
sinucidă, comparativ cu cei heterosexuali.

40
Exerciții și teme de reflecție

1. Cum ai reacționa dacă ai afla că prietenul tău cel mai bun

sau prietena ta cea mai bună are altă orientare sexuală? Ar
schimba acest lucru ceva în ceea simți pentru acea
persoană sau în modul în care te comporți față de el/ea?
De ce?

2. Mai jos vei găsi o listă de personalități care au în comun

faptul că au altă orientare sexuală decât cea heterosexuală.
Caută pe Internet sau la bibliotecă informații despre aceste
persoane și despre ceea ce au realizat: Alexandru cel
Mare, William Shakespeare, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud,
Pier Paolo Passolini, Anthony Perkins, Marlene Dietrich,
Greta Garbo, Erasmus din Rotterdam, Leonardo da Vinci,
Virginia Woolf, Gertrude Stein, Marguerite Yourcenar,
Thomas Mann, Michelangelo, Oscar Wilde, Walt Whitman,
Alan Ginsberg, Martina Navratilova, Hadrian şi Traian
(împăraţi romani), Richard I (Inimă de Leu) al Angliei.

3. Caută articole din presa românească despre persoanele

LGBT. Analizează-le încercând să răspunzi la următoarele
întrebări:
 Care este părerea pe care o exprimă autorul cu privire
la persoanele LBGT sau la drepturile acestora? De ce
crezi că a adoptat această poziție?
 Care sunt termenii prin care sunt descrise persoanele
LGBT?
 Care sunt stereotipurile promovate în articol?

41
2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Ce înseamnă dizabilitate?

Deoarece termenul “handicap” a căpătat în timp o conotație

peiorativă, astăzi folosim în locul lui termenul “dizabilitate”.
Vorbim așadar despre persoane cu dizabilități, nu despre
handicapați sau persoane cu handicap.
Dizabilitatea se referă la una sau mai multe deficiențe fizice,
psihice, mintale sau senzoriale care, în lipsa unui mediu
accesibilizat, pot împiedica parțial sau total șansele unei
persoane de a duce un trai independent.
Dizabilitatea are așadar două componente: una dată de
afecțiunea medicală în sine, iar cealaltă dată de capacitatea
mediului social de a răspunde nevoilor specifice ale
persoanelor cu dizabilități.

Tipuri de dizabilități

Principalele tipuri de dizabilități sunt următoarele:

 Fizice – deficiențe care limitează mobilitatea persoanei

 Vizuale – deficiențe care afectează vederea parțial sau
total (orbire)
 Auditive – deficiențe care afectează auzul parțial sau
total (surzire)
 Surdocecitate – deficiență de văz combinată cu
deficiență de auz
 Mintale – deficiențe de intelect, tulburări de învățare,
întârzieri în dezvoltare etc

42
  Psihice - tulburări de sănătate mintală sau așa-numitele
boli psihice
 HIV/SIDA – persoane infectate cu virusul HIV
 Asociat – deficiențe diferite care se manifestă la aceeași
persoană (ex.: dizabilități fizice și vizuale)
 Boli rare – boli care afectează un număr mic de
persoane (mai puțin de 1 din 2000) și care din cauza
rarității lor, nu sunt foarte bine cunoscute

Dizabilitatea ia așadar forme foarte diferite, iar fiecare

dizabilitate ridică niște provocări specifice. În continuare vom
detalia câteva dintre categoriile cele mai afectate de
discriminare.

1. Persoanele cu dizabilități fizice

Când auzim termenul

de dizabilitate fizică,
prima imagine care
ne vine în minte este
cea a unei persoane
imobilizate în scaun
rulant. Nu este însă
singurul tip de astfel
de dizabilitate. Există
persoane cu dizabilități fizice care se pot deplasa parțial (pe
distanțe scurte sau ajutate de diverse instrumente) sau
persoane care se pot deplasa foarte bine, dar nu pot efectua
alte mișcări (ex.: mișcări fine). O persoană cu un deget sau cu
un braț amputat, este tot o persoană cu dizabilitate fizică.

43
 Înainte de Revoluția din 1989, copiii cu dizabilități erau
izolați de societate, fiind internați în niște instituții speciale în
care trăiau în condiții îngrozitoare. Astăzi, dacă ne uităm în
jurul nostru, aceste persoane par în continuare să fie invizibile.
Se întâmplă destul de rar să le vedem pe stradă (la
cumpărături, de exemplu) sau și mai rar să le avem printre
colegii de școală sau de serviciu. Acest lucru se întâmplă
pentru că mediul este prea puțin accesibilizat conform nevoilor
acestor persoane. Lucruri care nouă ni se par normale (o
plimbare în parc, o ieșire la cinematograf, mersul la
cumpărături) sunt aproape imposibil de realizat pentru o
persoană care se deplasează cu un scaun rulant, dacă aceste
locuri nu sunt dotate cu rampe de access sau lifturi.

Slaba accesibilizare limitează accesul acestor persoane la

educație și locuri de muncă. Rata neșcolarizării în rândul
acestor persoane este de șapte ori mai mare decât în rândul
populației generale, iar procentul de persoane cu dizabilități
care lucrează este de sub 5%. Acest lucru a dus, în timp, la
perpetuarea stereotipului conform căruia persoanele cu
dizabilități sunt complet neajutorate și incapabile să ducă un
trai independent. Însă persoanele cu dizabilități fizice vor și pot
să facă foarte multe lucruri, atunci când le sunt oferite
condițiile necesare. Mai jos vei găsi câteva exemple de
persoane care au reușit să-și învingă dizabilitatea și să
realizeze lucruri extraordinare.

Stephen Hawking (n. 1942) este considerat una dintre cele

mai strălucitoare minți ale tuturor timpurilor. A publicat
numeroase lucrări despre originea universului, relativitate

44
generală și mecanică
cuantică. La vârsta de 21 de
ani a fost diagnosticat cu
scleroză laterală
amiotrofică, o boală care
afectează progresiv mușchii
și mobilitatea. La momentul
respectiv, medicii i-au mai
dat maxim 3 ani de trăit, dar
Hawking și-a continuat
activitatea și și-a întemeiat
o familie. Pe măsură ce boala a avansat, Hawking a rămas
complet imobilizat, și-a pierdut vocea și este constrâns să
comunice cu ajutorul unui computer sofisticat, care poate fi
controlat cu mișcări ale capului și globilor oculari, la o viteză
de cinsprezece cuvinte pe minut. Însă, până în prezent,
infirmitatea nu l-a oprit să-și continue activitatea științifică.

Aimee Mullins (n. 1976) este fotomodel,

actriță și practică atletism de performanță. Ea
s-a născut cu hemimelie fibulară (lipsa fibulei,
un os fără care deplasarea este imposibilă) și
are ambele picioare amputate de la genunchi
în jos încă de la vârsta de un an. Cu ajutorul
unor proteze speciale, Aimee poate face orice
face un om cu ambele picioare întregi. În
timpul facultății a participat la mai multe
competiții sportive, concurând cu atleți fără
dizabilități, în condițiile în care la acea vreme
nu existau competiții sportive destinate în mod

45
special persoanelor cu dizabilități. În 1996 a participat la
Jocurile Paralimpice de la Atlanta, la probele de 100 metri și
săritură în lungime. În 1999, Aimee Mullins a participat la
prezentarea de modă a designerului britanic Alexander
McQueen, având proteze din lemn de frasin cu cizme
integrate, fără ca publicul care nu o cunoștea să își dea
seama că aceasta purta proteze. A fost declarată una dintre
cele mai frumoase 50 de persoane din lume de către revista
People, iar din 2011 face parte din L'Oréal fashion Beauty
Team împreună cu Jennifer Lopez și Gwen Stefani. De
asemenea, Aimee a jucat în nu mai puțin de 5 filme.

Eduard Novak (n.

1976) este un ciclist
român, distins cu o
medalie de argint la
Jocurile Paralimpice
din Beijing (2008) și
cu o medalie de aur și
una de argint la
Jocurile Paralimpice
de la Londra (2012).
De asemenea, este
președințele Federației Române de Ciclism. În 1996, Novak a
suferit un accident de mașină în urma căruia piciorul drept i-a
fost amputat. Evenimentul l-a afectat profund, deoarece
acesta a pus capăt carierei sale sportive în patinaj viteză,
după ce timp de zece ani la rând fusese campion național, iar
recordul său la juniori nu a fost depășit nici până astăzi.
Eduard Novak nu s-a dat însă bătut, s-a apucat de ciclism, iar

46
astăzi pedalează zeci de kilometri în fiecare zi, alături de
profesioniști fără dizabilități, pe care de multe ori îi și întrece.

2. Persoanele cu probleme de sănătate mintală

Ce înseamnă sănătate și boală mintală?

Cei mai mulți dintre noi

avem resurse emoționale și
spirituale care ne ajută să
ne bucurăm de viață, să
depășim momentele dificile,
să ne păstrăm încrederea în
forțele proprii și să avem o
viață socială bogată (familie, colegi, prieteni). Această stare
pozitivă este ceea ce se numește sănătate mintală.
În viața oricăruia dintre noi, însă, poate să vină un moment
în care suntem copleșiți de probleme emoționale, de gândire
și comportamentele care afectează această stare de bine.
Aceste perturbări, reunite sub titlul de boală mintală, pot să
dureze mai mult sau mai puțin și pot reveni din când în când.
Bolile mintale se pot manifesta în diverse moduri. Uneori ne
putem simți foarte triști și lipsiți de încredere în valoarea
noastră (depresie), alteori ne este foarte teamă, deși nu putem
să spunem exact de ce (anxietate), iar alteori putem să vedem
sau să auzim lucruri care nu există (tulburări psihotice).
Boala mintală este o boală ca oricare alta. La fel cum o
boală de stomac, de exemplu, se tratează cu un tratament
specific, și boala mintală necesită un tratament medicamentos

47
prescris de un medic psihiatru, dar și alte tipuri de asistență
cum ar fi diferite servicii sociale.

Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate

mintală
În limbajul comun,
termenul folosit cel mai
des pentru a descrie o
persoană cu probleme
de sănătate mintală este
cel de „nebun”. Boala
mintală este poate cea
mai stigmatizantă dintre
suferințe. Dacă în Evul
Mediu se considera că aceste persoane trebuie ținute cât mai
departe de societate, acestea fiind expulzate din orașe prin
diferite mijloace, observăm că această tendință de a-l ascunde
pe „nebun” de ochii lumii se păstrează. Ca să ne dăm seama
cât de prost văzută este această categorie de oameni, este
suficient să ne uităm pe un sondaj realizat acum nu foarte mult
timp:
 57,7% dintre oameni nu ar accepta o persoană cu probleme
de sănătate mintală ca prieten apropiat;
 60% dintre oameni nu ar avea încredere într-o astfel de
persoană
 75,5% dintre români nu ar fi de acord ca o persoană care s-
a vindecat de o boală mintală să fie cadru didactic într-o
școală;

48
 65,4% dinre respondenți au declarat că nu respectă o
persoană care a fost într-un spital de psihiatrie;
 65,2% dintre oameni cred că firmele/ companiile ar prefera
pe oricine altcineva în locul unei persoane care a suferit în
trecut de o boală mintală;

Aceste statistici denotă o teamă profundă a majorității

oamenilor de persoanele cu probleme de sănătate mintală,
teamă care, la fel ca în cazul celorlalte tipuri de discriminare
este cauzată în primul rând de lipsa de cunoaștere. Mai jos
veți găsi câteva dintre cele mai frecvente mituri 6 care circulă în
legătură cu această categorie de persoane.

Mit Realitate

Bolnavii mintal sunt Statistic, numărul de violențe

periculoși. comise de aceste persoane nu
este mai mare decât cele
comise de restul populației.
Este un exemplu clasic de
corelație iluzorie, despre care
am vorbit în primul capitol.

Oamenii care au nevoie de Azi, cei mai mulți oameni cu

îngrijire psihiatrică trebuie probleme de sănătate mintală
să fie închiși în spitale. pot duce o viață normală în

6
http://www.mintealor.ro/

49
 comunitățile lor datorită
medicației de ultimă oră și a
diverselor programe sociale.

O persoană cu boală O persoană se poate recupera

mintală nu poate fi
niciodată normală.
și își poate relua activitatea
obișnuită după un episod de
boală. Există persoane care
au un singur astfel de episod
pe tot parcursul vieții, dar care
sunt nevoite să lupte cu
stigmatizarea toată viața.

Oamenii cu tulburări Persoanele cu probleme fizice

psihice nu-și pot păstra sau psihice pot fi excelenți
locul de muncă. angajați.

Bolile psihice nu mă pot Conform studiilor publicate de

atinge. Organizația Mondială a
Sănătății, 1 din 4 oameni poate
fi afectat de o problemă de
sănătate mintală de-a lungul
vieții.

Aceste stereotipuri și prejudecăți, intens promovate și de

mass-media, condamnă practic o persoană cu probleme de
sănătate mintală la o viață trăită în afara societății, izolată într-
un spital de boli mintale sau în familie, fără a se bucura de o

50
viață profesională și socială împlinită. Multe dintre aceste
persoane declară că de multe ori le este mai ușor să lupte cu
boala propriu-zisă decât cu respingerea din partea celorlalți.

Însă trebuie să reținem ca fel ca restul persoanelor cu

dizabilități, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt
capabile să realizeze lucruri extraordinare atunci când au în
jur oameni deschiși și dornici să-i ajute să depășească
obstacolele și limitările impuse de boală.

RECOMANDARE

Pentru a înțelege mai bine ce trăiește o persoană cu

probleme de sănătate mintală și cum își poate depăși
boala atunci când are parte de susținere din partea
celorlalți, îți recomandăm să vizionezi filmul “O minte
sclipitoare” (eng. A Beautiful Mind).

Filmul redă drama intensă a unui geniu adevărat, un

matematician în viață, pe numele său John Forbes Nash.
Chipeșul și excentricul Nash face o descoperire în
tinerețe și este pe punctul afirmării internaționale, dar
ascensiunea sa rapida în stratosfera intelectualității își
schimbă dramatic cursul când geniul său nativ este
sufocat de schizofrenie. Înfruntând niște încercări care pe
alții i-ar fi pus la pământ, Nash revine la viață și în
activitate datorită și cu ajutorul soției sale Alicia. După
decenii de luptă cu boala, el iese triumfător și primește
premiul Nobel în 1994. O legendă vie, Nash continuă să-
și desfășoare munca și astăzi.

51
Cum interacționăm cu persoanele cu dizabilități?

Pentru că nu avem foarte des ocazia să intrăm în contact

cu o persoană cu dizabilități, atunci când acest lucru se
întâmplă ne simțim uneori stingheri, alteori curioși, dar în
același timp ne temem să spunem sau facem ceva care să
ofenseze persoana respectivă. Ar fi păcat însă ca această
teamă să ne împiedice să intrăm în contact cu oamenii cu
dizabilități, deoarece avem foarte multe lucruri de învățat din
experiența lor. Mai jos ai câteva recomandări legate de
conduita în prezența unei persoane cu dizabilități:

 E bine să te oferi să ajuți pe cineva, dar fă acest lucru după

ce ai primit permisiunea persoanei respective sau mai bine
așteaptă să ți se ceară ajutorul.
 Poți să pui întrebări despre dizabilitatea unei persoane, dar
aceasta are dreptul să nu-ți răspundă.
 Doar pentru că o persoană folosește un scaun rulant, nu
înseamnă că este bolnavă.
 Poți să ceri unei persoane cu dificultăți de pronunție să
repete ce a spus, dacă n-ai înțeles.
 Nu vorbi tare cu persoanele cu deficiențe de vedere, pentru
că acestea aud la fel de bine ca tine.
 Dacă întâlnești o persoană nevăzătoare însoțită de un
câine ghid, nu mângâia animalul, deoarece s-ar putea să-i
distragi atenția de la ceea ce are de făcut.
 Atrage-le atenția părinților sau altor persoane atunci când
parchează pe locul destinat persoanelor cu dizabilități.

52
 Invită-ți colegii sau prietenii cu dizabilități să ia parte la
activitățile tale.
 Tratează persoanele cu dizabilități așa cum ți-ar plăcea să
fii tratat la rândul tău.

53
CAPITOLUL III
Modalități de combatere a discriminării

54
Cum scăpăm de discriminare?

În capitolul precedent am văzut care sunt principalele tipuri

de discriminare și care sunt miturile pe care se fondează ele.
Pentru că stereotipurile și prejudecățile sunt o condiție
necesară (chiar dacă nu suficientă, pentru că de la gând la
faptă este adeseori o cale lungă) a discriminării, un prim pas
ar fi eliberarea de stereotipuri și prejudecăți.
Dacă este vorba de propriile tale credințe, încearcă să faci
o analiză critică a acestora. Caută sursele lor: provin din ceea
ce ți-au spus alții (familie, prieteni), din ceva ce ai citit sau
auzit, dintr-un eveniment anume? Încearcă să găsești niște
contra-exemple, niște excepții de la regulă. Atâta timp cât
există măcar o excepție, înseamnă că nu putem aplica un
stereotip sau o prejudecată fără a nedreptăți pe cineva.
Eliberarea de stereotipuri și prejudecăți poate fi facilitată și
de interacțiunea cu oameni cât mai diverși, oameni care au
altă naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală decât tine,
sau care au avut experiențe de viață diferite de alte tale. O
dată ce vei reuși să cunoști oameni din diferite grupuri, vei
constata că multe dintre credințele pe care le aveai în ceea
ce-i privește erau false, iar multe dintre temerile tale erau
nefondate.
Un alt lucru pe care îl poți face este să elimini din
vocabularul tău acei termeni care ar putea fi ofensatori pentru
anumite grupuri. Câteva exemple de cuvinte pe care ai putea
să le scoți din vocabular: “handicapat” (termenul corect este
persoană cu dizabilități), „țigan” (are o conotație peiorativă, de
aceea se recomandă termenul rom), „cioară”, “poponar”,
„fătălău”, „jidan”,„bulangiu”, „retardat”, „nebun”, „muiere” și alte
55
cuvinte similare. Ca o regulă de bun simț, dacă nu ți-ar plăcea
ca un anumit cuvânt să fie folosit la adresa ta, nu-l folosi nici tu
la adresa altora.
În fine, pentru a
combate discriminarea
nu trebuie să mai
rămânem indiferenți
atunci când cineva este
jignit sau nedreptățit din
cauză că face parte
dintr-un grup minoritar.
De multe ori, atunci
când nu noi suntem
victimele discriminării, preferăm să nu ne implicăm, însă o
astfel de atitudine pasivă ne face complici la discriminare și ne
pune în pericol propriile drepturi.
Pentru exemplificare, am ales câteva versuri scrise de
Martin Niemöller (1892-1984), un pastor luteran care s-a
transformat dintr-un susținător al regimului nazist într-un
disident7 al acestuia, fiind ulterior închis în lagărele de
concentrare de la Sachenhausen și Dachau. După ce a fost
eliberat din lagăr, Niemöller și-a exprimat frecvent regretul că
nu a făcut mai multe pentru a ajuta victimele nazismului și și-a
petrecut restul vieții ca militant pentru pace.

“Întâi au venit după comunişti

şi eu nu am spus nimic deoarece nu eram comunist.

7
Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația
etc. din care face parte.

56
 Apoi au venit după evrei
și eu nu am spus nimic pentru că nu eram evreu.
Apoi au venit după catolici
și eu nu am spus nimic pentru că nu eram catolic.
Apoi au venit după mine
și nu mai era nimeni care să-mi ia apărarea.”

Cum ne apărăm atunci când suntem victime ale

discriminării?

Dacă faci parte dintr-

un grup vulnerabil,
probabil că tot ce am
scris până acum despre
stereotipuri, prejudecăți
și discriminare îți este
familiar, pentru că este
vorba despre experiențe
pe care le-ai trăit pe
propria piele.

Cel mai important

lucru pe care îl poți face
atunci când ești o
victimă a discriminării este să nu păstrezi tăcerea. Indiferent
dacă persoana care adoptă un comportament discriminatoriu
în ceea ce te privește este un coleg, un cadru didactic sau
orice altă persoană, există legi, instituții și specialiști la care te
poți adresa pentru a primi ajutor.

Intoleranța și discriminarea pot lua mai multe forme:

57
  Colegii tăi refuză să colaboreze cu tine la activitățile de
grup sau nu te primesc în grupul lor de joacă;
 Cadrele didactice au un comportament nedrept față de
tine și te tratează diferit față de ceilalți elevi, indiferent de
capacitatea ta de a face față cerințelor școlare;
 Ți se adresează frecvent cuvinte jignitoare sau injurii;
 Colegii ți se adresează folosind o poreclă ofensatoare,
deși le-ai explicat de multe ori că acest lucru te
deranjează;
 La adresa ta se fac des comentarii ironice sau
răuvoitoare;
 În prezența ta se fac frecvent glume cu privire la etnia,
religia, defectele fizice sau orientarea ta sexuală;
 Sunt răspândite zvonuri false în ceea ce te privește;
 Ești agresat fizic de colegi sau de alte persoane (loviri,
îmbrânciri, scuipat etc), iar agresiunea poate să ia forme
extreme;
 Primești amenințări din partea cuiva și te temi pentru
propria siguranță;
 Te-ai confruntat cu distrugerea intenționată a bunurilor
personale de către altă persoană.

Toate aceste comportamente sunt anormale și pot deveni

periculoase, de aceea este foarte important să ceri ajutor. În
acest sens, te poți adresa uneia sau mai multor persoane,
servicii și instituții enumerate mai jos.

58
 1. Consilierul /psihologul școlar

Consilierul sau
psihologul școlar este
o persoană cu care
poți să discuți despre
problemele tale, fiind
pregătit special ca să
te asculte, să te
înțeleagă și să te
sprijine emoțional.
Scopul consilierii este obținerea stării de bine, în așa fel încât
tu să ai încredere în tine, să nu te temi și să te înțelegi bine cu
persoanele din jurul tău.
Contrar credinței multor persoane, dacă te adresezi
consilierului școlar nu înseamnă că ești “nebun”. Deseori se
face confuzia între psiholog și psihiatru, a cărui activitate se
desfășoară în clinici specializate și niciodată în școală. Orice
persoană poate să întâmpine niște dificultăți la un moment dat
în viața sa și să simtă nevoia unui sprijin pentru a le depăși,
fără ca acest lucru să însemne că are o tulburare de sănătate
mintală. (Pe de altă parte, a merge să consulți un psiholog
sau un psihiatru în cazul în care ai suspiciunea unei afecțiuni
psihiatrice este același lucru cu a merge la medic când ești
răcit.)
Consilierul este obligat să păstreze confidențialitatea, ceea
ce înseamnă că îi este interzis să dezvăluie altei persoane
(părinți, profesori, colegi etc) informațiile pe care i le oferi. Un
bun consilier îți va asculta întotdeauna opinia, nu te va
întrerupe, îți va pune întrebări de clarificare pentru a înțelege
59
mai bine ce vrei să-i transmiți, nu va monopoliza discuția, nu
te va întrerupe, nu te va ridiculiza, nu te va critica și nu-ți va
face morală.

2. Familie

Familia poate interveni, de asemenea, în situația în care te

confrunți cu comportamente intolerante sau discriminatorii din
partea altor persoane. Dacă faci parte dintr-un grup vulnerabil,
este posibil ca părinții tăi să fi trecut la rândul lor prin
experiențe similare și să înțeleagă prin ce treci. Ei te pot ajuta
să formulezi o plângere sau se pot adresa altor persoane sau
instituții care te pot ajuta.

3. Cadre didactice, conducerea școlii

Dacă ești tachinat, jignit sau chiar agresat de colegi, trebuie

să știi că aceste comportamente sunt interzise prin
Regulamentul de Ordine Interioară, pe care îl are orice
instituție de învățământ. De aceea, este recomandat să aduci
acest lucru la cunoștința cadrelor didactice sau a conducerii
școlii, pentru a lua măsuri împotriva persoanelor care au
comportament inadecvat.

4. Inspectoratul Școlar

Din păcate, uneori chiar cadrele didactice sau conducerea

școlii sunt cele care discriminează, fie prin comportamente
discriminatorii propriu-zise, fie prin refuzul de a interveni în
situațiile în care un elev este discriminat de colegi.
60
 Dacă te afli în această situație, te poți adresa
Inspectoratului Școlar din județul tău. Poți depune o sesizare,
urmând ca un inspector școlar să se deplaseze la școala sau
liceul tău, să investigheze cazul și să aplice sancțiuni dacă
este necesar.
O listă cu Inspectoratele Școlare Județene și datele lor de
contact poți găsi la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/c255/

5. Telefonul Copilului

Telefonul Copilului este

un serviciu de consiliere
pentru copii. Dacă suni
la numărul de telefon
116 111 (apelabil gratuit
din rețelele Romtelecom
și Cosmote), îți va
răspunde un specialist
cu care poți să stai de
vorbă despre
problemele care te
frământă. Este alegerea
ta dacă îi dezvălui informații despre tine (nume, localitate,
școală ș.a.m.d.), iar consilierul este obligat să păstreze
confidențialitatea informațiilor primite de la tine.
Dacă situația cu care te confrunți este una gravă, Telefonul
Copilului poate contacta alte instituții care te pot ajuta (Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului,
Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Național pentru
61
Combaterea Discriminării etc), dar acest lucru se poate
întâmpla numai cu acordul tău. Dacă nu vrei să se știe că tu
ești cel care a sunat, se poate face o sesizare anonimă.

6. Poliție

Dacă te confrunți cu o situație de urgență sau te temi pentru

siguranța ta, dacă ai fost amenințat sau agresat fizic, te poți
adresa Poliției, care va lua măsuri în cel mai scurt timp o dată
ce va constata că acuzațiile tale sunt reale. Pentru a depune o
sesizare la Poliție, poți cere sprijinul părinților sau al altor
adulți în care ai încredere.

62