Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2018
1
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
Cuprins
Cadrul general / 3
Referinţe bibliografice / 40
Anexe / 41
2
Ghid pentru redactarea şi evaluare a lucrării de licenţă
Cadrul general
Începând cu anul universitar 2011/2012, Metodologia privind organizarea şi
desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor - examen de licenţă /diplomă /disertaţie a
prevăzut ca acestea să fie constituite din două probe:
a) Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;
b) Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă.
Fiecare student are obligaţia de a-şi alege tema lucrării de licenţă respectând, pe parcursul
elaborării şi prezentării lucrării, cerinţele impuse de cadrul didactic coordonator.
Lucrarea de licenţă trebuie să pună în lumină volumul şi profunzimea cunoştinţelor teoretice
ale absolventului, capacitatea aplicării acestora în practică, capacitatea de sinteză şi de selecţie a
informaţiilor culese, precum şi enunţarea unor propuneri şi a unor măsuri de ameliorare/ îmbunătăţire
a activităţii sau a fenomenului/procesului analizat.
În vederea realizării acestui deziderat, se impune ca în elaborarea lucrării de licenţă să fie
respectate următoarele cerinţe:
a) criteriul major în alegerea domeniului temei de licenţă trebuie să fie avantajul pe care îl
poate oferi explorarea acestuia pentru procesul de formare a viitorilor specialişti;
b) tema analizată, cercetată, trebuie corelată cu specializarea universitară a absolventului;
c) să asigure absolventului posibilitatea opţiunii pentru cercetarea acelui segment de
activitate în care are profunde cunoştinţe generale şi de specialitate, dar şi un interes deosebit;
d) să valorifice multiple posibilitaţi de informare.
În vederea atingerii obiectivelor enunţate anterior, prezentul ghid conţine informaţii despre:
- coordonarea lucrării de licenţă (capitolul I);
- informaţii referitoare la structura lucrării de licenţă (capitolul II);
- reguli de redactare a lucrării de licenţă (capitolul III);
3
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
4
6. să completeze referatul de apreciere a lucrării finale.
Pentru a fi acceptată la susţinere, lucrarea trebuie să primească cel puţin nota 6 din
partea profesorului coordonator. Nota propusă de coordonatorul ştiinţific va fi luată în
considerare de către comisia de licenţă, prin însumarea cu notele membrilor comisiei şi
efectuarea mediei.
c. Obligaţiile studentului
1. să aleagă în intervalul stabilit de conducerea facultăţii o temă din lista propusă sau să
propună o altă temă şi să obţină acordul conducătorului ştiinţific;
2. să ia legătura cu profesorul ales pentru stabilirea planului lucrării;
3. să identifice sursele bibliografice pentru întocmirea lucrării; documentarea va viza
identificarea stadiului cunoaşterii şi investigării ştiinţifice a temei propuese (pe plan
intern şi internaţional), clarificarea cu privire la controversele existente în literatura de
specialitate şi la posibilele direcţii de continuare a cercetării. Studiul bibliografiei se va
face sistematic, prin consemnarea ideilor, pasajelor şi argumentelor semnificative,
notându-se autorul, anul şi pagina, prin gruparea pe problemele principale urmărite;
4. să respecte datele afişate, de elaborare şi verificare împreună cu conducătorul ştiinţific al
lucrării;
5. să se întâlnească periodic cu coordonatorul ştiinţific la datele stabilite în prealabil;
6. să redacteze lucrarea respectând criteriile cerute şi specificate;
7. să depună la secretariatul facultăţii lucrarea în formă finală cu minim două săptămâni
înainte de data susţinerii lucrărilor de licenţă.
ReŢineŢi:
Respectarea formulării temei şi a termenelor fixate de facultate şi de cadrul didactic
coordonator sunt obligatorii!
NOTĂ
1. Responsabilitatea elaborării lucrării de licenţă îi revine studentului. Acesta are
datoria să îşi redacteze teza în conformitate cu cerinţele coordonatorului. Se interzice
preluarea, copierea, reproducerea în parte sau în totalitate a unor lucrări elaborate de
terţi. În momentul depunerii lucrării de licenţă, studentul va completa o declaraţie pe
propria răspundere referitoare la calitatea de autor. Toate lucrările de licenţă vor fi
verificate înaintea susţinerii cu funcţia ”Save Assign”, disponibilă pe platforma
Blackboard, care permite identificarea porţiunilor copiate (plagiate) din surse
Internet, din lucrări ale studenţilor Universităţii Spiru Haret sau din lucrări ale
5
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
6
- Introducerea - va fi redactată în maxim 3-4 pagini, ea constituind
argumentul opţiunii pentru tema lucrării şi a cercetării realizate. În această parte a
lucrării se va prezenta succint importanţa şi actualitatea temei abordate, motivându-
se alegerea ei şi pot fi, de asemenea, prezentate punctele de vedere existente în
literatura de specialitate în ceea ce priveşte tema abordată. În această parte a lucrării
se poate prezenta, pe scurt, structura lucrării, rezumând conţinutul capitolelor.
- Capitolele – conţinutul lucrării va cuprinde două părţi: o parte teoretică şi
o parte aplicativă, de cercetare. Partea teoretică poate cuprinde mai multe capitole
(maxim 4) în funcţie de precizările coordonatorului ştiinţific, unde se prezintă cadrul
teoretic al problemei studiate şi se realizează prin precizarea şi definirea conceptelor,
noţiunilor, accepţiunilor utilizate pe parcursul lucrării, evaluarea critică a literaturii
de specialitate relevante pentru tema propusă, prin prezentarea principalelor
teorii/modele explicative, a corelaţiilor ce se pot stabili între conceptele utilizate etc.
Titlul capitolelor poate fi formulat liber de autor, dar acesta trebuies să reflecte
conţinutul acestora.
7
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
Repere metodologice pentru alcătuirea liste bibliografice apud Septimiu Chelcea. (2003). Cum să
redactăm. Bucureşti: Editura Comunicare.ro (pp. 36-41; pp.73-88).
- Bibliografia temei (“bibliography”) = totalitatea bibliografiei (cărţi, articole, surse Internet etc.)
privitoare la o temă dată.
- Bibliografia consultată (“references”) = Referinţe bibliografice la care se face trimitere în
locuri precise ale textului redactat (prin citare, parafrazare, menţionarea contribuţiei autorilor
ş.a.m.d.).
În cadrul lucrărilor mai ample (aşa cum este şi lucrarea de licenţă) este recomandată
alcătuirea unei liste bibliografice de tip “bibliografia temei”, distinctă sau nu de bibliografia
consultată.
8
- Alcătuirea listei bibliografice se va face după criteriul alfabetic şi presupune ordonarea după
primul autor menţionat în pagina de titlu. În redactarea lucrărilor ştiinţifice din domeniul ştiinţelor
sociale cel mai utilizat format este stilul APA (American Psychological Association). Informaţii şi
noutăţi despre format sunt disponibile pe site-ul oficial al asociaţiei (American Psychological
Association, http://www.apastyle.org/ ). Caracteristica principală a acestui sistem constă, în principal, în
citarea în text într-un format esenţializat (nume autor şi anul publicaţiei) ş i nu prin note de subsol sau
finale. În funcţie de tipul de sursă citată (carte, capitol de carte, articol din jurnal, articol din volum de
conferinţă, sursa electronică etc.) formatul are anumite reguli. În redactarea lucrării se foloseşte acelaşi
stil şi se acordă atenţie deosebită ca toate citările şi referinţele să respecte formatul ales. În acest sens,
recomandăm următoarea modalitate de menţionare a titlurilor de publicaţii incluse în lista
bibliografică:
Numele VIRGULĂ prenumele autorului principal (SE RECOMANDĂ PRENUMELE COMPLET, MAI ALES DACĂ
AUTORUL ESTE FEMEIE) VIRGULĂ Numele VIRGULĂ prenumele celorlalţi autori CU INCLUDEREA
OBLIGATORIE A PARTICULEI “ŞI” ÎNTRE PENULTIMUL ŞI ULTIMUL DINTRE AUTORI. După prenumele ultimului
autor SE PUNE PUNCT. Anul apariţiei: Se recomandă menţionarea anului ediţiei princeps a
lucrării ÎNTRE PARANTEZE PĂTRATE [ ]. OBLIGATORIU se menţionează anul ediţiei folosite, ÎNTRE
PARANTEZE ROTUNDE ( ). După menţionarea anului SE PUNE PUNCT. Titul lucrării redactat cu
caractere italice. Oraşul, editura: se menţionează LOCUL APARIŢIEI, urmat de DOUĂ
PUNCTE şi apoi EDITURA după care se pune punct la final.
Exemplu:
Lazăr, Cornel. (2004). Axiologie. Sibiu: Editura Psihomedia.
Atenţie!
- Alfabetul utilizat în ordonarea listei bibliografice este cel al limbii române;
- În cazul unei lucrări care este coordonată de unul sau mai mulţi autori în lista bibliografică se
trec doar aceştia, cu menţionarea explicită ÎNTRE PARANTEZE a calităţii lor (“coord.” sau “eds.” – în
engleză);
- Autorii maghiari îşi scriu pe copertă mai întâi numele şi apoi prenumele. În lista bibliografică
această ordine nu va fi inversată (ca în cazul altor limbi, inclusiv româna);
- Autorii a căror nume includ o particulă de nobleţe (“de” “La”, “Le”, “Van”, “Von” etc.) vor fi
citaţi la litera corespunzătoare acestei particule. Se va include un spaţiu tipografic între particulă şi
numele autorului;
9
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
- Autorii britanici cu nume formate cu prefixele O’, Mc, Mac se trec la listele corespunzătoare
acestora; Nu se va include un spaţiu tipografic între prefix şi numele autorului;
- Dacă lucrările nu au menţionat un autor, se ordonează în funcţie de instituţia sau organizaţia
emitentă
Atenţie!
- Dacă autorul inclus în lista bibliografică a publicat într-un an mai multe lucrări, vom nota
după anul de apariţie (fără nici un spaţiu liber) primele litere ale alfabetului;
- Pentru un autor care are mai multe lucrări ca unic autor, se ordonează în ordine cronologică
inversă (din prezent către lucrările publicate anterior), urmate de lista în care autorul are unul sau
mai mulţi colaboratori;
- Lucrările care nu au menţionat anul apariţiei sunt notate cu menţiunea f.a. = fără an
f) Anexe (dacă este cazul) - acestea apar într-o secţiune separată, dar care nu se consideră capitol
al lucrării. Fiecare anexă se va menţiona cel puţin o dată în textul lucrării. Anexele se numerotează
crescător (Anexa nr.1, Anexa nr.2 etc.).
10
d) Font - fontul utilizat pentru redactare va fi Times New Roman, cu dimensiunea de 12
puncte, utilizând diacriticele specifice limbii în care este redactată lucrarea (ă, â, î, ş, ţ - pentru
limba română).
e) Numerotarea paginilor - numerotarea paginilor se face începând cu pagina de titlu, până
la ultima pagină a lucrării, dar numărul paginii apare doar începând cu Introducerea. Numărul de
pagină se inserează în subsolul paginii, centrat.
f) Antetul paginii - apare începând cu introducerea şi va conţine numele absolventului (în
stânga) şi titlul capitolului (în dreapta).
g) Tabele - tabelele se numerotează cu 2 cifre, prima reprezentând numărul
capitolului, iar cea de a doua reprezentând numărul tabelului din capitolul respectiv. Fiecare tabel
are număr şi titlu, care se menţionează deasupra tabelului. Dacă este cazul, sursa datelor se
precizează sub tabel, aliniat între marginile din stânga şi dreapta (justify), indicând în mod
obligatoriu numele autorilor, anul, pagina sau adresa de Internet completă.
h) Figuri - figurile (aici sunt incluse imagini, grafice, capturi de ecran) se
numerotează cu 2 cifre, prima reprezentând numărul capitolului, iar cea de a doua fiind
numărul figurii din capitolul respectiv; fiecare figură are număr şi titlu, care se
menţionează sub figură, centrat; dacă este cazul, sursa figurii se indică pe rândul imediat
următor, (justify), indicând numele autorului(lor), anul, pagina sau adresa de Internet completă.
i) Lucrarea se tipăreşte pe o singură parte a foii, într-un singur exemplar.
j) Lucrarea de licenţă va fi legată în coperţi tari, de pânză, piele sau imitaţie.
11
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
Prezentarea lucrării de licenţă în faţa comisiei de examinare este cel puţin la fel de
importantă ca şi redactarea acesteia. Nota finală obţinută de către absolvent reprezintă atât rezultatul
evaluării lucrării de coordonatorul ştiinţific (evaluare consemnată într-un referat semnat în original),
cât şi rezultatul evaluării comisiei, în urma prezentării şi susţinerii acesteia de către absolvent.
Lucrarea trebuie depusă la secretariatul facultăţii, într-un exemplar copertat şi în format
electronic (CD, DVD etc.), în acelaşi timp cu dosarul de înscriere, conform calendarului întocmit de
facultate.
Lucrarea este prezentată oral în faţa comisiei, care o notează în funcţie de mai multe criterii:
- originalitatea concepţiei;
- rigoarea argumentaţiei;
- selectarea materialului bibliografic;
- relevanţa şi corectitudinea informaţiei;
- calitatea exprimării;
- corectitudinea şi rigoarea redactării;
- forma de prezentare orală.
Absolvenţii vor fi anunţati cu cel puţin cinci zile înainte, asupra datei, a orei şi a locaţiei
unde îşi vor susţine lucrarea de licenţă în faţa comisiei. Neprezentarea absolventului la data, ora şi
locaţia stabilită poate atrage eliminarea acestuia din examenul de licenţă. Cadrul didactic
coordonator va însoţi absolventul în faţa comisiei.
Pentru prezentarea lucrării de licenţă în faţa comisiei, absolventul are la dispoziţie un număr
limitat de minute, anunţat în prealabil. Prezentarea poate fi susţinută, cu acordul comisiei, cu
ajutorul unei prezentări multimedia, concepute în format PowerPoint/ Prezi.
Membrii comisiei adresează absolventului întrebări referitoare la subiectul lucrării de
licenţă, dar şi cu privire la metodologia şi la resursele folosite.
12
CAPITOLUL V. EVALUAREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ
13
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
10. Conf. univ. dr. Otilia TODOR 0766 434 866 otiliatodor@yahoo.com
14
B. TEMELE / TITLURILE LUCRĂRILOR DE LICENŢĂ
Precizare:
Temele propuse sunt orientative şi pot fi reformulate sau adăugate altele noi, cu acordul
coordonatorului ştiinŢific. Acest fapt se menŢionează în Cererea tip pentru aprobarea temei lucrării
de licenţă – Anexa nr.1.
15
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2017-2018
1. Rolul jocului didactic în optimizarea comunicării verbale a elevilor din ciclul primar
2. Metode de îmbogăţire a vocabularului în învăţământul primar
3. Predarea-învățarea subiectului şi predicatului în învăţământul primar
4. Predarea-învăţarea substantivului în lecţiile de limbă română în învăţământul primar.
5. Predarea-învăţarea adjectivului în lecţiile de limbă română în învăţământul primar.
6. Predarea-învăţarea verbului în învăţământul primar
7. Dezvoltarea capacităţii şcolarului mic de comunicare scrisă prin realizarea compunerilor
8. Textul narativ la nivelul învăţământului primar.
9. Modalități de îmbogățire și dezvoltarea a limbajului preșcolarilor
10. Contribuția jocului didactic la optimizarea comunicării verbale și non-verbale a elevilor din ciclul
primar
11. Lectura pe bază de imagini – metodă de dezvoltare a capacității de comunicare orală în învățământul
preșcolar.
12. 8. Stimularea creativității preșcolarilor cu ajutorul Lecturii de baza de imagini
13. Contribuția basmului la dezvoltarea capacității de comunicare în învățământul primar
14. Contribuția legendelor la dezvoltarea capacității de comunicare în învățământul primar
16
Lect. univ. dr. Elena HURJUI
17
6. Activitatea ludică şi activităţile extraşcolare
7. Eficientizarea receptării şi înţelegerii elementelor de teorie literară în învăţământul
primar
18
Facultatea de Psihologie şi ŞtiinŢele EducaŢiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2017-2018
2. Impactul mediului familial asupra reuşitei şcolare a elevilor din ciclul primar.
3. Dezvoltarea limbajului la preşcolari prin ludoterapie
4. Relatia dintre mediul familial şi reuşita şcolară.
5. Comunicarea profesor-elev din pespectiva didacticii moderne
6. Rolurile şi personalitatea cadrului didactic din şcoala modernă
7. Fişa psihopedagogică - instrument al cunoaşterii psihopedagogice a şcolarului mic
8. Arta educatiei în pedagogia Waldorf
9. Rolul relaţiei dintre familie şi mediul educaţional şcolar în dezvoltarea armonioasă a
copilului
19
Lector dr. Monica GOMOESCU
Notă:
Temele prezentate sunt orientative. Studenţii pot propune coordonatorilor ştiinŢifici reformularea
titlului, precum şi alte subiecte/ teme de cercetare psiho-pedagogică şi de didactică aplicată.
Atenţie! Pentru buna realizare a lucrării, trebuie consultat integral ghidul de realizare a lucrării de
licenţă.
20
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
Capitolul VII
GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR DE PREGĂTIRE ŞI DE SUSŢINERE A
LUCRĂRII DE LICENŢĂ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2016-2017
20
Recomandări bibliograf ice:
2. Eco, Umberto (2006). Cum se face o teză de licenţă: Disciplinele umaniste. Editura
Polirom:
Iaşi.
21
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
A n exa n r.1
Cerere tip p en tru a p roba rea te m ei lu cră rii d e licenţă
APROBAT
Decan,
Conf.univ.dr. Otilia TODOR
……………….....................................................
(gradul didactic şi ştiinţific, prenumele şi numele, semnătura)
DOAMNA DECAN,
Subsemnatul (a)........………………………………………………………………….....
(nume, nume după casătorie-unde este cazul, iniţiala tatălui, prenume)
student(ă) al (a) Facultăţii de Psihologie ş i Ştiinţele Educaţiei Braşov, în anul III la programul de
studii universitare de licenţă __ promoţia ..........., vă rog
să binevoiţi a-mi aproba tema pentru lucrarea de licenţă, cu
titlul……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………….……......................................
având ca îndrumător pe domnul (doamna) ............................................................................
(gradul didactic şi ştiinţific, prenumele şi numele)
Semnătura,
Data:
LUCRARE DE LICENŢĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
grad didactic Prenume NUME
STUDENT:
Prenume NUME
Braşov
Anul susţinerii
23
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov
Ghid pentru redactarea şi evaluarea lucrării de licenţă, an universitar 2018-2019
A n exa n r.3
Model coperta interioară
Titlul lucrării
Subtitlul (dacă este cazul)
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
grad didactic Prenume NUME
STUDENT:
Prenume NUME
Braşov
Anul susţinerii
24
Anexa nr. 4
(Model pagină de cuprins)
Cuprins
Introducere / pag.
25