ECOLOGIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

POLUAREA ATMOSFEREI

Prof. Coordonator: Covaliu Cristina Student: Mirică Oana-Alexandra

Grupa: 1142 CEPA

 Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferei poate fi cauzată de modificarea proporţiilor normale ale

constituienţilor naturali ai atmosferei, fie datorită introducerii în atmosferă a unor compuşi
străini, care se dovedesc a fi toxici sau periculoşi. Substanţele poluante din atmosferă se
găsesc în principal sub următoarele forme: gaze, particule solide şi lichide şi aerosoli.
Poluanţii atmosferici se găsesc în atmosferă în principal ca urmare a poluării antropice, dar şi
ca rezultat al unor fenomene naturale. Din punct de vedere al poluării atmosferei ne
interesează mai ales primele două straturi ale ei, adică troposfera (de la 0 până la 8 sau 16 km)
şi stratosfera (până la 35 km). Substanţele eliminate în atmosferă pot avea un efect poluator
direct, sau prin combinarea lor în atmosferă cu alte componente normale sau artificiale, pot
avea un efect poluator indirect.

Exemple:

- poluator direct: CO este un gaz toxic pentru organisme peste concentraţia

maximă admisibilă de 25 ppm;

- poluator indirect: NOx care nu au un efect poluator direct. Efectul poluator al

oxizilor de azot este indirect prin formarea smogului fotochimic.

Dispersia poluanţilor

În atmosferă straturile de aer se află într-o continuă mişcare atât pe verticală cât şi pe
orizontală, fenomen ce contribuie la diseminarea agenţilor poluanţi. Turbulenţele şi
circulaţiile atmosferice joacă rolul principal în dispersia agenţilor poluanţi, dar unele
particularităţi ale răspândirii lor, precum şi a eliminării unor agenţi poluanţi provin din
interferenţa fenomenelor de difuzie moleculară şi de sedimentare a aerosolilor.

Datorită capacităţii diferite de difuzie a diferitelor gaze poluante precum şi a

greutăţilor moleculare variate a diferiţilor aerosoli, agenţii poluanţi din atmosferă manifestă
diferite tendinţe de condensare. De exemplu, monoxidul de carbon şi acidul cianhidric, care
au densităţi mai mici decât aerul vor urca şi vor difuza în straturile superioare, pe când
compuşii volatili ai plumbului sau ai altor elemente grele vor rămâne în straturile inferioare
ale atmosferei intrând într-un contact mai direct şi mai rapid cu elementele biosferei.
Fenomenul de segregare a gazelor poluante poate fi accentuat de absorbţia sau adsorbţia pe
aerosolii naturali sau artificiali din atmosferă, caz în care dinamica segregării va fi dictată de
caracteristicile fizice ale aerosolului.
 Surse de poluare

Sursele de poluare a atmosferei sunt foarte diversificate, însă după originea lor
deosebim două mari categorii: surse naturale şi surse antropice.

Tabel nr. 1.

Principalele surse de poluare ale atmosferei şi poluanţii caracteristici

(după Vl. Rojanschi, ş.a. - Op. cit., p. 134-136)

Sursele de poluare ale atmosferei se pot caracteriza şi după alte criterii, deosebindu-se astfel:

 după modul de eliminare a poluantului există surse de poluare: punctuale, liniare,

de suprafaţă, de volum;

 după înălţimea la care are loc eliminarea poluantului există surse de poluare: la sol,
joase (până la 50 m), medii (până la 150 m), înalte (mai mari de 150 m);

 după mobilitatea surselor există surse de poluare: fixe şi mobile;

 după timpul de eliminate există surse de poluare: continue, intermitente,

instantanee.
 Principalii poluanţi atmosferici

1. Monoxidul de carbon este cel mai larg răspândit şi cel mai abundent dintre toţi
poluanţii atmosferici. În mod normal acest gaz se găseşte în atmosferă în proporţii extrem de
reduse, dar datorită activităţii umane, în special datorită funcţionării motoarelor cu ardere
internă a automobilelor, în atmosfera marilor oraşe concentraţia acestui gaz a crescut
semnificativ. Monoxidul de carbon are un efect toxic asupra organismelor deoarece se
combină cu hemoglobina împiedicând alimentarea ţesuturilor cu oxigen, care are drept
urmări: dureri de cap, ameţeli, oboseală, tulburări de vedere, irascibilitate, palpitaţii, vomă,
leşin, comă, moartea.

2. Dioxidul de carbon este un component normal al atmosferei aflându-se

actualmente într-o proporţie de 325 p.p.m. Concentraţia dioxidului de carbon a crescut fără
încetare încă de la începutul secolului trecut, ca urmare a arderii combustibililor fosili. Deşi
nu este un gaz toxic, CO2 este periculos prin faptul că acumularea unor concentraţii mari în
atmosferă nu mai permite energiei radiate de pământ să se disipeze în cosmos, ci este
reflectată înapoi pe pământ cu efecte grave asupra schimbării climei planetei.

3. Oxizii de azot se găsesc printre componentele normale ale atmosferei, dar

concentraţia lor a crescut foarte mult ca urmare a arderilor combustibililor fosili (cărbuni,
păcură, gaze) la temperaturi înalte şi mai ales în urma funcţionării motoarelor cu explozii,
când datorită căldurii create de combustie se produce combinarea oxigenului cu azotul din aer
rezultând monoxidul de azot (NO), peroxidul sau dioxidul de azot (NO2) şi oxidul nitros
(N2O), care nu au un efect poluator direct. Efectul poluator al oxizilor de azot este indirect
prin formarea smogului fotochimic. Dioxidul de azot este un gaz stabil de culoare gălbuie şi
care când se afla în atmosferă reduce vizibilitatea şi conferă maselor de aer poluate din zonele
urbane poluate acea culoare brună caracteristică. NO2 - ul are o remanenţă mică în atmosferă,
de cca. 3 zile, timp în care se poate transforma în acid azotos sau acid azotic sau în diverse
tipuri de nitraţi care sunt aduşi la nivelul solului sub forma de ploaie, zăpadă sau particule
solide, depuneri care sunt cunoscute sub numele de ploi acide cu efecte dăunătoare asupra
mediului.

4. Oxizii sulfului, dioxidul şi trioxidul de sulf sunt prezenţi în atmosferă în mod

normal în cantităţi foarte mici. SO2. Generarea SO2-ului în atmosferă rezultă în principal din
arderea combustibililor fosili, în principal a cărbunelui, în termocentralele electrice. În aer
SO2 - ul suferă reacţii de adiţie a apei, reacţii de oxidare, fiind transformat în acid sulfuric
care contribuie şi el la formarea ploilor acide cu efecte dăunătoare. Indiferent de modul în
care se formează acidul sulfuric, acesta fiind foarte hidroscopic, determină formarea de
amestecuri foarte toxice. El reacţionează mai ales cu amoniacul, dar şi cu alte metale formând
săruri ce sunt aduse la sol prin precipitaţii. Atât oxizii de azot cât şi cei de sulf pot forma
particule foarte fine (aerosoli) de nitraţi, de acizi care pătrund în profunzimea căilor
respiratorii provocând grave afecţiuni pulmonare: bronşite cronice şi acute, emfizem
pulmonar, astm bronşic.
 5. Hidrogenul sulfurat este prezent în mod natural în atmosferă fiind produs din
diverse fermentaţii anaerobe ale sulfobacteriilor ce acţionează atât în mediul terestru cât şi în
cel acvatic, cât şi datorită activităţii vulcanilor. O cantitate importantă de hidrogen sulfurat
rezultă din unele activităţi industriale, care au fost estimate la cca. 3 x 106 t echivalent sulf
anual. Hidrogenul sulfurat produce intoxicaţii cronice sau acute care se manifestă prin
tulburări respiratorii şi neuropsihice.

6. Compuşii organici volatili (COV) sunt substanţe care în mod normal nu sunt
prezente în atmosferă, ci provin în cea mai mare parte din arderea incompletă a produselor
petroliere, precum şi din industria chimică. Principalele surse antropice de emisie a COV-
urilor sunt: transportul auto, vopselele şi solvenţii, stocarea hidrocarburilor. Hidrocarburile
sunt urât mirositoare, iritante şi au efecte cancerigene, fiind în acelaşi timp o componentă
principală în formarea smogului fotochimic. Printre cei mai periculoşi compuşi organici
volatili se numără aldehidele, dintre care acroleina este cel mai întâlnit reprezentant (se
întâlnesc în atmosfera zonelor industriale cu procese chimice de sinteză)

7. Peroxiacilnitraţii (PAN) se formează în atmosfera terestră poluată atunci când în

aer există oxizi de azot şi aldehide, care reacţionează sub influenţa radiaţiei luminoase astfel:

R-C -R + NO2 ----lumina-------- R - C - NO2 O

O

Această substanţă cunoscută şi sub denumire de PAN, este un important poluator al

oraşelor moderne.

8. Ozonul este un component normal al atmosferei, însă la suprafaţa solului

concentraţia sa este foarte redusă, valoarea maximă fiind prezentă în stratosferă la 18 - 25 km
altitudine. Ozonul se formează prin reacţia hidrocarburilor din atmosferă cu oxizii de azot.
Datorită faptului că emisia acestor poluanţi a crescut, cantitatea de ozon, chiar în zonele
rurale, s-a dublat şi se apropie de concentraţia toxică pentru multe specii de vieţuitoare.
Ozonul este un oxidant foarte puternic, astfel că instituţiile de resort îl folosesc ca indice
pentru concentraţia de oxidanţi din atmosferă. Mulţi oameni de ştiinţă îl consideră ca fiind cel
mai toxic dintre poluanţi. În atmosfera oraşelor poluate în care se formează aşa numitul
smog fotochimic, acea pâclă roşiatică care acoperă ca o cupolă majoritatea metropolelor, s-au
înregistrat concentraţii ale ozonului mai mari de 1 p.p.m., valori nocive pentru organismele
vegetale şi animale.

9. Florocarburile (FC) şi cloroflorocarburile (CFC). Dacă în troposferă procesele

poluatoare duc la producerea ozonului dăunător vieţii, în stratosferă există procese poluatoare
care duc la fenomenul invers, de distrugere a ozonului din ecranul de protecţie împotriva
radiaţiilor ultraviolete. Dintre factorii care duc la apariţia găurilor de ozon se numără: derivaţii
halogenaţi ai fluorului, bromului proveniţi din diferite procese: industria frigiderelor şi a
aparatelor de aer condiţionat, obţinerea polistirenului expandat şi a spumelor poliuritanice,
obţinerea solvenţilor în electronică, obţinerea electrochimică a aluminului, arderea maselor
plastice, propulsanţii din sprayuri.
 10. Metalele grele sunt elemente naturale ale litosferei, ce au o densitate mai mare de
4,6 g/m3, şi care pot ajunge în atmosferă în urma activităţilor de extracţii miniere, producerii
de energie în centralele termice, utilizării lor în procesele industriale şi casnice, etc. Metalele
toxice care predomină în mediul înconjurător sunt: plumbul, cadmiu şi mercurul.

11. Particulele solide din atmosferă, produse ca urmare a activităţii umane, sunt
datorate în cea mai mare parte procesului de ardere incompletă a combustibililor, în special
cărbune şi lemn. În plus, alte activităţi răspunzătoare sunt: motoarele automobilelor, industria
extractivă, industria materialelor de construcţii, industria metalurgică şi siderurgică. În funcţie
de dimensiunile lor ele se pot clasifica în trei categorii:

a) pulberi sedimentabile, cu diametru mediu de cca. 20 microni ce se localizează la

altitudini de 3000 m şi se depun pe sol în jurul surselor de emisie;

b) pulberi semifine, ce sunt foarte puţin sau deloc sedimentabile, cu diametru între 0,1 -
2,5 microni sunt aduse la sol datorită precipitaţiilor sau datorită forţelor electrostatice ce fac să
se unească între ele;

c) pulberi nesedimentabile, cu dimensiuni inframicroscopice, care au un diametru mediu

de cca. 300 A .

Fig.1 Metalele şi gazele nocive pentru om

 Bibliografie

1. Barnea M., Papadopol C. - 1975 - "Poluarea şi protecţia mediului ", Editura

ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti;

2. Botnariuc N., Vădineanu A., - 1982 - "Ecologie", Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti;

3. Ciplea Luciniu Ioan, Ciplea Alexandru - 1978 - "Poluarea mediului ambiant", Editura
tehnică, Bucureşti;

4. Ionescu Alexandru., Sahleanu Victor, Bindu Constantin - 1989- "Protecţia mediului

înconjurător şi educaţia ecologică", Editura Ceres, Bucureşti;

5. Marin N. Gheorghe, - “Curs de ecologie şi protecţia mediului”

6. Stugren Bogdan - 1975 - "Ecologie generală", Editura didactică şi pedagogică,

Bucureşti;