03 septembrie 2015

Oleg Televca
examen cel mai probabil în scris
Teme pentru lucru individual- Curtea de Conturi, Inspecția Financiară.
Ziarul Eco- iese miercurea
Ekonomicheskoe Obozrenye- iese vinerea
De citit aceste ziare și de vorbit despre ele la prelegere- posibil va pune note de 10!!!

Tema 1: Finanțele publice

1.Noțiunea de finanțe publice

2.Concepte privind finanțele publice
3.Structura și trăsăturile caracteristice ale finanțelor publice
4.Funcțiile finanțelor publice
5.Activitatea financiară a statului

Bibliografie pentru primele 2 subiecte:

-Angela Secrieru, Finanțele publice, Chișinău, 2004
-Iulian Văcărel, Finanțele publice, București, 2004
-Dumitru Moldovanu, Doctrinele economice

1.Noțiunea de finanțe publice

Cuvîntul finanțe provine de la expresiile latinești finis, finare, fiare, care au
semnificația de termen de plată.
În sec. XIII se utilizau pe larg noțiunile: finatio, financia sau financia pecuniare, ceea
ce însemna plata în bani a unei obligații legale.
În sec. XV, în Franța, se utilizau expresiile financie sau hommes de finance, care
desemnau persoanele care încasau impozite pentru rege.
Tot în aceeași perioadă, în Germania, se foloseau expresiile finanz, cu sensul de plată
în bani, și finanță, care-l desemna pe cămătar.
Odată cu trecerea timpului, cuvîntul finanță a căpătat un sens foarte larg, astfel ca, în
prezent, să fie incluse următoarele elemente ca: bugetul statului, venituri publice,
cheltuieli publice, impozite, taxe, împrumutul de stat, operațiuni bancare și de bursă
etc.

Domeniul public include acele bunuri care au utilitate publică de care cetățenii se
folosesc în general în mod gratuit, aceste bunuri, de regulă, nu aduc venituri, pe cînd
cheltuielile de întreținere a lor sunt destul de mari (de ex., fîntînile arteziene,
monumentele, parcurile, muzeele etc.).

Domeniul privat include acele bunuri pe care statul le deține ca orice proprietar,
aceste bunuri fiind aducătoare de venituri (de ex., clădirile etc.).

Expresia finanțe publice este asociată cu statul, cu unitățile administrativ-terioriale

sau cu alte subiecte de drept public, în legătură cu veniturile, cheltuielile,
împrumuturile și datoria acestora.
Diferit de acestea, finanțele private sunt asociate cu unitățile economice private,
bănci, societăți de asigurare private etc., în legătură cu resursele financiare ale
acestora.

În consecință, finanțele publice sunt folosite, în principal, pentru acoperirea nevoilor

generale ale societății, în timp ce scopul utilizării finanțelor private este realizarea de
profituri de către agenții privați.

De adus argumente referitoare la diferența dintre finanțele publice și cele

private!!!!!

Duvergere mențiomează că finanțele publice este știința care studiază activitatea

statului în calitatea sa de utilizator ale unor tehnici financiare specifice, și anume:
cheltuieli, impozite, taxe, împrumuturi, procedee monetare, buget etc.

Lalimiere, urmărind extinderea ariei finanțelor publice, arată că finanțele publice se

ocupă cu studiul mijloacelor prin care statul încearcă să acopere cheltuielile publice
pe seama resurselor publice, să realizeze și intervenții pe plan social și economic.

Mulți autori scot în evidență caracterul politic al științei finanțelor publice,

menționînd că majoritatea marilor reforme sociale și politice au avut cauze
financiare, iar cele mai importante probleme financiare, de o importanță majoră, au
fost soluționate avînd la bază cauze politice.

Finanțele publice reprezintă totalitatea relațiilor sociale de natură economică, care

apar în procesul realizării și repartizării în formă bănească a tuturor resurselor
necesare statului pentru îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor sale.

2.Concepte privind finanțele publice

Concepțiile specialiștilor care au tratat și tratează evoluția finanțelor publice sunt
următoarele:
-finanțele publice clasice- este caracteristică perioada sec. XVIII- începutul sec. XX;
-finanțele publice moderne- primele decenii ale sec. XX- pînă în jurul anilor '80 ai
sec. XX;
-finanțele publice postmoderne- anii '80 ai sec. XX pînă în prezent.

Concepția clasică a finanțelor publice

Concepția clasică privind finanțele publice reflectă doctrina liberală în dezvoltarea
economică a societății.
Statul liberal era neutru în ceea ce privește aspectul economic, rolul său fiind limitat
la îndeplinirea atribuțiilor de bază caracteristice acelei perioade (sex. XVIII-
începutul sec. XX)- ordinea publică, apărarea națională, diplomația și justiția.
La baza concepțiilor clasice au stat un șir de principii, unul fiind caracteristic sec.
XX: Guvernul cel mai bun este acel care guvernează cel mai puțin.
Alte principii sunt:
-Reducerea la minim a cheltuielilor publice;
-Veniturile publice se constituie pe baza contribuției generale;
-Impozitele, împrumuturile, taxele, trebuiau în așa mod stabilite încît să aibă un
caracter neutru, astfel să nu modifice relațiile social-economice deja existente;
-Asigurarea și menținerea echilibrului între veniturile și cheltuielile statului.

Statul-activitate economică=0

Finanțele publice moderne

După Primul Război Mondial se afirmă tot mai mult doctrina de intervenție a statului
în sfera economică, ceea ce a dus la creșterea rolului autorităților publice în viața
economică, prevenirea crizelor economice, iar în cazul de producere a acestor crize-
luarea de măsuri pentru lichidarea acestora.
Toate acestea au dus la înființarea unor întreprinderi publice, întreprinderi cu capital
mixt (de ex., trust-urile).
Obiectivele economice ale Guvernului, în acea perioadă, au fost să promoveze
eficiența, stabilitatea și echitatea. Astfel, promovarea stabilității economice urmărește
înregistrarea unei creșteri economice și de durată, ocuparea deplină a mînei de lucru,
stabilitatea prețului. În scopul promovării echității, Guvernul urmărește eliminarea
inegalităților de venit prin următoarele elemente:
 impozitarea progresivă;
 transferuri din bugetul de stat;
 subvenționarea categoriilor defavorizate.

Unul dintre primii care a încercat să demonstreze necesitatea intervenției statului a

fost britanicul Keynes.
Economisirea- scoaterea banilor din circuitul economic.

Perioada finanțelor publice postmoderne

Se împarte în:
-neoliberalism- susținători: M. Thatcher, R. Reegan
-neokeynesism

Neoliberalismul nu susține implicarea masivă a statului în activitatea economică;

neokeynesismul- viceversa.

RM- neoliberalism sau neokeynesism???- pentru seminar!!!

3.Structura și trăsăturile caracteristice ale finanțelor publice

De la apariția formațiunii statale și pînă în prezent au rămas veniturile publice și
cheltuielile publice.
Un alt element sunt împrumuturile de stat.
Odată cu obținerea independenței, respectiv odată cu transformările sociale și politice
care au avut și au loc în societatea noastră, sistemul financiar al RM, la etapa actuală,
este compus din următoarele elemente:
1.sistemul bugetar- art. 3 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-
fiscale nr. 181, care va intra în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2016 și va înlocui
Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar.

Art. 3 din Legea finanțelor publice și responsabilitățile bugetar-fiscale:

Sistemul bugetar este un sistem de bugete reglementate prin lege, format din bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), fondurile asigurărilor obligatorii
de asistență medicală și bugetele unităților administrativ-teritoriale (UTA). (Noțiunile
sunt indicate în art. 3)

Legea bugetului de stat pentru anul 2015- de văzut!!!

Următorul element structural sunt finanțele sau fondurile întreprinderilor sau

instituțiilor publice. Art. 130 din Constituția RM ne spune că formarea,
administrarea, utilizarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale UTA și ale
instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

Următorul element este asigurarea de stat obligatorie. Tangențial, și acea asigurare

din domeniul privat poate fi inclusă în capitolul respectiv.

VEZI!!!
Legea cu privire la statutul judecătorului (art. 33)
Articolul 33. Asigurarea de stat şi plăţile
de compensare
(1) Viaţa, sănătatea şi bunurile judecătorului sînt supuse asigurării de stat obligatorii de la bugetul de stat. Viaţa
şi sănătatea judecătorului sînt supuse asigurării de stat obligatorii la o sumă egală cu suma mijloacelor lui băneşti
de întreţinere pe 15 ani la ultimul loc de lucru.
(2) Suma de asigurare se plăteşte în caz de:
a) moarte violentă sau deces al judecătorului în exerciţiul funcţiunii, dacă decesul a survenit ca urmare a unor
leziuni corporale sau altei vătămări violente a sănătăţii ori a unui accident de muncă, - succesorilor lui, sub forma
unei indemnizaţii unice egale cu produsul înmulţirii salariului mediu anual al decedatului la numărul de ani
compleţi pe care acesta nu i-a supravieţuit pînă la atingerea plafonului de vîrstă, dar nu mai puţin de 15 salarii
medii anuale;
b) mutilare a judecătorului sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii ori mutilare, sau o altă vătămare a
sănătăţii judecătorului ca urmare a unui accident de muncă care exclude posibilitatea de a continua activitatea
profesională şi a provocat pierderea capacităţii depline de muncă - sub forma unei indemnizaţii unice egale cu
suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe 15 ani;
c) cauzare judecătorului în exerciţiul funcţiunii de leziuni corporale sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii
ori cauzare de leziuni corporale ca urmare a unui accident de muncă ce nu au provocat pierderea capacităţii de
muncă, dar exclud posibilitatea de a continua activitatea profesională - sub forma unei indemnizaţii unice egale cu
suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe un an;
d) mutilare a judecătorului în exerciţiul funcţiunii sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii ori mutilare, sau o
altă vătămare a sănătăţii judecătorului ca urmare a unui accident de muncă ce exclude posibilitatea de a continua
activitatea profesională - sub forma unei compensaţii lunare egale cu salariul pe care l-a avut în funcţia de
judecător. Pensia de invaliditate sau alte tipuri de pensii stabilite pînă sau după pierderea capacităţii de a continua
activitatea profesională nu se includ în calculul despăgubirii. În această despăgubire nu se include nici salariul
primit de către judecător după vătămare şi despăgubirile de asigurare de stat;
e) moarte violentă sau deces al judecătorului ca urmare a unor leziuni corporale sau a altei vătămări violente a
sănătăţii, sau a unui accident de muncă - membrilor familiei acestuia inapţi de muncă, aflaţi la întreţinerea lui, sub
forma unei indemnizaţii lunare egale cu diferenţa dintre partea ce le revenea din salariul celui decedat şi pensia
stabilită în legătură cu pierderea întreţinătorului, fără a se lua în calcul ajutorul unic.
(3) În cazul decesului judecătorului în exerciţiul funcţiunii, familiei acestuia i se plăteşte o indemnizaţie unică
în mărimea şi în condiţiile stabilite la art. 26 alin. (3).
[Art.33 al.(3) introdus prin LP60 din 04.04.14, MO115-119/16.05.14 art.304]
Notă: Art.33 alin. (3) declarat neconstituţional prin HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova 2012, nr. 1-6 , art.1
(3) - abrogat.
(4) În caz de deces al judecătorului demisionat sau pensionat, familiei lui sau persoanei care dovedeşte că a
suportat cheltuielile ocazionate de deces i se plăteşte un ajutor de deces în cuantumul echivalent cu cel stabilit
anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(5) Prejudiciul material cauzat în legătură cu activitatea de serviciu a judecătorului prin deteriorarea sau
nimicirea bunurilor acestuia, bunurilor membrilor familiei lui sau ale rudelor apropiate se repară integral de la
bugetul de stat.

Legea cu privire la procuratură (art. 72)

Articolul 72. Alte garanţii sociale
(1) În exerciţiul funcţiei, procurorii beneficiază de asistenţă medicală gratuită din contul bugetului de stat.
(2) Procurorii care se află în demisie sau la pensie, dacă nu sînt angajaţi la altă muncă, beneficiază de asistenţă
medicală în condiţiile alin.(1).
(3) Procurorului care demisionează sau care întruneşte condiţiile pensionării i se plăteşte o indemnizaţie unică
egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror.
Totodată, procurorului care a primit indemnizaţia unică în condiţiile specificate în prezentul alineat şi fie continuă
să activeze, fie este reangajat în funcţia de procuror i se va acorda indemnizaţie unică la încetarea raporturilor de
serviciu, în mărimea cuvenită, pentru anii compleţi de activitate de după perioada pentru care a fost achitată
indemnizaţia unică anterioară.
(4) Viaţa, sănătatea şi bunurile procurorului sînt supuse asigurării de stat obligatorii de la bugetul de stat.
(5) Suma de asigurare se plăteşte în caz:
a) de moarte violentă sau deces al procurorului în exerciţiul funcţiei, dacă decesul a survenit ca urmare a unor
leziuni corporale sau a altor vătămări violente ale sănătăţii, succesorilor lui sub forma unei indemnizaţii unice
egale cu produsul înmulţirii salariului mediu anual al decedatului la numărul de ani compleţi pe care acesta nu i-a
supravieţuit pînă la atingerea limitei de vîrstă, dar nu mai puţin de 15 salarii medii anuale;
b) de mutilare a procurorului sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii, care exclude posibilitatea de a
continua activitatea profesională şi care a provocat pierderea totală a capacităţii de muncă, sub forma unei
indemnizaţii unice egale cu suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe 10 ani;
c) de mutilare a procurorului sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii în exerciţiul funcţiei, ce exclude
posibilitatea de a continua activitatea profesională, sub forma unei compensaţii lunare egale cu salariul pe care l-a
avut în funcţia de procuror. (În calculul compensaţiei nu se includ: pensia de invaliditate sau alte tipuri de pensii
stabilite pînă sau după pierderea capacităţii de a continua activitatea profesională, salariul primit de procuror după
vătămare, compensaţiile de asigurare de stat);
d) de moarte violentă sau deces al procurorului ca urmare a unor leziuni corporale sau a altor vătămări violente
ale sănătăţii, membrilor lui de familie inapţi pentru muncă, aflaţi în întreţinerea lui, sub forma unei indemnizaţii
lunare egale cu diferenţa dintre partea ce le revenea din salariul celui decedat şi pensia stabilită în legătură cu
pierderea întreţinătorului, fără a se lua în calcul indemnizaţia unică.
(6) Prejudiciul material cauzat în legătură cu activitatea de serviciu a procurorului prin deteriorarea sau
nimicirea bunurilor acestuia, a bunurilor membrilor lui de familie sau ale rudelor apropiate se repară integral de la
bugetul de stat.

Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului (art. 61)

 Articolul 61. Asigurarea de stat obligatorie
(1) Viaţa, sănătatea şi capacitatea de muncă a poliţistului sînt supuse asigurării de stat obligatorii din bugetul
de stat.
(2) Plata pentru asigurarea poliţistului nu se efectuează dacă evenimentul asigurat a survenit în urma săvîrşirii
de către poliţist a:
a) infracţiunii sau contravenţiei;
b) faptei care constituie o consecinţă a consumului benevol de băuturi alcoolice, de substanţe narcotice sau
toxice;
c) actului de sinucidere sau a tentativei de sinucidere, dacă aceste acţiuni nu au fost provocate de o stare
patologică sau de acţiuni de determinare la sinucidere;
d) altor fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
(3) În caz de deces al poliţistului survenit în legătură cu exerciţiul funcţiunii sau ca urmare a unei mutilări
(răniri, traume, contuzii) în legătură cu exerciţiul funcţiunii, familiei celui decedat sau persoanelor întreţinute de
acesta li se plăteşte o indemnizaţie unică în mărime de 120 de salarii lunare, conform ultimei funcţii deţinute (de
decedat). Timp de 5 ani din ziua decesului, persoanelor care s-au aflat la întreţinerea poliţistului li se plăteşte o
indemnizaţie lunară în mărime egală cu salariul lunar conform ultimei funcţii deţinute de acesta. La expirarea a 5
ani, se stabileşte pensie în legătură cu pierderea întreţinătorului, în modul prevăzut de legislaţie.
(4) În caz de mutilare (rănire, traumă, contuzie) în legătură cu exerciţiul funcţiunii, poliţistului i se plăteşte o
indemnizaţie unică, în dependenţă de gravitatea mutilării, în următoarele mărimi:
a) uşoară – 3 salarii lunare;
b) medie – 5 salarii lunare;
c) gravă – 7 salarii lunare.
(5) În caz de eliberare din serviciu pe motiv de clasare ca fiind inapt pentru serviciu ca urmare a unei mutilări
(răniri, traume, contuzii) în legătură cu exerciţiul funcţiunii, poliţistului i se plăteşte o indemnizaţie unică
determinată din calculul unui salariu mediu lunar pe parcursul ultimelor 6 luni pînă la survenirea cazului asigurat,
pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale, calculată conform ultimei funcţii deţinute.
(6) În caz de invaliditate a poliţistului survenită în exerciţiul funcţiunii sau în legătură cu îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu, sau după încetarea serviciului în Poliţie, însă ca urmare a unei afecţiuni din perioada
serviciului, în lipsa de temei pentru primirea pensiei de vechime în muncă, pînă la restabilirea capacităţii de
muncă poliţistului i se plăteşte o compensaţie lunară, raportată la salariul lunar conform ultimei funcţii deţinute, în
următoarele proporţii:
a) de 100% – pentru gradul I de invaliditate;
b) de 80% – pentru gradul II de invaliditate;
c) de 60% – pentru gradul III de invaliditate.
(7) Poliţistul care primeşte compensaţia prevăzută la alin. (6) nu beneficiază concomitent şi de pensia de
invaliditate.

Legea cu privire la CNA (art. 39-41)

Articolul 39. Asigurarea cu pensii
Pensionarea angajaţilor Centrului se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 40. Protecţia socială
(1) Protecţia socială a funcţionarului public angajat în cadrul Centrului se efectuează în conformitate cu Legea
nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi cu Legea nr. 289-XV
din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări
sociale.
[Art.40 al.(1) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(2) În cazul decesului colaboratorului în exerciţiul funcţiunii, familia lui şi persoanele întreţinute de el primesc
un ajutor unic echivalent cu mijloacele băneşti de întreţinere pe 10 ani ale defunctului în ultima lui funcţie în
organele Centrului. Minorilor care au fost întreţinuţi de cel decedat li se acordă un ajutor lunar suplimentar
echivalent cu suma medie a salariului lunar al acestuia în ultima lui funcţie, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.
[Art.40 al.(2) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
 (3) Dacă în exerciţiul funcţiunii colaboratorului i se cauzează vătămare a integrităţii corporale care îl fac
incapabil să-şi exercite atribuţiile de serviciu, lui i se acordă un ajutor unic echivalent cu mijloacele băneşti de
întreţinere pe 5 ani în ultima lui funcţie din cadrul Centrului şi i se mai acordă timp de 10 ani diferenţa dintre
salariul mediu lunar din ultima lui funcţie şi cuantumul pensiei.
[Art.40 al.(3) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(4) Dacă i se cauzează o vătămare a integrităţii corporale care are urmări mai uşoare decît cele prevăzute la
alin.(3), colaboratorului i se acordă un ajutor unic echivalent cu 5 salarii medii lunare.
[Art.40 al.(4) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(5) Prejudiciul cauzat bunurilor colaboratorului sau celor ale rudelor lui apropiate în legătură cu exercitarea
atribuţiilor sale de serviciu în cadrul Centrului se repară integral.
[Art.40 al.(5) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(6) Acordarea de ajutor şi repararea prejudiciilor se efectuează de la bugetul de stat, cu drept de regres
împotriva persoanelor culpabile.
(7) Ajutorul se acordă în temeiul hotărîrii instanţei de judecată sau deciziei organelor de urmărire penală ori a
procurorului în cazul clasării dosarului penal sau al suspendării urmăririi penale.
(8) Angajatul Centrului neasigurat cu locuinţă de serviciu are dreptul la compensarea cheltuielilor pentru
închirierea (subînchirierea) unei locuinţe în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a
locuinţei, dar care nu poate depăşi salariul lui de funcţie.
(9) Angajatul Centrului are dreptul la compensarea cheltuielilor de transport folosit în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
(10) Colaboratorul Centrului beneficiază de următoarele prestaţii sociale:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de
muncă, sau în legătură cu protezarea ortopedică;
b) prestaţie de asigurări sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
c) indemnizaţie de maternitate, inclusiv pentru soţia aflată la întreţinerea colaboratorului;
d) indemnizaţie unică la naşterea copilului;
e) indemnizaţie pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani;
f) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 7 ani;
g) ajutor de deces.
[Art.40 al.(10) în redacţia LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(11) Pentru colaboratorii Centrului, calculul indemnizaţiilor prevăzute la alin. (10) lit. a)–c) din prezentul
articol se face în temeiul art. 43 alin. (2) lit. c) din prezenta lege. Mărimea indemnizaţiei prevăzute la alin. (10) lit.
d) din prezentul articol se stabileşte anual prin legea bugetului de stat. Baza de calcul al indemnizaţiilor prevăzute
la alin. (10) lit. e) şi f) din prezentul articol este similară cu cea a prestaţiilor corespunzătoare prevăzute în Legea
nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de
asigurări sociale. Mărimea indemnizaţiei prevăzute la alin. (10) lit. g) se stabileşte în temeiul alin. (2) din
prezentul articol.
[Art.40 al.(11) introdus prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(12) Plata indemnizaţiilor prevăzute pentru colaboratorii Centrului se face la locul efectuării serviciului, din
bugetul de stat.
[Art.40 al.(12) introdus prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
1
Articolul 40 . Ocrotirea sănătăţii şi asistenţa medicală
(1) Colaboratorii Centrului au dreptul la asistenţă medicală şi la tratament medical (ambulatoriu şi staţionar)
din contul statului în modul stabilit de Guvern.
(2) Colaboratorii Centrului care s-au pensionat pentru limită de vîrstă sau pentru vechime în muncă şi
colaboratorii aflaţi în incapacitate de a-şi îndeplini atribuţiile, fapt constatat prin examen medical de specialitate,
au dreptul, în mod gratuit, o dată la 3 ani, la bilete de tratament balneo-sanatorial.
(3) Acordarea biletelor de tratament balneosanatorial se efectuează în conformitate cu Legea nr. 190-XV din 8
mai 2003 cu privire la veterani.
 1
[Art.40 introdus prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
Articolul 41. Asigurarea obligatorie
(1) Angajaţii Centrului sînt asiguraţi obligatoriu de la bugetul de stat şi din alte surse prevăzute în acest scop.
(2) Pentru colaboratori, suma asigurată se plăteşte:
[Art.41 al.(2) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
a) în caz de deces al asiguratului în exerciţiul funcţiunii sau în decursul unui an de după eliberare din organele
Centrului din cauza vătămării integrităţii corporale, contuziilor, bolilor contractate în exerciţiul funcţiunii -
moştenitorilor lui în cuantum de 10 salarii medii lunare calculate pentru ultimul an;
b) în cazul stabilirii gradului de invaliditate contractată în exerciţiul funcţiunii sau în decursul unui an de la
eliberare din organele Centrului a colaboratorului asigurat:
- în cuantum de 7,5 salarii medii lunare - invalidului de gradul I;
- în cuantum de 5 salarii medii lunare - invalidului de gradul II;
- în cuantum de 2,5 salarii medii lunare - invalidului de gradul III;
[Art.41 al.(2), lit.b) modificată prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
c) în cazul vătămării grave a integrităţii corporale în exerciţiul funcţiunii - în cuantum egal cu mijloacele
băneşti de întreţinere anuală şi în cazul vătămării medii a integrităţii corporale în exerciţiul funcţiunii - în cuantum
egal cu mijloacele băneşti de întreţinere semestrială.
(3) Mijloacele băneşti de întreţinere anuală a colaboratorului se calculează conform ultimei funcţii din cadrul
Centrului şi includ toate drepturile băneşti cuvenite în anul producerii cazului asigurat.
[Art.41 al.(3) modificat prin LP319 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.154]
(4) Alte condiţii de asigurare obligatorie a angajatului Centrului se stabilesc în contractul încheiat între Centru
şi organizaţia de asigurare.

Legea cu privire la poliția de frontieră (art. 52)

Articolul 52. Asigurarea obligatorie de stat
Poliţiştii de frontieră sînt supuşi asigurării obligatorii de stat în modul stabilit de legislaţie.

Legea cu privire la statutul militarilor (art. 20)

Articolul 20. Dreptul militarilor la asigurarea obligatorie
de stat
Militarii sînt supuşi asigurării obligatorii de stat în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Legea cu privire la asigurarea riscurilor de producție în agricultură

Un alt element este creditul (atît împrumutul de stat (intern și extern), cît și creditul
bancar).

Trăsăturile caracteristice ale finanțelor publice

Finanțele publice, ca relații financiare, se caracterizează prin următoarele trăsături:
 sunt relații sau raporturi cu caracter economic, întrucît ele apar în procesul
formării, repartizării și utilizării produsului social;
 sînt relații ce îmbracă o formă bănească, deoarece apar în procesul de producție
și circulație a mărfurilor, apar în procesul de atribuire lui, apar în raporturile
dintre autoritățile publice, agenți economici și populație;
 sunt relații fără echivalent, întrucît nu presupun în mod necesar o
contraprestație directă (imediată) din partea subiectului beneficiar al
 mijloacelor bănești (agenții economici, statul etc.);
 mijloacele bănești sub care se prezintă relațiile financiare nu se rambursează.
De ex., mijloacele de formare ale bugetului public național, acele transferuri
făcute către populație sub formă de salarii, pensii, burse, indemnizații, ajutoare
etc.
Excepții de la regula generală:
Există o categorie de impozite cu caracter de rambursabilitate: TVA, creditul.

4.Funcțiile finanțelor publice

Avem 2 păreri referitoare la funcțiile finanțelor publice: părarea statelor ex-sovietice
(funcția de repartiție și de control) și părarea occidentală (funcția de alocare, de
stabilizare și distribuire).

Funcțiile finanțelor publice: 1) de repartiție și 2) de control

1)Funcția de repartiție cunoaște la rîndul său 2 faze distincte, dar
interdependente, și anume:
-constituirea fondurilor bănești;
-distribuirea fondurilor bănești.

La constituirea fondurilor bănești participă următoarele subiecte:

-întreprinderile (toate), indiferent de forma organizatorico-juridică, forma de
proprietate etc.;
-instituțiile publice și unitățile subordonate ale acestora;
-persoanele juridice și fizice rezidente, care se află în străinătate;
-populația, persoanele fizice care se află pe teritoriul RM.

Toate aceste subiecte contribuie la formarea fondurilor bănești prin:

-impozitul pe venit (pe profit în cazul agenților economici);
-contribuții de asigurări sociale;
-contribuții de asigurări medicale;
-veniturile din valorificarea proprietății de stat (privatizarea);
-cesionări;
-accizele;
-amenzile;
-penalități;
-dobînzi;
-donații etc.

Prin distribuirea PIB înțelegem atît distribuirea primară, cît și redistribuirea

acestuia. Distribuirea primară constă în împărțirea acestuia între participanții direcți,
nemijlociți la procesul producției materiale.

Distribuirea primară:
Salariații- salarii și premii
Statul- impozitul pe venit, asigurarea medicală, asigurarea socială ș.a.
Bănci- creditele
Din venitul agentului economic se mai retrag resurse pentru materie primă, energie
electrifcă etc.
Venitul net al întreprinderii

Prin redistribuirea PIB cuprinde la rîndul său tot 2 faze:

1.mobilizarea și
2.dirijarea unei părți din produsul deja distribuit

Mobilizarea cuprinde acele relații social-economice, cu ajutorul cărora, prin

mecanismul economic, financiar și bancar, prin instituțiile financiare și bancare, prin
sistemul prețurilor și tarifelor aplicate bunurilor și serviciilor, se atrage o parte din
veniturile agenților economici.

Dirijarea prevede că relațiile bănești, prin intermediul căreia sunt dirijate și folosite
aceste fonduri, împoreună cu o parte a resurselor bănești, mobilizate în procesul
distribuirii PNB (produsul național brut) se îndreaptă către sfera social-culturală,
ordinea publică, apărarea națională, precum și către grupurile de populație care nu au
primit sau au primit fonduri insuficiente.

2)Funcția de control a finanțelor publice urmărește modul de constituire a

fondurilor în economie, repartizarea pe destinații și gestionarea lor cu o maximă
eficiență de către agenții economici. Funcția de control se exercită de către stat prin
intermediul unor organe de specialitate (Curtea de Conturi, Mininsterul Finanțelor,
BNM, Inspecția Financiară, Serviciul Vamal, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat
etc.). Acestor organe le revine sarcina de a verifica integritatea patrimoniului public,
eficiența utilizării fondurilor, legalitatea, necsitatea și oportunitatea cheltuielilor
efectuate de către instituțiile publice, respectarea obligațiilor contractuale și
obligațiilor față de bugetul public național.

Concluzie: Funcția de control este strîns legată cu cea de repartiție, dar are o sferă
de manifestare mult mai largă decît prima, deoarece vizează, pe lîngă constituirea și
repartizarea fondurilor, și modul de cheltuire a acestora.

5.Activitatea financiară a statului

-activitatea bugetară în 5-10 propoziții de caracterizat
-repartizarea mijloacelor bănești între autoritățile publice centrale și cele locale
-colaborarea cu organismele financiare internaționale
-condițiile colaborării cu alt stat
-Parlament, Guvern, APL- rolul lor în domeniul finanțelor publice
-Ministerele
-Ministerul Finanțelor, BNM, Curtea de Conturi
17.09.2015
Tema 2: Drept financiar- noțiuni generale

1.Noțiunea, obiectul și metoda de reglementare a dreptului financiar

2.Principiile dreptului financiar
3.Izvoarele dreptului financiar
4.Normele dreptului financiar
5.Raporturile juridice de drept financiar
6.Locul și rolul dreptului financiar în sistemul ramurilor de drept

1.Noțiunea, obiectul și metoda de reglementare a dreptului financiar

Obiectul reglementării juridice financiare nu reprezintă altceva decît conținutul
acestuia, în care se înscriu elementele componente.
Astfel, obiectul dreptului financiar, în viziunea absolut a tuturor autorilor, cuprinde
următoarele elemente structurale:
 dreptul bugetar;
 dreptul fiscal;
 procedura fiscală;
 controlul financiar;
 creditul public;
 finanțele instituțiilor publice.
Aici mai putem include: emisiunea monetară, circulația monetară, regimul juridic al
valutelor, organizarea și funcțioarea aparatului financiar, bancar și de credit.

Dreptul financiar este format din totalitatea actelor normative, care reglementează
relațiile de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor bănești ale statului și ale
unităților publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societății.
(definiție întîlnită la Mircea Ștefan Minea, Radu Stancu, Ionel Bostan, Rada
Postolachi, Dan Grosu-Șaguna).
Dreptul financiar reprezintă ansamblul normelor juridice instituite conform
conceptului modern din statele contemporane, care reglementează, în regim de drept
public, constituirea, și utilizarea fodurilor bănești ale statului și ale celorlalte
colectivități publice, precum și controlul financiar de interes public (Ioan Gliga plus
Emil Bălan și Cristina Oneț).
Autorii ruși vin cu o altă noțiune: dreptul financiar reprezintă ansamblul normelor
juridice, care reglementează relațiile sociale care apar în legătură cu constituirea,
repartizarea și utilizarea resurselor bănești (centrale și descentralizate) ale statului și
ale unităților administrativ-terioriale, destinate pentru realizarea sarcinilor sale.

Metoda de bază de reglementare a dreptului financiar este metoda imperativă, cu

cele 2 laturi ale sale: cea care prescrie sau interzice un anumit comportament.
Odată cu trecerea la economia de piață, de rînd cu metoda de bază sunt admise și alte
metode, ca de ex., metoda de colaborare, metoda de recomandare, precum și metoda
caracteristică dreptului privat- de ex., metoda contractuală (atît în cadrul
împrumutului de stat/creditului public, cît și în cadrul dreptului fiscal).
2.Principiile dreptului financiar
Principiile dreptului financiar sunt acele reguli sau cerințe fundamentale, care
exprimă cele mai esențiale trăsături și scopuri ale activității financiare ale statului.
Conținutul acestor principii este expres prevăzut în actul suprem al statului-
Constituția RM.

Principiul legalității- art. 133 Constituția RM

Principiul egalității cetățenilor în fața legii și în fața autorităților publice- art. 16
Constituția RM- politica monetară, politica fiscală, politica de creditare este unică,
indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie....
Principiul publicității- art. 23, 76 din Constituția RM- vezi! Art. 56, 73 Legea nr.
181- Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale
Principiul repartizării funcțiilor în domeniul activității financiare– art. 6
Constituția RM
Principiul autonomiei locale (financiare)- art. 109 Constituția RM
Principiul caracterului social al activității financiare ale statului- art. 47
Constituția RM
Principiul de planificare a activității financiare- un an, conform legii bugetare. În
interiorul anului există trimestre. Această planificare de activitate financiară se face
în conformitate cu planurile de activitate ale autorităților publice și a agenților
economici.
Principiul verificării legalității modului de utilizare a banului public- art. 133
Constituția RM
Principiul determinării juste a sarcinilor fiscale- art. 58 Constituția RM- cetățenii
sunt obligați să contribuie ăprin impozite și taxe la cheltuielile publice.

3.Izvoarele dreptului financiar

Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care
reglementează raporturi juridice financiare.
În raport de gradul de generalitate sau specificitate, izvoarele dreptului financiar se
disting în: izvoare comune cu alte ramuri de drept și izvoare specifice ale dreptului
financiar.

Izvoarele comune ale dreptului financiar cu alte ramuri de drept:

1.Constituția RM- vezi! Art. 58, 66, 95, Titlul IV- art. 131-133
2.Legea RM cu privire la Guvern- art. 13
3.Legea RM privind APL- art. 88, 18 lit. g), 34 (2), 49 lit. e) și f), art. 60 (2)
4.Codul penal al RM- Capitolul X- Infracțiuni economice- art. 236-240, 244-
2
245 , 249
5.Codul civil al RM- Capitolul XXIV și XXVI
6.Codul de procedură civilă
7.Legea RM cu privire la antreprenoriat și întreprinderi- art. 10 (5)
 8.Codul vamal al RM, etc. (DE CĂUTAT ȘI ALTELE!!!)
Izvoarele specifice ale dreptului financiar:
VEZI LISTA CU ACTE NORMATIVE PARTE INTEGRANTĂ A CURRICULEI,
REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGATĂ ULTERIOR!!!
Enumerăm actele normative de bază, acte normative subordonate legii, hotărîrile
Curții Constituționale

4.Normele dreptului financiar

Norma de drept financiar este acea normă care are un obiect de reglementare
specific, care se referă la drepturile și obligațiile subiectelor participante la raportul
de drept financiar, și care prescriu conduita acestora în procesul de formare,
repartizare și utilizare a banului public, a căror respectare este asigurată prin forța de
constrîngere a statului.
După conținutul lor, normele dreptului financiar pot fi:
-materiale
-procesuale.
Normele de drept financiar materiale sunt acele norme care stabilesc drepturile și
oblgiațiile participanților la raporturile de drept financiar. De ex., acele norme care
stabilesc structura sistemului bugetar, acele care stabilesc repartizarea și mărimea
cheltuielilor publice, acele care stabilesc forma și conținutul obligațiilor financiare ale
persoanelor fizice și juridice.
Normele de drept financiar procesuale sunt acele norme care stabilesc forma și
modalitatea de acțiune a normelor materiale. De ex., procedura bugetară, controlul
financiar sau fiscal.

REGULA!!!Normele dreptului financiar au un caracter general, impersonal și se

aplică la un nr. nelimitat de cazuri sau de persoane.
EXCEPȚIILE!!!De ex., legile bugetare anuale, pe lîngă dispozițiile generale,
referitoare la aceste bugete, cuprind și norme cu dispoziții care stabilesc concret
sarcini și obiective de realizat, cum ar fi: cuantumul unor transferuri, subvenții
acordate anumitor categorii de subiecte (vezi!!! anexele legii bugetare anuale).
Codul fiscal- de ex., vezi!!! art. 49, 491, 50 etc.

După structura logico-juridică, norma de drept financiar cuprinde și ea cele 3

elemente: ipoteza, dispoziția, sancțiunea.
24 septembrie 2015
Ipoteza normei de drept financiar prevede împrejurările în care urmează să se aplice
dispoziția cuprinsă în aceste norme. Cum ar fi, de ex., resursele financiare ale statului
se constituie din impozite, taxe și alte prelevări de la persoanele fizice sau juridice.
Dispoziția normei de drept financiar prevede conduita subiectelor vizate în aceste
norme.
După felul de comportament al subiectelor, dispozițiile cuprinse în normele de drept
financiar pot fi:
 onerative
 permisive
  prohibitive
Cele mai multe din normele dreptului financiar conțin dispoziții onerative, prescriu
un anumit comportament. De ex., Curtea de Conturi elaborează și aprobă anual
programul său de control. BNM este unicul organ de emisiune monetară în RM.
Ministerul Finanțelor, în exercitarea atribuțiilor sale, este obligat să colaboreze cu
autoritățile publice centrale și locale, asociații obștești, organizații financiare
internaționale etc.- de completat cu alte exemple!!!
Unele din normele dreptului financiar conțin dispoziții permisive, lăsăm la discreția
subiecților de a avea sau nu un anumit comportament. De ex., Curtea de Conturi
poate să participe la activitatea organelor internaționale de specialitate și să devină
membru al acestora. BNM poate acorda servicii bancare instituțiilor financiare, etc. -
de completat cu alte exemple!!!
Determinat de interesul finanțelor publice, unele norme conțin dispoziții prohibitive.
De ex., se interzice acoperirea cheltuielilor bugetare printr-o nouă emisiune monetară.
Dacă banii sunt mai mulți în circulație decît se produce (inflație monetară). Se
interzice unei persoane fizice sau juridice să practice activitate financiară, bancară
fără autorizația emisă de BNM, etc. - de completat cu alte exemple!!!
În teoria finanțelor publice, vom întîlni sancțiuni caracteristice și altor categorii de
norme juridice (amenda), dar avem și un șir de sancțiuni specifice acestor categorii de
norme, cum ar fi: suspendarea finanțării (de ex., situația din RM- 2015), anularea
creditelor bugetare, majorarea dobînzilor, majorări de întrîrziere etc.

Comparativ cu alte norme, în dreptul financiar cele 3 elemente rareori sunt întîlnite
cumulativ în cadrul unei și aceleiași norme.

5.Raporturile juridice de drept financiar

Raporturile juridice financiare sunt relațiile sociale, reglementate de normele
dreptului financiar, care iau naștere, se modifică și se sting în procesul formării,
repartizării și utilizării banului public.
Raporturile de drept financiar se disting de alte raporturi juridice prin următoarele
trăsături specifice:
1. subiectele participante și poziția pe care o au unul față de altul- apar în
activitatea generală a statului. Un subiect obligatoriu este statul reprezentat de
organele sale abilitate, creîndu-se poziția de subordonare. Unii autori consideră
că nu vorbim de o subordonare clasică, ca de ex., cea din dreptul financiar. În
dreptul financiar ne întîlnim cu o formă de subordonare- forma autorității.
2. după obiectul de reglementare- în funcție de sfera de cuprindere a finanțelor
publice, raporturile de drept financiar pot fi: bugetare, fiscale, monetare, de
creditare, de control financiar, etc.
3. după modalitățile de realizare a formei de activitate- raporturile de drept
financiar se nasc, se modifică și se sting pe baza manifestării unilaterale de
voință a statutui și, în general, se execută fără a fi necesară prezența unei
hotărîri judecătorești.

Elementele constitutive ale raportului de drept financiar sunt subiectul, obiectul și

conținutul.
Subiectele raportului de drept financiar:
 statul prin organele sale specializate; dreptul bugetar- statul reprezentat de
Ministerul Finanțelor, circulația monetară- BNM, control financiar- Curtea de
Conturi și Inspecția Financiară;
 persoana fizică– art. 5 alin. (3) Cod Fiscal. Persoana fizică rezidentă- art. 5 (5)
Cod Fiscal; nerezidentă- art. 5 (6) Cod Fiscal
 persoana juridică- art. 5 alin. (4) Cod Fiscal

Obiectul raportului de drept financiar este diferit, determinat în primul rînd de sfera
deosebit de largă și complexă a finanțelor publice; iar, în al doilea rînd, de fapte, acte
normative și operațiuni specifice cu privire la activitatea financiară.
În prima situație, obiectul îl formează acțiunile de prognoză și organizare bugetară,
acțiunile de creditare, de circulație monetară, de control financiar etc.
În cea de-a doua situație, obiectul îl formează plata unei sume de bani la care sînt
obligate subiectele participante la aceste raporturi juridice.

Conținutul- drepturile și obligațiile părților. De ex., dreptului organului financiar-

fiscal de a încasa impozite, taxe și alte contribuții îi corespunde obligația
contribuabilului de a satisface aceste cerințe în cuantumurile și la termenele prevăzute
de lege. Sau dreptului organului de control de a desfășura această activitate specifică
îi corespunde obligația celui controlat de a se supune acțiunilor de control, dar în
limitele competenței stabilite pentru cel care este investit de a efectua acest control în
limitele competenței.

6.Locul și rolul dreptului financiar în sistemul ramurilor de drept

În condițiile divizării dreptului pozitiv în drept public și drept privat, dreptul financiar
este o ramură a dreptului public, deoarece este instituit în scopul satisfacerii unor
nevoi și interese generale ale statului.
În literatura de specialitate, locul dreptului financiar este apreciat diferit. În literatura
franceză- după dr. constit, admin, și internaț. publ. se află dr. financ.
În teoria generală din România, dr financ este considerat a 3-a ramură după dr.
constit. și admin.
În Rusia:
1.dr financ- subramură a dr admin.
2.dr financ- disciplină interamurală- economia, fiscalitatea etc.
3.dr financ- ramură desinestătătoare

Corelația dintre dr financ cu ramurile de drept public:

1.cu dr constituțional- importanța dr constit în toate ramurile de drept. Dr
constit al RM statuează în Constituția RM obligația cetățenilor de a contribui prin
impozite și taxe, obligația Parlamentului de a adopta bugetele de stat, definește noț de
buget public național, prevede că formarea, adminsitrarea și gestionarea resurselor
financiare ale statului se realizează de Curtea de Conturi ș.a.
2.cu dr admin- legătura se datorează faptului că dreptul adminstrativ cuprinde
norme referitoare la organizarea și funcționarea organelor puterii executive ale
statului, printre care vom regăsi și organe de activitate financiară (Ministerul
Finanțelor). Reglementarea juridică a bugetului de stat, a bugetelor locale, a
creditului public, al controlului financiar, este instituită cu specificul de reglementare
administrativ-financiară. Unele dispoziții din dreptul financiar se completează cu
anumite dispoziții generale sau specifice ale dreptului administrativ.
3.cu dr contravențional- reglementarea din dr financiar se completează cu unele
norme din dr. contravențional.
4.cu dr penal- corelația se manifestă prin depistarea infracțiunilor cu caracter
financiar de către organele de control financiar (Curtea de Conturi).
5.cu dr muncii și protecției sociale- finanțarea acestei protecții care se face din
bugetul asigurărilor sociale de stat.
6.cu dreptul fiscal- corelația dintre aceste ramuri se prezintă: relație parte-
întreg (întregul este dr financiar, partea- dr fiscal).
7.cu dr internațional public- corelația se manifestă prin prisma existenței mai
multor convenții interstatale, ca de ex., convenții cu privire la împrumuturi externe,
cu privire la evitarea dublei impuneri, etc.
8.cu dr comunitar- în literatura de specialitate română

Corelația dintre dr financ cu ramurile de drept privat:

1.cu dr civil sau dr afacerilor- unicul punct de tangență este că toate
reglementează relațiile bănești
Tema 3: Circulația monetară

1.Noțiunea de monedă și funcțiile ei

2.Suma de bani necesară circulației monetare. Viteza de circulație a banilor
3.Reglementarea emisiunii monetare
4.Reglementarea juridică a plăților în numerar
5.Reglementarea juridică a plăților fără numerar

Legea cu privire la BNM

cu privire la instituțiile financiare
cu privire la serviciile de plată și moneda electronică
Hot BNM nr. 328 din 19.12.2002
Hot BNM nr. 65 din 27.03.2003
Hot BNM nr. 6 din 06.01.2006

1.Noțiunea de monedă și funcțiile ei

Moneda a contribuit substanțial la patrimoniul de valori al omenirii în cursul
mileniilor, fiind, în primul rînd, un instrument social-economic. Ea a reprezentat o
instituție istorică, ea a urmat și urmează evoluția societății umane.
Ascensiunea sau declinul națiunilor, deseori au fost marcate de modurile de
administrare ale monedei.
Într-o definiție, prin monedă este desemnat orice bun care este acceptat ca instrument
liberator de creditori sau vînzători, adică un bun pentru cumpărarea mărfurilor.
Într-o altă definiție, se consideră că atunci cînd o marfă servește continuu ca
intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine monedă.
Nominaliștii au considerat moneda drept un document de stat, detașat de fluctuațiile
vieții social-economice, care emană de la autoritatea publică.
Moneda, în forma ei clasică de disc metalic, cu o greutate determinată, se utilizează
ca mijloc de circulație, mijloc de plată sau tezaurizare.

Moneda reprezintă un instrument- etalon legal de plată pentru facilitarea

schimburilor, pentru acumulări, fiind măsurătorul general de valori, care poartă girul
(garanția) autorității emitente, adică statul, și care se bucură de încredere publică.

Funcțiile monedei:
 funcția de evaluare a valorilor economice- cu moneda se măsoară valori
materiale, se exprimă prețurile, puterea de cumpărare, creditul;
 funcția de mijlocire a schimbului de bunuri și servicii- prin schimb, produsele
devin mărfuri a căror circulație este înlesnită de monedă.
 funcția de mijlocire a plăților- ea dobîndește calitatea de monedă legală,
întrucît creditorul este obligat să primească moneda aflată în circulație la data
lichidării unei datorii;
 funcția de mijlocire a creditului- creditul reprezintă transmiterea temporară a
 unei puteri de cumpărare. El este un împrumut de monedă. Montesquieu
spunea că banul este un semn al valorii, și cui îi lipsește, trebuie să-l
împrumute;
 funcția de mijlocire a economiilor- disponibilitățile temporare ale populației se
pot valorifica cu ajutorul monedei. Tot ceea ce deținem (bunuri mobile sau
imobile), în anumite momente facem referință la cît costă;
 funcția de tezaurizare- cu ajutorul monedei se pot păstra și transfera valorile
care se cer menținute în timp pe o perioadă îndelungată, (vezi! Dan Grosu-
Șaguna) în condițiile circulației banilor cu circulație..... ???(exprimați în aur).
În literatura de specialitate se mai menționează că și Banca Națională a statelor
realizează această funcție;
 funcția socială de distribuire și redistribuire a bunurilor și serviciilor-
produsul social se distribuie, cu ajutorul monedei, celor care au contribuit
direct sau indirect la crearea lui;
 funcția de bani mondiali (bani universali)- acești bani mondiali servesc drept:
a.mijloc internațional de plată- se realizează pentru achitarea datoriilor externe;
b.mijloc internațional de cumpărare a mărfurilor din străinătate- forma de plată în
numerar- cash-ului;
c.întruchiparea generală a avuției publice și mijloc de transfer al acesteia dintr-o țară
în alta. De ex., tezaurul României care se află la Moscova.
Exemple de bani mondiali: dolarul american, moneda unică europeană.
DST- coș valutar- drepturi speciale de tragere.

Concluzie: Pentru ca o marfă sau un bun să devină monedă, este suficient să

îndeplinească una din funcțiile menționate supra, în sens că nu e necesar ca aceste
funcții să fie întrunite cumulativ.

2.Suma de bani necesară circulației monetare. Viteza de circulație a banilor

Suma de bani necesară circulației monetare este formată din totalul valoric al
semnelor bănești (masa monetară), care dă posibilitatea efectuării normale a
schimbului de mărfuri, prestării serviciilor, achitării debitelor/datoriilor. Această
sumă este determinată de acțiunea legii circulației mijloacelor de plată și de legea
vitezei de circulație a banilor. Potrivit cerințelor acestor legi, într-o anumită perioadă
de timp, suma de bani necesară circulației rezultă din totalizarea sumei prețurilor
mărfurilor și serviciilor care urmează a fi vîndute și încasate, și a sumelor plăților
scadente, din care se scade suma prețurilor mărfurilor vîndute în credit și prețurile
pentru circulația mărfurilor care se compensează:

(SPMS+SPS)-(SPMC+PC)
Sb= ---------------------------------------
VCB

Sb- suma de bani

SPMS- suma prețurilor mărfurilor și serviciilor care urmează a fi vîndute și incasate
SPS- suma plăților scadente
SPMC- suma plăților mărfurilor vîndute în credit
PC- prețurile pentru circulația mărfurilor care se compensează
VCB- viteza de circulație a banilor

Suma de bani necesară circulației este influențată de următorii factori:

1.factori de influență directă:
-modificarea volumului de mărfuri/de producție și nivelul prețurilor mărfurilor;
2.factori de influență indirectă:
-majorarea nr. de operații în credit- cu cît mai multă marfă se vinde în credit, cu
atît e nevoie mai puțin de bani și viceversa;
-dezvoltarea plăților fără numerar.
3.viteza de circulația a banilor.

Viteza de circulație a banilor (VCB) reprezintă nr. de tranzacții la care servește o

unitate monetară într-o anumită perioadă de timp.
Accelerarea vitezei de circulație a banilor duce la micșorarea masei monetare
necesară circulației și invers.

Într-un stat, viteza de circulație a banilor trebuie să fie cît mai mare.

VCB este influențată de mai mulți factori:

1.masa banilor necesari circulației;
2.proporția unității monetare ținută în rezervă sau tezaurizare (banii activi în
economie și banii aflați în rezerva BNM);
3.stabilitatea social-politică și conjunctura economică;
4.depinde de volumul veniturilor bănești ale populației, frecvența și ritmicitatea
încasării de către populație a veniturilor sale bănești;
5.gradul de coincidență între încasările și plățile bănești ale populației; corelația
dintre fondul de cumpărare și fondul de mărfuri;
6.factorul psihologic al încrederii populației în puterea de cumpărare a monedei
naționale (RM- 2015).

3.Reglementarea emisiunii monetare

Prin emisiune monetară (bănească) se înțelege un ansamblu de acte și operațiuni,
realizate de Banca Centrală a statului, concretizate în baterea semnelor monetare,
stocarea, emiterea, punerea și scoaterea din circulație a bancnotelor și monedelor
metalice, precum și formarea de bani scriptuali (cecul, cambia, ordinul de plată, alte
rechizite) în conturi curente ale persoanelor fizice și juridice.

Dreptul exclusiv de a emite în circulație bancnote și monede metalice jubiliare

comemorative, ca mijloc de plată și în scop numismatic îl are BNM.
Unitatea monetară a RM- leul, divizat în 100 de bani.
Leu moldovenesc este mijlocul legal de plată pe teritoriul RM.
BNM stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, design-ul și alte
caracteristici ale bancnotelor și monedelor metalice ca mijloc de plată.

Emisiunea (formarea) monedei scriptuale se realizează în următoarele direcții:

1.vînzarea sau cumpărarea de valori mobiliare ale statului (vezi! Art. 42 din
Legea cu privire la BNM);
2.în legătură cu acordarea de credite băncilor (vezi! Art. 18 in Legea cu privire
la BNM).

Regulamentul BNM care prevede modalitatea de distrugere a monedelor și banilor,

prin tocare, topire, instalația hidra-pulper???

08 octombrie 2015
4.Reglementarea juridică a plăților în numerar
Din analiza legislației mai multor state, pentru stingerea obligațiilor distingem
următoarele forme:
 plățile cu numerar, în care se întrebuințează semnul monetar metalic sau de
hîrtie;
 plățile prin compensație sau clearing, care constau în compensarea de drepturi
și obligații reciproce (vezi! Art. 4-8 Legea cp la BNM);
 plățile fără numerar, care se realizează prin faptul că moneda ce ar trebui să
facă obiectul plății, în loc să fie înmînată beneficiarului sub formă de monedă
manuală, este substituită cu o dispoziție prin care din disponibilul existent în
contul debitorului se trece în contul beneficiarului suma convenită ca plată.

Dreptul de a alege forma de plată aparține întreprinderilor, instituțiilor, populației.

Avem situații cînd legislația concret stabilește această formă.
Vezi!
-Hot Guv nr. 764 din 1992 (pct. 1, 2, 3, 5, 7, 8)
-Hot Guv nr. 474 din 1998 cp la aplicarea mașinilor de casă și de control cu memorie
fiscală (pct. 1)+ Anexa 5 a acestei hotărări și Anexa la anexa 5
-Legea RM cp la antreprenotriat și întreprinderi (art. 10 (5))
-Hot BNM nr. 200 din 2006 prin care s-a aprobat Regulamentul cp la operațiunile în
numerar în băncile din RM

5.Reglementarea juridică a plăților fără numerar

Pentru realizarea unui sistem de plăți fără numerar, sunt necesare o serie de instituții
specializate, legate între ele prin mijloace tehnice și juridice, și anume:
-Banca centrală a statului
-Băncile comerciale
-Băncile corespondente (de ex., Groupe Societe Generale)
-alte instituții financiare (de ex., Poșta Moldovei).

Existența și perfecționarea acestor instituții este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a cel puțin 2 condiții:
1. încrederea populației în bănci și în cei care administrează aceste bănci
 (Unibank, Banca Socială, BEM ș.a.);
2. încrederea reciprocă între bănci, pe de o parte, și între cei ce administează
aceste bănci, pe de altă parte.

BNM

B1 B2

A1 A2

Credite overnight (peste noapte)- rambursarea lor în 72 de ore. Este o relație între
bănci.

Sistemul automatizat de plăți bancare:

1.efectuarea plăților în timp real/brut
2.plățile on-line

În ultimul timp, asistăm la o micșorare/reducere a operațiunilor cu numerar și

utilizarea pe o scară cît mai largă a celor mai sofisticate forme a plăților fără numerar.

Avantajele (și dezavantajele) plăților fără numerar comparativ cu plățile în cash:

1. numerarul disponibil al persoanei fizice și juridice ar reprezenta un capital în
stare latentă (păstrați banii în seifuri, la ciorap, case bani etc.). Același capital,
depus la o instituție bancară, ar putea fi investit în acțiuni economice, iar
depunătorului îi revine un profit sub formă de dobîndă;
2. dobînda oferită pentru depozit;
3. riscurile legate de păstrarea sau manipularea numerarului (pierdere, furt,
deteriorare, timp irosit cu numărătoarea ș.a.) sunt înlăturate în cazul plăților
fără numerar;
4. plățile cu numerar presupun o deplasare a părților. Această situație incomodă și
riscantă se poate evita prin plățile fără numerar, care se execută rapid, în
termene scurte și la distanțe foarte mari;
5. plățile cu numerar pot fi revăzute, verificate, probate și controlate după
documentele de evidență bancară, chiar și după trecerea unui nr. de ani de la
efectuarea lor (5 ani);
6. depunătorul are posibilitatea de a se elibera de preocupările pentru unele plăți
periodice, cum ar fi serviciile comunale, impozite, taxe, contribuții, chirie,
abonamente etc., printr-un ordin dat instituției bancare la care își are deschis
contul;
 7. economisirea unor importante sume de bani, necesare sau legate de mînuirea
numerarului, cum ar fi cheltuielile de producere, de circulație, de retragere, de
distrugere etc.; ș.a.

Dezavantajele plăților fără numerar comparativ cu plățile în cash:

1. comisioanele mari;
2. neîncrederea și riscul de falimentare a instituțiilor bancare;
3. riscul de piraterie a banilor fără numerar;
4. blocarea sistemului; etc.
15 octombrie 2015
Tema 4: Creditul

1.Noțiunea de credit și clasificarea lui

2.Funcțiile și rolul creditului
3.Împrumutul de stat (creditul public)
4.Creditul extern
5.Datoria publică

Legea p datoriile sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat nr. 419-

1.Noțiunea de credit și clasificarea lui

Creditul, ca și moneda, este o categorie economico-financiară, creată pentru a servi
la rezolvarea unor probleme sociale, economice sau legate de procesul de schimb.
Etimologic, creditul își are originea în cuvîntul latin creditum, care înseamnă a crede,
a se încrede sau a se avea încredere.
Creditul a format obiectul unor ample cercetări în literatura de specialitate, astfel,
exprimîndu-se un șir de definiții a acestui fenomen:
 Profesorul W. Sombart definește creditul ca fiind puterea de cumpărare fără a
deține numerar;
 Profesorul C. Gide definește creditul ca schimbul unei bogății prezente contra
unei bogății viitoare.
 Profesorul Leitner? Definește creditul ca un act economic ce face să nască în
favoarea unui individ a unui drept de a dispune în mod permanent de bunurile
sau serviciile puse la dispoziția lui de un alt individ, în cadrul termenului
pentru care a fost acordat.
 Profesorul Victor Stănescu menționează că este vorba de operațiune de credit
ori de cîte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată la un moment
dat, din partea unui subiect economic altuia, cu obligația pentru cel din urmă
de a restitui mai tîrziu, la o anumită dată, suma primită plus o sumă de bani
care se numește interes sau dobîndă, etc.

Elementele creditului:
-schimbul în timp (termenul);
-intervin 2 subiecte (creditorul și debitorul);
-termenul de grație- perioada între momentul angajării creditului și începerea
rambursării lui;
-ratele parțiale- acelea care se rambursează eșalonat;
-scadența- momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditelor;
-garantarea creditului sau gajul- este format din anumite bunuri ce se constituie la
dispoziția creditorului sau a unui terț pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a
unor obligațiuni de o valoare în general mai redusă;
-dobînda- prețul plătit de către debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pe
un termen determinat.
CLASIFICAREA CREDITULUI:
În societatea modernă, formele principale sub care se prezintă creditul în economia de
piață sunt:
1.creditul comercial- o formă de împrumut practicată între vînzător și
cumpărător. El constituie baza sistemului de credit în economia de piață.
2.creditul bancar- se acordă agenților economici de către instituțiile bancare și
el reprezintă principala sursă pentru asigurarea cu fonduri bănești necesare diferitelor
sectoare de activitate ale economiei naționale.

După destinație, avem:

-credit de producție- este destinat activităților, are un rol activ în economie;
-credit de consumație- este destinat consumului social.

În funcție de subiectul de drept care angajează creditul, avem:

-credit public- contractat de stat sau instituție publică;
-credit privat- contractat de o persoană fizică sau de o organizație privată.

După modul de garantare, avem:

-credit real- garantat în valori sau în bunuri materiale certe;
-credit personal- acordat pe baza încrederii, al prestigiului de care se bucură
cel împrumutat. La rîndul său, creditul personal, poate fi acoperit sau descoperit. E
acoperit dacă debitorul nu prezintă garanții, creditorul solicită fie răspunderea
personală, fie solidară a 2 sau mai mulți garanți (fidejusori). E descoperit atunci cînd
banca are încredere totală în debitor.

În funcție de perioada de timp, avem:

-credit pe termen scurt- pînă la 1 an de zile;
-credit pe termen mediu- 1-5 ani;
-credit pe termen lung- mai mult de 5 ani.

După locul de desfășurare a operațiunilor de credit, avem:

-credit intern
-credit extern

În funcție de posibilitatea creditorului de a avea sau nu dreptul de a solicita

debitorului rambursarea anticipată a creditului, avem:
-credit denunțabil- creditorul are un asemenea drept:
-credit nedenunțabil- cînd nu este stipulată o asemenea clauză în înțelegerea
dintre părți.

În funcție de cauza care determină creditul, avem:

-credite de finanțare, acordat firmelor care nu au creanțe asupra altora;
-credite de refinanțare, acordate firmelor care au creanțe asupra altora.

Clasificarea legală- conform Hotărîrii BNM nr. 231 din 27.10.2011, avem:
 -credite standard- 2 %;
-credite supravegheate- 5 %;
-substandard- 30 %;
-dubioase/îndoielnce- 60 %;
-compromise/pierderi- 100 %.

Se mai cunoaște forma creditului guvernamental, atunci cînd, în calitate de creditor

ne apare Guvernul unui stat. La rîndul său, creditul guvernamental poate fi atît intern,
cît și extern. De ex., Guvernul SUA oferă împrumut Guvernului RM (Credit
guvernamental intern).

2.Funcțiile și rolul creditului

Avantajele, locul și importanța creditului se evidențiază prin funcțiile sale, și anume:
1.funcția distributivă- constă în mobilizarea resurselor bănești disponibile la
un moment dat în economie și redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre
diferite ramuri, sectoare de activitate, care au nevoie de fonduri de finanțare;
2.funcția de transformare a economiilor în investiții- prin ea se realizează
echilibrul macroeconomic conform ecuației E=I, unde E reprezintă economiile, I-
investițiile. Prin această ecuație se realizează echilibrul macroeconomic.
3.funcția de emisiune monetară- ca urmare a consolidării ideii de credit, a
fost creată moneda fiduciară (metoda fiduciară- o monedă cu valoare fictivă, bazată
pe încredere). De la bun început au fost biletele de bancă, ca ulterior, pe parcursul
anilor, să apară un șir de instrumente noi, cum ar fi: viramentul, cecul, cambia,
ordinul de plată etc. Relația de credit a stat la apariția acestor instrumente de plată;
4.funcția de asigurare a stabilității prețurilor- se realizează prin reglarea
dimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii, creîndu-se consumul, pe de o
parte, și stocurile, pe de altă parte. Iese în evidență această funcție în țările cu caracter
de producție sezonieră.
În țările dezvoltate, pentru a evita decalajul, se utilizează un instrument de credit-
warant- dă posibilitatea vînzătorilor de a-și plasa marfa în anumite locuri special
amenajate și ulterior i se acordă prețul prestabilit.

Creditul are un rol deosebit în promovarea relațiilor economice internaționale,

stimulînd exporturile și importurile de mărfuri, asigurînd o desfășurare normală,
rapidă și în deplină siguranță a acestor operațiuni.
Creditul are un rol deosebit în acoperirea deficitului bugetar al statului (prin forma
împrumutului de stat).
DE ADUS ȘI ALTE ARGUMENTE!!!!

Dezavantaje:
Cel mai mare pericol îl constituie folosirea abuzivă de credit, determinată de ideea
utopică că prin sine însuși, creditul reprezintă o bogăție (deoarece la momentul
intrării banilor în cont trebuie să ne gîndim la momentul rambursării, deoarece, dacă
nu vom lua în calcul acest moment, apar probleme).
Un alt pericol este așa-numita supracreditare, care poate duce la mari dezechilibre
economice, financiare și monetare, generînd, atunci cînd ia proporții, inflația.
Un pericol vădit este cel al instituțiilor bancare (RM- 2010- prezent), etc.

3.Împrumutul de stat (creditul public)

Prin împrumut de stat se înțelege un ansamblu de relații sociale, reglementate de
normele juridice cu privire la acumularea de către stat a unor fluxuri financiare,
disponibile la persoane fizice și juridice în baza prinipiilor benevole, operativității,
rambursabilității, în scopul acoperirii deficitului bugetar și armonizarea circulației
monetare. (autorii ruși)
Împrumuturile de stat/publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz
de dezechilibru bugetar, atunci cînd veniturile ordinare nu fac față cheltuielilor
publice. (Gh. Bistriea?)

Art. 2 al Legii nr. 419 spoune că împrumutul de stat este o relație contractuală prin
care creditorul transmite în proprietatea statului mijloace, cu condiția rambursării
acestora de către stat la expirarea termenului pentru care a fost acordat. Etc.

Trăsăturile caracteristice ale împrumutului de stat:

Cea mai esențială trăsătură a împrumutului de stat este utilizarea neproductivă a
acestui capital.
În relațiile de credit public, întotdeauna se observă superioritatea statului, necătînd la
faptul că el apare ca debitor.
Avînd în vedere rolul deosebit al statului, el semnează aceste contracte fără a asigura
cu careva gaj.
În cazul creditului bancar, contraactul se încheie în baza principiului egalității
părților, pe cînd, în cazul creditului public, uneori se aplică principiul
impunerii/constrîngerii.

22 octombrie 2015
Clasificarea împrumutului de stat:
1.în funcție de termen:
-împrumut de stat pe termen scurt;
-împrumut de stat pe termen mediu;
-împrumut de stat pe termen lung.

2.în funcție de locul de plasare sau contractare:

-împrumuturi interne, contractate pe piața internă a capitalului de împrumut;
-împrumuturi externe, contractate pe piața externă a capitalului de împrumut.

3.în funcție de poziția statului față de creditori:

-împrumuturi contractate direct de către stat;
-împrumuturi garantate de stat, fiind contractate de către alte entități de drept (vezi!
Art. 27 aceeași Lege)

4.în funcție de caracter, aceste împrumuturi pot fi:

-împrumuturi voluntare (patriotice), prin care statul se adresează sentimentului sau
spiritului de datorie al cetățenilor;
-împrumuturile forțate sau obligatorii, care se contractează de către stat atunci cînd
are nevoie urgentă de bani.

Conform prevederilor art. 12 al aceleiași legi, mijloacele obținute din împrumuturile

de stat interne și externe, se utilizează pentru:
 sprijinirea dezvoltării economiei țării și activității investiționale;
 promovarea exporturilor;
 crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea condițiilor sociale și ecologice
din țară;
 lichidarea consecințelor calamităților naturale și a altor situații excepționale;
 rambursarea anticipată, rambursarea, refinanțarea și restructurarea obligațiilor
existente și al garanțiilor;
 finanțarea deficitului bugetar și acoperirea necesităților decalajului temporar de
casă al bugetului de stat.

Conform prevederilor art. 13 al aceleiași legi, Ministerul Finanțelior utilizează

în calitate de instrumente generatoare de datorie publică instrumente financiare
reglementate de legislația RM, inclusiv valorile mobiliare de stat și împrumuturile de
stat interne.
Valorile mobiliare de stat (VMS) se emit:
1. în formă de înscriere în cont sau în formă materializată (vezi! Art. 14)
2. pe termen scurt și lung

Valori mobiliare de stat pe termen scurt sunt bonurile de trezorierie, emise cu

scont și răscumpărate la scadență la valoarea lor nominală.
Valori mobiliare de stat pe termen lung sunt obligațiunile de stat emise cu o
rată flotantă sau fixă a dobînzii.
Dobînda la obligațiunile de stat se achită periodic. Obligațiunile de stat pot fi vîndute
cu scont la prețul lor nominal sau cu primă și răscumpărate la scadență la valoarea lor
nominală.
Emiterea/vînzarea cu scont- atunci cînd are loc tranzacția, prețul e mai mic decît
valoarea nominală.
Prima- este cu valoarea dobînzii.

Împrumutul de stat prezintă atît avantaje, cît și dezavantaje.

AVANTAJE:
 consolidează patrimoniul statului, ca urmare a întrebuințării în interes public a
sumelor de bani împrumutate și utilizate;
 sunt mijloace de încurajare a economiilor bănești și de activitate a unor
capitaluri particulare;
 statul nu acoperă deficitul bugetar printr-o nouă emisiune monetară;
 etc.- de adus alte exemple!!!!!!
DEZAVANTAJE:
 în urma acestor împrumuturi se angajează generațiile viitoare să suporte
cheltuielile de rambursare;
 reduc capitalul particular circulant din economia națională;
 cresc cheltuielile neproductive ale statului, deoarece aceste împrumuturi
trebuie rambursate cu plata unor dobînzi;
 etc.- de adus alte exemple!!!!!!

Totuși, cea mai reușită și sigură tranzacție este plasarea mijloacelor bănești în valori
mobiliare de stat.
2 economiști americani: aduc următoarele argumente de ce nu trebuie să avem frică
de a credita statul:
1.posibilitatea Guvernului de a refinanța datoria publică (emitem valori
mobiliare de stat și banii obținuți îi dăm pentru achitarea datoriilor);
2.aplicarea metodelor de impozitare (în sens de majorare);
3.este atribuția statului de emisiune monetară (ca excepție, se interzice).

4.Creditul extern
CREDITUL EXTERN- împrumutul acordat de state, bănci, persoane fizice și
juridice, unor altor state, bănci și persoane fizice sau juridice străine.
Art. 12 din aceeiași lege
Conform prevederilor art. 19 al aceleiași legi, Ministerul Finanțelor utilizează în
calitate de instrumente generatoare de datorie de stat externă instrumentele financiare
aplicabile pe piețele financiare externe, și anume:
 împrumuturi de stat externe;
 valori mobiliare de stat emise pentru plasarea pe piețele financiare externe (de
ex., MoldovaGaz și Gazprom);
 alocări de drepturi speciale de tragere (DST)- un coș valutar legat de instituția
Fondului Monetar Internațional (vezi! Tratat Dan Grosu-Șaguna);
 garanțiile de stat externe în condițiile art. 33 al aceleiași legi.

Contractele de împrumuturi externe se aprobă de către Parlament prin lege

organică. În cazul în care valorile mobiliare de stat urmează a fi emise pentru plasare
pe piețele financiare externe, legea organică respectivă se adoptă pînă la publicarea
ofertei pe piața externă. (din 4 ianuarie 2015 a intrat respectiva prevedere).

Împrumuturile de stat externe, contractate în numele RM de către Guvern, pentru

susținerea bugetului de stat, sînt debursate în conturile deschise la BNM.
Împrumuturile externe, contractate pentru realizarea proiectelor finanțate din surse
externe sunt debursate și păstrate în conturi purtătoare de dobîndă în favoarea
bugetului de stat, în conturi deschise în bănci.
Mijloacele bănești obținute din împrumuturile de stat externe pot fi păstrate în
conturile bancare/trezorireale ale Ministerului Finanțelor în monedă națională și/sau
valută convertibilă.
Vezi! art. 22 aceeași lege!!!!

AVANTAJE și DEZAVANTEJE: desinestătător

Dezvantaje:
- cînd rambursăm un credit extern, trebuie să achităm la scadență suma în valută;

Avantaje:
 au fost create noi locuri de muncă;
 realizarea procedurii de export a produselor autohtone pe piața internațională.

5.Datoria publică
Datoria publică este totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale,
de unitățile administrativ-teritoriale și de alte entități publice de la persoane fizice și
juridice pe piața internă și în străinătate, și rămase de rambursat la un moment dat.
Conform prevederilor art. 2 al aceleiași legi, datorie a sectorului public este
totalitate a datoriei de stat, a datoriei unităților administrativ-teritoriale, a datoriei
BNM, a datoriei ce rezultă din împrumuturile interne și externe ale întreprinderilor de
stat/municipale și ale societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public.
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
Elementele de bază- vezi! Art. 3-11 al aceleiași legi!!! Cine este responsabil, registrul
datoriei, ș.a.- cîteva idei legate de gestionarea datoriei sectoruluiu public.
Tema 5: Dreptul bugetar și bugetul public național

1.Apariția, dezvoltarea și natura juridică a bugetului

2.Drept bugetar. Raporturile juridice bugetare
3.Conținutul și cuprinsul bugetului public național
4.Principiile și ordinea repartizării veniturilor și cheltuielilor în sistemul bugetar

Legea nr. 181- Legea finanțelor publice

1.Apariția, dezvoltarea și natura juridică a bugetului

Etimologic, cuvîntul buget își are originea în latinescul bulgo, care însemna o pungă
cu bani.
În Franța s-au folosit expresiile buge și buget cu sensul de săculeț în care se
acumulează ceva.
În Anglia, prin cuvîntul budget se înțelegea mapa de piele a cancelarului trezorieriei,
în care erau aduse în Parlament documente referitoare la situația veniturilor și
cheltuielilor statului.
În Țările Române, folosirea expresiei buget s-a introdus prin regulamentele organice
în 1831-1832, în care se vorbea despre buige sau bugea. Săbiile vistieriei, condica
veniturilor de pe timpul lui C. Brîncoveanu și N. Mavrocordat.

Odată cu proclamarea suveranității și independenței, a apărut necesitatea de a

avea un buget de stat propriu. Bazele sistemului bugetar au fost puse prin Legea cp la
sistemul bugetar din 29.11.1990.
În art. 3 al acelei legi era stabilit că bugetul de stat, prin intermediul bugetului
republican și bugetelor locale, exprima relații economice dintre persoanele juridice,
fizice și statul în vederea formării și folosirii planificate a fondului centralizat de
resurse bănești.
Odată cu adoptarea Constituției, în art. 131 a fost introdusă o noțiune nouă-bugetul
public național, care menționează că acesta este format din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat și bugetul unităților administrativ-teritoriale.
<> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <> <>
02 noiembrie 2015
După adoptarea Constituției RM, au fost aprobate un șir de acte normative, care au
reglementat și reglementează fiecare din elementele sistemului bugetar.

Bugetul de stat a fost și este în proporție de 10% reglementat de Legea p

sistemul bugetar și procesul bugetar. Acest act normativ va fi substituit de Legea
finanțelor publice și responsabilitățile bugetar-fiscale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost reglementat de Legea cp la BASS
din 1997 substituit prin Legea p sistemul public de asigurări sociale din 2000.
Bugetele locale sunt reglementate de multe acte normative. Legea RM p APL
(din 1998, din 2003- aceasta este acum în vigoare).
16 septembrie 1999- Legea RM p finanțele publice locale, care a fost înlocuit cu alta
din 2003.
În literatura de specialitate s-au afirmat un șir de definiții ale bugetului, ca de ex.:
Bugetul este un stat/statut de prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă
determinată.
Bugetul este un program de cheltuieli ce urmează a se efectua și de venituri ce
urmează a se realiza într-o perioadă determinată.
Din toate definițiile, a devenit preferată cea consacrată în legea franceză a
contabilității, conform căreia, bugetul statului este un act de stabilire și autorizare a
veniturilor și cheltuielilor anuale ale statului sau ale altor servicii publice.
Conform art. 3 din Legea nr. 181 p finanțele publice și responsabilitățile financiar-
fiscale, prin buget se înțelege totalitatea veniturilor, a cheltuielilor și a surselor de
finanțare destinate pentru realizarea funcțiilor autorităților publice centrale și locale.

Natura juridică a bugetului

Sub aspectul naturii juridice, literatura de specialitate vine cu un șir de teorii, bazate
pe analiza legislațiilor mai multor state. De ex.:
 bugetul este un act administrativ, deoarece atît veniturile, cît și cheltuielile
bugetare sunt evaluări realizate de agenții administrativi;
 bugetul este un act legislativ, deoarece este o decizie care emană de la puterea
legislativă;
 bugetul este un act administrativo-legislativ. Bugetul este o lege în partea
creatoare de dispoziții generale și este un act administrativ în partea creatoare
de dispoziții individuale;
 bugetul are natură juridică de lege. În art. 3 Legea 181- lege bugetară anuală-
un act legislativ prin care se aprobă, după caz, bugetul de stat, BASS și
fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală, care stabilește
reglementări specifice între aceste bugete;
 bugetul este un plan financiar.

2.Drept bugetar. Raporturile juridice bugetare

Dreptul bugetar al RM poate fi determinat ca totalitatea normelor finaniar-juridice
care reglementează relații sociale care apar în legătură cu constituirea, repartizarea și
utilizarea resurselor bugetului public național.

Cercul acestor instituții este foarte larg, la ele atribuindu-se în principal:

 raporturile care stabilesc structura sistemului bugetar;
 actele normative prin care se reglementează cuantumurile bănești ale
veniturilor și cheltuielilor a fiecăruia dintre elementele sistemului bugetar;
 raporturile între aceste bugete de diferite niveluri.

Vezi! Art. 33-35 din Legea 181!!!

Pe lîngă acestea, din dreptul bugetar fac parte actele normative ale Guvernului și
Ministerului Finanțelor, prin care se reglementează operațiunile de trezorierie,
operațiunile de elaborare și de executare a bugetului de stat (sunt cele mai
numeroase).
Avînd acet obiect de reglementare specific, dreptul bugetar nu se suprapune
reglementărilor privind impozitele și celelalte venituri bugetare sau ale împrumutului
de stat (aceste norme numai se intersectează și completează reciproc).
Relațiile sociale care apar la constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor
bugetului public național și care sunt reglementate de normele dreptului bugetar ele
devin raporturi juridice bugetare.

Spre deosebire de alte raporturi juridice financiare, raporturile juridice bugetare

prezintă anumite particularități.
În primul rînd, izvorul apariției lor va fi întotdeauna legea (un act normativ cu
valoare de lege).
Aceste raporturi apar în procesul activității bugetare a statului sau a UAT.
Cercul specific al subiectelor raporturilor bugetare în comparație cu subiectele
altor raporturi juridice financiare. Subiectele raportului de drept bugetar pot fi
împărțite în următoarele grupe:
1. statul și UAT;
2. organele reprezentative și executive ale puterii de stat, atît centrale, cît și
locale;
3. întreprinderile de stat, instituțiile și organizațiile publice.

Aceste raporturi nu pot dura mai mult de 1 an, cu anumite excepții: Bugetul
2014, care a continuat să fie executat pînă în aprilie 2015.

3.Conținutul și cuprinsul bugetului public național

Conținutul
Bugetul RM este alcătuit din 2 părți:
-veniturile bugetare;
-cheltuielile bugetare.
Acesta este conținutul!!!
Veniturile bugetare sunt instituite în rapot cu necesitatea repartiției venitului național,
în raport de structura economiei naționale, de gradul de dezvoltare teritorială a țării și
nivelul de dezvoltare a forțelor de producție.

Conform prevederilor art. 28 Legea 181, veniturile bugetare se formează din:

1. impozite și taxe;
2. contribuții de asigurări sociale de stat și prime de asigurare obligatorie de
asistență medicală;
3. granturi pentru susținerea bugetului și pentru proiectele finanțate din surse
externe;
4. alte venituri prevăzute de legislație.

Veniturile publice sînt formate din venituri ordinare (curente) și venituri

extraordinare.
Veniturile publice ordinare sunt acelea care se încasează cu regularitate. Din
această categorie fac parte: impozitele directe, cum ar fi impozitul pe venit, pe profit
al agenților economici, pentru bunurile imobiliare etc; impozite indirecte, cum ar fi
TVA, taxele vamale, accizele etc.; venituri de la întreprinderile și domeniile statului,
cum ar fi cele provenite de la bănci, telecomunicații, păduri etc.
Veniturile publice extraordinare, la care statul apelează în cazuri excepționale
și anume atunci cînd veniturile ordinare nu acoperă integral cheltuielile statului. Din
această categorie fac parte: împrumuturile (art. 30); suplimentarea masei monetare
printr-o nouă emisiune monetară; emiterea de bonuri de tezaur (valori mobiliare de
stat VMS); vînzarea unei părți din rezervele de aur ale statului (RM- nu).

Cheltuielile bugetare se repartizează de la buget pentru- vezi! Art. 10 Legea 847!!!

(dar dacă examenul va fi după anul nou, atunci conform articolului nou):
 fondul de salarii al angajaților publici;
 alte cheltuieli operaționale ale autorităților publice;
 cheltuieli pentru învățămînt, sport, cultură, artă, protecție socială etc.;
 susținerea unor programe de cercetare științifică fundamentală;
 transferul pentru autoritățile organelor autorității publice centrale;
asigurarea apărării țării, ordinii publice și securității naționale;
 serviciul datoriei de stat (plata dobînzilor și penalităților);
 plata cotizațiilor în organisme internaționale, etc.

În noile prevederi- art. 29 Legea 181!!!!:

 chletuieli de personal;
 prestații sociale;
 cheltuieli de bunuri și servicii;
 subvenții și transferuri;
 dobînzi;
 cheltuieli pentru formarea activelor fixe ș.a.

Cuprinsul
Organizarea bugetară a statelor corespunde cu structura organizării administrativ-
teritoriale ale statului. Din acest pdv, vorbim despre state unitare și federative.
Statele federative cuprind cca 3 verigi: bugetul central al federației, bugetul fiecărui
subiect al federației, bugetele locale.
Statele unitare- RM- art. 131 Constituție, art. 26 Legea 181

4.Principiile și ordinea repartizării veniturilor și cheltuielilor în sistemul bugetar

Repartizarea veniturilor și cheltuielilor în sistemstul bugetar este un moment foarte
important pentru oricare din statele contemporane și este îndreptată această
repartizare la soluționarea următoarelor probleme esențiale:
 de a-i oferi statului și fiecărui organ al administrației publice acel volum de
mijloace financiare care să asigure îndeplinirea de către aceste organe a
funcțiilor ce au fost puse în sarcina lor;
 determinarea cheltuielilor bugetare ale statului și ale fiecărui organ al
 administrației publice care să corespundă sferelor lor de activitate.
Procesul de realizare și repartizare a veniturilor și cheltuielilor între bugetele de
diferite niveluri se stabilește în baza următoarelor principii:
1. principiul reglementării uniforme- care se exprimă în stabilirea prin actele
normative a bazelor comune, care determină sistemul de venituri și cheltuieli
de diferit nivel, ordinea de aprobare a normativelor de defalcări, condițiile de
utilizare a mijloacelor bugetare împrumutate;
2. principiul echilibrării maximal posibile a bugetelor- se înfăptuiește în condițiile
deficitului bugetar cronoc printr-un sistem de măsuri special elaborate,
îndreptate la micșorarea sau la înlăturarea acestui deficit. În principal, acest
principiu se referă la BASS, bugetele locale și fondurile de asigurare medicală;
3. principiul subordonării administrative și a măsurilor finanțate- din bugete se
finanțează acțiunile care se atribuie la competența fiecărui organ al puterii de
stat de nivel corespunzător;
4. principiul teritorialității trecerii în fond a veniturilor, este foarte important în
ceea ce ține constituirea bugetelor locale de diferit nivel;
5. principiul autonomiei autorităților publice locale la repartizarea unor venituri
sau cheltuieli.
16 noiembrie 2015
Tema 6: Procedura bugetară

1.Noțiunea și principiile procedurii bugetare

2.Elaborarea proiectului bugetului de stat
3.Examinarea și adoptarea bugetului de stat
4.Executarea bugetului de stat
5.Controlul și darea de seamă privind execuția bugetară

Legea nr. 181

Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar

1.Noțiunea și principiile procedurii bugetare

Conform doctrinei, prin procedură bugetară se înțelege totalitatea actelor și
operațiunilor cu caracter tehnic și normativ, înfăptuite de organele specializate ale
statului, în scopul eleborării, adoptării, executării și încheierii bugetului public
național.
Conform art. 3 a Legii finanțelor publice și responsabilităților bugetar-fiscale nr. 181,
procesul bugetar reprezintă consecutivitate a activităților de elaborare, examinare,
adoptare, executare și raportare a bugetelor.

Etapele procedurii bugetare:

elaborarea
examinarea și adoptarea (sau mai prescurtat- aprobarea)
executarea
încheierea

Aplicarea dreptului bugetar și a procedurii bugetare are la bază un șir de principii

(Vezi! Capitolul 2, art. 5-13 Legea 181!):
1.principiul anualității- acest principiu prevede elaborarea și executarea
bugetului pe perioada de 1 an de zile. Principiul anualității se aplică reglementîndu-se
așa-numitul exercițiu financiar (data de început și de sfîrșit ale execuției bugetare). În
așa state ca Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Olanda, Vietnam, România,
RM etc., exercițiul financiar sau bugetar concordă anului calendaristic (începe la
01.01 și se sfîrșește la 31.12); pe cînd în Canada, Danemarca, India, Japonia, Marea
Britanie, exercițiul bugetar începe la 01.04 și se sfîrșește la 31.03 anul următor. În
Australia, Filipine, Italia, Pakistan, Suedia exercițiul bugetar începe la 01.07 și se
sfîrșește la 30.06 anul următor. În SUA, Thailanda, perioada este calculată:- 01.10
pînă la 30.09 anul următor.
În literatura de specialitate se menționează că cea mai utilă perioadă este cea din
01.04-31.03, deoarece: adoptarea bugetului este o atribuție a organului legislativ, plus
aspectul dezvoltării în domeniul agriculturii.
2.principiul unității monetare- toate operațiunile de încasări și plăți bugetare se
exprimă în moneda națională.
3.principiul unității- toate resursele și cheltuielile autorităților/instituțiilor
bugetare se reflectă și se efectuează exclusiv în/din bugetul de la care se finanțează.
În literatura de specialitate, paralel cu acest principiu al unității, se aplică procedeul
pluralității bugetare (care, paralel cu bugetul de stat, sunt admise și alte bugete). Alte
categorii de bugete: bugete extraordinare, anexe și autonome.
Bugetele extraordinare- sunt practicate cu caracter temporar pentru situații
excepționale, fiind alăturate bugetului ordinar și aprobate de către Parlament odată cu
acesta. De ex., Franța are mai multe bugete extraordinare în scopuri militare.
Bugetele anexe- se adoptă cu scopul sporirii fondurilor bănești necesare anumitor
ramuri din economie, sănătate. De ex., Franța: poșta, telecomunicațiile, Legiunea de
Onoare.
Bugete autonome- bugetele locale, BASS, fondurile asigurărilor obligatorii de
asistență medicală. Autonomia nu este totală.
4.principiul universalității- toate resursele și cheltuielile bugetare se reflectă în
buget în sumele lor brute. Toate veniturile/resursele bugetare, componente ale
bugetului public național, sunt destinate finanțării tuturor cheltuielilor bugetare
prevăzute în bugetele respective, fără a stabili relații între anumite tipuri de venituri și
cheltuieli.
5.principiul balansării (echilibrării)- orice buget trebuie să fie balansat.
Cheltuielile bugetare trebuie să fie egale cu veniturile plus sursele de finanțare.
Excedentul bugetar- partea de venituri este mai mare decît cea a cheltuielilor:
deficitul bugetar- partea de cheltuieli este mai mare decît cea a veniturilor.
Ideal este atunci cînd într-un stat există un mic procent de deficit bugetar.
6.principiul previzibilității și sustenabilității- art. 10, în vigoare începînd cu
01.01.2016.
7.principiul performanței- resursele bugetare se alocă și se utilizează în mod
econom, eficient și eficace, în conformitate cu principiile bunei guvernări. Bugetele
se elaborează și se raportează pe programe fundamentate pe performanță.
8.principiul transparenței- proiectele de acte normative în domeniul finanțelor
publice se supun consultării publice. Bugetele se elaborează, se aprobă și se
administrează în mod transparent, avînd la bază următoarele momente:
 procesul bugetar bazat pe un calendar bugetar și pe proceduri transparente;
 roluri și responsabilități bine definite în procesul bugetar;
 informație bugetară cuprinzătoare, elaborată și prezentată publicului într-o
manieră clară și accesibilă;
 bugetele aprobate și rapoartele privind executarea lor se fac publice. În
literatura de specialitate, acest fenomen apare separat- principiul publicității.
9.principiul specializării- bugetele se elaborează, se execută și se raportează în
baza unui sistem unic de clasificație bugetară. (vezi! Art. 7 Legea nr. 847) Clasificația
bugetară include: clasificația veniturilor, clasificația funcțională, clasificația
organizațională și clasificația economică a cheltuielilor .

2.Elaborarea proiectului bugetului de stat

Elaborarea bugetului RM revine Ministerului Finanțelor (responsabilitatea este pe
seama Guvernului, însă lucrul de bază îl face MF). Diferit de RM, de ex., în Anglia,
bugetul este elaborat sub îndrumarea cancelarului tezaurului, iar în SUA, proiectul
bugetului federal este întocmit de un serviciu special, care activează pe lîngă
Președenția statului.
Din punct de vedere metodologic, în etapa elaborării proiectului sunt deosebit de
importante evaluarea și calculul veniturilor bugetare, metodele care se folosesc în
acest sens. Cele mai des utilizate metode sunt:
 metoda evaluării directe;
 metoda reportării veniturilor cu anumite majorări din anul precedent.
Preferabilă este metoda evaluării directe. Ea este arhiimportantă în cazul impozitelor
directe.

Pentru cheltuieli este metoda cvasi-automată.

La etapa elaborării bugetului de stat, datele economice de bază, necesare pentru

elaborarea proiectului și a estimărilor pentru încă 2 ani următori, se prezintă
Ministerului Finanțelor în termenul prevăzut de Guvern și includ:
 prognoza indicatorilor macroeconomici și sociali pe anul bugetar viitor, care
este elaborată și prezentată de către Ministerul Economiei;
 prognoza indicatorilor și cerințelor BASS, prezentată de Minsiterul Muncii și
Protecției Sociale;
 prognoza indicatorilor fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală,
prezentată de Ministerul Sănătății.
BNM determină, elaborează și prezintă prognoza balanței de plăți, a creditelor, a
obligațiunilor externe și a altor indicatori ce caracterizează politica monetar-creditară
a statului.
În temeiul acestor estimări ale Ministerului Finanțelor, în fiecare an, Guvernul aprobă
în termele proxime cadrul bugetar pe termen mediu, care include obiectivele politicii
bugetar-fiscale pe anul bugetar imediat următor și pe încă cel puțin 2 ani ulteriori,
precum și cadrul de venituri și cheltuieli pe anii respectivi, inclusiv limitele de
cheltuieli pe autorități publice centrale (vezi! Art. 48, 49 din Legea 181).
Ministerul Finanțelor emite anual, în termenul prevăzut de calendarul bugetar,
circulara (notele metodologice) privind elaborarea propunerilor/proiectelor de buget,
adresat autorităților publice centrale și locale.
Circulara cuprinde particularități specifice privind elaborarea propunerilor/proiectelor
pentru anul bugetar următor.

Autoritățile publice centrale elaborează și prezintă Ministerului Finanțelor, în

termenul stabilit de acesta, propuneri pentru elaborarea proiectului bugetului de stat.
Propunerile/proiectele de buget cuprind indicatorii realizați în ultimii 2 ani bugetari,
rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, propunerile de buget pentru anul
bugetar viitor și estimările pentru 2 ani ulteriori.
Propunerile/proiectele de buget se alaborează și se prezintă în conformitate cu
metodologia de planificare a bugetului, avînd la bază:
1. cadrul macro-economic; politica bugetar-fiscală; politicile sectoriale etc. pe
 termen mediu;
2. performanța realizată/asumată;
3. particularitățile specifice cuprinse în circulara privind elaborarea proiectului.

Propunerile de buget ale autorităților publice, precum și sinteza proiectelor bugetelor

locale se examinează de către Ministerul Finanțelor.
Rezultatele examinării propunerilor și proiectelor se supun consultării cu autoritățile
publice respective.
Dacă propunerile de buget nu respectă cerințele alin. (5) al art. 51, Ministerul
Finanțelor respinge aceste propuneri și solicită ajustarea lor.
Divergențele nesoluționate în cadrul consultărilor bugetare la Ministerul
Finanțelor se soluționează în cadrul examinării proiectului legii bugetare la Guvern.
Legile bugetare anuale conțin prevederi generale privind aprobarea
indicatorilor principali ai bugetelor respective, reglementări specifice anului bugetar
respectiv, precum și anexele și nota informativă.
Anexele la legea bugetului de stat cuprind:
1. indicatorii generali și sursele de finanțare ale bugetului de stat;
2. componența veniturilor bugetului de stat;
3. bugetele autorităților publice centrale;
4. transferurile către bugetele locale, inclusiv investițiile capitale;
5. alte date relevante.

Nota informativă la proiect cuprinde:

1. informații de fundamentare a proiectului, inclusiv performanța în cadrul
programelor incluse în proiect;
2. factorii care au influențat alocarea resurselor;
3. precum și explicații privind eventualele abateri de la limitele de cheltuieli
prevăzute în cadrul bugetar pe termen mediu.

Informația prezentată în Nota informativă la proiectul de buget reflectă rezultatele

ultimilor 2 ani bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, indicatorii
planificați pentru anul bugetar viitor și estimările pentru cel puțin 2 ani ulteriori.
Bugetele se prezintă spre aprobare conform clasificației organizaționale și
clasificației programelor, precum și conform clasificației economice pentru asigurarea
controlului anumitor indicatori din partea Parlamentului.
Guvernul examinează și aprobă proiectul legii bugetare și-l prezintă
Parlamentului în termenul prevăzut de calendarul bugetar (15 octombrie).

3.Examinarea și adoptarea bugetului de stat

Parlamentul examinează și adoptă legea bugetului de stat pe anul respectiv în
termenul prevăzut de calendarul bugetar. Acest termen este data de 1 decembrie.
Responsabilă de examinarea proiectului legii bugetare în Parlament este Comisia
permanentă a Parlamentului în domeniul bugetului și a finanțelor.
Legile bugetare anuale se examinează și se adoptă în 2 lecturi.
În prima lectură se audiază raportul privind proiectul bugetului, se examinează și se
aprobă indicatorii generali ai bugetului (veniturile, cheltuielile și soldul bugetului).
În lectura a doua, proiectul legii se examinează și se votează pe articole sau, după
caz, în ansamblu.

Un ultim aspect îl rezervăm situației în care organul legislativ nu reușește să dezbată

și să voteze legea bugetară în termeni legali.
În teoria și practica finanțelor publice s-au conturat 2 metode: cea a aprobării a unor
douăsprezecimi bugetare provizorii și cea a încredințării Guvernului să conducă
execuția bugetară conform cifrei de venituri și cheltuieli din anul precedent.
Douăsprezecimi (1/12) bugetare provizorii sunt bugete ale căror venituri și
cheltuieli reprezintă a 12-a parte din cele prevăzute și propuse prin legea bugetară ce
nu a putut fi votată în termen legal. Sunt bugete ce se examinează în comisiile
bugetare, se aprobă de Parlament și pun în executare potrivit necesității de
continuitate a executării bugetului de stat (Regulamentul financiar al Comunității
Europene).
În RM se aplică metoda încredințării Guvernului să conducă execuția bugetară
conform cifrei de venituri și cheltuieli din anul precedent- art. 131 (3) Constituția RM
și art. 57 din Legea 181.

4.Executarea bugetului de stat

Procedura execuției bugetare cuprinde următoarele etape:
1. repartizarea trimestrială (de la 01.ianuarie.2016; pînă atunci este repartizarea
lunară);
2. execuția părții de venituri a bugetului;
3. execuția de casă a bugetului;
4. execuția părții de cheltuieli a bugetului.

Repartizarea trimestrială- art. 59 Legea 181

Execuția părții de venituri a bugetului- realizarea veniturilor anuale ale bugetului
de stat este supusă cerințelor de legalitate. Vezi! Art. 65 Legea 181- colectarea
veniturilor și a altor încasări, aprobate ăn bugetele componente ale bugetului public
național, se asigură de către administratorii de venituri, stabiliți prin actele normative
care instituie aceste venituri.
În cazul în care legislația nu prevede acești administratori, Ministerul Finanțelor va
desemna pe cei care vor fi responsabili de acest sector.
La colectarea veniturilor sînt necesare o serie de acte și operațiuni.
Identificarea veniturilor și bunurilor impozabile și taxabile și stabilirea
obligațiilor față de bugetul de stat. Aceasta are loc prin următoarele metode:
 calcularea obligațiilor bugetare datorate de către subiectele plătitoare
(persoanele juridice (debit, credit, instituțiile publice));
 calcularea și reținerea obligațiilor bugetare de către terțul plătitor pentru
anumite venituri provenite sau datorate de persoanele fizice (contabilitatea
întreprinderilor pentru salariați);
 calcularea obligațiilor bugetare de către organele fiscale teritoriale (impozitul
pentru bunurilor imobiliare).
 Încasarea veniturilor bugetare realizată în urma plății de către subiectele
plătitoare a sumelor datorate bugetului de stat. Încasarea se realizează prin:
 plățile prin virament (persoanele juridice- transferul prin intermediul
instituțiilor bancare);
 plățile în numerar (utilizată, de regulă, de către persoanele fizice).

Urmărirea colectării veniturilor bugetare care cuprinde o serie de măsuri

inițiate de organele fiscale și bancare în vederea asigurării integrale și la termenele
prevăzute a tuturor sumelor datorate bugetului de stat.
Toate plățile calculate, dar netransferate la bugetele componente ale bugetului public
național pînă la data încheierii anului bugetar se încasează în contul bugetelor
respective pe anul viitor.

Executarea de casă- conform prevederilor art. 63 Legea 181, încasările

bugetelor componente ale bugetului public național și plățile bugetului de stat și ale
bugetelor locale se efectuează prin sistemul trezorerial, conform metodei de casă.
Evidența încasărilor și plăților bugetare prin sistemul trezorerial se asigură prin
conturile trezorireale, bazate pe clasificația bugetară și pe planul de conturi contabile.
Ministerul Finanțelor, CNAS, CNAM, pot angaja bănci comerciale care activează pe
teritoriul RM pentru efectuarea unor operațiuni ce țin de executarea de casă a
bugetelor.
Procedura de selectare a băncilor comerciale pentru efectuarea operațiunilor ce țin de
executarea de casă a bugetelor se face o dată la 3 ani în conformitate cu legislația
privind achizițiile publice.

Execuția părții de cheltuieli- conform prevederilor art. 67 din Legea 181- în

procesul executării bugetelor, autoritățile/instituțiile bugetare efectuează plăți în
limitele alocațiilor bugetare aprobate și în conformitate cu prognozele de lichidități
ale bugetelor. Finanțarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasărilor mijloacelor
bănești la conturile bugetului, cu respectarea următoarelor priorități:
 onorarea angajamentelor de deservire a datoriilor de stat sau datoriilor UAT;
 cheltuielile de personal, de achitare a burselor, a pensiilor, a indemnizațiilor,
compensațiilor, a alocațiilor și ajutoarelor sociale;
 cheltuielile pentru asigurarea obligatorie de asistență medicală a categoriilor de
persoane care, conform legislației, Guvernul are calitatea de asigurat;
 cheltuieli pentru resurse termo-energetice;
 cheltuieli din fondul de urgență.

Sunt prevăzute separat plățile în baza titlurilor executorii doar după ce devine
irevocabilă.
Dacă crește deficitul bugetar, autoritățile publice pe parcursul anului bugetar pot
bloca anumite cheltuieli.
În ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuează operațiuni de încasări
și plăți bugetare, ci doar operațiuni interne și de încheiere a anului bugetar.
La data încheierii anului bugetar, alocațiile bugetare nevalorificate se închid, cu
excepția soldurilor proiectelor finanțate din surse externe.
Soldurile de mijloace bugetare/bănești din conturile bugetelor respective, înregistrate
la data încheierii anului bugetar, sunt tranzitorii pe anul bugetar următor și sunt
accesibile spre utilizare la acoperirea deficitului în limitele prevăzute de
legile/deciziile bugetare anuale.

5.Controlul și darea de seamă privind execuția bugetară

Execuția bugetului anual de stat este îndrumată și controlată cu ajutorul evidenței
contabile bugetare ca parte a sistemului contabil unificat al economiei naționale.
Evidența contabilă în sistemul bugetar se organizează în baza legii contabilității și în
conformitate cu planul de conturi contabile și cu metodologia elaborată și aprobată de
către Ministerul Finanțelor.
Evidența contabilă este menită să înregistreze, în principal, datele privind veniturile și
cheltuielile bugetelor tuturor întreprinderilor și instituțiilor publice finanțate din
bugetul de stat, precum și operațiunile de trezorierie ale execuției acestui buget.

Execuția bugetului public național presupune, la fel, că realizarea veniturilor și

efectuarea cheltuielilor să se facă sub controlul anumitor autorități publice, cu
responsabilități în activitatea bugetară:
1. Parlamentul RM, care, conform art. 66 lit. h) din Legea 181, efectuează
controlul politic prin chemarea în Parlament a executivului pentru darea de
seamă cu privire la buget, în chemarea în cadrul comisiilor parlamentare etc.;
2. Curtea de Conturi- efectuează auditul public extern. Art. 79 Legea 181; art. 133
Constituție. Legea Curții de Conturi- în 7 fraze despre auditul public extern!!!!;
3. Ministerul Finanțelor (Inspecția Financiară, care efectuează inspectarea
financiară. Vezi! Art. 78 Legea 181.

În conformitate cu prevederile art. 72 Legea 181, Ministerul Finanțelor, CNAS,

CNAM, întocmesc și publică lunar rapoarte privind execuția bugetelor pe care le
administrează.
Autoritățile executive locale întocmesc și publică rapoartele în conformitate cu Legea
Raportul privind executarea bugetului public național se întocmește și se publică tot
lunar de către Ministerul Finanțelor. Din 01.01.2016- Guvernul prezintă
Parlamentului raportul semianual privind executarea bugetului public național.
Rapoartele anuale privind executarea bugetelor anuale se întocmesc de
administratorii bugetelor respective și se prezintă Guvernului, iar ulterior,
Parlamentului, în termenele prevăzute de calendarul bugetar.
Rapoartele anuale privind executarea bugetelor respective se prezintă în format
comparabil cu formatul bugetelor aprobate și cuprind:
- caracteristicile cadrului macroeconomic pe anul respectiv;
- dinamica și tendința indicatorilor în comparație cu anii precedenți;
- evaluarea implementării măsurilor de politici bugetar-fiscale în raport cu asumările
prevăzute în buget, precum și explicații pentru eventualele abateri;
- nivelul de executare a veniturilor, a cheltuielilor și a surselor de finanțare în raport
cu indicatorii planificați, cu executarea din anul precedent și cu explicarea cauzelor
devierii;
- explicații la modificările bugetare efectuate pe parcursul anului;
- nivelul datoriei de stat al datoriei UAT în raport cu limitele stabilite;
- nivelul de realizare al performanței în cadrul programelor;
- alte informații relevante.

După aprobarea de către Parlament, rapoartele anuale se publică în modul și în

termenul stabilit de legislație. Art. 47 Legea 181.
19 noiembrie 2015
Tema 7: Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS)

1.Conținutul economic al BASS

2.Elaborarea proiectului BASS
3.Examinarea și adoptarea BASS
4.Executarea BASS
5.Controlul și darea de seamă privind execuția BASS

Legea RM nr. 489 privind sistemul public de asigurări sociale

Legea RM p finanțele publice și responsabilitățile bugetar-fiscale nr. 181
Legea BASS pentru 2015 sau Proiectul pentru 2016

1.Conținutul economic al BASS

BASS reflectă constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești necesare
ocrotiri pensionarilor, salariaților și membrilor de familie ale acestora.
Conținutul său economic derivă din structura și trăsăturile orînduirii social-
economice, din necesitatea realizării cerințelor economice, precum și din
prerogativele și funcțiile statului la fiecare etapă de dezvoltare.

Elaborarea și executarea separată a BASS față de bugetul de stat constituie o

realizare importantă, deoarece permite ca resursele financiare ale acestuia să fie
utilizate integral pentru ocrotirea cetățenilor, iar eventualele excedente, rămase
neutilizate, să fie reportate în anii următori.
Dreptul la asigurări sociale este garantat de către stat și se exercită în condițiile legii,
prin sistemul public de asigurări sociale, care are la bază următoarele principii:
 principiul unicității- potrivit căruia se organizează și se garantează sistemul
public bazat pe aceleași norme de drept;
 principiul egalității- presupune un tratament nediscriminatoriu în ceea ce
privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;
 principiul solidarității sociale- participanții la sistemul public își asumă
reciproc și conștient obligații și beneficiază de dreptul pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
 principiul obligativității- conform căruia, persoanele fizice și juridice au
obligația conform legii de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări
sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligației;
 principiul contributitivității- fondul de asigurări se constituie pe baza
contribuțiilor din partea persoanelor fizice și juridice, participante la sistemul
public;
 principiul repartiției- fondului de asigurări sociale realizate se redistribuie
pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public;
 principiul autonomiei- sistemul public se administrează de sine stătător în
condițiile legii.
Veniturile și cheltuielile BASS
Conform art. 11 Legea 489, veniturile BASS provin din:
 contribuții de asigurări sociale (angajatorul 23%, salariatul- 6%);
 dobînzi;
 majorări pentru plata cu întîrziere a contribuțiilor;
 alte venituri.

Conform prevederilor art. 12 Legea 489, cheltuielile BASS acoperă:

 contravaloarea prestațiilor de asigurări din sistemul public;
 cheltuieli aferente organizării și funcționării sistemului public;
 cheltuieli aferente finanțării unor investiții proprii;
 alte cheltuieli prevăzute de legislație.

2.Elaborarea proiectului BASS

3.Examinarea și adoptarea BASS

4.Executarea BASS
5.Controlul și darea de seamă privind execuția BASS

SUBIECTELE 2-5- vezi tema precedentă exact aceleași subiecte- coincide 80 %,

dar de adus și trăsăturile caracteristice!!!!!!!!!!!!
Tema 8: Bugetele locale (BL)

1.Autonomia finanțelor publice locale

2.Locul BL în cadrul bugetului public național
3.Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale

Legea RM privind finanțele publice locale din 2003 nr. 397

Legea RM privind finanțele publice și responsabilitățile bugetar-fiscale nr. 181

1.Autonomia finanțelor publice locale

Comunitățile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial, care au
autorități publice diferite de cele ale statului.
Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia
administrativă nu ar fi posibilă fără această autonomie financiară, care-i asigură
suportul financiar al funcționării.
Există și o altă ipoteză în acest sens, și anume: comunitățile locale își cunosc cel mai
bine posibilitățile privind resursele bănești de proveniență publică, dar, mai ales,
nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite privind producerea de servicii publice
pe plan local.
Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectivul
Cartei Europene privind exercițiul autonom al puterii locale, adoptată în 1985 la
Strasburg, ratificată de Parlamentul RM în 1998.
Art. 9 al Cartei sus-menționate ne expune următoarele principii, care se referă
nemijlocit la administrarea finanțelor publice locale, și anume:
 colectivitățile locale au dreptul la resurse proprii adecvate, de care să poată
dispune liber, în vederea exercitării atribuțiilor lor;
 resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să fie proporționale cu
responsabilitățile stabilite pentru ele prin Constituție sau alte acte normative;
 cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să
provină din impozite și taxe locale;
 sistemul financiar trebuie să fie de natură suficient de diversificată și dinamică,
încît să le permită să urmărească, pe cît de posibil, evoluția reală a costurilor
exercitării competențelor lor;
 protecția colectivităților locale mai slabe din punct de vedere financiar;
 colectivitățile locale trebuie să fie consultate asupra modalităților în care le vor
fi realocate sau alocate sumele redistribuite;
 subvențiile acordate colectivităților locale nu trebuie să fie destinate, în măsura
în care este posibil, finanțării unor proiecte expres specificate;
 în scopul finanțării propriilor obiective de investiții, colectivitățile locale
trebuie să aibă acces la piața de capital.

Prevederile respective trebuie realizate prin implementarea lor în actele normative,

dar și în practică, evident.
2.Locul BL în cadrul bugetului public național
Pentru a determina locul BL în sistemele bugetare din statele contemporane, vom
face trimitere la ponderile pe care le au veniturile și cheltuielile locale în totalul celor
consolidate.
De ex., în Danemarca, veniturile locale reprezintă în jur de 47% din totalurile
veniturilor statului, pe cînd cheltuielile reprezintă în jur de 81-82%.
În Suedia, veniturile locale- cca 42%, cheltuielile- de la 53 la 63%.

Pentru a determina unde se intersectează interesele BL cu Bugetul de Stat- vezi! Art.

35 Legea 181!!!-Relațiile între bugetul de stat și bugetele locale.
Plus art. 4 Legea RM privind finanțele publice locale, care reglemetează veniturile
BL!!!! Trimitere la Legea bugetului de stat pentru anul 2015
Art. 19 Legea privind finanțele publice locale
Executare, control și dare de seamă- tot din art. 19

3.Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale

Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale- etapă consecutivă de elaborare,
examinare și executare a BL.

Elaborarea și aprobarea BL: Capitolul 3 art. 19-26 Legea nr. 397- de făcut separat pe
nivele.
BL se aprobă în 2 lecturi.

Execuția Bugetelor UAT- Capitolul 4, 5 Legea nr. 397

Controlul și darea de seamă- Capitolul 5, 6 Legea 397

10 decembrie 2015

Tema 9: Sistemul veniturilor publice

1.Elementele definitorii ale veniturilor bugetare

2.Impozitele și taxele. Noțiunea și funcțiile lor
3.Obligația bugetară. Apariția și stingerea ei
4.Alte venituri ale statului

1.Elementele definitorii ale veniturilor bugetare

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor bănești, instituite prin lege,
care contribuie la constituirea fondurilor bănești ale acestuia, alcătuind un tot unitar,
denumit sistemul veniturilor bugetare.
Din punct de vedere juridic, veniturile bugetare reprezintă obligații bănești, stabilite
în mod unilateral prin acte normative, în sarcina persoanelor fizice și juridice care
realizează venituri și dețin bunuri impozabile și taxabile.

Elementele comune ale veniturilor bugetare sunt următoarele (vezi! Art. 6 alin. (9)
Cod Fiscal):
 denumirea venitului bugetar;
 debitorul sau subiectul impunerii;
 obiectul sau materia impozabilă;
 unitatea de evaluare;
 unitatea de impunere;
 asieta sau modul de așezare a venitului;
 încasarea venitului bugetar;
 termenele de plată;
 înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor;
 răspunderea debitorilor;
 calificarea venitului bugetar.

Denumirea venitului bugetar- denumirea este adecvată în raport cu natura sa

juridică și financiar-economică (impozite, taxe, contribuții de asigurări sociale,
medicale, TVA, accize, amenzi, penalități etc.).
Debitorul sau subiectul impunerii- o persoană fizică sau juridică care
datorează, potrivit legii, un impozit sau este obligată la efectuarea unei anumite
prelevări către bugetul de stat. Vezi! Art. 13, 94, 120 etc. Cod Fiscal.
Obiectul sau materia impozabilă reprezintă veniturile sau bunurile
impozabile sau taxabile. Vezi! Art. 14, 95, 121 etc. Cod Fiscal.
Unitatea de evaluare reprezintă elementul care exprimă cuantumul unitar al
acestuia în raport cu baza sa de calcul. Acest element se poate stabili în următoarele
forme: cotă fixă, cotă procentuală.
Cota fixă se stabilește atunci cînd baza sa de calcul o formează anumite obiecte, fapte
sau acte juridice (de ex., eliberarea unui act, obținerea unei autorizații șamd.).
Cota procentuală se stabilește în cazul cînd obiectul impozitului îl constituie valoarea
obiectului deținut sau venitul realizat de către debitor.
Vezi! Art. 15 Cod Fiscal!!!- în fiecare an suma pentru impozitul pe venit se
modifică!!!
pentru persoane fizice- 7% din veniturile impozabile ce nu depășesc suma de 29 640
lei;
18% din venitul anual impozabil ce depășesc 29640 lei
pentru persoanele juridice- 12% din venitul anual impozabil
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau
material impozabilă (în cazul venitului- leul moldovenesc; în cazul mijlocului de
transport- capacitatea cilindrică; în cazul alcoolului- litru sau decalitrul, în cazul
loturilor de pămînt- ha, în cazul locuințelor- m.p. etc.).
Asieta reprezintă modalitatea de așezare a obiectului sau mărfii bugetare,
evaluarea acesteia și stabilirea cuantumului de plată. În practică, se folosesc metode
indirecte de identificare și evaluare. În raport cu aspectele exterioare ale obiectului
impozabil o facem pe bază forfetară (agentul de impunere (reprezentantul organului
fiscal) stabilește împreună cu plătitorul mărimea aproximativă a materiei impozabile,
fără pretenții la cel din urmă); pe baze administrative- evaluarea se face de către
organul fiscal în baza datelor pe care le deține (de ex., impozitul pe bunurile
imobiliare).
Sunt și metode directe, bazate pe administrarea de probe, cum ar fi declarația
contribuabilului sau a unei terțe persoane (de ex., contabilitatea declară salariul
angajaților etc.).
Perceperea sau încasarea venitului bugetar reprezintă realizarea efectivă a
acestuia. Se folosesc în acest sens următoarele metode:
1. metoda plății directe- de regulă, pentru veniturile provenite de la persoane
juridice (impozit portabil și impozit cherabil). Impozitul portabil-
contribuabilul, din proprie inițiartivă, calculează și transferă impozitul către
bugetul de stat; impozitul cherabil- organul fiscal vine și cere;
2. metoda reținerii și vărsării- pentru veniturile impozabile realizate de către
persoanele fizice;
3. metoda aplicării de timbre fiscale;
4. metoda plăților electronice, prin internet etc.
Termenele de plată reprezintă data la care sau pînă la care un anumit venit
trebuie vărsat la bugetul statului. Termenul se fixează sub forma unui interval de timp
(an, lună, trimestru etc.).
Înlesninirile, drepturile și obligațiile debitorului.
Cu referire la înlesniri, conform prevederilor art. 6 alin. (9) lit. g) Cod Fiscal, se
stabilesc următoarele înlesniri la determinarea cuantumului........ cum ar fi:
 scutire totală sau parțială de impozit sau taxe;
 scutire totală sau parțială de plata impozitului sau taxei;
 cotele reduse ale impozitelor și taxelor;
 reducerea obiectului impozabil;
 amînări ale termenului de achitare a impozitului sau taxei;
  eșalonări ale obligației fiscale.
Cu referire la ultimile 3 categorii, vezi! art. 180 Cod Fiscal!!!

Scutirile care sunt specificate în art. 33, 34 și 35 Cod Fiscal, precum și cota 0 la
aplicarea TVA nu se consideră înlesniri fiscale!!!
Drepturile și obligațiile- art. 8 (1) și art. 8 (2) Cod Fiscal.
Răspunderea debitorului- aplicarea formelor răspunderii juridice- vezi!
Capitolul XV art. 253-263 Cod Fiscal.
Calificarea venitului bugetar se referă la stabilirea caracterului local sau
central al venitului și atribuirea prin lege spre părțile bugetului de stat. Vezi! Art. 6
(4), (5), (6) Cod Fiscal.

2.Impozitele și taxele. Noțiunea și funcțiile lor

IMPOZITUL reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil,
datorată conform Legii bugetului de stat de către persoanele fizice și persoanele
juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă (dreptul de
proprietate).
Confrom prevederilor art. 6 Cod Fiscal, IMPOZITUL este o plată obligatorie cu titlu
gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete, de către
organul împuternicit sau persoana cu funcție de răspundere a acestuia, pentru sau în
raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR:
1.după trăsăturile de fond și de formă:
A.impozite directe- se percep direct de la persoanele fizice și juridice;
Sunt impozite directe reale (țin de anumite obiecte materiale- de ex., impozitul
funciar) și personale (impozitul pe venit, pe profit, impozit pe averi (pe averea
propriu-zisă, pe circulația averii (de ex., valorile mobiliare de stat), impozitul pe
sporul de averi)).
B.impozite indirecte- nu se percep direct și normativ asupra constibuabilului, ci se
stabilesc în legătură cu vînzări de bunuri și prestări ale anumitor servicii din această
categorie fac parte accizele (taxele de consumație), TVA, veniturile de la
monopolurile fiscale (de ex., vînzaera produselor de tutun), taxele vamale, taxele de
timbru sau înregistrare.

2.după obiect:
A.impozit pe venit
B.impozit pe avere
C.impozit pe cheltuieli (pe consum)- de ex., TVA, accizele.

3.după scopul urmărit:

A.impozite financiare- se stabilesc în scopul realizării de venituri de către stat prin
intermediul bugetului de stat;
B.impozite de ordine- se stabilesc pentru limitarea unor acțiuni sau atingerea unui
scop fără caracter fiscal. De ex., impozitele verzi (pentru nepoluarea mediului de
către automobile), taxele mai ridicate asupra vînzării băuturilor alcoolice, produselor
din tutun, taxele pentru introducerea automobilelor cu un termen de exploatare mai
mare de 7 ani.

4.după frecvența cu care se realizează:

A.impozite permanente/ordinare- de ex., impozitul pe venit;
B.impozite indicentale/extraordinare- se încasează o singură dată, pe parcursul unui
an- de ex.., impozitul pentru bunurile imobiliare.

5.după formele în care se percep:

A.impozite în natură (practic au fost eliminate)
B.impozite în bani (cea mai răspîndită formă)

6.după instituția care le administrează:

A.în state federative- impozite generale și ale statelor membre și cele locale
B.în state unitare- impozite generale și locale

TAXA este acea sumă datorată de către persoanele fizice și/sau juridice pentru
anumite acte și servicii îndeplinite/prestate la cererea și în folosul acestora de către
anumite organe de stat, instituții publice sau alte persoane asimilate acestora.
Conform art. 6 Cod Fiscal, TAXA este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este
impozit.

Trăsăturile caracteristice ale taxelor:

1. subiectul plătitor este precis determinat doar din momentul cînd acesta solicită
îndeplinirea unui act, prestarea unui serviciu sau efectuarea unei lucrări;
2. taxa reprezintă o plată neechivalentă pentru actele, serviciile sau lucrările
prestate;
3. taxa reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor
solicitate de aceste persoane;
4. taxa este una anticipativă. Ea este datorată și trebuie achitată în momentul
solicitării actului, serviciului sau a unei lucrări ce urmează a fi îndeplinită
ulterior de către instituțiile publice;
5. taxa este unică- pentru unul și același act este obligatoriu să fie achitată o
singură taxă;
6. sancțiunea întocmirii sau eliberării actelor care nu au fost legal taxate este
nulitate;
7. răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată revine primordial
persoanei încadrate în instituțiile publice, care avea obligația să pretindă și să
încaseze această plată.

Impozitele și taxele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în

principal, următoarele funcții:
1. contribuția la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății;
2. redistribuirea unor venituri primare sau derivate;
 3. reglarea unor fenomene economice sau sociale.
15 decembrie 2015
3.Obligația bugetară. Apariția și stingerea ei
Conținutul fundamental al raportului juridic bugetar îl constituie obligația stabilită în
mod unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite
contribuabili, de a plăti o anumită sumă de bani la termenul stabilit în contul
bugetului de stat.
Obligația bugetară este o obligație juridică, deoarece ea definește conținutul unui
raport juridic ce ia naștere între stat și persoanele determinate de lege (contribuabili),
raport juridic al cărui izvor este legea, iar, în caz de necesitate, executarea lui este
asigurată prin forța de constrîngere a statului.

Particularitățile raportului juridic de drept bugetar:

1. izvorul obligației bugetare va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu
valoare de lege;
2. beneficiar al obligației bugetare este întreaga societate, deși calitatea de
creditor o are statul;
3. obiectul obligației bugetare constă întotdeauna într-o sumă de bani, fiind
unica formă în prezent prin care se realizează respectiva plată;
4. obligația bugetară este constatată în formă scrisă prin titlu de creanță
bugetară în raport cu veniturile obținute sau bunurile deținute;
5. condițiile de stabilire și executare a obligației bugetare sunt relementate în
mod diferitpentru fiecare categorie de venituri bugetare, datorită
particularităților pe care le prezintă aceste venituri;
6. modificarea obligației bugetare este determinată în cazurile prevăzute de lege,
cum ar fi, de ex., modificările elementelor în raport, modificarea termenelor
de plată, modificarea situației juridice a contribuabilului etc. Vezi! Art. 180
Cod fiscal;
7. stingerea obligației bugetare se realizează prin modalități comune cu cele ale
obligației civile clasice, cum ar fi plata, executarea silită sau prescripția, dar
sînt reglementate și modalități specifice ale acestor obligații, cum ar fi
compensarea, scăderea sau anularea obligației bugetare.

Conform prevederilor art. 170 Cod fiscal, obligația bugetar-fiscală se stinge prin
achitare, anulare, prescripție, scădere, compensare sau executare silită.

Stingerea obligației bugetar-fiscale prin achitare- art. 171 Cod Fiscal: în

moneda națională prin plată directă sau reținerea la sursă.
Plata directă se face prin virament (cardului bancar), prin folosirea altor
instrumente de plată sau în numerar. Plata în virament prin instituțiile financiare
(bănci, poștă), în numerar- prin organele fiscale, instituțiile financiare etc.
Stingerea obligației bugetar-fiscale prin anulare- art. 172 Cod Fiscal- se
efectuează prin acte cu caracter general sau individual, adoptate conform legislației.
Acte cu caracter general: amnistia fiscală; cu carater individual- se face numai la
cererea contribuabilului și doar pe un caz concret.
 Stingerea obligației bugetar-fiscale prin prescripție- art. 173 Cod Fiscal. Plus
art. 264-266 Cod Fiscal.
Art. 264- Pînă la 4 ani.
Art. 265- Pentru stingerea obligațiilor- termenul de prescripție general de
executare/stingere a obligațiilor este de 6 ani.
Art. 266- termenul de prescripție pentru compensarea sau restituirea sumelor care
sunt în plus- 6 ani.
Stingerea obligației bugetar-fiscale prin scădere- art. 174 Cod Fiscal, în
următoarele situații: contribuabilul persoană fizică a decedat etc., persoana juridică
a fost lichidată sau reorganizată. Art. 1741- stingerea simplificată a obligațiilor
fiscale prin scădere.
Stingerea obligației bugetar-fiscale prin compensare- art. 175 Cod Fiscal.
Trecerea în contul restanței a sumei plătite în plus sau restituite.
Se efectuează compensarea la inițiativa Organului Fiscal sau la cererea
contribuabilului.
Restituirea se face conform art. 176
Stingerea obligației bugetar-fiscale prin executare silită- art. 177 Cod Fiscal.

4.Alte venituri ale statului

Vezi!!! legea bugetului de stat pentru 2015 anexă la capitolul încasări fiscale și
nefiscale.
Încasări nefiscale- cotele statului din SA, dobînzi la creditele acordate de la bugetul
de stat, taxele și plățile administrative, amenzi și sancțiuni administrative, transferuri
etc.
Tema 10: Sistemul cheltuielilor publice

1.Noțiunea și clasificarea cheltuielilor publice

2.Noțiunea și principiile finanțării
3.Structura cheltuielilor publice

1.Noțiunea și clasificarea cheltuielilor publice

Noțiunea din orice manual
Clasificarea!!! Vezi! Art. 7 Legea..... Clasificarea economică., funcțională și
organizațională și clasificația ONU!!!

2.Noțiunea și principiile finanțării

Principiul de planificare
Principiul utilizării fondurilor conform destinației
Principiul nerambursabilității
Principiul utilizării efective a acestor fonduri
Principiul economicității fondurilor și efectuării controlului asupra executării lor
etc.

3.Structura cheltuielilor publice

vezi! Legea bugetului de stat pentru 2015!!!- o apreciere proprie asupra
cheltuielilor făcute. Cum s-a cheltuit, restanțe, de dat o apreciere asupra faptului
respectiv.
Tema 11: Controlul financiar

1.Noțiunea, rolul și funcțiile controlului financiar

2.Formele controlului financiar
3.Metodele controlului financiar
4.Procedura efectuării controlului financiar
5.Actul de control financiar

1.Noțiunea, rolul și funcțiile controlului financiar

Noțiunea de control provine din expresia latină contra rolus, care înseamnă
verificarea actului original după duplicatul care se încredințează în acest sens unei
alte persoane.
Controlul financiar este definit ca fiind o componentă a controlului economic, este
acea activitate de verificare a actelor și operațiunilor referitoare la modul de formare,
administrare și întrebuințare a banului public, ce aparține atît statului, cît și UAT în
scopul realizării unei eficientizări a vieții social-economice și a restabilirii ordinii de
drept astfel încălcate.

Funcțiile controlului financiar:

1. funcția de evaluare
2. funcția preventivă
3. funcția de documentare
4. funcția recuperatorie
5. funcția pedagogică.

2.Formele controlului financiar

1.după locul desfășurării controlului:
-control financiar (fiscal) la oficiul organului- art. 215 Cod Fiscal
-control financiar (fiscal) la fața locului- art. 216 Cod Fiscal

2.după momentul în care se efectuează controlul:

control financiar (fiscal)

3.după comeniul de acțiune

-control financiar (fiscal) intern/propriu- vezi! Legea cp la controlul financiar public
intern (managementul financiar și control, auditul intern, coordonarea și........)
-control financiar (fiscal) extern- de inpecția financiară, curtea de conturi

4.după termenul în care se efectuează controlul:

-permanent
-periodic

3.Metodele controlului financiar

art. 217-224 Cod Fiscal
Cumpărătura de control- 225 Cod Fiscal

4.Procedura efectuării controlului financiar

Pregătirea echipei de control
Prezentarea la unitatea controlată și inițierea procedurii de control
Desfășurarea.......................
..,......
............

5.Actul de control financiar

Aducerea la cunoștință se face în baza contrasemnăturii!!!
La momentul întocmirii actului, obligatoriu, ca și contribuabili semnăm actul (ceea
ce dă dovadă că ni s-a adus la cunoștință)- dacă știi că nu ai încălcat, menționezi că
nu ești de acord cu actul respectiv.
Actul de control fiscal are 3 părți: partea introductivă, de constatare și partea
concluziilor!!!
Tema 12: Răspunderea juridică în procesul de executare bugetară

1.Noțiunea și rolul răspunderii juridice

2.Asemănări și deosebiri dintre răspunderea contravențională, penală și cea
prevăzută în Codul fiscal
3.Felurile sancțiunilor

1.Noțiunea și rolul răspunderii juridice

2.Asemănări și deosebiri dintre răspunderea contravențională, penală și cea

prevăzută în Codul fiscal

3.Felurile sancțiunilor- Cod Fiscal, Contravențional și Penal- de făcut asemănările

și deosebirile