Schema

corporală şi orientarea
spaţio-temporală

Lectori: Violeta Mihalașcu și Camelia Crîșmariu

 EXERCIȚIU
•  Vom face un exercițiu în care dvs. va trebui să
imitați câteva poziții ale mâinii și ale degetelor.
•  Dacă sunteți dreptaci veți folosi mâna dreaptă
la exercițiul ce urmează, iar dacă sunteți
stângaci veți folosi mâna stângă.
•  Nu aveți voie să vă ajutați de cealaltă mână
pentru a executa pozițiile.
•  Cum a fost?

•  V-ați descurcat?

•  Acum haideți să urmărim cum se descurcă un
baiețel diagnosRcat cu auRsm.
Video

•  Dificultățile observate în execuția mișcărilor
indică dificultăți în coordonarea motorie fină
care se bazează pe procesarea ineficientă a
informației tacRle și kinestezice și pe dificultăți
în reproducerea relațiilor spațiale prezentate
ca model.
 Afectarea motorie în TSA
Pe lângă cele 3 mari arii afectate în TSA (interacțiunea socială, comunicarea
și comportamentele repeRRve) mai vorbim și despre dificultăți de
postură, coordonare și motricitate.

Factorii ce afectează abilitățile motorii la copii cu auRsm:

•  Diferențe în modul de funcționare al creierului (influențează integrarea
senzorio motorie, învățarea motorie și coordonarea)
•  Dificultăți în ceea ce privește predicțiile și an9ciparea (influențează
planificarea și învățarea motorie, stabilitatea posturală și echilibrul)
•  Hipermobilitatea încheieturilor/ tonus muscular scăzut (influențează
stabilitatea și forța musculară, apare mersul pe vârfuri)
•  Temperament anxios/temător (influențează dispoziția de a parRcipa în
sarcini provocatoare/ dificile, duce la comportamente de evitare și
experiențe limitate)
 Evaluare

Pentru a idenRfica cât mai exact întârzierile pe palierele
motrice și de orientare spațio – temporală, scalele de
dezvoltare cuprind mai mulți itemi de verificare:

Dezvoltarea conceptului de sine
-  Se joacă cu imaginea din oglidă.
-  Se recunoaște pe sine și pe alții în oglindă.
-  Își șRe vârsta (verbalizând sau arătând cu degetul).

Atenția și memoria: vizuală/ spațială

-  Găsește alternaRv jucării ascunse sub unul sau două învelișuri.
-  Găsește jucăria ascunsă sub trei învelișuri unul peste altul.
-  Găsește jucăria după ce a văzut-o acoperită și luată din două locuri apoi
lăsată acoperită în al treilea loc.
-  Găsește jucăria aflată sub sau într-o cuRe sau două după ce acestea au
fost răsturnate.
-  Ține minte locația obiectelor care sunt lăsate jos pentru câteva minute.
-  Găsește obiectul după ce a fost ascuns în două locuri și nu a văzut unde a
fost lăsat.
-  Găsește obiectul după ce a văzut că a fost acoperit în trei locuri și nu a
văzut unde a fost lăsat (căutare sistemaRcă).
-  La cerere (arătându-i-se sau spunându-i-se) aduce obiecte casnice (sau din
clasă) din locurile obișnuite.
-  Pune la loc obiectele în locurile potrivite și observă când ele nu sunt acolo.
Concepte vocabular/ recep9v
-  Arată la cerere 5 părți ale corpului.
-  Selectează „mare” sau „mic” atunci când trebuie să facă o alegere între
două obiecte/imagini.
-  Arată trei sau mai multe dintre urmatoarele: limbă, bărbie, gât, umăr,
genunchi, cot, gleznă.
-  Urmează indicațiile ce includ „în”, „în afară”, „pe” sau „închis”.

Postură și locomoție
-  Merge lateral.
-  Merge câțiva pași înapoi.
-  Urcă trei trepte, oprindu-se și folosind același picior, fără suport.
-  Merge pe diferite suprafețe fără să cadă.
Menținerea echilibrului
-  Stă în lateral pe o bârnă, menținându-și echilibrul.
-  Merge de-a lungul unei linii.
-  Stă într-un picior cu mâinile pe șolduri și piciorul opus îndoit.
-  Merge câțiva pași pe o bârnă menținându-și echilibrul.

Noțiuni generale
-  Înțelege sus, jos, deasupra, dedesubt.
- Înțelege sub, pe, lângă.
-  Înțelege noțiunile repede/ încet.
-  Înțelege noțiunile greu/ ușor.
-  Înțelege noțiunile în față, în spate, între, în jurul.
-  Înțelege gras, slab, subțire, gros.

Concepte: dimensiune și număr

- Își spune vârsta, câți ani a avut anul trecut, câți ani va avea anul viitor.
 Procesul de reeducare a unui copil cu dificultaR in ceea
ce priveste structura temporala, consta in obisnuirea
copilului in a se servi de propriul sau corp (maini, picioare),
de exprimarea verbala, de intelegerea spa9ului in care se
afla pentru a putea accede la o frac9onare a 9mpului,
pentru a-l invata sa-l masoare.

Perceperea Relații Relații

propriului
spațiale temporale
corp
 Orientarea spațio-temporală
Orientarea temporală este inRm legată de modul în care
fiecare individ pune în relație spațiul și 9mpul, în raport
cu ritmul său de viață.

Noțiunea de Rmp fiind o noțiune abstractă se dobândește
cu dificultate de către copii cu CES.

Măsurarea 9mpului nu este un element înnăscut, depinde
de dezvoltarea proceselor cogniRve, de reprezentarea de
sine și dezvoltarea imaginației.

Orientarea temporală se formează numai în condițiile în
care acesta are bine definite schema corporală și
orientarea spațială.

 Orientarea spațio-temporală
Organizarea spațială se realizează cu ajutorul percepțiilor
având la bază elemenetele senzorio-motorii. Tulburările
prezente la nivelul acestei structuri au cauze motrice,
psihomotrice și psihologice.

Tulburarile psihomotrice sunt caracterizate prin
incapacitatea de organizare, structurare si orientare
spaRala si tulburare de schema corporala, ceea ce atrage
dupa sine dificultaR evidente de orientare temporala.
 Schema corporală
•  Este imaginea pe care
fiecare persoană o are
despre propriul corp.

•  Aceasta permite
aprecierea relației între
segmentele corporale și a
raporturilor corpului cu
mediul înconjurător.
 Schema corporală (cont.)
•  Tulburările schemei corporale evidențiază prezența unor
probleme motorii sau intelectuale.

•  Cunoașterea schemei corporale permite structurarea
spațiului și a 9mpului. Copilul va raporta datele vizuale
privind plasarea obiectelor în spațiu la propria schemă
corporală. În funcRe de aceasta, obiectele sunt situate în
față, în spate, sus, jos.

•  Organizarea relațiilor spațiale apare doar după

structurarea eului corporal. De asemenea, noțiunea de
Rmp, se naște din mișcare, din modificarea lentă sau
rapidă a relațiilor spațiale.

P. Arcan (1980, p.59) împarte schema corporală în două
componente:

1. IMAGINEA DE SINE
-  reprezentarea mentală a propriului corp.

 2. PERCEPEREA DE SINE
- cunoașterea corpului în relație cu mediul înconjurător.

 PERCEPEREA PROPRIULUI CORP
•  Au fost idenRficate două Rpuri de percepții ale
propriului corp (M. Bruchon-Schweitzer, 1990, p.
174)

1.  IMAGINE SPAȚIALĂ (caracterisRci fizice și spațiale)

2.  IMAGINE AFECTIVĂ (percepțiile, reprezentările și

afectele elaborate pornind de la propriul corp)
 J. Epstein (1982) împarte primii ani de viață in 3
etape mari inițiale:
1.  Eu și turul proprietății (de la naștere până la 9 luni)
•  este momentul în care încep primele explorări ale corpului
și ale mediului înconjurător.
•  este etapa în care schema corporală se dezvoltă prin
aRngere, prin reflectarea imaginii în oglindă, prin contactul
cu aerul, cu apa rece sau caldă.

2. Eu și alții (9 luni-2 ani)
•  este momentul în care
copilul se confruntă cu
persoanele din anturaj,
ceea ce îi permite să se
descopere pe sine din punct
de vedere motor, senzorial
și mental.
•  în această etapă conRnuă
perfecționarea schemei
corporale, prin intermediul
experiențelor senzoriale și
motrice.

3. Eu împreună cu alți (2-3 ani)

•  este un moment în care dezvoltarea schemei corporale a

avansat, asnel că motricitatea devine doar suportul
proceselor psihice și al relațiilor sociale.

•  Formarea EULUI CORPORAL este foarte importantă
pentru un copil, care devine subiect al propriilor
gesturi, idenRficându-se pe sine la persoana întâi –
“EU”.
•  Gesturile efectuate de copil permit organizarea
psihicului, pentru ca, ulterior, psihicul să organizeze
gestul (J.Richard si L. Rubio, 1995).
•  Construcția schemei corporale este influențată de
dezvoltarea imaginii în oglindă, a limbajului și a
elementului temporal.
•  Imaginea în oglindă se formează începând cu vârsta de
6 luni. Această imagine este precisă ceea ce permite
confruntarea cu propria idenRtate.
Dezvoltarea schemei corporale parcurge 4 etape:
(A. De Meur, 1988, p.18)

•  1. Descoperirea propriului corp

•  2. Cunoașterea părților corpului

•  3. Orientarea spațio-corporală

•  4. Organizarea spațio-corporală
 1.DESCOPERIREA PROPRIULUI CORP

•  Descoperirea propriului corp sau trăirea

corporalității se structurează începând cu vârsta de
2 ani.

•  Se referă la libertatea de mișcare a copilului și la

capacitatea de a se simți bine în propria piele.

•  În această etapă este importantă mișcarea liberă și

amplă a segmentelor corporale, fiind mai puțin
semnificaRvă cunoașterea denumirii lor.
Video
2. ETAPA DE CUNOAȘTERE A PĂRȚILOR CORPULUI

•  Această cunoaștere segmentară apare după ce copilul ia

cunoșRnță global de propriul corp.

•  În această etapă copilul învață diferitele părți ale corpului

de o manieră internă (simțind fiecare segment corporal) și
externă (văzând segmentele corporale în oglindă, jucându-
se cu mâinile și picioarele).

•  Este o etapă ce durează între 2 și 3 ani jumătate și își

aRnge apogeul în jurul vârstei de 4 ani.

•  Progresiv, el ajunge să jongleze cu anumite noțiuni corporale,
reușind să deseneze un personaj sau să construiască o păpușă din
bucăți.

 3. ORIENTAREA SPAȚIO-CORPORALĂ

•  Orientarea spațio-corporală apare după vârsta de 4 ani,

când copilul își perfecționează simțurile și cunoaște
toate pozițiile pe care le poate lua fiecare parte a
corpului.

•  Tot în acestă etapă vorbim și despre asocierea de diverse
arRcole de îmbrăcăminte cu părțile corpului potrivite.







•  Această etapă durează până în jurul vârstei de 5 ani.

 4. ORGANIZAREA SPAȚIO-CORPORALĂ

•  În acest moment el poate realiza un gest complex sau un

grup de gesturi ce solicită percepția corporală, memoria
și coordonarea.

•  În acest moment legătura dintre schema corporală și

psihic este pe deplin realizată, asnel că preșcolarul mare
își poate exprima senRmentele prin reacții corporale.

 Lateralitatea
•  Ajută la realizarea unei reprezentări corecte a corpului în
spațiu.

•  Într-o primă etapa obiectele sunt reprezentate în raport cu

propriul corp (scaunul e la stânga mea).

•  Apoi corpul este orientat în raport cu obiectul (eu stau în

dreapta scaunului).

Cunosterea noRunii de
stanga-dreapta este strans
legata de lateralitate, dar si
de structura spaRala.
ORGANIZAREA SPAȚIO-TEMPORALĂ

•  Spațiul și Rmpul sunt noțiuni abstracte care se

construiesc pornind de la percepția corporală.

•  Spațiul și 9mpul nu există atât Rmp cât nu există un

individ care să le conceapă mental și un corp care să
le perceapă.
•  La copiii cu retard mental percepția mediată de
acțiune și reprezentare mentală sunt slab dezvoltate
și de aici rezultă numeroase probleme legate de
orientarea spațială și temporală.
 SPAȚIUL
SpaRul implica structurarea mediului inconjurator, realizata
prin raportarea la propria persoana si unele obiecte.
Organizarea spa9ului este strans legata de cunoasterea
schemei corporale si a noRunii de stanga-dreapta.

“Copilul pornește de la constatarea potrivit căreia obiectul
care este situat la o oarecare distanță și plasat într-o
oarecare direcție poate fi apucat și manevrat, întrucât
experiența pe care a acumulat-o, prin intermediul
percepției vizuale și a celei propriocep>ve, îi oferă condiții
op>me de a realiza gestul motric pe care și l-a propus.”

 SPAȚIUL (cont.)
•  Dezvoltarea conceptului de spațiu pornește de la
coordonarea oculo-motorie, ce permite explorarea
SPAȚIULUI VIZUAL.
•  După vârsta de 1 an, și odată cu dezvoltarea
echilibrului dinamic, copilul reușește să exploreze
din ce în ce mai mult, această lărgire a câmpului de
invesRgație duce la dezvoltarea SPAȚIULUI
LOCOMOTOR.
•  Tot în această perioadă, prin intermediul explorării,
al jocului și jucăriilor se construiește conceptul de
permanență a obiectelor (J.P. Deschamps, 1981).
 RELAȚII SPAȚIALE
În dezvoltarea relațiilor spațiale, copilul parcurge trei
etape:

1.  Se plasează în funcție de un

obiect (se așează pe scaun)

2. Aranjează obiectele în spațiu
(scaunul lângă masă)

3. Organizeaza spațiul ce îl are la

dispoziție (într-un desen plasează
corect elementele componente)

 ORGANIZAREA SPATIULUI

Pentru a reuși să se adapteze la spații largi copilul

trebuie să-și însușească o serie de noțiuni de bază:

1.  DISTANȚĂ
2.  INTERVAL
3.  SUPRAFAȚĂ
4.  ÎNĂLȚIME.

 ORGANIZAREA SPATIULUI (cont.)
• Noțiunea de distanță, este reprezentată de spațiul
cuprins între 2 puncte bine stabilite.
Exercițiu: se cere copilului să se deplaseze cu pași de aceeași
lungime de la ușă până la fereastră și să spună câți pași a făcut,
apoi să meargă de la tablă până în capătul sălii și să spună câți
pași a făcut.

• Noțiunea de interval reprezintă spațiul cuprins între 2
copii, care sunt plasați “unul lângă altul”, atunci când
sunt adunați pe unul sau pe două rânduri.
 ORGANIZAREA SPATIULUI (cont.)
• Noțiunea de suprafață este concreRzată prin înRnderea
(mărimea) pe care o are un spațiu, luând în considerare
lungimea și lățimea acestuia. Prima suprafață pe care o
percepe copilul este cea a măsuței pe care își așează
jucăriile, apoi a sălii în care se află, ca apoi să perceapă
suprafața casei sale.







 ORIENTAREA SPAȚIALĂ (cont.)

•  Noțiunea de înălțime care reprezintă distanța dintre 2
puncte situate pe verRcală.
Exercițiu: sa deseneze o casa mai inalta si una mai scunda.

 STRUCTURA SPAȚIALĂ
“structura spațială nu se învață, se descoperă” (Lapierre, 1976)

•  Ea se formează până la vârsta de 8 ani.

•  Acest proces se realizează în 4 mari etape:

•  ETAPA 1: Cunoașterea noțiunilor spațiale (2-4 ani)
•  ETAPA 2: Orientarea spațială (4 – 5 ani)
•  ETAPA 3: Organizarea spațială (după 5 ani)
•  ETAPA 4: Înțelegerea complexă a relațiilor spațiale
(până la 8 ani)
 ETAPA 1: Cunoașterea noțiunilor spațiale (2-4 ani)

•  În acestă etapă este important să lăsăm copilul să se

deplaseze liber în spațiul familiar.

•  Asnel el devine capabil să se situeze corect în

spațiu, să ordoneze obiectele după mărime și să
folosească diverse noțiuni (în față/ în spate, sus/ jos,
mare/ mic, etc.).
Noțiuni spațiale pe care trebuie să le cunoască:

•  Noțiunea de mișcare: mers, alergare, înainte - înapoi, urcare
- coborâre, aproape - departe, a împinge - a trage, a închide
- a deschide.
•  Noțiunea de situație: în față - în spate, în sus - în jos,
înăuntru - afară, pe - sub, dreapta-stânga, în jur, între.
•  Noțiunea de mărime: gros – subțire, îngust - larg.
•  Noțiunea de forma: lat – lung - scurt, forme rotunde –
pătrate - dreptunghiulare.
•  Noțiunea de can9tate: plin - gol, mult – puțin, întreg -
jumătate.
•  Noțiunea de greutate: greu - usor.

•  Noțiunea de contrast: liniște - zgomot, lumină - întuneric,
mișcare - imobilitate, puternic - slab, tocit – ascuțit, cald -
frig.
•  Noțiuni de direcție: de la - către, de la – până la, între –
prin - peste, deasupra - dedesupt.
•  Noțiuni de relație: vesel - trist, calm - agitat, speranță -
disperare, a da - a primi, a cere - a refuza, adevărat – fals
- minciună, drept - nedrept.
•  Noțiunea de număr: este strâns legată de modul în care
copilul percepe grupurile de obiecte de același fel, cât și
posibilitatea de a le diferenția după formă, mărime și
culoare.

 ETAPA 2: Orientarea spațială (4 – 5 ani)

•  Copilul cunoaște deja termenii spațiali.

•  Reușește să orienteze obiectele în funcție de un
anumit criteriu (în față, în jos).
•  Se dezvoltă noțiunea de stânga/ dreapta, ce
ajută la cunoașterea relațiilor spațiale.
S e d e z v o l t ă m e m o r i a
spațială, care facilitează
orientarea copilului în
spațiu (poate urma un
traseu, chiar dacă anumite
repere se schimbă).

 ETAPA 3: Organizarea spațială ( după 5 ani )

•  În acest moment orientările sunt combinate.

•  Copilul își poate organiza spațiul de viață și cel de
joc în funcție de dorințele proprii.

•  Respectă cu rigurozitate un traseu impus.

•  În Rmpul jocului ocupă spațiul care îi este desRnat.

•  Reușește să traseze linii oblice.

ETAPA 4: Înțelegerea complexă a relațiilor spațiale
(până la 8 ani)

•  Se dezvoltă noțiunile de simetrie, opoziție,

inversație, transpoziție, toate necesare pentru
învățarea scrisului.

 Pe structura spațială se bazează:

•  Cunoașterea relației dintre corp și mediul

înconjurător.

•  Perceperea situației ce există între diverse

obiecte.

•  Organizarea obiectelor în spațiu.

•  Organizarea propriei persoane în funcție de

obiectele din spațiu.
STRUCTURA TEMPORALĂ
Orientarea temporală este inRm legată de modul în
care fiecare individ pune în relație spațiul și 9mpul,
în raport cu ritmul său de viață.
Orientarea temporală se formează numai în condițiile
în care acesta are bine definite schema corporală și
orientarea spațială.
Noțiunea de Rmp, fiind abstractă se dobândește cu
dificultate de către copilul cu CES.
Acest lucru devine posibil abia după ce a dobândit
noțiunile ce țin de durată și viteză.
 ORIENTAREA TEMPORALĂ
•  Structura temporală reprezintă posibilitatea unei
persoane de a acționa în funcție de succesiunea unor
evenimente (1), de durata acestora (2), de reluarea
ciclica a unor perioade (3) și de ireversibilitatea lor (4).
•  (1) Ajută la familiarizarea cu noțiunile de înainte, în Rmpul și după.
•  (2) Duce la deosebirea perioadelor lungi de cele scurte, ritmuri
regulare de ritmuri neregulare, cadențe rapide de cele lente.

•  (3) Presupune cunoașterea noțiunilor de zi, săptămână, lună, an.

•  (4) Este legată de procesul de îmbătrânire (ai 4 ani și peste câteva
zile vei avea 5).

NOȚIUNEA DE TIMP

•  La vârste mici copilul se raportează la Rmp,

idenRficând un Rmp de joacă ce durează prea puțin
și o perioadă de odihnă ce durează prea mult.

•  Preșcolarul mic povestește fără a respecta ordinea

cronologică.

•  După 4-5 ani, se raportează la noțiunile înainte -

după, iar povesRrea capătă treptat logică.
 NOȚIUNEA DE TIMP (cont.)

Noțiunea de Rmp trebuie să fie legată de propriul corp și

putem vorbi despre:

•  O abordare corRcală (ajută la reglarea mișcării și conferă

armonie)

•  SRl corporal (este influențat de dezvoltarea psihomotricității

persoanei)

 ORIENTAREA TEMPORALĂ
•  Are 4 etape și începe de la vârsta de 4 ani:

1)  Percepția duratei intervalelor

2)  Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice

3)  Dezvoltarea ritmului

4)  Dezvoltarea tempoului

 1) Percepția duratei intervalelor
acRvitățile de durată
•  Reușește să deosebească
scurtă, de cele de durată mai lungă de Rmp.

•  Reușește să facă diferența între intervale ce durează

5 minute, 1 ora sau 1 zi.

•  Această abilitate se perfecționează după vârsta de 4

ani.
 2) Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice
•  Înțelege noțiunile de dimineață și seară și poate asocia
anumite acRvități și gesturi cu aceste momente.

•  Înțelege ordinea ano9mpurilor și asociază acRvități

specifice lor.

•  Prezintă în ordine zilele săptămânii, asociindu-le de

asemenea cu anumite acRvități specifice.

 3) Dezvoltarea ritmului

•  Cuprinde noțiuni de ordine, succesiune, durată și

alternanță.

•  Ritmul este o formă specifică de organizare a

Rmpului, ce se caracterizează prin periodicitate și
structură.
•  Perceperea ritmului presupune sesizarea alternării
în Rmp a unor sRmuli.

•  De la 4-5 ani, copilul percepe ritmul impus de o

anumită acRvitate.

video

 4) Dezvoltarea tempoului

•  Este canRtatea de cicluri ce se repetă în unitatea de

Rmp.

•  Într-un joc putem vorbi de un tempo lent atunci

când acțiunile au o densitate redusă pe unitatea de
Rmp.
 STRUCTURA TEMPORALĂ
Acțiuni ale percepției motrice (aspecte legate de
secvențialitatea acțiunilor):
1.  Noțiunea de 9mp: diferențierea între acțiuni care
durează mult sau puțin. Durata drumului până la
școală diferă în funcție de locația din care pleacă
copilul.
2.  Noțiunea de durată a intervalelor: diferența între
Rmpul scurt sau Rmpul lung în care are loc o
acțiune.
3.  Noțiunea de interval (ca spațiu): diferența dintre
perceperea distanței la care se află obiectele cu și
fără informațiile analizatorului vizual.
4. Noțiunea de viteză: ordonarea după criteriul viteză a
unor imagini cu mijloace de transport. URlizarea noțiunior
de ”devreme” și ”târziu” în relatarea acțiunilor.
5. Revenirea ciclică a unor perioade: anoRmpuri, uRlizarea
întrebărilor care încep cu “când..?”.
6. Acțiuni percep9v motorii: asocierea de acRvități,
fenomene, acțiuni specifice fiecărui anoRmp. Asocierea de
evenimente caracterisRce cu zilele săptămânii.
7. Ritmul: legat de modul în care copilul desfășoară
anumite acRvități, mai repede sau mai încet și de
înțelegerea fiecărei etape ca unitate ce are o cadență mai
rapidă sau nu, mai regulată sau nu. Are rol de reglare.

 Exerciții pentru educarea ordinii, succesiunii,
duratei și intervalelor:
•  CUNOAȘTEREA CEASULUI: se
începe cu orele, apoi cu
jumătățile de oră, apoi cu
sfertul, apoi cu intervalul de 5
minute și apoi cu cel de 1
minut.
•  ORAR ZILNIC: cu ajutorul
imaginilor îi arătăm copilului
ordinea acRvităților zilnice,
verbalizând fiecare acțiune.
Numărul imaginilor prezentate
variază în funcție de vârsta
copilului.
•  EDUCAREA ORDINII ȘI A SUCCESIUNII: se realizează cu planșe care
înfățișează succesiunea corectă, anoRmpuri, servirea mesei.
- Copiii verbalizează ceea ce fac folosind termenii: întâi, prima dată, a
doua oară, apoi, după aceea.
- Se folosesc imagini cu acRvități succesive ce trebuiesc așezate în
ordinea lor logică (îmbrăcatul, momentele zilei, anoRmpurile).

-  DURATA INTERVALELOR: se realizează cu diferite
instrumente muzicale, se emit sunete de scurtă sau de
lungă durată pe care copilul le idenRfică și apoi le
repetă.

Se fac acRvități folosind ceasul și calendarul (prin fixarea

unor zile importante în anumite luni și în anumite
anoRmpuri).
- Se fac exerciții sub formă de joc, mersul în diferite ritmuri
ale tobei, mișcări în diferite ritmuri muzicale, mers încet -
repede și stop, statuile muzicale.
•  Conduita de orientare și structurare temporală se
formează lent și cu mare dificultate.
•  Când copilul este mic se orientează temporal legat de
acțiunile pe care le face: ora mesei, ora de culcare, ora
de joacă.
•  Când copilul mai crește, reușește să-și reprezinte Rmpul
independent de acțiune (copilul înțelege momentele
zilei, acum, mai târziu) și poate elabora ordinea
cronologică a 9mpului, mai mult sau mai puțin
îndepărtat.
 Bibliografie:
• Mc Cleerly P.J., elliot N.A., Sampanis S.D., Stefanidou A.C.,
(2013), Motor Development and motor resonance in au>sm;
relevance > early interven>on for language and
communica>on skills, Front Integr Neurosci, v 7
• Haywood K., Getchell N., (2015), Advanced Analisys of Motor
Development, Pubmed
• Albu C., Albu A., Vlad L.T., Iacob I. (2006) Psihomotricitatea,
Ed. Academica, Iasi
 www.vreausacomunic.ro
Aplicatia “Vocea Mea” este un sistem
alternativ si augmentativ de
comunicare, destinat copiilor non-
verbali, cu tulburari de spectru autist,
intarziere verbala si nu numai, ce are
ca rol fundamental compensarea unei
dizabilitati la nivelul limbajului
expresiv, oferind posibilitatea unui
schimb informational dincolo de
modalitatea directa de comunicare
verbala.
-adaugati imagini din
galeria personala;
-cautati in baza de date de
2500 de cuvinte ;
-creati imagini noi prin
camera foto;
-inregistrati propria voce
pentru cuvinte ce nu se
regasesc in baza de date
preincarcata in aplicatie;
-modi:icati estetic ale
butoanele( culori margini,
dimensiuni margini,
culoare text, etc.);
-utilizati FUNCTIA de
ASCUNDE, ce permite
focusarea pe unul sau mai
multe butoane, in timp ce
restul butoanelor din
interfata pot :i ascunse;
 MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!