ANTROPOLOGIE

Antropologia filosofică e disciplina sec. XX care dintr-o perspectivă generalizatoare,

încearcă să raspundă la intebări privind esenţa omului ca formă specifică de existenţă,
raporturile sale cu natura despre relaţiile lui cu lumea valorii si culturii, despre modul în care
individul uman devine peronalitate.
Intemeietorul antropologiei filosofice(AF) e considerat a fi Max Scheler. AF isi are
originile pe de o parte in traditia romantica a filosofiei vietii (Herder, Dilthey) daca luam in
considerare critica pe care o aduce rationalismului si mecanicismului; pe de alta parte
incearca sa depaseasca faramitarea stiintelor individuale si sa cuprinda cunostintele lor intr-o
teorie coerenta despre om. Spre deosebire de antropologiile biologice si psihologice, cea
filosofica doreste sa-l cuprinda pe om in intregul sau.
In antropologia filosofica omul pune intrebari referitoare la sine insusi nu doar ca obiect ci si
ca subiect.
Herder sustine ca omul e <primul eliberat al Creatiei> si atrage atentia ca omul trebuie sa-si
stapaneasca viata cu o ratiune dobandita intr-un lung proces de invatare si nu cu instincte
stabile date.
Max Scheler intemeiaza in cartea sa Pozitia omului in cosmos antropologia filozofica moderna.
Pentru el omul este ‚fiinta spiritului’ caracterizata prin deschidere spre lume si facticitate. O
fiinta spirituala nu mai este prin urmare una condusa de instincte si legata de lumea din jur,
ci e o fiinta libera de aceasta, deci e o fiinta deschisa spre lume.
Arnold Gehen preia enuntul lui Nietzsche conform caruia omul ar fi un animal inca nestabilit:
fiinta om este cumva nedefinitivata, nu este inca fixata

Conceptii asupra naturii umane

1. teoria politica
2. teoria metafizica
3. teoria materialist-mecanicista si biologica

Teoria politica

ARISTOTEL

Teoria lui Aristotel despre natura umana decurge din viziunea sa teleologica: natura nu
creeaza nimic fara un scop. Astfel existenta omului trebuie sa aiba un scop, si anume acela
de a trai laolalta cu semenii sai in vederea unei vieti bune.
Oamenii nu sunt izolati, ci omul e de la natura o fiinta sociala, pentru ca omul are simtul
binelui si al raului, acestea nu se pot forma decat in cadrul familiei si al societatii.
Aristotel trateaza statul drept o institutie naturala, rezultata din instinctele de autoconservare
si reproducere a indivizilor. Statul e o manifestare a naturii umane insesi.

1
Ceea ce face posibila existenta statului e limbaju articulat, limbajul e cel prin care se exprima
ceea ce e drept si nedrept – caracterul de socializare a limbajului. Statul e anterior familiei si
individului.
Avand in vedere ca Natura nu creeaza nimic fara un scop, rolul statului e acela de a cauta
dreptatea in vederea Binelui.
Compatibilitatea om-polis (cetate) o aflam in cetatea corecta care are rolul de a servi
colectivitatea. Cetatile corecte sunt: regalitatea, aristocratia, democratia corecta
Cetatile incorecte sunt: tirania, oligarhia (domnia bogatilor) democratia incorecta

ROUSSEAU

Teoriile politice despre natura umana de pana la Rouseau considerau omul ca fiinta sociala
care isi indeplineste atributele sale esentiale supunandu-se ordinii sociale -> sufletul omenesc
era modelat in interiorul societatii.
Rousseau isi pune intrebarea daca aeasta modificare cauzeaza sau nu fericire sau nefericire
omului.
Trecerea de la starea naturala la cea artificiala a societatii, este una benefica omului ?
(conflictul este intre natura si cultura). In sfera sociala, omul se modifica, nu numai in planul
gandirii, comportamental, cat si in planul fizic: viciile societatii devin viciile omului. Pe de alta
parte, in societate omul se supune inegalitatii politice si diferentelor sociale. Toti acesti factori
determina nefericirea omului. Rousseau spune: omul care gandeste e un animal depravat.
Pentru Rousseau, adevarata natura umana nu este cea sociala ci consta in starea primitiva.
Omul salbatic avand in suflet doar principiul interesului in propria-i conservare si pe cel al
repulsiei fata de suferinta si moartea semenilor, este modelul naturii umane perfecte.

Teoria metafizica

AUGUSTIN

Conceptia crestina despre natura umana este aceea ca omul este o creatie a divinitatii si care
se deosebeste de toate celelalte prin faptul ca este facut dupa chipul si asemanarea lui D-zeu.
Cuvantul „chip” indica faptul ca D-zeu i-a dat omului ratiune si libertate, iar „asemanarea” –
adica ne asemanam pe cat putinta cu D-zeu in ceea ce priveste bunatatea, virtutea.
Augustin merge pe aceasta idee: omul e o imagine a lui D-zeu. Dar omul e suflet si trup,
ambele sunt imagini ale lui D-zeu ?
Augustin distinge intre omul interior (sufletul si gandirea) si omul exterior (carnalul si
simturile). Doar omul interior, adica sufletul reflecta divinitatea. S-zeu e inlauntrul sufletului
uman, este interior intimo meo, deci omul nu ajunge la D-zeu urcand treptele cunoasterii ci
coborand in adancurile sufletului.
In Confesiuni, Augustin spune ca l-a cautat pe D-zeu in cele exterioare (a intrebat pamantul,
marea, animalele si toate i-au raspuns ca ele nu sunt D-zeu pe care-l cauta), si neafland
raspuns in cele dinafara, a inceput sa-l caute pe D-zeu in sine insusi. Augustin se roaga:
noverim me, noverim te (lasa-ma sa ma cunosc, lasa-ma sa Te cunosc)

2
PASCAL

Ca sa defineasca natura umana, Pascal afirma ca trebuie mai intai sa-i stabileasca limitele,
cum ? Cercetand realitatea exterioara si descopera 2 infinituri:
a) infinitul mare al creatiilor lui D-zeu (lumea in intregul ei)
b) infinitul mic obtinut prin diviziunea unui obiect
Nici unul dintre aceste 2 infinituri nu pot fi cuprinse in intregime de ratiunea umana deci
natura umana e o limita permanenta si de aici ai nevoia de a o depasi prin ratiune. Omul,
prin ratiunea sa limitata este totusi constient de limitele sale, deci omul e o fiinta
contradictorie, o ingramadire de contradictii. Omul insa are un avantaj – isi cunoaste limitele,
si in asta consta maretia sa.
Ce cauta omul in lumea asta ? Pascal afirma ca toti oamenii doresc sa fie fericiti, o cautam in
autoritate, in stiinta, in arta. Natura contradictorie a omului vine din afirmarea simultana a
lui a fi si a vrea. Instinctul si pasiunea ne conduc – instinctul spune ca fericirea e de cautat in
noi, pasiunea spune ca fericirea e de gasit in afara noastra. Viata este in fond incertitudine si
nefericire.

Teoria materialist - mecanicista

Holbach
- lucrarea sa Systeme de la nature a devenit biblia materialismului, e caract. prin materialism,
determinism, ateism
- intregul uniers trebuie explicat cu ajutorul legilor miscarii materiei
- peste tot exista materie -> materia poate simti si gandi
- universul e ghidat de legi mecanice, totul se afla in interdependenta (cauza-efect)
- adevarul poate fi descoperit doar prin simturi
- in univers nu exista nimic supranatural, domina doar o cauzalitate necesara, si nu exista
hazard si cauze orientate spre un scop anume determinismul se manifesta si in morala
deoarece a gandi si a simti sunt doar functii ale creierului

La Mettrie
- cauzele vietii sunt strict de natura fizica
- organicul rezulta din anorganic
- senzatia e o functie a materiei
- omul este o masina, care se tine singura in functiune
- sufletul e doar o parte sensibila materiala a creierului
- starile psihice sunt dependente de procesele fiziologice si patologice
- bogatia vietii sufletesti depinde de marimea creierului, acesta isi are muschii gandirii
asa cum piciorul are muschi ai miscarii

3
 Alteritate si identitate

LEVINAS

Relativ al problema alteritatii, pana la Levinas natura celuilalt era tratata asemenea naturii
obiectului (avem raportul subiect- eu / obiect – celalat): odata inteles, este integrat ca si
concept prin ratiune. Intre indivizi si lumea inconjuratoare nu se facea distinctie, toti formau
un camp de cunoastee pentru un subiect universal.
Pentru Levinas, dimpotriva, gandirea trebuie sa il sesizeze pe celalalt in calitatea lui de cu
totul altul (avem aici 2 eu-ri care se afla intr-o relatie). Raportul subiect/obiect devine la
Levinas subiect/subiect.
Relatia cu celalalt este accesibila ca:
a) prezenta - fata in fata (transcendenta interlocutorului): eu in fata celuilalt, diferit de
mine dar un fel de alter ego al meu
b) limbaj – relatia mea cu celalalt se exprima prin limbaj, dialogul e forma esentiala a
raportarii la celalalt, fapt subliniat si de Merleau Ponty in Fenomenologia perceptiei:
prin intermediul dialogului, eu acced la un univers de sens distinct de al meu, dar pe
care totusi il inteleg
Relatia cu celalat e trasatura esentiala a gandirii.

WILLIAMS

Care este criteriul prin care decid ca eu din momentul t1 sunt acelasi cu eu din
momentul t2 ? Exista un criteriu al continuitatii identitatii ?
- continuitatea fizica (identitatea corporala) e adoptata de Williams
- continuitatea psihologica (aceleasi amintiri, caracter) e pozitia contestata de Williams
Pentru Williams identitatea corporala e o conditie necesara pentru stabilirea identitatii
personale, el criticand demersul lui Locke care sustinea identitatea psihologica, conform
careia memoria e cea care face ca un om sa fie el insusi.
Memoria nu e un criteriu al identitatii pt. Williams deoarece daca modific memoria unei
persoane introducand in locul vechilor amintiri altele noi, atunci persoana repsectiva nu mai
are identitate personala intrucat nu mai poate sesiza diferenta dintre cele doua tipuri de
memorii
Pentru Locke identitatea omului e identitatea constiintei sale si constiinta e fundamentul
identitatii, Williams confunda constiinta cu memoria, deci argumentul nu sta in picioare:
memoria e un factor psihologic, constiinta e unul ontologic. Schimbarea setului de memorie
nu conduce la schimabarea caracterului persoanei (care e determinat de constiinta).
Animalele au si ele memorie, dar nu au constiinta.
Locke spune: constiinta e comparata cu o oglinda, memoria cu ceara, amintirile cu niste
picturi.

4
 Sensul existentei si cultura

De ce exist ? Care e scopul vietii mele ? sunt intrebari despre sensul existentei, asupra faptul
daca viata are sens sau nu.
Prin existenta desemnam felul de a fi al omului spre deosebire de animale: animalele traiesc,
omul exista. Pentru unii filosofi omul e creator de cultura, fata de animalul preocupat de
supravietuire, omul se sacrifica in actul creator de cultura.
Prin sens desemnam scopul, sau caracterul rational al unei situatii. Sensul existentei
determina implinirea posibilitatilor existentei. Pentru unii cultura e sensul existentei.

BLAGA

Sustine ca destinul omului e intru mister si revelarea acestuia. Revelarea pp o iluminare si o

participare la aceasta iluminare – transcendentul care coboara. Relevarea e una orizontala
care presupune doar forta omenescului: profesorul releva elevilor tainele stiintelor.
Orizontul central al gnoseologiei lui Blaga e acela de mister, rezultat al actului creator al
Marelui Anonim. Numai omul poate intra in contact cu misterul, de aici rezulta deosebirea
calitativa dintre om si animal, spre deosebire de teoria evolutionista a sec XIX – XX sustine ca
omul fata de animal e deosebit doar in sens cantitativ si nu in esenta.
Animalul traieste in orizontul lumii date (orizont de gradul I), omul traieste si in orizontul de
gradul I si in orizontul misterului (de gradul II) - omul sufera o mutatie ontologica. Spre
deosebire de animal, omul este creator de cultura iar creatiile culturale sunt revelari ale
misterului - cultura e forma finala, implinirea sensului existentei umane.

NOICA

Cultura sec XX e predominant stiintifica (formalizare, abstractizare) si realitatea e dedusa din

formule in loc sa fie traita in ea insasi. Sec. XXI sta sub semnul lui Ares in loc sa stea sub
semnul lui Hermes.
Noica sustine ca aceasta gandire a realitatii se numeste logica lui Ares – individul e tratat ca
simpla variabila a unui intreg.
Ares in mitologie e zeul razboiului, are un temperament impulsiv si e violent, el nu discuta.
Ordinul lui se executa nu se discuta, adica stiinta experimenteaza si apoi invinge sau este
invinsa. Daca experimentul stiintific reuseste, intreaga realitate supusa e formalizata, redusa
la elemente de tip matematic – individualul e inteles ca intreg (intr-un sistem) si nu conteaza,
e o variabila a intregului.
Pentru a recupera semnificatiile individualului, Noica propune o alta logica, logica lui Hermes
ca logica a interpretarii in care individualul reflecta in sine intregul, pentru ca individualul
cuprinde in sine generalul.
Doar o astfel de logica face posibila intelegerea sensului vietii desfasurate in timp.

5
RICOEUR

Pentru Ricoeur adevaruri de felul “eu sunt” , “eu gandesc” nu reprezinta un temei al filosofiei,
sunt adevaruri abstracte, golite de continut. Daca existenta are un sens acesta nu e cunoscut
in mod direct de catre om. El trebuie sa recupereze sensul existentei sale interpretand
semnele lumii, limbajul, cultura. Ricoeur e interesat de sensul traitului analizandu-l dpdv
hermeneutic.
La sensul vietii poti ajunge doar printr-un ocol prin cultura:
1. planul semantic – cel al interpretarilor simbolurilor la nivelul limbajului pentru a intelege
relatia om-limbaj-lume
2. planul reflexiv – consta in analiza legaturii dintre intelegerea semnelor si intelegerea de
sine
3. planul existential – omul descopera sensul sinelul ca rezultat al intelegerii de sine prin
interpretarea semnelor, limbajului, culturii. Existenta umana iese din sine si se
materializeaza in acte culturale, sinele il recuperam printr-un act reflexiv interpretand
propriile mele creatii deci existenta este dorinta, creatie, sensul sau se obtine doar ca
hermeneutica a culturii

Absurdul si sensul vietii

CAMUS

- prin filosofie trebuie sa se raspunda la intrebarea daca viata merita sau nu sa fie traita
- este sinuciderea o solutie pentru problema angoasanta a sensului vietii ?
- exista un climat al absurditatii in care se desfasoara existenta umana: o lume in care
cunoasterea adevarata este imposibila, care induce oboseala si spaima in fata timpului
- sentimentul absurdului este cel care caracterizeaza raportarea omului la lume
- apare conflictul in existenta fara sens
- o solutie ar fi sinuciderea, care dupa Camus e doar marturisirea ca viata te depaseste
- nu exista solutii pentru experiente absurde, deci conflictul trebuie mentinut, pentru ca
prin el obtii atat constiinta perpetua cat si sentimentul de revolta impotriva absurdului
lumii
- omul absurd e omul revoltat, liber in fata lumii si pasionat in trairea experientei
absurde (Sisif)