LITERATURĂ POPULARĂ

LEGENDA MUREȘULUI ȘI A OLTULUI

STUDENT:

FILIP(VASILE) MIHAELA TAMARA

ARGUMENT

Socotesc că școala trebuie să ofere o educație laică, o educație care dezvoltă funcțiile
spirituale, fără a li se da o orientare precisă.

Prin intermediul basmului, doinei, legendei, etc, se va realiza o binevenită

dedublare, când cititorul copil se va recunoaște în altul sau va refuza identificarea cu un
model negativ.

Analiza textelor epice cu ajutorul lecturilor expicativă, comprehensivă și

interpretativă, trebuie să pună în valoare resursele educative cognitive, estetice și morale ale
textelor, prin strategii care solicită în mare măsură resorturile afective. Prin intermediul
acestor texte în clasele II-IV , elevii se întâlnesc cu cele mai semnificative momente din
istoria poporului român, cunosc fapte de vitejie ale înaintașilor, figuri de eroi ai poporului
român.

În folclorul românesc, legenda desenează un repertoriu de naraţiuni orale, cu funcţie

predominant cognitivă. În esenţă, se explică un fapt real printr-un simbol narativ care include,
de regulă, motive fabuloase şi supranaturale.

Ca repertoriu tematic şi fond imagistic, legenda este eterogenă. Ca resort generator,

legenda se bazează pe curiozitatea populară, tot atât de veche ca şi omul. Ca atare, suma
legendelor ar putea alcătui o enciclopedie a ştiinţei populare, dar nu una bazată pe
raţionamente. Există două tipuri de legende, după modul de structurare narativă: tipul
comentator şi tipul explicativ.

Legendele dezvoltă o problematică majoră:elemente de viață social-economică privite din

perspectiva nivelului de civilizație a omului într-o etapă sau alta a istoriei, forme ale culturii,
credințe, virtuți general-umane( dragostea pentru pământul străbun, eroismul, lupta împotriva
forțelor răului, dragostea,prietenia, înțelegerea între oameni,etc.)

CLASIFICAREA LEGENDELOR

În 1963 Societatea internaţională de cercetare a naraţiunilor populare a stabilit 4

categorii de legende:

a.) legende etiologice;

b.) legende mitologice;

c.) legende religioase;

d.) legende istorice.

a.) Legendele etiologice realizează o investigare a universului fizic (sunt legende despre stele,
lună, văzduh, pământ, om etc.). În cadrul lor se includ legendele geografice (Legenda
Munţilor Retezat, Legenda Mureşului şi Oltului etc.); legendele despre păsări şi flori (legenda
floriisoarelui, legenda ciocârliei, a rândunicii, a cucului etc.).

b.) Legendele mitologice sunt legende despre fiinţe supranaturale (balauri, zmei, zburători,
spiriduşi, iele, rusalii, uriaşi, căpcăuni etc.).

c.) Legendele religioase se referă la figurile biblice (Dumnezeu, Maica Domnului, Sâmpetru,
Sântilie, Sâmnicoară etc.).

d.) Legendele istorice se referă la eroi şi personalităţi istorice (ex.: Cântecul lui Roland,
Cântecul Cidului, Legenda Nibelungilor) sau la personalităţi istorice româneşti (Negru Vodă,
Ştefan cel Mare, Dragoş Vodă, Cuza Vodă, Horea, Avram Iancu etc.).

DEFINIȚIE

Legenda este o specie a genului epic.Printr-un amestec specific de adevăr și

imaginație, ea narează în versuri sau în proză întâmplări deosebite, evenimente istorice,
credințe vechi legate de apariția unor plante, animale, fenomene ale naturii, etc. Legendele
sunt adesea purtătoare ale unor idealuri umanitare sau ale unor înțelesuri profunde pe care
oamenii le-au atribuit evenimentelor prin care au trecut, credințelor și obiceiurilor tradiționale.
Legenda a fost multă vreme o formă de conservare a ecourilor istoriei în conștiința oamenilor.
TRĂSĂTURI
Operele folclorice au câteva trăsături specifice comune.În primul rând, ele sunt
anonime, adică nu au un autor cunoscut.
Apărute spontan și circulând pe cale orală, operele folclorice, deși inițial sunt poate
produsul imaginației unui singur om, devin cu timpul o creație colectivă, ele fiind
transformate și cizelate prin contribuția a numeroși indivizi talentați, aflați, uneori , la distanțe
mari și neștiind nimic unul de altul.
Cea mai pregnantă constantă este caracterul profund național și unitar.Unitatea de
limbă, de tradiții morale, obiceiuri, credințe, de aspirații și idealuri social-politice se observă
și în răspândirea pe întreg teritoriul țării a tuturor temelor și operelor folclorice mai
importante. Aceleași colinde, decântece, superstiții, bocete, orații, doine, balade, legende pot
fi întâlnite în variante ce nu diferă prea mult de la o provincie a țării la alta. Se vede de aici că
ideea unității spirituale și a continuității noastre pe aceste meleaguri este o veche și durabilă
concluzie a gândirii popularre, a reflectării caracterului specific al existenței noastre social-
istorice și spirituale în conștiința colectivă a maselor.

LEGENDA MUREȘULUI ȘI A OLTULUI

Trăia odata un împârat pe varful unui munte, într-o cetate cu două turnuri. Și odată,
într-o vară, a plecat împaratul acela la război și nu s-a mai întors.
Împărăteasa a trimis soli în toate părțile să dea de urma soțului ei, și s-au dus solii
cercetând până la marginile lumii, și s-au întors după vreme îndelungată, fără bucurie.
Și avea împărăteasa doi copii care se jucau în țărână, când a plecat tatăl lor să se
războiască; iar acum erau mari și flăcăi de însurătoare. Unul cerscuse în turnul dinspre
miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi, și amândoi erau feluriți la fire și la gânduri,
dar unul și unul la chip și la făptură.
Și s-au înțeles ei să plece de-a lungul lumii și să caute pe tatăl lor. Mama lor a plâns de
bucurie și de durere, când a aflat de hotărârea lor; de bucurie că are flacăi atat de vrednici, și
de durere, că se temea să nu-i piardă. Dar i-a povățuit să se ție veșnic împreună, cum țin boii
la jug, și veșnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Și i-a binecuvântat și le-a dat voie să
plece, și iarăși i-a sfătuit să meargă în tovărășie nedeslipită, și au plecat flăcăii.
 Dar abia părăsiră cetatea părinților și au început să nu se înțeleagă la drum, căci erau
feluriți la fire și la gânduri. Cel crescut în turnul dinspre miazănoapte a apucat pe partea unde
fusese turnul în care a crescut.
Pe unul îl chema Mureșul, pe celalalt Oltul.
Și de-acolo, din creștetul muntelui, li s-a despărțit cărarea, că Mureșul a pornit spre
miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi. Și era Oltul sfărâmicios și iute din fire și a apucat
nebunește la vale, spre ziua senină, iar Mureșul era întunecat și liniștit ca noaptea pașnică și a
apucat încet, încet, spre miazănoapte. După câtăva vreme însă, pe Mureș l-a ajuns dorul de
frate-său și i s-a întristat sufletul și de aceea s-a întors spre miazăzi să-și afle fratele. Și nu l-a
mai aflat, ba și-a pierdut și calea și a apucat în altă parte, tot liniștit și cu inima de pace.
Dar mama lor, când a văzut că s-au despărțit chiar de la casa părintească, a alergat să le curme
drumul, dar nu era chip să-i ajungă, mai ales că ei fugeau în două părți. Și a plâns
împărăteasa, și-n acel minut, amândoi băietii s-au făcut râuri, și râuri au rămas.
Și de atunci, Oltul cel sfărâmicios și iute din fire a dat năvală prin țări muntoase și s-
a azvîrlit prin munți cu prăpăstii și s-a afundat pe la Turnu Roșu, cocotind și izbindu-se de
stânci. Și de aceea lui i se cântă cântecul:
Oltule, râu blestemat,
Te-ai făcut adânc și lat;
Că vii mare, spumegat
Și cu sânge-amestecat.
Iar Mureșul de atunci curge tot pe șes și tot spre șesuri năzuiește liniștit și încrezător,
și de aceea i se cântă cântecul:
Mureș, Mureș, apă lină,
Trece-mă-n țară străină,
Și-mi fă parte de hodină.

VALORI INSTRUCTIV-EDUCATIVE

Parcurgând, prin lectură, cărţile dedicate vârstei lui, cititorul copil îşi îmbogăţeşte
cunoştinţele despre natura umană şi despre societate, devine mai înţelept, se compară pe sine
cu eroii ale căror fapte îi reţin atenţia, trăieşte empatic stările sufleteşti ale acestora, se
descoperă în ei, se perfecţionează sub raport moral, are iluzia, cel puţin pentru moment, că a
ieşit din cotidian, intrând totuşi într-un univers familiar. Eticul, în literatura viabilă pentru
copii, este implicit, nu explicit.
Valoarea legendei nu constă atât în conținuturi cât în forma literar-artistică de a
comunica adevîruri și a nuanța bogate valori morale.Lectura sau povestirea legendelor
îmbogățește fondul cognitiv și afectiv al copiilor de vârstă preșcolară sau școlară.Analiza
atentă a structurii legendelor și a personajelor supradimensionate îi ajută pe copii să descifreze
mesajul estetic, fondul real al operei, concizia, simplitatea și expresivitatea limbii și stilului, le
dezvoltă capacitățile intelectuale și verbale, trăsăturile de voință și caracter.
 BIBLIOGRAFIE

1.LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ.Manual pentru clasa a IX-a 1981.-

Vladimir Gheorghiu; Nicolae Manolescu;Nicolae I.Nicolae;Constantin Otobâcu

2.LITERATURA PENTRU COPII ȘI TINERI-Eva Monica Szekely

3.LEGENDE-I. Mircea

4.DIN LEGENDELE ROMÂNILOR-Delia Damirescu

5.LITERATURA PENTRU COPII ȘI TINERET- de Vistian Goia

6.INTRODUCERE ÎN LITERATURA PENTRU COPII-de Mariana Andrei