Creşterea păsărilor în România şi în spaţiul european este o activitate zootehnică bine

legiferată, dar şi bine structurată tehnologic, în trei categorii: creştere şi exploatare în sistem
extensiv (gospodăresc); creştere şi exploatare în sistem semi-intensiv; creştere şi exploatare
în sistem intensiv şi super-intensiv.

Reglementările europene transpuse în legislaţia românească stabilesc foarte clar criteriile ce trebuie
respectate pentru creşterea şi exploatarea păsărilor. Vi le reamintim în cele ce urmează.

Sistemul extensiv (gospodăresc)

Creşterea şi exploatarea păsărilor în sistem gospodăresc se practică pe scară largă în gospodăriile
ţărăneşti din România şi reprezintă o activitate sezonieră iar, în general, producţia obţinută este
folosită pentru consum propriu.
• Avantajele acestui sistem sunt:
- Păsările prezintă o stare de sănătate relativ bună;
- Nu necesită lucrări deosebite în perioada de creştere;
- Carnea sau ouăle obţinute sunt căutate datorită calităţilor lor organoleptice;
- Nu necesită investiţii deosebite.
• Dezavantajele acestui sistem sunt:
- Nu se poate realiza un control al factorilor de microclimat;
- Rentabilitatea unei ferme de acest gen este negativă;
- Producţia de carne sau de ouă este influenţată de factorii climaterici, ea devenind astfel sezonieră;
- Numărul de ouă per pasăre este deosebit de mic raportat la consumul de furaj;
- Consumul de furaj/kg carne este foarte mare; la fel şi timpul de obţinere a producţiei de carne;
- Nu se pot pune în evidenţă în totalitate caracterele productive ale păsărilor.

Sistemul semi-intensiv
Creşterea păsărilor în sistem semi-intensiv combină sistemul gospodăresc (extensiv) cu elemente
de tehnologie din sistemul intensiv şi se practică în următoarele forme: creşterea pe aşternut
permanent; întreţinerea pe aşternut permanent şi pe stinghii de odihnă; creşterea pe aşternut
permanent şi acces liber în padoc.
În această categorie intră creşterea puilor de carne în sistem tradiţional, conform regulamentului
european CE nr. 543/2008 art. 11; creşterea puilor de carne în sistem ecologic; creşterea găinilor în
sistem free-range - notarea sistemului de creştere pe ou cu cifra 1; creşterea găinilor ouătoare în
sistem ecologic - notarea oului după sistemul de creştere cu cifra 0.
• Avantaje:
- Factorii de microclimat sunt controlaţi riguros, astfel producţia de carne sau de ouă nu mai este
sezonieră;
- Asigură o producţie mare de carne, respectiv o producţie mare de ouă/pasăre (270-305 ouă/găină);
- Rentabilitatea economică este mare, astfel o microfermă cu un efectiv de 300 capete poate asigura
un venit rezonabil unei familii de fermieri;
- Starea de sănătate a păsărilor este destul de bună;
- Numărul de păsări per 1 mp de construcţie este destul de mare (6-7 păsări/mp în cazul găinilor
ouătoare şi de 12-15 pui mp în cazul celor de carne).
• Dezavantaje:
- Se realizează o densitate destul de mică a păsărilor per mp;
- Pe timp de vară, în adăpost se formează praf, care provoacă probleme respiratorii efectivelor de
păsări;
- Pe timp de iarnă creşte umiditatea din adăpost.

Particularităţi ale sistemului de creştere ecologică

Unele tehnologii de creştere şi exploatare a păsărilor necesită asigurarea unui confort biologic
maxim şi obţinerea cărnii “organice” fără riscuri alimentare privind consumul acestor categorii de
produse obţinute. Trebuie reţinut principiul general potrivit căruia această tehnologie nu se referă
doar la condiţiile de exploatare a efectivelor de păsări. Astfel, pentru obţinerea acestui tip de produs
trebuie respectate reglementări deosebit de stricte cu privire la transportul, sacrificarea, cât şi la
procedeele de procesare şi de etichetare a acestora.
Activitatea de creştere şi exploatare este marcată de anumite restricţii cu privire la:
- Densitatea păsărilor în adăpost şi în padoc: nu trebuie crescuţi mai mult de 11 pui/mp în hală şi
trebuie asigurată o suprafaţă minimă în padoc de 2 mp/cap;
- Construcţiile nu trebuie să depăşească 400 mp în cadrul unei ferme;
- Durata de creştere şi de îngrăşare a puilor de carne trebuie să fie de minimum 56 de săptămâni,
ceea ce impune hibrizi de carne cu o viteză de creştere mult mai lentă;
- Din punct de vedere al furajării, nu se folosesc biostimulatori sau nutreţuri de origine animală;
- Deplasarea puilor de la fermă la abator trebuie să se efectueze în maximum 2 ore sau pe o
distanţă de maximum 100 km.
Tehnologia se apropie foarte mult de sistemul de creştere extensiv, ceea ce asigură o carne de
calitate din punct de vedere organoleptic, textură, savoare, suculenţă a cărnii etc, apropiată de cea a
păsărilor din gospodăriile populaţiei.
Însă costurile de producţie sunt mai mari, în primul rând din cauza duratei mari de creştere (minim
56 săptămâni), cât şi a impunerii unor reglementări foarte stricte şi în general costisitoare, care se
regăsesc în preţul de producţie.
În principiu, sistemul de creştere a puilor de carne ecologici se poate realiza în adăposturi fixe sau
mobile, cu o suprafaţă de maximum 1600 mp. Trebuie realizate densităţi reduse per mp, trebuie
utilizate nutreţuri obţinute în ferme ecologice şi se foloseşte numai un anumit tip de medicamentaţie
pentru prevenirea şi combaterea bolilor.

Sistemul intensiv şi super-intensiv

Aceste tehnologii sunt folosite pentru creşterea şi exploatarea păsărilor în efective mari şi se
realizează prin creşterea în baterii sau pe aşternut permanent.
• Avantaje: rentabilitate economică mare; control total al factorilor de microclimat; producţie mare de
ouă per pasăre; producţie mare de carne/pasăre/mp.
• Dezavantaje: apariţia anumitor maladii (boli de civilizaţie, sindromul ficatului gras), precum şi
fenomene ca isteria aviară, oboseala de cuşcă, năpârlirea timpurie, consumarea ouălor, smulgerea
penelor, canibalismul.
- Investiţii foarte mari în: adăposturi, baterii, sisteme de furajare, adăpare şi pentru controlul factorilor
de microclimat.
- Cheltuieli energetice foarte mari.

LEGISLAŢIA PRIVIND CREŞTEREA GĂINILOR OUĂTOARE

• Directiva Consiliului 1999/74/CE din 19 iulie 1999 formulează standardele minime privind protecţia:
- Găinilor ouătoare crescute în baterii (neîmbunătăţite şi îmbunătăţite);
- Găinilor ouătoare crescute la sol pe aşternut permanent cu acces liber în padoc/în sisteme
ecologice. Aceste reglementări se aplică oricărui producător de ouă, indiferent dacă ouăle sunt sau
nu comercializate folosind un cod de identificare a metodei de producţie.
• Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează standardele
de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate astfel:
numărul 3 - “Ouă provenite de la găini crescute în baterii”: la comercializarea ouălor nu se face
distincţie între bateriile îmbunătăţite şi cele convenţionale.
numărul 2 - “Ouă provenite de la găini crescute la sol”: creştere la sol pe aşternut permanent fără
acces în padocuri.
numărul 1 - “Ouă provenite de la găini crescute în sistem extensiv (free range eggs)”: creştere pe
aşternut permanent, cu acces liber în padoc;
numărul 0 - găini ouătoare crescute în sisteme ecologice (ferme ecologice).
• Implementarea în România a standardelor comunitare de comercializare prezintă următoarele
avantaje:
- Consumatorul primeşte informaţii sigure cu privire la condiţiile de producere a ouălor.
- Standardele UE asigură o bază bună pentru diferenţierea preţurilor conform metodelor de
producţie, precum şi pentru diferenţierea producţiei de ouă în sistemele de creştere la sol sau în
baterii.
• Regulamentul Consiliului (CE) nr. 834/2007 din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică.

LEGISLAŢIA PRIVIND CREŞTEREA PUILOR DE CARNE

• Directiva Consiliului nr. 2007/43 din 28 iunie 2007 stabileşte o serie de standarde minime pentru
protecţia puilor destinaţi producţiei de carne. Acestea se referă la respectarea anumitor condiţii,
activităţi de inspecţie, monitorizare şi urmărire în sistemele de producţie intensivă. Aceste standarde
nu se aplică pentru: creşterea la sol pe aşternut permanent; creşterea la sol cu acces liber în
padocuri exterioare; producţia ecologică de pui de carne.
• Conform directivei CE 2007/43, statele membre trebuie să se asigure că densitatea de populare
într-o exploataţie sau în adăpostul unei exploataţii nu depăşeşte 33 kg/mp. Densitatea admisibilă
poate creşte până la 39 kg/mp, cu condiţia ca proprietarul sau crescătorul să respecte anumite
cerinţe suplimentare. Având în vedere condiţiile de climat şi dotările tehnologice din fermele din
România, este de aşteptat ca unele exploataţii să funcţioneze la limita inferioară a densităţii de
populare (33 kg/mp), iar altele să fie capabile să îndeplinească cerinţele pentru limita superioară a
densităţii de populare admisibile - 39 kg/mp.
• Directiva 43/2007/CE permite o densitate de populare sporită până la maximum 42 kg/mp, dacă
sunt îndeplinite standarde excepţionale privind bunăstarea, pentru o perioadă îndelungată de timp.
În prezent, aplicarea acestei derogări în România nu este realistă, dar este posibil ca unele
exploataţii noi şi cu un management performant să îndeplinească aceste criterii privind densitatea
sporită. În cazul în care proprietarul sau crescătorul doreşte să aplice o densitate de populare mai
mare de 33 kg/mp greutate în viu, acest lucru trebuie comunicat autorităţilor competente cu cel puţin
15 zile înainte de popularea adăpostului.
• Regulamentul Consiliului nr. 1906/90 referitor la standardele de comercializare a cărnii de pasăre
şi Regulamentul Comisiei nr. 1538/91 din 5 iunie 1991 care introduce norme detaliate pentru
implementarea Regulamentului 1906/90, amendat prin Regulamentul Comisiei nr. 1980/92, stabilesc
standardele de comercializare a puilor de carne crescuţi în “sisteme extensive în spaţii închise
(creştere la sol pe aşternut permanent)” şi în “sisteme extensive - creştere la sol cu acces liber în
padoc - free range)”.
• Regulamentul Comisiei (CE) nr. 889/2008 din 5 septembrie 2008 stabileşte normele pentru
producţia ecologică de pui de carne.
Atenţionare: păsările crescute în sistem tradiţional conform regulamentelor europene nu se
confundă cu creşterea păsărilor în sistem extensiv (gospodăresc).