Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ

Program de studiu: Administrație Publică, Anul III, Sem. I

Referat la disciplina – Descentralizarea administrației publice locale

Distincţia dintre centralizare, descentralizare,


deconcentrare ca modalităţi de înfăptuire a
administraţiei publice locale

Student: Bădrăgan Simona (Tolocan)


2019 - 2020
Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………...2
Distincţia dintre centralizare, descentralizare, deconcentrare ca modalităţi de înfăptuire
a administraţiei publice locale.........................................................................................................3
Descentralizarea…………………………………………………………………………………...3

Centralizarea………………………………………………………………………………………6

Deconcentrarea……………………………………………………………………………………7

Concluzii…………………………………………………………………………………………..9

Bibliografie………………………………………………………………………………………10

1
Introducere
Administraţia nu poate fi privită ca o entitate universală şi permanentă, marea varietate a
efectivelor sale nu poate fi explicată doar prin importanţa economică sau demografică a statelor;
este necesară luarea în considerare a structurilor, moravurilor, practicilor politice proprii fiecărei
naţiuni.
Contrar oricărei reguli constituţionale care presupune o putere definitivă, administraţia
constituie o forţă printre altele. Această instabilitate în funcţie de epocă, cultură, civilizaţie
traduce problemele imediate, neliniştile, aspiraţiile colectivităţilor naţionale adesea eterogene .
Organizarea administraţiei de stat, ca fenomen, a apărut odată cu statul, teoriile ştiinţifice
despre aceasta conturându-se mult mai târziu, odată cu apariţia şi dezvoltarea dreptului
administrativ şi ale ştiinţei administraţiei, deci prin secolul al XIX-lea .
În România una dintre laturile prioritare ale dezvoltării o constituie reforma administrației
publice, pe baza principiilor de descentralizare şi deconcentrare (şi chiar regionalizare), deoarece
într-un stat democratic principala activitate a administraţiei este aceea de a satisface interesul
cetăţenilor (indiferent că vorbim de hrană, locuinţă, sănătate, cultură, învăţământ, transport,
petrecere a timpului liber, menţinere a ordinii, salubrizare etc.), în mod dezinteresat şi neîntrerupt
prin servicii publice oferite colectivităţii.
În managementul administrației publice există mai multe sisteme de administrare: un
sistem centralizat şi un sistem descentralizat, după cum elementul care predomină este factorul
central sau local, iar între acestea există un sistem intermediar, deconcentrarea serviciilor
publice. În spaţiul european actual, descentralizarea şi deconcentrarea au devenit preocupări
constante ale societăţilor, importanţa acestor fenomene fiind dată de faptul că ele asigură mult
mai eficient rezolvarea unor probleme de interes local, la nivelul cel mai apropiat de cetăţean.
Astăzi se pune în discuţie tot mai des despre reforma sistemului administrativ, fiind dificil
însă să vorbim despre o reformă a sistemului de administraţie publică locală în absenţa
descentralizării şi deconcentrării, care aduc decizia mai aproape de nivelul beneficiarilor
serviciilor publice.
Considerăm că administraţia publică din orice stat nu va putea să-şi rezolve sarcinile care
îi sunt stabilite numai de la nivelul unor organe administrative centrale, în mod necesar acestea
vor trebui să fie dispuse pe întreg teritoriul ţării, doar în acest context descentralizarea şi
deconcentrarea permiţând colectivităţilor umane să se autoadministreze. Iar regionalizarea,
despre care se discută frecvent în ultimul timp, nu vine decât ca o soluţie a eficientizării
descentralizării, conducând la sporirea calităţii serviciilor publice destinate cetăţenilor.
Regionalizarea şi descentralizarea nu sunt două procese aflate în antiteză, în contextul dezvoltării
regionale rolul descentralizării rămâne extrem de important.2
1 Organizarea administrației publice românești în context European, Dr. Dana Apostol Tofan, pag.2
2 Curs ID Descentralizarea AP 2019, pag.10, Conf. univ. dr. Bilouseac Irina

2
Distincţia dintre centralizare, descentralizare, deconcentrare ca modalităţi de
înfăptuire a administraţiei publice locale
Descentralizarea

„ Presupune existenţa unor persoane juridice de drept public locale (persoane juridice politico-
teritoriale), desemnate de comunitatea teritoriului, care au atribuţii proprii, intervenind direct în
gestionarea şi administrarea ,,afacerilor” colectivităţii;

„ Descentralizarea implică ideea de autonomie locală și constituie corolarul indispensabil al


democraţiei si reprezintă pentru organizarea administrativă ceea ce democraţia reprezintă pentru
organizarea instituţională.

Descentralizarea poate avea anumite forme:

„ - descentralizarea teritorială ce presupune existenţa unor autorităţi alese, la nivelul unităţilor


administrative teritoriale, autorităţi ce dispun de competenţă materială generală;

„ - descentralizarea tehnică sau prin servicii ce presupune existenţa unor persoane juridice de
drept public care prestează anumite servicii publice, distincte de masa serviciilor publice prestate
de autorităţile statale.

Fundamentele descentralizării:

„ - fundamentul politic - descentralizarea administraţiei pe baza principiului autonomiei locale


relevă democraţia, deoarece locuitorii diferitelor localităţi pot participa la gestionarea publică;

„ - fundamentul administrativ - descentralizarea administrativă, la nivelul localităţilor, oferă


posibilitatea realizării unei administraţii în cunoştinţă de cauză, a nevoilor şi intereselor locale,
de către reprezentanţii ai colectivităţilor locale şi de funcţionari care se află sub controlul
organelor administraţiei locale.

Descentralizarea administrativă constă în recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor


administrativ-teritoriale în existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu fac parte
dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului și transferarea unor servicii publice din competenţa
autorităţilor centrale către cele locale.

Regulile generale ale regimului juridic aplicabil descentralizării:

„ - rezolvarea problemelor locale nu se mai face de către funcţionari numiţi de la centru, ci de


către cei aleşi de electori;3

„ 3https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.pdf

3
- în acest regim, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul de exercitare a puterii publice în
unele probleme;

„ - acest regim juridic se fundamentează în plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor


administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru
satisfacerea intereselor locale;

„ - funcţionarii publici aleşi sau numiţi, în regimul descentralizării administrative, pe un termen


limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice în activitatea locală;

„ - participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităţilor locale accentuează spiritul de


responsabilitate şi iniţiativă pentru viaţa publică a localităţii în care ei locuiesc şi determină să
caute şi să găsească ei însuşi soluţii la problemele cu care se confruntă.

Elementele de bază ale aplicării descentralizării:

a) Existenţa unor colectivităţi locale în cadrul unei unităţi teritorial-administrative ale statului:

- fundamentul material şi obiectiv al descentralizării administrative îl constituie organizarea


teritoriului României în unităţi administrativ-teritoriale – comune, oraşe, judeţe (Constituţia);

- descentralizarea administrativă se face în legătură cu existenţa unor colectivităţi sociale


constituite în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale;

- colectivităţile sociale locale au nevoi şi interese specifice care-i solidarizează pe cei care fac
parte din respectivele colectivităţi, distincte de cele generale;

- aceste colectivităţi locale fac parte din naţiunea organizată în stat şi, de aceea, interesele locale
ale colectivităţilor trebuie corelate cu interesele generale = atribuţiile locale sunt stabilite prin
lege.

b) Gestiunea nevoilor specific locale aparţine colectivităţilor locale, potrivit legii:

- problemele de la nivelul unităţilor teritorial-administrative de bază şi la nivelul judeţelor nu


sunt soluţionate de organele reprezentative ale acestora, în limitele stabilite de lege;

- autorităţile locale beneficiază de mijloace juridice proprii de gestiune a nevoilor specifice;

- gestiunea nevoilor locale este realizată prin organizarea de servicii publice la nivel local;

- colectivităţile locale trebuie să dispună de mijloace materiale şi băneşti proprii pe care să le4
4https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.pdf

4
poată folosi în scopul rezolvării problemelor locale;

- comuna, oraşul, municipiul, judeţul constituie persoane juridice, unităţi administrativ teritoriale
ale statului, ce dispun de un patrimoniu şi au venituri proprii, distincte de cele ale statului şi care
rezolvă problemele orăşeneşti, municipale şi judeţene.

c) Organele de conducere trebuie să fie locale:

- colectivităţile sociale descentralizate în unităţile teritorial-administrative trebuie să dispună de


dreptul de a alege organele administraţiei locale;

- organele locale alese sunt reprezentante ale unităţilor administrativ-teritoriale şi nu


reprezentante ale puterii executive a statului în aceste unităţi;

- autorităţile administraţiei publice locale – primarii, consiliile locale şi judeţene – sunt alese în
unităţile teritorial-administrative de către colectivităţile sociale respective, dintre membrii acestor
colectivităţi;

- aceste autorităţi trebuie să-i reprezinte pe toţi locuitorii unităţilor administrativ-teritoriale în


care sunt constituite, fără discriminare socială, etnică, religioasă sau de altă natură;

- aceste cerinţe pot asigura o participare a tuturor cetăţenilor la gestiunea treburilor de interes
local şide a realiza în mod egal administraţia publică.

d) Autonomia faţă de organele centrale ale administraţiei publice:

- acest element al principiului autonomiei locale decurge din existenţa celo r menţionate mai sus;

- pentru rezolvarea operativă a nevoilor colectivităţilor locale descentralizate, este necesar ca


organelle administraţiei locale să dispună de competenţa care să le ofere autonomia faţă de
organele centrale ale administraţiei publice;

- legea stabileşte în mod judicios competenţa necesară serviciilor şi autorităţilor publice locale;

- prin construcţia legii se evită conflictul dintre diferitele structuri ale administraţiei publice
locale cu cele centrale sau deconcentrate în teritoriu;

- autonomia locală nu trebuie înţeleasă ca o izolare, ca o rupere a administraţiei publice locale de


organele administraţiei publice centrale sau deconcentrate;

- autonomia nu înseamnă independenţa organelor administraţiei publice locale faţă de organele


central ale puterii executive;5
5https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.pdf

5
- există şi necesitatea exercitării unui control, pe care îl realizează puterea executivă asupra
autorităţilor publice ale administraţiei locale.

e) Controlul exercitat de organele puterii executive asupra autorităţilor administraţiei publice


locale nu îmbracă forma controlului ierarhic:

- controlul puterii executive asupra organelor administraţiei locale este un element indispensabil
al principiului autonomiei locale;

- controlul puterii executive asupra organelor din cadrul administraţiei unităţilor administrativ-
teritoriale este de două feluri:

 control ierarhic
 control de tutelă administrativă.

- controlul ierarhic se exercită asupra autorităţilor locale deconcentrate;

- controlul de tutelă administrativă este exercitat fie de organele centrale ale puterii executive
(guvernul sau ministerele) asupra actelor consiliilor judeţene, fie de prefect asupra actelor
primarului, consiliul local şi judeţean;

- controlul de tutelă administrativă priveşte numai legalitatea actelor, nu şi oportunitatea


acestora;

- în Carta europeană cu privire la exerciţiul autonom al puterii locale la care a aderat şi România,
reglementează în art. 11 dreptul colectivităţilor locale de a dispune de un drept jurisdicţional de
recurs pentru a asigura exerciţiul competenţelor şi respectul principiilor de autonomie locală care
sunt consfinţite şi în legislaţia internă.

Centralizarea

„ Presupune exclusiv dependenţa organelor locale de organele administraţiei central, din punct
de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adoptă decizii aplicabile în teritoriu, iar
autorităţile din teritoriu, fiind vorba exclusiv de autorităţi statale, au doar competenţa executării
deciziilor autorităţilor central, acest sistem s-a bazat, în teritoriu, nu pe existenţa unor autorităţi,
în sensul de organe, ci pe existenţa unor simpli agenţi ai centrului;

„ Acest sistem, aplicat exclusiv, este specific organizării statale şi administrative din regimurile
politice totalitare ce admitea ,,autorităţilor locale” o putere de decizie doar în situaţii
excepţionale, în cazuri de calamităţi cum ar fi inundaţiile sau cutremurele.6
6
https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.pdf

6
Precizări privind centralizarea în admnistraţia publică din România:

- în România, regimul de centralizare administrativă decurge din caracterul unitar al statului;

- potrivit Constituţiei, atât la nivel central, cât şi judeţean există servicii publice organizate pe
principiul subordonării ierarhice din treaptă în treaptă, care realizează puterea executivă;

- Guvernului i se subordonează direct ministerele şi celelalte organe de specialitate ale


administraţiei centrale, precum şi prefecţii;

- ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale li se subordonează


nemijlocit serviciile lor care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale;

- conducătorii serviciilor locale ale ministerelor se subordonează pe plan orizontal, la nivel de


judeţ şi prefecţilor.

Deconcentrarea

„ Reprezintă o măsură intermediară în procesul descentralizării ce constă în transferul de


atribuţii de la centru la agenţii puterii centrale aflaţi la conducerea diferitelor organisme locale
șiînseamnă mult mai puţin decât descentralizarea şi presupune recunoaşterea unei anumite puteri
de decizie (prefectul, serviciile exterioare ale ministerelor). Deconcentrarea este o formă a
centralizării, centralizarea există în orice moment, deoarece agenţii sunt subordonaţi ierarhic
puterii centrale, iar deciziile lor sunt imputabile exclusiv statului.

Deconcentrarea administrativă constituie o treaptă situată între centralizare şi


descentralizare, fiind considerată o centralizare sau o slabă descentralizare ce constituie un regim
administrativ.Esenţa deconcentrării este faptul că titularii puterii locale sunt numiţi de autoritatea
centrală, dar cu competenţa să rezolve problemele locale fără să ceară aprobarea ,,Centrului”,
fiind totuşi supuşi unui control al acestuia.7

Scopul proceselor de descentralizare şi de deconcentrare este de a îmbunătăţi calitatea


managementului serviciilor publice, asigurând o alocare mai eficientă a responsabilităţilor şi
resurselor acestuia. Astfel, nevoile cetăţenilor sunt mult mai bine servite, din cauză că ele sunt
mult mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel central.

În România, priorităţile procesului de descentralizare şi deconcentrare sunt îmbunătăţirea


sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate sau deconcentrate, clarificarea
competenţelor la diferitele nivele şi structuri ale administraţiei publice, creşterea autonomiei
7
https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.pdf

7
financiare, redefinirea competenţelor prefecţilor, şi creşterea capacităţii, instrumentelor şi
procedurilor necesare implementării acestuia.8

8https://www.businessintegrity.ro/sites/default/files/fileuploads/newsletter/36%20-

%20Descentralizare%20vs.%20deconcentrare.pdf

8
Concluzii
Principalul scop al descentralizării este de a oferi servicii publice de mai bună calitate,
la un preţ mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor care furnizează aceste servicii.
Până în prezent au avut loc anumite acţiuni de descentralizare, dar ele erau sporadice, selective şi
nesistematice, urmând mai degrabă formularea de răspunsuri la condiţionări externe, şi mai puţin
urmărind un obiectiv strategic de reformă politică a statului şi a societăţii.

Descentralizarea a fost tolerată doar în măsura în care efectele sale nu au contrazis


modelul ierarhic al administraţiei de stat, singura structură investită cu atribuţii de dirijare a
proceselor economice şi administrative.

Descentralizarea pleacă de la premisa că autorităţile administraţiei publice locale sunt


mai în măsură să răspundă necesităţilor cetăţenilor, cunoscând mai profund problemele lor, dar şi
cele mai bune căi pentru rezolvarea acestora.

Descentralizarea înseamnă apropierea deciziei de cetăţean, luarea unor decizii mai


adecvate necesităţilor lui. O serie întreagă de servicii publice sunt furnizate mai eficient la nivel
local. Învăţământul preuniversitar, asistenţa socială, alimentarea cu apă şi infrastructura rutieră
sunt doar câteva din serviciile publice pentru care autorităţile administraţiei publice locale sunt
cele mai indicate să ia decizii privind alocarea resurselor.

Descentralizarea nu este un scop în sine, ci o metodă de a furniza servicii publice mai


eficiente, în corespundere cu cerinţele şi preferinţele beneficiarilor. Nici un sistem centralizat nu
poate răspunde varietăţii nevoilor comunităţilor locale la fel de bine ca autorităţile locale.
Totodată, structurile guvernului îşi vor păstra, în cele mai multe domenii, doar atribuţii de
reglementare, inspecţie şi control.

Descentralizarea este definită ca fiind transferul, de la autoritatea centrală la autorităţile


locale, a competenţelor, precum şi a resurselor financiare necesare. Nu există descentralizare
decât în condiţiile în care competenţele trecute în sarcina autorităţilor locale - primării, consilii
locale sau consilii raionale - sunt însoţite de alocările bugetare corespunzătoare.

Deşi acest principiu stă la baza Legii privind descentralizarea administrativă, el nu se


respectă. De aceea, odată cu delimitarea competenţelor, trebuie aprobat şi mecanismul de
acoperire financiară. În acest sens, Guvernul intenţionează să finalizeze noua redacţie a Legii
privind finanţele publice locale.

9
Bibliografie
1. Organizarea administrației publice românești în context European, Dr. Dana
Apostol Tofan, pag.2
2. Curs ID Descentralizarea AP 2019, pag.10, Conf. univ. dr. Bilouseac Irina
3. https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/GACAP.p
df

10
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ

Program de studiu: Administrație Publică, Anul III, Sem. I

Referat la disciplina – Descentralizarea administrației publice locale

Beneficiile şi dezavantajele
descentralizării

Student: Bădrăgan Simona (Tolocan)


2019 - 2020
Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………...3
Beneficiile și dezavantajele descentralizării ……………………………………………………...4

Beneficiile descentralizării……..…………………………………………………………………4

Dezavantajele descentralizării………………….…………………………………………………5

Concluzii…………………………………………………………………………………………..6

Bibliografie………………………………………………………………………………………..7
Introducere

O cerinţă majoră a reformei româneşti pe drumul integrării României în UE a fost şi


este eficientizarea şi modernizarea administraţiei publice. Creşterea calităţii serviciilor publice
prestate către comunitate se poate realiza în primul rând prin oferirea acestora de către autoritatea
cea mai apropiată de cetăţean. De aceea,elemental cheie al acestei reforme este descentralizarea,
adesea invocată şi din păcate niciodată pusă în practică în istoria post-revoluţionară a României.

Modernizarea sistemului administrativ a determinat schimbarea rolului puterii central în


favoarea puterii locale. Societatea modernă, caracterizată de contradicţii şi pluralism a
determinat mutarea procesului decizional de la nivel central către nivelul local în vederea
adaptării acestui proces la specificul local.

Până în 1990 România a avut una dintre cele mai centralizate forme de administraţie
publică. Deciziile erau luate în cea mai mare parte de la Bucureşti, iar deciziile fundamentale ce
vizau evoluţia comunităţilor locale erau în totalitate apanajul administraţiei centrale.

După anul 1990 odată cu transformările democratice petrecute în România,comunităţilor


locale au început să le fie încredinţate noi atribuţii dar şi noi responsabilităţi, în mod deosebit în
gestionarea treburilor publice de la nivelul localităţii sau a judeţului.

De altfel, Constituţia României adoptată în 1991 vorbeşte pentru prima dată despre
descentralizare, iar modificările aduse în 2003 introduc şi deconcentrarea între principiile de
bază ale organizării şi eficientizării administraţiei publice locale stipulând faptul că”administraţia
publică din unităţile administrative-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării,
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.

Constituţia României legitimează consiliile judeţene, consiliile locale şi primarul ca fiind


autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală. Pe acest fond s-a
realizat începutul procesului de descentralizare în România la sfârşitul anilor ‘90 şi mai accentuat
după anul 2000. Aceasta pe de o parte datorită necesităţii îndeplinirii unor prevederi din aquis-ul
comunitar, îndeosebi cele din capitolul de dezvoltare regională şi cel privind justiţia,
administraţia şi internele, dar şi dintr-o serie de alte capitole cum au fost cele cu privire la
protecţia social, mediu etc.

Pe de altă parte comunităţile locale, dar şi autoritatea centrală au sesizat şi au fost


presate să adopte unele măsuri datorită nevoii de compatibilitate cu situaţia din administraţia,
publică europeană.1
1
https://docgo.net/view-doc.html?utm_source=beneficiile-si-dezavantajele-descentralizarii

3
Beneficiile şi dezavantajele descentralizării
Beneficiile descentralizării
În ultimii ani s-a ajuns la un acord universal în privinţa faptului că descentralizarea este un
element important în atingerea democraţiei pe plan local. Acest lucru a fost văzut ca o soluţie
pentru întărirea serviciilor publice oferite comunităţilor locale şi pe care un sistem centralizat nu
le putea oferi.

Mulţi factori, inclusiv mărimea şi populaţia unei ţări, diversitatea geografică şi etnică,
precedentul istoric, reformele politice pot contribui la influenţarea procesului de descentralizare.

Descentralizarea oferă numeroase beneficii sau avantaje ca model de administrare, capabil


să ofere multe provocări şi noi tendinţe, ea marcând tendinţa de a apropia dreptul de decizie de la
centru de colectivităţile umane locale. Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare admini-
strativă care permite colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub
controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorităţi
proprii şi le dotează cu resursele necesar.

Avantajele descentralizării enumerate mai jos presupun faptul că descentralizarea ia


forma unui model puternic, autonom şi participativ al administraţiei locale, care are puteri largi şi
reale pentru autoadministrarea locală şi pentru a îndrepta procesul de susţinută dezvoltare
locală:2

- într-un regim de descentralizare administrativă se pot rezolva în conditii mai bune


interesele locale, serviciile publice locale putănd fi conduse de autoritățile locale alese,
deoarece acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor şi instructiunilor de la centru;
- măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autoritățile locale, întrucât acestea
nu mai sunt nevoite să astepte aprobări, în acest sens de la centru;
- într-un regim de descentralizare , resursele materile şi financiare şi chiar şi forta de
muncă pot fi folosite cu mai mare eficiență şi să răspundă unor nevoi prioritare, pe care
autoritățile locale le cunosc şi “le simt” mai bine decăt autoritățile centrale;
- alegerea sau numirea funcționarilor publici, pe un termen limitat, înlătură în măsura mai
mare fenomenele birocratice şi rutiniere în activitatea locală, aducând de fiecare data un
suflu nou în gestionarea treburilor locale;
- stabilirea impozitelor şi taxelor locale într-un mod adecvat. Impozitele dobândesc
caracter de“contribuţii”, fiind întoarse contribuabilului sub forma diferitelor
servicii publice prestate de administraţia locală;3

2
Curs ID Descentralizarea AP 2019, pag 39, Conf. univ. dr. Bilouseac Irina
3
https://pdfslide.net/documents/beneficiile-si-dezavantajele-descentralizarii.html

4
- creează posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să-şi organizeze propriile
servicii fiscale şi oferă capacitatea de a exercita complet şi eficient toate componentele şi
responsabilităţile descentralizate privind stabilirea, constatarea, încasarea, controlul şi
urmărirea impozitelor şi taxelor locale;
- corelarea politicilor locale cu cele de dezvoltare regională, precum şi cu politicile
sectoriale, în special în domenii ca: învăţământ, asistenţă socială, cultură.
- participarea locuitorilor (prin alegeri) la desemnarea autoritaților locale le accentuează
spiritul de responsabilitate și inițiativa pentru viața publică a “cetății” și-i determină să
găsească ei înșiși soluții la problemele cu care se confruntă.

Dezavantajele descentralizării
În ceea ce priveşte dezavantajele descentralizării, din punct de vedere politic, fiind un
principiu de autonomie, ea diminuează forţa puterii centrale. Din punct de vedere administrativ,
fiind un sistem de apărare a intereselor locale, le dă întâietate acestor interese, asupra intereselor
ţării.Câteva dezavantaje ale acestui proces de descentralizare apărute la nivelul administraţiilor
sunt:

 lipsa de predictibilitate a veniturilor;


 modificări ale unor categorii de cheltuieli ce cad în sarcina administraţiei locale, fără
asigurarea resurselor aferente (problema protecţiei sociale, investiţiile în învăţământ);
 gradul ridicat de dependenţă faţă de legile anuale ale bugetului de stat;
 imposibilitatea de a controla anumite taxe şi impozite locale de o mare însemnătate
pentru bugetul local, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit;
 deşi finanţează anumite activităţi autorităţile publice locale nu au competenţe în ceea ce
priveşte numirea şi eliberarea conducătorilor instituţiilor respective (ex. învăţământ
preuniversitar).
 într-un regim descentralizat, acțiunea puterii centrale este mai îngreunată, deoarece nu
în toate cazurile aceasta se racordează la interesele și la acțiunile autorităților
locale, mai ales când și descentralizarea are un grad mai pronuntat;
 uneori, în localitățile mici, este greu de găsit buni specialiști în administrația publică,
care sa poată gira serviciile publice, pe care descentralizarea (mai mare) o
conferă autorităților locale;
 pe planul gestionării patrimoniului și al finanțelor, descentralizarea sporește numărul
colectivităților cu patrimoniu propriu și buget propriu, fapt ce îngreunează realizarea
unui control eficient asupra utilizării banului public și formarea unei viziuni corecte, cât
mai reală asupra finanțelor țării și a avuției naționale.4
4
https://pdfslide.net/documents/beneficiile-si-dezavantajele-descentralizarii.html

5
Concluzii
Principalul scop al descentralizării este de a oferi servicii publice de mai bună calitate, la un
preţ mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor care furnizează aceste servicii. Până în
prezent au avut loc anumite acţiuni de descentralizare, dar ele erau sporadice, selective şi
nesistematice, urmând mai degrabă formularea de răspunsuri la condiţionări externe, şi mai puţin
urmărind un obiectiv strategic de reformă politică a statului şi a societăţii.

Descentralizarea a fost tolerată doar în măsura în care efectele sale nu au contrazis modelul
ierarhic al administraţiei de stat, singura structură investită cu atribuţii de dirijare a proceselor
economice şi administrative.

Descentralizarea pleacă de la premisa că autorităţile administraţiei publice locale sunt mai în


măsură să răspundă necesităţilor cetăţenilor, cunoscând mai profund problemele lor, dar şi cele
mai bune căi pentru rezolvarea acestora.

Descentralizarea înseamnă apropierea deciziei de cetăţean, luarea unor decizii mai adecvate
necesităţilor lui. O serie întreagă de servicii publice sunt furnizate mai eficient la nivel local.
Învăţământul preuniversitar, asistenţa socială, alimentarea cu apă şi infrastructura rutieră sunt
doar câteva din serviciile publice pentru care autorităţile administraţiei publice locale sunt cele
mai indicate să ia decizii privind alocarea resurselor.

Descentralizarea nu este un scop în sine, ci o metodă de a furniza servicii publice mai


eficiente, în corespundere cu cerinţele şi preferinţele beneficiarilor. Nici un sistem centralizat nu
poate răspunde varietăţii nevoilor comunităţilor locale la fel de bine ca autorităţile locale.
Totodată, structurile guvernului îşi vor păstra, în cele mai multe domenii, doar atribuţii de
reglementare, inspecţie şi control.

Descentralizarea este definită ca fiind transferul, de la autoritatea centrală la autorităţile


locale, a competenţelor, precum şi a resurselor financiare necesare. Nu există descentralizare
decât în condiţiile în care competenţele trecute în sarcina autorităţilor locale - primării, consilii
locale sau consilii raionale - sunt însoţite de alocările bugetare corespunzătoare.

Deşi acest principiu stă la baza Legii privind descentralizarea administrativă, el nu se


respectă. De aceea, odată cu delimitarea competenţelor, trebuie aprobat şi mecanismul de
acoperire financiară. În acest sens, Guvernul intenţionează să finalizeze noua redacţie a Legii
privind finanţele publice locale.

6
Bibliografie
1. https://docgo.net/view-doc.html?utm_source=beneficiile-si-dezavantajele-descentralizarii
2. Curs ID Descentralizarea AP 2019, pag 39, Conf. univ. dr. Bilouseac Irina
3. https://pdfslide.net/documents/beneficiile-si-dezavantajele-descentralizarii.html